ICCJ. Decizia nr. 750/2014. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 750/2014
Dosar nr. 77/110/2013
Şedinţa publică din 3 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 114/D din 4 aprilie 2013 pronunţată de Bacău Tribunalul s-a dispus:
În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.G., domiciliat în comuna Parava, sat Rădoaia, judeţul Bacău, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen.:
S-a repus în individualitate pedeapsa de 1 (un) an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 04 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa în pedepsele componente de:
A) - 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 aplicată prin sentinţa penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 04 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa;
B) - 1 (un) an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 155 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Bacău a cărei suspendare a fost revocată prin sentinţa penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 04 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa.
S-a contopit pedeapsa de la pct. A cu pedeapsa aplicată în cauză, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen. s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani pedeapsa de la pct. B, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul V.G.
S-a respins cererea de confiscare a sumei de 100 euro consemnată de C.E.C. Bank conform recipisei de consemnare din data de 18 octombrie 2012, pe numele inculpatei H.L. şi la dispoziţia organelor judiciare.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, nr. 1706/P/2012 din data de 12 noiembrie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 6790/110 din 14 noiembrie 2012 s-a dispus:
I. Trimiterea în judecată a inculpaţilor H.L. şi V.I.G. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 16 octombrie 2012, în jurul orei 15,00, i-au oferit denunţătorului S.V.D., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Parava, suma de 100 euro, pentru ca acesta, în schimb să nu facă formele de căutare şi să nu pună în executare mandatul de executare a pedepsei din 05 octombrie 2012 privind pe Vişan Ghe. Gheorghe, contrar atribuţiilor de serviciu.
II. Trimiterea în judecată a inculpatului V.G.G. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi a art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 15 octombrie 2012 a cerut inculpaţilor H.L. şi V.I.G. să facă demersuri pentru a da agentului de poliţie S.V.D. 100 de euro, sumă pe care a trimis-o în contul inculpatei H.L. pentru ca agentul de poliţie să nu facă formele de căutare şi să nu pună în executare mandatul de executare a pedepsei din 05 octombrie 2012, contrar atribuţiilor de serviciu.
Instanţa, la termenul din data de 11 decembrie 2012 a admis cererile inculpaţilor H.L. şi V.I.G. de judecare în cazul recunoaşterii vinovăţiei şi a dispus disjungerea privind pe inculpatul V.G.G.
Prin sentinţa penală nr. 328/D din 18 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 6790/110/2012 s-a dispus:
I. În baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 de modificare a C. proc. pen., condamnarea inculpatului V.G., domiciliat în comuna Parava, sat. Rădoaia, judeţul Bacău, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, la pedeapsa de 1(un) an închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale.
În baza art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 1603 C. proc. pen. s-a ridicat controlul judiciar instituit prin încheierea penală nr. 53/I din 24 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 6330/110/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1118 din 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 16 octombrie 2012 la data de 29 octombrie 2012.
II. În baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 de modificare a C. proc. pen., a fost condamnată inculpata H.L., domiciliată în comuna Parava, sat. Rădoaia, judeţul Bacău, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, la pedeapsa de 1(un) an închisoare.
S-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale.
În baza art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 1603 C. proc. pen. s-a ridicat controlul judiciar instituit prin încheierea penală nr. 56/1 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 6385/110/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1129 din 07 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 16 octombrie 2012 la data de 07 noiembrie 2012.
În baza art. 255 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (3) C. pen. a fost confiscată de la inculpata H.L. suma de 100 euro consemnată de C.E.C. Bank conform recipisei de consemnare din data de 18 octombrie 2012, pe numele inculpatei şi la dispoziţia organelor judiciare.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător luată prin Ordonanţa nr. 1706/P/2012 din data de 18 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
În baza art. 191 alin. (1) şi 2 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a luat act că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi.
Cauza disjunsă privind pe inculpatul V.G. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 77/110/2013.
În cursul cercetării judecătoreşti, legal citat, inculpatul V.G.G. nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a fi audiat în conformitate cu dispoziţiile art. 69-74 C. proc. pen.
Potrivit art. 326 C. proc. pen., instanţa a procedat la audierea martorului denunţător S.V.D., declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Agentul de poliţie S.V.D. din cadrul Postului de Poliţie Parava a fost sunat la data de 05 octombrie 2012 pe telefonul său de către V.G. din satul Rădoaia, comuna Parava, jud. Bacău, persoană pe care S.V.D. o cunoştea, având în vedere că lucrează la Po stul de poliţie Parava de mai mulţi ani. V.G. i-a spus lui S.V.D. că îl sună din Spania, informându-l despre faptul că va fi trimis la postul de poliţie un mandat de executare a pedepsei pe numele său şi că va trebui să execute pedeapsa, solicitându-i în acest context „să îl scape", promiţându-i că îi va da suma de 1.000 de euro lunar.
S.V.D. i-a comunicat lui V.G. că nu a primit nici un mandat de executare a pedepsei şi că vor mai discuta atunci când va primi mandatul, V.G. spunându-i că va trece pe la postul de poliţie sora lui, pentru a discuta amănunte cu privire la mandatul de executare a pedepsei şi la bani.
Urmare a discuţiei telefonice purtate cu V.G., S.V.D. a formulat un denunţ, aducând la cunoştinţa organelor judiciare faptul că V.G. i-a propus să îi dea o sumă de bani pentru a nu-şi exercita corespunzător atribuţiile de serviciu.
Din declaraţia martorului denunţător S.V.D. rezultă că la data de 10 octombrie 2012, în jurul orei 08:00, a fost căutat de tatăl lui V.G., care se numeşte tot V.G. - în timp ce ieşea din curtea locuinţei pentru a merge la serviciu- care l-a întrebat dacă a venit mandatul de executare a pedepsei pentru fiul său. I-a spus că nu a venit mandatul şi că îl va contacta atunci când va veni. V.G. a vrut să îi dea nişte bani - 200 sau 300 de lei, dar martorul denunţător a refuzat banii şi i-a spus că vor discuta când va primi mandatul de executare a pedepsei.
Tot la data de 10 octombrie 2012, în jurul orei 12:30, în timp ce se afla în zona unde locuieşte V.G.G., martorul denunţător S.V.D. s-a întâlnit cu V.G. la poarta acestuia, care era însoţit de fiica sa H.L. (sora condamnatului V.G.G.). Au vorbit despre mandatul de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului V.G., stabilind că vor ţine legătura telefonic. În acest context, inculpata H.L. i-a spus că a vorbit cu avocatul lui V.G., ştie că urmează să intre în vigoare o lege de graţiere şi că fratele său ar putea să nu execute pedeapsa dacă martorul denunţător va ţine la postul de poliţie 2-3 luni mandatul de executare a pedepsei, fără a face verificări. La plecare, V.G. i-a oferit suma de 100 de lei spunându-i că sunt pentru benzină, dar martorul a refuzat să îi ia.
Având în vedere existenţa datelor şi indiciilor temeinice privind săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în scopul asigurării probaţiunii şi prinderii în flagrant a tuturor participanţilor la comiterea faptei, prin autorizaţia din 11 octombrie 2012, Tribunalul Bacău a autorizat efectuarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice efectuate de la şi către numerele de telefon aparţinând inculpaţilor H.L. şi V.G. (fiul lui I.) şi martorului denunţător S.V.D., precum şi a discuţiilor purtate în mediul ambiental.
Conform proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că, după ce a fost sunată la data de 15 octombrie 2012 de martorul S.V.D., care i-a spus să vină la Postul de poliţie Parava a doua zi, inculpata H.L. i-a comunicat lui V.G.G. despre faptul că „acela”, (referindu-se la poliţist) i-a spus să vină la el mâine dimineaţă. În acest context, V.G. i-a spus inculpatei H.L. „Îi spui că îi dai 100 de euro! Stai acolo că-ţi trimit francii". Într-o altă convorbire telefonică, V.G.G. a întrebat-o pe H.L. „Poliţistul ce a spus?”, H.L. confirmând că a fost chemată de poliţist a doua zi dimineaţă, V.G.G. cerându-i să îi spună poliţistului să numai vorbească „cu alţii”.
Din convorbirile mai sus menţionate, coroborate cu declaraţiile martorului denunţător S.V.D., care a precizat că a fost sunat de V.G.G. şi cu faptul că H.L. a fost contactată de pe acelaşi număr de telefon, purtând discuţiile anterior menţionate, rezultă că inculpatul V.G.G. a trimis bani inculpatei H.L. pentru a fi daţi poliţistului S.V.D., la activitatea infracţională participând şi V.I.G., căruia V.G.G. i-a solicitat să meargă la martorul denunţător S.V.D., în acest context inculpaţii discutând despre posibilitatea graţierii pedepsei ce urma să o execute V.G.G.
La data de 16 octombrie 2012 ora 15.10 a avut loc prinderea în flagrant a inculpaţilor H.L. şi V.G. (fiul lui I.), în timp ce ofereau mită suma de 100 euro martorului denunţător S.V.D., operaţiune ce a fost înregistrată cu mijloace audio - video. Din vizionarea acestora rezultă că martorul denunţător S.V.D. discută cu inculpaţii aspecte referitoare la executarea mandatului de executare a pedepsei, în acest context inculpata H.L. spunând „Am vorbit: nu poţi să îl mai ţii şi matale, aşa.” „Şi poţi să spui că-l cauţi sau.". Fiind întrebată de martorul denunţător Sfîrlea V.D. „Ce ar trebui să-i fac eu în cazul acesta?” inculpata H.L. i-a spus că o avocată i-a spus „poată să mai ţină şi poliţistul. Să mai ţină şi el ascuns. Poate o lună, o lună jumătate. Ca să vină şi decretul acesta! Te rog frumos!”. În acelaşi context, V.G. (fiul lui I.), adresându-se martorului denunţător S.V.D. spune „acum nu ne ferim de dumneavoastră. Îţi dau pentru matale. Poate vine ceva, o graţiere”. Disc uţia continuă între cei trei, H.L. recunoscând că a fost mandatată de V.G. (fiul lui G.) să discute cu poliţistul.
În contextul acestor discuţii, inculpata H.L. i-a dat martorului denunţător S.V.D. 100 euro, bani pe care i-a pus într-un registru ce se afla pe birou, spre finalul discuţiilor H.L. spunând martorului denunţător „O zis: dacă poate să trimite pe numele lui? Mă înţelegi? Sau pe numele lu" soţia” „mai bine pe numele lui soţia. Eu aşa zic", referindu-se la faptul că urmează ca poliţistul să mai primească altă sumă de bani.
Fiind audiat, inculpatul V.G. a declarat iniţial, în mod nereal, că el a dat banii martorului denunţător, deşi în realitate banii au fost daţi de H.L. De asemenea, a declarat în mod nereal că el a hotărât să îi dea o sumă de bani lui S.V.D. şi că nu i-a spus despre hotărârea sa inculpatei H.L., declaraţie contrazisă de inculpata H.L. care a afirmat că V.G. i-a spus, înainte de a merge la postul de poliţie Parava, că intenţionează să îi dea poliţistului o sumă de bani. Fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală, inculpatul V.G. a recunoscut comiterea faptei.
Nici inculpata H.L. nu a recunoscut iniţial comiterea faptei pentru care a fost cercetată. Aceasta a precizat că la data de 16 octombrie 2012, la sediul Postului de Poliţie Parava, tatăl său, inculpatul V.G. i-a oferit banii poliţistului. La prezentarea materialului de urmărire penală inculpata a recunoscut săvârşirea faptei.
Din probele administrate în cauză instanţa de fond a reţinut că iniţiativa de a da mită aparţine celor 3 inculpaţi, fapt dovedit de procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice dintre inculpaţii H.L., V.G.G. şi V.I.G., care se coroborează cu declaraţiile martorului denunţător S.V.D.
Martorul denunţător S.V.D. este agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Parava fiind - când a primit pentru executare mandatul de executare a pedepsei pentru V.G., împuternicit şef de post.
Judecătoria Medgidia a comunicat prin fax la data de 05 octombrie 2012 Secţiei de poliţie rurală Răcăciuni, mandatul de executare a pedepsei din 05 octombrie 2012, din care rezultă că V.G. urmează să execute pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.
Mandatul de executare a pedepsei anterior menţionat a fost transmis la Postul de poliţie Parava, agentului de poliţie S.V.D., împuternicit şef de post, pentru a face demersurile necesare căutării şi prinderii persoanei condamnate.
Conform procedurii privind punerea în executare a mandatelor şi sentinţelor penale, Poliţia Română desfăşoară activităţi pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti penale privind libertatea persoanei, respectiv pentru depistarea persoanelor care se sustrag acestor hotărâri.
Atribuţiile de serviciu ale lui S.V.D. sunt stabilite prin fişa postului, înregistrată la 10 octombrie 2012, printre acestea regăsindu-se, la pct. D1c, Sarcini şi îndatoriri cu caracter ocazional, identificarea şi prinderea persoanelor urmărite.
În exercitarea atribuţiilor de serviciu, agentul de poliţie S.V.D., împuternicit şef de post la Postul de Poliţie Parava l-a căutat la domiciliu pe V.G.G. şi constatând că acesta este plecat în străinătate a întocmit procesul - verbal de căutare la domiciliu care a fost înaintat organelor abilitate, conform procedurii anterior menţionate.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă se probează cu : denunţul formulat de S.V.D. (fila 6), declaraţia denunţătorului S.V.D. (fila 9), procesul - verbal de constatare a săvârşirii infracţiunii flagrante (filele 11 -18) şi C.D.-ul conţinând filmarea judiciară efectuată (fila 58), procesul-verbal de vizualizare a înregistrărilor şi planşelor foto (filele 52-57), procesul - verbal de redare în formă scrisă a convorbirii înregistrate în mediul ambiental (filele 59-64), procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice (filele 65-71, 76-101), declaraţiile martorului S.V.D. (filele 102-103), copie a Procedurii privind modul de lucru la punerea în executare a mandatelor şi sentinţelor penale (filele 104-111), copia fişei postului agentului de poliţie S.V.D. (filele 112-117), coroborate cu declaraţiile inculpaţilor H.L. (filele 26-32) şi V.I.G. (filele 19-25).
În drept, s-a reţinut că, f apta inculpatului V.G.G., constând în aceea că la data de 15 octombrie 2012 a cerut inculpaţilor H.L. şi V.I.G. să facă demersuri pentru a da agentului de poliţie S.V.D. 100 de euro, sumă pe care a trimis-o în contul inculpatei H.L. pentru ca agentul de poliţie să nu facă formele de căutare şi să nu pună în executare mandatul de executare a pedepsei din 05 octombrie 2012, contrar atribuţiilor de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi a art. 37 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului V.G.G., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete in care a fost comisă fapta, scopul urmărit, respectiv sustragerea de la executarea unei pedepse privative de libertate, urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
Instanţa de fond a avut în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului reţinând că a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie şi nu s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală, împrejurări în temeiul cărora a aplicat pedepse spre minimul special.
Apelul declarat de inculpatul V.G. prin care a solicitat achitarea cu motivarea că nu există nicio probă din care să rezulte că el i-a determinat pe inculpaţii H.L. şi V.I.G. să facă demersuri pentru a da agentului de poliţie S.V.D., 100 de euro, că în realitate, agentul de poliţie avea interes în cauză şi îi provoca pe inculpaţii amintiţi să vină şi să îi dea mită, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 109 din 25 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că din coroborarea materialului probator aflat la dosar rezultă fără dubiu, că la data de 15 octombrie 2012, inculpatul V.G.G. a cerut inculpaţilor H.L. şi V.I.G. să facă demersuri pentru a da agentului de poliţie S.V.D., 100 de euro, sumă pe care a trimis-o în contul inculpatei H.L. pentru ca agentul de poliţie să nu întocmească formele de căutare şi să nu pună în executare mandatul de executare a pedepsei nr. 852/5 octombrie 2012, contrar atribuţiilor de serviciu.
Cererea inculpatului de a se dispune achitarea a fost apreciată ca nefondată, din mai multe considerente.
În primul rând, s-a reţinut, având în vedere interesul personal al inculpatului ca mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui să nu fie pus în executare, că acesta nu putea face singur demersuri de mituire a agentului de poliţie pentru că în cazul în care ar fi venit în ţară, ar fi fost imediat încarcerat. Pe de altă parte, s-au avut în vedere declaraţiile inculpaţilor V.I.G. şi H.L. care au recunoscut comiterea faptei astfel cum aceasta a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei.
Având în vedere şi convorbirea telefonică din data de 15 octombrie 2012 şi procesul verbal de prindere în flagrant a inculpaţilor H.L. şi V.I.G. în timp ce ofereau suma de 100 euro martorului denunţător, instanţa de apel a concluzionat că inculpatul a comis infracţiunea de dare de mită pentru care a fost trimis în judecată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel care, contrar legii, a procedat la soluţionarea cauzei deşi nu l-a audiat şi i-a respins probele solicitate în apărare.
În subsidiar, invocând acelaşi caz de casare, inculpatul a solicitat achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior sau în conformitate cu dispoziţiile art. 396 pct. 5 coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a) din actualul C. proc. pen.
Examinând decizia atacată, atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că recursul este fondat, dar pentru alte considerente decât cele arătate de inculpat şi care vor fi expuse în cele ce urmează.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că, instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă aşadar, că în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 (intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013) s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării deciziei atacate (25 iunie 2013) a fost cel reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. în care s-ar încadra criticile vizând respingerea de către instanţa de apel a cererii inculpatului de ascultare a doi martori şi de audiere a sa (deşi a fost legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la instanţa de apel, fiind reprezentat însă de avocat ales şi cunoscând termenul de judecată). Faţă de această constatare, criticile invocate de inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat deja, la motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Referitor la critica vizând greşita condamnare, Înalta Curte constată că aceasta nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
În realitate, recurentul inculpat solicită reaprecierea mijloacelor de probă cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe baza căreia instanţa de fond a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, soluţie confirmată de către instanţa de control judiciare care a respins ca nefondat apelul pe care l-a declarat.
Aşa cum s-a arătat, din modul de reglementare a soluţionării recursului ca a doua cale de atac, rezultă că dispoziţiile C. proc. pen. - astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 - sunt restrictive în ceea ce priveşte cazurile de casare ce pot fi invocate şi implicit, criticile ce pot fi formulate împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi a deciziei pronunţată de instanţa de apel, reducând astfel şi limitele investirii instanţei de recurs.
Pe cale de consecinţă, examinarea cauzei de către Înalta Curte nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni de drept şi nu la chestiuni de fapt. Modificarea situaţiei de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalităţi care ar influenţa valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, ar determina înlăturarea acestora şi ar impune reevaluarea elementelor de fapt.
În speţă, asemenea aspecte nu au fost invocate şi nici nu sunt constatate de către instanţa de recurs. Desfăşurarea judecăţii a avut loc cu respectarea dispoziţiilor procedurale, instanţa de apel a evaluat corect întregul material probator, a analizat probele în acuzare, dar şi apărările inculpatului şi a evidenţiat cu claritate motivele pentru care a pronunţat condamnare.
În concluzie, constatând că soluţia de condamnare a inculpatului V.G.G. este urmarea stabilirii situaţiei de fapt de către instanţa de fond şi de instanţa de apel cu respectarea dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen., instanţa de recurs nu este îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a materialului probator, aşa încât trebuie să aibă în vedere această situaţie de fapt pe care nu a mai poate modifica.
Instanţa de apel a confirmat situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi vinovăţia recurentului inculpat în săvârşirea infracţiunii de dare de mită constând, în esenţă, în aceea că la data de 15 octombrie 2012 a cerut inculpaţilor H.L. şi V.I.G. să facă demersuri pentru a da agentului de poliţie S.V.D. suma de 100 de euro, bani pe care i-a trimis în contul inculpatei H.L. pentru ca agentul de poliţie să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv să nu întocmească formele de căutare şi să nu pună în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele său.
Decizia şi sentinţa sunt însă nelegale sub aspectul aplicării prevederilor art. 83 C. pen. cu consecinţa revocării suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată recurentului inculpat prin sentinţa penală nr. 155 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Bacău şi executării acestei pedepse, separat de pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce face obiectul cauzei de faţă.
Din fişa de cazier judiciar rezultă că recurentul inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 155 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin neapelare, la pedeapsa de 1 an închisoare în condiţiile art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în baza art. 83 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Prin sentinţa penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 4 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 86 alin. (1) C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 155/2010, s-a adăugat această din urmă pedeapsă la pedeapsa de 8 luni închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare în regim privativ de libertate (fila 147 dosar urmărire penală).
Infracţiunea de dare de mită pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost comisă la data de 15 octombrie 2012, deci ulterior rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 767 din 28 martie 2012 a Judecătoriei Medgidia, şi care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen.
Raportat la datele sus-menţionate, în cauză sunt incidente disp. art. 39 alin. (1) C. pen. care reglementează pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică şi care dispune că, în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni.
În consecinţă, instanţa de fond şi instanţa de apel trebuiau să dea eficienţă prevederilor legale sus-menţionate şi să contopească pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr,767 din 28 martie 2012 a Judecătoriei Medgidia cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Întrucât la data săvârşirii infracţiunii era în vigoare C. pen. din 1969, iar anterior judecării recursului a intrat în vigoare noul C. pen., Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatului.
Potrivit art. 13 C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării recursului, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin urmare, se constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.
Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind, fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză, vizează în primul rând condiţiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală şi în sfârşit, criteriul pedepsei.
Determinarea caracterului „mai favorabil” are în vedere o serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participaţie, tentativă, recidivă, etc. Aşa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la această din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alte închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.
În fine, determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi noua lege deoarece s-ar ajunge la o tex tertia care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze (în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of., Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Altfel spus, în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblu (în acest sens s-a pronunţat şi C.E.D.O. în cauza Maktouf şi Damjanovic contra Bosniei şi Herţegovina).
Raportând considerentele teoretice sus-menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969. Astfel, potrivit art. 255 din acest din urmă cod, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de dare de mită este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Potrivit art. 290 C. pen. în vigoare, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de dare de mită este închisoarea de la 2 la 7 ani. Se constată aşadar, că atât limita maximă, cât şi limita maximă a pedepsei închisorii sunt mai mici în reglementarea anterioară comparativ cu reglementarea actuală.
Analizând legea penală mai favorabilă, global şi nu pe instituţii autonome, cererea reprezentantului Parchetului de a se înlătura prevederile art. 37 lit. a) C. pen. nu va fi primită.
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul V.G.G., se vor casa în totalitate decizia şi în parte sentinţa şi rejudecând, în baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 4 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa şi de 2 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei se vor menţine în rest dispoziţiile acestei hotărâri.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului, iar onorariul datorat apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 109 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 114 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău, secţia penală şi, rejudecând:
În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului V.G. de 1 an şi 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 767 din 28 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 932/P din 4 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 748/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 751/2014. Penal → |
|---|
