ICCJ. Decizia nr. 2951/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.), luare de mită (art. 254 C.p.), asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (a
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2951/2014
Dosar nr. 5947/110/2009
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2014
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 196 din 13 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 5460/2005, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor: S.D., acţionar la SC S. SRL Bacău, căsătorit, având în întreţinere 4 copii minori, pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (opt acte materiale), înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.; L.L.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (opt acte materiale), participaţie improprie la fals în declaraţii, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (patru acte materiale), fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (patru acte materiale) şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (patru acte materiale); I.V.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (opt acte materiale).
În temeiul art. 21 C. pen., s-a luat act că partea vătămată B.V. a decedat.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., s-au respins pretenţiile civile ale părţilor civile S.C. şi R.I.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., s-a luat act că părţile vătămate M.O., F.M., C.C., C.M., S.I., R.G., I.D., P.M. şi succesorul legal al părţii vătămate decedate Ţ.M., numita Ţ.M., şi Consiliul Local Bacău nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi bunului imobil din Bacău, proprietatea inculpatului S.D. prin ordonanţa procurorului din data de 22 iunie 2005 şi adusă la îndeplinire în conformitate cu procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din data de 22 iunie 2005, precum şi punerea la dispoziţia acestuia a bunului sechestrat.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunului imobil din Bacău, proprietatea inculpatului L.L.I., prin ordonanţa procurorului din data de 21 iunie 2005 şi adusă la îndeplinire în conformitate cu procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din data de 21 iunie 2005, precum şi punerea la dispoziţia acestuia a bunului sechestrat.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunului imobil din Bacău, proprietatea inculpatului I.V.D., prin ordonanţa procurorului din data de 22 iunie 2005 şi adusă la îndeplinire în conformitate cu procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din data de 22 iunie 2005, precum şi punerea la dispoziţia acestuia a bunului sechestrat.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a arătat, în esenţă, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, că toate susţinerile DNA-ului referitoare la latura obiectivă constituie, de fapt, obligaţii impuse de legea administraţiei publice locale, de legile fondului funciar şi de normele de aplicare ale acestora şi nicidecum acţiuni de natură a se circumscrie elementului material al infracţiunii de asociere pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.
În ce priveşte infracţiunea de luare de mită, în forma autoratului (inculpatul S.D.), respectiv a complicităţii (inculpaţii I.V.D. şi L.L.I.), s-a apreciat, pe de o parte, de către instanţă că procurorul a inclus în conţinutul constitutiv al acesteia acţiuni care se integrau în latura obiectivă a infracţiunii de şantaj, pentru care s-a dat o soluţie de netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, că presupusa viciere a consimţământului vânzătorilor nu a fost probată în cauză (toţi declarând în cursul cercetării judecătoreşti că nu doresc ca actele de vânzare-cumpărare să fie declarate nule şi că au acceptat preţul propus în tranzacţie pentru a nu exista nicio altă ofertă şi pentru că aveau nevoie de bani) şi oricum, o asemenea chestiune s-ar situa pe tărâmul dreptului civil, iar nu în sfera infracţionalului.
În legătură cu infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului S.D., Tribunalul a menţionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia sub aspectul laturii obiective, neexistând vreo acţiune de inducere în eroare şi nefăcându-se dovada producerii vreunui prejudiciu, dimpotrivă, operaţiunile civile efectuate fiind păgubitoare pentru inculpat.
Făcând, totodată, trimitere la depoziţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, care au infirmat orice influenţă a inculpatului S.D. cu privire la aprobarea schimbului de terenuri şi au declarat că s-au făcut presiuni asupra lor de către DNA, motiv pentru care nu mai susţin cele afirmate la urmărirea penală, Tribunalul a reţinut că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, apreciindu-se că inculpatul nu a avut nici pe de parte rolul determinant care s-a încercat a i se atribui în aceste schimburi de terenuri care s-au efectuat între Consiliul Local şi SC L. SA.
Cu privire la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, s-a arătat că nu se poate reţine vinovăţia inculpatului L.L.I., atât timp cât toate persoanele pe numele cărora au existat cereri de eliberare a unor certificate de urbanism au obţinut aceste documente şi s-au folosit de ele în faţa notarului public în vederea înstrăinării terenurilor şi nu au reclamat niciodată faptul că nu ar fi solicitat eliberarea respectivelor certificate de urbanism.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii I.V.D. şi L.L.I. au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 87 din 3 iunie, 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală în Dosarul nr. 941/32/2007, fiind, astfel, menţinută soluţia de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale.
Această decizie a fost recurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi de inculpatul I.V.D., iar, prin Decizia penală nr. 3869 din 25 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 941/32/2007 de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au admis recursurile declarate, s-a casat decizia Curţii de Apel Bacău şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, constatându-se incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. întrucât judecătorii care au soluţionat cauza în apel erau incompatibili.
Procedând la rejudecarea cauzei, instanţa de apel a constatat că Tribunalul a încălcat prevederile art. 76 şi art. 291 C. proc. pen., în mod greşit dispunând citarea, în calitate de parte civilă, a Consiliului local al Municipiului Bacău, în loc de Municipiul Bacău, prin Primar, aşa cum era corect. Ca urmare, prin Decizia penală nr. 49 din 8 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 941.1/32/2007, Curtea de Apel Bacău, secţia penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi de inculpaţii I.V.D. şi L.L.I., a desfiinţat Sentinţa penală nr. 196/D din 13 iunie 2007 a Tribunalului Bacău (Dosarul nr. 5460/2005) şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea citării, în calitate de parte civilă, a Municipiului Bacău, prin Primar.
Această hotărâre a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia penală care, prin Decizia penală nr. 2166 din 9 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 941.1/32/2007, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.V.D. şi S.D. împotriva Deciziei penale nr. 49 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 5974/110/2009 şi a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 169ID din 26 iunie 2012, dispunându-se, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor S.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (opt acte materiale), prin înlăturarea agravantei prev. de art. 75 lit. a) C. pen., înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.; L.L.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (opt acte materiale), prin înlăturarea agravantei prev. de art. 75 lit. a) C. pen.; I.V.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (opt acte materiale), prin înlăturarea agravantei prev. de art. 75 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122 lit. d) C. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.L.I. pentru infracţiunile de participaţie improprie la fals în declaraţii, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (patru acte materiale), fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (patru acte materiale) şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (patru acte materiale), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., s-a luat act că S.C., I.C.D., S.N., M.O., F.M., C.C., decedat, prin C.M., S.I., R.G., I.D., P.M., reprezentant legal al părţii vătămate decedate Ţ.M., C.C.D., C.D.G., B.I. şi R.I.V. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
S-au respins pretenţiile civile formulate de partea civilă Municipiul Bacău prin Primar.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi bunului imobil din Bacău, proprietatea inculpatului S.D., prin ordonanţa procurorului din data de 22 iunie 2005, adusă la îndeplinire în conformitate cu procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din data de 22 iunie 2005, şi punerea la dispoziţia acestuia a bunului sechestrat.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunului imobil din Bacău, proprietatea inculpatului L.L.I., prin ordonanţa procurorului din data de 21 iunie 2005, adusă la îndeplinire în conformitate cu procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din data de 21 iunie 2005, şi punerea la dispoziţia acestuia a bunului sechestrat.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunului imobil din Bacău, proprietatea inculpatului I.V.D., prin ordonanţa procurorului din data de 22 iunie 2005, adusă la îndeplinire în conformitate cu procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din data de 22 iunie 2005, şi punerea la dispoziţia acestuia a bunului sechestrat.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
S-a admis, în parte, cererea formulată de expert A.P. şi s-a dispus reducerea cuantumului amenzilor judiciare aplicate acestuia prin Încheierile din 6 decembrie 2011,10 ianuarie 2012, 7 februarie 2012,10 aprilie 2012 până la suma de 500 RON.
Totodată, s-a dispus scutirea de plata amenzii judiciare aplicată av. D.R.C. prin Încheierea din data de 23 februarie 2012.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, după expunerea situaţiei de fapt descrisă în rechizitoriu şi enunţarea acuzaţiilor penale formulate împotriva inculpaţilor S.D., L.L.I. şi I.V.D., a arătat că faptele reţinute de procuror în sarcina acestora nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
În acest sens, s-a menţionat că, potrivit rechizitoriului, inculpatul S.D., în îndeplinirea funcţiei de autoritate publică cu responsabilităţi în buna funcţionare a administraţiei publice locale, ar fi iniţiat constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii unor fapte de corupţie, care au adus atingere unor activităţi de interes public, patrimoniului municipalităţii, drepturilor cetăţenilor şi punerii în aplicare a legilor, asociere la care ar fi participat şi inculpaţii L.L.I. şi I.V.D. Or, făcând referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi (Deciziile penale nr. 4025/2002 şi nr. 5961/2004), precum şi la cuprinsul art. 323 C. pen., în accepţiunea căruia asocierea se realizează prin acţiunea fiecăreia dintre persoanele care înţeleg să-şi alăture eforturile şi presupune un consens neechivoc, o înţelegere stabilită între acestea de a se asocia, de a se supune unei discipline, de a acţiona potrivit unui plan, Tribunalul a apreciat că toate susţinerile parchetului referitoare la elementul material al acestei infracţiuni constituie obligaţii impuse de legea administraţiei publice locale, de legile fondului funciar şi normele de aplicare ale acestora şi nicidecum acţiuni de natură a constitui latura obiectivă a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Astfel, s-a apreciat că activitatea desfăşurată de cei trei inculpaţi a fost conformă Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, sens în care s-a precizat că delegarea şi, respectiv, exercitarea atribuţiilor delegate s-au efectuat în temeiul art. 61 alin. (2) din acest act normativ, potrivit cărora viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul" său de drept, primarul putându-i delega atribuţiile sale. Totodată, cu privire la acuzaţia reţinută în sarcina inculpatului S.D. constând în aceea că ar fi procedat la desemnarea lui L.L.I., şi I.V.D. ca membri în Comisia pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a municipiului Bacău, s-a arătat că aceasta este lipsită de fundament, în condiţiile în care dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar instituie exclusivitatea constituirii prin ordin a comisiilor locale în favoarea prefectului, acesta fiind cel sub conducerea căruia funcţionează şi comisiile judeţene ce au rolul de a îndruma şi controla activitatea comisiilor locale. Totodată, prin Hotărârea nr. 180 din 14 martie 2000 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor, de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 131/1991, art. 2, alin. (1) a fost modificat şi completat cu următoarele: "Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale se constituie prin ordin al prefectului şi vor fi formate din: primar - preşedintele comisiei; viceprimarul desemnat de primar; secretarul unităţii administrativ-teritoriale; un specialist în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea-teritoriului, îmbunătăţiri funciare sau un specialist în cadastru general. Sub acelaşi aspect s-a arătat că desemnarea inculpaţilor I.V.D. şi L.L.I. ca membri în Comisia Locală Bacău de reconstituire a dreptului de proprietate nu rezultă că ar fi fost făcută de S.D. în vederea săvârşirii vreunei fapte penale, dimpotrivă acest lucru s-a realizat prin Ordinul Prefectului Judeţului Bacău nr. 199 din 2 octombrie 2000, în care sunt menţionaţi -ca.preşedinte S.D. şi L.L.I., iar, în calitate de membri, printre alţii figurează şi inculpatul I.V.D.
Referitor la menţinerea inculpatului I.V.D. în funcţia de şef al Serviciului Cadastral şi Fond Funciar, instanţa a considerat că aceasta nu poate constitui element material al infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cu atât mai mult cu cât în probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti (depoziţiile martorilor funcţionari în cadrul Primăriei Bacău), rezultă că inculpatul era un exemplu de profesionalism. Astfel, A.L., subaltern al inculpatului I.V.D., a declarat: „I., ca şi funcţionar în cadrul acestui serviciu, a fost un model de corectitudine, a respectat legea şi şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu. Rămânea după orele de program, studia legile şi eram informaţi cu privire la modificările legislative .".
A mai arătat Tribunalul că presupusa coordonare a asocierii reţinută de către DNA în sarcina inculpatului S.D. şi probată în viziunea procurorului, cu depoziţia martorului P.D., secretarul Primăriei Bacău, care, în cursul urmăririi penale ar fi afirmat: „L.L.I. era omul de încredere al lui S.D., iar I.V.D. .. executantul", nu poate fi acceptată în condiţiile în care, în faţa instanţei, acelaşi martor a declarat: .. „îmi menţin parţial declaraţiile date în cursul cercetărilor penale. O parte din declaraţie mi-a fost dictată, motiv pentru care mi-o retractez. Niciodată cei trei inculpaţi nu mi-au creat impresia că s-au constituit într-un grup organizat în vederea comiterii de infracţiuni .. când m-am referit la faptul că I. era executantul, iar L. omul de încredere, m-am .. referit la faptul .. că I. îşi îndeplinea în mod conştiincios atribuţiile de serviciu .. nu am dat niciodată declaraţii de constituire de parte civilă sub asemenea presiune. .. niciodată inculpatul S. nu mi-a cerut să fac ceva împotriva legii ..: a existat o temere când am dat declaraţie întrucât se anunţase deja pe post că aş avea calitatea de învinuit în dosarul S.
În mod similar, s-a apreciat că nu poate fi reţinută cu privire la inculpatul L.L.I. acuzaţia constând în identificarea unor persoane care au solicitat cu mulţi ani în urmă reconstituirea dreptului de proprietate, probată, în opinia Parchetului cu declaraţiile martorilor C., sens în care s-a făcut referire la depoziţia numitei C.M., din faţa instanţei, în care a arătat: „nu-mi menţin declaraţiile date în cursul cercetărilor penale, soţul meu s-a ocupat de întocmirea dosarului pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi el a făcut toate demersurile ..". De asemenea, faptul că: L.L.I., precum şi inculpatul I.V.D. au fost membri în Comisia de aplicare a legilor fondului funciar nu poate constitui în opinia instanţei de fond elementul material al infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, numirea membrilor Comisiei locale reprezintă atributul exclusiv al Prefectului, iar executarea ordinului dat de acesta nu este facultativă, ci obligatorie.
În ce priveşte identificarea de către I.V.D. a persoanelor care formulaseră cu mulţi ani în urmă cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, s-a arătat că această împrejurare nu poate fi reţinută ca reprezentând elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 323. C. pen. ci doar ca o respectare a sarcinilor de serviciu avute în vedere, ci potrivit fişei postului, şeful Serviciului Cadastru avea printre atribuţii şi obligaţia selecţionării şi analizării cererilor, depuse de cetăţeni potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi nr. 44/1994, în vederea reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Sub aspectul aceleiaşi infracţiuni, judecătorul fondului a mai sesizat că, în cuprinsul rechizitoriului, s-au făcut o serie de afirmaţii generale, fără a se menţiona numele tuturor persoanelor implicate în procesul de eliberare a titlurilor de proprietate, acrul de sesizare axându-se pe fapte extrase din context, pentru a crea imaginea că inculpaţii au creat un grup, o asociere.
Referitor la faptul că, în rechizitoriu, se menţionează că documentaţia privind amplasamentul terenurilor în vederea emiterii titlurilor de proprietate erau discutate, înaintea întocmirii lor, între inculpaţii S.D., L.L.I. şi I.V.D., Tribunalul a constatat că acest lucru este contrazis chiar de martorii audiaţi din faza cercetărilor de urmărire penală, respectiv P.D. (care a arătat că „Documentele, respectiv procesele-verbale în care se stabilea zona de reconstituire a dreptului de proprietate se întocmeau la Serviciul Cadastral şi puse în discuţia membrilor comisiei de aplicare a Legii fondului funciar din Municipiul Bacău) şi A.L. (care a menţionat că „Procesele-verbale .. în care se consemnau locurile unde se vor atribui terenurile reconstituite erau semnate de membrii comisiei, iar terenurile libere erau furnizate de către serviciul cadastral şi fond funciar prin I., care era membru în comisie", lucru întărit şi în faţa instanţei: „Procesele-verbale erau semnate de membrii comisiei, iar terenurile libere erau furnizate de serviciul cadastru. Nu a existat niciodată vreo influenţă din partea primarului sau viceprimarului la întocmirea documentaţiei ce a stat la baza eliberării titlului de proprietate. Semnarea fişei tehnice nu era obligatorie de către proprietar. Propunerile de amplasament erau făcute de mine, I. şi A.").
În continuare, reluând întocmai expunerea situaţiei de fapt din cuprinsul actului de sesizare, cu trimitere în mod detaliat la fiecare act material reţinut în sarcina inculpaţilor S.D., L.L.I. şi I.V.D., instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în forma autoratului (inculpatul S.D.), respectiv a complicităţii (inculpaţii S.D., L.L.I. şi I.V.D.), de care aceştia sunt acuzaţi de către Parchet.
Astfel, după prezentarea unor consideraţii teoretice cu privire la conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 254 C. pen., Tribunalul a arătat că, deşi în actul de sesizare a instanţei, Parchetul defineşte corect infracţiunea de luare de mită, atunci când descrie, în concret, activitatea infracţională, face referire, însă, la aspecte ce ţin de latura obiectivă a infracţiunii de şantaj, pentru care s-au efectuat cercetări şi s-a pronunţat deja o soluţie în cauză, menţionând că actele şi faptele comise de cei trei inculpaţi constau în constrângerea vânzătorilor să încheie contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor la un preţ nereal, subevaluat, impus de inculpatul S.D., ceea ce echivalează cu o violenţă psihică exercitată asupra acestora. Or, în opinia judecătorului fondului, o asemenea teorie inedită, care conferă un alt conţinut infracţiunii de luare de mită, vine în contradicţie cu toate normele legale care reglementează respectiva infracţiune, precum şi cu întreaga practică în materie, care delimitează clar, concis şi fără echivoc, situaţiile în care există o astfel de faptă. Mai mult decât atât, s-a arătat că susţinerile procurorului în sensul că „.. chiar dacă există o aparenţă de legalitate privind autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare, consimţământul vânzătorilor de a înstrăina terenurile nu a fost liber exprimat" se situează clar pe tărâmul dreptului civil secţiunea „contracte" şi nicidecum în sfera infracţionalului, iar motivarea îngăduitoare referitoare la notarii publici care au autentificat contractele de vânzare-cumpărare (cu privire se arată că „nu au avut viziunea presiunii psihice exercitate asupra vânzătorilor, astfel că există o aparenţă de legalitate a actelor de vânzare-cumpărare .. făcându-se astfel dovada viciului de consimţământ, astfel este evident că acele contracte sunt nelegale") confirmă tocmai acest aspect, respectiv faptul că, în speţă, se regăseşte varianta clasică a unor acte juridice civile, în care vânzătorul cere un anumit preţ, cumpărătorul oferă un preţ apreciat de el, între aceştia operează o negociere, iar, în final, se ajunge la un preţ unic de vânzare-cumpărare, la care achiesează cele două părţi.
Referindu-se, în concret, la acuzaţiile de luare de mită formulate în cuprinsul rechizitoriului, Tribunalul a arătat că o primă modalitate de comitere reţinută de procuror a constat în acţiunea inculpatului S.D. care, ajutat de inculpaţii L.L.I. şi I.V.D., ar fi condiţionat neplata impozitului restant în sumă de 8.627.739 ROL datorat de martorul S.C. la Direcţia de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei municipiului Bacău, pe perioada 1 ianuarie 1999 - 30 decembrie 2001, de vânzarea de către acesta, în beneficiul primului, a terenului în suprafaţă de 4.473 mp situat în municipiul Bacău, inculpaţii impunând preţul de cumpărare a terenului la suma de 150.000.000 ROL, mult subevaluat faţă de preţul real al terenurilor din zonă, prin aceasta obţinându-se de către inculpatul S.D. un folos material necuvenit. În legătură cu această faptă, s-a mai reţinut acţiunea inculpatului I.V.D., care i-a dictat martorului S.C. cererea prin care solicita să fie scăzut de la plata impozitului întrucât până la data de 31 martie 2000 terenul s-ar fi aflat în extravilanul municipiului Bacău.
Mijloacele de probă cu care Parchetul a înţeles să-şi susţină acuzaţiile au fost declaraţiile martorilor S.C. şi S.A., martori constituiţi ulterior părţi civile prin solicitarea sumei de 200.000.000 ROL şi cu menţiunea expresă că nu doresc desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu S.D., declaraţiile inculpaţilor date în faza de urmărire penală şi declaraţiile funcţionarilor din cadrul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale fiind înlăturate.
Analizând aceste probe, Tribunalul a constatat, însă, că, după ce, în faza de urmărire penală, S.C. a arătat că: „S.D. mi-a declarat pe un ton ameninţător: dacă nu plăteşti banii pe impozit, îţi vând casa la licitaţie ca să ai din ce plăti impozitul .. D.S. nu mi-a spus ce preţ îmi oferă pe teren şi nici eu nu l-am întrebat, a mers la L.L.I. căruia i-a spus: te duci şi negociezi cu omul ca să-i luăm pământul .. L.L.I. m-a predat lui I.I. .. acesta mi-a spus că primesc 150.000.000 ROL pentru teren şi eu i-am declarat că preţul este prea mic .. m-am deplasat la biroul Notarului Public O.I., aceasta mi-a arătat contractul de vânzare-cumpărare care era deja redactat, m-a întrebat dacă am primit banii şi la răspunsul afirmativ mi-a cerut să semnez actul, lucru pe care l-am făcut .. în mod cert eu am fost obligat să-i vând lui S. terenul .. pentru că la discuţia de la audienţa din februarie 2002 D.S. mi-a spus că dacă nu-i dau terenul o să-mi vândă casa la licitaţie pentru achitarea impozitului restant şi o să rămân fără casă", iar S.A. a declarat: „soţul meu a mers în audienţă la primar să explice că nu datorează un impozit atât de mare .. la întoarcere a spus că primarul a afirmat că dacă nu plăteşte impozitul ne ia casa. Precizez că dacă ar fi fost un impozit mai mic de 8.600.000 ROL, eu şi soţul meu am fi plătit acel impozit şi nu vindeam terenul", ulterior, în faza de judecată, aceştia au revenit asupra depoziţiilor iniţiale, S.C. menţionând: „am mers în audienţă la Primarul municipiului şi am făcut cunoscut acest lucru (impozit în cuantum mare). I-am explicat că nu am nici o posibilitate să achit impozitul, iar acesta şi-a manifestat dorinţa de a cumpăra terenul. Îmi era teamă că nu am cu ce plăti impozitul şi am fost de acord să vând terenul .. am primit 150.000.000 ROL .. la acea dată am fost mulţumit pentru că astfel aveam posibilitatea să îmi plătesc impozitul. Solicit 200.000.000 ROL .. întrucât am primit ofertă la acea dată de vânzare cu 15 DOLARI S.U.A. mp nu sunt de acord să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare", iar S.A. precizând că: „în timpul audienţei i s-a făcut o ofertă de cumpărare pentru teren .. nu cunosc dacă a fost determinat să vândă acest teren sau pur şi simplu a fost acordul soţului meu .. aşa cum am arătat mai sus, soţul meu a mers la primărie cu intenţia de a renunţa la teren şi chiar i-a spus primarului că vrea să scape de acest teren .. nu vreau să se anuleze contractul, dar aş vrea să primesc o diferenţă de bani, respectiv 200.000.000 ROL. Am acceptat să vând terenul inculpatului S. întrucât nu găseam cumpărători pentru că fiecare voia loc de casă .. aşa cum am arătat m-am bucurat că am scăpat de teren .. în momentul în care soţul meu a primit 150.000.000 ROL, am discutat cu soţul meu pe marginea preţului dar nu am stabilit preţul care ni s-ar fi cuvenit şi m-am bucurat că am scăpat de teren .. soţul meu a purtat discuţii cu S.D. numai în cadrul audienţelor (publice s.n.) de la sediul Primăriei .. Nu solicit ca inculpaţii să fie condamnaţi pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată, dar vreau să primesc despăgubiri".
S-a mai făcut referire la declaraţia dată de martorul F.V. în faţa instanţei, în cuprinsul căreia acesta a menţionat cu privire la situaţia legată de stabilirea impozitului pe teren, că S.C. a cerut scutirea de la plata impozitului şi s-a constatat o eroare de calcul a acestuia. În continuare, martorul a mai arătat că: „nu am fost niciodată condiţionat de primarul S. în stabilirea impozitelor şi taxelor datorate de persoanele fizice şi juridice .. nu a existat nici o ingerinţă din partea primarului sau a şefului cadastrului în stabilirea impozitelor şi taxelor datorate de S.C. Situaţii similare cazului S. au existat şi există şi în prezent şi în aceste condiţii persoana depune cerere la care anexează documente justificative, taxele şi impozitele sunt stabilite de lege şi aplicate de funcţionarii din cadrul Direcţiei de Taxe şi impozite Locale".
A mai fost menţionată, de asemenea, declaraţia martorului S.C. din data de 4 februarie 2010, în care a arătat că: „nu doresc să particip în cauză ca parte vătămată sau parte civilă; am o suprafaţă de 4.473 mp şi aveam de achitat o sumă mare ca impozit pentru acest teren şi nu aveam resurse financiare. M-am prezentat în audienţă la inculpatul S. care şi-a manifestat dorinţa de a cumpăra terenul, nu am discutat cu privire la preţ. Ulterior m-am întâlnit cu inculpatul I. care mi-a dat 150 milioane ROL reprezentând contravaloarea terenului. Împreună cu inculpatul I. am mers la notariatul Public O.I. unde am semnat contractul de vânzare-cumpărare, urmând ca actul să-mi fie dat peste câteva zile întrucât nu era complet. Sunt mulţumit de preţul pe care l-am primit şi nu am nici o pretenţie faţă de inculpaţi. Declaraţia din faza de urmărire am dat-o la sugestia procurorului Ir., iar cea din instanţă am dat-o liber. AceIaşi procuror mi-a spus „nu fi naiv că poţi câştiga nişte bani". Terenul era situat în zona Aeroportului, teren intravilan. Impozitul a fost achitat de inculpatul S., de asemenea şi cheltuielile notariale. Revin şi arăt că bănuiesc că inculpatul S. a achitat impozitul".
Referindu-se, în continuare, la cea de-a doua modalitate în care s-ar fi comis infracţiunea de luare de mită (în forma autoratului, respectiv a complicităţii) reţinută de procuror în cuprinsul acrului de sesizare, Tribunalul a arătat că aceasta a constat în condiţionarea emiterii şi eliberării titlurilor de proprietate către persoane fizice îndreptăţite de vânzarea terenurilor către S.D. şi încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, ceea ce ar constitui, în opinia parchetului, un folos necuvenit, în sensul art. 254 C. pen.
Astfel, cu privire la B.V., s-a constatat că D.N.A. a stabilit o diferenţă de preţ de 48.485.242 ROL, sumă „indicată de martora I.C.D.", iar activitatea infracţională ar fi constat în aceea că inculpatul I.V.D. ar fi pretins mandatarei I.C.D., prin intermediul martorului A.L., în schimbul modificării amplasamentului terenului, vânzarea suprafeţei obţinută urmare a schimbării amplasamentului către S.D. contra sumei de 20.000.000 ROL; preţul consemnat în contractul de vânzare-cumpărare nu ar fi fost, conform depoziţiei aceleiaşi martore, achitat în totalitate, ci doar parţial, restul de achitat fiind în sumă de 48.485.242 ROL.
Făcând trimitere la declaraţiile date pe parcursul procesului penal de martora indicată de parchet, Tribunalul a observat că, dacă în faza de urmărire penală, aceasta relata: „am mers la Serviciul Cadastral unde l-am cunoscut pe A.L. .. mi-a spus să fac o cerere la Primărie .. am făcut-o .. A.L. mi-a cerut să vând terenul primarului S. .. i-am dat titlul în original .. la data de 21 iunie 2002 A.L. mi-a dat suma de 20.000.000 ROL", în faza de judecată a menţionat: „.. am luat legătura cu numitul A.L. .. i-am spus că intenţionez să vând şi dacă cineva intenţionează să-mi cumpere terenul să mă anunţe. Am vândut două suprafeţe de teren (printre care se află şi trenul în discuţie), am fost mulţumită de preţul primit şi am semnat contractul de vânzare-cumpărare al terenului. Cu banii pe care i-am primit am cumpărat o locuinţă, toate formalităţile pentru obţinerea titlului de proprietate şi locaţia (noul amplasament s.n.) au fost stabilite în mod legal şi necondiţionat şi am fost mulţumiţi.. am fost interpelată de persoane de la DNA .. mi s-a spus că am vândut terenul sub preţul pieţei şi apoi am fost întrebată dacă vreau bani.ca să acopăr necesarul real, bani pe care urma să-i obţin de la inc. S. ..în afară de acest A. nu a mai intervenit nimeni în demersul nostru".
Totodată, în declaraţia din 13 mai 2010, martora I.C.D. a arătat că: „am primit procură de la B.V., acesta deţinea terenul peste pod la URA, unde au fost construite blocuri, motiv pentru care a primit teren în Izvoare; m-am ocupat de formalităţile pentru emiterea titlului de proprietate. Pe parcursul acestor proceduri nu m-am simţit şantajată, nu am fost obligată să vând terenul".
În ce priveşte cazul F.M. şi M.O., în favoarea cărora s-a stabilit de D.N.A o diferenţă de preţ de 10.000 DOLARI S.U.A. rezultat ca urmare a scăderii sumei de 5.000 DOLARI S.U.A. primiţi de vânzătoare, - prin mandatarul S.N., din suma de 15.000 DOLARI S.U.A. ce ar fi fost solicitaţi de mandatar la negocierea preţului, Tribunalul a reţinut că, potrivit rechizitoriului, activitatea infracţională ar fi constat în condiţionarea de către I.V.D. a reconstituirii dreptului de proprietate de vânzarea terenului către S.D. şi impunerea preţului de 5.000 DOLARI S.U.A., deşi S.N. solicitase suma 15.000 DOLARI S.U.A. Condiţionarea, în viziunea D.N.A, a emiterii titlului de proprietate de vânzarea terenului către S.D. „este demonstrată şi prin procura specială pe care S.N. a întocmit-o la 12 iulie 2002 la Biroul Notarului Public L.D. în care se consemnează că M.O. şi F.M. l-au împuternicit pe martor să vândă cui va crede de cuviinţă la preţul cel mai convenabil suprafeţele de teren fără precizarea numărului titlului, locul de amplasare a terenului şi vecinătăţile". Totodată, procurorul a reţinut ca aspecte ce demonstrează săvârşirea infracţiunii nesemnarea fişei tehnice de persoanele în favoarea cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate şi neeliberarea acestuia, ca mijloace de probă în susţinerea acuzaţiilor fiind reţinute declaraţiile S.N., F.M. şi M.O.
Analizând aceste probe, Tribunalul a arătat că, dacă în faza de urmărire penală, S.N. declara: „i-am cerut lui I. să-mi găsească un cumpărător pentru teren, am vândut terenul la 1 DOLARI S.U.A. mp fără să mă intereseze preţul terenurilor în zonă .. ulterior vânzării am aflat că terenul valora în zonă şi 10 DOLARI S.U.A. mp, solicitând plata unei diferenţe între preţul primit urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi preţul terenului de la data la care a dat declaraţia în faţa DNA", în faza de judecată acesta a menţionat: „am vândut terenul .., am fost mulţumit de preţ, am luat banii şi am plecat acasă .. atunci am avut convingerea că am făcut un bine .. nu pot preciza dacă F. sau M. au pretenţii civile, însă ştiu că mai vor să obţină un loc de înhumare". Totodată, în declaraţia pe care martorul a dat-o pe 9 septembrie 2010 a arată că: „am semnat la notar contractul de vânzare-cumpărare; celor două (F.M. şi M.O.) le-am remis suma de 5.000 dolari".
În ceea ce o priveşte pe F.M., aceasta a declarat în faza de judecată: „cunosc faptul că terenul s-a vândut cu 1 DOLARI S.U.A. mp .. nu am mai avut interes să cunosc altceva, adică cum s-a făcut punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate", iar M.O., cea care, în faza de urmărire penală, sub scriitura organelor de cercetare penală, declara că nu are cunoştinţă de felul în care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate, în faţa instanţei de judecată a menţionat: „am vândut prin intermediul procuratorului S.N. .. am fost mulţumită de vânzare. Am vândut terenul şi mi s-a oferit un preţ şi nu am fost condiţionată în această vânzare. Nu au existat presiuni la eliberarea acestui titlu de proprietate şi nu mi-a fost condiţionată obţinerea titlului de proprietate de vânzarea terenului .. nu am vrut să mă constitui parte civilă cu 160.000.000 ROL. Am fost mulţumită atunci când am primit banii eu şi sora mea şi nici astăzi nu am vreo pretenţie civilă în cauză .. nu am avut pretenţii de la inculpat, ştiu unde este situat terenul, am mers şi am văzut unde este amplasat înainte de a-l vinde am văzut şi titlul de proprietate care mi-a fost adus la domiciliu de către ginerele meu S. Procuratorul a venit acasă după ce a vândut terenul mulţumit de tranzacţia pe care a făcut-o".
În declaraţia martorei M.O. din 4 februarie 2010, aceasta a arătat că: „nu am suferit nici o pagubă prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi nici nu doresc să particip în cauză ca parte vătămată". În mod similar, F.M., în depoziţia de la fila X a menţionat: „nu am suferit nici o pagubă prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi nici nu doresc să particip în cauză ca parte civilă sau parte vătămată, de încheierea respectivului contract s-a ocupat nepotul S.N. La acel moment nu ştiam cui i-a fost vândut terenul şi nici împrejurările în care a fost încheiat acest contract. Mi-am dorit să înstrăinez acel teren, la acea dată nu ştiam preţul pieţei.
S.N. nu mi-a comunicat că ar fi fost forţat să înstrăinez acel teren. Nu am cunoştinţă dacă S.N. ar fi primit şi el vreo sumă de bani. M-am hotărât să înstrăinez terenul după ce am obţinut titlul de proprietate".
Referitor la C.C. şi C.M., în favoarea cărora DNA a stabilit o diferenţă de preţ de 54.000 DOLARI S.U.A., Tribunalul a constatat că cea din urmă, în faza de judecată, a declarat: „nu-mi menţin declaraţia dată în faza de urmărire penală, declaraţie pe care am dat-o la domiciliul meu .. nu mă constitui parte civilă pentru că nu am suferit nici un prejudiciu. Am fost mulţumită de preţul pe care l-am primit de 10.000 DOLARI S.U.A. .. nu înţeleg de ce s-a consemnat în declaraţia mea că aş dori alături de soţul meu suma de 90.000 DOLARI S.U.A. întrucât acest lucru este nereal .. am fost vecină cu inculpatul L., ştia că avem o situaţie precară şi mi-a spus că dacă vreau să vând terenul mă va ajuta", iar C.C. a menţionat în scris faptul că nu se constituie parte civilă şi nu doreşte despăgubiri. Totodată, în rejudecare, C.M. a arătat: „nu am suferit nici o pagubă ca urmare a vinderii suprafeţei de 10.000 mp, îmi menţin declaraţia dată; de vinderea terenului s-a ocupat soţul meu şi nu-mi aduc aminte de cererea de eliberare a unui certificat de urbanism".
În continuare, Tribunalul a arătat că, în cazul S.I., mandatat de P.Gh., D.N.A. a reţinut faptul că S.D. ar fi pretins cu ajutorul inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D. încheierea contractului de vânzare-cumpărare contra sumei de 16.200.000 ROL, în condiţiile în care, în faza de urmărire penală, S.I. nu invoca faptul că vreo persoană i-ar fi promis reconstituirea dreptului de proprietate sub condiţia înstrăinării acestuia, însă a solicitat să i se plătească diferenţa între preţul primit pe terenul de 5.400 m.p. şi valoarea actuală a terenului. În formarea opiniei D.N.A. cu privire la înstrăinarea terenului aparţinând martorului S.I., pertinentă a fost găsită declaraţia acestuia, declaraţiile inculpaţilor cu privire la modul real de tranzacţionare fiind înlăturate. Însă, în rejudecare, martorul S.I. a arătat că: „nu am simţit nici o condiţionare, presiune pentru încheierea acelui contract. Nu mi-a fost condiţionat emiterea titlului de proprietate de înstrăinare a terenului".
În cazul I.E., în favoarea căreia s-a stabilit o diferenţă de preţ şi, implicit, un folos necuvenit în favoarea lui S.D. de 5.424 euro, suma fiind rezultată urmare a scăderii din preţul oferit de 4 euro/mp a preţului care ar fi fost cerut în cadrul negocierilor, respectiv 6 euro/mp, s-a reţinut tot condiţionarea emiterii titlului de proprietate de vânzarea terenului, deşi aceasta, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată a declarat că i s-a făcut o oferă de cumpărare, preţul fiind stabilit prin negociere.
Astfel, martora I.E., în declaraţie a arătat că: „I.D., împreună cu nepoţii săi de soră, aveau o moştenire cu privire la o suprafaţă de 5.000 mp. Am făcut demersuri pentru emiterea titlului de proprietate din anul 2001. Am primit răspuns afirmativ de la Biroul cadastral.
Inculpatul I. mi-a propus în cazul în care primim această suprafaţă de teren s-o înstrăinăm dacă vrem. Am discutat cu mama şi cu verii mei dacă sunt de acord cu înstrăinarea terenului în cazul în care se va emite titlul de proprietate. Aceştia au,fost de acord şi mi-au dat o procură şi m-am ocupat de formalităţi. Nu am fost condiţionaţi de înstrăinarea acelui teren în cazul în care mi se va emite titlul de proprietate. Am primit titlul de proprietate de la inculpatul I. după care împreună cu el am mers la Notariat O.I. Am semnat contractul de vânzare-cumpărare în sumă de 10.850 euro. La acea dată cei trei au fost mulţumiţi de banii primiţi. Cei trei ştiau ce preţ urmau să primească pentru că altfel nu semnau procura. Declaraţiile date la parchet nu au fost date la sugestia d-lui procuror sau poliţist. Nu-mi menţin declaraţia dată în faza de urmărire penală cu privire la condiţionarea înstrăinării titlului de proprietate. Am negociat cu inculpatul I. de la 6 euro/mp la 4 euro/mp (euro sau dolari nu mai ştiu). Din 2001 am încercat tot felul de soluţii, adică terenuri libere. Nu am încercat să caut alţi cumpărători".
La rândul ei, martora I.D., în rejudecare, a arătat că: „nu am suferit nici o pagubă prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi nici nu doresc să particip în cauză ca parte civilă sau parte vătămată. Îmi menţin declaraţiile date în faţa procurorului DNA, de încheierea acestui contract s-a ocupat fata mea I.E. şi alte detalii nu-mi mai aduc aminte. Am semnat contractul de vânzare-cumpărare la Notariat, nu am fost forţată de vreo persoană să semnez acel contract şi am fost mulţumită de preţ. În momentul încheierii contractului de faţă mai era fata mea I.E. Nu mi-a fost condiţionată emiterea titlului de proprietate de vânzarea terenului. De faţă la încheierea contractului nu era inculpatul S. sau alte persoane din Primărie".
Tribunalul a mai făcut referire şi la depoziţia martorului R.I., dată în rejudecare, în care a arătat că: „împreună cu I.D. şi R.G. am făcut o procură lui I.E. să se ocupe de formalităţile pentru emiterea titlului de proprietate, de la aceasta am aflat că Primăria nu are rezervă pentru această suprafaţă existând două variante: să se vândă cu un dolar mp inculpatului S.D. ori să pierdem acel teren. De asemenea, I.E. mi-a comunicat că pentru întreaga suprafaţă a primit suma de 10.000 RON din care eu am primit suma de 3.000 RON. La acea dată se înstrăinau cu 10 dolari mp. Partea care îmi revenea era de 600 mp astfel încât cum am precizat, m-am constituit parte civilă cu suma de 180 milioane echivalentul a 9 dolari pentru fiecare mp. Nu am fost de faţă nici la Notariat şi nici la negocieri. Nu ştiu cine i-a spus lui I.E. de cele două variante, posibil ca acestea să vină de la ea. E posibil ca I.E. să mă fi păcălit. La acest moment nu am fost mulţumit de preţ. Nu m-am gândit să cer anularea acelui contract întrucât nu am cunoştinţă. Sunt nemulţumit de banii pe care i-am primit, poate I.E. i-a primit, poate nu. Nu am citit procura pe care i-am dat-o lui I.E. Nu aveam cunoştinţă unde era amplasat terenul. M-am deplasat la Notariatul S.N. împreună cu R.G. şi I.D., am semnat procura dată de I.E. cu privire la înstrăinarea unei suprafeţe de teren despre care nu aveam cunoştinţă unde era amplasată. Pe parcurs, am aflat că terenul era situat la pista de karting, consideră că acel teren valora 10 dolari mp întrucât moştenirea privea un teren situat în Cartierul Şerbăneşti şi în acea zonă preţul unui mp era de 10 dolari".
Faţă de aspectele arătate şi în raport cu declaraţiile martorilor R.G. şi I.E., Tribunalul a constatat că de tranzacţie s-a ocupat cea din urmă, pe baza procurii primite de la R.I., cât şi de la titulara dreptului de proprietate, I.D. Nemulţumirea martorului R.I. s-a referit la faptul că I.E. nu i-a plătit suma de bani ce i se cuvenea din vânzarea terenului. S-a constatat, totodată, că martorul R.G. nu s-a constituit parte civilă în raport cu inculpatul S.D., pretenţiile acestuia izvorând din procura încheiata cu I.E. De altfel, martorul nu a fost citat în calitate de parte civilă pentru că nici în rechizitoriul DNA nu a figurat sub această forma. Instanţa a dispus audierea acestuia ca martor, nu ca parte civilă, iar în declaraţia sa nu s-a arătat expres că se constituie parte civilă faţă de unul din cei trei inculpaţi, astfel că s-a considerat că menţionarea acestuia ca şi parte civilă pe concept este greşită, avându-se în vedere în acest şi împrejurarea că infracţiunea de luare de mită este o infracţiune de pericol şi nu de prejudiciu.
Tribunalul a arătat că titulara dreptului de proprietate era I.D. care, în declaraţia de la fila 162, a arătat că nu a suferit nicio pagubă prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi nici nu doreşte să participe în cauză ca parte civilă sau parte vătămată.
În mod similar, martorul R.G., în declaraţia din data de 4 februarie 2010 a arătat că: „Nu am suferit nici o pagubă prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi nici nu doresc să particip în cauză ca parte civilă sau parte vătămată. De întocmirea contractului de vânzare-cumpărare s-a ocupat I.E. Terenul a fost înstrăinat inculpatului S.D., nu am fost obligat de vreo persoană să închei acel contract şi de toate formalităţile s-a ocupat I.E.".
În ce-l priveşte pe martorul R.I., Tribunalul a apreciat că, urmare a contractului încheiat de procuratoarea I.E., acesta are posibilitatea unei acţiuni împotriva celei din urmă pentru suma corespunzătoare, neachitată din preţul vânzării.
Audiat fiind, însă, în faţa instanţei de judecată, acesta a declarat: „am lăsat un afiş la uşa Primăriei, am primit o ofertă, am negociat preţul, Ţ.M. (mandantul) a fost mulţumită de preţ .. am dat declaraţie în prezenta cauză în urma solicitării procurorilor DNA care au venit la domiciliul meu .. am ridicat banii în prezenţa notarului şi i-am predat Iui Ţ.M. Nu am ridicat contractul de vânzare-cumpărare pentru că nu m-au interesat la acel moment decât banii .. Mi s-a sugerat de lucrătorii de cercetare că terenul a fost subevaluat dar nu m-a interesat acest lucru şi nici valoarea lui economică prezentă".
În mod similar, în rejudecare, Ţ.M. a declarat că nu doreşte să participe în cauză ca parte civilă sau parte vătămată şi nu-şi mai aduce aminte de contractul vânzare-cumpărare încheiat în 2003 cu inculpatul S.D.
În cazul P.M. care, prin mandatara C.R.G., a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, Tribunalul a menţionat că se reţine existenţa unei procuri cu un conţinut asemănător celor arătate anterior, în sensul că obiectul mandatului permitea vânzarea către oricine va crede mandatarul de cuviinţă, la un preţ pe care îl va aprecia avantajos, indicându-se, astfel, rezultatul, iar nu elementul material al presupusei infracţiuni. În declaraţia dată în faţa instanţei, C.R.G. a învederat următoarele: „am fost mulţumită de preţ, iar banii obţinuţi i-am folosit împreună cu tatăl meu .. nu am avut niciodată impresia că aş fi condiţionată de un anumit interes pentru obţinerea titlului de proprietate .. am dat declaraţie în urma citaţiei primită de la DNA". De asemenea, în rejudecare, martora a menţionat: „Am cunoscut amplasamentul terenului pentru care s-a emis titlul de proprietate înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Nu am fost constrânsă să închei contractul de vânzare cumpărare. Am fost mulţumită de preţ. Pentru obţinerea titlului de proprietate am discutat cu mai multe persoane din cadrul Primăriei Bacău Serviciul de Cadastru".
În opinia Tribunalului, toată această situaţie prezentată punctual pe fiecare caz în parte denotă că, în speţă, nu au fost avute în vedere dispoziţiile normelor juridice aplicabile, iar dacă faptele s-ar fi petrecut în varianta prezentată de procuror, ar fi condus cel mult la existenţa unui litigiu civil având ca obiect constatarea nulităţii ori anularea contactelor încheiate. S-a apreciat, însă, că nici această variantă nu poate fi primită întrucât, la dosarul cauzei, există o documentaţie de la Judecătoria Bacău, sub semnătura preşedintelui Ş.I., de la camera notarilor publici din Bacău, în care sunt consemnate valorile de impunere pe suprafeţele din intravilanul localităţii, în care se regăseşte şi zona din str. C. şi în care preţul pe mp este de 100.000 ROL, iar anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 8 din 20 martie 2003, depusă de asemenea la dosarul cauzei, cuprinde o valoare de circulaţie a terenului din intravilanul municipiului Bacău pe zone şi străzi în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 12/1998.
Mai mult decât atât, Tribunalul a arătat că, în faza cercetării judecătoreşti, toate persoanele chemate să declare nu numai că nu au contestat valabilitatea actelor de vânzare-cumpărare semnate în faţa notarului, dar au menţionat expres că nu doresc ca aceste contracte să fie declarate nule şi că au acceptat preţul propus în tranzacţie pentru a nu exista nici o altă ofertă şi pentru că aveau nevoie de bani, fără a se desprinde din conţinutul depoziţiilor acestor martori că ar fi fost determinaţi, ameninţaţi, şantajaţi în vreun fel să semneze contractul de vânzare-cumpărare. Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că niciunul dintre semnatarii respectivelor contracte sau titulari ai dreptului de proprietate nu au fost constrânşi la încheierea acestora, că au fost mulţumiţi de preţ şi nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Aşadar, faţă de modul în care au fost reţinute, probate şi susţinute faptele de luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, Tribunalul a apreciat că activitatea celor trei inculpaţi nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracţiuni, impunându-se achitarea lor de sub aceste acuzaţii.
La aceeaşi concluzie a ajuns Tribunalul şi cu privire la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului S.D. şi constând, în opinia parchetului, în aceea că, prin inducerea în eroare a Consiliului Local Bacău, acesta ar fi determinat consilierii locali să aprobe, pe baza unei cereri formulate personal la data de 18 iunie 2002, în care menţiona mincinos că este proprietarul unui teren în suprafaţă de 12.550 mp, situat în intravilanul municipiului Bacău, cu toate că acesta era în extravilan, schimbul unui teren aparţinând municipalităţii Bacău în valoare de 2.450.350.000 ROL cu un teren care valora doar 60.000.000 ROL, prin aceasta cauzând un prejudiciu Consiliului Local Bacău în sumă de 2.390.350 ROL.
În argumentarea soluţiei de achitare a inculpatului S.D. pentru această infracţiune, Tribunalul a arătat că împrejurarea că acesta a devenit proprietar al terenurilor la data de 19 iunie 2002, respectiv la o zi după ce a depus cererea prin care a solicitat schimbul de terenuri, nu are relevanţa unei "induceri în eroare", pentru că, deşi cererea a fost depusă pe 18 iunie 2002, iar actele de vânzare-cumpărare s-au realizat pe 19 iunie 2006, abia după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare Consiliul Local Bacău, prin direcţiile sale de specialitate, a emis un raport de avizare semnat de mai mulţi specialişti şi consilieri, care au analizat atât contractul de vânzare-cumpărare, cât şi rapoartele de expertiză, expunerea de motive şi raportul de specialitate, abia ulterior dându-şi acceptul pentru schimbul de terenuri.
De asemenea, făcând trimitere la dispoziţiile Legii nr. 215/2001 (art. 36, art. 46, art. 47), Tribunalul a constatat că există un întreg angrenaj şi o multitudine de atribuţii, de verificări, cât şi un întreg mecanism cu privire la constituirea, aprobarea, luarea hotărârilor şi semnarea acestora de persoanele îndrituite. Nu în ultimul rând, a fost avută în vedere şi componenţa eterogenă a Consiliului Local Bacău de la acea perioadă. De asemenea, s-a arătat că, în exercitarea atribuţiilor care-i revin, consiliul local adoptă, potrivit art. 45, hotărâri, care se comunică în mod obligatoriu primarului localităţii şi prefectului judeţului. Hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care prin lege sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului se prevede o altă majoritate. Cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie se adoptă acele hotărâri care privesc bugetul local, contractarea de împrumuturi, impozite şi taxe locale, participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau transfrontalieră, organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului, asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine. Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor în funcţie. Legea recunoaşte, prin art. 45 alin. (5), posibilitatea ca unele hotărâri să fie adoptate prin vot secret. Acele hotărâri care au caracter individual, care privesc anumite persoane, sunt luate întotdeauna prin vot secret. Hotărârile consiliului local se semnează de "către preşedintele de şedinţă, se contrasemnează de secretar, hi situaţia în care consilierul care a condus şedinţa lipseşte sau refuză să semneze o anumită hotărâre, aceasta va fi semnată de 3 - 5 consilieri. Secretarul are aptitudinea legală de a nu contrasemna hotărârea, atunci când apreciază că aceasta este ilegală [art. 48 alin. (1)]. Într-o atare situaţie, el este obligat să-şi prezinte motivat opinia sa, care urmează a fi consemnată în procesul-verbal al şedinţei. Secretarului îi revine şi misiunea să comunice în scris hotărârea primarului şi prefectului, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data adoptării. Din punctul de vedere al naturii lor juridice, hotărârile consiliului local sunt acte administrative, care pot avea caracter normativ sau individual. În funcţie de acest caracter poate fi stabilită data intrării în vigoare a hotărârii, fiind vorba despre: data aducerii la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ; data comunicării hotărârilor cu caracter individual.
Tribunalul a apreciat că nu este corectă nici susţinerea D.N.A. în sensul că rapoartele de evaluare efectuate în cauză de evaluatorul ANEVAR, R.I.V., sunt nereale şi au fost întocmite prin inducerea în eroare a expertului, arătându-se că aceste evaluări au fost realizate la solicitarea inculpatului S.D. deşi la data efectuării schimbului nu erau obligatorii, introducându-se această obligativitate abia în 2004 (H.G. nr. 1.447 din 9 septembrie 2004). Faptul că aceste valori au fost invocate de Consiliul Local Bacău a fost considerat de Tribunal ca reprezentând o chestiune distinctă, neputându-se reţine că inculpatul a indus în eroare Consiliul Local Bacău pentru a obţine schimbul de terenuri.
În sprijinul concluziei referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune a fost invocată de Tribunal şi ordonanţa din data de 21 mai 2008 a Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, dată în Dosarul nr. 28/P/2005, prin care s-a dispus, printre altele, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor S.D., L.L.I. şi I.V.D., precum şi a învinuitului R.I.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 260 alin. (4) C. pen., referitor la schimburi de terenuri între SC I. SA şi Consiliul Local al Municipiului Bacău, întrucât această faptă nu există. De asemenea, s-a făcut trimitere la depoziţia evaluatorului R.I.V., care a precizat cu prilejul cercetării judecătoreşti că, din punctul său de vedere ca şi specialist, inculpatul S.D. nu a încheiat o afacere profitabilă, ba chiar una păguboasă. În acelaşi sens, au fost avute în vedere şi concluziile raportului de expertiză ing. A.P., respectiv suplimentul la acesta, efectuate cu ocazia rejudecării prezentei cauze.
Instanţa de fond a apreciat, totodată, că nu este îndeplinită, în cauză, nici condiţia producerii unei pagube prin fapta inculpatului, având în vedere că, prin numeroase răspunsuri ale Consiliului Local Bacău, care a figurat iniţial ca parte civilă, s-a comunicat că, în urma controalelor efectuate de instituţii ale statului, nu s-a constatat existenţa vreunui prejudiciu, motiv pentru care acesta a înţeles să nu se constituie parte civilă în cauză. S-a mai arătat că actul administrativ pus în discuţie a făcut obiectul cercetării judecătoreşti de către instanţa de contencios administrativ cu privire la legalitatea adoptării lui, concluzia finală fiind aceea că s-a respectat legea. Acest fapt a fost confirmat de martorul M. (fost prefect al municipiului Bacău), care a confirmat că, tocmai pentru faptul că au fost discuţii cu privire la aceste schimburi de terenuri, a dispus efectuarea de verificări care au constatat că actele întocmite sunt legale.
Aşadar, având în vedere lipsa vreunei acţiuni de inducere în eroare şi lipsa unui prejudiciu cert, aşa cum s-a constatat prin expertizele efectuate în cauză, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
În continuare, procedând la expunerea întocmai a situaţiei de fapt descrisă în rechizitoriu şi făcând trimitere la probele dosarului, Tribunalul a concluzionat că nu se regăsesc în speţă nici elementele de conţinut ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului S.D. şi constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de primar al municipiului Bacău, prin abuzul funcţiei, ar fi determinat membrii Consiliului Local al municipiului Bacău ca fără vinovăţie, în şedinţele din 27 iunie şi 30 iunie 2003, să aprobe schimbul a două terenuri aparţinând municipalităţii, în valoare de 33.479.705.207 ROL, cu două terenuri, respectiv un teren proprietate personală şi un teren proprietatea SC L. SA Bacău, ambele proprietate privată, fără să fi existat un aviz al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (2), art. 38 alin. (1), art. 46 alin. (1) şi (6), precum şi celelalte prevederi care reglementează atribuţiile consiliului local din Legea nr. 215/2001, apreciind că, din transpunerea acestora la speţa de faţă, rezultă cu certitudine că, în ceea ce priveşte schimburile de terenuri la care a făcut referire Parchetul, inculpatul S.D. nu a avut nici pe departe rolul determinant care s-a încercat a i se atribui. Mai mult decât atât, a fost avut în vedere faptul că schimbul de terenuri s-a efectuat între Consiliul Local Bacău, pe de o parte, şi SC L. SA, pe de altă parte, iar verificările Curţii de Conturi au confirmat, la fel cu adresa Consiliului Local Bacău, că nu există prejudiciu în cauză.
Judecătorul fondului a constatat, sub aspectul aceloraşi acuzaţii, că afirmaţiile D.N.A. în sensul că inculpatul a determinat membrii consiliului local ca „fără vinovăţie" să voteze schimbul de terenuri sunt contrazise de depoziţiile consilierilor locali, care fac parte din partide politice diferite şi care au infirmat susţinerile procurorului că ar fi fost determinaţi sau influenţaţi în vreun mod în luarea deciziilor. Astfel, martorii audiaţi în faza cercetării judecătoreşti au declarat că s-au făcut presiuni asupra lor de către D.N.A., care i-au afectat, şi, mai mult decât atât, au susţinut ceea ce rezultă de altfel şi din actele dosarului, că în cauză inculpatul nu a determinat sau influenţat pe nici unul din consilieri să voteze într-un anume mod, în ceea ce priveşte schimbul de terenuri; de altfel, primarul nu are niciun fel de atribuţii în acest sens, schimburile de terenuri implică o multitudine de proceduri, avize de legalitate, rapoarte de specialitate, rapoarte de evaluare, or este greu de acceptat că toate aceste persoane au fost influenţate de către inculpat să avizeze favorabil schimbul de terenuri. Pe de altă parte, s-a constatat de către instanţă că toate hotărârile Consiliului Local Bacău semnate de primar sau viceprimar au fost supuse controlului ierarhic superior administrativ al Prefectului Bacău, neexistând nici un fel de neregularităţi.
Pentru toate aceste considerente şi având în vedere faptul că nu s-a pricinuit vreo pagubă şi nici nu s-a produs vreo tulburare însemnată Consiliului Local Bacău, Tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi partea civilă Municipiul Bacău prin primar, criticând-o sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii şi a greşitei soluţionări a laturii civile, solicitându-se desfiinţarea sentinţei pronunţate de Tribunalul Bacău, iar, în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpaţilor, precum şi obligarea inculpatului S.D. la plata despăgubirilor civile către Municipiul Bacău.
Prin Decizia penală nr. 139 din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, cu privire la greşita încetare a procesului penal pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului L.L.I., şi nepronunţarea asupra acţiunii civile formulate de partea civilă Român Ioan, iar, pe fond, rejudecând, a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului L.L.I. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Totodată, a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă R.I. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Municipiul Bacău prin primar, iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe acesta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a constatat, referitor la infracţiunea de luare de mită de care este acuzat inculpatul S.D., precum şi inculpaţii I.L. şi L.L.I., în forma complicităţii, că este justificată soluţia de achitare dispusă de prima instanţă pe considerentul neîntrunirii elementelor constitutive ale acesteia. În acest sens, instanţa de apel a observat că elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită nu sunt întrunite sub un dublu aspect, atât cu privire la inexistenţa unei condiţionări a vânzării terenurilor în contextul exercitării atribuţiilor de serviciu de către inculpaţi constând în activităţile legate de reconstituirea dreptului de proprietate, aşa cum a reţinut şi Tribunalul, cât şi cu privire la obţinerea unui folos de către inculpatul S.D.
Referindu-se la primul aspect menţionat, Curtea, după citarea unor fragmente din considerentele Deciziei penale nr. 2986 din 27 iunie 2000 pronunţată de instanţa supremă, a reţinut că, în argumentarea existenţei legăturii de cauzalitate dintre exercitarea atribuţiilor de serviciu şi încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, acuzarea a susţinut constant, atât în rechizitoriu cât şi în motivele de apel, că vânzătorii au fost constrânşi să înstrăineze terenuri către inculpatul S.D., ca o condiţie a reconstituirii dreptului de proprietate (respectiv a înlăturării obligaţiei de plată a impozitului în situaţia vânzătorului S.C.), iar, pentru a dovedi această împrejurare, au fost invocate în probaţiune, în mod exclusiv, declaraţiile din faza de urmărire penală date în calitate de martori de respectivii vânzători.
S-a constatat, însă, că, în faza judecăţii, atât cu ocazia primei judecăţi, cât şi ulterior în rejudecarea cauzei, precum şi în faţa instanţei de apel, persoanele vizate au arătat că nu a existat nicio condiţionare a vânzării legată de reconstituirea dreptului de proprietate, nu au fost exercitate presiuni în acest sens de către inculpaţi şi că au fost mulţumite de preţul primit. De altfel, instanţa a apreciat că nici din declaraţiile de la urmărirea penală nu rezultă concluzia certă a existenţei unei astfel de condiţionări a persoanelor în favoarea cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate, ci doar, în unele din cazuri, cu privire la propunerile făcute de angajaţi ai primăriei, printre care şi inculpaţii L.L. şi I.V.D., de înstrăinare, după reconstituirea dreptului de proprietate. Astfel, s-a menţionat că, în depoziţia sa, martora I.C.D. face o referire în acest sens, însă persoana menţionată este martorul A.D., angajat al Primăriei Bacău la nivelul anului 2002, iar în actul de sesizare nici măcar nu se invocă împrejurarea că acest martor ar fi acţionat la determinarea inculpatului S.D., ci ca intermediar al inculpatului I.V.D., fără a fi adusă în discuţie împrejurarea că în acest context martorului A. i s-ar fi solicitat să exercite presiuni asupra proprietarei în scopul înstrăinării terenului către inculpatul S.D. sau de către ceilalţi inculpaţi.
Un alt aspect reţinut ca fiind relevant din coroborarea declaraţiilor vânzătorilor, inclusiv a celor date în faza de urmărire penală, a fost acela că toate contractele de vânzare-cumpărare au fost autentificate la birouri notariale de pe raza municipiului Bacău, situaţie în care acordul la vânzare al proprietarilor a fost perceput în mod direct de către notarii publici. Totodată, în opinia instanţei, lipsa condiţionării rezultă şi din faptul că actele de vânzare-cumpărare au fost întocmite după eliberarea titlurilor de proprietate (înscrisuri în absenţa cărora nici nu se putea realiza vânzarea), moment în care nu mai era posibilă exercitarea unei condiţionări sau a unei constrângeri din partea inculpaţilor, şi fără ca în prealabil să se fi încheiat înscrisuri care să consfinţească o înţelegere anterioară, de genul unui antecontract de vânzare-cumpărare.
Cât priveşte cazul particular al vânzătorului S.C., Curtea a făcut referire la declaraţia acestuia dată la D.N.A. în 14 mai 2005, în care s-a arătat că, în contextul discuţiilor legate de vânzarea terenului, inculpatul L.L. i-a spus că primarul (inculpatul S.D.) va plăti impozitul pe teren, cartea funciară şi taxele de vânzare-cumpărare, nicidecum că îi va fi înlăturată obligaţia de plată în schimbul înstrăinării terenului către acest inculpat, aşa cum reiese din rechizitoriu. Tot în acest sens, în aceeaşi declaraţie, martorul a arătat că suma de 2.800.000 ROL reprezentând impozit restant a fost achitată de inculpatul I.V.D., menţiune care, coroborată cu împrejurarea că martorul, la sugestia aceluiaşi inculpat, a formulat o cerere prin care solicita să fie scăzut de la plata impozitului întrucât până la 31 martie 2000 terenul s-a aflat în extravilanul municipiului Bacău, contrazice cu evidenţă susţinerea din rechizitoriu conform căreia inculpaţii nu au comunicat martorului valoarea reală a impozitului, ci o valoare mai mare, situaţie în care acesta a fost constrâns să vândă. Pe de altă parte, s-a arătat de către instanţa de apel că, chiar dacă ar fi acceptată teza constrângerii în situaţia vânzătorului S.C., în rechizitoriu nu se menţionează şi nici nu rezultă în vreun fel din probele administrate, existenţa unei legături de cauzalitate între vânzarea terenului aparţinând lui S.C. către inculpatul S.D. şi exercitarea atribuţiilor de serviciu de către acest inculpat.
Coroborând ansamblul probator administrat, Curtea a concluzionat că acesta certifică, în mod indubitabil, că atât inculpatul S.D., prin însăşi manifestarea efectivă de voinţă în sensul achiziţionării terenurilor, cât şi inculpaţii L.L. şi I.V.D., s-au implicat în mod direct în actele de tranzacţionare, dar, tot în mod concret, nu există probe că aceşti inculpaţi au acţionat în sensul condiţionării proprietarilor terenurilor sau intermediarilor acestora cu privire la vânzarea terenurilor în schimbul restituirii. În acest sens, s-a menţionat şi faptul că persoanele în favoarea cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate aveau propriul interes în realizarea actelor de vânzare-cumpărare, dat fiind faptul că nu mai era posibilă reconstituirea pe vechiul amplasament, iar alternativa la reconstituirea în natură, pe un alt amplasament, era, în conformitate cu ansamblul normativ al legislaţiei privind reconstituirea dreptului de proprietate al proprietăţilor preluate abuziv de către stat în perioada 1945 - 1989, propunerea de despăgubiri, fiind de notorietate că această procedură era de lungă durată şi cu şanse de reuşită incerte.
Instanţa de prim control judiciar a mai arătat că aspectul comun care se desprinde din declaraţiile date în faza de urmărire penală, respectiv acela că preţul vânzării terenurilor a fost mai mic decât valoarea lor, situaţie pe care vânzătorii ar fi aflat-o ulterior, a generat iniţial pretenţiile acestora şi a justificat teza acuzării că inculpatul S.D. a obţinut foloase constând în diferenţa dintre preţul plătit şi preţul real al terenurilor cumpărate. Însă, în opinia instanţei, nu rezultă că, anterior reconstituirii dreptului de proprietate, inculpatul, personal sau prin interpuşi, în persoana inculpaţilor L.L. şi I.V.D., ar fi condiţionat reconstituirea dreptului de proprietate de vânzarea terenurilor. De asemenea, sub acelaşi aspect, s-a mai menţionat că, ulterior, în faza judecăţii, martorii, proprietari ai terenurilor în discuţie sau intermediari ai acestora, au revenit motivat asupra declaraţiilor iniţiale, arătând că depoziţiile date în anchetă au fost scrise de către organele judiciare, că menţiunile cu privire la preţul terenurilor au fost făcute la insistenţele anchetatorilor, aceştia sugerându-le că pot obţine venituri suplimentare în acest mod, cu toţii declarându-se mulţumiţi de preţul primit. Relevantă în acest sens a fost apreciată declaraţia martorului C.P. din faza de judecată a apelului, care a arătat că declaraţia de la urmărirea penală a fost dată sub o anume presiune psihologică, fiind vizitat la domiciliu seara la orele 23:00 de un lucrător D.N.A. care i-a spus că a doua zi dimineaţa la orele 4:00 va trebui să meargă la Bucureşti pentru declaraţii, că odată ajuns la sediul DNA, anchetatorii au insistat ca martorul să declare asupra unor aspecte în sensul dorit de dânşii, motiv pentru care martorul, „ca să termine cu ei, a declarat în două ape".
S-a conchis, prin urmare, că, şi în situaţia în care ar fi avute în vedere în mod exclusiv declaraţiile de la urmărirea penală ale persoanelor încadrate în categoria vânzătorilor sau ale intermediarilor, tot nu s-ar putea ajunge la concluzia certă referitoare la subzistenţa unei legături de cauzalitate între încheierea contractelor de vânzare-cumpărare şi exercitarea atribuţiilor de serviciu de către inculpatul S.D., acuzarea neputând dovedi faptul că vânzarea terenurilor a fost făcută pentru a determina funcţionarul (în speţă inculpatul S.D.) să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Referindu-se, în continuare, la susţinerea acuzării în sensul că inculpatul S.D. a avut un interes în reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenuri situate în zona periferică de sud a municipiului Bacău, pentru ca ulterior să procedeze la achiziţionarea acestora, instanţa a acceptat ca fiind reală această împrejurare, însă a evidenţiat că noţiunea de foloase nu este echivalentă cu cea de interes şi că, în cauză, pentru satisfacerea acestui interes, a fost executată o contraprestaţie, respectiv a fost plătit un preţ. A arătat Curtea, sub acest aspect că, în sprijinul acuzaţiei referitoare la obţinerea de foloase necuvenite, au fost invocate declaraţiile vânzătorilor din faza de urmărire penală care, în parte, s-au declarat nemulţumiţi de preţul primit, după ce ar fi aflat ulterior că valoarea terenurilor din zonă ar fi fost mai mare, precum şi raportul de evaluare întocmit de expertul ANEVAR R.I.V., din care rezultă că preţul mediu al terenurilor din zona menţionată ar fi fost de aproximativ 6 dolari pe mp, iar preţul mediu plătit s-a situat în jurul sumei de 1 dolar pe mp, în această situaţie diferenţa dintre cele două sume fiind considerată „folos". Or, s-a subliniat din nou, că martorii au revenit motivat asupra declaraţiilor iniţiale, arătând în declaraţii succesive, date inclusiv în faţa instanţei de apel, că sunt mulţumiţi de preţ şi nu au pretenţii de la inculpatul S.D., iar, cu privire la valoarea terenului trebuie să se facă distincţie între aceasta, ca o mărime estimată cu o doză de subiectivism, şi preţ, ca sumă concretă rezultată între valoarea optimizată de vânzător şi oferta cumpărătorului.
Pornind de la aceste consideraţii, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, reţinând că folosul dobândit este constituit din diferenţa dintre valoarea estimată şi preţul tranzacţiei, acuzarea şi-a asumat riscul unor aprecieri subiective, uşor de înlăturat inclusiv prin faptul că vânzătorii sau intermediarii acestora s-au declarat ulterior mulţumiţi de preţ. În acest sens, s-a făcut trimitere chiar la rechizitoriu, care menţionează în legătură cu folosul material că „S.C. apreciază că a fost obligat să cedeze terenul la un preţ subevaluat pe care îl apreciază la suma de 200.000.000 ROL", iar, în cazul lui C.C. că acesta „solicită plata unei diferenţe de 90.000 de DOLARI S.U.A. pentru terenul obţinut de S.D. pentru infracţiunea de corupţie."
În opinia Curţii, s-ar fi putut aduce în discuţie obţinerea unui folos în situaţia în care s-ar fi demonstrat existenţa unui interes în achiziţionarea terenurilor din partea altor persoane, la un preţ superior, însă, sub acest aspect, martorii au declarat la unison că inculpatul S.D. a fost singurul care şi-a manifestat interesul să cumpere teren în zonă. Relevantă cu privire la aspectul menţionat a fost apreciată declaraţia martorei C.R.G., audiată şi de către instanţa de apel, care a arătat că, după ce i s-a eliberat titlul de proprietate, a dat un anunţ la mica publicitate prin care oferea terenul la vânzare, singura ofertă de cumpărare fiind de la SC C., societatea inculpatului S.D., la preţul de 1 dolar mp, ofertă cu care martora s-a declarat mulţumită. S-a considerat de către instanţă că declaraţia martorei demonstrează cu evidenţă şi lipsa unei legături dintre exercitarea atribuţiilor de serviciu de către inculpaţi cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate şi cumpărarea terenului de către inculpatul S.D.
În acelaşi sens, s-a făcut referire şi la împrejurarea că preţurile plătite de inculpatul S.D. nu au fost unele derizorii, vânzătorii au obţinut sume importante în urma tranzacţiilor, în acest sens martora I.C.D. arătând că a cumpărat un apartament cu banii primiţi.
Curtea de apel a mai arătat că, într-adevăr, obţinerea unor terenuri de către inculpatul S.D. în astfel de condiţii impune concluzia că au existat acţiuni concrete de cumpărare a acestora în contextul deţinerii funcţiei de primar (inculpatul S.D.), respectiv viceprimar (inculpatul L.L.) şi funcţionar în cadrul Primăriei Bacău, membru al Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar (inculpatul I.V.D.) şi a folosirii acestor funcţii în realizarea scopului menţionat (prin acţiunile de identificare a persoanelor care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate cărora nu li se puteau retroceda terenurile pe vechiul amplasament, derularea cu celeritate, în mod preferenţial, a procedurilor legate de aplicarea legilor privind fondul funciar în cazul acestor persoane, alegerea amplasamentelor în zona care servea intereselor inculpatului S.D., cu precizarea că sub acest ultim aspect trebuie reţinută în favoarea inculpaţilor împrejurarea că în zona respectivă exista teren disponibil), dar s-a apreciat că respectivele acţiuni nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, sub aspectul laturii obiective, pe considerentul absenţei condiţionării vânzărilor terenurilor în contextul exercitării atribuţiilor de serviciu de către inculpaţi şi neobţinerii unui „folos" în sensul art. 254 C. pen. de către inculpatul S.D., fiind incidente prevederile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Referitor la infracţiunile de fals reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului L.L.I. cu privire la perfectarea documentaţiei necesare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, s-a constatat că, din eroare, prima instanţă nu a avut în vedere cu privire la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., împrejurarea că maximul special al pedepsei stabilit de textul incriminator se majorează cu 2 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în actul de sesizare menţionându-se că această infracţiune a fost săvârşită pentru a ascunde o infracţiune de corupţie. În aceste condiţii, s-a apreciat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale prevăzut de art. 124 C. pen. nu s-a împlinit, impunându-se pronunţarea unei soluţii pe fond cu privire la infracţiunea de fals intelectual.
În acest sens, s-a arătat că, prin rechizitoriu, s-a reţinut că inculpatul L.L. ar fi determinat anumite persoane fizice să întocmească în numele părţilor vătămate B.V., M.O., F.M., C.C., C.M. şi Ţ.M. cereri pentru eliberarea de certificate de urbanism semnate în fals de către inculpat, care au fost utilizate ulterior la notar.
În legătură cu această acuzaţie, s-a constatat, în primul rând, că menţiunea referitoare la semnarea în fals a certificatelor de urbanism nu îşi găseşte acoperirea în realitatea faptelor, inculpatul L.L. semnând certificatele de urbanism în exercitarea funcţiei, ca urmare a delegării atribuţiilor de serviciu de către primarul în funcţie la acea dată, inculpatul S.D.
Pe de altă parte, făcând referire la dispoziţiile art. 289 C. pen., instanţa a apreciat că, în speţă, nu se regăseşte elementul material al infracţiunii de fals intelectual, acuzarea susţinând că împrejurarea nereală consemnată în cuprinsul certificatelor de urbanism se referă la existenţa cererilor întocmite de persoanele menţionate pentru eliberarea acestor certificate. Însă, în opinia instanţei, ceea ce ar fi trebuit reţinut este faptul că certificatele de urbanism nu cuprind menţiuni neconforme cu realitatea, întrucât au avut la bază cereri pentru eliberarea acestora, iar datele tehnice şi scopul emiterii sunt reale. Împrejurarea că cererile respective nu au fost formulate de titulari nu interesează sub aspectul întrunirii conţinutului constitutiv al infracţiunii de fals intelectual, ci, eventual, poate constitui infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (iar nu fals în declaraţii, aşa cum a reţinut Parchetul). Aspectele menţionate nu au fost, însă, soluţionate pe fond de către instanţa de apel având în vedere că, în ceea ce priveşte celelalte infracţiuni de fals, în mod corect a fost încetat procesul penal pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi, în cauză, nu s-a solicitat continuarea procesului penal în conformitate cu prevederile art. 13 C. pen.
În consecinţă, faţă de aspectele precizate, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual sub aspectul laturii obiective, impunându-se achitarea inculpatului L.L. pentru această infracţiune în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen., s-a arătat că aceasta presupune, ca situaţie premisă, o înţelegere între mai multe persoane, în vederea desfăşurării unor activităţi prohibite de lege şi sancţionate de legea penală ca infracţiuni. Aceasta subzistă independent de săvârşirea infracţiunii sau a infracţiunilor proiectate, însă, în mod logic, pentru incidenţa prevederilor art. 323 C. pen., asocierea se impune a fi construită în vederea săvârşirii de infracţiuni, iar nu a unor activităţi care nu sunt sancţionabile penal.
Având în vedere că, în cauză, prin rechizitoriu, asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni a fost imputată inculpaţilor în legătură cu infracţiunea de luare mită şi infracţiunile de fals, presupus a fi săvârşite pentru ascunderea acestei infracţiuni, iar, pentru considerentele expuse, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora din urmă, instanţa de apel a considerat că nu se regăsesc nici elementele de conţinut ale infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen., activităţile inculpaţilor ce ar constitui scopul asocierii nefiind sancţionabile penal.
Circumscris infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. şi art. 17 lit. d) C. pen., de săvârşirea cărora a fost acuzat inculpatul S.D., Curtea de apel a constatat că, în esenţă, prin actul de sesizare, s-a reţinut în sarcina acestuia că a indus în eroare consilierii locali ai municipiului Bacău să aprobe, pe baza unei cereri formulate personal la data de 18 iunie 2002, în care preciza în mod nereal că este proprietarul unei suprafeţe de teren de 12.250 mp situată în intravilanul municipiului Bacău, deşi acesta se afla în realitate în extravilan, schimbul terenului respectiv, pe care l-a cumpărat cu numai 60.000.000 ROL, cu un teren aparţinând municipalităţii în valoare de 2.450.350.000 ROL (în cazul infracţiunii de înşelăciune), precum şi faptul că, în calitatea de primar al municipiului Bacău, prin abuzul funcţiei, a determinat membrii Consiliului Local Bacău ca, fără vinovăţie, în şedinţele din 27 şi 30 iunie 2002, să aprobe schimbul între două terenuri aparţinând municipalităţii, în valoare totală de 32.146.337.296 ROL, cu două terenuri (unul aparţinând inculpatului, iar al doilea aparţinând SC L. SA Bacău), deşi nu a existat aviz al Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru trecerea din domeniul public în cel privat al unuia dintre terenurile ce au făcut obiectul schimbului (în cazul infracţiunii de abuz în serviciu).
Raportat la acuzaţia de înşelăciune, instanţa a constatat că, într-adevăr, cererea a fost formulată la data de 18 iunie 2002, iar, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că vânzarea a fost autentificată a doua zi, însă schimbul de terenuri a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 161 din 27 iunie 2002, dată până la care a fost depusă documentaţia care atesta calitatea de proprietar. Pe de altă parte, s-a apreciat că, în mod justificat, prima instanţă a avut în vedere că a fost respectată procedura stabilită de lege în cazul aprobării schimbului, proiectul de hotărâre fiind avizat prin raportul de specialitate, primind avizul de legalitate şi fiind avizat favorabil prin raportul de avizare, astfel că documentaţia care a stat la baza schimbului a fost verificată potrivit Legii nr. 215/2001 de mai multe comisii de specialitate, care aveau obligaţia de a constata dacă schimbul solicitat întruneşte condiţiile de legalitate, situaţie în care nu se putea realiza inducerea în eroare.
S-a arătat, de asemenea, că, atât cu privire la această infracţiune, cât şi cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, partea civilă Municipiul Bacău, prin primar, a criticat sentinţa apelată exclusiv prin luarea în considerare a expertizei tehnice evaluatorii efectuată cu ocazia rejudecării, prin care s-a stabilit absenţa unui prejudiciu în dauna municipalităţii prin schimburile de teren menţionate, pe considerentul că „de existenţa prejudiciului era condiţionată însăşi existenţa infracţiunii". Raţionamentul a fost considerat, însă, ca fiind unul greşit, pentru că, pe lângă cerinţa producerii unei pagube, respectiv a tulburării însemnate a bunului mers al instituţiei publice care, raportat la circumstanţele concrete ale speţei, ar decurge, conform actului de sesizare, tot din producerea unui prejudiciu în urma schimbului dezavantajos pentru municipalitate, întrunirea elementelor constitutive ale celor două infracţiuni nu subzistă pe considerentul lipsei „inducerii în eroare" în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, respectiv a lipsei oricărei probe în ceea ce priveşte acte concrete de determinare din partea inculpatului S.D. orientate către persoanele consilierilor locali în scopul exercitării dreptului de vot de către aceştia pentru aprobarea schimburilor de terenuri. În acest sens, s-a menţionat că, de fapt, ceea ce se încearcă a se acredita prin actul de sesizare este împrejurarea că membrii Consiliului local ar fi aprobat schimbul de terenuri determinaţi fiind de autoritatea inculpatului, primar în funcţie la acea dată, însă, a constatat instanţa, sub acest aspect, că lipseşte orice probă concretă, dorindu-se practic dovedirea împrejurărilor relevate pe baza unor prezumţii. Astfel, circumstanţele în care au fost perfectate schimburile în favoarea inculpatului sau a societăţilor comerciale controlate de acesta ar fi putut conduce la concluzia unei favorizări din partea instituţiilor statului, prin reprezentanţii lor, însă condiţionat de prezentarea unor probe concrete în acest sens, dar acuzarea nu a reuşit să producă dovezi, nefiind demonstrată existenţa unei „induceri în eroare" sau a unei determinări la acţiune a consilierilor locali „fără vinovăţie", aşa cum eronat s-a reţinut în rechizitoriu.
Cu privire la menţiunea din rechizitoriu, considerată de către acuzare ca element probaţional al abuzului, respectiv faptul că schimbul de terenuri a fost aprobat în lipsa avizului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în absenţa căruia respectivul schimb era ilegal, instanţa a arătat că revenea Consiliului local, prin reprezentanţii săi, obligaţia să constate dacă sunt sau nu respectate condiţiile prevăzute de lege pentru perfectarea schimbului.
Ca urmare, Curtea a constatat că, în mod corect, s-a dispus achitarea inculpatului S.D., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., aprobarea schimbului de terenuri neintrând în sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
Referitor la acţiunea civilă promovată de partea civilă R.I., instanţa de prim control judiciar a arătat că, în principal, infracţiunea de luare de mită este o infracţiune de pericol, prin incriminarea acesteia urmărindu-se ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, însă, în subsidiar, săvârşirea acestei infracţiuni poate afecta şi relaţiile sociale ce privesc ocrotirea patrimoniului, prin producerea unei pagube, rezultat al conduitei ilicite, astfel că s-a apreciat că acţiunea civilă exercitată alăturat acţiunii penale este admisibilă şi, ca urmare, se impunea soluţionarea pe fondul acesteia a acţiunii civile formulate, în cauză, de partea civilă R.I. (iar nu lăsarea nesoluţionată).
Analizând, în acest context, temeinicia cererii, s-a reţinut de către Curte că vânzarea terenului aparţinând părţii civile a fost realizată printr-un intermediar, respectiv martora I.E., care a declarat că a primit procură în acest sens de la comoştenitori, printre aceştia numărându-se şi partea civilă, cu toţii manifestându-şi acordul pentru înstrăinare. După încheierea actelor de vânzare la notar şi primirea preţului, toţi coproprietarii, inclusiv partea civilă, s-au declarat mulţumiţi de preţ. În consecinţă, în lipsa unor alte mijloace de probă care să formeze convingerea instanţei în sens contrar, aceasta a apreciat că pretenţiile părţii civile exprimă dorinţa ei de a câştiga o sumă suplimentară de bani cu titlu de preţ, ca efect al unei tranzacţii anterioare, legal încheiate, cererea neputând fi primită întrucât actele încheiate între părţi au deplină autoritate în raporturile juridice dintre ele. în consecinţă, s-a considerat că se impune respingerea acţiunii civile formulate de partea civilă R.I., ca nefondată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia "Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi partea civilă Municipiul Bacău, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, invocând motivul de recurs reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968), Ministerul Public a susţinut, în cuprinsul memoriului scris, că, în cauză, a fost comisă o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpaţilor S.D., L.L.I. şi I.V.D. pentru infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, şi luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (reţinută în sarcina primului inculpat în forma autoratului, iar, în privinţa ultimilor doi inculpaţi în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior), a inculpatului L.L.I. pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), precum şi a inculpatului S.D. pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. (1969), şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969) raportat la art. 2481 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), motiv pentru care a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale recurate, precum şi a sentinţei pronunţată de Tribunalul Bacău şi condamnarea inculpaţilor pentru comiterea respectivelor infracţiuni.
După o expunere succintă a situaţiei de fapt reţinută în rechizitoriu, precum şi a unor consideraţii teoretice cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor menţionate anterior, Parchetul a arătat, în esenţă, în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. (1969), că, din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu că intimaţii au acţionat în baza unei înţelegeri prealabile, în folosul inculpatului S.D., necesitatea asocierii, iniţiată de cel din urmă, decurgând din folosirea în interes personal a cunoştinţelor în materie cadastrală ale inculpatului I.V.D. (care, urmare atribuţiilor sale de serviciu, a procedat la identificarea suprafeţelor de teren pe care S.D. era interesat să le achiziţioneze şi a participat la încheierea unora din contractele de vânzare-cumpărare), precum şi a inculpatului L.L.I. (care a facilitat întocmirea cu celeritate a documentelor necesare reconstituirii dreptului de proprietate, asigurând interfaţa între interesul legal al proprietarilor ce revendicau terenurile şi scopul fraudulos al lui S.D. de a obţine suprafeţe de teren în anumite zone), prin delegarea căruia în funcţia de preşedinte al Comisiei municipale Bacău pentru aplicarea Legii fondului funciar şi în conivenţă cu acesta, inculpatul S.D. şi-a ascuns interesul real, fraudulos, de a desfăşura activităţi de investiţii imobiliare prin exercitarea abuzivă, ulterioară, a atribuţiilor conferite de lege, potrivit calităţii de primar al municipiului Bacău.
În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, procurorul a făcut trimitere la probatoriul administrat în etapa nepublică a procesului şi, referindu-se, în continuare, la anumite împrejurări (faptul că vânzătorii formulaseră cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu mult timp înainte, fără ca acestea să fie soluţionate; condiţiile de semiclandestinitate în care s-a realizat acordul de voinţă al părţilor în faţa notarului public; diferenţa între preţul real al terenurilor şi cel al vânzărilor efective; durata scurtă de timp în care, după identificarea titularilor, a fost reconstituit dreptul lor de proprietate asupra terenurilor; faptul că, în perioada în care inculpatul S.D. a achiziţionat terenurile, era deja născut interesul său de a obţine suprafeţe la preţuri sub valoarea pieţei, în vederea creării unui teren compact ce urma a fi folosit într-o acţiune de schimb cu Consiliul Local Bacău) din care, în opinia sa, rezultă condiţionarea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de vânzarea ulterioară a acestora către inculpatul S.D. la preţuri mult inferioare valorii lor, a concluzionat, contrar celor reţinute de instanţele inferioare, că sunt întrunite, în cauză, în persoana celor trei inculpaţi, elementele de conţinut ale acestei infracţiuni.
S-a mai arătat de către Ministerul Public, în legătură cu infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. (1969), că cererea formulată în nume personal de inculpatul S.D. la data de 18 iunie 2002, în care arăta că era proprietarul unei suprafeţe de 12.550 mp, deşi perfectarea vânzării-cumpărării cu numitul T.I. s-a realizat la data de 19 iunie 2002, făcând, totodată, menţiunea situării terenului în intravilanul municipiului Bacău, cu toate că acesta se afla în extravilan, precum şi faptul că valoarea reală a terenului, de 60 milioane ROL, era mult inferioară celui oferit la schimb, respectiv 2.450.350.000 ROL, constituie împrejurări ce demonstrează acţiunea inculpatului de inducere în eroare a consilierilor locali, în scopul creării unor avantaje patrimoniale proprii şi a prejudicierii părţii civile.
De asemenea, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, Parchetul a apreciat că, prin valorificarea în mod nejustificat, a raportului întocmit de Curtea de Conturi a României şi a menţiunilor din Adresa nr. 37547 din 23 noiembrie 2006 a Consiliului Local Bacău, ignorând, astfel, Adresa nr. 16209 din 27 octombrie 2010 a Municipiului Bacău, precum şi concluziile expertizei tehnice întocmite în cauză, instanţele au ajuns la concluzia greşită că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele existente la dosar demonstrând că, prin faptele inculpatului S.D., s-a produs o pagubă în patrimoniul părţii civile.
În legătură cu infracţiunea de fals intelectual reţinută în sarcina inculpatului L.L.I., procurorul a menţionat, oral, la termenul de judecată din data de 15 septembrie 2014, că acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a semnat patru certificate de urbanism, având reprezentarea că nu au fost solicitate de persoanele îndreptăţite.
Totodată, cu ocazia cuvântului la dezbateri, procurorul reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a suplimentat oral motivele scrise de recurs, solicitând, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 5 din C. pen. în vigoare, reîncadrarea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii în noua codificare penală specială şi, constatând că inculpatul S.D. a decedat pe parcursul desfăşurării procedurii judiciare în faţa instanţei, iar, în privinţa celorlalţi inculpaţi, s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, reglementat de art. 154 şi art. 155 alin. (4) C. pen., cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 367 C. pen. (ambii inculpaţi), art. 326 C. pen., art. 321 C. pen. şi art. 323 C. pen. (doar inculpatul L.L.I.), pronunţarea, în aceste limite, a unei soluţii- de încetare a procesului penal întemeiată pe prevederile art. 16 lit. f) C. proc. pen. Referitor la infracţiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., procurorul a solicitat condamnarea inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D. la pedepse cu închisoarea.
Grava eroare de fapt a fost invocată, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 17 şi 18 C. proc. pen. (1968), şi de partea civilă Municipiul Bacău care, în cuprinsul memoriului scris depus la dosar, făcând referire la infracţiunile de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice şi luare de mită, a prezentat, în esenţă, aspecte comune cu cele ale Parchetului în argumentarea caracterului eronat al soluţiei de achitare a inculpaţilor, solicitând, subsecvent admiterii căii de atac şi casării hotărârilor recurate, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de apel în vederea efectuării unei noi expertize evaluatorii, iar, în subsidiar, rejudecarea dosarului de către instanţa de ultim control judiciar şi condamnarea inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D. pentru acuzaţiile formulate împotriva lor. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.D., partea civilă a solicitat încetarea procesului penal, iar, sub aspectul laturii civile, introducerea în cauză a moştenitorilor şi obligarea acestora la plata despăgubirilor civile către Municipiul Bacău.
Având în vedere hotărârile de achitare a celor trei inculpaţi pronunţate în cauză de instanţele inferioare cu privire la o parte dintre infracţiunile pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, limitele recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi de partea civilă Municipiul Bacău, precum şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (Hotărârea din 27 iunie 2000 pronunţată în Cauza Constantinescu împotriva României, Hotărârea din 8 martie 2007 pronunţată în Cauza Dănilă împotriva României, Hotărârea din 29 martie 2007 pronunţată în Cauza Mircea împotriva României, Hotărârea din 27 septembrie 2007 pronunţată în Cauza Reinner şi alţii împotriva României, Hotărârea din 29 aprilie 2008 pronunţată în Cauza Spânu împotriva României, Hotărârea din 24 februarie 2009 pronunţată în Cauza Tarău împotriva României ş.a.), Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (1) raportat la art. 70 alin. (2) C. proc. pen. (1968), apus în vedere intimaţilor L.L.I. şi I.V.D., în şedinţa publică din data de 5 septembrie 2013, dreptul de a da declaraţii, ocazie cu care, aşa cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată, aceştia au arătat că nu doresc să fie audiaţi în faţa instanţei de recurs, menţinându-şi declaraţiile date anterior în cauză.
Totodată, în aceeaşi şedinţă, precum şi la termenele de judecată din 31 octombrie 2013, 12 decembrie 2013 şi 24 aprilie 2014, Înalta Curte a dispus, din oficiu, readministrarea probatoriului relevant pe care s-a fundamentat dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor, sens în care au fost citaţi, în vederea reaudierii, martorii S.C., I.C.D., S.N., I.E., A.L., C.P., C.R.G., P.M. şi S.I.
În conformitate cu dispoziţiile art. 327 alin. (1) C. proc. pen. (1968), instanţa de recurs a procedat la audierea, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, a martorilor I.C.D., A.L., I.E., S.N., C.P., S.I. şi C.R.G., iar, în ceea ce îi priveşte pe martorii S.C., P.M., C.C., I.D. şi P.Gh., la termenele de judecată din 27 februarie 2014 şi 14 mai 2014, a făcut aplicarea prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. (1968), constatând imposibilitatea reaudierii lor, întrucât primii sunt netransportabili, iar ceilalţi doi sunt decedaţi. Ca urmare, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2014, s-a dat citire depoziţiilor date în cursul urmăririi penale de martorii S.C., C.C., I.D. şi P.Gh.
De asemenea, instanţa de recurs a încuviinţat inculpatului L.L.I. şi intimaţilor moştenitori ai inculpatului S.D. proba cu înscrisuri, ce au fost depuse la dosar.
Examinând hotărârile recurate prin raportare la criticile concrete formulate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 15 C. proc. pen. (1968), Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi de partea civilă Municipiul Bacău ca fiind fondate, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Pe de altă parte, având în vedere că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău la data de 6 noiembrie 2012, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, interval în care au fost promovate de parchet şi partea civilă (în termenul prevăzut de lege) şi căile de atac ce fac obiectul prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. II din actul normativ menţionat, recursurile formulate fiind supuse dispoziţiilor privind cazurile de casare prevăzute de Codul de procedură penală în forma anterioară modificărilor introduse prin Legea nr. 2/2013.
Totodată, ca o problemă prealabilă examinării criticilor formulate de partea civilă Municipiul Bacău, Înalta Curte arată că, deşi aceasta a invocat şi cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 17 C. proc. pen. (1968), nu a supus analizei instanţei de ultim control judiciar aspecte care s-ar putea subsuma motivelor de recurs indicate, criticile aduse hotărârilor atacate vizând, în concret, greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a unei grave erori ce ar fi fost comisă de instanţele inferioare, chestiune ce se circumscrie şi urmează a fi examinată exclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968).
În ceea ce priveşte solicitarea formulată de reprezentantul Ministerului Public la termenul de judecată din data de 15 septembrie 2014 (când au avut loc dezbaterile asupra recursurilor declarate în cauză), în sensul încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului S.D. ca urmare a intervenim decesului acestuia, precum şi împotriva inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D. ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale în cazul unora dintre infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, deşi nu a fost circumscrisă de procuror vreunui caz de casare, faţă de aspectele invocate, Înalta Curte va proceda la analizarea respectivei solicitări în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen. (1968), ce poate fi luat în considerare chiar dacă nu a fost invocat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. (1968), întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 38510 alin. (21) raportat la art. 3859 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. (1968).
2. În al doilea rând, tot cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, sens în care vor fi avute în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din noul C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Ca urmare, realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi, respectiv din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidentă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, cea în vigoare la momentul examinării prezentelor recursuri, aceasta conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţi.
Astfel, inculpaţii S.D. (în calitate de autor), L.L.I. şi I.V.D. (în calitate de complici) au fost trimişi în judecată pentru comiterea, în formă continuată, a infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 de ani, ce îşi găseşte corespondent în noua reglementare în dispoziţiile art. 289 C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni. În ce priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, aceasta este justificată de faptul că inculpatul S.D., în calitate de primar, avea şi atribuţii de sancţionare a contravenţiilor, în baza legilor speciale ce reglementau desfăşurarea activităţilor la care se referea art. 68 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în vigoare la data faptelor.
Totodată, inculpaţii au mai fost acuzaţi de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii de la 3 la 17 ani şi care, în noua codificare, aşa cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se regăseşte în dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., fiind sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Sub acest aspect, Înalta Curte arată că se impune a fi reţinut şi alin. (2) al art. 367 C. pen. raportat la limita maximă a pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea de luare de mită ce, potrivit actului de sesizare, ar intra în scopul asocierii şi care depăşeşte 10 ani închisoare.
În plus, inculpatul S.D. a mai fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. (1969), şi abuz în serviciu contra intereselor publice (în formă continuată), prevăzută de art. 248 C. pen. (1969) raportat la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), infracţiuni care, în prezent, au suferit modificări sub aspectul tratamentului sancţionator, în sensul că art. 244 alin. (2) C. pen. prevede pentru infracţiunea de înşelăciune închisoarea de la 1 la 5 ani (spre deosebire de vechea reglementare care prevedea închisoarea de la 10 la 20 de ani), iar art. 297 alin. (1) C. pen. stabileşte pentru infracţiunea de abuz în serviciu limite de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare (în timp ce, potrivit legii anterioare, infracţiunea era sancţionată cu închisoarea de la 5 la 17 ani).
Un tratament penal mai blând prevede noua lege penală şi cu privire la infracţiunile de fals reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului L.L.I., astfel că infracţiunea de participaţie improprie la fals în declaraţii, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (reglementată de dispoziţiile legii anterioare în art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.), este sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (spre deosebire de vechea codificare, care prevedea închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă), infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (reglementată de dispoziţiile legii anterioare în art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) este sancţionată cu închisoarea de la 1 la 5 ani (spre deosebire de vechea codificare, care prevedea închisoare de la 6 luni la 7 ani), iar infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (reglementată de dispoziţiile legii anterioare în art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) este sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă (spre deosebire de vechea codificare, care prevedea închisoare de la 3 luni la 5 ani).
Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător, Codul penal în vigoare (art. 36) reglementând sub acest aspect un spor mai redus, respectiv de până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii.
Deşi reprezentantul Ministerului Public a solicitat aplicarea, cu privire la infracţiunea de luare de mită de care sunt acuzaţi inculpaţii, şi a dispoziţiilor art. 77 lit. a) C. pen., Înalta Curte nu poate da curs acestei solicitări, având în vedere că circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. (1969), iniţial reţinută în rechizitoriu, a fost înlăturată de instanţa de fond, iar căile de atac promovate de Parchet nu au vizat respectiva chestiune, astfel încât, în această privinţă, soluţiile instanţelor inferioare au dobândit putere de lucru judecat, nemaiputând fi modificate sub aspectul incidenţei circumstanţei agravante menţionate.
Rezultă, aşadar, că pentru toate acuzaţiile penale formulate împotriva inculpaţilor, noul C. pen. se învederează ca fiind mai blând sub aspectul regimului sancţionator, stabilind limite de pedeapsă mai reduse decât cele din vechea reglementare, împrejurare în care se constată cu privire la o parte dintre infracţiuni (înşelăciune, participaţie improprie la fals în declaraţii, fals intelectual, uz de fals) incidenţa prevederilor art. 154 şi art. 155 alin. (4) C. pen. referitoare la împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale.
Ca urmare, evaluând în mod coroborat toate dispoziţiile legale la care s-a făcut anterior referire, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpaţii S.D., L.L.I. şi I.V.D. este legea penală în vigoare care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a intimaţilor, crează acestora o situaţie mai avantajoasă, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din noul C. pen.
3. Procedând, în continuare, la examinarea criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968), hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Eroarea gravă de fapt presupune reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau, dimpotrivă, nereţinerea unei astfel de împrejurări, deşi materialul probator de la dosar o confirma, ambele situaţii fiind rezultatul denaturării grave a probelor. Rezultă, aşadar, că existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta decât dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.
a) Dispunând, în cauză, achitarea inculpaţilor S.D., L.L.I. şi I.V.D. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, în cazul ultimilor doi inculpaţi), Tribunalul şi Curtea de apel au apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia sub aspectul laturii obiective, reţinând, în esenţă, că nu a existat din partea inculpatului S.D. - ajutat de ceilalţi doi inculpaţi - o condiţionare a îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de vânzarea lor ulterioară către acesta şi că nu s-a dovedit obţinerea unui folos necuvenit de către inculpat prin încheierea respectivelor contracte de vânzare-cumpărare.
Pentru a ajunge, însă, la această concluzie, instanţele inferioare au ignorat anumite împrejurări esenţiale, cu relevanţă sub aspectul caracterizării faptelor ca infracţiuni şi dovedite ca atare de ansamblul probator administrat în cauză, şi au valorificat, în mod arbitrar, fără o justificare valabilă, exclusiv depoziţiile unora dintre martorii audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, soluţia de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea de luare de mită (în forma autoratului, respectiv a complicităţii) fiind, astfel, consecinţa unei grave erori de fapt, prin nereţinerea unor aspecte evidente din care rezulta existenţa tuturor elementelor de conţinut ale acestei infracţiuni.
Întrucât, în cauză, aşa cum s-a arătat, eroarea de fapt poartă asupra unor împrejurări ce vizează latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată (pretinderea de către inculpatul S.D. - cu complicitatea inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D. - a unor foloase necuvenite în scopul îndeplinirii, respectiv al neîndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu), Înalta Curte va avea în vedere, în expunerea considerentelor, doar aceste împrejurări, celelalte aspecte ce ţin de situaţia faptică (atribuţiile de serviciu ale inculpatului S.D. în calitate de primar al municipiului Bacău şi preşedinte al Comisiei Municipale Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, realitatea încheierii convenţiilor de vânzare-cumpărare, reconstituirea, în prealabil, a dreptului de proprietate privată al persoanelor îndreptăţite asupra terenurilor ce au format obiectul acestora, plata preţului contractelor, modalitatea de întocmire a documentaţiei ce a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate) fiind corect reţinute de instanţele de fond şi necontestate de către inculpaţi sau recurenţi.
Astfel, instanţa de recurs apreciază că, în analiza efectuată, Tribunalul şi Curtea de apel trebuiau să evalueze, în primul rând, contextul şi perioada de timp în care a fost supusă validării Comisiei Judeţene Bacău, la propunerea Comisiei Municipale Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi punerea în posesie a proprietarilor (inculpaţii S.D. şi L.L.I. fiind preşedinţi ai comisiei, iar inculpatul I.V.D. membru al acesteia), reconstituirea dreptului de proprietate al numiţilor F.M., M.O., Ţ.M., I.D., R.I., R.G., P.M., C.C., C.M. şi S.I. asupra unor suprafeţe de teren din municipiul Bacău şi în care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare cu privire la acestea între respectivele persoane şi inculpatul S.D. (direct sau prin intermediul Asociaţiei Club K.S.M.S. AFJ Bacău), şi anume într-un moment în care devenise actual interesul celui din urmă de a achiziţiona suprafeţe mari de teren, la preţuri subevaluate, derizorii, în str. Chimiei din municipiul Bacău.
În acest sens, se observă din înscrisurile ataşate la dosar că, prin Încheierea nr. 32 din 12 martie 2002 a Judecătoriei Bacău, s-a dispus înfiinţarea Asociaţiei Club K.S.M.S. AFJ Bacău, având ca membri fondatori SC S. SRL, SC D. SRL (societăţi controlate de inculpatul S.D.) şi SC T.I. SRL, la data de 18 iulie 2002 aceasta, prin administratorul său, solicitând autorităţii locale concesionarea unui teren în suprafaţă de 35.677 mp în str. C. din municipiul Bacău pentru amenajarea unei piste de karting, „în continuarea proprietăţii d-lui D.S., membru fondator al asociaţiei". Deşi aspectele menţionate în cuprinsul cererii privind calitatea inculpatului în cadrul Asociaţiei nu îşi găseau, la acea dată, corespondent în realitate, Consiliul Local Bacău, prin Hotărârea nr. 193 din 24 iulie 2002, a dat curs acesteia şi a aprobat concesionarea suprafeţei de teren în sensul solicitat de petentă. Inculpatul a devenit membru al Asociaţiei abia la data de 9 august 2002, calitate ce a fost consfinţită prin Încheierea nr. 116/2002 a Judecătoriei Bacău, la aceeaşi dată fiind încheiat contractul de concesiune nr. 25362 între Autoritatea executivă a municipiului Bacău şi Asociaţiei Club K.S.M.S. AFJ Bacău cu privire la terenul în suprafaţă de 35.677 mp situat în str. C. din municipiul Bacău.
Aşadar, de la data înfiinţării Asociaţiei Club K.S.M.S. AFJ Bacău (pe care, în fapt, o controla), inculpatul S.D. a devenit direct interesat în achiziţionarea unor terenuri în str. C. din municipiul Bacău, iniţial pentru a obţine concesionarea unei mari suprafeţe în acea zonă pentru construirea pistei de karting (sens în care a fost reconstituit martorilor C.C. şi C.M. dreptul de proprietate asupra unui teren învecinat cu cel ce se solicita a fi concesionat, ce a fost cumpărat de la aceştia de inculpatul S.D. prin Contractul nr. 1340 din 17 iulie 2002), iar, ulterior pentru ca Asociaţia să devină proprietară a întregului teren de 35.677 mp concesionat de Autoritatea executivă a municipiului Bacău prin Contractul nr. 25362 din 9 august 2002 (fie prin achiziţionarea unor suprafeţe de teren ce formau obiectul concesiunii, fie prin crearea unui teren compact care să fie oferit la schimb Consiliului Local Bacău). Dovadă în acest sens este faptul că, la data de 20 februarie 2003, s-a încheiat între Consiliul Local al municipiului Bacău şi Asociaţia Club K.S.M.S. AFJ Bacău Actul adiţional nr. 6462 la Contractul de concesiune nr. 25362 din 9 august 2002, prin care s-a diminuat suprafaţa concesionată la 30.277 mp, precum şi preţul redevenţei, ca urmare a perfectării Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2485 din 10 decembrie 2002 cu martorul S.I., prin mandatar P.Gh. De asemenea, ulterior încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2780 din 30 iulie 2003 între P.M., reprezentat de martora C.R.G., şi Asociaţia Club K.S.M.S. AFJ Bacău - prin care a fost înstrăinată întreaga suprafaţă de 4,28 ha, din care 27.508 mp individualizaţi în sola 69, parcela 127, reprezentau exact terenul care până atunci era concesionat asociaţiei sportive - contractul de concesiune încheiat între autoritatea locală şi Asociaţie a rămas fără obiect, fiind scos din evidenţele Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a municipiului Bacău.
În strânsă legătură cu preocuparea inculpatului S.D. de a achiziţiona, la preţuri mici, terenuri în str. C. din municipiul Bacău trebuia privită de instanţele inferioare şi împrejurarea că persoanele îndreptăţite formulaseră cu mulţi ani înainte cereri de reconstituire a dreptului lor de proprietate asupra terenurilor (I.D. în 1997, C.C. şi M. în 1991, Ţ.M. în 1992, S.I. în 2000, P.M. în 1998), însă acestea au rămas fără rezultat, demersurile în vederea eliberării titlurilor de proprietate fiind demarate (la iniţiativa lui S.D., prin intermediul inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D.) abia în momentul în care interesul inculpatului a devenit actual, respectiv după înfiinţarea Asociaţiei Club K.S.M.S. AFJ Bacău şi a manifestării intenţiei de a construi o pistă de karting în zona menţionată.
În concret, prin propunerea de numire a inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D. în Comisia Municipală Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, primul în calitate de copreşedinte alături de el, şi menţinerea celui din urmă în funcţia de şef al Serviciului Cadastru şi Fond Funciar, subordonat viceprimarului (respectiv inculpatului L.L.I.), inculpatul S.D. a urmărit şi a reuşit să controleze întreaga activitate de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi punere în posesie, dispoziţiile sale fiind aduse la îndeplinire prin întocmirea şi semnarea de acte de către cei doi inculpaţi. Astfel, S.D. era cel care stabilea amplasamentul terenurilor şi preţul „de cumpărare" a acestora, care erau transmise inculpatului I.V.D., prin intermediul lui L.L.I. Cei doi inculpaţi identificau persoanele fizice care depuseseră anterior cereri de reconstituire a dreptului de proprietate şi le pretindeau vânzarea imobilelor către S.D. în schimbul emiterii titlurilor de proprietate. De asemenea, I.V.D. depunea la birourile notariale documentaţia cadastrală necesară încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, îi însoţea, de regulă, pe vânzători la aceste birouri în vederea semnării contractelor şi le preda preţul, care era primit de la S.D., prin intermediul inculpatului L.L.I. Totodată, acesta din urmă semna, pentru primar, certificatele de urbanism întocmite în baza unor cereri formulate şi semnate de alte persoane decât titularii dreptului de proprietate, certificate necesare pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi prin care se atesta fictiv că vânzătorii şi-au dat acordul înstrăinării terenurilor în vederea efectuării operaţiunilor notariale.
Relevantă pentru acest mod de lucru în cadrul Primăriei Municipiului Bacău, dar şi a Comisiei Municipale Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este depoziţia martorului P.D. (secretarul Primăriei) din data de 5 iulie 2005, în care acesta a arătat că inculpatul „L.L.I. trasa sarcini directe lui I.V.D. pe ce terenuri şi în ce zonă să se întocmească documentaţiile pentru emiterea titlurilor de proprietate", „dispoziţiile în activitatea de reconstituire a proprietăţilor" fiind „dispuse de L.L.I. şi uneori de S.D. direct către Serviciul Cadastral şi Fond Funciar"; totodată, martorul a mai precizat că L.L.I. era omul de încredere al lui S.D., iar K.V.D. era executantul.
De asemenea, în Declaraţia din 6 iulie 2005, martorul A.L. a precizat că, în cadrul Serviciului Cadastral şi Fond Funciar, din dispoziţiile lui I.V.D. şi pe baza datelor şi schiţelor puse la dispoziţie de către acesta, se întocmea de către personal documentaţia tehnică necesară Comisiei Municipale Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care stătea la baza emiterii titlurilor de proprietate, aceleaşi aspecte fiind reliefate în esenţă şi detaliate şi în depoziţia din 5 iulie 2005.
Sub acelaşi aspect, se impune a fi menţionată şi declaraţia dată în faţa procurorului de inculpatul I.V.D. pe 12 iulie 2005, în cuprinsul căreia a subliniat că, pentru întocmirea documentaţiei necesare eliberării titlurilor de proprietate şi vânzării terenurilor, a executat dispoziţiile lui L.L.I., al cărui subordonat era, arătând că, dacă nu s-ar fi supus dispoziţiilor viceprimarului, ar fi existat riscul unor presiuni indirecte din partea acestuia. A mai precizat inculpatul că, în situaţiile în care titularul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate refuza să-i vândă terenul lui S.D., i se dădea teren în altă zonă şi nu în str. C., iar toate dispoziţiile primarului privind cumpărarea terenurilor de la persoanele cărora li se eliberau titluri de proprietate îi erau transmise prin intermediul inculpatului L.L.I., care îi preda şi suma de bani ce urma a fi plătită ca preţ.
Alte aspecte importante în stabilirea caracterului fraudulos al acţiunilor întreprinse de inculpaţi, ignorate de cele două instanţe inferioare, cu toate că probele administrate le demonstrau, sunt, pe de o parte, rapiditatea cu care, după ce stătuseră în nelucrare vreme de câţiva ani, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor formulate de martorii F.M., M.O., Ţ.M., I.D., R.I., R.G., P.M., C.C., C.M., S.I. au fost soluţionate, iar, pe de altă parte, împrejurarea că, în toate cazurile, amplasamentul terenurilor a fost stabilit în str. C. din municipiul Bacău, în zona de interes pentru inculpatul S.D., cu toate că, în unele situaţii, Comisia Judeţeană Bacău validase propunerile Comisiei Municipale Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în alte zone decât str. C. În acest sens, este de menţionat că, în cazul martorelor F.M. şi M.O., după ce Comisia Judeţeană Bacău a validat propunerea Comisiei Municipale de atribuire a terenului în cartierul Şerbăneşti din Bacău, fără a se înainta o nouă propunere Comisiei Judeţene, inculpaţii L.L.I. şi I.V.D. au schimbat amplasamentul terenului şi l-au individualizat în str. C., întocmind fişa tehnică care a stat la baza emiterii titlului de proprietate. În mod similar s-a procedat în cazul martorului S.I., pentru care Comisia Judeţeană Bacău a validat reconstituirea dreptului de proprietate în cartierul Izvoare şi CET Bacău, precum şi în situaţia martorei I.D., pentru care validarea s-a făcut în cartierul Şerbăneşti şi str. M. din Bacău. De asemenea, cu privire la B.V., inculpaţii au schimbat amplasamentul terenului de 9.500 mp din extravilan în intravilan, iar o parte din suprafaţă a fost individualizată în str. Chimiei, fără să fie formulată în acest sens o propunere de validare din partea Comisiei Judeţene Bacău.
De asemenea, nu poate fi omisă împrejurarea că majoritatea persoanelor cărora li s-a reconstituit, în condiţiile menţionate, dreptul de proprietate, precum şi mandatarii acestora nu au cunoscut amplasamentul terenurilor şi vecinătăţile (dovadă în acest sens fiind faptul că, în cuprinsul procurilor întocmite, nu au fost individualizate respectivele terenuri), nu au fost puse în posesie, nu au semnat fişele tehnice şi nu au primit titlurile de proprietate (ce au fost ridicate în original de la biroul notarului public ce a autentificat contractele de vânzare-cumpărare), iar certificatele de urbanism ce au stat la baza perfectării convenţiilor au fost eliberate în baza unor cereri ce nu au fost formulate şi semnate de către acestea, inculpaţii procedând astfel tocmai pentru a-i împiedica pe proprietari să negocieze cu alte persoane interesate şi să vândă terenurile la valoarea lor reală, fiind, practic, constrânşi, în această modalitate, să le înstrăineze inculpatului S.D. la preţul impus de acesta, mult inferior.
Totodată, în discuţiile purtate cu inculpaţii L.L.I. şi/sau I.V.D., vânzătorilor nu li s-au adus la cunoştinţă împrejurări esenţiale pe care, dacă le-ar fi ştiut, aceştia nu ar fi încheiat contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor cu inculpatul S.D. în condiţiile stipulate, aspect care demonstrează, odată în plus, conivenţa lor infracţională în scopul obţinerii de către cel din urmă a unor foloase necuvenite în schimbul îndeplinim sau, după caz, a neîndeplinirii unor acte ce intrau în sfera atribuţiilor sale de serviciu. În acest sens, relevantă este situaţia martorului S.C., căruia nu i s-a comunicat că valoarea reală a impozitului restant aferent terenului pe care urma să îl înstrăineze era de 2.800.000 RON, iar nu de 8.672.539, aşa cum fusese somat, căci, dacă ar fi cunoscut acest aspect, martorul ar fi plătit debitul şi nu ar fi vândut terenul, pe care dorea să îl lase moştenire copiilor săi (declaraţiile martorului S.C. din 3 iunie 2005 şi 21 iunie 2005, declaraţia martorei S.A. din 22 iunie 2005. Totodată, martorii S.I., P.Gh., Ţ.M. şi C.P. au cunoscut doar în cursul urmăririi penale faptul că terenul pe care li s-a reconstituit dreptul de proprietate era concesionat Asociaţiei Club K.S.M.S. AFJ Bacău, iar martorul C.C.D. (fiul lui Ţ.M.) a menţionat că, dacă ar fi ştiut că terenul este situat pe str. C., „unde S.D. era interesat să fie proprietar", ar fi negociat un preţ de vânzare mai bun, superior celui de 1 DOLARI S.U.A./mp (declaraţia din 22 iunie 2005). De asemenea, martorul S.I. a arătat la data de 7 iulie 2005 că, dacă ar fi cunoscut împrejurarea că terenul vândut era concesionat, nu ar fi încheiat contractul, ci ar fi închiriat terenul Asociaţiei Club K.S.M.S. AFJ Bacău.
Deosebit de relevante sub aspectul comiterii acţiunilor ce constituie elementul material al infracţiunii de luare de mită, respectiv pretinderea, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de către inculpatul S.D. - prin intermediul inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D. - a încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare terenuri la preţuri subevaluate, în schimbul neîndeplinirii unor acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu (nedeclanşarea procedurii de executare silită faţă de martorul S.C.), respectiv al îndeplinirii unor astfel de acte (modificarea amplasamentului terenului aparţinând lui B.V., reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi eliberarea titlurilor de proprietate în cazul numiţilor F.M., M.O., Ţ.M., I.D., R.I., R.G., P.M., C.C., C.M., S.I.), sunt declaraţiile date în cursul urmăririi penale de martorii menţionaţi, precum şi de persoanele care i-au reprezentat în procedurile administrative şi în faţa notarului public, declaraţii ce au fost înlăturate în mod nejustificat de Tribunal şi Curtea de apel în procesul de evaluare a materialului probator, cu toate că aspectele relevate erau concordante şi se coroborau cu celelalte date ce rezultau din ansamblul probator al cauzei, astfel cum au fost prezentate în dezvoltările anterioare.
Astfel, audiat fiind de către procuror la datele de 14 mai 2005, 3 iunie 2005 şi 21 iunie 2005, martorul S.C. a arătat, în mod constant, că i s-a cerut de către inculpatul S.D. să-i vândă terenul în suprafaţă de 4.472 mp situat în Bacău, str. A. cu suma de doar 150 milioane ROL (deşi acesta valora aproximativ 40.000 euro), în schimbul nedeclanşării procedurii de executare silită împotriva sa pentru recuperarea impozitului restant aferent acestuia, inculpatul spunându-i pe un ton ameninţător că, în caz contrar, o să-i scoată casa la licitaţie şi o să rămână pe drumuri. De asemenea, martorul a menţionat că S.D. l-a desemnat pe L.L.I. pentru a se ocupa de îndeplinirea formalităţilor necesare şi pentru a intermedia operaţiunea de vânzare-cumpărare, acesta, la rândul său, tranferându-şi responsabilităţile în sarcina inculpatului I.V.D. În acelaşi context, martorul a subliniat că „S.D. se ocupa de cumpărarea de terenuri de la persoane fizice prin abuzul funcţiei, întrucât era primarul municipiului Bacău şi totul se rezolva prin I.V.D. şi L.L.I.", precum şi faptul că, la data de 9 iunie 2005, în „Ziarul de Bacău" a fost publicat sub titlul „Omul care l-a încătuşat pe S. pentru o zi" un interviu de-al său referitor la modul în care a fost deposedat de pământ.
În acelaşi sens este şi depoziţia martorei S.A., căreia soţul ei, S.C., i-a spus că S.D. i-a impus să-i vândă lui terenul pentru a nu pierde casa ca urmare a neplăţii impozitului restant.
În mod similar, martorul S.N., în cuprinsul Declaraţiilor din 27 mai 2005, 3 iunie 2005 şi 22 iunie 2005, menţinute şi în faţa instanţei de recurs şi susţinute de depoziţiile martorelor M.O. şi F.M., a relatat despre demersurile repetate efectuate în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, despre condiţionarea de către inculpatul I.V.D. a eliberării titlului de proprietate de vânzarea terenului persoanei ce va fi indicată de el, despre preţul derizoriu la care a fost obligat să vândă terenul inculpatului S.D. în schimbul reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestuia (1 DOLARI S.U.A./mp, faţă de 10 DOLARI S.U.A./mp, cât era preţul zonei), precum şi despre faptul că persoanele îndreptăţite (M.O. şi F.M.) nu au fost puse în posesie, nu au semnat fişele tehnice, nu au cunoscut amplasamentul terenului şi nu au primit titlul de proprietate.
Aceleaşi împrejurări au fost relevate şi prin depoziţiile martorilor C.C. (din 27 mai 2005 şi 23 iunie 2005) şi C.M. (din 23 iunie 2005), care au arătat că, în cursul anului 2002, inculpatul L.L.I. le-a condiţionat eliberarea titlului de proprietate de vânzarea terenului la preţul de 1 DOLARI S.U.A./mp, acceptând această propunere, deşi preţul real al zonei era de 10 DOLARI S.U.A./mp, întrucât aveau nevoie de bani pentru rezolvarea unor probleme grave de sănătate, dându-şi seama că, dacă vor refuza, nu vor mai primi niciodată terenul la care sunt îndreptăţiţi (în condiţiile în care făcuseră demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate încă din anul 1991, rămase fără rezultat). De asemenea, martorii au arătat că nu au primit titlul de proprietate sau vreun alt document care să ateste reconstituirea dreptului de proprietate.
La rândul său, martorul P.Gh. a menţionat în cuprinsul declaraţiilor date în faţa procurorului în 28 mai 2005 şi 24 iunie 2005, că a încheiat, ca mandatar al nepotului său, S.I., contractul de vânzare-cumpărare a unui teren în suprafaţă de 5.400 mp cu inculpatul S.D., contra unui preţ de 16.200.000 ROL, iar martorul S.I. a menţionat că, atunci când a văzut că, în contract, figurează în calitate de cumpărător primarul municipiului Bacău, şi-a dat seama că, dacă nu ar fi acceptat vânzarea, poate nu ar mai fi primit niciodată terenul în proprietate; de asemenea, a afirmat că a avut „convingerea că S.D. şi aghiotanţii săi aveau cunoştinţă de terenurile care sunt pe mâna lor şi ştiau cum să procedeze ca să le obţină" (Declaraţie din 28 mai 2005).
Relevante sunt şi declaraţiile date în cursul anchetei penale (în 4 şi 21 iunie 2005) de martora I.E., menţinute şi în faţa instanţei de recurs, în cuprinsul cărora aceasta a făcut referire la faptul că, în schimbul reconstituirii dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 2.700 mp în str. C. din municipiul Bacău, inculpatul I.V.D. i-a pretins vânzarea ulterioară a acestuia către S.D. la preţul de 4 euro/mp (deşi ceruse 6 euro/mp), preţ considerat de martorii I.D. (Declaraţii din 4 şi 21 iunie 2005) şi R.I. (Declaraţie din 16 mai 2006 - Dosar nr. 5460/2005 al Tribunalului Bacău) ca fiind unul neîndestulător. În plus, reaudiat fiind la data de 4 februarie 2010 în Dosarul nr. 5947/110/2009 al Tribunalului Bacău, martorul R.I., făcând referire la formalităţile necesare reconstituirii dreptului de proprietate, a menţionat că mandatara I.E. i-a comunicat, cu prilejul derulării acestora, că existau două variante, constând fie în acceptarea vânzării ulterioare a terenului către inculpatul S.D. la preţul de 1 DOLARI S.U.A./mp, fie în pierderea acestuia şi neeliberarea titlului de proprietate, context în care a fost acceptată prima variantă.
În ceea ce o priveşte pe martora Ţ.M., aceasta a declarat la datele de 27 mai 2005 şi 3 iunie 2005 că l-a mandatat pe martorul C.P. să se ocupe de formalităţile necesare reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri, acesta aducându-i la cunoştinţă că poate obţine titlurile de proprietate doar dacă o anumită suprafaţă de teren o va vinde unor persoane indicate de funcţionarii din Primărie, fără să menţioneze numele celui care „a cerut să vindem şi a condiţionat reconstituirea de vânzarea dirijată". În mod similar, martorul C.C.D. a arătat, în cuprinsul depoziţiilor din 22 iunie 2005 şi 5 iulie 2005, că mama sa Ţ.M. nu ar fi obţinut titlul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.640 mp în str. C. dacă inculpatul S.D. nu ar fi fost interesat să achiziţioneze terenuri în zonă pentru construirea unei piste de karting, precum şi faptul că, dacă ar fi ştiut că terenul este situat pe str. C., „unde S.D. era interesat să fie proprietar" şi dacă „I.V.D. nu ar fi condiţionat emiterea titlului de proprietate de vânzarea acelei suprafeţe de teren la preţul impus de el, de 1 DOLARI S.U.A./mp", ar fi avut posibilitatea să negocieze altfel preţul de vânzare şi poate ar fi obţinut o sumă de bani mai mare.
În sensul declaraţiilor date de cei doi martori anterior menţionaţi sunt şi depoziţiile martorului C.P. din 27 mai 2005, 3 şi 22 iunie 2005, în cuprinsul cărora acesta a precizat că P.D. l-a recomandat inculpatului I.V.D. în vederea rezolvării problemelor legate de reconstruirea dreptului de proprietate al martorei Ţ.M., inculpatul fiind, în principiu, de acord să îl ajute, dar afirmând că eliberarea titlului de proprietate depinde de cineva superior, sens în care a arătat cu degetul spre birourile inculpaţilor S.D. şi L.L.I. A mai arătat martorul că, ulterior, inculpatul I. i-a comunicat posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe întreaga suprafaţă de teren revendicată de Ţ.M., dar cu condiţia vânzării a 8.000 mp către anumite persoane cu suma de „doar 6.000 DOLARI S.U.A., respectiv sub 1 DOLARI S.U.A./mp".
De menţionat sunt şi declaraţiile martorei C.R.G. din 4 iunie 2005 şi 6 iulie 2005, în care aceasta a relatat despre demersurile repetate efectuate la Primăria Bacău pentru reconstituirea dreptului de proprietate al tatălui său P.M., despre eliberarea titlului de proprietate abia după ce le-a comunicat funcţionarilor de la Serviciul cadastral intenţia de a vinde după ce va primi în proprietate terenul, precum şi despre faptul că, ulterior, a fost contactată de o persoană de la SC C. Bacău care i-a oferit 1 DOLARI S.U.A./mp, acceptând oferta pentru că „era sătulă de drumurile la Primărie".
În ceea ce o priveşte pe martora I.C.D., aceasta a declarat cu ocazia audierii sale de către procuror la data de 6 iulie 2005, că a fost mandatată de B.V. să se ocupe de formalităţile necesare modificării amplasamentului unui teren asupra căruia i-a fost reconstituit anterior dreptul de proprietate, prin trecerea acestuia din extravilanul municipiului Bacău în intravilan, împrejurare în care l-a cunoscut în cadrul Serviciului Cadastral şi Fond Funciar din cadrul Primăriei pe A.L. A mai arătat martora că funcţionarul menţionat i-a condiţionat rezolvarea cererii de vânzarea către inculpatul S.D. a unei suprafeţe de teren de 7.300 mp, pe care primarul dorea să construiască o pistă de karting.
Este adevărat că, pe parcursul procedurii judiciare desfăşurată în faţa instanţei (în cele două cicluri procesuale), martorii şi-au nuanţat declaraţiile, iar o parte dintre aceştia au revenit parţial asupra depoziţiilor iniţiale, astfel cum rezultă şi din considerentele hotărârilor recurate (motiv pentru care aspectele relatate de martori nu vor mai fi reluate), însă declaraţiile de retractare se impuneau a fi înlăturate de Tribunal şi Curtea de apel ca nesincere şi făcute cu scopul evident de a-i exonera pe inculpaţi de răspundere penală.
În acest sens, se reţine că depoziţiile date în faza de urmărire penală, astfel cum au fost anterior detaliate, conţin o expunere completă şi credibilă a modului, condiţiilor şi a contextului în care s-a derulat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare, din interpretarea coroborată a acestora (în cuprinsul cărora martorii au relatat, practic, aceleaşi împrejurări de fapt) rezultând cu certitudine că persoanele îndreptăţite au fost condiţionate de inculpaţii I.V.D. şi L.L.I. ca, în schimbul eliberării titlurilor lor de proprietate sau a modificării amplasamentului să vândă, ulterior, terenurile inculpatului S.D. la preţul impus de acesta.
Într-adevăr, dispoziţiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară declaraţiilor date în faza de urmărire penală, însă, pentru ca acestea să poată fi. înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declaraţiile de retractare să fie susţinute de o justificare valabilă.
În acest sens, Înalta Curte constată, în primul rând, că majoritatea martorilor care şi-au modificat depoziţiile în cursul cercetării judecătoreşti nu au oferit vreo explicaţie pentru retractarea declaraţiilor iniţiale, iar instanţele de fond nu au manifestat nicio preocupare pentru lămurirea acestei chestiuni, deşi era una cu caracter esenţial pentru stabilirea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept. Dimpotrivă, se observă că unele dintre persoanele reaudiate au subliniat chiar faptul că nu au fost sugestionate sau ameninţate în vreun fel de către organele de urmărire penală să declare într-un anumit sens (S.N., I.C.D. - Declaraţiile din 27 iunie 2006, Dosar nr. 5460/2005 Tribunal Bacău; I.E. - Declaraţia din 4 februarie 2010, Dosar nr. 5947/110/2009 Tribunal Bacău) şi, cu toate acestea, Tribunalul şi Curtea de apel au înlăturat, fără vreo justificare, depoziţiile lor iniţiale, valorificând în plan probator declaraţiile de retractare.
În al doilea rând, Înalta Curte observă că, într-adevăr, unii dintre martorii care au revenit parţial asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale şi-au justificat atitudinea prin aceea că s-ar fi exercitat o presiune psihică asupra lor de către procuror sau li s-ar fi sugerat/dictat ce să declare (P.D. - Declaraţia din 23 noiembrie 2006, Dosar nr. 5460/2005 Tribunal Bacău; S.C. - Declaraţia din 4 februarie 2010, Dosar nr. 5947/110/2009 Tribunal Bacău; C.P. - Declaraţia din 30 octombrie 2012, Dosar nr. 5947/110/2009 Curtea de Apel Bacău şi Declaraţia din 14 mai 2014 dosar recurs), însă aceste aspecte nu puteau fi reţinute de instanţele inferioare şi nu pot fi valorificate nici de instanţa de recurs pentru înlăturarea depoziţiilor iniţiale, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că martorii nu au făcut nicio dovadă în sensul celor susţinute, nefiind înregistrată vreo sesizare administrativă sau plângere penală împotriva procurorilor care i-au audiat, iar, pe de altă parte, menţiunile înscrise de martori la finalul declaraţiilor date în faţa organelor de anchetă penală, în sensul că au citit cele consemnate, iar acestea corespund adevărului.
În plus, se observă că unele dintre declaraţii au fost date de martori în prezenţa apărătorului ales al inculpatului S.D., ceea ce constituie încă o garanţie că audierea lor de către procuror s-a realizat cu respectarea tuturor normelor procedurale, iar aspectele consemnate în cuprinsul acestora corespund cu împrejurările relatate de martori (declaraţii S.C., S.N., I.D., I.E., Ţ.M., C.C.D., C.P., C.G. din 3/4 iunie 2005).
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în mod greşit, instanţele inferioare au înlăturat din ansamblul probator al cauzei declaraţiile date de martori în faza urmăririi penale şi au valorificat exclusiv depoziţiile de retractare din cursul cercetării judecătoreşti, pe care şi-au întemeiat soluţiile de achitare, cu toate că martorii nu au oferit vreo justificare credibilă pentru schimbarea poziţiei lor iniţiale.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât martorii I.E. şi S.N., audiaţi fiind în mod nemijlocit de către instanţa de recurs la termenul din data de 27 februarie 2014, au arătat că declaraţiile date în cursul urmăririi penale corespund adevărului, că nu s-au exercitat presiuni asupra lor de către procuror pentru a relata aspectele consemnate în cuprinsul acestora şi că, într-adevăr, în cursul anului 2002, inculpatul I.V.D. le-a condiţionat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o anumită suprafaţă de teren de vânzarea ulterioară a acesteia către inculpatul S.D., la preţul stabilit de primar.
Rezultă, aşadar, cu evidenţă şi fără putinţă de tăgadă din toate probele la care s-a făcut anterior referire şi din împrejurările de fapt expuse că, în perioada 2002 - 2003, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul S.D., în calitate de primar al municipiului Bacău şi preşedinte al Comisiei Municipale Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - prin intermediul inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D., de ajutorul cărora a beneficiat în mod direct - a pretins încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare terenuri la preţuri subevaluate, derizorii, în schimbul neîndeplinirii unor acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu (nedeclanşarea procedurii de executare silită faţă de martorul S.C.), respectiv al îndeplinirii unor astfel de acte (modificarea amplasamentului terenului aparţinând lui B.V., reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi eliberarea titlurilor de proprietate în cazul martorilor F.M., M.O., Ţ.M., I.D., R.I., R.G., P.M., C.C., C.M., S.I.), fapte care se circumscriu infracţiunii de luare mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (în forma autoratului în privinţa inculpatului S.D. şi a complicităţii, prevăzută de art. 48 C. pen. în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii L.L.I. şi I.V.D.).
Deşi apărarea a invocat în mod constant, pentru a susţine lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, faptul că preţul terenurilor inserat în contracte corespundea valorii reale a acestora, Înalta Curte apreciază, dimpotrivă, că inculpatul S.D., cu ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, a pretins, cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care s-a angajat să o aibă, un folos necuvenit, constând, pe de o parte, în însăşi obţinerea perfectării convenţiilor cu privire la terenuri din str. C. (sau din alte zone pentru a face schimb cu cele din str. C.), pe care era direct interesat să le achiziţioneze în vederea construirii de către Asociaţia Club K.S.M.S. AFJ Bacău (al cărei membru era şi pe care o controla) a unei piste de karting, iar, pe de altă parte, în diferenţa dintre valoarea reală a terenurilor şi preţul derizoriu pe care l-a impus vânzătorilor. Sub acest din urmă aspect, relevante sunt, aşa cum s-a arătat anterior, atât declaraţiile martorilor date în faza nepublică a procesului, care au menţionat că, în zona respectivă, metrul pătrat de teren se vindea în acea perioadă la un preţ mult mai mare, martorul S.C. exemplificând chiar persoane care au vândut terenuri în str. A., la preţuri net superioare (aspect confirmat de martorul P.A.),. cât şi raportul de expertiză (evaluare) tehnică întocmit de expertul R.I.V., prin care s-a stabilit că, în perioada 20 - 24 iunie 2002, terenurile din zonele de interes valorau aproximativ 6 DOLARI S.U.A./mp. Ca urmare, comparând valoarea terenurilor stabilită de expert, precum şi cea apreciată de vânzători, cu preţul inserat în contracte, se ajunge la concluzia obţinerii de către inculpatul S.D., cu ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, prin cumpărarea de la martori a terenurilor la preţuri subevaluate, a unor foloase materiale necuvenite în sumă de 24.154 DOLARI S.U.A. (în cazul lui S.C.), 48.485.242 ROL (în cazul lui I.C.D. şi B.V.), 10.000 DOLARI S.U.A. (în cazul lui S.N., F.M. şi M.O.), 54.000 DOLARI S.U.A. (în cazul lui C.C. şi C.M.), 34.074 DOLARI S.U.A. (în cazul lui S.I. şi P.Gh.), 10.848 DOLARI S.U.A. (în cazul lui I.D., I.E., R.I. şi R.G.), 13.700 DOLARI S.U.A. (în cazul lui Ţ.M. şi C.P.) şi 148.543 DOLARI S.U.A. (în cazul lui C.R.G. şi P.M.).
Ca urmare, apreciind, pentru toate considerentele anterior expuse, că sunt întrunite, în cauză, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale) şi art. 5 C. pen., Înalta Curte va dispune condamnarea inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D. pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, instanţa de recurs va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. şi, evaluând gravitatea deosebită a faptelor (dată de împrejurările şi modul în care au fost săvârşite, inculpaţii profitând de funcţia publică deţinută şi poziţia ocupată în ierarhia organelor administrative pentru a-l ajuta pe inculpatul S.D. să obţină un important folos material injust, deşi aveau obligaţia legală, prin natura funcţiei exercitate, de a veghea la respectarea legii şi nu de a-i aduce atingere), scopul urmărit (cei doi acţionând ca o interfaţă a inculpatului S.D. în relaţiile cu potenţialii beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate şi transmiţându-le condiţiile impuse de primar pentru a li se elibera titlurile de proprietate, în vederea obţinerii de către acesta din urmă, la preţuri modice, a unor terenuri în zona de interes din str. C.), urmarea produsă, atitudinea procesuală nesinceră (aceştia încercând în permanenţă să denatureze adevărul în scopul exonerării lor de răspundere penală), dar şi datele lor personale, fiind fără antecedente penale şi bucurându-se până la data faptelor de o bună reputaţie profesională şi morală, va stabili o pedeapsă de câte 4 ani închisoare, egală cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă (ţinând seama în acest sens şi de intervalul de timp scurs de la data săvârşirii faptelor), apreciind că această sancţiune penală este necesară şi suficientă pentru a asigura reeducarea inculpaţilor şi prevenirea săvârşirii în viitor de alte infracţiuni.
Totodată, faţă de faptul că art. 289 alin. (1) C. pen. prevede m mod obligatoriu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în cazul infracţiunii de luare de mită şi având în vedere aceleaşi considerente anterior expuse ce ţin de natura şi gravitatea faptei săvârşite, Înalta Curte, în temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., va interzice inculpaţilor, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
b) în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului L.L.I., Curtea de apel a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia şi a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (1968), considerând, în esenţă, că semnarea unor certificate de urbanism în cuprinsul cărora s-a consemnat că au fost eliberate în baza unor cereri formulate de titulari nu se poate circumscrie elementului material al infracţiunii ce formează obiectul acuzaţiei penale.
Ajungând, însă, la această concluzie, instanţa de prim control judiciar a pornit de la premisa greşită că, în aprecierea existenţei elementelor de conţinut ale infracţiunii de fals intelectual, nu interesează împrejurarea dacă cererile de eliberare a certificatelor de urbanism au fost sau nu formulate de titulari şi, ca urmare, nu a mai analizat probatoriul administrat sub acest din urmă aspect, stabilind, astfel, o situaţie de fapt eronată, în vădită contradicţie cu actele dosarului.
Or, din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile date de martorii I.C.D. şi C.P. pe 6 iulie 2005, Ţ.M. şi C.C.D. pe 5 iulie 2005, S.N. pe 25 iunie 2005, C.C. şi C.M. pe 23 iunie 2005, necontestate sub acest aspect în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă că martorii şi, după caz, persoanele pe care i-au reprezentat în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi în faţa notarului public cu ocazia încheierii contractelor de vânzare-cumpărare (B.V., F.M., M.O.) nu au întocmit şi semnat cererile pentru eliberarea certificatelor de urbanism, luând cunoştinţă de toate aceste documente abia cu ocazia prezentării lor de către procuror. În acest context, apare ca evidentă împrejurarea că menţiunile din Certificatele de urbanism nr. 473 din 21 iunie 2002, nr. 622 din 16 iulie 2002, nr. 621 din 16 iulie 2002 şi nr. 97 din 20 februarie 2003, în sensul că ar fi fost eliberate pe baza cererilor formulate de proprietari, nu corespund adevărului, iar, prin semnarea, în cunoştinţă de cauză, a respectivelor documente de către inculpatul L.L.I., în calitate de viceprimar al municipiului Bacău şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce-i fuseseră delegate de inculpatul S.D., acesta a confirmat aspectele nereale atestate în cuprinsul înscrisurilor, fapte ce se circumscriu infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), ce îşi găseşte corespondent, aşa cum s-a arătat, în dispoziţiile art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
Având, însă, în vedere că, sub aspectul acestei infracţiuni de care a fost acuzat inculpatul L.L.I. a devenit incidentă o cauză a înlăturare a răspunderii penale, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, Înalta Curte va dispune încetarea procesului penal, dar va face, totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen. (1968), prin desfiinţarea cererilor pentru emiterea certificatelor de urbanism pe numele B.V., F.M. şi M.O., C.C. şi C.M., Ţ.M., precum şi a Certificatelor de urbanism nr. 473 din 21 iunie 2002, nr. 622 din 16 iulie 2002, nr. 621 din 16 iulie 2002 şi nr. 97 din 20 februarie 2003 emise de Primăria Municipiului Bacău.
c) Referitor la infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. anterior (care, aşa cum s-a arătat, îşi găseşte corespondent în art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. actual), reţinută prin rechizitoriu în sarcina celor trei inculpaţi, şi la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969) raportat la art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 (în prezent art. 297 alin. (1) C. pen.), şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. anterior (ce se regăseşte în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. în vigoare), de care a fost acuzat inculpatul S.D., Înalta Curte, contrar opiniei acuzării, nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susţinerea Parchetului în sensul că intimaţii ar fi săvârşit infracţiunile menţionate şi că a fost, aşadar, comisă în cauză o gravă eroare de fapt.
Astfel, raportat la infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. (1969), Parchetul a precizat în cuprinsul motivelor de recurs că aprecierea Curţii de apel şi a Tribunalului în sensul neîmplinirii elementelor constitutive ale acesteia este eronată şi în contradicţie cu materialul probator administrat în cauză, fără, însă, să indice vreo dovadă al cărei conţinut ar fi fost denaturat de instanţele inferioare şi din care să rezulte o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în cauză de aceasta. Expunerea de motive dezvoltată de procuror se bazează exclusiv pe prezentarea unor raţionamente proprii, din care, în opinia acestuia, ar rezulta asocierea inculpaţilor în vederea săvârşirii de infracţiuni, dar care ignoră, însă, caracterul distinct şi autonom al infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen. (1969), fiind folosite, în încercarea de a demonstra, existenţa asocierii, argumente ce vizează, de fapt, aspecte din conţinutul specific al infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. (1969), realizându-se, astfel, o confuzie între cele două elemente infracţionale.
Potrivit art. 323 C. pen. (1969), constituia infracţiune fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, precum şi aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, prin asociere înţelegându-se reunirea, cu perspectiva unei durate în timp, a mai multor persoane, în vederea realizării unui scop infracţional comun.
Din înseşi prevederile art. 323 C. pen. anterior (aspect, reluat, de altfel, de legiuitor, şi în reglementarea infracţiunii prevăzută de art. 367 C. pen. actual), rezultă că asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni reprezintă o infracţiune distinctă, de sine stătătoare, care nu depinde de infracţiunea sau infracţiunile proiectate şi care subzistă indiferent dacă scopul asocierii a fost sau nu realizat, alin. (2) al textului de lege invocat făcând referire tocmai la autonomia asocierii în raport de comiterea infracţiunilor ce au intrat în scopul acesteia, indicând ca cele două elemente infracţionale distincte să fie tratate ca două infracţiuni concurente.
În cauză, însă, procurorul nu a indicat, iar probele administrate nu au demonstrat existenţa unei activităţi autonome a inculpaţilor de iniţiere, respectiv constituire a unei asocieri, activitate care să rămână distinctă de comiterea infracţiunii ce a constituit scopul acesteia şi care să vizeze organizarea acţiunilor infracţionale, prin fixarea modalităţii şi a coordonatelor de săvârşire a acestora, precum şi a sarcinilor şi rolului fiecărui membru în cadrul grupării constituite, acuzaţia adusă inculpaţilor prin rechizitoriu fundamentându-se exclusiv pe participaţia fiecăruia dintre aceştia la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, pentru care au fost trimişi în judecată (cu referire la atribuţiile de serviciu ce le reveneau potrivit legii şi dispoziţiilor primarului), situaţie în care pluralitatea de subiecţi activi se absoarbe în însăşi activitatea infracţională cu care se contopeşte.
Ca urmare, faţă de faptul că asocierea infracţională nu poate fi dedusă doar din participarea inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii ce a constituit scopul grupării şi nu poate fi echivalată cu aceasta, în lipsa unor elemente concrete care să demonstreze înţelegerea lor neechivocă de a-şi reuni eforturile, de a se supune unei discipline şi de a acţiona potrivit unui plan bine stabilit pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, Înalta Curte apreciază că, în mod întemeiat, instanţa de fond şi cea de apel au procedat la achitarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969), nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia sub aspectul laturii obiective.
În mod similar a procedat Parchetul, dar şi recurenta parte civilă Municipiul Bacău, şi în privinţa criticilor referitoare la netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului S.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 248 C. pen. (1969) raportat la art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, şi de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. (1969), prezentând în cuprinsul motivelor de recurs anumite argumente logico-raţionale din care, în opinia acestora, ar rezulta comiterea respectivelor infracţiuni şi solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către Tribunal şi Curtea de apel, reinterpretarea şi reaprecierea materialului probator, operaţiune care, în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în privinţa celor două acuzaţii penale, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968).
În acest sens, instanţa de recurs constată că împrejurările învederate de Ministerul Public cu referire la infracţiunea de înşelăciune (formularea cererii de schimb de către inculpat cu o zi înainte de cumpărarea terenului ce urma să facă obiectul acestuia, menţiunea situării terenului în intravilan deşi era în extravilan, valoarea redusă a acestuia faţă de cea a terenului cu care urma a se realiza schimbul) au fost corespunzător analizate şi evaluate de jurisdicţiile inferioare prin raportare la elementele de conţinut ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. (1969), ajungându-se, în urma verificării înscrisurilor aflate la dosar şi a dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, la concluzia corectă a neîntrunirii elementelor constitutive ale acesteia sub aspectul laturii obiective.
Astfel, pentru a putea constitui elementul material al infracţiunii de înşelăciune, acţiunea făptuitorului constând în prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă să capteze buna-credinţă a celui faţă de care se exercită (subiectul pasiv al infracţiunii) şi să îl inducă în eroare, să îl amăgească sau să îl menţină în eroarea produsă anterior. Or, în cauză, formularea şi depunerea de către inculpatul S.D., la data de 18 iunie 2002, a solicitării scrise pentru aprobarea schimbului de terenuri - în condiţiile în care ulterior au fost ataşate documente justificative în sprijinul acesteia, ce au fost verificate de comisiile de specialitate din cadrul autorităţii administrative, potrivit procedurii instituite de Legea nr. 215/2001, iar proiectul de hotărâre a Consiliului Local Bacău (nr. 161 din 27 iunie 2002), prin care s-a aprobat schimbul de terenuri, a fost avizat prin raportul de specialitate, primind, totodată, avizul de legalitate - nu a fost de natură să conducă la inducerea în eroare a membrilor Consiliului Local, această cerere neavând aptitudinea de a produce, prin ea însăşi, vreo consecinţă juridică în sensul aprobării schimbului de terenuri, ci doar în urma derulării unei proceduri complexe de verificare, avizare, aprobare a legalităţii operaţiunii juridice de către organele de specialitate.
Aceleaşi consideraţii sunt valabile şi sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, reţinându-se, în plus, de către Înalta Curte, în deplin acord cu instanţele inferioare, că probatoriul administrat în cauză nu demonstrează existenţa vreunei acţiuni de determinare din partea inculpatului S.D. exercitată asupra membrilor Consiliului Local Bacău pentru ca aceştia, fără vinovăţie, să aprobe în şedinţele din 27 şi 30 iunie 2002, schimbul a două terenuri aparţinând municipalităţii în condiţii dezavantajoase pentru aceasta şi fără să existe avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru trecerea din domeniul public în cel privat al unuia dintre terenuri (acţiune ce s-ar circumscrie participaţiei improprii la infracţiunea de abuz în serviciu, iar nu formei autoratului, aşa cum a susţinut Parchetul). De altfel, în motivele scrise de recurs, atât Ministerul Public, cât şi partea civilă au invocat chestiuni ce vizează strict urmarea imediată a, infracţiunii, respectiv producerea unui prejudiciu în patrimoniul municipalităţii prin aprobarea schimburilor de terenuri menţionate, fără să se indice vreo probă din care să rezulte săvârşirea de către inculpat a unor acţiuni concrete de determinare a consilierilor locali să voteze într-un anumit sens, cu toate că soluţia de achitare pronunţată în cauză pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice s-a bazat în mod fundamental pe concluzia neîntrunirii elementelor constitutive sub aspectul elementului material al laturii obiective.
Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, precum şi împrejurarea că, în cauză, există o concordanţă deplină între dovezile administrate şi aspectele reţinute de Tribunal şi Curtea de apel cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi înşelăciune de care a fost acuzat inculpatul S.D., precum şi în legătură cu infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni reţinută prin rechizitoriu în sarcina tuturor inculpaţilor, nefiind indicată de procuror sau de partea civilă şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de instanţele inferioare sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, Înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., neputând fi reţinute criticile formulate sub acest aspect de Ministerul Public şi Municipiul Bacău.
În consecinţă, ţinând seama de noua calificare juridică dată de Codul penal actual (infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) faptei de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, incriminată anterior de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), Înalta Curte va menţine soluţia de achitare a inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D. sub aspectul acesteia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (1968), iar, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.D., având în vedere decesul lui survenit pe parcursul desfăşurării procedurii judiciare, împrejurare care împiedică pronunţarea unei soluţii pe fondul acuzaţiilor, va face aplicarea art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (1968) în privinţa tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare.
Totodată, constatând, pentru motivele anterior expuse, că nu sunt întrunite în persoana inculpatului S.D. condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. anterior (aplicabile în speţă potrivit art. 223 raportat la art. 3 - 5 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind noul C. civ.), Înalta Curte nu poate da curs solicitării părţii civile Municipiul Bacău de obligare a moştenitorilor inculpatului decedat la acoperirea prejudiciului reclamat, menţinând, sub acest aspect, dispoziţia primei instanţe de respingere a acţiunii civile. Pe cale de consecinţă, se va menţine şi dispoziţia Tribunalului de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor proprietatea inculpatului S.D.
4. În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen. (1968), Înalta Curte constată, referitor la infracţiunile de participaţie improprie la fals în declaraţii, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., prin raportare la data ultimei acţiuni reţinută în conţinutul acestora (20 februarie 2003), că s-a împlinit (la data de 20 februarie 2013) termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 155 alin. (4) C. pen., astfel încât, fiind incidentă o cauză care Mătură răspunderea penală, va dispune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (1968), încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.L.I. pentru săvârşirea respectivelor infracţiuni. De altfel, în ce priveşte primele două infracţiuni menţionate, aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi de instanţele inferioare, avându-se în vedere, însă, calificarea în drept a faptelor dată de Codul penal în vigoare la acel moment, hotărârile nefiind contestate sub acest aspect nici de procuror şi nici de inculpat, care nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 13 C. proc. pen. (1968).
Deşi reprezentantul Ministerului Public a solicitat încetarea procesului penal pentru acelaşi motiv şi sub aspectul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (fost art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior), Înalta Curte, având în vedere aspectele expuse la pct. 2 din considerente, ce impun, în noua reglementare, reţinerea alin. (2) al art. 367 C. pen., precum şi limita maximă a pedepsei prevăzută de textul de incriminare, constată că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este de 16 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) şi art. 155 alin. (4) C. pen., astfel încât urmează să se împlinească în anul 2019.
Cu privire la intimatul inculpat S.D., instanţa de recurs constată, pe baza actului de stare civilă depus, în copie, la dosar şi a Certificatului de calitate de moştenitor nr. 35 din 1 martie 2013, că acesta a decedat la data de 16 februarie 2013, situaţie în care, nemaifiind posibilă pronunţarea unei soluţii pe fondul acuzaţiilor, va dispune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (1968), încetarea procesului penal sub aspectul tuturor infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, având, însă, în vedere încadrarea lor juridică din noua codificare, considerată ca fiind mai favorabilă.
5. În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi de partea civilă Municipiul Bacău, va casa, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Bacău, iar, în rejudecare, va dispune, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului S.D., din infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (opt acte materiale), art. 215 alin. (2) şi 5 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969) raportat la art. 2481 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (1968), va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului S.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a decesului acestuia.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul L.L.I., Înalta Curte va dispune, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia, din infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (opt acte materiale), art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 292 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (patru acte materiale), art. 289 C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (patru acte materiale) şi art. 291 C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (patru acte materiale) în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale), art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale), art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale) şi art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale) şi art. 5 C. pen., îl va condamna pe inculpatul L.L.I. la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (opt acte materiale) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., făcând, totodată, aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 iunie 2005 la 8 iunie 2005 şi de la 15 iunie 2005 până la data punerii efective în libertate.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat, la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (1968), va dispune achitarea inculpatului L.L.I. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (1968), va înceta procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru infracţiunile prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale), art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale) şi art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Referitor la inculpatul I.V.D., instanţa de recurs va dispune, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia din infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (opt acte materiale) în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale), ambele cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale) şi art. 5 C. pen., îl va condamna pe inculpatul I.V.D. la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (opt acte materiale) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., urmând să facă, totodată, şi aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 iunie 2005 la 8 iunie 2005 şi de la 15 iunie 2005 până la data punerii efective în libertate.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (1968), va dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 112 alin. (2) lit. e) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000, va confisca de la inculpaţii L.L.I. şi I.V.D. câte 98.318 DOLARI S.U.A. şi 1.616,174 RON şi va menţine sechestrul asigurător instituit asupra imobilului din Bacău, b-dul A.B., judeţul Bacău, proprietatea inculpatului L.L.I., şi asupra imobilului din Bacău, str. D., judeţul Bacău, proprietatea inculpatului I.V.D.
În baza art. 348 C. proc. pen. (1968), va dispune desfiinţarea în totalitate a următoarelor înscrisuri: cererile pentru emiterea certificatului de urbanism pe numele B.V. datată 20 iunie 2002, F.M. şi M.O. datată 16 iulie 2002, C.C. şi C.M. datată 16 iulie 2002, Ţ.M. datată 20 februarie 2003, precum şi Certificatele de urbanism nr. 473 din 21 iunie 2002, nr. 622 din 16 iulie 2002, nr. 621 din 16 iulie 2002 şi nr. 97 din 20 februarie 2003 emise de Primăria Municipiului Bacău.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. (1968), îi va obliga pe inculpaţii L.L.I. şi I.V.D. la plata sumei de câte 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, efectuate în fond, iar, potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi de partea civilă Municipiul Bacău împotriva Deciziei penale nr. 139 din 6 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 169/D din 26 iunie 2012 a Tribunalului Bacău şi rejudecând:
I. În baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului S.D., din infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (opt acte materiale), art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969) raportat la art. 2481 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în acţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (1968) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a decesului acestuia.
II. În baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului L.L.I., din infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (opt acte materiale), art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 292 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (patru acte materiale), art. 289 C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (patru acte materiale) şi art. 291 C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (patru acte materiale) în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale), art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale), art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale) şi art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale) şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul L.L.I. la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (opt acte materiale) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.L.I. durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 iunie 2005 la 8 iunie 2005 şi de la 15 iunie 2005 până la data punerii efective în libertate a acestuia.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (1968) dispune achitarea inculpatului L.L.I. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (1968) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului L.L.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale), art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale) şi art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenim prescripţiei speciale a răspunderii penale.
III. În baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului I.V.D., din infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (opt acte materiale) în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale), ambele cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale) şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul I.V.D. la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (opt acte materiale) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.V.D. durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 iunie 2005 la 8 iunie 2005 şi de la 15 iunie 2005 până la data punerii efective în libertate a acestuia.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (1968) dispune achitarea inculpatului I.V.D. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 112 alin. (2) lit. e) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000 confiscă de la inculpaţii L.L.I. şi I.V.D. câte 98.318 DOLARI S.U.A. şi 1.616,174 RON.
Menţine sechestrul asigurător instituit asupra imobilului din Bacău, b-dul A.B., judeţul Bacău, proprietatea inculpatului L.L.I. şi asupra imobilului din Bacău, str. D., judeţul Bacău, proprietatea inculpatului I.V.D.
În baza art. 348 C. proc. pen. (1968) desfiinţează în totalitate înscrisurile: cererile pentru emiterea Certificatului de urbanism pe numele B.V. datată 20 iunie 2002, F.M. şi M.O. datată 16 iulie 2002, C.C. şi C.M. datată 16 iulie 2002, Ţ.M. datată 20 februarie 2003, precum şi certificatele de urbanism nr. 473 din 21 iunie 2002, nr. 622 din 16 iulie 2002, nr. 621 din 16 iulie 2002 şi nr. 97 din 20 februarie 2003 emise de Primăria Municipiului Bacău.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. (1968) obligă inculpaţii L.L.I. şi I.V.D. la plata sumei de câte 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, efectuate în fond.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2872/2014. Penal. Contestaţia la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2870/2014. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
