ICCJ. Decizia nr. 1996/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1996/2014

Dosar nr. 61807/3/2010

Şedinţa publică din 11 iunie 2014

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 43 din 22 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei - persoana juridica SC G.T. SA, cu sediul social în Bucureşti, Bd. R., cercetat[ pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului D.V. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului C.A. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei I.G.D. cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei B.L. cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă faţă de inculpaţii SC G.T. SA, D.V. şi C.A.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă promovată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General faţă de inculpatele B.L. şi I.G.D.

În baza art. 353 alin. (3) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor D.V., C.A. şi SC G.T. SA, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din data de 28 septembrie 2010, ora 11,00 şi cea din data de 3 mai 2010 ora 12,00 (în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, până la concurenţa sumei de 186.173.777,29 RON).

Conform art. 353 alin. (3) C. proc. pen. aceste măsuri au încetat de drept dacă persoana vătămată nu a introdus acţiune în faţă instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. corob. cu art. 346 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător luată asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatelor B.L. şi I.G.D. prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din data de 28 septembrie 2010, ora 11,00.

În baza art. 193 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpata B.L., prin apărător ales, având ca obiect obligarea părţii civile la plata cheltuielilor judiciare avansate de inculpată şi, în subsidiar reţinerea cuantumului total al cheltuielilor efectuate de inculpată în sarcina statului.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a reţinut că inculpata SC G.T. SA a dobândit personalitate juridică în anul 1998 având număr de înregistrate J 40/xxx, cu un capital social subscris de 227.251.445 RON.

Obiectul principal de activitate al societăţii l-a reprezentat fabricarea produselor din tutun, iar cel secundar a fost reprezentat de comerţul cu amănuntul şi cu ridicata al produselor din tutun.

SC G.T. SA nu are asociaţi persoane fizice, ci trei acţionari persoane juridice, care au dobândit acţiunile după procedura de privatizare a S.N.T.R., astfel: C. SRL Italia - 21,63% din acţiuni; C. Tabacco Limited - Marea Britanie - 24,62% din acţiuni şi I. SA cu sediul în Bucureşti - 53,75% din acţiuni; societatea are 20 de administratori, 13 sucursale şi 14 puncte de lucru.

Conform prevederilor art. 162 din Legea nr. 571/2003 C. fisc. (art. modificat de pct. 143 al art. I din Legea nr. 343 din 17 iulie 2006 publicată în M. Of. nr. 662 din 1 august 2006), dispoziţii incidente în prezenta cauza în raport de momentul desfăşurării activităţii inculpaţilor şi anume intervalul decembrie 2007 - 30 aprilie 2009, accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producția internă sau din import: bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri; produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat (lit. f), produse energetice, energie electrică.

Potrivit art. 163 lit. a) C. fisc. produsele prevăzute la art. 162 sunt produse accizabile; la lit. b) din acelaşi art. se menţionează că producția de produse accizabile reprezintă orice operaţiune prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau modificate sub orice formă, iar la lit. e) legiuitorul a definit antrepozitarul autorizat ca fiind persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea fiscală competentă să producă, să transforme, să dețină, să primească şi să expedieze produse accizabile într-un antrepozit fiscal.

Cât priveşte definiția antrepozitului fiscal aceasta se regăseşte în cuprinsul aceluiaşi art. (163 C. fisc.) la lit. c) menţionându-se că acesta (antrepozitul) este locul aflat sub controlul autorităţii fiscale competente, unde produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de către antrepozitarul autorizat, în exerciţiul activităţii, în condiţiile prevăzute de titlul VII şi Normele metodologice, regimul suspensiv fiind regimul fiscal conform căruia plata accizelor este suspendată pe perioada producerii, transformării, deținerii şi deplasării produselor.

Potrivit prevederilor art. 163¹ din Legea nr. 571/2003 prevederile Cap. I din Titlul VII al legii se aplică pe teritoriul Comunităţii aşa cum este definitiv pentru fiecare stat membru de Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene şi în special la art. 227 cu câteva excepţii şi anume la lit. b) din text pentru Republica Italiana: Livigno, Campione d Italia şi apele Italiene ale lacului Lugano.

Aceste precizări de ordin legislativ (este vorba evident de prevederile legale incidente la momentul desfăşurării activităților pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, în vigoare la acel moment) se impuneau a fi făcute avându-se în vedere obiectul de activitate al inculpatei SC G.T. SA şi anume fabricarea produselor din tutun şi respectiv comercializarea acestora, obiect de activitate în raport de care era necesara calitatea de antrepozitar autorizat a acestei societăţi - fiind vorba de producerea şi comercializarea de tutun, prin urmare de tutun prelucrat adică un produs accizabil.

Pentru acuratețe juridică sub aspectul evoluției legislative în materie fiscală se impune totodată a se menţiona că, potrivit art. 15 din Legea nr. 76/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 109/2009 pentru modificarea C. fisc. începând cu data de 1 aprilie 2010 se abrogă prevederile art. 162- 175⁴ şi art. 178- 206 din Cap.I, al Titlului VII al Legii nr. 571/2003; actualmente disp. art. 162 - 206 se regăsesc urmare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 109/2009 aprobată prin Legea nr. 76/2010 în forma prezentată la cap.I¹ (art. 206² - 206⁶⁹).

Revenind la calitatea de antrepozitar autorizat, necesară inculpatei SC G.T. SA raportat la obiectul de activitate al acesteia, din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că autorizația în cauză a existat pentru următoarele antrepozite fiscale:

- antrepozitul fiscal de producție de țigarete şi tutun destinat rulării în țigarete situat în judeţul Covasna, Sf. Gheorghe, str. K.K., conform autorizaţiei din 15 decembrie 2003 - modificată.

- antrepozitul fiscal de producție țigarete şi tutun destinat rulării în țigarete situat în judet Gorj, Tg. Jiu str. E.T., conform autorizaţiei din 1 ianuarie 2004, autorizaţie ce a fost revocată prin decizia nr. 560 din 12 decembrie 2007 emisă de Comisia de Autorizare ca urmare a cererii de renunțare depusă de antrepozitar;

- antrepozitul fiscal de producție de țigarete şi tutun destinat rulării, în țigarete, situat în Bucureşti, Bd. R., conform autorizaţiei din 1 ianuarie 2004, autorizaţie ce a fost revocată prin decizia nr. 560 din 12 decembrie 2007 emisa de Comisia de Autorizare urmare cererii de renunțare depusă de antrepozitar.

Pentru locaţiile situate în Râmnicu Sărat (str. P.), Urziceni (str. R., judet Ialomita) şi Zimnicea (str. P., judeţ Teleorman) inculpata persoana juridică nu a deţinut autorizaţie.

Totodată, conform prevederilor art. 178 C. fisc. (incidente în prezenta cauza pentru argumentele menţionate anterior vizând data producerii acţiunii inculpaţilor) un antrepozit fiscal poate fi folosit numai pentru producerea şi /sau depozitarea de produse accizabile, neputând fi utilizat însă pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile (cu excepţia prevăzută în alin. (5) al art.).

Consecinţa deținerii de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada plăţii accizelor o constituie plata acestora (art. 178 alin. (4) C. fisc.).

Cât priveşte regimul deplasării produselor accizabile aflate în regimul suspensiv potrivit art. 186 C. fisc. antrepozitarii autorizați sunt recunoscuți ca având aceasta calitate atât pentru circulaţia naţională cât şi pentru circulaţia intracomunitară a produselor accizabile.

Produsele accizabile prevazute în art. 162 C. fisc. (printre care figurează şi tutunul prelucrat) sunt supuse accizelor în momentul producerii lor pe teritoriul comunitar sau la momentul importului lor pe acest teritoriu - arată art. 164 C. fisc. (faptul generator).

Referitor la exigibilitate aceasta este stabilită de legiuitor la art. 165, respectiv acciza este exigibilă în momentul eliberării pentru consum (definită la art. 166 C. fisc.) sau când se constată pierderi sau lipsuri de produse accizabile.

Inculpatul D.V. a ocupat, pe rând, funcţiile de administrator la SC G.T. SA, respectiv de director general al aceleiaşi societăţi din luna iunie a anului 2008.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.A. acesta a ocupat funcţia de consultant al societăţii inculpate din partea C. SRL în perioada 2003 - 2005, de la finele anului 2005 până în noiembrie 2008 a ocupat funcţia de preşedinte al SC G.T. SA, în perioada 2008 - 2009 devine membru al consiliului de administrație al C. SRL şi totodată acţionar, ca persoana fizică la SC G.T. SA, iar la începutul anului 2009 a devenit consultantul C. SRL.

1. Livrarea, în baza contractului nr. BB/2007, în martie 2008 de către SC G.T. SA, pe relaţia C.T.D.S.G. SRL (via SC M. SRL Italia) a cantităţii totale de 231.700 kg de tutun brut tip B.

La data de 4 decembrie 2007 inculpata SC G.T. SA în calitate de vânzător, a încheiat cu C.T.D.S.G. SRL (Via SC M. SRL Italia), în calitate de cumpărător contractul nr. BB având ca obiect vânzarea cumpărarea cantităţii de 231,7 tone tutun brut tip B.

În baza susmenționatului contract au fost emise de către vânzător către cumpărător factura externă din 14 decembrie 2007 în valoare totală de 261.285 euro, precum şi factura din 28 martie 2008 în valoare de 946.063,90 RON.

În conformitate cu documentele aflate la dosarul cauzei, operaţiunea de livrare a cantităţii de 231,7 tone de tutun brut tip B. a avut loc în perioada 17 - 26 martie 2008, pe ruta Sf. Gheorghe, România - Italia - 10 transporturi, precum şi pe ruta Zimnicea, România - Italia - 2 transporturi, pentru fiecare transport fiind autorizate ca şi documente: CMR, invoice, aviz de însoțire a mărfii, packing list.

Aceasta operaţiune de vânzare a fost înregistrată în contabilitatea societăţii vânzătoare în jurnalul de vânzări al lunii martie 2008, la poziţia nr. 170; în decontul lunar de TVA aferent lunii martie 2008 este înscrisă la rubrica nr. 1 „Livrări intracomunitare de bunuri” suma de 1.079.354 RON.

Această livrare s-a regăsit înscrisă la poziţia nr. 16 din „Declaraţia recapitulativă privind livrările/achizițiile intracomunitare de bunuri”.

În ceea ce priveşte natura tutunului ce a format obiectul convenției susmenţionate în anexa nr. 1 la Legea nr. 236 din 2 iunie 2003 privind organizarea pieței tutunului brut în România, anexa conţinând clasificarea soiurilor de tutun brut la pct. 6 este menţionat soiul (varietatea) B. din grupa de varietăți „light air cured”.

2. Livrarea cantităţii de 871,2 tone tutun brut de inculpata SC G.T. către SC C. SRL Italia - contract de vânzare- cumpărare din 30 noiembrie 2007.

În data de 30 noiembrie 2007 între SC G.T. SA în calitate de vânzător şi C. Italia în calitate de cumpărător a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu valabilitate până la 30 noiembrie 2008, în cuprinsul căruia la pct. 1 - Obiectul contractului prevede „vânzătorul se obligă să livreze tutunul în condiţiile indicate în anexa 1 la prezentul contract şi cumpărătorul se obligă să cumpere acest tutun”, respectiv livrarea unei cantități de 910,8 tone tutun, la preţul de 1.155 euro/tonă, în valoare totală de 1.051.540 euro.

Referitor la condiţiile de plată la pct. 2.2 se preciza: „Cumpărătorul îi va plăti vânzătorului după cum urmează: un avans de 400.000 euro în termen de 30 de zile de la semnarea prezentului contract; a doua parte a sumei până la 15 mai 2008, iar restul sumei convenite va fi virat în termen de 30 de zile de la livrarea ultimului lot de tutun”.

Printre condiţiile vizând calitatea mărfii s-a precizat că tutunul nu trebuie să fie mucegăit şi să nu aibă insecte vii şi substanţe străine.

La pct. 7 din contract au fost menţionate şi documentele însoțitoare ale mărfii şi anume: factura comercială, foaia de expediție, lista furniturilor/lista greutăților, certificat de conformitate, certificat fitosanitar, certificat de afumare, certificat de origine şi alte documente în instrucțiunile de livrare.

În data de 22 septembrie 2008 prin actul adiţional nr. 1 la contractul din 30 noiembrie 2007 s-a prelungit valabilitatea acestuia până la data de 30 martie 2009; prin acest act părţile au convenit ca livrarea mărfii să se facă sub supraveghere fiscală, prin sigilare în condiţia FCA F. depozit Urziceni, Bucureşti, Rm. Sărat, Sf. Gheorghe şi Tg. Jiu. La data încheierii actului adiţional (se mai consemnează) vânzătorul a primit de la cumpărător avansul de 400.000 euro.

Actul adiţional a fost stampilat cu siglele celor două persoane juridice şi a fost semnat de directorul general, inculpatul D.V. şi R.M.

Începând cu luna august 2008, activitatea antrepozitului fiscal de la Sf. Gheorghe a fost suspendată datorită neefectuării plăţii de către SC G.T. SA pentru acciza datorată.

La data de 25 ianuarie 2008 între SC C. SRL (prin R.M.) şi inculpata SC G.T. SA (prin preşedintele executiv, inculpatul C.A.) s-a perfectat contractul de împrumut nr. 1 prin care societatea italiană împrumuta cu suma totală de 450.000 euro societatea română, termenul de rambursare fiind stabilit pentru data de 31 decembrie 2008, termen ce a fost modificat prin actul adiţional nr. 1 la contract, act încheiat la data de 15 octombrie 2008 (pentru inculpata persoana juridică prin director general - inculpatul D.V.), termenul de scadenţa devenind 31 octombrie 2008.

La dosar nu a fost identificat vreun document care să-l împuternicească pe directorul general să reprezinte societatea în operaţiuni de împrumut de genul celor încheiate cu partenerul italian (acționarul majoritar al firmei române), la data încheierii actului adiţional reprezentant legal al SC G.T. SA fiind inculpatul C.A. (preşedinte executiv până în luna noiembrie a anului 2008).

La dosar s-a identificat depoziţia de încasare externă din data de 31 octombrie 2008 pentru suma de 450.000 euro, reprezentând „suma acordată de C. conform contract”, suma încasată în contul de valuta nr. 25110.euro deschis la E. Bank România SA.

În evidenţa contabilă a SC G.T. SA, împrumutul primit s-a efectuat prin articolul contabil din data de 31 ianuarie 2008 „5124 - conturi la bănci în valută - analitic 060 = 455, „asociaţi-conturi curente”, analitic 1600 cu suma de 1.665.495 RON (450.000 euro la cursul de 3.7011 RON)”.

La data de 13 noiembrie 2008 între SC C. SRL (prin reprezentant R.M.) şi inculpata SC G.T. SA (prin reprezentant, inculpatul D.V.) a intervenit un contract de novaţie autentificat din 13 noiembrie 2008 la BNP J. prin care „având în vedere contractul comercial de livrare marfa din 30 noiembrie 2007 încheiat între părţi, precum şi demersurile făcute în temeiul art. 720¹ C. proc. civ., în scopul soluţionării pe cale amiabilă a situaţiei litigioase determinate de neexecutarea de către debitoare a clauzelor contractuale şi a preîntâmpinării unui proces, părţile au convenit următoarele:

- C. SRL la act de imposibilitatea SC G.T. SA de a-şi îndeplini obligaţiile ce decurg din contractul din 30 noiembrie 2007, respectiv de a expedia produsele ce fac obiectul acestuia;

- SC G.T. SA recunoaşte că a încasat de la C. SRL, în baza acestui contract, un avans în sumă de 500.000 euro (SC G.T. SA a emis către SC C. SRL factura din 6 octombrie 2008 reprezentând avans marfă, conform invoice din 18 decembrie 2007 pentru suma de 400.000 euro şi invoice din 6 octombrie 2008 pentru suma de 100.000 euro, pentru cele doua invoice neîntocmindu-se facturi interne şi nefiind înregistrate în evidenţa juridică la momentul întocmirii lor; prin factura fiscală din 30 decembrie 2008 SC G.T. stornează factura fiscala din 6 octombrie 2008 reprezentând avans pentru suma de 500.000 euro, echivalentul sumei de 1.793.020 RON.

- făcând aplicarea art. 1128 pct. 1, art. 129 şi art. 130 C. civ., părţile, de comun acord, hotărăsc prin prezenta să transforme prin novaţie raportul juridic obligațional, prin schimbarea obiectului contractului din contract de vânzare-cumpărare marfă în contract de împrumut de folosinţă, astfel:

Pentru creanţa de 500.000 euro, avans încasat de debitor în contractul sus-amintit, operează, începând de astăzi, data autentificării prezentului contract, transformarea obligaţiei în împrumut de folosinţă.

Potrivit noului raport juridic, debitorul împrumutat va reţine suma respectivă, 500.000 euro, cu titlu de împrumut până la data de 21 noiembrie 2008, când se obligă să o restituie în totalitate, fără plata altor dobânzi, daune sau penalități. Creditorul împrumutător este de acord ca suma respectivă să fie reţinută şi folosită de creditorul împrumutat cu titlu de împrumut de folosinţă până la termenul de 21 noiembrie 2008, când acesta urmează să o restituie integral, fără plata altor dobânzi, penalități sau daune interese. Începând cu data autentificării prezentului înscris, obligaţiile reciproce din contractul din 30 noiembrie 2007 se sting, inclusiv garanțiile ce îl însoțeau, operând transformarea acestuia în contract de împrumut de folosinţă”.

S-a impus a fi menţionat faptul ca la data de 13 noiembrie 2008, data perfectării contractului de novaţie, SC G.T. SA avea capacitatea de a preda marfa către SC C. SRL în integralitatea ei, astfel cum rezulta din evidenţa contabilă a firmei; conform datelor din balanţa de verificare întocmită de SC G.T. SA la 31 octombrie 2008, contul 301 „materii prime”, reprezentând tutun brut, înregistră un sold de 18.019.426,7 RON, în condiţiile în care valoarea tutunului ce trebuie livrat conform contractului de vânzare cumpărare era de aproximativ 3.891.855 RON (aceasta suma reprezentând valoarea întregului contract care urma să se deruleze până în martie 2009).

Urmare a contractului de novaţie, în contabilitatea SC G.T. SA s-a înregistrat nota de contabilitate din 30 noiembrie 2008.

Prin aceste înregistrări, în contabilitatea firmei se înregistra un sold debitor fictiv al contului clienţi în sumă de 1.793.020 RON aferent contractului de novaţie (soldul debitor al contului de clienţi reprezintă sumele datorate societăţii de clienţii săi), concomitent cu înregistrarea în creditul contului 455 a unei datorii de 1.793.020 RON. În concluzie, prin aceste înregistrări contabile, societatea avea de încasat de la clientul SC C. SRL aceeaşi sumă pe care o datora asociatului său SC C. SRL (în termeni compensatorii efectul ar fi fost zero). Ori, prin novaţie, s-a vrut ca suma de bani încasată de la clientul C. SRL cu titlu de avans să fie considerată dată cu împrumut de către asociatul C. SRL, împrumut care trebuia plătit.

Pentru legalitatea şi transparența contractului de novaţie, şi având în vedere că pentru avansul încasat SC G.T. SA emisese în 06 octombrie 2008 factura fiscală, la acest moment trebuia emisă şi factura fiscală de stornare a avansului.

Cu privire la natura juridică a novaţiei s-au făcut următoarele precizări:

Conform art. 1128 - 1129 C. civ., „novaţia reprezintă un act juridic prin care o obligaţie nouă şi cu alt conţinut se substituie unei obligații vechi care se stinge”.

Cu alte cuvinte, novaţia este un mod de transformare a obligaţiilor care are ca principale efecte: stingerea obligaţiei vechi împreună cu toate garanțiile sale şi nașterea unei noi obligații cu caracter contractual.

În speţă, novația este una obiectivă, prin schimbarea avansului de 500.000 euro, achitat cu titlu de plată parţială de către SC C. SRL, în împrumut de folosinţă cu scadență, cu stingerea în acelaşi timp a obligaţiei principale a învinuitei SC G.T. SA, respectiv predarea (expedierea) celor 871,2 t. tutun brut către cumpărător (prin invocarea în fals a imposibilităţii executării acestei obligații) şi stingerea obligaţiei de plată din partea SC C. SRL, a diferenței de preț.

Printre condiţiile novației au fost condiţiile generale de validitate ale contractelor şi, respectiv, condiţiile speciale, cum ar fi: intenția părţilor de a nova (animus novandi), existenţa unei obligații vechi valabile care să se stingă prin novaţie, acordul părţilor de a naște o nouă obligație care să o înlocuiască pe cea veche, obligația nouă să conțină un element nou faţă de cea veche (în speţă obiect, cauză).

În data de 25 noiembrie 2008 (la mai puţin de 2 săptămâni după încheierea contractului de novaţie), între C. SRL (prin reprezentant R.M.) şi inculpata SC G.T. SA (prin reprezentant, inculpat D.V.) s-a încheiat convenţia de dare în plată autentificată din 25 noiembrie 2008 la BNP J., având consemnată la art. II-III, următoarea cauză/obiect: „având în vedere contractul de împrumut nr. 1 din 25 ianuarie 2008, prin care creditorul împrumutător a împrumutat debitorului împrumutat suma de 450.000 euro, din care, la termenul scadent, la 31 octombrie 2008, stipulat prin actul adiţional nr. 1 din 15 octombrie 2008, mai sunt de restituit 144.133,5 euro, aşa cum reiese din evidenţa contabilă şi contractul de novaţie intervenit între aceleaşi părţi, autentificat la BNP J. la 13 noiembrie 2008, prin care creanța debitorului împrumutat, în sumă de 500.000 euro, provenită din contractul comercial din 30 noiembrie 2007, a fost transformată în împrumut, cu scadență la data de 26 noiembrie 2008, părţile constată că ambele creanțe sunt exigibile şi în total sunt în valoare de 644.133,5 euro. C. SRL a luat act de imposibilitatea SC G.T. SA de a-şi îndeplini întocmai obligaţiile ce decurg din cele două contracte, respectiv de a restitui integral sumele încasate cu titlu de împrumut, şi pentru a evita nașterea unor litigii şi cheltuieli suplimentare, părţile convin de comun acord să stingă obligaţiile reciproce din ambele contracte prin darea în plată, astfel:

SC G.T. SA, pentru stingerea obligaţiei în sumă de 644.133,5 euro ce o are de achitat către creditorul împrumutător conform contractelor menţionate mai sus, dă în plată cantitatea de 871,2 t. tutun brut, neprelucrat, proprietatea acestuia, după cum urmează: (se consemnează într-un tabel provenienţa, cantitatea ş.a.).

Transmiterea dreptului de proprietate asupra produselor date în plată are loc astăzi, data autentificării prezentului înscris, fără nici o altă formalitate, transmiterea posesiei urmând a se face în termen de 3 zile de la autentificarea prezentei pe bază de proces-verbal semnat de reprezentanţii ambelor părţi. După punerea în posesie, părţile convin ca produsele date în plată să rămână în depozitul debitorului împrumutat până cel târziu la data de 20 februarie 2009”.

În plus, în capitolul IV privind declaraţiile părţilor, creditorul împrumutător, prin reprezentant legal, declară, printre altele: „cunoaşte situaţia de fapt şi de drept a produselor luate în plată şi declară că nu există nici un impediment legal de preluare a acestora în proprietate”.

În fine, la capitolul V intitulat „clauze finale” se consemnează: „noi, reprezentanţii părţilor, am luat la cunoştinţă de dispoziţiile Legii nr. 656/2002 privind spălarea banilor, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 230/2005 şi ale Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi dispoziţiile Legii nr. 163/2005 privind modificările aduse C. fisc.”.

Cât priveşte natura juridică a dării în plată, conform C. civ., aceasta a reprezentat o modalitate de stingere a obligaţiilor contractuale. Ea a fost definită ca fiind operația juridică (mijlocul de stingere a obligaţiilor) prin care debitorul executat către creditorul său o altă prestație decât cea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic. Această schimbare a prestaţiei s-a făcut numai cu consimțământul creditorului şi a avut ca principal efect stingerea datoriei prin plată.

Darea în plată nu a reprezentat decât un accesoriu al principalului care l-a reprezentat raportul juridic iniţial; prin urmare, interpretarea efectelor fiscale ale unui astfel de instrument juridic de plată nu a fost făcută decât în strânsă legătura şi condiționat de raportul juridic din care a izvorât obligația de plată, în speţă, novaţia, cu condiţia verificării validității acesteia (încălcarea ordinii publice, frauda legii, cauza ilicită sau morală, lipsa cauzei).

La data de 26 noiembrie 2008 a fost încheiat procesul verbal de predare-primire din 26 noiembrie 2008 între C. Italia, în calitate de creditor împrumutător şi SC G.T. SA, în calitate de debitor împrumutat, în care se precizează: „Având în vedere prevederile Convenţiei de dare în plata semnată de cele doua părţi (…), părţile au procedat la transmiterea posesiei cantităţii de 871,2 tone tutun brut, prin predarea-primirea celor 4356 cutii pline cu tutun corespunzător (…)”. În procesul verbal se mai consemnează că tutunul nu a fost ridicat de C. SRL ci păstrat în depozitele SC G.T. SA cu menţiunea „până cel târziu 20 februarie 2009”, termen până la care nu s-a achitat chirie.

În perioada 7 aprilie 2009 - 30 aprilie 2009, printr-un număr de 44 de transporturi, tutunul a fost transportat din România în Italia, unde conform documentelor aflate la dosarul cauzei, a fost recepționat de către S. - o organizație de drept public.

Din analiza datelor înscrise în anexa nr. 2 la raportul de expertiză fiscal contabilă judiciară dispusă în cauză a rezultat următoarele:

În legătura cu tutunul transportat din depozitul de la Sf. Gheorghe:

- tutunul a fost încărcat sub supraveghere vamală, în 10 camioane, care au fost sigilate de către inspectorii vamali;

- au fost prelevate probe de tutun în vederea analizei pentru determinarea caracteristicilor acestuia;

- la dosarul cauzei nu au fost identificate buletine de analiză referitoare la tutunul transportat din aceasta locaţie;

- încadrarea tarifară a tutunului transportat din această locaţie a fost: 2401208510 - Tutunuri uscate cu fum (flue cured) de tip Virginia, din cadrul poziţiei tarifare 2401 - Tutunuri brute sau neprelucrate, deşeuri de tutun.

În legătura cu tutunul transportat din depozitul de la Târgu Jiu:

- tutunul a fost încărcat sub supraveghere vamală, în 7 camioane, care au fost sigilate de către inspectorii vamali;

- conform proceselor-verbale de prelevare nr. 452 - 460 din 04 martie 2009, prelevarea de probe a fost făcută din tutunul aflat în depozit;

- la dosarul cauzei nu au fost identificate buletine de analiză referitoare la tutunul transportat din această locaţie;

În legătura cu tutunul transportat din depozitul de la Râmnicu Sărat:

- tutunul a fost încărcat sub supraveghere vamală, în 13 camioane, care au fost sigilate de către inspectorii vamali;

- au fost prelevate probe doar din două camioane;

- la dosarul cauzei a fost identificat buletinul de analize din 23 iunie 2009, cu clasificația tarifară propusă: cod 2401203599, din cadrul poziţiei tarifare 2401 - Tutunuri brute sau neprelucrate; deşeuri de tutun;

- încadrarea tarifară a tutunului transportat din această locaţie a fost: 2401208510 - Tutunuri uscate cu fum (Oue cured) de tip Virginia, din cadrul poziţiei tarifare 2401 - Tutunuri brute sau neprelucrate, deşeuri de tutun.

În legătura cu tutunul transportat din depozitul de la Urziceni:

- tutunul a fost încărcat sub supraveghere vamală, în 13 camioane, care au fost sigilate de către inspectorii vamali;

- nu au fost prelevate probe de tutun în vederea analizei pentru determinarea caracteristicilor acestuia;

În legătura cu tutunul transportat din depozitul de la Bucureşti:

- tutunul a fost încărcat fără supraveghere vamală, într-un camion;

- nu au fost prelevate probe de tutun în vederea analizei pentru determinarea caracteristicilor acestuia;

Prin urmare, pentru toată cantitatea de tutun dat în plată, încadrarea tarifară a fost: 2401208510 - tutunuri uscate cu fum (flue cured) de tip Virginia, din cadrul poziţiei tarifare 2401 - tutunuri brute sau neprelucrate, deşeuri de tutun.

Referitor la diligentele părţilor pentru punerea în executare a dării în plată acestea s-au manifestat pe două planuri: un prim plan a fost acela prin care părţile au efectuat demersuri de predare/primire faptic şi scriptic, a tutunului brut conform obligaţiilor asumate şi un al doilea plan a fost reprezentat de continuarea demersurilor oficiale, concertate prin care acestea doreau să obțină acordul autorităţilor pentru transferarea tutunului brut în afara României.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, menţinută în faţă instanţei, inculpatul D.V. a arătat că: „(...) încă de la intrarea vigoare a Ordinului nr. 800/2008 societatea G.T. SA şi eu, în calitate de director general, am depus diligențe formale la aceste autorităţi ale statului, pentru a fi îndrumat şi cu intenția clară ca operaţiunea de transfer a tutunului brut (care face obiectul cauzei) să se facă cu respectarea legii (...) După această primă scrisoare (n.n. înregistrată la A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din 10 iulie 2008) - prin care solicitam eliberarea unui extras de rol privind obligaţiile fiscale la bugetul de stat, necesar pentru autorizarea ca operator economic comerciant de tutun (conform ordinului nr. 800/2008) - D.G.A.M.C. Bucureşti ne-a comunicat verbal că certificatul fiscal îl eliberează numai cu repunerea pe rolul societăţii a tuturor datoriilor, ce constituie obiectul ajutorului de stat acordat societăţii prin O.G. nr. 45/2004 în cuantum de cca. 125.000.000 euro, la care calculează penalități şi majorări de întârziere de cam aceeaşi valoare şi începe executarea silită a societăţii. În fapt, acest lucru s-a şi întâmplat începând cu luna septembrie 2009, când D.G.A.M.C. Bucureşti a repus pe rol datoria ce constituia obiectul ajutorului de stat conform O.G. nr. 45/2004, a calculat majorări şi penalități la zi şi a început executarea silită. Ca să evităm executarea silită am renunţat la eliberarea certificatului fiscal care reiese din scrisoarea la care am făcut referire mai sus şi mai reiese şi din scrisoarea adresată către Autoritatea Naţională a Vămilor (sub nr. 43611 din 01 august 2008). (...) În prima fază, mai exact perioada septembrie-noiembrie 2008 am încercat să respect prevederile contractului din 30 noiembrie 2007, în sensul de a vinde marfa în condiţii FOB Constanţa cumpărătorului SC C. SRL. Pentru că Autoritatea Naţională a Vămilor mi-a solicitat documente suplimentare şi nu mi-a asigurat supravegherea fiscală, am fost nevoit să facem un act adiţional la contractul din 30 noiembrie 2007 în sensul de modificare a condiției de livrare din FOB Constanţa în franco - depozit SC G.T. SA cu condiţia ca marfa să plece sub supraveghere fiscală. Nici în această variantă nu s-a realizat livrarea tutunului, deoarece Autoritatea Naţională a Vămilor nu a asigurat supravegherea fiscală cerută de SC G.T. SA, conform scrisorilor primite de la autorităţi. În aceste condiţii, ca să evit litigiul cu C. SRL, care pornea de la neîndeplinirea obligaţiei SC G.T. SA de a livra marfa, în condiţiile în care primise deja un avans de 500.000 euro de la C. SRL, am fost de acord să transferăm marfa către SC C. SRL, în depozitele SC G.T. SA, întocmind în acest sens procese-verbale de predare-primire. În procesul verbal de predare-primire din 26 noiembrie 2008 se precizează obligaţia SC C. SRL de a-şi lua marfa din aceste depozite până la data de 20 februarie 2009 (...)”.

În fapt, inculpatul D.V. a recunoscut în declaraţia sa, în mod indirect, că novaţia şi darea în plată au fost nişte artificii juridice generate de imposibilitatea obiectivă a primirii autorizaţiei ca operator economic comerciant de tutun conform ordinului nr. 800/2008 şi, pe cale de consecinţă, din cauza refuzului Autorităţii Naţionale a Vămilor de a realiza supravegherea fiscală.

De altfel, din adresa din 31 iulie 2008 emisă de SC G.T. SA şi semnată de inculpatul D.V., a rezultat că acesta era conștient de imposibilitatea îndeplinirii condiţiilor de autorizare în vederea vânzării de tutun din considerente ce țineau de imposibilitatea obţinerii certificatului fiscal, care era condiționat de achitarea datoriilor: „Conform prevederilor legale pentru comercializare tutun brut sau parţial prelucrat este necesară obţinerea unei autorizații de comercializare tutun brut şi/sau tutun parţial prelucrat (ordinul nr. 800/2008). SC G.T. SA a fost privatizată în anul 2004 şi a obţinut anumite facilități fiscale pe baza unui program de redresare cu termen de finalizare 2010. Întrucât acest program de redresare este în derulare, SC G.T. SA nu poate obţine un certificat fiscal necesar depunerii documentaţiei conform ordinului nr. 800/2008.”

Motivaţia pentru care cele două autorităţi au refuzat cererile SC G.T. SA a fost una de natură obiectivă şi a pornit de la aplicarea legii, aşa cum a rezultat şi din corespondenţa purtată de SC G.T. SA cu Autoritatea Naţională a Vămilor.

Inculpata SC G.T. SA (aspect confirmat şi de inculpatul D.V.) a efectuat mai multe adrese către Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale şi Direcţia regională pentru accize şi operaţiuni vamale Constanţa, Ialomița, respectiv: nr. AA din 30 septembrie 2008, nr. BB din 30 septembrie 2008, nr. CC din 15 octombrie 2008, nr. DD din 16 octombrie 2008, prin care notifică autorităţile cu privire la faptul că va exporta prin Portul Constanţa cantitatea de cca.960 t. tutun brut neprelucrat cu încărcare/livrare din depozitele Sf. Gheorghe, Rm. Sărat, Tg. Jiu, Bucureşti, Urziceni, solicitând totodată acordarea sprijinului în vederea sigilării containerelor şi efectuarea operaţiunilor legale.

Răspunsul autorităţilor vamale a fost unul ferm, avizarea operaţiunilor SC G.T. SA fiind condiţionată de respectarea ordinului A.N.A.F. nr. 800/2008, aşa cum a rezultat din adresele din 11 septembrie 2008 şi din 30 octombrie 2008 ale Direcţiei supraveghere accize şi operaţiuni vamale, adresa din 01 septembrie 2008 a M.E.F. - Direcţia de legislație în domeniul accizelor, adresele din 15 octombrie 2008, din 17 octombrie 2008 şi din 31 octombrie 2008 ale Direcţiei judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale Ialomiţa - Compartimentul analiză de risc.

Formulările autorităţilor fiscale au fost următoarele:

- în adresa din 15 octombrie 2008 a Compartimentului analiză de risc din cadrul D.J.A.O.V. Ialomiţa: „(…) ca să putem da curs solicitării dv. de a asigura supravegherea fiscală/vamală a transferului de stocuri de tutun prin sigilarea mijlocului de transport până la punctul de destinaţie, cu condiţia respectării ordinului A.N.A.F. nr. 800/2008, a adresei M.E.F. - Direcţia legislaţie în domeniul accizelor nr. 286024 din 01 septembrie 2008, precum şi prezentarea în scopul analizării şi verificării a documentelor de calitate şi conformitate a mărfii, a documentelor comerciale, a contractelor şi analizelor de laborator specifice (...)”;

- în adresa din 17 octombrie 2008 a Compartimentului analiză de risc din cadrul D.J.A.O.V. Ialomiţa. „(...) în conformitate cu prevederile pct. 4^2.1 alin. (1), teza I, teza II şi teza III din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004 cu modificările şi completările ulterioare operatorii economici care doresc să comercializeze tutun brut sau tutun parţial prelucrat pot desfăşura această activitate numai în baza unei autorizații eliberate în acest scop în conformitate cu prevederile Ordinului A.N.A.F. nr. 800/2008 (...), deplasarea tutunului brut sau tutunului parţial prelucrat între operatorii economici comercianți, trebuie însoţită de un document comercial, în care va fi înscris numărul autorizaţiei operatorului economic expeditor. În vederea stabilirii cu exactitate a tipului de operaţiune pe care o solicitați să ne comunicați dacă aveți calitatea de operator economic sau cea de antrepozitar, în conformitate cu precizările de la M.E.F. cu adresa din 01 septembrie 2008 (...)”;

- în adresa din 30 octombrie 2008 a Direcţiei supraveghere accize şi operaţiuni vamale: „Cu privire la intenția SC G.T. SA de a efectua operaţiuni comerciale intracomunitare şi extracomunitare (export) având ca obiect cca. 960 t. brut neprelucrat (strips), veţi avea în vedere pe lângă măsurile de control şi supraveghere dispuse anterior şi prevederile Ordinului M.E.F. nr. 800/2008 pentru aprobarea modelului cererii de autorizare ca operator economic comerciant de tutun brut şi/sau tutun parţial prelucrat, al autorizaţiei de operator economic comerciant de tutun brut şi/sau tutun parţial prelucrat şi a instrucțiunilor privind procedura de soluţionare a cererii de autorizare a operatorilor economici care doresc să comercializeze tutun brut (...)”;

- în adresa din 01 septembrie 2008 a M.E.F. - Direcţia de legislație în domeniul accizelor (către Autoritatea Naţională a Vămilor) se consemnează, printre altele: „(...) în ceea ce priveşte prevederea de la pct. 4^2.1 al Titlului VII din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 cu modificările şi completările ulterioare în temeiul căreia a fost emis Ordinul A.N.A.F. nr. 800/2008, precizăm că sub incidenţa prevederii respective intră operatorii economici care comercializează tutun brut sau tutun parţial prelucrat, ca activitate distinctă de cea a antrepozitarilor. În cazul prezentat de SC G.T. SA, considerăm că stocurile de tutun care se prezintă în diferite forme de prelucrare (tutun brut, tutun parţial prelucrat) ce se găsesc fizic în sucursalele societăţii cărora le-a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal şi înregistrate în evidenţele societăţii, pot fi valorificate direct către clienţi sau pot fi transferate către propriul antrepozit fiscal de producție sub supraveghere fiscală, potrivit celor menţionate mai sus (...)”.

Prin adresa din 26 februarie 2009 Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia de legislație în domeniul accizelor a răspuns Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia de supraveghere şi operaţiuni vamale, confirmând punctul de vedere al acesteia privind incidenţa Ordinului nr. 800/2008: „Având în vedere prevederile pct. 4^2.1 de la Titlul VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu Ordinul A.N.A.F. nr. 800/2008 şi cu instrucțiunile de supraveghere specifice autorităţii vamale, deplasarea pe teritoriul României a tutunului brut sau a tutunului parţial prelucrat din depozitele SC G.T. SA trebuie să fie însoţită de documentul comercial în care să fie înscris numărul autorizaţiei eliberate în acest scop. (...) Referitor la punctul dv. de vedere privind exigibilitatea accizelor datorate pentru alte tutunuri de fumat ca urmare a transferului de proprietate ce a avut loc între SC G.T. SA şi SC C. SRL considerăm că articolul invocat de dv. nu este aplicabil. Precizăm însă că, pentru transferul cantităţii de 871,2 t. tutun brut aflat în diverse locaţii în custodia SC G.T. SA, trebuie asigurate în vederea prevenirii oricăror tentative de fraudă măsurile de supraveghere promovate prin Ordinul A.N.A.F. nr. 800/2008”.

Prin adresa din 04 martie 2009, urmare a răspunsului Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia de legislație în domeniul accizelor, Autoritatea Naţională a Vămilor a solicitat din nou precizări în legătură cu aplicarea prevederilor pct. 4^2.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

De altfel, urmare acestei corespondențe, prin adresa din 25 martie 2009, Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale comunică C. SRL răspunsul în sensul incidenţei dispoziţiilor Ordinului A.N.A.F. nr. 800/2008 cu privire la transferul cantităţii de 871,2 t. tutun brut aflat în diverse locaţii în custodia SC G.T. SA.

În data de 26 martie 2009 inculpatul C.A. însoţit de apărătorii aleşi, av. B.D. şi B.M., au solicitat audiență la ministrul Finanţelor Publice.

În lipsa acestuia au fost primiți de către consilierul personal al ministrului Finanţelor, numitul B.I.G., în biroul său.

Cu această ocazie, inculpatul C.A., cu sprijinul celor doi avocaţi, au învederat numitului B.I.G. că, deşi au purtat o corespondenţă cu Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la transferul proprietăţii tutunului de la SC G.T. SA la C. SRL, acesta au dat doar răspunsuri confuze, iar Autoritatea Naţională a Vămilor nu i-a lăsat să ridice tutunul din depozite.

Cu privire la modul de derulare a discuției şi la abordarea subiectului, numitul B.I.G., în declaraţia din 04 octombrie 2010 a arătat: „(...) C.A. şi avocaţii firmei G.T. SA mi-au prezentat faptul că firma d.lui N. datora firmei C. SRL o sumă de bani şi că, în schimbul acestei sume, au primit o cantitate de tutun, aspect cosemnat într-un act notarial. Reprezentanţii firmei C. SRL (...) au mai precizat că acest act notarial s-a încheiat în toamna anului 2008 şi că tutunul se află şi acum în depozitele firmei d.lui N., şi că începe să se strice, deoarece Autoritatea Naţională a Vămilor nu-i lasă să-l ridice, pe considerentul că acel act notarial nu este bun (...)”

În declaraţia consemnată în procesul verbal de confruntare cu privire la aceleaşi aspecte, numitul B.I.G. a arătat: „Urmare a acestei înțelegeri s-a făcut un act notarial între cele două părţi a cărui aplicare însă, este blocată de Autoritatea Naţională a Vămilor. Reprezentanţii SC C. SRL mi-au prezentat acel act şi se plângeau că de 6 luni de zile sunt blocați de Autoritatea Naţională a Vămilor, iar marfa se deteriorează”.

În vederea lămuririi lucrurilor, numitul B.I.G. l-a chemat în biroul său pe martorul C.B. (directorul general al Direcţiei juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice).

După prezentarea speței, martorul şi-a declinat competenţa, motivând că nu este de competenţa sa (a direcției juridice pe care o conducea) lămurirea situaţiei, indicând-o pe inculpata B.L. ca fiind persoana care „ţine locul directorului Direcţiei de legislație în domeniul accizelor”.

Audiat fiind de către instanţă martorul B.I.G. a declarat:” (..) În data de 26 martie 2009 inculpatul C.A. însoţit de apărătorii acestuia au solicitat o audienţa la Ministrul Finanţelor Publice. Eu din câte cunosc aceştia nu au solicitat în scris o audienţa la Ministrul Finanţelor Publice. Eu am fost contactat telefonic şi am fost de acord să discut cu persoanele solicitante întrucât ministrul nu era prezent în acel moment, la acea dată eu eram consilierul ministrului Finanţelor. Eu nu cunoșteam persoanele ce doreau să intre în audientă în condiţiile descrise. Au mai existat anterior situaţii similare celei la care fac referire, dl ministru personal ne-a rugat pe noi, consilierii dânsului să acordăm audiențe în absența acestuia. Inculpatul C.A., prin avocații dânsului, întrucât acesta nu vorbea foarte bine limba româna, mi-a spus că a derulat unele afaceri cu firmele domnului N., eu neștiind despre cine este vorba. De la aceştia am aflat că firma dl N. datora o sumă de bani inculpatului C.A. şi că pentru această sumă acea persoană a remis o cantitate de tutun inculpatului. Am aflat că situaţia la care făceau referire se petrecuse undeva în toamna anului 2008, am aflat acest lucru de la persoanele primite în audiență la acea dată. Mi s-a spus totodată că deşi marfa le aparţine şi se află în depozitele firmei dl N. din toamna anului 2009, marfa nu poate fi ridicată întrucât Autoritatea Naţională a Vămilor nu le permite acest lucru. Eu nu am înţeles foarte exact despre ce este vorba şi am solicitat prezenta directorului general, C.B. Solicitanții mi-au mai spus şi faptul că deşi au efectuat numeroase adrese către Autoritatea Naţională a Vămilor nu au primit un răspuns lămuritor astfel că nu pot ridica marfa, perisabilă fiind. La solicitarea mea numitul C.B. s-a prezentat, avocații inculpatului au prezentat şi acestuia situaţia şi aceasta persoană şi-a declinat competenţa apreciind că unei alte direcții i-ar reveni competenţa formulării unei opinii, fiind vorba de direcţia legislație, mai exact, B.L. În raport de cele menţionate de B.C., în vederea rezolvării situaţiei, a fost solicitată inculpatei B.L., care s-a prezentat în birou. Şi de aceasta dată avocații inculpatului C.A. au prezentat situaţia. Când a fost prezentată situaţia descrisă inc B.L., B.C. nu se mai afla în birou. Nici B.C. şi nici B.L. nu se aflau în subordinea serviciului la care eu aveam calitatea de consilier. Eu am rugat-o pe inculpata B.L. să dea un răspuns legal cererii formulate. Din discuţii am dedus că urma ca cei în cauză să formuleze o solicitare în vederea rezolvării situaţiei acestora. Eu am încercat să iau legătura cu directorul adjunct al Direcţiei vămilor pentru că nu am înţeles exact ce se întâmplă. Eu am reuşit în cele din urmă să discut cu dl C. de la Direcţia vămilor, acesta mi-a spus ca au cunoştinţă de situaţia prezentată de mine succint, că este un caz mai complex şi să nu ne implicăm pentru că știu despre ce este vorba şi știu ce au de făcut. Eu am aflat de răspunsul dat solicitării formulate de inc C.A. şi apărătorii acestuia la momentul la care am fost chemat de D.N.A. în vederea audierii. Urmare discuției purtate cu directorul general adjunct al vămilor a apreciat că nu se impune aducerea la cunoştinţă a acestei situaţii şi Ministrului Finanţelor. Discuţia la care am făcut referire s-a purtat în timpul programului meu de lucru. Noi nu aveam un program riguros de audiențe la nivelul Ministerului Finanţelor. Aşa cum am menţionat şi în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, L.B. se afla în subordinea secretarului de stat, I.G. Din câte cunosc, Autoritatea Naţională a Vămilor nu se subordona în nici un mod direcției din minister condusă de I.G. Aşa cum am arătat eu nu am verificat dacă s-a formulat un răspuns solicitărilor făcute în condiţiile descrise. După ce am vorbit cu directorul de la vamă şi acesta mi-a spus că au cunoştinţă de situaţia din speţă eu nu am mai discutat cu B.L. Cu G.I. nu am discutat despre acest caz nimic şi nici despre aceste cazuri. Eu am mai menţionat că nu am solicitat un termen, ci doar să se dea un răspuns la situaţia învederată. În opinia mea situaţia prezentat era ciudată, m-am gândit că marfa este perisabilă şi trebuie dat un răspuns. Eu nu am adus la cunoştinţă niciuneia dintre inculpat răspunsul primit de mine, neoficial, telefonic, în condiţiile prezentate de la dl C., directorul general adjunct al vămilor. Arăt că B.C. mi-a spus că ar trebui să solicit prezenta inc B.L. care ar putea să dea un răspuns la solicitarea formulată, dar nu știu de ce a făcut această mențiune. În opinia mea inc B.L., în birou nu a lăsat impresia că ar cunoaşte situaţia prezentată de inc C.A. prin apărătorii acestuia. Eu nu pot să spun că în numele meu personal am acordat audienţa, ci aşa cum am arătat, dl ministru ne-a solicitat nouă consilierilor ca în situaţiile în care nu este prezent şi se solicită audiențe noi să primim în audiențe persoanele solicitante. Eu nu m-am interesat ulterior întrevederii dacă problema prezentată de inculpatul C.A. era de competenţa Ministerului Finanţelor, nu am făcut altceva decât să primesc în audiență un solicitant insistent. Fac precizarea la acel moment, nu s-a discutat despre taxe, accize ci doar de posibilitatea inculpatului de a ridica marfa în situaţia prezentată. Avocații inculpatului C.A. aveau numeroase înscrisuri, am aruncat şi eu ochii asupra acestora dar erau chestiuni juridice şi mă depășeau de asta am solicita sprijinul departamentului legislaţiei”.

În aceeaşi împrejurare numitul B.I.G. i-a solicitat telefonic inculpatei B.L. să se prezinte în biroul său.

Aceasta s-a prezentat luând la cunoştinţă, în mod nemijlocit, atât din partea numitului B.I.G., cât şi din partea inculpatului C.A., respectiv avocaţilor săi, de natura problemei de care se plângeau aceştia.

Urmare a acestor discuţii, numitul B.I.G. l i-a solicitat inculpatei B.L. să formuleze o opinie legală cu privire la problema ridicată, astfel încât, afirmativ, „respectivii să ştie ce au de făcut în această situaţie: dacă pot să-şi ridice marfa şi în ce condiţii, dacă marfa este a lor sau nu” (declaraţia înv. B.I.G., consemnată în procesul verbal de confruntare).

Inculpata B.L., cu privire la aceste aspecte a declarat următoarele: „Da. M-am prezentat în biroul d.lui consilier (...) cei doi avocaţi au prezentat problema, informându-mă că s-au adresat A.N.V. de cca. 6 luni de zile, iar aceasta nu le permite să-şi ridice marfa care le aparținea (era vorba despre cele 800 t. de tutun brut). Precizez că niciodată nu s-a pus în discuţie atunci cui aparținea marfa, şi aceasta deoarece reprezentanţii SC C. SRL susţineau că sunt proprietarii tutunului brut. În dovedirea acestui fapt, ei chiar au prezentat un act notarial, o dare în plată, o novaţie, prin care făceau dovada proprietăţii. Precizez că reprezentanţii SC C. SRL aveau asupra lor o solicitare, o adresă pe care vroiau să o înregistreze, tocmai în ideea de a primi un răspuns la întrebările care erau scrise în solicitare. În acest context le-am pus în vedere petenţilor că nu pot da un răspuns pe loc, solicitându-le totodată să anexeze documentele la care au făcut referire şi care se aflau asupra lor. Având în vedere că reprezentanţii SC C. SRL s-au plâns de tratamentul la care au fost supuşi de către A.N.V., care dura de cca. 6 luni de zile, iar tutunul se strica în depozite, d.nul G.B., mi-a solicitat politicos să dau un răspuns la cererea acestora, cât mai curând posibil, dacă se poate în 3 zile. Nu am perceput cererea d.lui G.B. ca pe un ordin, ci ca pe o sarcină de serviciu. De altfel, am respectat această sarcină de serviciu şi am formulat răspunsul în cele 3 zile, după ce această adresă a SC C. SRL a fost înregistrată la registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice” (declaraţia inculpatei B.L. din procesul verbal de confruntare).

Declaraţiile menţionate au fost confirmate de înscrisurile aflate la dosar şi anume:

- adresa din 26 martie 2009 înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. 36245 din 26 martie 2009 ce conține rezoluția olografă a inculpatei de repartizare a lucrării, afirmativ „în considerarea discuției avute cu d.nul consilier G.B.”.

- adresa din 30 martie 2009 a Ministerului Finanţelor Publice - Cabinet Secretar de stat semnată de inculpata I.G.D., în calitate de secretar de stat, inculpata B.L., în calitate de şef serviciu în cadrul Direcţiei de legislație în domeniul accizelor şi L.P., în calitate de şef serviciu, către martorul M.R.T., în calitate de vicepreședinte al Agenției Naţionale de Administrare Fiscală - șeful Autorităţii Naţionale a Vămilor;

- adresa din 31 martie 2009 a Ministerului Finanţelor Publice - cabinet secretar de stat, semnata de inculpata I.G.D. către societatea civilă profesională de avocaţi „B. şi asociaţii”.

În considerentele adresei din 30 martie 2009 s-au menţionat:

- din analiza informaţiilor prezentate de Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale, referitoare la problema în cauză, reiese că societatea C. SRL, cu sediul în Perugia, San Giustino - Italia, în baza unei convenții de dare în plată a devenit proprietara unei cantități de tutun brut în contul unor datorii ale SC G.T. SA;

- societatea C. SRL care este autorizată în Italia pentru desfăşurarea activităţii de comercializare a tutunului brut, doreşte să transfere în Italia cantitatea respectivă de tutun brut, care se află în diverse locaţii ale SC G.T. SA;

- în acest caz, transferul cantităţii de tutun brut aflat în proprietatea C. SRL, efectuat de aceasta direct în Italia, nu intră sub incidenţa prevederilor pct. 4^2.1 de la Titlul VII din Normele metodologice de aplicare a C. fis., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul obligaţiei de a deţine autorizaţie de comercializare;

- de asemenea, precizăm că operaţiunea respectivă nu reprezintă o comercializare a tutunului brut de către G.T. SA;

- întrucât Normele metodologice nu acoperă această situaţie pentru a nu încălca principiul comunitar privind libera circulaţie a mărfurilor şi în acelaşi timp pentru a avea certitudinea că tutunul brut părăsește teritoriul naţional, autoritatea vamală poate să dispună o serie de măsuri cum ar fi: să solicite societăţii comunicarea datei când va avea loc deplasarea produsului şi documentul comercial care însoțește deplasarea produsului în vederea vizării. De asemenea poate solicita autorităţii vamale competente confirmarea ieșirii produsului din teritoriul naţional. Suplimentar, dacă se consideră necesar se pot aplica prevederile OP A.N.A.F. nr. 1339/2008;

- în ceea ce priveşte exigibilitatea accizelor menționăm că această este reglementată expres la Titlul VII din C. fisc. şi de regulă ia naştere la eliberarea pentru consum a produselor accizabile.

Adresa din 30 martie 2009 a avut natura juridică a unui act de îndrumare şi asistență de specialitate acordat autorităţilor fiscale (în speţă A.N.A.F. - A.N.V.) cu privire la aplicarea reglementărilor din domeniul accizelor (principii de accizare, antrepozitare fiscală, regim suspensiv de la plata accizelor, circulaţia intracomunitară a produselor accizabile, exceptări şi scutiri de la plata accizelor).

Actul a fost emis de Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor, în fapt, cea mai importantă autoritate din cadrul M.E.F. (actualmente Ministerul Finanţelor Publice), care participă în mod direct la pregătirea şi elaborarea legislaţiei primare şi secundare privind regimul accizelor aferent produselor accizabile, potrivit necesităților de perfecționare şi armonizare cu legislaţia comunitară.

În acelaşi timp, prin semnătura directorului general, Direcţia legislație în domeniul accizelor:

- asigură elaborarea proiectelor de instrucțiuni şi Norme metodologice, ordine ale ministrului în aplicarea prevederilor din actele normative care reglementează regimul accizelor aferent alcoolului etilic, băuturilor alcoolice şi altor produse supuse accizelor nearmonizate;

- analizează, evaluează impactul şi urmărește cazurile prezentate de Curtea Europeană de Justiţie în domeniul accizelor şi al altor taxe speciale;

- întocmește puncte de vedere asupra inițiativelor legislative emise de reprezentanţi ai Parlamentului sau alte entități pentru modificarea titlului aferent accizelor din C. fisc.

Printre atribuţiile inculpatei I.G.D. au fost şi cele privind faptul că aceasta aprobă precizările cu caracter general în domeniile de activitate coordonate, urmărind prin aceasta asigurarea aplicării corecte şi unitare a prevederilor actelor normative, aprobă punctul de vedere al direcțiilor de specialitate din subordine la problemele punctuale pe diverse teme (baza comună de impozitare, modificări de directive, etc.) care este prezentat de delegațiile care participă la reuniunile de la Bruxelles. În plus, inculpata, printre atribuţii, mai avea şi pe cele privind avizarea propunerilor Ministerului Finanţelor Publice de inițiere a actelor normative pe domeniile coordonate, în vederea elaborării proiectului legii de abilitare a Guvernului pe perioada vacanţei parlamentare, avizarea proiectelor de ordine ale ministrului Finanţelor Publice care vizează domeniile coordonate, avizarea proiectelor de ordine comune emise de ministrul Finanţelor Publice şi conducătorii altor entități abilitate prin lege pentru aplicarea prevederilor C. fisc. şi C. proc. fisc., avizarea proiectelor de acte normative care vizează perfecționarea sistemului fiscal naţional în concordanţă cu principiile similare aplicabile în Uniunea Europeană.

Conform acelorași atribuţii, inculpata a mai coordonat:

- elaborarea legislaţiei de bază (legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă şi hotărâri de guvern) şi secundară (norme, instrucțiuni, metodologii, regulamente, ordine, decizii ale comisiei fiscale) privind impozite şi taxe vamale, accize şi alte taxe speciale, procedura fiscală;

- Comisia centrală fiscală conform art. 4 alin. (2) din Ordinului ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 1318/2008 privind constituirea şi atribuţiile Comisiei fiscale centrale.

Concomitent cu această adresă a fost emisă şi adresa de răspuns din 31 martie 2009 către societatea civilă profesională de avocaţi „B. şi asociaţii”, cu menţiunea: „referitor la scrisoarea dv. 26/2009, prin care solicitaţi punctul de vedere în legătură cu cererea societăţii C. SRL de a realiza transferul unor cantităţi de tutun brut aflat în diverse locaţii ale SC G.T. SA, vă comunicăm că, prin adresa din 30 martie 2009, au fost transmise precizările necesare Autorităţii Naţionale a Vămilor, căreia vă rugăm să vă adresaţi pentru soluţionarea problemei prezentate”.

Din procesul verbal din 13 iulie 2009 încheiat de D.R.A.O.V. Craiova - Serviciul antifraudă fiscală şi vamală, semnat de martorii M.G. şi M.D. în calitate de inspectori principali, a rezultat că s-a făcut aplicarea adresei din 30 martie 2009, acesta fiind considerentul pentru care s-a permis transferul tutunului în afara ţării fără plata accizei: „Urmare a adreselor: din 26 februarie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor, Direcţia de legislaţie din domeniul accizelor care menţionează că, în acest caz, sunt aplicabile prevederile OP A.N.A.F. nr. 800/2008; din 30 martie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, cabinet secretar de stat, comunicată de către C. SRL Italia prin fax, în data de 27 aprilie 2009 şi înregistrată la D.R.A.O.V. Craiova sub nr. 15084 din 27 aprilie 2009, conform căreia nu sunt aplicabile prevederile pct. 4^2.1 de la Titlul VII ale Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat Direcţiei autorizări din cadrul A.N.V. Bucureşti, adresa nr. AA din 27 aprilie 2009, modalitatea de soluţionare a acestei situaţii. Totodată, prin adresele nr. AA din 27 aprilie 2009 şi nr. BB din 27 aprilie 2009 s-a comunicat, prin fax, celor două societăţi, respectiv C. SRL Italia şi SC G.T. SA, că nu se va da curs solicitării de încărcare a tutunului brut neprelucrat până când nu vom avea un punct de vedere din partea Direcţiei autorizări din cadrul A.N.V. Bucureşti. Având în vedere demersurile noastre, firma C. SRL Italia a transmis în data de 28 aprilie 2009, ora 16.32, un fax prin care erau înștiințate instituțiile statului despre refuzul nostru de a pune în aplicare programul de încărcare a celor 7 tiruri şi de nerespectare a adresei din 30 martie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - cabinet secretar de stat. S-a menţionat că, în data de 29 aprilie 2009, echipa de control a procedat la punerea în aplicare a adresei din 07 aprilie 2009 privind programul de încărcare şi ridicare a tutunului brut din depozitul aflat în incinta Fabricii de țigarete T.J., numai în urma convorbirii telefonice înregistrată la D.R.A.O.V. Craiova sub nr. 3 din 29 aprilie 2009, avută de d.nul C.S. - şef S.A.F.V. cu d.na T.I. - şef Serviciu autorizări, care a menţionat că, referitor la solicitarea noastră, se va avea în vedere prevederile adresei din 30 martie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, cabinet secretar de stat”.

Procesul verbal a fost confirmat de nota telefonică, raportul din 27 mai 2009, adresa din 20 mai 2009 şi declaraţiile martorilor M.D., T.I. şi M.G.

Astfel, martorul M.G. (inspector principal în cadrul Serviciului antifraudă vamală Craiova), în declaraţia din 27 mai 2010, a arătat, printre altele: „Nu am făcut o inspecție fiscală şi nu am emis o decizie de impunere fiscală, deoarece, aşa cum am arătat mai sus, am aplicat punctul de vedere al Ministerului Finanţelor Publice - cabinetul secretarului de stat D.G.I. conform căruia, în speţă, SC G.T. SA nu datorează accize (...)”.

Martora T.I. (şef Serviciu autorizări din cadrul A.N.V.), în declaraţia din 27 mai 2010: „(...) Accept posibilitatea să-l fi sfătuit colegial pe domnul C.S., să aibă în vedere prevederile adresei din 30 martie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - cabinet secretar de stat şi aceasta deoarece adresa în cauză venea de la o structură a Ministerului Finanţelor Publice care avea competenţa să emită puncte de vedere pe probleme de aplicare a legislaţiei specifice (...) Repet, sfatul meu a fost unul colegial, dar consider că este unul obiectiv şi corect. Pentru a înţelege mai clar, sfatul meu colegial nu avea ca obiect analiza speţei în cauză, SC G.T. SA - SC C. SRL, pe care de altfel nu o cunoșteam în amănunt, ci doar o chestiune incidentală, de respectare a unui punct de vedere legal, emis de o autoritate legală şi competentă, singura în măsură să acorde îndrumare de specialitate (...)”.

În declaraţia din 27 mai 2010, martorul M.D. (inspector principal la D.R.A.O.V. Craiova) a arătat, printre altele: „(...) Cu alte cuvinte, noi am încheiat supravegherea fiscală pe partea noastră de competenţă, prin acest proces-verbal, cu toate că nu aveam nici un act financiar-contabil de la SC G.T. SA din care să rezulte provenienţa mărfii, în schimb aveam adresa de la cabinetul secretarului de stat - D.G.I. care ne spunea clar, că nu trebuie plătite accize pe speţa SC G.T. SA - SC C. SRL, deoarece nu se aplică prevederile art. 4^2.1 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. (...) La întrebarea dv. arăt că după părerea mea eu şi colegii mei eram obligaţi să punem în aplicare această adresă (...) deoarece era venită de la organul ierarhic superior (...)”.

Audiaţi de către instanţă, cei trei martori au declarat următoarele:

Martorul M.D.: „Menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în prezent deţin funcţia de consilier la Direcţia Naţională pentru Accize Craiova. Nu doresc să mai menționez nimic din cele declarate în faţa procurorului. Arată că provenienţa tutunului brut nu a putut fi realizată pentru ca documentele financiar contabile se aflau la Bucureşti. La depozitul de la Târgul Jiu nu se aflau decât fişele de magazie şi nu acte ce atestau provenienţa tutunului. Eu personal nu am discutat cu nici un reprezentant al vreuneia din societăţi legat de provenienţa tutunului. Eu nu pot sa spun exact cum se făcea livrarea de tutun anterior intrării în vigoare a ordinului 800. În calitatea pe care o aveam de inspector eram subordonatul Autorităţii Vamale, Autoritatea vamală era subordonată Direcţiei Vămilor”.

Martora T.I.: „Arăt ca menţin în totalitate declaraţiile date în cursul urmăririi penale în prezent îndeplinesc funcţia de director Direcţia Autorităţilor Vămilor. Referitor la discuţia purtată cu C., în legătura cu aplicarea adresei din 30 martie 2009, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, Cabinet Secretar de Stat, nu doresc să adaug nimic la cele declarate în faţa procurorului. Arată că eu nu am văzut adresa din 30 martie 2009 până la momentul la care aceasta mi-a fost arătată de procuror iar sfatul pe care colegial i l-am dat d-ului C. în sensul de a avea în vedere conţinutul acestei adrese s-a raportat la ceea ce colegul meu mi-a prezentat că ar fi acel conţinut. Eu nu am procedat cu nimic la această adresă. Discuţia cu colegul meu C. a fost una generală, acesta avea o problemă în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la o speţă, dar eu nu imi aduc aminte la acest moment în concret despre ce era vorba.”

Martorul M.G. a declarat următoarele „(...) Înţeleg să-mi mențin în totalitate declaraţiile date şi în prezent lucrez la Serviciul Antifraudă Vamală Craiova având funcţia de consilier superior. La momentul audierii eram inspector principal în cadrul aceluiaşi serviciu. Nu doresc să fac alte precizări dincolo de cele menţionate. Arăt că, copia adresei din 30 martie 2009 purtând semnătura secretarului de stat I.G.D. am văzut-o pentru prima dată anterior momentului realizării efective a supravegherii transferului. Nu-mi amintesc exact data la care am luat la cunoştinţă de conţinutul adresei în cauză. Deoarece existau două adrese cu un conţinut diferit, cum am arătat la urmărire penală respectiv adresa din 30 martie 2009, care ca şi conţinut venea în contradicţie cu adresa Direcţiei de Legislație din 26 februarie 2009, am solicitat un punct de vedere Direcţiei Autorizări. Aşa cum am arătat şi în cursul urmăririi penale, deşi am solicitat acest punct de vedere Direcţiei Autorizări, nu am primit răspuns la această adresă a noastră. Neprimind nici un răspuns la adresa noastră, am comunicat celor două societăţi, SC G.T. SA şi SC C. SRL că nu punem în aplicare supravegherea programului de încărcare a tutunului. Arăt totodată că în cuprinsul adreselor către cele două societăţi am comunicat acestora că dată fiind contradicția existentă în cuprinsul celor două adrese, societăţile în cauză trebuie să solicite precizări referitoare la transpunerea în practică a acestei situaţii. Eu din câte îmi amintesc presupun la acest moment că adresa din 30 martie 2009 ne-a parvenit prin fax de la colegii noștri din Slobozia. Ulterior momentului primirii prin fax a adresei în cauză de la colegii din Slobozia, serviciului nostru i-a parvenit aceeaşi adresă din 30 martie 2009, purtând semnătura secretarului de stat I.G.D. şi de la SC C. SRL. Aşa cum am arătat şi la urmărire penală, la data de 28 aprilie 2009 am primit prin fax o adresă de la SC C. SRL prin care societatea ne amenința cu plângere penală în ipoteza în care noi nu puneam în aplicare programul de încărcare. Noi am comunicat șefului Serviciului de Supraveghere, anume domnului C.S. Când spun noi, mă refer la echipa de lucru formată de mine şi de M.D. Arăt că toate adresele înaintate serviciului al cărui angajat eram ajung mai întâi la directorul unității care aplică o rezoluțiune şi în funcţie de conţinutul rezoluțiunii, adresa ajunge la noi sau la alt serviciu. Această adresă primită de serviciul nostru la 28 aprilie 2009 era cunoscută de altfel de şeful meu C.S. Ulterior momentul la care am făcut referire ni s-a comunicat aşa cum am arătat şi în declaraţia dată în cursul urmăririi penale că trebuie să ținem cont în interpretarea speței de punctul de vedere exprimat în cuprinsul adresei semnată de I.G.D., respectiv a adresei din 30 martie 2009. Această comunicare a fost comunicată într-o notă telefonică pe care eu am predat-o organelor de urmărire penală la momentul audierii mele. Arăt că această notă telefonică a fost semnată de domnul C.S. şi confirmată de D.B., conducătorul unității. Arăt că adresa din 30 martie 2009 nu ne-a parvenit şi de la A.N.V. şi nici de la Ministerul Finanţelor. Având în vedere că noi eram în subordinea Ministerului de Finanțe apreciez că eu nu pot emite un punct de vedere privind legalitatea adreselor din 26 februarie 2009 şi din 30 martie 2009. Arăt că în cariera mea de până acum nu au mai existat situaţii asemănătoare celei din prezenta cauză. Conform primei adrese SC G.T. trebuia să deţină o autorizare de comercializare, ori firma nu deţinea o astfel de autorizare. În cazul în care nu exista o asemenea autorizare urmau a fi încasate accize. Arăt că aveam termenul de încărcare a mărfii pe 29 aprilie 2009. Arăt că pentru calcularea accizelor, activitatea era precedată de un ordin de serviciu, ori nu se inițiase o atare procedură în cauză, procedură ce trebuia inițiată de conducerea instituției, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Eu nu am nici un fel de competenţă privind emiterea ordinului de declanșare a controlului. Conform adresei din 26 februarie 2010 SC G.T. SA ar fi trebuit să aibă o autorizaţie de comercializare ca să nu i se perceapă accize, autorizare care nu exista, iar în cuprinsul adresei din 30 martie 2009 se menţiona că nu este necesară o astfel de autorizare. Dacă societatea nu deţinea acea autorizaţie trebuia să plătească accize, iar conform celei de-a doua adrese tranzacția putea fi efectuată fără plata accizelor. SC G.T. SA era vânzătorul şi atunci problema deținerii autorizaţiei se punea cu privire la această societate şi nu cu privire la SC C. SRL. Noi am pus în executare dispoziţia dată de şeful nostru dl. C.S. şi nu am solicitat acestuia motivarea punctului de vedere. Eu nu am discutat anterior momentului punerii în executare cu T.I. Eu, cu privire la T.I., ştiu doar ce s-a consemnat în nota telefonică depusă la dosar. Comunicarea lui C.S. către serviciul nostru s-a realizat printr-o notă telefonică la care am făcut referire şi pe care am depus-o la dosar.”

Din raportul din 26 mai 2009 al A.N.V.-D.R.A.O.V. Constanţa - secţia județeană pentru accize şi operaţiuni vamale Ialomița, semnat de D.M. şi M.C. (vizat de director executiv S.I.M.), a rezultat că operaţiunea de transfer a tutunului din depozitul SC G.T. SA, situat în Urziceni, jud. Ialomiţa, s-a încheiat fără plata accizelor, ţinându-se cont de interpretarea adresei Ministerul Finanţelor Publice: „Conform instrucțiunilor cuprinse în adresa Ministerului Finanţelor Publice din 30 martie 2009 (înregistrată la D.J.A.O.V. Ialomiţa sub nr. 2780 din 17 aprilie 2009), operaţiunea de transfer a proprietăţii asupra tutunului brut între SC G.T. SA şi C. SRL, prin convenţia de dare în plată (şi nu printr-un contract de vânzare-cumpărare), nu reprezintă operaţiune de comercializare, deci nu se află sub incidenţa prevederilor ordinului A.N.A.F. nr. 800/2008”.

Raportul a fost confirmat şi de declaraţia martorului S.I.M. (director executiv al D.J.A.O.V. Ialomiţa) care, în data de 28 iulie 2010, a arătat: „(...) În legătură cu adresa din 30 martie 2009 semnată de secretar de stat I.G.D. şi în legătură cu care am discutat mai sus, am considerat-o ca fiind un ordin şi am acţionat ca atare pentru executarea ei (...)”.

Din raportul din 26 mai 2009 al A.N.V. - D.R.A.O.V. Galaţi - D.J.A.O.V. Buzău, semnat de director coordonator M.E., a rezultat că operaţiunea de transfer a tutunului brut din depozitul SC G.T. SA, aflat în Rm. Sărat, jud. Buzău, s-a efectuat ţinându-se cont de aceeaşi adresă a Ministerului Finanţelor Publice: „Anterior participării, am solicitat societăţilor implicate documente justificative (inclusiv autorizarea de comerciant cu Ordin nr. 800/2008). Ne-au fost prezentate o serie de adrese de corespondenţă între societăţi şi A.N.V. Bucureşti, precum şi adresa din 30 martie 2009 emisă de către cabinetul secretarului de stat din cadrul Ministerului Finanţelor, prin care se specifică în mod clar că, în cazul de faţă, transferul tutunului nu este condiționat de deținerea autorizaţiei de comercializare”.

În declaraţia din 11 august 2010, martora E.M. a arătat: „(...) Cu referire la menţiunea făcută pe fila adresei din 26 mai 2009 alineatul ultim în care se indică adresa din 30 martie 2009 emisă de cabinet secretar de stat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice „prin care se specifică în mod clar că în cazul de faţă transferul tutunului nu este condiționat de deținerea autorizaţiei de comercializare”, arăt că acest document mi-a fost pus la dispoziţie de o persoană care s-a recomandat C.A., acesta fiind la rândul său însoţit de un alt domn pe nume G.C. (...) Domnul G.C. mi-a cerut în calitate de reprezentant al SC C. SRL să strămute o cantitate de tutun care aparţine SC C. SRL în calitate de proprietar ca finalitate a unui contract de dare în plată, strămutare ce avea loc din depozitele SC G.T. SA din Rm. Sărat către firma C. SRL Italia. De asemenea colegii mei care au supravegheat operaţiunea descrisă mai sus au ţinut cont de adresa din 30 martie 2009 emisă de cabinetul secretarului de stat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Arăt că adresa din 30 martie 2009 este un document cu caracter imperativ de care eram obligaţi să ţinem cont (...)”.

Singura excepţie a autorităţilor vamale care au efectuat supravegherea transferului tutunului (de a nu pune în aplicare adresa din 30 martie 2009) a fost cea a D.R.A.O.V. Bucureşti - Serviciul antifraudă fiscală şi vamală, care, sub nr. 8238/2 din 27 aprilie 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 6 Bucureşti (cauză declinată şi conexată la prezentul dosar), sub aspectul săvârşirii de către reprezentanţii SC G.T. SA a unui transfer nelegal ce privea cantitatea de 19800 kg. tutun brut pentru care nu s-a achitat acciză de 4.386.274 RON, ca urmare a incidenţei prevederilor pct. 4^2.1 din Titlul VII privind Normele metodologice de aplicare a C. fisc., coroborate cu OP A.N.A.F. nr. 800/2008.

Esenţial a fost faptul că, la baza argumentației sesizării a stat, aşa cum rezultă din raportul nr. 67/F din 24 aprilie 2009, adresa Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor din 26 februarie 2009 privind necesitatea prezentării de către SC G.T. SA a unui document comercial în care să fie înscris numărul autorizaţiei eliberate conform OP A.N.A.F. nr. 800/2008.

În ceea ce priveşte circuitul adresei din 30 martie 2009 în cadrul A.N.V. şi efectele acesteia, relevante au fost şi depozițiile martorilor:

M.R.T. - vicepreşedinte A.N.A.F. - şef A.N.V. care, în declaraţia din 25 mai 2010, a arătat, printre altele: „(…) La prima citire a acestei adrese apreciez că argumentația emisă de Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice este incorectă pentru speţa SC G.T. SA - SC C. SRL. Cu alte cuvinte apreciez că în legătură cu transferul cantităţii de tutun pe relaţia SC G.T. SA - SC C. SRL, societatea G.T. SA trebuie să plătească accize Statului român. De altfel, dacă îmi aduc bine aminte directorul V.C. mi-a relatat că punctul de vedere al Direcţiei supraveghere accize şi operaţiuni vamale a fost opus celui exprimat în adresa în cauză de către Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (...)”.

A.C. - director adjunct la Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale, în perioada ianuarie 2008 - martie 2009, în declaraţia din 26 mai 2010, printre altele, a arătat: „(...) Adresa în cauză a fost repartizată direcţiei pe care o coordonam în calitate de director adjunct, de către consilierul domnului M.R.T. - şeful A.N.V. La rândul meu, la 31 martie 2009, am pus o rezoluţie prin care am repartizat adresa Serviciului de supraveghere produse accizabile, condus de către domnul B.C. Motivul pentru care am repartizat această adresă la serviciul respectiv, a fost acela că reprezenta un răspuns la o corespondenţă anterioară, iniţiată de acest serviciu. (...) Nu mai reţin exact, dar cred că această speţă a evoluat în timp în sensul că, mi-aduc aminte că, SC G.T. SA a solicitat un transfer de tutun de la o sucursală la alta precum şi o livrare de tutun într-un alt stat membru, pentru ca abia ulterior într-o altă speţă să fie invocată convenţia de dare în plată dintre SC G.T. SA şi SC C. SRL. În acest context îmi aduc aminte că SC G.T. SA a avut o recidivă, în sensul că i s-a suspendat autorizaţia de antrepozit fiscal pentru neplata accizelor, cred că era prin anul 2008. (...) Mai vreau să precizez că, obligativitatea declarării accizelor datorate bugetului de stat revine contribuabilului, care o poate face prin depunerea unei declaraţii al cărui termen este data de 25 a lunii următoare în care are loc operaţiunea de comercializare (...)”.

Martorul C.V. - director la Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale, în declaraţia din 25 mai 2010 a arătat, printre altele: „(...) Analizând adresa (emisă de Ministerul Finanţelor Publice - cabinet secretar de stat şi semnată I.G.D.) se poate observa că ea a fost înregistrată la A.N.V. sub nr. 16326 din 30 martie 2009. De altfel, sub acest număr a circulat adresa în cadrul A.N.V. Deasupra ştampilei cu numărul de intrare se află o rezoluţie „D.S.A.O.V. 31 martie .2009” care poartă semnătura consilierului vicepreședintelui A.N.A.F., pe nume G.A. Rezoluția reprezintă în fapt o repartizare a adresei către direcţia pe care o conduc (...) În partea stângă se află rezoluţia subordonatului meu (la vremea respectivă avea calitatea de director adjunct pe nume A.C.) prin care acesta face o nouă repartizare a adresei către Serviciul supraveghere produse accizabile. (...) Sub semnătura lui A.C. se află o altă rezoluţie, de această dată a lui B.C., prin care se menţionează printre altele I.L./completare la D.R.A.O.V.-uri implicate în supraveghere. Prin această rezoluție, B.C., care era şef Serviciu supraveghere produse accizabile, face o repartizare a adresei către I.L., cu celelalte menţiuni. (...) Într-adevăr între Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia de legislație în domeniul accizelor şi A.N.V. - Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale au existat două opinii diferite cu privire la interpretarea dispoziţiilor aplicabile în speţă (...) Punctul de vedere al Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia de legislație în domeniul accizelor era acela că, în speţă, nu este livrare de bunuri potrivit art. 128 C. fisc., şi pe cale de consecinţă nu discutăm de un raport comercial de transfer al proprietăţii între cele două firme, care să genereze plata accizelor conform art. 4^2.1 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. Punctul de vedere al direcției pe care o conduc a fost exprimat de altfel şi în adresele din 04 martie 2009 şi din 20 februarie 2009 şi în conformitate cu care pe această speţă apreciam că se datorează accize, fiind vorba de operaţiune comercială. (...) Eram obligat să comunic acest punct de vedere al cabinetului secretarului de stat deoarece, Direcţia de legislație în domeniul accizelor era singura care în conformitate cu ROF-urile Ministerul Finanţelor Publice era abilitată să emită puncte de vedere legale pe marginea interpretării textelor neclare (...)”.

B.C.M. - şef Serviciu supraveghere produse accizabile din cadrul A.N.V., în declaraţia din 26 mai 2010, a arătat: „(...) În acest sens, reţin că iniţial a existat o primă solicitare a SC G.T. SA, în ceea ce priveşte intenția de a expedia, atât intracomunitar cât şi la export cca.1000 t. tutun brut. Cu privire la acest aspect, reţin că firma în cauză avea o problemă legată de faptul că nu se mai puteau autoriza ca şi comerciant de tutun brut/prelucrat conform ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 800/2008 deoarece nu îndeplineau condiţiile specifice, mai exact cele legate de cazierul fiscal, adică erau datornici la bugetul de stat. Din cunoștințele mele, era vorba de o datorie istorică. În legătură cu această solicitare, punctul de vedere al A.N.V. era că ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 800/2008 li se aplică şi, pe cale de consecinţă, fără o autorizare de comerciant nu puteau face această livrare naţională. (...) Din punctul meu de vedere această adresă din 01 septembrie 2008 a Direcţiei de legislație în domeniul accizelor, avea caracter interpretabil, pe aplicarea Ordinului nr. 800/2008, în sensul că nu specifica dacă acest ordin se aplica pentru toate locaţiile deţinute de antrepozitarul fiscal sau numai pentru antrepozitul fiscal. Această adresă, însă, nu a produs efecte şi aceasta deoarece corespondenţa pe această speţă, a fot reluată de această dată după aprox. 3 luni pornind de la o solicitare a SC C. SRL, care-şi asuma calitatea de proprietar şi deținător al mărfii, în baza unui contract de novaţie încheiat cu SC G.T. SA. (...) Cu alte cuvinte SC G.T. SA trebuia să plătească accize pentru tutunul brut predat SC C. SRL. (...) Răspunsul a venit cu adresa din 30 martie 2009 care face obiectul discuției de astăzi. (...) şi făceau evaluarea speței în sensul că: relua istoricul relaţiei dintre cele două firme, clarifica calitatea de operatori de produse accizabile a celor două firme, concluzionând fără echivoc că acest transfer de tutun brut nu intră sub incidenţa prevederilor art. 4^2.1 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., respectiv că SC C. SRL nu are obligația de a deţine autorizaţie de comercializare şi că operaţiunea respectivă nu reprezintă o comercializare a tutunului brut de către SC G.T. SA. (...) Această ultimă adresă a fost comunicată direcțiilor regionale din ţară în vederea efectuării procedurilor şi aceasta deoarece venea de la o entitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice care putea emite precizări cu privire la aplicarea reglementărilor fiscale în domeniul produselor accizabile. Cu toate că nu am fost de acord cu argumentele din adresă, am fost nevoit să o trimit în teritoriu pentru a se ţine cont de ea, deoarece repet venea de la o entitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice care putea emite precizări cu privire la aplicarea reglementărilor fiscale în domeniul produselor accizabile, fiind semnată de secretarul de stat - I.G.D. (...) Opinez că nu aveam dreptul să fac o nouă interpretare a adresei din 30 martie 2009, cu atât mai mult cu cât punctele de vedere exprimate anterior adresei erau cunoscute de Direcţia de legislație din domeniul accizelor. Cu alte cuvinte, punctul nostru de vedere a fost infirmat prin adresa secretarului de stat I.G.D. (...) Da, cred că invocarea adresei de către inspectorii vamali era obligatorie şi legală (...)”.

Martorul H.M. - fost director în cadrul Direcţiei de legislaţie în domeniul accizelor, în declaraţia din 27 septembrie 2010, a arătat: „(...) În legătură cu adresa din 01 septembrie 2008, precizez următoarele: (...) precizez de la bun început că răspunsul în cauză vizează în mod exclusiv situaţia din scrisoarea arătată, respectiv vizează doar punctul 4 al scrisorii (1042 din 31 iulie 2008 a SC G.T. SA înregistrată la A.N.V. cu nr. 43611 din 01 august 2008) cu referire la situaţia „Tutunul este transferat de la o sucursală G.T. SA la altă sucursală G.T. SA”, celelalte trei situaţii, respectiv pct. 1, 2 şi 3, nu fac obiectul răspunsului semnat de mine. (...) Pct.4^2.1 al Titlului VII din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 1579/2007, au fost emise cu scopul de a preveni comercializarea tutunului brut şi a celui parţial prelucrat către firme neautorizate. (...) Până la emiterea acestui ordin organele fiscale care aveau supravegherea nu aveau alte instrumente juridice prin care să împiedice transferul unui astfel de tutun către o terţă persoană juridică. Doresc să precizez că o persoană juridică care era autorizată ca antrepozitar autorizat, nu mai era necesar să fie autorizată ca şi comerciant conform Ordinului nr. 800/2008.(...) După intrarea în vigoare a Ordinului nr. 800/2008 tutunul brut şi parţial prelucrat existent în sucursalele ale căror autorizaţii de antrepozit au fost suspendate putea fi comercializat către terţi, cu condiţia ca cele două entităţi să posede autorizaţie de comercializare conform Ordinului nr. 800/2008 (...)”.

Martora P.L. - în fapt, persoana care a redactat adresa în cauză, în declaraţiile sale din 28 mai 2010 şi din 27 septembrie 2010 a arătat, printre altele: „(...) Menţiunea „întocmit”, nu înseamnă că analiza din adresă îmi aparţine în exclusivitate pentru că după cum se poate observa această adresă este semnată şi de L.B. dar şi de secretarul de stat I.G.D., ci înseamnă că lucrarea a fost redactată de mine. Fac menţiunea că, de principiu, adresa trebuia să poarte semnătura directorului Direcţiei de legislaţie în domeniul accizelor, însă la acea dată, această structură nu avea postul de director ocupat, optându-se pentru varianta semnării de către secretarul de stat I.G.D. (...) Analiza consemnată în adresă are la bază exclusiv înscrisurile arătate mai sus, pentru care nu existau evaluări ale situaţiei de fapt (procese-verbale de constatare ş.a.) (...) Practic accizarea tutunului acţionează ca o sancţiune fiscală atunci când operatorul economic încalcă obligația de a deţine autorizaţie de comercializare pentru produsul tutun brut, într-un raport comercial cu un alt comerciant. Doresc să precizez că această sancţiune nu intervine în cazul comercializării tutunului brut de către antrepozitarul autorizat, potrivit prevederilor Titlului VII din C. fisc. pentru producție de tutun prelucrat, în cazul nostru. În speţă am considerat că darea în plată nu este acelaşi lucru cu comercializarea. (...) Pe aceeaşi speţă a raportului SC G.T. SA - SC C. SRL ştiu că s-a întrunit comisia fiscală centrală (nu cunosc toate amănuntele) care a analizat şi aspecte noi pe speţa în cauză. Din câte ştiu Direcţia de legislație în domeniul accizelor, a răspuns solicitării Gărzii Financiare şi a emis un punct de vedere completat, în care am precizat printre altele: că SC G.T. SA trebuia să deţină autorizaţie de comercializare pentru tutunul brut comercializat din alte locuri decât cele autorizate ca antrepozit fiscal şi respectiv în astfel de situaţii intervine ca sancţiune obligația de plată a accizelor pe tutunul brut comercializat. Regimul accizelor este strict legat de locul de producție şi de deplasarea produselor accizabile care pot să includă şi comercializarea (...) Referitor la novaţie şi dare în plată a fost o opinie că acestea nu sunt de natura comercializării prevăzute la pct. 4^2.1 (...) ţinând seama şi de documentele fiscale care se utilizează de regulă în cazul produselor accizabile de la o persoană către o altă persoană. (...) Elementele noi care au stat la baza emiterii punctului de vedere către Garda Financiară sunt două: primul este legat de chestiunea naturii juridice a dării în plată în legătură cu care trebuia cerut un punct de vedere de la direcţia juridică şi cel de-al doilea era legat de chestiunea transferului de tutun brut dintr-un depozit neautorizat ca antrepozit fiscal (...)” . „(...) Referitor la scrisoarea 26/2009 precizez că, cu această scrisoare s-a prezentat doamna L.B., care mi-a spus că a fost chemată la cabinetul consilierilor personali ai ministrului P., de către consilierul G.B., şi în această împrejurare acesta i-a cerut ca Direcţia de legislație în domeniul accizelor să analizeze şi să răspundă la acea scrisoare. Cunosc aceste lucruri de la doamna L.B.. (...) Ca practică, dacă solicitările vin din cadrul structurilor Ministerului Finanţelor şi Publice, răspundem la acestea în termen de 5, 10 sau 30 de zile, în funcţie de problema sau aspectul prezentat. În acelaşi timp acordăm prioritate solicitărilor care vin de la cabinetul ministrului sau cabinetele secretarilor de stat (...) La întrebarea dv., arăt că doamna L.B. nu mi s-a plâns ca domnul consilier G.B. să-i fi sugerat o anumită soluţie. (...)”.

Audiat de către instanţă, martorul A.C. a declarat: „Menţin în totalitate declaraţia dată în cursul urmăririi penale. Eu am ocupat funcţia de director adjunct la Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale până la 30 martie 2009. Din câte îmi amintesc, în cazul în speţa privind raporturile dintre SC G. şi SC C. SRL se punea problema unei interpretări a legislaţiei existente, prin prisma C. fisc., normelor de aplicare a C. fisc. şi a unui ordin al Ministrului Finanţelor Publice 800 nu mai ştiu exact din acea dată. Problema care se punea, privea o cantitate de tutun alta decât cea care făcea obiectul direct al accizării, fiind necesară o autorizaţie specială pentru a se putea realiza deplasarea tutunului de la Galaxy la SC C. SRL. Problema în discuţie referitoare la interpretarea legislaţiei existente viza caracterul accizabil al produsului la care am făcut referire, Direcţia Supraveghere Accize fiind vorba de o direcție de aplicare a legii. Noi am socotit ca aceasta problemă trebuie adusă la cunoştinţa Ministerului Finanţelor Publice, motivat de faptul că, exista posibilitatea accizării produsului respectiv, teoretic existând şi varianta neaccizării acesteia. Se dorea astfel o interpretare legală, unitară, a dispoziţiilor legale existente la acel moment. Organul de inspecție competent era ce căruia îi revenea sarcina emiterii accizei de impunere în ipoteza în care produsul era accizabil. Arăt ca nu ne adresam de fiecare dată Direcţiei de legislaţie din cadrul Ministerului Finanţelor Publice în vederea stabilirii caracterului accizabil sau nu al produselor, însă prezenta speţă prezenta o particularitate şi anume, existenţa unei convenții de dare în plată. Altă situaţie de genul acesteia în care să fie vorba de existenţa unei convenții de dare în plată, cât timp am ocupat funcţia de director adjunct nu a mai existat, de care evident să am cunoştinţă. Eu nu îmi amintesc cu exactitate care a fost punctul de vedere al Direcţiei al cărei director adjunct eram. Arăt că eu în calitatea pe care o aveam şi repartizam lucrări şi semnam. Din câte îmi amintesc, răspunsul direcției de legislație din cadrul Ministerului Finanţelor Publice era în sensul că în speţa în cauză nu urmau a fi plătite accize. Aceasta adresă a fost repartizată serviciului supraveghere produse accizabile care a formulat solicitarea, condus de B.C. Nu ştiu ce s-a întâmplat ulterior acestui moment, întrucât de la 01 aprilie 2009 nu am mai ocupat funcţia de director adjunct. Eu m-am întâlnit o data, nu îmi mai aduc aminte exact când, cu reprezentanţii SC G.T., D.V. şi C.A., acest moment fiind anterior emiterii adresei din 30 martie 2009. A fost o întâlnire neprogramată, aceştia dorind să discute cu mine şi venind la cabinetul meu. Prezent a fost la acel moment şi B.C. S-a purtat o discuţie legată de o autorizaţie de deplasare a produselor accizabile însă nu îmi mai aduc aminte în ce a constat efectiv această conversație. Presupun că mi-am exprimat şi atunci punctul de vedere în sensul că trebuie solicitată părerea avizată a celor de la Direcţia legislație. Ulterior acestui moment eu nu m-am mai întâlnit cu reprezentanţii celor două societăţi în cauză. A.N.V. este subordonată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care agenție, este subordonată Ministerului Finanţelor Publice. Eu nu pot să spun dacă adresa din 30 martie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice era obligatorie pentru A.N.V. Răspunsul din cuprinsul acestei adrese urma a fi coroborat cu celelalte date existente ca situaţie de fapt. Eu nu am ştiu dacă aceasta adresă avea un conţinut imperativ sau nu. Ca sa fie obligatorie, trebuia să se dispună în chiar cuprinsul acesteia un astfel de caracter. Regulamentul vamal se aplică în ipoteza transportului de marfă cu terţe ţări, iar în prezenta speţă era vorba de schimb de mărfuri intracomunitar, prin urmare erau aplicabile dispoziţiile C. fisc., C. proc. fisc., ordine ale Ministrului Finanţelor. Se aplică regulamentul de organizare şi funcţionare a A.N.V. Prin acest regulament nu se stabilesc sancțiuni în cazul încălcărilor de acest gen. Arăt că eu nu pot să mă pronunț cu privire la întrebarea formulată de apărătorul inculpatului C.A. cu privire la o eventuala reţinere a mărfii. Organele care au atribuţii de constatare erau abilitate să se pronunţe cu privire la reţinerea sau nereținerea mărfii în condiţiile arătate, iar nu eu în calitatea pe care o aveam. Exista mai multe organe abilitate în acest sens. O astfel de constatare şi sancţiune putea fi dispusă de direcţia competentă din cadrul A.N.V. În speţă nu s-a dispus o astfel de sancţiune, mă refer la reţinerea mărfii. Eu acum nu mai sunt sigur că am semnat adresa din 1 septembrie 2008 dar probabil că am semnat-o. Actul care mi s-a prezentat azi în faţa instanţei şi care reprezintă adresa anterior menţionată a fost întocmită de colegii mei, eu am semnat ca director adjunct. Eu nu pot să fac o precizare cu privire la conţinutul acestei adrese. Eu nu pot să răspund acum la întrebarea formulată de apărătorul inculpatului D. fără să consult în amănunt temeiurile de drept, situaţia de fapt, dar mențin declaraţia dată în faza de urmărire penală. Nu ştiu dacă existau relaţii de subordonare între mine, în calitate de director adjunct şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. În orice caz eu nu l-am cunoscut personal.

Martorul B.C.M. a arătat „Până în luna iunie 2009 am ocupat funcţia de sef serviciu în cadrul serviciului supraveghere produse accizabile din cadrul A.N.V. Arăt că problema legată de SC G.T. a debutat undeva în vara anului 2008. Aceasta societate a adresat în anul 2008 A.N.V.-ului o petiţie, în cuprinsul căreia făcea referire la deținerea unei mari cantități de tutun, cu privire la care perfectase mai multe contracte de vânzare-cumpărare cu parteneri din afara ţării şi preciza că nu poate obţine autorizația menţionată în ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 800/2008 întrucât avea nevoie de un certificat de atestare ca şi procedura de obținere a autorizaţiei, menţionându-se existenţa unor datorii a căror existentă atrăgea imposibilitatea emiterii acelei autorizații. Primind această petiție a SC G. am verificat la Direcţia tehnici de vămuire şi tarif vamal iar directorul adjunct (I.M.) al acestui departament ne-a comunicat că societatea în cauza formulase o solicitare de obţinere a autorizării şi primise şi un răspuns, în sensul aplicabilităţii prevederilor ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 800/2008, adică referitor la necesitatea existenţei autorizării de comerciant. Eu cunosc faptul că D.V. a mers la conducere în audiență, la numitul B.I., care era director al Direcţiei de Supraveghere accize, menţionând că doreşte rezolvarea legală într-o manieră sau alta. În aceste condiţii, B.I. a apreciat că se impune sesizarea Direcţiei de legislație din cadrul Ministerului Finanţelor pentru a se obţine un răspuns la situaţia dată în raport de legislaţia existentă. La acea dată, G. avea calitatea de antrepozitar autorizat, însă nu putea obţine autorizarea pentru că existau acele datorii, problema pentru vama se punea în legătura cu celelalte depozite pentru care nu exista acea autorizare. Urma ca direcţia de legislaţie să comunice vămii dacă SC G.T. în calitatea sa de antrepozitar trebuia sau nu să obțină şi să dețină acea autorizare de comerciant la care făcea referire ordinul A.N.A.F., pentru celelalte locaţii de câte cele pentru care exista autorizaţie de depozitare. Până la acel moment a fost singura situaţie de acest gen cu care ne confruntasem şi de aceea am solicitat un punct de vedere la direcției legislație. Prin adresa comunicată nouă în septembrie 2008 Direcţia de legislație concluziona în sensul că pentru locaţia de la Covasna dată fiind calitatea de antrepozitar nu se impunea a fi emisă şi autorizarea de comerciant iar cu privire la celelalte locaţii nu se face nicio mențiune. Cu privire la celelalte locaţii se menţionează că se pot realiza operaţiunile sub supraveghere fiscală. În interpretarea A.N.V. Ordinul nr. 800/2008 era o formă de supraveghere fiscală. Alte forme de supraveghere erau de sigilare, de însoțire a mărfii. Eu nu aveam elemente care să creeze suspiciunea vreunei fraude în speţa de faţă. Acest răspuns a fost comunicat SC G.T. Arăt că SC G.T. era de acord cu orice formă de supraveghere fiscală câtă vreme autorizarea de comerciant nu putea fi obținută datorită datoriilor societăţii. Acest răspuns a fost comunicat şi regionalelor unde erau amplasate locaţiile neautorizate. Conducerea A.N.V. a interpretat acest răspuns în sensul că era obligatorie aplicarea disp Ordinului nr. 800/2008 alături de alte forme de supraveghere vamale. Aceste forme neînlăturând necesitatea emiterii autorizării în baza acestui ordin. în data de 26 februarie 2009 directorul de la direcţia legislație în domeniul accizelor din cadrul Ministerului Finanţelor a comunicat A.N.V.-ului aplicabilitatea Ordinului nr. 800/2008 în speţa din cauză. De asemenea se menţiona că e necesară a se stabili şi originea tutunului, tipul acestuia, brut ori prelucrat. Ulterior acestui moment, SC C. a prezentat o convenţie de dare în plata cu care înțelegea să facă dovada calităţii de proprietar al tutunului în cauză. În opinia mea încercarea C. fiind în sensul de a nu se mai socoti necesară eliberarea autorizării. Aceasta concluzie aparţine de fapt SC C. SRL redat în cuprinsul scrisorii adresate A.N.V.-ului. În raport de această nouă situaţie a fost reluată corespondenţa cu direcţia de legislație din cadrul Ministerului Finanţelor, căreia i-a fost adusă la cunoştinţă această schimbare în evoluția cazului. În solicitarea adresată direcției A.N.V.-ul şi-a exprimat un punct de vedere în sensul aplicabilităţii Ordinului A.N.A.F. nr. 800/2008. cu adresa din 30 martie 2009 s-a comunicat A.N.V.-ul punctul de vedere al Direcţiei Legislație. Problema care se punea în cauza avea legătura şi cu provenienţa cantităţii de tutun. Astfel cum reiese din cuprinsul adresei din 30 martie 2009 moment la care a apărut acea convenţie de dare în plată şi proprietar al mărfii devenise C. nu mai era necesară autorizarea prevăzută de Ordinul A.N.A.F. nr. 800/2008. Aceasta adresă a fost transmisă birourilor vamale. Ulterior, contrar acestei comunicări transmise prin adresa din 30 martie 2009 vămile regionale au apreciat că se impune aplicarea Ordinului nr. 800/2008. Eu nu ştiu exact ce s-a întâmplat cu tutunul în cauză, probabil că a plecat. Eu nu ştiu dacă până în iunie 2009 cantităţi de tutun au plecat de pe teritoriul naţional, la un moment dat am fost contactat telefonic de şeful regionalei ori supravegherii locale de la Craiova, întrebat cu privire la conţinutul adresei din 30 martie 2009 şi le-am comunicat că trebuie să aplice ce primesc în scris de la A.N.V., întrucât A.N.V.-ul urma să acţioneze astfel cum se comunicase de Ministerul Finanţelor Publice -Direcţia legislație. Din interpretarea tuturor înscrisurilor aflate la dosar, am dedus că SC C. SRL putea să-şi preia marfa şi să dispună asupra acesteia dar SC G. datora accize pentru neautorizarea locațiilor unde a fost depozitat tutunul. Arăt că transferul tutunului a fost socotită ca o livrare de produs şi pentru asta SC G. datora accize. În regim suspensiv se poate deplasa nu tutun brut nefiind supus suspensiv, spre deosebire de acesta, tutunul prelucrat pentru care nu a fost achitată acciza i se aplica acest regim suspensiv. În categoria produselor accizabile intra tutunul, alcoolul şi produsele energetice, dar aşa cum am arătat tutunul brut nu intră sub regim suspensiv. Eu am luat la cunoştinţă de adresa din 30 martie 2009 pe filiera repartizării lucrărilor fiind primită această lucrare de la directorul adjunct A.C. Ulterior momentului primirii am avut o serie de discuţii legate de interpretarea conţinutului acesteia, cu directorul adjunct A, cu C., directorul direcției supraveghere accize, dacă operaţiunile efectuate de G. pot fi considerate ca fiind o livrare şi dacă în cazul acestei societăţi sunt aplicabile disp. Ordinului nr. 800/2008, concluzionând că privitor la G. sunt aplicabile aceste dispoziţii. Urmare a discuțiilor purtate cu persoanele la care am făcut referire o dată cu adresa întocmită de direcţia legislație am înaintat şi un punct de vedere al A.N.V.-ului care era diferit faţă de conţinutul adresei. Ceea ce s-a primit de la direcţia de legislație nu se referea la SC G., iar răspunsul A.N.V. era un punct de vedere cu privire la SC G. Cu privire la C. nu am comunicat un alt fel de punct de vedere decât cel menţionat în cuprinsul adresei din 30 martie 2009. eu nu pot să spun acum care a fost punctul de vedere al A.N.V.-ului. Domnul C. era conducătorul Direcţiei de supraveghere, cred că dânsul ar putea să exprime un punct de vedere. Conducerea A.N.V. a apreciat că punctul de vedere emis de direcţia legislație este obligatoriu. Tutunul brut nu intra în categoria produselor accizabile pentru că aşa prevede legislaţia. La înstrăinarea tutunul nu trebuia documentul administrativ de însoțire a mărfii, produsele accizabile devin accizate la momentul la care primesc o anume destinație. Din punct de vedere juridic nu puteam emite un punct de vedere privitor la natura convenţie de dare în plată dacă este vorba sau nu de comercializare, acesta a fost motivul pentru care am solicitat punctul de vedere al direcției legislație. Eu nu ştiu de ce urmare adresei marfa nu a fost oprită în ţară. Cu factura şi aviz de expediție era comercializat tutunul înainte de intrarea în vigoare a Ordinului nr. 800/2008. Direcţia regională pentru supravegherea accizelor calculau accizele. Nu îmi amintesc să fi comunicat şi C. punctul de vedere exprimat în adresa din 30 martie 2009.

Martora P.L. a declarat în faţă instanţei: „(...) de conceperea adresei din 30 martie 2009 m-am ocupat eu şi L.B. Împreună cu L.B. am analizat solicitarea, am conceput adresa şi am redactat aceasta adresa. După redactarea şi întocmirea proiectului, de răspuns a fost informată şi I.G.D. cu privire la acest proiect. I.G.D. nu a avut nicio contribuţie la conceperea acestui proiect. Arăt ca B.L. a fost cea care mi-a repartizat această lucrare. De altfel pe lucrare apare numele B.L., această lucrare nu mi-a fost repartizată mie fiind o situaţie mai specială în sensul că amândouă eram şef de serviciu. Evident că lucrările erau concepute de persoana căreia erau repartizate dar analizarea acestora se realiza cu şeful ierarhic superior. La acel moment amândouă eram şef serviciu, postul de director nefiind ocupat la acea dată. Arată că nu am discutat cu alte persoane din cadrul acestuia cu privire la proiectul de răspuns în afara de B.L. La conceperea adresei anterior menţionată a fost avută în vedere şi o adresă emisă de A.N.V. care trata problema respectivă în sensul găsirii unei soluţii de gestionare a tutunului brut. La adresa primită de la A.N.V. a fost anexată şi o solicitare a societăţii C. către vamă şi care ne-a fost înaintată noua în vederea găsirii unei soluţii. C. devenise proprietara unei cantități de tutun brut de la SC G. în baza unui contract de dare în plată. Eu nu îmi aduc aminte dacă în afara de acele înscrisuri la dosar se afla şi chitanța de dare în plata. Revin şi arăt că această convenţie de dare în plată s-a aflat la 30 martie 2009. Doresc să fac precizarea că la momentul întocmirii adresei au fost avute în vedere dispoziţiile legale în vigoare la acel moment. Arăt că mențin şi declaraţia dată în 27 septembrie. Eu am apreciat că darea în plată reprezenta un act de comerţ întrucât am analizat problema din punctul de vedere al metodologiei C. fisc. Arată că eu am contribuit efectiv la Normele metodologice de aplicare a C. fisc. privind accizele. Eu nu am spus ca solicitarea de darea în plată nu este un act comercial. Aşa cum am declarat la urmărirea penală subpunctul patru se coroborează cu celelalte puncte şi cu care au o strânsă legătură. Aşa cum am arătat la urmărire penală nu eu aveam atribuțiune pe verificarea modului s-au manifestată din punct de vederea juridic novaţia şi darea în plată faţa de SC T. SRL şi SC G. Competenţa revenea autorităţilor cu atribuţii de control aşa cum am arătat şi în cursul urmăririi penale. Arată că în opinia mea adresa din 30 martie 2009 este realizată în spiritul legii. Arăt că direcţia nostră era cea mai recomandată pentru un punct de vedere fiind direcţia de legislaţie. Nu m-a influenţat nimeni şi nu mi-a solicitat cum anume să formulez aceea adresă. Arăt că această adresă nu era obligatorie pentru A.N.V.-ul aceasta instituţie revenindu-i verificarea situaţiei de fapt din teren. În opinia mea dată în funcţie de situaţia de fapt concretă s-a apreciat ca un aspect sau altul nu era avut în vedere la momentul conceperii adresei A.N.V.-ul putea să nu dea curs, evident motivând această hotărâre. Adresa în cauza reprezintă în fapt şi drept opinia direcţiei de legislaţie, respectându-se metodologia legală în vigoare S-a avut în vedere faptul că era vorba despre o deplasare intracomunitară”.

Martorul C.V. a arătat:”(...) Nu doresc să completez declaraţia dată în cursul urmăririi penale. Având în vedere faptul că adresa din 30 martie 2009 era întocmită şi înaintată A.N.V.-ului de către Direcţia de Legislație în domeniul accizelor este evident că această constituia o interpretare legală însă în opinia mea este mult spus că avea obligativitatea pentru A.N.V. însă nici nu putea fi ignorată. Această adresă a fost comunicată în teritoriu pentru a fi avută în vedere. Eu nu știu foarte exact dacă în cele din urmă s-a avut în vedere răspunsul dat de Direcţia de Legislație, au fost efectuate câteva transporturi, de fapt nu pot să precizez exact cum stau lucrurile. Arăt că înaintând adresa în teritoriu eu am dispus să se asigure supravegherea şi să se achite accize aferente. Dispoziţia nu era în spiritul modului în care direcţia de legislație înțelesese să soluționeze problema. Cuvântul decisiv pentru regionalele vamale îl avea vicepreședintele A.N.V. Eu, urmare discuțiilor purtate şi cu colegii mei în calitatea pe care o aveam, în speţa am analizat că este vorba de vânzare de tutun. Am apreciat că atâta vreme cât dispoziţia ca atribut a dreptului de proprietate din punct de vedere tehnic nu este vorba de o livrare de mărfuri. Diferențele de puncte de vedere între A.N.V. şi direcţia de legislaţia (adresa din 30 martie 2009) urmată de acea livrare la care am făcut referire faţă de plata accizelor au fost cauzele pentru care am înţeles sesizez Garda Financiară. De asemenea am avut în vedere şi faptul că Garda Financiară putea să efectueze un control mult mai rapid şi în ipoteza existenţei unei eventuale creanțe lucrurile să fie finalizate rapid. Adresa care mi-a fost prezentată astăzi semnată de mine şi purtând nr. 19553 din 7 aprilie 2009 a fost precedată de alte 2 adrese tot către Direcțiile Regionale în cuprinsul cărora eu am menţionat obligativitatea plății accizelor. Arăt că adresa prezentată constituia de fapt o completare care stabilea programul de încărcare şi ridicare a tutunului brut din depozitele regionalelor menţionate (Bucureşti, Galați, Braşov, Craiova). Singurul care putea să dea ordin pentru oprirea efectuării transportului era vicepreședintele. Eu nu pot să precizez dacă vicepreședintelui i s-a adus la cunoştinţa această situaţie. Eu nu aveam obligația aducerii la cunoştinţa vicepreședintelui această situaţie. Sub supraveghere vamală nu avea cum să se realizeze acest transport. Știu că a fost declanșată o inspecție la G.T., care sigur a fost aprobată de vicepreședinte. Nu am cunoştinţă cine a dat dispoziţia de comunicare a adresei din martie 2009 în teritoriu, fiind posibil să fie şi semnătura mea pe aceste dispoziţii şi a președintelui. Structurile judeţene sunt cele care au luat hotărârea de a permite efectuarea transportului. Garda financiară a fost cea care a formulat plângerea”.

Martorul M.R.T. a declarat: ”(....) menţin în totalitate declaraţia data la 25 mai 2010. În cardul A.N.V.-ului rezoluțiile valabile erau cele date de către șeful Autorităţilor Naţionale a Vămilor sau a Direcțiilor de Specialitate. Eu nu sunt jurist de profesie şi nu ştiu ce forță juridică avea adresa din 30 martie 2009 emisă de Cabinetul Secretarului de Stat. Îmi mențin punctul de vedere exprimat în cursul urmăririi penale, fiind punctul de vedere al unei persoane care nu are cunoștințe juridice. În 2009 eu am ocupat funcţia de șef al Autorităţii Naţionale a Vămilor. Din punctul meu de vedere în raport la adresa la care am făcut referire, lucrătorii vamali nu trebuiau să ţină seamăn nefiind emisă de șeful ierarhic superior al acestora cu atâta mai mult cu cât nu exista nicio rezoluție a superiorului în grad a lucrătorului vamal. Eu nu am cunoştinţa de situaţia din prezenta speţa, eu am aflat de această situaţie din discuţiile purtate la momentul audierii mele cu reprezentantul Ministerului Public. Eu nu am studiat situaţia din prezenta cauza referitoare la raporturile dintre SC G.T. şi SC I. SRL. Aşa cum arătat şi în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, declaraţie pe care o mențin în totalitate eu am purtat o discuţie cu directorul C. referitoare la societatea G.T. acesta mi-a spus că va aplica dispoziţiile legale în cauza, iar eu l-am încurajat. În prezent sunt funcționar în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi nu ştiu dacă tutunul este accizabil. Primul moment la care eu am aflat de situaţia din speţa a fost la data de 25 mai 2010, când am fost chemat la D.N.A. Arăt că mie personal nu mi-a parvenit în calitatea pe care o aveam niciuna din adresele întocmite de SC G.T., acestea ajungând la Cabinet Secretarului de Stat şi erau repartizate. În martie 2009 nu exista funcţia de Director General, existau funcţiile de Secretar de stat şi aflându-mă în subordinea A.N.A.F. Nu exista niciun fel de relaţie de subordonare fata de funcţia pe care o aveam şi alt departament”.

Martorul H.M. a declarat (...)” Aşa cum am arătat în declaraţia dată la momentul formulării acestei declaraţii ocupam funcţia de consilier de conturi la Curtea de Conturi a României, funcţie pe care o dețin şi în prezent. Din data de 15 octombrie 2008 eu funcționez în calitatea arătată la Curtea de Conturi. În data de 01 septembrie 2008 eram director la Direcţia de Legislație în Domeniul Accizelor. Şi în prezent împărtășesc aceeaşi opinie privitor la modalitatea legală de realizare a unui transfer intern al tutunului de la o sucursală la alta, în cadrul aceleiaşi societăţi. Arăt că SC G.T. deţinea autorizația de antrepozitar. Opiniile emise de direcțiile centrale din structura ministerului constituie puncte de vedere venite de la Direcţia de Legislație de specialitate, fără a fi obligatorii de aplicat de către autorităţile administrative. Din câte cunosc anterior momentului apariției Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 800/2008, transferul unei cantități de tutun brut de la o societate la alta nu presupunea efectuarea unei supravegheri fiscale deoarece acest produs - tutunul brut - potrivit C. Fisc., nu era un produs accizabil”.

În ceea ce priveşte poziţia Comisiei Fiscale Centrale aceasta s-a întrunit la data de 5 februarie 2010 având pe ordinea de zi clarificarea aspectelor legate de: „Neplata obligaţiilor fiscale cu titlu de acciză de către SC G.T. SA, ca urmare a efectuării în lunile martie şi noiembrie 2008 de livrări de tutun brut (...) din alte depozite decât cel autorizat ca şi antrepozit fiscal (...) şi fără a deţine autorizaţie de operator economic comerciant de tutun brut”.

Din considerente ce ţin de reevaluarea propriei poziții (consemnată în adresa din 30 martie 2009 care a produs efectele juridice în condiţiile arătate mai sus), Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia de legislație în domeniul accizelor, motivând existenţa unor date şi informaţii noi primite de la Garda Financiară (legate de transferul de produse din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal) a achiesat la concluziile Gărzii Financiare (care efectuase de altfel sesizarea Parchetului pe aceste aspecte), în acest fel rămânând fără obiect sesizarea Comisiei fiscale centrale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul, inculpata B.L. şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda Financiară - Comisariatul General, pentru motivele consemnate în partea introductivă.

Prin decizia penală nr. 167/A din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva sentinţei penale nr. 43 din 22 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de apelanta-inculpată B.L. şi de apelanta-parte civilă Ministerului Finanţelor Publice - A.N.A.F - Garda Financiară -Comisariatul General, împotriva sentinţei penale nr. 43 din 22 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală.

S-a desființat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând pe fond cauza:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata B.L., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 373 C. proc. pen. s-au extins efectele apelului declarat de apelanta-inculpată B.L. şi asupra inculpatei I.G.D. şi, în consecinţă:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata I.G.D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. s-a lăsat nesoluționată acţiunea civilă promovată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General faţă de inculpatele B.L. şi I.G.D.

S-a înlăturat dispoziţia de ridicare a măsurii sechestrului asigurător luată asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatelor B.L. şi I.G.D. prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din data de 28 septembrie 2010, ora 11,00 şi, în consecinţă, în baza art. 353 alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut această măsură, în vederea recuperării pagubei, până la concurența sumei de 186.173.777,29 RON.

Conform art. 353 alin. (3) C. proc. pen. aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu va introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii primei instanţe.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. s-a respins cererea apelantei-inculpate B.L. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, în legătură cu transferul proprietăţii a 871,2 tone tutun brut a corespuns probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi de judecată, coroborate judicios şi de altfel necontestate de părţile implicate.

Parchetul, prin motivele de apel, a susţinut că prin introducerea disp. art. 4^2.1 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., la 28 decembrie 2007, legiuitorul a stabilit condiţiile în care tutunul brut sau parţial prelucrat devine produs accizabil, respectiv în condiţiile în care acesta este comercializat şi transportat cu încălcarea regulilor privind autorizarea operatorului economic ce efectuează aceste activităţi, ca activităţi distincte.

De asemenea, inculpata SC G.T. SA, prin transformarea contractului de vânzare - cumpărare nr. 1614b/2007 într-o novaţie cu stingerea sa printr-o dare în plată, ce avea ca obiect transferul proprietăţii mărfii, a ascuns sursa accizabilă, sub aparența unui transfer intern, fie şi intracomunitar, al SC C. SRL Italia, în care SC G.T. SA, era doar un depozitar al mărfii.

Din reglementările legale naţionale privind comercializarea tutunului brut şi anume Legea nr. 236/2003, Ordinul nr. 503/2003, O.U.G. nr. 186/2001, Hotărârea nr. 439 din 30 aprilie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 186/2001, Ordin nr. 237 din 5 iunie 2002 a rezultat că tutunul brut putea fi vândut de producătorii de tutun numai unităților procesatoare, inculpata SC G.T. SA având calitatea de prim procesator autorizat în anul 2007, anul perfectării contractelor de vânzare cumpărare mai sus menţionate.

Prin H.G. nr. 1579 din 28 decembrie 2007, cu aplicabilitate începând cu data de 28 decembrie 2007, a fost modificată H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., prin introducerea pct. 4^2.1 care prevede următoarele:

„Pentru asigurarea aplicării corecte şi perceperii accizelor la tutunurile prelucrate, se stabilesc următoarele reguli, privind comercializarea şi transportul tutunului brut şi al tutunului parţial prelucrat:

1.Operatorii economici care doresc să comercializeze tutun brut sau tutun parţial prelucrat pot desfăşura această activitate numai în baza unei autorizații eliberate în acest scop de către autoritatea fiscală unde sunt înregistrați ca plătitori de impozite şi taxe/autoritatea vamală teritorială.

2. Tutunul brut sau tutunul parţial prelucrat nu pot fi comercializate decât către un alt operator economic comerciant, deținător al unei autorizații prevăzute la pct. 1 sau către un antrepozit fiscal din domeniul tutunului prelucrat.

3. Deplasarea tutunului brut sau a tutunului parţial prelucrat între operatorii economici comercianți prevăzuți la pct. 1 sau între un astfel de operator şi un antrepozit fiscal trebuie să fie însoţită de un document comercial, în care va fi înscris numărul autorizaţiei operatorului economic expeditor.

4. În cazul livrării produselor prevăzute la pct. 1 către alţi operatori economici decât cei prevăzuți la pct. 2, intervine plata accizelor calculate la nivelul accizelor datorate pentru alte tutunuri de fumat.

Procedura de eliberare a autorizaţiei prevăzute la alin. (1) pct. 1 se va stabili prin ordin al președintelui Agenției Naţionale de Administrare Fiscală”.

Pentru aprobarea modelului cererii de autorizare, al autorizaţiei de operator economic comerciant de tutun brut şi/sau tutun parţial prelucrat şi a instrucțiunilor privind procedura de soluţionare a cererii de autorizare, preşedintele A.N.A.F. a emis Ordinul nr. 800 din 12 mai 2008, publicat în M. Of. nr. 378/19.05.2008.

Prin urmare, potrivit prevederilor legale susmenţionate comercializarea tutunului brut sau parţial prelucrat se putea realiza (în intervalul de interes în prezenta cauză şi anume 30 noiembrie 2007 - 30 aprilie 2009) cu respectarea următoarelor cerințe (reguli):

- doar de către operatori economici autorizați în acest sens;

-„decât către” operatori economici care au obţinut, de asemenea, o autorizaţie în acest sens ori către un antrepozit fiscal din domeniul tutunului prelucrat;

- se impunea ca deplasarea tutunului brut ori a tutunului parţial prelucrat între operatorii economici menţionaţi la pct. 1 ori între un astfel de operator şi un antrepozit fiscal să fie însoţită de un document comercial (şi nu un document administrativ de însoțire, acesta din urma fiind document de însoțire a transportului de produse accizabile) în cuprinsul acestuia urmând a fi inserat numărul autorizaţiei operatorului economic expeditor.

Consecinţa (sancţiunea) livrării produselor prevăzute la pct. 1 (tutun brut sau tutun parţial prelucrat) către alţi operatori economici decât cei prevăzuți la pct. 2 (operator economic comerciant deținător al unei autorizații eliberate în acest scop de către autoritatea fiscală s-au autorizat ca antrepozitat fiscal în domeniul tutunului brut) este prevăzută în conţinutul acelorași norme, aceasta constând în plata accizelor calculate la nivelul accizelor datorate pentru alte tutunuri de fumat.

De la data de 01 ianuarie 2007 (data aderării ţării noastre la Comunitatea Europeană) şi până la 30 aprilie 2009 (perioada de referință în prezenta cauza, aceasta fiind data la care a fost efectuat ultimul transport de tutun brut către Italia) reglementările legale comunitare privind regimul accizelor pentru tutunurile prelucrate au fost următoarele:

- Directiva nr. 92/12/CEE privind regimul general al produselor supuse accizelor şi privind deținerea, circulaţia şi monitorizarea acestor produse, directivă cadru privind accizele care la art. 1 prevede „fiecare stat membru îşi stabilește propriile norme privind producția, prelucrarea şi deținerea produselor supuse accizelor, sub rezerva dispoziţiilor din prezenta directivă”, iar la art. 31 „statele membre pun în aplicare dispoziţiile legale de reglementare şi administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei Directive la 1 ianuarie 1993”.

La art. 3 alin. (1) din Directiva menţionată sunt stabilite produsele accizabile la nivel comunitar şi anume: uleiurile minerale, alcoolul şi băuturile alcoolice şi tutunul prelucrat.

Prin urmare, Curtea a apreciat că nu existau dispoziţii legale care să condiționeze comercializarea tutunului brut, de plata prealabilă a accizelor. În cazul comercializării fără autorizaţie prev. de H.G. nr. 1579 din 28 decembrie 2007, potrivit pct. 4, intervine plata accizelor calculate la nivelul celor datorate pentru alte tutunuri de fumat. Aceste dispoziţii nu transformă tutunul brut în tutun supus accizei, ci sancționează lipsa autorizaţiei de plată ulterioară a unei accize.

Or, în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 s-a incriminat ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât tutunul brut putea fi comercializat fără plata prealabilă de accize.

De asemenea, modul în care inculpata SC G.T. SA şi inculpaţii C.A. şi D.V. au înţeles să transfere proprietatea tutunului brut nu a fost interzisă de lege, întrucât nu au avut ca obiect o ascundere a unei surse impozabile (aceasta nu există cum s-a apreciat anterior).

Nici faptele inculpatelor I.G D. şi B.L. nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât acestea nu puteau fi complice la o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care se s-a admis apelul inculpatei B.L. şi prin extindere şi al inculpatei I.G.D.

Curtea a mai reţinut că este nefondată cererea inculpatei B.L. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, în condiţiile în care, partea civilă nu are nici o culpă procesuală (acţiunea penală fiind declanșată din oficiu) şi nu au existat alte persoane, care potrivit legii, să poată suporta cheltuielile inculpatei.

Apelul părţii civile a fost admis, fiind înlăturată dispoziţia de ridicare a măsurii sechestrului asigurator aplicată asupra bunurilor inculpatelor I.G.D. şi B.L., urmând ca măsura să înceteze în condiţiile art. 353 alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. acţiunea civilă a recurentei părţi civile s-a lăsat nesoluționată, în raport de temeiul achitării (art. 10 lit. b) C. proc. pen.).

Împotriva deciziei penale nr. 167/A din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatele B.L. şi I.G.D.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat decizia atacată pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpaţilor D.V., C.A., I.G.D., B.L. şi SC G.T. SA, achitare ce a avut la bază o evaluare incorectă în drept a dispoziţiilor legale incidente în materia C. fisc. şi Normelor metodologice.

În motivarea recursului se arată de către procuror că argumentele instanţei de apel, vizând aspectele de drept invocate în interpretarea dispoziţiilor legale incidente în materie sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele:

Prin introducerea dispoziţiilor art. 4^2.1 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., la 28 decembrie 2007, legiuitorul a stabilit condiţiile în care tutunul brut sau parţial prelucrat devine produs accizabil, respectiv în condiţiile în care acesta este comercializat şi transportat cu încălcarea regulilor privind autorizarea operatorului economic ce efectuează aceste activităţi, ca activităţi distincte.

Din interpretarea art. 4^2.1 alin. (2) rezultă că antrepozitarul autorizat care efectuează activităţi de comercializare a tutunului brut sau parţial prelucrat nu are nevoie de autorizaţie de operator, doar dacă respectă obligaţiile de antrepozitar, respectiv limitele autorizaţiei antrepozitului fiscal.

Aşadar, tutunul brut devine produs accizabil doar în condiţiile, fie a lipsei autorizaţiei eliberate în acest scop de autorităţile fiscale, fie în condiţiile depășirii limitelor antrepozitului fiscal care atrage exigibilitatea la eliberarea în consum.

Anterior intrării în vigoare a acestui articol, tutunul brut nu era considerat produs accizabil, însă numai în condiţiile respectării antrepozitului fiscal. Conform art. 163 lit. b), tutunul brut era o materie primă folosită în producția de produse accizabile, care trebuia supravegheată fiscal.

La art. 168 alin. (1) şi (2) C. fisc., în legătură cu producerea şi deținerea de produse accizabile, legiuitorul stabilește două limite esenţiale cu privire la regimul suspensiv, interzicând producerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi, totodată, deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită.

Cu alte cuvinte, şi tutunul brut devenea accizabil, în condiţiile în care nu se respectau limitele antrepozitului fiscal, care presupuneau, printre altele, supravegherea fiscală, cu activităţile de sigilare şi luare de probe din partea autorităţii fiscale.

De altfel, conform art. 163 lit. c) şi e), care definesc antrepozitul fiscal şi antrepozitarul autorizat, de esența acestor instituţii era controlul autorităţii fiscale competente acolo unde produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute şi expediate.

În plus, în art. 178 alin. (2) C. fisc. se prevede în mod expres că „Un antrepozit fiscal poate fi folosit numai pentru producerea şi/sau depozitarea de produse accizabile”. per a contrario, nu poate fi folosit pentru comercializarea de materii prime decât sub supraveghere fiscală, care are rolul de a asigura transparența şi realitatea tranzacțiilor.

De altfel, prin introducerea Normei metodologice 7 alin. (4) (de aplicare a art. 178) legiuitorul stabilește că „în cazul în care prin circuitul economic nu se poate face dovada că produsele accizabile în scopuri comerciale provin de la un antrepozit fiscal, operator înregistrat, operator neînregistrat sau de la un alt importator, acciza se datorează de către persoana la care se întrerupe acest circuit, în termen de 5 zile de la data când s-a făcut constatarea”.

În speţă, a intervenit exigibilitatea accizelor pentru tutunul brut prin eliberarea în consum, întrucât inculpata SC G.T. SA a încălcat inclusiv dispoziţiile art. 166 alin. (3) C. fisc., care erau incidente numai în condiţiile de supraveghere fiscală.

Inculpata SC G.T. SA, prin transformarea contractului de vânzare-cumpărare nr. xx/2007 într-o novaţie cu stingerea sa printr-o dare în plată, ce avea ca obiect transferul proprietăţii mărfii, a ascuns sursa accizabilă, sub aparenţa unui transfer intern, fie şi intracomunitar, al SC C. SRL Italia, în care SC G.T. SA era doar un depozitar al mărfii.

Activitatea infracţională a inculpaţilor D.V., C.A. şi SC G.T. SA a fost înlesnită şi asigurată de activitatea infracţională a inculpatelor I.G.D. şi B.L. care, prin semnarea adresei din 30 martie 2009, au emis un act de îndrumare şi de acordare de asistenţă de specialitate autorităţilor fiscale, cu aptitudinea efectivă de a scuti de la plata accizelor societatea inculpată.

Pentru aceste motive, în baza art. 385¹³ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se solicită admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi, rejudecând în fond, să se dispună condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

În drept, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a întemeiat recursul pe disp. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Inculpata B.L. critică hotărârea recurată sub aspectul respingerii cererii de acordarea cheltuielilor judiciare, solicitând obligarea părţii civile la plata acestor cheltuieli judiciare, iar în subsidiar reţinerea cheltuielilor judiciare în sarcina statului.

Inculpata I.G.D. şi-a retras recursul declarat în cauză la termenul de judecată din data de 5 februarie 2014.

Examinând recursurile declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata B.L., Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

Motivele de recurs formulate de Parchet nu se încadrează în cazul de casare invocat, respectiv disp. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., acestea nefiind incidente în cauză.

Prealabil analizării incidenţei dispoziţiilor legale arătate, Înalta Curte constată că prezentul recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 iulie 2013 anterior intrării în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile aflate în curs de judecată la data de intrare în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Aşadar, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. din 1968, cazurile de casare fiind reglementate expres şi limitativ în dispoziţiile art. 385⁹ pct. 1, 3-6, 12, 13-16, 17², astfel cum acestea au fost modificate prin art. I din Legea nr. 2/2013.

Hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 18 iunie 2013, astfel că în analiza recursurilor declarate în cauză vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 385⁹, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 publicată în M. Of. la data de 15 februarie 2013.

Potrivit art. I pct. 15 din Legea nr. 2/2013, art. 385⁹ alin. (1) pct. 14-16 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

15. nu s-a constatat grațierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;

16. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Înainte de modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, disp. art. 385⁹ pct. 16 C. proc. pen., prevedeau că hotărârile sunt supuse casării atunci când în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală sau când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul că există autoritate de lucru judecat sau o cauză de înlăturare a răspunderii penale ori că a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost graţiată.

Acest caz de casare avea în vedere, în ipoteza primei teze, încălcarea legii penale prin pronunţarea unei soluţii greşite de achitare pe temeiul că fapta nu este prevăzută de legea penală, deşi în realitate exista o prevedere legală care pedepsea fapta reţinută de instanţă.

Din expunerea de motive ce a stat la baza modificărilor aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 rezultă că legiuitorul a urmărit eliminarea anumitor cazuri de casare în recurs, având în vedere faptul că aceste motive propuse a fi eliminate sunt analizate în cadrul căii de atac a apelului.

Apelul este reglementat ca o cale de atac integral devolutivă, instanţa de apel verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.

Eliminarea unor motive de recurs - se arată în expunerea de motive - are ca efect degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de unele sarcini care nu sunt conform rolului său, astfel cum este prevăzut de Constituţie, respectiv unificarea practicii judiciare.

Prin Legea nr. 2/2013 pct. 16 al art. 385⁹ C. proc. pen. a fost modificat, hotărârile putând fi supuse casării, doar atunci când instanţele în mod greşit au dispus încetarea procesului penal.

În speţă, prin hotărârea primei instanţe, inculpaţii D.V., C.A. şi persoana juridică SC G.T. SA, au fost achitați în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 167/A din 18 iunie 2013, a menţinut această achitare a inculpaţilor şi a dispus achitarea inculpatelor B.L. şi I.G.D., în baza aceluiaşi temei legal, respectiv disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Criticile formulate de Parchet împotriva deciziei penale recurate ar fi putut fi analizate prin prisma disp. art. 385⁹ pct. 16 C. proc. pen., în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013.

Cum prin dispoziţiile Legii nr. 2/2013 a fost restrâns acest caz de casare numai la ipoteza în care instanţa, în mod greşit a încetat procesul penal, Înalta Curte nu poate proceda la analiza motivelor de recurs ale Parchetului prin prisma acestor dispoziţii legale, dar nici prin prisma disp. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., aşa cum se solicită de către Parchet, având în vedere că legiuitorul nu a înţeles să extindă sfera de aplicabilitate a cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. prin preluarea altor ipoteze prevăzute în cazurile de casare abrogate sau modificate, ci, dimpotrivă, să restrângă aceste cazuri de casare, faţă de împrejurarea că apelul are un efect devolutiv, iar instanţele au obligaţia să analizeze cauza nu numai prin prisma criticilor formulate de apelanți, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept.

A interpreta în sensul că unele dintre cazurile de casare modificate sau abrogate prin Legea nr. 2/2013 ar fi preluate în dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., înseamnă a lipsi practic de efecte dispoziţiile acestei legi prin care s-a urmărit eliminarea unor cazuri de casare şi degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. este incident în ipoteza în care hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Hotărârea contrară legii este acea hotărâre prin care se dispune ceea ce legea oprește sau se omite aplicarea unor dispoziţii exprese, imperative ale legii, celelalte erori în drept constituind cazuri de greşită aplicare a legii.

Acest caz de casare a fost introdus în C. proc. pen. prin Legea nr. 141/1996 în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17¹, având o largă aplicabilitate, în sensul că include orice eroare în drept, cu excepţia celor prevăzute în celelalte cazuri de casare, indiferent dacă aceasta este de natură să influenţeze sau nu soluţia procesului.

La momentul în care a fost reglementat distinct acest caz de casare prin Legea nr. 141/1996, C. proc. pen. prevedea ca şi caz de casare în disp. art. 385⁹ pct. 16 ipoteza în care în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală, astfel că nu se poate concluziona în sensul că disp. art. 385⁹ pct. 17² ar include şi această situaţie de greşită achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior.

La termenul din 5 februarie 2014, inculpata I.G.D. a arătat că îşi retrage recursul declarat, împrejurare faţă de care, în temeiul art. 385⁴alin. (2) rap. la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de manifestarea de voinţă a recurentei inculpate.

Referitor la recursul declarat de inculpata B.L., Înalta Curte observă că aceasta critică hotărârea atacată sub aspectul respingerii cererii de obligare a părţii civile la plata cheltuielilor judiciare.

Din examinarea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că instanţele au respins în mod justificat cererea inculpatei de obligare a părţii civile la plata cheltuielilor judiciare, având în vedere disp. art. 193 C. proc. pen., în condiţiile în care cheltuielile judiciare nu au fost provocate de partea civilă, acţiunea penală fiind declanșată din oficiu.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata B.L.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata B.L. împotriva deciziei penale nr. 167/A din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

la act de retragerea recursului declarat de inculpata I.G.D. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta inculpată B.L. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta inculpată I.G.D. la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii D.V., C.A. şi SC G.T. SA, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limba italiană se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1983/2014. Penal. Abuz în serviciu contra...		ICCJ. Decizia nr. 2070/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

ICCJ. Decizia nr. 1996/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1996/2014. Penal