ICCJ. Decizia nr. 497/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 497/2014
Dosar nr. 715P/62/2012
Şedinţa publică din 11 februarie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 253/S din 11 octombrie 2012, Tribunalul Braşov a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului R.Z.G. pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale); trafic de droguri de mare risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, referitor la probatoriul cauzei, edificatoare în ceea ce priveşte aptitudinea de a susţine învinuirea ce se aduce inculpatului, sunt declaraţiile investigatorilor sub acoperire şi declaraţia colaboratorului cu identitate protejată.
În fapt, s-a reţinut că în ceea ce priveşte declaraţia investigatorului sub acoperire M., în declaraţia din cursul urmăririi penale, acesta a menţionat că în cursul anului 2006 au primit informaţii cu privire la R.Z.G., în sensul că acesta ar avea preocupări în ceea ce priveşte consumul şi traficul de droguri, astfel că a început să desfăşoare activităţi în vederea culegerii de informaţii pentru a se proba activitatea infracţională a acestuia.
S-a reţinut, că în data de 22 mai 2007 a fost organizată o nouă activitate de supraveghere. Astfel colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul în zona străzii Plevnei la barul J. La un moment dat a intrat în bar pentru a merge la toaletă şi la o masă l-a văzut pe inculpat, pe colaborator, pe numitul J.S. şi încă o fată. Nu a văzut ca inculpatul să părăsească barul, fiind posibil totuşi ca acesta să se fi întâlnit cu cineva în curtea interioară a barului. La miezul nopţii cei patru au părăsit barul, colaboratorul a plecat singur, astfel că în zona B-dul Griviţei s-au întâlnit, împrejurare în care colaboratorul i-a înmânat o bucată staniol în care se aflau urme vegetale.
Audiat în cursul judecăţii, martorul a confirmat aceeaşi poziţie procesuală şi a arătat că a supravegheat activitatea colaboratorului A. în datele de 25 septembrie 2006 şi 22 mai 2007, conform celor de mai sus.
În data de 25 septembrie 2006 a fost contactat de inculpat, acesta spunându-i că îi poate vinde în cursul acelei zile o cantitate de haşiş. S-au întâlnit în acea seară, inculpatul venind cu autoturismul împreună cu G.R. şi H. şi cu toţii s-au deplasat în comuna Prejmer, la ieşire spre Lunca Câlnicului unde era organizată o petrecere, unde erau invitate mai multe persoane, loc în care s-a consumat haşiş. Seara au plecat de la acea locuinţă în aceeaşi formaţi, în Braşov R. şi H. au coborât, el împreună cu inculpatul s-au deplasat la locuinţa sa (a colaboratorului) unde a stat aproximativ o oră, iar la plecare i-a înmânat un pachet de ţigări în interiorul căruia i-a spus că se află ce i-a promis, pentru acesta plătind suma de 150 lei. Pachetul de ţigări a fost predat organelor judiciare.
În data de 27 noiembrie 2006 a fost contactat de inculpat care i-a cerut să se întâlnească. S-a întâlnit cu inculpatul în jurul orelor 16,00 în faţa imobilului unde locuieşte, inculpatul fiind cu autoturismul împreună cu R. şi H. Pe drum au făcut nişte cumpărături pentru grătar şi s-au deplasat în comuna Prejmer pentru a face un grătar la H. La petrecere inculpatul a scos o punguţă de nailon despre care le-a spus că este un haşiş superior, inculpatul a confecţionat nişte ţigări ce au fost fumate de el, R. şi H. în jurul orelor 19,30 au plecat de la petrecere, toţi trei şi s-au deplasat la locuinţa sa, unde au consumat băuturi alcoolice de la petrecere. La plecare inculpatul i-a înmânat o punguţă din material plastic în care se aflau urme vegetale, pentru acestea nu a plătit nicio sumă de bani.
În noaptea de 23 decembrie 2006 a primit un mesaj telefonic în care R. îi comunica să ia legătura cu inculpatul. Cu câteva zile în urmă discutase cu inculpatul şi acesta i-a spus că îi poate face rost de ceva droguri mai tari. În dimineaţa zilei de 23 decembrie 2006 a încercat să ia legătura cu inculpatul, dar nu a reuşit. După amiaza a discutat cu el şi acesta i-a cerut să vină la locuinţa sa. Astfel s-a deplasat la locuinţa inculpatului unde erau mai multe persoane cu care urma inculpatul să plece pentru sărbătorile de iarnă. Inculpatul s-a deplasat într-o cameră din care i-a adus o punguliţă în care se aflau două pastile, pentru acestea plătind 100 RON. Punguliţă a fost predată organelor de poliţie.
În data de 27 decembrie 2006, după amiaza a fost contactat telefonic de către inculpat care i-a spus că îi poate vinde o cantitate mai mare de pastile. Au discutat la domiciliul inculpatului despre preţ şi cantitate. Pe la miezul nopţii, inculpatul a venit la domiciliul său şi în holul imobilului i-a înmânat o pungă cu 10 pastile contra sumei de 600 RON. Pastilele au fost predate organelor de poliţie.
În data de 17 ianuarie 2007 a fost contactat de inculpat care i-a comunicat că îi mai poate procura pastile de acelaşi gen. În jurul orelor 18,00 s-a deplasat pe Calea Bucureşti, la M.D. unde l-a aşteptat pe inculpat o oră şi jumătate. La un moment dat l-a sunat pentru a vedea unde este, inculpatul spunându-i că le ia din altă parte. La scurt timp, inculpatul l-a sunat pe telefon, el a ieşit afară, s-a urcat în maşina inculpatului, autoturismul D. de culoare vişinie, inculpatul i-a spus că i-a adus 20 de pastile că îi va da 17 pastile, trei fiind în contul combustibilului, le-a luat şi a plătit pentru acestea 300 euro.
În data de 22 mai 2007 inculpatul l-a contactat telefonic şi l-a chemat la un bar pe strada Plevnei. S-a deplasat la barul J. unde era inculpatul, un băiat despre care a aflat ulterior că se numeşte J.S., care era însoţit de prietena sa. La un moment dat, inculpatul l-a întrebat pe el şi pe J. ce cantitate vor, fiecare răspunzând că are la el suma de 100 RON. Inculpatul a lipsit 15 minute, a revenit, le-a făcut semn să îl urmeze în toaleta barului, unde au mers pe rând. Inculpatul i-a predat o pungă în care se aflau urme vegetale ce ulterior au fost predate organelor de poliţie.
Instanţa de fond a apreciat că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, rezultând un puternic dubiu în ceea ce priveşte comiterea faptelor de care este învinuit în prezentul dosar. Nimeni nu poate fi considerat vinovat atât timp cât acuzaţia nu a fost probată mai presus de orice dubiu rezonabil. Principiul "testis unus testis nullus" obligă valoarea probantă a probei numai în măsura în care se coroborează şi cu alte probe. În plus, prezumţiile simple nu sunt apte să conducă la stabilirea vinovăţiei unei fapte, indiferent de gravitatea acesteia. Faptul că între colaboratorul cu identitate protejată şi inculpat au avut loc întâlniri, fie doar cu acesta, dar de cele mai multe ori şi cu alte persoane, ori faptul că i s-au predat bani colaboratorului cu identitate protejată pentru efectuarea unor cumpărări de droguri autorizate, ori că după întâlniri dintre inculpat şi colaboratorul cu identitate protejată, acesta a predat organelor de poliţie substanţe care expertizate s-a stabilit că reprezintă droguri de risc sau de mare risc, sunt aspecte care nu sunt susţinute şi de alte probe apte să confirme aceste stări de fapt.
În aprecierea învinuirii ce se aduce inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere că atunci când vinovăţia nu este stabilită cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie este aceea care împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare. Deducţiile şi presupunerile investigatorilor sub acoperire sau declaraţia colaboratorul cu identitate protejată, nu pot duce la stabilirea cu certitudine a realităţii şi nu pot sta la baza unei soluţii de condamnare, după cum nici prezumţiile organelor judiciare nu pot justifica o asemenea soluţie. A acorda valoare de fapt unei prezumţii de fapt că la datele de mai sus, conform singurei declaraţii a colaboratorul cu identitate protejată, inculpatul i-a predat droguri de risc şi de mare risc, înseamnă a admite ca dovedite împrejurări ori situaţii puse în sarcina inculpatului fără să existe administrate probe directe sau indirecte cu privire la ele. Inculpatul nu a recunoscut acuzaţiile aduse, acesta nu are obligaţia să îşi probeze nevinovăţia, ci organele judiciare prin probe certe şi concludente trebuie să dovedească comiterea faptelor şi forma de vinovăţie recunoscută de lege. Prezumţiile de fapt nu sunt probe şi ca atare, singular, nu pot forma convingerea judecătorului cu privire la existenţa unei infracţiuni şi a vinovăţiei ori nevinovăţiei celui supus judecăţii. Faptele imputate, ca şi vinovăţia, se dovedesc numai prin probe. Prezumţiile nu sunt decât raţionamente logice, tocmai de aceea doar unite cu alte probe (nu doar o probă singulară care emană de la un interpus al organelor judiciare) ele pot susţine o concluzie certă, confirmată de întregul probatoriu. La dosar nu este nicio altă dovadă directă sau indirectă a predării vreunui obiect/colet/substanţă între colaboratorul cu identitate protejată şi inculpat. Marea majoritate a posibilelor tranzacţii au avut loc în mediul privat, locuinţa colaboratorului, autoturism (taxi) şi două în locuri publice. Faptul că nu s-a reuşit probarea efectivă a acestor acte, chiar dacă acestea au fost reale, acest fapt profită acuzatului, conform principiului in dubio pro reo.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT-Serviciul Teritorial Braşov.
Prin Decizia nr. 30/Ap din 05 martie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.Z.G., în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 253/S din 11 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov, care a fost menţinută.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, este reglementat dreptul la un proces echitabil.
Convenţia enumera două feluri de garanţii ale dreptului la un proces echitabil: unele de natură materială şi altele de natură procedurală, menite să asigure eficienţă celor din prima categorie. Pentru a realiza o protecţie eficientă a drepturilor omului, nu este suficientă consacrarea unor drepturi materiale. Este la fel de necesară existenţa unor garanţii fundamentale de procedură de natură să întărească mecanismul de apărare a acestor drepturi. Acesta este obiectul principal al art. 6 din Convenţie.
În prezenta cauză, Curtea a reţinut că întreg ansamblul probator îşi are originea în relatările colaboratorului sub acoperire, relatări ce sunt cuprinse în procesele-verbale întocmite de către investigatori. Ulterior, aceleaşi aspecte de fapt cuprinse în aceste procese-verbale au fost menţionate de către colaboratorul "A." şi de către investigatorii sub acoperire "M." şi " V." şi cele din cursul cercetării judecătoreşti. În ceea ce priveşte procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, acestea nu oferă elemente de probă care să conducă la susţinerea acuzării, de altfel parchetul nici măcar nu a făcut referire la acestea decât generic, fără a indica sau preciza care sunt elementele de fapt care ar putea să-l incrimineze pe inculpat.
În aceste condiţii, nu se poate susţine că suntem în prezenţa unor probe suficiente, deci a mai multor probe care să susţină acuzarea, câtă vreme, în fapt, suntem doar în prezenţa declaraţiei colaboratorului "A." care a avut contact direct cu inculpatul şi a intrat în anumite relaţii cu acesta.
Dreptul înscris în art. 6 parag. 3 lit. d), respectiv dreptul oricărui acuzat de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării, constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa. Acest drept constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil.
În prezenta cauză, cum a reţinut şi Tribunalul Braşov, declaraţia de martor a numitului "A." - colaboratorul investigatorilor sub acoperire, nu poate constitui singurul element de probă pe care să se poată fundamenta o soluţie de condamnare a inculpatului R.Z.G.
Deşi s-ar putea susţine de către acuzare faptul că probaţiunea din prezenta cauză nu este dată numai de declaraţia colaboratorului investigatorilor sub acoperire - în acest sens fiind întocmite mai multe procese-verbale în cele 4 dosare de urmărire penală, Curtea nu a putut să nu observe că:
- declanşarea prezentului proces penal a fost urmarea "unor activităţi specifice" din data de 22 septembrie 2006 ale lucrătorilor din cadrul Direcţiei generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigada Braşov, în urma cărora "s-au obţinut date conform cărora R.Z.G. este implicat în traficul şi consumul de droguri de risc şi de mare risc";
- urmare a acestor activităţi specifice ce nu pot fi încadrate în niciun mijloc de probă ce ar putea oferi elemente de fapt care să poată fi analizate în întreg contextul faptic al cauzei prin coroborare, în aceeaşi dată de 22 septembrie 2006 au fost introduşi în cauză investigatorii sub acoperire "M." şi "V." şi colaboratorul acestora "A.";
- toate procesele-verbale întocmite în etapa actelor premergătoare şi, ulterior, al urmăririi penale, au avut la bază o stare de fapt ce a fost percepută doar de colaboratorul "A.", acesta fiind cel care se întâlnea cu inculpatul şi persoanele din anturajul acestuia din urmă.
Potrivit art. 6 parag. 1 din Convenţie, "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa".
Împotriva Deciziei nr. 30/Ap din 05 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.Z.G., a declarat prezentul recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 al C. proc. pen., respectiv hotărârile atacate sunt nelegale deoarece în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de reprezentantul Ministerului Public prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 5 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de reprezentantul Ministerului Public, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului prin invocarea art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii", Înalta Curte apreciază că nu are posibilitatea de a examina această critică în condiţiile în care art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, în forma aplicabilă prezentei cauze, reglementează doar motive de casare care vizează chestiuni de drept, astfel încât criticile privind greşita achitare a inculpatului R.Z.G. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, prin reanalizarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele de fond şi apel, excede cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior/întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
Cu privire la soluţia dispusă de instanţa de fond şi menţinută în apel, privind achitarea inculpatului R.Z.G. în baza art. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Serviciul Teritorial Braşov împotriva Deciziei penale nr. 30/Ap din 05 martie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.Z.G.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 482/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 425/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
