ICCJ. Decizia nr. 433/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 433/2014
Dosar nr. 2113/110/2012
Şedinţa publică din 4 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 144/D din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău, s-a dispus:
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului G.I.D. pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită”, la pedeapsa de 1 an închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o durata de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., şi în temeiul art. 71 alin. (5) din acelaşi cod s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii din data de 30 mai 2011.
S-a constatat că s-a restituit martorului denunţător T.P.M. suma de 200 RON, oferită inculpatului cu titlu de mită.
S-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 680 RON, ridicată şi consemnată la C, Bank cu recipisa din 31 mai 2011.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 4.000 RON reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăriri penale astfel cum rezultă din dispozitivul rechizitoriului).
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, Tribunalul Bacău a reţinut:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, nr. 451/P/2011 din 09 aprilie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 2113/110/2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului G.I.D. profesor de matematici la un colegiu din Bacău, fără antecedente penale, pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut în principal că inculpatul, în calitate de profesor, în ziua de 30 mai 2011, în jurul orei 13.00, a primit suma de 200 RON de la eleva denunţătoare T.P.M., pentru a-i încheia situaţia şcolară pe al doilea semestru la disciplina matematică pe care i-o preda, sumă pe care i-o solicitase în acest sens anterior.
Instanţa, examinând probele administrate la urmărirea penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, a reţinut că inculpatul G.I.D. îi preda la disciplina matematică, fiindu-i şi diriginte, martorei denunţătoare T.P.M., elevă în clasa a XII-a. Încă din clasa a Xl-a, pentru că denunţătoarea era slab pregătită la această materie, inculpatul a determinat-o să facă pregătire în particular la matematică, cu el, aşa cum proceda, de altfel şi cu alţi colegi ai denunţătoarei, contra sumei de 25 RON/şedinţă. Aşa a procedat inculpatul şi în primul semestru al anului şcolar 2010-2011, însă în al doilea semestru al acestui an şcolar, i-a pretins denunţătoarei suma de 40 RON/şedinţă, în timp ce colegii săi achitau tot câte 25 RON/şedinţa de pregătire, fapt pentru care denunţătoarea a refuzat să mai facă pregătire cu inculpatul, renunţând la această „formă de învăţământ extraşcolar” după numai 2-3 şedinţe. Această situaţie l-a determinat pe inculpat să o lase pe denunţătoare cu situaţia şcolară neîncheiată la finele semestrului la disciplina matematică şi pentru că nu putea accepta să piardă nişte sume de bani care considerau că i s-ar cuveni de la denunţătoare, i-a pretins acesteia suma de 200 RON pentru a-i încheia situaţia şcolară şi a o promova clasa, astfel denunţătoarea putându-se înscrie la examenul de bacalaureat.
Astfel, deşi pentru clasele a XII-a anul şcolar 2010-2011 s-a încheiat la data de 27 mai 2011, pentru eleva denunţătoare T.P.M. media pe al doilea semestru la disciplina matematică era neîncheiată chiar şi în ziua de 30 mai 2011, la momentul efectuării surprinderii în flagrant delict.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauza rezultă că inculpatul îi determina pe elevii cu situaţie de corigenţă la matematică să se prezinte la şedinţe de pregătire în afara programei şcolare, cu el, contra cost, preţul practicat pentru acestea fiind de 25 RON/şedinţă, şedinţă care ar fi trebuit să aibă o durată de două ore, însă uneori durata reală a acestor şedinţe era cu mult mai scurtă. Inculpatul le solicita elevilor să-i plătească şedinţele de pregătire extraşcolară la disciplina matematică, chiar şi atunci când aceştia nu se prezentau la orele de pregătire. Mai mult, inculpatul solicita ca plata pentru aceste şedinţe de pregătire să fie efectuată anticipat, „negociind” anterior numărul şedinţelor de pregătire pe care este dispus fiecare să-l facă, în funcţie şi de nivelul de pregătire al elevului la disciplina matematică.
În aceeaşi modalitate a procedat inculpatul şi cu martora denunţătoare T.P.M., respectiv după ce a evaluat-o cu note de netrecere a clasei, inculpatul a apreciat în mod unilateral şi fără drept că aceasta ar trebui să urmeze un număr de 5 şedinţe, contra a 40 RON fiecare, schimbând şi tariful practicat până atunci, dar numai în raport de această elevă, nu şi de alţii aflaţi în situaţii şcolare similare, denunţătoarea având părinţii plecaţi la lucru în străinătate. După ce denunţătoarea s-a prezentat la prima şedinţă, pentru că aceasta nu i-a adus întreaga sumă de 200 RON (echivalent al tuturor celor 5 şedinţe, la preţul unilateral stabilit şi chiar dacă aşa-zisa pregătire nu fusese începută), inculpatul i-a solicitat să plece, refuzând oferta parţială de 80 RON a denunţătoarei şi solicitând plata în avans a întregii sume.
În ziua de 27 mai 2011, odată cu încheierea anului şcolar pentru elevii claselor a XII-a, profesorul inculpat i-a spus explicit elevei denunţătoare că nu o va trece clasa până ce nu va veni cu suma de 200 RON. De altfel, din declaraţiile denunţătoarei reiese faptul că acelaşi comportament l-a avut profesorul inculpat în cauză şi la finele anului şcolar anterior, când ea trebuia să absolve clasa a Xl-a.
La data de 30 mai 2011, în jurul orei 12.45, eleva denunţătoare s-a prezentat la colegiu pentru a-l căuta pe profesorul inculpat - întrucât acesta urma să intre în şedinţa consiliului profesoral, până la care trebuiau lămurite toate situaţiile şcolare rămase neîncheiate - şi a-i remite suma de 200 RON, compusă dintr-o bancnotă de 100 RON şi 2 bancnote a câte 50 RON, a fost capcanată cu praf galben fluorescent şi cu inscripţia „MITĂ”. Inculpatul se afla în cancelaria profesorilor, în discuţie, şi a ieşit din birou fără a fi chemat de eleva denunţătoare, apreciind timpul în care aceasta va parcurge distanţa de la intrarea în şcoală până la cancelarie. Inculpatul a fost surprins după numai câteva minute, în flagrant, având asupra sa cele trei bancnote capcanate, iar urme de praf galben fluorescent au fost descoperite atât pe palmele mâinilor sale, cât şi pe partea laterală a buzunarului din partea dreaptă al pantalonului. În apărare, inculpatul, atât la urmărirea penală, cât şi la instanţă a negat săvârşirea faptelor pentru care a fost cercetat, invocând împrejurarea că a procedat legal în legătură cu eleva T.P.M. Astfel, susţine inculpatul, probele existente la dosar nu conduc la concluzia că ar fi comis fapte penale, că este nevinovat, că nu a avut intenţii infracţionale, suma de bani de care se vorbeşte şi pentru care s-a realizat flagrantul reprezintă o datorie veche a elevei T.P.M. pentru orele de pregătire suplimentară la materia matematică.
În esenţă, inculpatul confirmă desfăşurarea faptelor din ziua de 30 mai 2011, aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare, însă în apărare susţine că suma de 200 RON nu reprezenta „mită”, ci că în realitate reprezenta contravaloarea meditaţiilor efectuate cu martora T.P.M. şi, deci, nu ar fi întrunite elementele constitutive - sub aspectul laturi subiective - a infracţiunii reţinute, de luare de mită.
Însă, instanţa a reţinut că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, a negat săvârşirea faptei, şi chiar dacă s-ar admite ca reală ipoteză a apărării sale, totuşi din studierea catalogului clasei a XII-a reiese faptul că la ora 13.00 eleva denunţătoare nu avea încă încheiată situaţia şcolară la disciplina matematică, ceea ce ne-ar conduce la varianta logică a unui eventual şantaj, nelegal şi nedeontologic în procesul didactic de învăţământ, ipoteză susţinută în subsidiar şi de inculpat. Astfel de practici sunt de natură a stârni indignare publică şi a arunca o notă de neîncredere asupra întregului colectiv profesoral, în desfăşurarea procesului de învăţământ din ţara noastră. Mai mult, distincţia între infracţiunea de luare de mită şi infracţiunea de şantaj constă în faptul că, în cazul celei dintâi, primirea unor sume de bani sau a altor foloase are loc în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii ori al întârzierii de a îndeplini un act de serviciu sau în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, iar în cazul celei de-a doua, primirea folosului injust se realizează prin simpla constrângere a persoanei vătămate, nelegată de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului.
În cauză, inculpatul- profesor a determinat-o pe victimă, un elev al său, să-i plătească o sumă de bani, ameninţând-o că altfel va îndeplini unele acte ce intrau în sfera atribuţiilor sale de serviciu care vor putea avea ca efect nepromovarea victimei a anului şcolar. Pentru aceste considerente această faptă constituie infracţiunea de luare de mită, nu cea de şantaj.
Astfel, instanţa nu a reţinut apărările inculpatului deoarece declaraţiile inculpatului sunt oscilante, nesincere şi neverosimile şi nici nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În acest sens, instanţa a reţinut că deşi în declaraţia de la urmărirea penală dată imediat după flagrant, în 30 aprilie 2012, inculpatul a arătat că „nu-mi amintesc datele la care eleva T.P.M. a venit la pregătire însă am notate în agendă toate şedinţele. Nu am însă notate şedinţele pe care le-am făcut din luna aprilie încoace”, în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată mult mai târziu, inculpatul a arătat foarte exact că a efectuat 4 şedinţe de meditaţii cu eleva T.P.M., respectiv la datele: I - la sfârşitul lunii aprilie 2012, 11-10 mai, III - 17 mai, IV - 23 mai, iar fiecare şedinţă costa 40 RON, dar fără a mai prezenta agenda invocată.
De asemenea, în declaraţia de la urmărirea penală inculpatul arată că eleva T.P.M. nu a achitat contravaloarea celor 4 şedinţe şi că urma să primească suma în dimineaţa zilei de 30 mai 2011, înainte de ultima şedinţă de consiliu profesoral deoarece aşa i-a spus martora - că ar avea banii numai în ziua de luni - însă inculpatul nu a explicat convingător de ce trebuia ca suma să fie plătită până la intrarea în şedinţa de consiliu de la ora 13.30 din 30 mai 2011 - după cum rezultă şi din convorbirile interceptate autorizat - din moment ce chiar în declaraţia sa inculpatul a arătat că oricum urma să se întâlnească cu toţi elevii ulterior şedinţei de consiliu pentru pregătirea bacalaureatului, iar, pe de altă parte, dacă suma primită ar fi reprezentat contravaloarea orelor de pregătire inculpatul nu trebuia să o condiţioneze pe elevă, ci putea obţine suma şi după încheierea anului şcolar, ceea ce dovedeşte încă o dată scopul ilicit al primirii sumei de 200 RON de la martora denunţătoare, scop confirmat şi de declaraţia martorei denunţătoare T.P.M. potrivit căreia „în data de 27 mai 2011 când a ieşit din clasa am mers după inculpat şi mi-a spus textual că dacă nu vin cu banii nu intru la bacalaureat”.
Inculpatul recunoaşte că în data de 27 mai 2011 situaţia şcolară a elevei T.P.M. nu era încheiată la disciplina matematică, deşi pe 30 mai 2012 era şedinţa de consiliu profesoral şi că atât elevei T.P.M., cât şi altor 7-8 elevi cu probleme la matematică, inculpatul le-a mai dat un test în data de 27 mai 2011, însă nu i-a comunicat nota obţinută martorei T.P.M., spre deosebire de ceilalţi elevi, însă explicaţia pentru acest mod incorect de a proceda oferită de inculpat este neverosimilă, având în vedere că din procesul-verbal întocmit de organele de urmărire penală rezultă că deşi în catalogul verificat apare menţionat la eleva T.P.M. nota 3, în lucrările ridicate nu s-a găsit şi testul din 27 mai 2011 susţinut de eleva T.P.M. notat cu nota 3, ci numai alte 3 teste, note care însă nu s-au regăsit menţionate în catalog. Aceasta arată că explicaţia inculpatului că în 30 mai 2011 a primit suma de bani ce reprezenta contravaloarea orelor de meditaţii şi i-a urat elevei T.P.M. succes la bacalaureat „nu este credibilă din moment ce în catalog apare nota 3, deci o notă de nepromovare la matematică şi deci de neintrare în examenul de bacalaureat”.
De asemenea, inculpatul susţine că eleva T.P.M. îi datora suma de 160 RON, iar aceasta i-a predat 200 RON - cum susţine martora că se înţelesese anterior cu inculpatul - iar explicaţia oferită nu este verosimilă - anume că nu a fost atent cât i-a predat eleva - deoarece având în vedere că toţi ceilalţi elevi care au făcut efectiv pregătire cu inculpatul plăteau 25 RON pe şedinţa de meditaţii - conform evidenţei din agenda inculpatului ridicată la percheziţie şi declaraţiile martorilor B. şi R.S., nu există nici o explicaţie logică de ce eleva T.P.M. ar fi trebuit să plătească 40 RON pe şedinţă. De altfel, şi explicaţia oferită de inculpat pentru situaţia elevului B.M., care neavând bani nu s-a mai prezentat la întâlnirea stabilită tot în 30 mai 2011 - conform convorbirii interceptată dintre acesta şi martora T.P.M. - nu este credibilă - anume că acesta a rămas corigent la matematică pentru că avea absenţe, deoarece nota la disciplina de învăţământ - în speţă matematica - nu are legătură cu prezenţa sau absenţa elevului, ci cu nivelul cunoştinţelor la acea disciplină.
În plus, chiar şi explicaţiile pentru suma de 680 RON - găsită de organele de urmărire penală la percheziţia efectuată - în servieta inculpatului sunt contradictorii şi neverosimile deoarece în declaraţia de la instanţă inculpatul arată că suma de bani a fost adunată cu aproximativ 2 săptămâni anterior de la clasă pentru plata diplomelor ce trebuiau eliberate la sfârşitul anului, suma adunată în bancnote mici găsite la percheziţie şi predată anterior în bancnote mari la secretariat şi pentru care a primit chitanţă de la secretariatul liceului, însă pe de o parte inculpatul nu a făcut proba susţinerilor, respectiv nu a prezentat o asemenea chitanţă pe numele său eliberată de liceu pentru suma de 680 RON, iar, pe de altă parte, cu privire la această sumă inculpatul a oferit o cu totul altă explicaţie, respectiv a arătat că nu ştie cu exactitate ce sumă deţine şi că trebuia să plătească nişte facturi, că mai primise între timp câte 100 RON de la alte fete cu care făcuse pregătire”. Iniţial inculpatul a declarat că în portofel deţine suma de circa 300 RON, după care a spus că este vorba de 500 RON, dar în interiorul portofelului a fost descoperită suma de 680 RON, bancnote care nu erau adunate la un loc, ci erau împăturite separat, câte una - două, în special cele de câte 100 RON şi 50 RON, ceea ce oferă indicii importante a repetabilităţii situaţiei descrise şi în raport de alţi elevi, neconfirmate însă de probe pe parcursul anchetei.
În consecinţă, pentru argumentele mai sus reţinute, susţinerile inculpatului au fost înlăturate de instanţă ca nesincere şi de circumstanţă, având drept scop înlăturarea sau diminuarea răspunderii penale.
În drept, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că sunt probe temeinice, în sensul precizat de art. 681C. proc. pen., că inculpatul a săvârşit cu gradul de vinovăţie al intenţiei directe, o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., şi se probează cu următoarele mijloace de probă: sesizarea organelor judiciare; denunţul şi declaraţiile elevei denunţătoare; procesul-verbal de capcanare a sumei de 200 RON oferită ca mită; procesul-verbal de prindere în flagrant delict şi planşa foto aferentă, imaginile fiind fixate şi pe suportul de memorie tip CD ataşat dosarului cauzei; mai multe „referate” şi „procese-verbale”, datate 27 mai 2011, ridicate de la inculpat cu ocazia flagrantului; chitanţe şi recipisa de consemnare la C. Bank a sumei de 680 RON ridicată de la inculpat cu aceiaşi ocazie; procesul-verbal de percheziţie asupra genţii personale a inculpatului şi plic conţinând cele consemnate în acesta, cu excepţia sumei de 680 RON, consemnată la C. Bank; dovada de restituire a sumei de 200 RON denunţătoarei; adresa cu relaţii cu privire la predarea situaţiilor şcolare şi momentul organizării şedinţei consiliului profesoral; procesul-verbal de verificare a situaţiei şcolare a denunţătoarei la disciplina matematică; procesul-verbal de verificare a situaţiei şcolare a altor elevi din clasa a XII-a, aflaţi într-o situaţie şcolară similară, la aceiaşi disciplină; dovada de restituire a catalogului unităţii de învăţământ; procesul-verbal de verificare a notării din catalog şi a documentelor identificate asupra inculpatului la momentul prinderii în flagrant a acestuia; declaraţiile martorilor: L.R.Ş., B.I.A., C.C.A., C.L.A.D., C.A.L. şi R.S.V.C. din faza urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti; procesele-verbale de redare în forma scrisă a convorbirilor interceptate, ordonanţa provizorie de interceptare şi înregistrare a acestora, încheierea de confirmare a ordonanţei, referatul cu propunere în acest sens şi suportul pe care sunt fixate comunicările, toate coroborate cu declaraţiile denunţul şi declaraţiile elevei denunţătoare T.P.M. şi ale in inculpatului, din care rezultă atitudinea nesinceră şi oscilantă a inculpatului.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, împrejurările concrete în care au fost săvârşite, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Deşi obiectul material al infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului este de o valoare relativ redusă, totuşi fapta profesorului de matematică în discuţie prezintă un grad de pericol social ridicat, iar aplicarea unei sancţiuni penale, în raport de o atare situaţie de fapt, este necesară în a descuraja astfel de practici. Periculozitatea socială a inculpatului este cu atât mai mare cu cât inculpatul avea convingerea că elevul denunţător îi va remite suma de bani solicitată, întrucât, fără a-i pune o notă de trecere şi a-i încheia media pe semestrul al II-lea la disciplina sa, elevul în cauză nu se putea înscrie la examenul de bacalaureat, elevul denunţător fiind în anul terminal al liceului.
Chiar dacă inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, s-a reţinut că nu posedă antecedente penale şi până la data de 30 mai 2011, s-a bucurat de aprecierea colegilor de serviciu şi a conducerii instituţiei, în raport de conduita sa profesională, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. În acest sens, instanţa a avut în vedere înscrisurile depuse de inculpat în apărare referitoare la pregătirea profesională a inculpatului, atât la nivelul studenţiei (terminând facultatea ca şef de promoţie), cât şi pe mai departe pe parcursul desfăşurării activităţii didactice, copii xerox ale certificatelor de naştere a celor doi copii minori ai săi, diploma de licenţă (absolvită fiind facultatea cu nota 10.00), certificate de acordare a gradului didactic I, adeverinţă de masterat, adeverinţă eliberată de colegiulunde îşi desfăşoară activitatea inculpatul (cu calificativele de „foarte bine”), patru atestate de formare continuă a personalului didactic, două adeverinţe de participare a inculpatului la concursul, faza judeţeană, de evaluator al concursului, şi şapte xerocopii ale coperţilor culegerilor de matematică la care dl. profesor a publicat şi cu care a colaborat.
Faţă de aceste date, instanţa a apreciat că în favoarea inculpatului poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu efecte în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, ce poate fi coborât sub limitele minime prevăzute de textul de lege încriminatoare.
S-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. La stabilirea pedepsei accesorii instanţa a ţinut seama că gravitatea faptei şi persoana inculpatului nu justifică interzicerea şi a dreptului la vot şi a dispus în consecinţă.
S-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. - privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei - reeducarea inculpatului putând fi realizată şi fără executarea efectivă a sancţiunii penale.
S-a stabilit termen de încercare conform art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen.
S-a făcut şi aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 30 mai 2011.
S-a constatat că s-a restituit martorului denunţător T.P.M. suma de 200 RON, oferită inculpatului cu titlu de mită, prin ordonanţă de către procuror deoarece faţă de aceasta a intervenit cazul de excepţie prevăzut de art. 255 alin. (3) C. pen., denunţătoarea denunţând fapta de dare de mită anterior comiterii faptei ca urmare a constrângerii sale către inculpatul G.I.D.
Având în vedere şi prevederile art. 109 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 680 RON, ridicată la percheziţie în faza cercetărilor penale şi consemnată la C. Bank cu recipisa din 31 mai 2011, deoarece în final nu s-a dovedit că are legătură cu prezenta cauza, al cărei obiect este limitat, conform art. 317 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată a declarat apel în termen legal inculpatul G.I.D., pentru netemeinicie, motivele de apel fiind detaliate în considerentele prezentei decizii penale.
Prin decizia penală nr. 157 din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel Bacău în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de G.I.D., împotriva sentinţei penale nr. 144/D din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău, cu privire la condamnarea inculpatului, la aplicarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 81 C. pen. art. 82 C. pen., art. 359 C. proc. pen. corob. cu art. 83 C. pen., art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen., art. 71 C. pen. şi la aplicarea art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a desfiinţat sentinţa penală sub aceste aspecte şi, în rejudecare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul G.I.D., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Au fost menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în faţa instanţei de fond şi în recurs, rămân în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 52 C. proc. pen., dispoziţii care consacră prezumţia de nevinovăţie, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. În cazul în care probele referitoare la vinovăţie nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăţia inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluţia ce se impune este achitarea inculpatului de către instanţa de judecată.
Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale, cu cele administrate nemijlocit în cursul judecăţii, inclusiv la cererea inculpatului G.I.D. prima instanţa a reţinut o situaţie de fapt identică cu cea avută în vedere de procuror la momentul trimiterii în judecată a inculpatului, însă în pofida unui probatoriu complet şi amplu administrat prima instanţă, probe testimoniale în principal care infirmă în totalitate actul de inculpare, a constatat că în cauză există probe certe şi directe de vinovăţie a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
Conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen., „inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia”. Potrivit art. 69 C. proc. pen. „declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.
Instanţa de apel a reţinut că nu există probe certe de vinovăţie ale inculpatului G.I.D., respectiv nu există nicio dovada certă a împrejurării relatate de eleva denunţătoare că inculpatul apelant a pretins denunţătoarei T.P.M. sau celorlalţi elevi al căror diriginte era la data faptelor, diferite sume de bani cu titlu în scopul asigurării promovării anului şcolar sau încheierii mediei la disciplina predată de inculpat.
Acţiunea de pretîndere reclamată nu a fost neechivoca şi nu a manifestat neîndoielnic intenţia inculpatului de a condiţiona de ea îndeplinirea efectuării unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu (promovarea elevei denunţătoare). Sumele de bani primite de la denunţătoare au constituit remunerarea orelor de pregătire asigurate de inculpat în timpul sau liber şi nu pot face obiectul material al infracţiunii de luare de mită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând în esenţă casarea deciziei penale şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Motivele de recurs au fost formulate cu respectarea dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) teza I C. proc. pen., fiind invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor legii de punere în aplicare a C. proc. pen., recursurile aflate în curs de judecată la data de 01 februarie 2014 declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, aceasta fiind singura situaţie tranzitorie în care se va continua aplicarea legii de procedură anterioare referitoare la recurs.
Prin urmare, prezentul recurs va fi examinat prin prisma dispoziţiilor C. proc. pen. anterior.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Instanţa reţine că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicărea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Ministerul Public a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare prin pronunţarea unei hotărâri de achitare a inculpatului, fără a proceda la administrarea în mod nemijlocit a probelor existente sau a altor probe noi şi, prin reaprecierea aceloraşi probe care au fundamentat hotărârea iniţială de condamnare.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 378 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa de apel verifică hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe noi, având posibilitatea de a da o nouă apreciere probelor administrate în faţa primei instanţe. Obligaţia instanţei de apel de a proceda la reaudierea inculpatului, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 378 alin. (11) C. proc. pen. intervine atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi când instanţa de fond nu a pronunţat o hotărâre de condamnare împotriva acestuia.
Or, din actele dosarului rezultă că inculpatul a dat declaraţie în faţa primei instanţe, la data de 26 iunie 2012, iar prin sentinţa penală nr. 144 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior, iar la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2013, în faţa instanţei de apel inculpatul a arătat că nu doreşte să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei de control judiciar şi nu are alte cereri de formulat în probaţiune.
În dezvoltarea motivelor de recurs Ministerul Public a criticat hotărârea instanţei de apel, întrucât a înlăturat fără o justificare obiectivă o multitudine de probe, din care reieşea fără dubiu comiterea faptei cu intenţie directă de către inculpat, exemplificând în acest sens, declaraţiile părţii vătămate T.P.M., din care rezultă că profesorul de matematica G.I.D. i-a pretins suma de 200 RON pentru a-i încheia situaţia şcolară la disciplina „matematică”, declaraţia inculpatului G.I.D. prin care recunoaşte că a pretins suma de 200 RON de la eleva T.P.M., ameninţând-o că în caz contrar nu îi va încheia situaţia şcolară la disciplina „matematică”, precum şi procesul-verbal de prindere în flagrant, act ce nu a fost contestat de către inculpat.
De asemenea, procurorul a criticat decizia instanţei de apel întrucât în expozitivul şi dispozitivul hotărârii instanţei de apel, din eroare se menţionează că s-a admis apelul declarat de G.I.R., în condiţiile în care inculpatul se numeşte G.I.D., astfel încât în cauză se impune corectarea prenumelui inculpatului din „R.” în „D.”.
Verificând susţinerile Parchetului prin raportare la dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în realitate criticile parchetului vizează reevaluarea stării de fapt, situaţie ce nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172C. proc. pen. anterior.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial prin amendarea cazurilor de casare, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept.
În ceea ce priveşte posibilitatea de a examina soluţia de achitare pronunţată conform art. 10 lit. d) C. proc. pen. de către Curtea de Apel, instanţa de recurs constată următoarele:
Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este strict legată de aplicarea legii, fără ca instanţa de recurs să poată modifica faptele pe care s-a bazat soluţia recurată. Opţiunea legiuitorului de a limita posibilitatea instanţei de recurs de a reevalua faptele, are în vedere caracterul diferit al celor două căi de atac, apelul şi respectiv recursul. Apelul este o cale de atac devolutivă, în cadrul căreia se administrează probe cu privire la situaţia de fapt. Recursul este o cale de atac în care se verifică aspecte de drept. O instanţă cum este cea de recurs, ale cărei competenţe nu includ şi administrarea nemijlocită a probelor cu privire la fapte, nu poate schimba situaţia de fapt stabilită pe baza probelor administrate nemijlocit de către instanţa de fond şi cea de apel. Deşi nu poate schimba faptele reţinute ca urmare a unei cercetări judecătoreşti constând în administrarea nemijlocită a probelor, instanţa de recurs poate da o altă semnificaţie juridică faptelor stabilite de către instanţa de apel. În consecinţă instanţa de recurs poate examina în cauza de faţă critica încadrată în art. 3859 pct. 172C. proc. pen., respectiv stabilirea consecinţelor juridice ale faptelor, şi analiza existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală constând în ţinerea de evidenţe contabile duble, astfel cum se solicită în motivele de recurs.
Instanţa de recurs consideră soluţia din apel corectă.
Infracţiunea ce face obiectul criticilor din recurs, art. 254 C. pen. anterior, constă în fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Instanţa de apel a achitat pe inculpat motivat prin faptul că nu există probe certe de vinovăţie, respectiv nu există nicio dovada certă a împrejurării legată de pretinderea de la denunţătoarea T.P.M. sau de la ceilalţi elevi al căror diriginte era la data faptelor, a unor sume de bani în scopul asigurării promovării anului şcolar sau încheierii mediei la disciplina predată de inculpat. În acest context instanţa de apel a reţinut că inculpatul a pretins de la denunţătoare T.P.M. suma de 200 RON cu titlu de contravaloare a muncii prestate în calitate de preparator la disciplina matematică, prestaţie asigurată în afara orelor de serviciu şi care nu poate face obiectul material al infracţiunii de luare de mită.
Ministerul Public arată că nu este de acord cu această motivare, deoarece fapta are caracter penal.
Având în vedere că situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel leagă primirea banilor de un act exterior îndatoririlor de serviciu excluzând astfel în mod explicit şi neechivoc un element din conţinutul infracţiunii (scopul infracţiunii nu este legat de un act de serviciu).
Reevaluarea situaţiei de fapt ar fi fost posibilă doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, referitor la grava eroare de fapt, în prezent abrogat, astfel că, în absenţa unui caz de casare care să permită reevaluarea probatoriului şi, implicit, a situaţiei de fapt, criticile formulate de procuror nu pot fi primite.
Or, în raport de situaţia de fapt reţinută fapta inculpatului nu poate avea consecinţe juridice, astfel cum în mod corect a stabilit instanţa de apel.
În ce priveşte eroarea materială cu privire la numele inculpatului strecurată în expozitivul şi dispozitivul hotărârii instanţei de apel, în sensul că în loc de „D.” s-a consemnat greşit „R.”, instanţa de recurs constată că numai instanţa de apel este în măsură să corecteze acest lucru printr-o încheiere de îndreptare eroare materială, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 195 C. proc. pen. anterior şi nicidecum instanţa de control judiciar într-o cale de atac.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 157 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 157 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat G.I.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 378/2014. Penal → |
|---|
