ICCJ. Decizia nr. 2425/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2425/2014

Dosar nr. 1052/88/2012

Şedinţa publică din 3 septembrie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul N.B. împotriva deciziei penale nr. 24/P din 23 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 54 din 14 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1052/88/2013 s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 183 C. pen. a condamnat pe inculpatul N.B. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

A admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile N.C.E.S. şi N.C.R.C.

A obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă N.C.E.S.

A obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă N.C.R.C.

A obligat inculpatul la plata unei prestaţii periodice în favoarea minorului N.C.R.C., prestaţie stabilită în raport de venitul net pe economie începând cu data de 08 iulie 2009 şi până la încetarea stării de nevoie.

A respins pretenţiile formulate de partea civilă N.C.E.S. (cheltuieli de înmormântare şi pomeni ulterioare) ca nefondate.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.000 RON.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 21/P/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a trimis în judecată pe inculpatul N.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.

S-a reţinut în rechizitoriu că în ziua de 08 iulie 2009, inculpatul N.B. i-a aplicat două lovituri, în faţă şi în zona cefei, lui N.C.S.R., în urma cărora victima a căzut cu faţa de asfalt, cauzându-i astfel decesul.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală (procese-verbale de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, raport medico-legal din 08 octombrie 2010 întocmit de Serviciul medico-legal judeţean Tulcea avizat de Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Bucureşti, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor T.L., A.C.P., U.A.V., C.J., B.A., D.V., F.I., N.C.E.S.), coroborându-le cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, (declaraţiile inculpatului, ale martorilor din acte, precum şi ale martorilor N.A., C.A., R.C., T.F.M., expertiza medico-legală din 27 martie 2013 efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală din 27 martie 2013 efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti, actele medicale, s-a reţinut următoarea situaţie de. fapt:

La data de 08 iulie 2009, inculpatul N.B., a plecat către localitatea Topolog cu autoturismul proprietate personală pentru a vinde lemn, însoţit fiind de doi zilieri care lucrau pentru el, A.C.P. şi U.A.V. La întoarcere, inculpatul l-a luat în localitatea Sâmbăta Nouă şi pe martorul B.A., acesta ocupând scaunul din dreapta faţă, cei doi zilieri aflându-se în caroseria autoutilitarei marca D.

Inculpatul a ajuns în localitatea Cerbu în jurul orei 17.00, când în staţia de autobuz oprise microbuzul care venise de la Constanţa. Din microbuz au coborât victima N.C.S.R. cu câte o sacoşă în fiecare mână, precum şi alte persoane, printre ele şi martora T.L. împreună cu fiul său minor, T.F.M., cei doi mergând în spatele victimei.

După ce au parcurs aproximativ 80 m. de la staţie, pe lângă aceştia a trecut autovehiculul condus de inculpat, care a oprit în dreptul victimei, pe care inculpatul o cunoştea.

Ceea ce s-a întâmplat ulterior acestui moment a fost perceput şi relatat diferit atât de către inculpat, cât şi de către martorii audiaţi în cauză.

În declaraţia olografă de la data de 08 iulie 2009, inculpatul a susţinut că a oprit maşina pentru a discuta cu victima, a coborât, s-a deplasat prin spatele maşinii şi, când a ajuns lângă N.C.S.R., lângă uşa dreapta a maşinii, a întins mâna către el pentru a-l saluta, R. „a lăsat sacoşele jos şi i-a întins mâna la repezeală”.

A remarcat că R. era „ostil”, l-a întrebat de ce nu vrea să vorbească cu el, întrebare la care victima a răspuns tot cu o întrebare „ce avem noi de discutat?”, răspuns din care inculpatul a dedus că „era supărat pe mine”.

În declaraţia dată în ziua de 08 iulie 2009, inculpatul nu şi-a amintit dacă victima şi-a luat sacoşele din dreptul maşinii, însă a precizat că după ce a parcurs 5 m., a văzut-o că s-a oprit câteva secunde, după care a căzut cu faţa în asfalt fără a se sprijini pe mâini.

Inculpatul a mai adăugat „eu nu l-am lovit pe S.R. şi nici nu aveam vreun motiv să fac acest lucru”, şi bănuia că victima se temea să discute cu el fie că se despărţise în fapt de soţia lui, iar inculpatul i-ar fi putut spune acesteia că R. era în sat, fie pe faptul că i-a vândut tatălui său o maşină marca P. şi încă nu îi dăduse actele maşinii.

După începerea urmăririi penale, la data de 06 martie 2012, inculpatul a dat o altă declaraţie în faţa procurorului, în prezenţa avocatului său ales. În această declaraţie, inculpatul a relatat că după ce a oprit maşina, a trecut prin spatele ei cu scopul de a se apropia de R., dar nu a reuşit să ajungă faţă în faţă întrucât R. „a luat-o prin faţa maşinii şi când se afla în mijlocul asfaltului, a stat nemişcat câteva secunde, după care a căzut pe şosea cu faţa în jos. Din cauza izbiturii s-a săltat puţin de la sol, iar apoi a căzut din nou cu falca dreaptă în asfalt, constatând că avea spume la gură”.

Inculpatul a precizat că „în nici un moment eu nu am fost mai aproape de 2-3 m. de R. anterior căzăturii”, că a cerut o sticlă de apă pentru a stropi victima, apoi a sunat la ambulanţă, însă nu a aşteptat venirea acesteia ci a pus victima în maşină pe scaunul din dreapta faţă şi a transportat-o la Spitalul Orăşenesc Babadag.

În aceeaşi zi - 06 martie 2012 - inculpatul a mai dat o declaraţie şi în faţa judecătorului investit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, susţinând, că victima „mergea legănându-se ca şi cum era în stare de ebrietate”, că „a coborât din maşină însă nu a apucat să vorbească cu victima, deoarece s-a deplasat spre centrul străzii şi dintr-o dată, a căzut cu faţa în jos, după care s-a ridicat un pic şi a căzut din nou” (Dosar nr. 778/88/2012, ataşat la prezentul dosar).

Inculpatul a fost de acord să declare şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a susţinând din nou că s-a apropiat de victimă dar nu a atins-o, a întrebat-o de la distanţă ce face, dar nu i-a răspuns, s-a îndepărtat şi a mers în faţa maşinii, a început să se clatine şi brusc a căzut cu faţa de asfalt.

Inculpatul nu a avut nicio explicaţie pentru susţinerile diferite pe care le-a avut în timpul urmăririi penale, a precizat că au trecut trei ani şi nu îşi aminteşte dacă a dat mâna cu victima sau alte amănunte. Spre finalul declaraţiei dată în şedinţa publică din 05 iunie 2012, inculpatul a explicat totuşi nepotrivirea dintre declaraţii prin faptul că pe data de 08 iulie 2009 a stat la poliţie o zi întreagă într-o stare de tracasare, de spaimă, la auzul veştii că R. a murit.

Într-o primă fază martorii A.C.P. şi U.A.V. au declarat că nu au văzut ca victima să fi fost lovită de inculpat (declaraţiile olografe din data de 08 iulie 2009). Martorul A. a arătat în declaraţia olografă că inculpatul i-a spus victimei să stea puţin de vorbă cu el, însă acesta mergea în continuare pe trotuar în faţa maşinii, inculpatul „a plecat înspre acel băiat ce i-a spus că nu are nimic de discutat cu el şi a dat să fugă după ce lăsase sacoşele jos. În acest moment, s-a împiedicat şi a căzut în mijlocul şoselei cu faţa în jos”.

Aceşti martori au fost reaudiaţi la datele de 28 şi respectiv 29 februarie 2012, şi, sub prestare de jurământ, şi-au retractat primele susţineri.

Astfel, în declaraţia de la dosarul de urmărire penală, martorul A.C.P. a afirmat că în ziua evenimentului, după oprirea maşinii, inculpatul a coborât de la volan şi s-a dus direct la S.R., întrebându-l pe un ton agresiv: „bă, tu când ai de gând să îmi dai banii?”, iar R. i-a răspuns că „îi va da când va avea”. Martorul a mai arătat că la răspunsul lui R., N.B., fiind foarte aproape de acesta, „cred că faţă în faţă”, i-a aplicat o lovitură de pumn în faţă, moment în care victima a căzut în genunchi, după care l-a apucat pe R. de tricou, l-a ridicat în picioare şi i-a mai aplicat o lovitură, după cap, în ceafă, cu pumnul”, la care R., fiind fără reacţie şi, probabil, în stare de inconştienţă, „a mai făcut doi paşi şi a căzut ca fulgerat cu faţa la asfalt”.

Martorul a mai susţinut că în acel moment, B.A., bărbatul luat la ocazie, a coborât din maşină, şi după lovitura aplicată i-a spus inculpatului „lasă-l, mă, nu mai da în el că îl omori”.

A.C.P. a mai relatat că la internarea în oraşul Babadag, inculpatul l-a lăsat pe el şi pe U.A.V. să aştepte 2-3 ore până când a venit fratele inculpatului şi i-a dus la poliţie, unde, în parcarea instituţiei se afla inculpatul care le-a spus: „băi, aveţi grijă ce declaraţi, ziceţi că R. a căzut singur pe asfalt”.

Martorul a precizat că datorită acestui motiv, dar şi faptului că îi cunoştea pe fraţii N. ca fiind „violenţi şi agresivi” au declarat aşa cum li s-a cerut. În aceeaşi declaraţie, martorul a subliniat că nu doreşte să fie confruntat cu inculpatul întrucât îi este teamă de el şi de familia lui.

Aspecte asemănătoare a specificat şi martorul U.A.V. Martorul a declarat că l-a auzit pe inculpat întrebându-l pe R. „când ai de gând să-mi dai banii înapoi?”, la care victima i-a răspuns „nu mai am ce să vorbesc cu tine”. A mai declarat că a văzut cum, atunci când cei doi erau faţă în faţă, inculpatul i-a aplicat o lovitură de pumn în regiunea feţei, astfel că tânărul a căzut în genunchi, că inculpatul l-a ridicat în picioare de tricou şi i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul în lateral, fără să sesizeze dacă l-a lovit în faţă sau în ceafă, astfel că tânărul a căzut în lateral, pe marginea şoselei, s-a ridicat, a mai mers doi-trei paşi în faţă şi a căzut cu faţa direct în asfalt.

Şi acest martor a susţinut că în faţa sediului Poliţiei Babadag, inculpatul li s-a adresat cu cuvintele: „aveţi grijă ce declaraţi, acela a căzut singur în stradă”. Mai mult, la ieşirea din sediul poliţiei, inculpatul i-a întrebat: „aţi declarat ce v-am zis? Cum aţi declarat?”.

Martorul a mai relatat că după incident a aflat că între inculpat şi victimă au existat neînţelegeri legate de o sumă de bani pe care aceasta din urmă i-o datora inculpatului. U.A.V. a menţionat că nu doreşte ca inculpatul să ia cunoştinţă de noile afirmaţii întrucât îi este teamă de el şi de familia sa şi din acest motiv nu a dorit să fie confruntat cu inculpatul.

Audiaţi în şedinţa publică din 14 august 2012, aceşti doi martori şi-au menţinut primele declaraţii date în cursul urmăririi penale, retractându-şi cea de-a doua declaraţie, susţinând că au fost speriaţi, că declaraţiile nu le-au fost citite şi au fost ameninţaţi cu puşcăria şi cu bătaia să dea declaraţii împotriva inculpatului şi forţaţi să semneze declaraţiile de către doi lucrători de poliţie.

Martorul B.A., în declaraţia dată în ziua incidentului, arată că în localitatea Cerbu inculpatul a oprit maşina, a mers în spatele maşinii, că a observat cum victima a trecut pe lângă ei având în mâini trei sacoşe, a rămas în spate fără să îl poată vedea, iar în aproximativ 1-2 minute a sesizat că tânărul nu mai avea sacoşele în mână şi mergea cu spatele clătinându-se, a trecut pe partea dreaptă a maşinii, căzând brusc cu faţa în jos pe asfalt, timp în care inculpatul se afla în picioare lângă oblonul din partea dreaptă a maşinii, iar sacoşele tânărului în dreptul roţii spate dreapta. A mai susţinut martorul că atunci când l-a întrebat pe inculpat ce se întâmplase, acesta nu i-a dat nici un răspuns, dar a cerut apă pentru a o stropi pe victimă.

Reaudiat la data de 29 februarie 2012, martorul a precizat că nu a auzit şi nu a văzut nimic din ceea ce se întâmplase în spatele maşinii, dar a văzut cum victima a căzut „fulgerată” cu faţa în asfalt, fără a avea reacţii. Cu aceeaşi ocazie, martorul a susţinut că nu sunt adevărate declaraţiile martorilor A. şi U. potrivit cărora i-ar fi cerut inculpatului să nu îl mai bată pe tânăr, adăugând că la momentul incidentului avea probleme medicale la cap şi se afla în concediu medical.

Pentru a întări aceste susţineri, martorul a prezentat organelor de cercetare penală o scrisoare medicală eliberată de Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare-Neurochirurgie din care rezultă că se află în evidenţa acestei clinici pentru un anevrism de arteră cerebrală stângă operat, că pacientul continuă cu crize de pierdere a conştientei, prezentând, printre altele, tulburări amnezice şi de atenţie.

În cursul cercetării judecătoreşti, martorul şi-a menţinut declaraţia olografă dată la 08 iulie 2009, precizând că cea de-a doua declaraţie i-a fost luată când era sub influenţa medicamentelor, dar că această declaraţie i-a fost citită, a fost de acord să o semneze, însă a fost deranjat de faptul că lucrătorul de poliţie era prea „impunător”.

În faţa instanţei, martorul B.A. a dat mai multe detalii decât în declaraţia olografă, declarând că inculpatul a vorbit cu victima la o distanţă de 2 m., dar că nu ştie ce au vorbit, geamul fiind închis, dar a văzut cum victima a avut o stare de leşin dintr-odată şi a căzut la marginea trotuarului cu bărbia de asfalt cu ricoşeu, căderea a fost puternică, a văzut cum i-au sărit dinţii pe jos, că pe stradă a venit o femeie (L., în prezent decedată) care i-a spus că R. avea epilepsie şi a mai căzut şi altă dată.

Martora T.L. a dat două declaraţii la data de 09 iulie 2009, în prima menţionând că a coborât în localitatea Cerbu din microbuzul de Constanţa, că a văzut victima căzută în faţa maşinii, însă nu a văzut să o fi lovit cineva.

În cea de-a doua declaraţie, martora a specificat că din autoutilitara marca D. a coborât şoferul „care s-a dus direct la acel tânăr, l-a apucat cu o mână de îmbrăcăminte, apoi l-a lovit cu pumnul în zona feţei, acel tânăr a căzut în iarbă înspre gard, apoi l-a ridicat de jos şi l-a lovit, a dat în zona cefei, iar acel tânăr a căzut cu faţa în asfalt. În acest timp, din maşină a mai coborât o persoană solidă care i-a spus şoferului să nu mai dea în el.”

Această martoră a fost audiată şi la data de 27 februarie 2012, asemenea celorlalţi martori, sub prestare de jurământ, ocazie cu care martora a revenit asupra primei declaraţii în care susţine că nu a văzut incidentul, explicând că a procedat astfel, „întrucât ştie de la diferiţi locuitori ai satului că şoferul este agresiv, este din neamul N. din localitatea Vasile Alecsandri, şi sunt foarte periculoşi, fiindu-i foarte teamă. Ulterior, în aceeaşi zi, având conştiinţa încărcată, am declarat exact aşa cum am perceput agresiunea”. Martora a mai solicitat să nu fie confruntată cu inculpatul pentru că îi este teamă de el.

La data de 27 februarie 2012, martora a completat cea de-a doua declaraţie pe care a dat-o la 09 iulie 2009, arătând că în urma primei lovituri şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva grav, întrucât victima „devenise inconştient, capul i se legăna, îi atârna mandibula”, iar când a ajuns în dreptul unei bănci de la marginea şoselei le-a povestit despre incident numitelor D.V. şi C.J., afirmând că „şoferul unei autoutilitare marca D. l-a bătut pe un tânăr care venise cu mine cu microbuzul şi că l-a omorât în stradă”.

Instanţa de judecată, după nenumărate termene acordate în scopul audierii martorei T.L. şi după citarea acesteia în mod repetat cu mandat de aducere în condiţiile art. 183 C. proc. pen., a audiat-o în şedinţa publică din 08 ianuarie 2013.

În prima fază, martora a declarat că nu ştie nimic din cele întâmplate, pentru ca ulterior, să dea detalii despre incident, afirmând că a călătorit în acelaşi microbuz cu victima, care nu părea să fie bolnav, nu era palid, şi că după ce a coborât din microbuz, după un timp, fiul său Ş. i-a spus, uitându-se în urmă: „mami, s-a întâmplat ceva, cred că se bat”. Martora a mai susţinut că de la o distanţă de 80 m. a văzut cum tânărul ce coborâse dintr-o utlitară marca D. a lovit victima în faţă, victima a căzut, tânărul l-a ridicat şi la lovit după cap, iar R. a căzut cu faţa în asfalt”. Despre acel tânăr martora a precizat că era mărunţel şi plinuţ, inculpatul semănând la statură cu acel tânăr.

Martora şi-a justificat „amnezia” pe care a avut-o la debutul declaraţiei, susţinând că are o problemă de sănătate „ceva cu capul, uit, după care îmi amintesc, dar mai greu, fără a depune dovezi medicale în acest sens”.

Cum din audierea martorei T.L. a rezultat că incidentul a fost surprins şi de fiul său, T.F.M., instanţa a dispus ascultarea acestuia în şedinţa din 05 februarie 2013.

Acest martor a confirmat susţinerile mamei sale precizând că a văzut cum dintr-o autoutilitară marca D. de culoare albă a coborât un tânăr de statură medie, slăbuţ, ce s-a îndreptat către un alt tânăr ce călătorise cu el şi cu mama sa în microbuz şi care a ridicat pumnul către el. Martorul a subliniat că nu a surprins momentul lovirii acelui tânăr pentru că i-a fost frică şi a fugit, mama sa mergând normal şi tot uitându-se înapoi. T.F.M. a mai susţinut că îl remarcase pe acel tânăr în timpul călătoriei, dar nu a observat ca acesta să se simtă rău în timpul călătoriei.

Martorul a mai adăugat că, văzându-l pe inculpat în sala de judecată, nu îl recunoaşte ca fiind tânărul care a coborât din maşină, în schimb a precizat că are aceiaşi statură cu acea persoană.

Chiar dacă acest martor nu l-a identificat pe inculpat ca fiind persoana care a coborât din maşină şi „a ridicat pumnul asupra celuilalt tânăr”, instanţa are convingerea că inculpatul este acea persoană, convingere formată din coroborarea declaraţiilor inculpatului şi ale martorilor ale căror declaraţii le-am analizat în paragrafele anterioare.

Instanţa de judecată a audiat şi alţi martori care nu au surprins incidentul, dar care au aflat de producerea lui de la T.L. - D.V. şi C.J. Această ultimă martoră, în declaraţia dată în faţa instanţei, a negat că le-ar fi auzit pe T.L. şi C.A., sora sa, povestind despre incident, declaraţiile de la urmărirea penală fiind semnate de ea, dar fără a-i fi citite.

Această martoră a fost confruntată cu martora D., cu ocazia confruntării martora D. susţinând în continuare că cealaltă martoră (C.J.) a auzit ce spusese T.L.

În opinia instanţei, chiar dacă neclarităţile din declaraţiile celor două martore nu au fost înlăturate, susţinerile acestora au mai puţină relevanţă atâta vreme cât nu au perceput întregul eveniment „ex propriis sensibus”.

Nici martora C.A., audiată în ambele faze procesuale nu a văzut incidentul în desfăşurare, ci doar deznodământul: un bărbat căzut pe şosea ridicat de alţi doi bărbaţi. Aceeaşi constatare o facem şi în privinţa martorului F.I.

Instanţa a făcut o trecere în revistă a declaraţiilor inculpatului şi ale martorilor în cele două etape ale procesului penal în contextul în care toate aceste declaraţii conţin contradicţii evidente, parţial în privinţa inculpatului care într-o declaraţie susţine că a dat mâna cu victima, au stat de vorbă, în cealaltă că nu s-a apropiat mai mult de 2-3 m., nu l-a atins, l-a întrebat ceva, fără ca victima să-i răspundă, totală (în privinţa martorilor A. şi U. care într-o primă declaraţie susţin că inculpatul nu a lovit victima, în altă declaraţie, dimpotrivă, să descrie în detaliu modul în care N.B. l-a lovit pe S.R., pentru ca în faţa instanţei să afirme, din nou, că inculpatul nu s-a atins de R.).

La procesul de evaluare a probelor instanţa are în vedere împrejurarea că declaraţiile inculpatului şi ale martorilor sunt divizibile şi acceptă că acestea sunt afectate de subiectivismul firesc ce poate interveni în declaraţiile părţilor şi chiar ale unor martori (cum sunt martorii A. şi U. care în iulie 2009 lucrau pentru inculpat). Este absolut firesc ca inculpatul să nu spună tot ce ştie pentru a nu se autoincrimina, şi tocmai din acest motiv declaraţiile sale au o valoare probantă condiţionată de existenţa altor probe în cauză.

Declaraţiile inculpatului sunt confirmate de martori, angajaţii săi (şi ne referim la două dintre declaraţii, cele care retractează susţinerile relative la lovirea victimelor de către inculpat) şi, parţial de martorul B.A. care, nu a surprins însă, întregul incident şi oricum, declaraţia sa este privită cu rezerve datorită problemelor medicale confirmate de actele medicale depuse la dosarul de urmărire penală.

Apreciind asupra retractării declaraţiilor care-l incriminează pe inculpat (şi ne referim, evident, la martorii A. şi U.), considerăm că explicaţiile oferite de aceşti martori (au fost speriaţi, nu ştiau ce conţin declaraţiile din februarie 2012, au fost ameninţaţi de lucrătorii de poliţie cu bătaia şi puşcăria pentru a declara împotriva inculpatului) nu sunt credibile. Cu excepţia martorului B.A. care a fost surprins că lucrătorul de poliţie era prea autoritar („impunător”), ceilalţi martori nu au afirmat că ar fi fost ameninţaţi, constrânşi în vreun fel, să declare sau să semneze declaraţiile.

Tribunalul reaminteşte că simpla retractare sau modificare de către inculpat şi martori a unor declaraţii nu poate duce la înlăturarea în mod automat şi nemotivat a declaraţiilor anterioare. În acest context, apreciind ca nesincere declaraţiile de retractare, constatând că declaraţiile făcute de cei doi martori în februarie 2012 se coroborează cu declaraţiile martorilor oculari T.L., T.F.M., urmează a înlătura celelalte două declaraţii ale martorilor A. şi U.

Din coroborarea declaraţiilor acestor patru martori oculari (T.L., T.F.M., A. şi U. - declaraţiile din 28 februarie 2012) rezultă că inculpatul a coborât din maşină, s-a îndreptat către victimă, a întrebat-o când îi dă banii şi nemulţumit de răspunsul acestuia i-a aplicat o lovitură de pumn în faţă, victima a căzut în genunchi, inculpatul l-a ridicat în picioare trăgându-l de tricou, şi i-a mai aplicat o lovitură după cap, în ceafă, cu pumnul, lovitură în urma căreia S.R. a căzut cu faţa de asfalt.

Realizând ce a făcut, inculpatul a încercat să readucă victima în simţiri, stropindu-l cu apă, lovindu-l în mod repetat peste faţă (aspecte ce rezultă şi din declaraţiile martorilor B.A. şi F.I.) şi, într-un final, transportându-l cu maşina sa la Spitalul Orăşenesc Babadag în stop cardio-respirator. În aceeaşi seară victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Tulcea, unde a decedat.

Concluziile provizorii întocmite de către medicul legist au stabilit drept cauză a morţii „ruptura unui anevrism vascular cerebral de tip berry”, evidenţiind leziunile traumatice ale feţei şi excoriaţii şi menţionând că între leziunile traumatice faciale şi deces nu există relaţie cauzală.

Aceste concluzii provizorii fundamentează concluziile de achitare formulate de inculpat, numai că valoarea probantă a unor concluzii medico-legale nedefinitive făcute la debutul anchetei penale este redusă şi justifică, de regulă, înaintarea unei propuneri de arestare preventivă.

Niciodată trimiterea în judecată a unui inculpat acuzat de infracţiuni ce au avut ca urmare decesul victimei nu se face exclusiv pe baza unor concluzii medico-legale provizorii. Şi, în speţă, în cursul urmăririi penale, a fost efectuat un raport medico-legal din 08 octombrie 2010, întocmit de Serviciul medico-legal judeţean Tulcea care a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, cauza medicală constituind-o „hemoragia subarahnoidală determinată de un traumatism facial având un mecanism de producere activ şi/sau pasiv, posibil rezultat în urma lovirii cu/de corp contondent (suprafaţă dură cu profil neregulat, cu impact contuz facial); între trauma contuzo-facială şi deces existând relaţie directă de cauzalitate”.

Raportul medico-legal a fost întocmit de acelaşi medic legist care a emis concluziile provizorii, astfel că procurorul de caz, având în vedere concluziile diferite ale celor două acte medicale, a înaintat dosarul la Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti, care, la data de 10 august 2011 a întocmit avizul în care s-a precizat că „leziunile traumatice s-au produs prin lovire cu şi de corp dur, fiind puţin probabil un mecanism de cădere simplu”.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost încuviinţată efectuarea unei expertize medico-legale de către Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti care a avut în vedere întregul dosar al cauzei, inclusiv actele medicale depuse de părţile civile.

Concluziile comisiei, raportat la obiectivele formulate de inculpat, au fost următoarele:

- victima nu figurează în evidenţă cu afecţiuni medicale care să aibă ca simptomatologie „leşinul” şi „spume la gură”;

- moartea victimei s-a datorat hemoragiei subarahnoidiene;

- aspectul macroscopic şi topografia leziunilor aşa cum au fost prezentate în documentaţia pusă la dispoziţie pledează pentru un mecanism de producere a acestora prin lovire cu şi de un corp dur, fără a se putea exclude cu certitudine producerea leziunilor prin mecanism de lovire de corp/plan dur auto sau hetero propulsate.

Comisia nu a fost în măsură să explice neconcordanţa dintre actele medicale şi a recomandat reautopsierea cadavrului prin exhumare pentru alte aprecieri medico-legale.

Preluând recomandarea comisiei, inculpatul a solicitat reautopsierea cadavrului prin exhumare, cerere ce a fost respinsă la termenul de judecată din 07 mai 2013.

Şi această expertiză medico-legală a fost avizată de Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Bucureşti.

Aşadar, ambele expertize medico-legale efectuate în cauză, au fost avizate de Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Bucureşti şi au aceeaşi concluzie: leziunile traumatice au fost produse prin lovire cu şi de corp dur.

Medicii legişti care au participat la întocmirea acestor lucrări medico-legale au emis şi concluzii probabile în sensul neexcluderii cu certitudine a producerii leziunilor prin mecanism de lovire de corp/plan dur auto sau heteropropulsat (a doua lucrare), iar în avizul din 10 august 2011 afirmă că este puţin probabil un mecanism de cădere simplă.

Valoarea probantă a rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică, inclusiv a celor medico-legale, este analizată prin raportare la întregul material probator, ori, din acest ansamblu rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit de două ori victima: o dată cu pumnul în faţă şi a doua oară cu pumnul în ceafă, ultima lovitură determinând căderea victimei cu faţa în asfalt.

Toate aceste aspecte pledează pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului care, chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, acţionând cu intenţie depăşită, a lovit-o de două ori, în maniera descrisă mai devreme, agresiune ce a avut ca rezultat decesul lui N.C.S.R.

În drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen.

Instanţa nu a reţinut niciuna dintre apărările inculpatului referitoare la retractarea declaraţiilor de către martorii A. şi U. care ar fi fost supăraţi că nu îi plătise integral, la afirmaţiile soţiei victimei şi familiei ei că îl vor băga în închisoare, la influenţarea martorei T.L. de către familia soţiei victimei.

Din nicio probă administrată în cauză, nu au rezultat astfel de aspecte. Martorii A. şi U. au dat alte explicaţii cu privire la retractarea primelor declaraţii, partea civilă N.C.E.S. este plecată în Belgia încă din timpul urmăririi penale potrivit declaraţiei notariale din 25 august 2009 şi nu există elemente care să confirme suspiciunea inculpatului că acesta avea cunoştinţă de conţinutul declaraţiilor martorilor şi i-ar fi influenţat în vreun fel să-şi schimbe aceste declaraţii.

Nu au fost reţinute nici aserţiunile inculpatului cu privire la inexistenţa unui conflict între părţi, nefiind administrate probe din care să rezulte contrariul.

Relativ la acest aspect, instanţa a reţinut că în cursul urmăririi penale soţia victimei a declarat că în luna decembrie 2008 soţul său cumpărase o autoutilitară marca D. de la inculpat cu suma de 6.000 RON, din care i-a achitat iniţial 2.500 RON, urmând ca până la sfârşitul lunii februarie 2009 să îi plătească diferenţa, dar întrucât R. nu a putut aduna această sumă, inculpatul a luat maşina, fără să restituie suma plătită cu titlu de avans, iar de atunci „a început să existe o stare conflictuală”.

De asemenea, nu au fost avute în vedere concluziile de achitare câtă vreme există suficiente probe de vinovăţie care au înfrânt prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, probe analizate amănunţit, în paragrafele anterioare.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa valorificat toate criteriile arătate în art. 72 C. pen.: limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul ridicat de pericol social al faptei ale cărei urmări constau în suprimarea vieţii, persoana inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală (în 2008 a fost sancţionat cu amendă administrativă pentru două infracţiuni prev. de art. 61 alin. (1) din O.G. nr. 59/2000), şi-a susţinut nevinovăţia pe parcursul întregului proces penal, s-a prezentat la aproape toate termenele de judecată (a lipsit la un termen pentru care a justificat absenţa), post-factum a încercat să acorde primul ajutor victimei transportând-o la spital cu propriul autoturism.

Relativ la acţiunile civile alăturate acţiunii penale, Tribunalul reţine că în cauză s-au constituit părţi civile fiul victimei: cu suma de 50.000 euro daune morale şi retribuţie (pensie alimentară) lunară în valoare de 500 euro/lună, până la definitivarea studiilor superioare, şi soţia victimei cu suma de 50.000 euro daune morale şi 5.700 euro daune materiale reprezentând cheltuielile ce au fost efectuate cu înmormântarea şi pomenile până la 1 an; cheltuieli de judecată.

În legătură cu daunele materiale solicitate, instanţa a constatat că partea civilă nu a adus dovezi din care să rezulte efectuarea acestor cheltuieli şi întinderea lor. Singurul martor audiat sub acest aspect (N.A.) a confirmat că sora sa a respectat toate rânduielile creştine şi a făcut toate pomenile până la 1 an, însă nu a putut preciza suma globală care s-a cheltuit.

În aceste condiţii, instanţa a constatat că cheltuielile materiale nu au caracter cert, simpla prezumţie a efectuării acestor cheltuieli cu ocazia înmormântării şi a pomenilor ulterioare nefiind suficientă pentru a se putea aprecia asupra întinderii acestor daune. În absenţa unor dovezi concrete care să ateste efectuarea acestor cheltuieli, urmează a se respinge ca nefondat acest capăt de cerere.

Cu privire la cuantumul prestaţiei periodice lunare (denumită eronat pensie alimentară) la care poate fi obligat autorul prejudiciului, instanţa a pornit de la principiul că această prestaţie constituie o despăgubire, neavând caracterul unei pensii de întreţinere. De asemenea, instanţa a avut în vedere că părţile civile nu au dovedit că la data decesului victima realiza venituri.

Dar chiar şi în lipsa dovezii realizării de către victimă a unor venituri, instanţa poate dispune stabilirea unei prestaţii lunare în funcţie de venitul minim pe economie.

Cum salariul minim pe economie diferă de la an la an (în anul 2009 când a survenit decesul victimei era 600 RON, în 2011 - 670 RON, în 2012 - 700 RON, tot în 2012 770 RON şi în 2013 750 RON), instanţa nu va preciza cuantumul prestaţiei periodice lunare, limitându-se să precizez că aceasta se raportează la venitul minim net pe economie, inculpatul urmând a fi obligat la plata acestei prestaţii începând cu data de 08 iulie 2009 şi până la încetarea stării de nevoie, urmând ca valoarea prestaţiei să fie stabilită la momentul executării în funcţie de evoluţia salariului minim pe economie.

Relativ la daunele morale solicitate de părţile civile, instanţa a apreciat că prin moartea intempestivă şi brutală, în plină tinereţe (victima avea 29 de ani) atât soţia sa, cât mai ales fiul său minor, au suferit un prejudiciu moral cert, fiind lipsiţi de dragostea, susţinerea afectivă şi materială pe care le primeau de la soţul şi respectiv tatăl lor.

Pentru repararea acestui prejudiciu moral, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., a obligat inculpatul la plata unor despăgubiri morale, dar într-un alt cuantum decât cel pretins de părţile civile, considerat exagerat raportat la realităţile economice actuale.

Întrucât daunele morale nu au caracter pur afectiv, în absenţa unor criterii precise cum sunt cele după care se apreciază daunele materiale, instanţa a considerat că pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de părţile civile sumele de 15.000 euro pentru soţia victimei şi de 20.000 euro pentru fiul victimei sunt îndestulătoare şi suficiente.

II. Împotriva sentinţei penale nr. 54 din 14 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi inculpatul N.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea:

Instanţa de fond a realizat o individualizare greşităa pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului, impunându-se majorarea acestuia şi aceasta raportat atât la circumstanţele în care s-a comis fapta, cât şi la circumstanţele personale ale inculpatului.

Instanţa de fond a soluţionat în mod greşit latura civilă a cauzei, prin acordarea unei sume de bani cu titlu de cheltuieli de înmormântare care nu acoperă cheltuielile efectuate de soţia victimei.

Totodată se critică şi modul de stabilire a pensiei pentru copilul minor al victimei, sub două aspecte, neacordarea unei sume globale calculată de la data producerii decesului victimei şi până la pronunţarea hotărârii de către instanţa de fond şi neluarea în considerare a venitului mediu pe economie, astfel cum acesta s-a modificat începând cu anul 2008.

În apelul formulat de apelantul inculpat N.B.:

În mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului N.B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., impunându-se achitarea acestuia în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În sensul acestei concluzii se face trimitere la declaraţia inculpatului, din care reiese împrejurarea că acesta s-a întâlnit în data de 09 iulie 2009 cu victima, că aceasta a coborât din microbuz, că a încercat să poarte o discuţie cu acesta, însă victima nu a răspuns, s-a îndepărtat de maşină însă, la un moment dat, a început să se clatine şi brusc a căzut cu faţa pe asfalt.

S-a precizat că victima părea sub influenţa băuturilor alcoolice, aspect susţinut şi de martorii A.C., U.A. şi B.A. şi susţinut prin raportul medico-legal din 08 octombrie 2010, din care rezultă că sângele victimei conţine 0,35 g. alcool.

În mod greşit instanţa de fond a înlăturat declaraţiile martorilor A.C. şi U.A., cele date în luna iulie 2009 şi în faţa instanţei de judecată, prin care au revenit la prima declaraţie, reţinând ca şi temei al condamnării doar declaraţiile acestora din luna februarie 2012, date în faţa organelor de urmărire penală.

Referitor la retractarea de către martori a declaraţiilor care îl incriminează pe inculpat, în mod greşit instanţa a apreciat că explicaţiile pe care aceştia le-au oferit nu sunt credibile, omiţând a analiza aspectele invocate, cel puţin de către unul dintre aceştia, despre care se cunoaşte că nu ştiu să scrie şi să citească, declaraţia fiind consemnată de către organele de poliţie.

Se relevă că declaraţiile date de aceşti doi martori se coroborează cu declaraţia dată de inculpat, şi de către martorul B.A., ocupantul din dreapta faţă a autoturismului, sub aspectul că victima a dat semne de pierdere a cunoştinţei, că mergea legănat şi că s-a prăbuşit pe asfalt cu mâinile pe lângă corp şi cu faţă în jos.

În acest sens, pierderea cunoştinţei este un simptom al hemoragiei subarahnoidiene, şi ca atare explică şi cauza medicală a decesului, precum şi modalitatea de producere a acestuia.

Cu toate aceste corespondenţe între probe, instanţa înlătură de la procesul de apreciere a probelor declaraţia inculpatului şi declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi, reţinând ca temei pentru pronunţarea soluţiei de condamnare declaraţia martorei T.L., a fiului acesteia T.F.M., precum şi declaraţiile modificate ale martorilor A.C. şi U.A.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului B.A., se arată că se impune a fi reţinută împrejurarea că acesta a perceput că victima a avut o stare de leşin, că a căzut la marginea trotuarului cu bărbia de ciment, şi dată fiind statura acesteia, a prezentat ricoşeu, impactul fiind unul puternic.

În privinţa declaraţiei dată de T.L., se arată că aceasta este inconsecventă şi există numeroase contradicţii, mai mult depoziţiile acestei martore nu sunt analizate din punctul de vedere al inconsecvenţei.

Se solicită să se aibă în vedere faptul că în faţa instanţei de fond, într-o singură declaraţie, martora prezintă contraziceri, respectiv că nu a văzut nimic, că nu ştie ce cuprind declaraţiile date la urmărire penală, că este o persoană fricoasă şi din această cauză are pierderi de memorie pentru ca ulterior să expună cu lux de amănunte modalitatea de producere a faptei, cu toate că se afla la o distanţă de 80 m. de locul producerii evenimentului.

Se susţine că urmare a distanţei de locul unde se afla martora în raport de victimă, aproximativ 80 m., este improbabil ca martora să fi auzit când bărbatul mai în vârstă, care a coborât din maşină, i-a cerut celui mărunt să nu mai dea, dar acela a dat, cu atât mai mult cu cât martora a precizat că are probleme de sănătate, cu capul, în sensul că uită, dar apoi îşi aduce aminte, dar mai greu.

Se arată că declaraţia martorei T.L. este în contradicţie şi cu declaraţia fiului acesteia, numitul T.F., în condiţiile în care aceasta face menţiunea că fiul ei i-a atras atenţia că se bat doi oameni în spate, moment în care martora s-a întors şi s-a uitat, ori fiul acesteia precizează că nu a văzut momentul lovirii acelui tânăr şi nu a discutat cu mama sa despre acest incident.

Mai mult, în completare, fiul martorei precizează că nu îl recunoaşte pe inculpat ca fiind tânărul care a coborât din autoutilitara D. şi a ridicat pumnul asupra celuilalt tânăr.

În subsidiar, s-a arătat că instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei, impunându-se reducerea cuantumului cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 72 C. pen., în raport de personalitatea inculpatul, tânăr, fără antecedente penale, căsătorit, cu caracterizări bune, nu a mai creat probleme şi nu a urmărit acest rezultat, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 74 lit. a), b), c) C. pen.

Se solicită să se aibă în vedere conduita inculpatului ulterior comiterii faptei, respectiv a luat măsuri pentru a preîntâmpina rezultatul, a dus victima la spital şi i-a dat primul ajutor.

Ca modalitate de executare a pedepsei, în raport de aceleaşi aspecte, se apreciază că sunt întrunite condiţiile impuse de art. 86¹ C. pen.

Prin decizia penală nr. 24/P din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi de apelantul inculpat N.B. împotriva sentinţei penale nr. 54 din 14 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 1052/88/2012, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 54 din 14 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 1052/88/2012 şi rejudecând a dispus:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului N.B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. de la 7 ani închisoare la 5 ani şi 4 luni închisoare.

A obligat inculpatul N.B. şi la plata sumei de 5.000 RON către partea civilă N.C.E.S., cheltuieli de înmormântare.

A obligat inculpatul N.B. către minorul N.C.R.C. la plata sumei de 9.272,5 RON, reprezentând prestaţie periodică totală pentru perioada iulie 2009 - ianuarie 2014 şi la plata a câte 212,5 RON lunar reprezentând prestaţie periodică lunară începând cu luna februarie. 2014 şi în continuare până la majoratul minorului.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul parţial avocat oficiu, în cuantum de 50 RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei în favoarea avocat D.M.

Pentru a pronunţa decizia menţionată, Curtea de Apel Constanţa a avut în vedere următoarele:

În mod corect instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei, şi a apreciat asupra existenţei vinovăţiei inculpatului, în acord cu materialul probator administrat în cauză.

A apreciat că materialul probator conduce, fără dubiu, la concluzia existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

S-a reţinut, în primul rând, că declaraţiile inculpatului sunt contradictorii, acesta relatând aspecte diferite cu privire la întâlnirea şi comportamentul său faţă de victimă, precum şi cu privire la atitudinea victimei.

Astfel, în declaraţia olografă dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a susţinut că, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în care se aflau şi martorii A.C., U.A. şi B.A., ajungând în localitatea Cerbu, la aproximativ 200 m de staţia de autobuz, a văzut victima, fapt ce l-a determinat să oprească pentru a vorbi cu aceasta.

A susţinut inculpatul că după ce a coborât, s-a deplasat în direcţia victimei, a întins mâna să dea noroc cu el, cei doi şi-au strâns mâinile pentru scurt timp după care, observând atitudinea ostilă a victimei, inculpatul l-a întrebat de ce nu vrea să vorbească cu el, victima replicându-i că nu au ce discuta, aspect care l-a determinat pe inculpat să aprecieze că victima era supărată pe el.

Relatează inculpatul că, imediat, victima a plecat şi după ce a parcurs vreo 5 m., s-a oprit câteva secunde şi apoi a căzut cu faţa în asfalt, fără să evite impactul cu ajutorul mâinilor.

Susţine inculpatul că s-a dus imediat la victimă şi a dus-o la marginea drumului, în acel loc venind şi martorul B.A.

Întrucât nu au reuşit trezirea victimei, inculpatul a transportat-o la autoturism şi de aici la spital.

Referitor la atitudinea victimei, inculpatul a arătat că aceasta se ferea să vorbească cu el întrucât se despărţise în fapt de soţia sa, victima fiind cumnatul fratelui său, soţiile lor fiind surori.

De asemenea, a mai susţinut inculpatul că victima a vândut tatălui său un autoturism însă nu a mai dat şi actele autoturismului.

Ulterior, în a doua declaraţie, inculpatul a relatat că, deşi a coborât din autoturism pentru a discuta cu victima, nu au reuşit să ajungă faţă în faţă întrucât, victima a luat-o prin faţa maşinii şi când a ajuns în mijlocul drumului a căzut pe şosea cu faţa în jos.

A mai arătat inculpatul că, din cauza izbiturii victima s-a săltat puţin de la sol, iar apoi a căzut din nou cu falca dreaptă de asfalt, inculpatul constatând că victima avea spume la gură.

A precizat inculpatul că nici un moment nu a fost mai aproape de 2-3 m. de victimă.

Sunt evidente contradicţiile dintre cele două declaraţii, intenţia inculpatului fiind aceea de a evita să afirme că a avut vreun contact cu fizicul victimei, pentru a nu se putea aprecia că în acel moment ar fi lovit victima.

Totodată, pentru a explica multiplele leziuni de pe faţa victimei, inculpatul a inclus în declaraţia sa şi împrejurarea că, urmare a ricoşeului loviturii, capul victimei s-ar fi săltat a doua oară de la sol, practic victima lovindu-se de două ori.

De asemenea, pentru a explica căderea victimei la sol ca având o cauză medicală, inculpatul a inclus în cea de-a doua declaraţie şi faptul că ar fi avut spume la gură, că se clătina şi că ar fi fost în stare de ebrietate, aspecte pe care nu le-a evidenţiat în prima declaraţie.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, inculpatul a accentuat faptul că nu a avut contact fizic cu victima, dar şi faptul că a oprit maşina pentru a discuta cu victima întrucât era prietenul său şi nu îl mai văzuse de 3 luni.

Toate aspectele relatate de inculpat referitor la motivul care l-a determinat să oprească autoturismul cu intenţia de a vorbi cu victima sunt nereale, între inculpat şi victimă existând relaţii încordate urmare a faptului că după ce victima a cumpărat în anul 2008 un autoturism de la inculpat cu preţul de 60.000.000 ROL, nu i-a mai dat, în luna februarie 2009 diferenţa de 35.000.000 ROL, fapt ce l-a determinat pe inculpat să îi ia înapoi autoturismul fără a-i restitui cele 25.000.000 ROL.

Este de precizat că inculpatul a negat, în declaraţia dată cu ocazia luării măsurii arestării preventive, existenţa relaţiilor încordate şi evident şi situaţia relatată de soţia victimei.

Aceste aspecte rezultă din declaraţiile soţiei victimei, numita N.C.E.S.

Este evident că inculpatul s-a ferit de a prezenta organelor de urmărire penală existenţa relaţiilor încordate, care, de altfel, şi explică atitudinea ostilă a victimei, pentru a nu se putea aprecia asupra unui mobil al aplicării de lovituri victimei.

În declaraţia olografă din 09 iulie 2009, martora T.L. a susţinut că în data de 08 iulie 2009, în jurul orelor 17.30, a coborât din microbuz în localitatea Cerbu, aceasta fiind împreună cu fiul său minor, numitul T.Ş., observând că, din acelaşi microbuz au coborât numita B.A. şi un tânăr, pe care însă nu îl cunoaşte.

A arătat martora că, după ce a parcurs aproximativ 80 m. de la staţie a fost depăşită de un autoturism marca D., care a oprit în faţa sa, în dreptul tânărului care venise de la microbuz, maşină din care a coborât şoferul.

A relatat martora că şoferul s-a dus direct la acel tânăr, l-a apucat cu o mână de îmbrăcăminte după care l-a lovit cu pumnul în regiunea feţei, persoana agresată căzând în iarbă, înspre gard.

În continuare, agresorul a ridicat victima şi i-a mai aplicat o lovitură în zona feţei, persoana agresată căzând din nou la sol, lovindu-se cu faţa de asfalt.

Martora a susţinut că din autoturismul marca D. a mai coborât o persoană care s-a dus la inculpat şi i-a cerut să nu mai dea.

S-a susţinut de martoră că, între timp, a depăşit persoanele implicat în incident, însă a întors capul să vadă ce se întâmplă şi a observat că victima era spălată pe faţă cu apă.

Într-o altă declaraţie dată de martoră în aceeaşi zi, aceasta a susţinut că, după ce a coborât din microbuz, a parcurs o distanţă de aproximativ 80 m., fiind depăşită de un autoturism marca D., care a oprit în faţa sa, în dreptul unui tânăr care coborâse şi el din acelaşi microbuz.

A precizat martora că şoferul acelui autoturism s-a dat jos şi a început să stea de vorbă cu acel tânăr, cu menţiunea că în momentul în care a trecut pe lângă autoutilitara marca D. a văzut că acel tânăr era căzut la sol.

A susţinut martora că alte aspecte nu a văzut.

În declaraţia martorei din data de 27 februarie 2012 aceasta relatează aceeaşi situaţie de fapt pe care a relatat-o în declaraţia olografă.

Martorul A.C.P., în declaraţia din 09 iulie 2009 a susţinut că, fiind în autoturismul condus de inculpat împreună cu martorii B.A. şi U.A., s-au deplasat în localitatea Cerbu, unde inculpatul a oprit autoturismul, s-a dat jos cu intenţia de a vorbi cu un alt bărbat ce se afla pe trotuar, l-a strigat pe acel bărbat pe numele de R. să se oprească pentru a sta de vorbă, însă acea persoană i-a răspuns inculpatului că nu are ce vorbi cu el şi a dat să fugă, însă s-a împiedicat şi a căzut în mijlocul şoselei cu faţa în jos.

A mai relatat martorul că în momentul în care victima a căzut, inculpatul se afla la o distanţă de aproximativ 4 m. de aceasta.

În declaraţia din data de 29 februarie 2012, acelaşi martor a susţinut că după ce inculpatul a oprit autoturismul în dreptul victimei, care avea două sacoşe în mâini şi care se deplasa de la microbuz, pe marginea dramului, a coborât şi s-a îndreptat spre victimă, întrebându-l, pe un ton agresiv când are de gând să îi dea banii, victima răspunzându-i că îi va da când va avea.

După acest moment, inculpatul, care era foarte aproape de victimă, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă, victima căzând la sol.

A mai relatat martorul că, în continuare, inculpatul a ridicat victima şi i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul, după cap, cu menţiunea că victima a mai făcut 2 paşi şi a căzut la sol, cu faţa în jos.

Martorul a arătat că, după prima lovitură aplicată de inculpat victimei, martorul B.A. a coborât din maşină şi i-a solicitat inculpatului să nu mai lovească victima.

După căderea victimei, martorul a coborât din maşină şi s-a deplasat la locul unde se afla victima, care era inconştientă, l-au întors cu faţa în sus observând că aceasta avea sânge în zona gurii.

Prezenţi în faţa sediului poliţiei, atât acest martor, cât şi ceilalţi doi, au fost interpelaţi de inculpat care le-a spus să aibă grijă ce declară, cerându-le să susţină că victima a căzut singură.

Martorul U.A.V., în declaraţia din data de 08 iulie 2009 a susţinut că, fiind în autoturismul condus de inculpat, împreună cu ceilalţi doi martori, ajungând în localitatea Cerbu, inculpatul a oprit, s-a dat jos din maşină, s-a dus în spatele autoturismului şi a început să se uite la maşină.

A mai arătat martorul că, în acest moment, pe lângă autoturism a trecut victima, care l-a întrebat pe inculpat ce face, acesta i-a răspuns că se uită la maşină, victima oprindu-se în dreptul portierei faţă dreapta, loc unde s-a dus şi inculpatul.

A precizat martorul că, după acest moment nu a mai urmărit ce se întâmplă, însă, după un timp, a observat că victima se afla la 10 m. de maşină şi dintr-o dată a căzut, cu menţiunea că inculpatul se afla tot lângă maşină.

În declaraţia din data de 28 februarie 2012, martorul U.A.V. a relatat aceeaşi situaţie de fapt ca şi martorul A.C.P., în declaraţia din data de 29 februarie 2012.

Martorul B.A., în declaraţia olografă din 08 iulie 2009, a susţinut că, fiind în autoturismul condus de inculpat, împreună cu ceilalţi doi martori, ajungând în localitatea Cerbu, inculpatul a oprit, s-a dat jos din maşină şi s-a dus în spatele maşinii.

A observat martorul că pe lângă autoturism au trecut o femeie, dar şi un tânăr care avea trei sacoşe în mâini, însă tânărul a rămas în spate, fără să îl poată vedea.

A susţinut martorul că, după aproximativ 2 minute, l-a văzut pe tânărul respectiv, care nu mai avea sacoşele şi că mergea cu spatele, clătinându-se, trecând pe lângă autoturism în acest mod, îndreptându-se spre spaţiul verde şi călcând pe acesta, în apropierea zidului unei case, şi după ce a depăşit spaţiul ocupat de maşină, brusc s-a aplecat către înainte şi a căzut pe covorul asfaltic, cu faţa în jos.

A mai arătat martorul că a văzut că victima avea şi nişte spasme.

Referitor la poziţia inculpatului, în acel moment, martorul a susţinut că acesta se afla în dreptul portierei dreapta faţă.

În declaraţia din 29 februarie 2012, martorul a relatat că inculpatul, după ce a oprit autoturismul, s-a dus în spatele acestuia, cu menţiunea că înainte de a opri a observat un tânăr ce avea două sacoşe şi o femeie care se deplasau pe şosea, autoturismul fiind oprit în faţa acestora.

A susţinut martorul că victima, fără a mai avea cele două sacoşe, a trecut prin dreptul portierei sale clătinându-se şi a căzut ca şi fulgerat cu faţa în jos, pe asfalt.

Este de observat că primele declaraţii ale martorilor U.A.V. şi A.C.P. şi B.A. nu se coroborează între ele, cei trei martori prezentând situaţii cu totul diferite, mai mult acestea sunt diferite chiar şi de declaraţia iniţială a inculpatului nefiind niciun element comun, în afara situaţiei legată de ajutorul acordat victimei.

Reliefăm şi faptul că depoziţiile iniţiale ale celor trei martori nu se coroborează nici cu declaraţia iniţială a martorei T.L. însă, declaraţiile din luna februarie ale celor trei martori se coroborează cu declaraţia olografă a martorei, în care aceasta a relatat agresiunea inculpatului asupra victimei.

S-a apreciat că este imposibil ca trei persoane care au observat acelaşi incident să relateze situaţii de fapt cu totul diferite unele faţă de altele, fiind evident că s-a încercat să se acrediteze ideea că victima ar fi căzut singură.

Cu titlu exemplificativ, martorul A.C.P. a relatat că inculpatul l-a strigat pe acel bărbat pe numele de R. să se oprească pentru a sta de vorbă, însă acea persoană i-a răspuns inculpatului că nu are ce vorbi cu el şi a dat să fugă, însă s-a împiedicat şi a căzut în mijlocul şoselei cu faţa în jos, iar martorul U.A.V. a susţinut că inculpatul a oprit, s-a dat jos din maşină, s-a dus în spatele autoturismului şi a început să se uite la maşină, moment în care, victima trecând pe lăngă autoturism l-a întrebat pe inculpat ce face pentru ca ulterior să vadă victima căzută la sol la o distanţă de 10 m., pentru ca martorul B.A. să susţină că l-a văzut pe tânărul respectiv, care nu mai avea sacoşele şi că mergea cu spatele, clătinându-se, trecând pe lângă autoturism în acest mod, îndreptându-se spre spaţiul verde şi călcând pe acesta, în apropierea zidului unei case, unde a şi căzut.

Spre deosebire de aceste situaţii prezentate de martori, inculpatul, în prima sa declaraţie a arătat că după ce a coborât, s-a deplasat în direcţia victimei, a întins mâna să dea noroc cu el, cei doi şi-au strâns mâinile pentru scurt timp după care, observând atitudinea ostilă a victimei, inculpatul l-a întrebat de ce nu vrea să vorbească cu el, victima replicându-i că nu au ce discuta, pentru ca, în cea de-a doua declaraţie să arate că deşi a coborât din autoturism pentru a discuta cu victima, nu au reuşit să ajungă faţă în faţă întrucât, victima a luat-o prin faţa maşinii şi când a ajuns în mijlocul drumului a căzut pe şosea cu faţa în jos.

În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a înlăturat primele declaraţii ale martorilor U.A.V. şi A.C.P. şi B.A., ca nesincere.

În ceea ce priveşte cea de-a doua declaraţie a martorului B.A., Curtea de Apel a considerat că şi aceasta se impunea a fi înlăturată având în vedere că prezintă o situaţie diferită de toate declaraţiile inculpatului, referitor la locul unde se afla inculpatul, locul pe unde a trecut victima şi locul unde aceasta a căzut.

În ceea ce priveşte declaraţiile celor trei martori date în cursul cercetării judecătoreşti, la instanţa de fond, s-a apreciat că şi acestea au fost, în mod corect înlăturate de instanţa de fond, având în vedere următoarele considerente:

Astfel, martorul A.C.P. a arătat că îşi menţine prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale, susţinând că, la un moment dat, inculpatul a oprit maşina întrucât a văzut un tânăr, a coborât, s-a dus spre acel tânăr, care părea a fi în stare de ebrietate.

A văzut martorul că acel tânăr a căzut la sol în timp ce inculpatul se afla în spatele maşinii, cu menţiunea că cei doi nu s-au întâlnit şi nu au vorbit de loc.

S-a arătat că în prima declaraţie, martorul menţionat a prezentat o cu totul altă situaţie de fapt, respectiv că inculpatul s-a dat jos cu intenţia de a vorbi cu un alt bărbat ce se afla pe trotuar, l-a strigat pe acel bărbat pe numele de R. să se oprească pentru a sta de vorbă însă acea persoană i-a răspuns inculpatului că nu are ce vorbi cu el şi a dat să fugă însă s-a împiedicat şi a căzut în mijlocul şoselei cu faţa în jos.

Dacă pentru cea de-a doua declaraţie martorul a prezentat justificarea că, neştiind să citească şi întrucât lucrătorii de poliţie nu i-au citit declaraţia nu cunoaşte ce s-a consemnat în acea declaraţie şi deci nu şi-o însuşeşte, pentru deosebirile dintre prima declaraţie despre care a afirmat că şi-o menţine, şi cea dată în faţa instanţei de fond martorul nu a putut prezenta nici o motivare.

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martorul U.A.V. a arătat că îşi menţine prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale, susţinând totodată că, la un moment dat inculpatul a oprit maşina, s-a dat jos prin partea stângă şi s-a îndreptat spre spatele autoturismului.

A arătat martorul că victima venea din spatele maşinii, deplasându-se prin dreapta autoturismului, şi a văzut că victima, aflată la aproximativ 2 m. de maşină, a început să se clatine, ca şi cum ar fi fost beat.

A relatat martorul că l-a auzit pe inculpat strigând „ce faci R.”, însă victima nu a răspuns, s-a mai clătinat o dată şi a căzut cu faţa spre asfalt.

A susţinut martorul că a fost tot timpul atent la inculpat şi la victimă.

S-a reţinut însă că martorul U.A.V. a prezentat, în prima declaraţie, cu privire la care a susţinut că şi-o menţine faptul că, fiind în autoturismul condus de inculpat, împreună cu ceilalţi doi martori, ajungând în localitatea Cerbu, inculpatul a oprit, s-a dat jos din maşină, s-a dus în spatele autoturismului şi a început să se uite la maşină.

A precizat martorul că, după acest moment nu a mai urmărit ce se întâmplă, însă, după un timp, a observat că victima se afla la 10 m. de maşină şi dintr-o dată a căzut.

Sunt evidente contradicţiile dintre cele două declaraţii date de acelaşi martor, nefiind prezentate justificări cu privire la contradicţiile existente.

În consecinţă, subiectivismul martorului este evident, în ambele depoziţii încercând să prezinte o situaţie de fapt favorabilă inculpatului, având în vedere şi relaţiile apropiate cu inculpatul, însă nerelatând aceeaşi situaţie de fapt, nu poate fi primită niciuna dintre aceste declaraţii.

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martorul B.A. a relatat că, la un moment dat, inculpatul a oprit maşina, s-a dat jos şi a ocolit prin spatele maşinii, cu menţiunea că victima se deplasa pe partea dreaptă a maşinii.

A arătat martorul că cei doi au stat de vorbă la o distanţă de aproximativ 2 m. de maşină şi că la un moment dat victima a avut o stare de leşin şi a căzut la marginea trotuarului, cu bărbia de asfalt cu ricoşeu.

Ca şi ceilalţi doi martori, şi acest martor, în prima declaraţie, a susţinut o cu totul altă situaţie, respectiv că fiind în autoturismul condus de inculpat, împreună cu ceilalţi doi martori, ajungând în localitatea Cerbu, inculpatul a oprit, s-a dat jos din maşină şi s-a dus în spatele maşinii.

A observat martorul că pe lângă autoturism au trecut o femeie, dar şi un tânăr care avea trei sacoşe în mâini, însă tânărul a rămas în spate, fără să îl poată vedea.

Sunt evidente contradicţiile dintre cele două declaraţii date de acelaşi martor, nefiind prezentate justificări cu privire la contradicţiile existente.

În consecinţă, subiectivismul martorului este evident, în ambele depoziţii încercând să prezinte o situaţie de fapt favorabilă inculpatului, având în vedere şi relaţiile apropiate cu inculpatul, însă nerelatând aceiaşi situaţie de fapt, nu poate fi primită niciuna dintre aceste declaraţii.

De altfel, şi între aceste declaraţii există contradicţii, martorii prezentând situaţii diferite.

Spre deosebire de aceşti martori, martora T.L. a prezentat aceeaşi situaţie d fapt ca în declaraţia olografă şi cea dată în data de 29 februarie 2012, martora având o atitudine consecventă.

Martorul T.F.M., în vârstă de 12 ani la momentul incidentului, a arătat în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti că a observat faptul că dintr-un autoturism marca D. a coborât un tânăr de statură medie, care s-a îndreptat spre un tânăr ce călătorise cu martorul în microbuz şi că persoana ce coborâse din autoturismul marca D. a ridicat pumnul la cealaltă persoană.

A susţinut martorul că nu a observat momentul lovirii întrucât i-a fost frică şi a fugit.

Totodată, a menţionat martorul că a observat că mama sa, martora T.L., se tot uita înapoi, ceea ce confirmă faptul că această martoră a putut observa tot incidentul.

Împrejurarea că martorul nu l-a putut recunoaşte pe inculpat ca fiind persoana care a ridicat pumnul, reţinem în primul rând că la data incidentului martorul avea doar 12 ani, iar declaraţia s-a dat de acesta după 4 ani, posibilitatea ca martorul să numai poată reţine fizionomia unei persoane fiind foarte plauzibilă.

Chiar şi aşa, martorul a arătat că statura inculpatului este aceeaşi cu cea a persoanei care a coborât din autoturismul marca D.

Prin menţiunea martorului că persoana care a coborât din autoturism l-a agresat pe victimă, este suficient pentru a se reţine, având în vedere că la acel moment numai inculpatul a coborât dintr-un asemenea vehicul, că martorul l-a identificat pe inculpat.

În consecinţă, reţinem că declaraţiile celor doi martori, mamă şi fiu, se coroborează.

S-a evidenţiat şi faptul că numai unul dintre martori a susţinut, într-o singură declaraţie, dată în cursul urmăririi penale faptul că victima a prezentat spasme, nefiind susţinută de ceilalţi martori şi mai mult, niciunul dintre martori nu a menţionat că victima ar fi avut spume la gură.

În aceste condiţii, susţinerile inculpatului în acest sens, nu au fost primite, nefiind susţinute de niciun mijloc probator.

Agresiunea asupra inculpatului este confirmată şi de actele medico-legale existente în cauză.

Astfel, prin raportul medico-legal din 08 octombrie 2010 întocmit de Serviciul medico-legal judeţean Tulcea, se concluzionează că moartea victimei a fost violentă. Cauza medicală a morţii a fost hemoragia subarahnoidiană determinată de un traumatism facial, având un mecanism de producere activ şi/sau pasiv, posibil rezultat în urma lovirii cu şi/sau de corp contondent. Suprafaţa dură cu profil neregulat, cu impact contuz facial produs în condiţii neprecizate, necesitând date suplimentare de anchetă.

Este de observat că raportul medico-legal exclude cauza unei boli care să fi condus la căderea victimei.

De asemenea, raportat la alcoolemia stabilită, de numai 0,35 g.‰ alcool, excludem şi clătinarea şi căderea victimei datorită stării de ebrietate.

Raportul medico-legal a fost avizat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti, însă se aduc precizări deosebit de importante, respectiv că leziunile traumatice s-au produs prin lovire cu şi de corp dur, fiind puţin probabil un mecanism de cădere simplu.

Raportat la aceste concluzii şi având în vedere că nu s-a identificat o cauză a căderii involuntare a victimei, instanţa de apel şi-a însuşit concluziile acestui raport de expertiză şi a respins proba privind reautopsierea cadavrului şi efectuarea unei noi expertize medico-legale.

În consecinţă, având în vedere analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiate toate apărările inculpatului în sensul că fapta nu există.

S-a apreciat că instanţa de fond a realizat însă o individualizare greşită a pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului, impunându-se reducerea acestuia şi aceasta raportat atât la circumstanţele reale în care s-a comis fapta, dar mai ales la circumstanţele personale ale inculpatului.

Astfel, s-a avut în vedere că incidentul s-a produs spontan dar urmare a unor relaţii conflictuale mai vechi, inculpatul nu a urmărit decesul victimei, aplicând doar două lovituri cu pumnul în zona feţei, urmarea gravă producându-se doar datorită căderii victimei pe o suprafaţă dură.

De asemenea, s-a mai avut în vedere şi ajutorul imediat dat victimei de către inculpat, prin îngrijiri, anunţarea ambulanţei şi transportul victimei spre spital, precum şi circumstanţele personale favorabile inculpatului, vârstă, integrare familială şi profesională şi lipsa antecedentelor penale.

Totuşi, avându-se în vedere că inculpatul a recurs la forţa fizică faţă de o persoană cu care avea diferende pecuniare, rezultatul deosebit de grav produs, decesul unei persoane, dar şi atitudinea nesinceră adoptată în tot cursul procesului penal, s-a apreciat de către instanţa de apel că în favoarea acestuia nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, aceste elemente urmând să fie avute în vedere la stabilirea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator.

Având în vedere cuantumul pedepsei stabilit de instanţa de apel peste 4 ani, dar şi argumentele mai sus prezentate, s-a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 86¹ C. proc. pen. pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Referitor la modul de soluţionare a acţiunii civile, s-a constatat că deşi la instanţa de fond nu s-au administrat probe referitor la cheltuielile de înmormântare este cert însă că victima a fost înmormântată, acest fapt necesitând cheltuieli, pe care soţia victimei le-a suportat, aceasta conform declaraţiilor existente la dosarul cauzei.

În consecinţă, s-a apreciat, luând în considerare faptul notoriu că înmormântările necesită anumite cheltuieli legate de coşciug, îmbrăcăminte, taxe de înmormântare, preot, pomana de înmormântare, se impune obligarea inculpatului la plata unei sume minime care să acopere aceste cheltuieli.

În ceea ce priveşte modul de calcul al pensiei pentru copilul minor al victimei, apreciem că acesta trebuia să fie stabilit la venitul net pe economie, în cuantumul stabilit prin hotărâre de guvern, pentru fiecare an, începând cu data decesului, în sumă globală până la data pronunţării deciziei de instanţa de apel şi lunar, începând cu această dată, în procent de 1/3 din venitul net pe economie.

În ceea ce priveşte data până la care se va plăti această pensie de întreţinere, aceasta va fi majoratul minorului.

În urma calcului realizat au rezultat următoarele sume: 9.272,5 RON, reprezentând prestaţie periodică totală pentru perioada iulie 2009 - ianuarie 2014 şi la plata a câte 212,5 RON lunar reprezentând prestaţie periodică lunară începând cu luna februarie 2014 şi în continuare până la majoratul minorului.

III. Împotriva deciziei penale nr. 24/P din 23 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul N.B.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua act de manifestarea de voinţă a inculpatului N.B., în sensul retragerii recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 24/P din data de 23 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

Se constată că la data de 19 februarie 2014, inculpatul N.B. a formulat o cerere de renunţare la recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 24/P din 23 ianuarie 2014 de către Curtea de Apel Constanţa, pentru ca la data de 02 septembrie 2014, Penitenciarul Tulcea să depună la dosarul cauzei cererea acestuia de retragere a recursului atestată de conducerea locului de deţinere.

Potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (2) C. proc. pen., părţile îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător, articol care prevede că: până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat, declaraţia de retragere putând fi făcută fie la instanţa a cărei hotărâre se atacă, fie la instanţa de apel.

De asemenea, dispoziţiile art. 369 C. proc. pen. impun ca dacă partea se află în stare de deţinere, retragerea recursului să se realizeze printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere.

Văzând faptul că cererea de retragere a recursului formulată de inculpatul N.B. este atestată de conducerea Penitenciarului Tulcea, loc unde se află încarcerat inculpatul, precum şi dispoziţiile art. 385⁴ alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de voinţa valabil exprimată a recurentului privind retragerea recursului.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de declaraţia de retragere a recursului declarat de inculpatul N.B. împotriva deciziei penale nr. 24/P din 23 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat N.B. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 septembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2442/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 233/2014. Penal. înşelăciunea (art.244... →

ICCJ. Decizia nr. 2425/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2425/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs