ICCJ. Decizia nr. 305/2014. SECŢIA PENALĂ. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 305/2014
Dosar nr. 14245/3/2013
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2014
Deliberând, asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 571 din 11 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată de condamnatul B.M., aflat în arest la Secţia 22 Poliţie Bucureşti, cu obligarea acestuia la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 08 aprilie 2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cererea formulată de petentul condamnat Bucurenciu Minai, de rejudecare - în baza art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 - a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4690/2000 al Tribunalului Bucureşti secţia a II-a penală, soluţionat prin sentinţa penală nr. 105 din 15 februarie 2002, definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivată de împrejurarea că judecata cauzei s-a făcut în lipsa sa.
A fost ataşat la dosar mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, mandatul european de arestare nr. 18 din 23 februarie 2007, Decizia penală nr. 836/R din 29 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti şi fişele „Ecris" - ale Tribunalului, Curţii de Apel şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - din care rezultă că s-a mai soluţionat o cerere de rejudecare după extrădare rămasă definitivă la data de 28 noiembrie 2012.
Analizând actele dosarului, instanţa de fond a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105 din 14 februarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat petentul B.M., la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.
Sentinţa penală de condamnare a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003. în executarea acestui mandat, condamnatul a fost încarcerat la data de 08 iulie 2009 şi a formulat o cerere de rejudecare în caz de extrădare în condiţiile art. 5221 C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 19 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 20352/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 5221 C. proc. pen. rap. la art. 405 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de rejudecare, după extrădare, formulată de condamnatul B.M.
Prin sentinţa penală nr. 430 din 20 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 20532/3/2010 s-au dispus următoarele:
„1. În baza art. 5221 C. proc. pen. a fost admisă cererea de rejudecare după extrădare şi, în consecinţă:
În baza art. 406 C. proc. pen. s-a dispus anularea, în parte, a sentinţei penale nr. 105 din 15 februarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.M.
În baza art. 189 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la 2 pedepse de câte 3 ani închisoare .
În baza art. 323 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 862 alin. (2) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea şi executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 863 alin. (2), (3) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (2) lit. a)-d) C. pen., respectiv:
- să se prezinte la datele fixate la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existentă.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată, respectiv de la 23 noiembrie 2000 până la 28 decembrie 2000 şi de la 08 iulie 2009 până la punerea efectivă în libertate.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală."
Soluţia a fost menţinută prin Decizia penală nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Prin Decizia penală nr. 3909 din 28 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a Deciziei penale nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi a sentinţei penale nr. 430 din 20 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Procedând la rejudecarea în fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare după extrădare formulată de intimatul-condamnat B.M.
Prezenta cerere de rejudecare a cauzei după extrădare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 potrivit cu care „dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute de art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege".
Împrejurarea că s-a invocă un text dintr-o lege specială şi nu cel C. proc. pen., în baza căruia s-a respins cererea anterioară de rejudecare după extrădare - nu poate înlocui autoritatea de lucru judecat.
În contradicţie cu cele susţinute de petent în motivarea cererii sale, instanţa de fond a constatat următoarele:
Textul invocat ca şi temei de drept, din legea specială, vizează efectele extrădării în România (chiar aşa fiind denumită şi secţiunea din care face parte acest articol) şi nu procedura de rejudecare după extrădare prevăzută de dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. - la secţiunea „rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare".
În al doilea rând, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru rejudecare sunt aceleaşi, din toate dispoziţiile legale rezultând că este necesară o cerere, o extrădare şi o condamnare în lipsă.
Instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit art. 5221 C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului."
S-a mai reţinut că, după cum reiese clar din textul de lege, nu se cere, ca şi condiţie a rejudecării, ca persoana condamnată în lipsă să nu fi avut cunoştinţă de existenţa unui proces - cum se arată în motivarea cererii petentului (acest aspect urmând a fi avut în vedere de instanţă cu ocazia analizării admisibilităţii în principiu a cererii) - iar art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu prevede „doar condiţia ca persoana respectivă să fi fost condamnată în lipsă", făcând în cuprinsul său referire şi la condiţia extrădării („dacă extrădatul") şi la necesitatea unei cereri („el va fi rejudecat la cerere.").
În al treilea rând, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 302/2004 s-au abrogat mai multe articole C. proc. pen., nu însă şi cel prevăzut de art. 5221 C. proc. pen. (art. 188 lit. d)), ceea ce înseamnă că textele se completează reciproc.
Instanţa de fond a constatat că între cererea anterior soluţionată şi rămasă definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cererea dedusă judecăţii, există identitate de obiect (rejudecare după extrădare), de parte (acelaşi condamnat) şi de cauză (acelaşi dosar în care s-a pronunţat pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare).
Prin urmare, cererea petentului condamnat a fost respinsă ca inadmisibilă, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termenul legal, a formulat apel condamnatul B.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 189 din 15 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnat B.M. împotriva sentinţei penale nr. 571 din data de 11 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 14245/3/2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul condamnat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că prin Decizia penală nr. 3909 din 28 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de rejudecare după extrădare, formulată de inculpatul B.M.
S-a reţinut că, apelantul condamnat încearcă, prin prezenta, să eludeze dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din decizia susamintită, prin invocarea formală a dispoziţiilor Legii nr. 302/2004.
Indiferent de temeiul de drept invocat de petent, se poate constata cu uşurinţă că acesta are aceeaşi cerere, iar pronunţarea unei soluţii contrare faţă de cea dispusă prin Decizia nr. 3909/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar atrage după sine, încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Instanţa de apel a apreciat că există o astfel de autoritate, deoarece ne aflăm în faţa unei identităţi de părţi şi obiect, dreptul procesual penal necunoscând instituţia identităţii de cauză, precum în dreptul civil.
Totodată, s-a constatat că, în mod corect prima instanţă a identificat că, între dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 5221 C. proc. pen., nu există contrarietate, legea specială analizând doar efectele extrădării în România şi nu procedura de rejudecare.
Apreciind în acord cu prima instanţă, că petentul condamnat încearcă prin prezenta cerere să înfrângă autoritatea de lucru judecat a Deciziei penale nr. 3909/2012, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de rejudecare după extrădare formulată de numitul B.M., Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat B.M., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva Deciziei penale nr. 268 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs condamnatul B.M., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate în cauză, admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru soluţionarea pe fond a cauzei.
Din examinarea actelor dosarului se reţine că prin sentinţa penală nr. 430 din 20 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 20532/3/2010 s-au dispus următoarele:
„1. În baza art. 5221 C. proc. pen. a fost admisă cererea de rejudecare după extrădare şi, în consecinţă:
În baza art. 406 C. proc. pen. s-a dispus anularea, în parte, a sentinţei penale nr. 105 din 15 februarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.M.
În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la 2 pedepse de câte 3 ani închisoare .
În baza art. 323 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) lit. a) C. pen. rap la art. 76 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 862 alin. (2) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 863 alin. (2), (3) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (2) lit. a)-d) C. pen., respectiv:
- să se prezinte la datele fixate la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existentă.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată, respectiv de la 23 noiembrie 2000 până la 28 decembrie 2000 şi de la 08 iulie 2009 până la punerea efectivă în libertate.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsi închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală."
Soluţia a fost menţinută prin Decizia penală nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Prin Deciziă penală nr. 73509 din 7 noiembrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiţie, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dispunându-se casarea, în totalitate, a Deciziei penale nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală şi a sentinţei penale nr. 430 din 20 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Procedând la rejudecarea în fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare după extrădare formulată de intirnatul-condaninat B.M.
La data de, recurentul condamnat a formulat o nouă cerere de rejudecare a cauzei după extrădare, întemeiată pe dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 potrivit cu care „dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute de art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege".
Textul invocat ca şi temei de drept, din legea specială, vizează efectele extrădării în România şi nu procedura de rejudecare după extrădare prevăzută de dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. - la secţiunea „rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare".
În al doilea rând, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru rejudecare sunt aceleaşi, din toate dispoziţiile legale rezultând că este necesară o cerere, o extrădare şi o condamnare în lipsă.
Potrivit art. 5221 C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului."
Din interpretarea acestui text de lege rezultă faptul că nu se cere, ca şi condiţie a rejudecării, ca persoana condamnată în lipsă să nu fi avut cunoştinţă de existenţa unui proces, iar art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu prevede „doar condiţia ca persoana respectivă să fi fost condamnată în lipsă", făcând în cuprinsul său referire şi la condiţia extrădării („dacă extrădatul") şi la necesitatea unei cereri („el va fi rejudecat la cerere.").
Pe de altă parte, se are în vedere că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 302/2004 au fost abrogate mai multe articole din C. proc. pen., nu însă şi cel prevăzut de art. 5221 C. proc. pen. (art. 188 lit. d)), ceea ce înseamnă că textele se completează reciproc.
Aşadar, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că între cererea anterior soluţionată şi rămasă definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cererea dedusă judecăţii, există identitate de obiect respectiv „rejudecare după extrădare", de parte, condamnatul B.M. şi de cauză, acelaşi dosar în care s-a pronunţat pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, în cauză fiind pronunţată o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat.
Pentru aceste considerente, constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.M. împotriva Deciziei nr. 268 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 268 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 301/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 307/2014. SECŢIA PENALĂ. Delapidarea... → |
|---|
