ICCJ. Decizia nr. 292/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.292/A/2014
Dosar nr.27014/300/2013
Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2014
Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1160 din 17 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 27014/300/2013, s-a dispus, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petenta Asociaţia de proprietari X în contradictoriu cu intimatul C.V. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 2042/P/2012 din data de 03 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, modificată prin rezoluţia nr. 599/II-2/2013 din data de 07 martie 2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi menţinută prin rezoluţia nr. 847/II-2/2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
A fost menţinută ca legală şi temeinică rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, astfel cum a fost modificată.
În temeiul art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată petenta la plata sumei de 100 de lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că, astfel cum rezultă din analiza plângerii şi a materialului probatoriu administrat în faza actelor premergătoare, rezoluţia atacată este legală şi temeinică.
Astfel, a reţinut instanţa că petenta a formulat la data de 31 martie 2009 plângerea nr. 1635479/2009 împotriva aceleiaşi persoane şi pentru aceleaşi fapte, respectiva plângere fiind soluţionată prin rezoluţia nr. 4952/P/2009 din data de 07 octombrie 2009, de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.V., în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215, art. 246, art. 248, art. 2481, art. 249 C. pen., art. 260, art. 289 şi art. 292 C. pen.
S-a mai arătat în sentinţa Judecătoriei că pentru faptele sesizate în Dosarul nr. 4952/P/2009 a fost dispusă soluţia de neîncepere a urmăririi penale, menţinută în urma căilor de atac introduse de persoana vătămata şi că Dosarul nr. 2042/P/2012 cuprinde o plângere având identitate de obiect si persoane cu cel mai sus menţionat, indiferent de încadrarea juridica data faptelor, rezultând că potrivit principiului non bis in idem o persoana nu poate fi condamnată de două ori pentru comiterea aceleiaşi fapte.
S-a avut în vedere că obiectul Dosarului nr. 4952/P/2009 a fost cercetarea aceleiaşi situaţii de fapt învederate de către petenta cu cele din Dosarul nr. 2042/P/2012 faţă de aceeaşi persoană, respectiv intimatul C.V., fără intervenirea unor aspecte noi.
Referitor la identitatea faptei materiale, s-a observat că în ambele plângeri petenta a reclamat faptul că, în cadrul unui proces civil al asociaţiei îndreptat împotriva unor colocatari din bloc (respectiv familia T.), expertul contabil C.V. a întocmit un raport de expertiză contabilă care nu a reflectat realitatea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petenta Asociaţia de proprietari X, prin reprezentant legal R.A., care a criticat soluţia instanţei pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate, solicitând, în esenţă, admiterea plângerii.
Prin decizia penală nr. 332/A din 17 martie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penala, a respins ca inadmisibil apelul declarat de petenta Asociaţia de proprietari X prin reprezentant R.A. împotriva sentinţei penale nr. 1160 din 17 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi totodată, a obligat apelanta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel. Bucureşti a reţinut, în esenţă, că hotărârea pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen. anterior este definitivă în raport de dispoziţiile art. 2781 alin. (10) din acelaşi cod, nefiind susceptibilă de a fi exercitată vreo cale de atac, constatând, aşadar, că este inadmisibil apelul formulată de petenta împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva acestei decizii, petenta a înţeles să formuleze contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 mai 2014, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 26 septembrie 2014.
În şedinţa publică din data de 26 septembrie 2014, Înalta Curte a calificat calea de atac exercitată de petentă ca fiind apel, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii, şi totodată, a pus în discuţie admisibilitatea apelului de faţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului sub aspectul pus în discuţie din oficiu, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente.
Prin decizia penală a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins ca inadmisibil apelul formulat de petenta Asociaţia de proprietari X prin reprezentant R.A. împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 în Dosarul nr. 27014/300/2013.
În materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile strict prevăzute de normele de procedură.
În privinţa sentinţei penale atacate, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii, respectiv când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.
În speţă, hotărârea atacată face parte din categoria celor care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac, astfel că prin promovarea apelului de faţă, petenta Asociaţia de proprietari X a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.
De asemenea, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare.ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de-drept.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. l lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatoarea Asociaţia de proprietari X din Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 332/A din data de 17 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanta contestatoare la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea Asociaţia de proprietari X din Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 332/A din data de 17 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 293/2014. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2925/2014. Penal → |
|---|
