ICCJ. Decizia nr. 754/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 754/2014
Dosar nr. 2970/109/2013
Şedinţa publică din 3 martie 2014
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 413 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Argeş au fost condamnaţi inculpaţii:
- S.F.S. la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., şi 3 ani pedeapsa, complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., dispunându-se ca pedeapsa principală să se execute prin privare de libertate potrivit art. 57 C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestul preventiv, începând cu data de 30 ianuarie 2013.
- O.S. la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a fixat termen de încercare de 6 ani.
Au fost instituite, în temeiul dispoziţiilor art. 863 alin. (1) C. pen., obligaţiile şi măsurile de supraveghere prevăzute la lit. a) - d) din acest text, şi s-a atras atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatei, deducându-se perioada executată în arest preventiv, începând cu 30 ianuarie 2013 şi până la punerea efectivă în libertate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 118 lit. f) C. pen. şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială a următoarelor cantităţi de droguri: 0,18 grame, 0,62 grame, 1,69 grame, 0,23 grame şi 6,16 grame, pulbere, care conţine heroină, metamfetamină, paracetamol şi cafeină, aflate în Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. -Direcţia cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, potrivit dovezilor aflate la dosar.
Tot astfel, în baza art. 118 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumelor de 200 RON de la inculpata O.S. şi 750 RON, de la inculpatul S.F.S.
S-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător şi confiscare specială a sumelor de 215 RON, respectiv 310 RON, ridicate de la inculpaţii O.S. şi S.F.S.
În fine, au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 24 ianuarie 2013, inculpata O.S. a vândut investigatorului sub acoperire şi colaboratorului acestuia, cantitatea de 0,29 grame heroină, contra unei sume de 200 RON, provenită din fondurile speciale ale B.C.C.O. Piteşti. Efectuându-se percheziţie domiciliară inculpatei, la data de 29 ianuarie 2013, a fost identificată cantitatea de 2,27 grame heroină, aparţinând acesteia şi care era destinată comercializării.
Inculpatul S.F.S. a vândut la data de 29 ianuarie 2013, colaboratorului desemnat în cauză de către organele de poliţie, pentru efectuarea flagrantului, cantitatea de 6,35 grame heroină contra sumei de 750 RON, provenită din fondurile speciale ale B.C.C.O. Piteşti. Cu ocazia percheziţiei corporale efectuată inculpatului s-a găsit asupra sa cantitatea de 0,30 grame heroină, destinată comercializării.
În drept, faptele inculpaţilor au fost încadrate în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 522/2004.
Cauza s-a judecat în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., în raport de recunoaşterea în totalitate a faptelor de către inculpaţi.
Individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul pedepsei ce urma a fi aplicată inculpatului S.F.S. nu poate fi atins decât prin executare în condiţii privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen., faţă şi de împrejurarea că acesta are antecedente penale.
Dar, în ceea ce o priveşte pe inculpata O.S. s-a apreciat că, în raport de împrejurarea că este infractor primar şi de situaţia familială, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare, astfel că s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 861 C. pen. şi instituirea obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., pe durata termenului de încercare.
Prin Decizia penală nr. 98/A din 22 august 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva Sentinţei penale nr. 413 din data de 30 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş.
S-a desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând, Curtea de Apel a dispus:
Reduce de la 4 ani la 3 ani şi 4 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatei O.S.
Înlătură dispoziţiile art. 861 C. pen. cu toate consecinţele şi dispune ca inculpata O.S., să execute pedeapsa principală în condiţiile art. 57 C. pen.
Face aplicaţia dispoziţiilor art. 71 C. pen. privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Înlătură confiscarea sumelor de 200 RON de la inculpata O.S. şi de 750 RON de la inculpatul S.F.S., precum şi dispoziţia de respingere a cererii de instituire a sechestrului asigurător.
Dispune restituirea către inculpatul S.F.S. a sumei de 310 RON, către inculpata O.S. a sumei de 15 RON, respectiv către Serviciul Teritorial Piteşti - D.I.I.C.O.T., a sumei de 200 RON şi dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra acestor sume.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge, ca nefondat apelul formulat de inculpatul S.F.S., împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care îl obligă la 400 RON cheltuieli judiciare către stat.
Menţine starea de arest preventiv a inculpatului S.F.S. şi deduce la zi arestul preventiv.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut următoarele:
Inculpatei O.S. i s-a suspendat în mod neîntemeiat executarea pedepsei sub supraveghere, deşi criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., aplicate la speţă nu impuneau o atare soluţie; în al doilea rând, reţine că prima instanţă a dispus în mod nelegal confiscarea sumelor de 200 RON şi, respectiv 750 RON, provenite de la organul de urmărire penală şi folosite la organizarea flagrantului, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 118 lit. e) C. pen. (bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală); în fine, instanţa de fond trebuia să dispună restituirea către inculpaţii S.F.S. şi O.S. a sumelor ridicate de la aceştia deoarece nu făceau obiectul infracţiuni şi, nu în ultimul rând, a sumei de 200 RON ce aparţinea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti, sume aflate la Trezoreria Municipiului Piteşti.
Referitor la inculpatul S.F.S., cauza s-a judecat în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., iar prima instanţă, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, la care inculpaţii au achiesat, a reţinut că aceştia au deţinut pentru comercializare şi, respectiv, au comercializat cantităţile de heroină menţionate în dispozitivul sentinţei ce face obiectul controlului judiciar.
Şi încadrarea juridică a fost corect reţinută în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Curtea constată că individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului S.F.S. s-a făcut cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., aplicându-i-se o pedeapsă just proporţionată ca durată şi modalitate de executare. Astfel, se constată că pedeapsa de 7 ani (stabilită la limita minimă a textului de lege incriminator) aplicată acestuia, asigură finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen. (constrângerea, reeducarea şi prevenţia). Deşi inculpatul nu este recidivist, întrucât s-a împlinit termenul de reabilitare pentru condamnările anterioare menţionate în fişa de cazier, totuşi, acele condamnări reliefează un comportament antisocial şi persistenţă în săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, iar într-o asemenea situaţie, instanţa de judecată este obligată ca la stabilirea pedepsei să aibă în vedere "persoana inculpatului", în sensul criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Prin urmare, nu se impune reducerea pedepsei aplicată inculpatului S.F.S., în condiţiile în care acesta a beneficiat şi de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Deoarece executarea pedepsei de către inculpatul S.F.S. se va face prin privare de libertate şi avându-se în vedere că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive se menţin, pe cale de consecinţă se va menţine şi starea de arest, în conformitate cu dispoziţie art. 350 C. proc. pen., iar în baza art. 88 C. pen., se va deduce la zi arestul preventiv.
Dar, în ceea ce o priveşte pe inculpata O.S., în legătură cu care apelul formulat de parchet este atât în favoare (solicitarea de suspendare a pedepsei accesorii) cât şi în defavoare (înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere), Curtea constată că sub un prim aspect, pedeapsa de 4 ani închisoare este prea severă, urmând a fi redusă iar, pe de altă parte, modalitatea de executare prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu asigură finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, inculpata O.S. este infractoare primară iar cantitatea de droguri găsită asupra sa sau comercializată este mult mai mică decât cea comercializată de către inculpatul S.F.S. Aceste împrejurări trebuiau avute în vedere de către prima instanţă în cadrul aplicării criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., prin stabilirea unei pedepse care să asigure atât reeducarea acesteia cât şi prevenţia generală şi specială; ca atare, se impune reducerea la 3 ani şi 4 luni a pedepsei aplicate inculpatei O.S.
Curtea constată, însă, că modalitatea de executare aleasă de către prima instanţă (suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) este în disonanţă cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, potrivit acestui text, la aplicarea şi stabilirea pedepsei se ţine seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Aplicarea corectă la speţă a acestor criterii conduc la concluzia că scopul pedepsei nu poate fi atins dacă s-ar menţine dispoziţia primei instanţe privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, avându-se în vedere pericolul social şi frecvenţa infracţiunilor de genul celei săvârşite de inculpată, mai ales prin consecinţele pe care asemenea fapte le au în rândul unor persoane, mai ales tinere şi fără experienţă de viaţă, care, astfel, pot fi atrase în activităţi infracţionale care să le pericliteze sănătatea şi chiar viaţa.
De aceea, se impune ca inculpata O.S. să execute pedeapsa prin privare de libertate, urmând a se înlătura dispoziţia de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pe care o va înlocui cu cea a executării pedepsei prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen.
Referitor la confiscarea specială, cu toate că prima instanţă a reţinut corect că investigatorul sub acoperire şi colaboratorul său au primit de la D.I.I.C.O.T. sumele de 200 RON şi, respectiv 750 RON, ce au fost date inculpaţilor O.S. şi S.F.S. pentru cantităţile de droguri vândute de aceştia, pentru ca astfel să se organizeze flagrantul, în mod nelegal au fost confiscate aceste sume invocându-se drept temei art. 118 alin. (4) C. pen. De fapt, dacă confiscarea acestor sume ar fi fost legală, temeiul l-ar fi constituit art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. (bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală), ceea ce nu este cazul în speţă, deoarece aceste bunuri, deşi "dobândite" de către inculpaţi, ele nu puteau face obiectul confiscării, atâta timp cât constituiau mijlocul prin care organul de urmărire penală urma să realizeze flagrantul; în aceste condiţii, ele trebuiau restituite, iar până la momentul respectiv era necesar să se instituie sechestrul asigurător de către organul de urmărire penală, el trebuind să fie menţinut pe mai departe. Ca atare, dispoziţia de respingere a cererii de instituire a sechestrului este nelegală.
La Trezoreria Municipiului Piteşti au fost depuse mai multe sume ridicate atât de la inculpaţi, cât şi sume care aparţineau D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti, impunându-se restituirea celor care nu fac obiectul infracţiunii, respectiv a sumelor de: 310 RON către inculpatul S.F.S., 15 RON către inculpata O.S. precum şi a sumei de 200 RON, către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti. De la inculpaţi au fost ridicate de către organul de urmărire penală sume superioare cu cele anterior menţionate, cu ocazia percheziţiilor domiciliare sau corporale, astfel că se impune restituirea lor. Suma de 200 RON, dată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti pentru organizarea flagrantului a fost de asemenea depusă la Trezoreria Municipiului Piteşti, de unde urmează a fi restituită organului de urmărire penală.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii S.F.S. şi O.S.
Având în vedere că în cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare noul C. proc. pen., iar conform normelor tranzitorii, respectiv dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, rezultă că în speţă se aplică legea veche, mai precis C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Recursurile declarate nu au fost motivate cu cel puţin cinci zile înaintea primului termen potrivit art. 38510 C. proc. pen.
Cu ocazia dezbaterilor, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se reducerea pedepselor şi aplicarea art. 861 C. pen. în raport de prevederile art. 5 din noul C. pen., s-a solicitat aplicarea legii noi, ca lege penală mai favorabilă, apreciindu-se, că limitele de pedeapsă stabilite de noul C. pen. sunt mai reduse.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile inculpaţilor sunt fondate, urmând a fi admise ca atare, în ce priveşte aplicarea legii mai favorabile pentru ambii inculpaţi şi referitor la aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpata O.
În cadrul demersului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, Legea nr. 2/2013 a modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilind că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpaţii au criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce le-a fost aplicată, considerată prea mare în raport cu criteriile de individualizare, dar şi sub aspectul modului de executare, situaţii excluse, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit aceluiaşi text legal.
Instanţa de recurs constată, însă, că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume - aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Analizând sub acest aspect recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurenţi, instanţa urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;
b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Examinarea încadrării juridice dată faptei, ca urmare a situaţiei tranzitorii, este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă, pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege, cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.
Pentru a compara cele două forme ale legii, instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 doar sub aspectul limitelor pedepsei: anterior era sancţionată cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar potrivit legii noi, este sancţionată cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Astfel, stabilirea legii penale mai favorabile se va face în raport de noul tratament sancţionator, mult mai blând.
În ce priveşte instituţia prevăzută de art. 3201 din vechiul C. proc. pen., va fi aplicată în virtutea aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.
Drept urmare, luând în considerare limitele soluţionării recursului, Înalta Curte nu va putea reindividualiza pedepsele, ci pedeapsa va fi stabilită potrivit legii noi prin proporţionalizare, în funcţie de modalitatea în care instanţa de apel a stabilit pedeapsa prin decizia atacată, orientându-se către minimul sau maximul special.
Cum, în speţă, pedepsele aplicate sunt egale cu minimul special, şi potrivit legii noi, vor fi aplicate pedepse egale cu acest minim, redus conform art. 3201 C. proc. pen. la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru inculpatul S., iar în cazul inculpatei O.S. la 1 an şi 8 luni închisoare, conform art. 3201 C. proc. pen., dar şi conform art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Cu toate acestea, indiferent de reducerea pedepsei, aplicarea legii mai favorabile nu aduce cu sine şi posibilitatea modificării modalităţii de executare, condiţii în care va menţine executarea în regim de detenţie.
De asemenea, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, care prevede că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, Înalta Curte va dispune ca aceste pedepse să fie aplicate potrivit legii noi.
Drept urmare, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile şi va dispune în sensul celor mai sus menţionate.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.F.S. timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 ianuarie 2013 la 3 martie 2014.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii S.F.S. şi O.S. împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 22 august 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 413 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Argeş şi, rejudecând:
1) În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, condamnă pe inculpatul S.F.S. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 66 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an şi 6 luni după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.
2) În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, condamnă pe inculpata O.S. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 66 C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.F.S. timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 ianuarie 2013 la 3 martie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul S., în sumă de 400 RON, şi pentru recurenta O.S., în sumă de 300 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2068/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2155/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
