ICCJ. Decizia nr. 2074/2014. Penal

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2074/2014

Dosar nr. 4700/91/2011*

Şedinţa publică din 19 iunie 2014

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 196 din 17 septembrie 2012, Tribunalul Vrancea l-a condamnat pe inculpatul L.M. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: - refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificării fiscale, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu completarea încadrării juridice cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. la 4 luni închisoare; - evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. la 1 an şi 6 luni închisoare; - fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. la 2 luni închisoare.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud, definitivă prin Decizia penală nr. 518/R din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, iar în baza art. 865 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 117 din 27 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr. 219/A din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi.

S-a constatat că infracţiunile care au făcut obiectul sentinţei penale nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud şi sentinţa penală nr. 117 din 27 mai 2011 a Tribunalului Vrancea sunt concurente cu infracţiunile de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată din prezenta cauză.

În baza art. 33 lit. a), art. 39 alin. (1), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite toate pedepsele aplicate în cauză şi pedepsele aplicate prin cele două sentinţe, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

De asemenea, a fost condamnat inculpatul N.A. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: - evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., la 1 an şi 6 luni închisoare; - fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., la 2 luni închisoare.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., aplicată pentru infracţiuni prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin sentinţa penală nr. 60 din 27 februarie 2012 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin neapelare la 13 martie 2012 şi s-a constatat că această infracţiune este concurentă cu infracţiunile acestei cauze.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate infracţiunilor concurente în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-Il-a, b) şi c) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 86 şi art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare.

A fost condamnat inculpatul N.C. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: - evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., la 1 an şi 6 luni închisoare; - fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepselor rezultante de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 235 din 18 iunie 2007 a Judecătoriei Adjud, definitivă prin neapelare şi de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 389 din 30 noiembrie 2007 a Judecătoriei Adjud, definitivă prin Decizia penală nr. 601/R din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi; s-a constatat concurenţa infracţiunilor din cele două sentinţe; au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate prin aceste sentinţe ale infracţiunilor concurente: de 1 an închisoare şi 2 luni închisoare şi respectiv de 1 an şi 4 luni închisoare şi 3 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată în cauză.

S-a dispus ca inculpatul N.C. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului ca pedeapsa accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii L.M., N.A. şi N.C. şi partea responsabilă civilmente SC L. SRL Homocea, la plata sumei de 124.717 lei, despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F. Bucureşti.

Au fost obligaţi fiecare dintre inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin încheierea de şedinţă din 01 octombrie 2012 s-a dispus înlăturarea omisiunilor vădite din dispozitivul sentinţei penale nr. 196 din 17 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 4700/91/2011* în sensul că, în baza art. 14 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea în totalitate a înscrisurilor sub semnătură privată aparţinând SC L. SRL Homocea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea cu nr. 360/P/2011 din 23 septembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- L.M., administrator la SC L. SRL Homocea, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 4 şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. şi de art. 290 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada aprilie-mai 2011 a fost în repetate rânduri invitat la organele fiscale cu documente contabile ale societăţii comerciale L. - SRL- Homocea, dar nu s-a prezentat, iar în perioada 2009-2010, împreună cu N.C. şi N.A. au livrat seminţe şi miez de nucă la diverse societăţi comerciale din România şi Bulgaria, pe bază de borderouri de achiziţii false, fără a înregistra în contabilitatea societăţii aceste activităţi, sustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat cu suma de 124.717 lei;

- N.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată şi de art. 290 alin. (1) C.pen, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C.pen;

- N.C. pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se pentru ambii inculpaţi că, acţionând în calitate de reprezentanţi ai SC L. SRL - Homocea au comercializat seminţe de floarea-soarelui, dovleac şi miez de nucă, fără a înregistra aceste operaţiuni în evidenţa contabilă a societăţii şi fără a declara la organul fiscal veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

S-a arătat că, iniţial, cauza a fost înregistrată sub nr. 4700/91/2011 la Tribunalul Vrancea şi, întrucât prin actul de sesizare al instanţei nu s-a dispus şi punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor, prin încheierea din 09 ianuarie 2012, instanţa a constatat, în baza dispoziţiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen. neregularitatea actului de sesizare dispunând restituirea dosarului la Parchet pentru înlăturarea acestei omisiuni, încheierea respectivă fiind casată prin Decizia penală nr. 462 din 30 martie 2012 de Curtea de Apel Galaţi care a motivat că este o eroare materială care poate fi înlăturată fără restituirea dosarului, cauza fiind trimisă la instanţă pentru continuarea judecăţii.

La Tribunalul Vrancea, cauza a fost înregistrată sub nr. 4700/91/2011* din 08 mai 2012, parchetul procedând la Măturarea erorii materiale (filele 46-48 dosar fond), după care la termenul de judecată din 10 septembrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii au declarat în faţa instanţei că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare, că nu solicită administrarea altor probe, solicitând totodată ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală, probe pe care le cunosc şi le însuşesc. Totodată au recunoscut şi prejudiciul stabilit prin rechizitoriu, solicitând să li se aplice dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen.

Analizând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., prima instanţă a reţinut că atât situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută mai sus, cât şi vinovăţia inculpaţilor sunt dovedite, pe deplin, prin mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, inclusiv prin declaraţiile date de inculpaţii L.M., N.A. şi N.C.

În aceste condiţii, s-a reţinut că, în drept, faptele inculpatului L.M., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor continuate şi concurente, de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, de evaziune fiscală şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de art. 9 alin. (1) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În ce priveşte faptele inculpaţilor N.A. şi N.C. s-a reţinut că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor continuate şi concurente de evaziune fiscală şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul N.C. a săvârşit aceste infracţiuni în stare de recidivă postcondamnatorie, ceea ce atrage aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În acest sens, s-a reţinut că, în cazul inculpatului L.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, care se apreciază a fi săvârşită la data ultimului act de refuz nejustificat de prezentare a documentelor de control fiscal, adică la 30 mai 2011, trebuie să se reţină aplicarea dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., în raport cu condamnarea acestuia la 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud, definitivă prin Decizia penală nr. 518 din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, aspect recunoscut de inculpat prin notele de concluzii aflate la dosarul cauzei.

Având în vedere şi faptul că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor nu sunt exceptate de la beneficiul aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., instanţa, apreciind că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării textului de lege menţionat, a dispus condamnarea inculpaţilor şi aplicarea unor pedepse cu închisoarea în limitele reduse cu o treime. La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere gravitatea faptelor săvârşite, împrejurările comiterii acestora, urmările produse, cât şi persoana inculpaţilor, care au avut în timpul procesului penal o atitudine sinceră şi cooperantă, recunoscând şi regretând faptele săvârşite, fiind de acord să acopere prejudiciul cauzat părţii civile şi stabilit prin rechizitoriu.

Totodată instanţa a avut în vedere şi antecedentele penale ale fiecărui inculpat, cu implicaţii importante în stabilirea pedepsei. Astfel, s-a reţinut că inculpatul L.M. a mai suferit două condamnări: de 1 an şi 4 luni închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud, definitivă prin Decizia penală nr. 518/R din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi şi de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 861-864 C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 117 din 27 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr. 219/A din 05 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi.

Cu privire la inculpatul N.A., instanţa a constatat că acesta a mai suferit o condamnare de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 60 din 27 februarie 2012 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin neapleare la 13 martie 2012.

În aceste condiţii, instanţa a dispus, în baza art. 85 alin. (1) C. pen. anularea suspendării condiţionate a acestei pedepse şi constatând, că infracţiunea din această hotărâre este concurentă cu infracţiunile din prezenta cauză, a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., contopirea acestor pedepse, în pedeapsa cea mai grea. În baza art. 71 C. pen., instanţa a aplicat inculpatului ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

Având în vedere gravitatea faptelor, gradul de implicare a inculpatului în săvârşirea faptelor şi persoana inculpatului, care nu se află în stare de recidivă, prima instanţă a apreciat că pentru concursul de infracţiuni, instanţa poate să dispună în baza art. 861 C. pen. suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate, pe durata unui termen de încercare, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen.

În ce priveşte pe inculpatul N.C., prima instanţă a reţinut că acest inculpat a mai fost condamnat la 1 an închisoare, cu aplicarea art. 81-83 C. pen., prin sentinţa penală nr. 235 din 18 iunie 2007 a Judecătoriei Adjud definitivă prin neapelare şi la 1 an şi 4 luni închisoare cu aplicarea art. 81-83 C. pen., prin sentinţa penală nr. 389 din 30 noiembrie 2007 a judecătoriei Adjud, definitivă prin Decizia penală nr. 601/R din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi. în această situaţie, instanţa a dispus, în baza art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate prin cele două hotărâri, şi repunând în individualitatea lor pedepsele aplicate, a constatat că acestea sunt concurente, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi a stabilit pedeapsa rezultantă pentru primul termen al recidivei de 1 an şi 4 luni închisoare. Această pedeapsă a fost cumulată cu pedeapsa stabilită prin aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., pentru infracţiunile concurente din această cauză.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F. Bucureşti s-a stabilit conform procesului-verbal din 26 august 2011, întrucât cu ocazia efectuării unei inspecţii fiscale la SC L. SRL Homocea, vizând perioada 01 iulie 2009-30 martie 2010, s-a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 124.717 lei, din care 56.409 lei reprezintă impozit pe profit şi 68.308 lei, reprezintă T.V.A., plus sumele accesorii.

Cum urmărirea penală s-a limitat numai la faptele constate prin actul de inspecţie fiscală, s-a apreciat că în actul de sesizare s-a reţinut în mod corect suma totală de 124.717 lei, ca prejudiciu cauzat bugetului de stat de către cei trei inculpaţi, prejudiciu care nu a fost contestat, aceştia declarând în faţa instanţei că sunt de acord să-1 acopere.

Prin adresa din 06 ianuarie 2012, partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea a arătat că prejudiciul ce i-a fost cauzat prin fapta inculpaţilor nu este de 124.717 lei, cum s-a stabilit prin actul de acuzare, ci de 370.729 lei, întrucât printr-un alt act de control fiscal, respectiv procesul-verbal din 30 septembrie 2010 au fost stabilite obligaţiile fiscale suplimentare în sumă de 246.012 lei, din care 89.132 lei reprezintă impozit pe profit şi 105.844 lei reprezintă T.V.A., plus obligaţii suplimentare (majorări, etc), pentru perioada verificată iunie 2009-iunie 2010.

Instanţa nu a reţinut ca prejudiciu suma de 370.729 lei, întrucât actul de control fiscal din 30 septembrie 2010 se referă la o altă perioadă de activitate a SC L. SRL Homocea, iar faptele consemnate nu au făcut, în totalitate, obiectul cercetărilor penale, aşa încât instanţa nu poate stabili cu certitudine că prejudiciul pretins de către partea civilă a fost săvârşit numai prin activitatea infracţională a inculpaţilor.

Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că prejudiciul total cauzat părţii civile A.N.A.F. Bucureşti este de 124.717 lei, plus obligaţiile accesorii, a obligat în solidar pe inculpaţi şi partea responsabile civilmente la plata acestei sume către partea civilă.

Împotriva sentinţei penale nr. 196 din 17 septembrie 2012 a Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, inculpaţii L.M., N.A. şi N.C., precum şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Vrancea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia nr. 73/A din 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, de inculpaţii L.M., N.A. şi N.C. şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Vrancea.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 196/17 septembrie 2012 şi, în tot, încheierea de şedinţă din data de 01 octombrie 2012, ale Tribunalului Vrancea şi, în a fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului L.M. în pedepsele componente.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 luni închisoare, aplicate prin sentinţa apelată, cu pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud, şi de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 117 din 27 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, inculpatul L.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa apelată, cu pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-Il-a, b) şi c) C. pen., inculpatul L.M. urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor N.A. şi N.C. din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., cu menţinerea pedepselor aplicate prin sentinţa apelată.

În baza art. 348 C. proc. pen., art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea în totalitate a următoarelor înscrisuri sub semnătură privată aparţinând SC L. SRL Homocea: borderourile de achiziţie din 09 septembrie 2009; din 30 septembrie 2009; din 08 octombrie 2009; din 31 octombrie 2009; din 12 septembrie 2009; din 11 septembrie 2009; nr. 22 din 01 februarie 2010, din 31 ianuarie 2010, din 29 ianuarie 2010; din 27 octombrie 2009, din 28 octombrie 2009, din 26 octombrie 2009, din 25 octombrie 2009; din 06 octombrie 2009, din 08 octombrie 2009; din 05 octombrie 2009; din 4 octombrie 2009; din 03 octombrie 2009; din 1 octombrie 2009; din 14 septembrie 2009; din 10 septembrie 2009; din 29 ianuarie 2010.

A fost majorată de la 124.717 lei la suma de 166.727 lei cuantumul despăgubirilor la care au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii L.M., N.A. şi N.C. şi partea responsabilă civilmente SC L. SRL Homocea către partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Vrancea.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la motivele care vizau încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii L.M., N.A. şi N.C., că inculpatul L.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 şi de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, precum şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în calitate de administrator la SC L. SRL Homocea, în perioada aprilie-mai 2011, fiind invitat în repetate rânduri cu documentele financiar-contabile ale societăţii la sediul organului de control fiscal, nu s-a prezentat fără nicio justificare, iar în perioada 01 iulie 2009 -30 martie 2010, în mod repetat şi în baza unei unice rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpaţii N.A. şi N.C., au livrat seminţe şi miez de nucă, achiziţionate pe bază de borderouri de achiziţii către diverse societăţi in România şi Bulgaria, tară a înregistra în evidenţa contabilă a societăţii comerciale SC L. SRL Homocea, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligaţiilor fiscale în sumă de 124.717 lei.

S-a mai reţinut că inculpaţii N.A. şi N.C. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în cazul inculpatului N.C.), constând în aceea că, în perioada 01 iulie 2009 - 30 martie 2010 acţionând în mod repetat şi în baza unei unice rezoluţii infracţionale, ca reprezentanţi ai SC L. SRL Homocea, au achiziţionat seminţe şi miez de nucă pe bază de borderouri de achiziţii false şi apoi au comercializat aceste produse către diverse societăţi comerciale, fără a declara la organul fiscal veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat, cu suma de 124.717 lei.

S-a apreciat că, în condiţiile în care inculpaţii, recunoscându-şi vinovăţia, şi-au însuşit în totalitate probele administrate în cursul urmăririi penale şi au solicitat ca judecata să aibă loc în baza acestora, în mod corect prima instanţă, constatând că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

De asemenea, s-a arătat că judecarea cauzei conform procedurii simplificate, prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., nu împiedică instanţa să verifice dacă încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu este corectă şi, în cazul în care se impune, să dispună schimbarea încadrării juridice, conform prevederilor art. 334 C. proc. pen.

În acest context, instanţa de apel a respins criticile formulate de parchet în sensul că prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.M., reţinând forma continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., fără a se conforma prevederilor art. 334 C. proc. pen., întrucât, în realitate, prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. au fost reţinute prin rechizitoriu cu privire la toate infracţiunile pentru care inculpatul L.M. a fost trimis în judecată, rechizitoriul fiind redactat neclar pe acest aspect. Pe de altă parte, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut starea de recidivă motivat de faptul că infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 a fost săvârşită în perioada aprilie-mai 2011, activitatea infracţională epuizându-se după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 518/R din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi), prin care s-a aplicat inculpatului L.M. pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, conform art. 81 C. pen.

Instanţa de control judiciar a constatat, însă, că motivul suplimentar de apel invocat de procurorul de şedinţă, cu privire la greşita reţinere a calităţii de autori ai infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în cazul inculpaţilor N.C. şi N.A., sub aspectul încadrării juridice a faptelor, este întemeiat. Astfel, s-a arătat că întrucât, potrivit textului de lege mai sus menţionat, constituie evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor contabile efectuate sau a veniturilor realizate, calitatea de subiect activ nu o pot avea decât persoanele care, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, au obligaţii privind evidenţierea în actele contabile ale societăţii comerciale a operaţiunilor contabile efectuate.

S-a apreciat că, în speţă, calitatea de autor al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 poate fi reţinută doar în sarcina inculpatului L.M., administrator la SC L. SRL Homocea, nu şi în sarcina inculpaţilor N.C. şi N.A., care au acţionat „ca reprezentanţi" ai societăţii comerciale, fără a avea vreo calitate din care să decurgă obligaţii privind organizarea şi conducerea contabilităţii.

Întrucât activitatea infracţională a inculpaţilor N.C. şi N.A., care au achiziţionat, în numele SC L. SRL Homocea seminţe şi miez de nucă pe bază de borderouri false, produse care ulterior au fost vândute către diverse societăţi comerciale, fără ca aceste operaţiuni comerciale să fie înregistrate în contabilitate, constituie un ajutor dat inculpatului L.M. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, s-a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptelor săvârşite de aceştia este cea prevăzută de art. 26 C. pen., cu referire la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, sens în care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor.

În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, în mod corect, prima instanţă, s-a raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de circumstanţele personale şi de faptul că inculpaţii L.M. şi N.C. au antecedente penale care atrag starea de recidivă, iar inculpatul N.A. a mai fost condamnat pentru o infracţiune concurentă cu cele deduse judecăţii în prezenta cauză. Prin urmare, s-a considerat că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt just individualizate, fiind apte să îndeplinească scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen., nefmpunându-se a fi majorate.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, în cazul inculpaţilor L.M. şi N.C., s-a arătat că aceasta nu poate fi decât executarea efectivă, deoarece inculpaţii au antecedente penale care exclud posibilitatea aplicării art. 81 sau art. 861 C. pen. S-a apreciat că, în cazul inculpatului N.A., în mod corect prima instanţă, după anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 60 din 27 februarie 2012 a Tribunalului Vrancea şi contopirea acesteia cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 865 alin. (2) C. pen. şi a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

S-a apreciat că este întemeiată critica formulată de Parchet, cu privire la greşita rezolvare a antecedentelor penale ale inculpatului L.M., întrucât din fişa de cazier (fila 31 fond) rezultă că prin sentinţa penală nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 518/R din 04 aprilie 2011 a Curţii de Galaţi, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, conform art. 81 C. pen., pentru un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. S-a mai arătat că prin sentinţa penală nr. 117 din 27 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 219/A din 05 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea, în perioada august 2009 - decembrie 2010 a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere data rămânerii definitive a primei hotărâri de condamnare (sentinţa penală nr. 13/2011 a Judecătoriei Adjud, rămasă definitivă la 04 aprilie 2011, instanţa de apel a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 13/2011 a Judecătoriei Adjud şi prin sentinţa penală nr. 117/2011 a Tribunalului Vrancea sunt concurente între ele şi sunt, totodată, concurente cu infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 290 alin. (1) C. pen., din prezenta cauză, în timp ce infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost comisă după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 13/2011 a Judecătoriei Adjud, în raport cu care se reţine starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

În aceste condiţii, ţinându-se seama de regulile stabilite prin Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, a considerat că se impune a fi efectuate următoarele operaţiuni cu privire la inculpatul L.M.: 1. anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud şi anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 117 din 25 mai 2011 a Tribunalului Vrancea; 2. contopirea, conform prevederilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a pedepselor menţionate la pct. 1 cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 luni închisoare, aplicate în prezenta cauză pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 290 alin. (1) C. pen.; 3. contopirea, în baza art. 39 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a pedepsei rezultante stabilită conform regulilor de la pct. 2 cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005.

În ce priveşte critica formulată de Parchet, în sensul că, în cazul inculpatului N.C. ar fi trebuit menţinută pedeapsa accesorie, a interzicerii dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., stabilită prin sentinţa penală nr. 382/2007 a Judecătoriei Adjud, s-a apreciat că este neîntemeiată, reţinându-se că, după rezolvarea antecedentelor penale ale inculpatului, prima instanţă a procedat la reindividualizarea pedepsei accesorii, ţinând cont de noua orientare a jurisprudenţei, întemeiată pe dispoziţiile Deciziei nr. 74/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin care s-a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza I) - c) C. pen., nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. In acest context, s-a arătat că, întrucât, în cauză, niciuna dintre infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul N.C. nu este de natură să atragă decăderea din exercitarea unui drept cetăţenesc fundamental, cum este dreptul de a alege, în mod corect prima instanţă a considerat că nu se impune aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

Totodată, în ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a apreciat că prima instanţă a stabilit în mod corect că prejudiciul care trebuie reparat este cel constatat prin procesul-verbal din 26 august 2011 al A.N.A.F. - D.G.F.P. Vrancea care vizează perioada 01 iulie 2009 - 30 martie 2010, perioadă în care se reţine că a fost săvârşită infracţiunea de evaziune fiscală dedusă judecăţii, însă, în mod greşit i-a obligat pe inculpaţi numai la plata sumei de 124.717 lei, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A., omiţând să-i oblige şi la plata sumei de 23.587 lei majorări, dobânzi şi penalităţi aferente impozitului pe profit precum şi a sumei de 28.423 lei majorări, dobânzi şi penalităţi aferente T.V.A., aceste sume fiind datorate, conform prevederilor art. 120 alin. (1) şi art. 120¹ C. proc. fisc., având caracterul unui prejudiciu cert şi actual, ce trebuie reparat.

Pe de altă parte, s-a reţinut că prima instanţă a omis să scadă din prejudiciu suma de 10.000 lei, plătită de inculpatul N.C. în cursul urmăririi penale (vol. II, fila 577).

Cu privire la critica formulată de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Vrancea, s-a considerat că aceasta este numai. în parte întemeiată - în ce priveşte omisiunea primei instanţe de a obliga inculpaţii la plata majorărilor şi a penalităţilor aferente sumei de 124.717 lei, arătându-se că nu poate fi primită solicitarea părţii civile, privind obligarea inculpaţilor la plata prejudiciului stabilit prin procesul-verbal din 30 septembrie 2010, deoarece acest act de control se referă la o altă perioadă decât cea în care se reţine că a fost săvârşită infracţiunea de evaziune fiscală dedusă judecăţii în prezenta cauză.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat ca fiind întemeiată critica formulată de parchet, cu privire la nelegalitatea încheierii de înlăturare a omisiunii vădite, pronunţată la data de 01 octombrie 2012 - prin care s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpaţi, arătându-se că anularea înscrisului falsificat constituie, potrivit art. 348 raportat la art. 14 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., o modalitate de rezolvare a laturii civile a cauzei, cu privire la care nu se poate dispune potrivit art. 196 C. proc. pen. Aşa fiind, prin decizia pronunţată în apel s-a dispus cu privire la anularea înscrisurilor falsificate de inculpaţi.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea şi inculpaţii L.M. şi N.C.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a criticat soluţia pronunţată în apel din perspectiva greşitei aprecieri a condiţiei prevăzute de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.A.

Partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea, prin motivele de recurs depuse la data de 15 martie 2013, a criticat decizia pronunţată în apel arătând că prejudiciul produs prin fapta inculpaţilor nu a fost corect stabilit de către instanţa de apel, întinderea reală a pagubei produsă statului fiind cea indicată în cererea de constituire de parte civilă, respectiv suma de 370.729 lei (potrivit procesului verbal din 30 septembrie 2010 şi R.T.F. din 26 august 2011 încheiate de D.G.F.P. Vrancea), şi nu 166.717 lei stabilită de instanţă. Totodată, s-a arătat că inculpaţii nu au fost obligaţi şi la plata accesoriilor, aşa cum au fost solicitate prin cererea de constituire de parte civilă.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul L.M., prin apărător ales, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea, iar inculpatul N.C., prin apărător oficiu, a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată este prea marte în raport de faptele săvârşite, gradul de implicare în activitatea infracţională şi circumstanţele personale. Cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 5 C. pen. ambii inculpaţi au învederat că legea penală veche este mai favorabilă.

1. În ceea ce priveşte recursul promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Înalta Curte constată că la data de 19 iunie 2014, în şedinţă publică, reprezentantul Ministerului Public a învederat că retrage calea de atac întrucât aceasta vizează, în realitate, reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului N.A..

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁴ alin. (2), teza a II-a C. proc. pen. (1968), părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 C. proc. pen. (1968), care se aplică în mod corespunzător.

Deoarece retragerea recursului s-a făcut de către procurorul ierarhic superior, până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 369 C. proc. pen. (1968), Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

2. Examinând recursurile formulate de inculpaţii L.M. şi N.C. şi de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 - art. 385¹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Totodată, cu titlu preliminar se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de recurenţii inculpaţi pot fi examinate de instanţa de ultim control judiciar prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., având în vedere modificările aduse acestui articol prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C. proc. pen. (1968) stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen. (1968).

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2)¹, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată la data de 28 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), situaţie în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

2.a. În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., se constată că acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinate de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că ambii recurenţi inculpaţi au motivat recursurile promovate abia la termenul de dezbateri din data de 19 iunie 2014 şi nu cu cinci zile înaintea primului termen acordat în cauză (14 noiembrie 2013), încălcând astfel dispoziţiile de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Drept urmare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17 ale art. 385 C. proc. pen., nu poate proceda la examinarea criticilor circumscrise de inculpatul N.C. acestui motiv de recurs.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată, însă, că deşi recurentul inculpat N.C. a invocat ca şi temei de casare dispoziţiile art. 385 pct. 17 C. proc. pen. (1968), susţinerile sale în sensul reindividualizării pedepsei aplicate raportat la circumstanţele sale personale se puteau circumscrie cel mult cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. (1968) (care, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., poate fi invocat din oficiu). Insă, în realizarea scopului de a include în sfera de cenzură a instanţei de recurs numai chestiuni de drept, unul dintre cazurile de casare modificat substanţial prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968), în sensul restrângerii controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancţiunii penale stabilite de instanţele inferioare.

Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de către inculpatul N.C. doar sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce a fost aplicată de instanţele inferioare, considerată prea mare în raport cu circumstanţele personale şi cele ale cauzei, situaţie ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuţie conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce ţin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancţiunilor penale stabilite şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de ultim control judiciar.

În ceea ce priveşte recursul formulat de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea, Înalta Curte constată că acesta a fost motivat odată cu declararea căii de atac, fiind respectate, astfel, dispoziţiile de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Deşi nu a fost invocat în mod expres un caz de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că problema supusă judecăţii în recurs este o chestiune de legalitate, care poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare prevăzut de pct. 172 al articolului menţionat, în condiţiile în care motivarea căii de atac a fost făcută în termenul legal.

Astfel, verificând aspectele învederate de către partea civilă, se constată că în calea de atac a apelului, instanţa a analizat criticile privind plata accesoriilor aferente prejudiciului constatat şi a admis solicitarea acesteia de obligare a inculpaţilor la plata sumei de 23.587 lei majorări, dobânzi şi penalităţi aferente impozitului pe profit, precum şi a sumei de 28.423 lei majorări, dobânzi şi penalităţi aferente T.V.A. (din prejudiciu, fiind, însă, scăzută suma de 10.000 lei achitată de inculpatul N.C. în cursul urmăririi penale), apreciind că aceste sume sunt datorate, în raport de dispoziţiile art. 120 alin. (1) şi art. 120¹ C. proc. fisc., având caracterul unui prejudiciu cert şi actual, ce trebuie reparat. Drept urmare, această critică a părţii civile este nefondată şi, ca atare, nu poate fi primită de instanţa de ultim control judiciar.

Pe de altă parte, se constată că instanţele inferioare au reţinut că activitatea infracţională imputată inculpaţilor L.M., N.C. şi N.A., cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a desfăşurat în perioada 01 iulie 2009 - 30 martie 2010 şi a constat în aceea că, acţionând în mod repetat şi în baza unei unice rezoluţii infracţionale, ca reprezentanţi ai SC L. SRL Homocea, aceştia au achiziţionat seminţe şi miez de nucă pe bază de borderouri de achiziţii false şi apoi au comercializat aceste produse către diverse societăţi comerciale, fără a declara la organul fiscal veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat, cu suma de 124.717 lei.

În aceste condiţii, solicitarea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata prejudiciului stabilit prin procesul-verbal din 30 septembrie 2010, nu poate fi primită, întrucât acest act de control se referă la o altă perioadă decât cea în care se reţine că a fost săvârşită infracţiunea de evaziune fiscală imputată, situaţie în care Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţele de fond şi apel au stabilit că prejudiciul care trebuie reparat este cel constatat prin procesul-verbal din 26 august 2011 al A.N.A.F. - D.G.F.P. Vrancea, acesta vizând perioada 01 iulie 2009-30 martie 2010, dedusă judecăţii.

2.b. În ce priveşte recursul promovat de inculpatul L.M., Înalta Curte arată că prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Aşa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile circumscrise de recurentul L.M. acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.

3. Verificând incidenţa în cauză a prevederilor art. 5 C. pen. şi având în vedere şi cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de mcriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, vechiul C. pen., acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţii L.M. şi N.C.

Astfel, se constată că, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 (reţinută în sarcina inculpatului L.M.) şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (reţinută în sarcina ambilor inculpaţi), acestea nu au suferit nicio modificare după intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, în timp ce pedeapsa stabilită de lege pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (reţinută în sarcina ambilor inculpaţi) a fost majorată în noua reglementare, limitele fiind cuprinse între 6 luni şi 3 ani închisoare sau amenda, faţă cele din vechea lege cuprinse între 3 luni şi 2 ani sau amenda.

Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate (în sarcina celor doi inculpaţi reţinându-se comiterea faptelor în formă continuată), se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător (până la 3 ani conform art. 36 C. pen., faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), însă această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce prima instanţă nu a dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii (infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 reţinută în sarcina inculpatului L.M. fiind epuizată după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 518/R din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi), se constată că în noua reglementare acesta este mai sever faţă de legea penală anterioară care prevedea un spor facultativ de până la 7 ani închisoare (art. 39 alin. (1) C. pen. 1969), actualul legiuitor recurgând la cumulul aritmetic al pedepselor aplicate (art. 43 alin. (1) C. pen.) pentru a sancţiona persoanele care perseverează pe calea criminalităţii şi care încă nu au executat prima condamnare.

Pe de altă parte, Înalta Curte arată că, în materia sancţionării concursului de infracţiuni, spre deosebire de vechea, reglementare care prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), codificarea actuală instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.), astfel încât, în situaţia în care, în cauză, faptele inculpaţilor ar fi reîncadrate în noile texte de incriminare, iar pedepsele adaptate în raport cu limitele prevăzute de acestea, prin valorificarea aceloraşi criterii de individualizare, s-ar ajunge, ca efect al aplicării tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni, la o pedeapsă rezultantă ce ar depăşi cuantumul sancţiunii penale stabilite prin hotărârile instanţelor inferioare în temeiul legii penale anterioare.

În consecinţă, faţa de toate aspectele arătate anterior, înalta Curte constată că legea care conduce în concret la un rezultat mai blând pentru inculpaţii L.M. şi N.C. este legea penală anterioară, care în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurenţilor, creează acestora o situaţie mai avantajoasă.

4. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 73/A din 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, iar, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea şi de inculpaţii L.M. şi N.C. şi, având în vedere că aceştia sunt cei care se află în culpă procesuală, îi va obliga, în temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E

la act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 73/A din 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind şi pe inculpatul N.A..

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea şi de inculpaţii L.M. şi N.C. împotriva aceleiaşi decizii.

Constată că inculpatul N.C. se află în executarea unei alte pedepse.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat L.M. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi pe recurentul inculpat N.C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat N.A., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunțată ăn șrdința publică astăzi, 19 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2073/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 2228/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1572/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1575/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1835/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2073/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2228/2014. Penal