ICCJ. Decizia nr. 447/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 447/2014
Dosar nr. 3278/114/2012
Şedinţa publică din 5 februarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 76 din 23 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, în Dosarul nr. 3278/114/2012, inculpatul D.C. a fost condamnat la:
- 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată şi a contopit pedeapsa de 10 ani, cu restul rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare la care fusese condamnat prin sentinţa penală nr. 159/2009 a Judecătoriei Pătârlagele (1.007 zile), urmând a executa pedeapsa cea mai mare, de 10 ani, la care s-a adăugat un spor de 2 ani, în total 12 ani închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., s-a hotărât a fi executată şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) pe o durată de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive la zi, începând cu 21 mai 2012.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată G.A.E.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., procedură ce se va realiza obligatoriu la eliberarea din penitenciar, fără altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 1.000 RON onorariu apărător din oficiu la urmărirea penală şi la instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că la 13 martie 2012, inculpatul D.C. s-a liberat condiţionat din executarea unei pedepse de 8 ani închisoare şi s-a stabilit la locuinţa tatălui său în comuna B., judeţul Buzău, imobil în care locuiesc fratele său şi şotia acestuia, D.G., împreună cu cei trei copii ai lor. În luna aprilie 2012, în imobil a venit şi partea vătămată G.A.E., în vârstă de 14 ani şi 11 luni, aceasta fiind fiica numitei D.G. provenită dintr-o relaţie anterioară.
În dimineaţa zilei de 21 mai 2012, D.V. şi D.G. au plecat în sat, în imobil rămânând inculpatul, tatăl său D.F. şi partea vătămată.
La un moment dat, partea vătămată a ajuns în camera inculpatului care a încuiat uşa cu un ivăr şi i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu el. Întrucât a refuzat, a fost constrânsă să facă acest lucru, inculpatul întreţinând un raport sexual oral cu ea după ce a aruncat-o pe pat, iar de pe masă a luat un cuţit cu care a ameninţat-o.
Întrucât în curte s-au auzit zgomote făcute de un alt frate al său - D.E. - inculpatul s-a oprit, s-a îmbrăcat şi a ieşit afară pe o fereastră.
Partea vătămată a plecat după părinţii săi pe care i-a găsit în faţa primăriei şi a relatat mamei sale ce s-a întâmplat, aceasta sunând imediat la 112. Un echipaj de poliţie s-a deplasat la locuinţa părţilor, ocazie cu care s-au găsit pe pardoseala de pământ a camerei, unde s-a petrecut fapta un ambalaj gol de prezervativ şi o bucată de plastic de forma literei „c” ce prezintă la un capăt urme de rupere.
S-a reţinut în drept că fapta inculpatului de a întreţine un act sexual oral cu o minoră, împotriva voinţei sale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. Chiar dacă inculpatul D.C. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, Tribunalul a reţinut că sunt suficiente probe din care a rezultat, fără dubiu, existenţa acesteia şi vinovăţia inculpatului, astfel: a declarat că cele 3 inele (unul din metal şi două din plastic), toate de culoare galbenă pe care le avea puse pe organul genital le-a scos cu 3 zile înainte într-o toaletă publică din municipiul Buzău şi Ie-a aruncat ori, unul dintre ele, de plastic, rupt, a fost găsit la faţa locului, chiar în camera unde partea vătămată a precizat că a fost violată; partea vătămată nu avea cum să facă referire la bilele şi inelul din plastic, neştiind de existenţa acestora dacă nu avea loc un act sexual cu inculpatul; declaraţia mamei părţii vătămate, D.G., de la urmărirea penală care, în acea zi se afla la primărie împreună cu soţul său, D.V., când a venit fiica sa plângând şi i-a spus că inculpatul a întreţinut un act sexual oral cu ea, motiv pentru care a sunat imediat la 112; aceeaşi martoră a declarat că, în urmă cu 3 zile, inculpatul i-a spus că tot o să aibă un act sexual oral cu fiica ei; D.V., fratele inculpatului, a declarat că era în faţa primăriei, pe o canapea, împreună cu soţia sa, când a trecut inculpatul spre magazin, apoi, la 20 minute a sosit şi partea vătămată care era supărată şi a spus că, după ce „i-a făcut C. astăzi nu mai poate să mănânce după ea”, soţia sa şi-a dat seama ce a vrut să spună, a stat de vorba cu ea, însă nu a auzit conţinutul conversaţiei (acesta nu este tatăl ei biologic) după care a sunat la 112; fotografiile descărcate de pe telefonul mobil din care rezultă că inculpatul avea introduse pe organul genital mai multe bile, un inel din metal şi două din plastic; certificatul medico-legal ce descrie echimoze şi escoriaţii la mandibulă şi pe buza inferioară, cu concluzia că leziunile puteau fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure sau prin comprimare digitală şi frecare în cadrul unui raport sexual oral; scrisoarea luată de organele de poliţie ( „am greşit faţă de voi şi de S.” - partea vătămată - îl roagă pe fratele său să facă copii de pe declaraţiile pe care el Ie-a conceput şi trimis anterior din penitenciar şi să le ducă la procuror, fiind avertizat că procurorul o să le spună că declaraţiile mincinoase se pedepsesc cu închisoarea, dar să nu se sperie că nu are ce să le facă, le cere să le transcrie cu scrisul lor şi să le ducă la procuror, să spună că „ea - adică mama - a învăţat-o pe S. să zică că a violat-o”); rezultatul de la testul poligraf, acela al comportamentului simulat; declaraţia fratelui inculpatului D.V. ( „G.A. a plecat la Braeşti la biserică), ori inculpatul, la instanţă a declarat că, în acea zi A. a lovit-o pe partea vătămată; prin urmare, în acea zi, fratele A. nu era acasă, deci nu avea cum să o lovească pe partea vătămată; precizarea părţii vătămate, aceea ca inculpatul nu a ejaculat este susţinută chiar de constatările medicului legist (în certificatul medico-legal se arată că nu s-au găsit spermatozoizi în secreţia bucală a părţii vătămate); declaraţiile contradictorii ale inculpatului (la urmărirea penală care a recunoscut că în acea zi a existat un oarecare „contact” între el şi partea vătămată, că ea l-a sărutat pe organul genital, iar el pe sâni, pentru ca la instanţă să spună că nu s-a întâmplat nimic de acest fel, că ea a venit în cameră şi i-a cerut să vadă dacă are vreo urmă la gură pentru că fusese lovită de A.
Tribunalul a mai reţinut că chiar dacă partea vătămată nu a fost ameninţată cu vreun cuţit (deşi aceasta a susţinut acest lucru), este cert că fapta s-a săvârşit prin constrângere, împrejurare ce rezultă fără dubiu din certificatul medico-legal, medicul legist arătând că G.A.E. prezenta la momentul examinării o serie de leziuni chiar la faţă, mai exact la gură, ele observându-se şi din fotografiile judiciare, necesitând pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Deşi în cursul judecăţii atât partea vătămată, cât şi mama sa şi-au schimbat declaraţiile, susţinând că fapta nu a existat, instanţa nu a dat nicio eficienţă juridică acestora, fiind clar că nu au încercat decât înlăturarea, la acest moment, a răspunderii penale a inculpatului.
În cursul judecăţii acestea au fost nesincere, în cursul urmăririi penale arătând cu lux de amănunte cele petrecute. Mai mult, minora a avut în faţa instanţei de judecată un comportament anormal, lăsând să se înţeleagă că nu ştie despre ce este vorba, instanţa neputând purta un dialog normal cu ea fie din cauză că a simulat acest lucru, fie, posibil, din cauza afecţiunilor de care suferă în prezent (mama sa a invocat o astfel de situaţie, arătând că a încercat să se sinucidă, că pleacă de acasă, că are manifestări nefireşti).
Convingerea instanţei a fost aceea că ambele, atât mama, cât şi fiica, nu au mai dorit să spună adevărul, (posibil ca şi mama să mintă atunci când a spus că fiica ei are anumite probleme, tocmai pentru a justifica schimbarea declaraţiilor), ele locuind în continuare cu rudele inculpatului.
Însă, la procuror, a dat declaraţii clare, detaliate, iar după faptă a fost examinată psihologic (rezultă din certificatul medico-legal acest lucru), stabilindu-se un contact normal cu aceasta, nesesizându-se vreo afecţiune psihică. Prin urmare, la instanţă, a simulat o stare anormală care să fie favorabilă inculpatului şi să „explice” declaraţiile date la urmărirea penală.
A mai susţinut inculpatul că, pe stradă, s-a întâlnit şi cu numita M.M. (situaţie negată de aceasta), însă declaraţia sa nu are relevanţă în ansamblul probator cu privire la cele petrecute în locuinţa lor.
Instanţa a considerat că nu este necesară o evaluare a părţii vătămate pentru că vinovăţia inculpatului nu a rezultat doar din declaraţia părţii vătămate, ci şi din alte probe certe, în special, aşa cum a fost arătat, existenta leziunilor constatate, declaraţiile de la acel moment şi acel cercel găsit rupt pe patul din camera unde a avut loc raportul sexual.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere atitudinea nesinceră a inculpatului D.C. şi gravitatea faptei comise; starea de recidivă în care a comis infracţiunea; natura infracţiunilor anterioare pe care Ie-a comis, cele mai multe cu violenţă (tentativă la omor deosebit de grav în minorat, furturi, violare de domiciliu, distrugeri şi tâlhărie pentru care a primit o pedeapsă de 8 ani).
În latura civilă a cauzei, acţiunea a fost exercitată de procuror, acesta solicitând a obligarea inculpatul la daune morale, iar instanţa apreciind că o sumă de 20.000 RON cu acest titlu este de natură a acoperi prejudiciul moral cauzat părţii vătămate în urma comiterii faptei de inculpat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.C., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1) şi (3), cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
Prin decizia penală nr. 149 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, a fost menţinută starea de arest şi dedusă prevenţia le zi.
Apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 400 RON titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma 200 RON, reprezentând onorariu apărător din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Totodată, s-a dispus ca plata sumei de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru partea vătămată minoră G.A.E., să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel instanţa de control judiciar a reţinut că situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii au fost corect reţinute de prima instanţă, că probele administrate în cauză, respectiv: plângerea şi declaraţia părţii vătămate, declaraţii de martori, declaraţia mamei părţii vătămate, înscrisuri, fotografii, certificatul medico-legal, rezultatul de la testul poligraf, anunţul dat la 112, declaraţia inculpatului şi fişa de cazier judiciar a acestuia au fost bine analizate de prima instanţă, astfel că încadrarea juridică stabilită, precum şi vinovăţia inculpatului corespund faptelor săvârşite.
S-a arătat că, întradevăr, în faza de cercetare judecătorească, partea vătămată şi mama acesteia şi-au schimbat declaraţiile, susţinând, în esenţă că fapta nu există, iar inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost dedus judecăţii, dar că în cauză se doreşte exonerarea de răspundere a inculpatului dat fiind faptul că partea vătămată şi mama acesteia locuiesc cu rudele inculpatului, având deci un interes în soluţionarea acestei cauze.
Pe de altă parte, a reţinut Curtea de Apel, probele administrate în faza de urmărire penală şi mai sus enumerate confirmă din plin vinovăţia inculpatului în condiţiile descrise prin actul de acuzare, dar şi de prima instanţă care nu a dat eficienţă juridică declaraţiilor victimei şi mamei sale date în faza de cercetare judecătorească, declaraţii pe care Ie-a înlăturat.
Împotriva acestei decizii inculpatul D.C. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, prin aplicarea art. 5 raportat la 218 C. pen., o reindividualizare a pedepsei în raport cu noua încadrare, apreciind că o pedeapsă de 6 ani ar fi în limite legale şi suficiente.
Examinând recursul declarat de inculpatul D.C. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verificându-se îndeplinirea acestor cerinţe, se observă însă că inculpatul şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, în şedinţa publică din 05 februarie 2014, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., iar cazul de casare prevăzut la pct. 12 nu se află printre cele care, potrivit art. 3859alin. (3), se iau în considerare din oficiu.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510alin. (21) C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate în recursul de faţă, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510alin. (2) C. proc. pen.
Cu toate acestea, recursul declarat de inculpat se va admite în vederea aplicării, din oficiu, a prevederilor art. 5 C. pen. (01 februarie 2014), text de lege ale cărui cerinţe sunt îndeplinite, cu consecinţa, pe de o parte, a schimbării încadrării juridice a faptei de viol săvârşită de inculpatul recurent, din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1968), în infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) C. pen., aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1968), textul normativ nou care, întrucât prevede o pedeapsă semnificativ mai uşoară (5-12 ani închisoare, în loc de 10-25 ani închisoare), reprezintă legea mai favorabilă, iar pe de altă parte a stabilirii unei pedepse adecvate în raport cu noua încadrare juridică, aspect sub care Înalta Curte apreciază că o pedeapsă în cuantum de 6 ani închisoare este necesară şi suficientă; tot astfel, se va face aplicarea legii penale mai favorabile în privinţa pedepsei accesorii [art. 65, art. 66 lit. a) şi b)] şi a pedepsei complementare [art. 66 lit. a) şi b)], aceasta din urmă pe o durat de 2 ani după executarea pedepsei principale [conform art. 68 alin. (1) lit. c)].
În baza art. 61 C. pen. (anterior), se va revoca liberarea condiţionată şi se va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu restul rămas neexecutat, de 1.007 zile, din pedeapsa de 8 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 159/2009 a Judecătoriei Pătârlagele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 149 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în totalitate decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 76 din 23 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepse componente şi sporul de 2 ani închisoare.
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 386 C. proc. pen. şi schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. (anterior) în infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. (anterior), texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul D.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen. (anterior) revocă liberarea condiţionată şi contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu restul rămas neexecutat de 1.007 zile din pedeapsa de 8 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 159/2009 a Judecătoriei Pătârlagele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 mai 2012 la 05 februarie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 300 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 448/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 435/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
