ICCJ. Decizia nr. 2447/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2447/2014

Dosar nr. 13374/121/2011

Şedinţa publică din 04 septembrie 2014

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 597 din 29 noiembrie 2012 a Tribunalului Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatei B.I.L. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă”, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (faptă din cursul anului 2008).

Potrivit art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (2) C. pen., a fost obligată inculpata B.I.L. la plata către stat a sumei de 16.000 euro.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător, instituit prin ordonanţa nr. 112/P/2011 a Direcţiei Naţionale Anticorapţie - Serviciul Teritorial Bucureşti, din data de 27 septembrie 2011, asupra imobilului apartament din municipiul Galaţi, până la data plăţii integrale a sumei de 16.000 euro.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 6.150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 112/P/2011 din data de 19 decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorapţie - Serviciul Teritorial Bucureşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei B.I.L. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul J.T. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, acesta beneficiind de cauza de nepedepsire prevăzută de lege, precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nerezultând date şi indicii care să ateste săvârşirea acestei infracţiuni în materialitatea sa.

S-a mai dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor de către Direcţia Naţională Anticorapţie - Serviciul Teritorial Bucureşti, într-un dosar separat, faţă de A.N. (persoană cunoscută cu apelativul „V.”) sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut, prin actul de sesizare a instanţei, că în cursul anului 2008, inculpata B.I.L. (în perioada respectivă, agent de poliţie în cadrul I.P.J. Galaţi), a pretins pentru sine şi terţe persoane, de la numitul J.T., suma de 20.000 euro, primind în acest sens suma de 16.000 euro (personal, cât şi prin transfer bancar), promiţându-i în schimb acestuia că va interveni, împreună şi cu o altă persoană, pe lângă procurorul de caz, în scopul de a se dispune faţă de numitul J.T. o soluţie de scoatere de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat, pentru care acesta era cercetat în perioada respectivă (având calitatea de învinuit) într-un dosar penal al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău.

În ceea ce-l priveşte pe numitul J.T., s-a arătat prin rechizitoriu că, acesta a fost cercetat sub aspectul infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat în două dosare distincte. Astfel, în cauza nr. 151/D/P/2006 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău s-au declanşat verificările penale, urmare a sesizării din oficiu formulate la data de 16 octombrie 2006 de lucrători de poliţie din cadrul B.C.C.O. Bacău, care au constatat necesitatea efectuării de cercetări penale faţă de numiţii Ţ.S.C., Ţ.M., J.T., G.G., P.O.T., B.M., T.F.T., B.C. şi C.M., identificaţi cu preocupări pe linia traficului de fiinţe umane în modalitate organizată (începând cu anul 2002), fapte prevăzute de art. 12, 13 din Legea nr. 678/2001 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003. În această cauză, în data de 25 aprilie 2007 a fost începută urmărirea penală faţă de Ţ.S.C., J.T. şi G.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Din acest dosar de urmărire penală s-a dispus disjungerea cauzei sub nr. 48/D/P/2007, pentru continuarea cercetărilor penale de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău cu privire la subiecţii infracţionali identificaţi ca având preocupări pe linia traficului de persoane (aici incluzându-i şi pe învinuiţii Ţ.S.C. şi J.T.) cu referire la infracţiunile prev. de art. 12, 13 din Legea nr. 678/2001 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Într-o altă cauză penală, respectiv cea înregistrată sub nr. 16/D/P/2007 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău, urmare sesizării din oficiu, din data de 23 martie 2007, formulată de lucrători de poliţie din cadrul B.C.C.O. Bacău, s-au efectuat verificări preliminare cu referire la numitul J.T. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 (trafic de droguri).

Ulterior, în acest dosar, prin ordonanţa procurorului de caz, din data de 27 ianuarie 2009, s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de J.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen. (infracţiunea de proxenetism).

Prin urmare, la sfârşitul anului 2008, în Dosarul nr. 16/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău, fusese începută urmărirea penală faţă de J.T. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi aderare la un grup infracţional organizat, respectivul fiind totodată cercetat sub aspectul infracţiunilor de proxenetism şi trafic de droguri.

Dosarul nr. 16/D/P/2007 era instrumentat de procurorul M.G. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău.

În anul 2008, J.T. era în Anglia. Acesta a cunoscut-o pe inculpata B.I.L., „lucrător în cadrul Poliţiei Galaţi”, căreia i-a adus la cunoştinţă că este urmărit penal. Aceasta i-a promis lui J.T. că îl va ajuta, ea fiind agent de poliţie în cadrul I.P.J. Galaţi, solicitându-i pentru sine şi terţe persoane, respectiv pentru procurorul M.G. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău, suma de 20.000 euro. Aceşti bani urmau să fie folosiţi în scopul de a determina luarea unei soluţii de netrimitere în judecată a lui J.T. Inculpata a primit în acest sens suma de 16.000 euro (personal, cât şi prin transfer bancar), însă J.T. a fost trimis în judecată în acel dosar.

În luna martie 2011, J.T. a formulat un denunţ împotriva inculpatei şi, urmare a probelor administrate în cauză (înregistrări audio ale unor discuţii telefonice dintre denunţător şi învinuită, convorbiri telefonice interceptate legal în cauză, declaraţii martori, înscrisuri şi expertize fonocriminalistice), s-a reţinut de către parchet că vinovăţia inculpatei rezultă în mod clar, aceasta făcându-se vinovată de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

În timpul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: denunţul formulate de J.T., procesul-verbal .privind depunerea de către avocatul P.V., în susţinerea denunţului, a unui memory stick marca I., precum şi a unor xerocopii înscrisuri, procese-verbale de redare convorbirilor telefonice, declaraţii ale învinuitei B.I.L., declaraţiile martorilor P.I.V. şi J.A.A., proces-verbal privind depunerea în susţinerea denunţului a unor înscrisuri în original (extrase ce atestă transferul sumei de 4.000 euro, în data de 01 decembrie 2008, dintre numitele L.G., respectiv M.A. şi învinuita B.I.L.) + înscrisurile respective, adresă W.U. România din data de 09 mai 2011 + situaţia transferurilor de bani având ca şi destinatar/expeditor pe învinuita B.I.L.; raportul de expertiză criminalistică din 06 septembrie 2011 al I.N.E.C. - Laboratorul Interjudeţean Bucureşti şi raportul de expertiză criminalistică din 31 octombrie 2011 al I.N.E.C. - Laboratorul Interjudeţean Bucureşti, suport digital - memory stick, marca I., ce conţine fişierul audio „Sound clip 13”, suport digital - telefon mobil marca N., ce conţine fişierele audio „Sound clip 18” şi „Sound clip 26”, CD-R conţinând înregistrări ale unor convorbiri telefonice interceptate legal şi cu relevanţă probatorie în cauză şi CD-R conţinând copia discuţiei telefonice aflate pe suportul digital - memory stick marca I., fişierul „Sound clip 13”.

Pe rolul Tribunalului Galaţi cauza a fost înregistrată la data de 27 decembrie 2011.

În faza cercetării judecătoreşti au fost audiaţi nemijlocit: inculpata B.I.L. şi martorii: B.L. - mama inculpatei, G.T. - avocatul inculpatei din faza urmăririi penale, P.I.V. - avocatul lui J.T., J.A.A. - soţia lui J.T. şi denunţătorul J.T. - aflat în stare de arest. De asemenea, s-au solicitat şi obţinut informaţii de la Inspectoratul General al Poliţiei Române privitoare la data la care a fost dat în urmărire la nivel naţional denunţătorul J.T.

Inculpata nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, nici în faza urmăririi penale şi nici în faţa instanţei de judecată, susţinând, în esenţă, că a primit banii de la J.T., însă nu pentru a interveni pe lângă procurorul de caz, în scopul de a se dispune faţă de numitul J.T. o soluţie de scoatere de sub urmărire penală ci, pentru că, anterior ea îi împrumutase lui J.T. suma de 8.000 euro, acesta restituindu-i banii săi.

Instanţa a analizat, în cele ce urmează, toate probele administrate în cauză, probe din care rezultă vinovăţia inculpatei în săvârşirea infracţiunii pentru care aceasta a fost trimisă în judecată.

Astfel, instanţa a reţinut că, pe data de 21 martie 2011, numitul J.T., prin avocatul său ales, P.V., cu delegaţie depusă la dosarul de urmărire penală, a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti un denunţ, în condiţiile art. 221 şi 223 C. proc. pen., cu privire la săvârşirea de către învinuita B.I.L., „lucrător în cadrul Poliţiei Galaţi”, a unei infracţiuni de corupţie, respectiv trafic de influenţă.

În conţinutul denunţului, numitul J.T. a afirmat următoarele:

„În anul 2008, luna mai, am cunoscut-o pe aceasta (B.I.L.) prin intermediul intemetului, pe site-ul X şi în urma discuţiilor purtate cu aceasta am hotărât să ne cunoaştem în mod direct la sosirea mea din Anglia. Am venit în ţară pe la jumătatea lunii august şi ne-am întâlnit la Galaţi unde aceasta îmi reţinuse camera la hotel. Ulterior, aceasta m-a mai căutat şi m-a rugat să vin la Galaţi, dar eu nu am dat curs invitaţiilor acesteia.

Între timp am aflat că un cunoscut de-al meu, numitul Ţ.S.C. a fost arestat în România. Am luat legătura cu B.I.L. şi i-am povestit acesteia, printre altele că Ţ.S.C. ar fi putut fi arestat fie pentru trafic de droguri sau pentru proxenetism. Aceasta s-a oferit să afle despre ce e vorba. După aproximativ trei zile aceasta m-a sunat şi mi-a spus că şi eu sunt cercetat, în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi constituire de grup infracţional organizat. Mi-a spus de asemenea că sunt căutat prin Interpol şi că vor veni în Anglia să mă aresteze. De asemenea, mi-a spus că mă poate scăpa de aceste probleme în schimbul unei sume de bani, arătându-mi pe webcam scris pe o hârtie „se rezolvă, dar cu bani”, şi că trebuie să mă grăbesc ca să mă poată ajuta, întrucât urmează ca imediat să fiu arestat.

M-am speriat şi i-am spus că sunt de acord, iar aceasta mi-a spus că va vorbi cu omul ei, zis „V.”, care dacă este de acord îi va da „verde” pentru rezolvarea problemei. După două zile m-a sunat şi mi-a spus că i s-a dat „verde”, urmând ca la ora 21:00 să mă sune din nou să vorbesc direct cu „V.” pentru a-mi spune despre ce este vorba şi a stabili şi suma de bani pe care trebuia să o dau.

La ora 21:00, aceasta m-a sunat spunându-mi că vorbeşte de la un telefon public din Brăila şi mi-a făcut cunoscut că Ţ.S.C. a fost deja condamnat la 7 ani închisoare, iar eu am două dosare în care sunt cercetat. Mi l-a dat la telefon pe zisul „V.” care mi-a explicat situaţia în care sunt, că problema se poate rezolva în anumite condiţii pe care mi le va spune d-na I.

Aceasta mi-a spus că mă costă 20.000 euro, pe care trebuie să-i trimit urgent, jumătate la început şi restul la sfârşit, pentru a putea interveni imediat pentru a fi scos de sub urmărirea INTERPOL, B.C.C.O. Am venit în România a doua zi, fiind în vizită în Germania la nişte prieteni din localitatea Neu Ulm, m-am întâlnit cu aceasta la ieşirea din Brăila într-o staţie de tramvai care nu mai era folosită şi i-am dat banii, respectiv 10.000 euro într-un plic format mare. După ce i-am dat banii am plecat imediat din ţară.

Aceasta a luat legătura cu mine şi mi-a spus că a vorbit personal cu procurorul de caz pe care o numea „Scorpia”, dar de fapt este o femeie de treabă şi care când a văzut că aceasta pune o vorbă bună pentru mine şi-a schimbat părerea în sensul că eu sunt un băiat bun şi că sigur este o greşeală prezenţa mea în această chestiune. Mi-a cerut să-i trimit patru fete care să dea declaraţii la Bacău în favoarea mea, spunându-mi că se va duce personal cu ele la Parchet, iar când eu i-am spus că nu am aşa ceva, aceasta s-a oferit să se ducă ea cu două fete care să dea declaraţii în favoarea mea. Mi-a spus că s-a dus cu două fete la Bacău şi că acestea au semnat în alb două declaraţii care au rămas la procurorul de caz.

La telefon mi-a spus de asemenea că problema se va rezolva până pe data de 22-23 decembrie, soluţia fiind aceea că fapta nu există şi că se va dispune încetarea urmăririi penale. Înainte de 22 decembrie, aproximativ în data de 15 decembrie m-a sunat pe telefonul mobil şi mi-a spus să-i trimit şi restul de bani. I-am mai trimis 6.000 euro, prin transfer, astfel 2.000 euro din partea mea, 2.000 de la L.G. şi 2.000 de la M.A.

După data de 23 decembrie m-a sunat şi mi-a confirmat din nou că problema s-a rezolvat şi mi-a spus că urmează să primesc hotărârea. În luna ianuarie 2009, văzând că nu primesc hotărârea am sunat-o pentru a întreba ce se întâmplă, iar aceasta mi-a spus ca să stau liniştit că s-a rezolvat. În luna februarie am aflat că sunt trimis în judecată şi judecat în lipsă de Tribunalul Bacău. Văzând acest lucru am sunat-o şi i-am spus că m-am uitat pe internet şi am văzut că dosarul se află pe rolul Tribunalului Bacău, iar aceasta mi-a spus că nu s-a putut face altfel decât că în urma judecării cauzei voi fi achitat.

Denunţătorul a fost audiat în faţa instanţei de judecată, pe data de 11 octombrie 2012, acesta menţinându-şi întrutotul denunţul pe care l-a făcut, precizând totodată că a semnat personal acest denunţ, în februarie 2011, când s-a aflat în ţară pentru un scurt moment. În declaraţia dată în faţa instanţei, J.T. a făcut precizări cu privire la toate aspectele pe care le-a invocat inculpata în apărarea sa, urmând ca acestea să fie evidenţiate de instanţă pe parcursul analizării probelor.

Conform denunţului formulat de numitul J.T., dar şi din declaraţia inculpatei, rezultă că cei doi s-au cunoscut în anul 2008. Modalitatea exactă în care s-a realizat întâlnirea nu are relevanţă în prezenta cauză, astfel că susţinerile diferite ale celor doi cu privire la acest aspect nu vor fi reţinute de instanţă. Relevant pentru cauză este că denunţătorul şi inculpata s-au cunoscut înainte de momentul reţinerii numitului Ţ.S.C., prieten al denunţătorului. Din dialogurile purtate între inculpată şi denunţător, rezultă că inculpata îl sfătuieşte pe denunţător să declare că nu îl cunoaşte pe Ţ.S.C., însă acesta afirmă că nu poate face acest lucru, întrucât îi este prieten şi că a stat în casă la el.

Din copiile Dosarului nr. 16/D/P/2007 instrumentat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău, rezultă că în data de 14 septembrie 2008 s-a dispus faţă de Ţ.S.C. măsura reţinerii pe o durată de 24 ore, iar apoi Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a acestuia.

Inculpata B.L.L. era în acea perioadă Agent III la Evidenţe operative în cadrul I.P.J. Galaţi, ocupând această funcţie în intervalul 15 iunie 2008 - 01 mai 2009. Aceasta a fost angajată ca agent de poliţie la data de 01 februarie 2007, fiind repartizată la Serviciul Public Comunitar de Eliberare şi Evidenţa a Paşapoartelor Simple Galaţi, în cadrul Biroului de emitere şi evidenţă paşapoarte, probleme de migrări, aplicarea măsurilor restrictive şi a acordurilor de readmisie. La 15 iunie 2008, a fost mutată, la cerere, la Evidenţe operative, în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. La 01 mai 2009, a fost mutată, la cerere, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila, în cadrul Biroului siguranţa circulaţiei pentru mediul urban. La 01 mai 2009 a fost desemnată ca organ de cercetare al poliţiei judiciare, iar la data de 01 iulie 2009 a devenit poliţist rutier. Traseul său profesional rezultă din procesul-verbal depus la dosarul de urmărire penală.

Prin urmare, inculpata avea şi cunoştinţele necesare, dar şi mijloacele de a se informa cu privire la un dosar penal în desfăşurare şi, în aprecierea instanţei, avea şi posibilitatea de a intra în contact cu organele de cercetare şi urmărire penală.

De asemenea, inculpata era şi interesată să intervină, întrucât aceasta îşi dorea ca denunţătorul să nu fie condamnat, din declaraţiile inculpatei, dar mai ales din declaraţia denunţătorului, rezultând că inculpata era destul de implicată în relaţie şi că avea intenţii de căsătorie. În aprecierea instanţei, fondată pe ansamblul probator administrat în cauză, din care rezultă exact momentele desfăşurării faptei şi dinamica acestora, denunţătorul nu avea aceleaşi intenţii cu inculpata, întrucât el era deja căsătorit, avea un copil minor, trăia în Anglia, după ce anterior fusese în Italia, pentru ca în final să se stabilească în Germania. Mai mult, denunţătorul era cercetat deja pentru infracţiuni foarte grave, de trafic de persoane, introducere în ţară de droguri, proxenetism şi aderare la grup infracţional organizat, astfel că el avea mai mult interese judiciare pentru a menţine această relaţie. Aşa se justifică, în opinia instanţei, şi faptul că denunţătorul a înregistrat convorbirile pe care le-a avut cu inculpata şi a păstrat şi copii de pe înscrisurile eliberate de W.U. România, când i-a trimis banii inculpatei. De altfel, din declaraţia dată în faţa instanţei, rezultă că acesta aflase de pe internet că, dacă va colabora cu organele de urmărire penală şi dacă va denunţa săvârşirea unei fapte penale, pedeapsa la care era expus, ar fi fost redusă simţitor. În opinia instanţei, denunţătorul, încurajat de inculpată, a dorit să intervină pentru a nu fi trimis în judecată, trimiţând inculpatei suma de 16.000 euro, însă, în acelaşi timp, şi-a luat măsuri de precauţie şi şi-a preconstituit probe, care urmau a fi folosite în avantajul său, în măsura în care planul iniţial nu s-ar fi realizat.

Cu toate acestea, rezultă fără nici un dubiu, că inculpata, dincolo de motivaţia cu care a acţionat, a săvârşit cu vinovăţie fapta pentru care a fost trimisă în judecată.

Acest aspect rezultă indubitabil din înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpată şi denunţător, înregistrări efectuate chiar de denunţător şi care sunt mijloace de probă legal obţinute şi administrate, contrar celor susţinute de inculpată, prin intermediul avocatului său ales, întrucât art. 91 C. proc. pen. stabileşte că: „înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.” Aceste înregistrări au fost depuse la dosar, fiind stocate pe un suport digital - memory stick marca I. Din procesul-verbal din data de 21 martie 2011 (aflat la dosarul de urmărire penală), după depunerea denunţului formulat de către numitul J.T., avocatul P.V. (apărătorul ales al denunţătorului) a depus în susţinerea denunţului un suport digital - memory stick marca I., pe care era stocată înregistrarea audio a unei convorbiri telefonice purtate între denunţătorul J.T. şi inculpata B.I.L., precum şi o altă persoană de sex masculin necunoscută („V.”) - înregistrare realizată prin mijloace proprii de către denunţător. În aceleaşi împrejurări, au fost depuse la dosar şi copii de pe înscrisuri care atestă trimiterea unor sume de bani în euro (4.000 euro), de către prietene ale denunţătorului J.T., respectiv M.A. şi L.G., prin sistemul W.U., inculpatei B.I.L.

Din aceste înregistrări rezultă că între denunţător şi inculpată au avut loc mai multe convorbiri, prilej cu care inculpata B.I.L. a pretins suma de 20.000 euro, urmând ca în schimb să intervină, prin alte persoane, probabil prin intermediul persoanei cunoscute sub apelativul de „V.” la procurorul de caz, pentru a se dispune scoaterea de sub urmărire penală a denunţătorului J.T.

Astfel, din discuţia telefonică purtată prin intermediul unui post public de telefon, din municipiul Brăila, rezultă că inculpata împreună cu „V.” îi aduc la cunoştinţă denunţătorului că este cercetat în două dosare penale şi că, pentru a se interveni repede, era imperios necesar ca denunţătorul să trimită banii repede. Denunţătorul l-a perceput pe „V.” ca fiind o persoană foarte influentă.

Aşa cum s-a precizat mai sus, Dosarele nr. 48/D/P/2007 şi 16/D/P/2007 ale D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău, în care denunţătorul J.T. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de droguri (împreună cu Ţ.S.C. şi alţii), fuseseră conexate (încă din 2007), iar la sfârşitul anului 2008, ancheta penală era în faza de finalizare.

În discuţiile purtate în convorbirea telefonică menţionată se face referire şi la situaţia numitului Ţ.S.C. („arestat la Bacău”) care a fost reţinut şi apoi arestat preventiv începând cu data de 14 septembrie 2008, iar banii pretinşi (cei 20.000 euro) trebuiau trimişi pentru „rezolvarea problemei” până „în 20-22 decembrie”.

Din declaraţia denunţătorului rezultă că acesta a venit în România, cu autoturismul, ştiind, din spusele inculpatei şi ale lui „V.”, că fusese ridicat consemnul de la frontieră, şi a fost dirijat prin telefon de către inculpată până la locul de întâlnire. Aceştia s-au întâlnit la ieşirea din Brăila într-o staţie de tramvai care nu mai era folosită denunţătorul dându-i inculpatei 10.000 euro într-un plic format mare. După ce i-a dat banii a plecat imediat din ţară.

În faţa instanţei de judecată, denunţătorul a susţinut că nu a filmat momentul în care i-a înmânat inculpatei plicul cu cei 10.000 euro, întrucât nu a mai avut vreme să-şi pregătească aparatura de filmare, fiind dirijat de inculpată până în momentul în care s-a întâlnit cu ea.

Pentru a reuşi să nu fie trimis în judecată, denunţătorul trebuia să dea a declaraţie în care să precizeze că nu-i cunoaşte pe ceilalţi membri ai grupului infracţional şi că nu era implicat în faptele pentru care era cercetat. Mai mult acesta trebuia să indice numele unor fete care să declare că nu au fost traficate de el. Întrucât denunţătorul a precizat că nu ştie să scrie declaraţia, cei doi s-au înţeles să o scrie denunţătorul, iar inculpata să o corecteze şi să o completeze apoi să o trimită denunţătorului pentru a o scrie din nou, luându-şi măsuri de precauţie pentru ca numărul de fax de la care urma să fie trimisă declaraţia să nu se imprime pe aceasta. De asemenea, faţă de susţinerea denunţătorului în sensul că nu cunoaşte persoane care să facă declaraţii în favoarea sa, inculpata i-a promis că va găsi ea astfel de persoane şi le va duce la Bacău pentru a da declaraţie în dosarul penal. Aceste aspecte rezultă dintr-o altă convorbire purtată de inculpata B.I.L. şi denunţătorul J.T.

Din dialoguri rezultă faptul că denunţătorul J.T. ştia că cel puţin o parte din banii trimişi au ajuns la procurorul de caz M.G., exprimând-şi nemulţumirea că aceasta tergiversează luarea unei soluţii favorabile.

Potrivit denunţătorului, inculpata l-a asigurat că, până pe data de 22-23 decembrie, trebuia să fi fost luată o decizie, soluţia ce trebuia pronunţată fiind aceea că fapta nu există şi că se va dispune scoaterea de sub urmărire penală.

La jumătatea lunii decembrie, după susţinerea denunţătorului, pe data de 15 decembrie, inculpata l-a sunat pe telefonul mobil cu număr de Anglia şi i-a cerut să-i trimită şi restul de bani. Din declaraţia denunţătorului, rezultă că acesta a precizat că nu mai are atâţia bani, însă inculpata a fost foarte fermă şi i-a cerut să depună diligenţe pentru a trimite cât mai mult din suma restantă. Astfel, denunţătorul i-a spus că va putea să trimită el 2.000 euro şi că va apela la două prietene de ale sale din Germania, prin intermediul cărora mai putea trimite încă 4.000 euro. Inculpata a convenit cu denunţătorul că va lua de la mama sa 1.000 euro, iar diferenţa de 2.000 euro o va împrumuta de la o prietenă de a sa, pentru a întregi suma.

Din înscrisurile în original şi din adresele emise de W.U. România, rezultă că cele susţinute de denunţător sunt reale, dovedindu-se că pe data de 02 decembrie 2008, au fost trimise sumele de bani, respectiv câte 2.000 euro din partea a trei persoane, prin sistemul W.U., inculpatei B.I.L.

Din aceste înscrisuri rezultă că 2.000 euro au fost trimişi direct de către denunţătorul J.T. (acesta aflându-se în Anglia), 2.000 euro de numita L.G. şi 2.000 euro de numita M.A. - ultimele două persoane fiind prietene ale denunţătorului, carte stăteau în Germania.

Pentru a obţine numărul de control al transferului de bani, fără de care nu se poate identifica tranzacţia în sistem, inculpata a luat din nou legătura cu denunţătorul. Aceasta l-a sunat şi după ce a ridicat banii şi i-a confirmat că au ajuns.

Susţinerea inculpatei în sensul că denunţătorul i-a trimis banii pe care aceasta îi împrumutase anterior denunţătorului, pentru ca denunţătorul să-şi amenajeze o garsonieră din Bucureşti, nu a putut fi primită de instanţă întrucât inculpata a avut justificări diferite pe parcursul procesului penal faţă de acest aspect, declaraţia inculpatei fiind contrazisă de celelalte probe administrate în cauză şi care se coroborează între ele. Iniţial inculpata a afirmat că avea aceşti bani de la mama sa (declaraţie urmărire penală), apoi, în faţa instanţei a precizat că avea banii dintr-un împrumut bancar pe care l-a contractat ea. Instanţa a apreciat ca fiind nesinceră această susţinere, chiar dacă a fost confirmată şi de mama inculpatei, nefiind susţinută şi de alte probe. Declaraţia mamei inculpatei, respectiv a martorei B.L., este apreciată de instanţă ca fiind subiectivă şi nesinceră, fiind contrazisă de celelalte probe administrate în cauză, motiv pentru care va fi înlăturată.

În acest sens sunt: înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpată şi denunţător, din care nu rezultă că denunţătorul ar fi împrumutat bani de la inculpată, ci, dimpotrivă, că inculpata i-a pretins bani pentru a interveni într-un dosar penal; extrasele şi informaţiile comunicate de W.U., din care rezultă toate transferurile de bani având ca şi expeditor, cât şi ca destinatar pe inculpată, în perioada 2008-2009, dar şi convorbirea telefonică dintre martorul P.V. - avocatul denunţătorului şi inculpata din prezenta cauză,. convorbire purtată de aceştia înainte de începerea urmăririi penale şi interceptată în condiţiile legii. Înainte de începerea urmăririi penale inculpata ştia doar că denunţătorul fusese trimis în judecată, însă nu ştia şi de denunţul făcut împotriva ei, de aceea nu şi-a cenzurat cu atenţie dialogul. Din această convorbire rezultă fără nici un dubiu că inculpata s-a întâlnit cu denunţătorul doar o singură dată şi că a primit bani de la acesta. Inculpata i-a spus martorului că banii pe care i-a primit, i-a restituit denunţătorului şi că şi ea, ca şi denunţătorul are acte din care rezultă că i-au fot restituiţi banii. Când martorul i-a adus la cunoştinţă că are extrasele de la W.U., aceasta i-a replicat că şi ea are acte din care rezultă că i-au fot restituiţi banii. Instanţa constată că, deşi inculpata a susţinut că posedă anumite înscrisuri, respectiv cele din care rezultă că i-ar fi dat banii înapoi denunţătorului, cât şi înscrisuri privitoare la împrumutul bancar pe care l-a făcut, aceasta nu a depus la dosar nici un înscris în acest sens. O astfel de atitudine din partea inculpatei, care ştia că este trimisă în judecată pentru că a pretins bani, iar acele pretinse înscrisuri ar fi fost determinante pentru a dovedi apărarea sa, denotă că aceasta nu a avut niciodată astfel de probe şi că a făcut doar simple afirmaţii.

De altfel, este greu de crezut că, la prima şi singura întâlnire pe care a avut-o cu denunţătorul, în august 2008, persoană pe care o cunoscuse abia în acel an, i-a împrumutat acestuia 8.000 euro.

Din dialogul purtat cu martorul P.V., înainte de începerea urmăririi penale, rezultă că cei doi au convenit să se întâlnească în Bucureşti, pentru a prezenta fiecare înscrisurile pe care le posedă şi pentru a lămuri situaţia, martorul fiind interesat să obţină banii, întrucât se înţelesese cu denunţătorul ca onorariul său să fie plătit din aceşti bani. Inculpata nu s-a mai prezentat niciodată la Bucureşti în acest scop.

Din acelaşi dialog mai rezultă, fără dubiu, că inculpata s-a întâlnit doar o singură dată cu denunţătorul, fapt susţinut şi de denunţător, contrar celor declarate de aceasta, care a afirmat că s-ar mai fi întâlnit şi cu o lună anterioară, respectiv în iunie 2008, la mare, când au fost prezente şi mama inculpatei, dar şi fetiţa acesteia. Rezultă deci, încă o dată, nesinceritatea declaraţiilor date de inculpată dar şi de mama acesteia.

Prin urmare, concluzia care rezultă din probele analizate mai sus este aceea că cei 6.000 euro trimişi de denunţător erau destinaţi îndeplinirii planului făcut de cei doi, respectiv pentru a se interveni la procuror în vederea netrimiterii în judecată a denunţătorului.

După data de 23 decembrie inculpata l-a sunat din nou pe J.T. şi i-a confirmat din nou că problema s-a rezolvat spunându-i că urmează să primească hotărârea. În luna ianuarie 2009, văzând că nu primeşte hotărârea, denunţătorul a sunat-o pe inculpată pentru a întreba ce se întâmplă, iar aceasta i-a spus să stea liniştit, că s-a rezolvat.

Însă, în luna februarie 2009, în toată presa audio-video erau furnizate informaţii privitoare la capturarea unui grup infracţional organizat din Bacău, prilej cu care a aflat şi denunţătorul că este trimis în judecată şi judecat în lipsă de Tribunalul Bacău. Văzând acest lucru a sunat-o pe inculpată şi i-a spus că s-a uitat pe internet şi a văzut că dosarul se află pe rolul Tribunalului Bacău iar aceasta i-a spus că nu s-a putut face altfel, dar că în urma judecării cauzei, va fi achitat.

Cei doi s-au înţeles ca inculpata să restituie banii soţiei denunţătorului, inculpata recunoscând, în faţa instanţei, că a vorbit cu soţia acestuia la sfârşitul anului 2008. Deşi inculpata a justificat că a vrut să i se confirme că denunţătorul este căsătorit, aspect pe care - în susţinerea ei - abia l-a aflat spre sfârşitul anului, din declaraţia martorei J.A.A. rezultă că cele două au discutat despre momentul şi locul în care urmau să se întâlnească pentru ca inculpata să-i dea martorei banii pe care îi luase de la denunţător.

Din convorbirile interceptate în cauză, rezultă că inculpata îi spusese denunţătorului că ar fi recuperat 10.000 euro, soţia lui „V.” împrumutându-se de aceşti bani, cei doi stabilind ca inculpata să o contacteze pe martora J.A.A., căreia să-i dea acei bani pentru ca denunţătorul să îşi angajeze un avocat în dosarul în care fusese trimis în judecată.

Deşi inculpata i-a spus martorei că este în drum spre Bucureşti şi că o va suna pentru a fi dirijată către locul de întâlnire, cele două nu s-au mai întâlnit, inculpata închizându-şi telefonul.

Din declaraţiile denunţătorului şi ale inculpatei, rezultă că aceştia nu au mai comunicat din februarie 2009. Denunţătorul a arătat că inculpata şi-a şters contul de pe site-ul X şi şi-a schimbat şi numerele de telefon, în timp ce inculpata a susţinut că au încetat comunicarea întrucât a aflat că este căsătorit. Acelaşi este motivul invocat de inculpată şi cu privire la pretinsa restituire a împrumutului pe care i l-ar fi acordat denunţătorului. Susţinerile inculpatei nu au fost reţinute de instanţă, din argumentele care deja au fost expuse mai sus.

Cert este că denunţătorul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi că în februarie 2011 acesta l-a contactat pe avocatul P.V. pentru a-l apăra în acel dosar penal, aflat la acel moment pe rolul Curţii de Apel Iaşi. Avocatul l-a îndrumat pe denunţător să formuleze denunţul pentru a reuşi să-i scadă pedeapsa, dar şi pentru a recupera banii, din care avocatul urma să-şi primească onorariul.

Pe parcursul procesului penal inculpata a invocat, în apărarea sa, că avocatul denunţătorului, respectiv martorul P.V. din prezenta cauză, era interesat în acest dosar, întrucât urma să-şi primească onorariul din banii pe care îi recupera şi, în acelaşi timp se identifica şi o cauză legală de reducere a pedepsei aplicată inculpatului. Acest aspect a fost recunoscut de către martor încă de la începutul dosarului de urmărire penală şi poziţia sa procesuală a fost constantă, el recunoscând în faţa instanţei că, în calitate de avocat al denunţătorului a căutat toate mijloacele legale de a-şi ajuta clientul.

Aceasta nu înseamnă că inculpata nu a săvârşit fapta sau că nu ar fi plănuit împreună cu denunţătorul J.T. să intervină la procuror în vederea obţinerii unei soluţii favorabile pentru denunţător, în cauză fiind administrate probe certe din care rezultă că inculpata a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată. Aceste probe au fost analizate mai sus.

Totodată inculpata a arătat că banii pe care i-a primit prin W.U. de la denunţător au fost trimişi cu titlu de restituire împrumut, împrumutându-l pe acesta în luna august 2008 cu banii respectivi, pentru a-şi amenaja o garsonieră din Bucureşti. După ce a aflat că acesta este însurat, s-a simţit trădată şi i-a solicitat banii înapoi.

Această apărare a fost deja înlăturată de instanţă, motivat, aşa cum rezultă din cele expuse mai sus şi care nu vor mai fi reluate de instanţă, existând probe certe că inculpata i-a solicitat denunţătorului 20.000 euro cu scopul de a interveni la procuror în vederea obţinerii unei soluţii favorabile denunţătorului.

Susţinerea inculpatei că avocatul denunţătorului „a avut o înţelegere” cu D.N.A. pentru nu-l cerceta pe unul dintre fii săi, care era suspectat că ar fi introdus droguri în ţară împreună cu prietena sa, nu a fost reţinută de instanţa de fond care a constatat că nu s-a probat o astfel de „înţelegere”, care, de altfel, este nelegală şi nu a rezultat cum ar fi influenţat cauza de faţă.

Cu privire la susţinerea inculpatei în sensul că convorbirile dintre denunţător şi inculpată au fost interceptate nelegal, instanţa de fond a răspuns motivat anterior.

La ultimul termen de judecată, inculpata a invocat şi nelegala sesizare a organelor de urmărire penală, întrucât denunţul nu ar fi fost făcut personal de inculpat, susţinând şi că administrarea probelor în cauză nu a respectat dispoziţiile legale procedurale.

Referitor la denunţ, instanţa de fond a reţinut că denunţătorul a precizat în faţa instanţei de judecată, la termenul la care a fost audiat, că personal a semnat denunţul în luna februarie când a fost în ţară, pentru o perioadă scurtă de timp. Acest aspect a fost consemnat în încheierea de şedinţă de la acel termen. Din informaţiile obţinute de la Inspectoratul General al Poliţiei Române privitoare la data la care a fost dat în urmărire la nivel naţional denunţătorul J.T., rezultă că acesta a fost dat în urmărire abia pe data de 30 mai 2011, sustrăgându-se de la executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 18 mai 2011 emis de Tribunalul Bacău. Prin urmare, în februarie 2011, putea intra în ţară fără să rişte să fie reţinut.

Instanţa de fond a arătat că nu are relevanţă dacă denunţul a fost semnat de el sau de avocatul său, întrucât avocatul avea împuternicire să-l reprezinte şi să depună denunţul la Parchet. Mai mult, potrivit art. 221 C. proc. pen.: „Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârşit o infracţiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens.”

Doar plângerea, ca mod de sesizare a organului de urmărire penală, trebuie să fie făcută personal de persoana fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune, denunţul putând fi făcut de orice persoană care cunoaşte despre săvârşirea unei infracţiuni.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatei referitoare la faptul că interceptările au fost contrafăcute de unul dintre fii avocatului denunţătorului, acesta lucrând la publicaţia C., având astfel experienţă în acest domeniu, aceasta a fost combătută de concluziile celor două rapoarte de expertiză de specialitate administrate în cauză.

Astfel, în timpul urmăririi penale, prezentându-i-se inculpatei, spre ascultare, înregistrarea audio de pe suportul digital - memory stick marca I., fişierul „Sound clip 13.wav”, realizată de denunţătorul J.T. prin mijloace proprii, aceasta a precizat că „vocea persoanei de sex feminin nu îi aparţine”. Inculpata a fost de acord cu expertizarea înregistrării în vederea identificării, după voce, a acestei persoane. Pentru efectuarea expertizei, s-a pus la dispoziţia expertului criminalist suportul digital - memory stick marca I., conţinând în fişierul „Sound clip 13.wav” înregistrarea audio în litigiu, în plic sigilat, precum şi modele de comparaţie, reprezentând înregistrări audio ale unor convorbiri telefonice (interceptate legal în cauză) purtate de către inculpată cu alte persoane, de pe posturi telefonice fixe şi mobile, şi care au fost recunoscute de către aceasta ca aparţinându-i.

Urmare a adresei din 10 iunie 2011 a I.N.E.C. - Laboratorul de Expertize Criminalistice Bucureşti, Parchetul a înaintat acestei instituţii telefonul mobil marca N. (echipament telefonic cu care, potrivit denunţătorului, fusese obţinută înregistrarea audio în litigiu), precizând totodată că telefonul mobil nu mai conţine înregistrarea originală, aceasta fiind separată de către denunţător şi pusă la dispoziţia organului de urmărire penală pe suportul digital - memory stick marca I., fiind conţinută în fişierul „Sound clip 13.wav” ce a fost înaintat spre expertizare.

Prin adresa din 01 august 2011, I.N.E.C. - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti a comunicat faptul că echipamentul tehnic înaintat (telefonul mobil N. utilizat la obţinerea înregistrării în litigiu) a fost examinat de către expert şi găsit a fi funcţional, putând fi deci folosit pentru prelevarea de eşantioane de voce şi vorbire de la învinuita B.I.L. Prin urmare, în data de 10 august 2011, la sediul acestei instituţii au fost prelevate eşantioane de voce provenind de la învinuita B.I.L., prin intermediul telefonului mobil marca N. pus la dispoziţie, înregistrând o convorbire reală între un telefon fix şi telefonul în litigiu; conţinutul convorbirii a fost format din replici extrase din convorbirea în litigiu (redate cu un PC laptop) şi aceleaşi replici pronunţate repetat de învinuita B.I.L., capturate atât direct, de către microfonul telefonului, cât şi prin circuitul telefonic anterior stabilit.

Cu aceeaşi ocazie a fost efectuată cu telefonul marca N. încă o înregistrare, fără legătură de conţinut cu înregistrarea în litigiu, cu telefonul mobil ţinut în mână de către expert şi neimplicat în vreo convorbire telefonică.

Potrivit adresei, la verificarea înregistrărilor de către expert s-a constatat că în a doua înregistrare există probleme de continuitate, care arată probabil funcţionarea defectuoasă a unor comenzi ale echipamentului telefonic pus la dispoziţie; această defecţiune s-a manifestat prin lipsa din înregistrare a unor porţiuni care în fapt au fost vorbite în faţa microfonului şi nu a avut ca rezultat înlocuirea acelor porţiuni cu alte cuvinte sau linişte, ci simpla lor neînregistrare, alăturându-se părţile precedente porţiunilor lipsă cu cele posterioare acestora.

În raportul de expertiză din 06 septembrie 2011, expertul desemnat, G.P., a precizat următoarele aspecte relevante:

Observaţii preliminare: „Pentru că o concluzie prin care o înregistrare audio-video să fie declarată falsă sau falsificată nu poate fi formulată de către expert în toate cazurile, sarcina acestuia rămâne depistarea elementelor de copiere sau modificare a conţinutului înregistrărilor audio-video. În lipsa unor metode validate ştiinţific nu se poate stabili dacă neuniformităţile sau discontinuităţile depistate se datorează unor cauze obiective sau unor intervenţii tehnice de natură să modifice conţinutul înregistrării.

Inserarea în înregistrările audio a unor fragmente de voci sintetizate presupune efectuarea unor intervenţii tehnice, iar în unele situaţii acestea pot fi detectate ca atare. Vocile sintetizate pot fi recunoscute în unele situaţii şi prin metode auditiv-spectrografice. În ciuda acestor posibilităţi, nu există o metodă validată ştiinţific de depistare certă în înregistrările audio a vocilor sintetizate.

În ipoteza curentă a fost folosită o metodă automată de recunoaştere a vorbitorului, independentă de textul şi limba vorbită.

Conform literaturii de specialitate şi a practicii membrilor European Network of Forensic Science Institutes, în analizele criminalistice audio de gen automaticspeaker recognition (recunoaşterea automată a vorbitorului) se utilizează probabilităţi şi metode statistice, iar expertul exprimă o opinie ştiinţifică bazată pe interpretarea şi eventual conversia valorilor numerice ale indicatorilor de probabilitate în nivele aparţinând unor scale verbale similar celor din analizele ADN.

Pe baza analizei comparative a probelor, programele software de identificare automată a vocii pot exprima sub formă procentuală probabilitatea ca eşantioanele de voce comparate să provină de la acelaşi vorbitor, valoarea probabilităţii de identificare falsă, FAR, şi a probabilităţii de eliminare falsă FRR.

Aceste valori ale probabilităţii se pot exprima într-o scală verbală astfel:

40% <P<60% - nu se poate stabili dacă vocea aparţine sau nu suspectului:

60%<P<80% - este probabil ca vocea să aparţină suspectului;

20%<P<40% - este probabil ca vocea să NU aparţină suspectului;

80%<P<90% - este o probabilitate ridicată ca vocea să aparţină suspectului;

10%<P<20% - este o probabilitate ridicată ca vocea să NU aparţină suspectului;

P>90% - este o probabilitate foarte ridicată ca vocea să aparţină suspectului;

P<10% - este o probabilitate foarte ridicată ca vocea să NU aparţină suspectului...”.

Constatări: „Examinarea auditivă şi spectrograflcă a părţii de debut şi a părţii finale a înregistrării (în litigiu) a condus la identificarea unor discontinuităţi.

Cunoscând, în urma efectuării înregistrărilor de comparaţie, comportamentul echipamentului tehnic folosit la realizarea acestei înregistrări, observat la efectuarea înregistrării de comparaţie cu telefonul în litigiu ţinut în mână, opinăm că este posibil ca discontinuităţile constatate să fie cauzate de modul în care a fost utilizat echipamentul pe durata înregistrării.

Examinând cu ajutorul programului Winhex antetul fişierului „Sound clip 13.wav” (înregistrarea în litigiu) se constată că acesta este conform cu al înregistrărilor de comparaţie, efectuate cu telefonul mobil marca N. pus la dispoziţie. Din această similaritate rezultă compatibilitatea structurală dintre înregistrarea în litigiu şi echipamentul tehnic examinat (aspect ce confirmă faptul că telefonul mobil marca N., pus la dispoziţie de către denunţătorul J.T. a fost utilizat de acesta pentru a înregistra convorbirea telefonică „în litigiu”, transferând-o ulterior pe suportul digital - memory stick marca I.).”

Trebuie precizat că faţă de aceste constatări, expertul criminalist a efectuat expertiza vocii pornind de la ipoteza că înregistrarea în litigiu este o copie fidelă după o înregistrare autentică.

„...În vederea utilizării metodei automate de recunoaştere a vorbitorului au fost create carduri de vorbitor în sistemul VoiceNet atât pentru persoana de sex feminin, a cărei voce se află în înregistrarea în litigiu, cât şi pentru numita B.I.L. (luându-se desigur în considerare înregistrările privind eşantioanele de voce şi vorbire ale acesteia, prelevate ca modele de comparaţie).”

În urma recunoaşterii automate a vorbitorului cu ajutorul sistemului VoiceNet au rezultat valori numerice ale indicatorilor de probabilitate (LR, P), prezentate în tabel corespunzător.

Astfel, faţă de cele constatate şi prezentate în conţinutul raportului, expertul a formulat următoarele opinii:

1. În înregistrarea audio de pe suportul audio digital - marca I., fişierul „Sound clip 13.wav”, au fost depistate discontinuităţi care pot reprezenta efectul unor ştersături de sunete, de cuvinte sau fraze, sau suspendării momentane a înregistrării prin acţionarea comenzilor echipamentului tehnic în litigiu. În absenţa unor metode validate ştiinţific, nu se poate stabili dacă acestea se datorează unor cauze obiective sau subiective. Nu au fost depistate alte urme de editare, voci sintetizate, inserări/adăugiri de sunete, cuvinte, propoziţii sau fraze, intercalări/inversări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere. Aceasta nu înseamnă că nu pot exista astfel de elemente, ci doar că nu au putut fi evidenţiate urmele unor astfel de intervenţii.”

2. „Având în vedere observaţiile şi constatările din cuprinsul raportului, nu se poate stabili dacă înregistrarea audio de pe suportul audio digital - marca I., fişierul „Sound clip 13.wav” a fost modificată/alterată prin înlocuirea unor cuvinte, sunete, propoziţii cu altele, aparţinând aceleiaşi persoane, dar rostite în alte împrejurări ori în alt context.”

3. „Înregistrarea audio de pe suportul digital - marca I., fişierul „Sound clip 13.wav” nu a fost realizată simultan cu evenimentele acustice conţinute pe aceasta.”

Această concluzie denotă că înregistrarea audio în litigiu este o copie fidelă a înregistrării originale autentice efectuate cu telefonul mobil marca N. - aceasta fiind separată de către denunţătorul J.T. şi pusă la dispoziţia organului de urmărire penală pe suportul digital sus-menţionat.

„Înregistrarea audio de pe suportul digital - marca I., fişierul „Sound clip 13.wav”, prezintă întreruperi care apar în cursul convorbirii telefonice înregistrate. Nu au fost depistate alte elemente de montaj decât cele menţionate la pct. 1, între convorbiri sau în cursul acestora. În opinia noastră echipamentul de înregistrare nu a fost oprit, însă nu excludem posibilitatea ca procesul de înregistrare să fi fost suspendat, o dată sau în mai multe rânduri, prin acţionarea comenzii „Pauză”.

„Este o probabilitate ridicată ca vocea persoanei de sex feminin (şi anume „I.”) din înregistrarea audio de pe suportul digital marca I., fişierul „Sound clip 13.wav”, să aparţină numitei B.I.L.”.

Raportat la cele prezentate în conţinutul raportului de expertiză („în Observaţiile preliminare”), concluzia susmenţionată semnifică faptul că probabilitatea ca vocea persoanei de sex feminin („I.”) din înregistrarea audio în litigiu să aparţină învinuitei B.I.L., se exprimă sub formă procentuală cu următoarea valoare: 80%<P<90% - deci o valoare procentuală mare, aproape de certitudine.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpata a negat că discuţiile înregistrate în fişierul audio „Sound clip 18” ar fi fost purtate de ea, motiv pentru care s-a dispus expertizarea fonocriminalistică şi a înregistrării audio - fişierul „Sound clip 18” de pe suportul digital - telefon mobil marca N. S-a întocmit raportul de expertiză criminalistică din 31 octombrie 2011, în care se precizează următoarele constatări:

„Examinarea metadatelor înregistrărilor de expertizat, aflate în memoria internă a telefonului mobil marca N. a relevat că pentru înregistrările stocate în memorie, sistemul de operare al telefonului păstrează numai data ultimei modificări a fişierelor. Astfel, înregistrarea „Sound clip 18.wav” a fost realizată sau modificată ultima dată la data de 29 ianuarie 2009, ora 20:25.

În lipsa informaţiilor legate de menţinerea neîntreruptă a telefonului în litigiu şi de absenţa oricărei puneri la oră ulterioare creării înregistrărilor în discuţie, nu putem verifica momentul exact la care au fost realizate înregistrările ce fac obiectul expertizei.

Ţinând cont de banda de frecvenţă a semnalului în discuţie pe porţiunile în care vorbeşte persoana de sex feminin, este probabil că aceasta a participat la convorbire utilizând o linie telefonică fixă.

Verificând semnalele vocale ale ambilor vorbitori cu privire la pauzele de respiraţie, au fost constatate o serie de anomalii. Examinarea auditivă a vecinătăţilor acestora a condus la depistarea unor elemente de omisiune în cuprinsul convorbirii. Cu precizarea că părţile omise nu au fost recuperate prin analiza înregistrării, ci reprezintă simple alternative de completare a acestora, poziţiile omisiunilor evidente sunt:

A. La momentul 27”.4, vocala „i” din interiorul cuvântului „bine” este practic absentă;

B. La momentul 28”.9, sunetele secvenţei „o d” din expresia „scriu o dată”, fiind înlocuite cu un sunet scurt, nevocalizat;

C. La momentul 29”.3, lipseşte secvenţa „miţi” din „trimiţi pe fax”;

D. La momentul 1"10”.13, secvenţa „eri”, lipseşte din exprimarea „plec şi eu vineri, îmi bag”.

La examinarea spectogramei LPC a înregistrării...se constată un număr nefiresc de mare de formanţi. O cauză probabilă a acestui fenomen este comportamentul lanţului de transmisie, inclusiv al echipamentului de înregistrare la realizarea înregistrării respective. Acest fapt afectează grav posibilităţile de a se realiza identificarea corectă a persoanei după voce.”

Concluzia expertului a fost în sensul că:

1. „Înregistrarea audio de pe suportul digital - telefon mobil marca N., fişierul „Sound clip 18.wav”, conţine elemente de omisiune care pot reprezenta efectul unor ştersături de sunete, de cuvinte sau fraze, sau a suspendărilor temporare ale înregistrării prin acţionarea comenzilor echipamentului de înregistrare. în lipsa unor metode validate ştiinţific, nu se poate stabili cu certitudine dacă aceste elemente se datorează unor cauze obiective sau subiective (voluntare).

Nu au putut fi depistate nici alte urme de editare, voci sintetizate, inserări/adăugiri de sunete, cuvinte, propoziţii sau fraze, intercalări/inversări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere.”

Raportat însă la aspectele menţionate în conţinutul raportului, este evident că elementele de omisiune constatate sunt minore, nefiind astfel de natură să modifice fundamental conţinutul înregistrării în litigiu.

2. „Având în vedere observaţiile şi constatările din cuprinsul raportului, nu se poate stabili dacă înregistrarea audio de pe suportul digital - telefon mobil marca N., fişierul „Sound clip 18.wav”, a fost modificată/alterată prin înlocuirea unor cuvinte, sunete, propoziţii cu altele, aparţinând aceleiaşi persoane, dar rostite în alte împrejurări ori în alt context.

3. „Ţinând cont de constatările că în memoria internă a telefonului mobil în litigiu pot fi transferate înregistrări din exteriorul acestuia şi aceea că nu se poate stabili cu certitudine ora la care au fost realizate înregistrările în litigiu, nu se poate stabili cu certitudine dacă înregistrările audio de pe suportul digital - telefon mobil marca N., fişierul „Sound clip 18.wav”, a fost realizat sau nu simultan cu evenimentele acustice conţinute pe acesta.”

4. „Înregistrarea audio de pe suportul digital - telefon mobil marca N., fişierul „Sound clip 18.wav”, prezintă întreruperi care apar în cursul convorbirii telefonice înregistrate.

Nu au putut fi depistate alte elemente de montaj nici între convorbiri, nici în cuprinsul acestora. În opinia noastră, echipamentul de înregistrare nu a fost oprit, însă nu excludem posibilitatea ca procesul de înregistrare să fi fost suspendat, o dată sau în mai multe rânduri, prin acţionarea comenzii „Pauză”.

5. „Înregistrarea în litigiu nu poate fi utilizată la identificarea după voce a persoanei de sex feminin din înregistrarea audio de pe suportul digital - telefon mobil marca N., fişierul „Sound clip 18.wav”.

Prin acelaşi raport de expertiză s-a expertizat fonocriminalistic şi înregistrarea audio-fişierul „Sound clip 26” de pe suportul digital - telefonul mobil marca N., fiind stabilite aceleaşi obiective ca şi pentru fişierul „Sound clip 18”, mai puţin identificarea persoanei de sex feminin după voce, întrucât învinuita B.I.L. a recunoscut că vocea îi aparţine.

Expertul desemnat a făcut următoarele constatări: „Examinarea metodelor înregistrărilor de expertizat, aflate în memoria internă a telefonului mobil marca N., a relevat că pentru înregistrările stocate în memorie, sistemul de operare al telefonului păstrează numai data ultimei modificări a fişierelor. Astfel... înregistrarea Sound clip 26.wav a fost realizată sau modificată ultima oară la data de 21 februarie 2009, ora 21:12.

În lipsa informaţiilor legate de menţinerea neîntreruptă a funcţionării telefonului în litigiu şi de absenţa oricărei puneri la oră ulterioare creării înregistrărilor în discuţie, nu putem verifica momentul exact la care au fost realizate înregistrărilor ce fac obiectul expertizei.

Analiza formei de undă şi a spectrogramei înregistrării Sound clip 26.wav a relevat că această înregistrare ar putea conţine semnale tehnice stabile”.

Concluziile expertului au fost în sensul că:

1. „În înregistrarea audio de pe suportul digital - telefonul mobil marca N., fişierul Sound clip 26.wav, nu au putut fi depistate urme ale unor intervenţii, ştersături de cuvinte sau fraze.

Nu au -putut fi depistate nici alte urme de editare, voci sintetizate, inserări/adăugiri de sunete, cuvinte, propoziţii sau fraze, intercalări/inversări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere.”

2. „Având în vedere observaţiile şi constatările din cuprinsul raportului, nu se poate stabili dacă înregistrările audio de pe suportul digital - telefonul mobil marca N., fişierul Sound clip 26.wav, a fost modificat/alterat prin înlocuirea unor cuvinte, sunete, propoziţii cu altele, aparţinând aceleiaşi persoane, dar rostite în alte împrejurări ori în alt context”.

3. „Ţinând cont de constatările că în memoria internă a telefonului mobil în litigiu pot fi transferate înregistrări din exteriorul acestuia şi aceea că nu se poate stabili cu certitudine ora la care au fost realizate înregistrările în litigiu, nu se poate stabili cu certitudine dacă înregistrările audio de pe suportul digital - telefonul mobil N., fişierul Sound clip 26.wav, au fost realizate sau nu simultan cu evenimentele acustice conţinute pe acestea.”

4. „Nu au putut fi depistate în înregistrările din fişierul Sound clip 26.wav, alte elemente de montaj nici între convorbiri, nici în cuprinsul acestora. În opinia noastră echipamentul de înregistrare nu a fost oprit, însă nu excludem posibilitatea ca procesul de înregistrare să fi fost suspendat, o dată sau în mai multe rânduri, prin acţionarea comenzii „Pauză”.”

Prin urmare, instanţa de fond a constatat că toate înregistrările relevante în cauză pentru stabilirea situaţiei de fapt, au fost supuse expertizării şi s-a concluzionat că „nu au putut fi depistate urme de editare, voci sintetizate, inserări/adăugiri de sunete, cuvinte, propoziţii sau fraze, intercalări/inversări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere”, astfel că apărarea inculpatei în sensul că aceste înregistrări ar fi fost contrafăcute de unul dintre fii avocatului denunţătorului este nefondată, motiv pentru care instanţa o respinge.

De altfel, inculpata a recunoscut în faza urmăririi penale că: „în ceea ce priveşte înregistrarea audio conţinută în fişierul audio tip Sound clip 26, confirm faptul că vocea persoanei de sex feminin ce apare în această înregistrare audio îmi aparţine.

Raportat la conţinutul discuţiei înregistrate audio în fişierul Sound clip 26, precizez că nu îmi explic care este motivaţia pentru care persoana de sex masculin îmi solicita să-i restitui o sumă de 16.000 euro; nu ştiu cui a fost dată această sumă, în ce scop şi nu îmi explic de ce respectivul îmi solicita mie restituirea acesteia.

Nu pot oferi o explicaţie nici în ceea ce priveşte afirmaţiile persoanei de sex masculin raportat la faptul că doreşte această sumă de bani întrucât are probleme de natură penală şi nici referitor la „ameninţările” acestuia că „mă va băga la puşcărie”.

Similar, nu pot oferi o explicaţie cu privire la „ştirea care fusese dată la televizor” în legătură cu persoana de sex masculin a cărei voce apare în această înregistrare audio şi nici nu pot oferi informaţii în legătură cu persoana supranumită „V.” care este pomenită în contextul discuţiei din această înregistrare.

În ceea ce priveşte numita „A.”, al cărei nume apare pomenit în contextul discuţiilor purtate în această înregistrare audio, precizez faptul că numita „A.” era o prietenă a lui J.T., care îl ajuta pe acesta la amenajarea locuinţei respectivului din municipiul Bucureşti”.

În faţa instanţei de judecată inculpata a precizat că nu şi-a recunoscut vocea de pe această înregistrare şi că greşit au reţinut organele de urmărire penală că ar fi recunoscut-o. Instanţa nu a putut primi nici această apărare, întrucât declaraţia a fost semnată de inculpată iar aceasta nu a oferit nicio justificare pertinentă referitoare la schimbarea poziţiei sale faţă de această înregistrare. De asemenea, instanţa nu a reţinut nici apărările inculpatei privitoare la faptul că actele de urmărire penală şi probele administrate în cauză nu respectă „canoanele legale”, întrucât instanţa a constatat, argumentat, că probele au fost administrate potrivit legii, iar actele procedurale şi procesuale efectuate în cauză au respectat riguros dispoziţiile C. proc. pen.

Prin urmare, instanţa a constatat că inculpata este vinovată de săvârşirea infracţiunii, astfel că a dispus condamnarea acesteia, înlăturând astfel şi apărarea inculpatei în sensul achitării sale.

S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatei B.L.L., care, în cursul anului 2008, în calitate de agent de poliţie în cadrul I.P.J. Galaţi, a pretins pentru sine şi terţe persoane, de la numitul J.T., suma de 20.000 euro, primind în acest sens suma de 16.000 euro (personal, cât şi prin transfer bancar), promiţându-i în schimb acestuia că va interveni, împreună şi cu o altă persoană, pe lângă procurorul de caz, în scopul de a se dispune faţă de numitul J.T. o soluţie de scoatere de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat, pentru care acesta era cercetat în acea perioadă într-un dosarul penal nr. 16/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

S-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 257 C. pen., art. 256 alin. (2) C. pen., art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu referire la condiţiile de incriminare, tratament sancţionator şi confiscarea banilor proveniţi din infracţiune.

La individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii comise de către inculpată, natura şi importanţa valorilor sociale cărora li s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită şi datele ce caracterizează persoana inculpatei.

Instanţa de fond a apreciat ca fiind gravă infracţiunea săvârşită de inculpată, tocmai datorită calităţii pe care aceasta o avea. Calitatea sa de agent de poliţie în cadrul I.P.J. Galaţi i-a facilitat accesul la o serie de informaţii şi la anumite persoane cu care aceasta a intrat în contact datorită profesiei sale, vulnerabilizându-i şi pe aceştia şi expunându-i neîncrederii publicului. De asemenea, în opinia instanţei, fapta este cu atât mai gravă cu cât inculpata a săvârşit infracţiunea pentru a interveni, împreună şi cu o altă persoană, probabil tot poliţist, pe lângă procurorul de caz, în scopul de a se dispune faţă de numitul J.T. o soluţie de scoatere de sub urmărire penală. Acesta era suspectat de săvârşirea unor infracţiuni foarte grave, respectiv: trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat. Cu toate acestea, deşi potrivit profesiei sale ar fi trebuit să acţioneze pentru aplicarea legii, inculpata a ales să încalce legea şi să ajute şi pe alte persoane să se sustragă de la aplicarea ei. Mai mult, inculpata a reuşit să-i faciliteze denunţătorului intrarea pe teritoriul ţării, prin ridicarea consemnului de la frontieră.

În ceea ce priveşte persoana inculpatei, instanţa a reţinut că aceasta este divorţată, are o fetiţă minoră şi este la primul impact cu legea penală. Aceasta nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, având o atitudine procesuală nesinceră.

Ţinând seama de elementele de individualizare mai sus indicate, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatei, instanţa şi-a format convingerea că scopul preventiv şi coercitiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., precum şi reeducarea inculpatei se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum de 4 ani. De asemenea, faţă de gravitatea infracţiunii şi de calitatea de poliţist a inculpatei, aceasta ocupând o funcţie publică pe care a dezonorat-o, instanţa a apreciat că se impune şi aplicarea unei pedepse accesorii constând în interzicerea drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, drepturi prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale şi a celei accesorii aplicate inculpatei, având în vedere elementele de individualizare expuse mai sus şi gravitatea faptei, s-a apreciat că reeducarea acesteia este posibilă doar prin executarea efectivă a pedepsei.

Cu privire la suma de bani primită de inculpată, instanţa a reţinut că, în faza urmăririi penale, prin ordonanţa procurorului din data de 27 septembrie 2011 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, deţinut în proprietate de inculpată.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000: „în cazul săvârşirii infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”

Potrivit art. 256 alin. (2) C. pen.: „Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”

Fiind învestită doar cu soluţionarea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei B.I.L., respectiv infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile legale referitoare la această infracţiune în ceea ce priveşte confiscarea. Instanţa a apreciat că măsura asigurătorie a sechestrului a fost instituită pentru soluţionarea laturii civile aferente laturii penale din procesul penal privind infracţiunea săvârşită de inculpată nu şi cea săvârşită de denunţător, cu această din urmă infracţiune instanţa nefiind sesizată. De asemenea, instanţa a constatat că denunţătorul nu s-a constituit parte civilă în cauză şi nu a solicitat obligarea inculpatei la plata către acesta a sumei de 16.000 euro, deşi a fost reprezentat de avocat, o perioadă scurtă de timp, şi a fost şi prezent în faţa instanţei de judecată, având cunoştinţă despre acest proces. Prin urmare, instanţa nu a obligat-o pe inculpată la plata către denunţător a sumei de 16.000 RON, între aceştia neexistând nici un raport juridic obligaţional civil, cu analiza căruia să fi fost învestită instanţa de judecată. Astfel fiind, ţinând seama şi de împrejurarea că banii primiţi de inculpată nu au fost găsiţi, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanţa a obligat-o pe aceasta la plata către stat a sumei de 16.000 euro. Pentru a garanta executarea obligaţiei de plată, instanţa a menţinut măsura sechestrului instituit în faza urmăririi penale, până la data executării integrale a obligaţiei de plată.

Având în vedere că inculpata a fost condamnată, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a obligat-o pe aceasta, la plata către stat a sumei de 6.150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În termen legal împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi criticând greşita aplicare a prevederilor art. 19 din Lega nr. 78/2000, susţinând că în cauză erau aplicabile prevederile art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000 astfel că inculpata B.I.L. trebuia obligată la plata sumei de 16.000 euro, în echivalent în RON la cursul oficial al B.N.R. de la data plăţii, către martorul-denunţător J.T.

La rândul său în cauză a declarat apel inculpata B.I.L. solicitând achitarea invocând faptul că probele administrate în cauză nu ar confirma învinuirea adusă. A susţinut inculpata că printr-o reţea de socializare l-a cunoscut pe denunţătorul J.T., că în vara anului 2008 a mers cu acesta pe litoral, iar apoi i-a împrumutat susnumitului suma de 8.000 euro pentru ca acesta să-şi amenajeze o garsonieră şi că banii primiţi apoi de la denunţător prin W.U. reprezentau restituirea acestui împrumut. A mai susţinut inculpata că există dubii cu privire la veridicitatea convorbirilor telefonice prezentate de martorul-denunţător J.T. şi că oricum acestea nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.

În subsidiar inculpata a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 86¹ C. pen., depunând acte în circumstanţiere în acest sens.

Prin decizia penală nr. 266/A din 29 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpata B.I.L. împotriva sentinţei penale nr. 597 din 29 noiembrie 2012 a Tribunalului Galaţi.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 597 din 29 noiembrie 2012 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatei B.I.L. pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă”, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A fost înlăturată dispoziţia prin care, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (2) C. pen., a fost obligată inculpata B.I.L. la plata către stat a sumei de 16.000 euro.

În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a fost obligată inculpata B.I.L. la plata sumei de 16.000 euro, în echivalent în RON la cursul oficial al B.N.R. de la data plăţii, către martorul-denunţător J.T.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Suma.de 50 RON, reprezentând onorariul parţial (25%) pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata B.I.L., s-a dispus a se vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei, iar, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a constatat că instanţa de fond a apreciat în mod corect materialul probator administrat în cauză reţinând în mod justificat încadrarea juridică a faptei comise şi vinovăţia inculpatei B.I.L.

În acest sens Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o amplă şi pertinentă analiză a tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, înlăturând argumentat apărările formulate de inculpată, analiză pe care instanţa de prim control judiciar şi-a însuşit-o în întregime.

S-a arătat că criticile formulate de inculpată şi solicitarea acesteia de achitare nu pot fi astfel primite favorabil de Curte, acestea fiind contrazise de ansamblul probator administrat în cauză. În acest sens sunt înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpată şi martorul-denunţător J.T., înregistrări făcute de martorul-denunţător, dar care sunt legal administrate, în condiţiile art. 91⁶ alin. (2) C. proc. pen. - înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau alte comunicări pe care le-au purtat cu terţii.

Din cuprinsul acestor convorbiri, redate pe larg de instanţa de fond, au rezultat elemente certe că inculpata B.I.L. a pretins şi primit de la martorul-denunţător J.T. suma de 20.000 euro, în două tranşe de câte 10.000 euro, promiţând că în schimbul acestora, prin intermediul unei alte persoane (numitul „V.”) va interveni la procurorul de caz astfel încât să obţină pentru martoral-denunţător o soluţie de netrimitere în judecată într-un dosar penal în care acesta era cercetat. S-a apreciat că faptul că suma respectivă de bani a fost pretinsă cu scopul arătat mai sus rezultă de altfel şi din împrejurarea că în convorbirile telefonice inculpata se angajează să îl ajute activ pe martorul-denunţător J.T. în formularea unei strategii de apărare prin corectarea declaraţiei pe care acesta urma să o dea în faţa organelor de anchetă şi prin promisiunea că va găsi ea nişte persoane care să declare în favoarea martorului-denunţător, persoane pe care le va duce la Bacău unde se desfăşura urmărirea penală.

S-a apreciat că aceste înregistrări se coroborează cu susţinerile martorului-denunţător J.T., care a relatat că a înmânat personal inculpatei jumătate din suma pretinsă, respectiv 10.000 euro, dar şi cu actele depuse la dosar din care rezultă că ulterior a mai fost trimisă pe numele inculpatei suma totală de 6.000 euro, în trei tranşe, trimiteri făcute de martorul-denunţător J.T., respectiv de numitele L.G. şi M.A.

Aceleaşi aspecte au rezultat şi din convorbirile purtate de inculpată cu martorul P.V., avocatul martorul-denunţător J.T., în cuprinsul cărora se face referire la primirea de către inculpată de la denunţător a sumei totale de 16.000 euro, aspect care nu este negat de inculpată şi care este confirmat şi în declaraţiile date de martorul P.V.

Cât priveşte veridicitatea acestor înregistrări, Curtea a constatat că ele au fost supuse expertizării de către instanţa de fond constatându-se că acestea nu prezintă urme de editare, voci sintetizate, inserări/adăugiri de sunete, cuvinte, propoziţii sau fraze, intercalări/inversări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere.

Referitor la apărarea inculpatei în sensul că banii primiţi de la denunţător prin W.U. reprezentau restituirea unui împrumut de 8.000 euro acordat acestuia pentru amenajarea unei garsoniere, instanţa de prim control judiciar a reţinut că aceasta nu se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză, martorul-denunţător J.T. neconfirmând acesta aspect, iar în discuţiile înregistrate aflate la dosarul cauzei nu se face vorbire despre vreun împrumut, singura referire la un astfel de „împrumut” fiind făcută de mama inculpatei, martora B.L., declaraţie care însă este subiectivă având în vedere relaţia de rudenie.

Concluzionând, curtea a reţinut că vinovăţia inculpatei este pe deplin dovedită de probele administrate în cauză şi că solicitarea inculpatei B.I.L. de achitare este neîntemeiată.

Cât priveşte solicitarea inculpatei de reducere a pedepsei ce i-a fost aplicată şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 86¹ C. pen., Curtea a apreciat că este doar în parte fondată.

Astfel, raportat la criteriile instituite de art. 72 C. pen., la împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale, are studii superioare şi alte forme de pregătire profesională, având totodată în întreţinere o fiică de 18 ani, Curtea a apreciat că pedeapsa de 4 ani închisoare este prea aspră faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă - închisoarea de la 2 la 10 ani - astfel că se impune a fi redusă, o pedeapsă de 3 ani închisoare fiind suficientă pentru atingerea scopului preventiv-educativ.

Pe de altă parte, instanţa de prim control judiciar a apreciat că acest scop al pedepsei poate fi atins doar prin executare efectivă, ţinând seama de modul de săvârşire al faptei, de cuantumul ridicat al sumei pretinse de la martorul-denunţător J.T., ce formează obiectul material al infracţiunii de „trafic de influenţă”, de atingerea gravă adusă prestigiului justiţiei şi încrederii în onestitatea şi probitatea profesională a procurorului de caz, dar şi de atitudinea nesinceră a inculpatei care a negat comiterea faptei şi a refuzat să îşi asume consecinţele comiterii acesteia.

Aceste considerente, care contrabalansează în mod vădit aspectele favorabile inculpatei, mai sus expuse, au determinat instanţa de prim control judiciar să nu primească favorabil cererea inculpatei de suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 86¹ C. pen.

Referitor la recursul promovat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi, curtea a constatat că acesta este întemeiat.

Astfel, potrivit art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 „(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2).”

Cum în speţă, prin rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea inculpatei în judecată, s-a dispus şi neînceperea urmăririi penale faţă de J.T. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „cumpărare de influenţă” prevăzută de 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, acesta beneficiind de cauza de nepedepsire întrucât a denunţat autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă, rezultă că trebuia făcută aplicarea art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000, în sensul restituirii către martorul-denunţător J.T. a sumei de bani dată de acesta inculpatei B.I.L.

În consecinţă, admiţând recursul declarat în cauză de procuror, curtea a dispus, în baza art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000, obligarea inculpatei B.I.L. la plata sumei de 16.000 euro, în echivalent în RON la cursul oficial al B.N.R. de la data plăţii, către martorul-denunţător J.T.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata B.I.L.

În motivele de recurs depuse prin fax la data de 02 septembrie 2014, recurenta inculpată a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. (1968), respectiv greşita încadrare juridică a faptei din perspectiva art. 5 C. pen., apreciind că legea penală mai favorabilă este noul C. pen. şi solicitând, pe care de consecinţă, individualizarea judiciară a pedepsei, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, potrivit noii reglementări. S-a arătat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (3) C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpată, Înalta Curte apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurentei inculpate, Înalta Curte arată că, deşi la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest sens dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. (1968) stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen. (1968).

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

În cauză, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată la data de 29 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), situaţie în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Totodată, se constată că recurenta inculpată, personal, a motivat recursul la data de 02 septembrie 2014, anterior ultimului termen de judecată, când au avut loc dezbaterile, în condiţiile în care primul termen de judecată a fost la data de 13 martie 2014, încălcând astfel dispoziţiile de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., aşa încât, Înalta Curte nu va putea lua în discuţie motivele întemeiate pe cazul de casare prevăzut de pct. 17 al art. 385⁹ C. proc. pen., întrucât acesta nu face parte din categoria celor care pot fi examinate din oficiu.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei inculpate în sensul reîncadrării juridice a faptelor în dispoziţiile art. 291 alin. (1) C. pen., circumscrise cazului de casare menţionat mai sus, pot fi analizate din prisma incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 5 C. pen.

Însă, şi în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte constată că susţinerile recurentei inculpate sunt nefondate.

Astfel, Înalta Curte reţine că recurenta inculpată a fost trimisă în judecată şi condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 12 ani, maximul pedepsei fiind, deci, majorat cu 2 ani ca urmare a incidenţei legii speciale.

În noua reglementare, însă, faptele inculpatei constând în aceea că în cursul anului 2008, în calitate de agent de poliţie în cadrul I.P.J. Galaţi, a pretins pentru sine şi terţe persoane, de la numitul J.T., suma de 20.000 euro, primind în acest sens suma de 16.000 euro (personal, cât şi prin transfer bancar), promiţându-i în schimb acestuia că va interveni, împreună şi cu o altă persoană, pe lângă procurorul de caz, în scopul de a se dispune faţă de el o soluţie de scoatere de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat, pentru care acesta era cercetat în acea perioadă într-un dosarul penal nr. 16/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni, ambele limite fiind majorate cu o treime ca urmare a incidenţei legii speciale.

În această situaţie, având în vedere că pedeapsa aplicată de instanţa de apel este de 3 ani închisoare, fiind deci orientată spre minimul special, legea penală mai favorabilă este legea care prevede un minim mai redus.

Totodată, în ceea ce priveşte susţinerea apărării în sensul că argumentele avute în vedere de către instanţa de apel la analizarea posibilităţii aplicării dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. (1969) nu mai corespund la acest moment, întrucât instituţia suspendării executării pedepsei reglementată în dispoziţiile art. 91 C. pen. apare cu restricţii mult mai severe şi cu obligaţii suplimentare ce pot fi impuse inculpatei recurente, Înalta Curte arată că, în calea de atac a recursului, criteriile de individualizare a pedepsei avute în vedere de instanţele inferioare nu mai pot face obiectul analizei sale în lipsa unui caz de casare care să permită acest lucru.

Ca urmare, având în vedere şi cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen.: sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, vechiul C. pen., acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpata B.I.L.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.I.L. împotriva deciziei penale nr. 266/A din 29 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi, având în vedere culpa procesuală a acesteia, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.(1968), o va obliga, la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.I.L. împotriva deciziei penale nr. 266/A din 29 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 septembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 245/2014. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 2442/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 233/2014. Penal. înşelăciunea (art.244 NCP). Contestaţie în anulare - Apel ICCJ. Decizia nr. 2411/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2425/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2442/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 245/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Contestaţie în anulare - Apel ICCJ. Decizia nr. 2479/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 249/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 250/2014. Penal. Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recurs in casaţie