ICCJ. Decizia nr. 2077/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.), reţinerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 272 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recur

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2077/2014

Dosar nr. 2549/109/2012

Şedinţa publică din 19 iunie 2014

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 86⁶ din 17 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost condamnat inculpatul A.I.A., la: - 2 pedepse de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c)) C. pen. (1969) pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; - 5 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. (1969); - 7 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de reţinere de înscrisuri prevăzută şi pedepsită de art. 272 C. pen. (1969).

În baza dispoziţiilor art. 33, 34 şi 35 C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare în condiţiile art. 57 C. pen. (1969) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c)) C. pen. (1969).

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c)) C. pen. (1969).

În baza dispoziţiilor art. 357 C. proc. pen. (1968) şi art. 88 C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada de 24 ore reţinere preventivă, de la data de 20 mai 2011 la data de 21 noiembrie 2011.

Prin aceeaşi sentinţă, au fost condamnaţi inculpaţii F.V. şi N.R.V., la câte 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. (1969).

În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor, iar în baza dispoziţiilor art. 82 C. pen. (1969), s-a fixat termen de încercare de câte 3 ani pentru fiecare inculpat, atrăgându-li-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) şi c)) C. pen. (1969).

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii.

În baza dispoziţiilor art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen. (1969), s-a dispus obligarea inculpatului A.I.A. să restituie câte 250 euro martorilor denunţători R.G.L. şi K.J.

În baza dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen. (1968), s-a dispus anularea actelor false.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen. (1968), s-a dispus obligarea inculpatului A.I.A. la 1800 lei cheltuieli judiciare către stat şi a inculpaţilor F.V. şi N.R.V. la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 75 lei fiecare, reprezentând onorariu de avocat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondurile speciale ale M.J.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 544/P/2011 din 12 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: A.I.A., pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cinci infracţiuni de fals intelectual prevăzute şi pedepsite de art. 289 C. pen. (1969) şi a şapte infracţiuni de reţinere de înscrisuri prevăzute şi pedepsite de art. 272 C. pen. (1969), F.V. şi N.R.V., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. (1969).

Din actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că, la data de 17 mai 2011, martorii denunţători K.J., R.G., cetăţeni austrieci, au sesizat prin denunţ penal Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, arătând că în aceeaşi zi, în jurul orelor 18.30, în timp ce conduceau motocicletele pe raza localităţii M., jud. Argeş, au fost opriţi de un echipaj de poliţie format din trei lucrători de poliţie, unul dintre aceştia solicitându-le celor cei doi denunţători câte 250 de euro pentru a nu le reţine permisele de conducere ca urmare a efectuării unor depăşiri pe linia continuă; aceleaşi fapte au fost denunţate la data de 18 mai 2011 şi de către martora denunţătoare R.G.L., soţia denunţătorului R.G. Denunţătorii l-au recunoscut din cele 6 fotografii prezentate pe numitul A.I.A., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie M., persoană cu privire la care s-a stabilit, că în ziua de 17 mai 2011, în jurul orelor 18.30 a fost de serviciu la Postul de Poliţie M., ca fiind persoana care a efectuat semnalul de oprire în trafic a denunţătorilor şi a solicitat denunţătorilor K.J. şi R.G. câte 250 de euro, primind aceste sume de bani de la K.J. şi R.G.L. De asemenea, au declarat că lângă inculpatul A.I.A. se afla un alt poliţist, recunoscut de către R.G.L. ca fiind agent şef pr. F.V., şeful Postului de Poliţie M., iar mai departe de aceştia un alt poliţist identificat ca fiind ag. N.R., din cadrul aceluiaşi post de poliţie, care controla un tir. Cei trei denunţători au mai declarat că, din atitudinea inculpatului A.I.A., au înţeles faptul că i-au dat acestuia banii cu titlu de mită. Cu toate acestea, denunţătorul R.G. i-a cerut inculpatului chitanţă pentru banii primiţi acesta răspunzându-i că restituirea permisului ţine loc de chitanţă.

Tribunalul a apreciat, că situaţia de fapt rezultă şi din declaraţia martorei A.E., angajată la unul din restaurantele din zonă, care a declarat că din echipajul de poliţie făcea parte şi inculpatul N.R.V.

La data de 18 mai 2011, la domiciliul inculpatului A.I.A. a fost efectuată o percheziţie domiciliară, cu această ocazie ridicându-se mai multe înscrisuri din analiza cărora, coroborată cu nota raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeş - Compartimentul Control Intern, a rezultat că inculpatul a consemnat în mod nereal cu ocazia întocmirii fişei de intervenţie cu numărul 37 din 28 aprilie 2011 a Postului de Poliţie M. că "P.M.M. nu a observat faptul că a uitat anumite documente personale la domiciliu şi a crezut că i-au fost furate în timp ce servea masa în zona restaurantelor D., iar, după ce a sunat la domiciliu, s-a convins că uitase documentele respective", şi la rubrica "observaţii" din aceeaşi fişă a consemnat "nu se confirmă", deşi din plângerea şi declaraţia numitului P.M.M., găsite la locuinţa învinuitului, nu rezultă cele consemnate în fişa de intervenţie, ci dimpotrivă, acesta reclamând furtul documentelor; a completat în mod eronat în fişa de intervenţie numărul 91 din 28 octombrie 2010 a Postului de Poliţie M. că "s-au efectuat cercetări pe raza comunei M. în vederea identificării persoanei reclamante, însă aceasta nu a fost găsită", şi a completat la "rezultatul verificărilor" faptul că "nu se confirmă", deşi din plângerea numitului A.E., găsită la locuinţa învinuitului, rezultă că acesta a reclamat în scris furtul combustibilului; în raportul întocmit la data de 17 mai 2011 către Poliţia Municipiului Piteşti, a menţionat că pe parcursul desfăşurării serviciului la Postul de Poliţie M. a oprit în trafic pentru control pe numiţii S.V., B.G.C. şi R.C. fără a menţiona faptul că i-a oprit pentru control şi pe cetăţenii austrieci R.G. şi K.J. care circulau cu motocicletele pe raza comunei M., satul D., jud. Argeş; a emis dovada ce poartă numărul 160459 din 28 aprilie 2011 (număr care nu există în registrele Postului de Poliţie M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeş - Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de Poliţie M., prevăzută ca fiind ştampilată cu ştampila Postului de Poliţie M. şi semnată de către ag. A.I.A. prin care i s-a comunicat numitului P.M.M. faptul că, la data de 28 aprilie 2011, i-au fost sustrase mai multe înscrisuri şi un card R., înscris găsit la locuinţa învinuitului cu ocazia efectuării percheziţiei din data de 18 mai 2011, prin emiterea acestei adrese învinuitul creând în mod nereal aparenţa că fapta reclamată de către numitul P.M.M. face obiectul unei lucrări penale; a emis adresa ce poartă numărul 962145 din 28 octombrie 2010 (număr care nu există în registrele Postului de Poliţie M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeş - Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de Poliţie M., prin care s-a comunicat către SC T. SRL Măgurele că, în dimineaţa zilei de 28 octombrie 2010,în jurul orelor 5, din rezervorul autospecialei cu nr. de înmatriculare X a fost sustrasă cantitatea de 280 litri de motorină, prin emiterea acestei adrese învinuitul creând în mod nereal aparenţa că fapta reclamată de către numitul A.E. face obiectul unei lucrări penale.

Prima instanţă a constatat, că inculpatul A.I.A., în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a reţinut plângerea formulată de P.M.M. şi declaraţia acestuia care a reclamat faptul că, la data de 28 aprilie 2011, persoane necunoscute i-au furat borseta cu documentele în parcarea de la popasul D., împiedicând astfel înregistrarea unui dosar penal cu privire la cele reclamate şi, astfel, împiedicarea efectuării de cercetări; a reţinut plângerea formulată de A.E. care a reclamat faptul că la data de 17 octombrie 2010, în parcarea Restaurantului P. din com. M., i-a fost sustrasă cantitatea de 280 de litri de motorină de către persoane necunoscute, împiedicând înregistrarea unui dosar penal cu privire la cele reclamate şi, astfel, împiedicarea efectuării de cercetări; a reţinut plângerea formulată de numitul A.V. la data de 09 aprilie 2011, declaraţia dată de acesta, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţia numitului B.I., împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri, în care s-a reclamat sustragerea unui rezervor de combustibil de pe un tir, să ajungă la organele de urmărire penală; a reţinut plângerea formulată de numitul B.C. la data de 07 mai 2011 şi declaraţia dată de acesta potrivit căruia persoane necunoscute i-au sustras acumulatorul auto de pe autoturismul Dacia 1300, împiedicând, astfel, ca aceste- înscrisuri să ajungă la organele de urmărire penală; a reţinut plângerea penală şi declaraţia formulată de M.G., datată 06 ianuarie 2011, şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat ca urmare a reclamaţiei aceleiaşi persoane potrivit căreia, în noaptea de 5/6 ianuarie 2011, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa de unde au sustras 15 kg carne de porc şi doi berbeci şi declaraţia lui G.M.M., împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri să ajungă la organele de urmărire penală; a reţinut plângerea formulată de numita Ş.I. care a reclamat faptul că, la data de 11 decembrie 2010, persoane necunoscute i-au pătruns în locuinţă de unde au sustras 1.400 de lei, nedatată, împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă la organele de urmărire penală; a reţinut plângerea formulată de numitul M.D.G., datată 21 noiembrie 2011, care a reclamat faptul că şoferul unui autovehicul de teren i-a lovit intenţionat autoturismul marca M.V., împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă la organele de urmărire penală.

Prima instanţă a constatat, că la data de 04 iulie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş s-a sesizat din oficiu faţă de agenţii de poliţie F.V. şi N.R.V. din cadrul Postului de Poliţie M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen. (1969), constând în aceea că, fiind audiaţi în calitate de martori în Dosarul penal nr. 544/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele de 19 mai 2011 şi 23 mai 2011, au declarat în mod mincinos că, la data de 17 mai 2011, cât timp s-au aflat în zona popasului D. împreună cu inculpatul A.I.A., acesta nu a controlat actele niciunui grup de motociclişti. În urma sesizării din oficiu s-a format Dosarul penal nr. 882/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş care a fost conexat la Dosarul penal nr. 544/P/2011.

S-a apreciat că faptele de mărturie mincinoasă, la care se referă sesizarea din oficiu, rezultă din declaraţiile denunţătorilor care au precizat că echipajul de poliţie care i-a oprit la data de 17 mai 2011 era format din trei poliţişti, din procesul-verbal de recunoaştere de pe planşă foto în care s-a consemnat că denunţătorul R.G. l-a recunoscut pe numitul F.V. ca fiind lucrătorul de poliţie mai în vârstă care îl însoţea pe inculpatul A.I.A. la popasul D. şi căruia i s-a adresat pentru a-l ruga pe inculpatul A.I.A. să nu le aplice o sancţiune contravenţională care să implice reţinerea permiselor de conducere (fapt confirmat şi de ceilalţi denunţători), precum şi din declaraţia martorei A.E. care a precizat că inculpatul N.R.V. s-a aflat în echipajul de poliţie care, la data de 17 mai 2011, a oprit pentru control un grup de patru motociclişti.

Inculpaţii F.V. şi N.R.V. au fost supuşi unor constatări tehnico-ştiinţifice privind detectarea comportamentului simulat, concluzionându-se în sens afirmativ asupra existenţei acestuia.

Inculpaţii F.V. şi N.R.V. nu au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, iar inculpatul A.I.A. a recunoscut parţial faptele săvârşite, cu excepţia infracţiunilor de luare de mită.

Tribunalul a apreciat că, în drept, faptele inculpatului A.I.A., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie M., care la data de 17 mai 2011, în jurul orelor 18.30, pe DN7, în zona popasului D., aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a efectuat semnalul de oprire în trafic a martorilor denunţători K.J. şi R.G. care îşi conduceau motocicletele dinspre mun. Piteşti şi le-a solicitat acestora câte 250 de euro, scriind această sumă pe o foaie de hârtie, primind aceste sume de bani de la K.J. şi R.G.L., pentru a nu le reţine conducătorilor auto permisele de conducere întrucât efectuaseră depăşiri neregulamentare, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapte aflate în concurs.

Cu privire la faptele aceluiaşi inculpat, care a consemnat în mod nereal, cu ocazia întocmirii fişei de intervenţie cu nr. 37 din 28 aprilie 2011 a Postului de Poliţie M., că "P.M.M. nu a observat faptul că a uitat anumite documente personale la domiciliu şi a crezut că i-au fost furate în timp ce servea masa în zona restaurantelor D., iar după ce a sunat la domiciliu s-a convins că uitase documentele respective", şi la rubrica "observaţii" din aceeaşi fişă a consemnat "nu se confirmă", deşi din plângerea şi declaraţia numitului P.M.M., găsite la locuinţa inculpatului, nu rezultă cele consemnate în fişa de intervenţie, ci dimpotrivă, acesta reclamând furtul documentelor; a completat în mod eronat în fişa de intervenţie numărul 91 din 28 octombrie 2010 a Postului de Poliţie M. că "s-au efectuat cercetări pe raza comunei M. în vederea identificării persoanei reclamante, însă aceasta nu a fost găsită", şi a completat la "rezultatul verificărilor" faptul că "nu se confirmă", deşi din plângerea numitului A.E., găsită la locuinţa inculpatului, rezultă că acesta a reclamat în scris furtul combustibilului; în raportul întocmit la data de 17 mai 2011 către Poliţia Municipiului Piteşti, a menţionat că pe parcursul desfăşurării serviciului la Postul de Poliţie M. a oprit în trafic pentru control pe numiţii S.V., B.G.C. şi R.C. fără a menţiona faptul că i-a oprit pentru control şi pe cetăţenii austrieci R.G. şi K.J. care circulau cu motocicletele pe raza comunei M., satul D., jud. Argeş, a emis dovada ce poartă numărul 160459 din 28 aprilie 2011 (număr care nu există în registrele Postului de Poliţie M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeş - Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de Poliţie M., prevăzută ca fiind ştampilată cu ştampila Postului de Poliţie M. şi semnată de către ag. A.I.A. prin care i s-a comunicat numitului P.M.M. faptul că, la data de 28 aprilie 2011, i-au fost sustrase mai multe înscrisuri şi un card R., înscris găsit la locuinţa inculpatului cu ocazia efectuării percheziţiei din data de 18 mai 2011, prin emiterea acestei adrese creând în mod nereal aparenţa că fapta reclamată de către numitul P.M.M. face obiectul unei lucrări penale; a emis adresa ce poartă numărul 962145 din 28 octombrie 2010 (număr care nu există în registrele Postului de Poliţie M. conform notei raport nr. 311202 din 19 mai 201 la I.P.J. Argeş -Compartimentul Control Intern) având antetul Postului de Poliţie M., prin care s-a comunicat către SC T. SRL Măgurele că, în dimineaţa zilei de 28 octombrie 2010, în jurul orelor 5, din rezervorul autospecialei cu nr. de înmatriculare X a fost sustrasă cantitatea de 280 litri de motorina, prin emiterea acestei adrese inculpatul creând în mod nereal aparenţa că fapta reclamată de către numitul A.E. face obiectul unei lucrări penale, s-a constatat că întrunesc elementele constitutive a cinci infracţiuni de fals intelectual prevăzute şi pedepsite de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), aflate în concurs.

Faptele inculpatului, care a reţinut plângerea primită de la P.M.M. şi declaraţia acestuia prin care a reclamat faptul că, la data de 28 aprilie 2011, persoane necunoscute i-au furat borseta cu documentele în parcarea de la popasul D., împiedicând astfel înregistrarea unui dosar penal cu privire la cele reclamate şi, astfel, împiedicarea efectuării de cercetări; a reţinut plângerea primită de la A.E. care a reclamat faptul că la data de 17 octombrie 2010, în parcarea Restaurantului P. din com.M., i-a fost sustrasă cantitatea de 280 de litri de motorină de către persoane necunoscute, împiedicând înregistrarea unui dosar penal cu privire la cele reclamate şi, astfel, împiedicarea efectuării de cercetări; a reţinut plângerea formulată de numitul A.V. la data de 09 aprilie 2011, declaraţia dată de acesta, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţia numitului B.I., împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri, în care s-a reclamat sustragerea unui rezervor de combustibil de pe un tir, să ajungă la organele de urmărire penală; a reţinut plângerea formulată de numitul B.C. la data de 07 mai 2011 şi declaraţia dată de acesta potrivit căruia persoane necunoscute i-au sustras acumulatorul auto de pe autoturismul Dacia 1300 împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri să ajungă la organele de urmărire penală; a reţinut plângerea penală şi declaraţia dată de M.G., datată 06 ianuarie 2011, şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat ca urmare a reclamaţiei aceleiaşi persoane potrivit căreia, în noaptea de 5/6 ianuarie 2011, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa de unde au sustras 15 Kg. de porc şi doi berbeci şi declaraţia lui G.M.M., împiedicând, astfel, ca aceste înscrisuri să ajungă la organele de urmărire penală; a reţinut plângerea formulată de numita Ş.I. care a reclamat faptul că, la data de 11 decembrie 2010, persoane necunoscute i-au pătruns în locuinţă de unde au sustras 1.400 de lei, nedatată, împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă la organele de urmărire penală; a reţinut plângerea formulată de numitul M.D.G., datată 21 noiembrie 2011, care a reclamat faptul că şoferul unui autovehicul de teren i-a lovit intenţionat autoturismul marca M.V., împiedicând, astfel, ca acest înscris să ajungă la organele de urmărire penală, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive a şapte infracţiuni de reţinere de înscrisuri prevăzute şi pedepsite de art. 272 C. pen. (1969).

Prima instanţă a constatat, că faptele inculpaţilor F.V. şi N.R.V., agent-şef principal, respectiv agent în cadrul Postului de Poliţie M., care, fiind audiaţi în calitate de martori în Dosarul penal nr. 544/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele de 19 mai 2011 şi 23 mai 2011, au declarat în mod mincinos că, la data de 17 mai 2011, cât timp s-au aflat în zona popasului D. împreună cu inculpatul A.I.A., acesta nu a controlat actele niciunui grup de motociclişti, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. (1969).

Tribunalul a apreciat că, în cauză, s-a făcut dovada vinovăţiei celor 3 inculpaţi în ce priveşte săvârşirea infracţiunilor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi, ca atare, a dispus condamnarea acestora pentru infracţiunile reţinute în sarcină, la individualizarea pedepselor aplicate având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), cu referire gravitatea faptelor săvârşite, pericolul social concret, ridicat al infracţiunilor, modalitatea de săvârşire a acestora, urmările produse, atitudinea procesuală, precum şi faptul că acuzaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.

Totodată, s-a apreciat, că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. (1969) poate fi atins, în ce-l priveşte pe inculpatul A.I.A., prin condamnarea acestuia la închisoare pentru săvârşirea celor două infracţiuni de luare de mită, a celor 5 infracţiuni de fals intelectual şi a celor 7 infracţiuni de reţinere de înscrisuri, la pedeapsa rezultantă din pedeapsa cea mai grea fără stabilirea unui spor şi cu executare în condiţii de detenţie, aplicându-i-se, de asemenea, şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, iar cu privire la inculpaţii F.V. şi N.R.V. s-a considerat că acesta poate fi atins şi fără executare.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii A.I.A., F.V. şi N.R.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Inculpatul A.I.A. a criticat sentinţa pentru greşita sa condamnare, apreciind că probele administrate nu au fost corect interpretate, din ansamblul probatoriului administrat rezultând, de fapt, că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu există, sens în care a solicitat achitarea în baza dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1968). în subsidiar, a criticat sentinţa din perspectiva greşitei individualizări a pedepsei aplicate, solicitând a se dispune suspendarea executării pedepsei, în condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. (1969) sau art. 86¹ C. pen. (1969).

Inculpaţii F.V. şi N.R.V. au criticat sentinţa pentru greşita lor condamnare, apreciind că probele administrate nu demonstrează existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată şi, prin urmare, solicitând achitarea în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968). În subsidiar, sentinţa a fost criticată pentru greşita individualizare judiciară a pedepsei şi reţinerea în favoarea apelanţilor a circumstanţelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. (1969), cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală nr. 117/A din 14 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul A.I.A. împotriva sentinţei penale nr. 86⁶ din 17 octombrie 2012 a Tribunalului Argeş, a fost desfiinţată în parte sentinţa şi rejudecând, au fost înlăturate, în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat, dispoziţiile art. 57 C. pen. (1969), cu toate consecinţele.

În baza dispoziţiilor art. 86¹, 86² C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A.I.A. pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare, pe durata căruia acesta a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen. (1969), respectiv: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. (1969), iar în baza dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii F.V. şi N.R.V. împotriva sentinţei, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale acesteia.

Au fost obligaţi inculpaţii F.V. şi N.R.V. la câte 1710 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 810 lei reprezentau cheltuieli traducător şi câte 150 lei reprezentau onorariul parţial al apărătorului din oficiu, cu privire la care s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei.

Examinând sentinţa supusă apelului din punctul de vedere al motivelor invocate, Curtea a constatat că situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor - apelanţi şi încadrarea juridică faptelor au fost corect reţinute de către prima instanţă în raport cu ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv: declaraţiile denunţătorilor şi procesele - verbale de recunoaştere de pe planşele foto încheiate în prezenţa acestora; răspunsul la comisia locatorie a autorităţilor judiciare austriece din care a rezultat că denunţătorii au confirmat declaraţiile date în faţa autorităţilor judiciare române; declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi procesele - verbale de recunoaştere pe planşele foto; declaraţiile martorilor A.V. şi B.I.; procesele - verbale de confruntare, procesele - verbale încheiate cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului A.I.A. şi la Postul de Poliţie M.; înscrisurile ridicate de la domiciliul inculpatului A.I.A., precum şi transcrierea înregistrării convorbirilor şi comunicaţilor telefonice ale inculpaţilor A.I.A. şi ale numiţilor B.I. şi B.D..

S-a apreciat că, din coroborarea acestor probe, rezultă că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în sensul că la data de 17 mai 2011, inculpatul A.I.A., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie M., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Popasului D., a oprit în trafic motocicletele pe care se deplasau denunţătorii K.J. şi R.G., împrejurare în care a solicitat acestora câte 250 euro, solicitare pe care a scris-o pe o foaie de hârtie cu scopul de a nu aplica sancţiunea reţinerii permiselor de conducere, întrucât anterior efectuaseră depăşiri neregulamentare, cele două fapte realizând elementele constitutive a două infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 28/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

De asemenea, s-a arătat că, în mod corect, a reţinut prima instanţă că faptele aceluiaşi inculpat care: a efectuat consemnări nereale cu ocazia întocmirii fişei de intervenţie cu nr. 37 din 28 aprilie 2011 a Postului de Poliţie M.; a completat în mod eronat cu intenţie o altă fişă de intervenţie cu nr. 21 din 28 octombrie 2010 a Postul de Poliţie M.; a făcut menţiuni nereale în raportul întocmit la data de 17 mai 2011 către Poliţia Municipiului Piteşti, în care a menţionat că pe parcursul desfăşurării serviciului a oprit în trafic pentru control trei persoane, dar fără a menţiona şi împrejurarea că i-a oprit pentru control şi pe cetăţenii austrieci mai sus menţionaţi, care circulau cu motocicletele pe raza comunei M., satul D.; a emis o dovadă ce poartă nr. 160459/2011, număr ce nu există în registrele Postului de Poliţie M., dovada putând antetul Postului de Poliţie M. şi ştampila acestei unităţi, semnată şi de către agentul A.I.A.; a emis adresa cu nr. 962145 din 28 octombrie 2010, număr care nu există în registrele Potului de Poliţie M., prin emiterea acestei adrese inculpatul creând în mod nereal aparenţa că fapta reclamată de numitul A.E. face obiectul unei lucrări penale; întrunesc elementele constitutive a cinci infracţiuni de fals intelectual prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

De asemenea, s-a apreciat că faptele aceluiaşi inculpat care, în perioada aprilie 2011 - mai 2011, în mod repetat a reţinut diferite înscrisuri, împiedicând în acest fel efectuarea de cercetări penale cu privire la plângerile diferitelor persoane în legătură cu comiterea unor infracţiuni, realizează conţinutul constitutiv a şapte infracţiuni prevăzute de art. 272 C. pen. (1969).

În legătură cu inculpaţii F.V. şi N.R.V., Curtea a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut din ansamblu probelor administrate că, fiind audiaţi în calitate de martori în Dosarul penal nr. 544/P/2011 a Pachetului de pe Tribunalul Argeş, la datele de 19 mai 2011 şi 23 mai 2011, au declarat în mod mincinos că, la data de 17 mai 2011, în intervalul de timp în care s-au aflat la Popasul D. împreună cu inculpatul A.I.A., acesta nu a controlat actele niciunui grup de motociclişti, aceste fapte realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen. (1969).

S-a arătat că vinovăţia inculpaţilor F.V. şi N.R.V. este demonstrată, printre altele, cu declaraţiile denunţătorilor (cetăţeni austrieci), care au precizat că echipajul de poliţie care i-a oprit la data de 17 mai 2011 era format din trei poliţişti, unul dintre denunţători l-a recunoscut pe inculpatul F.V. ca fiind lucrătorul de poliţie ce-l însoţea pe inculpatul A.I.A. I. şi, de asemenea, a precizat că acesta l-a rugat pe inculpatul A.I.A. I. să nu le aplice denunţătorilor sancţiunea contravenţională; relevantă fiind, de asemenea, şi declaraţia martorei A.E., din care rezultă că inculpatul N.R.V. s-a aflat în echipajul de poliţie care, la data de 17 mai 2011, a oprit pentru control un grup de patru motociclişti.

S-a mai arătat că, la termenul de judecată din data de 7 februarie 2013, Curtea a dispus efectuarea unei comisii rogatorii internaţionale, în Republica Austria, având ca obiect audierea martorilor K.J., R.G.L. şi R.G., fiind împuternicită, în acest scop, autoritatea judiciară corespunzătoare din raza de domiciliu a acestora, să îi audieze sub jurământ, urmând să le adreseze întrebările stabilite de Curte, de procuror şi de inculpaţi. Declaraţiile martorilor şi răspunsul la comisa rogatorie au fost înaintate instanţei, aspectele fiind consemnate în documentele originale şi în traducerea acestora.

Faţă de conţinutul declaraţiilor acestor martori, Curtea a constatat că se confirmă susţinerile făcute iniţial în faţa autorităţilor judiciare române, respectiv că inculpatul A.I.A. a fost acela care i-a oprit în trafic şi a procedat în sensul celor reţinute ca situaţie de fapt de către prima instanţă şi de instanţa de prim control judiciar, precum şi că împreună cu acesta au fost prezenţi şi alţi doi lucrători de poliţie.

S-a constatat, de asemenea, că inculpaţii F.V. şi N.R.V., în toate declaraţiile pe care le-au dat, inclusiv în faţa Curţii, nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care sunt trimişi în judecată, precizând că nu au putut observa ceea ce s-a întâmplat în momentul în care inculpatul A.I.A. a oprit în trafic pe cei doi denunţători.

Ca urmare a coroborării probelor anterior menţionate, Curtea a constatat că apărările formulate de către apelanţii inculpaţi sunt nefondate şi, în consecinţă, a apreciat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, faptele săvârşite de către acuzaţi realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care aceşti au fost condamnaţi.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului A.I.A., Curtea a constatat că prima instanţă nu a realizat o interpretare şi aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (1969), arătând că, deşi faptele inculpatului, împrejurările în care au fost comise şi multitudinea acestora conduc la concluzia existenţei unui pericol social concret ridicat al acestora, este necesar să fie avute în vedere şi elemente de circumstanţiere personală, respectiv: lipsa antecedentelor penale, atitudinea parţial sinceră pe parcursul procesului penal, precum şi probele administrate din care rezultă că acesta poate fi resocializat şi fără aplicarea unei pedepse privative de libertate. Prin urmare, Curtea a apreciat că în mod greşit prima instanţă a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru acest inculpat, în condiţiile în care scopul sancţiuni penale poate fi atins şi prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86¹ şi următoarele C. pen. (1969), în acest fel, respectându-se şi cerinţele principiului proporţionalităţii în sensul realizării unei adecvări juste a pedepsei şi modalităţii de executare la situaţia de fapt şi la scopul legii penale.

Pentru considerentele de mai sus, instanţa de prim control judiciar a admis apelul declarat de inculpatul A.I.A. şi a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul arătat anterior, respingând celelalte recursuri formulate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii A.I.A., F.V. şi N.R.V.

Prin motivele scrise de recurs, inculpatul A.I.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10 şi 18 C. proc. pen. (1968), solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1968), arătând că în probatoriul administrat nu există nicio probă certă din care să rezulte săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în condiţiile în care declaraţiile părţilor vătămate sunt contradictorii, iar instanţa de prim control judiciar nu a analizat apărările făcute în apel. În subsidiar, s-a solicitat reducerea termenului de încercare stabilit de instanţa de apel. Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales a inculpatului a arătat că nu mai susţine niciunul din motivele formulate în scris, situaţie în care recurentul a arătat că îşi retrage calea de atac.

Inculpaţii F.V. şi N.R.V., prin motivele formulate în scris, au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 12, 14, 17² şi 18 C. proc. pen. (1968), însă, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales nu a mai susţinut criticile privind nepronunţarea instanţei asupra unor cereri esenţiale, individualizarea pedepsei şi eroarea gravă de fapt având drept consecinţă condamnarea.

În susţinerea cazului de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. (1968), inculpaţii au arătat că faptei îi lipseşte vinovăţia, ca element constitutiv al infracţiunii, având în vedere că "împrejurările esenţiale" asupra cărora au fost întrebaţi de organele de cercetare au privit doar aspectul pretinderii/primirii mitei şi, nicidecum, oprirea în trafic a celor trei martori denunţători, numai în situaţia în care A.I.A. ar fi fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, putându-se pune problema existenţei infracţiunii de mărturie mincinoasă, aceste aspecte reieşind atât din formularele tip de declaraţie cât şi din depoziţiile martorilor audiaţi.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. (1968), recurenţii au arătat că au fost condamnaţi pe baza declaraţiilor unor martori la a căror audiere nu au fost prezenţi, neavând posibilitatea de a le adresa întrebări, şi cu care nu au fost confruntaţi, încălcându-li-se astfel dreptul recunoscut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar comisia rogatorie efectuată în scopul audierii celor trei cetăţeni austrieci a fost realizată cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv de către organele de poliţie din Landul Carintia şi nu de către o instanţă.

Drept urmare, s-a solicitat, în principal, achitarea inculpaţilor sub aspectul săvârşirii faptelor pentru care au fost condamnaţi, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti, pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei cu privire la audierea nemijlocită a martorilor cetăţeni austrieci.

1. În ceea ce priveşte recursul formulat de inculpatul A.I.A., Înalta Curte constată că, la termenul de dezbateri, respectiv 19 iunie 2014 recurentul a declarat, personal, în faţa instanţei că îşi retrage calea de atac, aspect consemnat ca atare în cuprinsul unei declaraţii scrise şi semnate de acesta şi ataşate la dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁴ alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., părţile îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător.

Deoarece retragerea recursului s-a făcut personal de inculpat, până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.I.A.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

2. Examinând recursurile formulate de inculpaţii F.V. şi N.R.V., prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil verificării temeiniciei criticilor formulate, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. (1968) stabileşte în alineatul 2 că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen. (1968).

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. (1968),. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se constată că motivele de recurs au fost depuse la dosar de inculpaţii F.V. şi N.R.V. în termenul legal, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Totodată, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunţată la data de 14 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menţionat.

În ceea ce priveşte criticile circumscrise de recurenţii inculpaţi F.V. şi N.R.V. cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (1968) referitoare lipsa vinovăţiei ca element constitutiv al infracţiunii de mărturie mincinoasă, Înalta Curte arată că, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor formulate, se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de recurenţi pot fi examinate de instanţa de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menţionat, având în vedere modificările aduse dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti. Se observă, astfel, că, prin acest act normativ, s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În această situaţie, Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, inculpaţii contestă, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, încercând să acrediteze ideea că "împrejurările esenţiale" asupra cărora au fost întrebaţi de organele de urmărire penală nu au vizat toate aspectele referitoare la fapta comisă de inculpatul A.I.A. ci doar cel al pretinderii/primirii mitei, situaţie care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, însă numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt.

Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, context în care criticile formulate de recurenţi nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum este cea invocată de inculpaţi.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenţii inculpaţi F.V. şi N.R.V. referitoare la audierea martorilor denunţători prin comisie rogatorie eu încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte arată că acestea nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. (1968), prin prisma căruia au fost susţinute, nefiind vorba de invocarea unor chestiuni privind aplicarea greşită a legii, ci de apreciere a judecătorului, prin aceste susţineri urmărindu-se combaterea afirmaţiilor făcute de martorii respectivi în legătură cu activitatea infracţională reţinută, aspecte care nu mai pot forma obiectul cenzurii instanţei de ultim control judiciar în calea de atac a recursului.

Pe de altă parte, se constată că, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă din data de 7 februarie 2013 şi 14 martie 2013, cu ocazia dispunerii de către instanţa de apel a efectuării comisiei rogatorii internaţionale în Republica Austria, având ca obiect audierea martorilor K.J., R.G.L. şi R.G., inculpaţilor şi apărătorilor lor li s-a acordat posibilitatea de a adresa întrebări acestora, iar întrebările adresate de Curte au fost dezbătute în contradictoriu. Mai mult, prin cererea formulată de instanţa de apel autoritatea judiciară din statul solicitat a fost împuternicită să audieze martorii sub jurământ, adresându-le întrebările stabilite de instanţa română, de procuror şi de inculpaţi, dispoziţiile date fiind în concordanţă cu legea procesual penală română şi cu prevederile Legii nr. 302/2004, iar declaraţiile înaintate şi ataşate la dosar. Ca atare, inculpaţilor le-a fost asigurat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, fiind respectată şi legislaţia internă referitoare la efectuarea comisiei rogatorii.

Verificând incidenţa în cauză a prevederilor art. 5 C. pen. şi având în vedere şi cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, vechiul C. pen., acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţii F.V. şi N.R.V.

Astfel, se constată că inculpaţii au fost condamnaţi de instanţele inferioare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (1969) şi sancţionată cu pedeapsa închisorii cuprinsă între un an şi 5 ani, faptă care în noua codificare, fiind incriminată de dispoziţiile art. 273 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) C. pen., nu a suferit modificări semnificative sub aspectul conţinutului constitutiv şi al celui sancţionatoriu.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile părţii generale a C. pen. din 1969 creează o situaţie mai avantajoasă pentru inculpaţi şi din perspectiva modalităţii de executare a pedepsei ce a fost stabilită prin hotărârile pronunţate de instanţele inferioare. Astfel, se constată că aceştia au fost condamnaţi la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea condiţionată a executării, potrivit art. 81 C. pen. (1969), modalitate de executare care, raportat la regimul juridic şi consecinţele sale, respectiv reabilitarea de drept după împlinirea termenului de încercare, este mai favorabilă decât cele prevăzute în C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014 şi menţionate de apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor.

Aşadar, având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurenţilor inculpaţi, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru aceasta este reglementarea anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluţionării recursului.

Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.V. şi N.R.V. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din 14 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. (1968), având în vedere că se află în culpă procesuală, recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din 14 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.V. şi N.R.V. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2076/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea...		ICCJ. Decizia nr. 2080/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2075/2014. SECŢIA PENALĂ. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2076/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2080/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2113/2014. SECŢIA PENALĂ. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2115/2014. SECŢIA PENALĂ