ICCJ. Decizia nr. 2051/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2051/2014
Dosar nr. 33056/3/2013
Şedinţa publică din 18 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 778 din 28 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost respinsă - ca inadmisibilă - cererea de revizuire formulată de revizuentul N.I. [fiul lui C. şi M., născut la data de 9 august 1963 în com. Frumuşani, jud. Călăraşi, domiciliat în com. Frumuşani, jud. Călăraşi, cunoscut cu antecedente penale, 4 copii minori, cetăţean român, studii 4 clase, fără ocupaţie, fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut], cu privire la Sentinţa penală nr. 184 din 19 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 41405/3/2008.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a arătat că, prin cererea sa, condamnatul N.I. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 184 din 19 februarie 2009 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 41405/3/2008.
Tribunalul a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 184 din 19 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 41405/3/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului N.I. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) al Legii nr. 143/2000, cu aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.anterior.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore de la 17 iulie 2008 la 18 iulie 2008 şi a măsurii arestării preventive de la 19 octombrie 2008 la zi.
În temeiul art. 2 alin. (2) teză finală al Legii nr. 143/2000 rap. la art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. anterior.
În conformitate cu dispoziţiile art. 112 lit. d) C. pen. anterior rap. la art. 116 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în Municipiul Bucureşti pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 17 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) al Legii nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 3,76 grame substanţă conţinând heroină în amestec cu cofeină, depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - Direcţia cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform Dovezii din 4 ianuarie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut - în esenţă - că fapta inculpatului N.I. - constând în aceea că la data de 2 noiembrie 2006 a fost depistat deţinând cantitatea de 5,25 grame heroină destinată comercializării - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) al Legii nr. 143/2000.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa sesizată cu judecarea cauzei penale a fost dovedită şi prin depoziţiile martorului E.V., care audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, a arătat în esenţă că pe data de 2 noiembrie 2006, inculpatul N.I. a venit la el acasă, cei doi plecând ulterior în oraş. Conform depoziţiei martorului E.V., cei doi s-au oprit mai întâi în zona Big Berceni, după care au mers la locuinţa inculpatului, respectiv la o baracă amplasată în apropierea unei bălţi de stuf în apropierea magazinului Big Berceni. Inculpatul N.I. s-a apropiat apoi de malul bălţii şi în prezenţa martorului a început să sape cu un băţ, scoţând din groapa astfel făcută o mână de păpuşă. Din depoziţia martorului rezultă că inculpatul a afirmat că în interiorul mâinii de păpuşă se află droguri, pe care urmează să le vândă unei persoane cu care urmează să se întâlnească într-o cârciumă din zona Biserica Diham. Martorul E.V. şi inculpatul s-au deplasat apoi la locul stabilit pentru întâlnire, însă martorul a procedat la sesizarea telefonică a organelor de poliţie, denunţând astfel activitatea infracţională iniţiată de inculpat. La sosirea organelor de poliţie în incinta localului unde heroina trebuia vândută, martorul a ieşit în întâmpinarea poliţiştilor, indicându-l pe inculpat ca fiind persoana care avea asupra sa mâna de păpuşă în interiorul căreia se aflau substanţele stupefiante. Tot din depoziţia martorului E.V. mai rezultă că ulterior depistării inculpatului de către organele de poliţie, a aflat că inculpatul l-ar fi aprovizionat cu substanţe stupefiante şi pe fiul concubinei martorului.
Sentinţa penală în baza căreia s-a dispus condamnarea inculpatului N.I. a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3518 din 30 octombrie 2009, fără modificări, ambele căi de atac exercitate fiind respinse.
În aceste împrejurări, la data de 9 iulie 2013, petentul condamnat a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 184 din 19 februarie 2009 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 41405/3/2008, învederând - în esenţă - că soluţia prin care s-a dispus condamnarea sa este eronată, probele administrate în cauză dovedindu-i nevinovăţia. De asemenea, s-a mai invocat şi împrejurarea că martorii audiaţi în cauză au făcut declaraţii mincinoase.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind vorba aşadar despre erori esenţiale de fapt care afectează o hotărâre definitivă şi care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări, care nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei.
Cu toate acestea, chiar dacă necunoaşterea unor fapte sau împrejurări trebuie înţeleasă în sens mai larg (nu doar ca o nemenţionare a lor în actele şi lucrările dosarului, ci şi ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecinţa neluării lor în considerare la soluţionarea cauzei), este inadmisibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obţină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele ordinare.
Prin urmare, cererea de revizuire, pentru a fi admisibilă, trebuie să privească fapte sau împrejurări noi care să poată conduce la concluzia nevinovăţiei condamnatului revizuent, şi nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situaţii deja cunoscute şi verificate de către instanţele de fond şi de control judiciar. Potrivit prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Legea se referă la situaţii de fapt noi, în sensul că din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanţei de fond, şi nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere şi verificate. Or, poziţia petentului condamnat conform cu care ar fi participat la comiterea faptei pentru care a fost condamnat, a fost cunoscută şi verificată de instanţe, vinovăţia petentului fiind definitiv stabilită.
Or, din actele şi lucrările Dosarului nr. 41405/3/2008, Tribunalul a apreciat că, în faţa instanţei de judecată, martorul E.V. a păstrat aceeaşi poziţie, susţinând în esenţă că pe data de 2 noiembrie 2006 s-a întâlnit cu inculpatul, acesta fiind convins că martorul îl va ajuta să găsească consumatori de heroină cărora să le vândă substanţa ascunsă în mâna de păpuşă din material plastic. De asemenea, martorul a mai menţionat în faţa instanţei la acest termen de judecată că l-a văzut personal pe inculpat scoţând din groapa săpată la marginea bălţii o mână de păpuşă, cei doi plecând apoi pentru a găsi un cumpărător pentru drogurile ascunse.
Audiat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, inculpatul N.I. a arătat în esenţă că nu recunoaşte mâna de păpuşă conţinând droguri, găsită asupra sa. De asemenea, inculpatul a mai arătat că nu se ocupa cu traficul de droguri, deoarece era încadrat în muncă la un centru de fiare vechi. Cu privire la păpuşa găsită asupra sa, inculpatul a mai arătat că aceasta i-a fost înmânată de martorul E.V.
Ca urmare a poziţiei procesuale adoptate de inculpat, organul de urmărire penală a procedat şi la testarea martorului E.V. cu tehnica de detecţie a comportamentului simulat, cu scopul de a se stabili dacă acesta a avut o atitudine sinceră în raport de menţiunile din cuprinsul declaraţiilor (Ordonanţa din 11 iulie 2007).
În aceste condiţii, a fost întocmit Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 iulie 2007 din concluziile căruia a rezultat că pentru răspunsurile numitului E.V. la întrebările relevante ale cauzei privind infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, nu s-au evidenţiat modificări semnificative care să fie interpretate ca indici ai comportamentului simulat.
În cauză, nu există nici un mijloc de probă care să demonstreze că martorul E.V. este adevăratul inculpat şi că acesta ar fi dat declaraţii mincinoase. Împrejurarea că acesta nu ar fi făcut declaraţi corespunzătoare realităţii a fost verificată în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească, martorul fiind chiar supus unui test poligraf. Prin urmare, a demonstra în acest moment că martorul E.V. a minţit, nu reprezintă altceva decât un mod de completare a unor dovezi pe situaţii deja cunoscute şi verificate de către instanţele de fond şi de control judiciar. Numai în măsura în care faţă de acest martor ar fi fost efectuate cercetări sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă, iar în urma acestor cercetări s-ar fi stabilit că fapta există şi a fost săvârşită de martor, o cerere de revizuire ar putea fi admisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat apel condamnatul N.I., pe formular tipizat, fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
În susţinerile orale, revizuentul, prin apărător desemnat de Curte din oficiu (în lipsa unui apărător ales), a apreciat că au apărut probe noi care nu au intrat în analiza instanţei la momentul pronunţării soluţiei de condamnare, respectiv că martorul E.V. a minţit.
Analizând actele şi lucrările dosarului de faţă, dar şi pe cele ale dosarului de fond (Dosar nr. 41405/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală), în raport cu motivele astfel invocate, precum şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul cu care a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.
Analizând admisibilitatea - în principiu - a cererii de revizuire conform art. 403 C. proc. pen. anterior, s-a constatat că potrivit textului de lege se cer a fi verificate două aspecte:
I. dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege;
II. dacă din probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Astfel:
I. Cu privire la condiţiile prevăzute de lege:
a) Hotărârea supusă revizuirii, hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. Cerinţa legii are în vedere ca o condiţie prealabilă existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză, a fost formulată cererea de revizuire cu privire la Sentinţa penală nr. 184 din 19 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 41405/3/2008, care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3.518 din 30 octombrie 2009, fără modificări, ambele căi de atac exercitate fiind respinse, astfel încât condiţia prevăzută de art. 393 C. proc. pen. anterior s-a constatat îndeplinită.
b) Calitatea procesuală activă, poate cere revizuirea oricare dintre părţile din proces, în limitele calităţii sale procesuale. În cauza pendinte, cererea a fost formulată de N.I., inculpat împotriva căruia s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 184 din 19 februarie 2009, de condamnare, astfel încât cerinţa prevăzută de art. 396 C. proc. pen. anterior s-a constatat îndeplinită.
c) Cererea de revizuire. Cererea de revizuire a fost introdusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - S.T.B., care a înaintat Tribunalului Referatul nr. 2294/III-6/2013. A fost indicat cazul de revizuire prev.de art. 394 alin. (1), lit. a) şi b C. proc. pen. anterior.
Faţă de cele arătate anterior, s-a constatat îndeplinirea în cauză a condiţiei prevăzute de art. 397, 398, 399 C. proc. pen. anterior.
d) Cazul de revizuire invocat. În cauză, petentul a invocat existenţa cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1), lit. a) şi b) C. proc. pen. anterior, arătând că materialul probator a fost greşit apreciat şi că un martor a minţit.
S-a reţinut că prima instanţă a apreciat, în mod just, că cererea de revizuire nu este admisibilă, întrucât din probele dosarului în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire o solicită apelantul din speţă, s-a constatat că, instanţa care a judecat fondul cauzei a avut cunoştinţă despre ceea ce invocă petentul prin cererea sa. Oricum, achitarea inculpatului (din cauza supusă revizuirii) nu se poate dispune pe baza probelor solicitate, care sunt interpretate ca o prelungire a probatoriului cu o situaţie de fapt cunoscută şi analizată cu ocazia judecării fondului, care i-a aplicat, în mod definitiv, o pedeapsă de 10 ani.
S-a menţionat faptul că, iniţial, la instanţa de fond revizuentul din speţă a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, iar ulterior, au fost respinse căile de atac ordinare, astfel hotărârea a cărei revizuire a rămas definitivă.
Concluzionând, Curtea a constatat că ceea ce se urmăreşte în fapt este doar o prelungire a probatoriului, care să conducă la reducerea pedepsei, ceea ce este inadmisibil, pe această cale.
Drept urmare, prin Decizia penală nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a respins apelul condamnatului, ca nefondat, făcându-se şi aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs, în termenul legal, revizuentul condamnat N.I.
Recurentul revizuent condamnat a invocat cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, apreciind că s-a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii deoarece cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior este admisibilă, motivat de faptul că inculpatul este nevinovat, astfel că solicită reaudierea martorilor care au fost deja ascultaţi, reevaluarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. anterior stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. anterior prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
Instanţa de recurs constată că recurentul revizuent a depus motivele de recurs, prin apărătorul desemnat din oficiu, în termenul legal, la data de 12 iunie 2014, prin fax.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 14 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege nefiind aplicabile în speţă - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac şi limitat doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, invocat de recurentul revizuent, se constată că, nu a fost modificat dar a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu.
Critica formulată în concret pe acest caz de casare a fost invocată doar formal în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, însă aceasta se circumscrie fostului pct. 18 al art. 3859 alin. (1) care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, fiind singurul caz de casare care permitea reevaluarea situaţiei de fapt şi reevaluarea probelor în calea de atac a recursului, aşa cum a solicitat inculpatul, cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 permiţând instanţei de recurs să verifice hotărârea recurată doar sub aspecte de nelegalitate şi nu de netemeinicie.
Recurentul revizuent condamnat a invocat în cererea sa cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, motivând că este nevinovat, iar pentru a-şi dovedi nevinovăţia a solicitat reaudierea martorilor care au fost deja ascultaţi, reevaluarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor.
Se constată că motivele de recurs invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior şi nici unui alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, aspectele invocate fiind unele care vizează temeinicia şi nu legalitatea hotărârii atacate.
Mai mult, aspectele invocate nu se circumscriu nici măcar cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, revizuentul trebuind să aducă la cunoştinţa instanţei fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, însă revizuentul s-a limitat la a-şi invoca nevinovăţia, apărare care a fost invocată şi la soluţionarea iniţială, pe fond, a cauzei şi care a fost analizată de instanţa de judecată la stabilirea vinovăţiei condamnatului când a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, instanţa de apel constatând în mod corect că ceea ce se urmăreşte în fapt este doar o prelungire a probatoriului ceea ce este inadmisibil în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Faţă de aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat N.I. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat N.I. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2004/2014. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 2466/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
