ICCJ. Decizia nr. 425/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la Legea 76/2002. Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia Nr. 425/A/2014
Dosar Nr. 6553/2/2013
Şedinţa publică din 11 decembrie 2014
Deliberând, asupra apelului penal de faţă, constată următoarele:
Prin minuta din data de 23 mai 2014 pronunţată în dosarul nr. 6553/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor C.C. şi S.C. pentru infracţiunea de nevirare a impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.
A aplicat inculpaţilor C.C. şi S.C. sancţiunea amenzii administrative de câte 1.000 RON.
În temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus încetarea; procesului-penal pentru infracţiunea de nevirarea contribuţiei angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.
Prin Încheierea din data de 19 iunie 2014 pronunţată în dosarul nr. 6553/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în temeiul art. 278 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale evidentă strecurată în minuta Sentinţei penale nr. 235/F din 23 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în sensul că, în mod greşit, s-a dispus, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor C.C. şi S.C. pentru infracţiunea de nevirarea impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen., iar în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru infracţiunea de nevirarea contribuţiei angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen., corect fiind, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., încetează procesul penal privind pe inculpaţii C.C. şi S.C. pentru infracţiunea de nevirare a impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.
În temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. achită pe inculpaţii C.C. şi S.C. pentru infracţiunea de nevirarea contribuţiei angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 235 din 23 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpaţii C.C. şi S.C. pentru infracţiunea de nevirarea impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.
A aplicat inculpaţilor C.C. şi S.C. sancţiunea amenzii administrative de câte 1000 RON.
În temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor C.C. şi S.C. pentru infracţiunea de nevirarea contribuţiei angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.
În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2013 inculpatul S.C. a declarat că nu recunoaşte infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv, cele prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen. şi art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen.
Aceeaşi poziţie procesuală de nerecunoaştere a infracţiunilor deduse judecăţii - art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen. şi art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen. a avut-o şi inculpata C.C.
La dosarul cauzei au fost depuse de către inculpata C.C. ordinele de plată care atestă achitarea sumei de 162.613 RON, având ca plătitor pe S.C. P.D. S.R.L.
Conform adresei nr. 605790 din 20 noiembrie 2013, emisă de către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, în urma analizei efectuate asupra documentelor de plată înaintate de către lichidatorul judiciar C.I. S.P.R.L., precum şi a fişei analitice pe plătitor s-a constatat că viramentul în sumă de 162.613 RON a intrat în stingere cu creanţa aferentă surselor cu stopaj la sursă, declarată de societatea debitoare după data deschiderii procedurii de insolvenţă.
Deasemenea, la fila 237 dosar instanţă se află adresa nr. 308235 din 24 aprilie 2014, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, prin care se aduce la cunoştinţă instanţei de judecată că prejudiciul în sumă de 162.613 RON a fost acoperit.
În ceea ce priveşte infracţiunea de reţinere şi nevirare a impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen., Curtea a avut în vedere următoarele:
Astfel, cum în mod corect a reţinut şi procurorul de caz prin rechizitoriu, perioada infracţională a inculpaţilor S.C. şi C.C. este cuprinsă între ianuarie 2010 - mai 2011, când era în vigoare art. 74 introdus prin Legea nr. 202/2010.
Potrivit acestui text de lege, în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, ori a unor infracţiuni economice prevăzute de legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau a judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzei, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
Conform alin. (2) al art. 741, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
De precizat că prin Decizia nr. 573 din 03 mai 2011, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a declarat dispoziţiile art. 74 ca fiind neconstituţionale.
În şedinţa publică din data de 16 mai 2014 inculpaţii S.C. şi C.C. au solicitat încetarea procesului penal în conformitate cu art. 16 lit. h) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen., fiind de acord cu aplicarea unei sancţiuni administrative în cuantum de 1000 de RON.
Deasemenea, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. au solicitat achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen., ca urmare a dezincriminării acesteia prin noul C. pen.
Procurorul de şedinţă a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor Noului C. proc. pen. cu privire, atât la dispoziţiile art. 16 lit. b) şi h) C. proc. pen., dar şi a prevederilor art. 25 alin. (5).
Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpaţii C.C. şi S.C. pentru infracţiunea de nevirarea impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.
A aplicat inculpaţilor C.C. şi S.C. sancţiunea amenzii administrative de câte 1000 RON.
În temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpaţilor C.C. şi S.C. pentru infracţiunea de nevirarea contribuţiei angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) Vechiul C. pen.
În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 74 C. pen. din 1969 şi art. 278 C. proc. pen.
Totodată, s-a precizat că sentinţa instanţei de fond este legală sub aspectul constatării dezincriminării, în noul cod, a infracţiunii prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
În argumentarea apelului declarat, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, s-a susţinut că perioada pentru care nu au fost plătite contribuţiile la stat este ianuarie 2010 - aprilie 2011. Aşadar, infracţiunea continuată s-a epuizat la data de 27 iunie 2011.
S-a arătat că instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen. din 1969 deşi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 573 din 03 mai 2011, obligatorie de la data de 25 mai 2011, a declarat neconstituţionale aceste dispoziţii. Prin urmare, parchetul a considerat că aceste dispoziţii legale nu pot fi aplicate în cauză.
Raportat la cele învederate, Parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 19 iunie 2014, apreciind că soluţiile date de instanţa de fond, respectiv, s-au îndreptat dispoziţii de procedură privind achitarea când s-a dispus încetarea procesului penal şi încetarea procesului penal când s-a dispus achitarea, nu pot fi îndreptate pe calea procedurii prevăzută de art. 278 C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, s-a solicitat condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiţionată a executării, potrivit codului penal anterior.
În acest sens, Parchetul a arătat că inculpatul S.C. se apără invocând faptul că nu i s-ar fi menţinut calitatea de administrator judiciar. Însă, din Încheierea din 26 februarie 2010 a Tribunalului Ialomiţa a rezultat că inculpatului nu i s-a ridicat statutul şi dreptul de administrator şi că acesta şi-a manifestat şi dreptul de a depune un plan de reorganizare al societăţii, iar inculpata C.C. avea dreptul de a supraveghea administrarea societăţii respective.
S-a mai arătat că prejudiciul de 162.613 RON a fost reţinut de către ANAF conform actelor contabile aflate la dosarul cauzei, înscrisuri care dovedesc, totodată, că, pe perioada în discuţie, au fost plătite salariile angajaţilor. Pe de altă parte, dispoziţiile legale invocate de martora S.M. nu prevăd ce a susţinut aceasta, respectiv, că nu se puteau plăti, la ANAF, în această perioadă, contribuţiile. În ceea ce priveşte susţinerea martorei în sensul că, pentru a se putea face plata către ANAF trebuia deschis un nou cont în care să se efectueze plăţile direct către ANAF, s-a arătat că această operaţie reprezenta atribuţia de supraveghere a administratorului judiciar.
În faza căii de atac a apelului, intimaţii inculpaţi s-au prevalat de dreptul de a nu da declaraţie, drept prevăzut de dispoziţiile art. 83 lit. a) C. proc. pen.
Din oficiu, Înalta Curte a dispus administrarea probatoriului, în sensul audierii nemijlocite a martorilor ascultaţi în faza de urmărire penală şi, la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 119 şi urm. C. proc. pen., după ce li s-au adus la cunoştinţă prevederile art. 117 C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea separată a martorelor S.M., B.Ş. şi C.V., sub prestare de jurământ, depoziţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată apelul ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:
1. În ceea ce priveşte primul motiv de apel invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 74 C. pen. din 1969, Înalta Curte îl apreciază ca fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că intimaţii inculpaţi C.C. şi S.C. au săvârşit infracţiunea de reţinere şi nevirare a impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Potrivit art. 57 alin. (21) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cazul veniturilor din salarii şi/sau al diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcţiei de bază la data plăţii şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.
Conform art. 58 alin. (1) din aceeaşi lege, plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia, de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
În consecinţă, sumele reţinute în cursul lunii ianuarie a anului 2010 trebuiau plătite până la data de 25 februarie 2010 inclusiv, data scadenţei obligaţiei de plată, iar primul act material din conţinutul infracţiunii continuate prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 s-a consumat la 30 martie 2010, data împlinirii termenului de 30 de zile de la scadenţă.
Corelativ, ultimul act material al infracţiunii continuate s-a consumat la data de 27 iunie 2011, având în vedere faptul că sumele aferente lunii aprilie a anului 2011 trebuiau virate până cel mai târziu la data de 25 mai 2011 - data scadenţei obligaţiei de plată -, la care se adaugă termenul de 30 de zile.
Prin Decizia nr. 573 din 03 mai 2011, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011, decizie definitivă şi general obligatorie, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României, art. 1 - 3, art. 11 alin. (1) lit. a), d), art. 29 şi art. 31 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 741 C. pen. din 1969 sunt neconstituţionale.
Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
Totodată, se constată că alin. (3) al articolului sus menţionat redă, întocmai, prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României.
Conform principiului activităţii legii penale, statuat prin dispoziţiile art. 3 C. pen., articol al cărui conţinut este identic cu cel al art. 10 C. pen. din 1969, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
Or, contrar celor susţinute de către intimata inculpată C.C., având în vedere textele din Constituţia României şi din Legea nr. 47/1992, mai sus redate, Înalta Curte constată că, de la data publicării deciziei general obligatorii nr. 573 din 03 mai 2011 în M. Of. nr. 363, respectiv, de la data de 25 mai 2011, dispoziţiile art. 741 C. pen. din 1969, declarate neconstituţionale, sunt suspendate de drept, ceea ce presupune că nu-şi mai produc efectele specifice, aplicarea acestor prevederi din lege fiind întreruptă prin efectul deciziei Curţii Constituţionale.
În consecinţă, dispoziţiile art. 741 C. pen. din 1969 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât infracţiunea continuată s-a epuizat la un moment ulterior (27 iunie 2011) celui la care textul de lege a fost declarat neconstituţional.
În egală măsură, nici dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu sunt aplicabile, contrar celor susţinute de către intimata inculpată C.C., întrucât, spre deosebire de art. 741 C. pen. din 1969, care prevedea cerinţa acoperirii integrale a prejudiciului cauzat până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, art. 10 impune condiţia, mai strictă, ca prejudiciul infracţional să fie acoperit integral până la primul termen de judecată, moment ce a fost depăşit în cauză.
2. În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., Înalta Curte îl apreciază, deasemenea, ca fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În situaţia în care erorile materiale din cuprinsul unui act procedural întocmit de un organ judiciar nu au fost observate şi îndreptate cu ocazia redactării acestuia, art. 278 C. proc. pen. prevede o procedură eficientă prin care astfel de erori să fie corectate.
Pentru a fi supuse procedurii de îndreptare, erorile trebuie să fie materiale (erori în activitatea de consemnare a constatărilor organului judiciar ce rezultă din alte acte ale dosarului) şi evidente (diferenţa de necontestat între ceea ce rezultă din conţinutul materialului documentar din dosar şi ceea ce s-a consemnat în actul care conţine eroarea, ce poate fi stabilită prin simpla comparaţie între acestea, fără a fi necesară o operaţiune de evaluare, interpretare sau judecată).
Prin urmare, evidenţa erorii se traduce prin lipsa oricărui dubiu, neimpunându-se reaprecierea, opera de deliberare sau de exprimare a unei convingeri.
Pornind de la definiţiile prezentate mai sus, se constată că schimbarea soluţiei pronunţată în cauză, ce ţine de rezolvarea acţiunii penale, în condiţiile art. 396 C. proc. pen., nu se încadrează în dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. şi, în consecinţă, nu se poate dispune pe calea procedurii de îndreptare a erorilor materiale evidente.
Aceasta în condiţiile în care, pronunţarea unei soluţii de achitare sau de încetare a procesului penal nu reprezintă o eroare în activitatea de consemnare a constatărilor organului judiciar ce rezultă din alte acte ale dosarului, ci presupune o operaţiune de evaluare, interpretare şi reapreciere, în fine, o operaţiune de judecată şi deliberare.
3. Cu referire la acuzaţiile aduse intimaţilor inculpaţi. C.C. şi S.C. prin actul, de sesizare a instanţei, Înalta Curte reţine următoarele:
În perioada 16 martie 2012 - 21 martie 2012, organele fiscale au efectuat o inspecţie la S.C. P.D. S.R.L. Feteşti, ocazie cu care, au constatat că, în perioada 01 ianuarie 2010 - 30 iulie 2011, S.C. P.D. S.R.L. Feteşti a reţinut şi nu a virat la bugetul general consolidat al statului, în termen de 30 de zile de la scadenţă, suma totală de 190.673 RON, compusă din:
- 77.690 RON - reprezentând contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de pensie;
- 40.505 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de sănătate;
- 68.761 RON - impozit pe salarii şi
- 3.717 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de şomaj.
În plus, organele fiscale au constatat că S.C. P.D. S.R.L. Feteşti nu a virat la bugetul general consolidat al statului suma de 3.737 RON, reprezentând contribuţia angajatorului la sistemul asigurărilor sociale de şomaj.
Ca atare, organele fiscale au constatat că bugetul general consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma totală de 194.410 RON.
Din actele existente la dosarul de urmărire penală a rezultat că asociatul unic şi administratorul S.C. P.D. S.R.L. Feteşti este inculpatul S.C.
Prin Încheierea nr. 947/98/2010 din data de 26 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a fost admisă cererea formulată de debitoarea S.C. P.D. S.R.L. şi, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului S.C. P.D. S.R.L., fiind desemnat administrator judiciar provizoriu I.I.P.U.R.L. - Filiala Călăraşi, al cărui reprezentant legal este inculpata C.C.
Conform art. 103 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei:
(1) În urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorul îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie încheierea procedurii insolvenţei şi luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia debitorului în activitatea comercială, fie încetarea reorganizării şi trecerea la faliment, în condiţiile art. 107 şi următoarele.
(2) Pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar.
În consecinţă, se constată că, prin hotărârea sus menţionată nu i s-a ridicat administratorului statutar S.C. dreptul de a-şi administra societatea, întrucât, manifestându-şi intenţia de a depune un plan de reorganizare, inculpatul a continuat să conducă activitatea debitoarei S.C. P.D. S.R.L. şi să exercite prerogativele de administrator, sub supravegherea administratorului judiciar.
Ulterior, prin Sentinţa comercială nr. 833/F din 03 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în temeiul art. 101 şi art. 102 din Legea nr. 85/2006, a fost confirmat planul de reorganizare a activităţii propus de debitoarea S.C. P.D. S.R.L.
Prin Sentinţa comercială nr. 607/F din 17 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, s-a decis intrarea în faliment a debitoarei S.C. P.D. S.R.L., dispunându-se dizolvarea societăţii şi desemnarea, ca lichidator judiciar provizoriu, a societăţii E.I. S.P.R.L.
Prin Încheierea nr. 947/98/2010 din 07 octombrie 2011 a Tribunalului Ialomiţa, a fost confirmat ca lichidator judiciar C.I.S. - Filiala Călăraşi, în baza hotărârii luate de Adunarea Creditorilor.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii.
Prin urmare, calitatea inculpatei C.C. de administrator judiciar al S.C. P.D. S.R.L. a început la data de 26 februarie 2010 (data pronunţării încheierii nr. 947/98/2010 a Tribunalului Ialomiţa) şi a încetat la data de 17 iunie 2011, când a fost desemnată lichidator judiciar al S.C. P.D. S.R.L.
Inculpatul S.C. a avut calitatea de asociat unic şi administrator al S.C. P.D. S.R.L. începând cu data de 02 aprilie 1997.
Conform înscrisurilor contabile depuse la dosarul de urmărire penală, în perioada ianuarie 2010 - mai 2011, S.C. P.D. S.R.L. a reţinut şi nu a vărsat la bugetul general consolidat al statului suma totală de 162.613 RON, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, din care: 62.257 RON - impozit pe salarii, 63.950 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de pensie, 33.616 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi 2.790 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de şomaj.
În aceeaşi perioadă, S.C. P.D. S.R.L. a încălcat şi obligaţia prevăzută de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, respectiv, obligaţia de a calcula şi de a plăti lunar contribuţia angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cuantum total de 2.944 RON.
Sumele menţionate mai sus au reieşit din declaraţiile fiscale depuse la organele fiscale de S.C. P.D. S.R.L., din balanţele de verificare puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de lichidatorul judiciar C.C., din fişa sintetică totală transmisă organelor de urmărire penală de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa şi din datele înscrise în statele de salarii de unde rezultă fondul de salarii, toate impozitele şi contribuţiile nevirate la buget fiind calculate ca un procent din fondul de salarii.
Astfel cum rezultă din balanţa de verificare pe luna: decembrie a anului 2010, în cursul anului respectiv: S.C. P.D. S.R.L. a încasat suma totală de 3.022.423,52 RON. O parte din această sumă a fost utilizată pentru efectuarea de plăţi către furnizori direct din casierie, iar o altă parte a fost depusă în contul bancar de unde, în mod asemănător, a fost utilizată pentru efectuarea de plăţi către furnizori.
În total, în cursul anului 2010, în conturile bancare ale S.C. P.D. S.R.L. a intrat suma de 3.175.623,83 RON (o parte fiind încasată direct în contul bancar, iar o altă parte fiind încasată prin. casierie şi depusă ulterior în contul bancar), astfel cum rezultă din balanţa de verificare pe luna decembrie a anului 2010 întocmită de S.C. P.D. S.R.L., coroborată cu extrasele de cont ridicate de la BCR - Sucursala Feteşti şi B.T. - Sucursala Slobozia.
În perioada ianuarie - iunie 2011, S.C. P.D. S.R.L. a încasat, prin casierie, suma totală de 821.011,28 RON.
În aceeaşi perioadă, în conturile bancare ale S.C. P.D. S.R.L. a intrat suma de 1.180.451,18 RON.
Prin urmare, se constată că S.C. P.D. S.R.L. a avut la dispoziţie suficiente resurse financiare pentru achitarea impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă, valoarea acestor obligaţii fiscale nedepăşind 10% din cuantumul total al sumelor încasate.
Cu ocazia audierii lor în faza de urmărire penală, inculpaţii C.C. şi S.C. nu au contestat sumele de bani însă, fiecare dintre ei a susţinut că obligaţia de a vira la buget sumele reţinute la sursă revenea celuilalt.
Astfel, inculpatul S.C. a arătat faptul că inculpata C.C. era cea care trebuia să vireze la buget sumele reţinute la sursă, întrucât aceasta avea calitatea de administrator judiciar şi, în această calitate, era singura îndreptăţită să decidă ce plăţi trebuie efectuate.
La rândul ei, inculpata C.C. a susţinut că inculpatul S.C. era cel care trebuia să vireze la buget sumele reţinute la sursă întrucât acesta avea calitatea de administrator statutar al societăţii, astfel încât, manifestându-şi intenţia de a depune un plan de reorganizare, inculpatul a continuat să conducă activitatea debitoarei S.C. P.D. S.R.L. şi să exercite prerogativele de administrator, sub supravegherea administratorului judiciar.
Situaţia de fapt a fost reţinută de către instanţa de apel în urma. coroborării următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de control înregistrat la D.G.F.P. Ialomiţa sub nr. 400966 din 21 martie 2012, însoţit de anexe; fişa sintetică totală; raportul de inspecţie fiscală nr. 400252 din 17 februarie 2010; dosarul de deschidere a contului bancar şi extrasele de cont aferente contului bancar deschis la B.C.R. pe numele S.C. P.D. S.R.L.; dosarul de deschidere a contului bancar şi extrasele de cont aferente contului bancar deschis la B.T. pe numele S.C. P.D. S.R.L.; statele de salarii, balanţele de verificare, declaraţia 102, declaraţia 100, registrul de casă, registrul de bancă şi ordinele de plată către bugetul general consolidat al statului; declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi în cauză.
În ceea ce priveşte legislaţia, relevantă în materie, referitoare la răspunderea, administratorului statutar şi a administratorului judiciar pe durata procedurii de observaţie şi pe parcursul derulării procedurii de reorganizare judiciară, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, după deschiderea procedurii, adunarea generală va desemna un reprezentant, administrator special, care să reprezinte interesele societăţii şi ale acţionarilor/asociaţilor debitorului şi să participe la procedură, pe seama debitorului.
Art. 18 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006 prevede că administratorul special administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului.
Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 stipulează principalele atribuţii ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, care sunt:
e) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
f) conducerea integrală, respectiv în parte, a activităţii debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuţiile sale şi la condiţiile de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului;
k) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor;
l) încasarea creanţelor; urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii; formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului.
Art. 44 din aceeaşi lege prevede că debitorul are obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului toate informaţiile cerute de acesta, precum şi toate informaţiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale făcute de el.
Conform art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006:
(1) În afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
(2) Debitorul şi/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligaţi să întocmească şi să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de identificare a cocontractanţilor.
Potrivit art. 47 alin. (1) din aceeaşi lege, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere: şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat intenţia de reorganizare.
Art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006 stipulează că:
(1) Pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii, cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii. curente, după cum urmează:
a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h) şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;
b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
(2) Actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile menţionate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o şedinţă a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.
Or, având în vedere prevederile legale mai sus menţionate, Înalta Curte apreciază că răspunderea pentru nevirarea sumelor reţinute la sursă revine, deopotrivă, atât administratorului statutar S.C., în virtutea atribuţiilor de administrare, cât şi administratorului judiciar C.C., în baza atribuţiilor sale de supraveghere.
Astfel, în baza prevederilor art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006, pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h) şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.
Activităţile curente reprezintă, conform art. 3 pct. 14 din Legea nr. 85/2006, acele fapte de comerţ şi operaţiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al comerţului său, cum ar fi:
a) continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate;
b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora;
c) asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente.
Or, inculpatul S.C. a continuat să administreze societatea şi după deschiderea procedurii insolvenţei, până la intrarea în faliment, motiv pentru care, în calitate de administrator statutar al S.C. P.D. S.R.L., în virtutea atribuţiilor de administrare, ar fi trebuit să facă demersuri pentru virarea sumelor reţinute la sursă, prezentând administratorului judiciar ordinele de plată necesare efectuării acestor plăţi.
Pe de altă parte, inculpata C.C., în calitate de administrator judiciar, ar fi trebuit să controleze modul de utilizare a sumelor de bani încasate de S.C. P.D. S.R.L. şi să se asigure de respectarea prevederilor legale, în condiţiile în care, atribuţia de supraveghere implică controlul operaţiunilor desfăşurate de societate şi, implicit, o cenzură a acelor operaţiuni efectuate în mod nelegal.
Astfel, conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, după deschiderea procedurii insolvenţei, toate disponibilităţile băneşti se păstrează într-un singur cont, denumit "contul unic", iar plăţile din acest cont nu se pot face decât prin instrumente de plată semnate de administratorul judiciar.
De altfel, după data de 26 februarie 2010, când s-a deschis procedura insolvenţei, S.C. P.D. S.R.L. a utilizat, în mod succesiv, doar două conturi bancare, ambele având statut de "cont unic". Primul utilizat a fost contul bancar deschis la B.C.R. - Sucursala Feteşti de unde toate plăţile au fost efectuate prin instrumente de plată semnate, concomitent, de către inculpaţii S.C. şi C.C.
Ultimul ordin de plată emis pe contul deschis de la B.C.R. poartă data de 22 noiembrie 2010. Pe contul bancar deschis de la B.C.R. au fost împuterniciţi ambii inculpaţi, iar instrumentele de plată trebuiau semnate de amândoi.
Începând cu data de 23 iulie 2010 a fost utilizat contul bancar deschis la B.T. - Sucursala Slobozia unde avea drept de semnătură doar martora S.M., angajată la I.S. Prin urmare, din contul bancar deschis la B.T. - Sucursala Slobozia toate plăţile au fost efectuate doar prin instrumente de plată semnate de administratorul judiciar C.I.S., prin delegat S.M.
Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în drept, fapta inculpatului S.C. care, în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. P.D. S.R.L., în perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a reţinut şi nu a vărsat la bugetul general consolidat al statului suma totală de 162.613 RON, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă datorate de S.C. P.D. S.R.L., din care, 62.257 RON - impozit pe salarii, 63.950 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de pensie, 33.616 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi 2.790 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de şomaj, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de reţinere şi nevirare a impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Fapta inculpatului S.C. care, în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. P.D. S.R.L., în perioada februarie 2010 - mai 2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a încălcat obligaţia prevăzută de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, respectiv, obligaţia de a calcula şi de a plăti lunar contribuţia angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cuantum total de 2.944 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002,cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Fapta inculpatei C.C. care, în calitate de reprezentant legal al C.I.S. şi administrator judiciar al S.C. P.D. S.R.L., în perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a reţinut şi nu a vărsat la bugetul general consolidat al statului suma totală de 162.613 RON, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă datorate de S.C. P.D. S.R.L., din care, 62.257 RON - impozit pe salarii, 63.950 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de pensie, 33.616 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi 2.790 RON - contribuţia angajaţilor la sistemul asigurărilor sociale de şomaj, întruneşte elementele constitutive ale . infracţiunii de reţinere, şi nevirare a impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă, prevăzută de.art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Fapta inculpatei C.C. care, în calitate de reprezentant legal al C.I.S. şi administrator judiciar al S.C. P.D. S.R.L., în perioada februarie 2010 - mai 2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a încălcat obligaţia prevăzută de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, respectiv, obligaţia de a calcula şi de a plăti lunar contribuţia angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cuantum total de 2.944 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 111 din Legea nr. 76/2002, întrucât infracţiunea se consumă la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia, primul act material reţinut în sarcina inculpaţilor constă în nevirarea sumelor aferente Junii februarie 2010 şi ultimul act material constă în nevirarea sumelor aferente lunii mai 2011.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005 (varianta până la intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2013, care sancţionează infracţiunea cu o pedeapsa mai aspră, respectiv, închisoare de la un an la 6 ani), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Inculpaţii au săvârşit infracţiunea cu intenţie indirectă, întrucât au avut reprezentarea faptului că, prin nevirarea sumelor reţinute la sursă şi utilizarea acestora în alte scopuri, se aduce un prejudiciu bugetului general consolidat al statului şi au acceptat urmarea socialmente periculoasă.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, incriminată la data săvârşirii faptelor, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 102 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 01 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), art. 111 se abrogă.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 C. pen., care reglementează aplicarea legii penale de dezincriminare, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
În continuare, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpaţilor, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului şi ţinând cont de decizia definitivă şi general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, conform căreia, dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării apelului, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin minare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.
Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, aşadar, atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.
Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.
Comparând cele două legi succesive, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, atât în privinţa influenţei circumstanţelor atenuante, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei.
Din această perspectivă, Curtea remarcă faptul că, noul C. pen. restrânge sfera şi efectele circumstanţelor atenuante judiciare, în sensul că, prevede, în mod restrictiv, un număr de două circumstanţe, clar indicate, spre deosebire de Codul penal vechi care doar exemplifica anumite împrejurări ce pot constitui circumstanţe atenuante.
Cu referire la efectele circumstanţelor atenuante, Curtea reţine că, în prezenţa acestora, nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, astfel cum prevedea vechiul C. pen., efectul lor fiind limitat, în noul C. pen., la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu o treime.
În consecinţă, este evident că legea mai favorabilă, sub aspectul influenţei circumstanţelor atenuante, este C. penal din 1969.
Pe de altă parte, comparând dispoziţiile referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei din reglementarea veche cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, Înalta Curte apreciază că legea veche este mai favorabilă, având în vedere condiţiile de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracţiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, pe durata termenului de încercare sunt:prevăzute obligaţii mai puţine, etc).
Singurul element în virtutea căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este durata termenului de încercare (denumit termen de supraveghere în actuala reglementare), element apreciat de Înalta Curte ca insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.
De altfel, se constată că, la această concluzie conduc şi prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform cărora, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen.
În privinţa infracţiunii continuate, intrarea în vigoare a noului C. pen. aduce modificări cu privire la limitele legale de pedeapsă pentru infracţiunea comisă, la condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate şi la tratamentul sancţionator prevăzut pentru infracţiunea continuată, noua reglementare reducând sporul de pedeapsă aplicabil la 3 ani, cu menţinerea caracterului facultativ al acestui spor, conform legii vechi.
Prin urmare, în cazul stării de agravare a răspunderii penale constând în infracţiunea continuată, singurul element în virtutea căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este cuantumul, sporului de pedeapsă, element apreciat de Înalta Curte ca insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă. Mai mult, cuantumul acestui spor de pedeapsă apare ca nerelevant, în condiţiile în care, la aplicarea pedepsei, Înalta Curte nu a apreciat necesară aplicarea şi a unui astfel de spor.
În consecinţă, la individualizarea judiciară a pedepselor ce va fi aplicată inculpaţilor C.C. şi S.C., Înalta Curte are în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, reţinând limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările concrete în care infracţiunea a fost comisă, gradul ridicat de pericol social ce caracterizează astfel de fapte, caracterul repetat al actelor materiale ce compun infracţiunea continuată, cuantumul ridicat al folosului material realizat (162.613 RON), urmarea socialmente periculoasă produsă, dar şi persoana şi conduita inculpaţilor, care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, s-au prezentat, în mod constant, la chemarea organelor judiciare şi au acoperit integral prejudiciul infracţional creat.
Înalta Curte apreciază că, în cauză, pot fi reţinute, în favoarea inculpaţilor, circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969 constând în conduita bună a inculpaţilor înainte de săvârşirea infracţiunii şi stăruinţa depusă de aceştia pentru a repara paguba pricinuită, urmând a se da efectul cuvenit acestor circumstanţe prin aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969. Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, stările şi circumstanţele în care au fost comise actele materiale, dar şi persoana şi conduita inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că scopul educativ şi preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969, poate fi atins, în condiţii optime, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, redusă sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiţionată a executării.
Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 235 din 23 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Va desfiinţa sentinţa penală apelată şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 19 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală şi rejudecând în fond:
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpaţii C.C. şi S.C. la o pedeapsă de câte 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevirare a impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă.
Va face aplicarea art. 71 C. pen. din 1969, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.
În baza art. 81 C. pen. din 1969 va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate fiecărui inculpat pe durata unui termen de încercare de câte 2 ani şi 3 luni stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor se suspendă executarea pedepsei accesorii.
Va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. va constata integral recuperat prejudiciul în sumă de 162.613 RON cauzat părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, având în vedere adresa nr. 308235 din 24 aprilie 2014 depusă la fila nr. 237, dosar instanţă de fond.
În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C. pen., va achita pe inculpaţii C.C. şi S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de nevirare a contribuţiei angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a dezincriminării acesteia.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă.
Având în vedere soluţia de condamnare pronunţată în cauză, în baza art. 274 alin. (1) şi 2 C. proc. pen. va obliga pe inculpatul S.C. la 1000 RON cheltuieli judiciare către stat în fond, iar pe inculpata C.C. la 1050 RON cu acelaşi titlu, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În raport de modul de soluţionare a apelului, în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 235 din 23 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Desfiinţează sentinţa penală, apelată şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 19 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând în fond:
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpaţii C.C. şi S.C. la o pedeapsă de câte 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevirare a impozitelor şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă.
Face aplicarea art. 71 C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).
În baza art. 81 C. pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate fiecărui inculpat pe durata unui termen de încercare de câte 2 ani şi 3 luni stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor se suspendă executarea pedepsei accesorii.
Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. constată integral recuperat prejudiciul în sumă de 162.613 RON cauzat părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa.
În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C. pen., achită pe inculpaţii C.C. şi S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de nevirare a contribuţiei angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), ca urmare a dezincriminării acesteia.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul S.C. la 1000 RON cheltuieli judiciare către stat în fond, iar pe inculpata C.C. la 1050 RON cu acelaşi titlu, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu în apel pentru intimaţii inculpaţi în sumă de câte 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 497/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 390/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
