ICCJ. Decizia nr. 283/2014. Penal

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 283/A/2014

Dosar nr. 560/42/2013/a1

Şedinţa publică din 24 septembrie 2014

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 22 din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost condamnat inculpatul N.C. la:

- 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., prin înlăturarea disp. art. 75 lit. a) C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., prin înlăturarea disp. art. 75 lit. a) C. pen.

Conf. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului N.C. pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului N.C. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi b) C. pen.

Conf. art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare alcătuit conf. art. 86² C. pen. din cuantumul pedepsei plus o perioadă de 3 ani astfel că termenul va fi de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare în baza art. 86³ alin. (1) C. pen. inculpatului i-au fost impuse următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa;:

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care, depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat să se supună unor măsuri de tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării;

A fost atrasă atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune.

S-a constatat că inculpatul N.C. a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 18 iunie 2013 şi până la data de 26 iunie 2013, inclusiv

În baza art. 3 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul N.C. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 12.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 61/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- C.A.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) şi art. 37 lit b) C. pen.

- Z.C.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.;

- M.D. zis „M." sau „A.", sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 75 lit. a) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a), art. 75 lit. a) C. pen.;

- N.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a), art. 75 lit. a) C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că în cursul anului 2013, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună, s-au ocupat cu comercializarea de cannabis pe raza municipiului Târgovişte către diverşi tineri consumatori dar şi că tot în aceeaşi perioadă, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună au deţinut acelaşi tip de drog în vederea consumului propriu.

De asemenea, s-a mai reţinut că această comercializare de cannabis s-a derulat în municipiul Târgovişte, în special în zona barului „F.", barul „S." sau în barurile din zona centrală a oraşului. Respectivele ţigări sau „bile" cu cannabis comercializate erau vândute la preţul de 60 - 70 RON/gram.

Persoanele care doreau să consume aceste droguri intrau în legătură cu inculpaţii prin intermediul telefonului mobil şi stabileau în prealabil locul de întâlnire, folosind un limbaj codificat şi desemnând deseori remiterea drogurilor prin cuvinte ca „bere", „minute", iar atunci când relaţia dintre traficanţi şi consumatori este de mai lungă durată, pur şi simplu prin stabilirea doar a locului de întâlnire.

Prin sentinţa penală nr. 196 din 16 octombrie 2013 Curtea de Apel Ploieşti a dispus condamnarea inculpaţilor C.A.C. şi M.D. la 2 pedepse rezultante de^; câte 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi b) C. pen. iar pe inculpatul Z.C.R. la 2 ani şi 9 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit. a) teza a-ll-a şi b) C. pen. având în vedere solicitările acestora de a fi judecaţi conform procedurii simplificate reglementată de art. 320¹ C. proc. pen.

De asemenea, prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetării judecătoreşti în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.C.

În urma readministrării probelor din faza de urmărire penală, respectiv declaraţiile inculpatului N.C. şi ale martorilor M.A.C., A.l.F., F.A.I., P.T.l., C.V. şi a coinculpaţilor C.A.C. şi M.D., instanţa reţine că în cursul anului 2013 inculpatul N.C. a oferit acestor martori în mai multe rânduri droguri de risc, respectiv cannabis în vederea consumului.

Această situaţie de fapt îndeplineşte elementele constitutive atât ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea „oferirii (...) fără drept" cât şi ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în modalitatea „deţinerii de droguri de risc pentru consum propriu fără drept".

Întrucât inculpatul a săvârşit mai multe acte materiale de oferire de droguri de risc şi deţinere pentru consum propriu fără drept în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale la încadrarea în drept a celor două infracţiuni vor fi reţinute şi prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.

.De asemenea, instanţa constată că ambele infracţiuni au fost comise sub forma concursului real prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut drept circumstanţă agravantă săvârşirea infracţiunilor în condiţiile art. 75 lit. a) C. pen., precizându-se că inculpatul N.C. a oferit şi a ţinut drogurile de risc împreună cu ceilalţi doi inculpaţi C.A.C. şi M.D. şi Z.C.R.

Instanţa de judecată însă nu va reţine în sarcina inculpatului N.C. pentru comiterea fiecărei infracţiuni această circumstanţa agravantă prev. de art. 75 lit. a) C. pen., pentru următoarele considerente:

Conform C. pen. această circumstanţă constituie săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Doctrina consacrată în materie arată că o astfel de circumstanţă se reţine când fapta a fost săvârşită „împreună de cei trei autori", când „acele persoane au lucrat împreună, adică au efectuat laolaltă actele de executare în vederea săvârşirii infracţiunii, fiindcă numai acţiunea concomitentă a celor trei sau mai multe persoane determină acel grad sporit de pericol social avut în vedere de legiuitor".

Instanţa consideră că această deţinere în vederea consumului propriu de cannabis nu este echivalentă cu detenţia examinată în cadrul drepturilpr reale de.către C. civ. pentru a se putea considera că mai multe persoane deţin un anumit bun.

Însăşi denumirea acestei modalităţi de comitere a infracţiunea de deţinere în vederea consumului propriu implică o activitate care nu poate fi comisă decât de către o persoană.

Această deţinere a drogurilor în vederea consumului ar fi putut fi ca fiind comisă de către toţi inculpaţii împreună numai în situaţia în care aceştia ar fi cumpărat împreună o cantitate de droguri pe care o depozitau într-un anumit loc şi de unde toţi se aprovizionau.

Conform declaraţiilor date de către martorii în cauză, rezultă că fiecare inculpat achiziţiona din surse pe care nu le-au specificat aceste droguri iar în anumite momente câteodată separat sau împreună şi le consumau.

Sunt edificatoare, printre altele, şi declaraţiile martorilor A.l.F. „ştiu că C.A.C. deţinea cannabis în locuinţa noastră"; - F.A.I. „de 4-5 ori C.A.C. Ie-a oferit cannabis lui M. şi lui A., cei trei obişnuiau să îşi ofere unul altuia cannabis pentru consum".

În ceea ce priveşte cealaltă infracţiune prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu se impune reţinerea acestei circumstanţe agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., deoarece, în afara considerentelor teoretice anterior amintite, din probele administrate în faza de urmărire penală nu rezultă că inculpaţii au conlucrat şi au acţionat conjugat în vederea comiterii acestei fapte prevăzute de legea penală.

Se constată din declaraţiile la care s-a făcut trimitere anterior că aceştia obţineau cannabis din surse pe care nu le-au precizat şi au vândut unor persoane cunoscute, fără ca sumele obţinute să fie împărţite sau să reprezinte „un produs infracţional".

În cazul în care inculpaţii ar fi comis această infracţiune împreună s-ar fi impus, cu evidenţă, reţinerea unei alte infracţiuni, respectiv, cea prev. de art. 323 C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. sau art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Pentru aceste motive, instanţa apreciază că nu se impune reţinerea acestei circumstanţe agravante.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului instanţa are în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, modalitatea de comitere a infracţiunilor, evidenţiindu-se sub acest aspect, faptul că oferirea şi deţinerea drogurilor s-a efectuat în general în cercul de prieteni ai inculpatului, ceea ce denotă un grad de pericol social mai redus al infracţiunilor.

Având în vedere aceste criterii dar şi dispoziţiile art. 52 C. pen. inculpatului pentru fiecare infracţiune îi va fi aplicată o pedeapsă într-un cuantum orientată către minimul special prevăzut de fiecare text de lege incriminator.

Ţinând cont de dispoziţiile imperative ale art. 2 teza ultimă din Legea nr. 143/2000 îi vor fi interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementată exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi b) C. pen., iar cu titlu de pedeapsă accesorie în temeiul art. 71 C. pen. se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi b) C. pen.

Reţinând aceleaşi criterii anterior menţionate instanţa consideră că reinserţia socială a inculpatului se poate efectua fără a executa pedeapsa rezultantă în regim privativ de libertate. Apreciază instanţa că prin suspendarea sub supraveghere a acestei pedepse în baza art. 86¹ C. pen. şi obligarea să respecte anumite măsuri pe perioada termenului de încercare sunt criterii suficiente pentru ca inculpatul să-şi formeze o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

Astfel, conf. art. 86 C. pen. se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare alcătuit conf. art. 86² C. pen.; din cuantumul pedepsei plus o perioadă de 3 ani astfel că termenul va fi de 6 ani.

Re durata termenului de încercare inculpatul în baza art. 86³ alin. (1) C. pen. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comurîice.şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul să se supună unor măsuri de tratament sau îngrijire, în special în.scopul dezintoxicării.

Se va atrage, atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune.

S-a constatat că inculpatul N.C. a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 18 iunie 2013 şi până la data de 26 iunie 2013, inclusiv.

Împotriva sentinţei penale nr. 22 din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, inculpatul N.C. a formulat prezentul apel, prin care a solicitat:

- desfiinţarea sentinţei şi, în principal, trimiterea cauzei la Parchet în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei iar în subsidiar, trimiterea cauzei în vederea rejudecării la prima instanţă;

- achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.;

- aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecinţa stabilirii pedepsei la minimul special (2 ani închisoare, cf. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în redactarea dată prin art. 81 din Legea nr. 187/2012;

- reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Preliminar, Înalta Curte constă că Dosarul nr. 560/42/2013/a1 privind pe inculpatul N.C., a fost format în urma disjungerii cauzei penale nr. 560/42/2013, privind pe inculpaţii C.A.C., Z.C.R. şi M D., care au fost trimişi în judecată prin acelaşi rechizitoriu nr. 61/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Inculpaţii C.A.C., Z.C.R. şi M.D., au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 196 din 17 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, definitivă prin decizia penală nr. 70/A din 27 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 560/42/2013, aceşti inculpaţi prevealându-se de prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

Examinând apelul declarat de inculpatul N.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat numai în parte, în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată că, în raport cu calitatea inculpatului N.C., aceea de avocat, în mod corect instanţa de judecată legal sesizată, atât din punct de vedere al competenţei materiale cât şi din punct de vedere al competenţei teritoriale - era Curtea de Apel Ploieşti.

Referitor la critica inculpatului privind restituirea cauzei la Parchet, în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei, Înalta Curte constată că rechizitoriul-îndeplineşte-condiţiile prev. de art. 328 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că este structurat potrivit dispoziţiilor legale, cuprinde expunerea clară a faptelor, precum şi menţiunile obligatorii prevăzute la art. 286 alin. (2) C. proc. pen., datele privitoare la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor şi încadrarea juridică, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 din acelaşi Cod, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi celelalte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei.

Nici critica referitoare la trimiterea cauzei la instanţa de fond, în vederea rejudecării întrucât la termenul din 10 octombrie 2013 s-ar fi încălcat norme de procedură sancţionate cu nulitatea absolută, nu este întemeiată.

La termenul de judecată din 10 octombrie 2013, după ce, potrivit art. 322 C. proc. pen, s-a dat citire actului de sesizare a instanţei, în temeiul art. 320¹ alin. (1) şi (4) C. proc. pen., preşedintele completului de judecată a explicat inculpaţilor că pot declara personal sau prin înscris autentic că recunosc săvârşirea actelor reţinute în actul de sesizare şi pot solicita judecarea cauzei în procedură simplificată, cunoscând probatoriile administrate pe care şi le însuşesc.

Contrar celor susţinute de inculpat, instanţa de fond, după ce a consemnat în scris, în procesele-verbale ataşate, poziţia procesuală exprimată de cei trei inculpaţi, C.A.C., Z.C.R. şi M.D., care au învederat că doresc să fie judecaţi în procedură simplificată, conform art. 320¹ şi urm. C. proc. pen., achiesând în totalitate la probatoriile administrate în faza de urmărire penală, pe care au arătat că le cunosc şi le însuşesc, a procedat şi la ascultarea inculpatului N.C.

Aşa cum s-a consemnat în scris în procesul-verbal, ataşat la dosar inculpatul N.C. a arătat că nu recunoaşte comiterea faptelor în modalitatea descrisă în rechizitoriu, motiv pentru care nu a dorit să fie judecat conform procedurii simplificate.

Abia după consemnarea poziţiei sale procesuale, instanţa de fond, la cererea inculpatului, având în vedere starea de sănătate precară invocată a permis acestuia să părăsească sala de judecată.

Totodată, conform încheierii de şedinţă din 10 octombrie 2013, avocat S.M., apărător ales al inculpatul N.C., având, în vedere, poziţia procesuală adoptată de acesta şi posibilitatea disjungerii judecăţii cauzei în ceea ce îl priveşte, a solicitat să i se permită să părăsească sala de judecată, cerere încuviinţată de instanţă, urmând ca măsurile ce se vor dispune în cauză să fie cunoscute de inculpat-precum şi de apărătorul ales al acestuia din condica şedinţei de judecată sau de pe portalul instanţei.

Aşa fiind, Înalta Curte ca instanţa de control judiciar constată că au fost respectate normele de procedură şi că în pofida celor susţinute de inculpat, nu impune trimiterea cauzei, spre rejudecarea la instanţa de fond, pe considerentul că actele de procedură îndeplinite de aceasta ar fi lovite de nulitate absolută.

Cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. întrucât nu ar exista probe că inculpatul, a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, nu este fondată.

Prin rechizitoriul nr. 61/D/P/2013 din 16 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., şi a infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul N.C., începând cu anul 1999, se ocupa cu traficul de droguri de risc pe raza municipiului Târgovişte. Totodată, s-a mai reţinut că, în mod repetat, a oferit şi altor persoane droguri de risc recoltate personal şi conservate prin uscare în propria locuinţă.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, activitatea infracţională a fost dovedită cu declaraţiile inculpatului N.C. şi ale martorilor M.A.C., A.l.F., F.A.I., P.T.l., C.V. şi a coinculpaţilor C.A.C. şi M.D.

În faţa instanţei de fond au fost audiaţi martorii:

- F.A.I., care a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul N.C., că a fumat împreună cu acesta cannabis şi că „de patru cinci ori C.A.C. ne-a oferit cannabis lui M., A. dar şi mie".

- P.T.l., care a declarat că „mi-a fost dat să fumez chiar şi de către inculpatul N.C.);

- A.l.F. a declarat că „am consumat cannabis împreună cu concubinul meu, acasă la mine, iar în acele momente la noi acasă se afla şi inculpatul N.C., care şi acesta consuma aceeaşi substanţă”.

Totodată, din declaraţiile făcute în faţa instanţei de coinculpaţii C.A.C. şi M.D. rezultă cu claritate că inculpatul N.C. se ocupa cu traficul de droguri de mare risc şi cu deţinerea de droguri de risc în vederea consumului propriu fapte ce întrunesc elementele constitutive atât ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea „oferirii (...) fără drept" cât şi ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în modalitatea „deţinerii de droguri de risc pentru consum propriu fără drept".

În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, care, potrivit cererii formulate de inculpat, atât prin apărător cât şi în ultimul cuvânt, ar fi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în redactarea dată prin art. 81 din Legea nr. 187/2012, cu consecinţa reducerii pedepsei stabilite pentru această infracţiune, de la 3 ani la 2 ani închisoare (minimul special în legea nouă), Înalta Curte apreciază că cererea este neîntemeiată.

Sub acest aspect se iconstată că în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute fie în legea veche (3-15 ani închisoare), fie în legea nouă (2-7 ani închisoare), pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită de instanţa de fond a fost judicios individualizată, atât în cuantum cât şi ca modalitate de executare, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. 1969, precum şi a dispoziţiilor art. 52 din acelaşi Cod, şi urmează a fi menţinută.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că cererea inculpatului vizând reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare.la care a fost obligat este întemeiată.

Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond, prin sentinţa penală nr. 22 din 31 ianuarie 2014, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 12_.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art_. 274 C. proc. pen., în caz de renunţare la urrmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind avocaţii din oficiu şi interpreţii desemnaţi de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.

Când sunt mai mulţi inculpaţi, procurorul sau, după caz, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părţi se ţine seama, pentru fiecare dintre inculpaţi, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.

Analizând - sub acest aspect - actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 196 din 17 octombrie 2013 Curtea de Apel Ploieşti secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a hotărât obligarea inculpaţilor Z.C.R. şi M D. la plata sumei de câte 3.300 RON cu titlu .de cheltuieli judiciare către stat iar a inculpatului C.A.C. la plata sumei de 3.600 RON cu acelaşi titlu.

După disjungerea cauzei şi formarea Dosarului nr. 560/42/2013/a1, în faţa instanţei de fond nu au fost administrate alte probe decât cele de la urmărirea penală, în speţă, audierea de martori şi de inculpaţi, motiv pentru care obligarea inculpatului la plata sumei de 12.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare apare ca fiind exagerată.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat de inculpatul N.C. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, va reduce de la 12.000 RON la 4.000 RON cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul, către stat.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului de faţă vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul N.C. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Reduce de la 12.000 RON la 4.000 RON cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul către stat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2792/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 2832/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2744/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2792/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2832/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 284/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Apel ICCJ. Decizia nr. 2843/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs