ICCJ. Decizia nr. 2080/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2080/2014
Dosar nr. 441/87/2012
Şedinţa publică din 19 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 121 din 04 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 4 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul M.N. la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni.
În baza art. 9 lit. b) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. (1968) a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 8 (opt) luni.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. (1968), s-a dispus ca inculpatul M.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1968) în condiţiile art. 71 C. pen. (1968).
În baza art. 81 C. pen. (1968), s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, fixându-se un termen de încercare de 3 ani şi 8 luni, şi s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din aplicarea art. 83 C. pen. (1968).
A fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen. (1968).
A fost admisă acţiunea civilă formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. (1968), a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "C.M." SRL Scrioaştea, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de insolvenţă B.E., la plata sumei de 7.980 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA neachitate.
A fost respinsă cererea de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor debitorului inculpat ca nefondată.
S-a dispus comunicarea hotărârii, în copie, la data rămânerii definitive, către Registrul Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, însuşit de inculpat prin declaraţia dată la termenul de judecată din data de 8 mai 2012, şi a înscrisurilor depuse în etapa judecăţii, că, în urma controlului desfăşurat la sediul Gărzii Financiare, având ca obiect verificarea legalităţii operaţiunilor economice efectuate în perioada ianuarie - decembrie 2008 de către SC C.M. SRL Scrioaştea, Teleorman, a fost întocmit procesul-verbal nr. 3 826 din 27 iulie 2009 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda Financiară Teleorman, constatându-se că, la data de 28 iulie 2008, această societate a efectuat o achiziţie intracomunitară reprezentând 22.000 kg ciment, cu factura externă nr. 0000001125 din 28 iulie 2008, furnizor fiind firma S.E., Ruse, Bulgaria, marfa fiind transportată cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare X, având ca delegat pe numitul B.V.
S-a reţinut că, prin adresa nr. 502030/TR din 11 august 2008, Garda Financiară, secţia Teleorman a solicitat SC O.W. Crâmpoia, Olt, informaţii suplimentare privind transportul de ciment achiziţionat din Bulgaria de către SC C.M., având în vedere că autovehiculul cu nr. de înmatriculare X aparţine acestei societăţi. Din documentele prezentate la data de 26 august 2008 la sediul Gărzii Financiare - Secţia Teleorman de către numitul B.V., administrator la SC O.W. Crâmpoia, Olt, s-a confirmat existenţa transportului celor 22.000 kg ciment din data de 29 iulie 2008, rezultând, totodată, că, la datele de 5, 13 şi 19 august 2008 s-au mai efectuat încă 3 curse "de acelaşi fel", pe aceeaşi rută Ruse, Bulgaria - Scrioaştea, România, pentru SC C.M.
Potrivit declaraţiei date de sus-numitul B.V., de fiecare dată marfa a fost descărcată la locuinţa inculpatului M.N., administrator al SC C.M. SRL Scrioaştea, Teleorman, iar, până la data de 12 septembrie 2011, acesta nu a achitat contravaloarea transportului. Datorită faptului că organul de control fiscal nu a avut posibilitatea de a certifica dacă operaţiunile economice rezultate din cele 4 achiziţii, în cantitate de 88 tone, a căror valoare a însumat 31.065 lei au fost înregistrate în evidenţa contabilă, s-a solicitat AFP Roşiorii de Vede, prin adresa nr. 601961 din 15 iulie 2009 date privind vectorul fiscal, precum şi copii de pe documentele existente la dosarul fiscal.
Cu adresa nr. 5425 din 14 iulie 2009, AFP Roşiorii de Vede a comunicat următoarele date din vectorul fiscal privind SC C.M. SRL Scrioaştea: - plătitor TVA trimestrial începând cu 01 ianuarie 2008; - plătitor impozit pe profit trimestrial începând cu 01 ianuarie 2008.
S-a reţinut, în raport de documentele existente la dosarul fiscal, că, pentru achiziţiile intracomunitare desfăşurate în lunile iulie - august 2008, inculpatul M.N. nu a întocmit şi depus până la data de 27 iulie 2009, data efectuării controlului, declaraţia VIES 390, iar din deconturile 100 şi 300 depuse pentru trimestrul II şi IV nu sunt evidenţiate operaţiunile rezultate din achiziţionarea celor 88 tone de ciment din Bulgaria. în raport de aceste date s-a concluzionat de organul fiscal că, în perioada iulie - decembrie 2008, SC C.M. SRL nu a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu a declarat organului fiscal teritorial veniturile realizate din achiziţiile intracomunitare menţionate anterior, a căror valoare însumează 31.065 lei, din care TVA în sumă de 4.960 lei, pentru care s-a calculat impozitul pe profit sustras în valoare de 7.176 lei şi TVA de plată în anul 2008 în valoare de 4.960 lei, rezultând un prejudiciu total estimat în valoare de 9.13 6 lei.
În vederea efectuării inspecţiei fiscale generale şi pentru soluţionarea adresei nr. 81661 din 25 ianuarie 2010 a DGFP Vâlcea s-a procedat, în perioada 19 - 23 aprilie 2010, la verificarea relaţiilor comerciale (livrări - achiziţii) dintre SC P.I. SRL Prundeni, Vâlcea şi SC C.M. SRL Scrioaştea, Teleorman, sens în care DGFP Teleorman - Activitatea de Inspecţie Fiscală a întocmit procesul-verbal nr. 2206 din 30 septembrie 2010, constatând că, întrucât administratorul societăţii, inculpatul M.N., nu a fost găsit la sediul social al contribuabilului, controlul nu s-a putut efectua.
În data de 16 octombrie 2009, potrivit procesului verbal nr. 1237 din 20 octombrie 2009, contribuabilul SC C.M. a fost supus unui control inopinat în vederea efectuării inspecţiei fiscale generale, însă acesta nu a putut prezenta evidenţa financiar contabilă, motivând că i-a fost furată, aspect relevat de administratorul societăţii, inculpatul M.N. Prin acelaşi proces-verbal i s-a fixat contribuabilului un termen de 30 de zile pentru refacerea evidenţei financiar contabile, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea 82/1991 şi a fost sancţionat contravenţional prin procesul-verbal de contravenţie nr. 0058627 din 16 octombrie 2010.
În vederea efectuării inspecţiei fiscale generale, administratorului societăţii i s-au emis invitaţiile nr. 02 din 04 ianuarie 2010, cu termen de prezentare la data de 22 ianuarie 2010; nr. 351 din 28 ianuarie 2010 cu termen de prezentare la data de 26 februarie 2010 şi nr. 911 din 26 februarie 2010 cu termen de prezentare în data de 29 martie 2010, pentru toate acestea existând confirmarea de primire, însă inculpatul nu s-a prezentat la niciuna din cele trei invitaţii.
Având în vedere această situaţie, precum şi faptul că administratorul societăţii nu a fost găsit la sediul social în perioada controlului, organele de inspecţie fiscală s-au deplasat la APP Roşiorii de Vede, unde, din starea la zi a firmei, s-a constatat că aceasta se afla în faza de deschidere a procedurii falimentului, astfel cum rezultă din Sentinţa comercială nr. 97 din 15 februarie 2010 a Tribunalului Teleorman, pentru care s-a numit lichidator judiciar în persoana Cabinetului de insolvenţă B.E.
Acest cabinet a notificat, la data de 12 martie 2010, AFP Roşiori de Vede pentru depunerea cererii de admitere a creanţei, care s-a adresat Tribunalului Teleorman, cu solicitarea de înscriere în tabelul creditorilor, în dosarul privind lichidarea debitoarei SC C.M.
S-a constatat, totodată, că, nu s-a putut efectua o verificare a relaţiilor comerciale (livrări - achiziţii în sumă de 6771 lei, din care TVA 1081 lei) dintre SC P.I. SRL Prundeni şi SC C.M. Scrioaştea, deoarece acesta din urmă nu a prezentat documentele solicitate, din declaraţia informativă privind livrările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României rezultând că cea de a doua societate a achiziţionat de la prima bunuri în valoare de 6771 lei, din care TVA în sumă de 1081 lei.
De asemenea, din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul nu a prezentat situaţia financiar-contabilă administratorului judiciar numit, respectiv Cabinet Individual de Insolvenţă B.E.
În raport de considerentele expuse s-a concluzionat de instanţă că, faptele inculpatului, astfel cum au fost prezentate mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 4 şi art. 9 litera b din Legea 241/2005, constând în refuzul nejustificat al inculpatului de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificării financiare şi fiscale, în termen de 15 zile de la somaţiile emise în cursul lunilor ianuarie şi februarie 2010, precum şi în omisiunea de a evidenţia în acte contabile, dar şi în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate din achiziţionarea în cursul anului 2008 a cantităţii de 88 tone ciment din Bulgaria.
S-a constatat că faptele inculpatului, recunoscute de acesta pe tot parcursul procesului penal, au fost comise în concurs real, aşa încât s-a reţinut la încadrarea juridică dispoziţiile prevăzute de art. 33 litera C. pen. (1968).
S-a reţinut că prejudiciul total cauzat de inculpat bugetului consolidat al statului este de 9136 lei şi se compune din TVA, în cuantum de 4960 lei, şi 4176 lei impozit pe venit, pe parcursul procesului penal inculpatul achitând suma de 1156 lei, din care 578 lei reprezentând TVA şi 578 lei impozit pe profit, aspect rezultat din adresa comunicată tribunalului de ANAF DGFP Teleorman la data de 19 iunie 2012.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpatul M.N. şi partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - DGFP Teleorman.
Prin Decizia penală nr. 89/A din 9 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - DGFP Teleorman, împotriva Sentinţei penale nr. 121 din 04 septembrie 2012 a Tribunalului Teleorman.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968), au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi de inculpatul M.N., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost desfiinţată în parte, atât în latură penală, cât şi în latură civilă sentinţa apelată şi rejudecând pe fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen. (1968) cu referire la art. 741 C. pen. (1968), cu aplicarea art. 13 C. pen. (1968), s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 4 şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
S-a constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părţii civile.
A fost înlăturată dispoziţia privind obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 7.980 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA, către partea civilă, precum şi a sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, aferente fondului cauzei.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de stat, aferente apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi de apelantul-inculpat M.N.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), a fost obligată apelanta parte civilă, la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, aferente apelului declarat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că, în raport de adresa Ministerului Finanţelor Publice - DGFP Teleorman nr. 1953 din 11 februarie 2013, potrivit căreia prejudiciul de 7979 lei a fost recuperat integral de la SC C.M. Scrioaştea şi de dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen. (1968) cu referire la art. 13 C. pen. (1968) şi art. 741 C. pen. (1968) se impune a se înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului.
Totodată, s-a apreciat că, întrucât prejudiciul a fost recuperat, solicitarea părţii civile de instituire a măsurii asigurătorii nu se justifică, apelul acesteia fiind prin urmare nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman.
Prin motivele scrise de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (1968) pentru greşita încetare a procesului penal faţă de inculpatul M.N. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 şi pentru omisiunea aplicării unei sancţiuni cu caracter administrativ în ce priveşte cea de a doua infracţiune pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens, a arătat că, întrucât infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 este o infracţiune de pericol, nu sunt incidente dispoziţiile art. 741 C. pen. (1968), acestea aplicându-se doar în cazul unei infracţiuni de prejudiciu. Totodată, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, s-a arătat că, urmare a achitării prejudiciului, instanţa de apel trebuia ca, în temeiul dispoziţiilor art. 741 alin. (2) C. pen. (1968), să aplice o sancţiune administrativă, această din urmă critică nemaifiind susţinută oral cu ocazia dezbaterilor.
Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că soluţia a fost dată cu încălcarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanţa nepronunţându-se asupra cererii de instituire a măsurilor asigurătorii, reţinând, însă, în mod nereal, că inculpatul M.N. a achitat prejudiciul în totalitate, cu toate că recuperarea sumei nu a fost adusă la cunoştinţă părţii civile, prin comunicarea chitanţei. Totodată, s-a arătat că obligarea părţii civile la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor art. 193 C. proc. pen. (1968).
Examinând recursurile formulate în cauză, Înalta Curte constată că doar calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiată, cea declarată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prealabil verificării temeiniciei criticilor formulate, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), având în vedere dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, întrucât decizia atacată a fost pronunţată la data de 9 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Verificând, din această perspectivă, îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 38510 alin. (2) şi (21) C. proc. pen. (1968), se constată că atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cât şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman au depus la dosar motivele de recurs în termenul legal, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Totodată, cu titlu preliminar se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de recurenta parte civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman pot fi examinate de instanţa de ultim control judiciar prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. (1968), având în vedere modificările aduse acestui articol prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. (1968) stabileşte în alineatul 2 că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen. (1968).
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat decizia atacată sub aspectul greşitei încetări a procesului penal pornit împotriva inculpatului M.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, însă, se constată că aceste susţineri nu se circumscriu cazului de casare indicat, ci a celui prevăzut de pct. 16 al aceluiaşi articol.
Examinând în acest context criticile formulate, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului M.N. s-a reţinut comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 4 şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării Verificării financiare şi fiscale, în termen de 15 zile de la somaţiile emise în cursul lunilor ianuarie şi februarie 2010, precum şi în omisiunea de a evidenţia în acte contabile, dar şi în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate din achiziţionarea în cursul anului 2008 a cantităţii de 88 tone ciment din Bulgaria. Totodată, se constată că, potrivit adresei Ministerului Finanţelor Publice - DGFP Teleorman nr. 1953 din 11 februarie 2013, prejudiciul de 7979 lei a fost recuperat integral de la SC C.M. Scrioaştea, situaţie în care Înalta Curte apreciază că sunt incidente, ca lege penală mai favorabilă, dispoziţiile art. 741 C. pen. (1968), în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 573/2011, publicată în M.Of. nr. 363/25.05.2011.
Potrivit dispoziţiilor art. 741 alin. (1) C. pen. (1968), în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, precum şi a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o paguba, dacă în cursul urmăririi penale, sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar.
Din examinarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, rezultă că această cauză specială de nepedepsire, prevăzută la alin. (2), se aplică doar infracţiunilor de prejudiciu. Or, având în vedere că fapta incriminată de art. 4 din Legea nr. 241/2005, constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, este o infracţiune de pericol, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de apel a aplicat cu privire la aceasta dispoziţiile art. 741 alin. (2) C. pen. (1968) şi a dispus încetarea procesului penal ca urmare a acoperirii prejudiciului de către inculpat.
În ceea ce priveşte a doua critică formulată de parchet prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), Înalta Curte constată că, în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, deşi a reţinut dispoziţiile art. 741 C. pen. (1968) ca urmare a acoperirii integrale a prejudiciului, instanţa de apel a omis să aplice una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91 C. pen. (1968), încălcând astfel prevederile art. 741 alin. (2) C. pen. (1968), care instituie această obligaţie în sarcina organelor judiciare atunci când sunt întrunite condiţiile legale pentru încetarea procesului penal.
Pentru motivele expuse anterior, Înalta Curte va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, apreciind că, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005, se impune condamnarea inculpatului M.N. la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, prin păstrarea criteriilor de individualizare a pedepsei avute în vedere de instanţa de fond, urmând ca, pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din aceeaşi lege, să îi aplice inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei.
Referitor la calea de atac formulată de partea civilă, se constată că, deşi în cuprinsul cererii scrise aceasta nu a indicat niciun caz de casare, criticile aduse deciziei atacate pot fi analizate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), având în vedere că s-a invocat încălcarea unor dispoziţii legale.
Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, din verificarea sentinţei şi deciziei atacate, Înalta Curte constată că cererea formulată de partea civilă de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor debitorului a fost analizată de instanţele inferioare, acestea apreciind-o ca nefondată şi respingând-o ca atare în dispozitivul hotărârilor. Mai mult, în calea de atac a apelului, instanţa a constatat ca fiind acoperit integral prejudiciul, situaţie în care, în speţă, nu mai sunt aplicabile dispoziţiile privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatului. Ca atare, instanţa de ultim control judiciar apreciază ca nefondate criticile formulate de recurentă pe acest aspect.
De asemenea, examinând prevederile legale referitoare la acoperirea cheltuielilor judiciare în cadrul procesului penal, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a obligat partea civilă la plata sumei de 300 lei cu acest titlu, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 193 C. proc. pen. (1968). Astfel, din lecturarea textului de lege presupus a fi încălcat rezultă că acesta are în vedere plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cadrul procesului penal. Or, din examinarea deciziei atacate se constată că instanţa de apel nu a obligat partea civilă la plata cheltuielilor de judecată făcute de celelalte părţi, ci s-a raportat la dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), potrivit cărora, în cazul declarării unei căi de atac sau formulării unei cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori şi-a retras calea de atac ori cererea. Ca atare, întrucât suma de 300 de lei reprezintă cheltuielile judiciare efectuate de stat cu ocazia judecării apelului promovat de partea civilă, Înalta Curte constată că şi această critică este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte critica referitoare la reţinerea în mod nereal a faptului că inculpatul M.N. a achitat în totalitate prejudiciul, Înalta Curte arată că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968) şi nici nu poate fi analizată prin prisma altui motiv de casare enumerat în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, nefiind vorba de invocarea unor chestiuni privind aplicarea greşită a legii, ci de aprecierea judecătorului pe baza probelor de la dosar, situaţie în care aceste aspecte nu mai pot forma obiectul cenzurii instanţei de ultim control judiciar în calea de atac a recursului.
Pentru toate considerentele expuse anterior, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), Înalta Curte va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa în parte decizia atacată şi rejudecând: în baza art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (1968) şi art. 3201 C. proc. pen. (1968), va condamna pe inculpatul M.N. la 8 luni închisoare şi va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1968). în baza art. 81 C. pen. (1968), va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, iar, în baza art. 359 C. proc. pen. (1968), va atrage atenţia inculpatului M.N. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1968). în baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1968), va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza 741 alin. (2) teza a II-a C. pen. (1968) şi art. 91 lit. c) ;C. pen. (1968), va aplica inculpatului M.N. sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei pentru infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi va dispune înregistrarea sancţiunii administrative în cazierul judiciar.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Totodată, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman împotriva aceleiaşi decizii, iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), întrucât se află în culpă procesuală, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 9 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul M.N.
Casează în parte decizia penală recurată şi rejudecând:
În baza art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (1968) şi art. 3201 C .pr. pen. condamnă pe inculpatul M.N. la 8 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II- a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. (1968) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului M.N. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1968).
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1968) suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza 741 alin. (2) teza a II-a C. pen. (1968) şi art. 91 lit. c) C. pen. (1968) aplică inculpatului M.N. sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei pentru infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Dispune înregistrarea sancţiunii administrative în cazierul judiciar.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2077/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 2113/2014. SECŢIA PENALĂ. Rejudecarea după... → |
|---|
