ICCJ. Decizia nr. 482/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 482/2014
Dosar nr. 306/36/2013
Şedinţa publică din 7 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 134 din 21 martie 2012 pronunţată în dosarul nr. 14394/118/2011, Tribunalul Constanţa a hotărât:
"În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen.:
Condamnă pe inculpatul S.D. la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului S.D.
În baza art. 862 C. pen., fixează termen de încercare de 4 (patru) şi 6 (şase) luni.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul S.D. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Constanţa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., admite în parte pretenţiile civile formulate în cauză.
Obligă pe inculpatul S.D. la suma de 267.901 RON, cu titlul de despăgubiri civile (constând în 174 605 RON impozit pe profit şi 93.296 T.V.A)."
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că:
Inculpatul S.D. a deţinut calitatea de asociat unic şi administrator, în perioada 17 aprilie 2008 şi până la data de 13 octombrie 2008, la S.C. P.M. S.R.L. cu sediul în Târguşor, Jud. Constanţa, înmatriculată la ORC sub nr. J13/1430 din 17 aprilie 2009, C.U.I. 23748303, societate al cărei obiect de activitate 1-a reprezentat "comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor".
În perioada 02 - 25 septembrie 2008 inculpatul S.D. a vândut marfa, respectiv grâu către S.C. P.T. S.R.L. Constanţa în baza a zece facturi fiscale (existente la dosarul cauzei), în valoare totală de 492.328,07 RON.
Marfa a fost comercializată prin intermediul societăţii P.M. S.R.L. Târguşor, administrată de inculpatul S.D., fără ca facturile fiscale sus-menţionate să fie înregistrate în evidenţele contabile.
2. La data de 02 septembrie 2008, inculpatul S.D. a vândut marfa, respectiv muştar către S.C. S.C. S.R.L. Constanţa conform facturii fiscale seria PROD nr. 45 din 02 septembrie 2008, în valoare de 84.000 RON.
Marfa a fost comercializată prin intermediul societăţii P.M. S.R.L. Târguşor, administrată de inculpatul S.D., fără ca factura fiscală sus-menţionată să fie înregistrată în evidenţele contabile.
La datele de 05 şi 08 septembrie 2008, S.C. S.C. S.R.L. Constanţa a achitat, prin bancă contravaloarea mărfii achiziţionată, în două tranşe, respectiv 60.000 RON şi 20.000 RON, prin Banca U.T.
3. Ulterior, în perioada 10 septembrie - 05 octombrie 2008, inculpatul S.D. a vândut marfa, respectiv fier vechi către S.C. T. S.R.L. N.B. conform facturii fiscale seria PROD nr. 4 din 10 septembrie 2008 şi seria PROD nr. 19 din 05 octombrie 2008, ambele în valoare totală de 6.411,80 RON.
Marfa a fost comercializată prin intermediul societăţii P.M. S.R.L. Târguşor, administrată de inculpatul S.D., fără ca cele două facturi fiscale sus-menţionate să fie înregistrate în evidenţele contabile.
4. În perioada 31.08 - 07 octombrie 2008, inculpatul S.D. a vândut marfa, respectiv fier vechi către S.C. R.V. S.A. com. Bujoreni jud. Vâlcea - punct de lucru Constanţa, conform celor 15 facturi fiscale, în valoare totală de 593.841,30 RON.
Marfa a fost comercializată prin intermediul societăţii P.M. S.R.L. Târguşor, administrată de inculpatul S.D., fără ca cele 15 facturi fiscale să fie înregistrate în evidenţele contabile.
Prin neînregistrarea veniturilor realizate din livrările de marfa - cereale - grâu, muştar şi fier vechi conform celor 18 facturi fiscale ridicate de la clienţii S.C. S.C. S.R.L. Constanţa, S.C. T. S.R.L. N.B. şi S.C. R.V. S.A. com. Bujoreni jud. Vâlcea - punct de lucru Constanţa S.C. P.M. S.R.L. Târguşor a diminuat valoarea creanţei fiscale reprezentând impozit pe profit cu suma de 107.334 RON iar taxa pe valoare adăugată este în sumă de 13.412 RON.
Astfel, prin neînregistrarea celor 18 facturi fiscale emise în favoarea S.C. S.C. S.R.L. Constanţa, S.C. T. S.R.L. N.B şi S.C. R.V. S.A. com. Bujoreni jud. Vâlcea - punct de lucru Constanţa, în perioada 31 august 2008 - 07 octombrie 2008, societatea P.M. S.R.L. Târguşor s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat în suma de 120.746 RON, respectiv 13.412 RON TVA şi 107.334 RON impozit pe profit. Accesoriile, respectiv dobânzi, majorări şi penalităţi, în valoare de 111.452 RON au fost calculate până la data de 05 august 2011, data încheierii actului de control.
Împotriva sentinţei, partea civilă Statul Român prin ANAF prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a formulat apel deoarece instanţa de fond nu a acordat obligaţiilor fiscale accesorii, deşi s-au solicitat de către partea civilă, respectiv dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente impozitului pe profit şi TVA în sumă de 254.223 RON, sumă la care inculpatul trebuia să fie obligat în condiţiile O.G. nr. 92/2003.
Curtea de Apel Constanţa a constatat că referitor la majorările de întârziere solicitate şi în cazul infracţiunilor de "evaziune fiscală" prejudiciul cauzat cuprinde atât paguba efectiv, cât şi beneficiul nerealizat, acesta din urmă neputând fi acoperit decât prin perceperea majorărilor şi penalităţilor de întârziere care constituie o despăgubire a statului pentru încasarea cu întârziere a drepturilor sale care au fost reţinute şi utilizate pe nedrept de către debitor începând cu termenul de plată când se datorau bugetului.
În vederea reparării integrale, eficiente şi a pagubei produse prin faptele ilicite, de evaziune fiscală, se impune obligarea inculpatului atât la plata despăgubirilor pentru paguba efectivă cât şi la plata beneficiului nerealizat prev. de art. 114 - 115 din O.G. nr. 92/2003.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Constanţa a admis apelul formulat de către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 44 din data de 28 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr. 14394/118/2011, a desfiinţat sentinţa apelată şi, rejudecând:
A obligat inculpatul S.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.M. S.R.L. către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanţa şi la plata sumelor aferente debitului principal respectiv 214.475 RON dobânzi şi 39.748 RON penalităţi de întârziere.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs partea civilă care a învederat că instanţele de fond şi apel au obligat pe inculpatul S.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumelor aferente debitului principal, respectiv 214.475 RON şi obligaţiilor fiscale accesorii (penalităţi de întârziere şi dobânzi) în cuantum de 39.748 RON, fără a dispune plata obligaţiilor fiscale accesorii până la data achitării integrale a debitului.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 07 februarie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de la data de 16 mai 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Examinând recursul formulat de partea civilă conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/201, Înalta Curte constată următoarele:
Procurorul a susţinut că recurenta parte civilă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa nu a indicat prin motivele de recurs vreun caz de casare, situaţie în care chiar dacă critica s-ar încadra în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. ar echivala cu luarea în considerare din oficiu a acestui caz, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
În cauză, partea civilă a motivat în scris recursul, prin menţionarea criticilor de nelegalitate, fără a preciza temeiurile legale de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen.
Pentru omisiunea de a indica cazul de casare de către recurent, legea nu prevede o sancţiune procesuală astfel încât instanţa este obligată să examineze criticile dacă acestea se încadrează într-unul dintre cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
De altfel, dispoziţiile art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. nu impun menţionarea expresă a cazurilor de casare, stipulând că recursul trebuie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu excepţia motivelor care vizează cazurile de casare care pot fi examinate din oficiu.
În cauză, motivele de recurs formulate de partea civilă vizează omisiunea instanţei de fond de a obliga pe inculpat la plata obligaţiilor fiscale accesorii (penalităţi de întârziere şi dobânzi) în conformitatea cu O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculate până la data când debitul va fi integral achitat, critică ce poate fi examinată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de recurs, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că partea civilă a motivat recursul în termen, la data de 31 mai 2013, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, stabilit la 06 decembrie 2013.
Examinând criticile formulate de partea civilă prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., constată că prin motivele de recurs se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
De altfel, principiul general care guvernează soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.
Astfel, potrivit art. 119 alin. (1)din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificată şi completată, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În conformitate cu art. 120 alin. (1) din acelaşi act normativ, dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv şi potrivit art. 1201 alin. (1), plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale.
Din examinarea hotărârilor atacate rezultă că instanţele de fond şi apel nu au obligat inculpatul la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal în sumă de 267.901 RON, calculate până la achitarea integrală a debitului, ceea ce reprezintă o greşită aplicare a dispoziţiilor legale anterior menţionate care stipulează că obligaţiile fiscale accesorii aferente debitului principal trebuie calculate până la achitarea integrală a debitului.
Pentru considerentele expuse, în vederea restabilirii legalităţii hotărârilor atacate, în baza art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de partea civilă şi va obliga inculpatul S.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.M. S.R.L. către partea civilă la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal în sumă de 267.901 RON, calculate până la achitarea integrală a debitului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa casează în totalitate Decizia penală nr. 73P din 16 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, şi în parte Sentinţa penală nr. 44 din 28 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa numai cu privire la soluţionarea laturii civile şi rejudecând:
Obligă inculpatul S.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.M. S.R.L. către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal în sumă de 267.901 RON, calculate până la achitarea integrală a debitului.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial, în cuantum de 50 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 531/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 497/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
