ICCJ. Decizia nr. 691/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 691/2014
Dosar nr. 6249/99/2013
Şedinţa publică din data de 26 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 277 din data de 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul penal nr. 6249/99/2013, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul Ş.V., deţinut în Penitenciarul Iaşi.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: „Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, condamnatul Ş.V., deţinut în Penitenciarul Iaşi, a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 108 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Iaşi, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, complicitate la trafic de persoane şi complicitate la trafic de minori, constând în aceea că în perioada februarie 2004 - martie 2005 a sprijinit pe inculpaţii Ş.C. şi Ş.I. să deruleze activitatea de exploatare sexuală a mai multor victime minore.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că în cauză s-a produs o gravă eroare judiciară care a condus la condamnarea sa, deşi, în fapt, nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, solicitând reaudierea martorilor pentru a dovedi că după desfacerea căsătoriei de fosta soţie, relaţiile sale cu membrii de familie s-au deteriorat şi nu era posibilă colaborarea cu aceştia în comiterea faptelor de trafic de persoane, astfel cum s-a reţinut de instanţa de fond.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, instanţa a constatat că cererea de revizuire formulată de condamnat este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă, ca atare.
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii de revizuire de faţă, pentru acest motiv, în situaţia exprimării de către condamnatul Ş.V. doar a simplei nemulţumiri cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, ce vizează modalitatea de apreciere şi interpretare a probelor testimoniale de instanţele care au dispus soluţionarea cauzei pe fond, în apel şi în recurs.
De altfel, la toate termenele la care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească şi au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei condamnatul, care a înţeles să se sustragă de la judecată, a fost reprezentat de un apărător ales, iar cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului administrat de instanţă, revizuentul a avut posibilitatea legală de a valorifica această cerere cu ocazia soluţionării apelului şi recursului, căi ordinare de atac de care a înţeles să uzeze, dar care au fost respinse ca nefondate.
Astfel fiind, Tribunalul a constatat că petentul a formulat cererea de revizuire în afara cadrului legal care o autorizează, solicitând o reapreciere a probatoriului analizat deja de instanţele care au soluţionat cauza în fond şi în căile de atac, fără a invoca vreo împrejurare necunoscută şi, în consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 403 C. proc. pen. a dispus respingerea ei ca inadmisibilă.
În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., hotărârea primei instanţe a fost apelat de revizuentul Ş.V., care a reiterat criticile formulate şi la prima instanţă, invocând faptul că nu se face vinovat pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi pentru care a primit o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare, în cauză nefiind interpretate în mod corect probele administrate.
Prin Decizia penală nr. 143 din 12 septembrie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul Ş.V., deţinut în Penitenciarul Iaşi, împotriva Sentinţei penale nr. 277 din 20 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care a menţinut-o.
Curtea de apel, examinând hotărârea criticată, actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate, ce au fost analizate în raport cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen. a constatat următoarele:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive ce conţin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 394 C. proc. pen. Pentru declanşarea procedurii revizuirii se parcurge o etapă preliminară, privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, în cadrul cărei judecătorul, fără citarea părţilor, verifică, potrivit art. 403 C. proc. pen., examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc. pen., prima instanţă a reţinut că revizuirea este o cale extraordinara de atac, a cărei admisibilitate este în mod strict circumstanţiată cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.
Instanţa învestită cu judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în măsura în care găseşte admisibilă în principiu calea de atac, iar aceasta se realizează doar în situaţia existentei vreunuia din cazurile de revizuire. Nici o altă împrejurare de fapt, oricâtă relevanţă ar avea, şi nici un alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. prevăd cazurile în care poate fi revizuirea unei hotărâri penale definitive: "revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia".
Revizuentul nu a invocat în mod concret nici unul din cazurile de revizuire mai sus expuse, ci doar o expunere de către acesta a nemulţumirii cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, ce vizează modalitatea de apreciere şi interpretare a probelor testimoniale de instanţele care au dispus soluţionarea cauzei pe fond, în apel şi în recurs.
În cauză, revizuentul nu a arătat ce fapte sau împrejurări noi nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, motivele pentru care aceste fapte/împrejurări existente la momentul judecării cauzei - astfel cum impun dispoziţiile menţionate - nu au putut fi cunoscut de instanţele care au soluţionat pricina în fond şi nici ce probe pot fi administrate în acest sens.
În cauză, revizuentul a avut posibilitatea de a propune probe, pentru a demonstra netemeinicia probelor existente împotriva sa. Mai mult decât atât, revizuentul a exercitat căile de atac, apelul şi recursul, având posibilitatea să propună probe şi să facă dovada celor susţinute în prezenta cerere de revizuire.
Motivele invocate în cererea de revizuire cât şi în prezenta cale de atac au fost, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, iniţial arătate şi cu ocazia judecării pe fond a cauzei a cărei revizuire se solicită, fiind cenzurate de instanţe la acel moment, inclusiv în căile de atac exercitate de către inculpatul revizuent, însă s-a apreciat a fi nefondate.
Faţă de această situaţie, nu se poate susţine că există probe noi, ce nu au fost cunoscute anterior, sau pe care instanţa de fond nu le-a sesizat sub nici o formă.
Motivele invocate de condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulţumit de condamnarea pronunţată de către instanţa de fond, sens în care doreşte reaprecierea vinovăţiei sale. Aspectele legate de vinovăţia inculpatului revizuent au fost analizate de instanţele ce au soluţionat fondul cauzei şi care, în limitele efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului. Aceste apărări nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. ci vizează fondul cauzei soluţionat în mod definitiv.
Pe de altă parte, potrivit alin. (2) şi (3) din art. 394 C. proc. pen., ipoteza de la lit. a) are în vedere situaţia că, în cazul admiterii cererii, trebuie să se ajungă la o soluţie diametral opusă, deci ar trebui să se demonstreze netemeinicia hotărârii de condamnare, ceea ce în speţă nu este cazul.
Recurentul a înţeles să-şi argumenteze cererea şi pe dispoziţiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., invocând deci cazul de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti, atunci când un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, fără însă a avea în vedere şi dispoziţiile art. 395 C. proc. pen.
Potrivit art. 394 lit. b) C. proc. pen. cererea de revizuire se poate formula când un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere. Pentru ca mărturia mincinoasă să constituie temei de revizuire este necesar ca ea să fi fost dovedită în prealabil şi constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanţa procurorului. Simpla depunere a unui autodenunţ de persoană, în speţă martorul, nu este suficientă pentru admiterea cererii de revizuire.
Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că situaţia invocată de revizuent este dovedită în condiţiile prevăzute de art. 395 alin. (1) C. proc. pen.
Legiuitorul prevede în alin. (2) al aceluiaşi text de lege, posibilitatea ca în procedura de revizuire să se constate o astfel de situaţie, ce constituie cazurile prevăzute de art. 394 lit. b), c) şi d) C. proc. pen., dar numai atunci când instanţa de judecată sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinita în speţa de faţă.
Revizuentul nu doar că nu a invocat vreunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen., ci, mai mult, şi-a reiterat practic susţinerile formulate prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare, pronunţată în Dosarul nr. 3467/99/2007 al Tribunalului Iaşi.
Cum asupra acestor aspecte instanţa s-a pronunţat cu putere de lucru judecat, iar cererea revizuentului nu face trimitere la vreuna din situaţiile prev. de art. 394 C. proc. pen., instanţa, în condiţiile art. 403 C. proc. pen., în mod corect a constatat inadmisibilă cererea de revizuire.
Concluzionând, Curtea de apel a constatat că, instanţa de fond, a reţinut în mod judicios că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 394 cu referire la art. 395 C. proc. pen., având în vedere şi Decizia nr. 60/2007 a ICCJ, constatând astfel legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate.
Împotriva Deciziei penale nr. 143 din 12 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs revizuentul condamnat Ş.V. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi admiterea cererii de revizuire, întemeiată pe disp. art. 453 alin. (1) lit. a) Noul Cod proc. pen, invocând faptul că nu se face vinovat pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, în cauză nefiind interpretate în mod corect probele administrate.
Examinând recursul declarat de revizuentul Ş.V. prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi prin prisma art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Cu referire la cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege, dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. enumera situaţiile în care poate fi solicitată revizuirea unei hotărâri penale definitive:
Revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În acelaşi timp, potrivit Noului C. proc. pen. dispoziţiile art. 453 privind „Cazurile de revizuire" arată că:
„(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză
Revizuentul a invocat iniţial temeiul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., pentru ca în faţa instanţei de recurs să invoce disp. art. 453 lit. a) din Noul C. proc. pen.
Din examinarea comparativă a dispoziţiilor celor două texte de lege, se constată că în noua reglementare, respectiv cea prev. de disp. art. 453 alin. (1) lit. a) Noul Cod de proc. pen, în afara cerinţei impuse de vechea reglementare prev. de disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei", în actuala formă aceste fapte sau împrejurări trebuie „să dovedească netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză".
Se constată aşadar că esenţa textului a rămas aceeaşi, noua reglementare fiind mai explicită cu privire la aceste fapte sau împrejurări despre care instanţa nu a avut cunoştinţă la data soluţionării cauzei, dar care trebuie să aibă o asemenea valoare şi forţă probatorie fiind de natură a dovedi netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
În această succesiune logico-juridică constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă şi faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor.
În acelaşi timp însă, nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispoziţiilor anterior citate, apărările care au fost puse în discuţie, analizate şi lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar. (I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 953 din 10 martie 2011).
Din interpretarea textelor de lege sus-menţionate, rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul, împrejurări care să conducă la o hotărâre contrară primei hotărâri, de achitare sau încetare a procesului penal.
Aşa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. din vechea reglementare, dar care îşi păstrează substanţa şi în actuala reglementare dată de disp. art. 453 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen., se referă la „fapte şi împrejurări", deci la fapte probatorii, şi nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice aplicabil şi în materie penală, ca parte a procesului echitabil. Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi.
Nu pot fi, însă, considerate „probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Aşa fiind, în raport de toate argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că prin solicitarea formulată de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunţate în cauză, precum şi la reanalizarea şi extinderea probatoriului administrat.
Revizuentul a invocat cazul de revizuire pentru a reitera susţinerile formulate prin intermediul căilor de atac ordinare exercitate împotriva hotărârii de condamnare, pronunţată în Dosarul nr. 3467/99/2007 al Tribunalului Iaşi.
Cum asupra acestor aspecte instanţa s-a pronunţat cu putere de lucru judecat, iar cererea revizuentului nu face trimitere la vreuna din situaţiile prev. de art. 394 C. proc. pen., instanţele anterioare, în condiţiile art. 403 C. proc. pen., în mod corect au constatat inadmisibilă cererea de revizuire.
Ca urmare, Înalta Curte, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat, menţinându-se hotărârile atacate ca fiind legale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul Ş.V. împotriva Deciziei penale nr. 143 din 12 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 722/2014. SECŢIA PENALĂ. Contestaţie... → |
|---|
