ICCJ. Decizia nr. 1575/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1575/2014
Dosar nr. 2160/211/2011
Şedinţa publică din 8 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 185 pronunţată la 14 mai 2013 de Tribunalul Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului C.G. în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 76 lit. d) C. pen. (1969) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005), precum şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. (1969) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005), precum şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. (1969), pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969) s-a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen. (1969) s-au contopit pedepsele stabilite pentru acestea şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 1 an şi 6 luni închisoare şi s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969).
în temeiul art. 81 C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. (1969), respectiv acela de 3 ani şi 6 luni.
Conform art. 359 C. proc. pen. (1968) s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art. 83 C. pen. (1969) şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. (1969).
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. (1968) combinat cu art. 1357 şi art. 1373 C. civ. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.C. SRL prin lichidator judiciar U.V., la plata despăgubirilor civile în sumă de 291.795 lei, plus majorările, dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate conform dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., reprezentată în cauză prin D.G.F.P. a Judeţului Cluj.
S-a făcut aplicarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele.
1. În luna iulie 2008 societatea controlată a realizat venituri din finalizarea unor lucrări de construcţie pentru SC O. SRL - Ferma Jucu realizând venituri în sumă totală de 88.853 lei din care T.V.A. 14.187 lei, fără a înregistra în evidenţa contabilă aceste venituri, sustrăgându-se astfel de la plata unui impozit pe profit în sumă de 11.947 lei.
2. La data efectuării inspecţiei fiscale inculpatul C.G. nu a putut justifica ridicarea din casieria unităţii a sumei de 1.618.208 lei despre care în cursul efectuării inspecţiei fiscale a declarat că ar fi dividende aferente anilor 2006 - 2007, ridicate fără să fie evidenţiate în contabilitate şi în declaraţiile fiscale depuse. Mai precis, organele de control au constatat că inculpatul în data de 08 februarie 2008 a ridicat din casieria societăţii suma de 600.000 lei conform dispoziţiei de plată din 2008, scopul plăţii fiind „cumpărare teren avans" însă inculpatul nu a putut prezenta nici un document din care să rezulte o posibilă tranzacţie în legătură cu vreun teren. De asemenea, s-a constatat că în contul 542 „avans spre decontare" era înregistrat un sold de 439.295 lei, reprezentând sume ridicate de inculpat cu menţiunea avans trezorerie, sume care nu au fost nici justificate şi nici restituite în casieria societăţii. Nu în ultimul rând organele de inspecţie fiscală au constatat că inculpatul, în timpul controlului întreprins de către reprezentanţii Gărzii Financiare Cluj, prin Hotărârea asociatului unic înregistrată la societate din 22 iulie 2009, a repartizat profitul înregistrat de societate în perioada 2006 - 2008 sub formă de dividende în sumă totală de 1.323.453 lei. Prin aceste manopere, inculpatul C.G. s-a sustras de la plata impozitului pe dividende datorat de societate în sumă de 258.913 Iei.
3. Tot cu ocazia inspecţiei fiscale organele de control au constatat că societatea datorează bugetului de stat un impozit pe venituri salarii în sumă de 139 lei, C.A.S. angajator suplimentar în sumă de 103 lei, C.A.S. angajat suplimentar 52 lei, contribuţie suplimentară de şomaj angajat şi angajator în sumă de 11 lei, respectiv 15 lei, C.A.S. suplimentar angajator şi angajaţi în sumă de 37 lei, respectiv 41 lei, iar suma de 7 Iei la fondul de risc accidente. Pe baza acestor indicii privind nevirarea în termenul prevăzut a unor impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă ulterior organele de control au constatat că societatea administrată de inculpat datorează C.A.S. asiguraţi în sumă de 15.790 lei, contribuţie şomaj asiguraţi în sumă de 916 lei, respectiv contribuţie asigurări de sănătate asiguraţi în sumă de 8.099 lei.
În faţa instanţei de judecată s-a dispus, la solicitarea inculpatului, efectuarea unei expertize contabile judiciare, ale cărei concluzii confirmă în cea mai mare parte constatările organelor de control fiscal, stabilindu-se că: prin neînregistrarea unor venituri din lucrări de construcţii în sumă de 74.666 lei, în luna iulie 2008, s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat constând în impozit pe profit în sumă de 11.947 lei (neînregistrarea acestor venituri fiind incidentală şi neavând un caracter repetitiv); valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat constând în impozit pe dividende stabilit suplimentar este de 258.913 lei (ridicările de bani efectuate de către inculpat din casieria societăţii nefiind justificate nici economic şi nici legal, respectiv nefiind în interesul societăţii); iar prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata la termen a contribuţiilor cu reţinere la sursă (C.A.S. angajaţi, contribuţia de şomaj, contribuţia la asigurări sociale de sănătate pentru angajaţi) este în sumă totală de 20.935 lei (din care 13.250 lei reprezintă contribuţie la asigurări sociale angajaţi, 759 lei reprezintă contribuţie şomaj angajaţi, iar 6.926 lei reprezintă contribuţie la asigurări de sănătate angajaţi).
În cursul efectuării controalelor fiscale sus-menţionate, inculpatul C.G. a recunoscut că a ridicat suma de aproximativ 1.300.000 lei cu titlu de dividende fără a reflecta aceste operaţiuni în actele contabile, declaraţiile sale fiind consemnate în notele explicative din 29 mai 2009 (fila 21 d.u.p.) şi din 17 iulie 2009 (fila 84 d.u.p.). Ulterior însă inculpatul, în prezenţa avocaţilor aleşi, în cursul urmăririi penale, a încercat să conteste concluziile la care au ajuns organele de control fiscal, însă nu a contestat valoarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat constatate suplimentar de către acestea, obligându-se să achite suma de 269.767 lei către bugetul de stat (filele 61-62 d.u.p.).
De altfel, aceasta a fost atitudinea inculpatului pe întreg parcursul procesului penal, el declarându-se de acord cu plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, dar negând faptul că s-ar face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală reţinute în sarcina Iui, vinovăţie care a fost dovedită fără dubiu prin probele administrate în cauză.
Faptele descrise mai sus s-au probat prin: sesizarea A.N.A.F. - Garda Financiară, secţia Cluj din 03 august 2009 (filele 7-9 d.u.p.), nota de constatare a Gărzii Financiare, secţia Cluj din 28 iulie 2009 (filele 10-21 d.u.p.)-, obiecţiuni la nota de constatare de mai sus, formulate de inculpat (filele 22-24 d.u.p.), sesizarea A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj din 17 august 2009 (fila 28-41 d.u.p.), raportul de inspecţie fiscală din 04 august 2009 (29-41 d.u.p.), Hotărârea nr. 1 din 22 iulie 2009 a asociatului unic C.G. de repartizare a dividendelor pe anii 2006- 2008 (fila 48 d.u.p.), Decizia nr. 204 din 19 octombrie 2009 a A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj de respingere a contestaţiei formulate de inculpat împotriva raportului de inspecţie fiscală (filele 52-54 d.u.p.), declaraţiile martorilor luşco C.L. (fila 21 dosar instanţă), F.D.C. (fila 22 dosar instanţă), P.C.L. (fila 37 dosar instanţă) şi P.C.M. (73 dosar instanţă), raportul de expertiză contabilă (filele 119-131 dosar instanţă), răspunsul expertului la obiecţiuni (fila75-76 dosar instanţă), nota explicativă a inculpatului din 17 iulie 2009 (fila 84 d.u.p.) şi declaraţiile inculpatului C.G. (filele 60-63 d.u.p. şi fila 15 dosar instanţă).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată reprezentantă de D.G.F.P. Cluj, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate în latura civilă şi pronunţându-se o nouă hotărâre în care să fie obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 354.626 lei cu care s-a constituit parte civilă în cauză, plus majorările, dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit legii.
În motivarea apelului s-a arătat că expertiza efectuată în cauză nu a fost comunicată părţii civile, că expertul nu a făcut nici o referire cu privire la majorările calculate asupra impozitului pe dividende datorat, cuantumul acestora, calculat până la 31 iulie 2009, fiind de 80.794 lei şi că instanţa nu a ţinut cont de constituirea de parte civilă realizată în faţa instanţei de judecată.
Prin Decizia penală nr. 249/A din 17 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins ca, nefondat, apelul declarat de partea civilă împotriva sentinţei nr. 185/D din 14 mai 2013 a Tribunalului Cluj.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că, în baza probelor administrate în cauză, s-a reţinut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăţia inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Totodată, Curta a apreciat că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a soluţionat latura civilă obligând pe inculpatul C.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile în sumă de 291.795 lei, plus majorările, dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate conform O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Astfel, conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat prin infracţiunile deduse judecăţii a fost de 291.795 lei, sumă la care inculpatul a fost de acord să o plătească.
Or, la aceste despăgubiri, reprezentând prejudiciul efectiv cauzat, se adaugă majorările, dobânzile şi penalităţile de întârziere acordate de instanţa de fond şi care sunt calculate de partea civilă cu prilejul executării conform O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În acest sens, Curtea a reţinut că practica instanţelor de a obliga la plata prejudiciului cauzat efectiv la care se adaugă plata majorărilor, dobânzilor şi penalităţilor calculate potrivit legii este constantă şi riguroasă având în vedere că datorită curgerii acestora în timp este imposibilă calcularea prejudiciului în funcţie de momentele procesuale ale procesului penal (urmărire, constituire de parte civilă, pronunţarea hotărârii instanţei de fond, soluţionarea cauzei în apel şi/sau recurs).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Cluj.
Astfel, reiterând întocmai criticile formulate în apel prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Cluj a susţinut atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin declaraţia de recurs la data de 24 decembrie 2013, filele 3-5) cât şi cu ocazia dezbaterilor, că instanţele inferioare au soluţionat în mod greşit latura civilă prin obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente doar la o parte din pretenţiile civile formulate de A.N.A.F. (în cuantum de 354.626 lei) plus majorările, dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate conform O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata întregului prejudiciu - 354.626 lei - cu care s-a constituit parte civilă în cauză, plus majorările, dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit legii.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Cluj ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor părţii civile, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
2. Totodată, cu titlu preliminar, se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de partea civilă, privind greşita soluţionare a laturii civile şi obligarea la plata întregului prejudiciu pot fi examinate de instanţa de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menţionat, având în vedere în acest sens modificările aduse dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat,. însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, prin prisma motivului de recurs menţionat fiind supuse casării hotărârile contrare legii sau prin care s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Referitor la criticile formulate de partea civilă, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că susţinerile acesteia privind greşita soluţionare a laturii civile, cu consecinţa obligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata întregului prejudiciu, presupun o repunere în discuţie a situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, situaţie care nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pc. 18 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, însă numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt
Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin. actul normativ menţionat, context în care critica formulată de recurentă nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum este cea invocată de partea civilă.
3. Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs.invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentei părţi civile la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.G., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj împotriva Deciziei penale nr. 249/A din 17 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.G.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.G., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 8 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1572/2014. Penal. Traficul de minori (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1835/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
