ICCJ. Decizia nr. 2718/2014. Penal. Contestaţia la executare (art.598 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2718/2014
Dosar nr. 3452/2/2014
Şedinţa publică din 30 septembrie 2014
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 230/F din data de 25 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de persoana condamnată N.P.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală definitivă nr. 205 din 17 mai 2012, pronunţată de această instanţă în Dosarul nr. 2135/2/2012, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus recunoaşterea mai multor sentinţe penale prin care cel în cauză a fost condamnat de autorităţile judiciare din republica Italia, după cum urmează:
- Sentinţa penală din 18 februarie 2005 pronunţată de Judecătorul pentru cercetări Preliminare din cadrul tribunalului din Roma;
- Sentinţa penală din 8 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma;
- Sentinţa penală din 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic din Roma;
- Sentinţa penală din 18 februarie 2010 pronunţată de Curtea cu Juri de Apel din Roma;
- Ordonanţa de cumulare a pedepselor nr. SIEP 796/2010 emisă la 11 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma.
În consecinţă, s-a dispus transferarea, condamnatului N.P. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepselor de 12 ani şi 10 luni închisoare, 18.600 euro amendă şi interzicerea unor drepturi.
S-au dedus din pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 10 luni închisoare perioadele executate, de la 2 aprilie 2004 la 15 decembrie 2005 (1 an, 8 luni şi 13 ale), de la 12 aprilie 2006 la 29 iulie 2006 (3 luni şi 18 zile) şi de la 26 martie 2008 la 28 martie 2008 (3 zile).
S-a mai constatat că, urmare a amnistiei acordate prin dispoziţiile Legii italiene nr. 2412/2006, pedeapsa principală finală pe care condamnatul N.P. o mai are de executat este de 10 ani, 4 luni şi 25 zile de închisoare şi 18.000 euro amendă.
S-a constatat că data începerii executării pedepsei menţionate este de 4 aprilie 2008 şi s-a dedus perioada executată de la 4 aprilie 2008 la zi.
În privinţa contestaţiei de executare, întemeiată de condamnat pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen. („când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare"), Curtea de Apel Bucureşti a constatat că acest text legal nu este incident, iar cererea nu poate fi primită.
Sub un prim aspect, problemele privind deducerea din pedeapsa principală finală aplicată condamnatului de autorităţile judiciare italiene a fost soluţionată definitiv prin Sentinţa penală nr. 205/17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pe de altă parte, în cauză există autoritate de lucru judecat, o solicitare similară a condamnatului fiind respinsă prin Sentinţa penală nr. 329/F din data de 30 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. 1097/2/2013*).
Împotriva Sentinţei penale nr. 230/F din data de 25 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat contestaţie condamnatul N.P.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul N.P. sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondată pentru următoarele considerentele:
Prin Sentinţa penală nr. 230/F din data de 25 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins ca nefondată contestaţia de executare formulată de persoana condamnată N.P. Instanţa a reţinut că în cauză există autoritate de lucru judecat, o solicitare similară a condamnatului fiind respinsă prin Sentinţa penală nr. 329/F din data de 30 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. 1097/2/2013*).
Chiar şi fără a ţine cont de aceste aspecte, analizând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta are ca temei art. 598 lit. c) C. proc. penală („când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare").
Însă, temeiul în drept al unei cereri în justiţie nu este indicat de persoana care se adresează instanţei, ci este cel care rezultă din dispoziţiile legale, desigur raportat la situaţia de fapt prezentată în cerere.
Doctrina a precizat că nelămurirea hotărârii care se execută, priveşte situaţia în care există neclarităţi în cuprinsul hotărârii care se execută, neclarităţi însă care ţin de alte motive decât cele la care face referire contestatorul.
Astfel, contestatorul şi-a motivat contestaţia pe următoarea situaţie: deducerea din pedeapsa de 10 ani şi 4 luni a perioadei de 360 de zile, executată în stare de arest preventiv în Italia, conform art. 598 lit. c) C. proc. pen., ori din cuprinsul cererii rezultă că motivele exced cadrului procesual sub aspectul obiectului cauzei, anume acela al contestaţiei de executare.
Astfel, cazurile de contestaţie la executare fiind strict delimitate în art. 598 alin. (1) C. proc. pen., motivele invocate de contestator nu se pot circumscrie enumerării făcută de legiuitor, şi în niciun caz celui prevăzut la lit. c) al acelui articol.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul N.P. împotriva Sentinţei penale nr. 230/F din 25 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul N.P. împotriva Sentinţei penale nr. 230/F din 25 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2806/2014. Penal. Furtul (art.228 NCP).... | ICCJ. Decizia nr. 2767/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
