ICCJ. Decizia nr. 2073/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2073/2014
Dosar nr. 5432/121/2013
Şedinţa publică din 19 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 370 din 17 septembrie 2013 a Tribunalului Galaţi, în baza art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi cu referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat (faptă comisă la 2 iunie 2013).
În conformitate cu dispoziţiile art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului C.G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului mai sus menţionat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.G. şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată acestuia perioada executată în stare de reţinere şi arest preventiv începând cu 19 iunie 2013 la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.G. după rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de fond, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.J.
În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului să fie păstrate la instanţa de judecată până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În temeiul dispoziţiile art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor Judiciare statului în sumă de 220 lei.
Pentru ase pronunţa astfel, prima instanţa a reţinut ca situaţie de fapt că, în ziua de 02 iunie 2013, în jurul orelor 12:00, în zona lacului Cătuşa, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul C.G. a aplicat părţii vătămate P.I. o lovitură cu un obiect contondent metalic (posibil rangă sau levier) în zona capului, cauzându-i acesteia un traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză parietală dreapta, fractură cu înfundare temporo-parietală dreapta iradiată în baza craniului, hematom extradural fronto-temporo-parietal drept, comă (sedat GCS=8 p.), leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.
S-a arătat că această situaţie de fapt a fost dovedită, în cauză, cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare din oficiu din 3 iunie 2013, procesul verbal de cercetare la faţa locului încheiat la 2 iunie 2013 şi planşa fotografică aferentă (filele 4-12 dosar urm. pen.), procesul verbal de depistare a inculpatului în barul „C." din Micro 17 (filele 13-17 urm. pen.), declaraţiile părţii vătămate P.I., concluziile medico-legale provizorii şi raportul de constatare medico-legală din 2 iunie 2013 întocmit de S.C.M.L. Galaţi (filele 29, 30) concluzionându-se invariabil că partea vătămată a prezentat un traumatism cranio-cerebral mediu, cu plagă parietală dreaptă, fractură temporo parietală dr. cu înfundare, hematom extradural fronto-temporo-parietal operat; s-a arătat totodată faptul că leziunile cranio-cerebrale au putut fi produse prin lovire cu corp contondent, că traumatismul poate data din 2 iunie 2013 şi necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, că leziunile cranio cerebrale au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, iar lipsa de substanţă osoasă craniană postoperatorie conferă acesteia mfirmitate fizică permanentă; de asemenea, s-a avut în vedere delaraţiile martorilor direcţi B.A.C., N.R.C., M.Ş., precum şi ale martorilor A.G.D. şi T.Ş. - toate acestea coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a faptei date de către inculpatul C.G.
S-a mai arătat că, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei inculpatul C.G. a solicitat, prin apărător ales, reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale prevăzute de dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., iar, în subsidiar, a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., învederând că în săvârşirea faptei a fost impulsionat de o stare de tulburare determinată de agresarea prietenului său M.Ş. de către partea vătămată; pe de altă parte a subliniat faptul că nu are antecedente penale, a avut un comportament procesual sincer, prezentându-se în faţa autorităţilor şi recunoscând faptele penale supuse cercetării.
Faţă de această cerere, instanţa de fond a apreciat că reţinerea stării de provocare nu se prezumă, fiind necesară o analiză concretă a stării psihice în care s-a aflat inculpatul la momentul comiterii infracţiunii. Astfel, s-a arătat că nu pot fi reţinute susţinerile inculpatului în sensul că, datorită faptului că se concentra pe discuţia avută cu martora A.G. în barcă, nu a perceput agresiunea exercitată asupra prietenului său (martorul M.Ş.) decât atunci când acesta se afla la pământ, în încleştarea cu partea vătămată P.I., deoarece chiar martora A.G. a relatat în detaliu prin declaraţia dată (fila 55, 56 urm.pen.) cum a evoluat conflictul cu partea vătămată, alimentat de martorul M.Ş., conflict pe care inculpatul a fost puţin probabil să nu-l fi perceput. Drept urmare, instanţa de fond a apreciat că nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă vreo intervenţie a vreunuia dintre însoţitorii părţii vătămate în altercaţia fizică dintre ultima şi martorul M.
Faţă de cele arătate, s-a apreciat ca fiind angajată vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea faptei penale deduse judecăţii - tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Împotriva sentinţei penale menţionate a declarat apel inculpatul C.G., iar la termenul de judecată din 19 decembrie 2013, apărătorul acestuia a arătat că instanţa de fond nu a reţinut art. 73 lit. b) C. pen., întrucât prietenul său a fost agresat de partea vătămată şi puteau fi reţinute şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Prin Decizia nr. 334/A din 19 decembrie 2013pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.G. (zis „G.", portar la SC N. SRL Galaţi, fără antecedente penale, domiciliat în mun. Galaţi, jud. Galaţi), împotriva sentinţei penale nr. 370 din 17 septembrie 2013 a Tribunalului Galaţi, a fost menţinută arestarea preventivă a acestuia şi s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 19 iunie 2013 lăzi-19 decembrie 2013.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., avându-se în vedere materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă în care sunt consemnate detalii legate de locul comiterii faptei; declaraţiile părţii vătămate P.I. care a arătat că în ziua de 02 iunie 2013 în timp ce era căzut la pământ împreună cu M.Ş., a fost lovit în partea dreaptă a capului, iar se la N.R. şi B.A. a înţeles că, inculpatul C.G. s-a repezit pur şi simplu la el şi l-a lovit în cap cu ceva ce părea să fie un levier; raportul de constatare medico-legală din 02 iunie 2013 din care a rezultat că leziunile cranio-cerebrale au pus în primejdie viaţa victimei; declaraţiile martorilor B.A.C., N.R.C., A.G.D., M.Ş., din care a reieşit că inculpatul C.G. a lovit-o pe partea vătămată P.I., la data de 02 iunie 2013, cu un obiect contondent tip levier (bară metalică) în zona capului; declaraţiile inculpatului C.G. care în faza de urmărire penală a prezentat aspecte legate de comiterea faptei, iar în faza de judecată a precizat că recunoaştere mtrutotul situaţia faptică din actul de sesizare şi îşi asumă probatoriul administrat în prima fază a procesului penal.
S-a apreciat că pedeapsa şi modalitatea de executare au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi nu se impune reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului. în acest sens s-a constatat că partea vătămată P.I., nu a exercitat niciun fel de acţiune provocatoare la adresa inculpatului C.G. Astfel, din probele administrate a rezultat că martorul M.Ş. a şicanat-o pe partea vătămată şi pe prietenii săi, iar apoi au ajuns să se îmbrâncească, au căzut la pământ, iar în timp ce partea vătămată era deasupra martorului a fost lovită cu obiectul contondent de către inculpat. Prin urmare, altercaţia a pornit de la martorul M.Ş., care a iniţiat starea de conflict, fără ca partea vătămată să aibă vreo reacţie agresivă faţă de inculpat, iar în contextul în care inculpatul C.G. a recunoscut rntrutotul în faţa instanţei situaţia faptică din actul de sesizare, s-a apreciat că nu se impune reţinerea vreunei circumstanţe atenuante dintre cele prevăzute de art. 74 C. pen.
Totodată s-a apreciat că fapta inculpatului C.G. are o gravitate deosebită, partea vătămată rămânând cu o mfirmitate permanentă, constând în lipsa de substanţă osoasă craniană post-operatorie. în acest context s-a arătat că toate împrejurările favorabile se regăsesc în cuantumul pedepsei, care este unul redus, iar o reducere a sancţiunii, eventual prin reţinerea unor circumstanţe atenuante, nu ar mai asigura atingerea scopului educativ şi preventiv al pedepsei. S-a subliniat, de asemenea, că inculpatul, în faza de urmărire penală, a încercat să-şi minimalizeze răspunderea, acreditând ideea că unul dintre tinerii care o însoţeau pe partea vătămată ar fi avut obiectul metalic în mână, iar el i l-ar fi smuls şi apoi a lovit-o pe partea vătămată, situaţie care, însă, nu a reieşit din coroborarea probelor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.G., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen. (1968), motivele de recurs fiind depuse la dosar la data de 6 iunie 2014.
Susţinând, cu ocazia dezbaterilor, cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 172 C. proc. pen. (1968), inculpatul, prin apărător, a arătat că ambele instanţe au făcut o interpretare greşită a probelor dosarului, ceea ce a condus la condamnarea sa pentru o altă faptă decât cea săvârşită în mod real şi anume a fost condamnat pentru infracţiunea de omor în loc de infracţiunea de vătămare corporală, sens în care a făcut trimitere la probatoriul administrat şi la situaţia de fapt.
De asemenea, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (1968), s-a învederat că de la momentul pronunţării soluţiei în apel a intervenit o lege penală mai favorabilă, apreciind că se impune schimbarea încadrării juridice date faptei potrivit noii reglementări şi aplicarea unei pedepse în cuantum de 3 ani şi 4 luni.
Examinând recursul formulat prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Totodată, cu titlu preliminar se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de recurent pot fi examinate de instanţa de ultim control judiciar prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., având în vedere modificările aduse acestui articol prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. (1968) stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen. (1968).
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (2)1, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată la data de 19 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), situaţie în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se constată că acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinate de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând mdeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat, prin apărătorul ales, a motivat recursul în scris la data de 6 iunie 2014, susţinându-l ca atare la termenul la care au avut loc dezbaterile, şi nu cu cinci zile înaintea primului termen acordat în cauză (22 mai 2014), încălcând astfel dispoziţiile de art. 385 alin. (2) C. proc. pen. Drept urmare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17 ale art. 385 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de inculpatul C.G. acestui motiv de recurs.
Totodată, Înalta Curte constată că, deşi recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968), susţinerile sale vizează în realitate aplicarea legii penale mai favorabile în condiţiile intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a Noului C. pen., motiv pentru care acestea vor fi analizate prin prisma art. 5 C. pen.
Examinând cauza din această perspectivă şi având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de mcriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii ce influenţează răspunderea penală a inculpatului şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, noul C. pen., acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul C.G.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele inferioare pentru comiterea, în forma tentativei, a infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.(1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi, însă, în noua reglementare, respectiv art. 189 C. pen., elementul circumstanţial al săvârşirii faptei în public nu se mai regăseşte în conţinutul infracţiunii de omor calificat, situaţie în care fapta comisă de recurent trebuie încadrată ca tentativă la infracţiunea de omor simplu, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen., pedepsită de noua lege cu închisoarea de la 5 ani la 10 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, reglementarea actuală fiind, astfel, mai favorabilă atât sub aspectul condiţiilor de incriminare, cât şi al pedepsei prevăzută pentru infracţiunea săvârşită.
În acest context, în care se impune încadrarea faptei de care este acuzat-inculpatul în infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. şi adaptarea corespunzătoare a pedepsei în raport cu noile limite stabilite de textul incriminator reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. (1968), menţinând criteriile de individualizare operate de către instanţa de apel care nu mai pot fi cenzurate în recurs, se constată că, prin aplicarea noului C. pen. se va ajunge la o pedeapsă mai redusă decât cea stabilită în temeiul C. pen. anterior, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce la crearea unei situaţii mai blânde pentru inculpat.
Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.(1968), va admite recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 334/A din 19 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 370 din 17 septembrie 2013 a Tribunalului Galaţi şi, rejudecând, va face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică dată faptei prm actul de sesizare din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen anterior raportat la art 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen.
Totodată, în baza art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. (1968), adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege şi menţinând aceleaşi criterii de individualizare avute în vedere de instanţele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs, Înalta Curte îl va condamna pe inculpatul C.G. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Va aplica recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitări drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. pe o perioadă, după executarea pedepsei.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.(1968), va deduce pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 iunie 2013. Menţine celelalte dispoziţii ale decizii atacate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc, pen.se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpat, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 de lei, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 334/A din 19 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 370 din 17 septembrie 2013 a Tribunalului Galaţi şi rejudecând:
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 3201 C .pr.pen. condamnă pe inculpatul C.G. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Aplică recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 iunie 2013 la 19 iunie 2014.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina-statului.
10
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 100 de lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunțată, în ședința publică, azi 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1835/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2074/2014. Penal → |
|---|
