ICCJ. Decizia nr. 2609/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2609/2014

Dosar nr. 9096/99/2011

Şedinţa publică din 18 septembrie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 524 din 18 decembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 9096/99/2011 al Tribunalului Iaşi s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpatul C.A.M. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 şi art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Condamnarea inculpatului C.A.M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, (actul material din data de 23 aprilie 2008).

În condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pentru o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare conform art. 86² C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, conform programului stabilit de această instituţie;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute la lit. b) - d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.A.M., pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 (actul material din august 2007).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatei. Ş.O.L., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului N.R.G. (fost Z.) pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 1500 euro, de la inculpatul C.A.M.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 477/P/2009 din 3 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, înregistrat s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. N.R.G., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că: în cursul lunii aprilie 2008, a solicitat, iar în data de 23 aprilie 2008, a primit suma de 1500 de euro, de la P.S., prin intermediul inculpatului C.A.M., având influenţă şi lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor competenţi din cadrul Primăriei Iaşi (C.M. şi M.V.), pentru a-i determina să elibereze autorizaţia de taxi pe numele lui P.S.;

2. C.A.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că: în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii august 2007, a primit de la numitul P.S. suma de 500 de RON, pentru a face un plin de benzina funcţionarilor de la Primăria Iaşi, în vederea obţinerii autorizaţiei de taxi de către P.S., iar în data de 23 aprilie 2008, a primit suma de 1500 de euro de la P.S., pentru a o remite inculpatului N.R.G., persoană care avea influenţă şi lăsa să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor competenţi din cadrul Primăriei Iaşi (C.M. şi M.V.), pentru a-i determina să elibereze autorizaţia de taxi pe numele lui P.S.

3. Ş.O.L., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 27 ianuarie 2011, fiind audiată în cauză în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase (respectiv că "P.S. nu a spus motivul pentru care îl căuta pe N.R.G.", atunci când a venit la biroul inculpatei a discutat cu acesta "despre preţul pământului şi alte generalităţi") şi nu a declarat tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale cauzei cu privire la care a fost întrebată.

În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:

După data de 06 august 2007, Legea transportului public de persoane sau bunuri în regim de taxi, prevedea că serviciile de transport public local în regim de taxi fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică, se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale şi se efectuează numai de către transportatori autorizaţi de către autoritatea de autorizare.

Legea nr. 265/2007, la art. 4 alin. (4), mai prevedea că transportatorul autorizat, persoană fizică, putea efectua transport în regim de taxi cu un singur autovehicul deţinut cu titlu de proprietate sau în temeiul unui contract de leasing.

Autorizaţia de transport în regim de taxi şi autorizaţia de taxi se eliberau de către autoritatea de autorizare din cadrul Primăriei, respectiv de către funcţionarul competent de la Biroul de Reglementare Transporturi Urbane din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Iaşi. Această autorizaţie se elibera pe o durata nedeterminată, cu condiţia vizării acesteia la fiecare 5 ani.

Pentru eliberarea autorizaţiei de transport în regim de taxi, pentru persoana fizică, trebuiau depuse următoarele acte: cererea transportatorului pentru eliberarea tipului de autorizaţie de transport; copie de pe certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ca persoana fizică autorizată, copie de pe atestatul profesional al taximetristului, cazierul judiciar, declaraţie pe propria răspundere privind autovehiculul deţinut şi spaţiul de parcare.

Pe baza autorizaţiei de transport în regim de taxi, transportatorul autorizat putea participa la procedura de atribuire în gestiune a executării serviciului de transport, prin care i se putea elibera autorizaţia taxi pentru fiecare vehicul deţinut în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing.

Autorizaţia taxi se elibera după depunerea următoarelor documente, în copie: autorizaţia de transport, certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului din care să rezulte că acesta este deţinut de către transportatorul autorizat în proprietate sau în leasing; certificatul de agreare emis de R.A.R.

Autorizaţia taxi trebuia să se găsească obligatoriu la bordul autovehiculului şi era valabilă numai în prezenţa următoarelor documente: certificatul de înmatriculare a autovehiculului cu anexa privind inspecţia tehnică periodică valabilă, copia certificatului de agreare emis de R.A.R., asigurarea persoanelor, a bunurilor acestora şi a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina trasportatorului autorizat; asigurarea de răspundere civilă auto; certificatul de atestare profesională a conducătorului auto; copia buletinului de verificare metrologică a taximetrului aparatului de taxat.

Legea nr. 265/2007 a stabilit la art. 14 alin. (4) un număr maxim de autorizaţii taxi, în raport cu numărul de locuitori ai unei localităţi.

În Iaşi, la data apariţiei legii, acest număr era deja depăşit cu 350 de autorizaţii, motiv pentru care nu se mai putea atribui nicio autorizaţie taxi, decât în cazul disponibilizării unora din cele existente sau în cazul măririi numărului de autorizaţii taxi cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (2) - (4) din Legea nr. 265/2007.

Legea interzicea titularilor de contracte de atribuire a gestiunii delegate a serviciilor de transport în regim de taxi să încheie cu terţii contracte de subdelegare a serviciului de transport.

Cesionarea contractelor de atribuire a gestiunii delegate a serviciilor de transport în regim de taxi de către titularul contractului unui alt operator economic sau transportator autorizat nu era admisă, decât în cazul în care acesta din urmă era rezultatul divizării sau fuzionării titularului de contract, persoană juridică, dar operatorul economic trebuia sa obţină autorizaţia de transport pentru a putea deveni transportator autorizat. în această situaţie autorizaţiile taxi se împărţeau sau se comasau, după caz, noilor operatori economici.

În cazul în care un transportator autorizat, renunţa la una sau mai multe autorizaţii de taxi, când acestea i se retrăgeau sau când se majora numărul lor, autoritatea de autorizare era obligată să le atribuie cu prioritate transportatorilor autorizaţi înscrişi pe listele de aşteptare, prin procedura de atribuire [art. 142 alin. (9) din Legea nr. 265/2007]. În lista de aşteptare, publică, se putea înscrie o singură dată, orice transportator autorizat.

De asemenea, conform art. VIII din Legea nr. 265/2007, în termen de o lună de la intrarea în vigoare a noii legi, toţi deţinătorii autorizaţiilor taxi eliberate în baza legii vechi, care deţineau autovehiculele respective în baza unui contract de închiriere, trebuiau să se prezinte pentru verificarea valabilităţii acestora şi, în acelaşi termen, trebuiau să dea o declaraţie cu privire la numărul autoturismelor pe care le vor deţine în proprietate până la data de 01 decembrie 2007, din cele folosite până atunci în baza contractelor de închiriere. După această dată, autorizaţiile taxi ale autovehiculelor care nu au trecut în proprietatea sau leasingul deţinătorilor de autorizaţii de transport în regim de taxi, urmau a fi atribuite cu titlu gratuit persoanelor care le deţineau în proprietate sau în leasing, cu condiţia ca acestea din urmă să declare pe propria răspundere că doresc să execute activitate de transport în regim de taxi (art. VIII alin. (5) din Legea nr. 265/2007).

Inculpatul C.A.M. este administrator la SC "O." SRL Iaşi, împreună cu inculpata Ş.O.L., societate care are ca obiect principal activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea.

Inculpatul N.R.G. este administrator la SC "C.N.R.V.R." SA, care are ca obiect principal de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor, şi la SC "T.A.G.Z.R." SRL, care are ca obiect de activitate transportul cu taxiuri.

Învinuita C.M.A. a deţinut, în perioada 2004 - 2011, funcţia de inspector de mediu la Biroul Administrare Mediu Urban din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Iaşi.

Numitul M.V. a îndeplinit în perioada 2007 - 2008 (şi îndeplineşte şi în prezent) funcţia de consilier superior la Biroul Reglementare Transporturi Urbane din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Iaşi, aşa cum rezultă din adresa nr. 6617 din 26 ianuarie 2011 a Primăriei Iaşi. Din fişa postului acestuia rezultă că printre atribuţiile de serviciu se numără şi: verificarea documentaţiei prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru prestarea activităţii de transport persoane şi bunuri în regim de taxi şi eliberarea autorizaţiilor pentru operatorii de transport şi/sau persoane fizice pentru transportul de persoane şi bunuri în regim de taxi; conformarea dispoziţiilor date de şefii ierarhici. El este în relaţie de subordonare ierarhică faţă de directorul executiv al Direcţiei Tehnice.

Directorul executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Iaşi este C.M., soţul învinuitei C.M.A. Printre atribuţiile de serviciu ale acestuia se numără şi: elaborarea şi monitorizarea programelor de transport public urban de călători în municipiul Iaşi; controlul activităţii fiecărui compartiment din cadrul Direcţiei Tehnice. El are de asemenea atribuţii de reprezentare a Direcţiei Tehnice.

Denunţătorul P.S. locuieşte în comuna Ţibana, judeţul Iaşi. În cursul anului 2007, acesta a lucrat ca taximetrist la SC "G.T." SRL, pe autoturismul X al acestei societăţi. În luna august 2007 el a cumpărat autoturismul D.L. cu care îşi desfăşura activităţile de taximetrie de la societatea la care era angajat şi a început să se intereseze de formalităţile necesare pentru obţinerea autorizaţiei care să-i permită să efectueze servicii de taximetrie ca persoană fizică.

Prin intermediul martorului J.T., denunţătorul P.S. l-a cunoscut pe inculpatul C.A.M., căruia i-a solicitat să îl ajute să obţină de la Primăria Iaşi autorizaţia taxi. După un timp, P.S. l-a contactat telefonic pe inculpatul C.A.M., care i-a solicitat să-i aducă xerocopii după autorizaţia de funcţionare a P.F.-ului şi după certificatul de înregistrare a acesteia. Denunţătorul s-a deplasat la biroul SC "O." SRL al lui C.A.M. de la clădirea sa "M.", unde i-a lăsat actele solicitate.

Ulterior, denunţătorul s-a deplasat împreună cu inculpatul C.A.M. la Primăria Iaşi, la un birou la care o funcţionară le-a comunicat că era necesar să îşi transfere punctul de lucru de la Ţibăneşti la Iaşi şi să schimbe şi datele de pe certificatul de înregistrare al P.F.-ului, în vederea obţinerii autorizaţiei de taxi.

După ce a făcut modificările necesare, P.S. l-a contactat pe C.A.M. şi i-a înmânat copii după actele modificate. Cu această ocazie, denunţătorul l-a întrebat pe inculpatul C.A.M., dacă trebuie să dea ceva pentru a se rezolva mai repede, iar acesta a răspuns iniţial că nu.

În data de 26 septembrie 2007, denunţătorul P.S. şi-a înmatriculat autoturismul pe numele său, cu nr. Q.

Inculpatul C.A.M. s-a deplasat la Primăria Iaşi, a depus actele în vederea obţinerii autorizaţiei taxi şi i-a comunicat numărul de înregistrare, respectiv 71734 din 28 septembrie 2007, spunându-i că mai sunt necesare actele maşinii şi certificatul de atestare fiscală.

În timpul unei discuţii telefonice cu P.S., inculpatul C.A.M. a acceptat propunerea acestuia de a-i da o sumă de bani, pe care să o remită funcţionarilor de la Primăria Iaşi, pentru a-i rezolva mai repede obţinerea autorizaţiei de taximetrie. C.A.M. a precizat că este necesară suma de 300 - 400 de RON, pentru a le face câte un plin de benzină funcţionarilor de la Primăria Iaşi, precum şi pentru a face xerocopierea unor acte.

În cursul lunii septembrie 2007, P.S. s-a întâlnit cu inculpatul C.A.M. şi i-a dat copii după certificatul de înmatriculare, după cartea de identitate a maşinii, certificatul de atestare fiscală în original şi suma de 500 de RON.

În data de 25 februarie 2008, P.S. a fost chemat de C.A.M. la biroul său, unde acesta i-a solicitat să completeze o cerere către Primăria Iaşi, Direcţia Tehnică, în care enumera actele care se regăseau în dosarul depus la Primărie pentru obţinerea autorizaţiei de transport persoane în regim de taxi, întrucât era necesară completarea acestui dosar cu toate actele necesare. Denunţătorul a completat aceasta cerere, datată 25 februarie 2008, în 3 exemplare originale, unul din acestea rămânând la el. Menţiunea de la finalul cererii "declar pe propria răspundere (...)" a fost scrisă de C.A.M., dar semnătura îi aparţine denunţătorului, precum şi menţiunile olografe de la începutul cererii privind datele sale de identificare. Un exemplar al acestei cereri nu a fost găsit la dosarul lui P.S. pentru obţinerea autorizaţiei de taxi, dosar ridicat de către organele de anchetă de la Primăria Iaşi.

Ulterior, denunţătorul a depus acest document original la dosarul prezentei cauze, la solicitarea organelor de urmărire penală.

Din declaraţia martorei B.C.C., referent în cadrul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Iaşi (Registratură) rezultă că acest document este un formular tipizat, folosit pentru obţinerea autorizaţiei transport persoane în regim de taxi sau pentru preschimbarea acesteia, întrucât, pentru desfăşurarea acestei activităţi denunţătorul avea nevoie de ambele autorizaţii: autorizaţiei transport persoane în regim de taxi, care se obţinea foarte uşor, şi autorizaţia taxi, care se obţinea mai greu datorită numărului limitat de lege.

La începutul anului 2008, întrucât C.A.M. nu reuşise să obţină eliberarea autorizaţiei taxi pentru P.S., i-a propus acestuia din urmă să apeleze la ajutorul inculpatului N.R.G., care, având maşini de taxi la stradă, îi cunoştea pe funcţionarii din Primăria Iaşi şi putea să-i obţină mai uşor autorizaţia de taxi. C.A.M. i-a spus denunţătorului că este în relaţii bune cu N.R.G., întrucât îi cunoaşte foarte bine pe părinţii acestuia, iar N.R.G. poate rezolva problema, fiind cumătru cu C.M.A. şi C.M., despre care denunţătorul ştia că este directorul tehnic de la Primăria Iaşi, de a cărui semnătură depindea eliberarea autorizaţiei de taxi şi astfel, se putea interveni la funcţionarul competent.

La solicitarea inculpatului C.A.M., inculpatul N.R.G. s-a deplasat la biroul lui C.A.M., unde se afla şi denunţătorul, care a fost prezentat ca nepot al inculpatului C.A.M. Aici inculpatul C.A.M. i-a expus problema denunţătorului, respectiv faptul că acesta deţine un autovehicul, cu care doreşte să efectueze activităţi de taximetrie, ca persoana fizică autorizată. Inculpatul N.R.G. a promis că poate rezolva problema, urmând ca dosarul denunţătorului să fie depus şi aprobat odată cu dosarele inculpatului N.R.G. pentru autoturismele pe care le deţinea societatea sa. Inculpatul N.R.G. a condiţionat însă acest ajutor, spunând că acesta "costă", urmând să precizeze suma la următoarea întâlnire.

Această nouă discuţie a fost înregistrată, în data de 07 aprilie 2008 de către denunţătorul P.S. pe telefonul său mobil marca N. (telefon ridicat de organele de anchetă şi ataşat la dosarul cauzei).

După 3 - 4 zile, P.S. împreuna cu inculpatul C.A.M. s-au deplasat apoi la biroul lui N.R.G. din zona Bulevardului Poitiers. Aici N.R.G. a spus că eliberarea autorizaţiilor de taxi "costă". La solicitarea lui P.S., inculpatul N.R.G. a precizat suma de 2000 de euro, care trebuia dată înainte şi suma de 2000 de euro, ce trebuia dată după obţinerea autorizaţiei taxi, ce urma să fie eliberată în termen de 7 zile. Denunţătorul P.S. a înţeles din discuţiile cu inculpatul N.R.G. că are posibilitatea de a interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Primăriei pentru obţinerea autorizaţiei, în baza relaţiei pe care o avea cu soţii C.M.A. şi C.M., care îi botezaseră pe unul din copii săi, C.M. fiind directorul Direcţiei Termice care semna autorizaţiile taxi şi cele de transport de persoane şi bunuri în regim de taxi şi în subordinea căruia se afla funcţionarul competent să analizeze dosarul şi să elibereze autorizaţiile, M.V.

P.S. i-a spus că suma 2000 de euro este prea mare şi i-a solicitat să mai lase din preţ. Din declaraţia denunţătorului rezultă că inculpatul N.R.G. ar fi răspuns "că aici, la noi, cam ăsta este preţul pentru o autorizaţie de taxi".

Denunţătorul nu a fost de acord cu aceasta sumă şi pe drumul de întoarcere i-a spus şi inculpatului C.A.M. că suma cerută de 2000 de euro este prea mare, că la preţul de 4000 de euro ar fi însemnat aproape să cumpere maşina din nou.

Ulterior, P.S. l-a contactat telefonic pe C.A.M. şi l-a întrebat dacă inculpatul N.R.G. nu mai lasă din preţ. C.A.M. i-a comunicat că, inculpatul N.R.G. este de acord cu suma de 1500 de euro înainte, şi 1500 de euro după obţinerea autorizaţiei, solicitându-i să-i ducă banii la biroul lui C.A.M.

P.S. a discutat cu tatăl său - martorul P.S. şi au hotărât să dea aceşti bani, pentru obţinerea autorizaţiei taxi. Martorul cunoaşte faptul că N.R.G. urma să obţină autorizaţia, prin intermediul numitei C.M.A., care "trebuia să rezolve problema, soţul ei fiind director la Primăria Iaşi". Martorul a împrumutat de la cumnatul său P.I., care era plecat în Spania, prin intermediul soţiei acestuia, P.L., suma de 1500 de euro, pe care i-a dat-o apoi denunţătorului P.S. Cei doi au hotărât ca, în momentul în care P.S. îi va da banii lui C.A.M., să-l înregistreze pe acesta cu telefonul mobil, "pentru a avea siguranţă". P.S. l-a sunat pe inculpatul C.A.M. şi i-a spus că are suma de 1500 de euro, dar că îi va da banii, în momentul în care va primi autorizaţia taxi. Inculpatul a insistat să-i dea banii, spunând că "sunt solicitări şi din interior, înţelegând prin aceasta că trebuie să dea banii şi în Primărie, funcţionarilor de acolo" şi că dacă dă banii, în câteva zile primeşte autorizaţia taxi.

La o zi sau două, respectiv în data de 23 aprilie 2008, denunţătorul P.S. s-a deplasat la biroul SC "O." SRL şi i-a înmânat lui C.A.M. suma de 1500 euro, pentru inculpatul N.R.G., în vederea facilitării de către acesta din urmă a obţinerii autorizaţiei taxi de către P.S., în baza influenţei pe care o avea asupra numiţilor C.M.A. şi C.M., în calitate de cumătru al acestora şi asupra lui M.V., ca urmare a obţinerii anterioare, pentru maşinile sale, a autorizaţiilor taxi.

În declaraţia sa, denunţătorul P.S. a precizat faptul că el nu ar fi dat această sumă de bani, dacă inculpaţii C.A.M. şi N.R.G. nu i-ar fi creat convingerea că au posibilitatea de a interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Primăriei Iaşi, pentru a-i rezolva problema legată de obţinerea autorizaţiei de taxi, prin intermediul influenţei pe care inculpatul N.R.G. o are asupra inculpatei C.M.A. şi a soţului acesteia, C.M., precum şi asupra funcţionarului competent din cadrul Primăriei Iaşi, M.V., care îi avizase anterior eliberarea autorizaţiilor taxi pentru un număr mare de maşini ale societăţii sale. Mai mult, C.A.M., N.R.G. şi C.M.A. au făcut demersuri, în prezenţa denunţătorului, pentru obţinerea autorizaţiei taxi, ceea ce i-a întărit convingerea existenţei reale a acestei influenţe.

La câteva zile, după înmânarea banilor, denunţătorul P.S. fost contactat pentru prima oară telefonic de către inculpatul N.R.G., care i-a cerut sa vină în acea zi, în spatele Primăriei cu toate actele originale, depuse anterior în copie în dosarul existent la Primăria Iaşi, pentru obţinerea autorizaţiei taxi.

Denunţătorul a luat toate actele originale, respectiv: autorizaţia de funcţionare, certificatul de înregistrare, cartea de identitate a maşinii, avizul psihologic, diploma de studii, asigurarea de bagaje, având asupra sa şi actele personale de identitate şi cele ale maşinii. S-a întâlnit apoi cu inculpatul N.R.G. în spatele Primăriei, iar acesta i-a solicitat să meargă împreună la C.M.A., cu actele, pentru a discuta cu aceasta. Cei doi au urcat împreună la etajul 1, camera 17, unde se afla inculpata C.M.A. Denunţătorul a rămas pe hol, iar N.R.G. a intrat în interior. După jumătate de oră au ieşit pe hol inculpatul N.R.G. şi învinuita C.M.A. După ce s-a uitat în dosarul cu actele aduse de denunţătorul P.S., inculpata C.M.A. i-a solicitat acestuia să-i lase ei originalele actelor. Denunţătorul a refuzat iniţial, spunând că nu poate face acest lucru, riscând să rămână fără actele originale. Inculpatul N.R.G. s-a enervat şi i-a reproşat că nu are încredere în el. Atunci, denunţătorul i-a înmânat dosarul cu toate actele menţionate, cu excepţia actelor personale de identitate şi ale maşinii (certificatul de înmatriculare, atestatul, buletin, permis, asigurarea obligatorie). Inculpata C.M.A. i-a dat denunţătorului un bilet pe care era trecut numărul ei de telefon şi numele ei, stabilind să o sune ulterior, ca să-i comunice data la care să meargă împreună la camera 18, la funcţionarul care verifica dosarele pentru autorizaţia de taxi, respectiv M.V., pentru a vedea ce acte mai sunt necesare.

În ziua următoare denunţătorul P.S. a fost contactat telefonic de un funcţionar din cadrul Biroului Reglementare Transporturi Urbane al Primăriei Iaşi, care nu s-a prezentat, spunând doar că lucrează la Primăria Iaşi, şi care l-a întrebat pe denunţător în ce modalitate a funcţionat până atunci, respectiv dacă a avut un contract de închiriere a autoturismului său unei firme de taximetrie. Denunţătorul P.S. i-a răspuns că nu, că maşina este nouă şi că doreşte să obţină autorizaţia taxi. Funcţionarul respectiv i-a răspuns că va analiza situaţia.

După câteva zile, denunţătorul a sunat-o pe C.M.A. şi a stabilit cu aceasta să se întâlnească la Primăria Iaşi. C.M.A. a luat din biroul ei dosarul cu actele denunţătorului în original, pe care i le lăsase anterior, atunci când venise împreună cu inculpatul N.R.G. Apoi, împreună cu inculpata C.M.A., denunţătorul, s-a deplasat la camera 18, unde se afla M.V., inculpata C.M.A. a mers la biroul lui M.V., iar denunţătorul a rămas lângă uşa biroului, în interior, la câţiva metri de biroul acestuia. Denunţătorul l-a auzit pe M.V. întrebând-o pe inculpata C.M.A. dacă maşina a avut contract de închiriere sau nu, iar aceasta a răspuns: "Dacă trebuie, aducem". Apoi, după ce au ieşit pe hol, inculpata i-a spus denunţătorului să meargă să facă un contract închiriere a maşinii sale unei firme de taximetrie, iar dacă nu reuşeşte, să meargă la inculpatul N.R.G. să îl ajute el. Aceasta tocmai pentru că, la acel moment, nu se mai puteau elibera autorizaţii taxi, cu excepţia cazului în care autovehiculul desfăşurase activităţi de taximetrie, în baza unui contract, de închiriere la o firmă de taximetrie, iar aceasta din urmă nu făcea dovada, în termenul legal, că a trecut în proprietatea sa acel autovehicul prin cumpărare sau leasing, caz în care autorizaţia taxi era atribuită cu titlu gratuit proprietarului de drept al autovehiculului, dacă acesta dorea să desfăşoare în continuare activităţi de taximetrie.

După discuţia cu funcţionarul M.V., denunţătorul P.S. l-a contactat telefonic pe inculpatul N.R.G., relatându-i despre necesitatea existenţei contractului de închiriere a autoturismului. Inculpatul N.R.G. i-a spus denunţătorului să meargă la el la firmă şi să-i spună angajatului de la secretariat sa-i întocmească actul respectiv.

Iniţial, funcţionarul a refuzat, spunând că nu poate face acest lucru, întrucât denunţătorul P.S. nu funcţionase acolo. La insistenţele denunţătorului, care i-a precizat că aşa dispusese inculpatul N.R.G., funcţionarul a întocmit actul, urmând să fie semnat ulterior de N.R.G.

La câteva zile, întrucât denunţătorul P.S. trebuia să efectueze I.T.P.-ul autoturismului său, a sunat-o pe C.M.A. şi a mers la ea la birou luând înapoi cartea de identitate a maşinii în original. Celelalte acte au rămas în continuare la ea.

După câteva zile, P.S. s-a întâlnit din nou cu inculpatul N.R.G. în faţa Primăriei şi au mers împreună la inculpata C.M.A. Din declaraţia denunţătorului rezultă că aici, inculpatul N.R.G. i-a dat învinuitei C.M.A. contractul de închiriere a autovehiculului aparţinând lui P.S., către societatea sa de taximetrie. (Acest contract de închiriere, atestând o situaţie nereală, nu a fost găsit de către organele de anchetă la dosarul pe numele lui P.S. de la Primăria Iaşi.) Inculpata C.M.A. i-a solicitat denunţătorului să o contacteze telefonic peste câteva zile. Deşi denunţătorul a făcut acest lucru în mod repetat, C.M.A., nu i-a mai răspuns la telefon.

În principal, actele solicitate şi depuse de denunţător erau necesare pentru eliberarea ambelor autorizaţii, respectiv pentru autorizaţia de transport bunuri şi persoane în regim de taxi şi pentru autorizaţia taxi.

Legea nu prevedea depunerea actelor în original, cu excepţia cazierului medical şi a avizului medical şi psihologic de asemenea, nu era necesară diploma de studii.

Văzând că nu mai reuşeşte să dea de inculpata C.M.A., P.S. l-a sunat pe inculpatul N.R.G. întrebându-l cum să procedeze, iar acesta i-a solicitat să aştepte, deoarece inculpata C.M.A. ar fi avut probleme de sănătate, fiind însărcinată. Din declaraţia denunţătorului P.S. rezultă că inculpatul N.R.G. i-a solicitat să aibă răbdare, motivând că dacă l-a "pus în legătură cu ea, ea trebuie să mă rezolve".

Întrucât nu i se rezolvase încă problema, iar denunţătorul făcea presiuni, inculpatul N.R.G. i-a propus lui P.S. să lucreze la firma sa, fără forme legale (după susţinerile denunţătorului şi după susţinerile inculpatului N.R.G. din interceptări), cu autoturismul societăţii inculpatului. Astfel, în perioada septembrie 2008 - septembrie 2009, denunţătorul a efectuat activităţi de taximetrie, dându-i zilnic din încasări suma de 80 RON inculpatului N.R.G., lăsând maşina cu plinul de benzină făcut, iar el oprindu-şi diferenţa rămasă din încasări.

În cursul lunii decembrie 2008, P.S. a început să devină tot mai insistent, solicitându-le inculpaţilor C.A.M. şi N.R.G. restituirea banilor şi actelor depuse. O parte din discuţiile purtate de aceasta cu inculpaţii au fost înregistrate de denunţător cu telefonul său mobil marca N.

În actul de sesizare se precizează că, procesele-verbale iniţiale de redare a acestor convorbiri, care conţineau multe cuvinte neinteligibile şi care nu au fost confirmate de procuror, au fost refăcute ulterior, pentru redarea exactă şi completă a acestor discuţii, astfel încât doar acestea din urmă vor fi folosite ca mijloace de probă.

Toate încercările ulterioare ale denunţătorului de a-şi recupera banii sau actele au rămas fără rezultat.

În luna septembrie 2009 denunţătorul şi-a vândut autoturismul personal, iar la data de 30 ianuarie 2009 a formulat denunţul în cauză.

În data de 05 februarie 2010 denunţătorul P.S. s-a deplasat la sediul societăţii inculpatului N.R.G., unde a avut o discuţie cu acesta despre restituirea actelor şi banilor, discuţie înregistrată în mediul ambiental în baza autorizaţiei nr. 53 din 03 februarie 2010 a Tribunalului Iaşi.

Cu această ocazie, inculpatul N.R.G. recunoaşte indirect că a luat banii de la denunţător pentru a-i da mai departe. Inculpatul N.R.G. îl descrie în continuare pe inculpatul C.A.M. ca pe o persoană care a înşelat încrederea multora. P.S. îi spune că pe el nu-l interesează acest aspect, ci problema lui, iar inculpatul N.R.G. recunoaşte că de fapt asta este problema lor, a tuturor celor implicaţi.

În momentul în care denunţătorul îi spune ca actele nu le-a dat inculpatului C.A.M., ci inculpatei C.M.A., atunci când a fost cu el împreună la biroul acesteia, inculpatul N.R.G. afirmă că el nu cunoaşte numele acesta, încercând din nou să arunce totul asupra inculpatului C.A.M.

În aceeaşi zi, respectiv în data de 05 februarie 2010, denunţătorul P.S. se deplasează la biroul societăţii SC "O." SRL Iaşi, unde discută cu inculpatul C.A.M. şi inculpata Ş.O.L., discuţie care a fost înregistrată în mediul ambiental, în baza autorizaţiei nr. 52 din 03 februarie 2010 a Tribunalului Iaşi

Cu această ocazie, P.S. l-a întrebat pe inculpatul C.A.M. dacă a mai vorbit cu inculpatul N.R.G. şi îl roagă să îl ajute să rezolve problema legată de restituirea actelor şi a banilor. Inculpatul C.A.M. îi cere să meargă să vorbească mai întâi el cu inculpatul N.R.G. Denunţătorul îi relatează afirmaţia inculpatului N.R.G., că banii şi actele s-ar afla la inculpatul C.A.M., iar acesta, enervat, neagă şi îi cere denunţătorului să-l "dea pe mâna poliţiei" pe inculpatul N.R.G. Denunţătorul îi spune că el nu mai înţelege nimic în condiţiile în care cei doi inculpaţi dau vina unul pe altul, spunând că banii şi actele s-ar afla la celălalt.

În această discuţie a intervenit şi inculpata Ş.O.L., care cunoaşte detaliile legate de toată problema denunţătorului P.S. şi se arată a fi revoltată de modul în care procedează inculpaţii N.R.G. şi C.M.A. Mai mult, inculpata Ş.O.L. cunoştea amănunte despre faptul că N.R.G. primise banii pentru obţinerea autorizaţiei de taxi pentru P.S., prin intermediul lui C.A.M., întrucât mai participase activ la o discuţie dintre acesta din urmă şi P.S., din data de 08 decembrie 2008, înregistrată de denunţător cu telefonul mobil.

În data de 08 februarie 2010, denunţătorul P.S. s-a deplasat la biroul inculpatului C.A.M., căruia îi solicită să-l însoţească la Primăria Iaşi, pentru a discuta cu inculpata C.M.A. şi pentru a verifica stadiul dosarului înregistrat pentru obţinerea autorizaţiei taxi. Cei doi merg la Primăria Iaşi, unde, inculpatul C.A.M. află de la Registratură că dosarul denunţătorului figura pe lista de aşteptare, că acest lucru i-a fost comunicat în scris, printr-o adresă, şi că dosarul se afla la M.V. Pentru a nu o supăra pe învinuita C.M.A., inculpatul C.A.M. face în aşa fel încât aceasta să nu ştie că cei doi au venit împreună. Inculpatul C.A.M. intra la un moment dat în biroul lui M.V., de unde iese la scurt timp şi-i spune denunţătorului că dosarul nu este la M.V., după care pleacă, urmând să se reîntâlnească după ce denunţătorul discută cu inculpata C.M.A.

La un moment dat, după ce termină de vorbit la telefonul mobil, întrucât îl observase anterior pe denunţătorul P.S., inculpata C.M.A. iese pe hol pentru a discuta cu acesta. Nici un moment inculpata nu a lăsat impresia că nu-l cunoaşte pe acesta sau că nu ştie despre ce este vorba:

Apoi, inculpata C.M.A. îi solicită numărul de telefon mobil denunţătorului, pentru a-l contacta în cazul în care găseşte actele originale la locuinţa ei. Intră în birou pentru a-şi nota numărul de telefon şi îl invită şi pe denunţător. Aici, de faţă cu alte 3 colege de ale sale, inculpata începe să ridice tonul şi să-l certe pe P.S., pentru faptul că i-a dat banii inculpatului N.R.G., fără însă a-i pronunţa numele.

Spre finalul discuţiei, inculpata C.M.A. a mai precizat încă o dată că va verifica la ea acasă existenţa actelor originale ale denunţătorului şi că îi va comunica telefonic. Apoi denunţătorul P.S. a revenit la biroul inculpatului C.A.M., conform înţelegerii cu acesta, pentru a-i povesti discuţia avută cu inculpata C.M.A.

Mai întâi, i-a povestit însă inculpatul C.A.M. cum l-a rugat pe martorul M.V., funcţionarul responsabil de analiza dosarelor şi eliberarea autorizaţiilor taxi, să verifice "ce este la dosar", iar acesta l-a trimis să verifice la arhivă, în dosarul respectiv dacă există originalele, iar denunţătorul P.S. i-a povestit, la rândul său, discuţia avută cu inculpata C.M.A., ocazie cu care inculpatul C.A.M. confirmă din nou susţinerile denunţătorului.

În aceeaşi zi, 08 februarie 2010, la ora 14,42, denunţătorul P.S. o contactează telefonic pe inculpata C.M.A., care a confirmat faptul că acele acte ale denunţătorului s-au aflat la un moment dat în posesia ei, ca urmare a remiterii acestora de către denunţător, la insistenţele inculpatului N.R.G., ceea ce contrazice declaraţia inculpatei în care neagă faptul că l-ar cunoaşte pe denunţător şi că ar fi primit aceste documente.

În data de 11 februarie 2010, cu ocazia unei alte întâlniri între denunţătorul P.S. şi inculpatul C.A.M., înregistrată în mediul ambiental, la biroul inculpatului, acesta din urma îi comunică denunţătorului că a făcut o cerere scrisă la arhivă, pentru a putea vedea dosarul şi a verifica existenţa actelor originale. De data aceasta, denunţătorul încearcă să afle dacă suma de 1500 de euro pe care i-a dat-o inculpatului C.A.M. a ajuns în posesia inculpatului N.R.G.

Denunţătorul şi inculpatul C.A.M. s-au deplasat, în continuare, la sediul societăţii inculpatului N.R.G., pentru a discuta cu acesta, dar nu l-au găsit acolo. Inculpatul C.A.M. l-a contactat telefonic, urmând ca peste o oră să-l sune denunţătorul, pentru a se întâlni. În timpul acestei întâlniri, denunţătorul P.S. i-a spus inculpatului N.R.G. că a avut un accident de maşină şi are nevoie de bani ca să-i repare maşina celui implicat în evenimentul rutier, pentru a-l determina pe N.R.G. să-i restituie banii. Inculpatul i-a propus denunţătorului să aducă maşina avariată la service-ul său, pentru a i-o repara gratis în contul datoriei de 1500 de euro. Această întâlnire, deşi a avut loc, nu a putut fi înregistrată datorită unei defecţiuni tehnice a aparaturii. Ea este confirmată însă de interceptările ulterioare.

Astfel, în data de 24 februarie 2010 denunţătorul P.S. îl contactează telefonic la ora 11,27 pe inculpatul C.A.M. şi îi solicită să-l însoţească la inculpatul N.R.G. Acesta, deranjat de tonul imperativ al denunţătorului, îi solicită sa revină peste o jumătate de oră.

La ora 11,49, denunţătorul P.S. o sună pe învinuita C.M.A., care îi spune că: "(...) dosărelul este la arhivă, mi-a zis V., trebuie să ia (...) arhiva este dusă la cei de la D.S.P.M. (...)" şi că ea nu a văzut niciun act original, stabilind să o sune a doua zi. În timpul acestei discuţii denunţătorul P.S. aduce din nou în discuţie suma de 1500 de euro, însă inculpata, se arată din nou surprinsă şi revoltată. La ora 12,07, denunţătorul îl sună şi apoi merge la sediul societăţii inculpatului C.A.M., pentru a-l lua pe acesta şi a se deplasa împreună la sediul societăţii inculpatului N.R.G.

Pe drum, denunţătorul îi solicită inculpatului C.A.M. să intervină şi el în discuţie, pentru că observase anterior că acesta nu spunea nimic în faţa inculpatului N.R.G. De data aceasta, denunţătorul spune că are nevoie de actele originale pentru că intenţionează să obţină o locuinţă A.N.L. şi că îi trebuie banii pentru a restitui banii împrumutaţi de el pentru reparaţia autoturismului avariat. Inculpatul C.A.M., confirmă din nou căi-a dat suma de 1500 de euro primită de la denunţător inculpatului N.R.G. şi ca banii au ajuns la acesta, întrucât, altfel, el nu ar fi avut motiv să-I propună reparaţia gratuită a maşinii avariate. Totodată, apare pentru prima dată ideea că inculpatul C.A.M. a intrat în posesia unei părţi din suma de bani, pentru a plăti "taxe şi impozite", afirmaţie pe care inculpatul C.A.M. o retractează imediat, susţinând că i-a dat de fapt banii lui N.R.G. pentru taxe şi impozite, dar nu ştie dacă acesta a plătit ceva.

Ajungând la biroul inculpatului N.R.G. cei doi coboară şi intră în interior, unde aşteaptă ca, mai întâi, acesta să termine o discuţie cu un angajat, după care încep să discute. Întrebat de denunţătorul P.S. despre actele lui originale, inculpatul N.R.G. îi spune că l-a aşteptat să vină să repare maşina, iar denunţătorul îi explică faptul că a rezolvat problema în alt mod.

În data de 25 februarie 2010, la ora 11,14 denunţătorul o contactează telefonic pe inculpata C.M.A. şi stabileşte cu aceasta să meargă la ea la Primărie a doua zi, după ce aceasta îi spune că nu a găsit actele. În data de 26 februarie 2010 denunţătorul P.S. se deplasează la Primăria Iaşi, conform înţelegerii telefonice cu inculpata C.M.A., pentru a recupera actele. Inculpata îi comunică faptul că ea nu a găsit actele şi îi cere să ia din nou legătura cu inculpatul N.R.G., apoi îi sugerează să scrie pe o listă care au fost actele originale, urmând să îl ajute să îşi obţină câte un duplicat al acestora de la diferite instituţii, cu ajutorul unor cunoştinţe de-ale sale. Denunţătorul P.S. rămâne însă nelămurit în legătură cu motivul pentru care el nu a obţinut autorizaţia taxi. Discuţia se încheie cu promisiunea inculpatei C.M.A. că îl va contacta ea telefonic pe denunţător ca să îi comunice dacă actele sunt la arhiva de la D.S.P.M. şi ca să meargă împreună la inculpatul N.R.G. Bineînţeles că acest lucru nu a mai avut loc.

La această discuţie a fost prezentă şi martora R.E.A., care însă, fiind la o oarecare distanţă de cei doi, nu a auzit ce vorbeau. Martora cunoaşte însă că denunţătorului P.S. i-a fost solicitată în anul 2008 suma de 2000 de euro de către N.R.G. iar denunţătorul a negociat şi i-a dat în final suma de 1500 de euro prin intermediul lui C.A.M.

Martorul M.V., nu neagă faptul că inculpata C.M.A. ar fi venit la biroul său împreună cu P.S. pentru a se interesa de obţinerea autorizaţiei taxi, dar spune că nu-şi aminteşte. De asemenea, el declară că "este posibil însă să fi venit P.S.", dar că "nicio persoană nu a intervenit" la el pentru soluţionarea favorabilă a cererii depuse de acesta.

Tot din declaraţia martorului M.V. a rezultat că autorizaţiile de transport în regim de taxi nu se puteau remite beneficiarului decât după ce erau semnate şi avizate de către directorul executiv C.M., secretarul Consiliului Local şi viceprimar, iar autorizaţiile taxi numai după ce erau semnate şi avizate de către consilierul M.V., directorul executiv C.M., secretarul Consiliului Local şi viceprimar. Acest lucru este confirmat prin adresa nr. 7874 din 27 ianuarie 2011 a Primăriei Iaşi.

De menţionat este faptul că din interceptări rezultă că denunţătorul i-a dat inculpatului N.R.G. o serie de acte, în perioada în care a lucrat ca taximetrist la societatea acestuia, fără forme legale, pentru, ca în eventualitatea unui control să-l întocmească retroactiv un contract de muncă.

La dosarul depus de P.S. la Primăria Iaşi, ridicat de organele de anchetă, nu au fost regăsite decât actele depuse iniţial de inculpatul C.A.M., iar nu cele date inculpatei C.M.A. şi nici celelalte menţionate de denunţător (factura aparatului de taxat, factura staţiei). Din declaraţia martorului M.V. rezultă că dosarele pentru autorizaţii taxi, după soluţionarea favorabilă sau nefavorabilă, se păstrau în biroul său şi nu se duceau în arhiva instituţiei.

La acest dosar de la Primăria Iaşi ar fi trebuit de asemenea să se regăsească şi adresele de răspuns, trimise denunţătorului de către martorul M.V., una cu privire la "rămânerea în evidenţă" şi cealaltă cu privire la "procedura de autorizare, termene şi condiţii". Cu toate acestea, cele două adrese cu nr. 71734 din data de 03 octombrie 2007 şi 15 februarie 2008 nu au mai fost găsite găsite, aşa cum rezultă din adresa Primăriei Iaşi nr. 9275 din 2 februarie 2011, cu motivarea că actele care nu necesită arhivare au fost depozitate în altă locaţie.

Din aceeaşi adresă a rezultat că cererea denunţătorului P.S. pentru obţinerea autorizaţiei taxi a fost soluţionată nefavorabil, ca urmare a sistării procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi, până la data de 12 decembrie 2007, când autoritatea de autorizare din cadrul primăriei a fost autorizată de către A.N.R.S.C.

Din adresa Primăriei Iaşi nr. 7874 din 27 ianuarie 2011 (întocmită şi semnată de C.M. şi M.V.) a rezultat că "P.S. nu a fost înscris în lista de aşteptare, cererea acestuia fiind soluţionată nefavorabil, deoarece, conform noilor reglementări nu mai urmau a fi atribuite alte autorizaţii, ci, dimpotrivă, numărul acestora trebuia micşorat". Este adevărat că nu mai puteau fi atribuite alte autorizaţii noi, dar cele existente,care deveneau disponibile, puteau fi reatribuite, în condiţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 265 din 19 iulie 2007. Excepţiile prevăzute de lege au fost indicate şi de martorul M.V., cu ocazia audierii sale.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, pe baza probelor administrate în cauză: adrese Primăria Iaşi, copia fişelor posturilor aparţinând martorilor M.V., C.M.A., C.M., Dosarul nr. 71734 din 28 septembrie 2007 ridicat de la Primăria Iaşi, procesele-verbale, cererea în original a denunţătorului P.S. autorizaţie transport persoane în regim de taxi, procesele-verbale de redare a convorbirilor, raportul de expertiză criminalistică efectuat în cursul judecăţii care concluzionează că există o probabilitate ridicată ca vocile din înregistrările efectuate autorizat să aparţină inculpaţilor C.A.M. şi N.R.G., declaraţiile martorilor: P.S.S., P.N.S., M.V., B.C.C., Ş.O.L., R.E.A., J.T., C.M.A., P.D., A.E., CD interceptări, declaraţia inculpatului N.R.G., instanţa a reţinut următoarele:

Martora C.M.A. a deţinut, în perioada 2004 - 2011, funcţia de inspector de mediu la Biroul Administrare Mediu Urban, din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Iaşi.

Numitul M.V. a îndeplinit în perioada 2007 - 2008 (şi îndeplineşte şi în prezent) funcţia de consilier superior la Biroul Reglementare Transporturi Urbane din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Iaşi, aşa cum rezultă din adresa nr. 6617 din 26 ianuarie 2011 a Primăriei Iaşi. Din fişa postului acestuia rezultă că printre atribuţiile de "serviciu se numără şi: verificarea documentaţiei prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru prestarea activităţii de transport persoane şi bunuri în regim de taxi şi eliberarea autorizaţiilor pentru operatorii de transport şi/sau persoane fizice pentru transportul de persoane şi bunuri în regim de taxi; conformarea dispoziţiilor date de şefii ierarhici. El este în relaţie de subordonare ierarhică faţă de directorul executiv al Direcţiei Tehnice.

Directorul executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Iaşi este C.M., soţul martorei C.M.A. Printre atribuţiile de serviciu ale acestuia se numără şi: elaborarea şi monitorizarea programelor de transport public urban de călători în municipiul Iaşi; controlul activităţii fiecărui compartiment din cadrul Direcţiei Tehnice. El are de asemenea atribuţii de reprezentare a Direcţiei Tehnice.

În denunţul formulat la data de 30 ianuarie 2009 şi declaraţia acestuia din data de 7 mai 2009, denunţătorul descrie următoarele, aspecte: În cursul anului 2007, acesta a lucrat ca taximetrist la SC "G.T." SRL, pe autoturismul X al acestei societăţi. În luna august 2007 el a cumpărat autoturismul D.L. cu care îşi desfăşura activităţile de taximetrie de la societatea la care era angajat şi a început să se intereseze de formalităţile necesare pentru obţinerea autorizaţiei care să-i permită să efectueze servicii de taximetrie ca persoană fizică.

Prin intermediul martorului J.T., denunţătorul P.S. l-a cunoscut pe inculpatul C.A.M., pe care l-a vizitat la SC "O." SRL, situată în fosta incintă a SC M. Iaşi, etajul 2, camera 204, şi căruia i-a solicitat să îl ajute să obţină de la Primăria Iaşi autorizaţia taxi, iar acesta i-a spus că-l va ajuta cu obţinerea autorizaţiei.

A doua zi, denunţătorul P.S. l-a contactat telefonic pe inculpatul C.A.M., care i-a solicitat să-i aducă xerocopii după autorizaţia de funcţionare a P.F.-ului şi după certificatul de înregistrare a acesteia. Denunţătorul s-a deplasat la biroul SC "O." SRL al lui C.A.M. de la clădirea sa "M.", unde i-a lăsat actele solicitate şi 200 - 300 lei bani de cheltuială.

De acolo au mers la Primărie la un birou, iar o funcţionară le-a comunicat că era necesar să îşi transfere punctul de lucru de la Ţibăneşti la Iaşi şi să schimbe şi datele de pe certificatul de înregistrare al P.F.-ului, în vederea obţinerii autorizaţiei de taxi. A făcut modificările cerute şi i-a dat actele lui C.A.M.

Inculpatul C.A.M. a depus la Primăria Iaşi documentele şi i-a arătat numărul de înregistrare, pe care nu i l-a dat denunţătorului.

La sfârşitul anului 2007, i-a dat inculpatului copii după certificatul de înmatriculare al autoturismului, factura de achiziţie a aparatului de taxat, a staţiei de emisie recepţie şi a verificării metrologice.

A precizat denunţătorul că, în timpul unei discuţii telefonice cu inculpatul C.A.M. acesta i-a spus că atunci când îi va da actele maşinii să pregătească şi 300 - 400 RON pentru a face un plin de benzină funcţionarilor din primărie, care îl ajută pe el, precum şi să aibă în copie unele acte.

În data de 26 septembrie 2007, denunţătorul P.S. şi-a înmatriculat autoturismul pe numele său, cu nr. Q şi i-a dus lui C.A.M. copii după aceste acte împreună cu suma de 500 RON, în cursul lunii august 2007.

L-a întrebat pe inculpatul C.A.M. cât costă pentru a rezolva cât mai repede, iar acesta i-a spus să aştepte.

Inculpatul îl tot amâna cu rezolvarea acestei probleme, iar înainte de sărbătorile pascale i-a propus denunţătorului să discute cu inculpatul N.R.G., care avea mai multă influenţă la Primăria Iaşi.

N.R.G. a venit la biroul lui C.A.M. şi în prezenţa denunţătorului ar fi spus că se poate rezolva cu autorizaţia de taxi, dar că va trebui ca acesta să dea 2000 de euro. Denunţătorul a spus că este prea mult, dar este de acord să dea 1500 euro.

Din susţinerile denunţătorului rezultă că, după câteva zile, acesta i-a dus lui C.A.M. suma de 1500 euro, sumă care trebuia să fie remisă inculpatului N.R.G., iar acesta să o dea numitei C.M.A., angajată la Primăria Iaşi, soţia directorului tehnic al Primăriei Iaşi, C.M., care are în subordine compartimentul specializat din cadrul primăriei care se ocupă cu emiterea autorizaţiilor de taxi.

A doua zi, denunţătorul a fost sunat de la Primăria Iaşi de un funcţionar care i-a comunicat faptul că dosarul se află, în lucru.

După alte câteva zile, denunţătorul împreună cu inculpatul N.R.G. ar fi mers la C.M.A., la etajul 1, camera 12, unde a intrat doar N.R.G., acesta a vorbit cam o oră, apoi a ieşit pe hol cu C.M.A. şi aceasta i-a solicitat copii după toate actele şi originalele. C.M.A. i-a dat denunţătorului numărul de telefon şi i-a spus s-o sune peste câteva zile.

După alte câteva zile, denunţătorul a sunat-o, iar aceasta l-a chemat la primărie şi însoţit de aceasta a mers cu dosarul la M.V., funcţionar care se ocupa de autorizaţiile de taxi şi care i-a adus la cunoştinţă că nu se mai eliberează autorizaţiile taxi, decât dacă prezintă un contract de subînchiriere pentru un autoturism a cărui autorizaţie este deja valabilă.

În aceeaşi perioadă, inculpatul N.R.G. i-a dat un contract de închiriere pentru maşina sa, s-a întâlnit cu acesta şi cu C.M.A., în faţa primăriei Iaşi, i-a dat acesteia contractul, stabilind să o sune peste câteva zile. C.M.A. l-a chemat de mai multe ori la Primăria Iaşi, fiind nevoit să aştepte în faţa instituţiei zile în şir.

În luna decembrie 2008, denunţătorul susţine că, s-a întâlnit cu inculpaţii N.R.G. Şi C.A.M. la Restaurantul C., situat pe strada Smârdan, împrejurare în care acela le-a solicitat inculpaţilor restituirea actelor şi banilor. N.R.G. ar fi spus că într-o lună va cere de la C.M.A. suma de 500 euro şi va restitui şi el 500 euro, iar C.A.M. 500 euro şi actele.

A mai discutat cu N.R.G. şi C.A.M. înainte de a formula denunţul şi aceştia l-au asigurat că în 4 - 5 zile vor restitui banii şi actele.

A mai precizat denunţătorul că deţine înregistrări, care atestă cele denunţate cu convorbiri dintre el şi inculpaţii Norocea şi C.A.M., precum şi sms-uri de la C.M.A.

La începutul anului 2008, denunţătorul s-a deplasat la biroul inculpatului C.A.M., pentru a discuta despre rezolvarea problemei sale. Acesta i-a propus să meargă la inculpatul N.R.G., administratorul SC "C.N.R.V.R." SA, care are ca obiect principal de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor, şi SC "T.A.G.Z.R." SRL, care are ca obiect de activitate transportul cu taxiuri.

Astfel, s-au deplasat la biroul inculpatului N.R.G., unde inculpatul C.A.M. i-a expus problema şi i-a cerut să-l ajute cu obţinerea autorizaţiei pentru denunţător.

N.R.G. a răspuns că "se poate, dar îl costă". La întrebarea denunţătorului "cât?", inculpatul a răspuns "2000 euro." Denunţătorul a spus că suma este prea mare şi că nu cumpără maşina de la el, spunându-i inculpatului că va discuta cu părinţii să vadă dacă poate face rost de bani.

Pe drum a discutat cu C.A.M., spunându-i şi acestuia că suma de 2000 euro este prea mare.

Susţine denunţătorul că, a împrumutat suma de 1500 euro de la unchiul său P.I., după care, în cursul lunii aprilie 2008, înainte de sărbătorile Pascale, l-a sunat pe inculpatul C.A.M. şi i-a spus că a făcut rost de bani.

După câteva zile s-a deplasat la biroul inculpatului C.A.M. şi i-a spus că îi va da suma de 1500 euro, când va primi autorizaţia. Acesta ar fi insistat să primească banii, spunând "sunt solicitări din altă parte". Denunţătorul ar fi înţeles din exprimarea inculpatului, că intenţionează să dea bani funcţionarilor din primărie. Inculpatul C.A.M. a insistat să primească banii, înainte de obţinerea autorizaţiei, asigurându-l pe denunţător că, dacă dă suma respectivă, va primi autorizaţia în două, trei zile.

A doua zi l-a contactat telefonic pe C.A.M. şi a stabilit să meargă la biroul acestuia. La ora 16,00, i-a dat suma de 1500 euro, pe care acesta a numărat-o. Prima dată i-au lipsit 100 euro, apoi i-au ieşit.

După numărarea banilor, în prezenţa denunţătorului, C.A.M. l-a sunat pe inculpatul N.R.G. şi i-a comunicat că "are să-i dea ceva pentru maşină, pentru acte" şi să se întâlnească, fără a stabili o oră, urmând să discute la telefon.

Ulterior, în cursul lunii aprilie 2008, denunţătorul a fost contactat telefonic de N.R.G., care i-a solicitat să aducă toate actele depuse la primărie, în original. S-a întâlnit cu acesta în spatele Primăriei şi împreună au urcat la un birou de la etaj în birou se afla, martora C.M.A., care s-a uitat în dosar şi a cerut să-i fie lăsate actele. La insistenţele inculpatului N.R.G., denunţătorul a lăsat actele în original. Urma ca această funcţionară să meargă la camera nr. 18, la numitul M.V. pentru a se interesa ce acte mai trebuie depuse şi în cât timp se poate obţine autorizaţia. C.M.A. i-a dat un bilet pe care era notat numărul ei de telefon şi numele ei, pentru a fi contactată în vederea comunicării actelor necesare.

După câteva zile, denunţătorul a sunat-o pe C.M.A., apoi s-a deplasat la primărie, însoţit de C.M.A., a urcat la M.V., la camera nr. 18, iar acesta i-a comunicat că mai trebuie să depună un contract de subînchiriere a maşinii sale unei firme de taximetrie. Imediat, denunţătorul l-a sunat pe inculpatul N.R.G. şi i-a comunicat acest aspect, iar acesta i-a spus că va întocmi actul respectiv, ceea ce a realizat după câteva zile.

După o zi, două, în faţa primăriei, denunţătorul s-a întâlnit cu N.R.G., unde a venit şi C.M.A. N.R.G. i-a dat acesteia contractul de subînchiriere, stabilind s-o sune în câteva zile.

A încercat s-o sune de mai multe ori, dar aceasta nu răspundea la telefon sau îl amâna, spunând că are alte probleme.

Ca urmare, denunţătorul l-a sunat pe inculpatul C.A.M., care i-a spus să aibă răbdare.

În cursul lunii decembrie, denunţătorul susţine că s-a întâlnit cu inculpaţii N.R.G. şi C.A.M. la Restaurantul C., situat pe strada Smârdan, împrejurare în care acela le-a solicitat inculpaţilor restituirea actelor şi banilor. N.R.G. ar fi spus că într-o lună va cere de la C.M.A., suma de 500 euro şi va restitui şi el 500 euro, iar C.A.M. 500 euro şi actele.

După trecerea termenului stabilit pentru restituirea banilor, 4 - 5 zile, inculpatul N.R.G. i-a comunicat la telefon că trebuie să mai aştepte, pentru că se schimbă autorizaţiile pentru anul 2009. De atunci, inculpatul N.R.G. l-a amânat continuu, iar banii şi actele nu i-au fost restituite.

După un timp, după ce a formulat denunţul, denunţătorul i-a sunat pe inculpaţii C.A.M. şi N.R.G., ameninţându-i că în cazul în care nu vor restitui actele şi banii, va merge la poliţie, la presă, televiziune şi primărie.

A susţinut denunţătorul că, în cursul unei discuţii telefonice cu inculpatul C.A.M., acesta i-a cerut să se întâlnească cu acesta să discute despre nişte înregistrări, iar denunţătorul a negat că le-ar deţine.

De asemenea, denunţătorul a declarat care este numărul său de telefon şi faptul că este de acord ca să-i fie înregistrate convorbirile telefonice.

Toate acestea reprezintă relatările denunţătorului.

În declaraţia dată la instanţă martorul denunţător P.S.S. a prezentat aproximativ aceeaşi situaţie de fapt. A arătat că după un an de la formularea denunţului, i-a fost pusă la dispoziţie o cameră de luat vederi şi un microfon, iar procurorul care instrumenta cauza îi indica de fiecare dată ce întrebări să adreseze inculpatului C.A.M., iar după fiecare întâlnire avută cu acesta se deplasa la Inspectoratul de Poliţie Iaşi pentru efectuarea transcrierilor înregistrărilor, după care era trimis la inculpatul C.A.M. întrebările care trebuiau adresate inculpaţilor îi erau sugerate de procurorul de caz.

Denunţătorul a declarat la instanţă că nu 1-a solicitat inculpatului N.R.G. restituirea sumei de bani, pentru că nu i-a înmânat acestuia, banii fiind daţi inculpatului C.A.M., iar inculpatul N.R.G. nu i-a solicitat direct sau indirect vreo sumă de bani.

Cu inculpatul N.R.G. s-a întâlnit prima dată în birou la inculpatul C.A.M. şi apoi la o staţie peco care aparţinea firmei inculpatului N.R.G.. Inculpatul N.R.G. i-a spus că obţinerea autorizaţiei costă 2000 euro, dar nu i-a solicitat această sumă. Nu i-a solicitat nici suma de 4000 euro.

Denunţătorul a declarat că, el i-a comunicat procurorului de caz, faptul că banii s-au împărţit în trei. De asemenea, denunţătorul a declarat că, în momentul în care i-a dat suma de 1500 euro inculpatului C.A.M., în biroul acestuia, nu era nimeni de faţă.

Martorul P.N.S., tatăl denunţătorului P.S.S., a confirmat că l-a împrumutat pe fiul său cu suma de 1500 euro, pe care a primit-o la rândul său de la cumnatul său, P.I., precum şi faptul că situaţia de fapt prezentată de denunţător o cunoaşte doar din relatările acestuia.

Din declaraţiile martorului J.T. rezultă că, denunţătorul P.S.S. l-a cunoscut pe inculpatul C.A.M. în birou la el, întâmplător. În această împrejurare, martorul J.T. l-a întrebat pe inculpatul C.A.M., dacă ştie vreo persoană care să-l ajute pe denunţător să obţină o autorizaţie taxi, ştiind de mai mult timp că denunţătorul vrea să obţină acest act, iar inculpatul C.A.M. a precizat că va încerca să meargă cu actele.

După o perioadă de timp denunţătorul i-a relatat martorul J.T. că nu a obţinut autorizaţia taxi, precum şi faptul că inculpatul C.A.M. i-a pretins o sumă de bani, fără să precizeze cuantumul acesteia.

Martora R.E.A., prietena denunţătorului, fiind audiată în cursul urmăririi penale şi instanţă, a declarat că nu i-a cunoscut pe inculpaţii N.R.G. şi C.A.M. Pe martora C.M.A. a cunoscut-o din vedere la Primăria mun. Iaşi, în cursul anului 2010, când l-a însoţit pe denunţător, care era interesat de o serie de acte depuse la dosarul pentru obţinerea autorizaţiei taxi.

A precizat faptul că, a rămas la o distanţă de denunţător şi C.M.A. şi nu a auzit ce discutau, iar la un moment dat a fost întrebată de martora C.M.A. "dacă ştie ce sumă a dat denunţătorului", ea răspunzând "1500 euro". De asemenea, martora a relatat o serie de aspecte prezentate în situaţia de fapt expusă de denunţător, dar cu precizarea că le cunoaşte din relatările denunţătorului.

Martorul M.V., care are funcţia de consilier în cadrul Biroului de Reglementare de Transporturi Urbane din cadrul Primăriei Iaşi, a relatat că a fost coleg cu martora C.M.A., îl cunoaşte pe inculpatul N.R.G. datorită relaţiilor de serviciu, acesta fiind patronul unei firme de taxi. De asemenea, a arătat că nu-şi aminteşte ca, martora C.M.A. să se fi prezentat la biroul său pentru obţinerea unei autorizaţii taxi, precum şi faptul că nu s-a intervenit la el pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri pentru un astfel de act. inculpatul N.R.G. nu l-a rugat să-i facă denunţătorului vreun serviciu în legătură cu atribuţiile sale de serviciu. De la martora C.M.A. a aflat că denunţătorul a formulat o plângere penală la Parchet, iar din propriile verificări, efectuate a constatat că denunţătorul depusese o cerere, la care a găsit două răspunsuri prin care denunţătorul era înştiinţat că nu i se poate elibera autorizaţia taxi, pentru că, în 2007 s-a modificat legea, iar prin normele sale de aplicare era restricţionat numărul de autorizaţii taxi pe care le elibera primăria, dar exista posibilitatea ca o persoană juridică să poată ceda unei persoane fizice autorizaţia pentru efectuarea serviciilor de taxi.

Martora B.C.C., audiată la urmărirea penală şi la instanţă, a declarat că, "procurorul i-a prezentat cererea cu nr. 7134 din 28 septembrie 2007, aceasta reprezentând un formular tipizat folosit pentru obţinerea autorizaţiei taxi, pe care şi-a recunoscut scrisul cu privire la numărul de înregistrare, data înregistrării şi compartimentul la care trebuie să ajungă, menţiuni din partea dreaptă sus. Celelalte menţiuni de pe cerere nu-i aparţin." A mai precizat că, menţiunile de la rubrica "observaţii" şi cele referitoare la rezolvarea nefavorabilă şi arhivarea au fost făcute de numitul M.V.

Martora C.M.A., care în perioada 2004 - 14 februarie 2011 a lucrat la Primăria Iaşi, ca inspector de mediu a declarat că este cumătră inculpatului N.R.G., precum şi faptul că acesta nu a venit la biroul ei sau la domiciliu, însoţit de P.S., pentru rezolvarea problemei acestuia din urmă referitoare la autorizaţia taxi. Inculpatul N.R.G. nu i-a solicitat să intervină pe lângă alţi funcţionari din cadrul Primăriei Iaşi, inclusiv pe lângă soţul ei, C.M., pentru soluţionarea unor probleme legate de serviciu. Nu a primit vreo sumă de bani pentru aceasta. Nu a primit de la N.R.G. sau de la P.S., documentele necesare pentru dosarul întocmit pentru obţinerea autorizaţiei, întrucât aceste acte au un circuit conform căruia se depun iniţial la Registratura primăriei, iar ea nu avea atribuţia de a primi acele documente. Nu l-a însoţit niciodată pe denunţător la colegul său M.V. pentru a-i cere să rezolve favorabil cererea acestuia pentru obţinerea autorizaţiei taxi.

De asemenea, a mai arătat că, în cursul anului 2008, a fost abordată pe holul Direcţiei tehnice din cadrul Primăriei Iaşi, de un bărbat tânăr care a i-a spus să aibă grijă, pentru că se iau bani în numele său, la care aceasta a răspuns că există persoane abilitate care pot rezolva această problemă.

Inculpata Ş.O.L., la data de 27 noiembrie 2011, în cursul urmăririi penale, a fost audiată în calitate de martor şi a declarat că este partenera de viaţă a inculpatului C.A.M., asociată şi administrator împreună cu acesta a societăţii SC O. SRL Iaşi, care are ca obiect de activitate întocmirea documentaţiei tehnice PSI şi obţinerea autorizaţiilor (mediu, ITM, primărie, finanţe), obţinerea autorizaţiilor de construire, etc., iar cu inculpatul N.R.G. este în relaţii de amiciţie.

Aceasta a menţionat că, în anul 2007, inculpatul C.A.M. l-a ajutat pe denunţătorul P.S.S. să se angajeze la o societatea de taximetrie a inculpatului N.R.G. Ea l-a cunoscut pe denunţător în decembrie 2007, când acesta a venit la domiciliul său şi a lăsat o sticlă cu vin şi i-a spus să-i transmită urările pentru sărbători inculpatului C.A.M.

A mai relatat aceasta că, inculpatul C.A.M. l-a ajutat pe denunţătorul P.S.S. să depună nişte acte la Primăria Iaşi, pentru a obţine o licenţă de taxi. Cei doi s-au întâlnit şi au mers împreună să depună dosarul respectiv, în cursul anului 2008. Nu cunoaşte dacă pentru acest serviciu inculpatul C.A.M. a primit vreo sumă de bani de la denunţător.

Aceasta a mai relatat că ştie de la inculpatul C.A.M. că, de fiecare dată când venea în Iaşi, P.S. mergea împreună cu acesta la Primăria Iaşi, la registratură, pentru a verifica stadiul dosarului, având sediul societăţii lângă Primărie.

De asemenea, aceasta a precizat că nu cunoaşte, dacă inculpatul C.A.M. a primit vreo sumă de bani, pentru a i-o înmâna inculpatului N.R.G.

Inculpatul N.R.G., audiat în cursul urmăririi penale a negat fapta pentru care a fost inculpat. A menţionat că l-a cunoscut pe denunţătorul P.S.S., acesta fiind angajat cu carte de muncă, la una dintre societăţile sale, ca şofer pe un autovehicul proprietatea firmei. Nu a primit nicio sumă de bani direct sau prin intermediul inculpatului C.A.M., de la denunţător şi acesta nu i-a solicitat ajutorul pentru obţinerea unei autorizaţii taxi. Nu a promis denunţătorului că-l va ajuta în demersurile pentru obţinerea autorizaţiei taxi prin intermediul cunoştinţelor sale din cadrul Primăriei Iaşi sau a relaţiei de afinitate cu C.M.A. şi C.M. Nu a purtat nicio discuţie cu P.S. pe tema autorizaţiilor taxi. Denunţătorul nu i-a solicitat restituirea vreunei sume de bani, pe care să i-o fi dat anterior. C.M.A. este cumătră sa. Nu a cerut pentru el sau altă persoană nici un fel de favoare de la C.M.A. sau C.M. Nu a mers la C.M.A., la primărie, împreună cu P.S., pentru a discuta cu aceasta problema lui P. referitoare la autorizaţia de taxi. Nu ştie dacă P.S. a dat vreun document, în prezenţa sa, numitei C.M.A. C.M.A. nu i-a cerut lămuriri despre P.S. Cu C.A.M. se cunoaşte datorită faptului că acesta este prieten cu părinţii săi: C.A.M. nu a venit împreună cu P.S. la el, pentru a discuta problema legată de autorizaţia taxi, pe care dorea s-o obţină şi nu i-a cerut ajutorul pentru asta.

De asemenea, inculpatul a susţinut că, inculpatul C.A.M. nu i-a dat suma de 1500 euro, de la denunţător, pentru ca el să intervină pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Iaşi, în vederea obţinerii autorizaţiei taxi şi pentru a o remite, integral sau în parte numitei C.M.A. La dosarul cauzei se află transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice efectuate cu telefonul mobil de martorul-denunţător P.S.S. neautorizat, pe baza cărora în rechizitoriu a fost reţinută o parte din situaţia de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 91⁶ alin. (2) C. proc. pen., înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, atunci când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii, pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege, însă acest text nu derogă de la dispoziţiile art. 91¹ C. proc. pen., privitor la necesitatea autorizării prealabile de către judecător.

Teza finală a art. 91⁶ alin. (2) C. proc. pen., are ca domeniu de aplicabilitate orice alte înregistrări efectuate fără mandat judecătoresc, despre care se afirmă că pot servi ca mijloace de probă doar dacă nu sunt interzise de lege.

În legislaţia existentă în materia procedural penală, până la acest moment, nu a fost reglementată ridicarea la rang de mijloc de probă a înregistrărilor private ale unor persoane terţe de procesul penal, astfel încât, în aceste situaţii, cum este şi cea din cauză, având în vedere că martorul-denunţător nu are calitatea de parte în procesul penal, sunt incidente dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că înregistrările audio prezentate de martor în proces (mituitor care apoi a denunţat fapta) nu pot servi ca mijloc de probă deoarece au fost efectuate fără respectarea dispoziţiilor art. 91¹ - 91⁵ C. proc. pen. Denunţătorul care a prezentat înregistrarea nu este parte în proces, iar înregistrările făcute fără autorizaţie, în condiţii de clandestinitate, constituie o încălcare a art. 26 alin. (1) din Constituţie şi a art. 68 alin. (2) C. proc. pen., iar potrivit art. 91⁵ alin. (2) C. proc. pen., înregistrările prezentate de parte, nu şi de altă persoană, pot folosi ca mijloace de probă, numai dacă nu sunt interzise de lege.

În raport de textele de lege menţionate şi în acord cu practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul a apreciat că înregistrările efectuate cu telefonul mobil de denunţătorul P.S.S., puse la dispoziţia parchetului, înregistrări efectuate "pe ascuns" fără ca inculpaţii să cunoască acest fapt, nu pot constitui mijloc de probă, raportat la dispoziţiile art. 64 C. proc. pen.

Înregistrarea convorbirii cu telefonul mobil, pentru a fi valabilă trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiţii imperative, şi anume: să fie prezentată de o persoană care are calitatea de parte în proces, în sensul dispoziţiilor art. 24 C. proc. pen. şi să nu fie interzisă de lege.

Ori în cauză, s-a probat faptul că înregistrările convorbirilor cu telefonul mobil efectuate de martorul-denunţător P.S.S., anterior datei de 3 februarie 2010, redate în procesele-verbale au fost făcute cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 68 alin. (2) C. proc. pen., în condiţii de clandestinitate şi, deci, obţinută contrar prevederilor legale.

În consecinţă aceste înregistrări, precum şi procesele-verbale de redare a acestora în formă scrisă, fiind lovite de nulitate absolută, nu vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Prin Încheierea nr. 20/IAV din data de 03 februarie 2010 în Dosarul nr. 700/99/2009 al Tribunalului Iaşi, instanţa a autorizat pe o perioadă de 30 de zile interceptarea şi înregistrarea convorbirilor efectuate prin telefon şi în mediul ambiental de către inculpaţii C.A.M., N.R.G. şi învinuita C.M.A., emiţându-se autorizaţiile nr. 49, 50, 51, 52, 53, 54 din data de 03 februarie 2010.

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor efectuate prin telefon de către inculpaţi a fost prelungită cu încă 30 de zile de către instanţa de judecată, prin încheierea nr. 50/IAV din data de 04 martie 2010 în Dosarul nr. 1679/99/2010 al Tribunalului Iaşi.

Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi judecăţii a rezultat că:

În cursul anului 2007, în biroul martorului J.T., denunţătorul P.S. l-a cunoscut pe inculpatul C.A.M., căruia i-a solicitat să îl ajute să obţină de la Primăria Iaşi autorizaţia taxi.

La scurt timp, P.S. l-a contactat telefonic pe inculpatul C.A.M., care i-a solicitat să-i aducă xerocopii după autorizaţia de funcţionare a P.F.-ului şi după certificatul de înregistrare a acesteia. Denunţătorul s-a deplasat la biroul SC "O." SRL al lui C.A.M. de la clădirea sa "M.", unde i-a lăsat actele solicitate.

Ulterior, denunţătorul s-a deplasat împreună cu inculpatul C.A.M. la Primăria Iaşi, la un birou, la care o funcţionară le-a comunicat că era necesar să îşi transfere punctul de lucru de la Ţibăneşti la Iaşi şi să schimbe şi datele de pe certificatul de înregistrare al P.F.-ului, în vederea obţinerii autorizaţiei de taxi.

După ce a făcut modificările necesare, P.S. l-a contactat pe C.A.M. şi i-a înmânat copii după actele modificate.

În data de 26 septembrie 2007, denunţătorul P.S. şi-a înmatriculat autoturismul pe numele său, cu nr. Q. Inculpatul C.A.M. s-a deplasat la Primăria Iaşi, a depus actele în vederea obţinerii autorizaţiei taxi şi i-a comunicat numărul de înregistrare, respectiv 71734 din 28 septembrie 2007, spunându-i că mai sunt necesare actele maşinii şi certificatul de atestare fiscală.

în cursul lunii septembrie 2007, P.S. s-a întâlnit cu inculpatul C.A.M. şi i-a dat copii după certificatul de înmatriculare, după cartea de identitate a maşinii, certificatul de atestare fiscală în original.

Ulterior, denunţătorul a depus acest document original la dosarul prezentei cauze, la solicitarea organelor de urmărire penală.

Din declaraţia martorei B.C.C., referent în cadrul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Iaşi (Registratură) a rezultat că acest document este un formular tipizat, folosit pentru obţinerea autorizaţiei transport persoane în regim de taxi sau pentru preschimbarea acesteia, întrucât, pentru desfăşurarea acestei activităţi denunţătorul avea nevoie de ambele autorizaţii: autorizaţiei transport persoane în regim de taxi, care se obţinea foarte uşor, şi autorizaţia taxi, care se obţinea mai greu datorită numărului limitat de lege.

În cursul lunii aprilie 2008, P.S. a discutat cu tatăl său - martorul P.S., despre faptul că inculpatul C.A.M. i-a pretins suma de 1500 euro, pentru a interveni pe lângă funcţionari din Primăria Iaşi, în vederea obţinerii autorizaţiei taxi, astfel că, au hotărât să dea aceşti bani, pentru obţinerea autorizaţiei taxi. Martorul P.N.S. a împrumutat de la cumnatul său P.I., care era plecat în Spania, prin intermediul soţiei acestuia, P.L., suma de 1500 de euro, pe care i-a dat-o apoi denunţătorului P.S. Cei doi au hotărât ca, în momentul în care P.S. îi va da banii lui C.A.M., să-l înregistreze pe acesta cu telefonul mobil, "pentru a avea siguranţă".

Potrivit susţinerilor denunţătorului P.S., acesta l-a sunat pe inculpatul C.A.M. şi i-a spus că are suma de 1500 de euro, dar că îi va da banii, în momentul în care va primi autorizaţia taxi, iar inculpatul ar fi insistat să-i dea banii, spunând că "sunt solicitări şi din interior, înţelegând prin aceasta că trebuie să dea bani funcţionarilor din Primărie.

Potrivit susţinerilor denunţătorului, la o zi sau două, respectiv, în data de 23 aprilie 2008, denunţătorul P.S. s-a deplasat la biroul SC "O." SRL şi i-a înmânat lui C.A.M. suma de 1500 euro, pentru inculpatul N.R.G., în vederea facilitării de către acesta din urmă a obţinerii autorizaţiei taxi de către P.S., în baza influenţei pe care o avea asupra numiţilor C.M.A. şi C.M., în calitate de cumătru al acestora şi asupra lui M.V., ca urmare a obţinerii anterioare, pentru maşinile sale, a autorizaţiilor taxi.

În declaraţia sa, denunţătorul P.S. a precizat faptul că el nu ar fi dat această sumă de bani, dacă inculpaţii C.A.M. şi N.R.G. nu i-ar fi creat convingerea că au posibilitatea de a interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Primăriei Iaşi, pentru a-i rezolva problema legată de obţinerea autorizaţiei de taxi, prin intermediul influenţei pe care inculpatul N.R.G. o are asupra inculpatei C.M.A. şi a soţului acesteia, C.M., precum şi asupra funcţionarului competent din cadrul Primăriei Iaşi, M.V., care îi avizase anterior eliberarea autorizaţiilor taxi pentru un număr mare de maşini ale societăţii sale. Mai mult, toţi cei 3, inculpaţii C.A.M., N.R.G. şi învinuita C.M.A. au făcut demersuri, în prezenţa denunţătorului, pentru obţinerea autorizaţiei taxi, ceea ce i-a întărit convingerea existenţei reale a acestei influenţe.

Potrivit susţinerilor denunţătorului, acesta a doua zi l-a contactat telefonic pe C.A.M. şi a stabilit să meargă la biroul acestuia şi i-a dat suma de 1500 euro, pe care acesta a numărat-o. Prima dată i-au lipsit 100 euro, apoi i-au ieşit.

Din susţinerile denunţătorului rezultă că, după câteva zile, acesta i-a dus lui C.A.M. suma de 1500 euro, sumă care trebuia să fie remisă inculpatului N.R.G., iar acesta să o dea numitei C.M.A., angajată la Primăria Iaşi, soţia directorului tehnic al primăriei Iaşi, C.M., care are în subordine compartimentul specializat din cadrul primăriei care se ocupă cu emiterea autorizaţiilor de taxi.

A doua zi, denunţătorul a fost sunat de la Primăria Iaşi de un funcţionar care i-a comunicat faptul că dosarul se află, în lucru.

Din declaraţiile exclusive ale denunţătorului rezultă că, după alte câteva zile, denunţătorul împreună cu inculpatul N.R.G. ar fi mers la C.M.A., la etajul 1, camera 12, unde a intrat doar N.R.G., acesta a vorbit cam o oră, apoi a ieşit pe hol cu C.M.A. şi aceasta i-a solicitat copii după toate actele şi originalele. C.M.A. i-a dat denunţătorului numărul de telefon şi i-a spus s-o sune peste câteva zile.

După alte câteva zile, denunţătorul ar fi sunat-o, iar aceasta l-a chemat la primărie şi însoţit de aceasta a mers cu dosarul la M.V., funcţionar care se ocupa de autorizaţiile de taxi şi care i-a adus la cunoştinţă că nu se mai eliberează autorizaţiile taxi, decât dacă prezintă un contract de subînchiriere pentru un autoturism a cărui autorizaţie este deja valabilă.

În aceeaşi perioadă, inculpatul N.R.G. i-ar fi dat un contract de închiriere pentru maşina sa, s-a întâlnit cu acesta şi cu C.M.A., în faţa primăriei Iaşi, i-a dat acesteia contractul, stabilind să o sune peste câteva zile. C.M.A. l-a chemat de mai multe ori la Primăria Iaşi, fiind nevoit să aştepte în faţa instituţiei zile în şir.

În luna decembrie 2008, denunţătorul susţine că, s-a întâlnit cu inculpaţii N.R.G. şi C.A.M. la Restaurantul C., situat pe strada Smârdan, împrejurare în care acela le-a solicitat inculpaţilor restituirea actelor şi banilor. N.R.G. ar fi spus că într-o lună va cere de la C.M.A. suma de 500 euro şi va restitui şi el 500 euro, iar C.A.M. 500 euro şi actele.

A mai discutat cu N.R.G. şi C.A.M. înainte de a formula denunţul şi aceştia l-au asigurat că în 4 - 5 zile vor restitui banii şi actele.

Susţinerile denunţătorului P.S. în sensul că, inculpatul C.A.M., în cursul anului 2008, i-a pretins, iar în aprilie 2008, a primit de la el suma de 1500 euro, pentru traficarea influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari din Primăria mun. Iaşi, în vederea obţinerii autorizaţiei taxi pentru denunţător, sunt probate, fiind coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, mai ales cu procesele-verbale de redare a comunicărilor audio-video şi convorbirilor înregistrate autorizat, din care rezultă că, în timpul convorbirilor purtate între denunţător şi inculpatul C.A.M. acesta din urmă recunoaşte că a primit şi numărat suma de 1500 euro.

Astfel este probat fără dubiu, faptul că în cursul anului 2008 inculpatul C.A.M. a pretins, iar în aprilie 2008, a primit de la martorul denunţător P.S.S. suma de 1500 euro, cu scopul de a obţine de la Primăria Iaşi într-un termen scurt o autorizaţie taxi pentru denunţător.

Inculpatul C.A.M. s-a prevalat de dreptul la tăcere, astfel că nu a dat declaraţii la urmărirea penală şi la instanţă.

Susţinerile denunţătorului, în sensul că, în timpul unei discuţii telefonice cu inculpatul C.A.M., acesta i-ar spus că atunci când îi va da actele maşinii să pregătească şi 300 - 400 RON pentru a face un plin de benzină funcţionarilor din primărie, care îl ajută pe el, precum şi să aibă în copie unele acte şi că, în cursul lunii august inculpatul ar fi primit suma de 500 RON, în scopul arătat, nu sunt probate, fiind singulare şi neconfirmate de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel se constată că, fapta, reţinută în rechizitoriu, în sarcina inculpatului C.A.M., constând în aceea că, ar fi primit suma de 500 RON de la P.S., pentru a face un plin de benzină funcţionarilor din cadrul Primăriei Iaşi, pentru a urgenta obţinerea autorizaţiei taxi, nu există, nefiind confirmată de probatoriul administrat în cauză.

În consecinţă, instanţa a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.A.M. pentru acest act. material.

Cu privire la inculpatul N.R.G. s-au reţinut următoarele:

În denunţ şi declaraţia dată în cursul urmăririi penale martorul denunţător P.S.S. a relatat că inculpatul îl tot amâna cu rezolvarea acestei probleme, iar înainte de sărbătorile pascale i-a propus denunţătorului să discute cu inculpatul N.R.G., care avea mai multă influenţă la Primăria Iaşi. N.R.G. a venit la biroul lui C.A.M. şi în prezenţa denunţătorului ar fi spus că se poate rezolva cu autorizaţia de taxi, dar că va trebui ca acesta să dea 2000 de euro. Denunţătorul a spus că este prea mult, dar este de acord să dea 1500 euro.

Din susţinerile denunţătorului a rezultat că, după câteva zile, acesta i-a dus lui C.A.M. suma de 1500 euro, sumă care trebuia să fie remisă inculpatului N.R.G., iar acesta să o dea numitei C.M.A., angajată la Primăria Iaşi, soţia directorului tehnic al primăriei Iaşi, C.M., care are în subordine compartimentul specializat din cadrul primăriei care se ocupă cu emiterea autorizaţiilor de taxi.

După alte câteva zile, denunţătorul împreună cu inculpatul N.R.G. au mers la C.M.A., la etajul 1, camera 12, unde a intrat doar N.R.G., acesta a vorbit cam o oră, apoi a ieşit pe hol cu C.M.A. şi aceasta i-a solicitat copii după toate actele şi originalele. C.M.A. i-a dat denunţătorului numărul de telefon şi i-a spus s-o sune peste câteva zile.

Denunţătorul P.S. a declarat la instanţă că nu i-a solicitat inculpatului N.R.G. restituirea sumei de bani, pentru că nu i-a înmânat acestuia, banii fiind daţi inculpatului C.A.M., iar inculpatul N.R.G. nu i-a solicitat direct sau indirect vreo sumă de bani.

Denunţătorul a declarat că el i-a comunicat procurorului de caz faptul că banii s-au împărţit în trei. De asemenea, denunţătorul a declarat că, în momentul în care i-a dat suma de 1500 euro inculpatului C.A.M., în biroul acestuia, nu era nimeni de faţă.

Din întreg probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că suma de 1500 euro sau o parte din această sumă, primită de la denunţător de inculpatul C.A.M., ar fi fost ulterior remisă inculpatului N.R.G.,- pentru ca acesta să intervină pe lângă funcţionari din Primăria Iaşi, pentru a-i determina să elibereze autorizaţia taxi pe numele denunţătorului.

Chiar denunţătorul în declaraţia dată la instanţă a declarat că inculpatul N.R.G. nu i-a solicitat direct sau indirect suma de 2000 euro sau 4000 euro.

Probele testimoniale şi procesele-verbale de redare a comunicărilor interceptate audio-video şi convorbirilor, autorizate de instanţă, între denunţător şi inculpatul N.R.G., coroborate nu dovedesc afirmaţiile din rechizitoriu, constând în faptul că, inculpatul N.R.G., în cursul lunii aprilie 2008 ar fi solicitat, iar în data de 23 aprilie 2008, ar fi primit suma de 1500 euro, de la P.S., prin intermediul inculpatului C.A.M., având influenţă asupra funcţionarilor din Primăria Iaşi, pentru a-i determina să elibereze autorizaţia taxi pe numele denunţătorului.

Tribunalul a apreciat că nu sunt probate, în cauză, pretinderea direct sau indirect, de la denunţător a sumei de 1500 euro, şi primirea acestei sume de către inculpatul N.R.G., prin intermediul inculpatului C.A.M.

Cu privire la inculpata Ş.O.L. în actul de sesizare s-a reţinut că aceasta, în data de 27 ianuarie 2011, fiind audiată.în cauză în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase (respectiv că "P.S. nu a spus motivul pentru care îl căuta pe N.R.G.", atunci când a venit la biroul inculpatei a discutat cu acesta "despre preţul pământului şi alte generalităţi") şi nu a declarat tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale cauzei cu privire la care a fost întrebată.

Inculpata Ş.O.L., la data de 27 noiembrie 2011, în cursul urmăririi penale, a fost audiată în calitate de martor şi a declarat că este partenera de viaţă a inculpatului C.A.M., asociată şi administrator împreună cu acesta a societăţii SC O. SRL Iaşi, care are ca obiect de activitate întocmirea documentaţiei tehnice PSI şi obţinerea autorizaţiilor (mediu, ITM, primărie, finanţe), obţinerea autorizaţiilor de construire, etc, iar, cu inculpatul N.R.G. este în relaţii de amiciţie.

Aceasta a menţionat că, în anul 2007, inculpatul C.A.M. l-a ajutat pe denunţătorul P.S.S., să se angajeze la o societatea de taximetrie a inculpatului N.R.G. Ea l-a cunoscut pe denunţător în decembrie 2007, când acesta a venit la domiciliul său şi a lăsat o sticlă cu vin şi i-a spus să-i transmită urările pentru sărbători inculpatului C.A.M.

În cursul anului 2008, în timp ce se afla la sediul societăţii împreună cu inculpatul C.A.M., a venit P.S.S. care a spus că nu poate lua legătura cu inculpatul N.R.G., întrucât acesta nu-i răspundea la telefon. P.S. l-a întrebat pe C.A.M. cât mai durează rezolvarea problemei legate de obţinerea autorizaţiei de taximetrie, iar C.A.M. i-a cerut să aibă răbdare. Cu această ocazie, P.S. i-a cerut lui C.A.M. să mai insiste el să dea de N.R.G., pentru a reuşi să se întâlnească cu acesta.

Aceasta a mai relatat că ştie de la inculpatul C.A.M. că, de fiecare dată când venea în Iaşi, P.S. mergea împreună cu acesta la Primăria Iaşi la registratură, pentru a verifica stadiul dosarului, având sediul societăţii lângă Primărie.

De asemenea, aceasta a precizat că nu cunoaşte dacă inculpatul C.A.M. a primit vreo sumă de bani, pentru a i-o înmâna inculpatului N.R.G.

Declaraţia acesteia în mod evident a servit la aflarea adevărului cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului C.A.M., aceasta relatând că, inculpatul C.A.M. 1-a ajutat pe denunţător să depună nişte acte pentru a obţine o licenţă de taxi, iar de fiecare dată, când denunţătorul venea la Iaşi, mergea însoţit de inculpat la Primăria Iaşi, pentru a se interesa de dosarul privind autorizaţia taxi. De asemenea a precizat că acelaşi inculpat l-a ajutat pe denunţător să se angajeze la firma de taxi a inculpatului N.R.G.

În finalul declaraţiei inculpata Ş.O.L. audiată ca martor a declarat că, atât timp.cât s-a aflat în biroul societăţii, P.S. nu a spus motivul pentru care îl caută pe N.R.G. Am discutat despre preţul pământului şi alte generalităţi, ceea ce a atras acuzaţia de mărturie mincinoasă.

Analiza probelor administrate în cauză a relevat că fapta inculpatei Ş.O.L. nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, nici sub aspectul laturii obiective dar nici sub cel al laturii subiective.

Aşa cum s-a reţinut de către instanţă singura susţinere a inculpatei, în sensul că acesta a declarat că, atât timp cât s-a aflat în biroul societăţii, P.S. nu a spus motivul pentru care îl caută pe N.R.G., discutând despre preţul pământului şi alte generalităţi, a atras acuzaţia de mărturie mincinoasă, în actul de sesizare susţinându-se că această parte a declaraţiei nu este reală.

în susţinerea acuzaţiei au fost redate pasaje din discuţiile purtate între inculpatul C.A.M. şi denunţător, care au avut loc în data de 5 februarie 2010 şi la care ar fi asistat inculpata Ş.O.L., extrase din procesele-verbale de redare în formă scrisă a comunicărilor audio-video, înregistrate autorizat.

Din actele dosarului, lecturând cuprinsul încheierilor nr. 20/IAV din data de 03 februarie 2010 în Dosarul nr. 700/99/2009 al Tribunalului Iaşi, prin care instanţa a autorizat pe o perioadă de 30 de zile interceptarea şi înregistrarea convorbirilor efectuate prin telefon şi în mediul ambiental de către inculpaţii C.A.M., N.R.G. şi învinuita C.M.A., emiţându-se autorizaţiile nr. 49, 50, 51, 52, 53, 54 din data de 03 februarie 2010 şi nr. 50/IAV din data de 04 martie 2010 în Dosarul nr. 1679/99/2010 al Tribunalului Iaşi, prin care interceptarea şi înregistrarea convorbirilor efectuate prin telefon de către inculpaţii C.A.M., N.R.G. şi învinuita C.M.A., a fost prelungită cu încă 30 de zile de către instanţa de judecată, s-a constatat că inculpata Ş.O.L. a fost interceptată nelegal, întrucât în privinţa convorbirilor şi comunicărilor efectuate de aceasta nu s-a solicitat de către parchet autorizarea acestora.

În consecinţă, înregistrările şi transcrierea convorbirilor şi comunicărilor efectuate de inculpata Ş.O.L., nu pot fi utilizate ca mijloc de probă, fiind lovite de nulitate absolută, ca urmare a încălcării prevederilor art. 26 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 260 C. pen., infracţiunea de mărturie mincinoasă constă în "fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat". Afirmaţiile sau omisiunile martorului trebuie să se refere la împrejurări esenţiale, care pot servi la stabilirea adevărului şi justa soluţionarea cauzei, iar pentru realizarea laturii obiective este necesar ca martorul să fi fost întrebat asupra acestor împrejurări esenţiale. Numai în măsura în care martorului i se atrage.atenţia, printr-o întrebare, asupra unei împrejurări, acesta îşi poate da seama că respectiva împrejurare este esenţială.

Ori în cauză, nu s-au indicat în actul de sesizare care sunt întrebările privitoare la acele împrejurări esenţiale pentru soluţionarea cauzei, la care inculpata nu a răspuns sau dacă a răspuns a făcut afirmaţii neconforme cu realitatea, iar, în conţinutul declaraţiei acesteia nu au fost identificate astfel de întrebări.

În consecinţă, nefiind dovedit caracterul nereal al afirmaţiilor din declaraţia de martor dată de inculpata Ş.O.L., instanţa a dispus, achitarea acesteia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

În contextul situaţiei de fapt reţinută de instanţă cu privire la inculpatul C.A.M., s-a constatat că actul material de trafic de influenţă constând în aceea că, în luna august 2007, acesta ar fi primit suma de 500 RON de la P.S., pentru a face un plin de benzină funcţionarilor din cadrul Primăriei Iaşi, pentru a urgenta obţinerea autorizaţiei taxi, nu există, nefiind confirmată de probatoriul administrat în cauză, şi dat fiind intervalul destul de mare între actele materiale reţinute în sarcina inculpatului (2007 şi 2008), nu se poate reţine săvârşirea lor în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, astfel că, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpatul C.A.M. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 şi art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Reţinând vinovăţia inculpatului C.A.M. în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 (fapta din 23 aprilie 2008) constând în aceea că, în data de 23 aprilie 2008, a primit de la martorul denunţător P.S.S. suma de 1500 euro, cu scopul de a obţine de la Primăria Iaşi, într-un termen scurt, o autorizaţie taxi pentru denunţător, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Iaşi, în temeiul acestor texte de lege, s-a dispus condamnarea inculpatului C.A.M., în raport de gradul concret de pericol social al faptei, modalitatea şi condiţiile de comitere, de conduita adoptată de inculpat de prezentare la termenele de judecată, dar şi de circumstanţele personale care-l caracterizează pe acesta, necunoscut cu antecedente penale, la o pedeapsă cu închisoarea, al cărei cuantum a fost stabilit în funcţie de criteriile menţionate.

Constatând întrunite toate condiţiile art 86¹ C. pen. şi apreciind că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, condamnarea fiind un avertisment pentru inculpat de a nu săvârşi în viitor alte infracţiuni, Tribunalul a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 86 C. pen., compus din durata pedepsei, plus o durată de 3 ani şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul C.A.M.

Criticile parchetului au vizat înlăturarea, în mod nelegal, din ansamblul materialului probator, a înregistrărilor şi a proceselor verbale de redare a acestora, efectuate de martorul denunţător P.S. şi grave erori în procesul de evaluare şi interpretare a probelor, erori ce au dus în final la pronunţare a unor soluţii greşite de achitare a inculpaţilor C.A.M., N.R.G.

În apelul declarat, inculpatul C.A.M. a solicitat achitarea sa în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinând că soluţia de condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă este fundamentată, în mod exclusiv, pe declaraţiile denunţătorului P.S., coroborate cu procesele verbale de redare a comunicărilor audio-video şi a convorbirilor înregistrate autorizat începând cu data de 3 februarie 2010, în condiţiile în care pretinsa infracţiune a fost săvârşită la data de 23 aprilie 2008, iar denunţul a fost formulat în ianuarie 2009, ceea ce aruncă o umbră de îndoială asupra sincerităţii denunţătorului şi creează cel puţin o stare de dubiu ce profită inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 202 din 28 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul C.A.M.

Pe parcursul procedurii în faţa instanţei de apel, inculpaţii C.A.M., N.R.G. şi Ş.O.L. s-au prevalat de dreptul de a nu face declaraţii.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că, fiind investită cu soluţionarea cauzei, prima instanţă, în raport de exigenţele invocate, a respectat principiul nemijlocirii judecăţii, consacrat în art. 289 C. proc. pen., procedând la readministrarea probelor din cursul urmăririi penale, pentru a lua cunoştinţă direct de relatările martorilor în condiţii de oralitate şi contradictorialitate.

S-a mai constatat că, în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor în amplul proces de evaluare a realităţii obiective, prin prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate.

Procedând la o verificare complexă şi obiectivă a materialului probator al cauzei, prin examinarea probelor în ansamblul lor, Curtea, în urma finalizării operaţiunii de sinteză, ce permite constatarea unei situaţii de fapt complete în derularea acţiunilor şi conturează încrederea că sunt în concordanţă cu adevărul, a considerat că ansamblul probator existent în cauză este cert şi decisiv în înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie consacrată de lege în favoarea inculpatului C.A.M. şi poate forma convingerea care să se constituie în certitudine că este autorul infracţiunii de trafic de influentă, constând în primirea la data de 23 aprilie 2008 de la martorul denunţător P.S. a sumei de 1500 euro, cu scopul de a obţine de la Primăria Iaşi, într-un termen scurt, o autorizaţie taxi, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul primăriei, iar apărarea acestuia, construită în sensul inexistenţei probelor care să dovedească implicarea sa, nu poate fi primită.

Astfel, situaţia de fapt reţinută rezultă din denunţul formulat de P.S. la data de 30 ianuarie 2009 şi declaraţia acestuia din data de 7 mai 2009, depoziţiile martorilor P.N.S., J.T., R.E.A., M.V., B.C.C., C.M.A., coroborate cu transcrierile înregistrărilor convorbirilor efectuate prin telefon şi în mediul ambiental de către denunţător, inculpaţii C.A.M., N.R.G. şi învinuita C.M.A.

La dosarul cauzei se află transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice efectuate cu telefonul mobil de martorul denunţător P.S., neautorizat.

Aceste înregistrări, precum şi procesele verbale de redare a acestora în formă scrisă, nu au fost avute în vedere de prima instanţă la soluţionarea cauzei, cu motivarea că au fost făcute cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 68 alin. (2) C. proc. pen., în condiţii de clandestinitate şi, deci, au fost obţinute contrar prevederilor legale.

După înregistrarea denunţului, la solicitarea parchetului, instanţa a autorizat pe o perioadă de 30 de zile, ulterior prelungită cu încă 30 de zile, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor efectuate prin telefon şi în mediul ambiental de către inculpaţii C.A.M., N.R.G. şi învinuita C.M.A.

S-a apreciat că atunci când există asemenea înregistrări, ca în speţă, nu se poate face abstracţie de ele, urmând ca faptele şi împrejurările la carte se referă să fie apreciate în ansamblul probator administrat în cauză, cu atât mai mult cu cât, principiul egalităţii armelor, consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnifică "tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată, în raport cu cealaltă sau cu celelalte părţi din proces".

Convorbirile sau comunicările sunt cele personale sau adresate părţii, neputând fi înregistrate şi prezentate ca mijloc de probă convorbirile unor terţi, fiind interzis de lege.

Însă, în cazul în care persoana care efectuează înregistrarea este asistată de reprezentanţi ai autorităţilor statului sau publice, măsura trebuie să fie conformă garanţiilor art. 8 din Convenţie, constituind o ingerinţă în viaţa privată.

Înregistrările sunt supuse în aceste cazuri procedurii autorizării din partea judecătorului, în lipsa acesteia neputând fi folosite ca şi mijloc de probă, fiind incidente dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, doar înregistrarea convorbirilor cu inculpatul, efectuată de către martorul denunţător cu ajutorul unor mijloace tehnice de comunicare puse la dispoziţia acestuia de organele de urmărire penală, fără a fi autorizată conform legii, este lovită de nulitate absolută.

Cum textul de lege se referă la prezentarea de părţi sau de alte persoane a unor înregistrări care privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii, fără a fi asistate de reprezentanţi ai autorităţilor statului sau publice, prima instanţă, în mod greşit a înlăturat ca mijloace de probă procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice efectuate cu telefonul mobil de martorul denunţător.

Urmare considerentelor expuse, Curtea, pe baza analizei proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a comunicărilor efectuate de denunţător şi anterior datei de 3 februarie 2010 şi a evaluării lor din punct de vedere al forţei probante, a constatat că aspectele relevate nu sunt de natură să conducă la stabilirea unei alte realităţi obiective.

Având în vedere că la pronunţarea unei condamnări instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe, şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului N.R.G., s-a impus a se da eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat de art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţi unii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite (Decizia nr. 3465 din 27 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor. Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ceea ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este echivalentă cu o "probă pozitivă de nevinovăţie" şi deci se impune achitarea.

Curtea a apreciat că împrejurarea că suma de 1500 euro predată inculpatului C.A.M. a fost remisă inculpatului N.R.G. nu este un element de certitudine.

Martorul denunţător P.S. a declarat că prin intermediul martorului J.T. l-a cunoscut pe inculpatul C.A.M. căruia i-a solicitat să îl ajute să obţină de la Primăria Iaşi autorizaţia taxi, care să-i permită să efectueze servicii de taximetrie ca persoană fizică.

La începutul anului 2008, întrucât C.A.M. nu reuşise să obţină eliberarea autorizaţiei taxi, i-a propus denunţătorului să discute cu inculpatul N.R.G. care avea mai multă influenţă la Primăria Iaşi, fiind cumătru cu C.M.A. şi C.M., despre care denunţătorul ştia că este directorul tehnic de la Primăria Iaşi, de a cărui semnătură depindea eliberarea autorizaţiei de taxi şi astfel, se putea interveni la funcţionarul competent.

Din susţinerile denunţătorului a rezultat că inculpatul N.R.G. ar fi spus că poate rezolva cu autorizaţia taxi, dar că va trebui ca acesta să dea 2000 euro, denunţătorul fiind de acord cu suma de 1500 euro. Martorul a mai precizat că i-a dus inculpatului C.A.M. suma de 1500 euro, sumă ce trebuia să fie remisă inculpatului N.R.G., iar acesta să o dea numitei C.M.A., angajată la Primăria Iaşi, soţia directorului tehnic C.M., care are în subordine compartimentul specializat din cadrul primăriei care se ocupă cu emiterea autorizaţiilor taxi.

În cursul lunii decembrie 2008, P.S. a început să devină tot mai insistent, solicitându-le inculpaţilor C.A.M. şi N.R.G. restituirea banilor şi actelor depuse. Inculpatul N.R.G. ar fi spus că într-o lună va cere de la C.M.A. suma de 500 euro şi va restitui şi el 500 euro, iar C.A.M. 500 euro şi actele.

După trecerea termenului stabilit pentru restituirea banilor, inculpatul N.R.G. l-a amânat continuu, banii şi actele nefiind restituite.

În declaraţia dată la instanţă, martorul denunţător a prezentat aproximativ aceeaşi situaţia de fapt. A arătat că după un an de la formularea denunţului, i-a fost pusă la dispoziţie o cameră de luat vederi şi un microfon, iar procurorul care instrumenta cauza îi indica de fiecare dată ce întrebări să adreseze inculpatului C.A.M., iar după fiecare întâlnire avută cu acesta se deplasa la Inspectoratul de Poliţie Iaşi pentru efectuarea transcrierilor înregistrărilor, după care era trimis la inculpatul C.A.M. întrebările care trebuiau adresate inculpaţilor îi erau sugerate de procurorul de caz.

Denunţătorul a declarat la instanţă că nu i-a solicitat inculpatului N.R.G. restituirea sumei de bani, pentru că nu i-a înmânat acestuia, banii fiind daţi inculpatului C.A.M., iar inculpatul N.R.G. nu i-a solicitat direct sau indirect vreo sumă de bani.

Transcrierea discuţiilor purtate între denunţător şi inculpaţii C.A.M. şi N.R.G. a confirmat faptul că suma de 1500 euro a fost predată inculpatului C.A.M., dar şi împrejurarea că inculpatul N.R.G. ar fi primit suma de bani remisă de inculpatul C.A.M. este îndoielnică, bazată pe simpla "bănuială" a martorului denunţător, or, în cazul stabilirii existenţei unei infracţiuni elementele de certitudine trebuie să fie primordiale.

Din examinarea făcută asupra probelor menţionate rezultă lipsa realizării elementului infracţional al traficului de influenţă, în una din modalităţile reglementate de art. 257 C. pen., în conţinutul acestei infracţiuni nefiind inclusă "bănuiala", ci textul are în vedere elemente de certitudine, susţinute de dovezi concludente, utile şi pertinente cu privire la modalitatea de realizare a conţinutului laturii obiective.

Invocarea de către parchet a nerespectării dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. în examinarea probelor, cu referire la convorbirile înregistrate de denunţător este lipsită de fundament şi de eficienţă în susţinerea învinuirii inculpatului N.R.G.

Curtea a apreciat că, din lucrările dosarului, nicio probă administrată (în afară de susţinerile denunţătorului şi ale inculpatului C.A.M.) nu converge spre împrejurarea că inculpatul N.R.G. a primit vreo sumă de bani. Aceasta este doar o supoziţie a denunţătorului care rezultă din atitudinea anterioară a inculpatului, care a declarat că "autorizaţia se poate cumpăra şi s-au dat sume cuprinse între 2000 - 4000 euro".

Astfel, aşa cum a rezultat din motivarea hotărârii instanţei de fond, achitarea inculpatului N.R.G. a fost determinată de inconsistenţa în ansamblu a probatoriului administrat în cauză, în sensul dovedirii existenţei elementului material al infracţiuni de trafic de influenţă în modalităţile normative prevăzute de art. 257 C. pen., soluţie ce va fi menţinută.

Curtea a constatat că prima instanţă, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, a stabilit în mod corect că elementele de fapt probate sunt insuficiente pentru a constitui temeiurile unei condamnări a inculpatului C.A.M. pentru actul material din luna august 2007, constând în primirea sumei de 500 lei de la denunţător pentru a face un plin de benzină unor funcţionari din cadrul Primăriei Iaşi, pentru a urgenta obţinerea autorizaţiei taxi pentru denunţător, în cauză conturându-se o serie de inadvertenţe, nelămuriri, iar o semnificaţie extrem de importantă prezintă faptul că evaluarea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, în urma efectuării operaţiunii de sinteză, nu permite constatarea unei situaţii de fapt complete, în derularea acţiunilor, astfel cum în mod justificat a statuat instanţa de fond.

De altfel, atât martorul P.S., tatăl denunţătorului, cât şi martorul J.T. au precizat că situaţia de fapt prezentată de denunţător o cunosc doar din relatările acestuia, nefiind confirmată şi de notele de redare a convorbirilor telefonice înregistrate şi a comunicărilor audio.

În ceea ce priveşte acuzaţia reţinută în sarcina inculpatei Ş.O.L., respectiv săvârşirea infracţiunii de "mărturie mincinoasă" cu ocazia audierii în calitate de martor la data de 27 noiembrie 2011, în cursul urmăririi penele, în sensul că a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a declarat tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale cauzei, cu privire la care a fost întrebată (a precizat că nu cunoaşte dacă inculpatul C.A.M. a primit vreo sumă de bani de la denunţătorul P.S. pentru a i-o înmâna inculpatului N.R.G.), Curtea a apreciat că soluţia de achitare dispusă de prima instanţă este legală şi temeinică.

În susţinerea acuzaţiei au fost redate pasaje din declaraţiile purtate între denunţător şi inculpatul C.A.M. la data de 5 februarie 2010 şi la care ar fi asistat şi inculpata Ş.O.L., extrase din procesele-verbale de redare în formă scrisă a comunicărilor audio-video, înregistrate autorizat.

În baza actelor dosarului, în mod just s-a constatat că înregistrările şi transcrierea convorbirilor şi comunicărilor efectuate în data de 5 februarie 2010 nu pot fi utilizate ca mijloc de probă, fiind lovite de nulitate absolută ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 68 alin. (2) C. proc. pen., în condiţiile în care, inculpata Ş.O.L. a fost interceptată nelegal, în lipsa autorizării de către tribunal, şi nu a fost dovedit caracterul nereal al afirmaţiilor din declaraţia de martor dată în cursul urmăririi penale, la data de 27 noiembrie 2011.

Concluzionând, faţă de întreg materialul probator administrat şi elementele evidenţiate în urma analizării acestuia, în mod justificat prima instanţă a constatat că prin conţinutul său, ansamblul probator existent în cauză nu are caracter cert şi decisiv în înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor şi nu se poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine.

În concluzie, Curtea a apreciat că, atâta vreme cât nu s-au stabilit cu certitudine temeiurile răspunderii penale, angajarea acesteia nu poate avea loc, soluţia de achitare a inculpaţilor (C.A.M. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000 - actul material din august 2007, Ş.O.L., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. şi N.R.G. pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 8 din Legea nr. 78/2000) dispusă de prima instanţă fiind legală şi temeinică.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul C.A.M.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., reprezentantul Ministerului Public a susţinut oral motivele scrise şi a arătat că recursul parchetului vizează greşita achitare a celor trei inculpaţi, fiind criticată situaţia de fapt şi modul de administrare al probatoriului, precizând că aspectul de nelegalitate o vizează doar pe inculpata Ş.O.L. întrucât, instanţele inferioare, în mod nelegal, din perspectiva dispoziţiilor art. 91¹ C. proc. pen., au constatat nulitatea absolută a înregistrărilor şi transcrierilor convorbirilor telefonice ale inculpatei, raportându-se la art. 26 alin. (1) din Constituţia României şi art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi, totodată, precizând că nu mai susţine recursul parchetului în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C.A.M. şi N.R.G.

Astfel, numai cu privire la inculpata Ş.O.L., s-a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a ambelor hotărâri, să se constate legalitatea probei şi să se trimită cauza spre rejudecare la instanţa de apel cu luarea în considerare şi a acestei probe.

Recurentului intimat inculpat C.A.M., a solicitat, potrivit motivelor scrise (depuse la dosar prin apărător desemnat din oficiu la data de 11 iunie 2014 şi prin apărător ales, la data de 17 iunie) admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru fapta din 23 aprilie 2008, având în vedere că această condamnare s-a întemeiat doar pe declaraţiile denunţătorului şi că, în cauză, nu s-a realizat un flagrant, sens în care a invocat temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarat de parchet şi de inculpatul C.A.M., ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat "expres" Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

3. În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de parchet şi de recurentul inculpat C.A.M., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă criticile formulate de parchet, în sensul înlăturării, în mod nelegal, din ansamblul materialului probator, a înregistrărilor convorbirilor telefonice ale inculpatei Ş.O.L. şi a proceselor-verbale de redare a acestora (circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. şi care vizează greşita aplicare a legii) vizează, în concret, greşita stabilire a situaţiei de fapt, pe baza interpretării eronate a probatoriului, însă aceste critici puteau fi circumscrise, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, dar numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt.

Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, context în care critica formulată de recurent nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum este cea invocată de parchet.

Pe de altă parte nici critica recurentului C.A.M. referitoare la greşita sa condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă (fapta din 23 aprilie 2008) doar în baza declaraţiilor denunţătorului şi fără să existe un flagrant, nu poate fi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., întrucât vizează, în concret, tot greşita stabilire a situaţiei de fapt, pe baza interpretării eronate a probatoriului, aspecte care nu reprezintă şi nu pun în discuţie chestiuni de legalitate, putând eventual constitui cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, dar care, aşa cum s-a arătat anterior, a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, astfel încât susţinerile circumscrise acestui motiv de recurs nu mai pot face obiectul analizei de către Înalta Curte în calea de atac promovată de inculpat.

4. Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun caz de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge ca nefondate recursurile declarat de parchet şi de inculpatul C.A.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat C.A.M. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi N.R.G. şi Ş.O.L., în sumă de câte 75 lei, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul C.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 202 din 28 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind şi pe inculpaţii N.R.G. şi Ş.O.L.

Obligă recurentul inculpat C.A.M. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi N.R.G. şi Ş.O.L., în sumă de câte 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2532/2014. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere,...		ICCJ. Decizia nr. 2629/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2609/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs