ICCJ. Decizia nr. 774/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 774/2014
Dosar nr. 8587/118/2012
Şedinţa publică din 4 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 184 din 22 aprilie 2013, în Dosarul penal nr. 8587/118/2012, Tribunalul Constanţa a hotărât:
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.N., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
În baza art. 291 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals", condamnă inculpatul D.N. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals", condamnă inculpata D.S. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., interzice inculpaţilor D.N. şi D.S. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor de 6 (şase) luni închisoare aplicate inculpaţilor D.N. şi D.S.
În baza art. 82 C. pen., stabileşte termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de câte 2 (doi) ani pentru fiecare inculpat.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor D.N. şi D.S. asupra dispoziţiilor prev. de art. 83 C. pen., care prevăd consecinţele ce decurg din săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
Constată că inculpaţii D.N. şi D.S. au fost reţinuţi pe timp de 24 de ore, de la data de 23 februarie 2012 şi până la data de 24 februarie 2012.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate inculpaţilor D.N. şi D.S. se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 348 C. proc. pen., dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri false: contractul individual de muncă din 16 aprilie 2007, încheiat între SC R.T.C. SRL şi D.S.; adeverinţa de salariu din 25 septembrie 2008 emisă de SC R.T.C. SRL; contractul individual de muncă din 16 aprilie 2007, încheiat între SC R.T.C. SRL şi D.N.; adeverinţa de salariu din 25 septembrie 2008 emisă de SC R.T.C. SRL şi contractul de management din data de 04 martie 2008 încheiat între SC C.E. SRL Constanţa şi D.N.
Constată validitatea contractului de credit din 30 septembrie 2008 încheiat între SC C.E.C. B. SA şi D.N., a contractului de garanţie reală imobiliară din 01 octombrie 2008 încheiat între SC C.E.C. B. SA şi D.N. şi D.S., autentificat prin încheierea din 01 octombrie 2008 a B.N.P., O.N. din Constanţa şi a contractului de garanţie reală imobiliară din 01 octombrie 2008 încheiat între SC C.E.C. B. SA şi D.N. şi D.S., autentificat prin încheierea din 01 octombrie 2008 a B.N.P., O.N. din Constanţa.
Constată că SC C.E.C. B. SA nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., obligă inculpaţii D.N. şi D.S. la plata sumei de câte 1250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului."
Pe baza probelor administrate, instanţa a stabilit următoarea situaţie de fapt:
La data de 23 noiembrie 2011, din cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 1187/P/2011, s-a dispus disjungerea acesteia în vederea efectuării de cercetării pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals faţă de numiţii D.N., D.S. şi Derviş Taifun, fiind înregistrate în acest sens în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa Dosarele penale cu nr. 2289/P/2011, nr. 2297/P/201 şi nr. 2296/P/2011.
La data de 16 februarie 2012, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, s-a procedat la reunirea celor trei dosare mai sus-menţionate, formându-se un nou dosar unic, înregistrat sub numărul de mai sus.
În cursul cercetării judecătoreşti instanţa a procedat la audierea inculpaţilor.
Astfel, inculpatul D.N. a declarat următoarelercel care i-a intermediat obţinerea împrumutului a fost numitul I.Ş., căruia îi împrumutase suma de 40.000 euro. întrucât dorea să-şi cumpere o casă, iar numitul I.Ş. nu putea să-i restituie împrumutul, i-a spus că ar fi mai simplu să facă un împrumut, în condiţiile în care inculpatul îi spusese că va fi ajutat şi de familie. Prin urmare, a arătat că scopul pentru care a contractat acel împrumut a fost acela de a cumpăra o casă. A susţinut inculpatul că cel care a prezentat documentaţia la bancă a fost numitul I.Ş., el prezentându-se o singură dată la bancă când a semnat, însă nu ştie ce conţinut aveau înscrisurile, iar banii au fost ridicaţi de persoana de la care a cumpărat imobilul.
Inculpatul a mai contractat anterior un credit de la B.C.R., arătând că s-a prezentat personal la bancă, unde a depus documentaţia necesară, printre care şi adeverinţa de salarizare, în acea perioadă fiind angajat la SC S.C. SRL. În momentul în care a contractat creditul de le C.E.C. inculpatul a precizat că i s-a spus că nu mai sunt necesare alte documente, iar când a mers să semneze funcţionara de la bancă i-a spus că se va prelua şi primul credit şi i-a solicitat doar o copie de pe actul de identitate.
A susţinut inculpatul că nu a avut nici un moment intenţia de a induce în eroare reprezentanţii băncii, în condiţiile în care nu a înregistrat restanţe, ratele fiind achitate de regulă la zi sau cel mai târziu până la data de întâi a lunii următoare.A mai arătat că nu are cunoştinţă dacă a semnat o adeverinţă de salarizare de la SC R.T.C. SRL, întrucât nu ştie ce înscrisuri a semnat la bancă, precizând că nu cunoaşte nimic în legătură cu această societate.
În perioada construcţiilor întrucât nu a mai avut posibilitatea să achite ratele, cu acordul băncii şi în condiţiile legii, a avut o perioadă de un an în care nu a mai achitat rate, perioadă în care a avut loc şi o reevaluare a creditului.
Cu privire la creditul contractat inculpatul a susţinut că nu i s-a solicitat să prezinte contract de muncă şi adeverinţă de salarizare, iar pe construcţia pe care a efectuat-o s-a instituit ipotecă.
În cursul urmăririi penale, inculpatul D.N. a declarat, în prezenţa apărătorului ales, că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru este cercetat. în vara anului 2008, împreună ci soţia sa, a hotărât să cumpere o casă, situată în Constanţa, proprietari fiind numiţii Z.N. şi M. întrucât în urmă cu doi ani îi împrumutase numitului I.Ş. suma de 40.000 de euro, fără chitanţă, i-a solicitat acestuia" restituirea împrumutului. întrucât acesta i-a spus că nu poate să-i restituie banii i-a propus să ia un credit de la bancă, spunându-i că se va ocupa el de întocmirea dosarului necesar. După ce i-a înmânat acestuia copii de pe actele de identitate, al său şi al soţiei sale, a mers la Ş.I. care i-a înmânat două contracte individuale de muncă şi două adeverinţe de salarizare completate pe numele său şi al soţiei sale, inculpatul arătând că a semnat în biroul lui Ş.I. contractul şi adeverinţa. Ulterior, a mers acasă şi după ce a semnat şi soţia sa contractul şi adeverinţa, i le-a înmânat în aceeaşi zi numitului Ş.I. După câteva zile a mers la bancă unde a semnat contractul de credit şi ulterior la notar unde a semnat contractele de garanţie reală imobiliară şi contractul de vânzare cumpărare. Fiindu-i arătate contractul de credit, contractele de garanţie imobiliară, contractul de vânzare cumpărare, contractul individual de muncă şi adeverinţa de salarizare inculpatul a recunoscut că semnăturile de pe aceste înscrisuri îi aparţin, arătând totodată că nu a fost angajat la SC R.T.C. SRL.
Cu privire la creditul contractat acesta susţinut că a achitat ratele la zi.
Inculpata D.S. a declarat următoarelerîn plus faţă de relatările făcute de soţul său, inculpatul D.N., a arătat că nu-l cunoaşte pe I.Ş. întrucât era prieten doar cu soţul său. Al doilea credit l-au contractat întrucât doreau să aibă o casă a lor. Astfel, a arătat că nu a avut cunoştinţă de existenţa contractului de muncă fals, întrucât a ştiut că la contractarea celui de-al doilea împrumut era valabil dosarul de la primul împrumut. în momentul în care a mers la bancă a precizat că i s-a arătat doar unde să semneze şi prin urmare nu are cunoştinţă ce înscrisuri a semnat.
Inculpata a declarat că în perioada în care a avut loc contractarea celui de-al doilea împrumut nu mai era angajată, împrejurare în care nu cunoaşte nimic în legătură cu SC R.T.C. SRL.
Inculpata a susţinut că în cursul urmăririi penale i-au fost arătate un contract de muncă şi o adeverinţă de salarizare pe care şi-a recunoscut semnătura, însă a susţinut că este posibil ca aceste înscrisuri să fi fost printre cele pe care le-a semnat la bancă.
În cursul urmăririi penale inculpata D.S., în prezenţa apărătorului ales, a declarat că nu se consideră vinovată de săvârşirea celor două infracţiuni care i-au fost reţinute în sarcină. în vara anului 2008 împreună cu soţul său s-au hotărât să cumpere o casă, luând astfel legătura cu proprietarii, respectiv numiţii Z.N. şi M., purtând discuţii referitoare la preţ. S-au înţeles cu vânzătorii să le achite un avans de 25.000 de euro, iar la încheierea contractului să le achite diferenţa, motiv pentru care soţul său a mers la numitul Ş.I. căruia i-a cerut să-i restituie suma de 40000 euro pe care îi împrumutase, fără să întocmească chitanţă. întrucât acesta i-a spus că nu are de unde să-i dea, i-a promis soţului său că o să-l ajute să contracteze un împrumut, astfel că Ş.I. s-a ocupat de întocmirea actelor necesare. Prin urmare, soţul să i-a adus un contract individual de muncă şi o adeverinţă de salarizare, ambele pe numele său, pe care le-a semnat. După un timp, fiind sunaţi de Ş.I., au mers la bancă unde au semnat contractul şi în aceeaşi zi au mers şi la notar unde au semnat contractul de vânzare cumpărare. Fiindu-i arătate contractul de credit, contractele de garanţie imobiliară, contractul de vânzare cumpărare, contractul individual de muncă şi adeverinţa de salarizare inculpatul a recunoscut că semnăturile de pe aceste înscrisuri îi aparţin, arătând totodată că nu a fost angajată niciodată la SC R.T.C. SRL.
Cu privire la creditul contractat acesta susţinut că a achitat ratele la zi.
În ceea ce priveşte infracţiunea de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi, din probele administrate în cursul procesului penal rezultă cu certitudine vinovăţia acestora.
Astfel, în declaraţiile date în faţa instanţei inculpaţii D.N. şi D.S. au susţinut că nu au avut cunoştinţă de existenţa contractelor individuale de muncă şi a adeverinţelor de salarizare false, arătând că la contractarea creditului nu li s-au solicitat decât copii de pe actele de identitate, întrucât întreaga documentaţie a fost preluată de la primul credit. Au mai arătat că fiind chemaţi la bancă au semnat mai multe înscrisuri care le-au fost arătate de funcţionara băncii însă nu au cunoştinţă ce conţineau acele înscrisuri pentru că nu le-au citit, susţinând că acesta este motivul pentru care pe contractele individuale de muncă şi pe adeverinţele de salarizare apăreau semnăturile lor.
Aceste susţineri ale inculpaţilor vor fi înlăturate de instanţă ca fiind nesincere având în vedere că aceştia au revenit asupra declaraţiilor pe care le-au dat în cursul urmăririi penale. Instanţa consideră această revenire ca fiind neîntemeiată, în condiţiile în care declaraţiile din cursul urmăririi penale au fost scrise personal de inculpaţi şi date în prezenţa aceluiaşi apărător ales. După cum am arătat mai sus, în cuprinsul acestor declaraţii inculpatul D.N. a arătat că a primit de la numitul Ş.I. două contracte individuale de muncă şi două adeverinţe de salarizare completate pe numele său şi al soţiei sale. După ce a semnat în biroul numitului Ş.I. exemplarele completate pe numele său, a mers acasă unde soţia sa semnat şi ea exemplarele completate cu numele său, aspect confirmat de inculpata D.S.
Astfel, din contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 şi adeverinţele de salarizare din 25 septembrie 2008 rezultă că inculpaţii D.N. şi D.S. ar fi fost angajaţi la SC R.T.C. SRL.
Caracterul fals al acestor înscrisuri, rezultă atât din declaraţiile celor doi inculpaţi care au arătat că nu au fost niciodată angajaţi la SC R.T.C. SRL, precum şi din adresele din 02 februarie 2012 emise de I.T.M. Constanţa din care rezultă că inculpaţii D.N. şi D.S. nu figurează cu contract individual de muncă la SC R.T.C. SRL.
În ceea ce priveşte însă infracţiunea de „înşelăciune" reţinută în sarcina celor doi inculpaţi, ţinând cont de întregul material probator administrat în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. este o formă specială a infracţiunii de înşelăciune, cunoscută sub denumirea de înşelăciune în convenţii şi constă în inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, în condiţiile stipulate. Această infracţiune are şi o formă agravată, atunci când a fost săvârşită prin folosirea de mijloace frauduloase.
Sub aspectul laturii obiective infracţiunea de înşelăciune presupune, în primul rând, o acţiune de inducere în eroare, care poate fi săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
Sub aspectul laturii subiective infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă, în sensul că făptuitorul îşi dă seama că desfăşoară o activitatea de inducere în eroare şi că prin aceasta pricinuieşte o pagubă, urmare a cărei producere o doreşte.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, sub aspectul laturii subiective. Analizând conduita inculpaţilor atât anterior, cât şi ulterior contractării creditului bancar, nu s-a dovedit faptul că aceştia au acţionat cu intenţia de a produce o pagubă în dauna SC C.E.C. B. SA.
Este real că la încheierea contractului de credit, din data de 30 septembrie 2008, încheiat cu SC C.E.C. B. SA, prin reprezentanţi legali, având ca obiect credit imobiliar refinanţare, inculpaţii D.N. şi D.S. au prezentat contracte individuale de muncă şi adeverinţe de salarizare falsificate, scopul nefiind acela de a cauza băncii o pagubă, ci acela de a se încadra în condiţiile de eligibilitate ale băncii, astfel încât să obţină împrumutul în cuantumul solicitat, cu scopul de a achiziţiona un imobil, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea din 01 octombrie 2008, la B.N.P., O.N., încheiat între numiţii Z.N. şi Z.M., în calitate de vânzători şi inculpaţii D.N. şi D.S., în calitate de cumpărători, din care rezultă că aceştia din urmă au cumpărat imobilul situat în Constanţa, lot B, compus din teren intravilan în suprafaţă de 127,60 mp din actele de proprietate şi 128 mp din măsurătorile Cadastrale şi construcţiile edificate pe acesta: C 1-locuinţă, având o suprafaţă construită la sol de 79,91 mp şi C 2-anexă cu o suprafaţă construită la sol de 14,20 mp conform măsurătorilor cadastrale.
Pe de altă parte, împrejurarea că inculpaţii nu au acţionat cu intenţia de a prejudicia banca rezultă şi din faptul că pentru garantarea creditului au fost încheiate două contracte de garanţie imobiliară, valabile din punct de vedere legal, după cum urmează:
- contractul de garanţie reală imobiliară din 01 octombrie 2008, la B.N.P., O.N., încheiat între Sucursala Constanţa, în numele şi pe seama SC C.E.C. B. SA SA în calitate de creditor, prin împuternicit şi inculpaţii D.N. şi D.S., proprietari, în calitate de garanţi reali, prin care aceştia din urmă au consimţit, în mod necondiţionat şi irevocabil, la constituirea şi intabularea ipotecii în favoarea băncii pentru valoarea de 815.000 lei, plus dobânzile, dobânzile majorate, costurile şi spezele aferente, asupra imobilului constând în teren intravilan în suprafaţă de 125,60 mp din acte (127 din măsurători) şi construcţia edificată pe acesta: C 1-locuinţă, înscris în cartea funciară a localităţii Constanţa, situat în Constanţa, evaluat la suma de 779.069 lei;
- contractul de garanţie reală imobiliară din 01 octombrie 2008, autentificat prin încheierea din 01 octombrie 2008, la B.N.P., O.N., încheiat între Sucursla Constanţa, în numele şi pe seama SC C.E.C. B. SA SA în calitate de creditor, prin împuternicit şi inculpaţii D.N. şi D.S., proprietari, în calitate de garanţi reali, prin care aceştia din urmă au consimţit, în mod necondiţionat şi irevocabil, la constituirea şi intabularea ipotecii în favoarea băncii pentru valoarea de 815.000 lei, plus dobânzile, dobânzile majorate, costurile şi spezele aferente, asupra imobilului constând în teren intravilan în suprafaţă de 127,6 mp din acte (128 mp din măsurători) şi construcţiile edificate pe acesta: C 1-locuinţă şi C 2 magazie, înscris în cartea funciară a localităţii Constanţa, situat în Constanţa, lot B, evaluat la suma de 709.500 lei.
De asemenea, deşi prin actul de inculpare se reţine că inculpaţii nu ar mai fi achitat ratele aferente, din adresa din 12 decembrie 2012 emisă de SC C.E.C. B. SA, reprezentantul legal a învederat instanţei că împrumutul acordat inculpaţilor D.N. şi D.S. nu a înregistrat restanţe, ratele fiind achitate conform graficului de rambursare aferent contractului de credit, rezultând astfel încă odată că cei doi inculpaţi nu au acţionat cu intenţia de a produce o pagubă în patrimoniul băncii.
Totodată, în cursul procesului penal, inculpaţii au achitat rate în cuantum total de 127.000 lei, conform chitanţelor depuse la dosar atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de cercetare judecătorească.
Sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpaţilor D.N. şi D.S. care cu ocazia încheierii contractului de credit, din data de 30 septembrie 2008, cu SC C.E.C. B. SA, au prezentat contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 şi adeverinţele de salarizare din 25 septembrie 2008 emise de SC R.T.C. SRL, înscrisuri care s-au dovedit ca fiind false, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen.
Împotriva sentinţei penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, precum şi inculpaţii D.N. şi D.S. Procurorul a solicitat condamnarea inculpaţilor şi pentru infracţiunea de „înşelăciune" şi deducerea perioadei în care au fost reţinuţi.
Apelul inculpaţilor a vizat condamnarea pentru infracţiunea de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen., motivând că sunt nevinovaţi.
Prin Decizia penală nr. 100/P din 12 septembrie 2013 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii D.N. şi D.S.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, sub aspectul încadrării juridice, că fapta inculpaţilor D.N. şi D.S. de a se folosi de înscrisuri false (contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 şi adeverinţele de salarizare din 25 septembrie 2008 emise de SC R.T.C. SRL) pentru încheierea contractului de credit imobiliar refinanţare, din data de 30 septembrie 2008, cu SC C.E.C. B. SA, sucursala Constanţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „uz de fals" prev. de art. 291 C. pen.
Apărarea inculpaţilor că „adeverinţele de salarizare şi contractele de muncă, nu au nici o legătură cu contractul de ipotecă, că nu ştiau ce conţinut aveau înscrisurile folosite la luarea creditului" este înlăturată de contractele individuale de muncă şi adeverinţele de salarizare pe care apăreau semnăturile lor, de cererea de credit din 26 septembrie 08 în care inculpatul D.N. a precizat că împreună cu inculpata sunt angajaţi la SC R.T.C. SRL; apoi, nefiind la primul contract de credit cu o bancă, inculpaţii cunoşteau necesitatea depunerii actelor referitoare la loc de muncă şi venituri. Astfel, nu există nici umbră de îndoială cu privire la vinovăţia inculpaţilor cu privire la infracţiunea de „uz de fals", cererea acestora de achitare fiind neîntemeiată.
Referitor la infracţiunea de „înşelăciune" prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., critica formulată de către procuror a fost apreciată ca nefondată.
Sub aspectul laturii obiective instanţa a reţinut că probatoriul administrat nu a dovedit că există legătură de cauzalitate între acţiunea inculpaţilor şi urmarea imediată, având în vedere lipsa prejudiciului, precum şi intenţia de păgubire. Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut că infracţiunea de înşelăciune se comite cu vinovăţie, sub forma intenţiei când făptuitorul ştie că prin acţiunea sa de inducere în eroare persoana vătămată va lua o decizie păgubitoare. în cauză, niciunul dintre inculpaţi nu a urmărit prejudicierea părţii vătămate nici cu prilejul încheierii contractului de „credit imobiliar refinanţare", şi cu atât mai puţin pe parcursul executării având în vedere că se achită constant de obligaţiile contractuale, iar destinaţia creditului a fost respectată.
În concluzie, instanţa de apel a constatat că fapta celor 2 inculpaţi de încheiere a contractului de „credit imobiliar refinanţare", nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune" prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., soluţia tribunalului de achitare pentru această infracţiune fiind legală şi temeinică, având în vedere că nu există conţinutul infracţiunii de bază ca temei al răspunderii penale, nu este cazul analizării alin. (5) al art. 215 C. pen. privind consecinţele deosebit de grave. Cu privire la cea de a doua critică, referitoare la deducerea perioadei reţinerii inculpaţilor din pedepsele aplicate, instanţa a apreciat că aceasta se impune numai când pedeapsa aplicată este executată în regim de privare de libertate, astfel că şi această critică a fost respinsă, ca nefondată.
Împotriva aceste decizii au declarat recurs inculpaţii D.N. şi D.S.solicitând,în temeiul cazului de casare prev. de art. 385 pct. 12 C. proc. pen.,în esenţă, admiterea recursurilor, casarea, în parte, a hotărârilor pronunţate în cauză şi, rejudecând, achitarea potrivit dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals pentru care au fost condamnaţi. în susţinerea cererii de achitare, apărarea arată că, din probele existente nu este conturată latura subiectivă a infracţiunii de uz de fals, respectiv intenţia, iar, pe. de altă parte din actele emise de bancă nu a rezultat că aceasta a suferit vreun prejudiciu, motiv pentru care nici nu s-a constituit parte civilă.
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se apreciază că recurenţii au motivat în termen recursurile, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând recursurile prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior hotărârile sunt supuse casării „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337".
Astfel instanţa reţine că infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., contând în „ folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice", sub aspectul laturii subiective se realizează cu intenţie directă.
Cerinţa prevăzută în textul incriminator „folosirea (...) în vederea producerii unei consecinţe juridice" conferă „intenţiei" un caracterul calificat, determinat şi de împrejurarea că inculpatul pretinde să i se ia în considerare un înscris fals în rezolvarea unui caz concret. înscrisul fals trebuie să aibă aptitudinea de a produce consecinţe juridice, iar urmarea imediată trebuie să constea în crearea unei stări de pericol pentru încrederea ce se acordă înscrisurilor oficiale sau sub semnătură privată şi pentru aflarea adevărului şi, în consecinţă pentru soluţionarea corectă a unei cereri în susţinerea căreia se invocă înscrisul falsificat. Ca atare, folosirea materială a înscrisului falsificat trebuie să fie efectivă, adică să îi urmeze prevalarea juridică a înscrisului folosit.
Latura subiectivă include şi scopul folosirii înscrisului falsificat.
Conform practici judiciare constante în materie în cazul infracţiunii de uz de fals pentru existenţa intenţiei se cere, în primul rând, ca inculpatul să dorească a se folosi de înscrisul falsificat, ştiind că este fals, iar, pe de altă parte, prin săvârşirea faptei să urmărească producerea unei consecinţe juridice.
Infracţiunea de fals, fiind, prin natura ei o infracţiune de pericol, deci care nu cuprind în descrierea normei un rezultat, identificarea raportului de cauzalitate nu ridică probleme deosebite deoarece urmarea imediată este rezultatul implicit al acţiunii ilicite.
În raport de considerentele teoretice expuse anterior, Înalta Curte, având în vedere starea de fapt aşa cum a fost stabilită de instanţa de fond şi de cea de apel, constată că inculpatul D.N. a primit de la numitul Ş.I. două contracte individuale de muncă şi două adeverinţe de salarizare completate pe numele său şi al soţiei sale, inculpata D.S. După ce a semnat în biroul numitului Ş.I. exemplarele completate pe numele său, a mers acasă unde, soţia sa a semnat şi ea exemplarele completate cu numele său, aspect confirmat de inculpată. Din contractele individuale de muncă înregistrate din 16 aprilie 2007 şi adeverinţele de salarizare din 25 septembrie 2008 a rezultat împrejurarea că inculpaţii D.N. şi D.S. ar fi fost angajaţi la SC R.T.C. SRL.
Au fost avute în vedere declaraţiile celor doi inculpaţi D.N. (filele 45-46 d.i.f) şi D.S. (fila 47 d.i.f) din care rezultă că nu au fost niciodată angajaţi la SC R.T.C. SRL, aspect confirmat şi I.T.M. Constanţa, care prin adresele din 02 februarie 2012 a comunicat că inculpaţii D.N. şi D.S. nu figurează cu contract individual de muncă la SC R.T.C. SRL.
Ca atare, inculpaţii au avut cunoştinţă despre caracterul fals al contractelor de muncă întocmite de SC R.T.C. SRL, scopul folosirii lor, fiind mdeplinirea condiţiilor de eligibilitate ale băncii pentru încheierea contractului de credit cu SC C.E.C. B. SA, prin reprezentanţi legali, în vederea obţinerii creditului imobiliar de refinanţare.
Faptul că nu s-a cauzat nici un prejudiciu băncii, motiv pentru care C.E.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză, nu importă având în vedere natura juridică a infracţiunii, aceea de pericol.
Raportat la starea de fapt definitiv stabilită de instanţa de fond şi de cea de apel, Înalta Curte constată că, în drept, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., astfel că susţinerile recurenţilor inculpaţi, circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., nu sunt întemeiate.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.N. şi D.S.împotriva deciziei penale atacate.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.N. şi D.S. împotriva Deciziei penale nr. 10O/P din 12 septembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 4 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 773/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art.... | ICCJ. Decizia nr. 771/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
