ICCJ. Decizia nr. 2532/2014. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2532/2014

Dosar nr. 33371/3/2011*

Şedinţa publică din 11 septembrie 2014

Deliberând, asupra recursurilor penale din prezenta cauză,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 398 din 5 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 62699/3/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen., combinat cu art. 38 C. proc. pen. şi art. 347 C. proc. pen., a dispus, printre altele, disjungerea atât cu privire la inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., cât şi cu privire la acţiunea civilă.

Prin Sentinţa penală nr. 157 din 07 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 333 71/3/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală:

I. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, l-a condamnat pe inculpatul Ş.C.S. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării de carduri bancare.

În temeiul art. 27 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

A constatat că infracţiunile din această cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare, prin Sentinţa penală din data de 11 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg, Republica Federală a Germaniei, din Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw, pe care a recunoscut-o, pe cale incidentală, în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004.

În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale ale închisorii aplicate în această cauză cu pedeapsa închisorii aplicată prin Sentinţa penală din data de 11 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg, Republica Federală a Germaniei, din Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus perioada executată în Republica Federală a Germaniei, de la data de 15 iunie 2007 până la data de 23 iulie 2009.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

II. În temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.C.B. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării de carduri bancare.

În temeiul art. 27 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

A constatat că infracţiunile din această cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, prin Sentinţa penală din data de 11 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg, Republica Federală a Germaniei, din Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw, pe care a recunoscut-o, pe cale incidentală, în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004.

În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale ale închisorii aplicate în această cauză cu pedeapsa închisorii aplicată prin Sentinţa penală din data de 11 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg, Republica Federală a Germaniei, din Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus perioada executată în Republica Federală a Germaniei, de la data de 15 iunie 2007 până la data de 8 iulie 2009.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul Ş.C.S. a laptopului marca "S.V.", seria Q, împreună cu cablul de alimentare, şi a laptopului marca "A.", seria Q1, împreună cu cablul de alimentare, de la inculpatul B.C.B. a memoriei S.D., capacitate 4 Gb, a hard disk-ului marca "W.D.", capacitate 80 Gb, seria Q2, a două C.D.-uri şi a unui modem Z., model Z1, seria Q3.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 - art. 999 C. civ., i-a obligat, în solidar, pe inculpaţii Ş.C.S., B.C.B., şi alţii, la plata sumelor de 3.600 lei către partea civilă U.T.B., de 12.650 lei către partea civilă B.T., de 1.575 lei către partea civilă B.R.D., de 5.400 lei către partea civilă B.C.R. şi de 2.000 lei către partea civilă R.B.

Instanţa de fond nu a reţinut, în mod propriu, situaţia de fapt, ci s-a limitat la preluarea, întocmai, a acesteia din rechizitoriu, aşa cum a fost reţinută de procuror, cu toate că doar inculpatul D.V.M. a formulat cerere de judecare în baza procedurii simplificate, prevăzută de art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

Astfel, a reţinut că, la termenul de judecată din data de 9 mai 2011, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul D.V.M. a formulat cerere de judecare în baza art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen., pe care a admis-o.

În motivare, a arătat că inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., audiaţi la termenul de judecată din data de 7 octombrie 2011, nu au recunoscut faptele penale reţinute în sarcina acestora, cu toate că vinovăţia acestora este dovedită prin materialul probator administrat.

Astfel, a arătat că există probe clare de vinovăţie faţă de inculpatul Ş.C.S., şi anume declaraţia de la urmărire penală a martorului G.I., pe care, cu toate eforturile depuse, nu l-a putut reaudia la cercetarea judecătorească, conform căreia, în afară de a pune la dispoziţia inculpaţilor Ş.C.S., D.V.M. şi B.I., garsoniera sa din municipiul Oneşti, i-a însoţit pe aceştia, în aceeaşi localitate, la diferite bancomate, când inculpatul D.V.M. a retras o sumă de bani de la un bancomat.

La rândul său, martorul S.A.A., care, de asemenea, nu a putut fi reaudiat la cercetarea judecătorească, cu toate eforturile depuse, a arătat, la urmărirea penală, că inculpaţii Ş.C.S. şi D.V.M. au locuit, o perioadă de timp, în Oneşti, în garsoniera pusă la dispoziţie de către martorul G.I., iar inculpatul Ş.C.S. i-a solicitat, în mai multe rânduri, procurarea şi facilitarea vânzării unor dispozitive artizanale destinate copierii datelor de pe cărţile de credit şi, de asemenea, acesta, folosind ID-ul Yahoo Messenger "c.", i-a transmis, pe data de 14 mai 2007, datele de identificare ale unor cărţi de credit privind pe R.S. şi V.F., ambele din Statele Unite ale Americii, respectiv numele titularului, data expirării, codul PIN şi numărul cărţii de credit, în vederea utilizării frauduloase a acestora.

Împrejurarea că inculpatul Ş.C.S. s-a aflat în municipiul Oneşti, unde a desfăşurat activităţi infracţionale, a arătat că este dovedită inclusiv prin faptul că accesul la reţeaua internet a fost asigurat atât de inculpatul B.I., prin procurarea unui calculator, ridicat în urma percheziţiei domiciliare din data de 19 iulie 2007, cât şi de martorul G.I., prin contractarea unui abonament la un Internet Service Provider local.

De asemenea, faptul că inculpatul Ş.C.S. s-a ocupat cu activităţi frauduloase de donare şi utilizare de carduri bancare, atât în perioada noiembrie - decembrie 2005, cât timp s-a aflat în municipiul Oneşti, cât şi ulterior, este dovedit inclusiv prin declaraţia martorului G.C.M., audiat de către instanţa de fond la data de 7 octombrie 2011, care a arătat că l-a ajutat pe inculpat în activitatea sa frauduloasă, căruia i-a trimis, prin e-mail, date referitoare la cărţi de credit pe care le procura de pe internet, fiindu-i necesare acestuia la donarea de carduri, pe care, apoi, să le folosească la ATM-uri, în vederea retragerii de bani. Activitatea infracţională a inculpatului Ş.C.S., împreună cu inculpaţii D.V.M. şi B.I., mai rezultă din datele obţinute în urma percheziţiilor informatice efectuate asupra calculatorului personal, ridicat de la inculpatul B.I., în care au fost identificate fragmente de text rezultate în urma conversaţiilor purtate prin intermediul aplicaţiei Yahoo Messenger cu utilizatorul "c." (inculpatul Ş.C.S.) şi utilizatorul "k." (inculpatul B.I.).

Totodată, adresele de poştă electronică "o." şi "a.", de la care inculpatul D.V.M. a transmis mesajele conţinând date de cărţi de credit către inculpatul B.I., au fost identificate în urma percheziţiei informatice efectuată asupra calculatorului ridicat de la domiciliul său.

A mai rezultat activitatea infracţională a inculpatului Ş.C.S. din înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de acesta cu inculpatul D.V.M., în care cei doi inculpaţi fac referire, în mod voalat, la instrumente de plată electronică.

În susţinerea acestor aspecte, a arătat că există documentele privind transferurile financiare, realizate atât între inculpatul D.V.M. şi inculpatul B.I., cât şi către inculpaţii Ş.C.S. şi D.V.M., ca beneficiari, de la acelaşi ordonator P.A. din municipiul Oneşti, judeţul Bacău, cu observaţia că, deşi au destinatari diferiţi, respectiv pe inculpaţii Ş.C.S. şi D.V.M., transferurile de bani realizate de ordonatorul P.A. au avut loc la un interval de 4 minute, ceea ce demonstrează, fără îndoială, legătura dintre cei doi inculpaţi, deşi aceştia au susţinut că nu se cunosc.

A arătat că vinovăţia inculpatului Ş.C.S. este probată, totodată, prin datele solicitate de la providerii de internet "R." SA şi "U." SA, din care s-a putut stabili că adresele de IP de la care au fost transmise mesajele cu datele de cărţi de credit aparţin inculpatului Ş.C.S., respectiv IP X., ulterior IP Y., abonament contractat pe numele mamei sale la adresa de domiciliu din Oradea, şi inculpatului D.V.M., respectiv IP Z., la "U." SA, care folosea o conexiune la internet împreună cu titularul de contract R.F., domiciliat în oraşul Galaţi, Str. S.

De asemenea, din verificările efectuate la procesatorii de carduri R. şi P., s-a reţinut că datele de cărţi de credit transmise au fost utilizate la retragerea de numerar de la ATM-uri de pe raza municipiilor Oradea, Bacău, Galaţi şi Bucureşti, aria geografică foarte largă explicându-se prin rapiditatea cu care aceste date pot circula prin intermediul internetului - retransmiterea datelor către alţi utilizatori şi utilizarea lor în paralel în localităţi diferite. Totodată, din punerea în aplicare a autorizaţiei de acces în adresa de e-mail k., utilizată de inculpatul B.I., reiese faptul că datele de cărţi de credit primite, în mai multe rânduri, de la inculpaţii Ş.C.S. şi D.V.M. au fost transmise, mai departe, de către B.I. lui Ş.R., pentru a fi utilizate la bancomate în Turcia, fapta penală încadrându-se în dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, privind comerţul electronic.

În sfârşit, în dovedirea vinovăţiei aceluiaşi inculpat Ş.C.S., instanţa de fond a mai adăugat, din materialul probator extrem de stufos şi de elocvent, că activitatea infracţională a celor trei inculpaţi, după lunile noiembrie şi decembrie ale anului 2005, când au locuit la Oneşti, a continuat pe parcursul anului 2006, dovadă fiind extrasele poştei electronice între inculpatul Ş.C.S. şi inculpatul B.I., din care rezultă că inculpatul Ş.C.S. i-a transmis inculpatului B.I. datele a nu mai puţin de peste 300 de cărţi de credit, respectiv numărul cărţii de credit, numele titularului, data naşterii, adresa, codul PIN, CW2, data expirării, aspecte care rezultă inclusiv din punerea în aplicare a autorizaţiei de interceptare a traficului de internet realizat de inculpatul Ş.C.S.

A constatat că, la rândul său, inculpatul B.C.B. a negat infracţiunile reţinute în sarcina sa, declarând că-l cunoaşte din copilărie pe coinculpatul Ş.C.S., însă nu-i cunoaşte pe inculpaţii B.I. şi D.V.M., că nu au desfăşurat activităţi frauduloase, în sensul donării de carduri bancare prin modalităţile "phishing" sau "skimming", că nu a purtat corespondenţe prin intermediul internetului cu vreunul dintre cei trei inculpaţi cu privire la furnizarea de date necesare în scopul falsificării de carduri bancare, iar cardul "G." găsit de organele de urmărire penală nu-i aparţine.

Însă, la termenul de judecată din data de 7 octombrie 2011, martorul F.F.C. a declarat că, în cursul anilor 2005 - 2006, prin intermediul internetului, a intrat în legătură cu inculpatul B.C.B., cu care a făcut schimb de I.D.-uri, pentru ca, ulterior, inculpatul să-i dea, tot prin intermediul internetului, I.D.-ul unui prieten de-al său, cu nume de cod "c.", care era tot din Oradea, stabilindu-se că aparţinea inculpatului Ş.C.S., precizând, totodată, că, din convorbirile telefonice pe care le purta cu inculpatul B.C.B., a aflat că acesta, împreună cu inculpatul Ş.C.S., se ocupau cu fraudarea de cărţi de credit, iar, la solicitarea inculpatului B.C.B., i-a trimis acestuia, prin intermediul Messengerului, datele mai multor cărţi de credit pe care martorul le descărcase de pe canalul "M.".

De asemenea, din verificările efectuate în baza de date a I.G.P.F (intrări/ieşiri), rezultă că inculpatul B.C.B., împreună cu inculpatul Ş.C.S., s-au deplasat în străinătate în intervalul 16 noiembrie 2006 - 22 decembrie 2006, deşi inculpatul B.C.B. a declarat că în perioada respectivă s-a deplasat în Franţa, fără a fi însoţit, pentru ca, în urma materialului remis de către autorităţile franceze, să se stabilească că în intervalul respectiv, în mai multe localităţi din regiunea S.T., respectiv V. pe data de 15 decembrie 2006, O. pe data de 18 decembrie 2006, B. pe data de 17 decembrie 2006 şi G. în intervalul 28 noiembrie 2006 - 31 noiembrie 2006, au fost înregistrate numeroase acte materiale de compromitere a peste 100 de carduri bancare, urmate, apoi, de retrageri frauduloase de pe teritoriul României (Oradea) şi Italiei.

Ulterior activităţii de copiere frauduloasă a datelor de pe cărţile de credit realizată în Franţa de către cei doi inculpaţi, în perioada 16 noiembrie 2006 - 22 decembrie 2006, începând cu data de 22 decembrie 2006, când cei doi inculpaţi au revenit în România, şi până la sfârşitul lunii ianuarie a anului 2007, au fost înregistrate retrageri frauduloase de la mai multe ATM-uri de pe raza municipiului Oradea, prin folosirea de plasticuri tip carte de credit contrafăcute, având rescrise pe banda magnetică datele obţinute în mod fraudulos în urma activităţilor de skimming desfăşurate în Franţa, o parte dintre aceste carduri fiind capturate în bancomate şi, ulterior, recuperate de organele de poliţie de la unităţile bancare ale căror bancomate au fost devalizate, iar printre acestea a fost identificat cardul personal al inculpatului B.C.B., emis pe numele acestuia, apărarea sa susţinând că fie l-a pierdut, fie nu-i aparţine.

Instanţa de fond a arătat că, o altă probă de vinovăţie constă în concordanţa dintre capturarea acestor blank-uri şi operaţiunile ilicite ale infractorilor pe teritoriul Franţei, precum şi din faptul că inculpatul a rescris cardul personal cu datele unui alt card bancar, dintre cele pe care le-a obţinut în urma activităţii ilicite desfăşurată în Franţa, împreună cu inculpatul Ş.C.S., pe care l-a folosit, ulterior, la retrageri frauduloase de la un bancomat aparţinând părţii vătămate B.C.R. SA din municipiul Oradea.

De altfel, alături de acest card, cei doi inculpaţi au mai procedat la contrafacerea altor carduri, pe care, ulterior, le-au folosit la mai multe bancomate de pe raza municipiului Oradea, dar şi la plata unor produse la comercianţi.

În acelaşi timp, din coroborarea datelor puse la dispoziţie de către autorităţile franceze şi procesatorii de plăţi cu carduri din România şi instituţiile bancare ale căror ATM-uri au fost utilizate, au fost identificate atât un număr de 54 de operaţiuni frauduloase realizate la bancomate din municipiul Oradea, totalizând suma de 11.920 lei, cât şi un număr de 16 operaţiuni frauduloase realizate la terminalele de plată de tip POS, totalizând suma de 13.945,20 lei.

De asemenea, a mai avut în vedere punerea în aplicare a autorizaţiilor de interceptare a traficului informatic realizat între cei doi inculpaţi, din care rezultă, în mod neîndoielnic, că aceştia au procedat la contrafacerea unor cărţi de credit cu date de identificare ale unor instrumente de plată obţinute, în prealabil, prin manipularea unor bancomate din Franţa.

Totodată, a arătat că este relevantă bogata corespondenţă electronică purtată de inculpatul B.C.B., de la dresa sa de e-mail r1., cu inculpatul Ş.C.S., "C.", în care cei doi inculpaţi transmit, în mod reciproc, o multitudine de date privind carduri bancare, pe care, apoi, le folosesc la "donarea" cardurilor bancare.

În sfârşit, a remarcat faptul că, în parcursul aceluiaşi traseu infracţional, în cursul lunilor februarie - martie ale anului 2007, inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., probabil dezamăgiţi de sumele reduse pe care le găseau pe cardurile cetăţenilor români, donate cu un efort şi cu risc atât de mari, deveniţi adevăraţi profesionişti, au hotărât să meargă în Germania, pentru obţinerea de date de cărţi de credit prin instalarea unor dispozitive de copiat la ATM-uri din străinătate, cu scopul de a manipula mai multe bancomate (skimming) şi de a obţine, în acest fel, date de cărţi de credit; în scopul acestei deplasări, inculpatul Ş.C.S. a depus diligente pentru achiziţionarea echipamentelor necesare compromiterii bancomatelor şi a contactat relaţia sa din Bucureşti pentru a-şi procura echipamentele de skimming.

Planul acestora a fost descoperit prin vigilenţa autorităţilor germane, care au informat organele judiciare române cu privire la faptul că, la data de 15 noiembrie 2007, cei doi inculpaţi au fost arestaţi pentru comiterea unor infracţiuni la regimul cardurilor bancare (instalarea de dispozitive de skimming la bancomate), săvârşite în regiunile Wuppertal şi Freiburg, începând cu luna februarie a anului 2007.

Aşadar, având în vedere tot acest probatoriu, instanţa de fond a constatat că, în perioada anilor 2006 - 2007, inculpatul B.C.B., alături de inculpatul Ş.C.S., a contrafăcut instrumente de plată electronică, pe care le-a pus în circulaţie, a deţinut echipamente în vederea falsificării de carduri bancare, a întreprins acte de efectuare de operaţiuni financiare, prin folosire de carduri bancare contrafăcute, şi, în acelaşi timp, a utilizat neautorizat date de identificare şi a transmis către alte persoane date de identificare aferente cardurilor bancare, contribuind la crearea unui prejudiciu de aproximativ 27.000 lei noi.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., care au susţinut că pentru faptele penale din această cauză au fost condamnaţi în Germania, instanţa de fond a arătat că este neîntemeiată, fiind evident că infracţiunile pentru care au fost condamnaţi în Germania sunt altele decât infracţiunile din această cauză, săvârşite pe teritoriul României.

De asemenea, a constatat că infracţiunile pentru care cei doi inculpaţi au fost condamnaţi în Germania nu pot constitui acte materiale care să poată fi incluse în infracţiunile săvârşite pe teritoriul Românei, pentru simplul motiv că perioada relativ îndelungată între aceste infracţiuni nu poate conduce către o rezoluţie infracţională unică.

La individualizarea judiciară a pedepselor închisorii faţă de fiecare inculpat în parte, a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social concret al faptelor penale comise de inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., prin numărul impresionat de acte materiale, comise în România şi în străinătate, cu un prejudiciu relativ ridicat, precum şi faptul că inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B. au avut o atitudine procesuală nesinceră şi au tergiversat, pe cât posibil, judecarea cauzei, au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni concurente în Republica Federală a Germaniei, aşa încât a aplicat fiecăruia pedepse cu închisoarea în cuantum orientat către mediu şi cu executare în regim de detenţie.

În termen legal, au declarat apel inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., atât pentru nelegalitate, întrucât judecătorul era incompatibil, prin antepronunţare, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile referitoare la obiectul judecăţii, pronunţându-se asupra unor fapte penale comise în afara teritoriului României, iar la administrarea probatoriului, a respins proba cu expertiza tehnică judiciară a înregistrărilor audio şi expertiza informatică şi, de asemenea, nu a administrat probe pentru stabilirea prejudiciului material, iar sentinţa penală este insuficient motivată, cât şi pentru netemeinicie, prin greşita respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, în raport cu Sentinţa penală din data de 11 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg, Republica Federală a Germaniei, din Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw.

Inculpaţii au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea, în totalitate, a sentinţei penale, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de judecată.

Prin Decizia penală nr. 156 din 22 mai 2012, din Dosarul nr. 33371/3/2011 (856/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi B.C.B. şi Ş.C.S. împotriva Sentinţei penale nr. 157 din 07 martie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 33371/3/2011.

L-a obligat pe apelantul-inculpat Ş.C.S. să plătească suma de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul B.C.B. la plata sumei de 1.300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, onorariul apărătorului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Prin Decizia penală nr. 4.037 din 6 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 33371/3/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile formulate de recurenţii-inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B., a casat, în parte, decizia penală, numai cu privire la inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., cu trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelurilor declarate de aceştia, la Curtea de Apel Bucureşti.

Onorariile parţiale ale apărătorilor din oficiu pentru recurenţii-inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B., în sumă de câte 75 lei, s-au suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

În motivarea trimiterii, spre rejudecarea apelurilor declarate de apelanţii-inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B., s-a arătat că instanţa de apel nu a analizat în mod adecvat motivul de apel privind incompatibilitatea judecătorului de fond, care, în şedinţa publică din data de 10 iunie 2011, s-a antepronunţat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 3 ianuarie 2013.

Prin încheierea de şedinţă secretă din data de 16 ianuarie 2013, au fost admise declaraţiile de abţinere ale judecătorilor M.O. şi V.A.P., întemeiate pe disp. art. 47 alin. (1) C. pen., întrucât, au făcut parte din primul complet de apel care a soluţionat cauza înainte de trimiterea, spre rejudecare, a apelurilor.

În motivarea orală, din dezbateri, a apelurilor, astfel cum au fost precizate şi în concluziile scrise, apelanţii-inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B. au arătat că judecătorul fondului era incompatibil, prin antepronunţarea sa la termenul de judecată din data de 10 iunie 2011, iar sentinţa penală este total nemotivată cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, reţinută în sarcina inculpatului Ş.C.S., astfel că au solicitat, în principal, admiterea apelurilor, desfiinţarea, în tot, a sentinţei penale şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.

În subsidiar, apelantul-inculpat Ş.C.S. a solicitat, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, fie schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, deoarece nu se poate reţine constituirea unui grup infracţional organizat, ci, mai degrabă, un grup de crimă organizată, astfel cum este prevăzut de art. 8 din Legea nr. 39/2003, atâta timp cât nu exista o ierarhie în cadrul grupării, iar membrii acesteia nu aveau atribuţii clare şi determinate, fiind, mai degrabă, o asociere ocazională, fie achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive pe laturile obiectivă şi subiectivă.

Ambii apelanţi-inculpaţi, Ş.C.S. şi B.C.B., în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi de art. 27 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., au solicitat achitarea, fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu există probe clare că au clonat carduri bancare, că au deţinut pe teritoriul României echipamente în vederea efectuării de asemenea falsuri sau că au ridicat bani de la bancomate, cum se întâmplă în cazul celorlalţi doi coinculpaţi.

Tot cu privire la aceleaşi infracţiuni, în situaţia în care se va fi apreciat că sunt vinovaţi, au solicitat reindividualizarea pedepselor închisorii atât sub aspectul cuantumului, în raport cu perioada anilor 2006 şi 2007, reţinută ca timp al activităţii infracţionale, prejudiciul material modic, de aproximativ 27.000 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 6.000 de euro, precum şi cu circumstanţele personale, faptul că nu au avut antecedente penale, astfel că putea fi reţinută în favoarea acestora circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu echilibrarea cuantumului pedepselor închisorii faţă de ceilalţi doi coinculpaţi, care au beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei închisorii şi le-a fost aplicată suspendarea pedeapsei sub supraveghere.

La termenul de judecată din data de 20 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, din oficiu, a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele penale reţinute în sarcina inculpatului B.C.B. din infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

La solicitarea Curţii, în raport cu motivul de apel şi de casare, cu trimitere, spre rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a comunicat la dosar transcrierea înregistrării şedinţei publice de judecată din data de 10 iunie 2012.

Prin Decizia penală nr. 147/A din data de 3 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de apelantul-inculpat B.C.B. împotriva Sentinţei penale nr. 157 din 07 martie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 33371/3/2011.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, în fond, rejudecând:

A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare stabilită faţă de inculpatul B.C.B., repunând, în individualitatea lor, pedepsele principale de 5 ani închisoare, de 2 ani şi 6 luni închisoare, de 5 ani închisoare şi de 2 ani şi 9 luni închisoare.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele penale reţinute în sarcina inculpatului B.C.B. din infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, a condamnat pe inculpatul B.C.B. la pedeapsa principală de 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de deţinere de echipamente, în vederea falsificării de carduri bancare.

În temeiul art. 36 alin. (1) şi art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale de 5 ani închisoare, de 2 ani şi 3 luni închisoare, de 5 ani închisoare, de 2 ani şi 9 luni închisoare, astfel că inculpatul s-a hotărât că va executa pedeapsa principală cea mai grea, şi anume pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art. 66 C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat Ş.C.S. împotriva aceleiaşi sentinţei penale.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile de procedură pentru judecarea apelului declarat de apelantul-inculpat B.C.B. au rămas în sarcina statului, iar suma de 80 lei, onorariul parţial al apărătorului din oficiu, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat Ş.C.S. la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar suma de 80 lei, onorariul parţial al apărătorului din oficiu, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a avut în vedere următoarele considerente:

Analizând actele şi lucrările dosarelor, precum şi sentinţa penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate şi de netemeinicie invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că este fondat doar apelul formulat de apelantul-inculpat B.C.B., pentru motivul din oficiu, în timp ce apelul declarat de apelantul-inculpat Ş.C.S. nu este fondat.

Înainte de a examina motivele de apel invocate şi cauza pe fond, în efectul devolutiv integral al apelurilor, Curtea a constatat că judecătorul fondului a preluat din rechizitoriu toată expunerea procurorului, fără nicio cenzură în urma cercetării judecătoreşti, astfel că a reţinut situaţia de fapt.

Aşadar, Curtea a reţinut că, în perioada anilor 2005 - 2007, s-au constituit două grupări infracţionale, specializate în obţinerea frauduloasă a datelor de identificare a cardurilor bancare, pentru falsificarea instrumentelor de plată electronică şi utilizarea acestora prin efectuare de operaţiuni financiare frauduloase la diferite terminale de plată (ATM-uri sau a POS-uri), respectiv gruparea structurată formată din inculpaţii B.I., Ş.C.S. şi D.V.M., precum şi gruparea formată din inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., între care inculpatul Ş.C.S. constituia elementul de legătură.

Gruparea infracţională organizată a inculpaţilor B.I., lider, Ş.C.S. şi D.V.M. obţinea, în mod fraudulos, datele de identificare ale cardurilor bancare, prin metoda de tip "phishing", care constă într-o solicitare adresată titularului prin intermediul poştei electronice, cu aparenţă de a proveni de la instituţia bancară emitentă.

Grupul infracţional al inculpaţilor Ş.C.S. şi B.C.B. sustrăgea datele de identificare ale cardurilor bancare, prin operaţiunea tip "skimming", şi anume instalarea dispozitivelor artizanale pe diferite terminale de plată, care permit copierea frauduloasă a datelor de pe banda magnetică, în timp ce clientul utilizează cardul bancar.

Prin urmare, referitor la grupul infracţional organizat al inculpaţilor B.I., Ş.C.S. şi D.V.M., în luna octombrie a anului 2005, la solicitarea inculpatului Ş.C.S., inculpatul B.I. a preluat de la martorul G.I. o garsonieră, situată în judeţul Bacău, municipiul Oneşti, a procurat un calculator personal, ridicat, ulterior, la percheziţia domiciliară din data de 19 iulie 2007, şi a asigurat, cu sprijinul martorului G.I., conectarea la un furnizor local de internet, prin contractarea unui abonament.

Ca atare, inculpatul B.I. a pus la dispoziţie baza materială, iar inculpaţii Ş.C.S. şi D.V.M., în lunile noiembrie şi decembrie ale anului 2005, au întreprins operaţiuni de "spam" şi "phishing", constând în colectarea de adrese de e-mail aparţinând mai multor persoane, după care, cu ajutorul unor programe informatice speciale, transmiteau către acestea mesaje în masă, prin care solicitau destinatarilor datele de identificare ale instrumentelor de plată electronice, reuşind, astfel, să intre în posesia datelor de identificare ale cărţilor de credit, pe care, mai apoi, cu ajutorul unui dispozitiv MSR, deţinut de inculpatul Ş.C.S., le transferau pe banda magnetică a unor carduri de tip blank, folosite în repetate operaţiuni de retrageri frauduloase de numerar de la bancomate de pe raza municipiului Bacău sau a altor judeţe învecinate.

Totodată, inculpatul B.I. asigura transportul inculpaţilor Ş.C.S. şi D.V.M. la diferite ATM-uri, de unde aceştia retrăgeau diferite sume de bani folosind cardurile contrafăcute. La începutul lunii noiembrie a anului 2005, inculpatul Ş.C.S. a plecat la Oradea, unde domicilia, în timp ce inculpatul D.V.M. a plecat la domiciliul său din Galaţi, fiecare continuând activitatea de obţinere de date de cărţi de credit în mod ilegal, pe care le transmiteau, prin intermediul poştei electronice, inculpatului B.I., care, fie personal, fie cu ajutorul unor "săgeţi", efectua retrageri frauduloase de numerar de la bancomate. Aşadar, în perioada decembrie 2005 - iunie 2006, inculpaţii Ş.C.S. şi D.V.M. au transmis, în mod repetat, către inculpatul B.I. şi către alte persoane, mesaje e-mail conţinând date de identificare ale mai multor cărţi de credit, respectiv numărul cărţii de credit, numele titularului, data naşterii, adresa, codul PIN, CW2, data expirării, care au fost utilizate, ulterior, în mod fraudulos, prin efectuarea de operaţiuni financiare la bancomate de pe raza judeţelor Bacău, Iaşi, Buzău şi Oradea, iar, din totalul operaţiunilor frauduloase, au fost finalizate, prin eliberarea numerarului, un număr de doar 4 retrageri, totalizând suma de 1.650 lei, fiind identificate operaţiuni de retrageri frauduloase de la ATM-uri de pe raza judeţului Iaşi, pe data de 30 martie 2006, şi de pe raza municipiului Bucureşti, la data de 26 mai 2006, după ce, în prealabil, pe data de 27 martie 2006, inculpatul Ş.C.S. a transmis, prin e-mail, datele cărţilor de credit către inculpatul B.I.

De asemenea, în perioada 02 februarie 2006 - 13 februarie 2006, pe raza municipiului Oradea, unde-şi are domiciliul inculpatul Ş.C.S., au fost capturate, în 4 bancomate aparţinând B.C. "I.T." din Oradea, un număr de 59 carduri bancare contrafăcute, toate cu aceleaşi caracteristici (carduri M.), patru dintre acestea având codate pe banda magnetică date transmise, pe data de 05 februarie 2006, prin intermediul poştei electronice, de inculpatul Ş.C.S. către inculpatul B.I. Activitatea de transmitere de date de cărţi de credit a continuat între inculpaţii Ş.C.S. şi B.I. până la sfârşitul anului 2006.

Inculpatul B.I. se mai ocupa cu împărţirea profiturilor realizate din utilizarea frauduloasă a cardurilor bancare, stabilind sumele cuvenite fiecăruia, fiind identificate mai multe transferuri de bani între inculpaţii B.I., Ş.C.S. şi D.V.M., direct sau prin interpunerea altor persoane, cu rol de "săgeată".

Cât priveşte gruparea formată din inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., a căror activitate infracţională s-a desfăşurat în perioada octombrie 2005 - decembrie 2006, Curtea a reţinut că cei doi inculpaţi s-au aflat, în cursul lunilor noiembrie şi decembrie ale anului 2006, în Franţa, în regiunea S.T., de unde au obţinut date ale unor cărţi de credit, folosite, apoi, atât la efectuarea de cumpărături de pe raza municipiilor Oradea şi Arad din România, cât şi la retragerile de numerar de la ATM-uri din Italia sau din România, de pe raza municipiului Oradea, parte dintre cardurile falsificate fiind capturate în bancomatele din municipiul Oradea, printre care se afla cardul bancar personal al inculpatului B.C.B., rescris cu datele unui alt card bancar obţinute fraudulos din Franţa. Astfel, a fost identificat un număr de 54 de operaţiuni frauduloase realizate la bancomate din municipiul Oradea, totalizând suma de 11.920 lei, şi un număr de 16 operaţiuni frauduloase realizate la terminalele de plată de tip POS, totalizând suma de 13.945,20 lei.

Parcurgând acelaşi traseu infracţional, în cursul lunilor februarie - martie ale anului 2007, inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B. au mers în Republica Federală a Germaniei, unde, pe data de 15 noiembrie 2007, au fost arestaţi preventiv, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul cardurilor bancare, fiind condamnaţi, prin Sentinţa penală din data de 12 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg - Instanţa cu Juri pentru Tineret, Republica Federală a Germaniei, din Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw, rămasă definitivă pe data de 28 august 2008.

De pe teritoriul Republicii Federale a Germaniei, ambii inculpaţi au obţinut, în mod fraudulos, datele cardurilor bancare de la bancomate, pe care inculpatul Ş.C.S., primind, pe data de 20 mai 2007, de la martorul G.C.M., mai multe cărţi de credit, a produs duplicate, utilizate, apoi, în România.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel, invocat de ambii apelanţi-inculpaţi, privind incompatibilitatea judecătorului de la fond, pe motiv că s-a antepronunţat, Curtea apreciază că este lipsit de fundament real. Aşadar, având în vedere atât conţinutul încheierii de şedinţă din data de 10 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul 33371/3/2011, precum şi transcrierea acestei şedinţe de judecată, Curtea constată că judecătorul fondului i-a atras atenţia apărătorului ales al inculpatului Ş.C.S. asupra împrejurării că judecătorul din Dosarul nr. 62699/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, care a pronunţat condamnarea coinculpatului B.I., în baza procedurii simplificate prevăzută de art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen., s-a pronunţat deja asupra regularităţii actului de sesizare, prin încheierea de şedinţă din data de 4 aprilie 2011, astfel că o altă aşa-numită excepţie de neregularitate a sesizării, întemeiată pe aceleaşi motive, nu mai poate fi pusă în discuţie încă o dată.

Sesizând maniera şicanatorie şi intenţia de tergiversare a procesului penal manifestate de către apărătorul ales al inculpatului Ş.C.S., instanţa de fond îi comunică acestuia faptul că va acorda un nou termen de judecată pentru lipsa de apărare a inculpatului D.V.M. şi că, în cazul în care asistenţa juridică era asigurată inclusiv pentru acest inculpat, proceda la cercetarea judecătorească, cu respectarea cerinţei de celeritate a procesului penal, fără a mai pune în discuţie solicitări asupra cărora instanţa de judecată s-a mai pronunţat.

În acest sens s-a exprimat judecătorul fondului, iar apărarea trebuia să înţeleagă avertismentul primei instanţe de a nu permite, pe viitor, nicio altă tentativă de tergiversare, în diverse moduri, a judecării cauzei. Această exigenţă firească a judecătorului de fond a fost, însă, speculată de către aceeaşi apărare, care a scos din contextul logicii dialogului câteva cuvinte, cărora le-a atribuit o altă conotaţie, în sensul că va pronunţa o soluţie de condamnare a celor doi inculpaţi. De altfel, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 09 septembrie 2011, în mod corect, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a judecătorului, întemeiată pe disp. art. 47 alin. (2) C. proc. pen., formulată de inculpatul Ş.C.S., constatându-se aceeaşi atitudine de îngreunare a bunei desfăşurări a procesului penal, manifestată de apărare.

Referitor la lipsa totală a motivării, dar numai cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, aşa cum a fost invocată de apelantul-inculpat Ş.C.S., Curtea constată că instanţa de fond a analizat, cu atenţie, în baza probelor administrate, întreaga activitate infracţională a inculpaţilor, care s-a desfăşurat în mod organizat, identificând coordonatorul şi membrii grupului infracţional organizat, cu atribuţiile fiecăruia.

Mai mult, apărarea a considerat că acest motiv are efectul trimiterii cauzei, spre rejudecare, evident tot în scopul de a tergiversa procesul penal, atâta timp cât nu a ţinut seama, la formularea unei asemenea solicitări, de cauzele de trimitere, spre rejudecare, la fond, care sunt prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., printre care acest motiv invocat nu se regăseşte.

Privitor la susţinerea apelanţilor-inculpaţi, conform căreia instanţa de fond a depăşit limitele sesizării, deoarece s-a pronunţat atât cu privire la activitatea infracţională din Franţa şi din Germania, cât şi cu privire la unele tentative, pentru care nu au fost trimişi în judecată, Curtea constată că instanţa de fond s-a pronunţat, prin dispozitiv, în limitele infracţiunilor cu privire la care a fost sesizată, printre care cu privire la activitatea infracţională a inculpaţilor Ş.C.S., desfăşurată în perioada anilor 2005 - 2007, şi B.C.B., desfăşurată între anii 2006 şi 2007, pe teritoriul României.

Împrejurarea că judecătorul fondului a făcut referire, în considerente, la activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi în Republica Federală a Germaniei şi în Franţa, a avut ca scop atât dovedirea actelor materiale comise în România, cât şi recunoaşterea efectelor Sentinţei penale din data de 12 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg - Instanţa cu Juri pentru Tineret, Republica Federală a Germaniei, din Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw, rămasă definitivă pe data de 28 august 2008.

De altfel, judecătorul fondului a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de ambii inculpaţi, tocmai cu motivarea că infracţiunile comise în Republica Federală a Germaniei nu pot constitui acte materiale care să poată fi incluse în infracţiunile săvârşite pe teritoriul Românei, întrucât nu există o unică rezoluţie infracţională, în raport cu perioada relativ îndelungată între infracţiunile comise pe teritoriile celor două ţări.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia a mai încălcat prima instanţă dispoziţiile referitoare la administrarea probatoriului, prin respingerea probei cu expertiza tehnică judiciară a înregistrărilor audio şi expertiza informatică şi, de asemenea, prin omisiunea de a administra probe în vederea stabilirii prejudiciului material, Curtea constată că nu constituie motive propriu-zise de apel, ci formulări de probatoriu, care au avut loc în apel la termenul de judecată din data de 25 martie 2013, asupra cărora Curtea s-a pronunţat, în mod motivat.

În ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, în raport cu Sentinţa penală din data de 12 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg - Instanţa cu Juri pentru Tineret, Republica Federală a Germaniei, din Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw, rămasă definitivă pe data de 28 august 2008, Curtea a constatat că autorităţile judiciare germane au dispus condamnarea inculpatului Ş.C.S. la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare, pentru comiterea, în perioada 22 februarie 2007 - 15 noiembrie 2007, pe teritoriul Republicii Federale a Germaniei, a infracţiunilor de falsificare profesională şi în bandă de carduri de plată cu funcţie de garanţie (33 acte materiale) şi de tentativă de falsificare profesională şi în bandă de carduri de plată cu funcţie de garanţie (58 acte materiale), precum şi a inculpatului B.C.B. la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea, în perioada 10 martie 2007 - 15 noiembrie 2007, şi pe teritoriul Republicii Federale a Germaniei, a infracţiunilor de falsificare profesională şi în bandă de carduri de plată cu funcţie de garanţie (33 acte materiale) şi de tentativă de falsificare profesională şi în bandă de carduri de plată cu funcţie de garanţie (56 acte materiale), reţinându-se în sarcina acestora că au obţinut sau au încercat să obţină, în mod fraudulos, datele de pe cardurile bancare ale unor părţi vătămate, cetăţeni germani, iar unele retrageri, fără drept, de numerar au fost efectuate de persoane necunoscute de la bancomate din România.

Prin Sentinţa penală din data de 12 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg - Instanţa cu Juri pentru Tineret, Republica Federală a Germaniei, s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă pentru ambii inculpaţi, începând cu data de 15 noiembrie 2007.

Ca atare, instanţa care a rejudecat apelul, a constatat că autorităţile judiciare germane au avut în vedere doar infracţiunea de obţinere în mod fraudulos de date de pe cardurile bancare, în formele fapt tentat şi consumat, incriminată de legea penală română la art. 46, alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comisă pe teritoriul Republicii Federale a Germaniei, împotriva unor cetăţeni germani, în timp ce activitatea infracţională din această cauză s-a desfăşurat, într-o manieră mult mai diversificată, doar pe teritoriul României, astfel că, în aceste condiţii, nu poate exista autoritate de lucru judecat.

Referitor la solicitarea de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele penale reţinute în sarcina inculpatului Ş.C.S. din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, precum şi la solicitările de achitare, aşa cum au fost formulate de către apelanţii-inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B., Curtea a avut în vedere ansamblul materialului probator administrat la urmărirea penală şi readministrat la cercetarea judecătorească pe fond, analizat, în mod corect şi amănunţit, de instanţa de fond.

A susţinut apelantul-inculpat Ş.C.S. că grupul infracţional nu a fost constituit, prin structură şi roluri determinate, ci a avut loc în mod spontan, astfel că, în principal, a solicitat schimbarea încadrării juridice, iar, într-un subsidiar, achitarea sa pentru această infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive, pe latura obiectivă, fără să le precizeze, şi pe latura subiectivă.

Ori, din tot materialul probator de la dosar, rezultă, în mod clar, că inculpatul Ş.C.S., împreună cu inculpatul D.V.M., a îndeplinit anumite activităţi specifice, constând în culegerea de informaţii electronice referitoare la datele de identificare ale cărţilor de credit, pe care, cu ajutorul unui dispozitiv MSR, le transfera pe banda magnetică a unor carduri de tip blank, folosite, mai apoi, la retragerile de numerar din bancomate, în timp ce inculpatul B.I. deţinea rolul de conducător, de altfel, asumat şi recunoscut de către acesta, care, printre altele, a asigurat baza materială pentru activitatea de "spam" şi "phishing" desfăşurată de către inculpaţii Ş.C.S. şi D.V.M., pe care, de asemenea, i-a transportat la diferite bancomate din municipiul Oneşti, judeţul Bacău, pentru ca aceştia să efectueze retragerile de numerar, hotărând asupra modului de distribuire a banilor atât către cei doi inculpaţi, cât şi către persoanele interpuse, care ridicau sumele de bani de la bancomate sau de la serviciile de transferuri rapide, aşa-numitele "săgeţi".

Calitatea de lider deţinută de coinculpatul B.I. şi rolul de executanţi, în rândul al doilea, avut de fiecare dintre inculpaţii Ş.C.S. şi D.V.M. fac dovada existenţei unei ierarhii.

În acelaşi timp, perioada îndelungată, de aproximativ un an, în care cei trei inculpaţi, în aceeaşi structură şi în aceeaşi modalitate, au comis infracţiunile scop, înlătură varianta unui grup infracţional constituit instantaneu şi lipsit de o structură proprie.

Aşadar, nu se poate susţine, decât în mod declarativ, că lipseşte vreun element constitutiv al laturii obiective sau că lipseşte intenţia inculpatului de a se constitui într-un grup infracţional organizat, atâta timp cât acesta era apt să realizeze faptul de a acţiona împreună cu alte persoane, fiecare dintre acestea având rolul său bine stabilit, ceea ce înseamnă, de fapt, un grup organizat.

Au mai solicitat apelanţii-inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B. achitarea acestora pentru toate infracţiunile referitoare la comerţul electronic, respectiv pentru infracţiunile de falsificarea instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie, în formă continuată, de deţinere de echipamente, în vederea falsificării de carduri bancare, în formă continuată, şi de efectuare de operaţiuni financiare, în mod fraudulos, în formă continuată, fie pentru că faptele nu există, în materialitatea lor, fie pentru că nu au fost comise de către aceştia.

Apărarea potrivit căreia nu s-a petrecut nimic în realitatea obiectivă, în condiţiile în care există un ansamblu de probe în cele 10 volume ale dosarului de urmărire penală, devine o susţinere extrem de abstractă, lipsită de orice fundament nu numai procedural, dar şi real.

Curtea a constatat că martorul G.I. a declarat, la urmărirea penală, că, înaintea sărbătorilor de iarnă din anul 2005, inculpatul B.I., zis "C.", amic de-al său, l-a rugat să închirieze garsoniera mătuşii sale, situată în judeţul Bacău, municipiul Oneşti, inculpaţilor Ş.C.S., zis "S.", şi D.V.M., zis "M.", apoi, după câteva zile, acesta i-a solicitat să instaleze internet, observând că în garsonieră se afla un calculator, iar, la un moment dat, a mers împreună cu cei trei inculpaţi la un bancomat din municipiul Oneşti, judeţul Bacău, de unde inculpatul D.V.M. a retras o sumă în numerar, în timp ce ceilalţi doi inculpaţi asigurau paza, precizând faptul că, după ce inculpaţii au plecat din garsonieră, unde au locuit timp de aproximativ o lună şi trei săptămâni, a observat că îşi luaseră calculatorul.

Susţinerile acestui martor sunt confirmate de declaraţia de la urmărire penală a martorului S.A.A., potrivit căreia a corespondat pe internet cu inculpatul Ş.C.S., zis "S.", care folosea ID-ul "c.", despre echipamente pentru contrafacerea cărţilor de credit, iar, pe la sfârşitul anului 2005, s-a întâlnit cu acesta în municipiul Oneşti, judeţul Bacău, unde, într-o garsonieră, a avut loc o petrecere, la care au mai participat inculpaţii B.I., zis "C.", şi D.V.M., zis "M.", precum şi martorul G.I., apoi, în cursul lunii mai a anului 2007, în timp ce se afla în Marea Britanie, inculpatul Ş.C.S. i-a transmis, prin intermediul Yahoo Messenger, datele de identificare a trei cărţi de credit.

Totodată, martorul G.C.M. a declarat, în mod constant, atât la urmărirea penală, cât şi la cercetarea judecătorească a fondului, că, la începutul anului 2007, a mers în municipiul Oradea, judeţul Bihor, unde l-a cunoscut pe inculpatul Ş.C.S., zis "S.", care i-a propus să facă rost de date de cărţi de credit ori să-l pună în legătură cu persoane care se ocupă cu această activitate, spunându-i că obţine bani din "spam-uri", astfel că i-a lăsat ID-ul "c." folosit de inculpat, după care, întorcându-se la domiciliul său din municipiul Bârlad, i-a transmis acestuia date ale unor cărţi de credit, inculpatul comunicându-i că un prieten de-al său copiază datele cărţilor de credit pe plasticuri, apoi inculpatul retrage banii de la bancomate.

Acelaşi caracter invariabil îl au declaraţiile de la urmărirea penală şi din faţa judecătorului de fond ale martorului F.F.C., care, referindu-se la ambii apelanţi-inculpaţi, a arătat că, în perioada anilor 2005 - 2007, a purtat corespondenţă electronică, pe reţeaua Yahoo Messenger, şi convorbiri telefonice cu inculpatul B.C.B., din municipiul Oradea, judeţul Bihor, cu ID-ul "r.", care i-a dat ID-ul "c.", aparţinând inculpatului Ş.C.S., prieten al acestuia, tot din aceeaşi localitate, înţelegând că aceştia se ocupă cu fraude cu cărţi de credit, iar, la sfârşitul lunii ianuarie a anului 2007, i-a trimis inculpatului B.C.B. un program, cu ajutorul căruia se putea accesa calculatorul unui alt utilizator, după care, pe data de 11 martie 2007, i-a trimis electronic aceluiaşi inculpat, aflat în Germania, datele de identificare ale mai multor cărţi de credit.

Proba testimonială se completează cu actele întocmite de organele de urmărire penală, însoţite de înscrisuri neechivoce şi lămuritoare.

Astfel, au fost depuse interceptări autorizate ale traficului internet pentru adresa de IP Y. utilizată de inculpatul Ş.C.S., de pe web/download, Log/Netbios-Dgm, filetransfer/MSN, Yahoo email/outgoing şi email/incoming, Hotmail email/incoming şi chat MSN, din care rezultă comunicarea, fără drept, a datelor de identificare ale mai multor cărţi de credit, trimiterea de mesaje tip spam şi corespondenţă electronică privitoare la această activitate infracţională, corespondenţa electronică purtată, pe Chat Yahoo, cu diverse persoane, cu un conţinut explicit privind activitatea infracţională.

Potrivit procesului-verbal din data de 26 iulie 2006, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, s-a stabilit, în urma verificărilor efectuate, că adresa de IP X., de la care au fost expediate mai multe mesaje de e-mail, conţinând date ale unor cărţi de credit, către adresa de poştă electronică k., este utilizată de către inculpatul Ş.C.S., cu extrase ale mesajelor, iar adresa de e-mail k. este utilizată de inculpatul B.I., pentru primirea şi retransmiterea datelor de cărţi de credit, conform proceselor-verbale din data de 26 iulie 2006 şi din data de 30 ianuarie 2007, cu extrase ale mesajelor.

De asemenea, prin procesele-verbale, la care au fost ataşate extrase ale unor foldere, precum şi suporturile optice, din datele de 28 februarie 2007 şi 02 aprilie 2007, încheiate de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, se certifică autenticitatea paginilor conţinând mesaje de e-mail primite şi trimise de la adresa de poştă electronică r., utilizată de inculpatul B.C.B.

Totodată, prin procesul-verbal din data de 26 septembrie 2007, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, a fost certificată autenticitatea paginilor conţinând mesaje de e-mail primite şi trimise de la adresa de poştă electronică k., utilizată de inculpatul B.I., cu pagini conţinând listele mesajelor şi contactelor.

În procesul-verbal din data de 13 decembrie 2006, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, au fost consemnate convorbirile telefonice pentru postul telefonic utilizat de către inculpatul Ş.C.S., fiind depuse note de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpat în perioada 20 septembrie 2006 - 01 noiembrie 2006, din care rezultă preocuparea acestuia pentru internet, ţări străine, bani şi procente, precum şi prudenţa acestuia în comunicare.

În ceea ce-l priveşte strict pe inculpatul B.C.B., cu referire la activitatea de retragere de numerar de la bancomatele de pe raza municipiului Oradea, judeţul Bihor, după întoarcerea din Franţa, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate a întocmit procesul-verbal din data de 30 aprilie 2008, însoţit de planşe fotografice, privind analizarea a unui număr de 13 carduri bancare contrafăcute "M." şi "G.", capturate, în perioada 23 decembrie 2006 - 01 ianuarie 2007, în ATM-urile B.C.R. de pe raza municipiului Oradea, judeţul Bihor, pe numele inculpatului B.C.B., pe care au fost rescrise datele unor carduri bancare emise de către instituţii financiare din Franţa, identificate în adresa de e-mail r1. a inculpatului, coroborate atât cu procesul-verbal din data de 8 mai 2007, cu anexă, privind citirea, cu ajutorul unui cititor electronic marca "N.", a datelor conţinute de banda magnetică a celor 13 carduri bancare falsificate, cât şi cu extrasul din adresa de e-mail r1., în care sunt menţionate datele de identificare ale mai multor cărţi de credit.

Referitor la ambii inculpaţi, Curtea a mai avut în vedere rezultatele percheziţiilor domiciliare efectuate în locuinţele acestora. Conform procesului-verbal din data de 12 iunie 2007, cu planşe fotografice, de efectuare a percheziţiei domiciliare, au fost găsite, în imobilul din judeţul Bihor, municipiul Oradea, în care locuieşte inculpatul Ş.C.S., două laptop-uri marca "S.V." şi marca "A.", 3 carduri bancare şi sume importante de bani, în euro şi dolari SUA, iar, după cum se constată prin procesul-verbal din data de 13 iulie 2007, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu documente ataşate, privind efectuarea percheziţiei în sistem informatic asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la domiciliul inculpatului Ş.C.S., au fost identificate un număr de 189 fragmente de text conţinând informaţii referitoare la numele de utilizator Yahoo, printre alţii, "c.", "r1.", "r.", "k.", precum şi aplicaţia informatică "Deep freeze", cu funcţia principală de aducere a sistemului de operare şi a datelor stocate pe hard-disk la starea în care se aflau înainte de instalarea sau activarea acestei aplicaţii informatice.

În acelaşi timp, conform procesului-verbal din data de 12 iunie 2007, cu planşe fotografice, privind efectuarea percheziţiei domiciliare, în imobilul din judeţul Bihor, municipiul Oradea, în care locuieşte inculpatul B.C.B., au fost găsite o memorie disk, un hard disk marca "W.D.", conectat la calculatorul personal, două discuri optice, iar, în procesul-verbal din data de 13 iulie 2007, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu documente ataşate, privind efectuarea percheziţiei în sistem informatic asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la domiciliul inculpatului B.C.B., s-a consemnat că au fost identificate un număr de 85 fragmente de text conţinând informaţii referitoare la numele de utilizator Yahoo, printre alţii, "c.", "r1.", "r.", "k.", "f.", precum şi un număr de 6 directoare şi fişiere componente ale aplicaţiei informatice "Deep freeze", cu funcţia principală de aducere a sistemului de operare şi a datelor stocate pe hard-disk la starea în care se aflau înainte de instalarea sau activarea acestei aplicaţii informatice.

La toate acestea, se adaugă declaraţiile coinculpaţilor B.I. şi D.V.M. În toate declaraţiile sale de recunoaştere, inculpatul B.I. a arătat că inculpatul Ş.C.S. i-a spus că se pricepe la calculatoare, fiind ocupaţia sa, şi că are nevoie de o locuinţă unde să-şi desfăşoare activitatea, a venit în municipiul Oneşti, judeţul Bacău, având asupra sa un dispozitiv electronic pentru scrierea datelor pe banda magnetică a cărţilor de credit, pe care, ulterior, l-a folosit la inscripţionarea pe carduri blank a datelor cărţilor de credit obţinute prin metoda "spam", apoi, împreună cu inculpatul D.V.M., prin folosirea cardurilor falsificate, retrăgeau bani din bancomate, iar, după plecarea celor doi inculpaţi în oraşele lor de domiciliu, aceştia au continuat să-i trimită, prin intermediul e-mailului, o serie de date ale unor cărţi de credit.

Inculpatul D.V.M., în declaraţiile sale de recunoaştere, a relatat, pe larg, activitatea infracţională pe care a desfăşurat-o împreună cu inculpatul Ş.C.S., constând în descărcarea, prin mijloace online, de date ale unor cărţi de credit, înscrise, apoi, în mod fraudulos, pe carduri blank, folosite, ulterior, la retrageri frauduloase de numerar din bancomate.

A fost depus procesul-verbal din data de 04 mai 2009, de centralizare a situaţiei privind operaţiunile frauduloase realizate cu instrumente de plată contrafăcute în perioada 30 martie 2006 - 20 mai 2007, conform căruia a fost identificat un număr de 54 de operaţiuni frauduloase realizate la bancomate din municipiul Oradea, totalizând suma de 11.920 lei, şi un număr de 16 operaţiuni frauduloase realizate la terminalele de plată de tip POS, totalizând suma de 13.945,20 lei.

Prin urmare, având în vedere tot acest ansamblu de probe, Curtea a constatat că cei doi apelanţi-inculpaţi, şi nu alte persoane, au falsificat şi pus în circulaţie instrumente de plată electronică, au deţinut echipamente, în vederea falsificării de carduri bancare, şi, de asemenea, au efectuat operaţiuni financiare frauduloase. Prin echipament, în vederea falsificării de carduri bancare, nu se înţelege strict dispozitivul MSR, deţinut de inculpatul Ş.C.S., ci şi calculatorul, cu mediile de stocare destinate falsificării de carduri bancare, precum şi cardurile blank, destinate inscripţionării cu alte date de identificare, astfel că nu se poate susţine că inculpatul B.C.B. nu a comis această infracţiune.

Însă, întrucât inculpatul B.C.B. a deţinut echipamente, în vederea falsificării de carduri, doar în relaţia infracţională cu inculpatul Ş.C.Ş., astfel că acţiunea sa de deţinere este unică şi cu întindere în timp, Curtea va dispune schimbarea încadrării juridice cu privire la infracţiunea de deţinere de echipamente, în vederea falsificării de carduri bancare, prin înlăturarea formei continuate, cu precizarea că această formă continuată a aceleiaşi infracţiuni se justifică în cazul inculpatului Ş.C.S., în raporturile sale distincte cu cele două grupuri infracţionale.

Cât priveşte susţinerea apelanţilor-inculpaţi, potrivit căreia nu au fost administrate probe în dovedirea prejudiciului material, Curtea constată că infracţiunile reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpaţi nu sunt condiţionate de existenţa unui prejudiciu material, ca element constitutiv al laturii obiective.

Pe latură civilă, constată că a fost corect stabilit cuantumul despăgubirilor civile către unităţile bancare, prejudiciate material prin retragerile frauduloase de numerar.

Referitor la reindividualizarea judiciară a pedepselor cu închisoarea, solicitată de aceeaşi doi apelanţi-inculpaţi, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., şi anume:

- limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de legile speciale, cuprinse între 5 ani închisoare şi 20 ani închisoare, cu interzicerea unor drepturi, fără a se putea depăşi sancţiunea pentru infracţiunea scop cea mai gravă, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, între 3 ani şi 12 ani, cu interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de falsificarea instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie, între 6 luni şi 5 ani închisoare pentru infracţiunea de deţinere de echipamente, în vederea falsificării de carduri bancare, între 1 an închisoare şi 12 ani închisoare pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare;

- gradul ridicat de pericol social al tuturor infracţiunilor privind comerţul electronic, care afectează încrederea populaţiei în mijloacele de plată electronice, îngreunându-se, astfel, efectuarea plăţilor, şi, prin urmare, buna funcţionare a sistemului financiar-bancar;

- persoana inculpatului Ş.C.S., în vârstă de 19 ani la data faptelor penale, studii gimnaziale, fără ocupaţie, necunoscut cu antecedente penale, fără a fi putut fi reţinută în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât împrejurarea că era infractor primar, la o vârstă imediat după ieşirea din minorat, coroborată cu faptul că nu avea o ocupaţie onestă nu a însemnat că a avut o conduită bună anterior comiterii infracţiunilor din această cauză, cu atât mai mult cu cât, din tot probatoriul, a rezultat că unica preocupare şi singura îndeletnicire a acestui tânăr inculpat constau în obţinerea de cât mai mulţi bani prin practicarea fraudelor electronice, pe arii cât mai extinse din România şi din alte ţări străine;

- persoana inculpatului B.C.B., în vârstă de 18 ani, absolvent de 10 clase, fără ocupaţie sau loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale în minorat, respectiv, prin Sentinţa penală nr. 1.916 din 23 mai 2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 335/R/2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală, i-a fost aplicată, pentru comiterea, în minorat, a unor infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată, pe durata termenului de încercare de 1 an şi 8 luni, iar, prin Sentinţa penală nr. 1.047 din 1 iunie 2005 a Judecătoriei Oradea, i-a fost aplicată, pentru săvârşirea, tot în stare de minorat, a infracţiunii de furt calificat, pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, care au exclus reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la buna conduită anterioară în societate, după cum acesta a solicitat.

Ca atare, instanţa de apel a constatat că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.C.B., în raport cu data comiterii faptelor penale din această cauză, instanţa de fond trebuia să verifice şi să dispună cu privire la cele două beneficii ale suspendării condiţionate, nelegalitate care nu mai poate fi îndreptată în calea de atac exercitată doar de către inculpat, decât în defavoarea acestuia. La toate aceste elemente, Curtea a mai reţinut atitudinea procesuală nesinceră a celor doi inculpaţi, precum şi stările de agravare ale răspunderii penale ale formei continuate şi concursului de infracţiuni.

Având în vedere toate aceste elemente de natură să caracterizeze atât faptele penale, de natură gravă, prin modalitatea de comitere şi întinderea în timp, cât şi persoana inculpaţilor, ambii nesinceri şi fără vreo altă îndeletnicire în afară de a sustrage bani de pe cardurile bancare ale cât mai multor persoane, la o vârstă tânără, când ar fi trebuit să-şi aleagă o cale onestă în viaţă, Curtea apreciază că pedepsele închisorii aplicate de instanţa de fond sunt apte să asigure scopurile punitiv şi educativ ale pedepsei închisorii, pentru a putea fi corectat un asemenea comportament al unui tânăr care a înţeles să obţină bani dintr-o dată şi fără să muncească, luându-i, mereu, de la ceilalţi.

În aceste condiţii, Curtea a arătat că este imposibilă schimbarea modalităţii de executare în suspendare condiţionată sau sub supraveghere.

În considerarea acestor argumente, instanţa de apel a pronunţat soluţia mai sus menţionată, în rejudecarea apelurilor.

Împotriva Deciziei penale nr. 147/A din data de 3 iunie 2013, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs, în termenul legal, inculpaţii B.C.B. şi Ş.C.S.

În susţinerea dezbaterilor, dar şi în motivele scrise de recurs, recurenţii inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B., prin apărător ales, au solicitat admiterea recursurilor declarate, în principal în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. (1968), iar în subsidiar în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., cu consecinţa desfiinţării Sentinţei penale nr. 157 din 07 martie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a Deciziei penale nr. 147/A din 03 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Cu privire la primul caz de casare, au arătat că au în vedere incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat soluţia de condamnare în primă instanţă.

Au considerat că această cauză a fost soluţionată la Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă, de către un judecător incompatibil, care şi-a spus anterior părerea cu privire la soluţia care ar urma sa fie dată, acesta făcând afirmaţiile "le sare smalţul (...) nici nu ştiu ce îi loveşte", care reprezintă o antepronunţare clară, judecătorul încă de la acea dată apreciind că cei doi inculpaţi sunt vinovaţi, urmând doar să stabilească cuantumul pedepselor şi să dispună executarea acestora în regim privativ de libertate, ceea ce s-a şi întâmplat.

Inculpatul Ş.C. a invocat lipsa oricărei motivări a sentinţei instanţei de fond în ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei sale referitor la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Astfel, a solicitat, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, apreciind că nu sunt întrunite elementele caracteristice grupului infracţional organizat prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003, astfel cum este definit în art. 2 din lege.

Pentru această infracţiune, inculpatul Ş.C. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (1968), apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective (conform definiţiei din art. 2 din Legea nr. 39/2003), cât şi sub aspectul laturii subiective.

A susţinut că structura ierarhică artificial creată prin rechizitoriu nu a fost probată prin probe certe, nu s-a dovedit o acţiune coordonată, după reguli bine stabilite.

Iar sub aspect subiectiv, este necesar ca persoanele care urmăresc iniţierea şi constituirea unui astfel de grup să fie de acord să facă parte din structura acestuia, să achieseze la scopul urmărit de grup şi modalităţile de aducere şi, în final, să contribuie activ la realizarea acestui scop, ceea ce în prezenta cauză nu s-ar fi dovedit.

Cu privire la al doilea caz de casare, inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B. au arătat că, pentru infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) şi (2), art. 25 şi art. 27 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 365/2002, se impune achitarea lor, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1968), apreciind că faptele nu există, iar, în subsidiar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (1968), apreciind că faptele nu au fost săvârşite de inculpaţi.

Au apreciat că, în principal, se impune achitarea, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1968), întrucât faptele nu există în materialitatea lor, astfel cum au fost reţinute în actul de acuzare, în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi.

Au arătat că, în subsidiar, prin raportare la întreg dosarul şi la toţi inculpaţii din dosar, există fapte în materialitatea lor, prin raportare la ceilalţi coinculpaţi, însă în această situaţie este incident cazul de achitare prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. (1968), respectiv faptele nu au fost săvârşite de către inculpaţii B.C.B. şi Ş.C.S.

Astfel, inculpaţii au arătat că nu au fost prinşi şi nici nu există la dosarul cauzei probe certe, clare şi sigure de vinovăţie în sensul că aceştia au "donat" carduri sau ridicat bani din bancomate sau că au deţinut pe teritoriul României echipamente în vederea falsificării de carduri bancare, spre deosebire de alţi coinculpaţi din dosar.

De asemenea, inculpaţii au considerat că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii sub aspectul individualizării pedepselor în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen.

Au apreciat cuantumul pedepselor ca fiind mult prea mare faţă de infracţiunile reţinute în sarcina lor şi au solicitat reducerea acestora.

Inculpatul Ş.C.S., în temeiul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante privind conduita bună avută anterior săvârşirii faptelor, şi, în consecinţă, reducerea pedepselor, arătând că era la primul contact cu legea penală raportat la data săvârşirii infracţiunilor reţinute în actul de acuzare.

Inculpatul B.C.B., a solicitat reţinerea, în favoarea sa, a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor, susţinând că provine dintr-o familie organizată, fiind integrat în societate.

Totodată, inculpaţii B.C.B. şi Ş.C.S. au solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în temeiul art. 86¹ C. proc. pen. (1968), inculpatul Ş.C.S. arătând că se află la primul contact cu legea penală, la data comiterii faptelor avea doar 19 ani, iar prejudiciul cauzat este unul modic.

Examinând recursurile declarate, prin raportare la dispoziţiile art 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi din punct de vedere al aplicării legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B. sunt neîntemeiate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Astfel, recurenţii inculpaţi au invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. (1968), respectiv hotărârile sunt supuse casării când a existat un caz de incompatibilitate.

Referitor la acest motiv de casare, Înalta Curte constată că nu este unul întemeiat, întrucât, aşa cum a constatat şi instanţa de apel, din conţinutul încheierii de şedinţă din data de 10 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 33371/3/2011, precum şi din transcrierea acestei şedinţe de judecată, reiese că judecătorul fondului i-a atras atenţia apărătorului ales al inculpatului Ş.C.S. asupra împrejurării că judecătorul din Dosarul nr. 62699/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, care a pronunţat condamnarea coinculpatului B.I., în baza procedurii simplificate prevăzută de art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen., s-a pronunţat deja asupra regularităţii actului de sesizare, prin încheierea de şedinţă din data de 4 iunie 2011, astfel că o altă "excepţie de neregularitate a sesizării instanţei", întemeiată pe aceleaşi motive, nu mai poate fi pusă în discuţie încă o dată.

Sesizând maniera şicanatorie şi intenţia de tergiversare a procesului penal, manifestate de către apărătorul ales al inculpatului Ş.C.S., instanţa de fond i-a comunicat cestuia faptul că va acorda un nou termen de judecată pentru lipsa de apărare a inculpatului D.V.M. şi că, în cazul în care asistenţa juridică era asigurată inclusiv pentru acest inculpat, proceda la cercetarea judecătorească, cu respectarea cerinţei de celeritate a procesului penal, fără a mai pune în discuţie solicitări asupra cărora instanţa de judecată s-a mai pronunţat.

Iar faptul că judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei a pus în vedere inculpatului, prin apărătorul său ales, prezent în instanţă, că infracţiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt sancţionate sever de legea penală, respectiv cu închisoarea şi că nu trebuie tratată cu superficialitate trimiterea în judecată a inculpatului, nu constituie o antepronunţare, ci, asigurarea judecătorului că inculpatul cunoştea gravitatea infracţiunilor pentru care era trimis în judecată.

De asemenea, faptul că judecătorul atrage atenţia apărătorului ales al inculpatului că este imperios necesar prezenţa acestuia din urmă în faţa instanţei, în vederea audierii, şi că nu se agreează de către judecător intenţia apărătorului ales de tergiversare a procesului penal, nu constituie de asemenea o antepronunţare.

Înalta Curte constată că apărarea inculpaţilor nu a făcut altceva decât să scoată din context câteva cuvinte, cărora le-a atribuit o altă conotaţie, respectiv că judecătorul fondului deja îi consideră vinovaţi pe inculpaţi şi că va pronunţa o soluţie de condamnare a acestora; prin urmare, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat cazul de casare prevăzut de disp. art. 385⁹ alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. (1968).

Totodată, Înalta Curte constată că recurenţii inculpaţi au invocat şi cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. (1968), respectiv hotărârile sunt supuse casării când acestea contravin legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Însă, Înalta Curte constată că acest caz de casare a fost invocat în mod formal, întrucât el poate fi reţinut doar atunci când se constată încălcarea legii materiale sau procesuale, existând trei modalităţi, şi anume: neaplicarea de către instanţa de fond/apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată; aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată; aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

În cazul de fată, niciuna dintre aceste trei situaţii nu este incidentă.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, inculpaţii contestă situaţia de fapt, aşa cum a fost ea reţinută de către instanţa de apel, dar şi probele administrate, solicitând achitarea pe motiv că faptele nu există, nu au fost comise de ei ori nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii.

Referitor la aceste critici ale inculpaţilor, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. (1968), ci cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 al aceluiaşi cod, abrogat expres prin art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013, lege prin care unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), intenţia legiuitorului fiind aceea de a limita controlul judiciar pe calea recursului doar la chestiuni de drept.

Referitor la solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte constată că cererea de schimbare a încadrării juridice nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968), vechiul caz de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968), în temeiul căruia putea fi primită o astfel de solicitare, fiind abrogat prin art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013.

Referitor la celelalte solicitări ale inculpaţilor, respectiv cea de individualizare a pedepselor, în sensul reducerii acestora, de reţinere a circumstanţelor atenuante sau de individualizare a modalităţii de executare, recurenţii inculpaţi solicitând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate, Înalta Curte constată că pentru niciuna dintre aceste solicitări nu este incident cazul de casare prevăzut de disp. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. (1968), şi, de altfel, niciun alt caz de casare existent.

În concluzie, Înalta Curte constată că niciunul dintre recursurile declarate nu poate fi admis în temeiul cazurilor de casare care au fost invocate sau care pot fi luate în considerare din oficiu.

În continuare, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpaţilor, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului şi ţinând cont de decizia definitivă şi general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, conform căreia dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 13 alin. (1) din C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) din C. pen. în vigoare, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 din C. pen. în vigoare reia dispoziţia art. 13 alin. (1) din C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.

Determinarea caracterului, "mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură răspunderea penală, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, suspendarea pedepsei, etc.

În continuare, Înalta Curte va examina cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., având în vedere criteriile arătate mai sus şi cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014.

Astfel, Înalta Curte constată că recurentul inculpat Ş.C.S. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării de carduri bancare, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală din data de 11 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg, Republica Federală a Germaniei, din Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw, care a fost recunoscută, pe cale incidentală, de către instanţa de fond, în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004, hotărându-se ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 6 ani închisoare.

Recurentul inculpat B.C.B. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie, la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării de carduri bancare, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală din data de 11 iunie 2008 a Judecătoriei din Freiburg, Republica Federală a Germaniei, din Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw, care a fost recunoscută, pe cale incidentală, de către instanţa de fond, în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004, hotărându-se ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 5 ani închisoare.

Înalta Curte nu va proceda la o analiză a limitelor de pedeapsă prevăzute de legea nouă în comparaţie cu limitele de pedeapsă prevăzute de legea veche, pentru infracţiunile la care inculpaţii au fost condamnaţi, şi la nicio altă analiză comparativă a celor două legi, întrucât apare inutilă o asemenea comparaţie, având în vedere faptul că inculpatului Ş.C.S. i-au fost aplicate cinci pedepse, inculpatului B.C.B. patru pedepse, iar dacă s-ar aplica legea nouă ar trebui aplicat obligatoriu şi sporul de pedeapsă prevăzut de dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., dispoziţii care prevăd că atunci "când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite".

Prin aplicarea acestui spor s-ar ajunge pentru ambii inculpaţi, la pedepse mult mai mari decât cele care au fost aplicate; prin urmare, Înalta Curte constată că legea veche este mai favorabilă pentru ambii recurenţi inculpaţi, motiv pentru care va respinge, şi sub acest aspect, recursurile declarate de aceştia.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen (1968), va respinge ca nefondate, recursurile formulate de recurenţii inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B. împotriva Deciziei penale nr. 147/A din data de 3 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenţii inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B. împotriva Deciziei penale nr. 147/A din data de 3 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2500/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de...		ICCJ. Decizia nr. 2609/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2467/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2499/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2500/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2609/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2629/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2742/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs