ICCJ. Decizia nr. 300/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 300/2014

Dosar nr. 30275.01/3/2009

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2014

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 147/A din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. 30275.01/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul R.Ş., s-a desfiinţat parţial sentinţa penală nr. 568/F din 04 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente de 12 ani închisoare [aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.] şi de 10 ani închisoare [aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215¹ alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.].

S-au redus cele două pedepse de 12 ani închisoare şi respectiv 10 ani închisoare la două pedepse de câte 3 ani şi 4 luni închisoare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul R.Ş. va executa o singură pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi o pedeapsă complementară, conform art. 65 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale constând în interzicerea dreptului de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora în ţară sau în străinătate.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei pronunţate durata reţinerii de la 09 septembrie 1997 la 10 septembrie 1997 şi a măsurii arestării preventive de la 15 mai 1998 la 20 august 1998, respectiv de la 20 aprilie 2000 la 13 noiembrie 2000.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de R.A., R.E.L., P.E.C., partea responsabilă civilmente SC L. SRL, SC M. SA şi SC G.I. SRL, pe care i-a obligat la câte 150 RON cheltuieli judiciare statului.

A fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de G.M., pe care l-a obligat la 100 RON cheltuieli judiciare statului.

Onorariu parţial avocat oficiu pentru apelantul-inculpat R.Ş. de 50 RON urmează a se suporta din fondul Ministerul Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 568/F din 04 septembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât următoarele:

În temeiul disp. art. 334 C. proc. pen., interpretat per a contario, au fost respinse cererile inculpatului R.Ş. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi din infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215¹ alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale, a cărui încălcare a constatat-o, a condamnat pe inculpatul R.Ş. la o pedeapsă principală de 12 ani închisoare şi la o pedeapsă complementară, conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale, a cărui încălcare a constatat-o a condamnat pe R.Ş. la o pedeapsă principală de 10 ani închisoare şi la o pedeapsă complementară, conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215¹ alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit cele două pedepse menţionate mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta având de executat, în final, o pedeapsă principală de 12 ani închisoare şi o pedeapsă complementară stabilită conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei pronunţate durata reţinerii de la 09 septembrie 1997 la 10 septembrie 1997 şi a măsurii arestării preventive de la 15 mai 1998 la 20 august 1998, respectiv de la 20 aprilie 2000 la 13 noiembrie 2000.

În baza art. 350, art. 145¹, art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţa de inculpatul R.Ş., în cursul judecăţii, începând cu data de 04 septembrie 2012.

Conform art. 145 alin. (1¹) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părasi ţara, inculpatul R.Ş. a fost obligat să respecte următoarele:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de cate ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de politie în a cărui circumscripţie teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie, sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu se apropie de martorii S.C. şi P.R. şi să nu comunice cu acestea, direct sau indirect.

Conform art. 145 alin. (2²) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în cazul încălcării cu rea-credinţa a acestor obligaţii, se va lua măsura arestării preventive.

S-a luat act că partea civilă SC V.I. SRL şi partea vătămată SC M.I. SRL au fost scoase din cauză la 13 noiembrie 2009, fiind radiate.

S-a luat act că partea civilă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a fost scoasă din cauză la 05 februarie 2010.

S-a luat act ca partea civilă Ministerului Finanţelor Publice a fost scoasă din cauză la 05 februarie 2010.

În baza art. 243, art. 245 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea din rechizitoriu de soluţionare a acţiunilor civile a Ministerului Finanţelor Publice şi a Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos.

Potrivit disp. art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., art. 1000 alin. (3) C. civ., art. 1003 C. civ., aplicabile potrivit disp. art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, a obligat pe inculpatul R.Ş. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL la plata următoarelor sume de bani, în vederea acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de înşelăciune săvârşite de inculpatul R.Ş. părţilor civile din aeastă cauză, după cum urmează:

- către SC A. SA, a sumei de 33.838,43 dolari S.U.A.;

- către SC M.E.I. SA, a sumei de 32.056,16 dolari S.U.A. şi a dobânzii legale aferente din iunie 1997 până la data executării efective a obligaţiei;

- către SC A. SA, prin lichidator judiciar L.D. IPURL, a sumei de 16.786,31 dolari S.U.A.;

- către SC J.T.G. SRL, prin lichidator judiciar V.I., a sumei de 9.146,85 dolari S.U.A.;

- către SC T. SA, a sumei de 8.728,3 dolari S.U.A.;

- către SC R.G. SA, a sumei de 5.678,89 dolari S.U.A.;

- către SC C. SA, a sumei de 4.420,83 dolari S.U.A.

Potrivit disp. art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., aplicabile potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, a obligat pe inculpatul R.Ş. la plata către partea civilă SC L. SRL a sumei de 1.185.862,18 dolari S.U.A., în vederea acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de delapidare săvârşite de inculpatul R.Ş.

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş. şi a părţii responsabile civilmente SC L. SRL, instituit de Tribunalul Bucureşti în data de 12 august 2010, la cererea părţii civile SC M.E.I. SA, în vederea asigurării acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de înşelăciune săvârşite de inculpatul R.Ş. acestei părţi civile din această cauză, până la concurenţa echivalentului în RON a sumei de 32.056,16 dolari S.U.A. şi a dobânzii legale aferente din iunie 1997 până la data de 12 august 2010.

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş., instituit de Tribunalul Bucureşti în data de 12 august 2010, la cererea părţii civile a SC L. SRL, în vederea asigurării acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de delapidare săvârşite de inculpatul R.Ş. acestei părţi civile din această cauză, până la concurenţa echivalentului în RON din data de 12 august 2010 a sumei de 961.616,62 dolari S.U.A.

În temeiul disp. art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpatul R.Ş. în derularea activităţilor de navlosire şi agenturare, reprezentând înţelegerile din 15 aprilie 1991, 16 septembrie 1991, 20 septembrie 1991, 17 decembrie 1993, 06 octombrie 1994, 09 decembrie 1994, 12 septembrie 1996, precum şi înscrisul denumit „final settlement”, datat 17 ianuarie 1997, depuse prin adresa înregistrată sub nr. 357/P/1998 din data de 08 aprilie 1998.

În temeiul disp. art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpatul R.Ş. în derularea activităţilor de navlosire.

În temeiul disp. art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpatul R.Ş. în derularea activităţilor de agenturare.

În temeiul disp. art. 118 C. pen., s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul R.Ş. a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de confiscare a sumelor de bani cu care au fost păgubite părţile vătămate care nu s-au constituit părţi civile, respectiv:

- suma de 489.454,86 dolari S.U.A., cu care SC S. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 280.606,23 dolari S.U.A., cu care SC S.T. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 98.316,49 dolari S.U.A., cu care SC M.R. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 58.685,93 dolari S.U.A. cu care SC M. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 36.210,99 dolari S.U.A., cu care SC G.I. SRL nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 8.341,91 dolari S.U.A., cu care SC U. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 5.038,81 dolari S.U.A., cu care SC T. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 4.177,76 dolari S.U.A., cu care SC M.I. SRL nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 1.016,44 dolari S.U.A., cu care SC P.M.D. SRL nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul disp. art. 118 C. pen., s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul R.Ş. a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de confiscare a sumei de bani cu care au fost păgubite partea vătămată SC V.I.I.E. S.A s-a constituit parte civilă, societatea fiind în prezent radiata, respectiv suma de 5.810,98 dolari S.U.A.

În temeiul disp. art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 118 alin. (4) C. pen., art. 118 alin. (5) C. pen., s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul R.Ş. a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de confiscare a următoarelor sume de bani:

- 85.766,00 dolari S.U.A. - reprezentând sume încasate de societatea off-shore L.M. în perioada 07 februarie 1995 - 16 ianuarie 1996 de la societatea U.I. SAL Belgia în contul deschis la C. Bank fără a exista niciun document justificativ;

- 71.407,02 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani încasate în conturile firmelor off-shore în perioada 1995-1996 de la armatori, sume care trebuiau restituite armatorilor concomitent cu transmiterea deconturilor finale de cheltuieli, însuşite de inculpat separat de sumele de bani provenind din înşelarea armatorilor;

- 350.791,29 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani acordate de băncile C. Bank şi S.G. Bank, reprezentând dobânzi aferente conturilor curente şi conturilor de depozite privind sumele de bani acumulate în mod fraudulos în conturile companiilor off-shore;

- 57.750,00 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani încasate în conturile off-shore cu titlu de dobânzi în urma acordării de către inculpat a unor împrumuturi societăţilor R.T., G.Y., V.I.;

- 5.060.861,00 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore, urmare activităţilor infracţionale ale inculpatului derulate prin intermediul companiilor străine din care au fost transferate în conturi bancare din Anglia, la băncile: C.M. Bank, J.C.I., R. Bank London şi M.L.F.S. Incorporated, C. Bank Limited, din care suma de 2.449.887,00 dolari S.U.A. transferată în contul P. LTD, deschis la M.L.F.S. Incorporated, C. Bank Limited în contul deschis la banca M.L. - prin N.T.I. Bank New York: - 681.342 dolari S.U.A., la 18 octombrie 1996 (din contul firmei S., (Insulele Virgine Britanice), - 374.153 dolari S.U.A., la 22 octombrie 1996 (din contul firmei S.); 578.236 dolari S.U.A., la 18 octombrie 1996 (din contul firmei R.), 464.371 dolari S.U.A., la 23 octombrie 2006 (din contul firmei R.); 96.721 dolari S.U.A. la 26 mai 1997 (din contul firmei R.), iar suma de 2.250.000 fiind transferată în contul bancar deschis la C. Bank (Guernsey) Limited, 100.166 dolari S.U.A. în contul N. SA, deschis la R. Bank London; 46.385 dolari S.U.A. în contul V.S., deschis la R. Bank London; 15.348 dolari S.U.A. în contul A.A.S. LTD, deschis la R. Bank London; 14.075 dolari S.U.A. în contul C.T.S., deschis la R. Bank London, 42.913 dolari S.U.A. virat în favoarea J.B., prin Banque G. Luxembourg, astfel: 28.332 dolari S.U.A., la 29 iulie 1997, titular R., prin S.G. Bank Bucureşti; 14.581 dolari S.U.A., la 04 iunie 1996, titular A.S.T. LTD. Panama, prin C. Bank, Filiala Bucureşti.

- 286.350 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore A.S.G.C. Panama şi L.M. Corp. Panama, provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire la care inculpatul le-a ridicat în numerar din conturile bancare ale filialelor băncilor S.G. şi C. Bank;

- 332.928 dolari S.U.A. - retragere cu titlu de cote din comisionul de agenturare şi angajare nave în sumă de 332.928 dolari S.U.A. pentru firma P. LTD Cipru/Pireu;

- 576.434.000 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în favoarea unor persoanei fizice şi sau juridice, după cum urmează:

- 38.535.30 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în favoarea persoanei fizice V.V., din care 15.000 dolari S.U.A. la 06 februarie 1997, titular S.S. LTD. Insulele Virgine Britanice, prin S.G. Bank, Filiala Bucureşti şi suma de 12.500 dolari S.U.A. la 13 decembrie 1996, din cont 30.606, titular R.S. Panama, prin banca S.G., Filiala Bucureşti;

- 41.132 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în favoarea D.V.;

- 5.000 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 18 iunie 1997, G.M.P.B., titular R.S., prin banca S.G., Filiala Bucureşti;

- 85.000 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 17 ianuarie 1995, în favoarea D.C., R. Bank Viena, titular A.S.T. Panama, prin C. Bank, Filiala Bucureşti;

- 30.000 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 08 octombrie 1996, în favoarea A.N.;

- 150.000 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 17 ianuarie 1997, în favoarea G.Y. fără nici o explicaţie şi fără adresă;

- diverse sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus menţionate în tabelul anexă raport expertiza L.D. care au fost achitate prin virament din conturile firmelor nerezidente deschise la banca S.G. şi C. Bank de către R.; A. şi L.M., astfel:

- 80.595 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în 11 august 1997 în favoarea A.S.

- 65.993 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 23 iulie 1997 în favoarea A.B.S.

- 71.375 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 29 iulie 1997 în favoarea M.S.T.

- 19.533 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 06 august 1997 în favoarea E.P.H. Nicosia.

- 14.000 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 07 octombrie 1996 în favoarea E.T. Cipru.

- 14.600 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 17 octombrie 1996 în favoarea I.F.

- 19.362 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 19 noiembrie 1996 în favoarea E.P.H. Nicosia.

- 9.336 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 15 ianuarie 1997 în favoarea O.I.

- 11.740 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 05 februarie 1997 în favoarea E.P.H. Nicosia.

- 50.704,09 dolari S.U.A. - reprezentând suma remisă de firma S.C.T. (armator) la 03 martie 1997 pentru navele A.T. şi A.F. în contul bancar al firmei L.M. deschis la banca S.G., fără ca în documentele bancare să se precizeze destinaţia acestei sume, cu privire la care inculpatul, la 19 martie 1997 a dispus transferarea în contul bancar al firmei off-shore R., iar la 25 martie 1997 suma a fost transferată în contul bancar al armatorului T.C.L. cu titlu de navlu pentru nava B., deşi între cei doi armatori nu existau niciun fel de raporturi comerciale.

În temeiul disp. art. 35 alin. (4) C. pen., s-a dispus cumularea măsurilor de siguranţă, respectiv confiscarea de la inculpatul R.Ş. a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de confiscare a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A.

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A., asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş., inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispoziţii de indisponibilizare.

A fost desemnat ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiei de indisponibilizare asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş., inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate în vederea confiscării speciale a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A. Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 3 Bucureşti, care va colabora cu:

a) Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile;

b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

c) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;

d) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;

e) Autoritatea Naţională a Vămilor;

f) Garda Financiară;

g) Banca Naţională a României;

h) Inspectoratul General al Poliţiei Române;

i) Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară;

j) orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum şi a celor care fac obiectul confiscării speciale şi încunoştiinţează Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rezultatul verificărilor.

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen., art. 998 C civ., art. 32 lit. d) C. fam., disp. aplicabile conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A., asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanei fizice R.E.L., cu ultimul domiciliu cunoscut în Bucureşti, sector 3, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care aceasta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate.

S-a desemnat ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiei de indisponibilizare asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanei fizice, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care aceasta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate în vederea confiscării speciale a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A. Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 3 Bucureşti, care va colabora cu:

b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

c) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;

d) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;

e) Autoritatea Naţională a Vămilor;

f) Garda Financiară;

g) Banca Naţională a României;

h) Inspectoratul General al Poliţiei Române;

i) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;

j) orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum şi a celor care fac obiectul confiscării speciale şi va încunoştinţa Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rezultatul verificărilor.

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A., asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanei fizice R.A., cu ultimul domiciliu cunoscut în judeţul Vâlcea, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, până la concurenţa sumei de 2.250.000 dolari S.U.A.

A fost desemnat ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiei de indisponibilizare asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanei fizice R.A., inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care aceasta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, până la concurenţa sumei de 2.250.000 dolari S.U.A., în vederea confiscării speciale a sumei de 786.0651,79 dolari S.U.A. Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea, care va colabora cu:

b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

c) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;

d) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;

e) Autoritatea Naţională a Vămilor;

f) Garda Financiară;

g) Banca Naţională a României;

h) Inspectoratul General al Poliţiei Române;

i) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;

În temeiul disp. art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 32/2011 s-a dispus sesizarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, prin intermediul formularului prevăzut în Anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 103/2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile ale persoanelor fizice R.Ş., R.E.L., inclusiv a conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, cu menţiunea că în cererea ce urmează a fi adresată prin Reţeaua Interagenţii Camden de Recuperare a Creanţelor se va specifica că este necesară şi identificarea conturilor deschise pe numele unor persoane fizice/juridice care părţile menţionate sunt împuterniciţi sau, după caz, beneficiari reali, precum şi, identificarea rulajului conturilor menţionate în anexa în vederea stabilirii beneficiarilor reali.

Biroul încunoştiinţează de urgenţă rezultatul verificărilor Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

După identificarea bunurilor, conform 353 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, completează, după caz, un certificat de indisponibilizare prev. de Anexa nr. 9 din Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a bunurilor sau a probelor sau, după caz, o cerere de comisie rogatorie pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiei de indisponibilizare dispusă de instanţă.

Executorie, în ceea ce priveşte luarea măsurilor de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A. asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş., a persoanelor fizice R.E.L. şi R.A., inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, conform art. 353 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerul Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei, în Dosarul nr. 255/P/2006, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului R.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215¹ alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că în perioada 1995 - iunie 1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu scopul obţinerii unor foloase injuste, inculpatul R.Ş. a indus şi menţinut în eroare cu prilejul încheierii şi pe parcursul executării contractelor de navlosire, prin mijloace frauduloase 17 societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu total de 1.098.316,17 dolari S.U.A., săvârşind infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a mai reţinut că faptele inculpatului, care în perioada 1995 - iunie 1997, în calitate de director general şi administrator al SC L. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit în mod repetat, comisioanele rezultate din activităţile de brokeraj şi agenturare nave, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.185.862,18 dolari S.U.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 215¹ alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu titlu prealabil, în cuprinsul rechizitoriului au fost expuse date privind istoricul dosarului de urmărire penală, precum şi înţelesul unor termeni din domeniul transportului maritim:

Astfel, la data de 04 iunie 1997, D.A.M., asociat al SC L. SRL a formulat plângere penală împotriva asociatului său R.Ş., plângerea fiind înregistrată în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, la nr. 5081/P/1997, fiind efectuate cercetări sub aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare.

Ulterior, dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde a fost înregistrat la nr. 357/P/1998. La data de 08 mai 1998, directorul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a sesizat conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (adresa nr. 147052/1998), solicitând preluarea de către această unitate a dosarului penal privind pe R.Ş., invocând ca argumente complexitatea activităţilor infracţionale investigate (fiind vorba de fapte penale comise în domeniul transportului maritim internaţional), valoarea mare a prejudiciului de peste 7 milioane dolari S.U.A. şi riscul sustragerii inculpatului R.Ş. de la urmărirea penală.

Dosarul a fost astfel preluat şi înregistrat la nr. 575/P/1998 în evidenţele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin ordonanţă, la 15 mai 1998, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă pentru o durată de 30 zile a inculpatului R.Ş., reţinându-se în sarcina acestuia comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals la Legea contabilităţii, infracţiuni prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994 şi art. 40 din Legea nr. 82/1991. Măsura arestării preventive a fost menţinută până la data de 01 septembrie 1998, când Tribunalul Bucureşti nu a mai admis cererea Parchetului de prelungire a acestei măsuri.

La 29 septembrie 1999, dosarul privind pe inculpatul R.Ş. a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, fiind înregistrat la secţia de urmărire penală şi criminalistică la nr. 532/P/1999.

Cercetările au fost finalizate prin întocmirea rechizitoriului nr. 532/P/1999 din 12 iunie 2000 şi prin trimiterea în judecată a inculpatului R.Ş., faţă de care s-a dispus la 20 aprilie 2000 măsura arestării preventive pentru comiterea altor infracţiuni - delapidare şi exercitare de acte de comerţ în favoarea şi pe seama unor societăţi constituite în ţară străină care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege pentru funcţionarea lor în România [art. 215¹alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 274 din Legea nr. 32/1999].

Trimiterea în judecată a inculpatului R.Ş. s-a realizat pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni prevăzute de:

- art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 274 din Legea nr. 31/1990.

Prin acelaşi rechizitoriu procurorul a dispus şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals faţă de R.Ş., S.G., V.T. şi D.V. În acest mod s-a format Dosarul nr. 3169/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Faţă de inculpatul R.Ş. a fost menţinută măsura arestării preventive până la data de 13 noiembrie 2000, când, prin decizia penală nr. 1833/2000, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut dispoziţia Tribunalului Bucureşti privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Cât priveşte instanţa sesizată prin rechizitoriu cu judecarea cauzei, aceasta a fost Tribunalul Bucureşti, care, prin sentinţa penală nr. 461 din 04 iulie 2001, a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru refacerea materialului de urmărire penală şi a actului de sesizare a instanţei.

S-a declarat recurs împotriva acestei hotărâri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia nr. 1591 din 1 noiembrie 2001, a reţinut că nu se impunea refacerea întregului material de urmărire penală, acesta fiind întocmit cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă, ci doar refacerea procedurii prezentării materialului de urmărire penală, care în opinia instanţei, nu s-a realizat de către procuror în condiţii legale, fiind încălcat dreptul la apărare al acestuia.

Dosarul a fost restituit la Parchet la 04 decembrie 2001, fiind înregistrat în evidenţele secţiei de urmărire penală şi criminalistică la acelaşi număr - 532/P/1999.

Ulterior, la Dosarul nr. 532/P/2001 au fost conexate Dosarele nr. 3169/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Dosarul nr. 826/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, acesta din urmă având ca obiect plângerea formulată de R.Ş. împotriva lui T.G., S.F. şi D.A.M., sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi efectuarea cu rea-credinţă de declaraţii inexacte în baza cărora s-au înscris menţiuni la Registrul Comerţului.

Prin ordonanţa nr. 532/P/1999 din 13 decembrie 2004, conform art. 12 din Legea nr. 508/2004, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, unde dosarul s-a înregistrat la nr. 416/D din 20 decembrie 2004.

La 07 februarie 2005, cauza a fost soluţionată prin dispunerea scoaterii de sub urmărire penală a inculpatului R.Ş. pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune, scoaterea de sub urmărire penală a altor învinuiţi sub aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală, de complicitate la această infracţiune şi de înşelăciune, precum şi disjungerea cauzei privitor la R.Ş. şi alţi învinuiţi pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 194 pct. 5 şi art. 207 din Legea nr. 31/1990 cu art. 13 C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 214 C. pen., art. 215¹ C. pen., art. 291 C. pen., art. 292 C. pen., art. 323 C. pen. şi art. 45 din Legea nr. 26/1990 şi declinarea competenţei şi trimiterea cauzei disjunse secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Această din urmă secţie, prin rezoluţia nr. 190/P/2005 din data de 03 martie 2005, s-a dezînvestit şi a trimis dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde a fost înregistrat la nr. 1180/P/2005.

Urmare controlului dispus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform prevederilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, prin ordonanţa nr. 263/C/2005 din 25 septembrie 2005, s-a dispus infirmarea soluţiilor adoptate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin ordonanţa nr. 416/D/P/2004 din 07 februarie 2005 şi rezoluţia nr. 6941/193/2005, precum şi redeschiderea urmăririi penale şi reluarea cercetărilor în cauză.

Prin rezoluţia din 02 mai 2006, dată în Dosarul nr. 416/D/P/2004, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de R.Ş. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi schimbarea încadrării juridice faţă de R.Ş. din infracţiunea prev. de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 în infracţiunea de delapidare în formă continuată, prev. de art. 215¹ alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin rechizitoriul nr. 416/D/P/2004 din data de 14 iulie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, s-a dispus punerea în judecată a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului R.Ş., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215¹ alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., scoaterea de sub urmărire penală faţă de D.A.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 214 alin. (1), (2) C. pen., încetarea urmăririi penale faţă de inculpatul R.Ş., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 12, 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., art. 40 din Legea nr. 80/1991 rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 274 din Legea nr. 31/1990, art. 215 alin. (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 12 C. pen., încetarea urmăririi penale faţă de S.C., P.C., G.S., T.V., D.A.M. şi disjungerea cauzei faţă de R.Ş., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen.

Prin ordonanţa nr. 416/D/P/2004 din data de 11 octombrie 2006 a procurorului şef serviciu al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura centrală, s-a dispus infirmarea rechizitoriului nr. 416/D/P/2004 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, privindu-l pe inculpatul R.Ş. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În cauză, s-a dispus efectuarea de comisii rogatorii internaţionale, în Republica Elenă, în scopul de a se verifica unele din apărările inculpatului R.Ş., lucrările fiind executate de autorităţile greceşti şi trimise, respectiv traduse, la sfârşitul anului 2008.

Suplimentul de probatorii administrat de Direcţia Naţională Anticorupţie, a confirmat pe deplin învinuirile aduse inculpaului R.Ş., precum şi lipsa de fundament a apărărilor formulate de acesta de-a lungul timpului.

Organul de urmărire penală a apreciat ca fiind necesară explicarea unor termeni din domeniul transportului maritim, întrucât aceştia definesc operaţiuni comerciale în cursul efectuării cărora inculpatul R.Ş. a săvârşit infracţiunile reţinute:

1. Navigaţie tramp - o navigaţie neregulată, care este legată de o anumită rută de transport, de anumite porturi fixe de expediere şi de destinaţii. Navele utilizate în navigaţia neregulată colindă mările şi oceanele în căutare de marfă pentru transport, acostând în acele porturi unde anumiţi încărcători le oferă condiţiile de transport cele mai avantajoase, de unde şi denumirea lor de nave tramp.

2. Navigaţie de linie - o navigaţie organizată şi regulată, pe o rută comercială dată, între anumite porturi şi după orar fix anunţat anticipat, în conformitate cu interesele mutuale ale armatorilor şi beneficiarilor serviciilor de linie.

3. Contract de transport maritim - în virtutea acestor contracte, armatorul se obligă să execute un serviciu de transport, cu o navă echipată de el, pentru navigaţia şi conducerea căreia rămâne răspunzător pe toată durata de valabilitate a contractului. Din această categorie de contracte fac parte: Voyage Charter Party şi Time Charter Party - pentru transporturile cu nave de curse neregulate - şi Conosamentul (B/L) - pentru transportul cu nave de linie.

4. Stalii - o clauză foarte importantă a contractelor de navlosire cu voiajul este cea care prevede perioada maximă de timp în care navlositorul trebuie să realizeze operaţiile de încărcare şi descărcare, fără niciun fel de penalitate din partea armatorului. În literatura de specialitate această perioadă este cunoscută sub numele de „timp de stalii” (laytime sau laydays).

5. Contrastalii - imobilizarea navei pentru operaţiuni de încărcare-descărcare în afara timpului de stalii convenit, prin clauzele contractuale sau prin referire la uzanţele portuare, reprezintă de fapt o încălcare a contractului de către navlositor, care poate aduce prejudicii armatorului.

Navlositorul (expeditorul) este obligat să plătească pentru aceste prejudicii armatorului o anumită sumă de bani (contrastalii).

6. Demurrage - reprezintă valoarea în bani a contrastaliilor pe care o plăteşte navlositorul armatorului sau importatorului sau cea pe care o plăteşte întreprinderea de prestaţii portuare încărcătorului.

De obicei, pentru zilele de supercontrastalii, demurrage-ul este dublu faţă de zilele de contrastalii obişnuite.

7. Despatch money - reprezintă suma de bani (în valută convertibilă) pe care armatorul o plăteşte navlositorului (sau persoanei reprezentată de acesta) pentru timpul de stalii economisit şi se plăteşte numai dacă în contract (Ch/P se prevede expres acest lucru).

8. Time-sheet-ul (Foaia timpului) - pe baza istoricului operaţiunilor se întocmeşte „Foaia timpului”, document prin intermediul căruia se calculează efectiv timpul de stalii, contrastalii sau despatch money.

9. Navlul (freight) - este preţul pe care navlositorul îl plăteşte armatorului pentru deplasarea mărfurilor dintr-un port în altul pe ruta cea mai directă, cu diligenţă rezonabilă. Nivelul navlurilor depinde de jocul liber al cererii şi al ofertei, de spaţiul de transport pe o anumită relaţie şi pentru un anumit fel de marfă sau grupă de mărfuri.

10. Contractul de navlosire „globală” - Charter party - cel mai uzitat contract circulând sub denumirea consacrată de charter party folosindu-se în corepondenţă prescurtările Ch/P, C/P sau chiar Charter.

11. Contractul de navlosire parţială - booking note - este un document de rezervare a spaţiului sau tonajului parţial pe o navă şi este uzitat şi în încheierea de către navlositor în contractele de navlosire globală.

12. Conosamentul - o adeverinţă semnată de cărăuş şi eliberată expeditorului, pentru a face dovada că mărfurile pe care acesta le descrie au fost încărcate pe un anumit vas, cu o anumită destinaţie, sau au fost încredinţate armatorului în vederea transportului. Acesta înseamnă dovada contractului de transport şi confirmă că a existat un acord în prealabil între încărcător şi cărăuş de a realiza prestaţie de transport, acord ce practic reprezintă contractul de transport. Conosamentul este un titlu al mărfurilor care se transportă pe nava respectivă şi un instrument de credit întrucât pe baza lui se deschide, prin intermediul băncilor, creditul necesar finanţării contractului de vânzare-cumpărare.

13. Activitatea de brokeraj - este o activitate de intermediere între un armator (proprietar de nave) şi un navlositor (proprietar de mărfuri) în vederea angajării spaţiului necesar încărcării şi transportării acestei mărfi între două sau mai multe porturi.

Persoana care se ocupă cu această intermediere se numeşte broker şi activează în cadrul agenţiilor maritime.

Pentru serviciile pe care le face, brokerul primeşte din partea armatorilor un comision care este stipulat în Charter Party sub formă de procent care se aplică asupra navlului, navlului mort şi a contrastaliilor.

14. Atribuţiile principale ale agentului maritim - agentul asigură îndeplinirea tuturor formalităţilor cerute de legi şi regulamentele locale. În acest sens, el completează diversele formulare cerute de specificul operaţiilor şi de natura navei, după caz, la căpitănia portului, la vamă, la serviciul sanitar, la autorităţile de frontieră, la tribunale comerciale etc. Totodată, se ocupă de rezervarea danei de operare pentru navă şi aducerea ei în port prin serviciul de pilotaj, de obţinere a echipelor de muncitori, de procurarea utilajelor necesare operării navei, precum şi de obţinerea spaţiului de depozitare a mărfurilor. Agentul întocmeşte manifestele mărfurilor încărcate, încheie „istoricele de încărcare/descărcare” şi „foaia timpului”, procură toate documentele de transport necesare voiajului printre care şi „autorizaţia de plecare” prin care se dovedeşte plata taxelor portuare, plăteşte aceste taxe, avansează comandantului sumele de bani lichizi de care are nevoie şi se îngrijeşte de procurarea combustibilului şi materialelor necesare navei.

15. Plata - contractul de agenturare este un contract cu titlu oneros. Aceasta înseamnă că, pentru serviciile pe care le prestează, agentul are dreptul la plată. În cazul transporturilor de mărfuri care se efectuează pe linii regulate, plata se face după prestarea efectivă a serviciului. În cazul transporturilor cu caracter accidental sumele de bani se remit în avans pe baza estimărilor de preţ transmise de agent armatorului, urmând ca după finalizarea operaţiunilor să se facă regularizarea decontului.

16. Contractul de navlosire - este contractul prin care armatorul se angajează ca, în schimbul unui anumit navlu, să pună la dispoziţie navlositorului o navă bună în stare de navigabilitate şi s-o menţină în această stare pe toată durata contractului. Contractul de navlosire este un contract consensual, încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor sau al reprezentanţilor acestora, aprobat printr-un înscris, denumit de regulă charter party.

Contractul de navlosire se încheie de regulă în formă scrisă şi poate avea drept obiect:

- punerea la dispoziţie a navei în întregime sau numai a unei părţi din ea, situaţie în care el este denumit, după înscrisul care se întocmeşte şi serveşte ca probă, charter party, termen cu circulaţie generalizată în transporturile maritime. Prin acest înscris se constată, în general, existenţa contractului de navlosire;

- contractele de navlosire sunt aproape totdeauna însoţite de emiterea unor documente denumite „conosament” sau „poliţă de încărcare” (bill of lading), emitere care intervine, de regulă, după încărcarea navei în vederea efectuării transportului de mărfuri. În funcţie de modul de folosire al navei, contractul de navlosire (charterparty) poate fi probat prin conosament, independent de existenţa unui document scris.

17. Navlositor principal (freight contractor); chiriaş principal (chartered owner) - este persoana care, având posesia şi controlul navei în baza unui contract cu „remiterea gestiunii” (by demise), subînchiriază această navă unei alte persoane, semnând el contractul de subînchiriere în loc de a-l semna proprietarul navei. În această situaţia, chiriaşul, denumit şi „navlositor principal” (freight contractor), devine - în dreptul civil - „chiriaş principal” (chartered owner), iar persoana care primeşte nava prin contract de subînchiriere devine, în sensul dreptului civil „subchiriaş” sau, în dreptul maritim „subnavlositor” (disponent owner).

Elementele contractului de navlosire - părţi contractante: armatorul, proprietar-armator (shipowner; owner). În sensul legii, armator este persoana care armează nava, desemnează pe comandant şi alege echipajul, îi procură materialele, combustibilul şi proviziile necesare şi o dotează cu tot ce este necesar navigaţiei şi exploatării navei şi, eventual, o exploatează el însuşi, indiferent dacă este sau nu proprietarul navei. El organizează expediţia maritimă şi răspunde la executarea contractului de navlosire; navlositorul (charterer), este persoana care, contra unei plăţi denumită navlu, a angajat o navă sau o parte din navă prin charterparty spre a transporta o marfă pe mare.

18. Substituirea navei (substitution). Se întâmplă adeseori ca în momentul perfectării unui contract de navlosire armatorul să fie lipsit de certitudinea că va putea executa transportul respectiv cu o navă anume. O asemenea nesiguranţă se poate datora unor evenimente greu previzibile (accidente survenite pe mare, obligaţia navei de a se adăposti într-un port de refugiu, survenirea unor greve, congestionarea portului etc.), care împiedică nava să opereze în timp util.

19. Navlul - este preţul transportului, adică suma la care armatorul, respectiv cărăuşul, are dreptul, în schimbul serviciului de a transporta mărfurile la destinaţia stabilită, indiferent de câştigul ce l-ar obţine sau de cheltuielile pe care le-ar suporta în îndeplinirea obligaţiilor ce şi-a asumat prin contract; navlul se stabileşte însă în mod liber, prin convenţia părţilor, în funcţie de conjunctură economică din momentul stabilirii raporturilor juridice.

Persoanele îndrituite la încasarea navlului - Dreptul de a încasa navlul aparţine armatorului în cazul contractelor de navlosire şi respectiv, cărăuşului, în cazul transportului efectuat pe bază de conosamente, fiecare din aceştia fiind creanţier al navlului. Navlositorul, respectiv încărcătorul sunt debitori ai navlului, fie că navlul este plătit la plecarea navei din portul de încărcare, fie că se plăteşte la destinaţie.

20. Stalii - reprezintă perioada de timp (zile libere) pe durata căreia, potrivit contractului sau uzurilor de port, nava este pusă la dispoziţia navlositorului spre a fi încărcată sau descărcată fără vreo plată specială, navlositorul fiind îndatorat ca, în acest timp, să încarce sau să descarce marfa.

21. Contrastalii - se înţelege timpul folosit pentru încărcare sau descărcare, după expirarea perioadei de stalii, precum şi sumele pe care navlositorul (încărcătorul sau destinatarul) este obligat să le plătească cărăuşului pentru timpul de încărcare sau descărcare ce depăşeşte perioada de stalii.

22. Despatch money - defineşte suma pe care armatorul o plăteşte navlositorului ca o „primă de celeritate” pentru timpul de stalii economisit şi este reglementată prin acortul părţilor înscris în charterparty.

Tot cu titlu preliminar, în cuprinsul rechizitoriului sunt expuse date privind înfiinţarea şi obiectul de activitate a societăţii SC L. SRL şi istoricul înfiinţării societăţilor off-shore prin care s-a deturnat activitatea firmei SC L. SRL, respectiv:

SC L. SRL a fost înfiinţată în baza Decretului-lege nr. 96/1990 ca societate comercială cu participare străină, fiind o societate mixtă româno-turcă. Ulterior, aceasta a devenit societate comercială cu statut reglementat de prevederile Legii nr. 31/1990.

Asociaţii iniţiali au fost M.C.T., D.A.M. şi societatea turcă I.F.T.C. Ltd. Istambul, fiecare deţinând 33 părţi sociale în valoare de 4.950 dolari S.U.A.; în baza relaţiilor de prietenie cu D.A.M., reprezentanţii aceştia au pus la dispoziţie, pentru demararea activităţilor comerciale, imobilul necesar amenajării sediului firmei L., un autoturism, un telefon şi un fax, precum şi patru vapoare. Obiectul de activitate al societăţii L. a constat în prestarea de servicii de comerţ exterior în domeniul transporturilor şi expediţiilor internaţionale, de activităţi comerciale (import, export, tranzit, depozitare inclusiv în zonele libere în cont propriu sau ca agent) şi orice alte activităţi legale în domeniul comerţului exterior. Conform declaraţiei date de D.A.M., R.Ş. a întârziat cooptarea sa dintr-un început în firmă, cunoscând că mecanismele oricărui tip de economie impuneau, pentru obţinerea de rezultate financiare, ca societatea să fie cunoscută pe piaţă şi să aibă parteneri de afaceri. Pentru început, acesta s-a implicat doar în întocmirea statutului şi contractului de societate necesare înfiinţării firmei L., prin compilarea actelor constitutive ale societăţii mixte S.C. Liberia (societate unde R.Ş. a avut acces la documente, îndeplinind calitatea de cenzor), amânându-şi venirea la societatea L. până în toamna anului 1990, deoarece avea nevoie de timp pentru ca odată cu plecarea sa de la Întreprinderea de Comerţ Exterior N. să atragă după sine şi partenerii de afaceri ai acesteia în vederea constituirii unui portofoliu propriu de clienţi. Aşa se face că R.Ş. s-a transferat la societatea L. mai târziu, la 15 noiembrie 1990. După acest moment, el a procedat în sensul preluării conducerii efective a firmei.

Cum potrivit statutului firmei L., întocmit chiar de inculpat, acţiunile nu puteau fi înstrăinate către terţi, R.Ş. a acţionat, mai întâi, pentru îndepărtarea din societate a asociatului M.C.T., iar apoi pentru a-l convinge pe asociatul turc (scop în care s-a deplasat în Turcia) să cedeze majoritatea acţiunilor sale către D.A.M., urmând ca aceasta, date fiind relaţiile dintre ei, să le transmită inculpatului, astfel încât, la 01 noiembrie 1990, societatea turcă reprezentată de I.A.M. a transferat gratis 32 de părţi sociale către D.A.M., aceasta din urmă fiind împuternicită de asociatul turc să-l reprezinte şi să dispună de toate drepturile corespunzătoare unei singure acţiuni cât mai deţinea la firma L.

La 15 ianuarie 1991 s-a încheiat un proces-verbal prin care M.C.T. a vândut lui R.Ş. 33 părţi sociale pe care le deţinea, retrăgându-se din funcţia de director general, care a fost preluată de inculpat. Tot la 15 ianuarie 1991 s-a încheiat şi un certificat de transfer de părţi sociale.

De asemenea, la 09 decembrie 1991, conform actului autentic al notariatului de Stat al Municipiului Bucureşti, D.A.M. şi-a dat acordul asupra primirii a 32 părţi sociale cedate gratuit de acţionarul turc. Două zile mai târziu, D.A.M. a cedat lui R.Ş. 33 părţi sociale din cele 65 pe care le deţinea.

În continuare, la 03 februarie 1992 s-a solicitat din partea societăţii L. către Oficiul Registrului Comerţului să se efectueze înscrierea transmiterii părţilor sociale astfel: asociatul turc transferă către D.A.M. 32 părţi sociale, D.A.M. transferă către R.Ş. 33 părţi sociale şi M.C.T. transferă către R.Ş. 33 părţi sociale, astfel că societatea I.F.T.C. Ltd deţinea 1 parte, D.A.M. deţinea 33 părţi sociale, iar R.Ş. deţinea 66 părţi sociale.

De asemenea, s-a solicitat înscrierea la Oficiul Registrului Comerţului şi a faptului că în funcţia de director general a fost numit R.Ş.

Din cauza refuzului ulterior al lui M.C.T. de a da eficienţă procesului-verbal şi actului de concesiune din 15 ianuarie 1991, acesta a fost acţionat în judecată, iar Judecătoria sectorului 2, prin sentinţa civilă nr. 2502 din 16 aprilie 1992, a dispus excluderea asociatului M.C.T. din cadrul firmei L.

Registrul Comerţului, conform cererii de înscriere de menţiuni din 29 iunie 1992 a transcris faptul că asociatul M.C.T. fusese exclus, iar R.Ş. devenise noul asociat, îndeplinind funcţiile de administrator şi director general şi că aportul la capitalul social era următorul:

R.Ş. - 9.900 dolari S.U.A. reprezentând 66%, D.A.M. - 4.800 dolari S.U.A. reprezentând 32% şi societatea I.F.T.C. Ltd - 150 dolari S.U.A. reprezentând 1%.

La 29 iunie 1992, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, apare menţiunea conform căreia inculpatul R.Ş. devenise administrator şi director general al L. În intervalul 29 iunie 1992 - 30 iulie 1997 (conform cererilor de înscriere de menţiuni la Oficiul Registrului Comerţului) R.Ş. a îndeplinit funcţiile de administrator şi director general al societăţii L.

S-a arătat, sub un alt aspect, în cuprinsul rechizitoriului împrejurarea că, în paralel, inculpatul a înfiinţat mai multe firme tip off-shore, în Panama şi Insulele Virgine Britanice, neautorizate în România, prin intermediul cărora a deturnat activitatea SC L. SRL în scopul propriei îmbogăţiri, după cum urmează:

a) La data de 23 septembrie 1991 - A.S.T.C. Ltd.;

b) La data de 27 septembrie 1991 - L.M.C. Ltd.;

c) La data de 07 februarie 1994 - A.S.T.C. Ltd.;

d) La data de 07 februarie 1994 - C.S.T.C. Ltd.;

e) La data de 31 august 1994 - A.M.C. Ltd.;

f) La data de 08 martie 1996 - R.S.I.C.;

g) La data de 11 februarie 1995 - S.S. Ltd.

S-a arătat, în continuare, în cuprinsul rechizitoriului ca toate aceste firme au avut acelaşi obiect de activitate, constând în derularea de activităţi în domeniul transportului maritim internaţional, contractele de societate au fost întocmite de către aceeaşi firmă de avocaţi „F.F.” şi au fost semnate de aceleaşi persoane R.S.B. şi J.I.S., în faţa aceluiaşi notar C.G.M. şi în prezenţa aceloraşi martori M.R.Z. şi R.R. şi în cazul fiecăreia dintre aceste firme, R.Ş. a fost împuternicit cu drepturi depline.

Referitor la societatea străină L.M., s-a menţionat că a fost împuternicită alături de R.Ş. şi D.A.M., acesteia retrăgându-i-se la 29 august 1996 puterile acordate, când R.Ş. a rămas singura persoană autorizată de acţionari şi de directorii firmei panameze să semneze în conturile societăţii. Totodată, s-a menţionat că inculpatul R.Ş. a fost cel care, în mod direct, a îndeplinit formalităţile pentru a deschide conturi în valută companiilor străine la sucursalele din Bucureşti ale băncilor străine C.M. Bank (fostă C. Bank) şi banca S.G.

S-a reţinut, în rechizitoriu, că inculpatul R.Ş. a desfăşurat activitate de navlosire în mod direct şi nemijlocit, documentaţia privind voiajele navelor şi analiza rulajelor conturilor bancare demonstrând înfiinţarea firmelor nerezidente exclusiv în scopul interpunerii acestora din urmă în derularea contractelor.

În concret, pe parcursul executării contractelor de navlosire, inculpatul a acordat acestor societăţi rolul fictiv de agenţi ai armatorilor şi, respectiv agenţi ai navlositorilor, fiind prezentate în această calitate în funcţie de interesul actual al său.

Consecinţa acestei induceri în eroare a constituit-o direcţionarea plăţilor efectuate de cocontractanţi în conturile firmelor off-shore şi nu ale SC L. SRL.

Urmare a acestor manevre, inculpatul R.Ş. deţinea, simultan, următoarele calităţi:

- împuternicit al firmelor off-shore - agenţi fictivi ai armatorilor;

- administrator şi director general împuternicit al SC L. SRL - broker al navlositorilor.

Din acesta împrejurare, procurorul a dedus capacitatea nelimitată a inculpatului (care decidea în ambele calităţi elementele financiare) de a procura, în paguba partenerilor contractuali, sume băneşti, arătând că, în concret, aceste firme au fost interpuse între L. şi societăţile cu care aceasta din urmă intra în relaţii de afaceri, fără a dobândi calitatea de parteneri contractuali, pe această cale fiind direcţionate fondurile încasate ca urmare a activităţilor de agenturare şi navlosire.

În continuare, în rechizitoriu s-a precizat că simpla interpunere a firmelor off-shore nu era suficientă pentru atingerea scopurilor infracţionale ale inculpatului, această manevră fiind dublată de acţiuni de inducere în eroare a partenerilor de afaceri, atât în activitatea de navlosire, cât şi în activitatea de agenturare, fiind astfel exemplificate:

1. Manopere frauduloase întreprinse în cursul raporturilor comerciale de navlosire:

A. Perceperea ratelor diferenţiate de navlu.

Se transmitea un cuantum mărit fraudulos al ratei navlositorilor, care trebuiau să plătească navlul, pe baza facturilor false emise de firmele off-shore, în băncile firmelor străine, iar nu adevăratului armator; concomitent, se solicita, în aceeaşi modalitate, o rată diminuată armatorilor, care nu percepeau navlu direct de la navlositori, rata micşorată fiind plătită din contul firmelor off-shore.

Astfel, încasând mai mult şi plătind mai puţin, folosindu-se de facturile emise de firmele străine, veniturile inculpatului au crescut în mod considerabil.

B. Plata ratelor diferite de încărcare, respectiv, descărcare.

Ca şi în cazul anterior, rata era fraudulos mărită faţă de navlositori şi micşorată faţă de armatori.

Acest fapt a dus la creşterea staliilor şi contrastaliilor.

Dacă ar fi existat o singură rată de încărcare/descărcare, iar timpul necesar pentru aceste operaţiuni s-ar fi negociat între armator-navlositor, paguba reală partenerilor nu s-ar fi produs; or, inculpatul a introdus, în mod fraudulos, societăţile străine ca intermediar în contracte, deşi acestea nu erau părţi în contracte.

C. Suma reprezentând extraprima pentru vârsta vasului.

Impunerea de condiţii diferite, în ceea ce priveşte acest aspect a avut drept consecinţă faptul că navlositorul plătea valoarea extraprimei în contul societăţilor off-shore, iar armatorul, întrucât era de acord cu deducerea din valoarea totală a navlului acestei extraprime, nu o mai încasa, suma de bani rămânând nejustificat în conturile bancare ale companiilor off-shore.

D. Calculul de cote procentuale diferite pentru calculul comisionului de brokeraj.

Armatorul accepta un anumit comision în raportul cu firma L., comision care se deducea din valoarea de navlu, iar inculpatul prin conturile firmelor off-shore vira către firma L. un comision micşorat, cu întârziere, sau nu mai vira nicio sumă. În realitate, comisionul sau diferenţa de comision rămâneau în conturile bancare ale companiilor străine.

Astfel, navlositorii au fost păgubiţi, prin faptul că au achitat navlu în cuantum artificial mărit, rată în încărcare/descărcare artificial mărită, prin apariţia contrastaliilor şi plata acestora; de asemenea, prin deducerea valorii extraprimei pentru vârsta vasului, percepută din valoarea navlului, plătită în conturile firmelor off-shore.

2. Manopere frauduloase întreprinse în cursul activităţilor de agenturare:

Sub acest aspect, s-a menţionat că s-au încheiat următoarele contracte de asociere în participaţiune:

Contractul de asociere în participaţiune încheiat în ianuarie 1993 între L. şi firma S.

Prin acest act, s-a căzut de acord cu desfăşurarea în comun a activităţilor de agenturare în porturile Galaţi şi Brăila.

În luna iulie 1994 - s-a încheiat contractul de asociere în participaţie între L. şi S.S., urmând a se efectua activităţi de agenturare în porturile Galaţi, Tulcea şi Sulina.

Activităţile de agenturare s-au desfăşurat prin biroul din Sulina al firmei S.S., sub denumirea S.L. şi prin biroul din Galaţi al firmei SC L. SRL sub denumirea L.

În cursul anului 1995, S.S. a încheiat contracte de prestări servicii cu următoarele entităţi:

- R. A. Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, în calitate de prestator, contract în baza căruia agentul de navă comandă în numele armatorului, iar prestatorul se obligă să efectueze pilotarea navelor pe sectorul Dunării Maritime cuprins între rada portului Sulina şi kilometrul 175, acordarea de asistenţă tehnică, la intrarea, ieşirea şi trecerea navelor prin canalul Sulina etc. Plata prestaţiilor sau serviciilor efectuate de către prestator se face de către agentul de navă;

- SC W.P.S. SRL privind practicarea de către primul a unor tarife la nivelul pieţei libere la serviciile de pilotaj pe Dunărea maritimă, manevre în radă şi port, pentru navele ce au ca agent firma S. SC W.P.S. SRL se obligă să acorde un comision de 15% din valoarea totală a fiecărei prestaţii;

- Administraţia Porturilor Dunării Maritime;

- Căpitănia Zonală Galaţi.

Comisionul urma să fie 50% pentru L. şi, respectiv, S.S.

În legătură cu activitatea de agenturare desfăşurată în Portul Constanţa, s-a precizat că la 11 aprilie 1994, firma L. a încheiat contractul de asociere în participaţiune cu firma D.C. Ltd. reprezentată de D.V., părţile stabilind să fie ţinută o evidenţă contabilă unică, la sediul firmei L. şi să împartă profitul brut obţinut, după deducerea cheltuielilor în proporţie de 65% pentru firma L. şi 35% pentru firma D.C.

Veniturile activităţii comune de agenturare au constat din încasarea remuneraţiei de agenturare (agency fees, remuneraţie de agent protector, alte comisioane).

La 14 decembrie 1994, firma L., în calitate de agent, a încheiat cu Administraţia Portului Constanţa contractul de prestări servicii, urmând ca aceasta din urmă să întocmească facturile în valută pentru navele străine şi în RON pentru navele româneşti, pe baza drepturilor navelor primite de la agent. Plata prestaţiilor se făcea de către agent pe baza acestor facturi.

Evidenţa activităţilor de agenturare desfăşurată împreună cu firma D. urma să fie ţinută prin contabilitatea unică a societăţii L.

Organul de urmărire penală a conchis că activitatea de agenturare desfăşurată de firma L. trebuia să se deruleze, din punct de vedere financiar, prin conturile acesteia, deoarece fusese nominalizată în raporturile cu armatorii pentru a desfăşura activităţi de agenturare, încheiase contracte cu prestatorii portuari, obţinuse licenţa de a acţiona în perimetrul infrastructurilor portuare şi încheiase contractele de asociere în participaţiune prezentate mai sus.

Pentru a realiza foloase cât mai mari din activitatea de agenturare inculpatul a procedat în zece modalităţi identificate ca distincte din actele de urmărire penală, descrise după cum urmează:

a) învinuiţii G.S. şi T.V., au declarat, în mod nereal, la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos că navele care tranzitează Canalul Sulina sunt nave de linie, când acestea erau de fapt nave tramp, împrejurare în care Administraţia a întocmit facturi la jumătate de tarif (potrivit tarifelor prevăzute de Decretul nr. 311/1987 pentru navele de linie) la care se adaugă refacturarea de către firma S. a prestaţiilor efectuate de Administraţie şi transmiterea către armator a acestor facturi mărite, iar sumele rezultate din refacturări reveneau firmei străine L.M. şi firmei S.;

b) introducerea în mod nelegal a firmelor străine în activitatea de agenturare de nave (care nu aveau nicio calitate contractuală în acest gen de activităţi şi nu au fost autorizate să funcţioneze pe teritoriul României) prin încasarea valorii decontului de cheltuieli de la armatori şi plata către prestatorii interni prin conturile bancare ale firmelor off-shore; totodată, sumele cuvenite firmelor L., S. şi S. erau trimise mai întâi din contul companiei off-shore L.M. în conturile firmelor străine A. sau A.M., după care erau transmise în conturile celor dintâi;

c) nevirarea integrală către firma L. a comisionului care i se cuvenea, compus în relaţia cu firma S. din 50% din comisionul de agenturare, 50% discount acordat de W.P., precum şi discountul acordat de firma S. şi compus în relaţia cu societatea S. din 50% comision de agenturare, 100% comision asistenţă în cazul repatrierii. Trebuie adăugat că valoarea unor cheltuieli, precum telex, fax, telefon etc., acceptată şi plătită de către armatori şi inclusă în decontul de cheltuieli era direcţionată în conturile firmelor străine, care nu o mai virau firmei L., deşi aceasta din urmă înregistrase în contabilitatea sa aceste cheltuieli;

d) neînregistrarea în contabilitatea firmei L. a facturilor emise de prestatorii interni în anul 1995 şi parţial în anul 1996 până la voiaj şi întocmirea unor caiete de evidenţă dublă de către P.C., în care se consemna fiecare sumă provenită de la armatori, pe fiecare prestator, fiecare factură emisă şi valoarea ei, data când s-au plătit din contul firmei nerezidente L.M. facturile şi sumele rezultate din denaturarea decontului de cheltuieli prin înscrierea cu privire la acelaşi voiaj a două deconturi, adică DA1 şi DA2 (disbursements acount), unul în valoare reală şi altul la valoarea mărită fictiv în raportul cu armatorul. Dacă diferenţa ar fi fost reală, ar fi trebuit să existe un document justificativ emis de prestatorul intern, sau ar fi trebuit plătită acestuia. Nu se justifică redirecţionarea acestei sume în contul off-shore;

e) încasarea valorii decontului de cheltuieli de la armatori prin contul firmei off-shore L.M., în condiţiile în care aceştia, conform menţiunilor din swift-urile de transfer erau încredinţaţi că transmit banii către firma rezidentă L.;

f) plata prestatorilor interni din contul off-shore, deşi aceştia nu aveau voie să încaseze valori în devize din conturile unor firme străine, potrivit autorizaţiei date de Banca Naţională a României;

g) neînregistrarea în contabilitatea firmei L. a facturilor emise de prestatorii interni;

h) denaturarea deconturilor emise de Administraţia Portului Constanţa privind taxele de cheiaj şi transmiterea către armatori a deconturilor de cheltuieli în valoare mărită faţă de cea reală şi, în mod similar, falsificarea deconturilor emise de către prestatorul A.P. prin transmiterea la armatori a unor deconturi calculate pe baza tarifelor din nota Ministerului Transporturilor nr. 31/1992, în condiţiile în care diferenţa dintre cele două valori a rămas în contul firmei off-shore L.M.;

i) nevirarea către firma L. a veniturilor obţinute de aceasta, constând în 65% din comisionul de agenturare, 100% overtime, 100% comision asistenţă rezultat din activitatea de repatriere, valoarea cheltuielilor privind telefon, fax etc., inclusă în decontul de cheltuieli;

j) primirea unor sume de bani cash de la comandanţii de navă, reprezentând contravaloarea deconturilor de cheltuieli, fără a fi declarate la punctul vamal, conform legislaţiei româneşti, şi neînregistrarea acestor sume în contabilitatea firmei L., ele fiind evidenţiate doar în caietele de evidenţă dublă întocmite de învinuita P.C.

Prin manevrele mai sus-descrise, inculpatul R.Ş. a păgubit atât SC L. SRL, cât şi armatorii, prin manoperele de falsificare a deconturilor majorate fictiv şi, nu în ultimul rând, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, urmare inducerii în eroare constând în declaraţia nereală conform căreia, navele ce au tranzitat Canalul Sulina erau nave de linie, în loc de nave-tramp; ca urmare, partea vătămată întocmind facturi la jumătate de tarif, fiind deci păgubită în mod corespunzător cu diferenţa de sume.

3. Caracterul fictiv al firmelor off-shore

Sub acest aspect, s-a arătat că încălcarea legii, comisă de inculpatul R.Ş., cu ocazia derulării activităţii infracţionale, s-a manifestat şi în ceea ce priveşte legislaţia românească în materia autorizării şi funcţionării în România a reprezentanţelor societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine.

Astfel, conform art. 1 şi 2 din Decretul-lege nr. 122/1990, era obligatorie autorizaţia eliberată unor astfel de reprezentanţe, de către Ministerul Comerţului Exterior.

Conform adresei din 06 noiembrie 1998, a Ministerului Industriei şi Comerţului - Direcţia Licenţe, a rezultat că niciuna din cele şapte firme off-shore nu a solicitat şi nu a depus documentaţia necesară deschiderii de reprezentanţe în România.

Dacă inculpatul R.Ş. ar fi respectat legislaţia în materie, urma ca firmele să plătească, pe de o parte, contribuţiile datorate bugetului de stat, pentru operaţiunile financiar bancare desfăşurate prin conturi în valută deschise la bănci legal constituite pe teritoriul României, iar pe de altă parte, să nu eludeze prevederile în materia operaţiunilor bancare, cu privire la obţinerea de autorizaţii de funcţionare pentru companiile străine în vederea desfăşurării prin conturi în valută deschise la bănci aflate pe teritoriul României de operaţiuni financiar bancare.

În acest sens, erau incidente prev. Decretului nr. 276/1973, Hotărârii nr. 1222/1990 şi O.G. nr. 70/1994.

În realitate, înfiinţarea acestor societăţi off-shore a avut următoarele motive şi, respectiv, consecinţe:

- Crearea aparenţei mincinoase că ele desfăşoară activităţi comerciale, în condiţiile în care SC L. SRL era singura firmă care desfăşura astfel de activităţi;

- Folosirea lor de către inculpat ca mijloc de colectare a veniturilor obţinute în modalităţile descrise mai sus;

- Inducerea în eroare a navlositorilor străini;

- Însuşirea diferenţelor de sume băneşti fraudulos obţinute, de către inculpat însuşi, fapt rezultat din analiza rulajelor de cont.

4. Însuşirea foloaselor de către inculpatul R.Ş.

S-a arătat că însuşirea diferenţelor de bani este dovedită prin rulajul conturilor bancare ale societăţilor străine, de unde rezultă ce sumă a fost achitată de armator, cât s-a achitat prestatorilor portuari şi cât i-a revenit nejustificat (adică în afara comisionului legal) lui R.Ş.

Astfel, s-a evidenţiat că, în final, R.Ş. a direcţionat sumele de bani acumulate fraudulos în conturile bancare ale societăţilor străine, în conturi aflate tot la dispoziţia sa, dar deschise în Anglia la:

- C.M. Bank Jersey;

- R. Bank;

- M.L.F.S.;

- C. Bank Guersney Ltd., fiind vorba despre suma totală de: 5.060.861,00 dolari S.U.A., din care 2.250.000,00 dolari S.U.A. într-un cont aflat la dispoziţia sa şi a fratelui său, R.A.

Nu în ultimul rând, s-au avut în vedere şi prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, care în cuprinsul art. 207 au stabilit răspunderea penală în sarcina celor care, prin operaţiile lor, pricinuiesc daune statului român şi terţilor prin exercitarea unui comerţ în favoarea şi pe seama unor societăţi constituite în ţara străină, în cazurile în care nu s-au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege pentru funcţionarea acestora în România (textul art. 207 din Legea nr. 31/1990, urmare modificărilor acesteia şi a republicărilor intervenite s-a regăsit ulterior în cuprinsul aceleiaşi legi în art. 274 şi în prezent în art. 280). Cercetările penale au reţinut şi modul nelegal în care inculpatul R.Ş. a obţinut deschiderea de conturi în valută pentru firmele străine la sucursalele din Bucureşti ale băncilor: C.M. Bank şi S.G.

Astfel, pe parcursul cercetărilor, s-a solicitat de către organele de urmărire penală efectuarea unui control al Băncii Naţionale a României, iar din conţinutul notei de constatare din 22 septembrie 1998 a rezultat că inspectorii Băncii Naţionale a României au efectuat, în perioada 05 - 12 iunie 1998, un control prin sondaj la sucursala din Bucureşti a băncii S.G. privind operaţiunile valutare ale societăţilor A., L.M., R. şi S. În actul de control, inspectorii nu s-au pronunţat în niciun fel cu privire la legalitatea deschiderii acestor conturi. Referitor la legalitatea derulării operaţiunilor valutare, inspectorii au concluzionat doar că transferurile de fonduri au reprezentat contravaloarea unor prestaţii de servicii (navlu) şi comisioane către rezidenţi şi nerezidenţi, iar creditările s-au făcut cu sume provenind de la persoane fizice rezidente şi nerezidente. Din conţinutul notei de constatare din 24 septembrie 1998, a rezultat că în perioada 1-19 iunie 1998, inspectorii Băncii Naţionale a României au efectuat un control prin sondaj la sucursala C.M. Bank, referitor la operaţiunile valutare derulate de societăţile nerezidente A., L.M., A., C. şi A. şi cea rezidentă L. Privitor la legalitatea deschiderii conturilor, ca şi la controlul precedent, inspectorii nu s-au pronunţat în niciun fel, ci doar au prezentat ce documente ar fi fost necesare şi ce documente au găsit efectiv la dosarele juridice de deschidere a conturilor, lăsând să se înţeleagă doar indirect dacă s-a procedat legal sau nu. La dosarele privind deschiderea de conturi, inspectorii au găsit doar:

1. fişa cu specimenul de semnătură al persoanei împuternicite;

2. cererea de deschidere de cont curent;

3. contract de deschidere de cont;

4. act autentificat în Ciudad de Panama privind constituirea legală a societăţii.

S-a putut observa că inculpatul nu a depus toate documentele pe care banca le solicita în vederea deschiderii de conturi, lipsind extrasul de la registrul comerţului (având în vedere faptul că societăţile nu erau autorizate să funcţioneze în România, nu exista un astfel de extras) şi scrisoarea de referinţă sau bonitate emisă de o instituţie bancară cunoscută.

Operaţiunile valutare derulate prin conturile firmelor străine trebuiau derulate prin conturile firmei L., cea care avea calitate contractuală, singura, de altfel, în raport cu partenerii de afaceri. De fapt, societăţile străine nu au avut rolul decât de a simula că au desfăşurat activităţi comerciale folosindu-se de imaginea firmei L. şi aceasta pentru a-i permite învinuitului să îşi însuşească veniturile acesteia.

În niciun contract de navlosire sau agenturare nu a fost menţionat numele vreuneia din companiile off-shore.

Sub un alt aspect, s-a mai observat că până în luna decembrie 1997, societatea L. nu a obţinut de la Banca Naţională a României, în temeiul art. 33 din Legea nr. 33/1991 privind statutul Băncii Naţionale a României şi art. 2 din Regulamentul nr. V/10813/1994, autorizaţia de a efectua operaţiuni valutare. Această autorizaţie a fost obţinută, conform adresei din 01 iunie 2006 a Băncii Naţionale a României, abia la 12 decembrie 1997, când societăţii L. i s-a emis autorizaţia privind efectuarea de operaţiuni valutare prin conturi bancare cu rezidenţii referitor la contravaloarea prestaţiilor externe aferente transportului naval de mărfuri şi contravaloarea prestaţiilor efectuate navelor sub pavilion străin, conform autorizaţiilor pentru funcţionare în perimetrul portuar şi pe căile navigabile.

5. Acţiunile de inducere în eroare; mijloacele frauduloase folosite de inculpatul R.Ş.

Sub acest aspect, conform structurării expunerii, s-a constatat faptul identităţii de „modus operandi”, precum şi desfăşurarea activităţii infracţionale pe două planuri principale (activitatea de navlosire şi activitatea de agenturare).

Punctul comun, esenţa inducerii în eroare a navlositorilor a constat în prezentarea unei sume majorate, reprezentând navlu, faţă de suma solicitată de armatori.

Totodată, inculpatul R.Ş. a îndrumat în mod fraudulos navlositorii să achite sumele în conturile firmelor off-shore, introduse fictiv în circuitul comercial.

Astfel, inculpatul a prezentat navlositorilor documente falsificate, în scopul de a-i induce în eroare cu privire la suma reală a navlului. În acelaşi timp, în această modalitate, inculpatul a determinat navlositorii să achite navlul în conturile firmelor off-shore şi, totodată, să creeze o falsă aparenţă de realitate şi legalitate implicării acestor societăţi în raporturile comerciale.

Organul de urmărire penală enumera cele trei mari categorii de documente falsificate şi prezentate părţilor vătămate:

- Contractele de navlosire charter party, booking note, astfel, exemplarul trimis navlositorului includea o sumă majorată faţă de cea înscrisă în dosarul de navă, iar, pe de altă parte, firmele off-shore apăreau fictiv ca având calitate contractuală;

- Facturile - trimise navlositorilor în numele societăţilor off-shore, conţinând o valoare majorată fictiv a navlului, alături de afirmaţia neadevărată că aceste firme erau agenţi ai armatorului;

- Adresele de înaintare a facturilor către navlositori - în care se menţiona, de asemenea, în fond fals, că s-ar fi primit de la „armatori” aceste facturi finale de navlu, fiind menţionată şi suma fictivă, mărită în condiţiile descrise.

Structurat corespunzător ordinii părţilor vătămate, organul de urmărire penală enumeră, în cuprinsul rechizitoriului, o parte din actele falsificate în derularea activităţilor de navlosire (sublinierea instanţei):

1. Documente prezentate SC S. SA:

- 1995 - Booking Note din 27 iunie 1995, adresa L. din 24 iulie 1995 - factură din 13 iulie 1995 şi din 24 iulie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - factură din 07 mai 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - adresele L. din 11 iunie 1996 şi din 17 iunie 1996, Booking Note din 20 mai 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - adresele L. din 23 august 1996 şi 28 august 1996, facturile din 22 august 1996 şi din 27 august 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - adresa L. din 20 noiembrie 1996, facturile din 18 noiembrie 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - adresa L. din 17 decembrie 1996, facturile din 16 decembrie 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.

Astfel, SC S. SA a fost păgubită cu suma de 489.454,86 dolari S.U.A.

2. Documente prezentate SC S.T. SA:

- 1995 - adresa L. din 03 august 1995, factura din 02 august 1995, emitent T.C.L.;

- 1995 - Recapitulare finală L.; S.T. 05 decembrie 1995; adresa L. din 14 februarie 1996, facturile din 15 ianuarie 1996, din 13 mai 1996 şi din 15 aprilie 1996, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1996 - Recapitulare finală L.; S.T. 26 aprilie 1996; adresele L. din 13 mai 1996 şi 27 august 1996, facturile din 13 mai 1996, din 23 august 1996 şi din 05 aprilie 1996, emitent A.M.C. Ltd. şi A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - adresele L. din 04 iulie 1996, 02 iulie 1996 şi 05 septembrie 1996, facturi din 02 iulie 1996 şi din 04 septembrie 1996, emitent A.M.C. Ltd. şi A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - oferta L. din 08 iulie 1996; Charter Party S. - A.N.T.S.; adresele L. din 22 iulie 1996, 11 septembrie 1996 şi 11 septembrie 1996, facturi din 16 iulie 1996, din 10 septembrie 1996 şi din 16 iulie 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - Recapitulare finală L.; S. 30 iulie 1996; adresele L. din 05 septembrie 1996, 04 noiembrie 1996, Clauze adiţionale Chater Party Transmis S. 20 februarie 1997, facturi din 04 septembrie 1998 şi din 29 octombrie 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - Charter Party L. - N. 07 octombrie 1996, adresa L. din 08 noiembrie 1996, facturi din 06 noiembrie 1996 şi din 08 ianuarie 1997, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - adrese L. din 11 decembrie 1996 şi 17 decembrie 1996, facturi din 10 decembrie 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.

Astfel, SC S.T. SA a fost păgubită cu suma de 280.606,23 dolari S.U.A.

3. Documente prezentate SC M.R. SRL:

- 1995 - adresa L. din 03 ianuarie 1996, factura din 21 decembrie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

Astfel, SC M.R. SRL a fost păgubită cu suma de 98.316,49 dolari S.U.A.

4. Documente prezentate SC G.I. SRL:

- 1995 - recapitulare finală L. - G. şi A.S.T.C. Ltd. 22 februarie 1995, dispoziţie de plată A.S.T.C. Ltd. din 17 martie 1995, dispoziţie de plată A.S. din 28 martie 1995, factura din 10 martie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - Booking Note G. - A.S.T.C. Ltd. 15 martie 1995, factura nr. 3495 din 30 martie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - adresa L. din 08 aprilie 1996, factura din 08 aprilie 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 15 ianuarie 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.

Astfel, SC G.I. SRL a fost păgubită cu suma de 36.210,99 dolari S.U.A.

5. Documente prezentate SC A. SA:

- 1995 - Ordin de plată A.S. din 31 august 1995, facturi din 18 iulie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - Charter Party A.S., A. 04 ianuarie 1996, facturi din 04 ianuarie 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - Charter Party A.S., A. 15 mai 1998, A. 15 mai 1996, Charter Party A. - G. 15 mai 1996, Charter Party A. - N. 15 mai 1996, facturi din 15 mai 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.

Astfel, SC A. SA a fost păgubită cu suma de 33.838,43 dolari S.U.A.

6. Documente prezentate SC M. SA:

- 1995 - factura din 14 ianuarie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 10 februarie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 08 februarie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - Recapitulare finală 06 aprilie 1995, factura din 10 mai 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 02 mai 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - Recapitulare finală L., M. 19 mai 1995, factura din 31 mai 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 19 iunie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - Recapitulare finală L., M. 19 mai 1995, factura din 12 august 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 05 iunie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 03 august 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 21 august 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - Telex L., M. 11 august 1995, factura din 28 august 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 24 octombrie 1995, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 26 octombrie 1995, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 03 noiembrie 1995, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 29 noiembrie 1995, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 18 decembrie 1995, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 29 decembrie 1995, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 03 ianuarie 1996, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1995 - factura din 05 februarie 1996, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1996 - factura din 24 ianuarie 1996, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1996 - factura din 22 martie 1996, emitent A.M.C. Ltd.

Astfel, SC M. SA a fost păgubită cu suma de 58.685,93 dolari S.U.A.

7. Documente prezentate SC M.I.E. SA:

- 1995 - Booking Note, factura din 13 aprilie 1995, A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - adresa L. din 24 iulie 1995, factura din 24 aprilie 1995, A.S.T.C. Ltd.;

- 1995 - adresa L. din 26 iulie 1995;

- 1995 - Telex din 01 septembrie 1995, ora 18.53;

- 1995 - adresa L. din 27 septembrie 1995, factura din 29 septembrie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - adrese L. din 05 februarie 1996, facturile din 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - adresa L. din 29 ianuarie 1996, factura din 29 ianuarie 1997, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - factura din 1996, emitent A.M.C. Ltd.;

- 1996 - adresa L. din 19 noiembrie 1996, factura din 1996, emitent A.S.T.C. Ltd.;

Astfel, SC M.I.E. SA a fost păgubită cu suma de 32.056,16 dolari S.U.A.

8. Documente prezentate SC J.T.G. SA:

- 1995 - Fax din 04 octombrie 1995, Charter Party L. - J.T.G., factura din 18 noiembrie 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.;

- 1996 - Fax L. - J.T.G. din 22 martie 1996, adresa L., Charter Party L. - J.T.G., factura din 1996, emitent A.M.C. Ltd.

Astfel, SC J.T.G. SA a fost păgubită cu suma de 9.146,85 dolari S.U.A.

9. Documente prezentate SC V.I.I.E. SRL:

- 1996 - Telex din 26 iunie 1996, ora 12.51.

Astfel, SC V.I.I.E. SRL a fost păgubită cu suma de 5.810,98 dolari S.U.A.

10. Documente prezentate de SC T. SA:

- 1995 - Booking Note din 28 iulie 1995, facturi din 15 august 1995, emitent A.S.T.C. Ltd.

Astfel, SC T. SA a fost păgubită cu suma de 8.728,30 dolari S.U.A.

Din actele de urmărire penală a rezultat că au mai fost prejudiciate următoarele firme:

- SC A. SA cu suma de 16.796,31 dolari S.U.A.;

- SC U. SA cu suma de 8.341,91 dolari S.U.A.;

- SC C. SA cu suma de 5.678,89 dolari S.U.A.;

- SC T. SA cu suma de 5.038,81 dolari S.U.A.;

- SC C. SA cu suma de 4.420,83 dolari S.U.A.;

- SC M.I. SRL cu suma de 4.177,76 dolari S.U.A.;

- SC G.P.M. cu suma de 1.016,44 dolari S.U.A.

În drept, s-a constatat că, în perioada 1995-iunie 1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu scopul obţinerii unor foloase injuste, inculpatul R.Ş. a indus şi menţinut în eroare cu prilejul încheierii şi pe parcursul executării contractelor de navlosire, prin mijloace frauduloase 17 societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu total de 1.098.316,17 dolari S.U.A., săvârşind infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 1995 - iunie 1997, inculpatul R.Ş., în calitate de director general şi administrator al SC L. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit în mod repetat, comisioanele rezultate din activităţile de brokeraj şi agenturare nave prin mecanismele expuse în rechizitoriu, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.185.862,18 dolari S.U.A., săvârşind infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 215¹ alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Modalităţile în care inculpatul a scos din ţară sumele de bani obţinute din întreaga activitate infracţională sunt următoarele:

- din conturile companiilor off-shore inculpatul a direcţionat sumele de bani în contul altor companii off-shore, aceste companii având conturi deschise la bănci din Anglia: C.M. Bank Jersey, C. Bank Guersney, R. Bank, M.L.F.S., o parte din bani fiind ulterior transferaţi într-un cont aflat la dispoziţia lui R.Ş. şi a fratelui său, R.A.

- transferul unor sume de bani din contul societăţilor off-shore în contul altor firme off-shore sau sau constituirea de depozite în numele unor firme off-shore, pe teritoriul României, după care au fost din nou transferate în conturile bancare din Anglia la C.M. Bank Jersey; R. Bank; M.L.F.S.; C. Bank Guersney Ltd. din care mai multe sume au fost transferate în conturile unor persoane fizice/juridice.

Situaţia de fapt încadrată în drept de organul de urmărire penală a fost reţinută prin actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpatului R.Ş. pe baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, fiind enumerate în rechizitoriu:

- raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul L.D.;

- suplimentul de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil T.A. şi anexele;

- actele întocmite cu ocazia efectuării comisiei rogatorii;

- documente bancare în original;

- documente ridicate de la SC L. SRL reprezentând corespondenţă, contracte, evidenţe în copie ale voiajelor navelor etc;

- declaraţii inculpat, învinuiţi, matori;

- documente privind activitatea de agenturare privind Administraţia Dunării de Jos;

- raportul de expertiză întocmit de experţii contabili M.C., G.M., R.R.;

- suplimente în copie ale Dosarelor nr. 532/P/1999, 826/P/1999, 11758/P/2002, 2185/p/1998;

- documentaţia Băncii Naţionale a României;

- plângeri formulate de R.Ş. şi memorii şi plângeri formulate de D.A.;

- actele de urmărire privind-o pe D.A. şi documente depuse la dosar de aceasta;

- documente privind activitatea desfăşurată de D.V. şi documente în copie privind societatea S.;

- acte procedurale privind pe: R.Ş., G.S., P.C. şi T.V.;

- dosare de instanţă ale Tribunalului Bucureşti şi ale Curţii de Apel Bucureşti;

- documentaţie transmisă de Comisia Naţională de Prognoză;

- verificări efecutate de Centrul de Cooperare Poliţienească - Biroul Naţional Interpol.

În cuprinsul rechizitoriului:

- a fost analizată şi poziţia procesuală a inculpatului R.Ş., respectiv împrejurarea că în declaraţiile date în perioada 1997-2000, inculpatul a oferit amănunte în legătură cu activităţile pe care le-a desfăşurat ca administrator şi director general în cadrul SC L. SRL, negând comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi susţinând faptul că acestea au fost legale, dar nu a oferit argumente pentru a-şi demonstra susţinerile; pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a formulat numeroase cereri de recuzare şi plângeri, atât împotriva experţilor L. şi T., cât şi împotriva actelor de urmărire penală întocmite în cauză, având o atitudine de obstrucţionare a urmăririi penale şi de tergiversare a cauzei prin exercitarea drepturilor procesuale în mod excesiv; după ce, prin regulator de competenţă, cauza a fost trimisă spre soluţionare Direcţiei Naţionale Anticorupţie, formându-se Dosarul nr. 255/P/2006, inculpatul a refuzat în permanenţă să dea declaraţii în cauză sub motivarea că nu înţelege învinuirea ce i se aduce sau afirmând că va da declaraţie după soluţionarea tuturor cererilor şi plângerilor depuse la dosar; la data de 13 iulie 2009, în prezenţa apărătorului ales, inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală;

- au fost punctate aspectele rezultate din comisia rogatorie efectuată în Republica Elenă:

S-a arătat, cu titlu prealabil, că în cursul urmăririi penale, în apărare, inculpatul R.Ş. a depus la dosarul cauzei o serie de „înţelegeri contractuale”, încheiate între L. şi două companii off-shore din Cipru, P. LTD. Pireus şi M.T.S.T., reprezentate, aparent, de numitul P.S., cetăţean grec. Astfel cum a rezultat din aceste documente, la 15 aprilie 1991, între părţile arătate, s-au convenit următoarele:

- P. avea rolul de operator al navelor C.S. şi T. şi a numit societatea L., agentul său de brokeraj în România;

- L. putea navlosi vase în numele şi pentru P., contra comision pentru L., căreia i se dădea posibilitatea de a colecta navluri şi efectua plăţi din aceste încasări;

- L. avea posibilitatea de a navlosi în numele P. sau A.S. (firma învinuitului R.Ş.), iar P. suportă rezultatele navlosirii şi riscurile de întârziere a plăţii navlului, respectiv contrastaliilor.

Acestei înţelegeri i-au urmat altele în perioada următoare, consemnate, de asemenea, în înscrisuri depuse la dosarul cauzei.

S-a observat că aceste înscrisuri apar ca întocmite în perioada 15 aprilie 1991 - 12 septembrie 1996 şi vizează, în esenţă, raporturi comerciale legate de plăţi şi încasări între cele două firme, dar, totodată, încearcă să creeze o aparenţă de legalitate a activităţii desfăşurate de firmele off-shore.

Astfel, prin addendum-ul datat 17 decembrie 1993, la înţelegerea din data de 15 aprilie 1991 s-a stabilit faptul că P. putea să aranjeze facturarea sub numele societăţii sale subsidiare A.S., iar la data de 09 decembrie 1994 s-a încheiat o înţelegere similară pentru firma A.M.

Prin contractul din data de 09 decembrie 1994, P. împuterniceşte firma M.T.S.T. Cyprus să preia în numele ei prevederile contractuale corespunzătoare înţelegerilor încheiate anterior cu firma L.

S-a subliniat că pentru lămurirea definitivă a veridicităţii susţinerilor inculpatului, susţineri conform cărora sumele băneşti ar fi fost în mod legal şi transparent încasate/plătite în cursul acestor raporturi de afaceri, autorităţilor elene le-au fost solicitate de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, o serie de date, informaţii şi efectuarea unor activităţi.

Astfel, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, a trimis, conform rezoluţiei din 26 noiembrie 1997, obiectivele comisiei rogatorii, răspunsurile sosind la data de 05 mai 2008.

În esenţă, s-au relevat următoarele aspecte:

Nu a fost posibilă obţinerea documentelor solicitate şi nici a unor copii după ele.

În declaraţia dată autorităţilor elene, la 13 august 2008, martorul F.S., a arătat următoarele:

- îl cunoaşte pe inculpatul R.Ş. de când activa în România;

- ştia că reprezintă SC L. SRL;

- nu a avut nicio colaborare cu firmele off-shore;

- societăţile P. şi M.T. au funcţionat doar până în anii 1994-1995;

- toate documentele ar fi trebuit să se afle în posesia SC L. SRL;

- L. a plătit sume exclusiv către P. şi M.T.

La 12 februarie 2008, S. a declarat următoarele:

- niciodată inculpatul R.Ş. nu a încasat bani pentru firmele martorului;

- acorduri şi contracte „mai speciale” între societatea românească şi cea grecească nu există;

- intermedierile aveau loc prin telefon sau fax;

- P. a fost dizolvată în anul 1993;

- M.T. nu a făcut tranzacţii în România;

- colaborarea a durat doar până în anul 1993 (şi nu 1996);

- cu excepţia comisionului, nu există alte acorduri, addendumuri sau reduceri din notele de plată - aceasta fiind explicaţia pentru care autorităţile greceşti nu au găsit aceste documente.

În declaraţia din 03 aprilie 2008, F.S. a arătat că:

- nu are nicio legătură cu adresa trecută în documente, această adresă fiindu-i necunoscută.

Prin aceste declaraţii, s-au infirmat în totalitate apărările inculpatului R.Ş., pe care le-a exprimat în cursul efectuării cercetărilor legate de acest aspect al speţei.

Sunt analizate expertizele efectuate în cauză:

S-a arătat, cu titlu prealabil că, în cursul urmăririi penale, organele judiciare au dispus efectuarea unei expertize contabile care a fost realizată de expertul L.D.

În urma analizării documentelor puse la dispoziţie, expertul a concluzionat că în dubla sa calitate de administrator al societăţii L. şi împuternicit al firmelor străine, R.Ş. a dispus operaţiuni bancare frauduloase: constituire de depozite, retrageri cash nejustificate, împrumuturi de valută nepermise, încasări de sume necuvenite, plăţi diferite fără justificări legale, transferuri de valută în străinătate fără explicaţii şi justificări şi altele şi astfel a deturnat operaţiunile de trezorerie ce priveau societatea L., canalizându-le prin conturile firmelor nerezidente cu scopul de a se sustrage evidenţei, controlului şi fiscalizării veniturilor. Prejudiciile în valută stabilite de expertul L.D. produse în gestiunea societăţii L., a statului român şi a unor parteneri contractuali au fost în sumă de 7.978.123 dolari S.U.A. Acelaşi expert a reţinut responsabilitatea producerii prejudiciilor în dauna avutului public şi privat şi a evaziunii fiscale în sarcina învinuitului R.Ş. care, prin cumulului funcţiilor asumate, a încălcat legislaţia română privind activitatea societăţilor comerciale rezidente şi nerezidente în România, în cunoştinţă de cauză, fiind economist cu studii superioare şi având experienţă în domeniu.

Suplimentul de expertiză a fost efectuat de expertul contabil T.A., desemnată în cauză în conformitate cu prevederile legale care, pentru efectuarea lucrării, a avut la dispoziţie documentele originale ale dosarelor de navă ridicate de organele de poliţie de la sediul societăţii L., precum şi documentele originale ale înscrisurilor bancare care, de asemenea, i-au fost puse la dispoziţie de către organele de cercetare penală.

Verificările efectuate de expertul T. au fost ample, s-au derulat în intervalul iunie 1998 - decembrie 1999 şi se regăsesc concretizate în dosarul de urmărire penală şi reprezintă analiza detaliată, din punct de vedere comercial şi financiar-bancar, a voiajelor navelor examinate fiecare în parte. Expertul T. a confirmat prin concluziile sale mai întâi raportul contabil extrajudiciar întocmit de cenzorul C.D. şi apoi raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul L.D.

Aşa cum s-a arătat în cuprinsul rechizitoriului, inculpatul a contestat concluziile expertului T., la modul general, fără a arăta în niciun caz concret ce erori sau greşeli ar fi comis acest expert.

După restituirea dosarului de la instanţă în vederea refacerii prezentării materialului de urmărire penală, învinuitul a solicitat efectuarea unei noi expertize contabile deşi la expertizele anterioare a avut desemnaţi experţi parte şi a avut posibilitatea de a formula obiecţiuni, cărora li s-a şi răspuns.

Noua expertiză financiar-contabilă a fost întocmită de experţii M.C., G.M. şi R.R., nefiind avută în vedere de organul de urmărire penală la stabilirea situaţiei de fapt, din următoarele considerente:

- în primul rând, expertiza R.-G.-M. a fost întocmită fără analiza detaliată a documentaţiei originale a dosarelor de navă, fiind realizată ca o expertiză la expertiza T.;

- cei trei experţi au considerat că firmele off-shore au desfăşurat activităţi legale pe teritoriul României fără a se pronunţa în vreun fel dacă potrivit legislaţiei româneşti, companiile off-shore se impuneau a fi autorizate pe teritoriul României; fără îndoială că activităţile pentru care au fost înfiinţate societăţile străine în Panama şi Insulele Virgine Britanice sunt legale, căci navlosirea şi agenturarea sunt activităţi comerciale legale, însă experţii au omis să-şi expună punctul de vedere cu privire la necesitatea autorizării acestora în România; cei trei experţi nu au făcut distincţia între noţiunile de rezident, nerezident, nerezident din punct de vedere valutar şi societate străină care desfăşoară activităţi în afara României şi nu are conturi bancare pe teritoriul acesteia; cei trei experţi nu au interpretat în niciun fel dispoziţiile Decretului-lege nr. 122/1990, ale Decretului nr. 276/1973, ale Hotărârii nr. 1222/1990, ale Ordonanţei nr. 70/1994 şi ale Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. V/10813/1994, în raport cu activităţile investigate;

- experţii au confundat în explicaţiile lor noţiunea de comision aferent contractului de comision din dreptul comercial sau civil cu noţiunea de comision din contractul de navlosire;

- referitor la contractele de navlosire şi agenturare, cei trei experţi nu au oferit nicio explicaţie cu privire la calitatea contractuală a companiilor off-shore. De asemenea, referitor la activitatea de agenturare, experţii nu au motivat existenţa în cadrul unui singur contract a două deconturi de cheltuieli referitor la aceleaşi prestaţii, aceeaşi navă şi aceleaşi părţi şi nu au observat în ce constă diferenţa dintre cele două deconturi, dacă această diferenţă are sau nu la bază documente justificative; referitor la activitatea de navlosire, cei trei experţi nu au argumentat practicarea ratelor diferite de navlu, a ratelor diferite de încărcare-descărcare, utilizarea sumei privind extraprima pentru vârsta vasului, practicarea de cote procentuale diferite pentru calculul comisionului de brokeraj cuvenit firmei L.;

- de asemenea, în conţinutul expertizei M.-G.-R., experţii au omis să explice şi să motiveze în vreun fel sumele reprezentând Q.D.A. (quick dispatch arangement) şi C.T.M. (cash to master) şi dacă cu privire la acestea există sau nu documente justificative referitor la utilizarea lor;

- totodată, cei trei experţi au considerat, incorect, că evidenţa extracontabilă a fost întocmită licit, întrucât nu au dat nicio explicaţie din punct de vedere juridic şi financiar de ce în conţinutul acestei evidenţe există rubrici privind diferenţele de taxe către Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Administraţia Portului Constanţa, C., A.P. şi de ce au fost evidenţiate două deconturi de cheltuieli cu sume diferite privind aceleaşi părţi, aceeaşi navă, aceleaşi prestaţii portuare;

- nici în ceea ce priveşte transferurile bancare, experţii nu au sesizat dacă aceste operaţiuni au fost realizate pe baza unor documente justificative, care să poată fi coroborate cu documentele din dosarele de navă; experţii neverificând şi necoroborând dosarele de navă cu documentele bancare nu au putut sesiza existenţa unor neconcordanţe privind efectuarea unor plăţi în spatele cărora a avut loc scoaterea mascată a banilor din România către Anglia;

- pe de altă parte, în conţinutul ultimei expertize contabile au fost tratate subiecte care nu au legătură cu infracţiunile de înşelăciune, delapidare şi evaziune fiscală pentru care au fost efectuate cercetări în cauză; prin specificul ei, expertiza contabilă trebuia să lămurească aspectele cauzei exclusiv din punct de vedere financiar, experţii depăşindu-şi atribuţiile şi pronunţându-se asupra unor chestiuni aflate în afara rolului şi calităţii lor;

- experţii nu s-au pronunţat în cuprinsul expertizei asupra naturii juridice a sumelor de bani rămase în conturile companiilor off-shore, neputând preciza ce reprezintă aceşti bani şi cui se cuvin, dacă se cuvin societăţii P. sau societăţii L., după cum nu s-au pronunţat în niciun fel asupra legalităţii transferurilor bancare către conturi din Anglia; de exemplu, experţii nu lămuresc cu ce titlu a fost transferată suma de 2.250.000,00 dolari S.U.A. într-un cont din Anglia aflat la dispoziţia fraţilor R.Ş. şi R.A.;

- nu în ultimul rând, cei trei experţi şi-au depăşit atribuţiile folosind în cuprinsul expertizei un limbaj tendenţios şi insinuând că actele de cercetare penală au fost abuzive şi că părţile vătămate au fost obligate să constituie părţi civile, astfel că organul de urmărire penală îşi pune întrebarea din ce împrejurări au tras astfel de concluzii şi în baza cărui text de lege au fost îndrituiţi să cenzureze activitatea de urmărire penală;

- în lucrarea pe care au întocmit-o, experţii s-au limitat la a prelua, fără verificarea şi coroborarea tuturor documentelor, situaţia comisioanelor înscrise în caietul de evidenţă a navelor, fără nicio altă analiză.

S-au constituit părţi civile în cauză următoarele societăţi:

- SC A. SA - cu suma de 33.838,43 dolari S.U.A.;

- SC M.E.I. SA - cu suma de 32.056,16 dolari S.U.A.;

- SC A. SA - cu suma de 16.786,31 dolari S.U.A.;

- SC J.T.G. SRL - cu suma de 9.146,85 dolari S.U.A.;

- SC T.S.C. SA - cu suma de 8.728,3 dolari S.U.A.;

- SC V.I.I.E. SA - cu suma de 5.810,98 dolari S.U.A.;

- SC C. SA - cu suma de 5.678,89 dolari S.U.A.;

- SC C. SA - cu suma de 4.420,83 dolari S.U.A.;

- SC L. SRL - cu suma de 1.185.862,18 dolari S.U.A.;

- Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză conform adresei din 18 aprilie 2000 cu următoarele sume:

- 944.703.206 ROL reprezentând impozit pe profit suplimentar şi 3.206.268.992 ROL reprezentând majorări de întârziere aferente,

- 265.579.742 ROL reprezentând impozit pe dividende stabilit suplimentar şi 810.088.610 ROL reprezentând majorări de întârziere aferente,

- Administraţia Fluvială a Dunării de Jos - cu suma de 249.479,47 dolari S.U.A.

În cauză nu s-au constituit constituie părţi civile următoarele părţi vătămate:

- SC S. SA - cu suma de 489.454,86 dolari S.U.A.;

- SC S.T. SA - cu suma de 280.606,23 dolari S.U.A.;

- SC M.R. SA - cu suma de 98.316,49 dolari S.U.A.;

- SC M. SA - cu suma de 58.685,93 dolari S.U.A.;

- SC G.I. SRL - cu suma de 36.210,99 dolari S.U.A.;

- SC U. SA - cu suma de 8.341,91 dolari S.U.A.;

- SC T. SA - cu suma de 5.038,81 dolari S.U.A.;

- SC M.I. SRL - cu suma de 4.177,76 dolari S.U.A.;

- SC P.M.D. SRL - cu suma de 1.016,44 dolari S.U.A.

S-a solicitat instanţei de fond, conform dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen. confiscarea următoarelor sume de bani:

- 71.407,02 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani încasate în conturile firmelor off-shore în perioada 1995-1996 de la armatori, sume care trebuiau restituite armatorilor odată cu transmiterea deconturilor finale de cheltuieli; această sumă este însuşită separat de sumele de bani provenind din înşelarea armatorilor;

- 350.791,29 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani acordate de băncile C. Bank şi S.G., reprezentând dobânzi aferente conturilor curente şi conturilor de depozite privind sumele de bani acumulate în mod fraudulos în conturile companiilor off-shore;

- 3.250.000,00 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore, urmare activităţilor infracţionale ale învinuitului derulate prin intermediul companiilor străine şi care au fost transferate în conturi bancare din Anglia, la băncile: C.M. Bank, R. Bank şi M.L.F.S.;

- 50.704,09 dolari S.U.A. - reprezentând suma remisă de firma S.C.T. (armator) la 03 martie 1997 pentru navele A.T. şi A.F. în contul bancar al firmei L.M. deschis la banca S.G., fără ca în documentele bancare să se precizeze destinaţia acestei sume. Ulterior, la 19 martie 1997 această sumă a fost transferată în contul bancar al firmei off-shore R., iar la 25 martie 1997 suma a fost transferată în contul bancar al armatorului T.C.L. cu titlu de navlu pentru nava B., deşi între cei doi armatori nu existau niciun fel de raporturi comerciale.

Aceste sume reprezintă un total de 3.866.418,40 dolari S.U.A.

S-a solicitat instanţei de fond, conform dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen. să se dispună şi confiscarea sumelor de bani reprezentând prejudiciul suferit de părţile vătămate, urmare a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune de către inculpatul R.Ş., prejudicii în privinţa cărora părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.

S-a reţinut că sumele de bani obţinute de inculpat în urma activităţilor infracţionale prezentate în cuprinsul rechizitoriului au fost în total de 6.742.260,88 dolari S.U.A., din care:

- 1.185.862,18 dolari S.U.A., urmare comiterii infracţiunii de delapidare;

- 1.098.316,17 dolari S.U.A., urmare comiterii infracţiunii de înşelăciune a navlositorilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului;

- 249.479,47 dolari S.U.A., urmare comiterii infracţiunii de înşelăciune în paguba Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos;

- 342.184,66 dolari S.U.A., urmare comiterii infracţiunii de evaziune fiscală;

- 3.866.418,40 dolari S.U.A., reprezentând sumele provenind din comiterea infracţiunilor şi supuse confiscării conform art. 118 lit. d) C. pen.

S-a dispus încetarea urmăririi penale, pentru următoarele fapte şi persoane, dat fiind faptul că s-a împlinit termenul de prescripţie, inclusiv cel special:

Infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. - inculpatul R.Ş.

Cât priveşte înţelegerile invocate de inculpatul R.Ş. şi depuse la dosar, în copie, intervenite între societăţile P., M.T. şi L., s-a expus, detaliat, în cuprinsul rechizitoriului, argumentele pentru care s-a apreciat că aceste acte sunt false şi în această situaţie s-a precizat că subzistă vinovăţia învinuitului, însă s-a împlinit termenul de prescripţie specială, prev. de art. 124 C. pen., împrejurare în care faţă de inculpat s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. De asemenea, în baza art. 348 C. proc. pen., organul de urmărire penală a solicitat instanţei anularea înscrisurilor falsificate şi reprezentând înţelegerile din 15 aprilie 1991, 20 septembrie 1991, 17 decembrie 1993, 06 octombrie 1994, 09 decembrie 1994, 12 septembrie 1996, precum şi înscrisul denumit „final settlement”.

Cu privire la S.C. s-a început urmărirea penală la 29 martie 2000 faţă de aceasta pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 26 rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1984 şi prev. de art. 26 rap. la art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen., constând în aceea că în perioada 1994 - aprilie 1995 l-a ajutat pe inculpatul R.Ş. să nu evidenţieze în mod corect în contabilitate veniturile realizate prin agenturarea şi navlosirea de nave fapt care a dus la neplata obligaţiilor fiscale către stat în sumă de 351.470 dolari S.U.A.

De asemenea, faţă de P.C. s-a început urmărirea penală pentru comiterea aceloraşi infracţiuni, săvârşite în perioada 1995-1997 în calitate de şef birou agenturare în cadrul societăţii L. prin întocmirea unor caiete de evidenţă extracontabilă, ajutându-l în acest fel pe inculpatul R.Ş. să sustragă de la evidenţierea în contabilitate suma de 351.470 dolari S.U.A.

Inculpatul R.Ş. s-a sustras de la plata către bugetul de stat, prin neînregistrarea veniturilor obţinute, sumele de 294.185,91 dolari S.U.A. şi de 47.998,75 dolari S.U.A. reprezentând impozit pe dividende. Prin adresa din 18 aprilie 2000, Ministerul de Finanţe s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 944.703.226 ROL, reprezentând impozit pe profit suplimentar, 3.206.268.992 ROL, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar de experţi şi organele de control financiar, 265.579.742 ROL reprezentând impozit pe dividende stabilit suplimentar şi 810.088.610 ROL majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende stabilit suplimentar. Pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale, astfel încât faţă de R.Ş. s-a dispus încetarea urmăririi penale conform art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Infracţiunea prev. de art. 274 din Legea nr. 31/1990 - constând în aceea că, în perioada 1995 - iunie 1997, acesta a executat acte de comerţ în favoarea şi pe seama unor companii off-shore constituite în Panama şi Insulele Virgine Britanice şi care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege pentru funcţionarea lor în România şi cu privire la această infracţiune s-a observat că s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale aşa încât, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus, faţă de inculpatul R.Ş. încetarea urmăririi penale.

S-a mai arătat că în cursul actelor de urmărire penală au fost probate şi activităţile infracţionale desfăşurate de inculpatul R.Ş. împreună cu învinuiţii S.G. şi V.T. Faţă de R.Ş. s-a început urmărirea penală şi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., constând în aceea că, în perioada 1995 - ianuarie 1996, în baza unei unice rezoluţii infracţionale şi urmare asocierii în participaţiune cu societatea S.S., a desfăşurat relaţii comerciale cu Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, ocazie cu care, prin manopere frauduloase constând în prezentarea falsă a itinerariilor navelor şi declararea în fals că navele au fost substituite de proprii lor armatori, a indus în eroare administraţia prin taxarea tranzitării canalului Sulina cu 50% din tariful normal, ceea ce a determinat prejudicierea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos cu suma de 249.479,47 dolari S.U.A. Faţă de S.G., administratorul societăţii S.S. şi V.T., contabil la aceeaşi societate, s-a început urmărirea penală sub aspectul comiterii aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune. Inducerea în eroare a Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos a constat în aceea că inculpatul şi cei doi învinuiţi, de comun acord, au declarat în mod nereal că navele care tranzitau canalul Sulina erau nave de linie (acestea fiind în realitate nave tramp), împrejurare în care administraţia a întocmit facturi doar la jumătate de tarif şi nu la tarif integral, aşa cum prevedeau instrucţiunile privind aplicarea regimului de linie navelor indiferent de pavilion, care tranzitau Dunărea maritimă prin canalul Sulina, în aplicarea prevederilor Decretului nr. 311/1987, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos acorda o reducere cu 50% a taxelor pentru navele de linie: poştale, de călători, de mărfuri, care circulau pe baza unui itinerariu stabilit anticipat. Alături de declararea în fals că navele care tranzitau canalul Sulina erau nave de linie, probele administrate în cauză au stabilit şi refacturarea ilegală de către reprezentanţii firmei S.S. a prestaţiilor efectuate de Administraţie şi transmiterea către armatori nu a facturilor reale întocmite de Administraţie, ci a celor întocmite de învinuiţii G.S. şi T.V. conţinând sume mărite în mod nereal. De asemenea, pentru a beneficia de reducerile de taxe, în documentele înaintate Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos se înscria în fals şi menţiunea că unele nave fuseseră substituite de armatorii lor pentru a face dovada că acele nave efectuau curse regulate. În realitate, navele aveau armatori diferiţi şi nu se punea problema substituirii lor. În ceea ce-i priveşte pe armatori, sumele pe care le-au plătit corespundeau tarifului integral privind navele tramp. Banii rezultaţi din refacturări şi plătiţi de armatori au revenit firmei străine L.M. şi firmei S.S., fiind practic împărţiţi între inculpat şi învinuiţi, iar sumele însuşite sunt evidenţiate în caietele extracontabile întocmite de P.C. la rubrica „diferenţe taxe Sulina”, în dosarele de navă au fost identificate de expertul T. şi însemnări olografe privind aceste sume şi proporţia în care ele se împărţeau între învinuiţi şi inculpat. Societăţii L. nu i s-a virat niciodată comisionul care i se cuvenea şi care era compus în relaţia cu firma S. din 50% din comisionul de agenturare. Cu privire la infracţiunea de înşelăciune în paguba Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, întrucât a intervenit termenul special de prescripţie a răspunderii penale, în cauză s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de inculpatul R.Ş. şi învinuiţii G.S. şi T.V., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen. Totodată, în cauză s-a împlinit termenul special de prescripţie şi în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen., constând în falsificarea înscrisurilor mai sus-arătate, dispunându-se neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. faţă de G.S. şi T.V.

Totodată, faţă de S.C. s-a dispus încetarea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 11/1991.

În ceea ce o priveşte pe învinuita D.A.M., s-a început urmărirea penală în cauză pentru comiterea mai multor infracţiuni prev. de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 87/1994, precum şi de art. 214 alin. (1) şi (2) C. pen. prev. de art. 290 C. pen. şi prev. de art. 45 din Legea nr. 26/1990, din cuprinsul actelor de urmărire penală reieşind că activităţile, ţinând de derularea contractelor de navlosire şi agenturare, atât din punctul de vedere al negocierilor şi al încheierii contractelor, cât şi din punctul de vedere al operaţiunilor financiare, au fost coordonate direct şi nemijlocit de către inculpatul R.Ş. Verificările efectuate de expertul contabil T.A., care a examinat dosarele de navă privind activităţile de navlosire şi agenturare, au stabilit că D.A.M. nu s-a implicat în angajarea niciunei nave, nu a transmis către armatori sau navlositori niciun document şi nu a participat la activităţile de agenturare, în sensul că nu a emis şi nici întocmit adrese către armatori prin care să le aducă la cunoştinţă valoarea decontului de cheltuieli şi nu a semnat niciun decont de cheltuieli pentru activitatea de agenturare realizată în porturile Brăila, Galaţi, Tulcea, Sulina şi Constanţa. Învinuita D.A.M. a efectuat plăţi din contul bancar al societăţii panameze L.M. către prestatorii interni şi către armatori, semnând documentele la bancă împreună cu R.Ş. Expertul a mai reţinut că la banca S.G. învinuita D.A.M. nu a semnat niciun document bancar. În cadrul firmei L., D.A.M., referitor la activitatea operativă, a ţinut caietul de evidenţă a navelor, evidenţă care a fost întocmită în mod corect, fără a fi implicată în vreun fel în ţinerea evidenţelor contabile şi neavând nicio legătură cu înregistrările veniturilor şi cheltuielilor. Învinuita D.A.M. nu s-a implicat în niciun fel în înfiinţarea societăţilor off-shore în Panama şi Insulele Virgine Britanice şi nici nu există dovada acordului acesteia cu privire la împuternicirea sa la vreuna din aceste firme. Învinuita a declarat că a aflat doar ulterior de la R.Ş. că a fost împuternicită la firmele L.M., A. şi C. şi că nu a avut nicio contribuţie la deschiderea conturilor bancare ale societăţilor străine la filialele din Bucureşti ale băncilor S.G. şi C. Manhattan.

S-a arătat, apoi, că după ce a constatat că veniturile nu erau pe măsura activităţilor derulate, D.A.M. a cerut explicaţii partenerului său, R.Ş., care îi răspundea că „este acţionar majoritar şi administrator al societăţii şi că el este cel care decide în legătură cu soarta şi activitatea acesteia”, iar după ce a intrat în posesia caietelor de evidenţă extracontabilă, D.A.M. le-a predat cenzorului societăţii, C.D., care a întocmit un „raport de expertiză contabilă şi extracontabilă” şi „un raport de audit financiar cu refuz de certificare a bilanţului contabil pe anul 1997”. În conţinutul acestor rapoarte, cenzorul a evidenţiat că R.Ş. a fost cel care, în calitate de administrator, a răspuns de organizarea şi ţinerea contabilităţii societăţii L., societate care a deţinut venituri în valută în conturi bancare nedeclarate oficial, aparţinând unor societăţi de complezenţă din Panama, venituri care nu au fost înregistrate şi declarate organelor fiscale.

Cenzorul a mai precizat şi că în contabilitatea oficială a societăţii nu s-au făcut înregistrările cu privire la decontarea efectivă a valutei pentru serviciile efectuate de terţi şi că prejudiciul evaluat la data de 30 iunie 1997 este de 11.931.525 mii ROL ca urmare a nedeclarării veniturilor în valută obţinute în anii 1995 şi 1996. Răspunzător de această situaţie, în opinia cenzorului, a fost R.Ş. care „a admis tăinuirea şi ascunderea de documente privind activitatea neoficială a societăţii (cazul salariatei P.C.), nu a luat măsuri împotriva unor foşti colaboratori, S.C. şi D.V. pentru activitate concurenţială neloială în cadrul unor societăţi cu denumire asemănătoare care au creat confuzii în rândul partenerilor de afaceri, a ascuns situaţia reală a veniturilor, iar la aflare a ignorat opinia asociatului minoritar, nedeclarând în întregime organelor fiscale veniturile obţinute şi prezentând nesincer situaţia patrimonială a societăţii şi a făcut presiuni pentru dizolvarea societăţii pe motive neîntemeiate”. Urmare acestui control al cenzorului firmei, D.A.M. a formulat acţiune la instanţa civilă, având ca obiect excluderea din firmă a inculpatului (Dosarul nr. 3427/1997 al Tribunalului Bucureşti). Prin sentinţa civilă nr. 2892 din 14 iulie 1997, s-a dispus, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea inculpatului R.Ş. din funcţia de administrator al societăţii L., fiindu-i ridicat dreptul de semnătură pe care îl avea în bancă pentru conturile societăţii. Inculpatului i-a mai fost interzis şi accesul la conturile de la banca S.G. pentru firmele: A., A., L.M.

Începând cu data de 15 iulie 1997 cenzorul C.D. a numit provizoriu, pe D.A.M., ca administrator. Având în vedere activităţile desfăşurate efectiv de D.A.M. în cadrul firmei L., s-a putut concluziona că aceasta nu a fost implicată în activităţile ilegale ale inculpatului R.Ş., ci, dimpotrivă, a fost cea care, din momentul la care a avut reprezentarea acţiunilor frauduloase, le-a raportat mai întâi cenzorului societăţii şi apoi organelor judiciare, având întotdeauna o atitudine constantă în a prezenta faptele şi punând la dispoziţia autorităţilor documentele firmei pentru efectuarea expertizelor necesare aflării adevărului.

Astfel, s-a dispus încetarea urmăririi penale, conform art. 10 lit. g) C. pen., faţă de învinuita D.A.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Cu privire la aceste sume, s-a apreciat că aceşti bani nu au fost scoşi din conturile societăţii L., aşa cum a susţinut inculpatul, ci din conturile firmelor străine, aşa încât nu se poate vorbi de delapidarea societăţii L. de către învinuită, întrucât, banii acumulaţi în conturile companiilor off-shore reprezintă, de fapt, sumele obţinute în mod fraudulos de inculpat, urmare activităţilor de navlosire şi agenturare pe care le-a derulat.

Potrivit suplimentului de expertiză întocmit de expertul T., pe baza documentelor bancare, a reieşit că singurul care a beneficiat de sumele de bani delapidate de la firma L. a fost R.Ş. care, în declaraţiile sale, a omis întotdeauna să explice, să justifice legalitatea sumelor transferate în conturile bancare din Anglia.

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, în Dosarul nr. 255/P/2006 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului R.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215² alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 30275/3 din 17 iulie 2009.

În ceea ce priveşte stabilirea cadrului procesual, la 13 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti a luat act că partea civilă SC V.I. SRL şi partea vătămată SC M.I. SRL figurează ca fiind radiate şi a dispus scoaterea acestora din cauză, iar prin încheierea de şedinţă din 05 februarie 2010, s-a dispus scoaterea din cauza a părţilor civile Administraţia Fluvială a Dunării de Jos şi Ministerul Finanţelor Publice, deoarece nu a fost sesizată cu infracţiunile prev. de art. art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi prev. art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., deoarece, cu privire la aceste infracţiuni, s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată ca urmare a intervenirii prescripţiei. În acest context, în mod corect a constatat judecătorul cauzei că, deşi acţiunea civilă şi acţiunea penală sunt guvernate de termene de prescripţie diferite, în procesul penal pot fi analizate pretenţiile civile doar dacă acţiunea civilă este alăturată acţiunii penale.

La data de 16 martie 2010, la cererea părţii civile SC M.E.I. SRL, Tribunalul Bucureşti a dispus introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a SC L. SRL, în vederea acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de înşelăciune săvârşite de inculpatul R.Ş. părţilor civile din prezenta cauză.

În şedinţa publică din data de 12 august 2010, după citirea actului de sesizare, inculpatul şi-a precizat poziţia procesuală la începutul cercetării judecătoreşti, menţionând că nu înţelege învinuirea care i se aduce şi că nu doreşte să dea declaraţii.

În şedinţa publică din data de 12 august 2010, Tribunalul Bucureşti a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş. şi a părţii responsabile civilmente SC L. SRL, la cererea părţii civile SC M.E.I. SA în vederea asigurării acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de înşelăciune săvârşite de inculpatul R.Ş. acestei părţi civile din această cauză, până la concurenţa echivalentului în RON a sumei de 32.056,16 dolari S.U.A. şi a dobânzii legale aferente din iunie 1997 până la data de 12 august 2010.

Tot în şedinţa publică din data de 12 august 2010, Tribunalul Bucureşti a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş., la cererea părţii civile a SC L. SRL, în vederea asigurării acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de delapidare săvârşite de inculpatul R. acestei părţi civile din prezenta cauză, până la concurenta echivalentului în RON din data de 12 august 2010 a sumei de 961.616,62 dolari S.U.A.

Instanţa de judecată a analizat fiecare dintre ipotezele invocate de către inculpat. Ulterior, aceste cereri au fost reiterate fie cu titlu de exceptii, note scrise şi chestiuni prelabile, fie în cadrul cererilor de suplimentare a probatoriului şi în faţa judecătorului Dosarului nr. 30275.01/3/2009.

Prejudiciul produs prin infracţiunea de înşelăciune, stabilit prin expertiza contabilă (cea avută în vedere de procuror) cu privire la activitatea de inducere în eroare a navlositorilor şi armatorilor este de 1.617.435,97 dolari S.U.A. (sau 1.706.634,7 dolari S.U.A. incluzând sumele datorate armatorilor ca balanţe decont cheltuieli), fără a se lua în calcul prejudiciul cauzat Administraţiei Dunărea de Jos, produs printr-o altă modalitate faptică, nici impozitul datorat, prejudiciu aferent infracţiunii de evaziune fiscală şi nici sumele propuse pentru a fi confiscate.

1.617.435,97 dolari S.U.A. = 4.774.024 RON la un curs de 2.951,6 RON în 07 octombrie 2005

1 milion euro = 3.586.600 RON la un curs de 3,5866 RON în 07 octombrie 2005.

Din compararea celor două valori s-a observat că prejudiciul, aşa cum rezultă din expertiza contabilă, este mai mare decât echivalentul în RON a sumei de 1 milion de euro, D.N.A. fiind competentă să efectueze urmărirea penală în cauză.

În şedinţa publică din data de 27 august 2010, Tribunalul Bucureşti a analizat cererea de restituire a cauzei la Parchet motivat de încălcarea dreptului la apărare a inculpatului, fiind invocate neregularităţi cu privire la administrarea probelor:

a) suplimentul la expertiza contabilă:

- expertul a fost desemnat de către procuror, fără a fi tras la sorţi şi nu a depus jurământul; judecătorul a reţinut că, potrivit art. 118 alin. (2) C. proc. pen., expertul este numit de organul de urmărire penală, cu excepţia expertizei prev. de art. 119 alin. (2) C. proc. pen. În cauză, experta a fost desemnată de către organul de urmărire penală de pe lista experţilor autorizaţi, interesele inculpatului urmând a fi susţinute la realizarea expertizei prin expertul desemnat de parte. Dispoziţiile procedurale nu impun obligaţia pentru expert de a depune jurământ în fiecare cauză în care efectuează expertiza, după cum o astfel de obligaţie nu este prevăzută nici de O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară .

- expertiza contabilă a fost întocmită pe baza actelor redactate în altă limbă decât româna. Instanţa de fond a analizat pertinenţa expertizei contabile în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză. S-a observat că cele mai multe înscrisuri în altă limbă decât cea română sunt semnate de inculpat şi depuse de acesta la dosar. O astfel de neregularitate nu atrage nulitatea, fiind vorba doar de pertinenţa concluziilor.

- lipsa pregătirii expertului într-un domeniu specializat. S-a observat că acest motiv este o chestiune care priveşte doar pertinenţa concluziilor, fără a atrage nulitatea expertizei. La momentul discutării probelor, prima instanţă şi-a rezervat dreptul de a analiza dacă se impune realizarea unei noi expertize contabile.

- nu există prejudiciu în cauză, potrivit noii expertize contabile, numai potrivit expertizei T., părţile vătămate nu au fost identificate, multe părţi vătămate nu s-au considerat vătămate. Instanţa de fond a reţinut că în cauză au fost efectuate mai multe expertize contabile, iar procurorul era singurul competent să o reţină pe cea care consideră că se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate. S-a observat că este posibil ca părţile vătămate să fi considerat că nu sunt prejudiciate ca urmare a faptului că a achitat sumele aşa cum reieşeau din înscrisurile furnizate de inculpat, acuzat că le-ar fi falsificat ca modalitate de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune. Însă, prima instanţă a observat că, doar pentru că acestea nu se constituie părţi civile, nu înseamnă că nu există prejudiciu ca element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, aspect ce a fost stabilit de instanţa de judecată în urma cercetării judecătoreşti.

b) s-a refuzat ridicarea tuturor înscrisurilor de la sediul societăţii comerciale, instanţa sesizată nu poate verifica lipsa unor înscrisuri şi că nu au fost suplinite lipsurile.

Instanţa de fond a avut în vedere doar actele de la dosar pe baza cărora a pronunţat soluţia; s-a precizat că, dacă lipsesc acte în apărare, inculpatul le poate depune la instanţă sau, dacă le poate identifica sau rezulta din dosar existenţa lor, le poate indica pentru a le solicita de la Parchet. S-a constatat, însă, că inculpatul doar a acuzat lipsa unor înscrisuri, fără a le identifica în mod concret şi că nu există la dosar dovada că inculpatul a indicat şi individualizat expres actele pe care le dorea a fi ridicate şi depuse la dosar în apărare. În plus, s-a considerat că este nerezonabil să se ridice toate înscrisurile în legătura cu întreaga activitate comercială a societăţii, iar organul de urmărire penală este singurul în măsură să aprecieze care înscrisuri sunt relevante în cauză şi să le ataşeze la dosar şi care nu. De altfel, s-a apreciat că respingerea unei cereri de probatorii formulate de inculpat în cursul urmăririi penale nu determină afectarea dreptului la apărare al acestuia, fiind de competenţa organelor judiciare să aprecieze dacă se impune sa nu administrarea de probe, existând posibilitatea reiterării cererii şi cu ocazia cercetării judecătoreşti.

c) inculpatul nu a fost audiat în cauză la extinderea cercetărilor, schimbarea încadrării juridice, redeschiderea urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale.

S-a reţinut că la dosar există mai multe declaraţii date de inculpat, ocazie cu care acesta a explicat situaţia de fapt şi a susţinut apărările. Potrivit art. 238 C. proc. pen., la extinderea cercetărilor sau la schimbarea încadrării juridice nu este obligatorie audierea inculpatului, ci doar înştiinţarea acestuia cu privire la elementele noi. În cazul în care ar exista vreo vătămare procesuală, aceasta poate fi acoperită prin audierea nemijlocită de către instanţa de judecată. În plus, inculpatul a refuzat în mod repetat să dea declaraţii în faţa D.N.A., ca şi în faţa instanţei de judecată, susţinând că nu înţelege acuzaţiile care i se aduc, existând, desigur, posibilitatea ca inculpatul să revină asupra acestei poziţii procesuale şi să dea explicaţii la oricare moment procesual.

d) s-a încălcat egalitatea de arme prin încuviinţarea audierii unui singur martor în apărare.

Instanţa de fond a reţinut că, în cursul urmăririi penale, procurorul este singurul în măsură să aprecieze pertinenţa, utilitatea şi concludenţa unei probe şi a dispune cu privire la administrarea acesteia. Egalitatea de arme, prevăzută ca şi garanţie a dreptului la un proces echitabil cere ca „fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ faţă de partea adversă” (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului Georgiadis c. Greciei). Această garanţie nu presupune o egalitate matematică a martorilor audiaţi: pentru fiecare martor admis al acuzării trebuie admis şi unul al apărării. Ceea ce se cere este ca, în limita marjei de apreciere de care se bucură, organele judiciare să trateze părţile unui proces în condiţii egale. De altfel, respingerea unei cereri de probatorii formulate de inculpat în cursul urmăririi penale nu determină afectarea dreptului la apărare al inculpatului, fiind de competenţa organelor judiciare să aprecieze dacă se impune să nu administreze probe, existând posibilitatea reiterării cererii şi cu ocazia cercetării judecătoreşti.

e) inculpatul nu a avut acces la toate dovezile strânse de procuror.

Instanţa de fond a reţinut că urmărirea penală are caracter nepublic şi necontradictoriu, spre deosebire de şedinţa de judecată; nu există nicio dispoziţie legală care să oblige procurorul să dezvăluie inculpatului toate probele înainte de finalizarea urmăririi penale; inculpatul are acces la întregul material probator după sesizarea instanţei de judecată, având posibilitatea de a le contesta cu ocazia cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor.

f) refuzul de a i se permite inculpatului participarea la actele de urmărire penală - comisia rogatorie internaţională.

Prima instanţă a reţinut că urmărirea penală nu e publică şi nici contradictorie, iar inculpatului i s-a adus la cunoştinţă declaraţia martorului obţinută prin comisia rogatorie internaţională. Inculpatul avea posibilitatea să solicite suplimentarea întrebărilor dacă erau aspecte nelămurite; s-a mai precizat de către organul de urmărire penală că, dacă ele există în continuare, inculpatul poate reformula cererea în cursul judecăţii pentru a se acoperi, astfel, o eventuală vătămare procesuală în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. La momentul efectuării comisiei rogatorii, 26 noiembrie 2007, disp. art. 172 alin. (1) prevedeau dreptul apărătorului de asista la efectuarea doar a actelor de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau a părţii căreia i se asigură apărarea (dispoziţiile au fost modificate ulterior, la 25 martie 2008, în urma admiterii excepţiei de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 1086/2007 a Curţii Constituţionale, publicată la 18 decembrie 2007).

g) la dosar există înscrisuri în alta limbă decât română.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, „Procedura judiciară se desfăşoară în limba română”, iar alin. (5) stabileşte că cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română. Art. 7 C. proc. pen. prevede că, în procesul penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română, iar dispoziţiile legale privesc doar actele procedurale, prin care se constată manifestări de voinţă ale organelor judiciare sau ale părţilor sau punerea în executare a acestora, nu şi probele de la dosar. În plus, nu se poate aprecia că inculpatul a fost vătămat câtă vreme parte din aceste înscrisuri au fost semnate şi depuse de el, acesta cunoscând limba engleză cu care era familiarizat ca urmare a specificului profesiei.

h) administrarea de probe înainte de începerea urmăririi penale; Instanţa de fond a reţinut că inculpatul nu a indicat în concret ce probe au fost administrate înainte de începerea urmăririi penale pentru ca instanţa să poată verifica dacă nu au fost readministrate ulterior, acoperindu-se, astfel, această neregularitate. Chiar în situaţia în care probele au fost administrate de organele necompetente, înainte de preluarea cauzei de D.N.A., acestea pot fi folosite de organul competent, în raport de disp. art. 45 C. proc. pen. rap. la art. 42 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, în situaţia în care s-au administrat probe după începerea urmăririi penale pentru o infracţiune, probe din care rezultă săvârşirea şi a unei alte infracţiuni, pentru care se începe urmărirea penală ulterior, probele rămân valabile, cu posibilitatea pentru inculpat de a le contesta.

i) de la dosar lipsesc 22 dischete.

Instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte conţinutul acestor dischete, că acestea au fost imprimate şi valorificate ca mijloace de probă la dosar, iar dischetele restituite către D.A. în baza art. 169 C. proc. pen. cu obligaţia de a le păstra până la soluţionarea definitivă a dosarului. De altfel, instanţa de judecată a dispus emiterea unei adrese către D.N.A. prin care a solicitat clarificarea situaţiei asupra acestor mijloace de probă.

j) declaraţiile martorilor audiaţi au fost date cu încălcarea dreptului de a participa la fiecare act de urmărire penală.

Instanţa de fond a constatat, dincolo de împrejurarea că inculpatul nu a indicat la care martori face referire (în condiţiile în care oral, la termenul din 12 august 2010, apărătorul inculpatului a indicat că se invocă încălcarea acestui drept exclusiv cu privire la efectuarea comisiei rogatorii internaţionale) pentru ca să se poată verifica dacă erau în vigoare disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen. modificate prin Legea nr. 57/2008 şi dacă exista o cerere a avocatului în acest sens, că administrarea probelor în condiţii de contradictorialitate se impune în faza judecăţii şi nu cea a urmăririi penale; cu ocazia cercetării judecătoreşti, inculpatul având posibilitatea să pună întrebări nemijlocit martorilor, apreciind că o eventuală încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se stabileşte în raport cu tot procesul penal şi numai în măsura în care o eventuală condamnare ar interveni ţinând cont în mod esenţial de o proba administrată în lipsa contradictorialităţii.

Faţă de aceste considerente, analizând cererile, excepţiile şi plângerile formulate de către inculpat, Tribunalul le-a respins, ca neîntemeiate, constatând că urmărirea penală a fost efectuată de organul competent, iar în cursul urmăririi penale nu au existat încălcări a unor dispoziţii legale în raport de art. 197 alin. (2) şi nici de art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen. care să atragă vătămări ce nu au fost înlăturate sau care nu au putut fi înlăturate în cursul cercetării judecătoreşti, astfel că s-a apreciat că nu se impune restituirea cauzei la Parchet în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul C20 F sub nr. 30275.01.73/2009.

În temeiul rolului activ, consacrat de disp. art. 4, art. 287 C. proc. pen., Tribunalul a dispus ataşarea la dosarul cauzei a fişei de cazier judiciar actualizat al inculpatului R.Ş. (precum şi a relaţiilor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului privind starea şi istoricul societăţilor părţi civile şi părţi vătămate din prezenta cauză).

Inculpatul a reiterat cererile prealabile soluţionate de Tribunalul Bucureşti în data de 27 august 2010, astfel cum rezultă din cele 106 pagini depuse pentru a fi avute în vedere de instanţă în şedinţa din 09 septembrie 2011, formulând şi cereri de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 215 alin. (5), art. 215¹ alin. (2) C. pen., art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 şi art. 320¹ C. proc. pen. cu referire la art. 74¹ C. pen., astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010.

În şedinţa din 04 noiembrie 2011, Tribunalul a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru a decide asupra neconstituţionalităţii art. 215 alin. (5) şi art. 215¹ alin. (2) C. pen., respingând, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a decide asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009, art. 320¹ C. proc. pen., art. 74¹ C. pen., art. 1 pct. 3 din Legea nr. 177/2010, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată, iar prin Decizia nr. 516 din 15 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (5) şi art. 215¹ alin. (2) C. pen., publicată în M. Of. nr. 410 din 20 iunie 2012, Curtea Constituţională a stabilit că nu poate reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, sens în care excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”. De asemenea, s-a reţinut că din susţinerile scrise ale autorului excepţiei, se desprinde concluzia că acesta solicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, interpretarea textelor legale criticate prin trimitere la dispoziţiile referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile ori la dispoziţiile art. 74¹ C. pen., declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 573 din 03 mai 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011. O astfel de competenţă excedează Curţii Constituţionale, precizându-se că numai judecătorului de drept comun îi revine sarcina ca în cadrul înfăptuirii actului de justiţie să interpreteze şi să aplice normele legale. Prin urmare, în acord şi cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, s-a apreciat că excepţia este şi din această perspectivă inadmisibilă.

În şedinţa din 15 noiembrie 2011, Tribunalul a luat act că inculpatul şi-a precizat din nou poziţia procesuală avută la începutul cercetării judecătoreşti, precizând că nu doreşte să dea declaraţii, deoarece există o serie de înscrisuri la dosarul de urmărire penală care nu au fost traduse, fără a indica înscrisurile la care se referă şi, totodată, arătând că lipsesc două volume de urmărire penală. Tribunalul a adus la cunoştinţa inculpatului că, în lumina standardelor de protecţie a dreptului la un proces echitabil consacrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Murray şi Conrad împotriva Regatului Unit, dreptul la tăcere nu este un drept absolut şi, în circumstanţe bine determinate, în condiţiile în care sunt necesare anumite explicaţii din partea inculpatului, iar acesta refuză sa le dea, se pot deduce concluzii din tăcerea acestuia.

Totodată, la acea dată, în temeiul dispoziţiilor art. 327 C. proc. pen., Tribunalul a dispus audierea martorului P.L., depoziţia acestuia, luată sub prestare de jurământ religios, fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei.

În şedinţa din 17 noiembrie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 327 C. proc. pen., Tribunalul a dispus audierea martorului D.G., depoziţia acestuia, luată sub prestare de jurământ religios, fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin raportare la fapta şi la persoana menţionate în actul de sesizare, conform dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

După cum a rezultat din extrasul din Partea a IV-a a M. Of. din data de 25 februarie 1991, din înscrisurile de la Oficiul Registrului Comerţului, care s-au coroborat cu statutul societăţii L., dar şi din înscrisurile depuse în faţa instanţei de judecată cu ocazia audierii martorei D.A., cu declaraţiile inculpatului, dar şi cu declaraţiile martorei D.A. date în faţa organului de urmărire penală şi în faţa instanţei în data de 17 noiembrie 2011, societatea comercială româno-turcă L. SRL a fost înfiinţată în baza Decretului-lege nr. 96/1990, art. 14, ca societate comercială cu participare străină, fiind o societate mixtă româno-turcă, înregistrată la Ministerului Finanţelor în 16 iulie 1990. Tribunalul a mai reţinut din menţiunile inserate în cuprinsul acestor înscrisuri că societatea comercială româno-turcă L. SRL şi-a schimbat statutul în societatea comercială SC L. SRL, fiind înregistrată la Registrul Comerţului în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990.

Tot din relaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului a rezultat că asociaţii iniţiali au fost M.C.T., D.A.M. şi societatea turcă I.F.T.C. Ltd Istanbul, fiecare deţinând 33 părţi sociale în valoare de 4.950 dolari S.U.A. şi că obiectul de activitate al societăţii L. a constat în prestarea de servicii de comerţ exterior în domeniul transporturilor şi expediţiilor internaţionale, de activităţi comerciale (import, export, tranzit, depozitare inclusiv în zonele libere în cont propriu sau ca agent) şi orice alte activităţi legale în domeniul comerţului exterior.

Din declaraţiile martorei D.A.M. date în faţa instanţei de judecată în data de 17 noiembrie 2011, care s-au coroborat cu statutul societăţii L., Tribunalul a reţinut că cetăţeanul turc I.A.M., reprezentantul societăţii I.F.T.C. Ltd Istanbul a pus la dispoziţie, în baza relaţiilor de prietenie cu D.A.M., imobilul necesar amenajării sediului firmei L., un autoturism, un telefon şi un fax, precum şi patru vapoare pentru demararea activităţilor comerciale.

Conform declaraţiilor date de D.A.M., inculpatul R.Ş. a întârziat cooptarea sa în firmă, cunoscând că mecanismele oricărui tip de economie impuneau, pentru obţinerea de rezultate financiare, ca societatea să fie cunoscută pe piaţă şi să aibă parteneri de afaceri. Pentru început, acesta s-a implicat doar în întocmirea statutului şi contractului de societate necesare înfiinţării firmei L., prin compilarea actelor constitutive ale societăţii mixte SC L. (societate unde R.Ş. a avut acces la documente, îndeplinind calitatea de cenzor), amânându-şi venirea la societatea L. până în toamna anului 1990, deoarece avea nevoie de timp pentru ca odată cu plecarea sa de la Întreprinderea de Comerţ Exterior N., unde fusese angajat, după cum rezulta din menţiunile de la Oficiul Registrului Comerţului, să atragă după sine şi partenerii de afaceri ai acesteia în vederea constituirii unui portofoliu propriu de clienţi. Inculpatul R.Ş. s-a transferat la societatea L. mai târziu, la 15 noiembrie 1990.

Tot din declaraţiile date de D.A.M., Tribunalul a reţinut ca, potrivit statutului firmei L., întocmit chiar de inculpat, acţiunile nu puteau fi înstrăinate către terţi, inculpatul R.Ş. depunând diligenţe, mai întâi, pentru îndepărtarea din societate a asociatului M.C.T., iar apoi pentru a-l convinge pe asociatul turc (scop în care s-a deplasat în Turcia) să cedeze majoritatea acţiunilor sale către D.A.M., urmând ca aceasta, date fiind relaţiile dintre ei, să le transmită inculpatului: la 01 noiembrie 1990, societatea turcă reprezentată de I.A.M. a transferat gratis 32 de părţi sociale către D.A.M., aceasta din urmă fiind împuternicită de asociatul turc să-l reprezinte şi să dispună de toate drepturile corespunzătoare unei singure acţiuni cât mai deţinea la firma L., iar la 15 ianuarie 1991 s-a încheiat un proces-verbal prin care M.C.T. a vândut lui R.Ş. 33 părţi sociale pe care le deţinea, retrăgându-se din funcţia de director general care a fost preluată de inculpat. Tot la 15 ianuarie 1991, s-a încheiat şi un certificat de transfer de părţi sociale, inculpatul devenind astfel director general, conform hotărârii asociaţilor, aşa cum a precizat inculpatul în declaraţia sa dată în faţa organului de urmărire penală din 03 aprilie 2000.

La dosar urmărire penală există un extras din Partea a IV-a a M. Of. din data de 25 februarie 1991, de unde rezultă calitatea de asociat al inculpatului R.Ş. la acea dată.

Conform actului autentic al Notariatului de Stat al Municipiului Bucureşti, la 09 decembrie 1991, D.A.M. şi-a dat acordul asupra primirii a 32 părţi sociale cedate gratuit de acţionarul turc. Două zile mai târziu, D.A.M. a cedat lui R.Ş. 33 părţi sociale din cele 65 pe care le deţinea.

După cum a rezultat din înscris, la 03 februarie 1992 s-a solicitat din partea societăţii L. Oficiului Registrului Comerţului să se efectueze înscrierea transmiterii părţilor sociale astfel: asociatul turc transferă către D.A.M. 32 părţi sociale, D.A.M. transferă către R.Ş. 33 părţi sociale şi M.C.T. transferă către R.Ş. 33 părţi sociale, astfel că societatea I.F.T.C. Ltd deţinea 1 parte, D.A.M. deţinea 33 părţi sociale, iar R.Ş. deţinea 66 părţi sociale.

De asemenea, s-a solicitat înscrierea la Oficiul Registrului Comerţului şi a faptului că în funcţia de director general a fost numit R.Ş.

Din cererea de înscriere de menţiuni la Oficiul Registrul Comerţului din 29 iunie 1992, care s-a coroborat cu declaraţia martorei D.A.M., Tribunalul a reţinut că, din cauza refuzului ulterior al lui M.C.T. de a da eficienţă procesului-verbal şi actului de cesiune din 15 ianuarie 1991, acesta a fost acţionat în judecată, iar, prin sentinţa civilă nr. 2502 din 16 aprilie 1992, Judecătoria sectorului 2 a dispus excluderea asociatului M.C.T. din cadrul firmei L.

Conform cererii de înscriere de menţiuni din 29 iunie 1992, Oficiul Registrul Comerţului a transcris faptul că asociatul M.C.T. fusese exclus, iar R.Ş. devenise noul asociat, îndeplinind funcţiile de administrator şi director general şi că aportul la capitalul social era următorul: R.Ş. - 9.900 dolari S.U.A. reprezentând 66%, D.A.M. - 4.800 dolari S.U.A. reprezentând 32% şi societatea I.F.T.C. Ltd - 150 dolari S.U.A. reprezentând 1%.

Conform cererilor de înscriere de menţiuni la Oficiul Registrului Comerţului, inculpatul R.Ş. a îndeplinit funcţiile de administrator şi director general al societăţii SC L. SRL în intervalul 29 iunie 1992 - 30 iulie 1997. Din întregul material probator administrat în cauză, Tribunalul a reţinut că în toată această perioadă, inculpatul R.Ş. a exercitat toate atributele funcţiilor deţinute, a derulat prin implicare directă activităţi de navlosire şi agenturare de nave, coordonându-i pe subordonaţii săi, care au lucrat sub stricta sa supraveghere. Din contractele de muncă încheiate de inculpat cu martorele P.C. şi S.C., Tribunalul a reţinut că acestea urmau să desfăşoare următoarele activităţi în cadrul societăţii SC L. SRL: derulare contracte de navlosire, decontări, navlosire, agenturare, angajatelor incumbându-le obligaţia să nu desfăşoare aceste activităţi la firme cu profil similar pe întreaga perioadă a contractelor şi a minim un an de la expirarea duratei acestora.

Tribunalul a reţinut din declaraţia martorei D.A.M., dată în faţa instanţei de judecată, că martora a fost cea care i-a vorbit inculpatului de firma F.F., inculpatul devenind interesat de înfiinţarea unor societăţi off-shore urmând modelul societăţii unde martora îşi desfăşurase anterior activitatea, respectiv A.K. Ltd. Tot din acelaşi mijloc de probă a rezultat că, iniţial, interesul inculpatului faţă de înfiinţarea unor societăţi off-shore părea justificat de iminenta naţionalizare a valutei, după cum fusese atenţionat de o persoană cu experienţă în domeniu, nominalizată de martoră (a se vedea menţiunile din declaraţia martorei D.A.M. dată în faţa instanţei de judecată).

Cu privire la scopul înfiinţării acestor societăţi, coroborând atent materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi faza de judecată, Tribunalul a precizat, ab initio, că se delimitează de considerentele care au determinat, pe parcursul urmăririi penale, adoptarea soluţiei date prin ordonanţa nr. 416/D/P/2004 din data de 07 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului R.Ş. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 12, 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor: D.A.M., P.C., S.C., S.G. şi T.V., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 12, 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., art. 26 C. pen. rap la art. 12, 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de D.A.M., S.G., T.V., D.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (2), (3) C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. şi disjungerea cauzei faţă de inculpatul R.Ş. şi învinuitele P.C. şi S.C.

Din declarația martorei D.A.M. dată în faţa organului de urmărire penală în data de 09 septembrie 1997 a rezultat că, după obţinerea informaţiilor, inculpatul R.Ş. a înfiinţat următoarele companii off-shore în Republica Panama: A.S.T.C. Ltd. (înfiinţată la 23 septembrie 1991); L.M.C. Ltd. (înfiinţată la 27 septembrie 1991); A.S.T.C. Ltd. (înfiinţată la 07 februarie 1994); C.S.T.C. Ltd. (înfiinţată la 07 februarie 1994); A.M.C. Ltd. (înfiinţată la 31 august 1994); R.S.I.C. (înfiinţată la 08 martie 1996) şi în Insulele Virgine Britanice S.S. Ltd. (înfiinţată la 11 februarie 1995) aşa cum a rezultat din analiza documentelor ridicate de organele de poliţie de la sediul firmei L.

Tot din analiza documentelor ridicate de organele de poliţie de la sediul firmei L., Tribunalul a reţinut că toate aceste firme au avut acelaşi obiect de activitate, constând în derularea de activităţi în domeniul transportului maritim internaţional, contractele de societate au fost întocmite de către aceeaşi firmă de avocaţi „F.F.” şi au fost semnate de aceleaşi persoane R.S.B. şi J.I.S., în faţa aceluiaşi notar C.G.M. şi în prezenţa aceloraşi martori M.R.Z. şi R.R., iar inculpatul R.Ş. a fost împuternicit cu drepturi depline, cu excepția societăţii L.M., la care a fost împuternicită, alături de R.Ş., şi D.A.M., acesteia retrăgându-i-se la 29 august 1996 puterile acordate, când R.Ş. a rămas singura persoană autorizată de acţionari şi de directorii firmei panameze să semneze în conturile societăţii.

Din acelaşi mijloc de probă, Tribunalul a reţinut că D.A.M. a mai fost împuternicită cu privire la contul bancar al societăţii A. la C.M. Bank şi al societăţii C. la aceeaşi bancă. La această din urmă companie off-shore a mai fost împuternicită şi M.M.E. (fiica asociatei D.A.M.).

Tot din analiza documentelor ridicate de organele de poliţie de la sediul firmei L., Tribunalul a reţinut că inculpatul R.Ş. a fost cel care, în mod direct, a îndeplinit formalităţile pentru a deschide conturi în valută companiilor străine la sucursalele din Bucureşti ale băncilor străine C.M. Bank (fostă C. Bank) şi S.G.

Cu privire la legalitatea operațiunilor efectuate prin intermediul acestor firme off-shore, care aveau deschise conturi în valută la sucursalele acestor bănci din Bucureşti, Tribunalul a observat că, în declarația dată de inculpat în faţa organului de urmărire penală din 03 aprilie 2000, acesta a susţinut, în mod consecvent, că operaţiunile bancare derulate prin intermediul societăţilor off-shore (care aveau deschise conturi în valută la sucursalele acestor bănci din Bucureşti fără a avea autorizaţie de la Ministerului Comerţului Exterior, eludând astfel disp. art. 2 din Decretul-lege nr. 122/1990), s-au derulat cu respectarea reglementarilor valutare în vigoare, facand trimitere la prevederile Regulamentului Valutar din 1994.

În continuare, Tribunalul a analizat care erau exigenţele deschiderii unor conturi în valută pe teritoriul României la data faptelor:

Tribunalul a reţinut mai întâi, din conţinutul adresei din 06 noiembrie 1998 a Ministerului Industriei şi Comerţului - Direcţia Licenţe, că cele 7 companii off-shore nu au solicitat şi nu au depus documentele necesare deschiderii de reprezentanţe în România, aşa încât Ministerul Comerţului Exterior nu a eliberat pentru aceste firme autorizaţii de funcţionare pentru reprezentanţe, conform Decretului-lege nr. 122/1990. Tribunalul a mai reţinut şi că, prin adresa din 09 septembrie 1999, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti a comunicat că societăţile A., A. şi L.M. nu au sucursale sau filiale înmatriculate la Oficiul Registrului Comerţului.

Aceste obligații se impuneau a fi respectate şi în cazul societăţilor străine înfiinţate de R.Ş., care, deschizând conturi bancare pe teritoriul României pentru derularea de operaţiuni financiar-bancare de societățile comerciale străine, era obligat, în prealabil să obțină autorizarea deschiderii unor reprezentanţe ale acestora, conform legii. Pentru a concluziona în acest sens, Tribunalul a avut în vedere că, la data faptelor, erau incidente dispozițiile Regulamentului nr. V/10.813 / 1994 privind efectuarea operaţiunilor valutare, publicat în M. Of. nr. 263 din 19 septembrie 1994.

Prin urmare, coroborând dispoziţiile art. 2 din Decretul-lege nr. 122/1990, cu dispoziţiile Regulamentului nr. V/10.813 / 1994 privind efectuarea operaţiunilor valutare, publicat în M. Of. nr. 263 din 19 septembrie 1994, a rezultat că inculpatul R.Ş., împuternicit al unor societăţi comerciale străine, avea obligaţia ca la deschiderea de conturi bancare pentru aceste societăţi străine pe teritoriul României să procedeze la obţinerea de autorizaţii de funcţionare pentru companiile off-shore, pe bază de cerere adresată Ministerului Comerţului Exterior.

Tribunalul a mai reţinut din cuprinsul dispoziţiilor art. 24 din Regulamentului nr. V/10.813 / 1994 , ca instituţia care ar fi trebuit să supravegheze şi să controleze respectarea prevederilor prezentului regulament era Banca Naţională a României, de vreme ce şi băncile străine (exempli gratia, sucursalele din Bucureşti ale băncilor C.M. Bank şi S.G., unde inculpatul a deschis pentru cele 7 societăţi străine conturi în valută) ce activau la data faptelor pe teritoriul României se supuneau legislaţiei româneşti, normelor bancare instituite de Banca Naţională a României privind funcţionarea lor.

S-a constatat că procurorul care a emis rechizitoriul nr 416/D/P/2006, în mod corect a concluzionat, cenzurând teza inculpatului potrivit căreia societăţile străine au funcționat legal: a accepta ideea avansată de inculpatul R.Ş. că nu se impunea autorizarea firmelor off-shore în România înseamnă a accepta că pe teritoriul României poate funcţiona după bunul plac, autorizat sau nu, orice societate străină, ca şi când România s-ar situa la rândul ei printre „paradisurile fiscale” ale lumii.

S-a reţinut, sub acest aspect, ca statul român solicită societăţilor străine ce activează pe teritoriul său să obţină autorizaţia de funcţionare şi să achite plata impozitelor şi taxelor stabilite de lege.

După ce Tribunalul a analizat care erau exigentele deschiderii unor conturi în valuta pe teritoriul României la data faptelor, se cuvine precizat ca în dosarul de urmărire penală există şi înscrisuri exemplificative pentru înțelegerea modului în care şi-au îndeplinit obligațiile ce le incumbau potrivit dispozițiile art. 24 din Regulamentul nr. V/10.813 / 1994 , reprezentanţii instituției care ar fi trebuit să supravegheze şi să controleze respectarea acestor obligații, respectiv Banca Naţională a României.

Astfel, la dosar urmărire penală se afla adresa din 25 mai 1998 transmisă de organele de urmărire penală Băncii Naţionale a României, solicitându-se informatii cu privire la legalitatea deschiderii acestor conturi şi cu privire la motivele care au justificat nepunerea în aplicare a rezoluţiei nr. 5081/P/1997 privind blocarea conturilor la firmele R. şi S. de S.G., iar la dosar urmărire penală exista sentinţa nr. 2892 din 14 iulie 1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care, pe calea ordonanţei preşedinţiale, i s-a interzis inculpatului R.Ş., ca urmare a suspendării din funcţia de administrator al societăţii SC L. SRL, a dreptului de a avea acces la conturile deschise la S.G. pentru firmele A.S.T.C. LTD Panama, A.S.T.C. LTD Panama, precum şi ridicarea dreptului de semnatură a inculpatului pe contul deschis la C.M. Bank. La dosarul de urmarire penală nu au existat dovezi privind modalitatea de punere în aplicare a sentinţei nr. 2892 din 14 iulie 1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Cu toate acestea, în opinia Tribunalului, instituţiei care ar fi trebuit să supravegheze şi să controleze respectarea acestor obligaţii, respectiv Banca Naţională a României, trebuia să analizeze şi aceste chestiuni în cadrul controlului, de vreme ce îi fuseseră solicitate de organele de urmărire penală relaţii cu privire la „modul în care sunt justificate transferurile de capital efectuate de aceste firme nerezidente”.

Din conţinutul notei de constatare din 22 septembrie 1998 a rezultat că inspectorii Băncii Naţionale a României au efectuat, în perioada 05-12 iunie 1998, un control prin sondaj la sucursala din Bucureşti a băncii S.G. privind operaţiunile valutare ale societăţilor A., L.M., R. şi S.

În actul de control, inspectorii nu s-au pronunţat în niciun fel cu privire la legalitatea deschiderii acestor conturi. Referitor la legalitatea derulării operaţiunilor valutare, inspectorii au concluzionat doar că transferurile de fonduri au reprezentat contravaloarea unor prestaţii de servicii (navlu) şi comisioane către rezidenţi şi nerezidenţi, iar creditările s-au făcut cu sume provenind de la persoane fizice rezidente şi nerezidente.

Din conţinutul notei de constatare din 24 septembrie 1998, a rezultat că, în perioada 01-19 iunie 1998, inspectorii Băncii Naţionale a României au efectuat un control prin sondaj la sucursala C.M. Bank, referitor la operaţiunile valutare derulate de societăţile nerezidente A., L.M., A., C. şi A. şi cea rezidentă L. Privitor la legalitatea deschiderii conturilor, ca şi la controlul precedent, inspectorii nu s-au pronunţat în niciun fel, ci doar au prezentat ce documente ar fi fost necesare şi ce documente au găsit efectiv la dosarele juridice de deschidere a conturilor, lăsând să se înţeleagă doar indirect dacă s-a procedat legal sau nu.

La dosarele privind deschiderea de conturi, inspectorii au găsit doar fişa cu specimenul de semnătură al persoanei împuternicite, respectiv al inculpatului R.Ş., cererea de deschidere de cont curent, contract de deschidere de cont, act autentificat în Ciudad de Panama privind constituirea legală a societăţii.

Dintre documentele pe care banca le-a solicitat în vederea deschiderii de conturi, învinuitul nu a depus extrasul de la Registrul Comerţului (având în vedere faptul că societăţile nu erau autorizate să funcţioneze în România nu exista un astfel de extras) şi scrisoarea de referinţă sau bonitate emisă de o instituţie bancară cunoscută.

Tribunalul a constatat că doi din patru membri ai echipei de control nici nu au semnat nota de constatare. De asemenea, controlul s-a efectuat prin sondaj, iar inspectorii nu au avut în vedere dispoziţiile art. 14 din Regulamentul bancar, text conform căruia doar persoanele fizice şi juridice, rezidente şi nerezidente pot deschide conturi în valută la societăţile bancare autorizate de Banca Naţională a României să efectueze operaţiuni valutare, deşi societăţile verificate erau doar societăţi străine neautorizate în România.

Tribunalul a reţinut, în primul rând, că inspectorii nu au verificat dacă societăţile străine cu privire la care inculpatul a solicitat deschiderea de conturi pe teritoriul României, aveau statutul, conform Regulamentului privind operaţiunilor valutare nr. V/10813/1994, de rezident sau nerezident din punct de vedere valutar sau erau simple societăţi străine, neautorizate în România, cărora dispoziţiile Decretului-lege nr. 122/1990 (art. 15) le permiteau efectuarea de operaţiuni financiar-bancare prin conturi în valută deschise la băncile legal constituite pe teritoriul României doar dacă aveau reprezentanţe autorizate în România.

Controlul nu trebuia efectuat prin sondaj, ci aşa cum solicitaseră organele de urmărire penală, cu privire la toate operaţiunile financiar-bancare.

Or, deși au afirmat inspectorii Băncii Naţionale a României că transferurile de fonduri au reprezentat contravaloarea unor prestaţii de servicii (navlu) şi comisioane către rezidenţi şi nerezidenţi, iar creditările s-au făcut cu sume provenind de la persoane fizice rezidente şi nerezidente, aceste alegaţii nu sunt sprijinite de nici un document justificativ care să ateste realitatea efectuării vreunei singure prestaţii de vreuna din societăţile-ecran: A.S.T.C. Ltd. (înfiinţată la 23 septembrie 1991); L.M.C. Ltd. (înfiinţată la 27 septembrie 1991); A.S.T.C. Ltd. (înfiinţată la 07 februarie 1994); C.S.T.C. Ltd. (înfiinţată la 07 februarie 1994); A.M.C. Ltd. (înfiinţată la 31 august 1994); R.S.I.C. (înfiinţată la 08 martie 1996) şi în Insulele Virgine Britanice S.S. Ltd. (înfiinţată la 11 februarie 1995).

Ab initio, se cuvine observată cronologia înfiinţării de inculpatul R.Ş. în Republica Panama şi Insulele Virgine Britanice a companiilor off-shore atât înainte, cât şi după ce la 29 iunie 1992, la Oficiul Registrului Comerţului apare menţiunea conform căreia inculpatul R.Ş. devenise administrator şi director general al L.:

a) La data de 23 septembrie 1991 - A.S.T.C. Ltd.;

b) La data de 27 septembrie 1991 - L.M.C. Ltd.;

c) La data de 07 februarie 1994 - A.S.T.C. Ltd.;

d) La data de 07 februarie 1994 - C.S.T.C. Ltd.;

e) La data de 31 august 1994 - A.M.C. Ltd.;

f) La data de 8 martie 1996 - R.S.I.C..

g) La data de 11 februarie 1995 - S.S. Ltd.

Din documentele ridicate de la SC L. SRL reprezentând corespondenţă, contracte, evidenţe în copie ale voiajelor navelor care au fost expertizate conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul L.D. şi suplimentului de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil T.A. şi anexele care s-a coroborat cu rulajele bancare ale societăţilor off-shore, care au fost manoperele dolosive ale inculpatului în cadrul activităţii de navlosire, care i-au permis acestuia să obţină sume de bani în mod ilicit prin prejudicierea mai multor societăţi comerciale, care au avut calitatea de navlositori.

Din conţinutul verificărilor efectuate de experţii contabili a rezultat că s-au creat prejudicii următoarelor societăţi comerciale:

Tribunalul a reţinut că, în ceea ce privește SC S. SA, care, în perioada 1995-1997, a transportat mărfuri (ţevi, profile oţel, sârmă în colaci şi profile, echipamente) fiind vorba despre voiajele următoarelor nave: B., H,. P.

Societatea S. a avut calitatea de agent al navlositorului. De asemenea, societatea M.C.T. GMBH - Hamburg a avut calitatea de armator al navei P., iar armator al celorlalte nave arătate a fost societatea T.C.L. - Istanbul. Societatea L. a avut calitatea de broker.

Tribunalul a reţinut că, în ceea ce privește societatea S., prin adresa din 08 martie 2000 societatea S. a comunicat că nu i s-au produs nici un fel de daune şi nu are nici un fel de pretenţie faţă de SC L. SRL. Considerăm, însă că în ceea ce priveşte relaţiile comerciale dintre societatea S. şi L., singura în măsură să precizeze un punct de vedre în legătură cu constituirea de parte civilă este doar societatea S., căci aceasta, în calitate de navlositor, a fost cea care a plătit sumele de bani aferente transportului şi nu firma S., care a avut doar rolul de agent.

S-a expediat din partea societăţii S., la dosarul de urmărire penală, adresa înregistrată la parchet la data de 21 iunie 2006, conform condicii de corespondenţă, prin care s-a precizat că societatea S. nu se constituie parte civilă în cauză.

Cu privire la adresă, aceasta nu conţine antetul societăţii S. şi nici număr de înregistrare la această firmă. În partea stângă sus există menţiunea „ref.: adresa din 15 mai 2006” fără a se putea deduce despre ce adresă este vorba, căci Ministerul Public a înregistrat adresa la societatea S. la 16 mai 2006.

De asemenea, adresa comunicată Ministerului Public de către societatea S. a fost semnată doar de G.M. în calitate de director juridic, fără a purta semnătura niciunuia dintre conducătorii firmei, respectiv cele cinci persoane care deţin funcţiile de administrator/preşedinte şi administrator/membru în consiliul de administraţie.

Tribunalul a reţinut că, în ceea ce privește SC S.T. SA, care, în perioada 1995-1996, a transportat mărfuri (sârmă, minereu de fier, cărbune), fiind vorba despre voiajele următoarelor nave: K., T., B.V., O.K., A., B.B., E. Societatea S. a avut calitatea de navlositor, iar armatori au fost următorii: T.C.L., Z.M., P.S., K.D.N. A.S. Istambul, I.O.B.C. Mauritius, N.N. Russia, D.C.N. Genoa, I.B.A. Ltd.

Din înscrisurile existente la dosarul de urmărire penala a rezultat că societatea S.T., prin adresa din 28 februarie 2000 a comunicat că „faţă de modul în care partenerul SC L. SRL şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate nu are nici un temei să se considere prejudiciată, motiv pentru care înţelege să nu se constituie parte civilă în cauză”, iar „în ceea ce priveşte eventualele diferenţe de rată de navlu practicate de brokerul în cauză în relaţia cu societatea noastră şi, respectiv cu armatorul, poziţia noastră este că acestea nu se constituie în prejudiciu la nivelul SC S.T. SRL Galaţi, atâta timp cât ele nu se datorează unor încălcări de către partener a unor obligaţii contractuale, ca temei al răspunderii contractuale”. O adresă cu conţinut identic a fost trimisă la dosar şi în anul 2001. La data de 19 mai 2006 societăţii S. i-a fost comunicată adresa din conţinutul căreia a rezultat că, în urma actelor de cercetare penală din dosarul cu acelaşi număr, s-a stabilit că societatea S., urmare comiterii de către R.Ş. a unor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals privind legea contabilităţii, delapidare şi evaziune fiscală, a fost prejudiciată cu suma de 280.606,23 dolari S.U.A., adresa conţinând şi o anexă cu situaţia activităţilor comerciale derulate de societatea S. cu inculpatul R.Ş., activităţi care au făcut obiectul investigaţiilor penale.

Tribunalul a reţinut ca, în ceea ce privește SC M.R. SA, care, în perioada 1995, a transportat minereu de fier, fiind vorba despre voiajul navei M.I., armator a fost I.D.V.T. A.S. Istanbul.

Din relaţiile de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Tribunalul a reţinut că această societate a fost dizolvată conform art. 30 din Legea nr. 359/2004, în prezent fiind radiată.

La datele de 22 februarie 2000 şi de 12 decembrie 2001 a fost audiat P.E.C., fostul director general al societăţii M.R. care a precizat, în declaraţiile sale că, din punctul său de vedere, societatea nu a suferit nici o pagubă în urma relaţiei comerciale cu societatea L., căci a plătit la ordinul agentului armatorului (care, aşa cum au stabilit-o actele de urmărire penală, era chiar societatea străină A. căreia inculpatul îi atribuise rolul fictiv de agent al armatorului). Directorul arătat a mai precizat că, din punct de vedere comercial, obligaţiile partenerului său de afaceri au fost îndeplinite, aşa încât societatea M.R. nu a fost prejudiciată. Şi reprezentantul acestei societăţi a evitat să răspundă dacă, din punct de vedere penal societăţii sale i-a fost cauzat vreun prejudiciu.

De asemenea, tot cu ocazia audierii sale, fostul director general nu a oferit vreo explicaţie, nici privitor la motivaţia pentru care, conform celor stabilite de suplimentul de expertiză T. pe baza documentelor bancare, la 16 februarie 1995 şi 19 ianuarie 1996 s-au virat în contul societăţii M.O. din conturile companiilor off-shore A. şi A. sumele de 42.900 dolari S.U.A. şi 42.666,40 dolari S.U.A. P.E.C. a fost şi reprezentantul societăţii M.O.

Tribunalul a reţinut că, în ceea ce privește SC M. SA, care, în perioada 1995-1996, a transportat mărfuri (profile oţel, sârmă, minereu de fier, produse oţel, bauxită vrac, tablă foi, oţel beton), fiind vorba despre voiajele următoarelor nave: G., D., M., B., I.M., J., V., R., T.O., K., A., C.S., V.S.O., T.S., P. În cadrul acestor voiaje armatori au fost: I.D.V.T. A.S., K.D.N.V. A.S., M.T. Pireus, T.C.L., M.S.T.C. SRL Constanţa, B.S. Genoa, N.M.S. Istanbul, S.S. Ltd. London, I.M.M.S. Copenhaga, E.N. Pireus, F.C.C.A.F. SA Geneva, C.C. Atena, U.H.S.C. Ltd. Grecia, V.S. SRL România.

SC M. SA, i s-a comunicat, pe bază de adresă (din 15 mai 2006) că cercetările penale au relevat comiterea de către R.Ş. a mai multor infracţiuni de înşelăciune, fals, evaziune fiscală şi delapidare în urma cărora societăţii i-a fost cauzat un prejudiciu de 58.685,93 dolari S.U.A.

Prin adresa din 11 mai 2006, reprezentanţii societăţii M. au comunicat că au respectat întocmai clauzele contractuale, achitând societăţii L. sumele stabilite cu titlu de navlu şi că nu au motiv să se constituie parte civilă în procesul penal.

În ceea ce priveste SC G.I. SRL, care, în anul 1995 a transportat mărfuri (sodă caustică, sodă calcinată şi lingouri de aluminiu), fiind vorba despre voiajele următoarelor nave: K.S., F.A., B.J., M., I.M., T. Au avut calitatea de armatori: O.S.T. Italia, C.C.D.B.I. Anglia, C.O.S.C., V.H. Vietnam, M.S.T.C. SRL Constanţa, T.S.M.C. Panama.

Tribunalul a reţinut ca aceasta a comunicat prin adresa din 21 martie 2000 care au fost navele prin intermediul cărora societatea a transportat produse sodice, broker fiind societatea L., menţionând numele a cinci nave. În această adresă nu s-a justificat dacă societatea se constituie parte civilă sau nu, arătându-se că navlul a fost plătit de parteneri externi cărora nu li s-a arătat identitatea.

În ceea ce privește activitatea de navlosire derulată de SC A. SA, care, în perioada 1995 - 1996, a transportat caolină, fiind vorba despre voiajele următoarelor nave: S, A., F. Armatori au fost L.S. Panama, A.S.K., H.S.C.

Societatea A. a comunicat, în cursul urmăririi penale, prin adresele din 18 februarie 2000 şi din 29 martie 2001 că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 33.838,43 dolari S.U.A. În cauză au fost audiaţi directorii acestei societăţi, V.I. şi T.R.M. care, în urma studierii actelor de urmărire penală, au constatat prejudicierea societăţii A. cu suma arătată prin falsificarea facturilor de navlu şi inducerea în eroare a reprezentanţilor acesteia cu privire la suma reală stabilită de armator ca navlu.

În ceea ce privește activitatea de navlosire derulată de SC M.E.I. SA, care, în perioada 1995 - 1996, a transportat mărfuri (profile oţel, minereu de fier, tablă, ţevi, 6 containere), fiind vorba despre voiajele următoarelor nave: P.K., B., M., K., D.P., L., A., F. Armatori au fost: O.C.T. Dusseldorf, T.C.L., T.S.T. România, D.N. Ltd. Malta, C.S.C. Ltd. Limasol, T.C.S. Genova.

Prin adresa din 16 iunie 2006 SC M.E.I. SA a formulat cerere de constituire de parte civilă cu suma de 32.056,16 dolari S.U.A. şi dobanda legală aferentă, cerere reiterată în faţa instanței de judecată.

În ceea ce priveşte activitatea de navlosire derulată de SC A. SA, care, în perioada 1995 - 1996, a transportat caolină, fiind vorba despre voiajele următoarelor nave: S., A., F.

Prin adresa din 29 februarie 2000, această societate s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 16.786,31 dolari S.U.A.

În ceea ce priveşte activitatea de navlosire derulată de SC J.T.G. SRL, care, în perioada 1995 - 1996, a transportat mărfuri (produse laminate la cald, bobine laminate la cald), fiind vorba despre voiajele următoarelor nave: K., K. Au avut calitatea de armatori T.C.L. şi G.C.A. Bergen, Norvegia.

Societăţii J.T.G. i s-a comunicat, pe bază de adresă, că urmare cercetărilor penale s-a stabilit că a fost prejudiciată cu suma de 9.146,85 dolari S.U.A. La sediul parchetului s-a prezentat pentru a reprezenta interesele acestei societăţi I.N.C.M., căreia, i-au fost puse la dispoziţie pentru studiu, materialele de urmărire penală privind societatea reprezentată, din procesul-verbal din 19 iunie 2006, a reieşit că această societate se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma arătată mai sus.

În ceea ce priveşte activitatea de navlosire derulată de SC T. SA, care, în anul 1995, a transportat cherestea, fiind vorba despre voiajul următoarelor nave: C., M. (neînregistrată în evidenţe), armatorul a fost B.C. Ltd. Hong Kong. Părţii vătămate, societatea T. i s-a comunicat, pe bază de adresă, înregistrată la această unitate sub din 15 iunie 2006, faptul că i-a fost cauzat un prejudiciu de 8.728,30 dolari S.U.A. Prin adresa din 19 iunie 2006, această societate a comuniat că înţelege să se constituie parte civilă în cauză cu această sumă.

În ceea ce priveşte activitatea de navlosire derulată de SC U. SA, care, în anul 1995, a transportat marfă, fiind vorba despre voiajul navei H., armator fiind P.T.L. Iniţial, această societate a transmis organelor de urmărire penală prin adresa din 20 decembrie 2001, că a colaborat cu societatea L. într-un singur caz, privind nava H. ocazie cu care au fost îndeplinite obligaţiile contractuale. Nu a rezultat din conţinutul acestei adrese dacă societatea se constituie parte civilă sau nu. În conţinutul adresei ulterioare, din 19 mai 2006, directorul societăţii U. a precizat că în derularea contractului avut cu societatea L. a fost acceptată oferta acestui agent maritim şi că s-a plătit factura reprezentând valoarea navlului, astfel că societatea nu a fost prejudiciată întrucât „acţiunea comercială dintre părţi, având ca bază o ofertă acceptată de beneficiar pentru servicii realizate integral de către agentul maritim, plătite conform cantităţii de marfă şi tarifului acceptat”. Reprezentantul societăţii U. nu a explicat în nici un fel de ce a plătit navlul într-un cont al unei companii panameze în condiţiile în care, aşa cum susţine, partenerul său de afaceri era societatea L. Şi directorul acestei societăţi a explicat organelor de urmărire penală inexistenţa unui prejudiciu prin prisma unor raporturi comerciale, făcându-se că nu observă cele comunicate de Ministerul Public, conform cărora prejudiciul a rezultat din comiterea unor infracţiuni şi nu din încălcarea unor obligaţii contractuale. Directorul general al societăţii U. a precizat că nu are motive pentru a se constitui parte civilă în cauză.

În ceea ce priveste activitatea de navlosire derulată de SC V.I.I.E. SRL, care, în anul 1996, a transportat cherestea, fiind vorba despre voiajul navei Philippos, nr. 147/1996 armator fiind F.D.O.O.P. Ljubljana. Cât priveşte societatea V.I.I.E., reprezentantul acesteia, D.M., în urma citării sale, s-a prezentat la sediul parchetului, împrejurare în care i s-a adus la cunoştinţă despre prejudicierea societăţii menţionate şi i s-a pus la dispoziţie actele de urmărire penală privind firma V. La rândul său, D.M. a depus la dosar, în copie, mai multe documente, printre care şi o factură emisă de firma A., aşa cum a rezultat din procesul-verbal din 20 iunie 2006. De asemenea, acesta a precizat că înţelege să se constituie parte civilă în cauză pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 5.810,98 dolari S.U.A.

În ceea ce priveste activitatea de navlosire derulata de SC C. SA, care, în anul 1995, a transportat sodă caustică, fiind vorba despre voiajul navei K.S., armator fiind O.S.T. Italia. Societatea C., prejudiciată, în urma infracţiunilor comise de inculpat, cu suma de 5.678,89 dolari S.U.A., a comunicat prin reprezentanţii săi, aşa cum a rezultat din adresa din 18 februarie 2000, că se constituie parte civilă în cauză cu suma arătată mai sus şi că doreşte recuperarea acestui prejudiciu.

În ceea ce priveste activitatea de navlosire derulata de SC T. SA, care, în anul 1996, a transportat mărfuri, fiind vorba despre voiajele următoarelor nave: B., B., armatorul a fost T.C.L.

Din suplimentul de expertiză contabilă întocmit de expertul T.A., s-a reţinut că societatea T. a fost prejudiciată cu suma de 5.038,81 dolari S.U.A.

La data de 20 martie 2001, G.T., directorul societăţii. a dat o declaraţie olografă în conţinutul căreia a precizat că, într-adevăr a efectuat transporturi maritime şi că „navlul cel mai competitiv a fost oferit de A.S:T.C. Ltd. Panama cu care s-a efectuat şi transportul pe navele B. şi B. După încărcarea mărfurilor pe nave s-au primit invoice (facturi) de navlu pe care le-am plătit în conformitate cu înţelegerile telefonice”. Directorul a mai precizat că în urma operaţiunilor efectuate la transportul respectiv toate părţile şi-au primit banii cuveniţi şi nu au fost litigii. Din această cauză nu ne constituim parte civilă”. La 31 mai 2006, s-a comunicat, pe bază de adresă, societăţii T. că, urmare comiterii unor infracţiunii de către R.Ş., societăţii i s-a creat un prejudiciu în sumă de 5.038,81 dolari S.U.A., societatea fiind invitată să comunice dacă se constituie sau nu parte civilă în cauză. Adresa a fost înregistrată la societatea T. din 31 mai 2006, însă această societate nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte activitatea de navlosire derulată de SC C. SA, care, în anul 1995, a transportat caolină, fiind vorba despre voiajul navei A., armator fiind A.S.K., s-a comunicat prin adresa din 02 mai 2001 că „societatea nu a avut relaţii comerciale cu R.Ş.”, care nu figurează ca debitor în evidenţele societăţii şi că nu deţine „date din care să rezulte că în anul 1995 s-a utilizat nava maritimă A.”. La data de 25 mai 2006, SC C. SA i s-a comunicat, conform adresei înregistrate la această unitate la 25 mai 2006 că societatea a înregistrat o pagubă, urmare săvârşirii de către R.Ş. a mai multor infracţiuni. Prin adresa din 30 mai 2006, noua conducere a societăţii C. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 4.420,83 dolari S.U.A.

În ceea ce priveste activitatea de navlosire derulată de SC M.I. SRL, în perioada 1995 - 1996, a transportat caolină, fiind vorba despre voiajele următoarelor nave: S., A., F. Au avut calitatea de armatori L.S. SA, A.S.K. şi H.S.C., prin adresa din 22 mai 2006 administratorul SC M.I. SRL a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.

În ceea ce priveste activitatea de navlosire derulata de societatea G.P.M. Debelly, care, în anul 1996, a transportat caolină, fiind vorba despre voiajul navei F., armator fiind H.S.C., prin adresele din 14 martie şi din 14 martie 2001, aflată în copie la dosar, această societate a comunicat că, referitor la „prejudiciul făcut de armatorul L. SRL Bucureşti am hotărât să nu ne constituim parte civilă în cauză”.

Tribunalul a reţinut că inducerea în eroare a navlositorilor cu ocazia încheierii contractelor de navlosire a avut loc prin aceea că inculpatul le-a transmis acestora drept preţ al navlului o sumă mai mare decât suma cerută de către armatori. Explicaţiile contradictorii date de inculpat în cursul urmăririi penale, cum că diferenţa reprezenta fie comisionul firmei P., fie „riscul” nu au putut fi acceptate deoarece în practica transportului maritim nu se practică, niciodată în cadrul aceluiaşi contract, între aceleaşi părţi, cu privire la aceeaşi marfă transportată, două sume de bani diferite cu titlu de navlu; inculpatul nu a transmis niciodată, nici navlositorilor, nici armatorilor, că, separat de comisionul ce i se cuvenea şi pe care îl încasa, mai oprea o sumă de bani provenind din diferenţa ratelor de navlu, ratelor de încărcare/descărcare, ce crea artificial stalii şi contrastalii, din operarea incorectă cu suma reprezentând extraprima pentru vârsta vasului.

Procedeele de înşelare a navlositorilor sunt recunoscute de fapt de inculpat în declaraţia din 09 iunie 1998, când a explicat cum „în contractele de navlosire, la unele din angajările de nave ca armator disponent apărea o firmă nerezidentă cu sediul în Panama şi cont bancar în România la bănci străine”. Inculpatul nu a explicat însă în baza căror contracte sau legi a procedat la atribuirea firmelor străine a calităţii de armator disponent (agent al armatorului).

Spre deosebire de declaraţiile anterioare (din 03 iunie 1998 şi 25 mai 1998) în conţinutul cărora a afirmat că sumele din conturile off-shore aparţineau societăţii P. (cota parte din aşa-zisul comision cuvenit acesteia), în declaraţia din 09 iunie 1998 inculpatul a oferit o altă explicaţie cu privire la aceste sume, despre care a afirmat că reprezentau „riscuri”. R.Ş. a declarat: „ca participantă în contract (în care contract? n.n.) firma nerezidentă prelua riscurile contractuale rezultate ca urmare a diferenţelor de condiţii acceptate de navlositor faţă de cele impuse de armatorii navelor. În principal, armatorii impuneau plata promisă a navlului şi a penalităţilor (contrastalii), fapt neacceptat de navlositori, însă preluat de firma nerezidentă ca armatori disponenţi. Aceste riscuri se concretizau în diferenţe de navlu perceput de armator şi cel oferit de navlositor, care rămânea în contul firmei nerezidente sub forma unor acumulări de sume care deveneau (baza) fond de rezervă pentru acoperirea riscurilor următoarelor angajări de nave”.

Tribunalul a înlăturat aceasta aparare a inculpatului cu privire la natura sumelor reprezentând diferenţe de navlu, apreciind ca este lipsită de fundament deoarece în unul şi acelaşi contract de transport nu pot fi stabilite între acelaşi navlositor şi acelaşi armator navluri diferite; navlul are o singură valoare atât pentru navlositor, cât şi pentru armator, iar brokerului i se cuvine doar comisionul. Or, în prezenta cauza, inculpatul nu a comunicat navlositorilor şi armatorilor despre faptul că navlul are valori diferite, mai mare în raport cu navlositorul şi mai mică în raport cu armatorul, inculpatul nedovedind că a comunicat şi partenerii de afaceri ar fi acceptat ca diferenţa să fie reţinută de inculpat, cu titlu de „riscuri”, respectiv faptul a inculpatul a obţinut, în derularea unui anumit contract, sume de bani cu motivarea acoperirii unor riscuri viitoare privind încheierea altor contracte, între alte părţi.

Tribunalul a reţinut aşadar ca pentru a-şi îndeplini scopurile infracţionale, inculpatul i-a direcţionat pe navlositori să achite navlul în conturile societăţilor străine, deşi acestea nu aveau nici o calitate contractuală.

Încercând să dea o aparenţă de corectitudine şi legalitate imixtiunii societăţilor străine în raporturile dintre navlositori şi armatori, dar şi pentru a masca inducerea în eroare a navlositorilor cu privire la suma reală a navlului inculpatul a procedat la falsificarea unor documente: a contractelor de navlosire charter party, booking note (în sensul că în exemplarul transmis navlositorului era trecută o sumă mai mare decât cea înscrisă în exemplarul găsit cu ocazia expertizei la dosarul de navă şi în sensul că inculpatul atribuia fictiv societăţilor off-shore calitatea de parte în contract), a facturilor (în sensul că, navlositorilor, inculpatul nu le transmitea facturile reale primite de la armatori, ci facturi plăsmuite în numele societăţilor străine A., A. şi A. şi care conţineau o valoare a navlului mai mare decât cea reală, precum şi menţiunea fictivă că societăţile A., A. sau A. erau agenţi ai armatorului - „as disponent owners”), a adreselor de înaintare a facturilor către navlositori (în sensul că, în conţinutul acestora se făcea menţiunea fictivă „am primit de la armatori şi vă transmitem alăturat factura finală de navlu, două exemplare originale, în sumă de …”, în condiţiile în care facturile erau cele contrafăcute de inculpat şi nu cele originale, trimise de armatori, iar suma reprezentând navlu era cea mărită fraudulos şi nu cea reală transmisă de armatori).

Chiar daca navlositorii au înregistrat în evidenţele lor contabile facturile ce atestau sumele de bani comunicate de inculpat, acele sume nu sunt cele reale navlositorilor, nefiindu-le transmise adevăratele menţiuni cu privire la navlu şi nici facturile reale ale armatorilor, caracterul inducerii în eroare rezultand din împrejurarea că facturile în care erau înscrise menţiuni nereale cu privire la plata navlului erau întocmite de inculpat purtând antetul societăţilor off-shore, deşi între aceste societăţi şi armator nu exista nici un raport juridic.

Tribunalul a reţinut că inducerea în eroare a navlositorilor a constat în direcţionarea plăţii în conturile companiilor off-shore prin mai multe mijloace frauduloase ce sunt descrise mai jos şi prin aceea că inculpatul nu a comunicat navlositorilor la momentul încheierii contractelor adevăratul preţ al navlului stabilit de armatori, iar armatorii nu au încasat cât au plătit navlositorii drept navlu. Procedând astfel, inculpatul a creat prejudicii următoarelor societăţi comerciale, fiind lipsit de relevanţă pentru stabilirea prejudiciului calitatea în care aceste părţi au participat în proces, respectiv de parte civilă sau parte vătătmată:

- S. SA, în cuantum de 489.454,86 dolari S.U.A.

- S.T., în cuantum 280.606,23 dolari S.U.A.

- M.R., în cuantum 98.316,49 dolari S.U.A.

- M. SA , în cuantum 58.685,93 dolari S.U.A.

- G.I., în cuantum 36.210,99 dolari S.U.A.

- A. SA, în cuantum 33.838,43 dolari S.U.A.

- M. SA, în cuantum 32.056,16 dolari S.U.A.

- A. SA, în cuantum 16.796,31 dolari S.U.A.

- J.T.G., în cuantum 9.146,85 dolari S.U.A.

- T. SA, în cuantum 8.728,30 dolari S.U.A.

- U. SA, în cuantum 8.341,91 dolari S.U.A.

- V.I.I.E. SRL, în cuantum 5.810,98 dolari S.U.A.

- C. SA, în cuantum 5.678,89 dolari S.U.A.

- T. SA, în cuantum 5.038,81 dolari S.U.A.

- C. SA, în cuantum 4.420,83 dolari S.U.A.

- M.I. SRL, în cuantum 4.177,76 dolari S.U.A.

- G.P.M. Debelly, în cuantum 1.016,44 dolari S.U.A.

Coroborând cele trei mari categorii de documente falsificate şi prezentate navlositorilor părţi civile şi părţi vătămate în prezenta cauză, respectiv contractele de navlosire charter party, booking note, astfel, exemplarul trimis navlositorului includea o sumă majorată faţă de cea înscrisă în dosarul de navă, iar, pe de altă parte, firmele off-shore apăreau fictiv ca având calitate contractuală; facturile care trimise navlositorilor în numele societăţilor off-shore, conţinând o valoare majorată fictiv a navlului, alături de afirmaţia neadevărată că aceste firme erau agenţi ai armatorului; adresele de înaintare a facturilor către navlositori în care se menţiona, de asemenea, în fond fals, că s-ar fi primit de la „armatori” aceste facturi finale de navlu, fiind menţionată şi suma fictivă, mărită în condiţiile descrise cu documentele bancare, care i-au fost puse la dispoziţie aceluiaşi expert în timpul urmăririi penale, cu privire la conturile societăţilor off-shore A., A. şi A., Tribunalul a evidenţiat manoperele frauduloase utilizate de inculpat în cazul fiecărui contract de navlosire.

Tribunalul a reţinut, din documentele ridicate de la SC L. SRL reprezentând corespondenţă, contracte, evidenţe în copie ale voiajelor navelor care au fost expertizate conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul L.D. şi suplimentului de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil T.A. şi anexele care s-au coroborat cu rulajele bancare ale societăţilor off-shore.

Tot din documentele ridicate de la SC L. SRL reprezentând corespondenţă, contracte, evidenţe în copie ale voiajelor navelor care au fost expertizate conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul L.D. şi suplimentului de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil T.A. şi anexele care s-au coroborat cu rulajele bancare ale societăţilor off-shore a rezultat că în raporturile comerciale privitor la activităţile de navlosire, inculpatul a atribuit societăţilor off-shore un rol fictiv şi deci ilicit, prezentându-le navlositorilor ca fiind agenţi ai armatorilor şi armatorilor ca fiind agenţi ai navlositorilor, fără ca în prealabil armatorii sau navlositorii să fi încheiat vreo înţelegere cu firmele off-shore, permiţând inculpatului să-i direcţioneze pe partenerii săi de afaceri să efectueze plăţile în conturile firmelor off-shore şi nu prin cele ale firmei L., cu care armatorii şi navlositorii se încheiaseră înţelegeri contractuale prin utilizarea următoarelor mijloace frauduloase: inculpatul a operat cu rate diferite de navlu: o rată mărită transmisă navlositorilor care erau direcţionaţi să plătească navlul (prin facturile false emise de firmele off-shore) în conturile bancare ale companiilor străine, în condiţiile în care navlositorii trebuiau să plătească adevăratului armator, şi o rată de navlu micşorată transmisă armatorilor care nu primeau navlu direct de la navlositori, ci din contul bancar al firmelor off-shore. Facturile emise de firmele străine au avut rolul de a redirecţiona plata navlului, căci în mod corect, navlul trebuia plătit direct în contul armatorului; or, niciuna din aceste societăţi off-shore nu încheiaseră vreun contract comercial cu navlositorii sau cu armatorii, pe cale de consecinţă, plata navlului, fără ca acesta să fie perceput în mod diferenţiat de la armatori şi de la navlositori, trebuia să se facă prin conturile SC L. SRL; de asemenea, a operat cu rate diferite de încărcare ori descărcare (mărită în raport cu navlositorii şi micşorată în raport cu armatorii) , ceea ce a determinat artificial naşterea de stalii şi contrastalii, când, în mod normal, ar fi trebuit să existe o singură rată de încărcare sau descărcare, iar rezultatul utilizării timpului concretizat în stalii sau contrastalii trebuia să fie reglat direct între armator şi navlositor fără societăţile străine, care nu erau părţi în contract; în al treilea rând, inculpatul R.Ş. a operat cu condiţii diferite şi în ceea ce priveşte suma reprezentând extraprima pentru vârsta vasului având drept consecinţă faptul că navlositorul plătea valoarea extraprimei în contul societăţilor off-shore, iar armatorul, întrucât era de acord cu deducerea din valoarea totală a navlului acestei extraprime, nu o mai încasa, suma de bani rămânând nejustificat în conturile bancare ale companiilor off-shore; totodată, inculpatul R.Ş. a utilizat şi cote procentuale diferite pentru calculul comisionului de brokeraj cuvenit, potrivit contractelor, firmei L. Astfel, armatorul accepta un anumit comision în raportul cu firma L., comision care se deducea din valoarea de navlu, iar inculpatul prin conturile firmelor off-shore vira către firma L. un comision micşorat, cu întârziere, sau nu mai vira nici o sumă. În realitate, comisionul sau diferenţa de comision rămâneau în conturile bancare ale companiilor străine.

Utilizând aceste manopere frauduloase, inculpatul R.Ş. a reuşit să devină concomitent şi împuternicit al firmelor off-shore şi administrator şi director general al firmei autorizate L., în condiţiile în care societăţile străine aveau atribuită de inculpat calitatea fictivă de agent al armatorilor, iar firma L. era broker al navlositorilor: astfel, inculpatul R.Ş. putea negocia cu sine însuşi, atât ca reprezentant al firmelor nerezidente, cât şi ca reprezentant al celei rezidente, înşelând încrederea partenerilor contractuali, consecinţa acestei induceri în eroare constituind-o direcţionarea plăţilor efectuate de cocontractanţi în conturile firmelor off-shore şi nu ale SC L. SRL şi obţinerea unor sume băneşti de inculpat din pagubele produse acestora.

Pentru a-şi justifica în faţa autorităţilor judiciare activităţile infracţionale şi pentru a da o aparenţă de legalitate practicilor frauduloase prezentate mai sus, inculpatul R.Ş. a depus la dosarul de urmărire penală, în copie, mai multe înţelegeri contractuale dintre societatea L. şi societăţile P. LTD. P. şi M.T.

Potrivit acestor înscrisuri, la 15 aprilie 1991, R.Ş. ar fi încheiat înţelegerea scrisă dintre societatea L. şi compania off-shore P. LTD. Cyprus. Înţelegerea a fost semnată de către P.S. din partea firmei P. şi de către R.Ş. din partea firmei L.. În baza acesteia:

- P. era operatorul navelor C.S. şi T. şi a numit societatea L. agentul său de brokeraj în România;

- societatea L. putea navlosi nave în numele şi pentru societatea P., fiind stabilite şi comisioanele cuvenite firmei L., care putea să colecteze navluri în numele firmei P. şi să facă plăţi din aceste navluri.

Înţelegerea din 15 aprilie 1991 a fost completată ulterior şi cu alte clauze privind cuantumul comisionului cuvenit firmei L. Totodată, au fost înscrise şi alte clauze referitoare la:

- faptul că societatea L. va putea să navlosească în numele societăţii P. sau în numele societăţii subsidiare acesteia şi anume A.S., iar firma P. a luat asupra sa rezultatele navlosirii efectuate de firma L. şi riscurile de întârziere a plăţii navlului, sau întârzierea ori neplata contrastaliilor.

La 20 septembrie 1991, a intervenit o altă înţelegere între firmele P. şi L. prin care, printre altele, societatea P., promova activitatea de agenturare a firmei L. cu alţi armatori, operatori, navlositori sub numele promoţional de L.M.C. LTD.

Societatea L. urma să primească agency fees net (comisionul de agenturare) fie direct de la armatori, fie prin compania promoţională după ce vasele erau operate şi documentele finalizate cu armatorii ori compania promoţională.

La 17 decembrie 1993 s-a încheiat un addendum la înţelegerea din 15 aprilie 1991, potrivit căruia firma P. putea să aranjeze facturarea sub numele societăţii sale subsidiare A.S.

La 06 octombrie 1994 s-a încheiat un nou addendum, identic în conţinut cu cel arătat mai sus, singura excepţie fiind aceea că este indicată societatea offshore A.M.

Totodată, la 09 decembrie 1994 s-a încheiat un nou contract prin care P. împuternicea firma M.T.S.T. Cyprus să preia în numele ei prevederile contractuale corespunzătoare înţelegerilor din 15 aprilie 1991 şi 20 septembrie 1991 încheiate cu firma L.

În data de 12 septembrie 1996 a intervenit între cele două firme M.T.S.T. Cyprus şi L. înţelegerea potrivit căreia activităţile de brokeraj şi agenturare se încheiau la 31 decembrie 1996.

În baza acestei înţelegeri s-a procedat la efectuarea unor centralizatoare pentru perioada 1992-1996 din care a rezultat că firmei P. i se cuvenea comisionul în suma de 208.384,16 dolari S.U.A. (comision colectat de societatea L.), iar societăţii L. i se cuvenea comisionul în sumă de 220.283,13 dolari S.U.A.

În acest sens, a fost întocmit înscrisul denumit „Final settlement”, adică reglementarea finală conform căreia societăţii L. îi revenea suma de 11.898,97 dolari S.U.A.

Acest ultim înscris nu a fost semnat nici de R.Ş., nici de D.A.M., iar în partea dreapta jos, din partea firmei M.T. este înscris numele lui P.S.

Examinând semnătura acestuia s-a observat că nu este o semnătură propriu-zisă, ci doar un grafism ce pare a fi o imitaţie parţiala a semnăturii lui S., existentă în copie pe celelalte înţelegeri.

În legătură cu aceste înţelegeri pe care Tribunalul le-a anulat, potrivit disp. art. 348 C. proc. pen., pentru următoarele considerente: inculpatul R.Ş. nu putea angrena contractual societatea în raporturi cu terţii, până la 29 iunie 1992, dată la care a devenit de drept administrator şi director general al societăţii L., dat fiind că până la acea perioadă şi M.C.T. era unul din directorii societăţii; există mai multe neconcordanţe, în sensul că societăţile L.M., A. şi A. nu luaseră fiinţă la data la care firma cipriotă P. stabilise pe baza înţelegerilor arătate mai sus cu firma L. că activităţile de agenturare să se deruleze şi prin intermediul acestora. Astfel, societatea A. a fost înfiinţată la 23 septembrie 1991, pe când înţelegerea dintre L. şi P. cu privire şi la aceasta este din data de 16 septembrie 1991. Societatea L.M. a fost înfiinţată la 27 septembrie 1991, iar înţelegerea dintre firmele P. şi L., incluzând-o şi pe aceasta este din data de 20 septembrie 1991. Societatea A. a fost înfiinţată la 07 februarie 1994, iar înţelegerea dintre societăţile P. şi L. cu privire şi la firma A. este din data de 17 decembrie 1993. În plus, din înscrisurile găsite la sediul firmei L. a rezultat că la 06 iunie 1994 şi 03 martie 1995, angajata firmei L. SC, a transmis firmelor A.S. şi R. că firma P. era insolvabilă şi dizolvată încă din anul 1993.

Înţelegerile invocate de inculpatul R.Ş. pentru a justifica operaţiunile bancare ale societăţilor off-shore pe care le-a prezentat drept societăţi subsidiare ale societăţii P. nu au fost acceptate: deşi i s-a solicitat în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a depus niciodată la dosar originalele acestor înţelegeri.

De asemenea, având în vedere înţelegerile amintite mai sus şi găsite la sediul firmei L. în mai multe exemplare, dar şi exemplarele depuse la dosar de inculpat, s-au constatat diferenţe de conţinut cu privire la una şi aceeaşi înţelegere în sensul că, referitor la mai multe exemplare ale aceleiaşi înţelegeri au fost executate semnături şi aplicate ştampile în mod diferit.

Astfel, P.S. a semnat doar un exemplar din cele două găsite ale înţelegerilor din 16 septembrie 1991, nu a semnat deloc înţelegerea din 17 decembrie 1993, după cum din cele 3 exemplare ale înţelegerii din 06 octombrie 1994 nu a semnat decât un exemplar şi nu a semnat decât un exemplar din cele două ale înţelegerilor din 09 decembrie1994 şi 12 septembrie 1996.

În declaraţiile sale iniţiale, cum este cea din 08 septembrie 1997, inculpatul R.Ş. a declarat că firmele L.M., A., A. şi A. au fost înfiinţate de societatea P., neputând justifica de ce sumele necesare înfiinţării companiilor off-shore s-au plătit de firma L.

Inculpatul nu a demonstrat potrivit căror practici se încheie astfel de afaceri, înţelegeri, contracte în absenţa partenerului de afaceri, care nu semnează şi nici nu există dovezi că i s-au transmis înţelegerile spre a le semna şi nici cum a fost aplicată ştampila firmei P. pe aceste acte, de unde a avut inculpatul ştampila acestei firme.

Motivaţia pe care inculpatul a oferit-o coasociatei sale, D.A.M., a fost aceea că firmele off-shore au doar un rol pur economic, de protecţie a firmei L. în cazul apariţiei unor riscuri inerente activităţilor de transport maritim (de exemplu în ipoteza dispunerii unor măsuri asigurătorii, acestea s-ar fi aplicat asupra firmei străine şi nu asupra firmei rezidente L.).

O altă motivaţie oferită de inculpat în cursul cercetărilor penale legat de necesitatea înfiinţării societăţilor străine a fost şi aceea legată de apariţia Ordinului nr. 616 din 11 noiembrie 1991. Potrivit acestui act normativ toţi agenţii economici urmau să cedeze, începând cu 11 noiembrie 1991, toate încasările în devize din exporturi de mărfuri şi servicii sau alte transferuri, la băncile din ţară autorizate de Banca Naţională a României, contra RON, la cursul zilei, iar ieşirile de capitaluri din ţară erau permise numai în cazuri speciale, în condiţiile legii şi cu autorizarea prealabilă a Băncii Naţionale a României. Acţiunea inculpatului de înfiinţare a societăţilor off-shore cu explicaţia că a încercat eludarea dispoziţiilor Ordinului nr. 616/1991, nu a fost acceptată căci, în realitate, inculpatul nu a urmărit decât să evite legislaţia fiscală românească, să ascundă şi să-şi însuşească veniturile firmei L. Chiar şi o legislaţie financiară mai puţin favorabilă agenţilor economici nu justifică activităţile inculpatului.

Or, din declaraţia martorului F.S., obţinută prin comisie rogatorie, la 13 august 2008, a rezultat că acesta îl cunoaşte pe inculpatul R.Ş. de când activa în România; ştia că reprezintă SC L. SRL; nu a avut nicio colaborare cu firmele off-shore; societăţile P. şi M.T. au funcţionat doar până în anii 1994-1995 toate documentele ar fi trebuit să se afle în posesia SC L. SRL; L. a plătit sume exclusiv către P. şi M.T.

Din declaraţia martorului F.S. obţinută prin comisie rogatorie, la 12 februarie 2008, a rezultat că niciodată inculpatul R.Ş. nu a încasat bani pentru firmele martorului; acorduri şi contracte „mai speciale” între societatea românească şi cea grecească nu există; intermedierile aveau loc prin telefon sau fax; P. a fost dizolvată în anul 1993; M.T. nu a făcut tranzacţii în România; colaborarea a durat doar până în anul 1993 (şi nu 1996); cu excepţia comisionului, nu există alte acorduri, addendum-uri sau reduceri din notele de plată - aceasta fiind explicaţia pentru care autorităţile greceşti nu au găsit aceste documente.

Din declaraţia martorului F.S. obţinută prin comisie rogatorie, din 03 aprilie 2008, a rezultat că nu are nicio legătură cu adresa trecută în documente, această adresă fiindu-i necunoscută.

Prin aceste declaraţii, s-au infirmat în totalitate apărările inculpatului R.Ş., pe care le-a exprimat în cursul efectuării cercetărilor legate de acest aspect al speţei.

Chiar şi în declaraţia sa din 22 mai 1998, inculpatul s-a contrazis, arătând că la 15 aprilie 1991 a semnat cu S., la sediul firmei L., înţelegerea care a avut loc în aceeaşi zi.

În drept, fapta inculpatului R.Ş. care, în perioada 1995 - iunie 1997, a indus şi menţinut în eroare cu prilejul încheierii şi pe parcursul executării contractelor de navlosire, prin mijloace frauduloase societăţile comerciale S. Zalău, S.T. Galaţi, M.R. Bucureşti, M. Bucureşti, G.I. Bucureşti, A. Alba Iulia, M. Bucureşti, A. Curtea de Argeş, J.T.G. Bucureşti, T. Bucureşti, U. Bucureşti, V.I.I.E. Bucureşti, C., T. Constanţa, C. Călăraşi, M.I. Bucureşti, G.P.M. Debelly, cauzând un prejudiciu total de 1.098.316,17 dolari S.U.A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu scopul obţinerii unor foloase injuste, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 4l alin. (2) C. pen. Unitatea de rezoluție este demonstrată de modul identic de operare, iar la reţinerea variantei calificate prev. de art. 215 alin. (5) C. pen., Tribunalul a avut în vedere totalitatea pagubelor produse navlositorilor. La săvârșirea infracţiunii, inculpatul a beneficiat de sprijinul nemijlocit al angajatelor societăţii SC L. SRL, S.C. şi P.C. Cu privire la S.C. s-a început urmărirea penală la 29 martie 2000 faţă de aceasta pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 26 rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1984 şi prev. de art. 26 rap. la art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen., constând în aceea că în perioada 1994 - aprilie 1995 l-a ajutat pe inculpatul R.Ş. să nu evidenţieze în mod corect în contabilitate veniturile realizate prin agenturarea şi navlosirea de nave, fapt care a dus la neplata obligaţiilor fiscale către stat în sumă de 351.470 dolari S.U.A. De asemenea, faţă de P.C. s-a început urmărirea penală pentru comiterea aceloraşi infracţiuni, săvârşite în perioada 1995 - 1997 în calitate de şef birou agenturare în cadrul societăţii L. prin întocmirea unor caiete de evidenţă extracontabilă, ajutându-l în acest fel pe inculpatul R.Ş. să sustragă de la evidenţierea în contabilitate suma de 351.470 dolari S.U.A. Faţă de cele două angajate s-au pronunţat soluţii de netrimitere în judecată pentru intervenirea prescripţiei penale, iar în cursul procesului penal nu s-a cerut extinderea acţiunii penale pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune sau delapidare; instanţa le-a audiat ca martori după ce le-a adus la cunoştinţă valenţele dreptului de a nu contribui la propria încriminare.

În temeiul disp. art. 334 C. proc. pen., interpretat per a contario, Tribunalul a respins cererea inculpatului R.Ş. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Este adevarat că pe parcursul comiterii activităţii infracţionale a intrat în vigoare Legea nr. 140/1996 din 05 noiembrie 1996 pentru modificarea şi completarea C. pen., publicată în M. Of. nr. 289/14.11.1996 care prevede ca variantă agravată la art. 215 alin. (5) C. pen. înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave, iar la art. I pct 90 din lege se prevede că art. 146 C. pen. se modifică în sensul că Prin „consecinţe deosebit de grave” se înţelege o pagubă materială mai mare de 50.000.000 ROL sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice. O interpretare istorică a acestor modificări legislative permite punerea în evidenţă a voinţei legiuitorului, care, dezincriminând fapta prev. de art. 229 alin. (3) C. pen. (înşelăciune în paguba avutului obştesc) a pecetluit noile realităţi istorice din ţara noastră, oferind protecţie proprietăţii indiferent de titular.

Infracţiunea de înşelăciune săvârşită de inculpat în formă continuată se consumă în momentul în care executarea acţiunii care constituie elementul material al infracţiunii a ajuns până la capăt şi a produs urmarea imediată şi se epuizează în momentul producerii ultimului rezultat. În funcţie de momentul epuizării se determină legea aplicabilă, în cauză nefiind incidente disp. art. 13 C. pen.; cu toate acestea, la individualizarea pedepsei, instanţa a dat eficienţă împrejurării ca o parte din actele materiale care intră în unitatea infracţională au fost săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996, în acord cu exigenţele consacrate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în cauza Puhk contra Estonia, a decis că, în cazul infracţiunilor continue sau continuate, dacă în prima perioadă a săvârşirii faptelor acestea nu au fost încriminate, fapta se încadrează potrivit legii de încriminare, dar se ţine seama numai de actele comise după încriminare, nu şi de cele anterioare.

Tribunalul a observat pe de altă parte, că dezîncriminarea art. 229 alin. (3) C. pen. cu denumirea marginală înşelăciune în paguba avutului obştesc a avut consecinţă încetarea urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune săvârşită de inculpat cu ocazia derulării activităţii de agenturare. Administraţia Fluvială Dunărea de Jos Galaţi a fost scoasă din cauză la data de 05 februarie 2010, fiind evident că pretenţiile civile ale acestei părţi, în cuantum de 249.479,47 dolari S.U.A., conform declaraţiei de constituire parte civilă nu pot fi soluţionate de instanţa penală decât dacă este învestită, potrivit art. 317 C. proc. pen. şi cu fapta penală. Aceste fapte nu au fost încadrate de organul de urmărire penală în tiparele art. 215 alin. (5) C. pen., având în vedere cuantumul prejudiciului; altfel spus, faptele de înşelăciune săvârşite de inculpat au fost analizate distinct, după cum au avut loc pe parcursul derulării activităţilor de navlosire sau de agenturare: fiind scindată rezoluţia infracţională, aceste acte materiale nu pot intra în conţinutul unităţii infracţionale a înşelăciunii cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, cu care a fost învestită instanţa. În plus, prin adresa din 18 aprilie 2000, Ministerul de Finanţe s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 944.703.226 ROL, reprezentând impozit pe profit suplimentar, 3.206.268.992 ROL, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar de experţi şi organele de control financiar, 265.579.742 ROL reprezentând impozit pe dividende stabilit suplimentar şi 810.088.610 ROL majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende stabilit suplimentar. Or, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale, astfel încât faţă de R.Ş. s-a dispus încetarea urmăririi penale conform art. 10 lit. g) C. proc. pen. Tribunalul a respins, pe cale de consecinţă, ca inadmisibile pretenţiile acestor părţi civile, scoase din cauză la 05 februarie 2010.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în legea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, precum şi de persoana şi conduita inculpatului. De asemenea, Tribunalul a avut în vedere la individualizarea pedepsei şi durata lungă a procesului penal, remarcând existenţa unor perioade de inactivitate a organelor de urmărire penală, dar şi perioadei extrem de lungi de la notificarea acuzaţiei, la care a contribuit în mod semnificativ şi atitudinea procesuală a inculpatului. Tribunalul a cuprins în perioada de inactivitate a organelor de urmărire atât timpul scurs de la restituirea în vederea prezentării materilaului de urmărire penală până la sesizarea instanţei (circa 8 ani), dar şi a unor carenţe legislative în ceea ce priveşte consacrarea unui caz de nulitate absolută în considerarea unei pretinse nelegale sesizări a instanţei după valoarea prejudiciului, respectiv mai mare sau mai mică de 1 milion de euro.

Altfel spus, instanţa a dat eficienţă principiului că represiunea penală trebuie să intervină prompt pentru realizarea scopului educativ al pedepsei, prev. de art. 52 C. pen., detaliind şi motivele care au îndreptăţit instanţa să constate încălcarea dreptului la un proces echitabil în ceea ce priveşte nerespectarea duratei rezonabile a procesului penal.

Din perspectivă criminologică, instanţa a mai reţinut că faptele săvârşite în sfera criminalităţii economice. În anul 1981, Consiliul Europei a adoptat Recomandarea privind criminalitatea economică (Recommendation R (81)12 on Economic Crime adopted by the Committe of Ministers on 25 June 1981), elaborând o listă unde au fost incluse 16 infracţiuni considerate infracţiuni economice propriu-zise ori care au conexiuni cu infracţiunile economice. Acestea sunt infracţiuni legate de formarea cartelurilor, practici frauduloase şi abuzuri comise de întreprinderi multinaţionale, obţinerea frauduloasă sau deturnarea fondurilor financiare alocate de stat sau de organizaţiile internaţionale, infracţiuni în domeniul informaticii, crearea societăţilor fictive, falsificarea bilanţului întreprinderii şi încălcarea obligaţiei de a ţine contabilitatea, fraude care se răsfrâng asupra situaţiei comerciale şi a capitalului social, fraude în detrimentul creditorilor (bancrută, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială), infracţiuni împotriva consumatorilor (falsificarea mărfurilor, publicitate mincinoasă), concurenţă neloială, infracţiuni fiscale, corupţie, infracţiuni bursiere şi bancare, infracţiuni în materie de schimb valutar, infracţiuni împotriva mediului ambiant.

Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de legea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni cu aceeaşi unitate de rezoluţie, prejudiciind semnificativ interesele a 17 navlositori, infracţiunea fiind săvârşită în formă continuată, cauză facultativă de agravare a pedepsei, care ar fi permis aplicarea unui spor de pedeasă de 5 ani la limita maximă prevazută de art. 215 alin. (5) C. pen., respectiv 20 ani închisoare. La aplicarea pedepsei, Tribunalul a dat, totodată, eficienţă împrejurării că o parte din actele materiale care intră în unitatea infracţională au fost săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996. Inculpatul nu poate beneficia de circumstanţe atenuante prin prisma lipsei antecedenţelor penale sau a pregătirii de specialitate, având în vedere că şi-a folosit aceste calităţi în scopuri infracţionale.

Depăşirea termenului rezonabil al procesului penal îşi va găsi un remediu eficient prin coborârea pedepsei în mod semnificativ spre minimul special prevăzut de lege. Prin urmare, Tribunalul a considerat că stabilirea unei pedepse de 12 ani închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. satisface scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., principiului proporţionalităţii pedepsei cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi echitabilitatea procesului penal în ansamblu.

Sub aspectul pedepselor accesorii, instanţa a reţinut că aplicarea acestora trebuie realizată atât în baza art. 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

În acelaşi sens este şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 74 din 05 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia a determinat instanţa a apreciat că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate.

În ceea ce priveşte utilizarea manoperelor dolosive utilizate de inculpatul R.Ş. pe parcursul derulării activităţii de agenturare desfăşurate de SC L. SRL potrivit obiectului de activitate, Tribunalul a reţinut, din suplimentul de expertiză contabilă întocmit de expertul T.A., care s-a coroborat cu declaraţiile învinuiţilor G.S., şi V.T., dar şi a martorului S.R.D. date în fata organului de urmărire penală, dar şi în faţa instanţei de judecată în data de 12 decembrie 2011, că în luna iulie 1994 a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune în vederea desfăşurării în comun a activităţii de agenturare de nave în porturile Galaţi, Tulcea şi Sulina, între firmele L. şi S.S., cea din urmă reprezentată de G.S. Totodată, în ianuarie 1993 a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune între firmele L. şi S., ultima societate fiind reprezentată de S.R., prin care părţile au convenit să desfăşoare în comun activităţile de agenturare de nave în porturile Galaţi şi Brăila.

Tot din suplimentul de expertiză contabilă întocmit de expertul T.A. a rezultat că activităţile de agenturare s-au desfăşurat prin biroul din Sulina al firmei S.S. sub denumirea S.L. şi prin biroul firmei L. din Galaţi sub numele L.

De asemenea, societatea L. a mai încheiat contracte şi cu alţi prestatori interni, respectiv Administraţia Porturilor Dunării Maritime şi Căpitănia Zonală Galaţi, urmând ca plata privind serviciile şi prestaţiile efectuate să se facă pe baza facturii prezentate de prestator agentului de navă.

Privitor la firmele L. şi S.S. părţile au convenit să împartă în proporţie de 50-50% fiecare comisionul net obţinut din activităţile de agenturare.

Referitor la societăţile L. şi S., modalitatea de repartizare a veniturilor s-a făcut în aceeaşi proporţie ca şi în cazul contractului cu firma S.S.

În legătură cu activitatea de agenturare desfăşurată în portul Constanţa, Tribunalul a reţinut, din suplimentul de expertiză T.A. că la 11 aprilie 1994 firma L. a încheiat contractul de asociere în participaţiune cu firma D.C. Ltd. reprezentată de D.V. părţile stabilind să fie ţinută o evidenţă contabilă unică, la sediul firmei L. şi să împartă profitul brut obţinut, după deducerea cheltuielilor în proporţie de 65% pentru firma L. şi 35% pentru firma D.

Veniturile activităţii comune de agenturare au constat din încasarea remuneraţiei de agenturare (agency fees, remuneraţie de agent protector, alte comisioane).

La 14 decembrie 1994, firma L., în calitate de agent, a încheiat cu Administraţia Portului Constanţa contractul de prestări servicii, urmând ca aceasta din urmă să întocmească facturile în valută pentru navele străine şi în RON pentru navele româneşti, pe baza deconturilor navelor primite de la agent. Plata prestaţiilor se va face deci de către agent pe baza acestor facturi.

Evidenţa activităţilor de agenturare desfăşurată împreună cu firma D. urma să fie ţinută prin contabilitatea unică a societăţii L. Actele de urmărire penală au demonstrat că singura evidenţă întocmită distinct pentru fiecare voiaj în parte a fost cea realizată de învinuita P.C., separat de evidenţele oficiale şi în cuprinsul unor caiete de evidenţă dublă ce au fost găsite la sediul firmei L.

Faţă de cele arătate mai sus, a rezultat că activitatea de agenturare desfăşurată de firma L. trebuia să se deruleze, din punct de vedere financiar, prin conturile acesteia deoarece fusese nominalizată în raporturile cu armatorii pentru a desfăşura activităţi de agenturare, încheiase contracte cu prestatorii portuari şi obţinuse licenţa de a acţiona în perimetrul infrastructurilor portuare (conform Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 308/1994 şi H.G. nr. 112/1996) şi încheiase contractele de asociere în participaţiune prezentate mai sus.

În realitate, în vederea obţinerii unor venituri cu eludarea normelor legale, inculpatul R.Ş. a utilizat următoarele manevre dolosive în cadrul activităţilor de agenturare:

- declararea, împreună cu învinuiţii G.S. şi T.V., în mod nereal, la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos că navele care tranzitează Canalul Sulina sunt nave de linie, când acestea erau de fapt nave tramp, împrejurare în care Administraţia a întocmit facturi la jumătate de tarif (potrivit tarifelor prevăzute de Decretul nr. 311/1987 pentru navele de linie) la care se adaugă refacturarea de către firma S. a prestaţiilor efectuate de Administraţie şi transmiterea către armator a acestor facturi mărite, iar sumele rezultate din refacturări reveneau firmei străine L.M. şi firmei S.;

- introducerea în mod nelegal a firmelor străine în activitatea de agenturare de nave (care nu aveau nici o calitate contractuală în acest gen de activităţi şi nu au fost autorizate să funcţioneze pe teritoriul României) prin încasarea valorii decontului de cheltuieli de la armatori şi plata către prestatorii interni prin conturile bancare ale firmelor off-shore; totodată, sumele cuvenite firmelor L., S. şi S. erau trimise mai întâi din contul companiei off-shore L.M. în conturile firmelor străine A. sau A.M., după care erau transmise în conturile celor dintâi;

- nevirarea integrală către firma L. a comisionului care i se cuvenea, compus în relaţia cu firma S. din 50% din comisionul de agenturare, 50% discount acordat de W.P. şi discount acordat de firma S. şi compus în relaţia cu societatea S. din 50% comision de agenturare, 100% comision asistenţă în cazul repatrierii. Valoarea unor cheltuieli, precum telex, fax, telefon etc., acceptată şi plătită de către armatori şi inclusă în decontul de cheltuieli era direcţionată în conturile firmelor străine, care nu o mai virau firmei L., deşi aceasta din urmă înregistrase în contabilitatea sa aceste cheltuieli;

- neînregistrarea în contabilitatea firmei L. a facturilor emise de prestatorii interni în anul 1995 şi parţial în anul 1996 până la voiaj şi întocmirea unor caiete de evidenţă dublă de către P.C. în care se consemnau: fiecare sumă provenită de la armatori, pe fiecare prestator, fiecare factură emisă şi valoarea ei, data când s-au plătit din contul firmei nerezidente L.M. facturile şi sumele rezultate din denaturarea decontului de cheltuieli prin înscrierea cu privire la acelaşi voiaj a două deconturi, adică DA1 şi DA2 (disbursements acount), unul în valoare reală şi altul la valoarea mărită fictiv în raportul cu armatorul. Dacă diferenţa ar fi fost reală, ar fi trebuit să existe un document justificativ emis de prestatorul intern, sau ar fi trebuit plătită acestuia. Or, nu a fost justificată redirecţionarea acestei sume în contul off-shore.

Şi în ceea ce priveşte activitatea de agenturare desfăşurată în Portul Constanţa din suplimentul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul T.A. au rezultat următoarele metode frauduloase:

- încasarea valorii decontului de cheltuieli de la armatori prin contul firmei off-shore L.M., în condiţiile în care aceştia, conform menţiunilor din swift-urile de transfer erau încredinţaţi că transmit banii către firma rezidentă L.;

- plata prestatorilor interni din contul off-shore, deşi aceştia nu aveau voie să încaseze valori în devize din conturile unor firme străine, potrivit autorizaţiei date de Banca Naţională a României;

- neînregistrarea în contabilitatea firmei L. a facturilor emise de prestatorii interni;

- denaturarea deconturilor emise de Administraţia Portului Constanţa privind taxele de cheiaj şi transmiterea către armatori a deconturilor de cheltuieli în valoare mărită faţă de cea reală şi, în mod similar, falsificarea deconturilor emise de către prestatorul A.P. prin transmiterea la armatori a unor deconturi calculate pe baza tarifelor din nota Ministerului Transporturilor nr. 31/1992, în condiţiile în care diferenţa dintre cele două valori a rămas în contul firmei off-shore L.M.;

- nevirarea către firma L. a veniturilor obţinute de aceasta, constând în 65% din comisionul de agenturare, 100% overtime, 100% comision asistenţă rezultat din activitatea de repatriere, valoarea cheltuielilor privind telefon, fax etc., inclusă în decontul de cheltuieli;

- primirea unor sume de bani cash de la comandanţii de navă, reprezentând contravaloarea deconturilor de cheltuieli, fără a fi declarate la punctul vamal, conform legislaţiei româneşti şi neînregistrarea acestor sume în contabilitatea firmei L., ele fiind evidenţiate doar în caietele de evidenţă dublă întocmite de învinuita P.C.

În legătură cu activitatea de agenturare, au fost precizate în rechizitoriu faptele cu privire la care a intervenit prescripţia raspunderii penale şi s-au pronunțat soluţii de netrimitere în judecată, în afară de cele săvârşite de angajatele P.R. şi S.C. S-a reţinut că cursul actelor de urmărire penală au fost probate şi activităţile infracţionale desfăşurate de inculpatul R.Ş. împreună cu învinuiţii S.G. şi V.T. Faţă de R.Ş. s-a început urmărirea penală şi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., constând în aceea că, în perioada 1995 - ianuarie 1996, în baza unei unice rezoluţii infracţionale şi urmare asocierii în participaţiune cu societatea S.S., a desfăşurat relaţii comerciale cu Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, ocazie cu care prin manopere frauduloase constând în prezentarea falsă a itinerariilor navelor şi declararea în fals că navele au fost substituite de proprii lor armatori, a indus în eroare administraţia prin taxarea tranzitării canalului Sulina cu 50% din tariful normal, ceea ce a determinat prejudicierea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos cu suma de 249.479,47 dolari S.U.A. Faţă de S.G., administratorul societăţii S.S. şi V.T., contabil la aceeaşi societate, s-a început urmărirea penală sub aspectul comiterii aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune.

Alături de declararea în fals că navele care tranzitau canalul Sulina erau nave de linie, probele administrate în cauză au stabilit şi refacturarea ilegală de către reprezentanţii firmei S.S. a prestaţiilor efectuate de Administraţie şi transmiterea către armatori nu a facturilor reale întocmite de Administraţie, ci a celor întocmite de învinuiţii G.S. şi T.V. conţinând sume mărite în mod nereal. De asemenea, pentru a beneficia de reducerile de taxe, în documentele înaintate Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos se înscria în fals şi menţiunea că unele nave fuseseră substituite de armatorii lor pentru a face dovada că acele nave efectuau curse regulate. În realitate navele aveau armatori diferiţi şi nu se punea problema substituirii lor. În ceea ce-i priveşte pe armatori, sumele pe care le-au plătit corespundeau tarifului integral privind navele tramp. Banii rezultaţi din refacturări şi plătiţi de armatori au revenit firmei străine L.M. şi firmei S.S., fiind practic împărţiţi între inculpat şi învinuiţi, iar sumele însuşite au fost evidenţiate în caietele extracontabile întocmite de P.C. la rubrica „diferenţe taxe Sulina”, în dosarele de navă au fost identificate de expertul T. şi însemnări olografe privind aceste sume şi proporţia în care ele se împărţeau între învinuiţi şi inculpat. Societăţii L. nu i s-a virat niciodată comisionul care i se cuvenea şi care era compus în relaţia cu firma S. din 50% din comisionul de agenturare. Cu privire la infracţiunea de înşelăciune în paguba Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, întrucât a intervenit termenul special de prescripţie a răspunderii penale, în cauză s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de învinuitul R.Ş. şi învinuiţii G.S. şi T.V., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Descrierea mijloacelor frauduloase utilizate de inculpat şi de învinuiţi pe parcursul activităţii de agenturare are relevanţă doar cu privire la descrierea situaţiei de fapt în considerarea căreia instanţa a dispus în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale, a cărui încălcare a constatat-o, condamnarea inculpatului R.Ş., la o pedeapsă principală de 10 ani închisoare şi la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215¹ alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Într-adevar, în drept, faptele inculpatului care în perioada 1995 - iunie 1997, în calitate de director general şi administrator al SC L. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit în mod repetat, comisioanele rezultate din activităţile de brokeraj şi agenturare nave, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.185.862,18 dolari S.U.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 215¹ alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215¹ alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi nu al infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Or, în speţa de faţă, nu există nici o dificultate de încadrare juridică, deoarece în speţă inculpatul a cauzat prejudicii societăţii L. prin faptul că şi-a însuşit şi a dispus de veniturile societăţii L., în nici un moment neprefigurându-şi intenţia de a redirecţiona banii rămaşi în conturile companiilor off-shore în conturile societăţii al cărei reprezentant legal era: altfel spus, elementul material al infracţiunii de delapidare săvârşite de inculpatul R.Ş. constă în însuşire şi nu în folosire; în speţa de faţă, prejudicierea societăţii L. este exprimată printr-o pagubă produsă patrimoniului acesteia, pagubă evidenţiată în mod trunchiat în expertizele întocmite în cauză. Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost formulată de inculpat doar pentru a induce în eroare organele judiciare, neexistând niciun dubiu cu privire la textul de lege în care se încadrează fapta sa.

Din coroborarea înscrisurilor ridicate de la SC L. SRL reprezentând corespondenţă, contracte, evidenţe în copie ale voiajelor navelor care au fost expertizate conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul L.D. şi suplimentului de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil T.A. şi anexele cu rulajele bancare ale societăţilor off-shore, ţinând cont şi de menţiunile înscrise în caietul de evidenţă extracontabilă întocmit de P.C., Tribunalul a reţinut că în perioada 1995 - iunie 1997, în calitate de director general şi administrator al SC L. SRL, inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit în mod repetat, comisioanele rezultate din activităţile de brokeraj şi agenturare nave, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.185.862,18 dolari S.U.A., cu privire la care societatea SC L. SRL s-a constituit de parte civilă şi a dispus de sumele de bani care s-ar fi cuvenit SC L. SRL, care au rămas în conturile societăţilor off-shore cu justificarea titlu de cote din comisionul de agenturare şi angajare nave, cu privire la care SC L. SRL s-a constituit de parte civilă şi cu privire la care instanţa va dispune confiscarea specială.

Tribunalul a luat act, în primul rand, că în expertizele L. şi T. figurează retragerea cu titlu de cote din comisionul de agenturare şi angajare nave în sumă de 332.928 dolari S.U.A. pentu firma P. LTD. Cipru/Pireu. Dacă este exact că valuta a fost deţinută de către inculpat în contra dispoziţiilor legale, nu e mai puţin adevărat că în detenţia lui a ajuns prin sustragere în urma căreia a păgubit avutul societăţii L., împrejurare de care nu se poate face abstracţie. Prin însuşirea ei, s-a creat un gol în patrimoniul societăţii L., care trebuie acoperit prin dezdăunarea ei. Avand în vedere că societatea SC L. SRL nu s-a constituit parte civilă, instanţa a dispus confiscarea specială, potrivit disp. art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen.

Tribunalul a reţinut că fapta de delapidare se poate comite numai în legatură cu bunuri care există în realitate în gestiune, însă nu are importanţă locul unde se află din moment ce agentul poate să facă asupra lor acte de gestionare sau administrare.

În lumina acestor considerente, Tribunalul a reţinut că în cauză constituie obiect material al delapidării şi bunurile în legătură cu care este angajată răspunderea civilă a societăţii L., însuşite de inculpat, cu privire la care s-a angajat răspunderea civilă delictuală a societăţii L., în temeiul raporturilor de prepuşenie, pentru prejudicii create navlositorilor prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, deoarece constituie obiect al delapidării bunurile asupra cărora exista drept de creanţă al unei persoane câtă vreme bunul nu a ieşit efectiv din patrimoniul administrat.

Aceste considerente au permis instanţei observaţia că în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, prejudiciul, aspect esenţial al laturii civile, nu se confunda cu urmarea ca element component al laturii obiective a infracţiunii. Urmarea poate consta tocmai în lipsa bunului din gestiune coroborată cu faptul că bunul a fost folosit în mod ilicit.

La soluţionarea laturii civile, Tribunalul a avut în vedere respectarea principiului disponibilităţii, consacrat de disp. art. 129 alin. (6) C. proc. civ., text aplicabil conform disp. art. 14 alin. (3) şi art. 721 C. proc. civ.

La stabilirea situaţiei de fapt, atat în ceea ce priveste săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cât şi a celei de delapidare de inculpat, Tribunalul nu a avut în vedere expertiza financiar-contabilă ce a fost întocmită de experţii: M.C., G.M. şi R.R., înlăturând-o deoarece nu s-a coroborat cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, cei trei experţi considerand că firmele off-shore au desfăşurat activităţi legale pe teritoriul României fără a se pronunţa în vreun fel dacă potrivit legislaţiei româneşti companiile off-shore se impuneau a fi autorizate pe teritoriul României; experţii au omis să-şi expună punctul de vedere cu privire la necesitatea autorizării acestora în România; cei trei experţi, confundând în explicaţiile lor noţiunea de comision aferent contractului de comision din dreptul comercial sau civil cu noţiunea de comision din contractul de navlosire, nu au oferit nicio explicaţie cu privire la calitatea contractuală a companiilor off-shore. De asemenea, referitor la activitatea de agenturare, experţii nu au motivat existenţa în cadrul unui singur contract a două deconturi de cheltuieli referitor la aceleaşi prestaţii, aceeaşi navă şi aceleaşi părţi şi nu au precizat în ce constă diferenţa dintre cele două deconturi, dacă această diferenţă are sau nu la bază documente justificative; referitor la activitatea de navlosire, cei trei experţi nu au argumentat practicarea ratelor diferite de navlu, a ratelor diferite de încărcare-descărcare, utilizarea sumei privind extraprima pentru vârsta vasului, practicarea de cote procentuale diferite pentru calculul comisionului de brokeraj cuvenit firmei L.

De asemenea, experţii au omis să explice şi să motiveze în vreun fel sumele reprezentând Q.D.A. (quick dispatch arangement) şi C.T.M. (cash to master) şi dacă cu privire la acestea există sau nu documente justificative referitor la utilizarea lor consideră că evidenţa extracontabilă a fost întocmită licit, neexplicând din punct de vedere juridic şi financiar de ce în conţinutul acestei evidenţe există rubrici privind diferenţele de taxe către Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Administraţia Portului Constanţa, C., A.P. şi de ce au fost evidenţiate două deconturi de cheltuieli cu sume diferite privind aceleaşi părţi, aceeaşi navă, aceleaşi prestaţii portuare;

În ceea ce priveşte transferurile bancare, experţii nu au sesizat dacă aceste operaţiuni au fost realizate pe baza unor documente justificative, care să poată fi coroborate cu documentele din dosarele de navă; experţii, neverificând şi necoroborând dosarele de navă cu documentele bancare nu au putut sesiza existenţa unor neconcordanţe privind efectuarea unor plăţi în spatele cărora a avut loc scoaterea mascată a banilor din România.

Însă nici experţii T. şi L. nu s-au pronunţat în cuprinsul expertizelor asupra naturii juridice a sumelor de bani rămase în conturile companiilor off-shore, neputând preciza ce reprezintă aceşti bani şi cui se cuvin, dacă se cuvin societăţii P. sau societăţii L., după cum nu s-au pronunţat în niciun fel asupra legalităţii transferurilor bancare şi a altor acte de dispozitie efectuate de inculpat cu privire la bunurile aflate în gestiunea societăţii L. În mod corect, cei doi experţi au sesizat lipsa documentelor justificative, fiind atributul organului judiciar să precizeze ce se înţelege prin obiectul, respectiv produsul infracţiunilor.

Pentru a dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, Tribunalul a avut în vedere ca prin rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 16 august 2007 s-a reţinut faptul că sumele însuşite de inculpat urmare a comiterii infracţiunii de delapidare au fost de: 468.682,45 dolari S.U.A., corespunzător a activităţilor de navlosire şi agenturare, la care s-a adăugat şi suma de 375.797,56 dolari S.U.A., reprezentând sume primite de la armatori, în contul firmelor nerezidente, cu motivaţia „quick dispatch arrangement”, pentru care nu s-au găsit documente de utilizare în România şi suma de 341.382,17 dolari S.U.A., reprezentând sume de bani încasate în numerar de la comandanţii de nave pentru plata prestaţiilor portuare, pentru care nu au fost identificate documente justificative de utilizare. Aceste sume de bani, prin specificul activităţii de agenturare, au intrat în sfera bunurilor gestionate, administrate de R.Ş.

Din expertiza intocmita de expertul T.A. a rezultat ca suma de 468.682,45 dolari S.U.A. este compusă din comisioanele cuvenite firmei L. astfel: 215.373,77 dolari S.U.A. reprezentând comisioanele aferente contractelor de navlosire; 78.895,38 dolari S.U.A. reprezentând comisioanele rezultate din contractele de agenturare în porturile Galaţi, Brăila, Tulcea şi Sulina; 137.175,31 dolari S.U.A. reprezentând comisioanele rezultate din contractele de agenturare derulate în porturile Constanţa şi Agigea; 7.183,94 dolari S.U.A. reprezentând suma de încasat şi raportat ca venit la firma L. de la societăţile străine din cota de 35% cheltuieli dedusă din comisionul societăţii D.; 36.693,67 dolari S.U.A. reprezentând sume plătite către prestatorii interni de către societatea L. şi virate în conturile societăţilor străine de către armatori, dar reţinute de către inculpat în conturile companiilor off-shore.

S.C. a mai precizat că a ţinut o evidenţă a operaţiunilor de agenturare pe fiecare navă şi armatori în care erau menţionate calculul final al cheltuielilor portuare, pe nave sau armatori şi eventuale balanţe de cheltuieli şi că nu a semnat şi nu a întocmit vreun ordin de plată.

În declaraţia din data de 24 septembrie 1997, aceasta a confirmat implicarea societăţilor off-shore în activităţile de agenturare şi navlosire, precizând faptul că R.Ş. şi D.A.M. semnau documentele din partea firmelor străine. S.C. şi-a încetat activitatea la firma L. urmare unei stări conflictuale între aceasta şi D.A.M.

În declaraţia din 28 octombrie 1997, martora P.C. a precizat că la solicitarea celor doi asociaţi şi pentru uşurarea muncii sale a întocmit caiete de evidenţă privind navele, sumele încasate şi plăţile efectuate. Ulterior, în declaraţia din 30 martie 2000, martora a precizat că din proprie iniţiativă a întocmit caietele de evidenţă dublă contabilă, datorită volumului foarte mare de nave. Aceasta a negat că ar fi falsificat deconturile de cheltuieli, explicând că diferenţele dintre decontul mărit fictiv şi decontul în sumă reală urmau să fie reglementate, ulterior, cu armatorul. Din actele de urmărire penală nu a reieşit că amatorilor le-ar fi fost restituite vreodată aceste diferenţe.

Din declaraţia dată de martora D.A.M., şi în faţa instanţei de judecată, a rezultat că evidenţele duble privind situaţia navelor agentura s-au aflat întotdeauna în posesia martorei P.C. care le păstra sub cheie. Din conţinutul aceleiaşi declaraţii a mai reieşit că între S.C. şi P.C. pe de o parte şi D.A.M. pe de altă parte au existat şi există relaţii de duşmănie motivat de faptul că încă de la momentul angajării lor la societatea L., primele două martore au avut relaţii de serviciu mai apropiate cu R.Ş. Relaţiile dintre cele trei au devenit şi mai tensionate în momentul în care între D.A.M. şi R.Ş. au apărut divergenţe, iar cele două martore au devenit aliatele inculpatului R.Ş.

Despre caietele de evidenţă dublă, martora D.A.M. a mai declarat că nu a avut cunoştinţă despre ţinerea evidenţelor extracontabile decât în primăvara anului 1997 când, în urma unui control efectuat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a observat că inspectorii nu s-au pronunţat în nici un fel asupra plăţilor efectuate prin conturile off-shore. Astfel, în urma unei altercaţii avute cu P.C., martora D.A.M. a reuşit să obţină de la aceasta caietele cu evidenţa extracontabilă pe care le-a predat cenzorului C.D. Acesta din urmă a întocmit un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, depus la dosar, în conţinutul căruia cenzorul a expus activităţile frauduloase desfăşurate în cadrul firmei L. de R.Ş., prin neînregistrarea şi nedeclararea organelor fiscale a unor mari sume de bani şi modul de prejudiciere a societăţii L.

Concluziile cenzorului C.D. au fost confirmate mai târziu, în cursul urmăririi penale, de experţii L.D. şi T.A.

Sumele de bani însuşite de inculpat cu motivaţia Q.D.A. au fost evidenţiate, pe baza analizei documentelor bancare de experta T.A. şi corespund pentru anul 1995 voiajelor nr. 49, 154, 163, 230, pentru anul 1996, voiajelor nr. 110, 115, 193, 198, 224, 241 şi pentru anul 1997, voiajelor nr. 11 şi 36 şi voiajelor navelor F. şi C.S. Documentele bancare (swift de transmitere şi extras de bancă) ce fac dovada încasării acestor sume de către inculpat şi s-au coroborat cu mentiunile din registrul de evidenţă contabilă dublă de către martora P.C. se regăsesc în: vol. 28 - Q.D.A. - 32.141,40 dolari S.U.A.; vol. 29 - Q.D.A. - 32.286,20 dolari S.U.A.; vol. 29 - Q.D.A. - 28.953,87 dolari S.U.A.; vol. 29 - Q.D.A. - 37.807,32 dolari S.U.A.; vol. 30 - Q.D.A. - 32.259,40 dolari S.U.A.; vol. 32 - Q.D.A. - 14.601,01 dolari S.U.A.; vol. 32 - Q.D.A. - 57.982,14 dolari S.U.A.; vol. 37 - Q.D.A. - 19.362 dolari S.U.A.; vol. 37 - 14.000 dolari S.U.A.; vol. 37 - Q.D.A. - 11.740 dolari S.U.A.; vol. 37 - Q.D.A. - 9.336 dolari S.U.A.; vol. 37 - Q.D.A. - 18.264 dolari S.U.A.; vol. 37 - Q.D.A. - 29.534,86 dolari S.U.A. Astfel, sumele de bani reprezentând „cash to master”, însuşite de inculpat şi pentru care nu există documente justificative de utilizare pe teritoriul României, au fost consemnate în registrul de evidenţă contabilă dublă de către învinuita P.C. şi intra în prejudiciul produs societăţii L. prin faptele săvârşite de inculpat, neexistând documente justificative pentru modul în care au fost utilizate aceste sume de bani.

Tribunalul nu a neglijat, aşadar, împrejurarea că nici pe parcursul urmăririi penale şi nici cu ocazia acordării ultimului cuvânt în faţa instanţei de judecată, inculpatul nu a putut explica de ce de la momentul încheierii presupuselor înţelegeri şi până la reglementarea finală, niciodată nu s-au virat sume de bani către societatea P., conform „înţelegerii”. În plus, suma stabilită prin reglementarea finală dintre societăţile P./M.T. şi L. că s-ar cuveni firmei „L.” s-a plătit din contul societăţii străine L.M.

Dacă societatea L. ar fi datorat societăţii P., conform înţelegerilor, 35% din comisioanele obţinute din activităţile de agenturare şi navlosire, atunci ar fi însemnat că firma P. ar fi fost reprezentantul armatorilor tuturor navelor care au făcut obiectul contractelor de transport maritim, ceea ce, în mod practic, este imposibil.

Or, din banii acumulaţi din conturile off-shore s-a folosit numai R.Ş. acesta dispunând după bunul său plac de aceşti bani, recunoscând că a folosit o parte din aceşti bani, cumpărând, de exemplu, un apartament în Bucureşti, procedând ca şi cum sumele ar fi fost la dispoziţia sa şi nu la dispoziţia directorilor panamezi sau a societăţii P. În acest sens, a fost relevantă şi declaraţia inculpatului din 16 octombrie 1997, în care a recunoscut că a ridicat sumele de 67.800 dolari S.U.A. şi de 67.500 dolari S.U.A. din contul societăţii A., precizând că nu a ţinut o evidenţă a sumelor ridicate astfel şi că nu a completat pe recipisele de retragere destinaţia sumelor. Tribunalul a reţinut aceste declaraţii ale inculpatului la conturarea situaţiei de fapt, explicând de ce la confiscarea sumei totale de 7.860.651,79 dolari S.U.A. cu privire la care a dispus confiscarea specială a inclus şi sumele de bani provenind din aceste infracţiuni cu privire la care inculpatul şi-a exercitat dreptul de dispoziţie, fiind evident că, în ceea ce priveşte elementul material al conţinutului constitutiv al infracţiunii de delapidare, în continutul sintagmei de „ÎNSUŞIRE” au fost incluse actele prin care o persoană îşi exercită dreptul de dispoziţie, cel mai important atribut al dreptului de proprietate - abusus.

În declaraţia luată în data de 03 aprilie 2000 şi continuată la 04 aprilie 2000, prin răspunsurile la întrebările 59-62, inculpatul a recunoscut că a dispus de aceste sume de bani, inclusiv că le-a transferat în străinătate, inclusiv că a mai dat declaraţie cu privire la contul deschis pe numele lui R.Ş. şi R.A. - fond personal al inculpatului, în care a transferat suma de 2.250.000 dolari S.U.A.

Din aceste declaraţii ale inculpatului în care a descris dezinvolt cum şi-a achizitionat un apartament plătind un avans din contul firmei A.S. de aproximativ 13.000 dolari S.U.A., a împrumutat firma J.B. SRL din contul firmei A.S. cu 100.000 dolari S.U.A., a retras semnificative sume de bani în numerar - care se găseau în conturile unor societăţi off-shore deschise pe teritoriul României, care colectau sume de bani care trebuiau să ajungă în conturile societăţii L. SRL (a se vedea menţiunile inserate în declaraţia inculpatului din 16 octombrie 1997, de unde rezultă că inculpatul a ridicat din contul firmei A.S., în perioada 04 iulir 1996 - 19 noiembrie 1996, suma de 67.800 dolari S.U.A. în sume de 5.000 dolari S.U.A., efectuând câte 14 retrageri în baza unor recipise de retragere semnate chiar de inculpat, respectiv că inculpatul a ridicat din contul firmei L.M., în perioada 21 octombrie 1996 - 10 iulie 1997, suma de 67.500 dolari S.U.A. în sume de 5.000 dolari S.U.A., efectuând câte 14 retrageri în baza unor recipise de retragere semnate chiar de inculpat), neexistând nici o înţelegere care să convinga instanţa că societatea L. ar fi datorat societăţii P., conform înţelegerilor, 35% din comisioanele obţinute din activităţile de agenturare şi navlosire sau că rămâneau în conturile societăţilor off-shore cu titlu de comision, cum a explicat inculpatul în data de 25 mai 1998 a rezultat că inculpatul şi-a exercitat dreptul de dispoziţie asupra unor sume de bani provenind din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare.

Tribunalul a înlăturat susţinerea inculpatului că banii rămaşi în conturile societăţilor străine reprezintă cota parte de comision cuvenit firmei P., căci analiza rulajelor conturilor acestor societăţi a demonstrat că inculpatul a fost singurul care a dispus, după bunul său plac, de banii acumulaţi în off-shore transferându-i în Anglia sau acordând împrumuturi din ei unor diverse persoane fizice. De altfel, în cuprinsul celor două expertize contabile s-a făcut referire la acest aspect, solicitându-se organelor judiciare să se pronunţe asupra provenienţei sumelor retrase sau transferate de inculpat, dar şi al rechizitoriilor întocmite în cauză, în care s-a solicitat confiscarea bunurilor provenind din infracţiuni, organul de urmărire penală ce face referire la sume de bani transferate de inculpat din conturile companiilor off-shore inculpatul a direcţionat sumele de bani în contul altor companii off-shore despre care acesta a recunoscut că îi aparţin şi recunoaşte că a făcut aceste transferuri; aceste companii având conturi deschise la bănci din Anglia: C.M. Bank Jersey, C. Bank Guersney, R. Bank, M.L.F.S., o parte din bani fiind ulterior transferaţi într-un cont aflat la dispoziţia lui R.Ş. şi a fratelui său, R.A., dar şi la transferul unor sume de bani din contul societăţilor off-shore în contul altor firme off-shore sau constituirea de depozite în numele unor firme off-shore, pe teritoriul României, după care au fost din nou transferate în conturile bancare din Anglia.

În declaraţia din data de 25 ianuarie 2005 inculpatul a precizat că aceste împrumuturi au fost „acordate de societăţile nerezidente la indicaţia armatorului” fără să cunoască motivaţia lor economică. Susţinerea este lipsită de temei real şi Tribunalul a înlăturat-o, considerând că nu există nici o dovadă a dispoziţiei vreunui armator de a acorda, din conturile societăţilor străine, împrumuturi. Pe de altă parte, inculpatul nu a precizat numele armatorului care să-i fi dat vreo astfel de dispoziţie şi apoi, doar el era împuternicit al societăţilor străine, iar operaţiunile bancare nu se pot derula decât pe bază de documente justificative.

Nimic nu a dovedit că sumele de bani, pretins a fi cuvenite societăţii P. conform înţelegerilor invocate de inculpat, au fost virate către această firmă. Dimpotrivă, s-a dovedit pe baza documentelor bancare că aceşti bani au fost transferaţi, din dispoziţia inculpatului, în Anglia.

Inculpatul nu a putut explica de ce în contractele de navlosire şi agenturare nu este menţionat niciodată numele şi calitatea societăţii P., după cum nu a explicat nici de ce S. nu a fost împuternicit niciodată la firmele străine, deşi companiile off-shore erau aşa-zise companii subsidiare ale societăţii P.

La incadrarea juridica a faptelor, Tribunalul a observat, ab initio, că este adevărat ca pe parcursul comiterii activităţii infracţionale a intrat în vigoare Legea nr. 140/1996 din 05 noiembrie 1996 pentru modificarea şi completarea C. pen., publicată în M. Of. nr. 289/14.11.1996 , care a prevăzut încriminarea delapidării în textul art. 215¹ C. pen.; anterior, fapta funcţionarului de a a-şi însuşi, trafica sau valorifica, bani, bunuri, valori aflate în gestiunea sa şi care nu făceau obiectul art. 135 alin. (4) din Constituţie, se încadra în infracţiunea de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214 C. pen.

Întrucât inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională comisivă, continuată şi având în vedere momentul epuizării acesteia în iunie 1997, faptele inculpatului care în perioada 1995 - iunie 1997, în calitate de director general şi administrator al SC L. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit în mod repetat, comisioanele rezultate din activităţile de brokeraj şi agenturare nave, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.185.862,18 dolari S.U.A. cu privire la care SC L. SRL s-a constituit parte civilă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 215¹ alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de legea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni cu aceeaşi unitate de rezoluţie, prejudiciind semnificativ interesele societăţii comerciale în care avea calitatea de director general şi administrator, infracţiunea fiind săvârşită în formă continuată, cauza facultativă de agravare a pedepsei, care ar fi permis aplicarea unui spor de pedeasa de 5 ani la limita maximă prevăzută de art. 215¹ alin. (2) C. pen., respectiv 20 ani inchisoare. La aplicarea pedepsei, Tribunalul a dat eficienţă împrejurării ca o parte din actele materiale care intră în unitatea infracţională au fost săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996. Inculpatul nu poate beneficia de circumstanţe atenuante prin prisma lipsei antecedentelor penale sau a pregătirii de specialitate, având în vedere că şi-a folosit aceste calităţi în scopuri infracţionale.

Depăşirea termenului rezonabil al procesului penal îşi va găsi un remediul eficient prin coborârea pedepsei în mod semnificativ spre minimul special prevăzut de lege. Prin urmare, Tribunalul a considerat că stabilirea unei pedepse de 12 ani închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. satisface scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., principiului proporţionalităţii pedepsei cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi echitabilitatea procesului penal în ansamblu.

Sub acest aspect instanţa a mai reţinut că măsurile dispuse împotriva persoanelor care sunt acuzate şi faţă de care există probe că au comis infracţiuni economice generatoare de profituri uriaşe trebuie să reflecte şi mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar.

Având în vedere multiplele manopere frauduloase folosite de inculpat având drept scop delapidarea societăţii L. cu consecinţa producerii unor pagube semnificative patrimoniului acesteia, tulburarea gravă a ordinii de drept şi a securităţii juridice, dezinvoltura cu care inculpatul îşi pune în valoare reaua-credinţă în derularea raporturilor contractuale, instanţa a reţinut că se justifică aplicarea unei pedepse complementare conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat/administrator (de fapt sau de drept; potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, administratori pot fi orice persoane fizice cu capacitate deplină de exerciţiu sau o persoană juridică, acţionari sau nu la societatea pe care o gerează, numirea lor făcându-se fie prin actul constitutiv, fie de către adunarea generală a acţionarilor, el fiind cel care o reprezintă în relaţiile cu terţii).

Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia a determinat instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europene a Drepturilor Omului, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, respectiv interzicerea dreptului de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în tara sau în străinătate.

În baza art. 350, 145¹, 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Tribunalul a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţa de inculpatul R.Ş., în cursul judecăţii, începând cu data de 04 septembrie 2012, în vederea prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni (Tribunalul a avut în vedere săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor cu privire la bunurile asupra cărora inculpatul îşi exercita atributul de dispoziţie al dreptului de proprietate, în vederea evitării recuperării pagubelor produse prin activitatea infracţională, inclusiv a confiscării speciale). Nu în ultimul în rand, Tribunalul a apreciat că măsura este utilă în vederea garantării unei mai bune desfăşurări a procesului penal, precum şi a facilitării identificării produsului infracţiunilor, cu privire la care Tribunalul a dispus luarea măsurilor de indisponibilizare şi confiscare.

Bunăoară, în speţa de faţă, scopul special al unei măsuri de prevenţie a constat în primul rând în crearea condiţiilor unui contact permanent şi sigur al organului judiciar cu inculpatul în cazul obligării de a nu părăsi ţara. Prin obligaţiile stricte impuse în sarcina inculpatului prin luarea acestei măsuri, instanţa a luat în considerare şi necesitatea asigurării unei bune desfăşurări a administrării probatoriului în prezenta cauză, având în vedere că s-a pronunţat o primă sentinţă de condamnare, existând riscul sustragerii de la judecată.

Nu este o chestiune discutabilă în sine faptul că instanţa poate aplica diferite măsuri preventive ce limitează libertatea unui acuzat pentru a asigura realizarea eficientă a unei cercetări penale, în măsura în care o astfel de măsură - şi în special durata sa - este proporţională cu scopurile urmărite [vezi, mutatis mutandis, Nagy împotriva Ungariei (dec.), nr. 6.437/02, 06 iulie 2004, Fedorov şi Fedorova, menţionată mai sus, parag. 41, şi Petre împotriva României, nr. 71.649/01, parag. 47, 27 iunie 2006].

În speţă, ingerinţa este în conformitate cu legea şi ea urmăreşte scopurile legitime stipulate la art. 2 parag. 3 din Protocolul nr. 4, în mod special prevenirea infracţiunilor şi protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Ingerinţa este proporţională cu scopurile urmărite. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu privire la compatibilitatea art. 2 din Protocolul nr. 4 cu obligaţiile ce limitează libertatea de circulaţie a reclamantului într-o serie de cauze având ca obiect proceduri penale. În mod special, în cauza Antonenkov şi altii (vezi Antonenkov şi alţii împotriva Ucrainei, nr. 14.183/02, parag. 59-67, 22 noiembrie 2005), în care durata unei astfel de limitări în timpul cercetării penale a fost de 4 ani şi 10 luni, Curtea nu a constatat nicio încălcare a art. 2 din Protocolul nr. 4. În cauza Fedorov şi Fedorova, menţionată mai sus, în care obligaţia contestată le-a fost impusă reclamanţilor timp de 4 ani şi 3 luni, Curtea a constatat că, în circumstanţele cauzei, limitarea libertăţii de circulaţie a reclamanţilor nu era disproporţionată.

În ceea ce priveşte condiţia personală a inculpatului (sănătate, vârstă, antecedente sau alte situaţii ca cea privitoare la câmpul muncii sau îndatoriri de familie, ori prezenţa în treacăt pe teritoriu şi altele), ca un criteriu complementar faţă de primele criterii, şi aceasta a fost avută în vedere de instanţa la soluţionarea prezentei cereri.

În cauza de faţă, interdicţia de a părăsi ţara, cu precizarea clară a motivelor de luare sau de a măsurii, nu aduce atingere, la acest moment procesual, în mod nejustificat drepturilor inculpatului, întrucât nu se poate considera că necesitatea de a impune restricţia se va diminua inevitabil prin trecerea timpului. Tribunalul apreciază că, fiind păstrat un just echilibru între cerinţele de interes general şi drepturile reclamantului, în prezenta cauză nu are loc încălcarea art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţie.

Tribunalul a reţinut din coroborarea mijloacelor de proba administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată a rezultat că prin întreaga activitate infracţională inculpatul a creat următoarele prejudicii:

- în paguba firmei L. prin nevirarea întregului comision de brokeraj şi agenturare plătit de armatori acestei firme, sumele de bani rămânând în conturile firmelor străine, neraportate şi deci neimpozitate conform legii româneşti şi prin nevirarea sumelor încasate de la armatori, dar neraportate ca venit la firma L. reprezentând cheltuieli acceptate şi plătite de armatori (pentru telefon, fax etc.), rămase necuvenit în conturile companiilor off-shore;

- în paguba armatorilor prin falsificarea deconturilor în relaţia cu prestatorii interni (prin deconturi mărite fraudulos), armatorii plătind în conturile străine sume mai mari decât cele datorate în realitate;

- în paguba Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, ca urmare a declarării în fals că navele care au tranzitat Canalul Sulina sunt nave de linie, în loc de nave de tramp aceasta întocmind facturi la jumătate de tarif;

- în paguba navlositorilor prin atragerea mărită de navlu în conturile bancare ale societăţilor străine, prin operarea cu rată mărită artificial de încărcare descărcare ce a determinat naşterea contrastaliilor şi plata acestora şi prin deducerea valorii extraprimei pentru vârsta vasului din valoarea navlului plătită în conturile firmelor offshore;

- în paguba statului român prin denaturarea veniturilor firmei L. şi neplata impozitului pe profit corespunzător veniturilor ce ar fi trebuit încasate de aceasta.

Fiind învestită cu soluţionarea pretenţiilor civile ale unora din părţile păgubite prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de inculpat, dar şi a pretenţiilor civile ale SC L. SRL, păgubite prin săvârşirea infracţiunii de delapidare de inculpat (pe latură civilă, este păgubită şi prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de acesta, conform argumentaţiei Tribunalului cu privire la necesitatea înţelegerii corecte a obiectului material al infracţiunii de delapidare), Tribunalul, cu respectarea disp. art. 129 alin. (1) teza finală C. proc. civ. şi alin. (6) C. proc. civ., aplicabile conform art. 14 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 721 C. proc. civ., a obligat inculpatul în solidar cu SC L. SRL la plata în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL la plata următoarelor sume de bani, în vederea acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de înşelăciune săvârşite de inculpatul R.Ş. părţilor civile care şi-au probat pretentiile civile prin mijloacele de probă analizate detaliat de instanţa de judecată la reţinerea situaţiei de fapt în considerarea căreia a condamnat inculpatul, după cum urmează:

- către SC A. SA a sumei de 33.838,43 dolari S.U.A.;

- către SC M. SA a sumei de 32.056,16 dolari S.U.A. şi a dobânzii legale aferente din iunie 1997 până la data executării efective a obligaţiei;

- către SC A. SA, prin lichidator judiciar L.D. IPURSL a sumei de de 16.786,31 dolari S.U.A.;

- către SC J.T.G. S.R.L prin lichidator judiciar V.I. a sumei de 9.146,85 dolari S.U.A.;

- către SC T. SA a sumei de de 8.728,3 dolari S.U.A.;

- către SC R.G. SA a sumei de 5.678,89 dolari S.U.A.;

- către SC C. SA - a sumei de 4.420,83 dolari S.U.A. , apreciind că în cauza sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana prepusului R.Ş., dar şi a raportului de prepuşenie, a cărui esenţă o constituie, pe de o parte, activitatea comitentului de a direcţiona, supraveghea şi controla pe prepus, iar pe de altă parte, activitatea prepusului, care acceptă să facă ceva sub directa supraveghere şi control a acestuia. Răspunderea prevăzută de art. 1000 alin. (3) C. civ. se va angaja deoarece raportul de prepuşenie există în momentul săvârşirii faptei ilicite de către prepus, săvârşirea faptelor având loc în exercitarea funcţiilor încredinţate, comitentul continuând să răspundă chiar dacă în momentul introducerii acţiunii de către victimă, autorul prejudiciului nu mai este prepusul acestuia.

Tribunalul a luat act că partea civilă SC V.I. SRL şi partea vătămată SC M.I. SRL au fost scoase din cauză la 13 noiembrie 2009, fiind radiate. Cu privire la prejudiciile cauzate acestor navlositori, Tribunalul, potrivit disp. art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea specială. Altfel spus, în temeiul disp. art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul R.Ş. a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispozitiei de confiscare a sumei de bani cu care au fost păgubite partea vătămată SC V.I.I.E. SA s-a constituit parte civilă, societatea fiind în prezent radiată, respectiv suma de 5.810,98 dolari S.U.A.

Totodată, în temeiul disp. art. 118 C. pen., Tribunalul a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscarii speciale, în vederea atingerii scopului prev. de art. 111 alin. (1) C. pen., de la inculpatul R.Ş. a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de confiscare a sumelor de bani cu care au fost păgubite părţile vătămate care nu s-au constituit părţi civile, respectiv:

- suma de 489.454,86 dolari S.U.A. cu care SC S. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 280.606,23 dolari S.U.A. cu care SC S.T. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 98.316,49 dolari S.U.A. cu care SC M.R. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 58.685,93 dolari S.U.A. cu care SC M. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 36.210,99 dolari S.U.A. cu care SC G.I. SRL nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 8.341,91 dolari S.U.A. cu care SC U. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 5.038,81 dolari S.U.A. cu care SC T. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 4.177,76 dolari S.U.A. cu care SC M.I. SRL nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 1.016,44 dolari S.U.A. cu care SC P.M.D. SRL nu s-a constituit parte civilă.

În cuprinsul considerentelor, în considerarea limitelor învestirii instanţei, Tribunalul a expus de ce a luat act ca partea civilă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a fost scoasă din cauză la 05 februarie 2010 şi că partea civilă Ministerului Finanţelor Publice a fost scoasă din cauza la 05 februarie 2010, în baza art. 243, art. 245 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., interpretate per a contrario, respingand, ca inadmisibilă, cererea din rechizitoriu de soluţionare a acţiunilor civile a Ministerului Finanţelor Publice şi Administraţia Fluvială a Dunării de Jos.

Potrivit disp. art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., aplicabile potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, Tribunalul a obligat pe inculpatul R.Ş. la plata către partea civilă SC L. SRL a sumei de 1.185.862,18 dolari S.U.A., în vederea acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de delapidare săvârşite de inculpatul R.Ş. Tribunalul a expus la reţinerea situaţiei de fapt în considerarea căreia a condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare că în obiectul material al acestei infracţiuni intră şi alte sume de bani, cu privire la care a dispus confiscarea specială, fiind ţinută să respecte - potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen. - valenţele principiului disponibilităţii, regula diriguitoare a procesului civil, ca un corolar al subsidiarităţii acţiunii civile în procesul penal.

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen., Tribunalul a dispus menţinerea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş. şi a părţii responsabile civilmente SC L. SRL, instituit de Tribunalul Bucureşti în data de 12 august 2010, la cererea părţii civile SC M. SA în vederea asigurării acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de înşelăciune săvârşite de inculpatul R.Ş. acestei părţi civile din prezenta cauza, până la concurenţa echivalentului în RON a sumei de 32.056,16 dolari S.U.A. şi a dobânzii legale aferente din iunie 1997 până la data de 12 august 2010, apreciind că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat instanţa luarea acestei măsuri.

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen., Tribunalul a dispus menţinerea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş., instituit de Tribunalul Bucureşti în data de 12 august 2010, la cererea părţii civile a SC L. SRL în vederea asigurării acoperirii pagubelor produse prin infracţiunile de delapidare săvârşite de inculpatul R. acestei părţi civile din prezenta cauză, până la concurenţa echivalentului în RON din data de 12 august 2010 a sumei de 961.616,62 dolari S.U.A., apreciind că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat instanţa luarea acestei măsuri.

Pentru considerente de rigurozitate juridică, Tribunalul a precizat că deşi în cuprinsul rechizitoriului s-a solicitat instanţei anularea înţelegerilor invocate de învinuitul R.Ş. şi depuse la dosar, în copie, intervenite între societăţile P./M.T. şi L. ca urmare a neînceperii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie specială, prev. de art. 124 C. pen., iar prin decizia nr. 2/2011, pronunţată de secţiile unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii s-a statuat că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) teza finală C. proc. civ., combinat cu dispoziţiile art. 245 alin. (1) lit. c)¹ C. proc. pen., procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată”, competenţa ar fi revenit instanţei civile, dacă Tribunalul nu ar fi avut în vedere paguba produsă societăţii L. prin nevirarea pretinsei părţi din comision care s-ar fi cuvenit societăţii P., suma de bani rămasă nejustificat în conturile societăţilor off-shore. În plus, utilizarea acestor înţelegeri şi addendum-uri false, întocmite de inculpat la o dată neprecizată au fost folosite pentru acreditarea ideii unor raporturi contractuale între P./M. şi societăţilor off-shore, Tribunalul expunând motivele pentru care a înlăturat apărarea inculpatului.

Chiar dacă cu privire la infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. - s-a împlinit termenul de prescripţie specială, prev. de art. 124 C. pen., împrejurare în care faţă de inculpat şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. Împrejurarea că inculpatul s-a folosit şi de aceste mijloace frauduloase pe parcursul derulării activităţii infracţionale cu privire la care a fost trimis în judecată permite anularea acestora, potrivit art. 348 C. proc. pen.

Aşadar, în temeiul disp. art. 348 C. proc. pen., Tribunalul a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpatul R.Ş. în derularea activităţilor de navlosire şi agenturare, respectiv a înţelegerilor din 15 aprilie 1991, 16 septembrie 1991, 20 septembrie 1991, 17 decembrie 1993, 06 octombrie 1994, 09 decembrie 1994, 12 septembrie 1996, precum şi înscrisul denumit „final settlement”, datat 17 ianuarie 1997, prin adresa înregistată sub nr. 357/P/1998 din data de 08 aprilie 1998.

Totodată, în temeiul disp. art. 348 C. proc. pen., Tribunalul a dispus anularea tuturor înscrisurilor falsificate de inculpatul R.Ş. în derularea activităţilor de navlosire şi agenturare, enumerând actele falsificate în cuprinsul dispozitivului pentru punerea în executare a acestei dispoziţii.

Sub un alt aspect, la stabilirea situatiei de fapt în considerarea căreia a condamnat inculpatul, Tribunalul a precizat că nu va neglija împrejurarea că nici pe parcursul urmăririi penale şi nici cu ocazia acordării ultimului cuvânt în faţa instanţei de judecată, inculpatul nu a putut explica de ce de la momentul încheierii presupuselor înţelegeri şi până la reglementarea finală, niciodată nu s-au virat sume de bani către societatea P., conform „înţelegerii”. În plus, suma stabilită prin reglementarea finală dintre societăţile P./M.T. şi L. că s-ar cuveni firmei „L.” s-a plătit din contul societăţii străine L.M.

Tribunalul a reiterat ca de banii acumulaţi din conturile off-shore s-au folosit numai de R.Ş. acesta recunoscând ca a folosit o parte din aceşti bani, cumpărând, de exemplu, un apartament în Bucureşti, procedând ca şi cum sumele ar fi fost la dispoziţia sa şi nu la dispoziţia directorilor panamezi sau a societăţii P. În acest sens, a prezentat relevanţă şi declaraţia inculpatului din 16 octombrie 1997, în care inculpatul a recunoscut că a ridicat sumele de 67.800 dolari S.U.A. şi de 67.500 dolari S.U.A. din contul societăţii A., precizând că nu a ţinut o evidenţă a sumelor ridicate astfel şi că nu a completat pe recipisele de retragere destinaţia sumelor. Tribunalul a reţinut aceste declaraţii ale inculpatului la conturarea situaţiei de fapt, explicând de ce la confiscarea sumei totale de 7.860.651,79 dolari S.U.A. cu privire la care a dispus confiscarea specială a inclus şi sumele de bani provenind din aceste infracţiuni cu privire la care inculpatul şi-a exercitat dreptul de dispoziţie, fiind evident că, în ceea ce priveşte elementul material al continuţului constitutiv al infracţiunii de delapidare, în conţinutul sintagmei de „ÎNSUŞIRE” au fost incluse actele prin care o persoană îşi exercită dreptul de dispoziţie, cel mai important atribut al dreptului de proprietate - abusus.

De altfel, în cuprinsul celor două expertize contabile s-a făcut referire la acest aspect, solicitându-se organelor judiciare să se pronunţe asupra provenienţei sumelor retrase sau transferate de inculpat din conturile companiilor off-shore inculpatul a direcţionat sumele de bani în contul altor companii off-shore despre care inculpatul a recunoscut că îi aparţin şi recunoaşte că a făcut aceste transferuri; aceste companii având conturi deschise la bănci din Anglia: C.M. Bank Jersey, C. Bank Guersney, R. Bank, M.L.F.S., o parte din bani fiind ulterior transferaţi într-un cont aflat la dispoziţia lui R.Ş. şi a fratelui său, R.A., dar şi la transferul unor sume de bani din contul societăţilor off-shore în contul altor firme off-shore sau constituirea de depozite în numele unor firme off-shore, pe teritoriul României, după care au fost din nou transferate în conturile bancare din Anglia.

Din conţinutul suplimentului de expertiză efectuat de expertul contabil T.A., expertul a reţinut că începând cu anul 1997 activitatea de navlosire a SC L. SRL a fost deturnată de inculpatul R.Ş. către societatea L.S. Această susţinere a fost argumentată prin prezentarea voiajelor navelor S., G., K. şi M. Derularea, din punct de vedere financiar a contractelor de navlosire, a avut loc, în cazul acestor voiaje, prin conturile bancare deschise la banca S.G. a societăţilor străine R. şi A.

La data de 08 august 1997, societatea B. NV Mechelen a transmis către societatea L.S. că, nava S. a început descărcarea la acea dată. La data de 02 octombrie 1997, prin fax, societatea B. a transmis către SC L. Bucureşti, în atenţia lui R.Ş., că data de sosire a vasului era 04 octombrie 1997. Navlul pentru voiajele navelor S. şi G. s-a plătit în contul societăţii străine R.; din acelaşi cont al societăţii off-shore R. s-a plătit navlu către armatorii A.B. şi M.T.

Referitor la nava K., navlul a fost plătit tot prin contul societăţilor R. şi A.

În cazul navei M., societatea B. a plătit navlul în contul companiei off-shore R. Din acest cont s-au efectuat plăţi către armatori, agenţi şi speze bancare rămânând o diferenţă de 135.978,09 dolari S.U.A. din care, 61.586,00 dolari S.U.A. au fost dirijaţi în contul bancar al lui J.B., iar 74.392,09 dolari S.U.A. a rămas în contul companiei off-shore.

În cazul navelor M. şi A. s-au efectuat plăţi prin contul societăţii panameze N., aparţinând tot inculpatului. De asemenea, expertul T. a evidenţiat şi existenţa unor transferuri bancare între societăţile off-shore N. şi A.

În declaraţia luată în data de 03 aprilie 2000 şi continuată la 04 aprilie 2000, prin răspunsurile la întrebările 59-62, inculpatul recunoaşte că a dispus de aceste sume de bani, inclusiv că le-a transferat în străinătate, inclusiv că a mai dat declaraţie cu privire la contul deschis pe numele lui R.Ş. şi R.A. - fond personal al inculpatului, în care a transferat suma de 2.250.000 dolari S.U.A.

În declaraţia din data de 25 ianuarie 2005 inculpatul a precizat că aceste împrumuturi au fost „acordate de societăţile nerezidente la indicaţia armatorului” fără să cunoască motivaţia lor economică. Susţinerea a fost lipsită de temei real şi Tribunalul a înlăturat-o, considerând că nu există nici o dovadă a dispoziţiei vreunui armator de a acorda, din conturile societăţilor străine, împrumuturi. Pe de altă parte, inculpatul nu a precizat numele armatorului care să-i fi dat vreo astfel de dispoziţie şi apoi, doar el era împuternicit al societăţilor străine, iar operaţiunile bancare nu se pot derula decât pe bază de documente justificative.

Nimic nu a dovedit că sume de bani, pretins a fi cuvenite societăţii P. conform înţelegerilor invocate de inculpat, au fost virate către această firmă. Dimpotrivă, s-a dovedit pe baza documentelor bancare că aceşti bani au fost transferaţi, din dispoziţia inculpatului, în Anglia.

Inculpatul nu a putut explica niciodată de ce în contractele de navlosire şi agenturare nu este menţionat niciodată numele şi calitatea societăţii P., după cum nu a explicat nici de ce S. nu a fost împuternicit niciodată la firmele străine, deşi companiile off-shore erau aşa-zise companii subsidiare ale societăţii P.

Tribunalul a avut în vedere ca potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. sunt supuse confiscării speciale: bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, iar potrivit art. 118 alin. (4) şi (5) C. pen., dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora; se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c).

Dând eficienţă acestor texte de lege, Tribunalul a dispus confiscarea (în natură sau în echivalent, sens în care a justificat de ce este justificată instituirea sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale asupra bunurilor fratelui inculpatului, până la concurenţa sumei transferate de inculpat în depozitul comun, dar şi a sotiei inculpatului) a sumelor de bani provenind din săvârşirea de infracţiuni cu privire la care inculpatul şi-a exercitat dreptul de dispoziţie, cel mai important atribut al dreptului de proprietate: faptul că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1999 - pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor publicată în M. Of. nr. 18/21.01.1999 (în prezent abrogată), spălarea banilor nu era încriminată în legislaţia penală română semnifică imposibilitatea tragerii la răspundere a inculpatului cu privire la aceste acte de dispoziţie asupra bunurilor provenind din fondurile infracţiunilor predicat de înşelăciune şi delapidare până la intrarea în vigoare a acestei legi, dar nu împiedica judecătorul să nu aplice măsura de siguranţă a confiscării (prin echivalent) asupra produsului infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, aplicand textele art. 118 alin. (1) lit. e), art. 118 alin. (4), art. 118 alin. (5) C. pen. bunurile fiind produse prin mecanismele frauduloase descrise în raportul de expertiza T., care s-a coroborat cu rulajul conturilor, actele de dispoziţie asupra fiind recunoscute de inculpat, care a contestat doar provenienţa infracţională a fondurilor: însă, ab initio, judecătorul a făcut trimitere la disp. art. 66 C. proc. pen., fiindu-i oferită inculpatului posibilitatea să precizeze cu ce drept a dispus el de sumele de bani rămase în conturile societăţilor off-shore, despre care a afirmat că i s-ar fi cuvenit lui P.

Instanţa a explicat de ce se justifică confiscarea sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A. şi nu doar a echivalentului sumelor de bani a echivalentului sumelor de bani reprezentând prejudicii ocazionate părţilor vătămate care nu s-au constituit părţi civile (adică navlositorii, deoarece pretenţiile statului român sau a Administraţiei Fluviale Dunărea de Jos Galaţi nu au putut fi analizate de instanţa penală, faptele penale cauzatoare de prejudicii sunt prescrise, motiv pentru care instanţa penală le-a respins ca inadmisibile acţiunile civile. Dacă nu ar fi existat constituirea de parte civilă, Tribunalul a apreciat că în temeiul art. 245 lit. b) C. proc. pen., organul de urmărire penală să le confişte, deoarece faptele sunt prescrise în faza de urmărire penală. Totodată, pentru recuperarea integrală a prejudiciului, organul de urmărire penală ar fi trebuit să urmărească bunurile provenind din faptele prescrise în mâinile oricui s-ar gasi, calitatea de bună sau rea credinţă a terţului având relevanţă doar pentru dispunerea confiscării în natură sau în echivalent, de la terţul de rea-credinţă sau de la inculpat, după caz. Altfel spus, indiferent de faza procesuală, nu este permisă confuzia între obiectul şi produsul infracţiunii).

A nu confisca bunurile produse prin săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare înseamnă a nesocoti natura măsurii de siguranţă a confiscării speciale în sistemul nostru de drept penal: sancţiune de drept penal, consecinţă civilă a săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală, scop eminamente preventiv, cu privire la care nu operează dispoziţiile care guvernează instituţia legii penale mai favorabile, pentru următoarele considerente.

Judecătorul a facut referire la garanţiile prevazute de art. 7 parag. 1 teza a II-a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu pentru a pune în lumina imperativul de a nu confunda sancţiunile penale - pedepsele - cu sancţiunile de drept penal, printre care confiscarea, fiind nepotrivit, în acest context a se vorbi de principiul personalităţii sancţiunilor de drept penal prin extrapolarea principiului personalităţii răspunderii penale, ci pentru a justifica opţiunea de a institui sechestrul asigurător în vederea confiscării speciale, potrivit disp. art. 163 alin. (2) C. proc. pen. asupra unor bunuri aparţinând unor terţi neparticipanţi la procesul penal (R.A., R.N.L.E.), fără a confisca efectiv bunurile provenind din săvârşirea din infracţiuni trecute în patrimoniul acestora, măsură de indisponibilizare urmărind a limita dreptul de dispoziţie al terţilor asupra bunurilor cu privire la care „inculpatul le-a pus pe numele acestora”, nepierzând în nici un moment cel mai important atribut al dreptului de proprietate - dreptul de dispozitie - abusus. De aceea, măsura confiscării, înţeleasă că deprivarea de bun, a fost dispusă cu privire la bunurile inculpatului R.Ş., iar pentru garantarea acesteia, s-a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor terţilor sus-menţionaţi.

Din întreaga documentaţie depusă la dosarul cauzei a rezultat că singura societate comercială care a desfăşurat activităţi comerciale, obţinând venituri, este societatea rezidentă autorizată şi angajată contractual, în mod public, în activităţi de navlosire şi agenturare este firma L. Pe cale de consecinţă, operaţiunile valutare derulate prin conturile firmelor străine trebuiau derulate prin conturile firmei L., cea care avea calitate contractuală, singura de altfel, în raport cu partenerii de afaceri. De fapt, societăţile străine nu au avut rolul decât de a simula că au desfăşurat activităţi comerciale folosindu-se de imaginea firmei L. şi aceasta pentru a-i permite inculpatului să îşi însuşească veniturile acesteia. Tribunalul a avut în vedere ca în niciun contract de navlosire sau agenturare nu a fost menţionat numele vreuneia din companiile off-shore, de unde a rezultat că veniturile din activităţile de navlosire şi agenturare, i se cuveneau numai societăţii L., firmele off-shore, fiind doar instrumentul prin care R.Ş. a captat, colectat veniturile deja obţinute de firma L. cu scopul de a şi le însuşi fraudulos.

Sintetizând, Tribunalul a motivat de ce a reţinut că inculpatul R.Ş., după preluarea conducerii firmei L., a creat, prin înfiinţarea mai multor companii off-shore, în Panama şi Insulele Virgine Britanice, neautorizate în România, un sistem de fraudă financiară ce i-a permis să schimbe destinaţia firească a activităţii societăţii L., cu scopul obţinerii de venituri pentru sine şi cu consecinţa prejudicierii statului român (prin diminuarea veniturilor firmei L. şi neplata impozitului), a firmei L. (prin neîncasarea comisioanelor cuvenite acesteia) şi a unor parteneri contractuali navlositori, armatori, prestatori portuari (prin perceperea de la aceştia a unor sume necuvenite, peste şi separat de comisioanele legale).

Rolul companiilor off-shore, cărora inculpatul le-a deschis conturi la două unităţi bancare străine din România, a fost acela de a fi interpuse între firma L. şi partenerii de afaceri ai acesteia, cu scopul direcţionării plăţilor în conturile firmelor străine, deşi între acestea şi firma L. ori partenerii contractuali ai acesteia nu au existat nici un fel de raporturi juridice comerciale sau de altă natură.

Deturnarea decontărilor aferente operaţiunilor de agenturare şi navlosire asumate contractual de societatea L., prin imixtiunea companiilor off-shore care au simulat doar imaginea şi activitatea firmei recunoscute legal, s-a realizat prin practicarea de către inculpat a unor operaţiuni frauduloase: decontări, retrageri, finanţări, creditări fără motivaţie şi suport legal, adică fără documente justificative şi prin încălcarea normelor bancare.

Toate acestea i-au permis inculpatului R.Ş. să însuşească şi să dispună succesiv de sumele de bani acumulate în conturile firmelor străine, conturi al căror împuternicit a fost, prin reţinerea în acestea a sumelor reprezentând, fie comisioanele plătite firmei L., fie sumele percepute necuvenit de la armatori, navlositori şi alţi cocontractanţi, prin calcule incorecte referitoare la preţul transportului şi la costul prestaţiilor portuare.

Cu privire la produsul infracţiunilor deduse judecăţii (astfel cum a putut fi identificat parţial, din rulajul conturilor), cu excepţia situaţiilor în care există constituire de parte civilă, Tribunalul, în temeiul disp. art. 118 alin. (1) lit. a), e), art. 118 alin. (4) şi (5) C. pen., s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării speciale, deoarece nu este just că aceste sume de bani rămase cu false justificări sau fără nici o justificare în conturile al căror beneficiar real este inculpatul, de care acesta a dispus, exercitând cel mai important atribut al dreptului de proprietate dupa bunul său plac, să contribuie la îmbogăţirea ilicită a acestuia şi să îi ofere prilejul săvârșirii de noi infracţiuni, cum ar fi spălarea banilor.

Pe cale de consecinţă, în temeiul disp. art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 118 alin. (4) C. pen., art. 118 alin. (5) C. pen., Tribunalul a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul R.Ş. a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de confiscare a următoarelor sume de bani:

- 85.766,00 dolari S.U.A. - reprezentând sume încasate de societatea off-shore L.M. în perioada 07 februarie 1995 - 16 ianuarie 1996 de la societatea U.I. SAL Belgia în contul deschis la banca C. Bank fără a exista niciun document justificativ;

- 5.060.861,00 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore, urmare activităţilor infracţionale ale inculpatului derulate prin intermediul companiilor străine din care au fost transferate în conturi bancare din Anglia, la băncile: C.M. Bank, J.C.I., R. Bank London şi M.L.F.S. Incorporated, C. Bank (Guernsey) Limited, din care suma de 2.449.887,00 dolari S.U.A. transferată în contul P. LTD, deschis la M.L.F.S. Incorporated, C. Bank (Guernsey) Limited, banca M.L. - prin N.T.I. Bank Co. New York: - 681.342 dolari S.U.A., la 18 octombrie 1996 (din contul firmei S. - I-le Virgine Britanice), - 374.153 dolari S.U.A., la 22 octombrie 1996 (din contul firmei S.); 578.236 dolari S.U.A., la 18 octombrie 1996 (din contul firmei R.), 464.371 dolari S.U.A., (din contul firmei R.); 96.721 dolari S.U.A. la 26 mai 1997 (din contul firmei R.), iar suma de 2.250.000 S.U.A. fiind transferată în contul bancar deschis la C. Bank (Guernsey) Limited, 100.166 dolari S.U.A. în contul N. SA, deschis la R. Bank London; 46.385 dolari S.U.A. în contul V.S., deschis la R. Bank London; 15.348 dolari S.U.A. în contul A.A.S. LTD, deschis la R. Bank London; 14.075 dolari S.U.A. în contul C.T.S., deschis la R. Bank London, 42.913 dolari S.U.A. virat în favoarea J.B., prin Banque G.L., astfel: 28.332 dolari S.U.A., la 29 iulie 1997, titular R.; 14.581 dolari S.U.A., la 04 iunie 1996, titular A.S.T. Co. Ltd. Panama, prin C. Bank, Filiala Bucureşti.

- 286.350 dolari S.U.A., reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore A.S. Corp Panama şi L.M. Corp Panama, provenind din săvârsirea de înşelăciune şi delapidare cu privire la care inculpatul le-a ridicat în numerar din conturile bancare ale filialelor societăţilor S.G. şi C. Bank;

- 332.928 dolari S.U.A., retragere cu titlu de cote din comisionul de agenturare şi angajare nave în sumă de 332.928 dolari S.U.A. pentu firma P. LTD Cipru/Pireu;

- 576.434.000 dolari S.U.A., reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în favoarea unor persoanei fizice şi sau juridice, după cum urmează:

- 38.535,30 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în favoarea persoanei fizice V.V., din care 15.000 dolari S.U.A. la 06 februarie 1997, din contul S.S. LTD. I-le Virgine Britanice, prin S.G., Filiala Bucureşti şi suma de 12.500 dolari S.U.A. la 13 decembrie 1996, din contul R.S. Panama, prin S.G., Filiala Bucureşti;

- 41.132 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în favoarea D.V.;

- 5.000 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 18 iunie 1997, Mr. G.M.P.B., din contul R.S., prin S.G. Filiala Bucureşti;

- 85.000 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 17 ianuarie 1995, în favoarea Mr. D.C., R. Bank Viena, din contul A.S.T. Panama, prin C. Bank, Filiala Bucureşti;

- 30.000 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 08 octombrie 1996, în favoarea Miss A.N.;

- 150.000 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 17 ianuarie 1997, în favoarea G.Y. fără nici o explicaţie şi fără adresă;

- diverse sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârsirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus menţionate în tabelul anexă la raport expertiză L.D. care au fost achitate prin virament din conturile firmelor nerezidente deschise la S.G. şi C. Bank de către: R.; A. şi L.M., astfel:

- 80.595 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în 11 august 1997 în favoarea A.S.

- 65.993 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 23 iulie 1997 în favoarea A.B.S.

- 71.375 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 29 iulie 1997 în favoarea M.S.T.

- 19.533 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 06 august 1997 în favoarea E.P.H. Nicosia.

- 14.000 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 07 octombrie 1996 în favoarea E.T. Cipru.

- 14.600 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 17 octombrie 1996 în favoarea pentru I.F.

- 19.362 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 19 noiembrie 1996 în favoarea E.P.H. Nicosia.

- 9.336 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 15 ianuarie 1997 în favoarea O.I.

- 11.740 dolari S.U.A. reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 05 februarie 1997 în favoarea E.P.H. Nicosia.

- 50.704,09 dolari S.U.A. - reprezentând suma remisă de firma S.C.T. (armator) la 03 martie 1997 pentru navele A.T. şi A.F. în contul bancar al firmei L.M. deschis la Banca S.G., fără ca în documentele bancare să se precizeze destinaţia acestei sume, cu privire la care inculpatul, la 19 martie 1997 a dispus transferarea în contul bancar al firmei off-shore R., iar la 25 martie 1997 suma a fost transferată în contul bancar al armatorului T.C.L. cu titlu de navlu pentru nava B., deşi între cei doi armatori nu existau niciun fel de raporturi comerciale.

În temeiul disp. art. 35 alin. (4) C. pen., Tribunalul a dispus cumularea măsurilor de siguranţă, respectiv confiscarea de la inculpatul R.Ş. a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de confiscare a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A.

Pentru garantarea executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale, măsura dispusă la rândul ei pentru a garanta efectivitatea respectării principiului criminalitatea nu produce venituri, Tribunalul a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A., luând măsurile necesare pentru punerea în executare a măsurilor asigurătorii, după cum urmează:

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. Tribunalul a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispozitiei de indisponibilizare a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A., asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş., inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispoziţii de indisponibilizare.

b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

c) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;

d) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;

e) Autoritatea Naţională a Vămilor;

f) Garda Financiară;

g) Banca Naţională a României;

h) Inspectoratul General al Poliţiei Române;

i) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;

j) orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum şi a celor care fac obiectul confiscării speciale şi va încunoştinţa Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rezultatul verificărilor.

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen., art. 998 C. pen., art. 32 lit. d) C. fam., disp. aplicabile conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, Tribunalul a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispozitiei de indisponibilizare a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A., asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanei fizice R.E.L., inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care aceasta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispozitii de indisponibilizare.

Tribunalul a desemnat ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiei de indisponibilizare asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanei fizice, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care aceasta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate în vederea confiscării speciale a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A. Administratia Finanţelor Publice a Sectorului 3 Bucureşti, care colaborează cu

b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

c) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;

d) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;

e) Autoritatea Naţională a Vămilor;

f) Garda Financiară;

g) Banca Naţională a României;

h) Inspectoratul General al Poliţiei Române;

i) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;

j) orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum şi a celor care fac obiectul confiscării speciale şi va încunoştinţa Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rezultatul verificărilor.

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen., Tribunalul a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispozitiei de indisponibilizare a sumei de 7.860.651,79 dolari S.U.A., asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanei fizice R.A., cu ultimul domiciliu cunoscut în localitatea Copăceni, judeţul Vâlcea, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, până la concurenţa sumei de 2.250.000 dolari S.U.A., care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispozitii de indisponibilizare.

#######Tribunalul a desemnat ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispozitiei de indisponibilizare asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanei fizice R.A., inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care aceasta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, până la concurenţa sumei de 2250000 dolari S.U.A., în vederea confiscării speciale a sumei de 7860651,79 dolari S.U.A. Administratia Finantelor Publice a judeţului Vâlcea, care colaborează cu a) Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile;

b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

c) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;

d) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;

e) Autoritatea Naţională a Vămilor;

f) Garda Financiară;

g) Banca Naţională a României;

h) Inspectoratul General al Poliţiei Române;

i) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;

j) orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum şi a celor care fac obiectul confiscării speciale şi va încunoştinţa Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, rezultatul verificărilor.

În temeiul disp. art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 32/2011, Tribunalul a dispus sesizarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, prin intermediul formularului prevăzut în anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 103/2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile ale persoanelor fizice R.Ş., R.E.L. şi R.A., inclusiv a conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, cu menţiunea că în cererea ce a fost adresata prin Reţeaua Interagenţii Camden de Recuperare a Creanţelor s-a specificat că este necesara şi identificarea conturilor deschise pe numele unor persoane fizice/juridice care părţile mentionate sunt împuterniciti sau, după caz, beneficiari reali, precum şi, identificarea rulajului conturilor mentionate în anexa în vederea stabilirii beneficiarilor reali.

Biroul a încunoştinţat de urgenţa rezultatul verificărilor Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală.

După identificarea bunurilor, conform 353 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul Bucuresti, secţia a II-a penală, va completa, după caz, un certificat de indisponibilizare prev. de Anexa nr. 9 din Decizia -cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a bunurilor sau a probelor sau, după caz, o cerere de comisie rogatorie pentru aducerea la indeplinire a dispozitiei de indisponibilizare dispusă de instanţă.

Cu privire la categoriile de terţi la care s-a dispus doar masura sechestrului nu pentru ca ar fi fost de plano nelegala masura confiscarii, ci pentru ca instanta a considerat că asupra bunurilor detinute faptic de acesti terti inculpatul exercita dreptul de dispozitie (nu ar fi fost nici un impediment ca instanta sa dispuna confiscarea produsului infracţiunilor, în mainile oricui s-ar gasi, cu respectarea, în mod evident, a drepturilor tertilor de buna-credinta; Tribunalul a avut, insa, în vedere ca suma de 2250000dolari S.U.A. provenind din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare de R.Ş. a fost virata în contul bancar nr 0018-031625-600 deschis la C. Bank (Guernsey) Limited. Or, este irelevant faptul că banii au fost transferati pe numele fratele inculpatului, atat timp cat au ramas la dispozitia inculpatului)

În ceea ce îl priveşte pe celălalt terţ la procesul penal, Tribunalul a aplicat sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanei fizice R.E.L. inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care aceasta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, în vederea garantarii confiscarii speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispozitiei de indisponibilizare a sumei de 7860651,79 dolari S.U.A. de la inculpatul R.Ş., avand în vedere efectul confiscarii: deprivarea de bun, trecerea acestuia în proprietatea statului. Ingerinţa este proportionala cu interesul urmărit şi are drept scop impiedicarea instrainarii unor bunuri cu privire la care inculpatul exercita dreptul de dispozitie, ce provin din săvârşirea de infractiuni.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel R.Ş., avocat MARIAN GHEORGHE, R.A., R.E.L., P.E.C. (fost asociat şi director general al SCM.R. SRLBucureşti), SC L. SRL (parte civilă şi parte responsabilă civilmente), SCMetanef SA (parte vătămată) şi SC Goverest International SRL, pentru nelegalitate şi netemeinicie.

I.Apelantul-inculpat R.Ş. a solicitat, prin apelul său următoarele:

1.În temeiul art. 380 C. proc. pen., raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen. a învederat că se impune desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, de organul de procuratură competent, deoarece prezenta cauză nu este de competenţa Direcţia Naţională Anticorupţie, prejudiciul presupus fiind de 602.965 RON (RON), sumă care nu este mai mare de echivalentul în RON a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1),2,3 şi 5 C. pen., în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1²) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată prin O.U.G. 134/2005;

2. În conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. apelantul-inculpat R.Ş. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale şi trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare, pentru existenţa unui caz de nulitate absolută, prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv nu a fost asistat de apărător, deşi asistarea era obligatorie, potrivit legii, având în vedere că prima instanţă a dispus „luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurator în vederea confirmării speciale”, cu privire la suma ce aparţine soţiei sale Riza Elena Laura şi fratelui său R.A.;

3. În baza art. 379 pct. 2 lit. „a” C. proc. pen., a solicitat achitarea sa pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1),2,3 şi 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece prima instanţă a respins toate probele propuse de inculpat şi anume:

- a respins ca neutile soluţionării cauzei ascultarea martorilor propuşi în apărare; cererea de efectuare a unei noi expertize tehnico-maritime; cererea inculpatului de ascultare a tuturor martorilor ascultaţi în faza de urmărire penală, în condiţii de contradictorialitate şi nemijlocire; a respins cererea prin care inculpatul a solicitat depunerea la dosarul cauzei a mijloacelor de probă invocate în rechizitoriu; prima instanţă, în mod greşit, nu a înlăturat suplimentul la expertiza contabilă întocmit în anul 1999, de expertul T.A., ci dimpotrivă a fundamentat soluţia de condamnare exclusiv pe acest supliment; prima instanţă a respins şi cererea inculpatului de ascultare a experţilor care au participat la efectuarea celor două expertize din faza de urmărire penală; prima instanţă s-a pronunţat cu privire la existenţa unor înscrisuri false/falsificate, fără să fi fost sesizaţi prin rechizitoriu cu judecarea vreunei infracţiuni de fals; hotărârea primei instanţe nu întruneşte condiţiile obligatorii impuse de art. 356 alin. (1) lit. „c” C. proc. pen., respectiv nu cuprinde o analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, omiţând să indice cu privire la fiecare societate comercială în ce a constat inducerea în eroare şi care a fost modalitatea de calcul a prejudiciului şi respectiv reţinerea greşită a sumelor de 375.791 şi 341.382 dolari S.U.A., ca fiind comisioane, deoarece acestea au fost trimise de firmele armatoare nerezidente unor firme nerezidente (al SC L. SRL), pentru alte operaţiuni din dispoziţia firmelor armatoare străine.

4. În subsidiar (în cadrul dezbaterilor în fond) apelantul-inculpat R.Ş. a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, prin reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea sa, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. „a” şi alin. (2) C. pen.

II. Apelanta parte civilă-parte responsabilă civilmente SCLiberty SRL a învederat că s-a constituit parte civilă cu suma de 1.185.862,18 dolari S.U.A., echivalentul sumei delapidate de către inculpat, prima instanţă obligându-l pe inculpat la această sumă.

SC L. SRL a criticat sentinţa penală pentru greşita obligare a sa, iar calitatea de parte responsabilă civilmente, să plătească, în solidar cu inculpatul, diferite sume cu titlu de despăgubiri civile către navlositorii care s-au constituit părţi civile şi care au fost prejudiciaţi de inculpat prin infracţiunea de înşelăciune. Apelantul a apreciat că introducerea sa, în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente şi obligarea sa, în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor către navlositori sunt contrare prevederilor art. 16 şi 24 alin. (3) C. proc. pen.

În acest sens apelanta a arătat că nu sunt întemeiate condiţiile legale ale răspunderii comitentului pentru faptele prepusului, în conformitate cu art. 1003 C. civ., deoarece inculpatul R.Ş. a acţionat, în mod constant, în fraudarea intereselor SC L. SRL, prejudiciind prin acţiunile sale deopotrivă partenerii comerciale dar şi societatea pe care a reprezentat-o în mod abuziv.

III.Apelanţii R.L.E. şi R.A. au solicitat desfiinţarea sentinţei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, deoarece prima instanţă a instituit sechestru cu încălcarea prevederilor art. 163 alin. (2) C. proc. pen., cei doi apelanţi nefiind citaţi legal la judecarea cauzei în fond.

Cei doi apelanţi au solicitat restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, în temeiul art. 380 C. proc. pen., raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., având în vedere că Direcţia Naţională Anticorupţie nu este competentă să instrumenteze prezenta cauză deoarece paguba materială nu este mai mare decât echivalentul în RON a 1.000.000 euro, fiind vorba de infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1),2,3 şi 5 C. pen. (147.435dolari S.U.A.x3393 ROL/dolari S.U.A. = 5.487.960.246 Rol, adică 548.796 RON)

IV. Apelantul M.G. (avocatul ales al inculpatului R.Ş. la judecarea cauzei în fond) a solicitat desfiinţarea, în parte a sentinţei penale şi rejudecând instanţa de apel să dispună scutirea sa de plata amenzii de 3000 RON aplicată de prima instanţă.

În acest sens a arătat că, la judecarea cauzei în fond a fost angajat la un singur termen de judecată (30 aprilie 2012) şi a cerut amânarea cauzei pentru lipsa unor volume de la urmărirea penală, iar instanţa de fond a considerat că intenţionează să tergiverseze soluţionarea cauzei şi a dispus condamnarea sa, în mod neîntemeiat şi nelegal.

V.Apelantul P.E.C., în calitate de fost asociat şi director general al SC M.R. SRL (transformat în SA) Bucureşti a criticat sentinţa penală pe motiv că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că SC M.R. SA nu avea calitatea de parte vătămată. Sub acest aspect apelantul arată că , prin declaraţia dată la 22 februarie 2000 a precizat că această societate a fost dizolvată şi lichidată în anul 1997, precum şi faptul că nu s-a produs nici un prejudiciu în patrimoniul acesteia, prin contractul de navlosire.

VI. Partea vătămată SC M. SA a declarat apel, fără să aducă vreo critică sentinţei penale pronunţată de prima instanţă.

VII. Partea vătămată SC G.I. SRL a declarat apel prin care îl susţine pe inculpatul R.Ş., fără să învedereze nemulţumiri proprii.

La termenul de judecată din 23 aprilie 2013 (fil.207 vol.II-apel) inculpatul R.Ş. a dat o declaraţie, în faţa instanţei de apel, prin care arată că se consideră nevinovat, având în vedere că nu şi-a însuşit nici o sumă de bani de la SCLiberty SRL. Cu privire la infracţiunea de înşelăciune, a arătat că aproximativ 93% din totalul pagubelor reţinute în Rechizitoriu şi sentinţa penală au fost infirmate de părţile vătămate.

A mai arătat inculpatul R.Ş. că acuzaţiile la adresa sa au fost preluate de Direcţia Naţională Anticorupţie de la expertul contabil T. („suplimentul T.”), care le-a evidenţiat pe baza unor documente incomplete din dosarele originale de navă şi din documentele bancare originale. Inculpatul R.Ş. a afirmat că doamna Dumitrescu ştia de activităţile desfăşurate prin firmele off-shove şi a avut împuternicire să efectueze operaţii comerciale, să facă plăţi şi încasări - Expresie Quick dispatch arangement ce reprezintă o activitate de stimulare din partea armatorului către comandantul navei pentru urgentarea activităţilor de încărcare-descărcare şi transportul cu viteză sporită către destinatar. Expresia cash to master reprezintă o altă sumă pe care o plătesc armatorii comandantului navei pentru plata indemnizaţiei echipajului. Armatorul mai plăteşte şi o altă categorie de plăţi în avans pentru cheltuielile portuare. A mai precizat inculpatul că suma de 450.000 dolari a fost reţinută de expertul T. în mod nelegal, deoarece suma reprezintă comisioane de brokeraj şi agenturare.

La acelaşi termen de judecată a apelurilor, apelantul-inculpat R.Ş. şi apelantul R.A. au solicitat probe în apărarea lor, după cum urmează:

1.Înscrisuri pe situaţia de fapt şi anume solicită ca Parchetul să depună la dosar, dosarele originale de navă privind activităţile de navlosire şi agenturare pentru anii 1995-1997. De asemenea, există 22 de dischete pe care au fost puse toate informaţiile privind contabilitatea SC L. SRL. A mai solicitat să depună Parchetul toate actele de evidenţă contabilă primară, inclusiv registrul operativ al navelor intermediate şi contractele de asociere şi înţelegerile de cooperare originale, încheiate de SC L. SRL, în perioada 1995-1997.

Toate aceste documente au fost ridicate de Parchet în cursul anchetei şi există obligaţia de a le depune la dosar.

2.Înscrisuri în circumstanţiere

3.Audierea unor martori şi a reprezentaţilor părţilor vătămate, care au fost audiaţi la urmărirea penală însă nu s-a făcut nici un demers ca aceştia să fie ascultaţi şi la instanţa de fond, şi anume: Sota Nicolae, Encică Nicolae, Moise Liviu, P.E.C., Bălăceanu Ana, Mărginean Ştefan, Boghiu Ştefan, Iancu Corneliu, Gearîp Ion, Seva Nicolae, Bora Octavian, Todoran Radu, Maturel Jean, Mirea Lucian, D.M., Creţu Octavian şi Rădoi Ioana.

4. Efectuarea unei noi comisii rogatorii pentru audierea martorului P.S., în raport de faptul că, în cursul urmăririi penale, s-a efectuat o astfel de probă, însă o serie de răspunsuri ale martorului ar fi fost contradictorii.

5. Efectuarea unei noi expertize contabile având în vedere că în faza de urmărire penală s-au efectuat două expertize şi un supliment de expertiză, însă inculpatul s-a opus ca la efectuarea acestora să participe 2 experţi, respectiv L. şi T., pe motive de incompatibilitate, existând suspiciunea că unele documente au fost sustrase şi distruse.

6. Efectuarea unei expertize de specialitate privind exploatarea navelor maritime, care poate aduce lămuriri cu privire la situaţia de fapt.

7.Efectuarea unei expertize grafologice asupra unui set de înscrisuri, asupra semnăturilor de pe înţelegerile de cooperare şi actele adiţionale dintre SC L. SRL şi firma P. din Pireu, precum şi asupra documentelor care au o semnătură comună a activităţilor R. şi D.A.

8.Traducerea în limba română a tuturor înscrisurilor redacţiei în alte limbi străine care se află depuse la dosarul cauzei, potrivit art. 128 alin. (2) C. proc. pen.

Instanţa de apel, prin încheierea din 23 aprilie 2013 a admis, în parte cererile de probatorii şi anume: proba cu înscrisuri în circumstanţiere şi audierea inculpatului care s-a făcut la acest termen, declaraţia fiind ataşată la dosar.

Celelalte probe au fost respinse, pe motiv că nu sunt utile şi nici concludente.

În ceea ce priveşte înscrisurile pe situaţia de fapt şi anume dosarele originale de navă, cele 22 dischete pe care se presupune că s-ar afla contabilitatea firmei, toate actele de evidenţă contabilă primară şi contractele de asociere şi înţelegerile de cooperare originale încheiate de SC L. SRL, Curtea observă că acestea au stat la baza efectuării expertizelor, făcându-se trimiteri expres la datele şi informaţiile din conţinutul acestor înscrisuri, fără a fi concretizate de vreo parte din proces. Nemulţumirile inculpatului vizează numai concluziile expertizei T..

În consecinţă aceste probe nu sunt utile cauzei, toate documentele fiind ataşate la dosar.

Curtea a constatat că nu lipseşte nici un volum de la urmărirea penală.

Cu privire la audierea martorilor şi a reprezentanţilor părţilor vătămate, Curtea observă că prima instanţă a audiat următorii martori D.G., Dumitrescu Mihaela, Georgescu Mihaela, Vlad Claudiu, S.R. Dan, Ivănescu Bogdan, S.C. şi P.C..

Apelantul-inculpat nu a precizat ce date şi informaţii deţin martorii propuşi în apel, care ar putea modifica, în total sau în parte, starea de fapt reţinută de prima instanţă, pe baza înscrisurilor, expertizei şi a martorilor audiaţi la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească.

Audierea reprezentanţilor părţilor vătămate, propusă de apelantul-inculpat, este inutilă, deoarece starea de fapt s-a reţinut de prima instanţă în mod corect, în baza actelor emise de firmele respective în relaţiile lor contractuale cu SC L. SRL. Executarea contractelor şi efectuarea plăţilor s-au făcut pe bază de acte justificative şi de decontare bancară, astfel încât, peste ceea ce demonstrează aceste înscrisuri, nu se poate face prin declaraţii de martori. În acest sens, prima instanţă, prin încheierea din 06 februarie 2012, a răspuns, argumentând detaliat, cu privire la inutilitatea acestei probe.

Efectuarea unei noi comisii rogatorii pentru audierea martorului Filipas Sfaelos este inutilă cauzei, având în vedere că până în prezent s-au efectuat 3 comisii rogatorii în Grecia şi de fiecare dată rezultatul audierii a fost pus la dispoziţia inculpatului R.Ş., care a luat la cunoştinţă sub semnătură şi nu a contestat această comisie rogatorie. Această comisie rogatorie este inutilă şi prin prisma faptelor că martorul Filipas Sfaelos a declarat că nu a primit nici un ban, nu a transmis nici un ban şi nu a avut relaţii comerciale cu inculpatul şi firma pe care o reprezintă.

Curtea a considerat ca fiind inutilă efectuarea unei noi expertize financiar-contabile având în vedere că au fost efectuate până la acest moment procesual 2 expertize şi un supliment. Acest supliment (intitulat astfel) este amplu documentat şi evaluările sunt corecte şi lămuritoare, împrejurări conduc la concluzia că nu este vorba de un supliment ci de o veritabilă expertiză, care are valoarea probatorie în elucidarea cauzei.

Curtea a apreciat că prima instanţă a procedat legal înlăturând expertiza financiar contabilă întocmită de experţii Mareş C, G.M. şi R.R., deoarece aceasta nu se coroborează cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv nu au argumentat practicarea ratelor diferite de navlu, a ratelor diferite de încărcare-descărcare urilizareasumei privind extraprima pentru vârsta vasului, practicarea de cote procesuale diferite pentru calculul comisionului de brokeraj cuvenit firmei L., au omis să explice şi să motiveze normele Q.D.A. (quik dispatch arangement) şi C.T.M. (cash to master), au apreciat greşit că evidenţele extracontabile sunt licite şi n-au explicat de ce în conţinutul acestor evidenţe există rubrici privind diferenţele de taxe către Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Administraţia Podului Constanţa, Cernavodă, Agigea-Pilat şi de ce au fost evidenţiate deconturi cu sume diferite privind aceleaşi părţi, aceeaşi navă şi aceleaşi prestaţii portuare.

Cererea apelantului-inculpat de efectuare a unei expertize de specialitate privind exploatarea navelor maritime apare ca inutilă cauzei, deoarece faptele reţinute în sarcina inculpatului (înşelăciune şi delapidare) nu au legătură de cauzalitate cu modul de exploatare al navelor, acestea funcţionând normal, fără a provoca vreun prejudiciu.

Curtea a constatat că expertiza grafologică a unui set de înscrisuri este nerelevantă, deoarece aceste înscrisuri se găsesc la dosar în fotocopie, fiind depuse de inculpatul R.Ş..

Caracterul nereal al faptelor în cauză nu constă în aceea că au fost aplicate alte semnături sau că au fost modificate scriptic, ci falsitatea acestora constă în aceea că societăţile off-shore au fost folosite doar ca paravan în circuitul financiar, în scopul de a frauda, de a extrage sumele de bani şi de a le vira în conturile personale ale inculpatului R.Ş..

Curtea a constatat că traducerea în limba română a tuturor înscrisurilor redactate în alte limbi de circulaţie internaţională este inutilă, deoarece în măsura în care relaţiile comerciale se desfăşoară în baza acestor înscrisuri, nu este afectată cu nimic soluţionarea cauzei. Aceste înscrisuri conţin informaţii precise şi succinte privind marfa, activitatea, părţile contractante, mită, contravaloarea.

Curtea a constatat că primă instanţă a administrat toate probele necesare aflării adevărului, pe baza cărora s-au reţinut corect starea de fapt, încadrarea juridică a infracţiunilor şi vinovăţia.

În fapt, a rezultat din probe că SC româno-turcă Libertiy SRL a fost înfiinţată ca societate comercială cu participare străină şi înregistrată de Ministerul Finanţelor sub nr. 77 din 14 iunie 1990, după care şi-a schimbat statutul în SC L. SRL - înregistrat la Registrul Comerţului sub nr. j40/32/1991, asociaţii iniţiali fiind M.C.T., D.A.M. şi societatea turcă Ismail ForeignTrade Co Ltd- Istambul, fiecare cu 33 părţi sociale în valoare de 4950 dolari S.U.A., având ca obiect prestarea de servicii de comerţ exterior în domeniul transporturilor şi expediţiilor internaţionale.

La 15 noiembrie 1990, inculpatul R.Ş. s-a transferat la SC L. SRL, iar la 15 ianuarie 1991 acesta a preluat părţile sociale ale lui Mirea Cătălin Theodor şi a devenit director general.

La 03 februarie 1992 asociatul turc deţinea 1 parte socială, D.A.M. - 33 părţi sociale iar R.Ş. 66 părţi sociale.

În perioada 29 iunie 1992- 30 iulie 1997 inculpatul R.Ş. a îndeplinit funcţiile de administrator şi director general al SCLiberty SRL, şi a exercitat toate atribuţiile acestor funcţii prin implicarea directă în activităţi de navlosire şi agenturarea navei.

În vederea exploatării oportunităţilor fiscale oferite de un paradis fiscal, inculpatul a înfiinţat următoarele companii off-shore în Republica Panama: A.S.T.C. Ltd (23 septembrie 1991), L.M.C. Ltd (29 septembrie 1991), A.S.T.C. Ltd (07 februarie 1994), Coral Shiping and Trading Corporation Ltd (07 februarie 1994), A.M.C. Ltd (31 august 1994), R. Shiping International Corporation (08 martie 1996) şi în Insulele Virgine Britanice: S. Service Ltd (11 februarie 1995)

Inculpatul R.Ş. a îndeplinit personal formalităţile pentru a deschide conturi în valută companiilor străine la sucursalele din Bucureşti ale băncilor străine: The Chose Manhatton Bank (fostă C. Bank) şi S.G., efectuând operaţiuni bancare, fără să aibă autorizaţie de la Ministerul Comerţului Exterior, deci cu încălcarea art. 2 din Decret-lege nr. 122/1990. În acest mod inculpatul a evitat plata de taxe şi impozite.

Aşa cum rezultă din actele dosarului şi din declaraţiile martorilor audiaţi, în realitate societăţile străine nu au desfăşurat nici o activitate şi nu au avut nici o contribuţie la obţinerea vreunui venit, acestea fiind folosite de inculpatul R.Ş. numai pentru a-i direcţiona pe navlositori şi armatori să plătească sumele datorate în conturile firmelor străine, inclusiv comisioanele SC L., pentru a ascunde autorităţilor fiscale venitul real al firmei L., pentru a achita plata impozitului aferent şi în final pentru a-şi însuşi şi a dispune de veniturile firmei L..

Prin manoperele dolosive ale inculpatului în cadrul activităţii de nevlosire au fost prejudiciate mai multe firme şi anume: SILCOTUB SA cu suma de 489.454,86 dolari S.U.A. (nu s-a constituit parte civilă), S.T. SA cu suma de 280.606,23 dolari S.U.A. (nu s-a constituit parte civilă), Metanef SA cu suma de 58.685,83 dolari S.U.A. (nu s-a constituit parte civilă), Goverest International SRL (nu s-a constituit parte civilă), Apulum SA - cu suma de 33.832,43 dolari S.U.A. (s-a constituit parte civilă), Metalexportimport SA - cu suma de 32.056,16 dolari S.U.A. (s-a constituit parte civilă), Arpo SA - cu suma de 16.786,31 dolari S.U.A. (s-a constituit parte civilă), J.T.G. SRL cu suma de 9.146,85 dolari S.U.A. (s-a constituit parte civilă), Terra SA cu suma de 8.728,30 dolari S.U.A. (s-a constituit parte civilă), SC U. SA (nu s-a constituit parte civilă), V.I.I.E. SRL - cu suma de 5.810,98 dolari S.U.A. (s-a constituit parte civilă),SCTransmarina SA - cu suma de 4.420,83 dolari S.U.A. (nu s-a constituit parte civilă), SC C. SA - cu suma de 5.678,89 dolari S.U.A. (firmă absorbită de SC R.G. SA (s-a constituit parte civilă), SC C. SA- cu suma de 4.420,83 dolari S.U.A.(s-a constituit parte civilă), SC M.I. SRL (nu s-a constituit parte civilă) şi SC G.P.M. Debally (nu s-a constituit parte civilă)

Această situaţie de fapt nu a fost reţinută de prima instanţă din analiza judicioasă a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală cercetare judiciară şi anume: corespondenţa firmelor implicate, contractele, evidenţele voiajelor navelor, raportul de expertiză contabilă L.D. şi suplimentul de expertiză contabilă T.A., rulajele bancare ale societăţilor off-shore, facturile.

Toate aceste probe conduc la concluzia că activitatea de inducere în eroare a martorilor cu ocazia încheierii contractelor de navlosire s-a făcut de inculpat prin aceea că le-a transmis acestora drept preţ al navlului o sumă mai mare decât suma cerută de către armatori, iar diferenţa şi-o însuşea inculpatul, separat de comisionul ce i se cuvenea în calitate de broxer.

Inculpatul nu a negat diferenţele dintre cele două nume (navlositor-armator), însă a încercat să dea diferite explicaţii că această diferenţă ar reprezenta comisionul firmei P. sau „riscul”. În declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei de apel, acesta a dat o altă explicaţie, precizând că diferenţele dintre numele navlositor-armator ar reprezenta Q.D.A (quick dispatch arangement) şi C.T.M. (cash to master).

Curtea a apreciat că prima instanţă a înlăturat corect apărările inculpatului, care sunt în contradicţie cu întregul material probator, precum şi cu practica internaţională, potrivit căreia, niciodată în cadrul aceluiaşi contract, între aceleaşi părţi, cu privire la aceeaşi marfă transportată, nu se stipulează în contract, două sume de bani diferite cu titlu de navlu. Aşa cum s-a constatat în „expertiza T.”, inculpatul nu a transmis niciodată, nici navlositorilor şi nici armatorilor că, separat de comisionul SC L. SRL şi pe care îl încasa, el mai oprea încă o sumă de bani, provenind din diferenţa ratelor de navlu, ratelor de încărcare/descărcare, ceea ce crea stalii şi contrastalii, din operarea incorectă cu suma reprezentând extraprima pentru vârsta vasului.

În declaraţia dată la 09 iunie 1998, inculpatul recunoaşte, implicit, procedeele de înşelare a navlositorilor, precizând „în contractele de navlosire, la unele din angajările de nave ca armator disponent apărea o firmă nerezidentă, cu sediul în Panama şi cont bancar în România la bănci străine.”

Această formă de recunoaştere a apărut în faţa evidenţei actelor firmelor implicate şi a documentelor de decontare bancară, însă inculpatul a trecut sub tăcere împrejurarea că procedura făcută de el este ilegală, cu consecinţa înşelării navlositorilor.

Pentru a ascunde inducerea în eroare a navlositorilor cu privire la suma reală a navlului, inculpatul a falsificat unele documente şi anume: contractele de navlosire charter party şi booking note (în exemplarul transmis navlositorului era înscrisă o sumă mai mare decât cea din exemplarul găsit de expert la dosarul de navă, precum şi prin aceea că tot el atribuia fictiv societăţilor off-shore calitatea de parte în contract), facturi (inculpatul nu transmitea navlositorilor facturile reale emise de armatori, ci întocmea el altele în numele societăţilor off-shore cu o valoare mai mare a navlului şi insera menţiunea că societăţile off-shore sunt „as disponent owners”), adresele de înaintare a facturilor către navlositori (se menţiona fictiv „am primit de la armatori şi vă transmitem alăturat factura finală de navlu nr. ….. două exemplare…..”, deşi facturile erau cele falsificate de inculpat cu sume mai mari decât acelea negociate cu armatorii.

În acest sens, documentele falsificate au fost identificate.

Prin aceste procedee, inculpatul a creat prejudicii următoarelor societăţi, fiind irelevantă împrejurarea că unele nu s-au constituit părţi civile:

Silcotub SA, în cuantum de 489.454,86 dolari S.U.A.;

S.T. , în cuantum 280.606,23 dolari S.U.A.;

M.R. , în cuantum 98.316,49 dolari S.U.A.;

Metanef SA , în cuantum 58.685,93 dolari S.U.A.;

G.I. , în cuantum 36.210,99 dolari S.U.A.;

Apulum SA , în cuantum 33.838,43 dolari S.U.A.;

Metalexportimport SA , în cuantum - 32.056,16 dolari S.U.A.;

Arpo SA , în cuantum 16.796,31 dolari S.U.A.;

J.T.G. , în cuantum 9.146,85 dolari S.U.A.,

Terra SA , în cuantum - 8.728,30 dolari S.U.A.;

Urania SA , în cuantum 8.341,91 dolari S.U.A.;

V.I.I.E. SRL , în cuantum 5.810,98 dolari S.U.A.;

Comchim SA , în cuantum 5.678,89 dolari S.U.A.;

Transmarina SA, în cuantum 5.038,81 dolari S.U.A.;

Comceh SA , în cuantum 4.420,83 dolari S.U.A.;

M.I. SRL, în cuantum 4.177,76 dolari S.U.A.;

G.P.M. Debelly, în cuantum 1.016,44 dolari S.U.A.

În consecinţă, prin inducerea în eroare a navlositorilor şi armatorilor, direcţionarea plăţilor efectuate de cocontractanţi s-a făcut către conturile firmelor off-store şi nu sub SC L. SRL

Actele depuse de inculpat în faza de urmărire penală privind mai multe înţelegeri contractuale între SC L. SRL şi P. LTD. Pireus şi M.T. nu fac dovada vreunei activităţi concrete, având în vedere că ultimul act nu este semnat de nici un reprezentant al firmei L., iar singura semnătură aflată pe acest act este o încercare de falsificare în raport şi de declaraţiile lui P.S. prin care a precizat că nu a derulat şi nu a încasat nicio sumă de la L..

Actele materiale săvârşite de inculpatul R.Ş., în perioada 1995-iunie 1997, prin care a indus în eroare şi menţinut în eroare, cu prilejul încheierii şi derulării contractelor de navlosire, prin care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a provocat un prejudiciu total de 1.098.316,17 dolari S.U.A., societăţilor comerciale enumerate mai sus, au fost judicios încadrate juridic într-o singură infracţiune de înşelăciune, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte activitatea de agenturare, prima instanţă a reţinut pe baza „expertizei T.” şi a declaraţiilor martorilor G.S., T.V. şi S.R. Dan că, în iunie 1993 a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune între firmele L. şi Sigma, pentru activităţile de agenturare în porturile Galaţi şi Brăila, iar în iulie 1994 s-a încheiat un asemenea contract între L. şi S.S., pentru porturile Galaţi, Tulcea şi Sulina. Un astfel de contract s-a încheiat între L. şi Duval and Co Ltd. Pentru activităţile de agenturare în portul Constanţa.

Aşa cum a rezultat din probele administrate şi din expertiza „T.”, inculpatul R.Ş. a declarat, nereal, la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos că navele care tranzitează Canalul Sulina sunt nave de linie, deşi acestea erau nave de tramp şi a obţinut reducerea la jumătate a tarifelor de tranzit, după care a transmis armatorilor facturi mărite, sumele rezultate din refacturare reveneau firmei străine L.M. şi firmei Sabin.

În acelaşi scop, de a obţine şi de a-şi însuşi sume de bani, inculpatul R.Ş. a introdus în mod nelegal, în activitatea de agenturare a firmelor off-shore.

Inculpatul nu a virat integral către firma L. comisionul care i se cuvenea (50% din relaţia cu Sabin, 50% discount acordat de World Pilos şi discount acordat de firma Selim, 50% din relaţia cu Sigma 100% comision asistenţă în sensul repatrierii.

Cheltuielile curente (telefon, fax, telex etc) deşi erau înregistrate în contabilitatea Libertz, sumele erau direcţionate în cuantumurile off-shore.

Inculpatul nu a înregistrat în contabilitatea L. facturile emise de prestatorii interni în anul 1995 şi parţial în anul 1996 până la voiajul nr. 206 şi a dispus întocmirea unor caiete de evidenţă dublă de către P.C.

În ceea ce priveşte activitatea de agenturare desfăşurată în Portul Constanţa, suplimentul de expertiză „T.” reţinem următoarele metode frauduloase: deconturile de cheltuieli de la armatori erau încasate prin L.M. (firma off-shore), armatorii fiind încredinţaţi că trasmit banii firmei L.; prestatorii interni erau plătiţi din contul off-shore (operaţiuni nelegale); facturile emise de prestatorii interni nu erau înregistrate în contabilitatea L.; modificarea decontărilor emise de Administraţia Portului Constanţa şi A.P., în sensul măririi sumelor solicitate armatorilor; nu a virat în contul L. veniturile ce i se cuveneau, respectiv 65% din comisionul de agenturare, 100% overtime, 100% comision existenţă din activitatea de repatriere, cheltuieli telefon, fax etc; nedeclararea la punctul vamal şi neînregistrarea în contabilitatea L. a sumelor cash primite de la comandanţii de navă.

Actele săvârşite de inculpatul R.Ş. în perioada 1995 - iunie 1997, care, în calitate de director general şi administrator al SC L. SRL, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale şi-a însuşit în mod repetat, comisioanele rezultate din activitatea de brokeraj şi agenturare nave, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.185.862,18 dolari S.U.A., au fost corect încadrate juridic în infracţiunea de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată prevăzută de art. 215¹ alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanţă a reţinut corect că suma delapidată de inculpat de 1.185.862,18 dolari S.U.A. este formată din 468.682,45 dolari S.U.A., corespunzătoare activităţilor de navlosire şi agenturare, la care se adaugă şi suma de 375.797,56 dolari S.U.A., reprezentând suma primită de la armatori în conturile firmelor nerezidente cu titlu Q.D.A., pentru care nu s-au găsit documente de utilizare în România, precum şi suma de 341.382,17 dolari S.U.A., reprezentând sume de bani încasate în numerar de la comandanţii de navă pentru plata prestaţiilor portuare, pentru care nu au fost identificate documente justificative de utilizare.

Aceste sume au intrat în sfera bunurilor gestionate şi administrate de inculpatul R.Ş. şi pe care acesta şi le-a însuşit pe nedrept.

În expertiza întocmită de expertul T.A. sunt evidenţiate toate sumele ce intră în componenţa sumei totale delapidată de inculpat, pe subcapitole, activităţi, părţi, plătitori, o analiză corectă asupra acestora efectuându-se şi de către prima instanţă. Apărările formulate de inculpat n-au putut face dovada contrară concluziilor primei instanţe, astfel încât instanţa de apel apreciază ca nefiind necesară reluarea acestei analize, în cadrul apelului.

Individualizarea judiciară a pedepselor de 12 ani închisoare (potrivit art. 215 alin. (1),2,3 şi 5 C. pen.) şi respectiv de 10 ani închisoare (potrivit art. 215¹ alin. (2) C. pen.) precum şi a pedepsei rezultante de 12 ani închisoare s-a făcut de prima instanţă, parţial corect, în ceea ce priveşte cuantumul acestora.

Curtea a apreciat că sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcat şi al nevoii de reeducare a inculpatului R.Ş. nu se justifică o pedeapsă de 12 ani închisoare. Curtea a observat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt grave şi au provocat prejudicieri foarte mari. Actele materiale s-au comis pe o perioadă relativ mare (1995 - iunie 1997) de timp, aceasta fiind posibilă şi datorită poziţiei de pasivitate şi lipsă de control din partea conducerii SC L. SRL şi a cocontractanţilor, armatori şi navlositori, precum şi a unor instituţii ale statului.

Din punct de vedere al scopului pedepsei atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punctul de vedere al nevoii de reeducare a inculpatului R.Ş., Curtea a apreciat că este justă şi proporţională o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în raport de faptul că aceste fapte grave nu ar fi fost posibile dacă persoanele din conducerea L. SRL ar fi depus diligenţele legale şi corespunzătoare în realizarea activităţilor ce intrau în conţinutul obiectului de activitate al firmei. Activitatea infracţională a inculpatului R.Ş. putea şi trebuia stopată într-un termen scurt printr-o supraveghere normală şi corectă din partea celorlalţi factori de decizie din cadrul SC L. SRL. În acest fel ar fi fost limitate şi prejudiciile provocate prin cele două infracţiuni.

Împrejurarea că nu au fost indisponibilizate toate bunurile şi conturile inculpatului, existând riscul ca acesta să beneficieze în continuare de o parte din sumele de bani pe care le-a însuşit. Curtea a reţinut că organele judiciare aveau la îndemână suficiente mijloace legale de recuperare a banilor respectivi. Important era ca acţiunea să se desfăşoare în faza de început a urmăririi penale, Curtea a apreciat că recuperarea sumelor la care a fost obligat inculpatul şi a acelora asupra cărora s-a dispus confiscarea se poate realiza în continuare prin urmărirea bunurilor care le va realiza inculpatul.

Oricum, împrejurarea ca acesta să beneficieze de o parte din sumele sustrase nu poate constitui o circumstanţă de agravare a pedepsei sau o justificare pentru aplicarea acestei pedepse de 12 ani închisoare.

În ceea ce priveşte persoana infractorului Curtea a observat că acesta a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii având o activitate profesională bună, împrejurare pe care Curtea o apreciază ca fiind o circumstanţă atenuantă, în baza căreia se poate coborî pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege (art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.).

În cadrul aceluiaşi criteriu de individualizare, Curtea a reţinut în favoarea inculpatului şi împrejurarea că se află în anchetă penală pe o perioadă de circa 15 ani, perioadă în care a avut o activitate profesională legală, obţinând venituri din muncă.

Are o viaţă de familie corectă şi o comportare bună în societate.

Curtea a considerat acestea ca fiind circumstanţe atenuante, în sensul art. 74 alin. (2) C. pen., şi care demonstrează că pentru reeducarea sa este corectă, proporţională, eficientă şi descurajantă o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru fiecare pedeapsă, obţinută prin reeducerea pedepsei până la o treime din minimul special, în temeiul dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) C. pen. şi al art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.

Din acest punct de vedere al reindividualizării pedepsei, Curtea a admis apelul inculpatului R.Ş.

În baza art. 33-34 C. pen. inculpatul urmează a executa o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale au fost menţinute.

În mod legal prima instanţă a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpatul R.Ş.

Curtea a apreciat că prima instanţă a soluţionat corect acţiunile civile exercitate în cauză obligându-l pe inculpat în solidar cu SC L. SRL să plătească după cum urmează:

- către SC A. SA a sumei de 33.838,43 dolari S.U.A.;

- către SC M.E.I. SA a sumei de 32.056,16 dolari S.U.A. şi a dobanzii legale aferente din iunie 1997 pana la data executării efective a obligaţiei;

- către SC A. SA, prin lichidator judiciar L.D. IPURSL a sumei de de 16.786,31 dolari S.U.A.;

- către SC J.T.G. S.R.L prin lichidator judiciar V.I. a sumei de 9.146,85 dolari S.U.A.;

- către SCTERRA SA a sumei de de 8.728,3 dolari S.U.A.;

- către SC R.G. SA a sumei de 5.678,89 dolari S.U.A.;

- către SC C. SA - a sumei de 4.420,83 dolari S.U.A.,

În baza art. 118 lit. e) C. pen. prima instanţă a procedat legal dispunând confiscarea sumelor de bani cu care au fost păgubite părţile vătămate care nu s-au constituit părţi civile respectiv:

- suma de 489.454,86 dolari S.U.A. cu care SC S. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 280.606,23 dolari S.U.A. cu care SC S.T. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 98.316,49 dolari S.U.A. cu care SCM.R. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 58.685,93 cu care SC M. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 36.210,99 dolari S.U.A. cu care SC G.I. SRL nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 8.341,91dolari S.U.A. cu care SC U. SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 5.038,81 dolari S.U.A. cu care SCTRANSMARINA SA nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 4.177,76 dolari S.U.A. cu care SC M.I. SRL nu s-a constituit parte civilă;

- suma de 1.016,44 dolari S.U.A. cu care SC P.M.D. SRL nu s-a constituit parte civilă.

Curtea a observat că acţiunea civilă exercitată de partea civilă L. SRL a fost corect soluţionată, fiind obligat inculpatul să plătească către această firmă suma de 1.185.862,18 dolari S.U.A. paguba provocată prin delapidare.

Prima instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen. şi a anulat înscrisurile falsificate în activitatea de navlosire şi agenturare, chiar dacă s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., pentru intervenirea prescripţiei (filele 50,54 vol.64 u.p. şi respectiv 77-81 vol.64).

Potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. e) , alin. (4) şi alin. (5) C. pen. prima instanţă a dispus în mod legal confiscarea de la inculpatul R.Ş. a sumelor de bani , după cum urmează:

Pentru SC Venti Internaţional s-a constituit parte civilă, societatea fiind în prezent radiata, respectiv suma de 5.810,98 dolari S.U.A.

În temeiul disp. art. 118 alin. (1) lit. e C. pen., 118 alin. (4) C. pen., 118 alin. (5) C. pen., s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul R.Ş. a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de confiscare a următoarelor sume de bani:

- 85.766,00 dolari S.U.A. - reprezentând sume încasate de societatea off-shore L.M. în perioada 7 februarie 1995 - 16 ianuarie 1996 de la societatea U.I. SAL Belgia în contul deschis la banca C. Bank (The C.M. Bank) fără a exista niciun document justificativ;

- 350.791,29 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani acordate de băncile C. Bank (The C.M. Bank) şi S.G., reprezentând dobânzi aferente conturilor curente şi conturilor de depozite privind sumele de bani acumulate în mod fraudulos în conturile companiilor off-shore;

-57.750,00 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani încasate în conturile off-shore cu titlu de dobânzi în urma acordării de către inculpat a unor împrumuturi societăţilor Romvic TRading, G.Y., V.I.;

- 5.060.861,00 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore, urmare activităţilor infracţionale ale inculpatului derulate prin intermediul companiilor străine din care au fost transferate în conturi bancare din Anglia, la băncile: C.M. Bank, J.C.I., R. Bank London şi M.L.F.S. Incorporated, C. Bank (Guernsey) Limited, din care suma de 2 449 887 00 dolari S.U.A. transferata în contul P. LTD, deschis la M.L.F.S. Incorporated, C. Bank (Guernsey) Limited în contul deschis sub nr 11607260 (bancaM.L. - prin N.T.I. Bank Co. New York, cont 116.07260: - 681.342 dolari S.U.A., la 18 octombrie 1996 (din contul firmei S., (I-le Virgine Britanice), -374.153 dolari S.U.A., la 22 octombrie 1996 (din contul firmei S.); 578.236 dolari S.U.A., la 18 octombrie 1996 (din contul firmei R.), 464.371 dolari S.U.A., la 23.100226 (din contul firmei R.); 96.721 dolari S.U.A. la 26 mai 1997(din contul firmei R.), iar suma de 2 250 000 fiind transferată în contul bancar nr. 0018-031625-600 deschis la C. Bank (Guernsey) Limited, 100166 dolari S.U.A. în contul N. SA, deschis la R. Bank London ; 46385 dolari S.U.A. în contul V.S., deschis la R. Bank London; 15348 dolari S.U.A. în contul A.A.S. LTD, deschis la R. Bank London; 14 075 dolari S.U.A. în contul C.T.S., deschis la R. Bank London, 42.913 dolari S.U.A. virat în favoarea J.B., cont 30-729339-35-1 prin BANQUE GENERALE du Luxembourg, astfel: 28.332 dolari S.U.A., la 29 iulie 1997, din cont 30.606, titular R., pr S.G., fil. Bucureşti; 14.581 dolari S.U.A., la 04 iunie 1996, din cont 11.569-500, titular A.S.T.. Co. Ltd. Panama, prin C. Bank, fiL. Bucureşti.

- 286 350 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore A.S. Corp Panama şi L.M. Corp Panama, provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire la care inculpatul le-a ridicat în numerar din conturile bancare ale filialelor societăţilor S.G. şi C. Bank,

- 332 928 dolari S.U.A. - retragere cu titlu de cote din comisionul de agenturare şi angajare nave în sumă de 332 928 dolari S.U.A. pentru firma P. LTD Cipru/Pireu

- 576 434 000 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în favoarea unor persoanei fizice şi sau juridice, după cum urmează:

- 38535.30 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în favoarea persoanei fizice V.V., din care 15.000 dolari S.U.A. la 06 februarie 1997, din cont 30.516, titular S. SERVICES LTD. I-le Virgine Britanice, prin SOCIETE GENERALE, fil Bucureşti şi suma de 12.500 dolari S.U.A. la 13 decembrie 1996, din cont 30.606, titular R.S. Panama, prin SOCIETE GENERALE, fil Bucureşti

- 41 132 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în favoarea Dragica Vrcelj

- 5.000 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 18 iunie 1997, Mr. G.M.P.B., din cont 30.606, titular R.S., prin SOCIETE GENERALE, fil. Bucureşti;

- 85.000 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 17 ianuarie 1995, în favoarea Mr. D.C., cont 701.05/122.718, banca RAIFFEISEN Bank 1020 Viena, din cont 11.569-500, titular A.S.T. Panama, prin C. BANK, fil. Bucureşti;

- diverse sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus menţionate în tabelul anexă fila 20 raport expertiza L.D. care au fost achitate prin virament din conturile firmelor nerezidente deschise la S.G. şi C. Bank de către: R. (cont 30.606); Alutus (cont 30.223) şi L.M. (cont 30.641), astfel:

- 80595 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus în 11 august 1997 în favoarea A.S..

-11.740 dolari S.U.A. - reprezentând sume de bani atrase în conturile off-shore provenind din săvârşirea de înşelăciune şi delapidare cu privire inculpatul a dispus la 05 februarie 1997 în favoarea E.P.H. Nicosia

-50.704,09 dolari S.U.A. - reprezentând suma remisă de firma S.C.T. (armator) la 3 martie 1997 pentru navele A.T. şi A.F. în contul bancar al firmei L.M. deschis la Banca S.G., fără ca în documentele bancare să se precizeze destinaţia acestei sume, cu privire la care inculpatul, la 19 martie 1997 a dispus transferarea în contul bancar al firmei off-shore R., iar la 25 martie 1997 suma a fost transferată în contul bancar al armatorului T.C.L. cu titlu de navlu pentru nava B. (voiajul 2/1997), deşi între cei doi armatori nu existau niciun fel de raporturi comerciale.

În baza art. 353 C. proc. pen., art. 163 C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sumei de 7860651,79 dolari S.U.A., asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş., inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispoziţii de indisponibilizare.

Potrivit dispoziţiilor art. 353 C. proc. pen. art. 163 C. proc. pen., prima instanţă a dispus, în mod legal şi judicios, luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON la data punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sumei totale de 7.860.651 dolari S.U.A. asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.Ş..

Aceeaşi măsură de indisponibilizare pentru aceeaşi sumă totală a dispus prima instanţă şi cu privire la toate bunurile mobile şi imobile aparţinând persoanelor fizice R.E.L. şi R.A., aceştia fiind deţinătorii unor bunuri produse de inculpatul R.Ş. prin mecanismele frauduloase descrise în raportul de expertiză T., care se coroborează cu rulajul conturilor, actele de dispoziţie fiind recunoscute de inculpat. Ceea ce contestă inculpatul R.Ş. este provenienţa infracţională a fondurilor de care a dispus, situaţie de fapt dovedită cu expertiză, acte, martori, deconturi bancare.

Curtea a observat că prima instanţă a reţinut corect că prejudicierea navlositorilor prin înşelăciune s-a produs în cadrul derulării contractelor de navlosire încheiate de aceştia cu SC L. SRL, contracte semnate şi executate sub directa conducere şi coordonare a inculpatului R.Ş., în calitate de administrator şi director general al SCLiberty SRL. În raport de această situaţie, prima instanţă a constatat în mod legal că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile a comitentului pentru faptele prepusului potrivit art. 1003 C. civ.

Este adevărat că inculpatul a cauzat prejudicii şi firmei SC L. SRL prin aceea că şi-a însuşit şi a dispus de veniturile acestei firme, însă infracţiunea de delapidare a săvârşit-o în cadrul raportului juridic dintre el şi firma SC L. SRL.

Prejudicierea navlositorilor şi armatorilor s-a provocat de inculpat în cadrul raportului juridic ce avea ca obiect contractul de navlosire dintre navlositori şi firma SC L. SRL, reprezentată de inculpatul R.Ş.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs inculpaţii R.Ş., partea civilă - partea responsabilă civilmente SC L. SRL, partea vătămată SC M. SA şi petenţii R.A. şi R.E.L., motivele invocate fiind pe larg consemnate în încheierea din 12 decembrie 2013.

Înalta Curte, analizând decizia prin intermediul cazurilor de casare invocate, cât şi a celor care, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu de către instanţă, constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul formulat de petentul M.G., întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. este fondat.

Cererea de scutire de amendă formulată de petent la data de 7 mai 2012 a fost respinsă de instanţă la 8 august 2012, atunci când a rămas în pronunţare.

Conform dispoziţiilor art. 199 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori reducerea amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare.

Cum în cauză amendarea s-a dispus prin încheierea de amânare a pronunţării, care este parte componentă a sentinţei penală nr. 568/F din 04 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, calea de atac împotriva soluţiei de respingere a cererii de scutire de amendă era apelul.

Ca atare în mod greşit instanţa de apel a respins ca inadmisibilă calea de atac promovată de petentul M.G.

În ceea ce priveşte fondul cererii formulată de petent, Curtea constată că, având în vedere complexitatea prezentei cauze solicitarea formulată de acesta în calitate de apărător de acordare a unui termen scurt pentru a i se da posibilitatea să studieze nişte documente din dosarul în care fusese angajat apărător pentru respectivul termen, nu poate fi apreciată automat ca o tentativă de tergiversare.

De aceea, Înalta Curte va dispune scutirea de la plata amenzii judiciare luată faţă de petentul M.G.

În ceea ce priveşte recursul promovat de inculpatul R.Ş., Curtea constată că este nefondat.

a) Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. şi a solicitat casarea hotărârii primei instanţe şi a instanţei de apel şi rejudecarea de către prima instanţă, întrucât instanţa a avut loc în lipsa apărătorului său.

Curtea constată că la termenul din 12 decembrie 2011 s-a procedat la audierea unor martori însă inculpatul a fost asistat de un apărător din oficiu, deoarece apărătorul ales deşi a lipsit nu şi-a asigurat substituirea, în condiţiile în care cauza se afla de foarte mulţi ani pe rolul instanţelor.

Mai mult, la termenul următor, inculpatul şi apărătorul său ales nu au solicitat reaudierea martorilor.

b) Inculpatul a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., deoarece a existat un caz de incompatibilitate a judecătorului ce a soluţionat cauza.

Înalta Curte constată că nu este incident acest caz de casare deoarece anterior, judecătorul ce a soluţionat cauza în apel a soluţionat şi dosarul nr. 2147/2011, parte componentă a acestei cauze, în care s-a dispus trimiterea cauzei la Parchet, motiv ce a determinat formularea unei cereri de abţinere. Completul care a soluţionat cererea de abţinere a constatat însă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., deoarece soluţia anterioară nu viza fondul cauzei, ca atare nu se poate vorbi de o incompatibilitate a unuia din judecătorii ce au participat la soluţionarea apelului.

3)Inculpatul a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. invocând lipsa de competenţă a D.N.A. în desfăşurarea fazei de urmărire penală în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 nu există nici un caz de casare care să permită analiza unei asemenea critici, ea neputând fi circumscrisă cazului de casare invocat - art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

4)Inculpatul a mai invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17¹, 17² şi 12 C. proc. pen., solicitând achitarea pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi (215¹) alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanţă a descris pe larg situaţia de fapt arătând, ca şi instanţa de apel, în ce constau latura subiectivă şi cea obiectivă a celor două infracţiuni. Curtea constată că situaţia de fapt şi calificarea juridică sunt corespunzătoare probatoriului administrat în cauză, încadrarea juridică fiind corectă.

Criticile formulate de inculpat privind una din expertizele întocmite în cauză, ce a contribuit la conturarea situaţiei de fapt nu vor fi analizate, deoarece ele nu corespund niciunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

În realitate, deşi invocă formal cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., motivarea recursului de către inculpat face trimitere la o greşită situaţie de fapt reţinută de instanţe, pe baza unei expertize întocmite în mod părtinitor, fără luarea în considerare a concluziilor celorlalte expertize întocmite în cauză sau a altor probe relevante.

În realitate inculpatul critică situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe, însă aceasta nu mai poate fi modificată de instanţa de recurs, ca urmare a abrogării pct. 18 din art. 385⁹ C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013.

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., arătând că s-a dispus condamnarea sa pentru o faptă neprevăzută de legea penală, deoarece a fost reţinută infracţiunea de delapidare comisă în perioada 1995-14.XI.1996 în dauna societăţii L. SRL, dar în acea perioadă delapidarea era incriminată în art. 223, infracţiune contra avutului obştesc. Având în vedere că SC L. SRL nu era o unitate de stat, faptele nu puteau fi obiectul art. 223 C. pen., iar infracţiunea de delapidare în formă continuată a fost introdusă prin Legea nr. 140/1996.

Înalta Curte constată că infracţiunea prevăzută de art. 223 C. pen. avea ca subiect activ un funcţionar sau salariat ce avea atribuţii de gestionare sau administrare. Funcţionar era orice salariat care exercita o însărcinare în serviciul unui organ sau instituţii de stat ori al unei întreprinderi ori organizaţii de stat, indiferent de titlu, mod de investire, retribuţie ori timpul cât dura însărcinarea (art. 147 C. pen. anterior modificării prin Legea nr. 140/1996); prin „alt salariat” se înţelegea orice salariat care exercita o însărcinare în serviciul celorlalte organizaţii prevăzute în art. 145 C. pen., adică organizaţii obşteşti sau orice altă organizaţie care desfăşura o activitate utilă din punct de vedere social şi care funcţiona conform legii, indiferent de titlu, timp, mod de învestire ori retribuţie (art. 148 C. pen. anterior modificării intervenite prin Legea nr. 140/1996).

SC L. SRL a fost înfiinţată în baza Decretului-lege nr. 96/1990 ca societate comercială cu participaţie străină, fiind o societate mixtă româno-turcă. Ulterior, aceasta a devenit o societate comercială cu statut reglementat de prevederile Legii nr. 31/1990.

Ca atare SC L. SRL îndeplinea condiţiile pentru a fi subiect pasiv al infracţiunii prevăzute de art. 223 C. pen. (anterior modificării intervenite prin Legea nr. 140/1996), fiind o organizaţie ce desfăşura o activitate utilă din punct de vedere social şi care funcţiona conform legii.

Aşadar faptele săvârşite de inculpat în perioada 1995 - 14 noiembrie 1996 îndeplinea elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 223 C. pen., iar actele materiale săvârşite ulterior (14 noiembrie 1996 - 1997) îndeplineau elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 215¹ C. pen. Cum infracţiunea de delapidare a fost una continuată, iar legea anterioară nu era mai favorabilă, în mod corect în cauză a fost reţinută încadrarea juridică prevăzută de art. 215¹ C. pen.

În ceea ce priveşte recursul formulat de partea responsabilă civilmente SC L. SRL care a criticat decizia ca netemeinică şi nelegală deoarece în mod greşit a fost reţinută răspunderea solidară cu inculpatul pentru infracţiunea de înşelăciune, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Curtea constată că e nefondat.

În mod corect s-a reţinut de cele două instanţe că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii comitentului pentru faptele prepusului, conform dispoziţiilor art. 1003 C. civ.

Între inculpat şi partea responsabilă civilmente exista un raport de prepuşenie pentru că acesta avea calitatea de administrator şi director al SC L. SRL şi în această calitate a indus în eroare societăţile comerciale cărora le-a produs un prejudiciu şi în raport de care a fost reţinută infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În ceea ce priveşte recursurile formulate de petenţii R.A. şi R.L.E., Curtea constată că sunt nefondate.

În mod corect a constatat instanţa de apel că în conformitate cu dispoziţiile art. 163 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. sechestrul asigurător, precum şi măsura de siguranţă a confiscării luată în baza art. 118 lit. a) C. pen. pot fi dispuse şi cu privire la bunurile aflate în posesia altor persoane decât a inculpatului dacă ele sunt rezultatul infracţiunii.

Având în vedere că partea vătămată SC M. SA a făcut trimitere la apărările invocate de inculpat, Curtea va constata recursul formulat de aceasta ca nefondat pentru aceleaşi motive expuse mai sus.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea va admite recursul formulat de recurentul petent M.G. împotriva deciziei penale nr. 147/A din 14 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa în parte decizia penală atacată şi rejudecând:

Va dispune scutirea de la plata amenzii judiciare luată faţă de petentul M.G..

Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpat R.Ş., de partea civilă - parte responsabilă civilmente SC L. SRL, partea vătămată SC M. SA şi de petenţii R.A. şi R.E.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Va obliga recurenţii petenţi R.A. şi R.E.L., recurenta parte civilă - parte responsabilă civilmente SC L. SRL şi recurenta parte vătămată SC M. SA la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga recurentul inculpat R.Ş. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul petent M.G. împotriva deciziei penale nr. 147/A din 14 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează în parte decizia penală atacată şi rejudecând:

Dispune scutirea de la plata amenzii judiciare luată faţă de petentul M.G.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpat R.Ş., de partea civilă - parte responsabilă civilmente SC L. SRL, partea vătămată SC M. SA şi de petenţii R.A. şi R.E.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Obligă recurenţii petenţi R.A. şi R.E.L., recurenta parte civilă - parte responsabilă civilmente SC L. SRL şi recurenta parte vătămată SC M. SA la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat R.Ş. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 306/2014. Penal. Conflict de interese (art....		ICCJ. Decizia nr. 2980/2014. Penal. Mandat european de arestare.... →

ICCJ. Decizia nr. 300/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 300/2014. Penal