ICCJ. Decizia nr. 67/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 67/A/2014
Dosar nr. 2657/54/2008*
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Deliberând asupra apelurilor de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 25 din 07 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, i-a condamnat pe inculpaţii:
- B.A. la 1 an închisoare pentru săvârşirea mfracţiunii prevăzută de art. 2531 C. pen. şi 10 ani interzicereadrepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. ca pedeapsă complementară, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani termen de încercare, atrăgându-i atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.;
- D.G. la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare (1 an şi 4 luni închisoarepentru săvârşirea infracţiunii prevăzută deart. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicaţia art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi 8 luni închisoarepentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 C. pen. cu aplicaţia art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000) cu executare în regim de detenţie şi interzicereadrepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie;
- P.I. la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare (1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută deart. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicaţia art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi 10 luni închis o arepentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 C. pen. cu aplicaţia art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000) cu executare în regim de detenţie şi interzicereadrepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. îi achită pe inculpaţii D.G. şi P.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a anulat Raportul din 2006 întocmit de S.D.C. şi H.C.L. 417/2006, numai pentru punctele referitoare la SC T. SRL Craiova.
S-a luat act că partea vătămată SC G.P.V.G. SRL Craiova, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că în primul ciclu procesual s-a stabilit, în esenţă, că inculpatul B.A. în calitate de consilier local şi membru al C.S.P.L.I.R.I. a Consiliului Local Craiova a obţinut informaţii pe care le-a folosit in interes personal în vederea obţinerii de beneficii pentru familia sa, folosindu-se şi de poziţia servilă pe care o aveau unii funcţionari din cadrul Primăriei Craiova faţă de martorul S.A., dar şi de atitudinea autoritară pe care o avea acesta din urmă.
Astfel, inculpatul B.A. a încercat să obţină pentru SC T. SRL Craiova ce aparţinea fiicei şi ginerelui său un teren intravilan aflat în domeniul privat al municipiului Craiova, dar, întrucât pe acest teren nu existau construcţii definitive sau provizorii care să aparţină societăţii menţionate, aşa cum stabilea H.C.L. nr. 20337 din 30 martie 2006, nu a fost aprobată concesionarea suprafeţei de teren, aspect comunicat prin adresa din 18 septembrie 2006 emisă de arhitectul şef, potrivit căreia atribuirea se poate face prin licitaţie şi nu prin încredinţare directă în condiţiile art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991.
Ulterior primirii acestei comunicări, inculpatul B.A. a încercat printr-o altă modalitate să obţină terenul, respectiv prin închiriere, cu toate că, în raport de dispoziţiile H.C.L. nr. 20337 din 30 martie 2006,0 asemenea cerere trebuia respinsă întrucât pe teren nu se aflau construcţii provizorii.
În baza aceleiaşi cereri pentru a evita să fie din nou respinsă, dar şi pentru a folosi autoritatea primarului asupra funcţionarilorcareîntocmeau documentele administrative, inculpatul B.A. a intervenit pe lângămartorul S.A. ajutorul, care l-a chemat în biroul său pe inculpatul D.G. căruia i-a solicitat să-l ajute pe B. şi să-i rezolve problema „procedând legal", acestuia din urmă promiţându-ică va introduce pe ordinea de zi din prima şedinţă a Consiliului Local Craiova proiectul pentru obţinerea terenului. La rândul său, inculpatul D.G. i-a cerut inculpatul P.I. să ia legătura cu inculpatul B.A. pentru ca împreună să se deplaseze la teren şi să rezolve problema.
De altfel, chiar inculpatul P.I. a constatat că pe teren nu se afla niciun fel de construcţie cu ocazia deplasării la imobil împreună cu inculpatul B.A., sens în care a întocmit raportul din 11 octombrie 2006, iar în anexă, la poziţia nr. 27 a propus închirierea suprafeţei de 110 mp situată în Craiova, către SC T. SRL, menţionând în mod neadevărat că pe teren există o construcţie. Raportul a fost vizat fără nicio obiecţiune de inculpatul D.G., ulterior fiind folosit ca documentaţie în baza căreia a fost adoptată H.C.L. nr. 417 din 31 octombrie 2006 care viza atât închirierea, cât şi prelungirea unor contracte pentru terenurile proprietate privată ale municipiului Craiova, dar numai în situaţia în care existau construcţii pe suprafeţele de teren la data formulării cererii şi a discutării proiectului de hotărâre ca o condiţie obligatorie de legalitate. Ridicarea unei construcţii ulterior adoptării hotărârii de consiliu local, aşa cum a procedat SC T. SRL Craiova pe baza contractului de închiriere din 18 ianuarie 2007, a formulării cererii din 11 ianuarie 2007 şi a eliberării certificatului de urbanism, nu poate acoperi încălcareadispoziţiilor legale.
S-a constatat că inculpatul B.A., în calitate de membru al C.S.P.L.I.R.I., a acţionat cu intenţie directă când şi-a exprimat votulşi a semnat procesul-verbal de şedinţăfără nici un fel de obiecţiuni, în condiţiile în care primisedocumentaţia aferentă proiectului de hotărâre cu 5 zile înainte deşedinţa ordinară a consiliului local. Mai mult, tot inculpatul B.A. s-a ocupat de ridicarea documentaţiei necesară întocmirii formalităţilor de încheiere a contractului şi de obţinere a autorizaţiei de construire (declaraţia martorului C.C., fila nr. 60).
S-a mai reţinut că inculpaţii D.G. şi P.I. au aplicat acelaşi mecanism şiîn cazul altor societăţi comerciale carenu îndeplineau condiţiile legale pentru a beneficia de închirierea unor terenuri, sens în careau întocmit raportul din 21 noiembrie 2006 pentru SC U.I. SRL (administrator - martorul A.R.) şi SC H. SRL (asociat I.E., consilier local şi preşedinte al C.S.P.L.I.R.I., al cărei membru era şi inculpatul B.A.), raport care a stat la baza adoptării H.C.L. nr. 422 din 30 noiembrie 2006 prin care s-au atribuit spre închiriere terenuri în municipiul Craiova celor două societăţi comerciale.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului B.A. care în calitate de consilier local a participat la şedinţa ordinară din 31 octombrie 2006 şi a votat proiectul de H.C.L. nr. 417/2006, prin care s-a hotărât încheiereaîntre Primăria Craiova şi SC T. SRL, societate ai cărei acţionari erau fiica şi ginerele său, a contractului de închiriere privind terenul din Craiova, realizându-se astfelîn mod direct un folos pentru o rudă de gradul I, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen.
S-a mai arătat că hotărârea nu face parte din categoria actelor administrative normative care conţinreglementări de principiu şi se adresează unui număr nedeterminat de persoane şi pentru care produc efecte juridice fără acordul beneficiarilor, întrucât nu a fost adoptată în cadrul procedurii de emitere sau aprobare a unor asemenea acte, ci este un act administrativ întrucât produce efecte limitate numai faţă de persoanele vizate în mod expres în conţinutul său cu privire la anumite raporturi juridice.
Prima instanţă a mai constatat că inculpaţii D.G. şi P.I. nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen.,întrucât lipseşte unul din elementele constitutive întrucât nu au fost prejudiciate interesele legale ale unei persoane.
Astfel, s-a reţinut că nu s-a cauzat un prejudiciu intereselor legale ale SC G.P.V.G. SRL, în condiţiile în care această societate nu avea dreptul să închirieze terenul, iar Consiliul Local Craiova nu stabilise o procedură şi nu fixase o dată pentru demararea licitaţiei publice, şi ca atare nu s-a adus nicio vătămare în sensul de a fi împiedicată participarea la o procedură legală. De altfel, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, reprezentanţii legali ai societăţii nu s-au constituit părţi civile şi nu au arătat că s-ar fi încălcat un drept legal recunoscut al SC G.P.V.G. SRL de către funcţionarii Primăriei Craiova, iar prin Ordonanţa nr. 128/P/2007 din 14 iulie 2008, D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale pentru D.G. şi P.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 248 şi 246 C. pen. raportate la art. 132 din Legea nr. 78/2000 întrucâtnu sunt îndeplinite elementele de conţinut ale acestor fapte având în vedere că nu s-a produs un prejudiciu.
S-a mai arătat că dreptul ori interesul legal protejat trebuie să fie efectiv şi existent la data pretinsei încălcări, ori acest drept, în raport de obiectul acuzaţiilor ce le-au fost aduse inculpaţilor D.G. şi P.I., nu exista şi nici nu era determinat.
Constatând că inculpaţii D.G. şi P.I. nu pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu în forma incriminată în Legea nr. 78/2000, prima instanţă a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.
S-a reţinut că faptele inculpatului D.G. care în calitate de şef al S.D.C. din cadrul Primăriei municipiului Craiova, cu ştiinţă a vizat raportul din 2006 şi anexa, deşi cunoştea că aceste înscrisuri conţin împrejurări care nu corespund adevărului, depunându-le ulterior ca documentaţie aferentă la proiectul H.C.L. nr. 417/2006, hotărâre ce a fost adoptată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.
Faptele inculpatului P.I. care, în calitate de consilier clasa I în cadrul S.D.C. din cadrul Primăriei municipiului Craiova, a întocmit raportul din 2006 prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, omiţând totodată să treacă aspecte reale în cuprinsul acestuia, înscris pe care la folosit în cadrul procedurilor administrative ce vizau documentaţiei aferentă H.C.L. nr. 417/2006, în baza căreia s-a adopta respectiva hotărâre s-a constatat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.
La individualizarea tratamentului sancţionator al inculpaţilor D.G. şi P.I. au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale, poziţia procesuală oscilantă, inclusiv faptul că aceştia au fost sancţionaţi cu amenzi administrative de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru fapte similare, motiv pentru care s-a apreciat aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special, cu executare în regim de detenţie sunt apte să realizeze scopul represiv şi preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.
împotriva hotărârii date în primul ciclu procesual au declarat recurs D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii B.A., D.G. şi P.I., căi de atac admise de instanţa supremă, prin Decizia penală nr. 4259 de la 14 decembrie a Secţiei Penale, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă întrucât existau mai multe contradicţii între considerentele şi dispozitivul sentinţei ce nu au putut fi considerate simple erori materiale.
In al doilea ciclu procesual, au fost audiaţi inculpaţii P.I. şi B.A., martorul Ş.E., iar din analiza coroborată a materialului probator s-a reţinut că în anul 2006, inculpatul B.A. deţinea funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Craiova, inculpatul D.G. era încadrat în calitate de şef al S.D.C. din cadrul Primăriei mun. Craiova, iar inculpatul P.I. era consilier clasa I în cadrul aceluiaşi serviciu. în acest context, fiica şi ginerele inculpatului B.A. care nu aveau o sursă certă de venituri au hotărât împreună cu acesta din urmă să facă demersuri pentru obţinerea concesionării parcelei de teren din strada D., municipiul Craiova. care era liberă de construcţii, cu scopul edificării unui spaţiu comercial.
S-a reţinut că potrivit art. 13 din Legea nr. 50/1991, terenurile aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ teritoriale ce sunt destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitaţie publică în condiţiile respectării prevederilor documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi că prin hotărârile Consiliului Local al municipiului Craiova s-a reglementat statutul juridic privind încheierea şi prelungirea contractelor de închiriere cu primăria pentru terenurile pe care la data adoptării acestor hotărâri existau construcţii provizorii. Ca atare, terenurile aflate în proprietatea privată a primăriei pe care nu existau construcţii provizorii, nu puteau forma obiectul încheierii sau prelungirii contractelor de închiriere.
La data de 11 septembrie 2006, SC T. SRL Craiova, administrată de T.R.Ş., ginerele inculpatului B.A., a depus la registratura Primăriei municipiului Craiova o cerere prin care solicita emiterea certificatului de urbanism în vederea amplasării unei construcţii provizorii cu destinaţia de spaţiu comercial pe parcela de teren anterior menţionată, în urma verificărilor efectuate instituţia publică comunicându-i, cu adresa din 2006, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) - (3) din Legea nr. 50/1991 cu modificările şi completările ulterioare, numai prin licitaţie publică poate fi concesionat terenul, împrejurare despere care se va putea lua la cunoştinţă prin anunţul făcut în presa locală.
În aceste condiţii, inculpatul B.A., prevalându-se de calitatea de consilier local, i-a solicitat primarului municipiului Craiova, martorul S.A., sprijinul în vederea obţinerii terenului, ocazie cu care a aflat că acesta nu are competenţă în atribuirea în concesiune sau prin închiriere a suprafeţelor de teren proprietatea unităţii administrativ teritoriale, atribuţie care îi revenea Consiliul Local. Cu toate acestea primarul i-a promis că va propune introducerea cererii SC T. SRL pe ordinea de zi a primei şedinţe a Consiliului Local.
Ulterior, inculpatul D.G. care fusese informat despre această situaţie a dispus deplasarea inculpaţii P.I. şi B.A. la faţa locului pentru a se stabili amplasamentul terenului cerut în concesiune de SC T. SRL, ocazie cu care s-a constatat că nu era nicio construcţie ridicată pe acesta. în aceste condiţii, la sugestia inculpatului P.I., inculpatul B.A. a făcut verificări la Registrul Agricol pentru a se vedea dacă parcela este revendicată, în timp ce inculpatul P.I. a întocmit un raport privind diferite terenuri. Deşi inculpatul P.I. avea obligaţia de a face pentru fiecare parcelă menţiunii în legătură cu eventualele construcţii provizorii, acesta a făcut referiri generale în cuprinsul raportului din 2006 cu privire la concesionarea, închirierea respectiv prelungirea închirierii, fără să stabilească în concret situaţia fiecărei suprafeţe de teren, cu atât mai mult cu cât pentru imobilul din Craiova, se depusese de către SC G.P.V.G. SRL Craiova, încă din data de 02 martie 2004, o cerere în scopul amplasării unei construcţii provizorii cu destinaţia de spaţiu comercial. Această cerere a fost amânată de C.T.U.A.T. din cadrul Primăriei municipiului Craiova din 25 martie 2004, ulterior administratorul SC G.P.V.G. SRL Craiova, martorul D.G., prezentându-se în numeroase rânduri la primărie pentru a cere lămuriri, de fiecare dată comunicându-i-se nu este stabilită situaţia juridică a terenului. în aceste condiţii, martorul a formulat o nouă cerere la data de 18 noiembrie 2006, înregistrată din 2006 la primărie, care a fost respinsă întrucât anterior la data de 31 octombrie 2006 fusese adoptată H.C.L. nr. 417/2006, prin care se aprobase implicit cererea de mchiriere formulată de SC T. SRL.
Raportul din 2006 a fost avizat de coinculpatul D.G., în calitatea de şef al S.D.C., cu toate că nu fusese redactat corespunzător, situaţie în care trebuia să-i solicite inculpatului P.I. refacerea în vederea consemnării situaţiei pentru fiecare parcelă de teren în cuprinsul acestuia.
În şedinţa din 31 octombrie 2006 a Consiliului Local, pe ordinea de zi s-au aflat peste 60 de puncte, inclusiv cele vizând mchirierea sau prelungirea contractelor de închiriere a suprafeţelor de teren administrate de primărie pe care existau construcţii provizorii, dar şi solicitarea SC T. SRL pentru parcela din strada Dâmboviţa care nu putea face obiectul închirierii decât dacă pe avea ridicată o construcţie provizorie.
Deşi terenul era liber de construcţii, în şedinţa din 31 octombrie 2006 a fost aprobat proiectul de hotărâre din 2006, participând la vot şi inculpatul B.A., în calitatea sa de consilier local.
S-a constatat că susţinerile acestui inculpat potrivit cărora nu a cunoscut ordinea de zi a şedinţei şi, implicit, nu a ştiut faptul că va fi luată în dezbatere cererea formulată de ginerele şi fiica sa, administratori ai SC T. SRL, sunt total neîntemeiate, în condiţiile în care i-a fost pusă la dispoziţie cu 5 zile anterior datei de 31 octombrie 2006 şi avea obligaţia să verifice problemele ce urmau să fie discutate în şedinţă.
Chiar dacă hotărârea ar fi fost votată şi în lipsa votului inculpatului, s-a reţinut de către prima instanţă că potrivit dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală republicată, avea obligaţia să se abţină de la participare şi, implicit, de la vot, întrucât nu putea lua parte la deliberare şi la adoptarea unor decizii, prin care fie personal, fie prin soţie, afini sau rudă până la gradul IV inclusiv, are un interes patrimonial.
S-a stabilit că fapta inculpatului B.A. care, în calitate de consilier local, a participat la şedinţa Consiliului local din 31 octombrie 2006, votând proiectul H.C.L. nr. 417/2006, prin care s-a avizat perfectarea contractului de mchiriere pentru terenul din strada Dâmboviţa cu SC T. SRL, administrată de ginerele şi fiica sa, întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen.
La individualizarea judiciară a tratamentului sancţionator au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale, poziţia procesuală relativ sinceră manifestată de inculpat atât în faţa organelor de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, precum şi împrejurarea că fără acţiunile celorlalţi doi inculpaţi familia inculpatului B.A. nu ar fi obţinut terenul, motiv pentru care s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării acesteia.
În ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. s-a constatat că se impune achitarea inculpaţilor D.G. şi P.I. pentru lipsa elementelor constitutive, respectiv al vătămării intereselor legale ale unei persoane, în condiţiile în care H.C.L. nr. 417/2006 este un act administrativ care nu produce decât efecte limitate, pentru persoanele vizate în mod expres în conţinutul acestui înscris şi numai cu privire la anumite raporturi juridice, dat fiind faptul că nu cuprinde reglementări de principiu care să producă efecte juridice pentru un număr nedeterminat de persoane şi fără acordul lor.
S-a reţinut că SC G.P.V.G. SRL nu i-au fost prejudiciate interesele legale având în vedere că nici această societate nu avea dreptul să mchirieze parcela situată în strada Dâmboviţa, cu atât mai mult cu cât nu se demarase licitaţie publică pentru atribuirea terenului.
Instanţa de fond a stabilit însă că inculpatul D.G., în calitate de şef S.D.C., a vizat raportul nr. 75209/2006, deşi cunoştea că în cuprinsul său sunt făcute menţiuni ce nu corespund adevărului, înscris pe care l-a înaintat pentru a fi avut în vedere în şedinţa Consiliului Local cu ocazia adoptării H.C.L. nr. 417/2006, faptele acestuia realizând astfel elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a mai reţinut că întocmirea raportului de inculpatul P.I. care a omis să stabilească dacă existau construcţii pe fiecare parcelă şi prezentarea acestui document împreună cu proiectul de hotărâre în şedinţa Consiliului Local din 31 octombrie 2006, ocazie cu care s-a adoptat H.C.L. nr. 417/2006 realizează elementele de conţinut ale infracţiunilor de în adoptarea H.C.L. nr. 417/2006, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea tratamentului sancţionator al inculpaţilor D.G. şi P.I. a fost avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor acestora derivat din funcţiile deţinute în cadrul Primăriei municipiului Craiova, situaţie în care s-a apreciat că rolul educativ preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât cu executarea închisorii în regim de detenţie.
Având în vedere că Raportul din 2006 întocmit de S.D.C. şi H.C.L. nr 417/2006 dar numai în ceea ce priveşte punctele referitoare la SC T. SRL sunt false s-a dispus anularea acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii B.A., D.G. şi P.I.
Parchetul a criticat greşita achitare a inculpaţilor D.G. şi P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., precum şi cuantumul redus al pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, inclusiv modalitatea de executare a pedepsei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.A.
S-a arătat că probatoriul administrat în cauză pe parcursul procesului penal dovedeşte producerea unei vătămări intereselor legitime ale SC G.P.V.G. SRL, în condiţiile în care trenul solicitat de această societate spre închiriere i-a fost atribut fiicei şi ginerelui inculpatului B.A., fapt ce a fost posibil ca urmare a demersurilor făcute de inculpaţii P.I. şi D.G. care au întocmit, respectiv avizat raportul din 2006 în cuprinsul căruia a fost omis să se menţioneze dacă existau construcţii pe suprafeţele de teren vizate. Cei doi încălcându-şi astfel, atribuţiile de serviciu au făcut posibilă, în baza unui document fals, adoptarea H.C.L. Craiova nr. 417/2006, care a condus la încheierea contractului de rnchiriere cu SC T. SRL. Ca atare, au fost prejudiciate interesele SC G.P.V.G. SRL care formulase o cerere cu privire la terenul atribuit SC T. SRL încă din anul 2004, a cărei soluţionare a fost amânată întrucât situaţia juridică a parcelei nu era lămurită.
Solicitând condamnarea celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., procurorul a arătat ca în cazul în care se va constata că lege penală mai favorabilă este codul vechi să fie menţinute în încadrarea juridică a infracţiunilor de fals reţinute în sarcina acestora şi dispoziţiile legii speciale, respectiv art. 17 şi 18 din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la individualizarea tratamentului sancţionator s-a solicitat, în raport de gravitatea faptelor, determinată inclusiv de urmarea imediată a acestora, de perseverenţa infracţională a acestora, de calitatea de funcţionari publice în care au acţionat, majorarea cuantumului pedepselor cu închisoarea pentru fiecare inculpat şi executarea în regim de detenţie.
Inculpatul B. Aure a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1968), întrucât fapta de conflict de interese nu există, în condiţiile în care s-a aflat într-o eroare de fapt la data de 31 octombrie 2006 când a votat aprobarea H.C.L. Craiova nr. 417/2006, întrucât nu a ştiu că pe ordine de zi se află şi cerere formulată de SC T. SRL, ai cărei administratori erau fiica şi ginerele său având în vedere că printre documentele ce vizau această şedinţă nu s-au aflat şi cele privind SC T. SRL, iar Rapoartele Comisiei privind serviciile publice din cadrul Primăriei Craiova, Comisiei juridice şi administrative şi Comisiei de Urbanism nu fuseseră predate nici până la data de 30 octombrie 2006.
De altfel, făcând trimitere la declaraţiile inculpatului D.G. care a semnat raportul din 2006 în ziua în care a avut loc şedinţa de consiliu, în jurul orei 12,00, a arătat că documentaţia aferentă H.C.L. Craiova nr. 417/2006 a fost adusă în timpul şedinţei, ocazie cu care secretara i-a informat pe toţi consilierii că înscrisurile noi reprezintă avize favorabile, motiv pentru care au votat în bloc fiind în imposibilitate să constate că este incompatibil.
În subsidiar, a solicitata achitarea în condiţiile art. 18 C. pen. (1969), întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi înlăturarea pedepsei complementare ca nelegală.
Inculpatul D.G. a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. pentru infracţiunea de fals intelectual şi în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de uz de fals.
În acest sens a arătat că în funcţia de şef al S.D.C. nu avea prevăzută în fişa postului din anul 2006 obligaţia de a verifica pe teren calitatea construcţiei, atribuţie ce a fost completată ulterior, în cursul anului 2007, ca urmare a declanşării scandalului din prezenta cauza, situaţie în care a avizat formal raportul întocmit de inculpatul P.I., şi astfel nu a acţionat cu vinovăţie.
Mai mult, acest raport nu l-a folosit şi nici nu l-a prezentat în scopul cerut de norma de incriminare, respectiv pentru a produce efecte juridice, ci a avut valoarea unei simple hârtie care a mers pe circuit, ajungând la comisia de specialitate, însoţită de documentaţia aferentă.
În subsidiar, a solicitat renunţarea la aplicarea unei pedepse rezultante sau reducerea cuantumului pedepselor a căror executare să fie suspendată condiţionat sau sub supraveghere.
Inculpat P.I. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale numai cu privire la infracţiunea de uz de fals pentru care se impune pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu există probe că săvârşit această faptă, în condiţiile în care este vinovat doar de întocmirea raportului fals, infracţiunea pe care a şi recunoscut-o.
Cu privire la infracţiunea de fals intelectual a solicitat reindividualizarea pedepsei solicitând reducerea cuantumului şi schimbarea modalităţii de executare în raport de lipsa antecedentelor penale, precum şi de faptul că este tatăl a doi copii, iar soţia este bolnavă de o boală incurabilă.
Având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., Înalta Curte, la termenul din data de 13 martie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, a recalificat căile de atac ale Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii B.A., D.G. şi P.I. ca fiind apeluri, judecata cauzei desfăşurându-se în continuare în condiţiile art. 411- art. 425 C. proc. pen.
În aceeaşi şedinţă publică, conform art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 374 alin. (2), art. 378, art. 108 şi urm. C. proc. pen., înalta Curte a procedat la audierea inculpaţilor P.I.l şi D.G. şi a încuviinţat în parte, potrivit art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 100 C. proc. pen., proba cu înscrisuri solicitată de cei doi apelanţi, ce a fost administrată prin ataşarea acestora la dosar.
Înalta Curte, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel dezvoltate de procuror şi inculpaţii B.A., D.G. şi P.I.l, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată că apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi cei trei inculpaţi sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, constatând ca fiind corecte împrejurările faptice stabilite de prima instanţă, care, de altfel, nu au fost contestate de inculpaţii B.A., D.G. şi P.I. în nicio o etapă a procesului penal (urmărire penală, cercetarea judecătorească şi apel), Înalta Curte, în baza propriului examen al probelor administrate la urmărire penală cât şi în faza de judecată, reţine, în esenţă, că, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Craiova, inculpatul B.A. a votat în şedinţa din 31 octombrie 2006 proiectul de H.C.L. nr. 417/2006 prin care se aproba printre altele şi perfectarea contractului de închiriere a terenului situat în Craiova, strada D. între primărie şi SC T. SRL, societate ai cărei asociaţi erau fiica şi ginerele acestuia, convenţie ce a fost încheiată la data de 18 ianuarie 2007. La baza avizării acestei hotărâri a stat raportul din 11 octombrie 2006 întocmit de inculpatul P.I. în calitate de consilier clasa I din cadrul S.D.C. şi avizat de şeful de serviciu, inculpatul D.G. în cuprinsul căruia s-a menţionat că îndeplinesc condiţiile legale cele 40 de construcţii provizorii prevăzute în anexă, printre care se afla şi cea de 110 mp din strada D. vizată de SC T. SRL, motiv pentru care s-a propus Consiliului Local al Municipiului Craiova să analizeze şi să aprobe încheierea, respectiv prelunigirea contractelor de închiriere pentru terenurile ocupate de construcţiile amplasate pe domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale, pentru o perioadă de 5 ani, deşi terenul situat la adresa mai sus indicată era liber de orice construcţie, împrejurare constatată direct de către P.I. şi adusă la cunoştinţa şefului său D.G., fapt care însă nu i-a împiedicat pe cei doi să înainteze raporul care conţinea date necorspunzătoare adevărului pentru a fi ataşat la documentaţia aferentă proiectului de hotărâre.
De altfel, SC T. SRL nu era cuprinsă în anexele la H.C.L. nr. 135/2006 cu construcţie provizorie pe terenul solicitat, hotărâre prin care se aprobase până la data de 31 decembrie 2006, prelungirea contractelor de închiriere cu societăţile care deţineau pe terenurile proprietate publică şi privată a municipiului Craiova construcţii provizorii cu destinaţie de spaţiu comercial, producţie sau prestări servicii, respectiv încheierea unor asemenea contracte pentru terenurile ocupate de constaţii provizorii având aceeaşi destinaţie cu persoanele juridice care aveau hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Includerea acestei societăţi în anexelele H.C.L. nr. 417/2006 a fost rezultatul demersurilor făcute de inculpatul B.A. pe lângă primarul municipiului Craiova, martorul S.A., care i-a promis introducerea pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a consilului local a noii cereri formulate de SC T. SRL, în condiţiile în care prin adresa din 18 septembrie 2006 a arhitectului şef al primăriei i se comunicase firmei că solicitarea de concesionare a terenului din strada D. poate fi soluţionată favorabil numai în urma unei licitaţii publice, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevedere aplicabilă şi în cazul contractelor de închiriere a terenurilor din domeniul privat al unităţilor teritorial administrative destinate construirii. Pentru a asigura discutarea cererii formulate SC T. SRL în prima şedinţă a consiliului local, primarul i-a solicitat inculpatului D.G. să ia măsurile care se impun, acesta din urmă trimiţindu-l în teren pe inculpatul P.I. pentru a constatat situaţia parcelei de 110 mp din strada D.
Pentru aceeaşi locaţie, SC G.P.V.G. SRL formulase, încă din luna martie 2004, o cerere similară cu cea a SC T. SRL de amplasare a unei construcţii provizorii cu destinaţie de spaţiu comercial, a cărei soluţionare a fost amânată pe motivul că situaţia juridică a terenului nu este clară având în vedere că existau înregistrate mai multe solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar, împrejurare în care societate a revenit în anul 2006 cu o nouă cerere către primărie care a fost respinsă la 18 noiembrie 2006, deci ulterior aprobării la data de 31 octombrie 2006 a proiectului H.C.L. nr. 417/2006.
Deşi pe întreg parcursul procedurii judiciare, inculpatul B.A. a susţinut că s-a aflat în eroare de fapt la data de 31 octombrie 2006, când a votat aprobarea proiectului H.C.L. nr. 417/2006 care viza şi societatea ginerelui şi fiicei sale, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a stabilit că sunt îndeplinite, în cauză, toate elementele de conţinut ale infracţiunii de conflict de interese ce formează obiectul acuzaţiei penale, nefiind întemeiată critica invocată de apelant.
Pentru a opera cauza de imputabilitate reprezentată de eroarea de fapt, este necesar, potrivit art. 30 alin. (1) C. pen., ca făptuitorul la momentul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală să nu aibă cunoştinţă de existenţa unei împrejurări ce intră ca elementul constitutiv în conţinutul infracţiunii respective, adică, în speţă, în cel al infracţiunii de conflict de interese.
În raport de probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că inculpatul nu s-a aflat într-o asemenea eroare la momentul comiterii faptei, în condiţiile în care cunoştea că fiica şi ginerele său, în calitate de asociaţi ai SC T. SRL solicitaseră iniţial concesionare, iar ulterior închirierea terenului de 110 mp din Craiova, strada D., în vederea amplasării unei construcţii provizorii cu destinaţie de spaţiu comercial.
Astfel, aşa cum rezultă din declaraţia martorului C.C., expert în cadrul primăriei, documentaţia aferentă cererii din 2006 formulată de SC T. SRL pentru concesionarea parcelei din strada D., care a fost respinsă la data de 18 septembrie 2006, i-a eliberat-o inculpatului B.A. care a semnat în locul ginerelui său, T.R.Ş. (fila 22, vol. II, d.u.p), acesta ridicând de fapt toate documentele şi avizele care vizau societatea menţionată.
Mai mult, inculpatul a discutat cu martorul S.A., primarul Municipiului Craiova, căruia i-a cerut ajutorul în scopul obţinerii de către fiica şi ginerele său, prin închiriere, a unui teren aflat în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale pentru a construi un chioşc, ocazie cu care primarul făcându-i cunoscute competenţele sale i-a promis că va porpune pe ordinea de zi din următoare şedinţă a consiliului local să fie discutată această problemă, sens în care l-a chemat pe inculpatul D.G., şeful S.D.C. din cadrul primăriei, căruia i-a solicitat să rezolve cererea „copiilor consilierului local", aspecte relatate atât la urmărire penală cât şi în faţa primei instanţe de către martor.
Ulterior, apelantul B.A. l-a însoţit în teren pe inculpatul P.I., care fusese trimis de şeful său, inculpatul D.G., să constate situaţia parcelei din strada D., dată la care, deşi angajatul primăriei a observat că pe teren nu era amplasată nicio construcţie, a introdus, în mod contrar realităţii, în anexa la raportul din 11 octombrie 2006, şi SC T. SRL ca titularul al construcţiei provizorii de 110 mp situată la adresa anterior menţionată (poziţia nr. 27, fila 53, vol. II, d.u.p), implicit recunoscând că această firmă se află printre cele 40 de societăţi care îndeplinesc condiţiile legale în vederea încheierii, respectiv prelunigirii contractelor de mchiriere pentru terenurile din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale ocupate de construcţii provizorii, pentru o perioadă de 5 ani, aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatului P.I. date pe tot parcursul procesului penal.
Relevante sunt şi declaraţiile martorei M.N., secretar al primăriei, calitate în care îi revenea atribuţia să pregătească mapele ce conţineau documentaţia aferentă pentru fiecare proiect de hotărâre a consiliului local şi pe care era obligată să le predea cu cel puţin 5 zile înaintea şeinţei, obligaţie pe care şi-a respectat-o şi pentru şedinţa din 31 octombrie 2006.
În aceste condiţii nu poate fi primită apărarea inculpatului B.A. potrivit căreia nu a cunoscut că în şedinţa din 31 octombrie 2006 se află şi cererea formulată de fiica şi ginerele său, în calitate de asociaţi ai SC T. SRL, întrucât ar fi primit documentaţia aferentă proiectului H.C.L. nr. 417/2006 privind încheierea sau prelunigirea contractelor de închiriere pe o perioadă de 5 ani a terenurilor din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale ocupate de construcţii provizorii, respectiv raportul din 11 octombrie 2006 al S.D.C., în cursul şedinţei, fiindu-i comunicat că documentele aduse reprezintă avize favorabile, motiv pentru care a votat proiectul de hotărâre.
Aşa cum s-a arătat deja, inculpatul a primit toată documentaţia cu cel puţin 5 zile înainte de şedinţa din 31 octombrie 2006, interval de timp în care trebuia să o studieze şi să constate că se află în conflict de interese cu privire la punctul 40 de pe ordinea de zi. De altfel, este greu de crezut că raportul din 2006 întocmit şi avizat de ceilalţi doi inculpaţi a fost pus la dispoziţia consilierilor locali în timpul şedinţei în condiţiile în care a primit număr de înregistrare la registratură, la data de 11 octombrie 2006, când a fost depus pentru a urma circuitul şi anume să fie prezentat ca documentaţie aferentă proiectului H.C.L. nr. 417/2006 în vederea discutării şi aprobării de către consilierii locali.
Sub acelaşi aspect este important de subliniat că inculpatul B.A. cunoştea că cererea SC T. SRL urma să fie introdusă în prima şedinţă a consiliul local fixată ulterior discuţiei purtate cu martorul S.A., situaţie în care era uşor să fie identificată această dată, cu atât mai mult cu cât era interesat să ştie modul în care va fi soluţionată.
Chiar, în cazul în care documentaţia aferentă proiectului H.C.L. nr. 417/2006 ar fi fost depusă în şedinţă, inculpatului B.A. îi revenea obligaţia să o parcurgă, fapt ce nu ar fi fost greu de realizat în condiţiile în care raportul din 11 octombrie 2006 era format dintr-o singură filă, la care era anexat un tabel cu cele 40 de construcţii provizorii amplasate pe domeniul privat al municipiului Craiova, propuse pentru autorizare, în condiţiile în care ştia că urmează să fie discutată şi cererea ginerelui său având în vedere că primarul îi promisese că o introduce pe ordinea de zi a primei şedinţe de consiliu local.
De altfel, ceea ce invocă inculpatul în apărarea sa nu este o eroare de fapt ci o neglijenţă în realizarea atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau în calitate de consilier local, adică pregătirea şedinţei de consiliu prin parcurgerea tuturor punctelor de pe ordinea de zi în vedere exprimării unui vot în cunoştinţă de cauză, legal şi temeinic fundamentat.
Or, neglijenţa în excitarea funcţiei nu reprezintă cauza de imputabilitate prevăzută de art. 30 alin. (1) C. pen. care să atrag achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, având în vedere că inculpatul B.A., aşa cum s-a arătat anterior, a cunoscut sau cel puţin trebuia să ştie că prin votul exprimat în sensul aprobării proiectului H.C.L. nr. 417/2006 realizează un folos material pentru fiica şi ginerele său, asociaţii ai SC T. SRL, urmărind sau acceptând posibilitatea producerii acestui rezultat.
În ceea ce priveşte acuzaţia parchetului de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ca infracţiune asimilată celor de corupţie reţinută în sarcina inculpaţilor D.G. şi P.I., Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că în cauză nu sunt realizate elementele de conţinut ale infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1968) întrucât acţiunile celor doi inculpaţi nu au condus la urmarea imediată care este necesară pentru a se reîntregi latura obiectivă a acestei infracţiunii, în condiţiile în care cererea SC G.P.V.G. SRL de concesionare a terenului din strada D., putea fi soluţionată în mod favorabil doar în cazul în care s-ar fi organizat o licitaţie publică pentru atribuirea parcelei, iar în urma acestei proceduri ar fi fost declarată câştigătoare.
Încriminând în art. 132 din Legea nr. 78/2000 o formă specială a infracţiunilor de abuz în serviciu, ca infracţiuni asimilate celor de corupţie, legiuitorul a condiţionat existenţa acestora şi de obţinerea unui folos necuvenit, indiferent dacă acesta este patrimonial sau nu, de către funcţionarul public sau o altă persoană, pe lângă realizarea celorlalte elemente constitutive ale infracţiunilor tip.
Ca atare pentru a exista infracţiunile asimilate celor de corupţie trebuie să fie realizate şi toate elementele de conţinut ale infracţiunilor de bază, respectiv ale celor prevăzute de art. 246 C. pen. (1969), art. 247 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. 1969) şi art. 2481 C. pen. (1969).
În aceste condiţii, chiar dacă prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii P.I. şi D.G. a fost întocmit, respectiv, avizat raportul din 11 octombrie 2006 ce conţine menţiuni neconforme cu realitatea, care au condus la adoptarea H.C.L. nr. 417/2006, în baza căreia s-a încheiat, la data de 18 ianuarie 2007, contractul de închiriere între primărie şi SC T. SRL privind parcelă de teren a cărei concesionare o solicitase SC G.P.V.G. SRL încă din anul 2004, conduita abuzivă a celor doi inculpaţi nu îmbracă forma specială a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor aşa cum a fost reglementată în textul de incriminare.
Deşi inculpaţii au acţionat în contra îndatoririlor de serviciu, activităţile acestora nu realizează latura obiectivă a infracţiuni sub aspectul vătămării intereselor legale ale SC G.P.V.G. SRL, întrucât această societatea nu avea dobândit vreun drept asupra terenului din strada D., având în vedere că în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, concesionarea şi închirierea terenurilor aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale se poate face doar în urma unei licitaţii publice.
Or, în speţă Consiliul Local al municipiului Craiova nu declanşase o asemenea procedură şi chiar în cazul în care ar fi fost demarată era necesar pentru a se realiza latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) ca SC G.P.V.G. SRL să fi câştigat licitaţia, situaţie în care închirierea parcelei din strada D. către SC T. SRL ar fi adus atingere intereselor sale legitime.
Altfel spus, urmarea imediată constând în vătămarea intereselor legale ale unui persoane impune ca o asemenea vătămare să fie efectivă şi certă, iar nu potenţială, în condiţiile în care dobândirea terenului de către SC G.P.V.G. SRL reprezenta un element incert supus îndoielii atât în ceea ce priveşte organizarea licitaţiei publice, cât şi sub aspectul câştigării procedurii de către această societate.
În consecinţă, atribuirea terenului altei societăţi cu încălcarea dispoziţiilor legii nu este de natură a aduce atingere intereselor SC G.P.V.G. SRL, în condiţiile în care această din urmă firmă nu îndeplinea condiţiile legale pentru a-i fi concesionat.
Ca atare, având în vedere considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiată solicitarea parchetului de condamnare a inculpaţilor P.I. şi D.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), sens în care apreciază că în mod corect judecătorul fondului a dispus achitarea lor, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Susţinerile inculpatului P.I. conform cărora la dosar nu există probe din care să rezulte săvârşirea infracţiunii de uz de fals reţinută în sarcina sa sunt considerate de Înalta Curte ca fiind nefondate, în condiţiile în care aşa cum s-a stabilit anterior, acesta după ce a întocmit şi semnat raportul din 11 octombrie 2006, 1-a prezentat spre avizare şefului său, inculpatul D.G., ulterior fiind înregistrat la registratura primăriei şi ataşat la proiectul H.C.L. nr. 417/2006 dezbătut de consilierii locali în şedinţa din 31 octombrie 2006.
Astfel, o dată falsificat acest raport cu ocazia întocmirii prin atestarea unor împrejurări neadevărate (îndeplinirea condiţiilor legale de către cele 40 de construcţii provizorii prevăzute în anexă, în condiţiile în care pe terenul solicitat de SC T. SRL nu exista nicio construcţie) a fost ulterior folosit de inculpatul P.I.l care l-a înaintat pe circuit pentru a ajunge să fie depus la documentaţia aferentă hotărârii anterior menţionate, urmărind astfel producerea unor consecinţe juridice, respectiv adoptarea H.C.L. nr. 417/2006.
De altfel, aceste împrejurări faptice au fost confirmate chiar de inculpat cu ocazia audierii în faţa instanţei de apel, când a arătat că a prezentat raportul spre avizare inculpatului D.G., a doua zi acesta fiind înregistrat la registratură.
De asemenea nici apărările inculpatului D.G. nu pot fi primite, în condiţiile în care conform atribuţiilor ce-i reveneau în baza fişei postului era obligat să efectueze controale curente pentru a constata dacă executarea construcţiilor se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi să avizeze actele întocmite de personalul din subordine.
Faptul că asemenea verificări erau efectuate de subalterni săi, motiv pentru care şi în cazul cererii formulate de SC T. SRL a dispus deplasare în teren a inculpatului P.I.l, nu înlătură răspunderea acestuia de a fi informat cu privire la rezultatul celor constatate la faţa locului.
Oricum, inculpatul D.G. a cunoscut încă de la început că terenul din strada D. era liber, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din propia-i declaraţie dată în apel, l-a desemnat pe inculpatul P.I.l în vederea deplasării şi identificării parcelei la solicitarea martorului S.A., care i-a comunicat că angajatul primăriei va fi însoţit de inculpatul B.A., întrucât pe suprafaţa respectivă urma ca o rudă a acestuia să ridice o construcţie provizorie în măsura în care se va da o hotărâre de către consiliu local.
Mai mult, acest aspect i-a fost confirmat chiar de către inculpatul P.I.l care după ce s-a întors de la faţa locului i-a comunicat că pe teren nu există amplasată nicio construcţie, împrejurare consemnată atât în declaraţia sa olografă (fila 147, vol. I, d.u.p.), cât şi în cea a lui P. (fila 167, vol. I, d.u.p.), fiind lipsit de relevanţă faptul că ulterior amândoi inculpaţii au revenit asupra celor relatate iniţial.
Astfel, din probele administrate la dosar pe tot parcursul procesului penal, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul D.G. a ştiut care este situaţia reală a terenului din strada D., la momentul avizării raportului din 11 octombrie 2006 şi a anexei ce cuprindea tabelul cu cele 40 de construcţii provizorii, la poziţia nr. 27 figurând şi SC T. SRL cu o construcţie de 110 mp, în condiţiile în care această menţiune nu era conformă cu cele constatate la faţa locului, împrejurare despre care fusese informat.
În aceste condiţii, rezultă că inculpatul D.G. a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv cu intenţie directă, având reprezentarea că avizează un înscris care în cuprinsul său atestă împrejurări neconforme cu realitatea, motiv pentru care nu se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în temeiul art. 16 lit. b), teza a II-a C. proc. pen., aşa cum a solicitat acesta.
De asemenea, şi pentru acest inculpat probatoriul administrat în cauză confirmă existenţa infracţiunii de uz de fals ca şi în cazul inculpatului P.I.l, argumentele prezentate pentru acesta din urmă păstrându-şi valabilitatea
Astfel, după ce a avizat raportul din 11 octombrie 2006, inculpatul D.G. l-a trimis spre înregistrare la registratura primăriei în vederea dezbaterii de către consilierii locali în şedinţa din 31 octombrie 2006.
Deci, inculpatul a folosit raportul pentru a fi depus la documentaţia aferentă proiectului H.C.L. nr. 417/2006, urmărind astfel producerea unor consecinţe juridice prin adoptarea acestei hotărâri, adică atribuirea terenului din strada D., către SC T. SRL în baza încheierii unui contract de închiriere.
Având în vedere că pentru infracţiunile asimilate celor de corupţie (art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. - 1969) s-a dispus achitare de către prima instanţă faţă de inculpaţii D.G. şi P.I., soluţie apreciată de Înalta Curte ca fiind legală, se constată că în mod greşit în încadrarea juridică a infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals reţinute în sarcina acestora au fost menţinute dispoziţiile art. 17 lit. c) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Fiind vorba de infracţiuni mijloc, prin realizarea cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals nu mai pot fi raportate la dispoziţiile legii speciale, în condiţiile în care s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii scop.
Pentru aceste motive urmează a fi înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) şi art. 291 C. pen. (1969) reţinute în sarcina inculpaţilor D.G. şi P.I., motiv pentru care apelurile parchetului şi ale celor doi inculpaţi sunt fondate sub acest aspect.
Prealabil examinării criticilor de netemeinicie formulate de parchet şi apelanţii B.A., D.G. şi P.I., Înalta Curte apreciază că, se impune identificarea legii penale mai favorabile aplicabile în cauză, conform prevederilor art. 5 din N.C.P., în funcţie de aceasta urmând a fi analizate aspectele invocate de procuror şi cei trei inculpaţi cu privire la lipsa gradului de pericol social concret al infracţiunii (inculpatul B.A.) şi la individualizarea sancţiunilor penale ce le-au fost aplicate de judecătorul fondului.
Ca urmare, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, C. pen. anterior, acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţii B.A., D.G. şi P.I.
Astfel, inculpatul B.A. a fost trimisă în judecată şi condamnată în primă instanţă pentru comiterea unei infracţiuni de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen.(1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, însă, în noua reglementare, respectiv art. 301 C. pen., care instituie aceleaşi condiţii de incriminare a faptei, limita minimă a pedepsei a fost majorată la 1 an închisoare, situaţie în care vechea codificare apare ca fiind mai favorabilă inculpatului, întrucât stabileşte un minim special al pedepsei mai redus decât cel din legea în vigoare.
De asemenea, în sarcina inculpaţilor D.G. şi P.I., Înalta Curte a reţinut pentru considerentele dezvoltate anterior săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.(1969), pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 de ani, ce are corespondent în noua lege în art. 321 C. pen., fiind sancţionată cu închisoarea de la 1 an la 5 ani, deci limita minimă a fost majorată prin legea în vigoare, precum şi a celei de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. (1969), pentru care pedeapsa închisorii este de la 3 luni la 3 ani, infracţiune ce este reglementată în art. 323 din N.C.P. şi sancţionată cu aceleaşi limite de pedeapsă.
Rezultă, aşadar, că, în timp ce pentru infracţiunea de uz de fals există pedepse identice în ambele reglementări, pentru infracţiunea de fals intelectual, noua codificare apare ca fiind mai aspră sub aspectul regimului sancţionator.
Legea anterioară se învederează, totodată, a fi mai avantajoasă pentru inculpaţii D.G. şi P.I. şi din perspectiva tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de N.C.P., care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39).
În consecinţă, faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru toţi cei inculpaţi este C. pen. anterior care, în ansamblul său, raportat la condiţiile de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a acestora, le creează o situaţie mai avantajoasă, motiv pentru care toate criticile de netemeinicie invocate în apel de apărare şi acuzare vor fi analizate prin raportare la prevederile acestuia, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din N.C.P.
Astfel, examinând primul aspect de netemeinicie invocat de inculpatul B.A., Înalta Curte apreciază că activitatea infracţională desfăşurată de acesta, prin care s-a adus o atingere însemnată relaţiilor sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu, consecinţele produse, constând în procurarea unor foloase materiale pentru fiica şi ginerele său, asociaţi ai SC T. SRL, precum şi funcţia pe care o ocupa, folosindu-se de calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Craiova în scopul satisfacerii unor interese personale, confirmă concluziile judecătorului fondului în sensul că faptele săvârşite de apelant prezintă, în concret, gradul de pericol social al infracţiunii de conflict de interese pentru care a fost trimis în judecată, acţiunile ilicite reţinute în sarcina sa, prin atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de lege şi prin conţinutul lor concret, justificând, în raport cu aspectele anterior menţionate, aplicarea unei pedepse penale, iar nu a unei sancţiuni cu caracter administrativ, conform dispoziţiilor art. 91 C. pen. (1969).
În ceea ce priveşte nelegalitatea cuantumului pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. (1969), respectiv de 10 ani, înalta Curte constată că această critică este întemeiată, în condiţiile în care potrivit art. 65 alin. (1) C. pen. (1969) aplicare unei asemenea pedepse este permisă doar în cazul în care pedeapsa principală stabilită este închisoarea mai mare de 2 ani.
Or, în cauză pedeapsa principală aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea de conflict de interese este de 1 an închisoare, motiv pentru care inculpatului B.A. nu îi putea fi interzis dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. (1969), ca pedeapsă complementară, argument care îşi va păstra valabilitatea şi cazul majorării pedepsei ca urmarea a admiterii apelului parchetului, dar până la limita maximă permisă de lege, respectiv de 2 ani închisoare.
Sub aspectul proporţionalizării pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului B.A. de prima instanţă, aspect criticat, de Parchet în cuprinsul motivelor de apel, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în cauză, nu s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), nefiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce ţin de faptele comise şi de persoana inculpatului, situaţie în care a fost stabilită o sancţiune penală greşit individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, inaptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).
În acest sens, trebuie avut în vedere gradul relativ ridicat de pericol social concret al faptei comisă, ce rezultă din natura şi importanţa deosebită a valorilor sociale lezate, dar şi din consecinţele produse, respectiv procurarea unor importante foloase materiale pentru fiica şi ginerele său, cărora le-a fost atribuit, inclusiv prin votul său, un teren pe care au ridicat un magazin alimentar, fără respectarea legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice.
Nu poate fi omisă calitatea în care inculpatul a săvârşit infracţiunea de conflict de interese, respectiv aceea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Craiova, folosindu-se de funcţia publică încredinţată prin votul cetăţenilor în interes personal şi cu scopuri vădit patrimoniale, dovedind, astfel, un real dispreţ pentru respectarea legii în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei.
Mai mult, introducerea cererii formulată de membrii familiei sale, în calitate de asociaţi ai SC T. SRL, pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local a fost rezultatul demersurilor făcute de inculpatul B.A. pe lângă primar, în condiţiile în care solicitarea acestora nu era conform cu dispoziţiile legale care stabileau ca închirierea terenurilor libere de construcţii să se facă prin licitaţie publică.
Ca urmare, rn raport cu toate aceste elemente legate de gravitatea faptei, circumstanţele reale ale comiterii, dar şi de persoana inculpatului - care, deşi necunoscut cu antecedente penale, a încercat să acrediteze ideea, în contra probatoriului administrat, că s-a aflat în eroare de fapt la momentul exprimării votului, se impune majorarea pedepsei închisorii la 1 an şi 6 luni şi executarea acesteia în regim de detenţie, întrucât suspendarea condiţionată a executării sancţiunii penale nu este aptă să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. (1969), situaţie în care se constată că apelul parchetului este fondat sub acest aspect, dar numai pentru inculpatul B.A.
La individualizarea tratamentului sancţionator ce urmează să fie aplicat inculpaţilor D.G. şi P.I. în ceea ce priveşte cuantumul, Înalta Curte va evalua, pe de o parte, aspectele ce ţin de materialitatea faptelor în sine, iar, pe de altă parte, de elementele favorabile referitoare la persoana fiecăruia dintre cei aceştia, care numai examinate împreună pot conduce la stabilirea în concret a periculozităţii sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.
Altfel spus, înăuntrul limitelor de pedeapsă definite de legiuitor, rămâne instanţei atributul de a proporţionaliza tratamentul sancţionator în raport cu criteriile care caracterizează fapta şi făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancţiunea să fie capabilă să-şi atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Ca atare, la cuantificarea pedepselor ce vor fi aplicate celor doi inculpaţi, se va ţine seama de participarea efectivă a fiecăruia la activitatea infracţională, de gravitatea în concret a acţiunilor ilicite realizate, dar se va da eficienţă şi comportamentului avut anterior săvârşirii faptelor, situaţiei familiale şi pregătirii profesionale.
Or, în cauză, faptele săvârşite de apelanţii D.G. şi P.I. prezintă un grad de pericol social mai scăzut decât cele ale inculpatului B.A. în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracţiune în parte, precum şi de acţiunile concrete întreprinse, în condiţiile în care iniţiativa săvârşirii infracţiunilor i-a aparţinut consilierului local.
De asemenea, şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor D.G. şi P.I. - care, până în prezent, şi-au conformat atitudinea exigenţelor legii penale, s-au bucurat de apreciere la locul de muncă şi în comunitatea din care fac parte, au familii organizate şi copii minori în întreţinere, precum şi atitudinea lor procesuală corespunzătoare, se înfăţişează, în opinia înaltei Curţi, ca împrejurări suficient de relevante pentru a justifica atenuarea tratamentului penal aplicat de judecătorul fondului, considerându-se că, stabilirea unor pedepse cu închisoarea orientate mai spre minimul special pentru fiecare infracţiune în parte sunt suficiente pentru realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).
Ca atare, constatându-se că apelurile celor doi inculpaţi sunt fondate în ceea ce priveşte individualizarea tratamentului sancţionator urmează să le fie stabilite pedepse în cuantum de câte 1 an, respectiv câte 6 luni închisoare pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, pedepsele rezultante fiind reduse la 1 an închisoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor rezultante, Înalta Curte apreciază că elementele identificate ca fiind favorabile pentru reducerea cuantumului sancţiunilor penale pentru fiecare infracţiune nu sunt suficiente pentru a justifica suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a acestora, raportat la situaţia concretă din speţă, respectiv comiterea de către cei doi inculpaţi a mai multor infracţiuni în forma pluralităţii a concursului şi gravitatea concretă a fiecărei fapte săvârşite.
Pentru aceleaşi argumente, Înalta Curte nu poate da curs solicitării apelantului D.G. de aplicare a dispoziţiilor art. 80-81 C. pen. ce reglementează renunţarea la aplicarea pedepsei, ca formă de individualizare judiciară a executării acesteia, legea penală identificată ca fiind, în ansamblul dispoziţiilor sale, mai favorabilă pentru acuzat fiind, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, C. pen. anterior.
Astfel, ca o consecinţă a reglementării în art. 17 C. pen. (1969) a pericolului social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, legiuitorul a prevăzut posibilitatea achitării inculpatului atunci când fapta comisă nu prezenta, în concret, un asemenea pericol, or, în N.C.P., ca efect al renunţării la noţiunea de pericol social ca trăsătură caracteristică a conceptului de infracţiune (art. 15), acest caz de stingere a acţiunii penale nu a mai fost consacrat, fiind reglementată în art. 80-81 C. pen. instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, la care judecătorul poate apela în cazul îndeplinirii cumulative a condiţiilor expres prevăzute de aceste texte de lege.
Realizând o comparaţie, în abstract, a celor două instituţii, se constată că cea prevăzută de legea anterioară oferea o situaţie mai avantajoasă pentru inculpat a cărui faptă, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 181 C. pen. (1969), nu mai constituia infracţiune, urmând a se pronunţa o soluţie de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.(1968), spre deosebire de N.C.P. potrivit căruia fapta constituie, în continuare, infracţiune, dar instanţa apreciază, pe baza unor criterii prevăzute expres de lege, că nu se impune aplicarea unei pedepse, existând, totodată, şi posibilitatea anulării măsurii de clemenţă în situaţia în care se constată, în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii, că persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei săvârşise anterior o altă infracţiune pentru care i s-a stabilit o pedeapsă.
Cu toate că dispoziţiile vechii codificări (art. 181) sunt mai favorabile, se constată, pe de o parte, că a inculpatul nu le-a invocat, iar, pe de altă parte, că acestea nu sunt incidente în speţă.
Cum, însă prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul D.G. s-a adus o atingere însemnată valorilor sociale apărate de lege, respectiv încrederea publicului în conformitatea actelor oficiale, împrejurare care imprimă acţiunilor sale un grad relativ ridicat de pericol social rezultă că în raport şi de aspectele anterior dezvoltate se impune aplicarea unei pedepse penale, iar nu a unei sancţiuni cu caracter administrativ, conform dispoziţiilor art. 91 C. pen. (1969).
Având în vedere aceste argumente, înalta Curte consideră că nu sunt incidente, în cauză, nici dispoziţiile ce reglementează renunţarea la aplicarea pedepsei, constatându-se că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 80 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., întrucât aplicarea unor pedepse penale reprezintă singura măsură aptă să conducă la reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de către acesta de noi fapte antisociale în viitor.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii B.A., D.G. şi P.I.l, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, va majora pedeapsa aplicată inculpatului B.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2531 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 1 an închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare, va înlătură pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), va face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), înlăturând aplicarea dispoziţiilor art. 81-83 C. pen. faţă de acest inculpat; va descontopi pedepsele rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare şi, respectiv, 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor D.G. şi P.I. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, şi va reduce pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor D.G. şi P.I. la câte 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi cele de 8 luni închisoare, respectiv 10 luni închisoare aplicate inculpaţilor D.G. şi P.I. la câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen. (1969), pedepse care, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), vor fi contopite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. (1969), urmând să fie menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate, în timp ce cheltuielile o să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii B.A., D.G. şi P.I. împotriva sentinţei penale nr. 25 din 07 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului B.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2531 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 1 an închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare şi înlătură pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969).
Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 81-83 C. pen. în privinţa inculpatului B.A.
Descontopeşte pedepsele rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare şi, respectiv, 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor D.G. şi P.I. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor D.G. şi P.I.
Reduce pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor D.G. şi P.I. la câte 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.
Reduce pedepsele de 8 luni închisoare, respectiv 10 luni închisoare aplicate inculpaţilor D.G. şi P.I. la câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969) contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta, inculpaţii D.G. şi P.I. urmând să execute fiecare pedepsa cea mai grea de câte 1 an închisoare.
Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea avocaţilor aleşi, în sumă de câte 75 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 626/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri... | ICCJ. Decizia nr. 691/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori... → |
|---|
