ICCJ. Decizia nr. 2113/2014. SECŢIA PENALĂ. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2113/2014
Dosar nr. 5012/62/2012
Şedinţa publică din 23 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 138 din 24 mai 2013 a Tribunalului Braşov a fost admisă cererea formulată de condamnatul N.C. privind rejudecarea cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr. 1828/2001 al Tribunalului Braşov în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 69/2002 a Tribunalului Braşov.
A fost anulată sentinţa penală nr. 69/S din 29 martie 2002 Tribunalul Braşov rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1694 din 02 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie şi toate formele de executare începute în baza acestei hotărâri.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată infracţiunii prin actul de sesizare din art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi art. 64 lit. c) C. pen. respectiv dreptul de a fi asociat şi administrator la orice societate comercială, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi art. 64 lit. c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată efectiv de inculpat în perioada 06 ianuarie 2012 - 09 ianuarie 2012 şi din 22 martie 2012 la zi.
S-a constatat că inculpatul este deţinut în prezent în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2002 din 18 aprilie 2003 emis în baza sentinţei penale nr. 69/S din 29 martie 2002 Tribunalul Braşov rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1694 din 02 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
S-a dispus comunicarea dispoziţiilor sentinţei la O.R.C. după rămânerea definitivă.
A fost respinsă cererea părţii civile de instituire a măsurii sechestrului asigurător.
În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC N. SA Făgăraş suma de 340.756,34 RON cu titlu de despăgubiri şi a respins restul pretenţiilor formulate ca neîntemeiate dată fiind natura delictuală a răspunderii civile.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69/S din 29 martie 2002 Tribunalul Braşov, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat din art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen. a condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a exercita profesia de comerciant, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.
În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen. art. 998, 999 C. civ. a obligat pe inculpat să plătească părţii civile SC N. SA Făgăraş suma de 3.407.563.433 RON şi a respins restul pretenţiilor împotriva aceste hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. Prin decizia penală nr. 175/Ap din 04 septembrie 2002 Curtea de Apel Braşov a desfiinţat sentinţa în parte şi rejudecând în baza art. 7 din Legea nr. 25/1990 a dispus comunicarea către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Prahova a hotărârii de condamnare a inculpatului şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Prin decizia penală nr. 1694 din 02 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 13 ani închisoare menţinând celelalte dispoziţii.
Din actele dosarului a rezultat că inculpatul nu a fost prezent nici la urmărire penală şi nici la judecata cauzei în fond sau căile de atac exercitate împotriva sentinţei pronunţată de tribunal. Procedura de citare cu inculpatul a fost realizată prin afişare atât la domiciliul cunoscut al acestuia indicat în actul de sesizare, cât şi prin afişare la consiliul local al municipiului Făgăraş.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, formele de executare au fost întocmite emiţându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2002 din 18 aprilie 2003.
Prin dispoziţia I.G.P.R. din 20 septembrie 2001 condamnatul a fost dat în urmărire naţională şi în urmărire internaţională prin mesajul B.N.I. din 19 iunie 2003.
La data de 25 martie 2008 a fost emis mandat european de arestare în executarea căruia condamnatul a fost arestat în Spania la data de 06 ianuarie 2012. Din adresa din data de 27 iunie 2012 a Biroului SIRENE a rezultat că N.C. a fost eliberat la data de 09 ianuarie 2012 şi rearestat la data de 22 martie 2012, fiind predat în aceeaşi autorităţilor române şi încarcerat în aceeaşi zi în România. Cu adresa din 29 martie 2012 A.N.P. - Penitenciarul Mărgineni comunică faptul că la data de 29 martie 2012 condamnatul a fost încarcerat în acest penitenciar în executarea pedepsei.
La data de 30 martie 2012, inculpatul prin apărător a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 69/2002 a Tribunalului Braşov, menţionând că înţelege să declare apel peste termen.
Prin încheierea de şedinţă din data de 03 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. 191/64/2012, cauza fiind recalificată cerere de rejudecare după extrădare potrivit art. 5221 C. proc. pen., a fost înaintată Tribunalului Braşov.
La data de 02 aprilie 2012, avocat D.A.N. a declarat pentru inculpat recurs peste termen împotriva deciziei penale nr. 172/Ap/2002 a Curţii de Apel Braşov. Prin decizia penală nr. 3356 din 19 octombrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de retragerea recursului declarat de inculpat.
Instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile art. 5221 C. proc. pen. în ceea ce priveşte judecarea în lipsă a inculpatului.
Nu există probe în cauză din care să rezulte că inculpatul ar fi renunţat în mod neechivoc la dreptul de a sta personal în instanţă, astfel încât s-a impus reluarea judecăţii cauzei în prezenţa acestuia, pentru a-i asigura dreptul la un proces echitabil. De asemenea, este întrunită şi condiţia ca inculpatul să fi fost predat în baza unui mandat european de arestare, în vederea executării pedepsei aplicate aşa cum am arătat mai sus.
În ceea priveşte faptul că, din istoricul procedurii aşa cum a fost prezentat, a rezultat că inculpatul, prin avocaţi, a declarat atât apel peste termen, cât şi recurs peste termen împotriva hotărârilor pronunţate în primul ciclu procesual, tribunalul a reţinut că cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnat este admisibilă, întrucât acesta a fost condamnat în lipsă, deşi a declarat apel peste termen, acesta nu a fost soluţionat pe fond şi ca urmare nu s-a procedat la o nouă cercetare judecătorească.
În interpretarea corectă a condiţiei existenţei „unei persoane judecate şi condamnate în lipsă", cuprinsă în art. 5221 C. proc. pen., trebuie avute în vedere şi prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen., respectiv art. 3853 C. proc. pen. referitoare la apelul/recursul peste termen, apel care poate fi declarat de partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare. Pentru a fi respectată voinţa legiuitorului, interpretarea corectă din punct de vedere gramatical şi sistematic a sintagmei amintite nu poate fi decât aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpaţii condamnaţi ce au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată, până la rămânerea definitivă a hotărârii (atât la judecata şi pronunţarea în primă instanţă, cât şi la judecata în apel şi recurs, în măsura în care au fost exercitate în cauză aceste căi ordinare de atac).
Instanţa a considerat că în situaţia în care au fost formulate de aceeaşi persoană două cereri, simultan sau succesiv, respectiv apel/recurs peste termen şi rejudecare potrivit art. 5221 C. proc. pen., în condiţiile în care apelul/recursul peste termen au fost soluţionate pe fond, o nouă judecată potrivit art. 5221 C. proc. pen. nu poate duce la administrarea aceloraşi probe ca în fazele anterioare de judecată.
În cazul inculpatului N.C., cererea formulată de avocat la data de 30 martie 2012, deşi intitulată apel peste termen a fost recalificată cerere de rejudecare după extrădare, iar recursul peste termen a fost retras de inculpat nefiind soluţionate pe fond.
Faţă de aceste considerente, în urma admiterii cererii de rejudecare după extrădare, instanţa a anulat sentinţa penală nr. 69/S din 29 martie 2002 Tribunalul Braşov rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1694 din 02 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie şi toate formele de executare începute în baza acestei hotărâri.
Examinând cauza în fond instanţa a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 25 septembrie 2001, întocmit în dosar penal nr. 268/P/2001, s-a dispus trimiterea în judecată în lipsă a inculpatului N.C., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în aceea că în luna mai 2001, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a emis 5 file CEC pentru suma totală de 3.421.563.433 ROL (342.156,34 RON) către SC N. SA Făgăraş, fără ca pentru acoperirea acestora să existe provizia necesară, cauzând o pagubă părţii vătămate şi un folos material injust SC D.C. SRL.
În ceea priveşte istoricul cauzei instanţa a reţinut următoarele:
La data de 21 iunie 2001 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul N.C. care în derularea contractului încheiat cu SC N. SA Făgăraş în luna mai a anului 2001 a emis un număr de 5 file CEC pentru plata mărfii cunoscând că nu are disponibil în contul societăţii, prejudiciul creat în patrimoniul SC N. SA ridicându-se la suma de 3 miliarde ROL, faptă încadrată în conţinutul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Ulterior prin ordonanţa procurorului din data de 24 septembrie 2001 s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea pentru care a fost începută urmărirea penală.
În aceeaşi zi, prin ordonanţă, procurorul a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe durata a 30 de zile, măsură care nu a fost pusă în executare, inculpatul fiind încarcerat în baza mandatului.
În cursul cercetărilor s-au efectuat acte de căutare, inculpatul nefiind prezent, nu s-a întocmit un proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
Mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală de care are cunoştinţă, precum şi faţă de faptul că probele au fost legal administrate, instanţa va admite cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Din probele legal administrate în cauză a rezultat care sunt faptele pentru care inculpatul, identificat fără dubiu a fi cel cercetat, a fost trimis în judecată.
Astfel, a rezultat din probele administrate în cauză faptul că data de 05.04.2011, inculpatul, asociat unic şi administrator al SC D.C. SRL, s-a prezentat la SC N. SA Făgăraş şi a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în baza căruia societatea SC N. SA Făgăraş urma să vândă societăţii inculpatului cantitatea de 1.000 tone de azotat de amoniu, îngrăşământ ambalat în saci de polietilenă de 50 kg.
Preţul mărfii vândute urma să se achite în rate, respectiv 30% din valoare respectiv 1.500.000.000 ROL cu titlu de avans şi 70% la 25 de zile de la expedierea mărfii.
Inculpatul a plătit avansul de 30% cu ordine de plată. În perioada 13 aprilie 2001 - 02 mai 2001, SC N. SA a livrat întreaga cantitate de azotat de amoniu către societatea inculpatului, marfa fiind transportată cu autocamioane închiriate de inculpat de la SC O. SA Câmpulung Muscel, judeţul Argeş.
După încheierea livrărilor, inculpatul s-a prezentat la sediul SC N. SA unde a completat filele CEC 1 cu suma de 700.000.000 ROL, scadentă la 10 mai 2001; 2 cu suma de 700.000.000 ROL, scadentă la 14 mai 2001; 3 cu suma de 700.000.000 ROL; scadentă la 17 mai 2001, 4 cu suma de 700.000.000 ROL, scadentă la 22 mai 2001, 5 cu suma de 700.000.000 ROL, scadentă la 28 mai 2001.
Filele CEC au fost introduse la plată, însă Banca C.R. - Sucursala Câmpina a refuzat plata pentru lipsa disponibil în cont. Fila CEC în valoare de 700.000.000 ROL scadentă la 17 mai 2001 a fost onorată parţial, cu suma de 14.000.000 ROL. Din adresa din 21 iunie 2001 a Băncii C.R. - Sucursala Câmpina rezultă că din contul SC D.C. SRL, în data de 07 mai 2001 s-a ridicat în numerar suma de 245.000.000 ROL, iar în data de 10 mai 2001, suma de 80.000.000 ROL. Suma rămasă neachitată către SC N. SA este de 3.407.563.433 ROL.
În drept, fapta a fost încadrată în conţinutul concret al infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen.
SC N. SA Făgăraş s-a constituit partea civilă în cauză cu suma de 3.907.496.427 ROL reprezentând contravaloarea mărfii livrate şi penalităţi prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, partea civilă a solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei instanţa a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât nu suntem în prezenţa unei infracţiuni continuate, unitate legală de infracţiuni care presupune existenţa mai multor acte materiale comise la intervale de timp în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. În cauză, inculpatul a întocmit filele CEC în aceeaşi zi aşa cum rezultă din probele administrate în cauză.
Ca urmare, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
Văzând dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege care incriminează fapta, respectiv art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., dar şi dispoziţiile art. 72 C. pen., la individualizarea judiciară a pedepselor instanţa a ţinut seama de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, persoana inculpatului aşa cum este conturată aceasta de actele dosarului, în vârstă de 53 de ani, aflat la primul contact cu legea penală şi faţă de timpul scurs de la momentul săvârşirii faptei până în prezent, instanţa a apreciat că se impune reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.
Acordând circumstanţelor atenuante efectele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen. şi luând în considerare gravitatea faptei, modul şi mijloacele de săvârşire, consecinţele produse, persoana inculpatului, instanţa a constatat că un cuantum al pedepsei principale de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi art. 64 lit. c) C. pen. respectiv dreptul de a fi asociat şi administrator la orice societate comercială, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale este de natură să răspundă scopului şi funcţiilor pedepsei astfel cum este acesta definit în art. 52 C. pen., reţinând că scopul imediat al pedepsei, consecinţele acesteia faţă de inculpat, vor fi pe deplin realizate, pe de o parte faţă de faptul că aceasta a realizat consecinţele faptelor săvârşite, le-a regretat şi le-a asumat, iar pe de altă parte scopul mediat al pedepsei pentru acest gen de fapte necesită nu numai o intervenţie promptă a organelor statului, dar şi aplicarea unor sancţiuni care să asigure o prevenţie în materie.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi art. 64 lit. c) C. pen.
Având în vedere că inculpatul a executat o parte din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală anulată în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de inculpat în baza acestui mandat, respectiv din data de 06 ianuarie 2012 - 09 ianuarie 2012 şi din 22 martie 2012 la zi.
Faţă de faptul că nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile care să fie în proprietatea inculpatului, instanţa a respins cererea părţii civile de instituire a măsurii sechestrului asigurător.
A dispus comunicarea dispoziţiilor sentinţei la O.R.C. după rămânerea definitivă.
În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească părţii civile SC N. SA Făgăraş suma de 340.756,34 RON cu titlu de despăgubiri şi a respins restul pretenţiilor formulate ca neîntemeiate dată fiind natura delictuală a răspunderii civile.
Împotriva acestei decizii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul N.C.
Ministerul Public a criticat hotărârea pentru netemeinicie în ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a greşitei reţineri dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. care se raportează la lipsa antecedenţelor penale ale inculpatului, la vârsta acestuia şi la durata de timp scursă de la momentul săvârşirii faptei până la data pronunţări sentinţei.
Ministerul Public a precizat că pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată acestui inculpat nu reflectă gravitatea faptei comise de către acesta în cursul anului 2002 când a comis o infracţiune de înşelăciune prin emitere de file CEC fără acoperire în paguba societăţii N. SA Făgăraş de la care a cumpărat 1.000 tone de azotat de amoniu şi căreia i-a creat un prejudiciu de aproape 3.421.000.000 ROL la nivelul anului 2001, luna mai, şi după 12 ani când inculpatul a fost prins doar urmare condamnării în lipsă, fiind admisă rejudecarea inculpatului ca urmare a cererii promovate de către acesta şi când i s-a permis să se aplice şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. Raportat la acest prejudiciu imens la nivelul anului 2001 care a dus la dezechilibrarea financiară a societăţii respective, raportat şi la conduita pe care a avut-o inculpatul după ce s-a aflat în posesia unor sume de bani când a părăsit domiciliul şi nu a mai putut fi găsit pentru finalizarea urmăririi penale pentru a i se prezenta materialul şi a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acuzaţia care i se aduce, pedeapsa aplicată nu se justifică şi nu reflectă gravitatea faptei comise în urmă cu 12 ani. De asemenea, scurgerea unei durate foarte mari de timp de la data comiterii faptei şi până la data pronunţării este exclusiv din atitudinea culpabilă a inculpatului, iar împrejurarea că acesta nu are antecedente penale nu poate fi evaluată pe două criterii de către instanţă, atât pe temeiul dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., cât şi acela al reţinerii circumstanţelor atenuante. Ca urmare, consideră că este netemeinică reţinerea acestui aspect al personalităţii inculpatului referitor la lipsa antecedentelor penale şi nu se impune ca acesta să fie evaluat în aceste două criterii juridice ale art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen.
Inculpatul N.C. a solicitat, în primul rând, a se observa că motivul pentru care s-a admis cererea sa de rejudecare a fost acela că a fost judecat în lipsă, întrucât în cursul urmăririi penale şi în timpul judecăţii în căile de atac a fost citat la o adresă greşită, deşi la dosar se afla depus buletinul acestuia, astfel încât inculpatul nu a ştiut de efectuarea urmăririi penale şi de faptul că este supus judecăţii. Părăsirea domiciliului conjugal se datorează unei alte împrejurări decât aceea de a se sustrage de la urmărirea penală despre care acesta nu a avut cunoştinţă. Datorită unui prost management al societăţii a cărei asociat unic era, acesta a rămas în imposibilitate de a asigura întreţinere familiei sale, nu s-a complăcut în situaţia de a fi întreţinut de către soţie şi în acest context a înţeles să nu fie o povară pentru familie, motiv pentru care a părăsit domiciliul plecând în Spania ca să-şi câştige existenţa.
Inculpatul a solicitat o mai largă aplicare a efectelor circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei la limitele prevăzute de legea în vigoare în acest moment, ceea ce ar fi permis ca pedeapsa să ajungă la 3 ani închisoare, arătând că a trecut o îndelungată perioadă de timp din anul 2001 până în prezent în care inculpatul nu a mai săvârşit nicio faptă de natură penală, a înţeles semnificaţia acestui dosar, a recunoscut faptele, deşi ar fi avut de dat anumite explicaţii pentru că nu a plecat cu banii, el doar a livrat marfa. în această situaţie, a acceptat statutul existent recunoscând fapta şi încercând să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen., că nu se poate reţine faptul că s-a sustras, acesta a recunoscut fapta şi nu are antecedente penale. Mai mult, în curând, o astfel de faptă va fi pedepsită cu o pedeapsă cuprinsă între 1 şi 5 ani închisoare şi dacă se reţin circumstanţe, potrivit noii legi ar putea să coboare sub un an închisoare, existând garanţia că inculpatul se va îndrepta.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa de apel a constatat că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, dispoziţiile privind rejudecarea după executarea mandatului european de arestare au fost corect aplicate.
În ceea ce priveşte starea de fapt şi încadrarea juridică, acestea au fost stabilite corect de prima instanţă, în speţă fiind incidente dispoziţiile legale privind unitatea naturală de infracţiune.
Singura chestiune supusă devoluţiunii apelului este individualizarea judiciară a pedepsei. Ministerul Public solicitând înlăturarea circumstanţelor atenuante şi majorarea pedepsei, iar inculpatul acordarea unei eficiente sporite acestor circumstanţe şi reducerea pedepsei.
Instanţa de apel, a reţinut similar primei instanţe, că dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. au fost judicios reţinute de Tribunalul Braşov.
Astfel, deşi valoarea prejudiciului produs de inculpat prin infracţiune este mare, instanţa de apel a constatat că inculpatul este în vârstă de 53 de ani, se află la primul contact cu legea penală şi faţă de timpul scurs de la momentul săvârşirii faptei până în prezent, în mod evident, are loc o diluare a pericolului social concret al faptei comise, în cauză nu există dat că de la acea dată până în prezent acesta ar mai fi comis şi alte fapte penale.
În acest context, s-a apreciat că inculpatul a realizat consecinţele faptelor săvârşite, le-a regretat şi le-a asumat, prin solicitarea ca judecarea cauzei să fie efectuată conform procedurii abreviate, iar pe de altă parte scopul mediat al pedepsei pentru acest gen de fapte necesită nu numai o intervenţie promptă a organelor statului, dar şi aplicarea unor sancţiuni care să asigure o prevenţie în materie, or, pedeapsa aplicată este suficientă şi de natură să conducă la reeducarea inculpatului şi la realizarea scopului de prevenţie generală pe care îl are sancţiunea penală, astfel că nu se impune majorarea pedepsei şi nici înlăturarea circumstanţelor atenuante.
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că nu se impune nici reducerea pedepsei, aşa cum a solicitat inculpatul: nu poate fi neglijată valoarea mare a prejudiciului produs prin infracţiune, respectiv 3.407.563.433 ROL, inculpatul fiind obligat la plata acestei sume convertite în RON, iar o reducere a pedepsei ar fi de natură a conduce la diluarea scopului general şi special al prevenţiei penale.
În consecinţă, s-a constatat că pedeapsa aplicată de prima instanţă este conformă prevederilor art. 72 C. pen., hotărârea fiind legală şi temeinică.
Faţă de cele menţionate, prin decizia penală nr. 137/Ap din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respirase apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul N.C.
Având în vedere că inculpatul se află în executarea pedepsei, s-a adăugat, în continuare, la pedeapsa executată şi perioada de la 24 mai 2013 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina acestuia.
Împotriva deciziei penale nr. 137/Ap din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul N.C.
Analizând decizia recuratâ atât din perspectiva criticilor formulate, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, constată următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Drept urmare, faţă de data pronunţării deciziei atacate, respectiv 26 noiembrie 2013, în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. din 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin legea anterior menţionată s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Astfel, instanţa de recurs nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile, analizând exclusiv dacă din punctul de vedere al legalităţii, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. invocat în apărare, nu este incident în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Dispoziţiile legale enunţate au în vedere situaţiile în care instanţa nu aplică prevederile legale (penale sau civile) obligatorii (spre exemplu nu aplică prevederile art. 37 C. pen. referitoare la recidivă); aplică dispoziţii legale neprevăzute de lege sau aplică greşit prevederi legale care trebuiau aplicate (exemplu: aplicarea greşită a prevederilor art. 37 C. pen. sau greşita aplicare a legii civile prin înlăturarea solidarităţii la despăgubirea morală a părţii civile, în condiţiile în care fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de mai mulţi inculpaţi).
În speţă, se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclude posibilitatea analizării criticii formulate de către recurentul inculpat N.C. în sensul reducerii pedepsei sub rninirnul special prevăzut de lege, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judecătoreşti prevăzute de art. 74 C. pen.
Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.
În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.
În speţă, de la data săvârşirii infracţiunilor de către inculpat- mai 2001, până la soluţionarea recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Ca atare, se pune problema determinării legii penale mai favorabile în cauza de faţă.
Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.
În speţă, inculpatul N.C. a fost condamnat de către instanţa de fond la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi asociat şi administrator la orice societate comercială, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen.
Potrivit legii noi, fapta inculpatului de a emite un număr de 5 file CEC pentru suma totală de 3.421.563.433 ROL, către SC N. SA Făgăraş, fără ca pentru acoperirea acestora să existe provizia necesară, cauzând o pagubă părţii vătămate şi un folos material injust SC D.C. SRL, se regăseşte incriminată în forma simplă prev.de art. 244 alin. (1) din noul C. pen. şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
În concret, fapta inculpatului astfel cum a fost reţinută prin actul de sesizare, cât şi prin cele două hotărâri de condamnare, corespunde tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, în varianta tip, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., deoarece filele CEC au fost emise de către inculpat în mod legal, neconstituind astfel un mijloc fraudulos în accepţiunea textului incriminator prev. în alin. (2) al art. 244 din noul C. pen.
Fapta prev. de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen. anterior reţinută în sarcina inculpatului era pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani închisoare, limite reduse ca efect al reţinerii art. 3201 C. proc. pen. anterior, la 6 ani şi 8 luni şi respectiv la 13 ani şi 4 luni închisoare.
În raport cu aceste limite, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen. anterior, pedeapsa fiind redusă sub minimul special ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.
În ceea ce priveşte efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei, se constată că nu există diferenţe între art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleaşi condiţii de reglementare.
În prezent, fapta de înşelăciune este incriminată în art. 244 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, limitele în situaţia reţinerii art. 396 alin. (10) C. proc. pen. fiind între 4 luni şi 2 ani închisoare.
Concluzionând, se constată că legea nouă este mai favorabilă inculpatului datorită limitelor de pedeapsă mai reduse, dar şi împrejurării că potrivit art. 244 alin. (3) din C. pen. în vigoare, în cazul infracţiunii de înşelăciune este prevăzută posibilitatea împăcării, ca şi cauză de înlăturare a acţiunii penale.
În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, se au în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
În speţă, legea nouă a fost identificată ca lege mai favorabilă şi prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile legale enunţate, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii vechi.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 137/Ap din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 138 din 24 mai 2013 a Tribunalului Braşov, numai în ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptei şi cuantumul pedepsei aplicate şi, rejudecând în aceste limite:
În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi va reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., la 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.
Va constata că inculpatul a executat din pedeapsa de 2 ani închisoare perioadele de la 6 ianuarie 2012 la 9 ianuarie 2012 şi de la 22 martie 2012 la 23 iunie 2014.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului N.C. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2002 din 18 aprilie 2003 emis de Tribunalul Braşov în baza sentinţei penale nr. 69/S din 29 martie 2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1694 din 2 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 137/Ap din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 138 din 24 mai 2013 a Tribunalului Braşov, numai în ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptei şi cuantumul pedepsei aplicate.
Rejudecând în aceste limite:
În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., la 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.
Constată că inculpatul a executat din pedeapsa de 2 ani închisoare perioadele de la 6 ianuarie 2012 la 9 ianuarie 2012 şi de la 22 martie 2012 la 23 iunie 2014.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului N.C. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2002 din 18 aprilie 2003 emis de Tribunalul Braşov în baza sentinţei penale nr. 69/S din 29 martie 2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1694 din 02 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2014.
Părțile dosarului
(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)
- NIȚĂ CRISTIAN - Recurent (inculpat)
Termenele dosarului
| Dată de ședință | Oră începere ședință | |
|---|---|---|
| 23.06.2014 | 9:00 |
|
| ← ICCJ. Decizia nr. 2080/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 2115/2014. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
