ICCJ. Decizia nr. 572/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 572 /2014

Dosar nr. 3538/87/2011

Şedinţa publică din 17 februarie 2014

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 160/F din 06 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 3538/87/2011 s-a dispus, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, condamnarea inculpatului D.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul N.T.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata N.N.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din acelaşi cod, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.

A interzis fiecărui inculpat, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., în condiţiile art. 71 din acelaşi cod.

În temeiul art. 86¹ C. pen., a dispus, în cazul fiecărui inculpat, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 86³ C. pen., a obligat pe fiecare inculpat să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

A atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor ce decurg din aplicarea prevederilor art. 86⁴ C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus, în cazul fiecărui inculpat, suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedepsele aplicate durata prevenţiei, astfel: de la data de 07 iulie 2011 până la data de 13 iulie 2011, în cazul inculpaţilor N.T.V. şi N.N.A. şi respectiv de la data de 08 iulie 2011 până la data de 13 iulie 2011, în cazul inculpatului D.M.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.000 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Inculpaţii N.T.V. (în vârstă de 25 de ani), D.M. (în vârstă de 28 de ani) şi N.N.A. (în vârstă de 26 de ani) sunt agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Teleorman, primul îndeplinind funcţia de şef de post, iar fiecare dintre ceilalţi doi funcţia de ajutor de şef de post.

La data de 24 februarie 2011, s-a înregistrat la Direcţia Generală Anticorupţie, Biroul Judeţean Teleorman denunţul formulat de N.C., prin care acesta a sesizat faptul că, în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, la solicitarea unui agent de poliţie din cadrul Postului Trivalea-Moşteni, a înmânat acestuia suma de 50 RON, pentru a nu fi sancţionat, ca urmare a încălcării regulilor de circulaţie pe drumurile publice. Denunţătorul a precizat că acel agent de poliţie se numeşte D.M.

Din verificarea bazei de date a M.A.I., a rezultat că D.M. avea calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, ocupa funcţia de ajutor de şef de post la Postul Trivalea-Moşteni din data de 01 august 2008, iar prin dispoziţia I.G.P. din data de 06 decembrie 2010, fusese desemnat poliţist rutier.

Existând date şi indicii, rezultate atât din denunţ, cât şi dintr-un procesul-verbal separat, că inculpatul D.M. săvârşea infracţiuni de corupţie, prin ordonanţa nr. 162/P/2011 din data de 13 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a autorizat folosirea în cauză a investigatorilor sub acoperire „M.F.” şi „P.A.”. Potrivit ordonanţei respective, cei doi investigatori sub acoperire au fost autorizaţi, între altele, să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani sau alte foloase agentului de poliţie D.M. sau altor persoane indicate de acesta, inclusiv altor lucrători de poliţie care îi vor opri în trafic, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, pentru ca aceştia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie îndeplinirea atribuţiilor respective ori să efectueze acte contrare acelor atribuţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen.

Conform art. 26¹ alin. (6) din Legea nr. 78/2000, investigatorii sub acoperire ori investigatorii cu identitate reală pot fi autorizaţi să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani ori alte foloase unui funcţionar, în condiţiile prevăzute de art. 254, art. 256 sau art. 257 C. pen.

În vederea descoperirii presupuselor fapte de corupţie comise de inculpatul D.M., Tribunalul Teleorman a autorizat, la solicitarea procurorului, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ale acestuia, fiind emise astfel autorizaţiile din data de 08 aprilie 2011, precum şi interceptarea şi înregistrarea audio-video, în mediul ambiental, a întâlnirilor şi discuţiilor directe purtate de investigatorii sub acoperire „M.F.” şi „P.A.” cu inculpatul respectiv ori cu alte persoane interpuse, sens în care a fost emisă autorizaţia din data de 13 aprilie 2011, ulterior reînnoită.

La data de 02 iunie 2011, a fost predată investigatorului sub acoperire „M.F.” suma totală de 500 RON, compusă din 10 bancnote din cupiura de 50 RON, pusă la dispoziţie de Direcţia Generală Anticorupţie, Serviciul Judeţean Teleorman, pentru organizarea prinderii în flagrant a inculpatului D.M.

La aceeaşi dată, în jurul orei 12.33, investigatorul sub acoperire „M.F.” s-a deplasat cu un autovehicul pe DJ504, pe raza localităţii Trivalea-Moşteni, în direcţia de mers Alexandria - Piteşti, fiind oprit pentru control de către inculpatul D.M., care exercita atribuţii de poliţist rutier, împreună cu inculpata N.N.A.

Cu acea ocazie, inculpatul D.M. i-a adus la cunoştinţă investigatorului sub acoperire „M.F.” că a săvârşit două contravenţii, şi anume a folosit telefonul mobil în timpul mersului şi nu a purtat centură de siguranţă, fapte pe care acesta le-a recunoscut. În aceste împrejurări şi faţă de scopul pentru care fusese autorizat, investigatorul sub acoperire i-a cerut insistent inculpatului să nu-l sancţioneze, întrucât mai avea puncte de penalizare, aplicate pentru contravenţii comise anterior şi risca suspendarea permisului de conducere. În urma precizării făcute de investigatorul sub acoperire, inculpatul a sunat la dispeceratul Poliţiei Videle şi a purtat o convorbire cu martorul D.F. (ofiţer de serviciu), căruia i-a solicitat să-i comunice numărul punctelor de penalizare cu care figura persoana respectivă. După aproximativ 2 minute, martorul l-a sunat pe inculpat şi i-a spus că persoana cu privire la care a solicitat informaţiile mai avea 6 puncte de penalizare, aplicate în data de 24 martie 2011.

Ulterior, inculpatul s-a urcat în autoturismul de serviciu şi i-a cerut investigatorului sub acoperire să-l urmeze cu autovehiculul său, cei doi deplasându-se astfel până în dreptul unui bar de pe raza localităţii. Acolo, inculpatul i-a adresat investigatorului sub acoperire întrebarea „vrei să te ajut cu ceva?”, iar, la răspunsul afirmativ al acestuia, a adăugat „te duci şi-i laşi la fata asta aicea”, referindu-se la fata de la bar. În această împrejurare, investigatorul sub acoperire a întrebat cât să-i lase, iar inculpatul i-a răspuns printr-o întrebare „mata cât vrei?”. La întrebarea investigatorului sub acoperire dacă „3 milioane este bine”, inculpatul a făcut afirmaţia „măi frate, ai început cu d-astea?”, adăugând apoi „eşti cam dubios” şi i-a cerut să-l aştepte în maşină, spunându-i că va reveni, după rezolvarea unei probleme de serviciu.

După aproximativ 7 minute, inculpatul a revenit la locul unde se afla investigatorul sub acoperire, spunându-i că „îi va da amendă la centură” şi că „îi pare rău pentru faptul că l-a plimbat aşa”, dar nu putea rămâne în faţa sediului de poliţie, întrucât „aveau control de la Alexandria”. La insistenţa investigatorului sub acoperire de a nu-i aplica amendă şi puncte de penalizare, inculpatul i-a spus că are o rezolvare pentru el, îndrumându-l să meargă înapoi la Postul de Poliţie şi să ia legătura cu colega sa, inculpata N.N.A. Inculpatul i-a mai spus că va vorbi şi el cu inculpata respectivă, în cazul în care investigatorul sub acoperire va dori acest lucru.

Din redarea în scris a convorbirii telefonice din data de 02 iunie 2011, ora 12.57, purtată între inculpaţii D.M. şi N.N.A., rezultă că aceştia s-au înţeles ca cea din urmă să discute cu investigatorul sub acoperire, primul spunând „păi... uite cu băiatul acesta, de adineauri, ce facem cu el?... vorbeşti tu cu el?”.

Revenind în faţa Postului de Poliţie, inculpatul D.M. a mers în incinta acestuia, unde a discutat cu inculpata N.N.A., timp în care investigatorul sub acoperire a aşteptat în autoturismul său.

După aproximativ 15 minute, din Postul de Poliţie a ieşit inculpata N.N.A. care a mers la investigatorul sub acoperire şi l-a întrebat ce discuţie a purtat cu colegul său şi ce contravenţii a săvârşit, iar acesta a afirmat că inculpatul D.M. i-a spus să poarte o discuţie cu ea. Inculpata i-a adus la cunoştinţă investigatorului sub acoperire că, dacă îi va aplica amendă şi puncte de penalizare pentru contravenţiile comise, atunci lui i se va suspenda dreptul de a conduce, însă ea nu are niciun interes să se ajungă la o astfel de situaţie, afirmând „pe mine nu mă avansează dacă îţi iau permisul sau nu”, astfel că i-a cerut acestuia să mai rămână în maşină, pentru o rezolvare favorabilă a problemei sale. Inculpata a confirmat că era în derulare un control de la Alexandria, plecând apoi de lângă investigatorul sub acoperire.

După alte aproximativ 12 minute, inculpata l-a chemat pe investigatorul sub acoperire şi i-a comunicat că îi va aplica sancţiunea avertisment doar pentru contravenţia constând în faptul că nu a purtat centura de siguranţă, fără puncte de penalizare, context în care i-a sugerat acestuia „să fie şi el drăguţ”. Faţă de atitudinea inculpatei, înţelegând că i se pretind bani pentru a nu fi sancţionat, investigatorul sub acoperire a mers la autoturismul său, de unde a luat asigurarea de răspundere civilă, în care a pus suma de 200 RON, compusă din 4 bancnote din cupiura de 50 RON, după care a revenit la autospeciala de poliţie. Acolo, investigatorul sub acoperire i-a înmânat inculpatei asigurarea de răspundere civilă, împreună cu suma de 200 RON. În imaginile înregistrate, care surprind acest moment, se observă cum inculpata s-a aplecat în partea dreaptă a autospecialei de poliţie, spre torpedou, după care l-a întrebat pe investigatorul sub acoperire „ce ai lăsat acolo” şi, aflând că în asigurare fusese pusă suma de 200 RON, i-a spus acestuia că „este bine”.

După acest eveniment, inculpata a întocmit, pe numele investigatorului sub acoperire, procesul-verbal de contravenţie din data de 02 iunie 2011, ora 13.00, în care a menţionat numai una dintre faptele comise de acesta, respectiv aceea că a circulat pe raza localităţii Trivalea-Moşteni la volanul autoturismului marca D. fără a purta centură de siguranţă, faptă pentru care i-a aplicat sancţiunea avertisment.

După plecarea investigatorului sub acoperire, suma de 200 RON a fost împărţită în mod egal între inculpaţii D.M. şi N.N.A., fiecare luând astfel câte 100 RON.

Investigatorul sub acoperire „M.F.” a descris fapta de luare de mită comisă de cei doi inculpaţi, iar discuţiile sale cu aceştia au fost interceptate şi înregistrate audio-video, în mediul ambiental, în baza autorizaţiei din data de 05 mai 2011, emisă de Tribunalul Teleorman.

Ulterior, prin ordonanţa nr. 162/P/2011 din data de 08 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a autorizat folosirea în cauză a altor investigatori sub acoperire, calitate în care au fost desemnaţi „N.B.” şi „P.A.”. Ca şi în cazul precedent, aceştia au fost autorizaţi de procuror pentru prinderea în flagrant a inculpaţilor D.M. şi N.N.A., imediat după momentul pretinderii ori primirii de sume de bani sau alte foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea unor acte privitoare la îndatoririle de serviciu sau al realizării unui act contrar acelor îndatoriri.

De asemenea, prin încheierea nr. 631 din data de 08 iunie 2011, Tribunalul Teleorman, la cererea motivată a procurorului, a autorizat pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data respectivă până la data de 07 iulie 2011, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatei N.N.A. şi a reînnoit autorizaţiile din data de 05 mai 2011 de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice efectuate de inculpatul D.M. Prin aceeaşi încheiere, Tribunalul Teleorman a autorizat, pe aceeaşi perioadă, interceptarea şi înregistrarea audio-video, în mediul ambiental, a întâlnirilor şi discuţiilor directe purtate între investigatorii sub acoperire şi cei doi inculpaţi sau alte persoane interpuse, fiind emisă astfel autorizaţia din data de 08 iunie 2011.

Pentru descoperirea şi prinderea în flagrant a inculpaţilor D.M. şi N.N.A., la data de 07 iulie 2011, a fost predată investigatorului sub acoperire „N.B.” suma de 450 RON, formată din 3 bancnote din cupiura de 50 RON şi respectiv din 3 bancnote din cupiura de 100 RON. La aceeaşi dată şi în acelaşi scop, a fost predată şi investigatorului sub acoperire „P.A.” suma de 450 RON, formată din 3 bancnote din cupiura de 50 RON şi respectiv 3 bancnote din cupiura de 100 RON. Seriile bancnotelor predate celor doi investigatori sub acoperire au fost menţionate în procesele-verbale întocmite la acel moment, fiind realizate şi planşe fotografice cu privire la acestea. Sumele de bani anterior menţionate au fost puse la dispoziţie de către Direcţia Generală Anticorupţie, Serviciul Judeţean Teleorman.

În vederea realizării sarcinilor menţionate în autorizaţie, la aceeaşi dată, în jurul orei 14.0000, investigatorul sub acoperire „P.A.” s-a deplasat pe DJ504, pe raza localităţii Trivalea-Moşteni, în direcţia de mers Alexandria - Piteşti. Întrucât investigatorul sub acoperire nu purta centură de siguranţă şi vorbea la telefon, a fost sesizat de către agenţii de poliţie N.T.V. (şef de post) şi D.M. (ajutor de şef de post), care, la acel moment, exercitau atribuţii de poliţişti rutieri, fiind oprit de aceştia pentru control.

În aceste împrejurări, inculpatul N.T.V. a procedat la verificarea actelor conducătorului auto, aducându-i la cunoştinţă că a comis trei contravenţii, prin faptul că a vorbit la telefon în timpul conducerii autoturismului, nu a purtat centura de siguranţă şi nu a folosit luminile de întâlnire. Acelaşi inculpat l-a întrebat pe investigatorul sub acoperire dacă are poliţă RCA şi dacă mai are puncte de penalizare pentru contravenţii comise anterior, spunându-i că urmează să fie sancţionat cu 4 puncte de penalizare, cu o amendă contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 2.000 RON şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, fără drept de circulaţie, în cazul în care nu va putea prezenta asigurarea de răspundere civilă obligatorie. Întrucât investigatorul sub acoperire a afirmat că nu este în măsură să prezinte acea asigurare, dat fiind faptul că autoturismul condus nu era proprietatea lui, inculpatul D.M. l-a încunoştinţat şi el că, în această situaţie, se vor ridica plăcuţele cu numărul de înmatriculare. Ulterior, cei doi inculpaţi au calculat împreună punctele de penalizare pentru contravenţiile comise de investigatorul sub acoperire, spunându-i acestuia că a acumulat 14 astfel de puncte.

În acest context, investigatorul sub acoperire i-a rugat pe cei doi inculpaţi să nu îl sancţioneze contravenţional, moment în care inculpatul D.M. i-a spus inculpatului N.T.V. despre acesta că „lasă şi el centura”, în sensul că urma să le dea o sumă de bani, reprezentând echivalentul amenzii contravenţionale pentru fapta de a nu fi purtat centura de siguranţă şi, astfel, nu mai trebuie sancţionat. Tot inculpatul D.M. s-a adresat apoi investigatorului sub acoperire, spunându-i „centura şi aţi plecat” şi respectiv „una patru sute centura şi aţi plecat”, sugerându-i astfel, în mod clar, că, pentru a nu fi sancţionat, trebuia să le dea inculpaţilor suma de bani reprezentând echivalentul amenzii aplicabile pentru acea contravenţie.

În continuare, inculpatul N.T.V., care se afla pe scaunul din dreapta faţă al autospecialei de poliţie, i-a restituit investigatorului sub acoperire certificatul de înmatriculare al autoturismului, după care, referindu-se la suma de bani pe care acesta urma să le-o dea, i-a spus „nu aici, că ne vede lumea”. Drept urmare, investigatorul sub acoperire s-a deplasat la autoturismul său şi a pus în certificatul de înmatriculare suma de 200 RON, compusă din două bancnote din cupiura de 50 RON şi respectiv dintr-o bancnotă din cupiura de 100 RON, după care a revenit la autospeciala de poliţie, unde a înmânat acel certificat inculpatului N.T.V. După ce a luat certificatul de înmatriculare în care se afla suma de 200 RON, acest inculpat a pus suma respectivă în torpedoul autospecialei de poliţie şi i-a restituit investigatorului sub acoperire certificatul de înmatriculare, precum şi toate actele anterior înmânate de acesta, fără a-l mai sancţiona contravenţional.

La scurt timp după plecarea investigatorului sub acoperire s-a procedat la prinderea în flagrant a inculpaţilor D.M. şi N.T.V. de către o echipă formată din procuror şi poliţişti. Astfel, cu acea ocazie, în prezenţa martorilor asistenţi I.M. şi S.L.C., s-a constatat că, asupra inculpatului D.M., în portofelul acestuia, a fost găsită suma de 265 RON, compusă dintr-o bancnotă din cupiura de 100 RON, trei bancnote din cupiura de 50 RON, o bancnotă din cupiura de 10 RON şi o bancnotă din cupiura de 5 RON. Totodată, în torpedoul autospecialei de poliţie, în portofelul inculpatului N.T.V., a fost găsită suma de 160 RON, compusă dintr-o bancnotă din cupiura de 100 RON, o bancnotă din cupiura de 50 RON şi o bancnotă din cupiura de 10 RON. Ambii inculpaţi au precizat, în acea împrejurare, că banii găsiţi asupra lor nu provin din infracţiuni, fiind bani personali. În prezenţa inculpaţilor şi a martorilor asistenţi, s-a procedat, în continuare, la examinarea seriilor bancnotelor din cuplurile de 50 şi 100 RON, găsite asupra celor dintâi. Astfel, s-a constatat că două dintre cele trei bancnote din cupiura de 50 RON, găsite asupra inculpatului D.M., fac parte dintre bancnotele înmânate investigatorului sub acoperire pentru prinderea în flagrant a inculpaţilor. De asemenea, s-a constatat că bancnota din cupiura de 100 RON, găsită în portofelul inculpatului N.T.V., făcea şi ea parte din suma totală de 450 RON, înmânată investigatorului sub acoperire pentru realizarea flagrantului. Sumele de bani găsite asupra inculpaţilor au fost ridicate pentru cercetări.

Cu aceeaşi ocazie, în autospeciala de poliţie în care se aflau cei doi inculpaţi, a fost identificat un înscris olograf format A4, în care, printre alte notări, erau consemnate numele şi prenumele investigatorului sub acoperire „P.A.”, prenumele părinţilor săi, ora opririi lui în trafic - 14.08, numărul de înmatriculare al autoturismului condus de acesta, codul său numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, precum şi contravenţiile comise de el (asigurare, telefon, centură).

Investigatorul sub acoperire „P.A.” a descris fapta de luare de mită comisă de inculpaţii D.M. şi N.T.V., iar discuţia sa cu aceştia a fost interceptată şi înregistrată audio-video, în mediul ambiental, în baza autorizaţiei din data de 08 iunie 2011, emisă de Tribunalul Teleorman.

Cu privire la încadrarea juridică, Tribunalul a constatat că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în privinţa inculpatului D.M. fiind vorba de două infracţiuni, comise în condiţiile concursului real.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpaţii D.M., N.T.V. şi N.N.A.

Prin decizia penală nr. 141/A din 27 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare:

În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului D.M., pe lângă fiecare dintre cele două pedepse principale de câte 3 ani închisoare, stabilite prin sentinţa penală apelată, pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală apelată, pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, care se calculează începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

S-a dispus ca inculpaţii N.T.V. şi N.N.A. să execute pedeapsa complementară aplicată fiecăruia prin sentinţa penală apelată, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul D.M. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 08 - 13 iulie 2011 şi că fiecare dintre inculpaţii N.T.V. şi N.N.A. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 07 - 13 iulie 2011.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului Parchetului au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D.M., N.T.V. şi N.N.A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., au fost obligaţi apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu, pentru fiecare dintre cei trei apelanţi inculpaţi, în sumă de câte 100 RON, urmează a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Curtea de Apel a reţinut că probatoriul administrat dovedeşte cu certitudine, săvârşirea de către inculpaţi a faptelor reţinute prin actul de sesizare al instanţei.

Astfel, la data de 02 iunie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Trivalea-Moşteni, inculpatul D.M. şi inculpata N.N.A. (ambii deţinând funcţia de ajutor de şef în cadrul postului de poliţie ce deservea acea localitate) au pretins de la investigatorul sub acoperire „M.F.” o sumă de bani, pentru a-i aplica o sancţiune mai blândă cu privire la contravenţiile săvârşite de acesta la regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar inculpata N.N.A. a şi primit de la acesta, în scopul anterior menţionat, suma de 200 RON, pe care, ulterior, a împărţit-o în mod egal cu inculpatul D.M.

La data de 0^:7 iulie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza aceleiaşi localităţi, inculpaţii N.T.V. şi D.M. (primul deţinând funcţia de şef al postului de poliţie din acea localitate, iar cel de-al doilea funcţia de ajutor al acestuia) au pretins de la investigatorul sub acoperire „P.A.” o sumă de bani, pentru a nu-l sancţiona cu privire la contravenţiile săvârşite de acesta la regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar inculpatul N.T.V. a şi primit de la acesta, în scopul anterior menţionat, suma de 200 RON, pe care, ulterior, a împărţit-o în mod egal cu inculpatul D.M.

Înainte de a analiza punctual criticile formulate de inculpaţi cu privire la situaţia de fapt şi la probatoriul care o dovedeşte, Curtea a considerat necesar a evidenţia împrejurările în care au fost săvârşite faptele anterior menţionate.

Astfel, potrivit informaţiilor comunicate de I.P.J. Teleorman la data de 02 iunie 2011, agenţii de poliţie din cadrul Postului Trivalea-Moşteni au fost însărcinaţi să efectueze controale în trafic, în baza planului de acţiune al Serviciului Rutier, din data de 01 iunie 2011, iar, la data de 07 iulie 2011, au primit aceeaşi însărcinare, în baza dispoziţiei şefului inspectoratului respectiv, din aceeaşi dată, emisă în conformitate cu planul de măsuri pentru reducerea riscului rutier în anul 2011, care a fost transmisă telefonic şefului Poliţiei oraşului Videle, fiind consemnată de acesta în agenda şi în registrul de note telefonice, care conţin informaţii clasificate.

Conform aceloraşi informaţii, astfel de controale în trafic se efectuează numai de către echipaje formate din cel puţin doi agenţi de poliţie.

Raportat la aceste informaţii, este indubitabil faptul că, în ambele ocazii, inculpaţii se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, certă fiind şi împrejurarea că, de fiecare dată, aceştia au acţionat, pentru efectuarea controalelor în trafic, în echipaje formate din câte doi poliţişti.

Conform documentelor şi informaţiilor furnizate de Serviciul Judeţean Anticorupţie Teleorman din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie a M.A.I., la sfârşitul lunii ianuarie 2011 şi la data de 24 februarie 2011, două persoane, D.I. şi respectiv N.C., au sesizat, cel din urmă formulând chiar un denunţ, fapte de corupţie pretins săvârşite, ca urmare a unor controale în trafic, de către un agent de poliţie de pe raza localităţii Trivalea-Moşteni, identificat în persoana inculpatului D.M.

În acest context, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, sesizat de Serviciul Judeţean Anticorupţie, a întreprins acţiuni de investigare cu privire la posibila săvârşire de fapte de corupţie de către agenţii postului de poliţie din localitatea respectivă.

Revenind la criticile inculpaţilor, Curtea a constatat, în prealabil, că, potrivit motivelor de apel invocate, numai inculpatul D.M. a negat parţial faptele (sens în care a susţinut că nu a pretins şi nu a acceptat promisiunea oferirii unor sume de bani de la conducătorii auto opriţi în trafic, ci doar a primit sumele de bani care i-au fost înmânate de ceilalţi doi inculpaţi, fundamentându-şi astfel cererea de schimbare a încadrării juridice), în timp ce inculpaţii N.N.A. şi N.T.V. nu au contestat faptele, în materialitatea lor, cel din urmă precizând chiar, prin apărătorul său ales, la întrebarea Curţii, că nu susţine o soluţie de achitare.

Pornind de la această premisă şi de la împrejurarea că inculpatul D.M. este acuzat a fi participat la săvârşirea ambelor fapte deduse judecăţii, Curtea a prezentat în continuare împrejurările în care acestea au fost comise, conform probatoriului cauzei, evidenţiind contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi.

Astfel, în privinţa faptei din data de 02 iunie 2011, Curtea a constatat că, potrivit procesului-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „M.F.”, declaraţiilor acestuia din faza de urmărire penală şi din cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, notelor şi proceselor-verbale de redare a conţinutului înregistrărilor convorbirilor purtate în mediul ambiental şi telefonic, evenimentele s-au desfăşurat, în ordine cronologică, după cum urmează:

La ora 12.33, investigatorul sub acoperire a fost oprit în trafic de către inculpatul D.M., care i-a imputat că a circulat cu o viteză superioară celei legale, precizându-i însă că nu poate dovedi acest fapt, că nu purta centura de siguranţă şi că vorbea la telefonul mobil în timp ce conducea autoturismul, pentru ultimele două fapte urmând să-l sancţioneze contravenţional.

Cu aceeaşi ocazie, la cererea inculpatului D.M., investigatorul sub acoperire i-a prezentat acestuia asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie, de faţă la acest moment fiind şi inculpata N.N.A.

Investigatorul sub acoperire l-a rugat pe inculpatul D.M. să nu îl sancţioneze pentru cele două contravenţii constatate întrucât aceasta ar fi presupus şi aplicarea unor puncte de penalizare, care, adăugate celor deja existente, ar fi condus la suspendarea exercitării dreptului său de a conduce.

Referitor la această ultimă susţinere a investigatorului sub acoperire, inculpatul D.M. a afirmat, adresându-se colegei sale, inculpata N.N.A., că trebuie să o verifice.

Drept urmare, la ora 12.43, inculpatul D.M. l-a apelat telefonic pe martorul D.F., de la dispeceratul Poliţiei oraşului Videle, căruia i-a solicitat să-l verifice pe conducătorul auto M.F. şi să-i spună cu câte puncte de penalizare figura acesta în evidenţa informatică.

La ora 12.45, martorul D.F. l-a sunat înapoi pe inculpatul D.M., căruia i-a spus că acel conducător auto figura în evidenţa respectivă, în luna martie 2011, cu 6 puncte de penalizare. La momentul purtării acestei convorbiri telefonice, inculpatul D.M. se afla lângă autovehiculul cu însemnele poliţiei, acolo fiind prezentă şi inculpata N.N.A.

Inculpatul D.M. i-a comunicat investigatorului sub acoperire rezultatul verificării efectuate, iar acesta i-a spus că, recent, a mai săvârşit două contravenţii, circulând în localitate cu o viteză de 80 km/h şi vorbind în acelaşi timp la telefonul mobil, fiind posibil ca punctele de penalizare pentru acele contravenţii (în număr de 6) să nu fi fost încă înregistrate.

În continuare, în acea discuţie, a intervenit şi inculpata N.N.A., care a întrebat câte puncte de penalizare avea deja conducătorul auto, asistând apoi şi la calculul făcut cu privire la totalul unor asemenea puncte pe care acesta urma să îl cumuleze în situaţia în care ar fi fost sancţionat şi pentru noile contravenţii săvârşite în acea zi (care ar fi atras încă 4 puncte de penalizare, ajungându-se astfel la un total de 16 asemenea puncte).

În acest context, trebuie precizat că, potrivit art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, cumularea a 15 puncte de penalizare atrage suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

În continuare, inculpata N.N.A. a afirmat că acel conducător auto trebuia să mai aştepte, până când se termina controlul ce se afla în desfăşurare, la postul local de poliţie, din partea forului superior judeţean.

Când investigatorul sub acoperire s-a arătat dispus să aştepte, inculpatul D.M. s-a adresat inculpatei N.N.A. cu întrebarea „ia zi, domnişoară, ce facem, îl ajutăm, nu-l ajutăm?”, primind de la aceasta un răspuns neinteligibil.

Imediat, inculpatul D.M. a plecat din acel loc, cu autovehiculul purtând însemnele poliţiei, având asupra sa actele conducătorului auto şi ale autoturismului acestuia, iar inculpata N.N.A. i-a spus investigatorului sub acoperire să aştepte „până vine şefu’”.

Inculpatul D.M. i-a făcut însă semn investigatorului sub acoperire să-l urmeze, iar acesta s-a urcat în autoturismul său şi a plecat după el, ajungând, în jurul orei 12.50, în dreptul unui bar din localitate. Acolo, inculpatul l-a întrebat pe investigatorul sub acoperire dacă vrea să îl ajute cu ceva, iar, la răspunsul afirmativ al acestuia, i-a spus textual „te duci şi-i laşi la fata asta aicea, da?”. Întrucât investigatorul sub acoperire a întrebat cât anume să lase, inculpatul respectiv i-a răspuns cu o întrebare „mata cât vrei?”, iar, atunci când cel dintâi a rostit suma de 3.000.000 (ROL), i-a spus că este cam dubios. În continuare, inculpatul D.M. a plecat din acel loc cu autovehiculul purtând însemnele poliţiei, nu înainte însă de a-i cere investigatorului sub acoperire să-l aştepte acolo.

După aproximativ 7 minute, inculpatul D.M. a revenit în locul respectiv şi i-a spus investigatorului sub acoperire, când acesta i-a reproşat că îl plimbă fără vreun rezultat, că îi va aplica o amendă doar pentru fapta de a nu fi purtat centura de siguranţă (ce atrăgea numai 2 puncte de penalizare şi astfel un total de 14 astfel de puncte, mai mic decât cel care ar fi determinat suspendarea exercitării dreptului de a conduce) şi i-a cerut să aştepte în autoturismul său.

La ora 12.57, inculpatul D.M. a contactat-o telefonic pe colega sa, inculpata N.N.A., căreia i-a cerut să vorbească ea cu investigatorul sub acoperire (individualizat prin sintagma „băiatul ăsta, de adineauri?”), iar interlocutoarea sa i-a spus că, după ce termină de scris un raport, va proceda astfel, urmând să-i scrie şi lui amenda.

În continuare, inculpatul D.M. a reluat discuţia cu investigatorul sub acoperire, faţă de care s-a scuzat că situaţia durează atât de mult, invocând „controlul de la Alexandria” şi căruia i-a spus că urmează să stea de vorbă despre amendă cu „domnişoara” (inculpata N.N.A.), afirmând că aceasta a mers să verifice, între timp, dacă ultimele puncte de penalizare au fost deja înregistrate în evidenţa electronică.

Investigatorul sub acoperire s-a urcat în autoturismul său, a mers cu acesta după autovehiculul cu însemnele poliţiei, condus de inculpatul D.M., şi a parcat în apropierea postului local de poliţie, unde, după aproximativ 15 minute, a fost abordat de inculpata N.N.A., cu fraza „vino p-aici şefa... ia zi mă şefa... ce zici? pentru ce? ce nu ai avut? centura şi?”.

În cursul discuţiei purtate între cei doi, finalizată la ora 13.25, inculpata a făcut referire la faptul că, în situaţia în care, urmare a aplicării unor noi sancţiuni contravenţionale, conducătorul auto ar cumula 15 puncte de penalizare, acestuia i se va reţine permisul de conducere. Tot inculpata a afirmat că ea nu are niciun interes în a se ajunge la un astfel de rezultat, întrucât nu va fi avansată pentru acest fapt. De asemenea, inculpata i-a spus investigatorului sub acoperire că îi va aplica numai un avertisment, fără puncte de penalizare, reţinându-i doar fapta de a nu fi purtat centura de siguranţă, urmând ca şi el „să fie drăguţ”.

În continuare, inculpata N.N.A. i s-a adresat investigatorului sub acoperire, spunându-i „du-te la maşină şi vino cu asigurarea”, deşi, în mod evident, cerinţa sa nu era aceea de a vedea acel document, la prezentarea căruia asistase deja anterior, când acesta îi fusese cerut conducătorului auto de către inculpatul D.M.

Investigatorul sub acoperire, întors la autoturismul său, a pus în asigurare suma de 200 RON, în patru bancnote de câte 50 RON, dintre cele anterior consemnate într-un proces-verbal, şi, întorcându-se la autovehiculul cu însemnele poliţiei, în care se afla inculpata N.N.A., i-a înmânat acesteia acel document, spunându-i „uite banii, e bine... e mai puţin?... nu ştiu cât”. La întrebarea inculpatei „ce-ai lăsat acolo?”, investigatorul sub acoperire a răspuns „două sute de RONI, e bine?”, replica acesteia fiind „Ooo... e bine”, repetând apoi acest lucru de două ori.

Potrivit investigatorului sub acoperire, inculpata N.N.A. a luat asigurarea, a lăsat să cadă banii în torpedoul autovehiculului cu însemnele poliţiei, după care i-a restituit acel document, împreună cu actele pe care el le înmânase anterior inculpatului D.M., acest fapt fiind încă o dovadă a înţelegerii în baza căreia cei doi inculpaţi au acţionat.

Inculpata N.N.A. i-a înmânat apoi investigatorului sub acoperire, pentru a-l semna, procesul-verbal din data de 02 iunie 2011, prin care conducătorului auto M.F. i s-a aplicat sancţiunea avertisment, pentru o singură contravenţie, aceea de a nu fi purtat o centură de protecţie omologată, deşi inculpata cunoştea că acesta săvârşise şi contravenţia de a fi vorbit la telefonul mobil în timp ce conducea autoturismul, ea însăşi asistând şi implicându-se în mod nemijlocit în discuţia privind totalul punctelor de penalizare pe care acesta îl putea cumula în ipoteza sancţionării lui, inclusiv pentru cea din urmă contravenţie.

Referitor la suma de 200 RON, primită de inculpata N.N.A. de la investigatorul sub acoperire, atât aceasta, cât şi inculpatul D.M. au recunoscut că au împărţit-o în mod egal între ei, fiecăruia revenindu-i astfel suma de câte 100 RON.

În cursul urmăririi penale, inculpaţii au predat suma de câte 100 RON, fiecare, obţinută în condiţiile precizate.

Având în vedere situaţia de fapt anterior expusă, Curtea a constatat, contrar apărării formulate de inculpatul D.M., că acesta a săvârşit, atât direct (el însuşi), cât şi indirect (prin intermediul inculpatei N.N.A.), chiar o acţiune de pretindere a unei sume de bani de la investigatorul sub acoperire, pentru a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv acela de a-l sancţiona pe conducătorul auto pentru toate contravenţiile săvârşite, constatate de el în mod nemijlocit, la momentul opririi acestuia în trafic.

În acest sens, Curtea a reţinut că afirmaţia explicită a inculpatului faţă de investigatorul sub acoperire „te duci şi-i laşi la fata asta aicea, da?”, în contextul în care discuţia cu acesta se petrecea nu la locul constatării contravenţiilor, ci în apropierea unui bar din localitate, unde i-a cerut anume să-l urmeze, precum şi angajarea sa într-o conversaţie pe tema sumei de bani pe care investigatorul sub acoperire s-a arătat dispus să o plătească pentru a nu fi sancţionat astfel încât, prin cumularea punctelor de penalizare aferente, să i se suspende exercitarea dreptului de a conduce, în cuprinsul căreia l-a întrebat, tot în mod explicit, pe acesta „mata cât vrei?”, dovedesc, în afara oricărui dubiu, o acţiune directă de pretindere de bani, în scopul anterior menţionat, cu atât mai mult cu cât întregul comportament al inculpatului (mergând de la verificarea, fără a exista o justificare, a punctelor de penalizare cu care conducătorul auto figura, la acel moment, în evidenţele poliţiei rutiere, până la amânarea, vreme îndelungată, a luării unei hotărâri asupra sancţionării acestuia) nu poate avea o altă explicaţie raţională decât aceea că, astfel, încerca să-l determine pe acesta să-i ofere bani, în schimbul clemenţei sale.

În acelaşi timp, întrebarea adresată de inculpat colegei sale „ia zi, domnişoară, ce facem, îl ajutăm, nu-l ajutăm?”, formulată în contextul discuţiei pe tema punctelor de penalizare pe care investigatorul sub acoperire urma să le cumuleze în ipoteza sancţionării lui pentru ambele contravenţii constatate, urmată de trimiterea acesteia pentru a discuta cu conducătorul auto pe tema sancţionării sale (care, în mod normal, nu trebuia să suscite asemenea discuţii), corelată cu afirmaţia inculpatei N.N.A. că, în schimbul aplicării unei sancţiuni mai blânde, care nu presupunea şi puncte de penalizare, conducătorul auto trebuia „să fie drăguţ şi coroborată cu faptul că inculpatul a acceptat să primească de la colega sa jumătate din suma remisă de investigatorul sub acoperire (care nu poate avea altă explicaţie logică în afara aceleia a revendicării unei contribuţii egale cu aceasta la obţinerea acelei sume), conduce la concluzia certă că acţiunea de pretinde de bani s-a realizat şi în mod indirect, prin mijlocirea inculpatei respective.

Împrejurarea, invocată de apărare, că inculpatul D.M. nu este cel care a întocmit procesul-verbal de sancţionare contravenţională a conducătorului auto este nerelevantă, câtă vreme acesta a constatat personal, în trafic, contravenţiile săvârşite de acel şofer, după cum el însuşi a recunoscut, fără a proceda însă de îndată, astfel cum era legal, la sancţionarea lui, această conduită reprezentând tocmai dovada neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, în schimbul căreia inculpatul a pretins, în mod direct şi indirect, o sumă de bani.

Astfel fiind, întrucât inculpatul a realizat acţiuni specifice elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită (pretindere şi primire de bani, pentru a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu), Curtea a constatat că fapta acestuia a fost corect încadrată juridic de prima instanţă în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cererea de schimbare a acelei încadrări în infracţiunile mai puţin grave invocate de apărare (tăinuire a bunurilor provenite dintr-o infracţiune de corupţie sau favorizare a persoanei care a comis o asemenea infracţiune) fiind în mod vădit nefondată.

De asemenea, fapta inculpatei N.N.A. (recunoscută, în materialitatea ei, de către aceasta), care, înainte de întocmirea procesului-verbal de contravenţie, a pretins de la investigatorul sub acoperire o sumă de bani, spunându-i „să fie drăguţ” pentru ca ea să-i aplice o sancţiune mai uşoară, fără puncte de penalizare, care să determine, prin cumulul cu cele precedente, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, prin reţinerea unei singure contravenţii dintre cele săvârşite şi a primit de la acesta suma de 200 RON, pe care a împărţit-o apoi cu inculpatul D.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aspect pe care, de altfel, nici apărarea sa nu l-a contestat.

Referitor la susţinerea inculpatei N.N.A., în sensul că prima instanţă nu a analizat în mod distinct criticile sale privitoare la legalitatea folosirii, în ceea ce o priveşte, a investigatorului sub acoperire, Curtea a constatat, în prealabil, că aceasta nu se încadrează între motivele care permit trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., întrucât, contrar susţinerii apărării, nu constituie o cauză de nulitate absolută a sentinţei penale apelate, conform art. 197 alin. (2) din acelaşi cod.

În acest sens, Curtea a menţionat că pretinsa încălcare de către prima instanţă a dreptului la apărare al inculpatei, prin omisiunea analizării acelor critici, nu echivalează cu lipsa de asistenţă juridică a acesteia în faţa acelei instanţe, pe care articolul anterior citat o enumera printre cauzele de nulitate absolută. De asemenea, Curtea a menţionat că, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen, apelul declarat de inculpată produce un efect integral devolutiv, astfel că instanţa de control judiciar poate suplini orice neajuns al judecăţii în primă instanţă, fiind chiar obligată la a examina cauza, sub toate aspectele ei, de fapt şi de drept.

În consecinţă, Curtea a constatat că solicitarea inculpatei, de trimitere a cauzei spre rejudecare, pentru motivul anterior menţionat, este lipsită de temei legal.

Analizând ea însăşi criticile inculpatei, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate, sens în care evidenţiază următoarele aspecte:

Prin ordonanţa din data de 13 aprilie 2011, procurorul a autorizat, în temeiul art. 26¹ din Legea nr. 78/2000, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15 aprilie 2011 până la data de 14 mai 2011, inclusiv, folosirea investigatorului sub acoperire „M.F.”, stabilind şi activităţile pe care acesta le putea desfăşura, respectiv să promită, să ofere ori, după caz, să dea bani sau alte foloase agentului de poliţie D.M. sau altor persoane indicate de acesta, inclusiv altor lucrători de poliţie care îl vor opri în trafic în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, pentru ca aceştia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie îndeplinirea acelor atribuţii ori să efectueze un act contrar atribuţiilor respective, cu respectarea dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen. Prin ordonanţa din data de 05 mai 2011, procurorul a prelungit autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire, în aceleaşi condiţii, pe o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 15 mai 2011 până la data de 13 iunie 2011, inclusiv.

Prin urmare, contrar primei critici susţinute de apărare, în speţă, la data faptei analizate (02 iunie 2011), acţiunile investigatorului sub acoperire s-au realizat cu autorizare şi în privinţa inculpatei N.N.A., care se încadrează în categoria persoanelor la care se referă în mod explicit ordonanţele procurorului, întrucât, conform situaţiei de fapt deja prezentate, pe de o parte, inculpatul D.M. a indicat-o pe aceasta investigatorului sub acoperire, pentru a discuta cu ea despre sancţiunea contravenţională ce urma a-i fi aplicată, în contextul conversaţiei legate de remiterea unei sume de bani în schimbul stabilirii unei sancţiuni mai blânde, ceea ce presupunea implicit şi predarea către inculpată, în calitate de persoană interpusă, a acelei sume (cum, de altfel, s-a şi întâmplat), iar, pe de altă parte, la acel moment, inculpata însăşi reprezenta un lucrător de poliţie aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, care făcea echipă cu inculpatul D.M., a asistat la discuţiile privitoare la contravenţiile constatate de acesta şi, în final, chiar a întocmit procesul-verbal de sancţionare a conducătorului auto.

Totodată, contrar celei de-a doua critici a apărării, lipsa unor informaţii prealabile care să indice implicarea inculpatei N.N.A. în fapte de corupţie nu afectează legalitatea acţiunilor investigatorului sub acoperire în ceea ce o priveşte, întrucât organul de urmărire penală care l-a autorizat fusese deja sesizat cu privire la comiterea unor astfel de fapte de către un agent (inculpatul D.M.) din cadrul aceluiaşi post de poliţie unde lucra şi aceasta, iar, la momentul faptei, cei doi inculpaţi acţionau împreună, sens în care Curtea a reamintit că, potrivit informaţiilor comunicate de I.P.J. Teleorman, controalele în trafic se efectuează numai de către echipaje formate din cel puţin doi agenţi de poliţie.

Referitor la apărarea comună a inculpaţilor D.M. şi N.N.A., în sensul săvârşirii faptei fiecăruia ca urmare a unei acţiuni de provocare din partea investigatorului sub acoperire, care le înlătură vinovăţia, ca element constitutiv, pe latură subiectivă, a infracţiunii de care sunt acuzaţi, Curtea a constatat, de asemenea, că este nefondată, astfel că nu există temei pentru a se dispune achitarea lor, potrivit art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că, potrivit art. 26¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în cazul în care există indicii temeinice că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea de către un funcţionar, între altele, a unei infracţiuni de luare de mită, procurorul poate autoriza folosirea de investigatori sub acoperire, în scopul descoperirii faptelor, identificării făptuitorilor şi obţinerii mijloacelor de probă. Totodată, conform art. 26¹ alin. (6) din aceeaşi lege, investigatorii sub acoperire pot fi autorizaţi să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani ori alte foloase unui funcţionar, în condiţiile prevăzute de art. 254 C. pen.

În speţă, Curtea a constatat că faptul adoptării în trafic de către investigatorul sub acoperire „M.F.” a unei conduite contravenţionale (nu purta centura de siguranţă şi vorbea la telefonul mobil), precum şi faptul de a le promite şi oferi bani celor doi agenţi de poliţie inculpaţi, care au constatat şi respectiv au luat cunoştinţă de acea conduită, pentru a nu îl sancţiona în mod corespunzător normelor de circulaţie încălcate, nu contravin dispoziţiilor legale anterior citate, ci, dimpotrivă, se încadrează întocmai în conţinutul acestora.

De asemenea, acele fapte nu erau, prin ele însele, de natură a influenţa în mod decisiv comportamentul inculpaţilor, dacă aceştia ar fi fost cu adevărat nişte agenţi de poliţie oneşti, întrucât nimic, în afara propriului interes material ilicit, nu i-a împiedicat să aplice legea, independent de tentaţia la care au fost supuşi.

Curtea a remarcat şi faptul că toate acţiunile investigatorului sub acoperire, care au urmat opririi lui în trafic, s-au menţinut în limitele autorizării primite şi niciuna dintre ele nu a provocat, într-o manieră determinantă, săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către cei doi inculpaţi, care şi-au asumat ei înşişi un rol activ, coordonându-şi faptele, în a obţine de la acesta o sumă de bani, în schimbul aplicării unei sancţiuni mai blânde, care să nu îl expună riscului de a-i fi suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

În acest sens, Curtea a constatat, în prealabil, că, de la oprirea în trafic a investigatorului sub acoperire şi până la aplicarea unei sancţiuni contravenţionale convenabile acestuia, a trecut aproximativ o oră, fiind astfel evident că acţiunile sale, pretins provocatoare, nu au avut o mare putere persuasivă asupra inculpaţilor, care, în caz contrar, ar fi acceptat mult mai repede banii promişi, aceştia fiind, mai degrabă, precauţi în a obţine de la el folosul material urmărit, în condiţiile în care, la postul local de poliţie unde activau, se desfăşura un control din partea forului superior de la nivel judeţean.

Totodată, Curtea a constatat că, în toată această perioadă, investigatorului sub acoperire i s-a cerut, fără niciun motiv legal, să se deplaseze, de la locul opririi în trafic (unde se aflau ambii inculpaţi, constituiţi în echipaj de control), către diverse locaţii (mai întâi în dreptul unui bar din comună, unde a discutat cu inculpatul D.M., iar apoi în apropierea sediului postului local de poliţie, unde a conversat cu inculpata N.N.A.), însoţind de fiecare dată autovehiculul cu însemnele poliţiei, când, în mod firesc, aplicarea sancţiunilor trebuia să se realizeze imediat după constatarea faptelor contravenţionale şi la locul surprinderii acestora.

Curtea a mai constatat că, în acelaşi interval de timp, ambii inculpaţi au fost preocupaţi, fără nicio justificare, să verifice susţinerea investigatorului sub acoperire privitoare la existenţa unor puncte de penalizare aplicate anterior şi să facă calcule pentru stabilirea valorii totale a acelor puncte, deşi sancţionarea lui pentru contravenţiile săvârşite în acea zi nu era condiţionată în niciun fel de antecedentele sale în materie de încălcare a normelor de circulaţie rutieră, singura explicaţie raţională a acestui comportament fiind aceea că inculpaţii doreau să pună presiune asupra conducătorului auto, care expus riscului de a i se suspenda exercitarea dreptului de a conduce, să se arate generos în a-i recompensa pentru clemenţa lor.

Curtea a constatat şi faptul că, deşi oprirea în trafic a conducătorului auto s-a realizat de către inculpatul D.M., care a constatat nemijlocit abaterile acestuia, procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit, după aproximativ o oră, de către inculpata N.N.A., răstimp în care cei doi inculpaţi s-au consultat în permanenţă despre cum „să-l ajute” pe acel şofer, inclusiv printr-un telefon dat unul altuia într-un moment în care acesta aştepta separat hotărârea lor, aflându-se în propriul autoturism, în dreptul barului din comună.

De asemenea, Curtea a constatat că faptul consemnării în procesul-verbal de sancţionare a conducătorului auto a săvârşirii unei singure contravenţii dintre cele două constatate (cunoscute ambilor inculpaţi) nu poate fi rezultatul unei acţiuni de provocare din partea acestuia, care, în mod raţional, nu putea manipula faptul respectiv, acea consemnare constituind, în realitate, dovada indubitabilă că banii promişi şi, în final, remişi de el au fost consideraţi suficienţi pentru a recompensa ascunderea comiterii celeilalte contravenţii.

În sfârşit, Curtea a constatat că inculpaţii au acţionat ca o echipă, inclusiv în ceea ce priveşte primirea mitei, dovadă în acest sens fiind modul în care au conlucrat pentru obţinerea acelui rezultat şi faptul că, imediat după plecarea investigatorului sub acoperire, şi-au împărţit între ei suma remisă de acesta, recunoscându-şi astfel, unul faţă de celălalt, contribuţia egală la acţiunile care au condus la primirea sumei respective.

În aceste condiţii, este imposibil a crede că acţiunile conjugate ale inculpaţilor, colegi de serviciu, au fost determinate de pretinsa provocare a unei persoane pe care o vedeau pentru prima dată, în realitate ei acţionând conform propriei voinţe, ghidaţi de un interes comun (obţinerea de bani prin exercitarea frauduloasă a atribuţiilor de serviciu).

Împrejurarea, speculată de apărare pentru a-l caracteriza pe investigatorul sub acoperire drept agent provocator, că, la momentul acestei fapte, nu s-a realizat o acţiune de prindere în flagrant, este lipsită de relevanţă din perspectiva aspectului analizat, întrucât efectuarea unei astfel de acţiuni nu depindea de voinţa investigatorului sub acoperire, ci de tactica de investigare stabilită de procurorul de caz, a cărui prezenţă era obligatorie la îndeplinirea unui astfel de act procesual.

În privinţa faptei din data de 07 iulie 2011, Curtea a constatat că, potrivit procesului-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „P.A.”, declaraţiilor acestuia din faza de urmărire penală şi din cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, procesului-verbal de redare a conţinutului convorbirii purtate în mediul ambiental şi procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, evenimentele s-au desfăşurat, în ordine cronologică, după cum urmează:

În jurul orei 14.00, investigatorul sub acoperire a fost oprit în trafic de către inculpatul N.T.V., care făcea echipă cu inculpatul D.M., desfăşurându-şi împreună serviciul cu un autovehicul purtând însemnele poliţiei.

După ce inculpatul N.T.V. i-a cerut conducătorului auto actul de identitate şi documentele autoturismului, l-a întrebat dacă are asigurare pentru acel autoturism şi, imediat, dacă a mai primit puncte de penalizare, abia apoi aducând în discuţie abaterile pe care le-a constatat (lipsa purtării centurii de siguranţă şi vorbitul la telefonul mobil în timpul condusului) şi posibilele sancţiuni, care ar fi condus la aplicarea a 4 puncte de penalizare, afirmând, în acel context, că, din acest ultim motiv, l-a întrebat anterior despre punctele de penalizare deja acumulate, pentru a nu ajunge în situaţia de a i se reţine permisul.

În continuare, inculpatul N.T.V. i-a spus conducătorului auto că, în situaţia în care nu va putea prezenta asigurarea autoturismului, pe lângă amendă, i se va aplica sancţiunea reţinerii plăcuţelor şi certificatului de înmatriculare, fără a mai avea astfel drept de circulaţie.

Investigatorul sub acoperire a căutat prin autoturism după asigurare, iar apoi a urmat o discuţie între acesta şi ambii inculpaţi, pe tema faptului că nu găsea acel document, context în care inculpatul N.T.V. i-a spus să-şi facă singur un calcul, iar inculpatul D.M., completându-l pe colegul său, a însumat punctele de penalizare de care era pasibil conducătorul auto, afirmând că „hai că se strânge... are 10 din start”. În contextul aceleiaşi discuţii, investigatorul sub acoperire a fost întrebat din nou de către interlocutorii săi dacă a mai săvârşit abateri de la normele de circulaţie rutieră, spunându-le acestora că a fost surprins, în urmă cu 2 zile, circulând cu viteza de 92 km/h pe DN1, spre Ploieşti, faptă despre care inculpatul N.T.V. a afirmat că a atras aplicarea a 6 puncte de penalizare.

În continuare, investigatorul sub acoperire i-a rugat pe cei doi inculpaţi să nu îl sancţioneze, iar aceştia, de faţă cu el, au început să discute despre situaţia lui ghinionistă de a fi la limita reţinerii permisului, despre posibilitatea ca sancţiunea pentru contravenţia anterioară să fi fost deja introdusă în baza de date şi despre punctele de penalizare pe care aceasta le-ar fi atras, în raport cu viteza afirmată de conducătorul auto şi cu drumul pe care a fost săvârşită, inculpatul D.M. vorbind despre 4 asemenea puncte, dar fiind corectat imediat de inculpatul N.T.V., care a susţinut că acea contravenţie a determinat aplicarea a 6 astfel de puncte. A urmat un nou schimb de replici între inculpaţi pe tema punctelor de penalizare pe care le putea cumula conducătorul auto în ipoteza sancţionării lui pentru noile contravenţii, context în care inculpatul N.T.V. a afirmat „la centură mai facem 14 şi aia e”, iar inculpatul D.M. a spus „lasă şi el centura şi am plecat”.

În acest context, Curtea a reamintit că, potrivit art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, numai cumularea a 15 puncte de penalizare atrage suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

Imediat după aceea, inculpatul N.T.V. s-a adresat conducătorului auto, pentru a-l introduce în discuţie, inculpatul D.M. i-a spus acestuia „centura şi aţi plecat”, adăugând apoi „unu patru sute centura şi aţi plecat”, iar primul inculpat l-a completat, afirmând „nu aicea, că ne vede lumea”.

Investigatorul sub acoperire s-a deplasat la propriul autoturism, a introdus în talon suma de 200 RON, compusă din o bancnotă de 100 RON şi două bancnote de 50 RON, ale căror serii au fost consemnate în prealabil într-un proces-verbal, s-a întors la autovehiculul cu însemnele poliţiei, i-a înmânat acel talon inculpatului N.T.V., căruia i-a spus „ia, şefu”, acesta a luat talonul respectiv şi a lăsat să cadă conţinutul lui în torpedoul autovehiculului în care se afla, după care i-a restituit conducătorului auto talonul respectiv, împreună cu celelalte acte anterior prezentate de acesta, pe numele său nefiind întocmit niciun proces-verbal de contravenţie.

La scurt timp, au intervenit organele de urmărire penală, care au identificat bancnota de 100 RON, în portofelul inculpatului N.T.V., aflat în torpedoul autovehiculului de serviciu şi respectiv cele două bancnote de 50 RON, în portofelul inculpatului D.M., găsit în buzunarul din spate al pantalonilor purtaţi de acesta, aspecte care au fost confirmate şi de martorii asistenţi S.L. şi I.M., în declaraţiile lor din faza de urmărire penală şi din cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă. Seriile bancnotelor respective, ce au fost ridicate şi ulterior restituite Biroului Judeţean Anticorapţie Teleorman, care le-a pus la dispoziţie în vederea realizării flagrantului, corespund cu cele ale trei dintre bancnotele menţionate în procesul-verbal de predare către investigatorul sub acoperire „P.A.”, surprinse şi în planşele fotografice întocmite.

Cu aceeaşi ocazie, în autovehiculul cu însemnele poliţiei, au fost identificate şi ridicate 3 coli cu însemnări olografe, una dintre acestea conţinând, între alte notări, datele de identificare ale conducătorului auto P.A. (codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate şi prenumele ambilor părinţi), ora opririi lui în trafic (14.08), numărul de înmatriculare al autoturismului condus de acesta şi contravenţiile constatate a fi fost săvârşite de el (asigurare, telefon, centură). Consemnarea datelor respective (alături de cele aparţinând altor 12 persoane şi autovehicule), recunoscută de inculpatul N.T.V. a fi fost realizată de către el, este ilogică în lipsa întocmirii pe loc a unui proces-verbal de contravenţie, astfel cum era firesc şi legal, dovedind, în realitate, că, prin acea notare, efectuată pe coli volante, neînseriate şi neînregistrate, iar nu într-o agendă de serviciu, inculpaţii, colegi de echipaj, doreau să aibă o evidenţă personală a conducătorilor auto opriţi în trafic şi a abaterilor săvârşite de aceştia, pentru ipoteza în care i-ar mai fi întâlnit în aceleaşi împrejurări.

În posesia inculpaţilor, au fost găsite, pe lângă bancnotele anterior menţionate, şi alte sume de bani, respectiv 60 RON (o bancnotă de 50 RON şi o bancnotă de 10 RON), asupra inculpatului N.T.V. şi 165 RON (o bancnotă de 100 RON, o bancnotă de 50 RON, o bancnotă de 10 RON şi o bancnotă de 5 RON), asupra inculpatului D.M., care, ulterior, au fost restituite integral acestora.

Cu privire la bancnotele înseriate găsite asupra lor, cei doi inculpaţi fie au refuzat să dea declaraţii, fie au făcut afirmaţii oscilante şi contradictorii.

Astfel, la momentul prinderii în flagrant, inculpatul N.T.V. a uzat de dreptul la tăcere, iar inculpatul D.M. a pretins că sunt bani personali.

În faţa procurorului, inculpatul N.T.V. s-a prevalat de acelaşi drept, în timp ce inculpatul D.M. a afirmat, mai întâi, că suma de 100 RON, găsită asupra lui, i-a fost oferită de colegul său, care i-a spus că şoferul oprit în trafic i-a lăsat-o cu insistenţă, apoi, că inculpatul N.T.V. i-a dat acea sumă, pentru a-şi achita o datorie pe care o avea la el, spunându-i că provine din suma de 200 RON, pe care o găsise pe jos după plecarea conducătorului auto P.A., crezând că îi căzuse acestuia din buzunar, iar, în final, că a primit banii respectivi de la colegul său, cunoscând provenienţa lor dintr-o faptă de luare de mită.

În cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, inculpatul D.M. a declarat că inculpatul N.T.V. i-a dat, cu titlu de împrumut (iar nu de plată a unei datorii, cum afirmase anterior), suma de 100 RON, imediat după plecarea conducătorului auto P.A., ulterior aflând că suma respectivă provenea din suma de 200 RON, primită drept mită de către colegul său de la acel şofer, în timp ce inculpatul N.T.V. a negat că l-ar fi împrumutat pe colegul său cu vreo sumă de bani în acele împrejurări şi a afirmat că nu cunoaşte cum a ajuns în portofelul său bancnota înseriată de 100 RON.

Afirmaţiile ambilor inculpaţi sunt, în mod vădit, mincinoase şi tind la disculparea sau diminuarea răspunderii lor penale, întrucât înregistrarea audio-video în mediul ambiental dovedeşte că amândoi i-au dat de înţeles conducătorului auto, prin replici concertate şi aluzii evidente, că, numai plătind o sumă de bani, va scăpa de sancţiuni şi, implicit, de suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi de reţinerea plăcuţelor şi certificatului de înmatriculare (ceea ce, în fapt, s-a şi întâmplat, întrucât pe numele său nu a mai fost întocmit un proces-verbal de contravenţie) şi îl înfăţişează pe inculpatul N.T.V. primind talonul în care acel şofer a pus cele trei bancnote în valoare totală de 200 RON, iar procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante probează că suma respectivă a fost găsită, în părţi egale, în portofelele personale ale celor doi inculpaţi, unde banii nu puteau ajunge, în mod raţional, decât printr-o acţiune proprie a fiecăruia dintre ei.

Teza susţinută de inculpatul D.M., pentru a fundamenta solicitarea de schimbare a încadrării juridice, cu privire la fapta sa, din infracţiunea de luare de mită în infracţiunile mai puţin grave de tăinuire a bunurilor provenite dintr-o astfel de infracţiune sau favorizare a autorului unei asemenea infracţiuni, este contrară probatoriului cauzei, ilogică şi chiar rizibilă, întrucât acesta a participat, în mod nemijlocit, împreună cu colegul său din echipajul de control rutier, la însăşi acţiunea de pretindere, prin aluzii cu un conţinut neechivoc, de foloase materiale de la conducătorul auto, pentru a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu (acela de a-l sancţiona pe şoferul respectiv pentru contravenţiile constatate a fi fost săvârşite de el), primind apoi, ca dovadă a revendicării aceleiaşi contribuţii la obţinerea rezultatului urmărit, jumătate din suma remisă de acesta. Totodată, este neverosimil că inculpatul a ales să perfecteze cu colegul său restituirea ori obţinerea unui împrumut (înseşi declaraţiile sale fiind contradictorii sub acest aspect) exact în contextul primirii de către cel din urmă a unei sume de bani despre care recunoaşte că îi cunoştea provenienţa dintr-o faptă de luare de mită, invocarea unei astfel de coincidenţe frizând nu doar logica, dar chiar şi bunul simţ.

Astfel fiind, Curtea a constatat, ca şi în cazul primei fapte, că este nefondată cererea inculpatului D.M., de schimbare a încadrării juridice în sensul invocat, întrucât fapta sa a constat, în materialitatea ei, în pretinderea şi primirea unei sume de bani pentru a nu îşi îndeplini o atribuţie de serviciu, ambele acţiuni realizând, pe latură obiectivă, conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat în primă instanţă.

De asemenea, nefondată este şi cererea aceluiaşi inculpat, de achitare cu privire la această infracţiune, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pe considerentul lipsei de vinovăţie, întrucât, nici în acest caz, săvârşirea faptei nu a fost determinată, nici în ceea ce îl priveşte pe el, nici în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.T.V., de o acţiune de provocare a investigatorului sub acoperire.

În acest sens, Curtea a constatat că, prin ordonanţa din data de 08 iunie 2011, procurorul a autorizat, în temeiul art. 26¹ din Legea nr. 78/2000, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu acea dată până la data de 07 iulie 2011, inclusiv, folosirea investigatorului sub acoperire „P.A.”, stabilind şi activităţile pe care acesta le putea desfăşura, respectiv să promită, să ofere ori, după caz, să dea bani sau alte foloase agenţilor de poliţie D.M. şi N.N.A. sau altor persoane indicate de aceştia, inclusiv altor lucrători de poliţie care îl vor opri în trafic în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, pentru ca aceştia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie îndeplinirea acelor atribuţii ori să efectueze un act contrar atribuţiilor respective, cu respectarea dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen.

Prin urmare, la data faptei analizate, acţiunile investigatorului sub acoperire erau autorizate în privinţa ambilor inculpaţi, atât cel expres nominalizat (D.M.), cât şi cel care, formând un echipaj cu acesta şi acţionând împreună cu el, l-a oprit în trafic pe acel investigator (N.T.V.).

Şi în acest caz, lipsa unor informaţii prealabile care să indice implicarea ultimului inculpat în fapte de corupţie nu afectează legalitatea acţiunilor investigatorului sub acoperire în ceea ce îl priveşte, întrucât organul de urmărire penală care l-a autorizat cunoştea deja faptele de corupţie comise de doi colegi ai inculpatului din cadrul aceluiaşi post local de poliţie, unul dintre aceştia (inculpatul D.M.) acţionând, la momentul faptei, împreună cu el, în cadrul aceluiaşi echipaj de control.

Totodată, Curtea a reamintit dispoziţiile art. 26¹ alin. (1) şi (6) din Legea nr. 78/2000, deja citate şi a constatat că acţiunile investigatorului sub acoperire „P.A.”, autorizat în baza lor, nu contravin acelor dispoziţii, ci, dimpotrivă, se încadrează întocmai în conţinutul acestora.

Mai mult, spre deosebire de fapta precedentă, în cazul faptei analizate, investigatorul sub acoperire nici măcar nu a făcut referire la disponibilitatea sa de a plăti vreo sumă de bani, ci s-a limitat la a-i ruga, pe un ton civilizat şi lipsit de accente persuasive, pe cei doi inculpaţi să nu îi aplice sancţiunile corespunzătoare contravenţiilor săvârşite, conduită care, în mod evident, nu era de natură să-i determine pe aceştia la săvârşirea faptei de luare de mită, nimic neoprindu-i, în situaţia în care ar fi fost cu adevărat nişte poliţişti oneşti, să-şi îndeplinească conform legii îndatoririle de serviciu, independent de rugărnintea ce le-a fost adresată.

Dimpotrivă, din situaţia de fapt anterior prezentată, rezultă fără niciun dubiu că inculpaţii au stăruit în a obţine de la conducătorul auto foloase materiale, pentru a nu-l sancţiona contravenţional, întrebându-l, fără nicio justificare, despre abaterile anterioare, evaluând posibilitatea ca acele abateri şi sancţiunile aferente să fi fost implementate deja în baza electronică de date, făcând referire la suspendarea exercitării dreptului de a conduce în situaţia aplicării unor noi puncte de penalizare, calculând, de faţă cu el, totalul acelor puncte, iar, în final, dându-i de înţeles, fără vreun echivoc, că remiterea către ei a unei sume de bani (echivalentul amenzii pentru fapta de a nu fi purtat centura de siguranţă) era suficientă pentru a trece cu vederea contravenţiile constatate, astfel cum au şi procedat, nemaiîntocmind proces-verbal de sancţionare după primirea banilor, pe care i-au împărţit imediat, între ei, recunoscându-şi astfel reciproc contribuţia egală la obţinerea lor frauduloasă.

Şi în cazul acestei fapte, contrar susţinerii apărării, inculpaţii au acţionat împreună (fiind prezenţi la oprirea în trafic a conducătorului auto şi constatând amândoi contravenţiile săvârşite de acesta, despre care s-au şi exprimat laolaltă) şi în mod liber, conform propriei voinţe, ghidaţi fiind de un interes material comun (obţinerea de bani prin exercitarea contrar legii a atribuţiilor de serviciu), pentru realizarea căruia au acţionat în mod conjugat.

Referitor la apărările formulate de inculpatul N.T.V., Curtea a constatat că şi acestea sunt nefondate.

Astfel, cu privire la primul motiv invocat în susţinerea cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare, Curtea a constatat, contrar susţinerii apărării, că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile procedurale ce reglementează o procedură specială de urmărire penală şi de judecată în cazul unor infracţiuni flagrante.

În acest sens, Curtea a învederat că, potrivit art. 466 C. proc. pen., procedura specială invocată se aplică numai în cazul infracţiunilor pedepsite prin lege cu închisoare mai mare de 1 an şi de cel mult 12 ani, săvârşite în anumite locuri precis determinate (în municipii sau oraşe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi, gări, chiar dacă nu aparţin acestor unităţi teritoriale sau în orice alt loc aglomerat).

În speţă, niciuna dintre cele două condiţii anterior menţionate nu este îndeplinită.

Sub primul aspect, Curtea a constatat că încadrarea juridică, corect stabilită, a infracţiunilor ce fac obiectul judecăţii presupune raportarea normei de încriminare [art. 254 alin. (1) C. pen.] la dispoziţiile art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar, potrivit celor din urmă, fapta de luare de mită săvârşită de o persoană cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor (situaţie în care se aflau toţi inculpaţii, inclusiv N.T.V.) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. pentru un funcţionar cu atribuţii de control, deci cu închisoare de la 3 la 15 ani. Prin urmare, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile din cauză depăşeşte 12 ani închisoare, situaţie în care procedura specială invocată este inaplicabilă.

Sub cel de-al doilea aspect, Curtea a evidenţiat că infracţiunile respective nu au fost săvârşite în niciun loc dintre cele expres şi limitativ menţionate în dispoziţiile procedurale citate, ci pe raza unei comune, cu ocazia efectuării de controale în traficul rutier desfăşurat pe un drum judeţean, astfel că, şi din această perspectivă, procedura specială nu putea fi urmată.

În plus, participarea inculpatului D.M. la săvârşirea ambelor infracţiuni (de fiecare dată, împreună cu unul dintre ceilalţi doi inculpaţi) a determinat incidenţa cazului de conexitate prevăzut de art. 34 lit. d) C. proc. pen., iar împrejurarea că, pentru prima dintre acele infracţiuni, nu a fost realizată o acţiune de prindere în flagrant, a atras aplicarea, pentru toate infracţiunile conexe, a procedurii obişnuite de urmărire penală şi judecată.

Nu în ultimul rând, desfăşurarea urmăririi penale şi a judecăţii conform procedurii obişnuite (fără restricţiile de timp pe care le presupune procedura specială invocată) nu a produs nicio vătămare inculpatului N.T.V., ci, dimpotrivă, chiar a profitat acestuia, care a putut să-şi exercite toate drepturile procesuale şi să-şi formuleze şi susţină apărările într-un proces echitabil.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat în susţinerea cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare, Curtea a constatat, în prealabil, că aspectele sesizate (existenţa unei contradicţii în considerentele sentinţei penale apelate şi reţinerea de către prima instanţă a unei împrejurări pretins nedovedite) nu se încadrează în cauzele ce pot determina soluţia solicitată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., ci trebuie verificate şi soluţionate de către instanţa de apel, prin prisma efectului integral devolutiv al căii de atac promovate de inculpat.

Analizând fondul celor două aspecte sesizate, Curtea a constatat că acestea nu sunt reale.

Sub primul aspect, Curtea a observat că nu există nicio contradicţie între menţiunile din sentinţă. Astfel, primele menţiuni se referă la predarea către investigatorul sub acoperire „P.A.”, în vederea realizării flagrantului, a sumei de 450 RON, compusă din trei bancnote de 50 RON şi trei bancnote de 100 RON. Ultimele menţiuni se referă, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.T.V., la descoperirea în portofelul său a sumei totale de 160 RON, compusă din o bancnotă de 100 RON, o bancnotă de 50 RON şi o bancnotă de 10 RON. După cum deja s-a evidenţiat cu ocazia expunerii situaţiei de fapt (reţinută ca atare şi de prima instanţă), numai bancnota de 100 RON, găsită în portofelul inculpatului, provenea de la investigatorul sub acoperire, seria ei corespunzând cu seria uneia dintre bancnotele din aceeaşi cupiură înmânată acestuia, restul sumei de 60 RON (compusă din o bancnotă de 50 RON şi o bancnotă de 10 RON) aparţinând inculpatului şi fiind restituită lui. Prin urmare, împrejurarea, speculată de apărare, a descoperirii în portofelul inculpatului a unei bancnote de 10 RON, în condiţiile în care bancnote din această cupiură nu fuseseră înmânate investigatorului sub acoperire pentru realizarea flagrantului, nu are nicio legătură cu situaţia de fapt care fundamentează condamnarea lui, bancnota respectivă nefăcând parte dintre cele remise şi primite, cu titlu de mită.

Sub cel de-al doilea aspect, Curtea a constatat, contrar susţinerii apărării, că faptul, consemnat în sentinţă, că inculpaţii N.T.V. şi D.M. au convenit să nu îl sancţioneze contravenţional pe investigatorul sub acoperire „P.A.”, în schimbul remiterii unei sume de bani, este dovedit cu certitudine, întrucât, astfel cum deja s-a evidenţiat pe larg anterior, aceştia şi-au construit şi completat unul altuia replicile din timpul dialogului cu investigatorul respectiv într-o manieră neechivocă, menită să-l convingă pe acesta că, numai recompensându-i material, poate scăpa de aplicarea sancţiunilor corespunzătoare contravenţiilor săvârşite.

Cu privire la solicitarea aceluiaşi inculpat, de a se dispune, în ceea ce îl priveşte, încetarea procesului penal, Curtea a constatat, mai întâi, că motivul precizat în susţinerea acestei cereri (lipsa unei autorizări emise pe numele său în vederea interceptării şi înregistrării audio-video a convorbirii în mediul ambiental) nu se încadrează în temeiul legal invocat [art. 10 alin. (1) lit. f) teza. a II-a C. proc. pen.].

Astfel, temeiul respectiv se referă la autorizarea organului competent exclusiv ca o condiţie de punere în mişcare sau de exercitare a acţiunii penale, pe când autorizarea a cărei lipsă este invocată de inculpat constituie doar o condiţie de legalitate a administrării unei probe (interceptarea şi înregistrarea audio-video), fără a reprezenta un impediment procedural care să determine soluţia solicitată, ci atrăgând, în cazul nerespectării ei, sancţiunea înlăturării probei respective, potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Pe fondul motivului respectiv, Curtea a constatat că susţinerea apărării este nefondată şi că proba contestată a fost legal administrată, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe inculpatul în cauză, neexistând astfel temei pentru a fi înlăturată.

În acest sens, Curtea a reţinut că, prin încheierea nr. 631 din data de 08 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3119/87/2011, Tribunalul Teleorman, admiţând cererea formulată de Parchetul de pe lângă instanţa respectivă, a autorizat, în temeiul art. 91¹ C. proc. pen., pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 07 iulie 2011, inclusiv, între altele, interceptarea şi înregistrarea audio-video în mediul ambiental a întâlnirilor şi discuţiilor directe purtate de investigatorul sub acoperire „P.A.” cu agenţii de poliţie D.M., N.N.A. ori cu alte persoane interpuse, sens în care aceeaşi instanţă a emis autorizaţia din data de 08 iunie 2011.

Autorizarea astfel acordată de către instanţa competentă acoperea în mod legal, la data faptei (07 iulie 2011), şi situaţia inculpatului N.N.A., întrucât acesta făcea parte din acelaşi echipaj de poliţie cu inculpatul D.M. (nominalizat în autorizare şi participant, alături şi împreună cu el, la discuţia ambientală cu investigatorul sub acoperire „P.A.”, înregistrată audio-video, fără ca acea discuţie să poată fi fragmentată) şi, în acelaşi timp, se încadra în categoria „altor persoane interpuse”, sub acest ultim aspect Curtea a arătat că inculpaţii au acţionat în comun, prin replici conjugate, completându-se reciproc în susţinerile lor, destinate să-l determine pe investigatorul respectiv să le dea o sumă de bani, pentru a nu-l sancţiona contravenţional.

În aceste condiţii, şi certificarea de către procuror a autenticităţii procesului-verbal de redare a conţinutului convorbirii înregistrate audio-video în mediul ambiental, contestată şi ea de apărare, s-a realizat în mod legal, respectându-se dispoziţiile art. 91³ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Cererea comună a inculpaţilor D.M. şi N.N.A., de a se dispune achitarea lor, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b)¹C. proc. pen., cu consecinţa aplicării doar a unei sancţiuni cu caracter administrativ, potrivit art. 18¹ alin. (3) C. pen., este nefondată, întrucât, contrar apărărilor formulate, faptele acestora prezintă pericol social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aducând o atingere gravă valorilor sociale lezate şi reclamând, pentru justa lor sancţionare, aplicarea unor pedepse.

Curtea a constatat fondată critica Parchetului referitoare la modalitatea nelegală de aplicare a pedepsei complementare, în cazul inculpatului D.M.

Astfel, Curtea a observat că prima instanţă a aplicat acea pedeapsă direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă stabilită în urma contopirii, pedepselor principale atrase de condamnarea inculpatului pentru cele două infracţiuni concurente reţinute în sarcina sa, deşi procedeul legal presupune, mai întâi, aplicarea câte unei pedepse complementare, în raport cu fiecare pedeapsă principală, conform art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., iar, apoi, aplicarea, pe lângă pedeapsă principală rezultantă, a pedepsei complementare celei mai grele, potrivit art. 35 alin. (3) din acelaşi cod, sens în care se va proceda la reformarea corespunzătoare a sentinţei penale apelate.

Tot sub aspectul pedepselor complementare (al căror conţinut şi durată nu au fost contestate, urmând a fi menţinute astfel ca atare), Curtea a constatat, din oficiu, că prima instanţă a omis să menţioneze că, urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepselor principale şi accesorii, ele vor fi executate, de către fiecare dintre cei trei inculpaţi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, motiv pentru care sentinţa acelei instanţe urmează a fi reformată în mod corespunzător.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpaţii D.M., N.T.V. şi N.N.A.

Recurentul inculpat D.M. a criticat hotărârile prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. solicitând casarea acestora şi în rejudecare achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recurenţii inculpaţi N.T.V. şi N.N.A. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17²şi 12 C. proc. pen.

Prin prisma primului caz de casare s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind încălcate dispoziţiile legale privitoare la sesizarea instanţei.

În subsidiar a solicitat încetarea procesului penal în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât lipseşte plângerea prealabilă în condiţiile în care organul de urmărire penală trebuia să aplice procedura specială reglementată de art. 465 şi urm. C. proc. pen.

Greşita aplicare a legii are în vedere şi încălcarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. respectiv art. 26¹din Legea nr. 78/2000 privind autorizarea investigatorului sub acoperire, care, pe de o parte, a avut o atitudine provocatoare, iar pe de altă parte şi-a depăşit limitele învestirii.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi ca atare se impune achitarea inculpaţilor în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte legea mai favorabilă, recurenţii inculpaţi au apreciat că legea nouă este mai favorabilă datorită reducerii limitelor pedepsei principale, dar şi a duratei pedepselor complementare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu conform art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recurenţii inculpaţi au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de către instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 02 iunie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Trivalea-Moşteni, inculpatul D.M. şi inculpata N.N.A. - ajutor şef în cadrul Postului de Poliţie Trivalea-Moşteni, au pretins de la investigatorul sub acoperire „M.F.” o sumă de bani, pentru a-i aplica o sancţiune mai blândă cu privire la contravenţiile săvârşite de acesta la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Inculpata N.N.A. a primit, de la acelaşi investigator sub acoperire, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, suma de 200 RON, pe care a împărţit-o, în mod egal, cu inculpatul D.M.

De asemenea, la data de 07 iulie 2011, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza aceleiaşi comune, inculpaţii N.T.V. şi D.M. au pretins de la investigatorul sub acoperire „P.A.” o sumă de bani, pentru a nu-l sancţiona cu privire la contravenţiile săvârşite de acesta la regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar inculpatul N.T.V. a primit de la acesta suma de 200 RON pe care a împărţit-o în mod egal cu inculpatul D.M.

La scurt timp după plecarea investigatorului sub acoperire, s-a procedat la prinderea în flagrant a inculpaţilor D.M. şi N.T.V., iar în prezenţa martorilor asistenţi s-au găsit asupra inculpatului D.M. suma de 265 RON, constatându-se că o parte din bancnote făcea parte din suma pusă la dispoziţia investigatorului sub acoperire pentru realizarea flagrantului.

Primul aspect de nelegalitate invocat de recurenţii inculpaţi N.T.V. şi N.N.A. constă în aceea că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. f) C. proc. pen. care trebuiau examinate prin raportare la dispoziţiile art. 465 C. proc. pen. şi ca atare în lipsa plângerii prealabile, se impune încetarea procesului penal.

Fiind vorba de o infracţiune flagrantă, organele de urmărire penală erau obligate să respecte procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 465 şi urm. C. proc. pen.

Critica este neîntemeiată pentru următoarele consideraţiuni:

A. Acţiunea penală îndeplineşte funcţia de a dinamiza procesul penal, de a declanşa şi propulsa desfăşurarea activităţii procesuale.

Dar, pentru a realiza aceste efecte, acţiunea penală trebuie să aibă aptitudinea funcţională de a-l produce.

Există însă anumite cazuri în care legea exclude sau înlătură această aptitudine funcţională, iar temeiul acestor cauze constă în aceea că nu este sau nu mai este posibilă o tragere la răspundere penală, această răspundere fiind la rândul său exclusă sau înlăturată.

C. proc. pen. prevede limitativ cazurile în care s-a stins aptitudinea funcţională a acţiunii penale, cazurile în care punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acesteia este împiedicată.

Inaptitudinea funcţională provine fie din lipsa temeiurilor de fapt al acţiunii penale sau din lipsa temeiului de drept, iar în alte cazuri, acesta derivă din existenţa unor cauze care înlătură răspunderea penală [art. 10 lit. f)-j)].

Potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. f) C. proc. pen. acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Reglementările existente în dreptul penal material cu privire la instituţia plângerii prealabile au rezonanţă în planul dreptului procesual penal. Astfel, în dispoziţiile art. 11 C. proc. pen., se arată în mod expres faptul că în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri împiedică începerea urmăririi penale, iar în art. 10 lit. f) C. proc. pen., lipsa plângerii prealabile este considerată ca o cauză care stinge acţiunea penală.

Totodată, nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la introducerea plângerii prealabile echivalează cu însăşi lipsa acesteia, soluţia fiind aceea a încetării procesului penal.

Dar, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezenta unei infracţiuni pentru care legea condiţionează începerea urmăririi penale de existenţa unei plângeri penale a persoanei vătămate.

Inculpaţii au fost prinşi în flagrant imediat după consumarea infracţiunii de luare de mită, fără a fi necesară urmarea procedurii speciale nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 465 şi urm. C. proc. pen.

Astfel cum rezultă din examinarea dispoziţiilor art. 466 C. proc. pen., procedura specială a infracţiunii flagrante se aplică dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) infracţiunea este flagrantă; b) infracţiunea să fie pedepsită cu închisoare până la 12 ani; c) infracţiunea să fie săvârşită într-un anumit loc: municipii sau oraşe, mijloace de transport în comun (...).

Dar în cauză, se constată că aceste condiţii nu sunt îndeplinite, infracţiunea de luare de mită fiind sancţionată de lege cu o pedeapsă mai mare de 12 ani, astfel că procedura specială nu putea fi urmată şi ca atare, în mod corect, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu.

De altfel, nici celelalte ipoteze prevăzute de art. 10 lit. f) C. proc. pen., nu sunt aplicabile în speţă şi ca atare critica recurenţilor inculpaţi în sensul casării cu trimitere spre rejudecare - fiind încălcate dispoziţiile legale privind sesizarea instanţei - respectiv încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile, sunt neîntemeiate.

B. A doua critică de nelegalitate, invocată de recurenţii inculpaţi N.T.V. şi N.N.A., priveşte aplicarea, pe de o parte, a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind autorizarea investigatorului sub acoperire, precum şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce priveşte echitatea procedurii.

Aplicarea greşită sau dimpotrivă respectarea dispoziţiilor legale enunţate de către organele de urmărire penală, respectiv instanţa de fond, impune stabilirea limitelor de aplicare a dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen. şi implicit situaţia în care se poate reţine existenţa unui act de provocare din partea autorităţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) C. proc. pen., este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe.

În alin. (2) al aceluiaşi text se arată că este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe.

Sintagma „a determina” presupune o instigare la comiterea infracţiunii, îndemn, încurajare, în sensul instigării, ca formă de participaţie penală - pentru şi provocarea sub forma vicleniei, înşelăciunii, în urma căreia unei persoane i se sugerează, într-un mod neechivoc, săvârşirea unei infracţiuni.

Provocarea este reglementată în dreptul intern ca o formă de constrângere, aspect ce rezultă din denumirea marginală a textului, „Interzicerea mijloacelor de constrângere”, text de lege care în cuprinsul alin. (1) se referă la obţinerea de probe prin constrângere, respectiv determinarea săvârşirii sau continuarea săvârşirii unei infracţiuni, în scopul obţinerii de probe.

Provocarea, din partea agenţilor statului, poate avea loc prin desfăşurarea activităţilor investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, cu depăşirea limitelor cadrului legal, prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, fiind reglementată o procedură de simulare a comportamentului infracţional, procedură supusă autorizării procurorului.

Utilizarea acestor tehnici speciale de investigare nu sunt, însă, incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, cu condiţia ca - astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - limitele acestora să fie clare, iar când un inculpat susţine că a fost provocat, instanţele au obligaţia de a verifica atent probatoriul.

Organizarea flagrantului, respectiv procedura de simulare a comportamentului infracţional, reprezintă tehnici specifice de investigaţie care nu pot fi folosite pentru a provoca la săvârşirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluţie infracţională a autorului faptei.

Putem vorbi de provocare numai dacă organul de urmărire penală nu se limitează la a cunoaşte, în mod pasiv activitatea infracţională, exercitând o influenţă asupra autorului faptei, astfel încât să-l determine pe acesta la săvârşirea infracţiunii care, fără această provocare, nu ar fi fost săvârşită.

Legislaţia naţională nu defineşte „provocarea”, dar pornind de la conţinutul dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, se poate aprecia că aceasta poate exista doar atunci când fapta nu ar fi fost comisă fără îndemnul autorităţilor sau a vreunui martor denunţător.

Esenţial este ca autorităţile să verifice, pe baza materialului probator, dacă, pe de o parte, acţiunile investigatorului sub acoperire au depăşit limitele stabilite de lege, iar pe de altă parte, dacă autorul faptei de corupţie ar fi săvârşit infracţiunea independent de atitudinea pe care a avut-o martorul denunţător. Cu alte cuvinte, iniţiativa infracţională să-i aparţină întru-totul inculpatului şi să nu fi survenit urmare atitudinii provocatoare a investigatorului sub acoperire.

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, nu se poate reţine o provocare a investigatorului sub acoperire şi nici o depăşire a activităţilor impuse prin ordonanţa procurorului.

Rezoluţia infracţională a aparţinut în mod exclusiv, inculpaţilor care dacă îşi respectau atribuţiile de serviciu erau obligaţi să încheie procese-verbale de contravenţie investigatorilor sub acoperire şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege.

Comportamentul ilicit al investigatorilor sub acoperire în sensul că aceştia au folosit telefonul mobil în timp ce conduceau autoturismul, respectiv faptul că nu au purtat centura de siguranţă, iar mai apoi le-a cerut inculpaţilor să nu-i sancţioneze, nu se circumscrie unui comportament provocator, a unui îndemn la săvârşirea unei infracţiuni. Inculpaţii aveau obligaţia de a constata contravenţiile săvârşite şi de a aplica legea, aceştia însă au acceptat şi primit sume de bani pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, sumele primite fiind ridicate cu ocazia constatării infracţiunii flagrante.

Pe de altă parte, potrivit disp. art. 26 alin. (6) din Legea nr. 278/2000, investigatorii sub acoperire ori investigatorii cu identitate reală pot fi autorizaţi să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani ori alte foloase unui funcţionar, în condiţiile prevăzute de art. 254, 256 sau 257 C. pen.

Cât priveşte limita activităţilor efectuate de investigatorii sub acoperire, Înalta Curte constată că prin ordonanţa din 13 mai 2011, procurorul a autorizat, în temeiul dispoziţiilor art. 26¹ din Legea nr. 78/2000, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15 mai 2011 până la 14 mai 2011, inclusiv, folosirea investigatorului sub acoperire „M.F.” stabilind că acesta poate să promită, să ofere ori, după caz, să dea bani sau alte foloase, agentului de poliţie D.M. sau altor persoane indicate de acesta, inclusiv altor lucrători de poliţie care îl vor opri în trafic în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pentru ca aceştia să îndeplinească, să nu îndeplinească, ori să efectueze un act contrar atribuţiilor respective, cu respectarea dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen. Această autorizaţie a fost prelungită, succesiv, până la data de 13 iunie 2011.

În mod identic s-a procedat şi pentru a doua infracţiune de luare de mită, procurorul, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, emiţând ordonanţa din 08 noiembrie 2011 prin care a autorizat folosirea investigatorului sub acoperire „P.A.” stabilind că poate să dea, să ofere, să promită bani sau alte foloase agenţilor de poliţie D.M. şi N.N.A. sau altor persoane indicate de aceştia inclusiv altor lucrători de poliţie care îl vor opri în trafic în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, pentru ca aceştia să nu-şi îndeplinească ori să efectueze un act contrar atribuţiilor de serviciu.

Ca atare, nici această critică invocată de recurenţii inculpaţi nu poate fi însuşită.

Mai mult, probatoriul administrat în cauză nu se reduce doar la procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, vinovăţia inculpaţilor fiind probată prin raportare la toate probele, astfel cum au fost administrate şi interpretate de instanţele de fond şi de apel în cadrul procedurii derulate împotriva celor trei inculpaţi.

Faptele săvârşite întrunesc, aşa cum s-a arătat anterior, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi ca atare nu poate fi dispusă achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

C. În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte are în vedere următoarele:

În analiza acestei probleme de drept trebuie avute în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 61 din Constituţia României, potrivit căruia, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, adoptă măsurile de politică penală în acord cu atingerea interesului legitim urmărit, dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi urm. din Legea fundamentală care se referă la „Autoritatea judecătorească”, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt obligatorii.

Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 482/07.07.2011, Curtea Constituţională a stabilit că „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare”.

Cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională a arătat că aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din veghea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze (Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 853/02.12.2011). În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1483/2011 publicată în M. Of., Partea I, nr. 853/02.12.2011, respectiv Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 publicată în M. Of., Partea I, nr. 67/31.01.2013.

Sintetizând, rezultă că nu este posibilă combinarea de dispoziţii favorabile dintr-o lege, cu alte dispoziţii favorabile dintr-o altă lege, deoarece aceasta ar însemna că nu se aplică legea mai blândă, ci o lege alcătuită de către judecător.

De altfel, această interpretare a fost exprimată constant atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă.

S-a arătat astfel că o combinare a dispoziţiilor favorabile din două legi este un hibrid şi duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia lege (lex tertia); aceasta este inadmisibil, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu revine acestor organe. De altfel, împotriva susţinerii că s-ar putea combina dispoziţiunile mai favorabile din legile succesive pledează şi un argument de text, art. 13 C. pen. care prevede că dacă „au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică cea mai favorabilă”, iar nu dispoziţiile mai favorabile din legile succesive. Prin urmare dintre legile succesive se aplică numai una din ele, cu exclusivitate (Vintilă Dongoroz, Iosif Fondor, Siegfrid Kahane, Nicoleta Iliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Specificaţii Teoretice ale Codului penal român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei Bucureşti pag. 80; Drept Penal Comparat, Parte Generală, Traian Pop, 1923, pag. 119 şi următoarele).

Aceeaşi interpretare o regăsim şi în explicaţiile preliminare ale Noului C. pen., (vol. I, Universul Juridic Bucureşti, 2010, George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ion Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, Ion Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu) în care se arată că „în doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condiţiile de incriminare, la condiţiile de tragere la răspundere penală, la condiţiile de sancţionare.

Criteriile menţionate vor fi evaluate nu în general, ci în concret, adică în raport cu toate instituţiile de drept penal incidente în cauza respectivă (...)”. Această evaluare trebuie să conducă instanţa de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celorlalte legi, neputând combina dispoziţiile mai favorabile din legile care se succed, spre a crea o a treia lege (lex tertia), deoarece legea este o creaţie a legiuitorului şi nu a judecătorului.

Teza inadmisibilitătii creării unei lex tertia este unanim acceptată în literatura de specialitate - Constantin Bulai, Drept Penal Român, Partea specială vol. I, Bucureşti 1992, pag. 103, şi promovată constant în practica judiciară, inclusiv a instanţei supreme.

Pornind, aşa cum am arătat anterior, de la dispoziţiile cuprinse în Legea fundamentală, de la obligativitatea Deciziilor Curţii Constituţionale, de la argumentul de text (art. 5 din noul C. proc. pen.), care interzice combinarea dispoziţiilor favorabile din legi penale succesive, din lipsa unor criterii stabilite prin lege care să permită identificarea instituţiilor autonome - autonom înseamnă a nu depinde de o altă entitate şi ca atare, spre exemplu, nu putem vorbi de o autonomie funcţională între instituţia pedepsei şi instituţia concursului de infracţiuni/recidive/infracţiune continuată, după cum nu există autonomie de reglementare între normele ce stabilesc condiţiile de existenţă a pluralităţii de infracţiuni şi normele ce stabilesc regimul sancţionator al acestora; autonomia nu trebuie evaluată în mod abstract, ci în mod concret cu ocazia aplicării legii în ansamblul ei, de la caz la caz - instanţa de judecată este obligată să stabilească legea mai favorabilă în ansamblul său.

În atare condiţii apreciem că analizarea legii mai favorabile, prin prisma instituţiilor autonome, poate avea doar valoarea unei propuneri de lege ferenda.

Revenind la cauza dedusă judecăţii, inculpaţii D.M., N.T.V. şi N.N.A. au fost condamnaţi de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) rap. la art. 7 din Legea nt.78/2000, la o pedeapsă de câte 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani cu obligaţia respectării de către fiecare inculpat a obligaţiilor prev. de art. 86³ lit. a), b), c), d) C. pen.:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

C. pen. anterior sancţiona infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Noul C. pen. încriminează infracţiunea de luare de mită în dispoziţiile art. 289 alin. (1) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.

În ceea ce priveşte măsurile de supraveghere acestea sunt mai restrictive, fiind prevăzute în dispoziţiile art. 93 alin. (1) şi alin. (2) din noul C. pen.

Astfel, potrivit art. 93 alin. (1), pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

(2) Instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

Cum în cauză, sub aspectul pedepsei principale, instanţa de fond s-a orientat spre minimul special (acesta rămânând identic şi în legea nouă) şi cum măsurile de supraveghere din noul Cod sunt mai severe, legea penală mai favorabilă este legea veche.

Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că hotărârile au fost atacate cu recurs numai de către inculpaţi, fiind obligatoriu a se respecta principiul non reformatio in pejus.

Având în vedere consideraţiile expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate cu consecinţa obligării acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.M., N.T.V. şi N.N.A. împotriva deciziei penale nr. 141/A din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 786/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 673/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 534/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 567/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2), trafic internaţional de droguri (Legea 143/20 ICCJ. Decizia nr. 569/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Abuzul de încredere (art. 213 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 603/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 604/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 605/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 633/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Recurs