ICCJ. Decizia nr. 2674/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2674/2014
Dosar nr. 1327/59/2013
Şedinţa publică din 24 septembrie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost, respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva Rezoluţiei nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, rezoluţie care a fost menţinută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă de fond a reţinut că, prin Rezoluţia nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie 2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul general B.I., de la Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 174 C. pen.
Pentru a se dispune astfel s-a reţinut că, la 11 septembrie 2013, petentul a formulat împotriva procurorului B.I. plângere penală prin care se solicită cercetarea acestuia sub aspectul comiterii infracţiunilor de "corupţie şi complicitate la tentativele de omor" prin dispunerea neînceperii urmăririi penale faţă de acesta din urmă şi obligarea petentului la achitarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 100 RON, ocazionate prin exercitarea abuzivă a dreptului de petiţionare.
Prin Sentinţa penală nr. 228/PI din 2 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 931/59/2013, Curtea de Apel Timişoara a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea plângerii penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, spre competenta soluţionare.
Din verificările efectuate a reieşit că plângerea penală este vădit nefondată, fiind formulată abuziv.
Din Rezoluţia nr. 699/P/2013 a rezultat că cele două plângeri penale formulate de către A.I. împotriva domnului procuror general B.I. au fost transmise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin Adresele nr. 10782 şi nr. 10786 fiind înregistrate la această unitate în Dosarele cu nr. 467/P/2013 şi nr. 468/P/2013, Prin soluţiile date în aceste dosare în data de 18 septembrie 2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.I. S-a arătat, totodată, că aceste rezoluţii au fost comunicate persoanei vătămate, care de altfel le-a şi atacat cu plângeri împotriva soluţiei, atât la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cât şi la Curtea de Apel Timişoara, aceste plângeri făcând obiectul Dosarelor nr. 1134/59/2013 şi nr. 1051/59/2013. Rezultă deci că persoanei vătămate i s-a comunicat modul de soluţionare a acelor două plângeri, iar acuzaţiile aduse sunt nereale, astfel că aceasta şi-a exercitat abuziv dreptul de petiţionare.
În motivarea rezoluţiei, s-a menţionat şi faptul ca din verificările efectuate a rezultat că până în prezent, pe rolul instanţelor există numeroase sesizări ale petentului A.I., respinse ca neîntemeiate sau ca inadmisibile, acesta exercitând în mod abuziv dreptul său de a face sesizări.
S-a mai arătat că plângerile sale au caracter general şi că în cuprinsul lor nu sunt descrise fapte care pot constitui infracţiuni, şi că împotriva fiecărei persoane implicate în soluţionarea acestor sesizări petentul formulează alte sesizări, cu caracter general, nemotivate, cerând constant, efectuarea de cercetări împotriva acestora sub aspectul comiterii infracţiunilor de "corupţie şi complicitate la tentativele de omor".
Împotriva acestei soluţii petentul A.I. a formulat plângere, care prin Ordonanţa nr. 1367/11/2/2013, a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva soluţiilor date prin Rezoluţia nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie 2013 şi prin Ordonanţa nr. 1367/11/2/2013 din 17 decembrie 2013, petentul A.I. a formulat plângere în instanţa competentă.
În motivarea plângerii petentul a arătat că nu i-a fost comunicată în termenul legal rezoluţia şi că i s-a refuzat cercetarea legală şi în termenul stabilit de lege pentru infracţiunile precizate în plângerea penală, încălcându-se astfel drepturile garantate de art. 21, art. 22, art. 23 din Constituţia României. În susţinerea plângerii, petentul a arătat că a fost refuzată cercetarea infracţiunilor dovedite indubitabil ca probe materiale şi acte probatorii.
Au fost ataşate Dosarele nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie 2013 şi nr. 1367/11/2/2013 din 17 decembrie 2013, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanţa a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a concluzionat în mod corect că faptele de care era acuzat intimatul nu există, acesta îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu, cu respectarea statutului magistratului, a codului de procedură penală şi ale celorlalte legi în vigoare.
În ceea ce priveşte soluţiile pronunţate de intimat în calitate de procuror, acestea au fost date în exercitarea atribuţiilor de serviciu, petentul, dacă se considera nedreptăţit putând uza de căile de atac prevăzute de lege.
Faptul că soluţiile date de către intimat în calitate de magistrat nu concordă cu opinia petentului nu poate fi asimilat vreuneia dintre acţiunile care intră în conţinutul constitutiv al vreunei infracţiuni şi, pe cale de consecinţă, nu poate determina începerea urmăririi penale şi, respectiv, trimiterea în judecată a acestuia.
Nu se poate reţine în sarcina intimatului în prezenta cauză săvârşirea infracţiunii invocate prin plângere, întrucât acesta s-a pronunţat în limitele competenţelor stabilite prin lege cu privire la plângerile formulate de petent.
Legiuitorul, reglementând statutul judecătorilor şi procurorilor, în art. 3 din Legea nr. 303/2004 republicată a statuat: „Procurorii se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii.".
De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi obţinută prin exercitarea căilor legale de atac, iar nu pe calea formulării unor plângeri, vizând tragerea la răspundere penală a judecătorului care a pronunţat-o sau a procurorului care a pus. concluzii potrivit legii.
Magistraţii nu pot fi trimişi în judecată pentru rezoluţiile, ordonanţele sau hotărârile judecătoreşti pronunţate chiar şi în cazul în care acestea ar fi netemeinice şi nelegale, îndreptarea lor putând fi realizată prin admiterea căilor de atac.
Împotriva acestei Sentinţe penale nr. 12/PI din 11 ianuarie 2014, petiţionarul A.I. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara o cerere de apel care a fost înaintată spre soluţionare la data de 7 aprilie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind calificată ca o cerere de contestaţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală sub nr. 1327/59/2013 şi repartizată aleatoriu C8, fixându-se termen la 24 septembrie 2014.
Examinând contestaţia formulată de petentul A.I., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, privind Codul procedură penală, şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, „plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanţele competente potrivit legii vechi conform regulilor prevăzute de aceeaşi lege."
Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa care admite plângerea şi reţine cauza spre judecare conform art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen./1969, face în mod corespunzător aplicarea dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2. C. proc. pen., cu privire la probele şi actele de urmărire penală. încheierea este supusă contestaţiei în condiţiile legii noi.
Din analiza textelor de lege mai sus evocate, rezultă că numai în situaţia prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 competenţa de soluţionare revine judecătorului de cameră preliminară, încheierea fiind supusă contestaţiei potrivit legii noi.
În speţa de faţă, avându-se în vedere că prin Sentinţa penală nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a dat o soluţie de respingere a plângerii, competenţa de a soluţiona calea de atac declarată de petent nu aparţine judecătorului de cameră preliminară, ci completului legal învestit potrivit vechilor reglementări.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţă căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv, exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de aceste considerente, va fi respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată de petentul A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2767/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2668/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
