ICCJ. Decizia nr. 434/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 434/2014

Dosar nr. 1042/120/2012

Şedinţa publică din 4 februarie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 53 din 05 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul N.M. la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 140 din 23 ianuarie 2006 pronunţată de către Judecătoria Târgovişte.

În baza art. 85 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare, cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen..

În baza art. 86¹C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86²C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86³alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul N.M. să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte o dată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86³alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. rap. la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 14, art. 15 şi art. 346 C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă A.N.A.F. Bucureşti, prin D.G.F.P. Dâmboviţa şi s-a dispus obligarea inculpatului N.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SRL, la plata sumei de 13.142 RON, la care se adaugă majorările de întârziere şi penalităţile calculate până la data plăţii.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, instanţa de fond să comice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 163 şi art. 353 C. proc. pen., instituie sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente până la concurenţa sumei datorate părţii civile.

S-a respins cererea de acordare de despăgubiri formulată de către M.V.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin adresa din 25 ianuarie 2012, înregistrată la instanţă la 02 februarie 2012 sub nr. 1042/120/2012, Judecătoria Pucioasa a înaintat dosarul său cu acelaşi număr, privind pe inculpatul N.M., întrucât prin sentinţa penală nr. 24 din 23 ianuarie 2012 s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

S-a reţinut în motivarea acestei sentinţe că inculpatul N.M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 229/P/2009 din 07 decembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, că prin decizia penală nr. 1521 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus trimiterea cauzei în vederea rejudecării şi având în vedere modificările privind competenţa de judecată în primă instanţă a Tribunalului, potrivit art. 27 pct. 1 lit. e)¹ şi art. 42 C. proc. pen. şi ţinând seama de prevederile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Curtea de Apel Ploieşti a reţinut, în motivarea deciziei penale nr. 1521 din 24 octombrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 2473/283/2009, că prin sentinţa penală nr. 149 din 05 mai 2011, Judecătoria Pucioasa a dispus condamnarea în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. a inculpatului N.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 85 alin. (1) C. pen. a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 140 din 23 ianuarie 2006 a Judecătoriei Târgovişte, care a fost contopită cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, fâcându-se aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 14, 15 şi 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 136.091 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmboviţa, cu majorări de întârziere până la data achitării integrale a prejudiciului, iar în baza art. 163, art. 353 C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus măsura sechestrului asigurător pe bunurile inculpatului până la acoperirea prejudiciului creat părţii civile.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 au fost interzise inculpatului dreptul de a mai fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi.

Totodată, în baza art. 14, 15 şi 346 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de către M.V.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de Apel Ploieşti a arătat în motivare că la condamnarea inculpatului Judecătoria Pucioasa a reţinut că acesta a fost trimis în judecată pentru că pe parcursul anilor 2005-2006 societatea administrată de el - SC R. SRL a avut relaţii comerciale cu PF F.M. şi PF M.V., emiţând în această perioadă un număr de 112 facturi fiscale, fără a fi înregistrate în evidenţele contabile operaţiunile comerciale derulate, prejudiciul cauzat bugetului statului fiind de 136.091 RON, din care 73.878 RON TVA sustrasă şi 62.213 RON impozit pe profit, conform notei de constatare din 20 iunie 2008.

S-a mai arătat că, potrivit rechizitoriului, sesizarea Gărzii Financiare Dâmboviţa a privit şi faptul că facturile identificate ca fiind neînregistrate au fost completate la rubrica „mijloc de transport” prin menţionarea numărului de înmatriculare al autovehiculului care a servit pentru efectuarea livrărilor, iar solicitările organului de control de prezentare a documentelor legale s-au lovit de refuzul nejustificat al noului administrator Ş.G.D., în condiţiile în care notificările făcute acestuia au fost returnate cu menţiunile „firmă inexistentă”, „firmă desfiinţată” sau „destinatar mutat de la adresă”.

Întrucât cercetările efectuate privind mijlocul de transport au evidenţiat că autovehiculul anterior menţionat a fost proprietatea societăţii SC N. SRL, înmatriculat la 25 ianuarie 2000, dar radiat la 16 noiembrie 2004, după care a fost înmatriculat la data de 19 noiembrie 2004 pentru SC I. SA Ploieşti, s-a dispus extinderea cercetărilor prin ordonanţa procurorului din 21 octombrie 2009 şi pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., întrucât inculpatul ar fi falsificat mai multe înscrisuri sub semnătură privată prin consemnarea în mod nereal a altor date de identificare ale autoturismului cu care a efectuat transportul mărfii livrate.

Instanţa de fond a reţinut în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului că la data de 20 iunie 2008 comisarii Gărzii Financiare Dâmboviţa au efectuat un control operativ la SC R. SRL Târgovişte, ocazie cu care au constatat neînregistrarea în evidenţele contabile a unui număr de 112 facturi fiscale, emise în perioada anilor 2005-2006, când administrator era inculpatul N.M.

În acest interval de timp societatea a derulat operaţiuni comerciale, livrând piei crude de animale şi sare către PF M.V. şi PF F.M. din judeţul Buzău.

Întrucât societatea a fost înfiinţată la data de 01 octombrie 2005, inculpatul nu a remis documente fiscale pentru mărfurile vândute la livrarea acestora, ci retroactiv, după înfiinţarea societăţii. Conform notei de constatare încheiată de Garda Financiară la 20 iunie 2008, inculpatul a emis 112 facturi fiscale pe care nu le-a înregistrat în bilanţul contabil, conducând la producerea unui prejudiciu bugetului de stat în sumă de 62.213 RON - impozit pe profit şi 73.878 RON - taxă pe valoarea adăugată, faptă apreciată ca mtranind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. şi valoarea prejudiciului care nu a fost achitat.

Totodată, faţă de condamnarea suferită de inculpat prin sentinţa penală nr. 140 din 23 ianuarie 2006 a Judecătoriei Târgovişte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., faţă de prevederile art. 85 alin. (1) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă, cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, vizând omisiunea aplicării pedepselor complementare prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. şi de includere în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat a onorariului apărătorului din oficiu, dar şi aplicarea unei pedepse nejustificat de blânde în raport de gravitatea faptelor şi persoana inculpatului, dar şi de către inculpat, care a arătat că societatea comercială nu a fost citată în cauză şi nici obligată în solidar către A.N.A.F., dar şi că nu s-a stabilit în mod clar prejudiciul produs, iar în considerentele hotărârii apar contradicţii, au fost admise de către Curtea de Apel Ploieşti, casată sentinţa recurată şi trimisă cauza la instanţa de fond în vederea rejudecării, reţinându-se că potrivit disp. art. 1373 alin. (1) şi (2) din noul C. civ., comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, iar potrivit art. 24 alin. (3) C. proc. pen., persoana chemată în procesul penal să răspundă potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului se numeşte parte responsabilă civilmente, care poate fi introdusă în procesul penal la cerere sau din oficiu până la citirea actului de sesizare, conform art. 16 alin. (1) C. proc. pen., situaţie în care se impunea în cauză citarea în calitate de parte responsabilă civilmente a SC R. SRL, existând astfel cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, s-a dispus introducerea în cauză şi citarea în calitate de parte responsabilă civilmente a SC R. SRL Târgovişte, cu sediul în str. I.G., judeţul Dâmboviţa, dar şi la sediul din comuna P., judeţul Dâmboviţa.

De asemenea, s-a dispus emiterea unei adrese către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în vederea comunicării de relaţii privind SC R. SRL, respectiv cu privire la sediul acesteia, administratorii, situaţia juridică de la data înfiinţării şi până în prezent, relaţii înaintate la data de 05 aprilie 2012.

Raportat la relaţiile comunicate de către Oficiul Registrului Comerţului, potrivit cărora actualul administrator al SC R. SRL este Ş.G.D., că societatea nu a fost desfiinţată şi are un sediu secundar în Piteşti, judeţul Argeş, s-a dispus emiterea unei adrese administratorului, la domiciliul acestuia, pentru a i se comunica împrejurarea că SC R. SRL are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauza dedusă judecăţii, solicitându-i-se prezenţa în instanţă în vederea formulării unei eventuale apărări şi puncte de vedere.

Deşi legal citată la toate sediile cunoscute şi cu toate revenirile către administratorul societăţii până la ultimul termen de judecată, adresele fiind returnate instanţei cu menţiunea „destinatarul şi-a schimbat adresa”, nu s-a prezentat nimeni în instanţă pentru formularea unui punct de vedere în raport de calitatea avută în instanţă de SC R. SRL.

A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa, a formulat note scrise, arătând că îşi menţine cererea de constituire parte civilă cu suma de 136.091 RON, la care se adaugă majorări de întârziere, dar şi obligarea părţii responsabile civilmente SC R. SRL la achitarea prejudiciului adus bugetului general consolidat al statului, solicitându-se şi instituirea măsurilor asigurătorii privind executarea silită şi vânzarea bunurilor sechestrate, conform art. 163 - 169 C. proc. pen.

În şedinţa publică din data de 11 mai 2012 s-a procedat la ascultarea inculpatului, după ce i s-au adus la cunoştinţă prevederile art. 320¹ C. proc. pen. şi a precizat că nu înţelege să se judece pe procedura simplificată, dar şi prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., fiind de acord să dea o declaraţie în faţa instanţei, arătând că îşi menţine declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale, ele corespunzând adevărului.

Inculpatul a arătat că nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa, că a fost administrator, împreună cu mama sa, D.E., al SC R. SRL, din anul 2004 sau 2005 până în anul 2007, când a cesionat-o lui Ş.G.D., că în acea perioadă a înregistrat în contabilitate toate facturile emise de societate, el ţinând contabilitatea primară, iar celelalte operaţiuni efectuându-le un contabil, dar şi că a avut relaţii comerciale cu PF M.V. şi PF F.M., neexplicându-şi de ce au apărut facturi neînregistrate în contabilitate.

A precizat şi faptul că s-a prezentat la Garda Financiară cu actele de cesionare şi procesul-verbal de predare-primire, neputând prezenta actele contabile ale societăţii pe care le-a predat cesionarilor, dar şi că apreciază că a plătit TVA, impozitele şi toate taxele aferente facturilor emise în relaţia cu PF M.V. şi PF F.M., pentru că la momentul predării societăţii către noul administrator nu avea niciun debit, aspect rezultat din actele întocmite de către finanţe.

A mai arătat, că în desfăşurarea activităţii comerciale utiliza pentru transport diferite maşini, printre care şi o maşină tip papuc, care aparţinea SC N. SRL, societate care avea datorii la el şi care îi predase maşina în schimbul datoriilor, neîncheind însă acte de vânzare-cumpărare, iar ulterior a radiat maşina de pe numele acelei societăţi şi a înmatriculat-o pe numele unui văr, folosind însă vechile numere de înmatriculare, deşi maşina era radiată, întrucât autovehiculul respectiv avea numai autorizaţie de transport produse animaliere, ceea ce nu era cazul în activitatea pe care o desfăşura el.

Inculpatul a depus la dosarul cauzei copia unui proces-verbal încheiat la data de 29 martie 2006 de către Comisari ai Gărzii Financiare Argeş cu ocazia ridicării unor documente de evidenţă contabilă de la SC R. SRL, pe perioada octombrie 2005 - martie 2006.

Instanţa a admis proba testimonială, dispunând citarea martorei din acte, dar şi proba cu înscrisuri pe situaţia de fapt şi în circumstanţiere, precum şi proba privind efectuarea unei expertize financiar contabile, la solicitarea inculpatului, expertul urmând să stabilească prin comparaţie cu veniturile totale declarate de societate în bilanţurile contabile ale anilor 2005 şi 2006, care sunt facturile emise şi neînregistrate în evidenţa contabilă, să precizeze dacă societatea a produs prejudiciul bugetului consolidat al statului prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a facturilor şi să arate din ce se compune acest prejudiciu şi valoarea reală a acestuia, ţinând seama de data la care societatea devine plătitoare de TVA prin depăşirea baremului impus de Legea nr. 571/2003 şi de baza de impozitare utilizată la calcul impozitului pe profit, în funcţie de cheltuielile deductibile legal efectuate pentru realizarea veniturilor respective, urmând să stabilească şi dacă societatea datorează impozit pe profit şi taxe către bugetul consolidat al statului, aferent celor 14 facturi fiscale emise anterior înfiinţării acesteia.

S-a dispus şi emiterea unei adrese către A.N.A.F. şi D.G.F.P. Dâmboviţa pentru desemnarea unui reprezentant care să se prezinte în instanţă în vederea discutării obiectivelor expertizei contabile, dar şi către expertul contabil desemnat de către instanţă în vederea prezentării pentru discutarea obiectivelor formulate pentru raportul de expertiză.

S-a procedat la audierea în şedinţă publică a martorei din acte M.V., care a arătat că a fost administrator la PF M.V., că l-a cunoscut pe inculpatul N. în calitate de administrator la firma SC R. SRL, de la care achiziţiona piei de animale, că la început mărfurile le-a primit pe un borderou de achiziţie, fără a fi întocmită vreo factură, precizându-i că are un control la firmă de la Garda Financiară, dar ulterior i le va emite, situaţie în care a făcut pentru firma sa note de intrare - recepţie (NTR) pe care le-a înregistrat în contabilitate, însă după câteva luni de la începerea activităţii comerciale a avut un control de la Garda Financiară, solicitându-i-se toate documentele firmei, fapt care a determinat-o să i le solicite inculpatului. Astfel, acesta a început să-i emită facturi retroactiv pentru marfa pe care i-o adusese la începutul activităţilor derulate cu el. Cu aceste facturi s-a înregistrat în contabilitate şi a plătit TVA la stat.

A aflat cu ocazia controlului că SC R. SRL nu se înfiinţase decât de câteva luni şi nu putea emite legal facturi pentru mărfurile vândute în perioada anterioară înfiinţării, precum şi că ulterior acestui control a fost întocmit un dosar penal, fiind obligată la plata unor sume de bani către bugetul statului, urmare relaţiilor comerciale avute cu SC R. SRL, fapt care a determinat-o să se constituie parte civilă cu ocazia primei judecăţi a prezentei cauze cu diferenţa de bani cu care a fost obligată să o plătească statului, respectiv cu suma de 31.814 RON pe care solicită ca inculpatul s-o achite către bugetul statului, fără a putea preciza exact ce reprezintă această sumă, pentru ea existând astfel acte la dosarul cauzei. A arătat că SC R. SRL a emis pentru societatea sa un număr de 14 facturi, în perioada anterioară înfiinţării, restul facturilor emise de respectiva societate fiind corecte.

La data de 24 septembrie 2012 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă judiciară, precum şi o completare la acest raport, care vizează anul 2005.

Expertul a concluzionat, privitor la obiectivul nr. l referitor la facturile emise şi neînregistrate în evidenţa contabilă în anii 2005 şi 2006, că este vorba de un număr de 35 de facturi în sumă totală de 144.001 RON, care nu se regăsesc în jurnalul de vânzări, în registrul jurnal, că nu există întocmită notă de contabilitate şi nu sunt evidenţiate în balanţa de verificare şi în bilanţul contabil aferent anului 2005, putându-se concluziona că aceste 35 de facturi emise în perioada 11 august - 28 decembrie 2005 nu sunt contabilizate în evidenţa societăţii.

Veniturile totale declarate de societate la data de 31 decembrie 2006 sunt în valoare de 2.491.463 RON, că valoarea totală aferentă anului 2006 aferentă facturilor este de 325.582 RON, din care TVA - 51.984 RON, precum şi că pentru anul 2006 nu există jurnalul de vânzări în care sunt reflectate facturile emise de societate, care compun veniturile totale de 2.491.463 RON, înscrise în bilanţul contabil, venituri raportate şi în deconturi de TVA, situaţie în care expertul nu poate compara cele 77 facturi emise către PF M.V. şi PF F.M. (în valoare totală de 325.582 RON cu TVA) cu facturile care compun suma de 2.491.463 RON înscrise în bilanţ.

În privinţa obiectivului nr. 2 referitor la eventualul prejudiciu adus bugetului consolidat al statului prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a facturilor identificate la pct. 1, s-a menţionat că acest prejudiciu creat prin neînregistrarea a 35 facturi fiscale în sumă de 144.001 RON (cu TVA), este de 42.354 RON, din care 22.992 RON - TVA şi 19.362 RON - impozit pe profit, pentru cele 77 facturi emise în anul 2006, în valoare totală de 325.582 RON cu TVA emise către PF M.V. şi PF F.M., neputându-se formula un răspuns cert şi implicit un prejudiciu.

Referitor la obiectivul nr. 3 - dacă societatea datorează impozit pe profit şi taxe către bugetul consolidat aferent celor 13 facturi fiscale, s-a arătat că acestea, fiind emise anterior înmatriculării societăţii la Registrul Comerţului, care a avut loc la data de 04 octombrie 2005, nu îndeplinesc condiţiile stabilite de Legea nr. 571/2003, art. 155 alin. (8) din aceeaşi lege şi prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, situaţie în care societatea nu datorează impozit pe profit şi taxe către bugetul statului.

În completarea la raportul de expertiză s-a menţionat că se revine asupra concluziilor formulate la obiectivul nr. l în ceea ce priveşte anul 2005, întrucât în perioada 11 august 2005 - 03 octombrie 2005 au fost emise un număr de 13 facturi, anterior înfiinţării SC R. SRL, facturi care nu îndeplinesc condiţia de documente justificative, situaţie în care pentru anul 2005 rămân numai 22 de facturi fiscale emise.

În perioada 04 octombrie - 28 decembrie 2005, care nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă, a căror valoare însumată a fost de 74.691,4 RON (valoare fără TVA).

S-a revenit şi asupra obiectivului nr. 2, concluzionându-se că prejudiciul creat bugetului consolidat al statului prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a unui număr de 22 facturi fiscale este de 26.142 RON, din care 14.191 RON - TVA şi 11.951 RON - impozit pe profit.

La raportul de expertiză nu au fost formulate obiecţiuni.

În şedinţa publică din data de 17 decembrie 2012 s-a luat un supliment de declaraţie inculpatului N.M., ocazie cu care acesta a arătat că îşi însuşeşte concluziile raportului de expertiză contabilă, fiind de acord să achite prejudiciul astfel cum a fost calculat de expert şi menţionând că a achitat jumătate din această sumă depunând la dosarul cauzei un extras privind achitarea sumei de 13.000 RON, cu titlu de prejudiciu - impozit pe profit şi TVA în prezenta cauză precizând şi faptul că doreşte să achite întreaga sumă de 26.142 RON pe care urmează să i-o împrumute copiii săi. A mai arătat că nu a înregistrat în contabilitate cele 22 de facturi de care se face vorbire în raportul de expertiză.

Deşi s-a acordat posibilitatea inculpatului de a face dovada achitării prejudiciului, în legătură cu care şi-a exprimat intenţia de a-l acoperi, nu au fost făcute demersuri în acest sens.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că la data de 20 iunie 2008 Garda Financiară Dâmboviţa a formulat o plângere înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, cu referire la Dosarul nr. 457/P/2008, împotriva SC R. SRL, arătând că din verificarea încrucişată prin intermediul Gărzii Financiare Buzău la agenţii economici cumpărători PF M.V., cu sediul în Buzău şi PF F.M., cu sediul în comuna S., judeţul Buzău, s-a constatat efectuarea unor operaţiuni comerciale între SC R. SRL Târgovişte şi aceşti cumpărători, prin emiterea de către societate a unui număr de 79 facturi fiscale reprezentând, în cea mai mare parte, livrări de piei bovină şi sare, însă din verificarea documentelor financiar contabile ale SC R. SRL şi a celor existente la dosarul fiscal al societăţii de la A.F.P. Târgovişte, pe perioada anilor 2005 - 2006, s-a constatat neînregistrarea în evidenţele contabile şi în bilanţurile contabile pe aceşti ani a 96 facturi fiscale emise către agenţii economici arătaţi.

Prin neînregistrarea facturilor respective s-a creat un prejudiciu fiscal în sumă de 136.091 RON, din care 73.878 RON - TVA sustrasă şi 62.213 RON - impozit pe profit, încălcându-se astfel dispoziţiile Legii nr. 571/2003 şi ale art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, răspunzător fiind SC R. SRL Târgovişte, reprezentată de fostul administrator N.M.

În plângere s-a mai arătat că au fost efectuate deplasări la sediul social declarat al societăţii din Târgovişte, constatându-se că aceasta nu a desfăşurat şi nici nu desfăşoară vreun fel de activitate şi faţă de precizările Oficiului Registrului Comerţului, potrivit cărora asociaţii D.E. şi N.M. s-au retras din societate şi au cesionat părţile sociale asociaţilor Ş.G.D. şi G.O. au fost transmise 9 invitaţii noului administrator, asociatei şi fostului administrator pentru a se prezenta la sediul Gărzii Financiare cu documentele de evidenţă primară şi contabilă, aferente activităţii desfăşurate de societate de la înfiinţare şi până în prezent, însă acestea au fost restituite de la domiciliul administratorului şi al asociatei, dar şi de la sediul social al firmei, cu menţiuni „destinatar mutat de la adresă”, „firmă desfiinţată” sau „firmă inexistentă la adresa indicată”.

S-a mai arătat în cuprinsul plângerii că din dosarul fiscal existent la A.F.P. Târgovişte rezultă că SC R. SRL Târgovişte a depus ultimele declaraţii şi bilanţuri pe anul 2006 prin fostul administrator N.M., dar şi că până la data formulării plângerii nu au fost puse la dispoziţia organului de control documentele de evidenţă primară şi contabilă pentru activitatea desfăşurată de SC R. SRL, administratorul şi asociaţii societăţii nefiind găsiţi la sediul social, iar invitaţiile emise la domiciliile administratorului şi asociate fiind restituite.

S-a apreciat că în cauză sunt încălcate prevederile art. 4 şi art. 9 din Legea nr. 241/2005, solicitându-se tragerea la răspundere a celor responsabili, respectiv SC R. SRL reprezentată de Ş.G.D., în calitate de administrator.

La data de 26 februarie 2009 lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că N.M., în calitate de administrator al SC R. SRL a emis facturi fiscale pentru titularii PF M.V. şi PF F.M., facturi folosite de aceştia la deducerea de TVA, prejudiciul estimat fiind de 150.000 RON, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, art. 43 din Legea nr. 82/1991, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., plângerea fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa la 02 martie 2009 sub nr. 229/P/2009.

La data de 23 aprilie 2009, ora 10.30, s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de N.M. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Prin ordonanţa din 21 octombrie 2009 s-a dispus extinderea învinuirii faţă de N.M. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., reţinându-se că există probe că acesta a falsificat mai multe înscrisuri sub semnătură privată, respectiv facturi, pe care ulterior le-a folosit în vederea producerii de consecinţe juridice.

Pentru această faptă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului prin rechizitoriul din 07 decembrie 2009 întocmit în Dosarul nr. 229/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului N.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41-42 C. pen.

Într-adevăr, din declaraţia martorei M.V., rezultă că începând cu luna august 2005 a cumpărat de la N.M., pe care îl cunoştea de câţiva ani şi care i-a spus că deţine o societate care se ocupă cu vânzarea pieilor de animale pe care le colectează din judeţul Vrancea, în mai multe rânduri piei de animale pe care acesta i le-a livrat la societate, utilizând o un autoturism de culoare albă.

Astfel, în perioada august 2005 - 04 octombrie 2005, N.M. făcut un număr de 13 transporturi de piei, fără a-i prezenta însă facturi, acesta comunicându-i că are un control la societate, şi de aceea marfa a fost primită cu un borderou de achiziţie şi a întocmit pentru aceasta note de recepţie - NIR, consemnând achiziţionarea mărfii de la SC R. SRL.

Ulterior unui control efectuat de către Garda Financiară, martora a solicitat lui N.M. înaintarea facturilor cu care a fost expediată marfa, facturi pe care acesta i le-a comunicat, însă Garda Financiară a constatat nereguli în legătură cu ele, motiv pentru care faţă de martoră a fost întocmit un dosar de urmărire penală, aceasta fiind cercetată sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 215¹ C. pen. şi art. 291 C. pen.

Declaraţia martorei M. se coroborează cu declaraţia inculpatului N.M., care a recunoscut pe parcursul urmăririi penale că din luna august 2005 până în luna octombrie 2005 a livrat diferite cantităţi de piei de animale, dar şi sare, partenerilor săi de afaceri PF F.M. şi PF M.V., fără documente fiscale, având în vedere că la acel moment nu înfiinţase încă nicio societate comercială.

După acest moment, la solicitarea administratorului M.V. de a emite documente legale, respectiv facturi şi avize în vederea înregistrării operaţiunilor comerciale pentru mărfurile pe care i le livrase, a emis documente justificative pentru perioada anterioară, constând în mai multe facturi, pe care le-a completat personal.

Din datele furnizate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, rezultă că funcţionarea SC R. SRL a fost autorizată de către instanţă la data de 29 septembrie 2005 şi a primit codul unic de înregistrare la data de 0 octombrie 2005, asociaţi şi administratori fiind N.M. şi D.E., sediul firmei fiind în comuna P., judeţ Dâmboviţa.

Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză în perioada anterioară înfiinţării societăţii, respectiv până la 04 octombrie 2005, în numele acesteia au fost emise începând cu data de 11 august 2005 un număr de 13 facturi fiscale în valoare totală de 55.119 RON, cu TVA inclus de 8.800 RON, reprezentând contravaloarea pieilor de bovină vândute PFA M. Buzău.

Cele 13 facturi fiscale conţin data emiterii, respectiv înainte de data înmatriculării societăţii la Registrul Comerţului, cu nerespectarea astfel a condiţiilor stabilite de Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv fără menţionarea numărului de ordine în registrul fiscal al societăţii.

După înfiinţare, începând cu data de 04 octombrie 2005 şi până la 28 decembrie 2005 SC R. SRL, emite către PFA M. încă 14 facturi, dar şi un număr de 8 facturi către PFA F., deci în total în anul 2005, în perioada 11 august 2005 - 28 decembrie 2005 emiţând un număr de 35 de facturi, în sumă totală de 144.001 RON, cu TVA.

Cu privire la aceste facturi, expertul contabil a precizat că nu se regăsesc în jurnalul de vânzări, în registrul jurnal, nu există notă de contabilitate întocmită cu suma respectivă, ea nu este evidenţiată în balanţa de verificare şi nici în bilanţul contabil aferent anului 2005, astfel încât se poate concluziona că cele 35 facturi fiscale emise în perioada 11 august - 28 decembrie 2005 de către SC R. SRL nu sunt evidenţiate în documentele societăţii.

Având în vedere că cele 13 facturi emise anterior înfiinţării societăţii în valoare totală de 55.119 RON nu îndeplinesc condiţia de documente justificative, astfel cum stabilesc prevederile art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, ambele cu modificările şi completările ulterioare, şi deci nu aveau cum să fie contabilizate, evidenţa contabilă fiind organizată numai după înfiinţarea societăţii, expertul contabil a concluzionat că în anul 2005 SC R. SRL nu a înregistrat în evidenţa contabilă un număr de 22 de facturi fiscale, a căror valoare totală însumează 74.691,4 RON (valoare fără TVA).

Prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a celor 22 de facturi fiscale s-a reţinut că s-a produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 26.142 RON, din care TVA în cuantum de 14.191 RON şi impozit pe profit de 11.951 RON.

În ceea ce priveşte anul 2006 verificările efectuate de către expertul contabil au evidenţiat că la data de 01 februarie 2007 SC R. SRL a depus la organul fiscal teritorial - Fieni - bilanţul contabil pentru anul 2006, veniturile totale declarate de societate la data de 31 decembrie 2006 fiind în valoare de 2.491.463 RON, întocmindu-se şi un decont de TVA pentru vânzări. În acest an SC R. SRL a emis către persoanele fizice autorizate M. şi F. un număr de 77 de facturi, în valoare totală de 325.582 RON, din care TVA 51.984 RON.

Aşa cum a reţinut şi Garda Financiară în plângerea formulată, dar şi în nota de constatare, la dispoziţia organului de control nu au fost puse documente de evidenţă primară şi contabilă pentru activitatea desfăşurată de SC R. SRL.

Aceeaşi situaţie este reţinută şi de către expertul contabil, care a precizat că pentru anul 2006 nu au fost prezentate niciun fel de jurnale, deci nici jurnalul de vânzări, în care sunt reflectate facturile emise de societate.

În această situaţie nu au putut fi comparate cele 77 de facturi emise către persoanele fizice M. şi F. cu facturile care compun suma de 2.491.463 RON înscrisă în bilanţ şi care reprezintă venituri ce au fost raportate şi în deconturile de TVA.

Prin urmare, în lipsa acestor documente, pentru obţinerea cărora organele fiscale au efectuat demersuri constând în transmiterea mai multor invitaţii noului administrator al societăţii, Ş.G.D., atât la noul sediu, după schimbarea administratorului şi asociatului la data de 27 februarie 2007, cât şi la domiciliul acestuia, rămase fără rezultat, documentele fiind restituite cu menţiunea „destinatar mutat de la adresă” sau „firmă inexistentă”, se constată existenţa unui dubiu cu privire la eventuala înregistrare a acestor 77 facturi în contabilitatea societăţii, neputându-se stabili cu exactitate dacă acestea compun sau nu veniturile totale în sumă de 2.491.463 RON înscrise în bilanţul contabil al societăţii în anul 2006.

Întrucât dubiul profită făptuitorului, instanţa nu a putut reţine în sarcina inculpatului N.M. o eventuală neînregistrare a acestor facturi în evidenţele contabile ale societăţii, în perioada în care o administra.

Fiind însă evident, că în perioada 04 octombrie 2005, ulterior înfiinţării SC R. SRL şi până la 28 decembrie 2005, acesta nu a înregistrat în contabilitate un număr de 22 de facturi fiscale emise către PFA M.V. şi PFA F.M., producând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 26.142 RON, s-a apreciat că în cauză sunt mtrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., având în vedere că a rezultat săvârşirea la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, de acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, texte de lege enunţate în şedinţă publică şi în baza cărora urmează a fi condamnat inculpatul.

La individualizarea pedepsei, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârşite, considerat ca fiind ridicat, de împrejurările comiterii ei, dar şi de persoana inculpatului, care chiar dacă nu este la primul contact cu legea penală, suferind o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în anul 2006, urmare săvârşirii unei infracţiuni la regimul circulaţiei, aplicată prin sentinţa penală nr. 140 din 23 ianuarie 2006 a Judecătoriei Târgovişte, a avut o atitudine bună în societate, fiind cunoscut ca o persoană responsabilă, care şi-a îndeplinit cu corectitudine sarcinile în comunitate, fiind respectat de cei cu care interacţionează, cu o familie bine închegată şi cu un copil minor în întreţinere, potrivit caracterizărilor extrajudiciare şi a celei emise de SC M.I. SRL, ataşate Dosarului nr. 2473/283/2009 al Curţii de Apel Ploieşti.

În raport de aceste aspecte, s-a apreciat că scopul educativ şi sancţionator al pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse către minimul special prevăzut de textul de lege încriminator.

Instanţa a avut în vedere, în acest sens, şi faptul că inculpatul a depus stăruinţă pentru achitarea prejudiciului, astfel cum a fost reţinut de către expert, făcând dovada plăţii sumei de 13.000 RON şi declarând că îşi însuşeşte concluziile expertului şi intenţionează să achite întreaga sumă reţinută de către acesta.

Prin urmare, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 86¹C. pen., pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, neimpunându-se ca executarea să se realizeze cu privare de libertate, în condiţiile în care prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, iar din comportamentul inculpatului, atât anterior săvârşirii faptei, dar şi ulterior, când a fost de acord să achite întreaga sumă stabilită de către expert, rezultă că prin această formă de executare a pedepsei va fi realizată nu numai constrângerea, dar şi reeducarea inculpatului.

Raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, s-a reţinut de către instanţa de fond că resocializarea sa se poate realiza şi în acest mod, inculpatul înţelegând gravitatea faptei săvârşite şi putând fi îndreptat şi reintegrat în societate şi prin această modalitate de individualizare a executării pedepsei.

Instanţa a considerat că pronunţarea condamnării inculpatului constituie un avertisment şi chiar fără executarea pedepsei acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni, iar conduita sa în societate şi dorinţa de a achita prejudiciul, alături de dovada privind plata a jumătate din acesta, demonstrează că şi fără privare de libertate inculpatul a înţeles care este conduita pe care trebuie să o aibă în societate.

Având în vedere că pedeapsa anterioară de 1 an închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 140 din 23 ianuarie 2006 de către Judecătoria Târgovişte, iar fapta pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză a fost săvârşită începând cu luna august 2005, deci anterior pronunţării acestei condamnări, faptă constatată de către comisarii Gărzii Financiare cu ocazia controlului efectuat la data de 20 iunie 2008, deci în interiorul termenului de încercare al pedepsei de 1 an închisoare, în cauză s-au aplicat dispoziţiile art. 85 alin. (1) C. pen., referitoare la anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior.

Prin urmare, pedeapsa de 1 an închisoare a fost contopită în baza art. 85 alin. (1) C. pen. şi art. 33 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pedeapsă aplicată în baza art. 9 din Legea nr. 241/2005, constatându-se că în cauză nu se impune ca inculpatului să-i fie interzis şi dreptul de a alege, dar faţă de natura infracţiunii săvârşite se impune interzicerea dreptului de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

După stabilirea cuantumului pedepsei, instanţa de fond a stabilit un termen de încercare, potrivit art. 86² C. pen., compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se va adăuga un interval de timp considerat suficient pentru a se verifica comportamentul său în societate, pe durata termenului de încercare, inculpatul urmând să se supună unor măsuri de supraveghere impuse de instanţă, potrivit disp. art. 86³ C. pen., respectiv: să se prezinte, o dată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Întrucât s-a dispus ca supravegherea să se realizeze de către Serviciul Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, acestuia i s-au comunicat măsurile dispuse de către instanţă, în conformitate cu art. 86³ alin. (2) C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 86⁴ rap. la art. 83 C. pen., inculpatului i s-a atras atenţia asupra posibilităţii revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o condamnare definitivă, chiar după expirarea acelui termen, instanţa va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii interzise inculpatului, respectiv drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., neimpunându-se în raport de faptele săvârşite, să-i fie interzis şi dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, tribunalul a reţinut că la data de 28 martie 2012 A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa, a formulat note scrise prin care a arătat că îşi menţine cererea de constituire ca parte civilă cu suma de 136.091 RON, aşa cum a fost formulată la data de 12 octobmrie 2010 în Dosarul nr. 2473/283/2009, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului, arătând că majorările de întârziere se justifică prin natura dublă a acestora, atât sancţionatorie, cât şi reparatorie, şi precizând că se impune instituirea măsurilor asigurătorii privind executarea silită şi vânzarea bunurilor sechestrate.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă însă că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârşirea de către inculpat a faptei de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea sa, nu este de 136.091 RON, aşa cum s-a solicitat, sumă reţinută, de altfel, şi în nota de constatare întocmită la data de 20 iunie 2008 de către A.N.A.F., ci de numai 26.142 RON, aşa cum s-a reţinut de către expertul contabil desemnat în cauză.

De altfel, s-a observat că nota de constatare întocmită cu ocazia controlului efectuat la SC R. SRL reţine că în contabilitatea acestei societăţi nu ar fi fost înregistrate în perioada 2005 şi 2006 un număr de 96 facturi fiscale emise către agenţii economici cumpărători PF M.V. şi PF F.M., neînregistrare care a condus la prejudiciu fiscal în sumă de 136.091 RON, din care TVA sustrasă - 73.878 RON şi impozit pe profit - 62.213 RON, în timp ce în actul de sesizare a instanţei se reţine că în contabilitatea SC R. SRL nu au fost înregistrate pe parcursul anilor 2005-2006, din relaţiile comerciale avute cu cele două persoane fizice autorizate, un număr de 112 facturi fiscale, fapt care a condus la crearea unui prejudiciu bugetului de stat în sumă de 136.091 RON, indicându-se drept sursă a calculării prejudiciului nota de constatare încheiată la data de 20 iunie 2008.

În urma raportului de expertiză dispus în cauză, care a avut ca obiectiv de a stabili care sunt facturile emise şi neînregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, prin comparaţie cu veniturile totale declarate de societate în bilanţurile contabile ale anilor 2005 şi 2006 şi, prin urmare, care este prejudiciul creat bugetului statului prin eventuala neînregistrare a acestora, s-a stabilit că în anul 2005 SC R. SRL a emis un număr de 35 de facturi, din care 27 către PF M. şi 8 către PF F., dar şi un număr de 77 de facturi în 2006, din care 66 către PF M. şi 11 către PF F., deci în total pe parcursul celor 2 ani - 112 facturi.

În aceste condiţii, s-a apreciat că nu apare reală solicitarea A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa, privind obligarea inculpatului la plata unei sume care a fost calculată numai pentru un număr de 96 de facturi, în condiţiile în care în rechizitoriu se indică crearea unui prejudiciu similar, respectiv de 136.091 RON, însă urmare a neînregistrării a 112 facturi. Or, în urma verificărilor efectuate de către expertul desemnat în cauză, rezultă că societatea nu ar fi înregistrat în contabilitate chiar 112 facturi.

Reiese însă că din totalul acestora un număr de 13 facturi din cele 35 emise în anul 2005 sunt anterioare datei de 04 octombrie 2005, data înregistrării societăţii în Registrul Comerţului, astfel încât pentru acestea, nefiind îndeplinite condiţiile art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, societatea nu datorează impozit pe profit şi taxe către bugetul consolidat al statului, impunându-se prin urmare un calcul al prejudiciului numai pentru celelalte 22 de facturi, reieşind astfel, o sumă datorată statului de 26.142 RON.

Expertul a putut realiza, aşa cum rezultă din conţinutul raportului întocmit, verificarea evidenţierii în actele contabile a acestor din urmă facturi, având la dispoziţie registrul jurnal, jurnalul pentru vânzări pe luna decembrie 2005, balanţa de verificare analitică aferentă lunii decembrie 2005 şi bilanţul contabil aferent anului 2005.

Raportat la actele contabile menţionate, expertul a constatat că cele 22 facturi, ca de altfel şi cele 13 emise anterior înfiinţării societăţii, nu se regăsesc în jurnalul de vânzări, în registrul jurnal, nu există notă de contabilitate întocmită cu respectiva sumă, nu este evidenţiată în balanţa de verificare şi nici în bilanţul contabil aferent anului 2005, astfel încât s-a putut concluziona că respectivele facturi nu sunt contabilizate în evidenţa societăţii, ceea ce impune obligarea inculpatului la plata prejudiciului creat în acest mod, respectiv 26.142 RON.

În ceea ce priveşte cele 77 facturi emise în anul 2006, în lipsa jurnalului de vânzări, în care sunt reflectate facturile emise de societate care compun veniturile totale în sumă de 2.491.463 RON înscrise în bilanţul contabil, venituri raportate şi în deconturile de TVA, nu s-a putut stabili dacă valoarea totală a acestor facturi, de 325.582 RON cu TVA, este parte din valoarea de 2.491.463 RON înscrisă în bilanţul anului 2006.

Existând posibilitatea ca valoarea acestor facturi să facă parte din valoarea menţionată şi declarată la organul fiscal pentru anul 2006, pentru care s-a întocmit şi decontul de TVA şi neexistând alte scripte de comparaţie, neputându-se imputa nici inculpatului - care în luna februarie 2007 a ieşit din societate, iar din momentul schimbării administratorului, societatea şi-a schimbat şi sediul din comuna P. în Târgovişte - că nu a prezentat documentele aferente anului 2006, fiind plauzibilă susţinerea acestuia că actele au fost încredinţate noului administrator, iar organele de control fiscal au constatat personal în urma demersurilor efectuate că nu pot intra în posesia acestor documente, de la noul sediu al firmei citaţiile fiind returnate cu menţiunea „firmă inexistentă”, constatându-se deci un dubiu în privinţa înregistrării sau nu în contabilitate a acestor facturi, nu s-a putut dispune obligarea inculpatului la plata unui prezumtiv prejudiciu.

În consecinţă, acţiunea civilă formulată de către A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa a fost admisă numai în parte, respectiv cu privire la obligarea inculpatului la plata prejudiciului calculat pentru facturile neînregistrate în anul 2005, din momentul în care societatea devine plătitoare de TVA, respectiv de la momentul înfiinţării.

Cum o parte din acest prejudiciu a fost acoperit de către inculpat, conform extrasului de cont din 17 decembrie 2012, s-a dispus în baza art 14, 15 şi 346 C. proc. pen., obligarea sa, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SRL, al cărei administrator era la data săvârşirii faptei, la plata diferenţei de 13.142 RON, la care se adaugă majorările de întârziere şi penalităţile calculate până la data plăţii.

Faţă de solicitarea A.N.A.F. în notele scrise formulate şi de prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, care reţine obligativitatea instituirii sechestrului asigurător în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 9 din aceeaşi lege şi având în vedere dispoziţiile art. 163 şi art. 353 C. proc. pen., s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi părţii responsabile civilmente până la concurenţa sumei datorate părţii civile.

În cauză, martora M.V. a formulat, atât cu ocazia primei judecări (Dosar nr. 2473/283/2009 - Judecătoria Pucioasa), cât şi cu ocazia rejudecării, cerere de constituire parte civilă cu suma de 31.814 RON, sumă care i-a fost imputată de către organele fiscale în urma controlului care i-a fost efectuat şi constatării faptului că a avut relaţii comerciale cu SC R. SRL în perioada 11 august 2005 - 04 octombrie 2005.

Cererea de acordare de despăgubiri a fost însă respinsă de către instanţă, ţinând seama de faptul că suma menţionată este urmarea reţinerii de către organele de cercetare a activităţii defectuoase desfăşurată de către martora din prezenta cauză, în calitatea sa de administrator al PF M.V., respectiv a acceptării primirii de către aceasta a unor mărfuri fără a avea documente însoţitoare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa şi inculpatul N.M.

În motivarea apelurilor declarate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpatul N.M. au arătat, în esenţă, că pedeapsa aplicată inculpatului este nelegală, întrucât ca urmare a contopirii pedepsei din cauză cu cea de un an închisoare ce a atras anularea suspendării în condiţiile art. 85 C. pen. rezultanta era de 2 ani închisoare şi nu de 3 ani, pedepsele fiind adiţionate în loc să fie contopite. Astfel, în final inculpatul trebuia condamnat la 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor aferente, această nelegalitate neputând fi îndreptată prin prisma dispoziţiilor art. 195 C. proc. pen.

Apelanta A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa, a arătat, în motivarea apelului, că suma cu care s-a produs prejudicierea bugetului de stat este de 136.091 RON, astfel că inculpatul trebuia să fie obligat la plata acestei sume, aşa cum s-a indicat în cererea de constituire de parte civilă.

Prin decizia penală nr. 120 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de inculpatul N.M. împotriva sentinţei penale nr. 53 din 05 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pe care o desfiinţează în parte în latură penală, în sensul că pedeapsa principală rezultantă în urma contopirii este de 2 ani închisoare şi nu de 3 ani închisoare aşa cum din eroare s-a menţionat.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate, inclusiv termenul de încercare de 6 ani.

Respinge ca nefondat apelul declarat de A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost stabilită în mod corect şi complet de prima instanţă pe baza probelor administrate în cauză, atât în latură penală, cât şi în latură civilă în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, aşa cum a fost prezentată mai sus, pe baza probelor administrate în cauză.

În ceea ce priveşte critica apelantei A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa, Curtea apreciază că este neîntemeiată, având în vedere concluziile raportului de expertiză dispus în cauză, precum şi faptul că apelanta nu a formulat obiecţiuni la acesta.

În ceea ce priveşte criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de inculpatul N.M., Curtea constată că acestea sunt întemeiate, având în vedere că pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză inculpatului este de 2 ani închisoare, iar fapta pentru care i s-a aplicat această pedeapsă este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 140 din 23 ianuarie 2006 pronunţată de către Judecătoria Târgovişte.

Prin aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv contopirea celor două pedepse, pedeapsa principală rezultantă este de 2 ani închisoare şi nu de 3 ani, aşa cum în mod eronat s-a reţinut de instanţa de fond.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă A.N.A.F., rin D.G.F.P. Dâmboviţa, şi de inculpatul N.M., cale de atac nemotivată în fapt şi în drept de niciunul dintre recurenţi.

Examinând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti la data de 13 iunie 2013 deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Se constată că dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din legea anterior menţionată - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Înalta Curte constată că recurenta parte civilă nu a motivat recursul în termenul legal de 5 zile, astfel cum impun dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

În ce priveşte recursul declarat de inculpatul N.M., verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa de recurs constată că recurentul a motivat recursul doar oral, în ziua judecăţii, încălcând obligaţiile ce îi reveneau potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. „Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată”, prin sintagma primul termen de judecată înţelegăndu-se termenul la care părţile, legal citate, pot pune concluzii.

În cauză primul termen de judecată a fost la data de 03 decembrie 2013 (procedura de citare fiind legal îndeplinită, apărarea inculpatului fiind asigurată de apărător desemnat din oficiu), caz în care, motivele de recurs trebuiau depuse până la data de 27 noiembrie 2013.

Apărătorul recurentului inculpat a solicitat respingerea recusului declarat de partea civilă, prejudiciul fiind stabilit în mod corect prin expertiza dispusă în cauză, iar în ce priveşte recursul declarat de inculpat, a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa în cauză, având în vedere şi împrejurarea că prin noile modificări aduse prin intrarea în vigoare a C. pen. şi a C. proc. pen., infracţiunile deduse judecăţii nu au suferit modificări sub aspectul elementelor constitutive.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în speţă, nu este incident niciunul dintre cazurile de casare ce permit examinarea cauzei din oficiu de instanţa de control judiciar, astfel că, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa, şi de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 120 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, vor fi respinse, ca nefondate.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dâmboviţa şi de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 120 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu tiltu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu tiltu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 435/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 433/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 433/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 435/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 447/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 448/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 449/2014. Penal