ICCJ. Decizia nr. 1938/2014. Penal. Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 1938/2014
Dosar nr. 11/81/2013
Şedinţa publică din 5 iunie 2014
Asupra contestaţiei penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1 din 12 februarie 2014 pronunţată de Curtea Militară de Apel s-a admis cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentui condamnat sublocotenent (rez.) M.T.A., fără antecedente penale, domiciliat în Huşi, jud. Vaslui, cu reşedinţa în localitatea Limal, Regatul Belgiei), cu referire la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1 din 14 aprilie 2003 a Curţii Militare de Apel, definitivă prin Decizia nr. 4704 din 23 octombrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea Militară de Apel, constatând că este legal sesizată şi competentă material să soluţioneze cererea conform art. 494 C. proc. pen., a reţinut că petentui condamnat a fost angajat în perioada 1998 - decembrie 2001, în cadrul Secţiei Judeţene laşi a S.R.I., cu grad militar, având ca principale atribuţii de serviciu penetrarea mediilor cu risc potenţial în activităţi sau acţiuni anticonstituţionale, calitate în care şi-a însuşit informaţii referitoare la diferite persoane publice a căror activitate preocupase serviciul de informaţii, pe care a înţeles să le exploateze în interes personal, după trecerea în rezervă, pentru a-şi crea unele avantaje materiale.
Acesta a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni de divulgarea secretului care periclitează siguranţa stalului prev.de art. 169 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 169 alin. (1) şi (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi la pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare, fiind arestat preventiv la data de 09 mai 2002, iar executarea pedepsei urmând să expire la data de 08 mai 2007.
La data de 21 septembrie 2005 a fost liberat condiţionat în baza sentinţei penale nr. 3257 din 14 septembrie 2005 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti (filele 48,50).
Petentul a fost judecat de Curtea Militară de Apel, competentă la data sesizării, cu privire faptele imputate aflate în legătură cu activitatea sa de cadru militar activ al Secţiei Judeţene laşi a S.R.I.
Făcând referire la dispoziţiile art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 136 alin. (1) C. pen. şi art. 137 C. pen.(aplicabile la data sesizării instanţei), Curtea a arătat că la termenul din 15 ianuarie 2014, i s-a pus în vedere petentului (prezent) să completeze cererea cu menţiunile prevăzute de art. 495 C. proc. pen., fiind totodată, efectuate demersuri pentru obţinerea datelor de cazier judiciar ale acestuia conform art. 20 din Legea nr. 290/2004, de la Autoritatea Centrală de Cazier din Belgia, din care rezultă că nu există condamnări (fila 89).
Analizând, în continuare dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 529 C. proc. pen.,Curtea a menţionat că este competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate, rezultând aşadar, o competenţă de soluţionare a cererii de reabilitare judecătorească stabilită în mod alternativ, în ordinea enunţată de dispoziţiile legale arătate.
Ca urmare, prima instanţă a concluzionat că în raport de normele legale în vigoare la data introducerii cererii cât şi la data soluţionării, competenţa revine instanţei de executare, respectiv Curţii Militare de Apel.
Comparând, în continuare, dispoziţiile cuprinse în legile penale succesive cu privire la reabilitarea judecătorească, Curtea a constatat că, în raport de data executării pedepsei aplicate petentului condamnat, respectiv, 08 mai 2007, că acesta a introdus cererea în condiţiile vechiului C. pen. (art. 135), care stabilea o perioadă mai mare de 4 ani de la executarea pedepsei.
Prin urmare, s-a apreciat că legea penală aplicabilă în ce priveşte termenul de introducere a cererii de reabilitare judecătorească este cea prevăzută de art. 166 alin. (1) lit. a) C. pen., ca lege penală mai blândă, conform art. 6 C. pen.
Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de formă şi de fond prevăzute de lege, instanţa a arătat că cererea de reabilitare judecătorească completată de petent cuprinde menţiunile prevăzute de art. 530 alin. (3) C. proc. pen., la care au fost ataşate actele din care rezultă că sunt îndeplinite cerinţele reabilitării. Astfel, petentul a arătat, pe lângă datele de identificare şi hotărârea judecătorească în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, şi locurile de muncă în tot intervalul de timp de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii; totodată din referatul grefierului de executări penale a rezultat că acesta a achitat cheltuielile de judecată (fila 48), iar relaţiile obţinute de la D.G.P. a Municipiului Bucureşti au evidenţiat că petentul nu a mai fost condamnat pentru alte fapte penale, nici în tară şi nici în Belgia.
În consecinţă, constatând îndeplinite condiţiile de formă şi de fond cerute de lege pentru cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul condamnat, Curtea a admis-o şi a dispus reabilitarea judecătorească cu referire la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1 din 14 aprilie 2003 a Curţii Militare de Apel modificată şi definitivă prin Decizia nr. 4704 din 23 octombrie 2003 a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie Pachetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, criticând-o pentru nelegalitate.
S-a susţinut, în acest sens, invocându-se dispoziţiile art. 529 C. proc. pen. şi cele ale Deciziei nr. 83/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, într-un recurs în interesul legii, că instanţa care a pronunţat sentinţa atacată nu avea competenta să soluţioneze cauza, aceasta revenind instanţei civile corespunzătoare în grad de la locul săvârşirii faptelor, respectiv Curţii de Apel laşi, ori instanţei de la locul unde domiciliază petentul sau unde avea domiciliul cunoscut, egală în grad instanţei care a pronunţat hotărârea.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, Înalta Curte apreciază contestaţia formulată de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Cererea de. reabilitare judecătorească formulată de condamnatul M.T.A. a fost soluţionată de Curtea Militară de Apel, în baza dispoziţiilor art. 529 C. proc. pen., care prevăd că este competentă să se pronunţe asupra unei astfel de cereri instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.
Din actele dosarului, rezultă că petentul slt. (rez) M.T.A. a fost judecat de Curtea Militară de Apel, fiind condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 1 din 14 aprilie 2003, definitivă prin Decizia nr. 4704 din 23 octombrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru mai multe infracţiuni de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului, în acelaşi dosar fiind judecat şi condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. şi numitul B.C.
Potrivit dispoziţiilor Deciziei nr. 83 din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile Unite, pronunţată într-un recurs în interesul legii, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, "în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii".
Faţă de faptul că petentul condamnat M.T.A. a fost judecat şi condamnat împreună cu o persoană care nu are calitate de militar, într-adevăr, aşa cum a susţinut parchetul, competenţa de soluţionare a cauzei ar aparţine instanţei civile, respectiv Curţii de Apel laşi, în a cărei circumscripţie se află domiciliul petentului.
Având, însă, în vedere regimul juridic al nulităţilor, astfel cum este reglementat de art. 280 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute doar încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.), în cazul celorlalte încălcări ale normelor de competenţă operând sancţiunea nulităţii relative, însă numai în situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele art. 282 C. proc. pen., respectiv nulitatea a fost invocată de unul din subiecţii prevăzuţi în alin. (2) al acestui articol, care justifică un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiilor legale încălcate, prin nesocotirea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului (alin. (1)), iar nulitatea a fost invocată în cursul sau imediat după efectuarea actului sau cel mai târziu în termenele prevăzute expres de lege (alin. (3)).
În cauză se observă, însă, că cele două instanţe, Curtea Militară de Apel şi Curtea de Apel laşi sunt egale în grad, nefiind incidente prevederile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar primele două cerinţe reglementate de alin. (1) şi alin. (2) ale art. 282 C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, motiv pentru care, orice nulitate privind încălcarea normelor de competenţă s-a acoperit prin neinvocarea ei în condiţiile prevăzute de art. 282 C. proc. pen.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel împotriva sentinţei nr. 1 din 12 februarie 2014 a Curţii Militare de Apel.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PRNTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel împotriva sentinţei penale nr. 1 din 12 februarie 2014 pronunţată de Curtea Militară de Apel, privind pe intimatul condamnat M.T.A.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1937/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1948/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
