ICCJ. Decizia nr. 747/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 747/2014

Dosar nr. 2411/110/2013

Şedinţa publică din 03 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 213/D din 18 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice faptei, din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

A fost condamnat V.G., pentru comiterea infracţiunilor:

- tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 76 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 8 luni închisoare;

- port, fără drept, de obiect tăietor prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 05 aprilie 2013 la zi.

Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru depozitarea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat securea folosită la comiterea infracţiunii, aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

S-a luat act ca partea civila A.G. a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.200 RON cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală şi 400 RON în faza cercetării judecătoreşti.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărator ales.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 309/P/2013 din 17 aprilie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.G. pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice şi port fără drept de obiect tăietor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se că în seara zilei de 05 aprilie 2013, în jurul orelor 20:45, în timp ce se afla în incinta barului aparţinând SC M.C. SRL din municipiul Bacău, a purtat fără drept o secure cu care a lovit partea vătămată A.G. în zona capului, cu intenţia de a-i suprima viaţa, provocându-i leziuni ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale, provocând astfel scandal şi tulburând liniştea şi ordinea publică.

Din ansamblul probator administrat în cauză, în faza de urmărire penală şi în cea a cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În seara zilei de 05 aprilie 2013, în jurul orelor 20:45, după ce a avut un conflict verbal cu partea vătămată A.G., în incinta barului aparţinând SC M.C. SRL situat în Bacău, inculpatul V.G., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi dorind să se răzbune, deoarece cu câteva săptămâni anterior a fost bătut de partea vătămată, a mers la domiciliu, unde s-a înarmat cu o secure cu coadă din lemn în lungime de 0,60 m şi lama de 10 cm şi a revenit la bar.

Aici a pătruns în incinta barului şi s-a apropiat de partea vătămată cu intenţia declarată de a o lovi în faţă (în zona capului) cu securea ce o avea asupra sa, însă victima, sesizând pericolul, a încercat să se ridice de pe scaun, nu a reuşit, însă s-a ferit.

Ca urmare a eschivei de evitare, inculpatul V.G. a lovit pe partea vătămată cu tăişul securii în zona umărului drept. Lovitura a fost puternică, dar consecinţele asupra corpului părţii vătămate au fost atenuate de hainele cu care era îmbrăcată aceasta.

Pentru a-l opri pe inculpat din agresiune, partea vătămată l-a luat în braţe şi cei doi s-au încăierat, rostogolindu-se pe pardoseala localului. Martorul P.A. şi alţi consumatori au intervenit, l-au dezarmat pe inculpat şi l-au imobilizat până la sosirea organului de poliţie.

În timpul săvârşirii infracţiunii, în local se aflau mai multe persoane care, în urma scandalului produs şi de teamă, au părăsit localul, fiind totodată indignate de comportamentul violent al inculpatului (de ex. martorul V.G.C.).

Prin faptele sale inculpatul a produs scandal public şi a tulburat ordinea şi liniştea publică în zona barului.

După ce a fost agresată, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde i-au fost acordate primele îngrijiri, nu a fost internată şi cu ocazia examinării medicale s-a constatat că prezintă o plagă tăiată liniară de aproximativ 3 cm în zona umărului drept.

Cu ocazia cercetării la faţa locului s-au efectuat fotografii ale părţii vătămate cu leziunea suferită, ca urmare a lovirii sale de către inculpat cu securea.

Conform certificatului medico-legal din 08 aprilie 2013 al S.M.L. Bacău, partea vătămată A.G. a prezentat diagnosticul de plagă suturată hemitorace drept cu hematom subiacent. Leziunea s-a putut produce prin lovire cu un obiect tăios, posibil topor şi necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Inculpatul V.G. a recunoscut faptul că a lovit partea vătămată o singură dată, cu securea în zona capului, provocându-i o leziune la umărul drept, cu motivarea că a acţionat în mod violent cu scopul de a se răzbuna pe aceasta întrucât în aceeaşi seară şi în urmă cu două săptămâni îl ameninţase şi lovise.

La reţinerea situaţiei de fapt, instanţa de fond a avut în vedere, ca mijloace de probă, declaraţiile părţii vătămate, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi planşele foto, declaraţiile martorilor oculari P.A., V.G.C., P.M. şi O.A., toate coroborate cu declaraţiile inculpatului V.G., care a recunoscut comiterea faptelor şi a arătat că le regretă sincer.

S-a apreciat că, în drept, faptele inculpatului V.G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice şi port fără drept de obiect tăietor prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru care a dispus condamnarea acestuia.

Instanţa de fond nu a reţinut apărarea inculpatului, în sensul că fapta comisă de acesta este de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu scuza provocării şi nu de tentativă la omor calificat, deoarece infracţiunea de tentativă la omor calificat a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv eventualul deces al victimei, pe care l-a urmărit prin săvârşirea infracţiunii.

Numai întâmplarea şi mişcarea de evitare a loviturii de către partea vătămată a făcut ca urmarea acţiunii agresive a inculpatului să nu aibă consecinţe mai grave - decesul victimei.

În asemenea cazuri sunt relevante pentru încadrarea juridică împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, instrumentul utilizat - securea, intensitatea loviturilor şi zona anatomică vizată.

Intensitatea loviturii aplicate de inculpat părţii vătămate a fost atenuantă de obiectele de îmbrăcăminte purtate de aceasta, respectiv geacă din blue jeans şi o flanelă de lână.

Faptul că inculpatul i-a aplicat o singură lovitură cu tăişul securii victimei şi nu mai multe lovituri nu prezintă relevanţă decât pentru individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului şi nicidecum pentru încadrarea juridică a faptei.

Totodată, instanţa de fond nu a putut reţine nici scuza provocării, sub imperiul căruia inculpatul ar fi comis faptele. Astfel, s-a avut în vedere că, pentru reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale, trebuie ca inculpatul să se afle sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii când săvârşeşte faptele. Ori, în prezenta cauză, între inculpat şi victimă a avut loc mai întâi o ceartă, începută de partea vătămată, în care părţile s-au înjurat reciproc, după care, inculpatul fiind supărat că tot partea vătămată îi adresează cuvinte jignitoare, deşi cu 2 săptămâni anterior A.G. l-a bătut, a plecat acasă din bar, a luat securea şi a revenit cu intenţia clară de a-i aplica o corecţie victimei, atât pentru atitudinea din seara de 05 aprilie 2013, cât şi pentru bătaia ce i-a aplicat-o cu 2 săptămâni înainte.

Ca atare între momentul aşa-zis provocator - insultele şi ameninţările adresate reciproc de cele 2 părţi - şi momentul aplicării loviturii cu tăişul securii de către inculpat au trecut 15-20 minute, timp în care inculpatul avea posibilitatea să se liniştească, însă el s-a întors în bar cu intenţia clară de a-l ucide pe A.G., aspect rezultat din obiectul cu care s-a înarmat (o secure).

De asemenea, intenţia de a ucide rezultă şi din faptul că inculpatul nu a lovit victima cu coada securii, ci cu tăişul, iar zona vizată a fost capul, ceea ce dovedeşte că a urmărit moartea acesteia şi nu doar o corecţie fizică aplicată părţii vătămate.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa de fond a respins, ca nefondată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din tentativă la omor calificat în lovire sau alte violenţe, cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere împrejurările comiterii faptelor, gradul concret ridicat de pericol social, gravitatea leziunilor provocate victimei, consecinţele ce s-ar fi putut produce dacă victima nu se ferea de lovitura aplicată de inculpat, precum şi periculozitatea inculpatului, care este infractor primar, este tânăr, conduita bună a acestuia atât anterior săvârşirii infracţiunilor, cât şi ulterior, atitudinea sinceră manifestată pe tot parcursul procesului penal, a recunoscut şi regretă faptele [reţinându-se circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen.].

Instanţa de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse privative de libertate, orientate sub minimul special prevăzut de lege, este necesară şi suficientă pentru reeducarea inculpatului.

Infracţiunile fiind comise în stare de concurs real, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementată a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat securea folosită la comiterea infracţiunii, aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

S-a reţinut că partea vătămată A.G. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând suma de 3.000 RON, despăgubiri civile.

La termenul din 18 iunie 2013, partea vătămată a declarat în faţa instanţei că renunţă la pretenţiile civile şi nu mai doreşte niciun ban de la inculpat.

Astfel, instanţa de fond a luat act că partea civilă A.G. a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.

Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, în termen legal, a declarat apel inculpatul V.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând greşita încadrare juridică dată faptei comise, nereţinerea dispoziţiilor privind starea de provocare şi, în consecinţă, greşita individualizare a pedepselor aplicate.

Prin decizia penală nr. 133 din 20 august 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat V.G. împotriva sentinţei penale nr. 213/D din 18 iunie 2013 a Tribunalului Bacău.

În temeiul art. 383 alin. (1) C. proc. pen. corob. cu art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 381 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus în continuare detenţia inculpatului, începând cu data de 18 iunie 2013.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând sentinţa penală atacată, atât sub aspectul motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept existente, instanţa de apel a constatat că apelul declarat este nefondat.

S-a reţinut că, sub aspectul laturii subiective, în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen. acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, cum este cazul de faţă, relevă - prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise - că inculpatul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Fapta constituie indubitabil tentativă la infracţiunea de omor, fiind relevată intenţia de ucidere; infracţiunea a fost săvârşită pe fondul unui conflict verbal şi injurios, care a avut loc anterior în cursul aceleiaşi zile între inculpat şi victimă, urmat de înarmarea acestuia cu un obiect apt de a produce moartea (o secure), prin aplicarea unei singure lovituri ce a vizat o zonă anatomică vitală (zona capului), aspecte recunoscute de inculpat, prin declaraţia dată la data de 06 aprilie 2013.

S-a mai reţinut că dacă în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe făptuitorul acţionează cu intenţia generală de lovire, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Există tentativă de omor, şi nu de lovire, ori de câte ori infractorul acţionează vizând afectarea organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de lovire sau vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

Anumite stări ale infractorului ori devierea loviturii în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.

Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Modul de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a fost comisă - astfel cum au fost relevate de probele administrate - exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de lovire şi de a aplica o corecţie părţii vătămate.

Între momentul luării rezoluţiei infracţionale şi cel al punerii în aplicare a acesteia a existat un interval temporal de natură să justifice, pe de o parte, concluzia excluderii actului spontan - care înlătură apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi săvârşit fapta ca o reacţie la comportamentul provocator al părţii vătămate - iar pe de altă parte, concluzia existenţei unei perioade suficiente de timp pentru a reflecta, conştient, asupra posibilelor consecinţe cu potenţial letal ale respectivului act.

Instanţa de fond, pe baza unui amplu material probatoriu, a stabilit o corectă situaţie de fapt şi o justă încadrare juridică, a stabilit că inculpatul a comis faptele reţinute în sarcina lui, acestea întrunind elementele consitutive ale infracţiunilor pentru care a şi fost condamnat.

Starea de fapt, astfel cum în mod minuţios a fost reţinută de către prima instanţă, este corectă fiind rezultatul coroborării tuturor probelor administrate în cauză.

S-a mai reţinut, în ceea ce priveşte susţinerea apărării, potrivit căreia leziunile cauzate nu au fost de natură a pune viaţa victimei în primejdie, că cele două noţiuni de „punere în primejdie a vieţii” şi de „tentativă la omor” sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.

Practica instanţei supreme a statuat constant că „există tentativă la omor atunci când fapta se realizează prin lovirea victimei cu un obiect vulnerant într-o zonă vitală chiar şi fără a pune în primejdie viaţa victimei”.

Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, constituie circumstanţa atenuantă a provocării.

Provocarea trebuie să inducă o stare de surescitare nervoasă (perturbatio animi), cauzată de activitatea provocatorului.

Pentru existenţa circumstanţei atenuante a provocării trebuie realizate mai multe condiţii, respectiv, existenţa unei activităţi de provocare din partea victimei, activitatea de provocare să determine o puternică tulburare sau emoţie persoanei provocatului, infractorul să fi săvârşit infracţiunea sub stăpânirea puternice tulburări sau emoţii şi, respectiv, infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.

Provocarea trebuie să fie determinată prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Săvârşirea unui act de provocare, chiar dacă este de o anumită gravitate, nu este suficientă pentru existenţa provocării, ci mai trebuie ca acesta să fi determinat o puternică tulburare sau emoţie făptuitorului. Activitatea de provocare trebuie să influenţeze factorii subiectivi (volitiv şi intelectiv) în sensul scurtării procesului psihic ce precede în mod obişnuit comiterea unei fapte şi al pierderii parţiale a controlului activităţii.

Starea de surescitare nervoasă nu se prezumă, ci trebuie probată de cel care o invocă. Pentru a reţine circumstanţa atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o conduită necuviincioasă, apărare susţinută de inculpat inclusiv în calea de atac a apelului. Pentru incidenţa art. 73 lit. b) C. pen. se cere să se dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată ca şi gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie.

Din întreg conţinutul probator administrat în cauză, respectiv depoziţiile martorilor oculari, rezultă, fără putere de tăgadă, că cel care a declanşat conflictul fizic a fost chiar inculpatul, care a şi recunoscut de altfel actul de agresivitate.

După o încercare eşuată de a lovi victima în zona vizată, zona capului, cu tăişul securii pe care o ţinea în mână, inculpatul a fost imobilizat atât de victimă, de către martorul P.A., cât şi de ceilalţi consumatori care au intervenit în ajutorul victimei, l-au dezarmat pe inculpat şi l-au predat organelor de poliţie. Acesta a fost şi considerentul pentru care inculpatul nu a reuşit să-şi continue activitatea infracţională şi să aplice victimei şi alte lovituri, astfel că susţinerea inculpatului, potrivit căreia nu ar fi acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei şi că singur şi-ar fi reconsiderat conduita, punând capăt actelor de violenţă, nu are suport real, nefiind susţinută de probele administrate în cauză. Nu agresivitatea victimei a fost în măsură să-l tulbure profund pe inculpat, care a acţionat de o manieră violentă, cu un corp tăietor apt să suprime viaţa, ci dorinţa de răzbunare afirmată de inculpat, prin aceeaşi declaraţie dată în faţa organelor de urmărire penală.

Astfel, s-a concluzionat că instanţa de fond a apreciat corect probatoriul administrat şi a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare, inclusiv în ceea ce priveşte circumstanţa atenuantă a scuzei provocării.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.G.

Inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., prin motivele scrise depuse la dosar invocându-se cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, solicitându-se, în principal, casarea ambelor hotărâri, întrucât în mod greşit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, iar în subsidiar, în baza dispoziţiilor art. 5 C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând recursul, în raport cu motivul de casare invocat şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare:

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., privind greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este nefondată.

Situaţia de fapt, stabilită prin sentinţa primei instanţe şi confirmată prin decizia instanţei de apel, corespunde normei de încriminare a infracţiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, fiind întrunite toate elernentele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, fără să existe vreun temei de schimbare a acestei încadrări juridice în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

Modul în care inculpatul a acţionat, înarmarea sa cu o secure, obiect apt de a produce moartea, deplasarea către locul unde ştia că se află partea vătămată, zona vitală vizată (zona capului), intensitatea loviturii aplicate, împrejurarea că pentru stoparea agresiunii inculpatului a fost necesară intervenţia martorilor oculari, care l-au dezarmat şi imobilizat până la sosirea organului de poliţie - evidenţiază atât faptul că acţiunea corespunde elementului material al infracţiunii de omor, cât şi intenţia inculpatului de a suprima viaţa părţii vătămate şi nu de a-i aplica lovituri.

Instanţa de recurs îşi însuşeşte toate argumentele expuse pe larg în sentinţa şi decizia ce fac obiectul căii de atac şi precizează că, în temeiul art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice - reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Examinând recursul declarat de inculpat şi în raport cu prevederile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte are în vedere că, în determinarea legii penale mai favorabile, în situaţii tranzitorii, nu pot fi combinate dispoziţii din legile succesive considerate mai favorabile inculpatului cu privire la fiecare instituţie aplicabilă, fiind posibilă doar aplicarea globală a uneia dintre legi, care permite o soluţie mai favorabilă situaţiei concrete a inculpatului, în raport cu instituţiile aplicabile.

În prezenta cauză, se constată că, în reglementarea actuală, legiuitorul a exclus din norma de încriminare a omorului calificat, săvârşirea omorului în condiţiile elementului circumstanţial prevăzut de lit. i) a art. 175 C. pen. anterior, fapta de a ucide o persoană fiind fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen.

Fapta de tentativă de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, încriminată în infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, pedepsită cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi îşi găseşte în prezent corespondent în infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art 188 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Însă, reducerea limitelor de pedeapsă, atât în ce priveşte minimul, cât şi maximul sancţiunii pentru infracţiunea cea mai gravă săvârşită de inculpat, tentativă de omor, este lipsită de relevanţă, întrucât aplicarea celorlate instituţii incidente din legea nouă ar determina agravarea pedepsei inculpatului.

Astfel, pedeapsa principală de 5 ani închisoare, aplicată de instanţa de fond inculpatului pentru fapta de tentativă de omor, a fost stabilită prin coborârea sub minimul special prevăzut de lege (7 ani şi 6 luni închisoare) ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prev. în art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior.

În situaţia aplicării dispoziţiilor noului C. pen., aceste circumstanţe atenuante, reţinute de instanţa de fond, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru fapta de tentativă de omor, respectiv 5 ani închisoare, întrucât nu mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.

Infracţiunea de tentativă de omor a fost săvârşită de inculpat în concurs cu infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, şi infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepse cu închisoarea de 8 luni şi respectiv 2 luni. Infracţiunile menţionate îşi găsesc corespondent în actualul C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 371 C. pen. şi respectiv art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., limitele de pedeapsă fiind modificate, însă, în contextul cauzei, nu prezintă relevanţă modificările normelor de încriminare respective, raportat la pedeapsa cea mai grea aplicată inculpatului, pentru săvârşirea tentativei de omor.

Ca urmare a săvârşirii concursului de infracţiuni, instanţa de fond a contopit cele 3 pedepse, în baza art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., fără a adăuga un spor de pedeapsă, însă, dispoziţiile legii noi, respectiv art. 39 lit. b) C. pen., impun, în mod obligatoriu, aplicarea unui spor, de o treime, din totalul celorlalte două pedepse, la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

În concluzie, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedepsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului de instanţa de fond, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv C. pen. anterior.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 133 din 20 august 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 133 din 20 august 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 05 aprilie 2013 la 03 martie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 733/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 748/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 747/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 747/2014. Penal