ICCJ. Decizia nr. 722/2014. SECŢIA PENALĂ. Contestaţie privind măsurile preventive luate în cadrul judecăţii în fond (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 722/2014
Dosar nr. 739/2/2014
Şedinţa publică din 26 februarie 2014
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 96/F din 17 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti secţia a II-a penală a admis sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Giurgiu.
În temeiul art. 6 C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009, a constatat îndeplinite condiţiile pentru aplicarea legii penale mai favorabile, în ceea ce-l priveşte pe condamnatul L.C.
În temeiul art. 6 alin. (1) C. pen., a constatat că pedeapsa la care a fost condamnat L.C. pentru tentativa la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, prin Sentinţa penală nr. 257 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a II-a, rămasă definitivă prin Decizia penală 653/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceea de 7 ani închisoare, depăşeşte maximul special al pedepsei pentru tentativa la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 33 raportat la art. 244 C. pen. în vigoare, acela de 2 ani şi 6 luni.
A redus pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată condamnatului L.C. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
A dedus din această pedeapsă perioada executată, începând cu 16 iulie 2012, la zi - 17 februarie 2014 precum şi prevenţia, de la 26 noiembrie 2001 la 5 martie 2002.
Dispoziţiile Sentinţei penale nr. 257/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, referitoare la pedepsele accesorii au rămas aplicabile.
În baza art. 6 alin. (5) C. pen. în vigoare a dispus executarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii publice şi a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii de 2 ani şi 6 luni, aplicată prin prezenta sentinţă, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. în vigoare.
A dispus anularea Mandatului de executare a pedepse închisorii nr. 355/2007 din 25 februarie 2008 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei sentinţe.
Prezenta sentinţă s-a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi condamnatului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 6 februarie 2014, pe rolul Curţii de apel Bucureşti a fost înregistrată sesizarea Comisiei de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013, la nivelul Penitenciarul Giurgiu, privind pe numitul L.C., condamnat prin Sentinţa penală nr. 257/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, la pedeapsa de 7 ani închisoare.
A fost motivată această sesizare prin aceea că, pedeapsa aplicată condamnatului prin sentinţa mai sus menţionată depăşeşte maximul special al pedepsei prevăzute de Noul C. pen. pentru aceeaşi infracţiune.
S-a arătat că pedeapsa a început să fie executată la 6 iulie 2012 şi expiră la 27 martie 2019, întrucât se scad şi 100 zile de prevenţie.
A fost anexată sesizării fişa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii, Sentinţa penală nr. 257/2007.
Examinând sesizarea formulată, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, Curtea de Apel a apreciat că este întemeiată.
L.C. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru tentativa la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, prin Sentinţa penală nr. 257/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală 653/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
După intrarea în vigoare a Noului C. pen., adoptat prin Legea 286/2009, infracţiunea de înşelăciune a fost incriminată la art. 244 alin. (1) şi (2), pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune fiind închisoarea de la 1 an la 5 ani. Având în vedere şi dispoziţiile art. 33 C. pen. în vigoare care reglementează sancţionarea tentativei, limitele pedepsei pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat L.C. devin închisoarea de la 6 luni la 2 ani şi 6 luni.
Faţă de faptul că L.C. a fost condamnat pentru o infracţiune în formă continuată, instanţa a reţinut că, potrivit art. 36 din Noul C. pen., infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani, însă, s-a remarcat pe de o parte faptul că aplicarea sporului de pedeapsă este facultativă, pe de altă parte, forma continuată a infracţiunii nu influenţează limitele pedepsei pentru infracţiunea tip, nici în ceea ce priveşte maximul şi nici în ceea ce priveşte minimul.
În aceste condiţii, forma continuată a infracţiunii nu va fi luată în calcul la stabilirea limitelor de pedeapsă, pentru infracţiunea astfel cum este reglementată în legea nouă, cu atât mai mult cu cât, art. 6 din Noul C. pen., prevede că, aplicarea legii mai favorabile intervine atunci când pedeapsa anterioară depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.
Prin urmare, faţă de faptul că pedeapsa aplicată condamnatului, de 7 ani închisoare, în executarea căreia se află, depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă pentru această infracţiune, devin pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 6 din Noul C. pen., conform cărora, pedeapsa a fost redusă la noul maxim special.
Pe cale de consecinţă, potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 şi art. 6 C. pen., a admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Giurgiu şi a dispus potrivit dispozitivului sentinţei astfel cum s-a arătat în debutul prezentelor considerente.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul L.C. pe motiv că perioada de 2 luni, în care s-a aflat reţinut şi arestat în Spania, nu i-a fost dedusă din cuantumul pedepsei aplicate în a cărei executare se află şi în prezent.
În susţinerea contestaţiei a precizat că a avut emis pe numele său un mandat de arestare internaţional, fiind reţinut şi arestat în Suedia timp de 2 luni, respectiv de la 7 mai 2012 - la 5 iulie 2012, când a fost transferat în România.
Contestaţia formulată de condamnatul L.C. este fondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dispoziţiile incidente în cauză se regăsesc în prevederile art. 88 şi art. 89 C. pen., care îşi au corespondentul şi în noua reglementare în disp. art. 72 şi art. 73 din Noul C. pen.
Astfel, art. 88 intitulat „Computarea reţinerii şi a arestării preventive", arată că „Timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă".
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 89 intitulat „Computarea privaţiunii de libertate executată în afara ţării" prevăd că „În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsă, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune de instanţele române."
Aceleaşi reglementări le regăsim şi în Noul C. pen. în disp. art. 72 intitulat „Computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate", care la alin. (1) prevede că „Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive".
Totodată, în conformitate cu disp. art. 73 alin. (1) C. pen. intitulat „Computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării": „în cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România."
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că la filele ... şi ... din prezenta cauză au fost depuse de către apărătorul ales la condamnatului, avocat B.D. copii xerox ale unor înscrisuri oficiale emanate de la Ambasada Suediei (Embassy of Sweden) în care se arată că numitul L.C. a fost luat în custodie la data de 7 mai 2012 şi transferat în România la data de 5 iulie 2012.
Acelaşi apărător ales a depus la dosar o „Notificare de deportare" din data de 4 iulie 2012 emisă de Poliţia - Autoritatea poliţienească Suedeză - Interpol Stockholm.
În vederea certificării datelor, Înalta Curte a emis o adresă oficială către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Interpol.
Având în vedere răspunsul primit pe cale oficială din partea Biroului Naţional Interpol în care se arată că numitul L.C. a fost arestat în vederea predării către ţara noastră la data de 7 mai 2012 şi predat din Suedia în România la 5 iulie 2012, raportat şi la textele de lege privind computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării, Înalta Curte urmează să admită contestaţia condamnatului, urmând a modifica sentinţa contestată numai sub aspectul deducerii perioadei executate sub forma detenţiei de la 7 mai 2012 la zi şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia formulată de condamnatul L.C. împotriva Sentinţei penale nr. 96/F din 17 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 739/2/2014 (413/2014).
Desfiinţează, în parte, hotărârea contestată şi, în fond, rejudecând deduce perioada executată sub forma detenţiei de la 7 mai 2012 la zi.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii, inclusiv cele referitoare la deducerea reţinerii.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei declarată de condamnatul L.C. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 691/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori... | ICCJ. Decizia nr. 78/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... → |
|---|
