ICCJ. Decizia nr. 2499/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2499/2014

Dosar nr. 10293/111/2011

Şedinţa publică din data de 09 septembrie 2014

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 99/A/2013 din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. din 1968, au fost respinse, ca nefondate, apelurile penale formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi partea civilă P.A.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. din 1968, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii B.D. şi R.V. împotriva Sentinţei penale nr. 181 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost desfiinţată în sensul că:

A fost înlăturată dispoziţia privind condamnarea inculpaţilor la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare fiecare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 175 lit. i) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 334 C. proc. pen. din 1968 a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii B.D. şi R.V. din câte o infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 175 lit. i) C. pen. din 1969 în câte o infracţiune prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. din 1969 pentru fiecare inculpat.

În baza art. 182 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost condamnaţi inculpaţii B.D. şi R.V., ambii fără antecedente penale, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie, fiecare.

În baza art. 86 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de câte 5 ani stabilit pentru fiecare inculpat conform art. 86² alin. (1) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării executării pedepselor aplicate inculpaţilor sub supraveghere s-a dispus şi suspendarea executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 86 C. pen. din 1969 s-a pus în vedere inculpaţilor ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ lit. a) - d) C. pen. din 1969.

În baza art. 359 C. proc. pen. din 1968 s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. din 1969 raportat la art. 83, 84 C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepselor sub supraveghere.

A fost redus cuantumul daunelor morale acordate părţii civile P.A. de la 70.000 euro până la 35.000 euro.

A fost înlăturată dispoziţia privind obligarea inculpaţilor la plata în solidar a despăgubirilor civile acordate părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

S-a constatat că inculpaţii au achitat cheltuielile de spitalizare acordate părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea conform chitanţei seria A nr. X din 17 septembrie 2013.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin dispoziţiilor deciziei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, a fost obligată partea civilă P.A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 181/P din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 20 C. pen. din 1969, raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 175 lit. i) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 au fost condamnaţi inculpaţii B.D. (fără antecedente penale) şi R.V. (fără antecedente penale), la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.D. durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 09 august 2011 şi până în data de 26 august 2011.

În baza art. 14 C. proc. pen. din 1968, raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968, cu referire la art. 998 - 999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.D. şi R.V. la plata sumei de 2.491,48 lei, cu titlu de despăgubiri civile, sumă ce va fi reactualizată la data plăţii în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

În baza art. 14 C. proc. pen. din 1968, raportat la art. 346. C. proc. pen. din 1968 cu referire la art. 998 - 999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.D. şi R.V. la plata sumei de 2.327,65 lei reprezentând contravaloarea zilelor de îngrijiri medicale, a sumei de 52,14 lei reprezentând majorări de întârziere aferente calculate până la data de 10 noiembrie 2011, precum şi la plata majorărilor de întârziere calculate de la data de 10 noiembrie 2011 şi până la data plăţii efective în favoarea părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea.

În baza art. 14 C. proc. pen. din 1968, raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968 cu referire la art. 998 - 999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.D. şi R.V. la plata sumei de 2.659,25 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă ce va fi reactualizată la data plăţii în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Avram Iancu Oradea".

În baza art. 14 C. proc. pen. din 1968, raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968 cu referire la art. 998 - 999 C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.D. şi R.V. la plata sumei de 6.489,08 lei reprezentând daune materiale, respectiv 70.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul oficial al zilei, la care se va face plata, reprezentând daune morale în favoarea părţii civile P.A.

În baza art. 193 C. proc. pen. din 1968 au fost obligaţi inculpaţii B.D. şi R.V. la plata a câte 800 lei fiecare în favoarea părţii civile P.A., reprezentând cheltuieli judiciare justificate cu onorariu avocaţial.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. din 1968 au fost obligaţi inculpaţii la plata a câte 1.250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, înregistrat la instanţă la data de 25 august 2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii B.D. şi R.V. pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 175 lit. i) C. pen. din 1969, reţinându-se în sarcina acestora că în data de 13 iulie 2011, în jurul orelor 04,00, în timp ce se aflau în faţa clubului E. din Oradea, au aplicat lovituri puternice cu pumnii şi picioarele în zona capului şi trunchiului părţii vătămate P.A., cauzându-i multiple fracturi craniene şi alte leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, necesitând pentru vindecare un număr de 80 zile de îngrijiri medicale, leziuni care au dus la instalarea unei infirmităţi permanente.

Audiat fiind în instanţă, inculpatul R.V. a arătat că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii. A precizat că inculpatul B.D. a purtat o discuţie cu partea civilă P.A., căreia i-a cerut să plece până numără la trei, în caz contrar urmând să o lovească, partea civilă nu s-a conformat, iar în aceste împrejurări B.D. a lovit-o cu pumnul în partea stângă a feţei, aceasta a căzut în fund sprijinindu-se lateral cu cele două mâini. Inculpatul R.V. a susţinut că în continuare s-a apropiat de ei un grup de trei persoane, una dintre acestea l-a prins, s-a dezechilibrat, iar când şi-a recăpătat echilibrul a constatat că doi dintre ei fugiseră deja. A încercat să îi prindă din urmă, dar nu a reuşit, s-a întors, a sesizat că cea de a treia persoană se apropie de B.D., iar acesta din urmă a lovit-o cu pumnul în zona feţei. Concomitent cu acest act de agresiune, partea civilă a încercat să se ridice de jos, iar R.V., apreciind că aceasta intenţiona să îl lovească pe B.D., a aplicat două lovituri părţii civile în partea dreaptă a abdomenului, fiind încălţat în şlapi.

Audiat fiind în faţa instanţei, inculpatul B.D. a declarat că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii, a recunoscut că a purtat o discuţie în contradictoriu cu partea civilă, care, gesticulând, a refuzat să plece la solicitarea sa, context în care, dintr-un instinct de apărare, i-a aplicat o lovitură în zona feţei, urmare căreia partea civilă a căzut jos. În continuare, un alt tânăr s-a apropiat de zona respectivă, a dedus că este prieten cu partea civilă şi intenţionează să îl lovească, iar în aceste împrejurări i-a aplicat şi acestuia o lovitură în zona feţei. L-a văzut ulterior pe inculpatul R.V. aplicând două - trei lovituri părţii civile, mai precis în partea dreaptă a corpului, în concret în şold, acte de agresiune care în opinia sa se explicau prin aceea că probabil partea vătămată urma să se ridice de jos şi să riposteze. Inculpatul a mai susţinut că doar parţial îşi menţine declaraţia dată la procuror, nu este adevărat că ar fi intervenit cerându-i lui R.V. să nu o mai lovească pe partea civilă, a fost sfătuit de apărătorul său ales să facă această afirmaţie, deoarece ar fi în interesul său.

Examinând actele şi lucrările dosarului, probele testimoniale şi înscrisurile medico-legale, probe administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:

În seara zilei de 12 iulie 2011, partea vătămată P.A., aflându-se în localul "I." din Oradea, s-a întâlnit cu martorii P.M. şi C.R., colegi de muncă la R.E., care au sosit ulterior în local şi împreună au consumat băuturi alcoolice. În jurul orelor 00,00 partea vătămată şi martorii au plecat în Clubul "E." din Oradea. Aici, la două mese alăturate, au observat două fete, dintre care pe una o cunoştea numitul P.M., întrucât locuiau în localităţi învecinate. P.M. a intrat în discuţii cu fata pe care o cunoştea, pe nume V.M.D., fapt ce l-a deranjat pe inculpatul B.D., care i-a atras atenţia martorului s-o lase în pace pe fata respectivă, întrucât este prietena sa. Martorul l-a asigurat că nu are nimic cu aceasta, ci sunt doar amici, cunoscându-se de mult timp. Atât martorii, partea vătămată, cât şi inculpaţii, au mai consumat băuturi alcoolice în localul respectiv, până în jurul orelor 04,00.

În jurul acestei ore, martorele V.M.D. şi M.C., care până în acel moment îşi petrecuseră timpul în compania inculpaţilor B.D. şi R.V., s-au înţeles să plece înspre casă, fără a fi observate de către cei doi inculpaţi, întrucât nu intenţionau să lege o relaţie cu aceştia sau să fie însoţite de ei.

M.C. a urcat într-un taxi staţionat în faţa clubului, iar V.M.D. s-a întors în local pentru a lua poşetele care au rămas în local. La ieşirea din local, V.M.D., observându-i pe P.M. şi C.R. în faţa localului, a intrat din nou în discuţii cu aceştia, luându-şi rămas bun de la ei, moment în care au ieşit din local şi inculpaţii B.D. şi R.V. Inculpatul B.D., văzând că martora vorbeşte din nou cu martorul P.M., l-a abordat din nou pe acesta din urmă, luându-l la întrebări de ce se ia de prietena lui. Apoi inculpatul B.D. şi R.V. au urcat alături de cele două fete în taxi, primul în partea dreaptă-spate lângă cele două fete, iar cel de al doilea în partea dreaptă-faţă, pentru a discuta cu acestea. Partea vătămată P.A. s-a dus la B.D. să-i reproşeze de ce s-a luat de prietenul său. Acest lucra l-a înfuriat pe inculpatul B.D., astfel că a coborât din taxi, dându-i ultimatum părţii vătămate să dispară până numără la trei.

Partea vătămată nu a plecat în intervalul de timp indicat, astfel că inculpatul B.D. i-a aplicat acestuia o lovitură puternică cu pumnul mâinii drepte în partea stângă a feţei, în urma căreia acesta a căzut jos. în momentul în care s-a ridicat, i-a fost aplicată o nouă lovitură cu pumnul de către B.D., urmată din nou de căderea părţii vătămate.

În acest timp, inculpatul R.V. a coborât de asemenea din taxi şi a fugit după martorul C.R., care o luase la fugă de frică înspre Parcul "1 Decembrie". întrucât nu l-a ajuns, a aruncat cu o doză de R. înspre acesta, nimerindu-l în zona capului. Apoi inculpatul R.V. s-a întors în faţa localului înspre martorul P.M. şi l-a lovit cu pumnul în partea dreaptă în zona costală. După această lovitură, întrucât a venit şi B.D. înspre martorul P.M. şi acesta a luat-o de asemenea la fugă în direcţia în care fugise martorul C.R. Văzând că nu-l ajung, cei doi inculpaţi s-au întors la P.A., care între timp se ridicase de la pământ şi încerca să meargă în sensul opus celui în care fugiseră martorii, l-au ajuns şi au început amândoi să-l lovească cu pumnii şi picioarele. Deşi partea vătămată a căzut din nou la pământ, aceştia au continuat să-l lovească în zona capului şi trunchiului.

După mai multe lovituri aplicate de cei doi inculpaţi, aceştia au lăsat-o pe partea vătămată căzută la pământ şi au plecat. Partea vătămată a fost ajutată de către o persoană de sex feminin dintre cele aflate în zonă să urce într-un taxi, care a dus-o la locuinţa sa. Ajunsă acasă, partea vătămată s-a culcat, pentru ca în după amiaza aceleiaşi zile, la solicitarea martorului C.C.R., prieten al acesteia, căreia i-a relatat cele întâmplate, să plece la poliţie pentru a anunţa incidentul.

De aici, partea vătămată a fost îndrumată la Serviciul de Medicină Legală pentru a obţine un certificat medico-legal în vederea formulării unei plângeri penale prealabile.

Întrucât leziunile grave (fractura craniului) nu erau vizibile, medicul legist i-a recomandat părţii vătămate să se prezinte la Spitalul Judeţean, pentru a i se face investigaţii în vederea stabilirii eventualelor leziuni interne suferite de aceasta.

Partea vătămată şi martorul s-au deplasat la Spitalul Judeţean, la urgenţă, unde s-a constatat că aceasta a suferit, ca urmare a agresiunii, mai multe fracturi craniene şi că se impune de urgenţă internarea acesteia. în aceste împrejurări, martorul a anunţat pe fratele părţii vătămate, care la rândul lui l-a înştiinţat pe tatăl acesteia, mama sa fiind plecată în S.U.A.

Tatăl s-a deplasat de urgenţă la spital, unde a aflat gravitatea leziunilor, dar având în vedere starea în care se afla fiul său şi necesitatea primordială de a-i fi salvată viaţa, nu l-a întrebat ce s-a întâmplat.

Medicul l-a informat pe acesta că se impune o intervenţie chirurgicală, însă doar după dezinflamarea zonei fracturii. Partea vătămată a fost operată după câteva zile la Spitalul Judeţean din Oradea şi întrucât starea sa s-a înrăutăţit în urma intervenţiei chirurgicale, la recomandarea medicilor, a fost trimis la Clinica de Neurochirurgie nr. 1 din Timişoara, unde a fost operat din nou, evacuându-se un hematom intraparenchimatos acut temporal stâng şi efectuându-se plastie de os cu placă de titan de 6 mm.

Din actele medicale depuse la dosarul cauzei (bilet de ieşire din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea - Neurochirurgie F.O. nr. Q, fişă de examinare tomografică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea cu nr. Q1 - cod de prezentare Z din data de 13 iulie 2011, fişă de examinare tomografică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea nr. Q2 cod de prezentare Z din 21 iulie 2011) a rezultat că partea vătămată P.A. a suferit, ca urmare a multiplelor lovituri puternice aplicate de către cei doi inculpaţi, numeroase şi grave leziuni în zona capului.

Astfel, din Fişa de examinare tomografică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea cu nr. Q1 - cod de prezentare Z din data de 13 iulie 2011 au rezultat următoarele: colecţie hemoragică acumulată intergiral T-P stg., contuzie intraparenchimatoasă cu diametrul axial maxim de 60 din 34 mm, cu microhemoragii în interior şi pneumotoracele subdurale la acest nivel T-P stg., colecţie lichidiană ce ocupă Vi a sinusului maxilar drt., hematom epicranian T-P stg., fractură cominutivă cu înfundare T-P stg., fractură temporo-occipital stg., fractură arcadă zigomatica stg., edem subcutanat periorbital stg., edem cerebral difuz, hemoragie subarahnoidiană, contuzie intraparenchimatoasă T-P cu hematom intraparenchimatos, hemosinus drt, multiple fracturi ale calotei craniene.

Din raportul medico-legal întocmit în cauză a rezultat că leziunile post traumatice descrise în actele medicale de mai sus pot data din data de 13 iulie 2011. Acestea s-au produs prin lovire cu corpuri contondente dure urmate de căderea victimei pe plan dur, rugos. Aceste leziuni necesită pentru vindecare un număr de 80 de zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii, au pus în primejdie viaţa victimei şi au dus la instalarea unei infirmităţi permanente.

În privinţa infirmităţii permanente instanţa de fond a reţinut că din raportul medico-legal a rezultat că membrul superior drept al părţii vătămate este inert, aceasta neputând efectua mişcări de flexie sau extensie.

În completarea raportul medico-legal s-a arătat că leziunile cauzate victimei s-au produs prin lovire activă repetată a victimei. Această concluzie s-a desprins atât din tipul de fractură, precum şi din absenţa leziunilor de cădere pe partea stângă. Leziunile produse prin lovirea pasivă a victimei de sol sunt obiectivizate prin cicatricile prezente la nivelul feţei dorsale a mâinii drepte şi a genunchiului drept.

Aceeaşi completare a raportului concluzionează că între leziunile descrise şi numărul de îngrijiri medicale există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

Diagnosticul de suspect de malformaţie arteriovenoasă cuprins în foaia de observaţie nr. Q a secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, precum şi a hematomului intraparenchimatos acut temporal stâng operat secundar unei anomalii venoase, conform scrisorii medicale eliberate pe baza foii de observaţie nr. Q3 a Clinicii de neurochirurgie, a Spitalului Clinic Judeţean nr. 1 Timişoara, este infirmat de rezultatul angio - CT-ului, efectuat la data de 22 iulie 2011 în cadrul Spitalului Clinic Judeţean nr. 1 Timişoara, care stabileşte că în teritoriul poligonului Willis, nu sunt modificări patologice anevrismale, stenozante sau dilataţii arteriale.

De asemenea, completarea la raportul de constatare medico-legală concluzionează că intervalul de timp de la producerea leziunilor până la prezentarea la o unitate spitalicească nu constituie împrejurări apte a întrerupe legătura de cauzalitate dintre leziuni şi rezultatul acestora.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico legală nr. X1 din 05 august 2011, partea civilă a suferit leziuni vindecabile în 80 zile de îngrijiri medicale, produse prin lovirea victimei cu corpuri contondente dure, urmate de căderea pe plan dur, rugos, ce au pus în primejdie viaţa victimei (salvarea datorându-se tratamentului prompt şi corect instituit), respectiv la instalarea unei infirmităţi permanente.

Deşi inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptei, fiecare dintre ei încercând să minimalizeze contribuţia pe care a avut-o, vinovăţia acestora şi gradul de participare sunt pe deplin dovedite pe baza probelor administrate în cauză. Din coroborarea declaraţiilor martorilor cu declaraţiile părţii vătămate, actele medicale depuse la dosar şi rapoartele medico-legale întocmite în cauză, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii i-au aplicat victimei mai multe lovituri puternice cu pumnii şi picioarele în zona capului, precum şi în alte părţi ale corpului.

Această concluzie se desprinde din multitudinea leziunilor descrise în actele medicale întocmite în urma investigaţiilor la care a fost supusă partea vătămată. Apărările inculpaţilor care arată că au aplicat una - două lovituri părţii vătămate şi în cu totul alte zone decât cele lezate sunt contrazise de ansamblul probator administrat în cauză.

Partea vătămată P.A. a arătat că în seara zilei de 13 iulie 2011, în jurul orei 24,00, a plecat cu prietenii C.R. şi P.M. de la localul I. la clubul E., s-au aşezat la o masă şi au consumat câte o bere. La o masă alăturată se aflau două fete. Una dintre fete fiind cunoştinţă cu unul dintre prietenii părţii vătămate, a intrat în vorbă cu acesta, moment în care B.D. a gesticulat nervos cu mâinile înspre C.R., care s-a speriat, a întrerupt discuţia şi a revenit la masă, iar în jurul orelor 04,00 au ieşit din local cu intenţia de a pleca. La circa un minut au părăsit clubul şi cei doi inculpaţi. B.D. s-a oprit lângă P.M. şi C.R., întrebându-l pe primul ce treabă are cu prietena sa, P.M. răspunzând că sunt simple cunoştinţe. în continuare, în timp ce fetele şi R.V. se aflau deja în taxi, partea civilă s-a îndreptat spre inculpatul B.D. pentru a-l chestiona care este problema. Inculpatul B.D. i-a spus că are trei secunde ca să fugă, partea civilă nu s-a conformat, moment în care inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei. Concomitent cu acest act de agresiune, coinculpatul R.V. a coborât din taxi şi a fugit după cei doi martori, P.M. şi C.R. Inculpatul B.D. a continuat să o lovească cu pumnul pe partea civilă, care în urma loviturii a căzut jos. După câteva secunde, partea civilă şi-a revenit, s-a ridicat de jos cu intenţia să fugă, coinculpaţii au venit din nou spre aceasta, au început să o lovească cu picioarele în cap şi abdomen, chiar după ce căzuse la pământ. Partea civilă şi-a pierdut cunoştinţa, a fost dusă acasă de un taximetrist al cărui număr de telefon îl avea salvat în memoria telefonului mobil, aflând ulterior de la şofer că cea care l-a urcat în taxi a fost o persoană de sex feminin.

Instanţa de fond a reţinut că susţinerile părţii civile sunt confirmate de martorul C.R., care a arătat că în clubul E. a observat-o pe V.M.D., o cunoştinţă a martorului P.M., fata s-a îndreptat spre masa lor şi au intrat în vorbă, moment în care inculpatul B.D. l-a întrebat de ce se leagă de prietena lui, răspunsul fiind acela că sunt simple cunoştinţe. Au părăsit localul în jurul orei 04,00. Afară, partea vătămată a început să vorbească la telefon, iar V.M.D. care se afla afară, a început să intre în vorbă cu martorul şi prietenul său, P.M. Inculpatul B.D. a intervenit din nou, reproşându-le de ce se leagă de fete. După ce fetele şi inculpaţii s-au urcat într-un taxi, partea vătămată s-a adresat acestora din urmă, întrebându-i de ce s-au legat de prietenii săi. Ambii inculpaţi au coborât din taxi, partea civilă nu a făcut niciun gest provocator faţă de inculpatul B.D., însă cu toate acestea inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului. În continuare, martorul a declarat că a fugit de la faţa locului, fiind urmărit de coinculpatul R.V., care nu l-a ajuns din urmă şi s-a rezumat să arunce în direcţia sa cu o doză, lovindu-l în cap. De la distanţa la care s-a oprit - circa 50 m, martorul a văzut că în momentul în care R.V. s-a întors, apropiindu-se de partea vătămată, atât el, cât şi coinculpatul B.D. au început să o lovească cu picioarele, chiar şi în timp ce se afla căzută la pământ.

Martorul P.M. a confirmat cele două declaraţii arătate, a relatat că în clubul E. a observat că la o masă alăturată se află inculpaţii şi două tinere, una fiind o cunoştinţă mai veche, care a venit la masa lor şi au stat de vorbă. După ce tânăra s-a întors la masă, a venit inculpatul B.D. care l-a întrebat ce are cu fata pentru că este prietena lui. Martorul i-a răspuns că sunt simple cunoştinţe. în momentul în care au părăsit barul cu intenţia de a pleca acasă, V.M.D., care se afla deja afară a venit spre martor şi au purtat o nouă discuţie, inculpatul B.D. s-a îndreptat spre el, chestionându-l din nou ce are cu acea tânără. La scurt timp a intervenit şi partea civilă. În acel moment inculpatul R.V. şi fetele se aflau deja în taxi, inculpatul B.D. intenţionând să urce în taximetru în partea din spate. Partea civilă l-a întrebat pe B.D. de ce s-a luat de prietenul său. B.D. s-a enervat i-a spus şi coinculpatului să coboare din maşină, apoi tinerele au părăsit zona cu taxiul înainte de a se consuma un act de agresiune. Inculpatul B.D. le-a spus că au trei secunde să plece, după care a aplicat prima lovitură cu pumnul părţii civile în zona feţei. Aceasta a căzut, s-a ridicat de jos, a fost din nou lovită de B.D. tot cu pumnul în zona feţei, căzând din nou la pământ. Coinculpatul R.V. a fugit după C.R., nu l-a prins, a aruncat spre el cu o doză, nimerindu-l în cap, apoi s-a întors la martor şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona coastelor. Văzând martorul că spre el se îndreaptă şi coinculpatul B.D., a fugit imediat de la faţa locului, fiind urmărit de cei doi. Văzând că nu îl ajung, inculpaţii s-au întors la partea civilă pe care au început să o lovească cu picioarele, deşi aceasta era căzută la pământ. Martorul a văzut actele de agresiune împreună cu prietenul său C.R., fiind poziţionat la circa de 50 - 100 m de locul incidentului.

Din declaraţiile martorelor V.M.D. şi M.C., instanţa de fond a reţinut că acestea au asistat la actele de agresiune, au petrecut împreună cu inculpaţii până la orele 04,00, cei doi au consumat tequila şi whisky, nu au dorit să plece cu inculpaţii sens în care au minţit că merg la toaletă. Cu toate acestea, după ce s-au urcat în taximetru şi-au dat seama că şi-au uitat gentile, nu au putut evita ieşirea inculpaţilor din local care s-au urcat în taxi (R.V. lângă şofer, B.D. intenţionând să urce lângă ele în spate), cu toate că nu au avut nicio înţelegere să plece împreună, fără a avea aşadar acordul fetelor. Taximetrul a plecat de la faţa locului, imediat ce inculpatul R.V. a coborât, şoferul spunând că "nu doreşte să asiste la un scandal", martorele explicând că această afirmaţie se datorează probabil împrejurării că inculpaţii s-au dat jos din maşină vociferând.

Martorul K.T.A. a susţinut că o tânără blondă a ajutat-o pe partea vătămată să urce în taxi, aceasta era lovită, prezenta urme de sânge pe faţă. În prima parte a declaraţiei, martorul a susţinut că în opinia sa, partea vătămată era în stare de ebrietate fără să simtă însă miros de alcool, pentru ca în a doua parte a declaraţiei să precizeze că este posibil ca victima să se fi putut exprima greu datorită faptului că fusese anterior ţinta unor agresiuni. A mai precizat că în momentul în care a ajuns în faţa clubului a auzit o persoană de sex masculin strigând către o altă, fără să le poată identifica, "de ce ai făcut asta".

Martorii B.G.C. şi L.A.C. au confirmat doar în parte starea de fapt reţinută de instanţă. Astfel, martorul B.G.C., deşi a susţinut iniţial că a spus adevărul în cursul urmăririi penale, a precizat că pe fondul unei discuţii contradictorii, inculpatul B.D. a aplicat o lovitură părţii civile cu pumnul în zona feţei, victima căzând la pământ. În acelaşi timp, inculpatul R.V. a fugit după ceilalţi doi băieţi din grupul părţii vătămate, s-a reîntors la faţa locului şi a aplicat la rândul său o lovitură părţii civile, care stătea în poziţie şezândă cu mâinile sprijinite.

Solicitându-i-se martorului să explice contradicţia ce există în declaraţiile date succesiv, relativ la actele de agresiune exercitate de inculpatul R.V., (la urmărire penală martorul a susţinut că acest inculpat a lovit victima cu piciorul de mai multe ori), acesta a precizat că nu a citit declaraţia dată la procuror şi nici nu i-a fost citită înainte de semnare.

Instanţa de fond a considerat că, în raport de întreaga probaţiune administrată în cauză, având în vedere şi concluziile actelor medico-legale, declaraţia martorului dată în cursul urmăririi penale în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor şi părţilor civile este cea care reflectă realitatea (nici această declaraţie nu este în totalitate sinceră) şi evidenţiază numărul repetat al actelor de agresiune exercitate asupra părţii civile.

Tot cu prilejul audierii realizate în cursul urmăririi penale, martorul a susţinut că nu ştie dacă R.V. i-a urmărit pe cei doi băieţi care fugiseră din faţa localului, deoarece era atent ce se petrece în faţa clubului, pentru ca mai apoi, în faţa instanţei să susţină, în mod vădit mincinos, că l-a văzut pe R.V. alergând după cei doi băieţi, aceştia din urmă nu se mai aflau în perimetrul locului unde s-a consumat incidentul, context în care este de exclus ca cei doi să fi putut vedea ce s-a întâmplat în continuare la faţa locului. Instanţa de fond a considerat că retractarea în parte a declaraţiei iniţiale date de martor nu are la bază o justificare plauzibilă, iar scopul este mai mult decât evident -acela de a-i discredita pe martorii C.R. şi P.M., care însă, spre deosebire de B.G.C., au fost sinceri şi constanţi în declaraţiile date succesiv în ambele faze ale procesului penal.

Martorul L.A.C. a susţinut, la rândul său, că singurele lovituri aplicate de inculpaţi au fost una cu pumnul exercitată de B.D. în zona feţei, respectiv una cu piciorul exercitată de R.V. în timp ce partea vătămată era căzută jos. Este evident că nu doar celelalte probe testimoniale exclud aplicarea doar a unei lovituri de către fiecare inculpat, ci şi actele medico-legale, din care a rezultat fără echivoc că leziunile au fost produse prin loviri repetate, context în care instanţa de fond a apreciat depoziţia martorului ca fiind sinceră doar în parte, scopul denaturării adevărului fiind evident acela al diminuării răspunderii penale a inculpaţilor.

Martorul C.C.R., aflând că partea civilă a fost victima unei agresiuni a doua zi de dimineaţă s-a dus la locuinţa acestuia, a constat că avea faţa umflată, era vânăt la ambii ochi, acuza dureri în partea dreaptă a coastelor, avea dificultăţi în a-şi ridica mâinile, context în care a ajutat-o să se îmbrace cu tricoul. Partea civilă i-a relatat că a fost lovită cu pumnul în zona feţei, au urmat apoi alte acte de agresiune cu piciorul în zona capului. S-au deplasat la poliţie, medicină legală, de unde au fost îndrumaţi la spital, unde medicul a solicitat numele părinţilor, motivând că starea victimei este gravă, justificată prin acea că are fractură craniană de os, formându-se şi un cheag de sânge.

Declaraţia tatălui părţii civile, martorul P.N. cuprinde ample relatări ale acestuia, referitoarea la starea în care şi-a găsit fiul la spital, leziunile exterioare vizibile, operaţiile succesive la care a fost supusă victima la Oradea, respectiv Timişoara. Primul medic cu care a discutat i-a adus la cunoştinţă că fiul său suferise diverse fracturi, cea mai gravă afecţiune fiind fractura unui os care avea tendinţa de a perfora membrana care înveleşte creierul. A doua zi un al doilea medic, D.M., i-a confirmat încă o dată acea constatare, spunând însă că pentru a se interveni chirurgical este necesar să se aştepte dezinflamarea zonelor vizate. După o săptămână de la internare s-a intervenit chirurgical, a fost îndepărtat fragmentul osos, însă starea părţii civile s-a agravat, astfel că s-a luat legătura cu dr. P.H. de la Timişoara, unde bolnavul a fost transferat, intervenindu-se chirurgical în 25 iulie. După intervenţia de la Timişoara, partea vătămată nu îşi putea folosi mâna dreaptă, nu putea vorbi, de la externare până în prezent a reînvăţat alfabetul, a făcut logopedie, fizioterapie, fără ca medicii să poată emite o prognoză dacă partea civilă îşi va mai reveni vreodată complet.

Probaţiunea testimonială se coroborează cu înscrisurile medico-legale, respectiv foaia de observaţii clinică generală, fişă examinare parte vătămată P.A., bilet trimitere investigaţii radiologice, acte medicale, scrisoare medicală Clinica Neurochirurgie, Spitalul Clinic nr. 1 Timişoara, bilet ieşire din spital, buletin de interpretare tomografie computerizată, raport de expertiză medico-legală, fişă de examinare din data de 13 iulie 2011, completare la raportul de expertiză medico-legală, raport psihologic.

Instanţa de fond a reţinut că multitudinea leziunilor descrise în actele medicale arătate mai sus confirmă susţinerile celor doi martori oculari, P.M. şi C.R., precum şi ale părţii vătămate P.A. De altfel, majoritatea leziunilor active sunt cantonate în partea stângă a corpului părţii vătămate, fapt ce confirmă că loviturile au fost aplicate cu pumnul şi piciorul drept de către cei doi inculpaţi.

De asemenea, aceste declaraţii se coroborează şi cu rapoartele medico-legale întocmite în cauză, care diferenţiază loviturile active de cele pasive. Astfel, leziunile active sunt focalizate în partea stângă a capului, în timp ce loviturile pasive datorate căderii sunt în partea dreapta (cicatricile la nivelul feţei dorsale a mâinii drepte şi a genunchiului drept), fapt din care se desprinde mecanismul de producere a acestora. Partea vătămată a fost lovită cu preponderenţă în partea stângă a capului (toate fracturile fiind cauzate de lovituri), iar căderea acestuia a avut loc pe partea dreaptă a corpului.

În faţa instanţei de judecată inculpaţii, prin apărători aleşi, au acreditat ideea că partea vătămată ar fi fost operată a doua oară la Timişoara pentru înlăturarea hematomului intraparenchimatos acut apărut din cauza unei anomalii de dezvoltare venoasă (afecţiune congenitală) cu mare probabilitate ruptă în timpul intervenţiei chirurgicale iniţiale şi nu în timpul agresiunii, fapt ce a generat atât punerea vieţii victimei în primejdie, cât şi fixarea unei plăci de titan care generează infirmitatea permanentă. Aceste aspecte ar rezulta din actele medicale ale Clinicii de Neurochirurgie din Timişoara, precum şi din rezultatul trimiterii întocmit de medicul P.H., cel de-al doilea medic care a operat partea vătămată, din care rezultă următorul diagnostic: "sechele după hematom intraparenchimatos acut temporal stâng secundar unei anomalii de dezvoltare venoasă; stare după traumatism craniocerebral cu fractură cominutivă intruzivă (înfundare) stângă". De asemenea, din fişa de externare de la Clinica de Neurochirurgie Timişoara ar rezulta faptul că partea vătămată la Timişoara nu a fost operată din cauza fracturii cominutive, ci din cauza hematomului intraparenchimatos survenit în urma operaţiei iniţiale.

Pentru lămurirea aspectelor învederate de către inculpaţi prin apărătorii aleşi, instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unui raport de nouă expertiză medico-legală nr. Q4 din 03 mai 2012, urmând să se răspundă întrebărilor formulate pe de o parte de către inculpaţi, iar pe de altă parte de partea civilă. Atât inculpaţii, cât şi partea civilă au solicitat ca la efectuarea expertizei să participe un expert parte, aspect comunicat în adresa înaintată Institutului de Medicină Legală Timişoara. Raportul a fost efectuat fără participarea expertului C.M.X. desemnat de către inculpaţi, prin adresa nr. A8/897 din 31 august 2012 argumentându-se motivul pentru care acest expert nu putea participa la efectuarea lucrării, argumente pe care instanţa de fond şi le-a însuşit în totalitate. Neparticiparea expertului parte desemnat nu conduce la nulitatea absolută a raportului de nouă expertiză întocmit prin încălcarea gravă, în opinia apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, a dreptului la apărare. Acest drept le-a fost garantat prin încuviinţarea probei şi admiterea cererii de participare a unui expert, fiind obligaţia părţilor de a efectua cuvenitele verificări pentru a stabili dacă expertul parte desemnat îndeplineşte criteriile prevăzute de lege. Concluziile raportului de noua expertiză medico legală, avizat de Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medicale exclud varianta invocată în apărare de către inculpaţi şi răspund întrebărilor formulate, între care cele mai importante urmează să fie redate în cele ce urmează:

1. leziunile posttraumatice şi complicaţiile acestora urmare a agresiunii din 13 iulie 2011 sunt: leziuni externe - pleoapa inferioară ambii ochi cu echimoze gălbui cafenii de 4/2 cm; ochi dr. şi stg. sufiziuni subconjunctivale cu localizare periirială; mâna dreaptă faţă dorsală corespunzător articulaţiilor metacarpo-falangiene degete I-V, cicatrici brun roşietice cu dimensiuni de la 2/1 la 3/2 cm; genunchi dr., cicatrice roşiatică de 5/3 cm, leziuni traumatice interne şi complicaţii posttraumatice - fractura cominutivă înfundată T stg., fractura T - O stg., hematom intraparenchimatos acut temporal stg. secundar unei anomalii de dezvoltare venoasă (ruptă cu mare probabilitate posttraumatic), hematom de părţi moi cu pneumatoracele T-P stg., fractura arcadă zibomatică stg. şi aripa sfenoidală mare stg.;

2. leziunile posttraumatice produse urmare a agresiunii din data de 13 iulie 2011 au pus în primejdie viaţa victimei;

3. între leziunile posttraumatice suferite de victimă şi starea de sănătate a acesteia există legătură de cauzalitate;

4. numitul P.A. a necesitat 8 - 10 zile de îngrijiri medicale cu precizare că starea sa de sănătate la acest moment nu permite stabilirea numărului total de îngrijiri medicale necesar până la vindecare sau până la stabilizarea leziuni sechelare, bolnavul prezentând în momentul de faţă afazie motorie, cefalee, dureri cervicale, mers posibil, dar limitat la aproximativ 15 minute, insomnie, hemipareză dr. predominant brahială (membru dominant), retenţie urmară, (deficienţă neurologică accentuată), ceea ce presupune necesitatea aplicării în continuare a tratamentului de specialitate recuperare medicală, recuperare logopedică, recuperarea funcţiei vezicale. Apreciem că este necesară reevaluarea medicală şi medico-legală a cazului după circa 6 luni;

5. în urma leziunilor suferite ca urmare a agresiunii din data de 13 iulie 2011, numitul P.A. prezintă infirmitate fizică şi psihică;

6. numitul P.A. prezintă deficienţă neurologică accentuată, incapacitate adaptativă 70%. Grad de invaliditate II (doi).

8. calibrul mic al venei cu anomalie de dezvoltare ruptă posttraumatic (cu mare probabilitate) a făcut ca acumularea sanguină să se facă treptat, iniţial fiind subclinică; abia după ce sângele acumulat a fost în cantitate suficient de mare, a produs simptomatologia neurologică menţionată în F.O. ca agravare bruscă a stării pacientului;

9. mecanismul de producere al leziunilor constatate la victimă, cu precizarea expresă a mecanismului de producere al leziunilor de la nivelul capului: leziuni situate la nivel periorbitar stg şi T.P.O. stg. s-au putut produce prin lovirea activă, repetată a victimei, iar leziunile obiectivate prin cicatricile prezente la nivelul feţei dorsale a mâinii dr. şi a genunchiului dr. prin lovirea cu şi/sau de corp/plan dur;

10. opinăm pentru mecanismul lezional prin lovituri multiple la nivelul extremităţii cefalice, existând cel puţin două zone de impact;

11. intensitatea traumatismului craniocerebral a fost suficient de mare pentru a se putea produce o fractură multieschiloasă cu înfundare şi ulterior un hematom intraparenchimatos;

12. capul este regiune vitală a corpului;

23. apreciem că hematomul intraparenchimatos acut nu poate fi consecinţa intervenţiei chirurgicale de la Oradea;

26. apreciem că "rezultatul mai grav evidenţiat de raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză" nu "este consecinţa intervenţiei chirurgicale efectuate la Oradea"

27. viata părţii vătămate, în urma leziunilor suferite, a fost pusă în primejdie;

28. există legătură de cauzalitate direct între traumatismul suferit de numitul P.A. şi "consecinţa produsă".

Din analiza coroborată a probelor arătate mai sus, instanţa de fond a reţinut că ambii inculpaţi i-au aplicat părţii vătămate P.A. mai multe lovituri puternice cu pumnii şi picioarele în zona capului şi trunchiului, cauzându-i multiple fracturi craniene (una dintre acestea fiind cominutivă cu înfundare), precum şi alte leziuni (descrise în actele medicale), care i-au pus în primejdie viaţa (salvarea acestuia datorându-se tratamentului prompt şi corect instituit).

Fapta inculpaţilor, aşa cum a fost descrisă mai sus, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. din 1969.

Agravanta prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen. din 1969 se impune a fi reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 152 C. pen. din 1969, care precizează condiţiile în care o faptă poate fi săvârşită în public. Dat fiind că agresiunea asupra părţii vătămate a avut loc în stradă, loc care prin natura şi destinaţia sa este întotdeauna accesibil publicului, sunt incidente dispoziţiile de la lit. a) a articolului menţionat.

Instanţa de fond nu a împărtăşit punctul de vedere al inculpaţilor, potrivit căruia fapta lor ar trebui încadrată ca vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1), respectiv 182 alin. (2) C. pen. din 1969.

Deşi urmarea faptei inculpaţilor se circumscrie textului indicat de acesta, distincţia dintre cele două infracţiuni - vătămare corporală gravă care a avut drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii victimei şi tentativa de omor - este dată de latura subiectivă. În cazul primei infracţiuni, forma de vinovăţie este praeterintenţia, pe când în cazul tentativei de omor, inculpatul acţionează cu intenţie directă sau indirectă.

În speţă, instanţa de fond, analizând atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă, prin raportare la starea de fapt concretă, a stabilit că încadrarea juridică corectă este cea de tentativă la omor calificat.

Sub aspectul laturii obiective, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată a fost lovită iniţial cu pumnul de către inculpatul B.D., după care a căzut inconştientă la pământ, fiind lovită de acest coinculpat împreună cu coinculpatul R.V. din ambele părţi, în zona capului. Partea vătămată era deja doborâtă la pământ de unul dintre inculpaţi (B.) după care s-a continuat lovirea repetată a acesteia într-o zonă vitală, respectiv zona capului. Loviturile repetate au fost aplicate de două persoane, ceea ce le-a sporit forţa şi gravitatea. De asemenea, acestea au fost aplicate unei persoane care deja era neutralizată, căzută la pământ în stare de inconştienţă (conform relatărilor părţii vătămate) sau căzută în fund, sprijinindu-se lateral pe braţe (conform relatărilor inculpaţilor). Loviturile au fost aplicate de către doi sportivi de performanţă, care au o forţa fizică mult mai mare decât a unei persoane de rând, aceştia au aplicat lovituri repetate cu intensitate mare, cu pumnii şi picioarele încălţate (corpuri dure), într-o zonă vitală, respectiv capul. De altfel, conform declaraţiilor coinculpatului B.D., date în cursul urmăririi penale, asistat de către apărător ales, deşi partea vătămată nu a schiţat vreun gest de agresiune, nici măcar nu a adresat vreo jignire, aceasta a fost lovită, după ce era căzută la pământ, de către coinculpatul R.V., fiind nevoie să fie oprit de către coinculpatul B.D. (". l-am lovit şi pe acesta cu pumnul în zona feţei. A căzut şi acesta la pământ, în timp ce acesta din urmă era la pământ R.V. l-a lovit de 2 - 3 ori cu piciorul, eu împiedicându-l să-l mai lovească"). Faptul că victima a supravieţuit, chiar şi cu o infirmitate fizică permanentă, nu se datorează conduitei inculpaţilor, "salvarea acesteia datorându-se tratamentului prompt şi corect instituit". Intensitatea loviturilor, precum şi repetarea acestora prin lovire cu picioarele încălţate imprimă o intensitatea şi o forţă sporită unei persoane de rând, caracteristică unor sportivi de performanţă, membri ai lotului naţional, respectiv lotului olimpic de judo, antrenaţi zilnic atât sub aspectul luptei cu adversarul, cât şi sub aspectul pregătirii fizice. De altfel, partea vătămată a fost supusă la două intervenţii chirurgicale pe cap atât la Oradea, cât şi la Timişoara, realizându-se evacuarea unui hematom intraparenchimatos acut T stg. şi plastie de os cu placă de titan (6 mm). împrejurarea că inculpaţii nu au folosit, pentru a aplica loviturile, niciun instrument apt de a provoca moartea (cuţit, ciomag, sapă etc.) nu poate conduce, de plano, la concluzia că ei nu au acţionat cu intenţia de a ucide. în speţă, inculpaţii, lovind victima cu pumnii şi picioarele, şi-au reprezentat, în mod evident rezultatul letal al leziunilor grave produse în modul arătat mai sus şi, chiar dacă nu l-au dorit, au acceptat survenirea lui.

Instanţa de fond a apreciat că şi analizarea laturii subiective evidenţiază, poate mai mult decât analizarea laturii obiective, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat. Pentru a se putea reţine infracţiunea de vătămare corporală gravă, sub aspectul laturii subiective ar trebui să fim în prezenţa praeterintenţiei. Pentru a se reţine această formă de vinovăţie acceptată de literatura de specialitate şi de către practica judiciară trebuie întrunite mai multe condiţii. Intenţia depăşită sau praeterintenţia există atunci când infractorul prevede rezultatul acţiunii sale pe care-l doreşte, însă se produce un rezultat mai grav decât acesta, pe care nu l-a prevăzut, însă trebuia şi putea să-l prevadă.

De altfel, în situaţia în care infracţiunea ar fi consumată, intervenind decesul victimei, s-ar impune să se facă delimitarea între lovituri cauzatoare de moarte şi omor cu intenţie indirectă. În speţa de faţă, împrejurarea că victima nu a decedat este independentă de atitudinea inculpaţilor. În situaţia în care i-ar fi fost aplicată o lovitură cu pumnul, după care ar fi căzut pe un plan dur devenind inconştientă, iar inculpaţii s-ar fi oprit, viaţa fiind pusă în primejdie datorită intensităţii loviturii cu pumnul sau a căderii pe un plan dur, se putea discuta despre praeterintenţie, ceea ce ar fi dus la o încadrare de vătămare corporală gravă, însă cei doi inculpaţi au continuat loviturile, aplicând lovituri repetate într-o zonă vitală (zona capului), cu picioarele (ceea ce presupune o forţă mai mare), cu o intensitate care a rupt cutia craniană fiind nevoie de introducerea unei plăci de titaniu.

În practica judiciară, intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului, care, în majoritatea cazurilor, evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului. Astfel, s-a precizat că există intenţia de a ucide dacă se constată o multitudine de lovituri aplicate în zonele vitale ale corpului (inimă, ficat, rinichi), perseverenţă în aplicarea de lovituri cu un obiect dur în diverse regiuni ale corpului, lovirea victimei cu intensitate în cap,. Dacă victima nu a decedat, fapta întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, iar nu ale infracţiunii de vătămare corporală gravă. Un ultim aspect nu lipsit de relevanţă este acela că agresorii nu au transportat-o pe partea vătămată la spital şi nu au chemat o ambulanţă. Mai mult, aceasta a fost urcată într-un taxi de o persoană de sex feminin, care a şi indicat adresa unde locuia partea vătămată (a se vedea în acest sens declaraţiile taximetristului K.T.A.).

Nu în ultimul rând în privinţa zonei vizate, instanţa de fond a reţinut că zona capului este o zona vitală, unde este situat sistemul nervos central. [Din actele medico-legale întocmite în cauză a rezultat că leziunile au fost cauzate prin lovirea repetată a victimei. Loviturile aplicate de cei doi inculpaţi au fost de o intensitate foarte ridicată, întrucât numai astfel se puteau produce multiplele fracturi craniene dintre care una cominutivă cu înfundare (când osul se fragmentează în mai multe segmente avem de-a face cu o fractură cominutivă).

Din analiza tuturor acestor elemente, raportat la starea de fapt desprinsă din probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea de tentativă de omor a fost comisă de către cei doi inculpaţi cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte.

Faţă de cele expuse mai sus Tribunalul a concluzionat că fapta inculpatului B.D., care în data de 13 iulie 2011, în jurul orelor 04,00, în loc public (în faţa Clubului "E.", din Oradea), i-a aplicat părţii vătămate P.A., împreună cu inculpatul R.V., mai multe lovituri puternice cu pumnii şi picioarele în zona capului şi trunchiului, cauzându-i multiple fracturi craniene (una dintre acestea fiind cominutivă cu înfundare), precum şi alte leziuni (descrise în actele medicale) care i-au pus în primejdie viaţa (salvarea acestuia datorându-se tratamentului prompt şi corect instituit) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. din 1969.

Fapta inculpatului R.V., care în data de 13 iulie 2011, în jurul orelor 04,00, în loc public (în faţa Clubului "E." din Oradea), i-a aplicat părţii vătămate P.A., împreună cu inculpatul B.D., mai multe lovituri puternice cu pumnii şi picioarele în zona capului şi trunchiului, cauzându-i multiple fracturi craniene (una dintre acestea fiind cominutivă cu înfundare), precum şi alte leziuni (descrise în actele medicale) ce i-au pus în primejdie viaţa (salvarea acestuia datorându-se tratamentului prompt şi corect instituit), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. din 1969.

Ca urmare, instanţa de fond în baza art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 175 lit. i) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 i-a condamnat pe inculpaţii B.D. şi R.V., la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 C. pen. din 1969 le-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaţilor instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art 72 C. pen. din 1969, circumstanţele reale ale comiterii faptei, urmarea gravă produsă precum şi poziţia procesuală nesinceră a inculpaţilor. Relevante sunt împrejurările în care a avut loc incidentul, respectiv: că inculpaţii, însoţiţi de alţi doi colegi, toţi sportivi de performanţă şi toţi aflaţi în cantonament la Oradea, au consumat băuturi alcoolice într-un club din Oradea şi că încercând să închege o legătură cu două tinere, B.D. a fost deranjat de faptul că una din acestea a avut o discuţie cu un alt băiat (deşi i s-a spus că cei doi se cunoşteau de mult, fiind doar amici); că în condiţiile în care cele două tinere au părăsit localul (fără să spună inculpaţilor, întrucât nu au intenţionat să meargă cu aceştia şi nici să păstreze legătura), urcând într-un taxi (după ce şi-au luat rămas bun de la martorii P.M. şi C.R.), inculpaţii B.D. şi R.V. au urcat şi ei în acelaşi taxi, fără să le întrebe pe cele două tinere dacă doresc sau nu acest lucru; că imediat ulterior inculpatul B.D. a coborât din taxi, aplicând o puternică lovitură cu pumnul părţii vătămate, în zona feţei, urmată de alte lovituri aplicate de ambii inculpaţi aşa cum s-a arătat pe larg în stare de fapt reţinută de instanţă.

De asemenea, instanţa a avut în vedere că această atitudine manifestată de inculpaţi dovedeşte o totală ignorare a regulilor fireşti de conduită a oricărei persoane într-un spaţiu public, fiind cu atât mai gravă cu cât sunt practicanţi judoka.

De altfel, această calitate şi experienţă a lor ar fi presupus, în mod firesc, o anumită capacitate de autocontrol, cunoscând (ori cel puţin prevăzând) efectele grave pe care le poate produce o agresiune asupra unei alte persoane, fără o astfel de pregătire sportivă.

Gradul de pericol ridicat al faptei comise este evidenţiat şi de alte împrejurări importante, precum agresarea părţii vătămate de către inculpaţi în public, în prezenţa altor persoane, pe fondul consumului de alcool, în condiţiile în care inculpaţii se aflau în cantonament, fără ca aceştia să fi fost provocaţi sau atacaţi de partea vătămată, inculpaţii înţelegând să recurgă la această formă violentă pentru a se impune, cunoscându-şi forţa fizică.

Şi atitudinea inculpaţilor atât după săvârşirea faptei, cât şi ulterior, dovedeşte acelaşi pericol social ridicat al faptei. Astfel, inculpaţii au manifestat un total dezinteres faţă de starea victimei, deşi au perceput efectul actelor de agresiune, partea vătămată fiind transportată la un taxi de o altă persoană. În continuare, nu au încercat să repare sau să compenseze prejudiciul material şi moral cauzat părţii civile, deşi aceasta a suferit mai multe operaţii, a avut nevoie de un tratament lung şi costisitor de recuperare, tratament care continuă şi în prezent.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond a mai reţinut la aprecierea existenţei pericolului social ridicat al faptei, gravitatea consecinţelor faptelor: la vârsta de 25 de ani partea vătămată a rămas cu infirmitate permanentă, a fost nevoită să suporte trauma a două intervenţii chirurgicale, prezintă şi în prezent afazie motorie, cefalee, dureri cervicale, mers posibil, dar limitat la aproximativ 15 minute, insomnie, hemipareză dr. predominant brahială (membru dominant), retenţie urmară, (deficienţă neurologică accentuată), ceea ce presupune necesitatea aplicării în continuare a tratamentului de specialitate, recuperare medicală, recuperare logopedică, recuperarea funcţiei vezicale. Elocvente pentru evidenţierea stării grave în care a ajuns partea vătămată P.A. sunt pe lângă înscrisurile medicale existente la dosar şi înregistrările declaraţiei date de aceasta în faţa procurorului. Instanţa la rândul ei, cu prilejul audierii părţii civile, a putut constata personal exprimarea şi comunicarea dificilă a acesteia.

Pe de altă parte însă, instanţa de fond a reţinut ca fiind incidenţă în favoarea inculpaţilor circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, respectiv faptul că aceştia sunt campioni naţionali la categoriile - 90 kg (R.V.) şi - 100 kg (B.D.), sportivi care au dus numele României peste hotare, sportivi cu un palmares deosebit cu rezultate la nivel european şi mondial. Relevante în acest sens sunt caracterizările depuse la dosarul cauzei (inclusiv cele din dosarele în care s-a discutat măsura arestului preventiv), din care rezultă că aceşti inculpaţi de mai bine de 10 ani şi-au dedicat întreaga viaţă sportului de performanţă, doar pentru a face cunoscut numele acestei ţări în lumea judo-ului, au adus medalie României la un Campionat European după 34 de ani (Viena 2010). Aceştia s-au remarcat participând în numele României la două Jocuri Olimpice sau au obţinut rezultate remarcabile (cum este cazul inculpatului B.D. - Beijing 2008 - locul 9 - şi Londra 2012, locul III la Campionatul European de Seniori Rotterdam 2005, locul III la Campionatul European de Seniori Tbilisi 2009) sau aducând medalie la Jocurile Mondiale Universitare după mai bine de 11 ani, cum este cazul inculpatului R.V., de două ori campion balcanic şi de două ori vicecampion balcanic - Shenzen China 2011, acestea fiind doar câteva exemple dintre multiplele rezultate impresionante din palmaresul celor doi sportivi.

Sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de fond a apreciat că singura modalitate de executare menită să atingă scopul preventiv şi educativ al pedepsei este cea în regim privativ de libertate, având în vedere atât limitele de pedeapsă, gravitatea faptei, consecinţele dramatice asupra părţii vătămate care persistă şi în prezent şi vor dura pe parcursul întregii sale vieţi, precum şi atitudinea inculpaţilor care au avut în permanenţă o conduită de nerecunoaştere, de lipsă de remuşcări sau regrete, faţă de fapta săvârşită şi faţă de partea civilă.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.D. durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 09 august 2011 şi până în data de 26 august 2011.

Referitor la constituirea de parte civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, instanţa de fond a apreciat-o ca întemeiată şi, în consecinţă, în baza art. 14 C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968, cu referire la art. 998 - 999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.D. şi R.V. la plata sumei de 2.491,48 lei, cu titlu de despăgubiri civile, sumă ce va fi reactualizată la data plăţii în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

Referitor la constituirea de parte civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea, instanţa de fond a apreciat-o ca întemeiată şi, în consecinţă, în baza art. 14 C. proc. pen. din 1968, raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968 cu referire la art. 998 - 999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.D. şi R.V. la plata sumei de 2.327,65 lei reprezentând contravaloarea zilelor de îngrijiri medicale, a sumei de 52,14 lei reprezentând majorări de întârziere aferente calculate până la data de 10 noiembrie 2011, precum şi la plata majorărilor de întârziere calculate de la data de 10 noiembrie 2011 şi până la data plăţii efective în favoarea părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea.

Referitor la constituirea de parte civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Avram Iancu Oradea, instanţa de fond a apreciat-o ca întemeiată şi în consecinţă în baza art. 14 C. proc. pen. din 1968, raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968, cu referire la art. 998 - 999 C. civ. şi art. 313 din Legea 95/2006 au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.D. şi R.V. la plata sumei de 2.659,25 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă ce va fi reactualizată la data plăţii în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Avram Iancu Oradea".

Sub aspectul laturii civile a cauzei, partea vătămată P.A. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 10.063.1239 lei, daune materiale, respectiv 200.000 euro, daune morale. Daunele materiale au fost evidenţiate şi centralizate în înscrisul aflat la dosar. Instanţa de fond a apreciat că sumele solicitate de partea civilă, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar se justifică a fi acordate aproape în integralitate, mai puţin suma de 3.574,04 lei ce reprezintă contravaloarea biletului de avion al mamei părţii civile, cheltuială care a fost suportată de aceasta din urmă şi nu de către partea civilă. în esenţă, instanţa de fond a reţinut ca fiind dovedite cu înscrisuri următoarele categorii de despăgubiri respectiv următoarele sume:

- 115,46 lei ce reprezintă totalul contravalorii alimentelor achiziţionate conform bonurilor depuse la dosar: 16 septembrie 2011 - bon - 22.02 lei; 19 septembrie 2011 - bon - 26.81 lei; 20 septembrie 2011 - bon - 11.37 lei; 21 septembrie 2011 - bon - 8.91 lei; 21 septembrie 2011 - bon - 9.59 lei; 03 octombrie 2011 - bon - 7.38 lei; 05 octombrie 2011 - bon - 13.08 lei; 10 octombrie 2011 - bon - 16.30 lei;

- 959,09 lei ce reprezintă totalul contravalorii alimentelor achiziţionate conform bonurilor depuse la dosar: 30 august 2011 - bon - 250.15 lei; 27 august 2011 - bon - 211.20 lei; 22 august 2011 - bon - 8 lei; 25 iulie 2011 - bon - 36.19 lei; 30 august 2011- bon - 50.02 lei; 04 septembrie 2011 - bon - 27.15 lei; 02 septembrie 2011 - bon - 25.41 lei; 10 septembrie 2011 - bon - 25.92 lei; 09 septembrie 2011 - bon - 13.83 lei; 10 septembrie 2011 - bon - 63 lei; 01 septembrie 2011 - bon - 22.7 lei; 2 septembrie 2011 - bon - 12.88 lei; 27 august 2011 - bon - 24.87 lei; 30 august 2011 - bon - 31 lei; 30 august 2011 - bon - 5.6 lei; 24 august 2011 - bon - 9.97 lei; 24 iulie 2011 - bon - 15.50 lei; 26 iulie 2011 - bon - 7.9 lei; 02 august 2011 - bon - 24 lei; 18 august 2011 - bon - 33.74 lei; 27 iulie 2011 - bon - 8.01 lei; 13 august 2011 - bon - 36.65 lei; 22 august 2011 - bon - 15.40 lei;

- 1.122,79 lei ce reprezintă totalul contravalorii combustibilului conform bonurilor depuse la dosar: 12 august 2011 - bon - 100 lei; 26 august 2011 - bon - 162,08 lei; 27 august 2011 - bon - 100,08 lei; 09 septembrie 2011 - bon - 100,02 lei; 10 octombrie 2011 - bon - 100,33 lei; 28 august 2011 - bon - 100,08 lei; 16 august 2011 - bon - 200,19 lei; 20 august 2011 - bon - 100,02 lei; 31 august 2011 - bon - 159,99 lei;

- 9,20 lei ce reprezintă totalul contravalorii tichetelor de parcare depuse la dosar: 23 august 2011 - ora 09,11 - 2 lei; 23 august 2011 - ora 10,17 - 1 leu; 23 august 2011 - ora 13,25 - 1,5 lei; 25 august 2011 - ora 09,53 - 1,9 lei; 26 august 2011 -ora 13,00 - 1,3 lei; 26 august 2011 - ora 13,46 - 1,5 lei;

- 1.796,94 lei ce reprezintă totalul contravalorii medicamentelor achiziţionate conform bonurilor depuse la dosar: 23 iulie 2011 - bon - 181,97 lei; 25 iulie 2011 - bon - 16,50 lei; 27 iulie 2011 - bon - 9,11 lei; 29 iulie 2011 - bon - 38,79 lei; 31 iulie 2011 - bon - 13,26 lei; 04 august 2011 - bon - 261,87 lei; 09 august 2011 - bon - 42,44 lei; 17 august 2011 - bon - 126 lei; 21 august 2011 - 121 lei; 21 august 2011 - 135,93 lei; 22 august 2011 - bon - 10,00 lei; 23 august 2011 - bon - 20,73 lei; 24 august 2011 - bon - 17,50 lei; 24 august 2011 - bon - 13,07 lei; 25 august 2011 - bon - 82,24 lei; 27 august 2011 - bon - 17,30 lei; 14 septembrie 2011 - bon - 36,07 lei; 14 septembrie 2011 - bon - 8,38 lei; 14 septembrie 2011 - bon - 2,40 lei; 23 martie 2011 - bon - 50,00 lei; 13 octombrie 2011 - bon - 250 lei; 14 octombrie 2011 - bon - 22,06 lei; 05 septembrie 2011 - bon - 34,37 lei; 06 septembrie 2011 - bon - 335,25; 07 septembrie 2011 - bon - 9,4 lei; 05 august 2011 - bon - 63 lei; 27 octombrie 2011 - bon - 75 lei;

- 1.451 lei ce reprezintă contravaloarea consultaţiilor şi tratamentelor astfel cum sunt cuprinse şi enumerate în centralizatorul aflat la dosar, dovedită cu înscrisurile de la dosar;

- 266 lei ce reprezintă contravaloarea traducerilor autorizate conform bonului aflat la dosar, respectiv bonului aflat la dosar;

- 726,60 lei ce reprezintă costul cazării la Timişoara începând cu data de 03 august 2011 conform facturii din 15 septembrie 2011;

- 42 lei costul fotografiilor depuse la dosar conform bonului fiscal din 26 august 2011.

Totalizând sumele de mai sus enunţate, instanţa de fond a constatat că daunele materiale se ridică la un cuantum de 6.489,08 lei, ce se justifică a fi acordate în favoarea părţii civile.

În privinţa daunelor morale, instanţa de fond a apreciat că acestea se justifică a fi acordate în cuantum de 70.000 euro. Este evident că nicio sumă de bani nu va putea să repare consecinţele acţiunii iresponsabile a celor doi inculpaţi, iar criteriile avute în vedere la stabilirea sumei menţionate sunt numărul de zile de îngrijiri medicale, cauzarea unei infirmităţi fizice şi psihice permanente, faptul că viaţa victimei a fost pusă în primejdie şi că a fost nevoie de introducere în cutia craniană a unei plăci de titan, deoarece a fost zdrobită/sfărâmată efectiv o parte a acesteia, datorită loviturilor repetate şi intense aplicate cel puţin în două zone de către cei doi inculpaţi. Viaţa părţii civile a fost distrusă pentru totdeauna, este absolvent de drept, având media 10 obţinută la licenţă şi se pregătea să dea examen pentru a treia oară la Institutul Naţional de Magistratură, astfel cum rezultă din declaraţia martorei V.A.F. După agresiune, partea civilă a trebuit să reînveţe să vorbească ca un copil mic şi face şi în prezent tratament de recuperare. El nu mai poate să profeseze, deoarece nu mai poate susţine un efort intelectual, nici măcar nu mai poate vorbi clar şi coerent, fiindu-i afectată şi capacitatea de a scrie, fiind prezente mai multe tipuri de erori (inversiuni, omisiuni, substituiri, adăugiri, tulburări de formă ale activităţii grafice, hemipareză forte branhială dreaptă - a se vedea în acest sens Raportul psihologic din 19 septembrie 2012 depus la ultimul termen de judecată).

Faţă de cele de mai sus instanţa de fond, în baza art. 14 C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968 cu referire la art. 998 - 999 C. civ. a obligat în solidar inculpaţii B.D. şi R.V. la plata sumei de 6.489,08 lei reprezentând daune materiale, respectiv 70.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul oficial al zilei, la care se va face plata, reprezentând daune morale în favoarea părţii civile P.A.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. din 1968 au fost obligaţi inculpaţii la plata a câte 1.250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva sentinţei penale menţionate s-au formulat următoarele apeluri:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii penale apelate, înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 reţinute în sarcina celor doi inculpaţi şi majorarea pedepselor aplicate acestora.

În motivarea apelului s-a arătat că infracţiunea de tentativă de omor reţinută în sarcina celor doi inculpaţi este o infracţiune foarte gravă şi reprezintă un act material de o violenţă extremă îndreptat împotriva vieţii, valoarea socială cea mai importantă ocrotită de legea penală; pentru a realiza o justă individualizare a pedepsei instanţa trebuia să aplice criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969 şi, având în vedere caracteristicile comportamentului inculpaţilor B.D. şi R.V., s-a arătat că nu se impunea reţinerea în favoarea acestora a circumstanţelor atenuante facultative prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, chiar dacă aceştia nu au antecedente penale.

S-a arătat că în doctrina penală noii autori au avansat opinia conform căreia, la infracţiuni contra vieţii, nu pot fi acordate circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. din 1969 decât în cazuri excepţionale, ori în speţă, nu este cazul.

Inculpaţii B.D. şi R.V. au manifestat pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale un comportament care excede eticii sportive, în pofida faptului că sunt sportivi de performanţă, iar sportul pe care îl practică le interzice să se lase antrenaţi în altercaţii care ar putea degenera în acte de violenţă, cu excepţia situaţiilor în care ar interveni pentru a salva viaţa sau integritatea corporală a altor persoane ori s-ar afla în stare de legitimă apărare.

În speţă, s-a apreciat că a rezultat fără echivoc faptul că iniţial între inculpatul B.D. şi partea vătămată P.A. s-a declanşat doar o discuţie "aprinsă", determinată de nemulţumirea părţii vătămate privind conduita inculpatului faţă de prietenii săi, ocazie cu care partea vătămată nu a încercat să-i aplice vreo lovitură inculpatului B.D., acesta fiind cel care a dezlănţuit un atac necruţător prin aplicarea unor lovituri de o violenţă extremă.

Referitor la inculpatul R.V. s-a arătat că acesta a intervenit în mod nejustificat în favoarea coinculpatului B.D., întrucât acesta nu era copleşit de disproporţia de potenţial fizic dintre acesta şi persoana părţii vătămate cu care era în conflict.

S-a arătat că inculpatul B.D. a mai fost sancţionat cu amendă administrativă pentru infracţiuni comise cu violenţă - art. 180 C. pen. din 1969, împrejurarea faţă de care s-a apreciat că nu mai poate beneficia de clemenţa instanţei prin acordarea circumstanţelor atenuante.

Parchetul a susţinut că, în faza de urmărire penală şi pe parcursul judecării cauzei la instanţa de fond, cei doi inculpaţi au avut o poziţie oscilantă şi prin apărările formulate au încercat să determine instanţa să conchidă că starea de alterare extrem de gravă a sănătăţii părţii vătămate s-a datorat altor factori decât actelor de agresiune comise de aceştia - prezenţa unor malformaţii ale ţesutului nervos de la nivelul scoarţei cerebrale, prezentarea cu întârziere a părţii vătămate la spital.

S-a apreciat că instanţa trebuia să aibă în vedere şi atitudinea "post factum" a celor doi inculpaţi, care nu i-au acordat ajutor părţii vătămate şi nici nu au manifestat vreun interes în a comunica cu aceasta şi a o ajuta să suporte cheltuielile determinate de intervenţiile chirurgicale suferite de aceasta.

Partea civilă P.A. a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea hotărârii apelate în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, majorarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi şi admiterea în totalitate a despăgubirilor civile solicitate.

În motivarea apelului s-a arătat că instanţa de fond nu putea să reţină în favoarea celor doi inculpaţi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, deoarece simpla lipsă a antecedentelor penale nu justifică reducerea pedepsei, aceasta constituind o stare de normalitate a fiecărui cetăţean, iar inculpatul B.D. a mai fost sancţionat anterior inclusiv pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă; de asemenea, din momentul agresiunii şi până în prezent cei doi inculpaţi nu au încercat să repare sau să compenseze în vreun fel prejudiciul material şi moral cauzat părţii civile, deşi aceasta a suferit mai multe operaţii şi a avut nevoie de un tratament lung şi costisitor de recuperare, tratament care continuă şi în prezent, ci, dimpotrivă au susţinut, în mod mincinos că partea civilă a refuzat orice ajutor din partea lor.

Referitor la atitudinea procesuală a celor doi inculpaţi, s-a arătat că aceştia iniţial nu au dorit să dea declaraţii, iar ulterior nu au recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina lor sau au încercat să acrediteze ideea că nu există raport de cauzalitate între loviturile aplicate de ei şi rezultatul produs, fie că este vorba de culpă medicală sau de o boală preexistentă a părţii vătămate.

Referitor la latura civilă a cauzei s-a solicitat a se avea în vedere că părţii civile i s-a produs o infirmitate fizică şi psihică permanentă, că viaţa acesteia a fost pusă în primejdie şi că a fost nevoie de introducerea în cutia craniană a unei plăci de titan pentru că o parte a acesteia a fost zdrobită de loviturile repetate şi intense aplicate de cei doi inculpaţi; s-a mai învederat că partea civilă este absolvent de drept, având media 10 la licenţă şi se pregătea să dea examen la Institutul Naţional de Magistratură, însă după agresiune acesta a fost nevoit să reînveţe să vorbească, urmând şi în prezent tratament de recuperare şi s-a solicitat să se aibă în vedere şi concluziile raportului psihologic din 19 septembrie 2012.

Inculpaţii B.D. şi R.V. au solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii apelate şi, în urma rejudecării să se procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. din 1969 în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (1) C. pen. din 1969 sau art. 182 alin. (2) C. pen. din 1969, reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. din 1969 şi condamnarea la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea executării pedepsei în condiţiile art. 81 sau art. 86¹ C. pen. din 1969, precum şi reducerea cuantumului daunelor morale acordate în cauză.

În motivarea apelului s-a arătat că încadrarea juridică a faptei comise de ei este aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. din 1969, întrucât între leziunile cerebrale (care au avut consecinţe mai grave asupra părţii vătămate) şi acţiunea inculpaţilor nu există nicio legătură de cauzalitate, iar leziunile provocate de acţiunea inculpaţilor (care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză) au necesitat spre vindecare un număr de 23 - 25 zile de îngrijiri medicale; în subsidiar s-a solicitat schimbarea încadrării juridice reţinută în sarcina celor doi din infracţiunea de tentativă de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. din 1969.

În motivarea cererii de schimbare a încadrării juridice s-a arătat că ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni, respectiv vătămarea corporală gravă în forma prevăzută de alin. (2) teza finală şi tentativa de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului, tentativa de omor săvârşindu-se cu intenţie directă sau indirectă, iar infracţiunea de vătămare corporală gravă se săvârşeşte cu praeterintenţie, autorul urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, însă se produce o consecinţă mai gravă şi anume punerea în primejdie a vieţii acesteia, consecinţă care depăşeşte intenţia făptuitorului.

Atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă s-a subliniat că poziţia subiectivă a făptuitorului se stabileşte în fiecare caz, ţinându-se seama de toate circumstanţele, de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată, de numărul loviturilor, intensitatea acestora, urmarea produsă şi toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârşită fapta.

Din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat niciun moment o intenţie a celor doi inculpaţi de a suprima viaţa părţii vătămate, din declaraţiile date de partea vătămată şi de ceilalţi martori propuşi de aceasta trăgându-se concluzia clară a existenţei unei contradicţii clare între cele susţinute de aceştia pe parcursul urmăririi penale şi susţinerile din faţa instanţei de fond; nu se poate reţine nici faptul că inculpaţii au lăsat partea vătămată inconştientă şi au plecat deoarece din declaraţia martorului C.R. rezultă că inculpaţii erau la faţa locului când partea civilă s-a urcat în taxi.

Referitor la solicitarea principală de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a solicitat să se aibă în vedere faptul că, concluziile raportului de expertiză efectuat în faza de urmărire penală sunt contrazise de însăşi declaraţia părţii vătămate, potrivit căreia aceasta a ajuns la spital după 12 ore, paralizia s-a instalat după operaţie în intervalul anterior intervenţiei chirurgicale de la Oradea, starea lui de sănătate s-a ameliorat putând ieşi singur din salon.

De asemenea, partea vătămată şi tatăl acestuia au declarat că nu îşi putea ridica braţul drept după agresiune şi în perioada de dinainte de operaţie sau să se întoarcă de pe o parte pe cealaltă, însă din pozele depuse de partea vătămată la dosar (făcute de martorul C.C.R. la 2 zile de la internare), partea vătămată se afla în curtea spitalului cu telefonul în mâna dreaptă, ridicat la ureche.

Referitor la concluziile noului raport de expertiză medico-legală efectuat în cauză, s-a susţinut că acestea sunt contrazise de medicul P.H. care a efectuat a doua intervenţie chirurgicală şi care a arătat că un hematom intraparenchimatos se poate forma în mod obişnuit ca limită de timp în 24 de ore. Acelaşi medic a arătat că partea vătămată a fost operată secundar pentru înlăturarea hematomului intraparenchimatos acut apărat din cauza unei anomalii de dezvoltare venoasă.

Gravitatea leziunilor cerebrale a fost condiţionată de doi factori preexistenţi: existenţa unei malformaţii venoase şi consumul de alcool preexistent agresiunii, dovedit prin valorile foarte ridicate ale transaminazelor şi a enzimei Gamma glutamiltransferază, care indică atât consumul de alcool, cât şi faptul că acesta a fost îndelungat.

S-a solicitat totodată condamnarea inculpaţilor la o pedeapsă just individualizată cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. din 1969, iar ca mod de executare al pedepsei s-a solicitat a se dispune aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 86¹ C. pen. din 1969; la individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia s-a cerut a se avea în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor, care sunt sportivi de performanţă, absolvenţi de studii superioare, iar din actele depuse la dosar rezultă că cei doi şi-au dedicat întreaga viaţă sportului de performanţă, sunt angajaţi în muncă, au conştientizat greşeala făcută, iar îndreptarea acestora se poate face şi fără privare de liberate.

Sub aspectul laturii civile s-a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate în cauză, arătându-se că cei doi inculpaţi au încercat să se împace cu partea civilă, însă aceasta a refuzat orice legătură cu ei; s-a mai arătat că susţinerile apărătorului părţii civile cu privire la persoana acesteia sunt contrazise de propriile postări ale părţii civile pe site-urile de socializare, care denotă faptul că partea civilă era un obişnuit al cluburilor de noapte şi consumator frecvent de băuturi alcoolice, iar în acest moment acesta duce o viaţă normală vizitând frecvent piscina hotelului S. din Oradea, unde a fost văzut de mai multe ori, deşi apărătorul acestuia contestă acest aspect.

Examinând hotărârea apelată din oficiu şi prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:

În seara zilei de 12 iulie 2011, partea vătămată P.A. s-a întâlnit cu martorii P.M. şi C.R. în localul "I." din Oradea, unde au consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 00,00, când cei trei au plecat la Clubul "E." din Oradea; în locaţia din urmă se aflau şi inculpaţii B.D. şi R.V., care stăteau la masă împreună cu martorii V.M.D., M.C., B.G.C. şi alte persoane şi consumau băuturi alcoolice.

Mesele ocupate de cele două grupuri erau situate în apropiere una faţă de cealaltă, astfel că, la un moment dat, martorii P.M. şi V.M.D. (care se cunoşteau deoarece locuiau în localităţi învecinate) au purtat o discuţie, motiv pentru care inculpatul B.D. a intervenit în discuţie, cerându-i martorului "să nu se lege" de aceasta pentru că este cu el.

Atât partea vătămată, cât şi inculpaţii şi martorii au rămas în local până în jurul orelor 04,00 şi au consumat băuturi alcoolice.

La ora mai sus arătată, inculpaţii B.D. şi R.V. împreună cu martorele M.C. şi V.M.D. au ieşit în faţa clubului, întrucât intenţionau să plece; deşi martorele M.C. şi V.M.D. au arătat în declaraţiile date că au intenţionat să plece fără să le spună celor doi inculpaţi, din declaraţiile acestora din urmă coroborate cu declaraţia părţii vătămate P.A. şi a martorilor C.R. şi P.M. rezultă că cei patru au ieşit împreună din local şi se aflau în faţa acestuia.

Astfel, inculpatul R.V. a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că la ora 04,00, împreună cu coinculpatul şi cu cele două tinere, s-au hotărât să plece, sens în care inculpatul B.D. a ieşit cu cele două, iar el a rămas aproximativ 1 - 2 minute să achite consumaţia; inculpatul B.D. a arătat la rândul său că în noaptea respectivă a ieşit împreună cu cele două martore şi au urcat într-un taxi pentru a vorbi "despre ce vor face mai departe".

Declaraţiile coinculpaţilor se coroborează cu declaraţia părţii vătămate P.A., care în declaraţia aflată la dosar instanţă a arătat că în jurul orelor 04,00 a ieşit afară să vorbească la telefon, iar în timp ce vorbea la telefon au venit din local cei doi inculpaţi împreună cu martorele M.C. şi V.M.D.; martorul C.R. a arătat că afară erau cele două tinere şi inculpaţii, în imediata apropiere, respectiv la 2 - 3 metri de partea vătămată, de el şi de martorul P.M. La rândul său, martorul P.M. a arătat că atunci când a ieşit afară din club cei doi inculpaţi şi tinerele se aflau deja afară şi încă nu sosise niciun taxi la faţa locului.

În aceste împrejurări, martora V.M.D. s-a apropiat de martorul P.M. pentru a discuta cu el, moment în care a intervenit din nou inculpatul B.D., care l-a întrebat pe martor "ce treabă" are cu aceasta, martorul spunându-i că este o simplă cunoştinţă, după care inculpatul şi martorele s-au deplasat spre un taxi, în care au urcat cei patru, inculpatul B.D. împreună cu cele două tinere în spate, iar inculpatul R.V. în dreapta faţă.

Partea vătămată P.A. a auzit discuţia purtată între inculpatul B.D. şi martorul P.M., motiv pentru care s-a îndreptat spre taxiul în care se afla acesta întrebându-l de ce s-a legat de prietenii lui, între cei doi având loc o discuţie contradictorie.

Din declaraţiile martorelor V.M.D. şi M.C. a rezultat că partea vătămată P.A. a venit spre taxiul în care cele două şi inculpatul R.V. se aflau deja, iar inculpatul B.D. "era pe jumătate intrat". De asemenea, martorul C.R. a arătat că "partea vătămată s-a deplasat să poarte această discuţie la uşa dreapta spate a taxiului", declaraţiile acestuia fiind confirmate şi de declaraţia martorului P.M. şi ale celor doi inculpaţi.

Inculpatul B.D. a renunţat să mai urce în taxi, iar inculpatul R.V. a coborât şi el, între inculpatul B.D. şi partea vătămată P.A. continuând discuţia contradictorie; martorul B.G.C. a arătat că inculpatul B.D. a coborât din maşină şi i-a spus părţii vătămate "ce vrei, pleacă de aici", iar partea vătămată gesticula, martorul deducând că cei doi practic se certau; în acest sens sunt şi declaraţiile martorului L.A.C.

Din declaraţiile părţii civile P.A. coroborate cu declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor C.R., P.M. şi B.G.C. a rezultat că inculpatul B.D. i-a cerut părţii civile să plece spunându-i "ai trei secunde să pleci", după care, văzând că acesta nu a plecat i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei, partea civilă căzând jos.

În acelaşi timp, inculpatul R.V. a fugit după martorii P.M. şi C.R., însă nu a reuşit să-i prindă şi s-a întors înapoi.

După ce partea civilă P.A. s-a ridicat de jos, inculpatul B.D. l-a mai lovit o dată cu pumnul în faţă, acesta căzând la pământ, între timp la faţa locului s-a întors şi inculpatul R.V. care împreună cu inculpatul B.D. i-au mai aplicat părţii civile câteva lovituri cu pumnii şi picioarele în diferite zone ale corpului, după care au plecat (de precizat că ambii inculpaţi erau încălţaţi cu şlapi).

Partea civilă P.A. a fost ajutată de o persoană de sex feminin să urce într-un taxi cu care a plecat acasă.

Din actele medicale depuse la dosarul cauzei a rezultat că partea vătămată P.A. a suferit, ca urmare a loviturilor aplicate de cei doi inculpaţi, leziunile posttraumatice descrise în cuprinsul acestora, ele necesitând spre vindecare un număr de 80 zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viaţa acestuia şi au dus la instalarea unei infirmităţi permanente.

Raportat la starea de fapt mai sus expusă, Curtea a apreciat că faptele comise de cei doi inculpaţi nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. din 1969, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. din 1969, neputându-se reţine că cei doi inculpaţi au acţionat cu intenţie directă sau indirectă, cum cere infracţiunea de tentativă de omor.

Curtea a reţinut că în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă, forma de vinovăţie este praeterintenţia sau intenţia depăşită, care există atunci când infractorul prevede rezultatul acţiunii sale, pe care-l doreşte, însă se produce un rezultat mai grav decât acesta, pe care nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

În practica judiciară s-a arătat că intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului, de zona vizată, de obiectul folosit în agresiune, de numărul şi intensitatea loviturilor, de conduita autorului înainte şi după agresiune.

Raportat la aceste criterii, Curtea a apreciat că din probele administrate în cauză s-a dovedit cu certitudine că inculpatul B.D. i-a aplicat părţii civile două lovituri cu pumnul în faţă, iar după ce acesta a căzut la pământ, împreună cu inculpatul R.V. au lovit-o pe aceasta cu picioarele în diferite zone ale corpului (în zona şoldurilor - martorul B.G.C.), loviturile fiind aplicate la întâmplare fără ca cei doi să vizeze zona capului.

Loviturile au fost aplicate cu pumnul şi cu picioarele (cei doi inculpaţi fiind încălţaţi în şlapi), fără ca cei doi inculpaţi să folosească vreun obiect contondent; este adevărat că cei doi inculpaţi sunt sportivi de performanţă, membri ai lotului naţional (respectiv olimpic) de judo, antrenaţi zilnic, însă din probele administrate în cauză a rezultat că şi partea civilă P.A. practică fitnessul în mod regulat, având la rândul său o constituţie atletică, care denotă o pregătire fizică şi din partea acestuia.

Referitor la conduita inculpaţilor, Curtea a reţinut că anterior incidentului între cei doi şi partea civilă nu a existat nicio discuţie contradictorie, inculpatul R.V. nefiind angrenat nici în discuţiile purtate de inculpatul B.D. cu martorul P.M., acestea fiind purtate exclusiv de inculpatul B.D.; s-a reţinut că partea civilă a fost cea care l-a abordat pe inculpatul B.D., iniţiind astfel conflictul, inculpatul B.D. solicitându-i, de altfel, să-l lase în pace şi să plece.

Este adevărat că cei doi inculpaţi nu au transportat-o pe partea civilă la spital, însă aceştia au arătat că au văzut-o pe aceasta urcând în taxi cu ajutorul unei persoane de sex feminin, precizând că nu şi-au dat seama că leziunile cauzate sunt foarte grave.

Ulterior internării în spital a părţii civile, inculpatul B.D. s-a întâlnit cu partea civilă - în data de 08 august 2011, acesta rugând-o să-l ierte (declaraţia părţii vătămate dosar urmărire penală); între inculpaţi şi partea civilă au mai avut loc încercări de soluţionare a pretenţiilor băneşti formulate de partea civilă, care însă nu s-au finalizat până în prezent.

Instanţa de apel a reţinut că nu se poate omite nici împrejurarea că partea civilă P.A. s-a născut cu o anomalie de dezvoltare venoasă, aspect care este inserat şi în biletul de ieşire din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, în care se arată diagnosticul de externare "suspect malformaţie arteriovenoasă" precum şi din foaia de observaţie clinică generală.

De asemenea, din actele medicale ale Clinicii de Neurochirurgie din Timişoara, unde s-a efectuat cea de-a doua operaţie, medicul P.H. (care a efectuat operaţia) a inserat diagnosticul "sechele după un hematom intraparenchimatos acut temporal stâng secundar unei anomalii de dezvoltare venoasă".

Curtea de Apel Oradea a reţinut că actele medicale la care s-a făcut referire mai sus cuprind aspecte constatate personal de medicul care a efectuat cea de-a doua intervenţie chirurgicală, astfel că nu se poate concluziona că acest diagnostic nu este real, întrucât nu a fost confirmat de rezultatul angio - CT, efectuat la 22 iulie 2011 la Timişoara (completare la raportul de expertiză medico-legală), cu atât mai mult cu cât în adresa emisă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara se arată că anomalia de dezvoltare venoasă poate fi pusă foarte greu în evidenţă cu aparate moderne de rezonanţă magnetică nucleară cu puterea câmpului magnetic 1,5 Tesla şi folosind softuri şi secvenţe speciale, cum ar fi susceptibilitatea magnetică însă nu poate fi pusă în evidenţă, prin investigaţie, prin angio CT.

S-a apreciat că hematomul intraparenchimatos acut temporal stâng nu este consecinţa intervenţiei chirurgicale de la Oradea (aşa cum s-a stabilit prin expertizele efectuate în cauză), însă este cert că apariţia acestuia a fost favorizată de anomalia de dezvoltare venoasă de care suferă partea civilă, fiind secundar acesteia şi putând contribui la agravarea stării de sănătate a părţii civile.

Raportat la starea de fapt mai sus expusă, Curtea a admis apelurile celor doi inculpaţi şi a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen. din 1968 schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii B.D. şi R.V. din câte o infracţiune prevăzută de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 175 lit. i) C. pen. din 1969 în câte o infracţiune prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. din 1969 pentru fiecare inculpat.

În baza art. 182 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost condamnaţi inculpaţii B.D. şi R.V., ambii fără antecedente penale, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie, fiecare.

În baza art. 86 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de câte 5 ani stabilit pentru fiecare inculpat conform art. 86² alin. (1) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării executării pedepselor aplicate inculpaţilor sub supraveghere s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 86³ C. pen. din 1969 s-a pus în vedere inculpaţilor ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ lit. a) - d) C. pen. din 1969.

În baza art. 359 C. proc. pen. din 1968, s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. din 1969 raportat la art. 83, 84 C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepselor sub supraveghere.

La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv de limitele de pedeapsă fixate, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului; au fost avute în vedere împrejurările în care s-au comis faptele - partea civilă fiind cea care l-a abordat pe inculpatul B.D. şi a iniţiat discuţia contradictorie care a degenerat ulterior, că inculpaţii nu au antecedente penale, fiind persoane tinere, integrate în societate.

Curtea a apreciat totodată că scopul reeducativ al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a celor 2 doi inculpaţi, prin supunerea lor unei supravegheri stricte, de natură să asigure formarea unei atitudini corecte din partea acestora faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

La luarea acestei decizii s-a avut în vedere că cei doi inculpaţi sunt persoane cu studii superioare, sportivi de performanţă, fiind componenţi ai echipelor naţionale şi olimpice de judo ale României, până la acest incident nefiind angrenaţi în incidente violente, fiind bine integraţi în societatea din care provin, încadraţi în muncă, au achitat cheltuielile de spitalizare, la dosarul cauzei neexistând date despre un eventual comportament imoral al acestora în societate; nu este întemeiată susţinerea apărării părţii civile potrivit căreia se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate întrucât tot mai mulţi sportivi de performanţă sunt implicaţi în săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, în speţă nefiind vorba de apartenenţa celor doi inculpaţi la vreo grupare interlopă pentru susţinerea căreia să se fi săvârşit faptele, ci de un incident spontan, produs şi pe fondul consumului de alcool de către toate părţile implicate.

Referitor la sancţionarea inculpatului B.D., în cursul anului 2007, cu suma de 500 lei amendă administrativă pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire, Curtea a apreciat că acest lucru nu denotă o perseverenţă infracţională a acestuia, câtă vreme această sancţiune i-a fost aplicată de organele de urmărire penală tocmai datorită atingerii minime adusă de fapta acestuia valorilor sociale ocrotite de lege, iar de la data sancţionării inculpatul nu a mai fost implicat în săvârşirea vreunei fapte penale ori de altă natură.

Curtea a apreciat că se impune şi reducerea cuantumului daunelor morale acordate părţii civile P.A., suma de 35.000 euro fiind considerată suficientă pentru repararea prejudiciilor psihice produse părţii civile; este evident că faptele inculpaţilor au produs consecinţe psihice grave asupra părţii civile însă, aşa cum s-a arătat şi în practica şi literatura de specialitate, sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să constituie o sursă de înavuţire, trebuie să fie proporţională cu prejudiciul moral suferit, dreptul european, cu excepţia "common law-ului" britanic, neacceptând noţiunea "despăgubirilor exemplare" privite ca veritabile pedepse civile; despăgubirea trebuie să fie totuşi efectivă, rezonabilă, nu pur simbolică şi suma de bani acordată trebuie să aibă capacitatea de a diminua întrucâtva suferinţele şi frustrările trăite de victimă.

S-a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse de către inculpaţi o serie de copii ale unor poze postate de partea civilă P.A. în perioada imediat următoare datei la care a avut loc incidentul - respectiv în lunile august - octombrie 2010), pe site-uri de socializare, din care rezulta că aceasta, în perioada mai sus arătată, avea o viaţă normală desfăşurând activităţi specifice vârstei sale.

Pentru motivele arătate mai sus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. din 1968, au fost respinse, ca nefondate, apelurile penale formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de partea civilă P.A.

S-a constatat că inculpaţii au achitat cheltuielile de spitalizare acordate părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea conform chitanţei seria A nr. X din 17 septembrie 2013.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin dispoziţiilor deciziei.

Împotriva Deciziei penale nr. 99/A/2013 din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, recurenţii intimaţi inculpaţi B.D., R.V. şi recurentul parte civilă P.A.

În motivarea căii de atac, parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 pct. 17² C. proc. pen. din 1968, în sensul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, schimbând încadrarea juridică a faptei din tentativă la omor în vătămare corporală gravă.

Un al doilea motiv de recurs, subsidiar, întemeiat pe acelaşi caz de casare, constă în aceea că instanţa de prim control judiciar, deşi a respins apelurile declarate de parchet şi partea civilă, în apelul inculpaţilor a înlăturat circumstanţele atenuante reţinute în favoarea acestora.

Primul motiv de recurs a fost susţinut pornindu-se de la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, apreciindu-se că s-a făcut o greşită încadrare juridică a faptei, în sensul că ar fi trebuit să se constate că inculpaţii au prevăzut şi au acceptat că, urmare a loviturilor care au fost aplicate de ei, s-ar fi putut produce decesul părţii vătămate.

S-a apreciat nesemnificativă împrejurarea că inculpaţii au fost încălţaţi cu şlapi, împrejurare căreia instanţa de apel i-a dat o importanţă deosebită, raportat la faptul că aceştia sunt sportivi de performanţă, practică Judo, unde loviturile se aplică în principiu nu încălţat, ci desculţ. S-a susţinut că trebuie să se aibă în vedere intensitatea şi efectele loviturilor.

S-a solicitat să se aibă în vedere două împrejurări de fapt, care sunt reţinute de către instanţa de apel. Prima dintre împrejurări constă în aceea că inculpaţii au continuat loviturile şi după ce partea vătămată căzuse, iar a doua împrejurare este aceea că inculpaţii au abandonat partea vătămată, după ce aceasta a fost lovită.

Aceste împrejurări, coroborate cu faptele, reţinute şi ele de către instanţa de apel, că s-a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, că i s-a cauzat o infirmitate permanentă, că aceasta a fost lovită de sportivi de performanţă, că loviturile, deşi nu au fost îndreptate în special asupra capului, au fost aplicate şi asupra capului, trebuiau să ducă la concluzia că inculpaţii au acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal.

S-a solicitat să se dispună în latură penală aceeaşi soluţie care a fost dispusă de către instanţa de fond. S-a susţinut că legea penală nouă nu este mai favorabilă, întrucât instanţa de fond a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare, reţinând circumstanţe atenuante şi această pedeapsă este mai mică decât limita prevăzută de legea nouă, care este de 5 ani, iar noua reglementare nu mai prevede aceste circumstanţe.

S-a susţinut că analizarea intenţiei este o problemă de drept, iar parchetul nu solicită să se schimbe în vreun fel împrejurările de fapt care au fost reţinute de către instanţa de apel, ci, se solicită, raportat la aceste împrejurări de fapt, să se rezolve o problemă de drept, respectiv dacă inculpaţii au prevăzut şi acceptat producerea rezultatului letal.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, s-a apreciat că poate fi invocat în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. din 1968, deşi nu este motivat în scris, cu atât mai mult cu cât este în favoarea inculpaţilor, raportat la împrejurarea că acestora li s-au înlăturat circumstanţele atenuante, deşi apelul lor este singurul care a fost admis de către instanţa de apel.

În măsura în care se va trece peste motivul subsidiar, s-a solicitat să se reţină, la încadrarea juridică avută în vedere de către instanţa de apel şi circumstanţele atenuante prevăzute de C. pen. din 1969.

În susţinerea căii de atac, recurentul parte civilă P.A. a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. din 1968, în sensul greşitei aplicări a legii de către instanţa de apel.

S-a susţinut că în mod greşit a dispus Curtea de Apel Oradea schimbarea încadrării juridice.

Totodată, s-a apreciat că în mod greşit instanţa de apel a dispus respingerea apelului părţii civile, deşi a fost admis unul dintre motivele de apel ale acesteia şi anume reţinerea greşită a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, în dispozitiv fiind înlăturată această circumstanţă atenuantă.

S-au făcut trimiteri la probatoriul administrat şi la situaţia de fapt, susţinându-se că partea civilă, conform propriilor declaraţii ale inculpaţilor, nu a fost deloc agresivă la adresa acestora, nu le-a adresat injurii. Inculpatul B.D. a aplicat acea lovitură părţii vătămate, care a căzut la pământ. Interpretabil probatoriul dacă partea vătămată s-a ridicat o dată şi i s-a mai aplicat a doua lovitură. Cert este că a rămas la pământ, fie în stare de inconştienţă, fie, conform declaraţiilor inculpatului B.D., aproape inconştient, căzut în fund şi sprijinindu-se pe braţe, împrejurare în care ambii inculpaţi au aplicat lovituri din două direcţii diferite în zona capului. Conform raportului de expertiză efectuat la Timişoara, loviturile au fost repetate şi au vizat cel puţin două zone distincte.

S-a susţinut că, având în vedere zona vizată, care este una vitală (zona capului), reţinută ca atare inclusiv în expertiza de la Timişoara, loviturile repetate şi de mare intensitate, pregătirea celor doi, sportivi de performanţă, care fac cel puţin două antrenamente pe zi, participanţi la concursuri, toate aceste aspecte dovedesc intenţia acestora, cel puţin indirectă, de a suprima viaţa.

S-a apreciat că în mod corect prima instanţă, raportându-se la loviturile repetate, la această zonă vitală, la consecinţe (zdrobirea efectivă a capului) a apreciat că este tentativă la infracţiunea de omor.

S-a arătat că admiterea unui motiv de apel al părţii civile, şi anume greşita reţinere a circumstanţei atenuante, însă cu respingerea în totalitate a apelului acestei părţi, reprezintă tot o greşită aplicare a legii, ca de altfel şi obligarea apelantei părţi civile la cheltuieli de judecată.

S-a menţionat că în mod corect Curtea de Apel Oradea a înlăturat circumstanţele atenuante, având în vedere şi cazierul inculpatului B.D., care a mai fost sancţionat pentru acte de violenţă şi înşelăciune, aplicându-i-se o sancţiune administrativă la acel moment, iar simpla conduită şi lipsa antecedentelor penale, în cazul inculpatului R.V., nu constituie o circumstanţă atenuantă.

S-a susţinut că un caz de casare care poate fi avut în vedere din oficiu şi ar impune o casare cu trimitere spre rejudecare ar fi reprezentat de incompatibilitatea judecătorilor care au soluţionat apelurile.

Astfel, s-a arătat că încheierea nr. 74/2011 a Curţii de Apel Oradea (prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă cu privire la inculpatul R.V., în faza urmăririi penale) a fost pronunţată de către doamnele judecător S.L. şi C.A., magistraţi care au soluţionat apelurile în cauză. În cuprinsul încheierii menţionate s-a reţinut că "Curtea apreciază că în mod corect a reţinut tribunalul că deşi în cauză sunt probe şi indicii temeinice în sensul că inculpatul intimat a comis infracţiunea de tentativă la omor, pentru care este cercetat, nu există în mod corespunzător cazurile prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. din 1968." Astfel, cele două judecătoare au stabilit că era tentativă la omor încă din faza de urmărire penală.

Există şi cea de-a doua încheiere, nr. 76 din 26 august 2011, cu privire la inculpatul B.D., în cuprinsul căreia doamna judecător C.A. reţine: "rezultă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este cercetat." (aceea de tentativă la omor).

S-a considerat că este o vorba de o antepronunţare, deoarece cele două doamne judecător, prin motivarea din cele două hotărâri, în care s-au pronunţat în faza de urmărire penală asupra măsurilor preventive, au constatat, încă de la acel moment, că existau acele probe şi indicii privind săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

În susţinerea căii de atac, recurenţii inculpaţi B.D. şi R.V. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. din 1968, criticând decizia instanţei de apel, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă.

În ceea ce priveşte latura penală, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpaţilor la 2 ani închisoare şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi urm. C. pen. din 1969, referitor la modalitatea de executare a pedepsei, iar în subsidiar să fie redus acel termen de încercare stabilit de către instanţa de apel, urmând a se avea în vedere atât circumstanţele reale cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, existând la dosar mai multe caracterizări.

În ceea ce priveşte latura civilă, s-a solicitat să se aibă în vedere faptul că daunele morale stabilite de către instanţa de apel sunt prea mari în raport de situaţia reală a părţii vătămate.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, dar şi în limitele prevăzute de dispoziţiile ort. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

În cursul soluţionării recursului, a intrat în vigoare noul C. proc. pen., însă efectul principiului imediatei aplicări a normelor de procedură este înlăturat de dispoziţiile tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi referitoare la recurs.

Faţă de data pronunţării deciziei atacate, respectiv 26 septembrie 2013, în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. din 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Mai trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile stricte ce reglementează calea de atac a recursului şi care limitează atât posibilitatea atacării hotărârilor, cât şi posibilitatea examinării în totalitate a cauzei de către instanţa de control judiciar, Înalta Curte va proceda la soluţionarea recursului doar prin analiza cauzei în limita cazurilor de casare care au fost invocate şi în măsura în care criticile formulate se încadrează în aceste cazuri, precum şi prin luarea în considerare a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pot fi avute în vedere din oficiu.

Instanţa de recurs nu va putea să reanalizeze mijloacele de probă şi să stabilească o altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin hotărârile atacate, examenul său urmând să aibă în vedere doar chestiunile de drept.

Referitor la critica formulată atât de către de de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cât şi de către recurentul parte civilă P.A., în sensul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, schimbând încadrarea juridică a faptei din tentativă la omor în vătămare corporală gravă, Înalta Curte constată că aceasta nu se încadrează în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. din 1968, întrucât ceea ce se solicită de fapt este o reapreciere asupra formei de vinovăţie cu care au acţionat inculpaţii.

Astfel, pornind de la modalitatea în care a fost lovită partea vătămată, de la împrejurarea că inculpaţii sunt sportivi de performanţă şi raportat la intensitatea loviturilor, Ministerul Public solicită să se constate că inculpaţii au acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal.

După cum rezultă din chiar motivarea recursului, criticile vizează strict o chestiune de apreciere, cu consecinţe asupra încadrării juridice. Raportat la toate circumstanţele cauzei, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să analizeze dacă inculpaţii au acceptat posibilitatea producerii rezultatului sau, dimpotrivă, acesta le este imputabil sub forma culpei. Or, această chestiune este o problemă care implică o apreciere de fapt, care excede constatărilor în drept, care sunt de esenţa recursului.

Astfel, deşi se invocă o problemă de drept legată de încadrarea juridică dată faptei, se constată că întreaga construcţie se grefează pe o contestare a condiţiilor privind tipicitatea subiectivă, care impune o analiză a situaţiei de fapt şi nu se poate realiza din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. din 1968 şi nici din perspectiva altui caz de casare.

Referitor la cea de-a doua critică formulată de parchet, în sensul că instanţa de prim control judiciar, deşi a respins apelurile declarate de parchet şi partea civilă, în apelul inculpaţilor a înlăturat circumstanţele atenuante reţinute în favoarea acestora, Înalta Curte constată că această critică a fost invocată oral, la momentul dezbaterilor.

Conform dispoziţiilor art. 385¹⁰ alin. (2)1 C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. din 1968, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Drept urmare, în temeiul art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc pen. anterior, instanţa de recurs nu va putea analiza critica menţionată în cadrul cazului de casare menţionat.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul parte civilă P.A., în sensul că în mod greşit Curtea de Apel Oradea a respins apelul părţii civile, deoarece a fost admis unul dintre motivele de apel ale acesteia şi anume reţinerea greşită a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lila C. pen. din 1969, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a admis apelurile inculpaţilor, dispunându-se schimbarea încadrării juridice din câte o infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 175 lit. i) C. pen. din 1969 în câte o infracţiune prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. din 1969 pentru fiecare inculpat.

Astfel, soluţia pronunţată de către instanţa de apel nu este favorabilă părţii civile, de natură să atragă admiterea căii de atac a apelului formulat de către aceasta.

În ceea ce priveşte cea de-a treia critică formulată de recurentul parte civilă P.A., privind incompatibilitatea judecătorilor care au soluţionat apelurile, Înalta Curte reţine că prin încheierile nr. 74/2011 şi nr. 76/2011 ale Curţii de Apel Oradea au fost soluţionate recursurile declarate împotriva încheierilor prin care s-a dispus cu privire la măsurile preventive luate în cauză faţă de inculpaţii R.V. şi B.D., în faza de urmărire penală.

Prin Decizia nr. 8/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat în sensul că judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a soluţionat propunerea de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive a învinuitului ori inculpatului în cursul urmăririi penale nu devine incompatibil să judece cauza în fond, apel sau recurs.

Astfel, nu există un caz de incompatibilitate cu privire la judecătorii care au soluţionat calea de atac a apelului.

Critica formulată de recurenţii intimaţi inculpaţi B.D. şi R.V., în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate la 2 ani închisoare şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi urm. C. pen. din 1969, referitor la modalitatea de executare a pedepsei, iar în subsidiar reducerea termenului de încercare stabilit de către instanţa de apel, nu se încadrează în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17² C. proc. pen. din 1968 şi nici în cadrul vreunui alt caz de casare dintre cele menţionate de dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen. din 1968.

Aşa cum s-a menţionat anterior, Legea nr. 2/2013 a adus o modificare de substanţă dispoziţiilor legale ce reglementează recursul - ca a doua cale de atac exercitată împotriva hotărârilor penale, stabilind un nou cadru, mult mai strict şi bine delimitat, prin restrângerea cazurilor de casare şi, implicit, a limitelor în care instanţa de recurs poate examina cauza dedusă judecăţii.

Toate modificările pun în evidenţă reglementarea recursului ca şi cale de atac ce vizează exclusiv aspectele de legalitate, fără posibilitatea examinării chestiunilor de fapt. Cu ocazia soluţionării recursului, Înalta Curte nu poate proceda la reindividualizarea pedepsei.

Voinţa legiuitorului în acest sens este expresă şi rezultă din abrogarea pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen. (care în anumite condiţii dădea posibilitatea instanţei de recurs să reexamineze situaţia de fapt), dar şi prin modificarea pct. 14 al aceluiaşi articol, care în redactarea corespunzătoare modificării intervenită prin Legea nr. 2/2013, se referă exclusiv la "aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege" nu şi la "pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.", astfel cum se prevedea anterior.

Referitor la critica formulată de recurenţii intimaţi inculpaţi B.D. şi R.V. cu privire la latura civilă, în sensul că daunele morale stabilite de către instanţa de apel sunt prea mari în raport de situaţia reală a părţii vătămate, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi analizată în cadrul cazului de casare de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.din 1968 şi nici în cadrul altui caz de casare dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen. din 1968, deoarece aceştia contestă în realitate cuantumul despăgubirilor, aspect ce vizează temeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea acesteia.

Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine următoarele:

În cursul soluţionării recursului, la data de 01 februarie 2014, au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen. ce conţine şi dispoziţii de drept substanţial, aşa încât sunt incidente prevederile art. 5 C. pen. în vigoare la data soluţionării recursurilor (adoptat prin Legea nr. 286/2009 modificată şi completată), potrivit cărora în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Această dispoziţie corespunde cu prevederile art. 13 C. pen. din 1969 care menţiona, de asemenea, obligativitatea aplicării legii penale mai favorabile în cauzele aflate în curs de judecată.

Având în vedere Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, care este obligatorie, în speţă, instanţa de recurs urmează să aibă în vedere şi să aplice mecanismul considerat constituţional, respectiv cel al aprecierii globale.

Este adevărat că decizia Curţii Constituţionale nu stabileşte criterii clare de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele Deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării recursului. în ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime.

În speţă, infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969.

Cât priveşte incidenţa principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acţiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva legalităţii sancţiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. din 1968 sau din perspectiva altui caz de casare.

Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional [ art. 15 alin. (2)] şi reprezintă o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării recursului, fără ca inculpaţii să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa unei solicitări exprese din partea inculpaţilor.

Este vorba, astfel, despre o situaţie excepţională, care generează pentru instanţa de recurs obligaţia de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluţionare a recursului.

Pe cale de consecinţă, în speţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va avea în vedere situaţia de fapt şi încadrarea juridică stabilite prin hotărârea recurată şi nu va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei ci va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporţional cu sancţiunea stabilită prin hotărârea recurată, fără a face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare.

Prioritar, în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurenţii intimaţi inculpaţi, instanţa de recurs urmează să analizeze influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care sunt acuzaţi. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică şi sancţiunile ce decurg din incriminarea) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Incriminarea în vigoare la data comiterii faptelor

Art. 182 C. pen. din 1969 - Vătămarea corporală gravă

Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani.

Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute la alin. (1) şi (2), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.

Tentativa faptei prevăzute în alin. (3) se pedepseşte.

Incriminarea în vigoare la data judecării căii de atac

Art. 194 C. pen. - Vătămarea corporală

(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:

a) o infirmitate;

b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;

c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;

d) avortul;

e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.

După cum se observă, din perspectiva normei de incriminare, elementele din conţinutul infracţiunilor se regăsesc şi în legislaţia în vigoare la data judecării căii de atac, astfel încât există o continuitate a semnificaţiei penale a faptelor.

Aşa cum rezultă din compararea textelor de lege citate anterior, se observă că legea nouă prevede o limită maximă mai redusă a pedepsei (7 ani în loc de 10 ani), însă aprecierea globală impune examinarea unitară a tuturor instituţiilor de drept penal incidente şi a întregului tratament sancţionator ce ar putea fi aplicat conform legii noi.

Astfel, potrivit legii noi, inculpaţilor B.D. şi R.V. le-ar putea fi aplicate pedepse de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală.

La stabilirea legii mai blânde trebuie avute în vedere toate dispoziţiile de drept substanţial, inclusiv cele referitoare la modalitatea de executare a pedepsei obligaţiile impuse pe perioada termenului de încercare şi, nu în ultimul rând, consecinţele condamnării din perspectiva modului de reglementare al reabilitării de drept.

Astfel se constată că inculpaţii au beneficiat de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ şi urm. C. pen. din 1969 stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani.

Din perspectiva legii noi, modalitatea de individualizare ce exclude regimul de detenţie, respectiv amânarea aplicării pedepsei, nu este aplicabilă inculpaţilor (pentru aceasta legea prevede ca pedeapsa stabilită să fie amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani)

Potrivit art. 91 şi urm. C. pen. în vigoare, în cazul în care s-ar dispune executarea pedepsei sub supraveghere, în mod obligatoriu s-ar impune stabilirea în sarcina inculpaţilor a mai multor măsuri şi obligaţii. În acest caz, chiar dacă inculpaţii nu ar săvârşi o altă infracţiune în cursul termenului de încercare, la împlinirea acestui termen nu ar interveni reabilitarea de drept, similar cu disp. art. 86⁶ C. pen. din 1969, ci în conformitate cu disp. art. 165 raportat la art. 167 alin. (4) C. pen. în vigoare, reabilitarea ar interveni după trecerea unui termen de 3 ani de la data împlinirii termenului de supraveghere.

Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 - obligatorii pentru aplicarea mitior lex - potrivit cărora "pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere".

Rezultă, astfel, că urmare a evaluării legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale a dispoziţiilor de drept substanţial, se constată că legea veche este mai favorabilă.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, de partea civilă P.A. şi de inculpaţii B.D. şi R.V. împotriva Deciziei penale nr. 99/A/2013 din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar recurenţii intimaţi inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, de partea civilă P.A. şi de inculpaţii B.D. şi R.V. împotriva Deciziei penale nr. 99/A/2013 din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 septembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2467/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de...		ICCJ. Decizia nr. 2500/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

ICCJ. Decizia nr. 2499/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2499/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs