ICCJ. Decizia nr. 820/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 820/2014
Dosar nr. 17564/3/2013
Şedinţa publică din 6 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 434/F din 31 mai 2013, pronunţat de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, a fost respinsă că, nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului D.M.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 13 aprilie 2013 la zi.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpat suma de 450 RON.
Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În luna ianuarie 2013, inculpatul D.M., agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Giurgiu, Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Combaterea Infracţiunilor contra Patrimoniului şi Grupării Infracţionale, i-a promis martorului denunţător C.V. că îşi va exercita influenţa pe lângă lucrători din cadrul I.P.J. Giurgiu, precum şi pe lângă procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pentru a i se restitui celui din urmă autoturismul marca M., de culoare neagă, cu nr. de înmatriculare ZZZ, care forma obiectul Dosarului nr. 5782/P/2012, pretinzând martorului denunţător suma de 1000 euro, care a fost primită de inculpat după cum urmează: 300 RON în cursul lunii ianuarie 2013 la sediul I.P.J. Giurgiu; 150 RON la data de 7 martie 2013, cu ocazia unei întâlniri care a avut loc în Bucureşti şi 900 euro la data de 12 aprilie 2013, cu ocazia unei întâlniri care a avut loc în Giurgiu.
Au fost avute în vedere probele administrate în faza de urmărire penală coroborate cu mărturisirea inculpatului, judecata având loc conform procedurii reglementate de art. 3201 C. proc. pen.
Prima instanţă a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, considerând, că, pentru reţinerea dispoziţiilor alin. (3) din acest text, ce fac trimitere la dispoziţiile alin. (1) al art. 7, este necesară reţinerea şi a acestui prim alineat, indicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din legea specială neavând semnificaţia reţinerii în sarcina inculpatului şi a unei fapte de luare de mită, ci, indicarea faptului că infracţiunea de trafic de influentă, menţionată de alin. (3), a fost comisă de către una din persoanele indicate de alin. (1), la care alin. (3) face trimitere directă.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C pen., şi anume limitele de pedeapsă aplicate, reduse ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., natura infracţiunii şi impactul negativ asupra opiniei publice, împrejurările concrete ale faptei săvârşite, constând în contextul concret în care inculpatul i-a pretins martorului denunţător suma de bani.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul încadrării juridice a faptei şi a individualizării judiciare a executării pedepsei, solicitând, în esenţă, înlăturarea alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 - 82 C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 208/A din 24 iulie 2013 a admis apelul declarat de inculpatul D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 434 din 31 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând:
În baza art. 81, art. 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului D.M., pe o durată de 4 ani ce a reprezentat termen de încercare.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 13 aprilie 2013, la zi.
Conform art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu e arestat în altă cauză.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare, în apel, avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.
Curtea, verificând sentinţa atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate de apelant, dar şi din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii - în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:
Prima instanţă a reţinut corect că acuzarea a făcut pe deplin dovada situaţiei de fapt expuse în actul de sesizare, din materialul probator administrat în cauză, rezultând că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Referitor la încadrarea juridică dată faptei, critica a fost nefondată, alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 78/2000 fiind reţinut doar pentru a evidenţia calitatea specială pe care a avut-o inculpatul la data comiterii infracţiunii de trafic de influentă.
Instanţa fondului a făcut o justă individualizare a pedepsei, conform criteriilor prev. de art. 72 C. pen., ţinând seama de natura şi gravitatea faptei, împrejurările, modalitatea în care a fost comisă, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Curtea a apreciat însă că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins chiar fără executarea acesteia, ţinând seama de persoana inculpatului, dar mai ales de situaţia familială a acestuia, după cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar respectiv, inculpatul este divorţat, are în întreţinere o fiică în vârstă de 9 ani care în prezent se află doar în grija bunicii materne, copilul prezentând manifestări caracteristice unui profil depresiv datorită absenţei ambilor părinţi.
Împotriva Deciziei penale nr. 208/A din 24 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs inculpatul D.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1754/3/2013.
Înalta Curte constată incidenţa disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, prezenta cauză judecându-se potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Înalta Curte, de asemenea, constată că primul termen de judecată a fost la data de 27 ianuarie 2015, iar motivele de recurs nu au fost depuse în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) din vechiul C. proc. pen. cu modificările intervenite prin Legea nr. 2/2012.
La termenul de judecată din data de 6 martie 2014, apărătorul din oficiu al recurentului inculpat a depus la dosar note scrise prin care a solicitat aplicarea art. 5 din noul C. pen., solicitând ca instanţa de recurs să aprecieze cu privire la acest aspect.
În ceea ce priveşte analizarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că inculpatul nu le-a depus în termenul prevăzut de normele procedural penale în sensul că motivele de recurs trebuiau depuse în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum prevăd disp. art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 38510 alin. (1) C. proc. pen., prevăd că recursul trebuie să fie motivat.
Dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt respectate dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Înalta Curte nu constată însă incidenţa niciunui caz de casare pe care să-l ia în discuţie din oficiu în prezenta cauză.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate în considerarea principiului aplicării legii penale mai favorabile în cazul succesiunii de legi penale, respectiv aplicarea art. 5 C. pen. actual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 434/F din 31 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul D.M. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 208/A din 24 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul inculpatului D.M., a desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 434/F/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi, în baza art. 81 - 82 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului D.M. pe o durată de 4 ani ce reprezenta termen de încercare . A aplicat art. 71 alin. (5) C. pen.
Înalta Curte reţine că infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. îşi regăseşte corespondent în dispoziţiile art. 289 alin. (1) din noul C. pen. Fapta prev. la art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. avea limite de pedeapsă cuprinse între 3 - 12 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Fapta prev. de disp. art. 289 alin. (1) din noul C. pen. are ca limite de pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Elementul material al formei tip a infracţiunii, astfel cum este reglementată în alin. (1) al art. 289 din noul C. pen. se deosebeşte de reglementarea vechiului C. pen. prin excluderea incriminării faptei în varianta nerespingerii promisiunii.
Noul text foloseşte sintagma "în legătură cu" în locul celei "în scopul de", consecinţa imediată fiind irelevanţa penală a criteriului "tip" cel care, în esenţă, distinge luarea de mită de primirea de foloase necuvenite din actuala reglementare. Drept urmare, câtă vreme incriminarea ca luare de mită nu mai depinde de situarea în timp a activităţii de pretindere, primire sau acceptare anterior îndeplinirii actului de serviciu "cumpărat" condiţionându-l, nici activitatea similară consecutiv îndeplinirii actului nu mai primeşte relevanţă penală distinctă. În concluzie, deşi aparent s-ar putea susţine dezincriminarea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, în realitate fapta care în reglementarea vechiului C. pen. justifică respectiva încadrare juridică, va primi, conform noului C. pen. încadrare în luare de mită. Legea veche este legea penală mai favorabilă. Noul text introduce ca variantă a infracţiunii şi săvârşirea faptei în legătură cu "urgentarea îndeplinirii unui act" ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului, modalitate neincriminată în prezent. Art. 254 alin. (3) din vechiul C. pen. privind fapta săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Limita maximă a pedepsei pentru forma tip a infracţiunii scade de la 15 la 10 ani, iar pedeapsa complementară ce poate fi aplicată este aceea a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, iar nu oricare dintre pedepsele complementare prevăzute de lege.
Fapta prevăzută de un funcţionar cu atribuţii de control nu mai este incriminată distinct în noul C. pen.
Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în vigoare până la intrarea în vigoare a noilor modificări la data de 1 februarie 2014, prevăd că fapta prev. la art. 254 alin. (1) C. pen. se sancţionează cu pedeapsa prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu pedeapsa prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control. Disp. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 actualizată până la intervenirea noilor modificări din 1 februarie 2014, prevăd că: "Dacă infracţiunile prev. la art. 256 şi 257 C. pen., precum şi infracţiunile prev. la art. 61 şi 82 din prezenta lege au fost săvârşire de una dintre persoanele menţionate la alin. (1) şi (2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani".
Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000, modificată, conform noilor reglementări la data de 1 februarie 2014, prin pct. 4 din Legea nr. 187/2012, prevăd că: "faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care: a) exercită o funcţie de demnitate publică; b) este judecător sau procuror; c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor; d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 C. pen. se sancţionează cu pedeapsa prev. la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime".
Regimul sancţionator pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen. (pentru care a fost condamnat inculpatul D.M.), constă în aplicarea unei pedepse cu închisoare de la 2 la 10 ani. Disp. art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen. au corespondent în noul C. pen. în art. 291 alin. (1) din noul C. pen., regimul sancţionator fiind, pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Textul noului C. pen. circumstanţiază sfera subiectelor asupra cărora se exercită traficul de influenţă la funcţionarul public, în sfera căruia intră funcţionarul din actuala reglementare, iar ca modalităţi alternative de comitere a faptei prevede, alături de îndeplinirea ori neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public şi urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui astfel de act, respectiv îndeplinirea unui act contrar, ceea ce asigură corelarea cu infracţiunea de luare de mită în ceea ce priveşte comportamentul funcţionarului public.
Limita maximă a pedepsei este redusă de la 10 la 7 ani închisoare.
În cauză, deşi inculpatul D.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi nu pentru art. 254 C. pen., însă în prezentele considerente s-a analizat şi infracţiunea prev. de art. 254 din vechiul C. pen. (art. 289 alin. (1) noul C. pen.), doar ca urmare a raportării la art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
Dispoziţiile art. 3201 alin. (7) din vechiul C. proc. pen. îşi găsesc corespondent în disp. art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., ambele dispoziţii prevăzând reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.
Sub aspectul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aceasta s-a dispus în baza art. 81, art. 82 din vechiul C. pen., pe o durată de 4 ani ce reprezenta termen de încercare. Noul C. pen., pe de o parte la art. 91 prevede condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi prevede că pedeapsa aplicată (pentru a beneficia de aceste dispoziţii) este închisoare de cel mult 3 ani. Pe de altă parte, noul C. pen. renunţă la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, unica formă de suspendare a executării pedepsei prevăzută de vechiul C. pen. şi păstrează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, introdusă în legislaţia noastră prin Legea nr. 104/1992.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este legea veche, astfel încât în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) din vechiul C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 208/A din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) din vechiul C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 208/A din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 819/2014. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită... | ICCJ. Decizia nr. 821/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
