ICCJ. Decizia nr. 260/2014. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 260/A/2014
Dosar nr. 1966/2/2014
Şedinţa publică din 16 septembrie 2014
Asupra apelului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 162 din 10 martie 2014, a fost calificată cererea condamnatului L.M., ca fiind contestaţie la executare, formulată în baza art. 461 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 159 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată şi în baza art. 42 C. proc. pen. a fost declinată competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24 martie 2014.
Prin sentinţa penală nr. 237/F din 24 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de conversiune a pedepsei formulată de petentul condamnat L.M., rămasă definitivă prin Decizia nr. 3169 din 17 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de contestator.
Din considerentele sentinţei menţionate a reieşi că cererea a vizat aceeaşi sentinţă penală, respectiv sentinţa penală nr. 380/F din 16 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 8242/2/2010, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost recunoscută hotărârea penală pronunţată în Dosarul nr. 5120 Js 20422/05.1 Ks a Tribunalului Frankenthal, prin care L.M. a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi s-a dispus transferul persoanei condamnate L., aflat în prezent în Penitenciarul Diez - Germania pentru executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România.
Prin sentinţa penală nr. 179/F din 9 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a respins ca neîntemeiată, cererea de conversiune a pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, formulată de petentul condamnat L.M.
Din considerentele sentinţei menţionate a reieşit că cererea de conversiune a pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, formulată de petentul condamnat L.M., este neîntemeiată în cauză existând autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel condamnatul L.M., în termenul legal.
Analizând apelul declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că condamnatul L.M. a mai formulat anterior o cerere cu un conţinut identic prin care a solicitat conversiunea pedepsei din detenţiunea pe viaţă aplicată de o instanţă germană, respectiv Tribunalul Frankenthal, în pedeapsa prevăzută în legea penală română, pedeapsa închisorii, pentru infracţiunea prevăzută de instigare la omor calificat, prev. de art. 25 rap. la art. 174 C. pen., care a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa penală nr. 237/F din 24 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3169 din 17 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aceste condiţii, constatând că există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări între cererea ce formează obiectul acestui dosar şi cererea anterioară, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată, a cererii formulate.
Astfel fiind, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestator.
În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., apelantul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul L.M. împotriva sentinţei penale nr. 179/F din 9 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 septembrie 2014.
| ← CSJ. Decizia nr. 2531/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2857/2014. SECŢIA PENAL. Omorul calificat... → |
|---|
