ICCJ. Decizia nr. 838/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 838/2014
Dosar nr. 275/3 6/2013
Şedinţa publică din 7 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 10675/118/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Ş.N. din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. d) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului Ş.N. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporala gravă.
În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 86 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 4 ani şi 10 luni, compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de 3 ani.
În baza art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, respectiv Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei infracţiuni ori în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere în termenul de încercare stabilit.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi b) C. pen., ca pedeapsa accesorie.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean Constanţa şi partea civilă L.C.
În baza art. 14 şi art 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 - art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul Ş.N. la plata către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a sumei de 320,46 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, precum şi la plata către partea civilă L.C. a sumei de 5.000 de euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii efective, reprezentând daune morale.
A fost respinsă cererea formulată de partea civilă L.C., de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ş.N. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 30 august 2011, pe rolul Tribunalului Constanţa s-a înregistrat cauza cu nr. 10675/118/2010, privind pe inculpatul Ş.N., trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. l088/P/2010/27 august 2010, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 9 mai 2010, cu ocazia unui incident ce a avut loc în parcarea hotelului "C." din staţiunea Costineşti, pe fondul unei stări de tensiune prealabilă, a lovit-o cu o sabie pe partea vătămată L.C., producându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, prin hemoragie externă cu anemie acută consecutivă.
În susţinerea actului de inculpare au fost avute în vedere ca mijloace de probă plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, actele medicale şi cele medico-legale, declaraţiile martorilor, depoziţiile inculpatului şi testările poligraf ale inculpatului şi părţii vătămate.
În faza cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul, partea vătămată, martorii din lucrări, martorii V.R. şi O.L., încuviinţaţi de instanţă, dosarul fiind înaintat la I.N.M.L. "M.M." Bucureşti, care a avizat actul medico-legal, ce o vizează pe partea vătămată L.C., formulând în acest sens şi concluzii proprii.
Pe baza tuturor probelor administrate în cauză, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 9 mai 2010, inculpatul Ş.N., zis "R.", a aflat de la persoane din anturajul lui că fiul său, Ş.A. a fost agresat într-o discotecă de către L.C., motiv pentru care i-a cerut fiului ca împreună să se întâlnească, pentru a-i da explicaţii, întrucât personal nu fusese încunoştiinţat asupra acestui aspect.
Cu această ocazie, martorul P.D. l-a avertizat pe inculpat că partea vătămată L.C. îl caută şi pe el ca să îl bată.
În timp ce se deplasau cu autoturismul, inculpatul şi fiul său s-au întâlnit prin localitate cu L.C., care, pe moment, era singur în maşină.
Inculpatul l-a întrebat pe L.C. ce are cu fiul său, fără a primi un răspuns clar, în schimb i-au fost adresate injurii.
După acest moment, partea vătămată L.C. a plecat spre domiciliu, de unde i-a luat pe fraţii săi L.F. şi L.V.A., toţi trei urcându-se în autoturismul aparţinând lui L.C., cu care s-au deplasat prin localitatea Costineşti, până în apropierea Hotelului "C.", unde locuieşte inculpatul Ş.N.
După cum susţine inculpatul, după întâlnirea menţionată, acesta şi-a continuat traseul până la locuinţa sa, însă acolo, constatând că soţia nu este acasă, s-a întors să o ia dintr-o localitate din apropiere, motiv pentru care a plecat din nou.
În zona parcării din spatele Hotelului "C." din staţiunea Costineşti, maşinile inculpatului şi părţii vătămate s-au intersectat din nou şi au oprit, maşina părţii vătămate fiind oprită perpendicular pe Aleea Studenţească, în spatele acesteia fiind oprită maşina condusă de inculpatul Ş.N.
După cum susţin ambele părţi, acestea au coborât din maşini pentru a purta o discuţie, însă, în realitate, inculpatul Ş.N. a coborât cu o sabie de culoare neagră în mână, asemenea şi fiul său Ş.A., pentru a-i intimida pe fraţii L., care prin condiţia fizică şi pregătirea în artele marţiale, ar fi fost în superioritate de forţe.
Instanţa reţine că ambele părţi au acceptat să fie angrenate în conflict, în sensul că inculpatul a adoptat o poziţie ofensivă, iar partea vătămată, împreuna cu fraţii săi L.F. şi L.V.A., au încercat să le demonstreze celor doi că nu pot fi intimidaţi de săbii şi pot chiar să îi dezarmeze de acestea.
De altfel, acest lucru s-a şi întâmplat în cazul fiului inculpatului Ş.A., care, ţinând sabia la picior, a încercat să îi aplice lovituri în partea inferioară a corpului lui L.V.A., cu care s-a confruntat în mod direct, fiind însă dezarmat de sabie în momentul în care a fost lovit peste mână cu un corp contondent. În aceste condiţii, sabia i-a căzut, iar el a fugit spre zona Poştei.
L.C. şi L.F. s-au angrenat într-un conflict deschis cu Ş.N., care s-a dovedit mai violent, tocmai prin loviturile aplicate celor doi fraţi, în zona braţului stâng şi în zona scapulară, în cazul părţii vătămate L.C., respectiv a braţului drept, în cazul martorului L.F., fapt confirmat într-o primă declaraţie dată de martorul T.D.A., dar şi de actele medico-legale.
Partea vătămată L.C. şi fratele acestuia L.F., indignaţi şi mai mult de atacul inculpatului, au încercat o dezarmare a acestuia de sabie, prin ţinerea inculpatului, punerea sa la pământ şi aplicarea unor lovituri, iar în momentul ripostei violente a inculpatului, care încerca să îi lovească pe cei doi, partea vătămată L.C., încercând să prindă sabia, a luat-o cu ambele mâini de tăiş, inculpatul a tras de sabie şi, în această manieră, partea vătămată, a suferit tăieturi la nivelul palmelor, în aceleaşi împrejurări fiind tăiat cu sabia şi inculpatul Ş.N., în zona antebraţului drept.
În timpul conflictului, la faţa locului au venit martorii T.D.A. şi L.V.A., care au perceput în mod direct situaţia creată, cei doi relatând că L.C. şi L.F. s-au retras în apropierea spaţiului verde, unde stăteau pe un capac de canalizare, iar inculpatul, speriat de cele întâmplate, s-a îndreptat spre hotel, ameninţând că-i va tăia cu sabia pe cei din familia L.
În acelaşi timp, la faţa locului a sosit şi un echipaj de jandarmi, care a constatat că Ş.N. venea spre aleea unde a avut loc incidentul, iar L.I. a ridicat o sabie din iarbă şi, împreună cu L.V.A., s-a îndreptat spre inculpat cu sabia în mână.
După ce a fost somat regulamentar, L.I. a aruncat sabia.
Pentru că la faţa locului nu venea nici o ambulanţă, L.C. a plecat cu maşina personală spre spital, condusă de fratele său L.I., care a reuşit să părăsească locul faptei, fără a întâmpina dificultăţi de manevrare, iar inculpatul Ş.N. a plecat cu maşina aparţinând poliţiei, tot spre spital.
Atât inculpatul, cât şi partea vătămată îşi aduceau acuze reciproce şi tot cu acea ocazie inculpatul a susţinut că nu îşi mai găseşte cheile autoturismului.
La momentul efectuării de cercetări la faţa locului, în autoturismul acestuia a fost găsită o teacă de sabie de culoare neagră.
Din Raportul de constatare medico-legală din 24 iunie 2010 a Serviciului de Medicină Legală Constanţa reiese că partea vătămată L.C. a suferit leziuni traumatice la nivelul palmelor, antebraţului stâng şi scalpului, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur cu muchii tăioase, leziunile de la nivelul mâinilor având caracter de autoapărare. Leziunile necesită 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale, iar ele au pus în primejdie viaţa victimei prin hemoragie externă cu anemie acută consecutivă, necesitând asistenţă medico-chirurgicală de urgenţă.
În faza cercetării judecătoreşti, în urma înaintării dosarului la Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti, a fost avizat actul medico-legal din 24 iunie 2010 al Serviciului de Medicină Legală Constanţa, cu precizarea că deşi este un caz particular, de limită în ceea ce priveşte caracterul de punere în primejdie a vieţii persoanei, topografia şi morfologia plăgilor produse pot fi considerate de natură să pună în primejdie viaţa, mai ales prin simptomatologia de tip socogen constatată de echipajul SMURD, care, prin măsurile de echilibrare hemodinamice prompt acordate, a reuşit să înlăture în timp evoluţia spre instalare a şocului hemoragie propriu-zis.
Instanţa constată că declaraţiile susţinute în cauză, atât de către inculpat, cât şi de către partea vătămată, împreuna cu martorii aflaţi la faţa locului la momentul producerii incidentului, sunt parţial sincere, însă în cuprinsul acestora fiecare parte încearcă să susţină că nu a avut nici o vină în producerea incidentului, fiind angrenată într-un mod cu totul întâmplător, fapt nereal, după cum rezultă din coroborarea declaraţiilor părţilor cu depoziţiile martorilor, documentele medico-legale, rezultatul testării poligraf şi celelalte acte aflate la dosar.
Astfel, în declaraţia dată la 29 iulie 2010, partea vătămată L.C. susţine că în ziua de 9 mai 2010, în jurul orelor 17,00 a plecat de la domiciliu, alături de fraţii săi L.V.A. şi L.F., pentru a se plimba prin staţiunea Costineşti cu autoturismul personal.
Ajungând în dreptul Poştei, partea vătămată a sesizat că se apropie un autoturism de culoare neagră, despre care ştia că îi aparţine inculpatului Ş.N. zis "R.", astfel că, pentru a evita coliziunea, a tras de volan dreapta, ieşind cu autoturismul său în spaţiul verde, unde a şi oprit. Din autoturismul de culoare neagră a coborât inculpatul şi fiul său, fiecare având în mână o sabie, cu care cei doi s-au îndreptat spre autoturismul lui, cu evident chef de scandal. El a coborât primul din maşină, fiind urmat de fraţii săi L.F. şi L.V.A. Cei doi agresori s-au apropiat de ei, inculpatul Ş.N. s-a îndreptat spre el, însă a încercat să se ferească de sabia ce o avea în mână. Fratele său L.F. stătea alături de el, iar fratele său L.V.A. era alergat de Ş.A. Pentru a evita atacul inculpatului, el, împreuna cu L.F., au alergat pe alee, însă acesta din urmă a alunecat pe spaţiul verde şi în această poziţie inculpatul l-a lovit în braţul drept, iar în momentul în care fratele său urma să fie lovit a doua oară cu sabia în cap, pentru a opri atacul, a prins sabia cu ambele mâini de tăiş; în momentul următor, inculpatul a vrut să îl lovească cu sabia, el s-a ferit, iar inculpatul s-a împiedicat şi a scăpat sabia din mână. Când el a vrut sa ridice sabia de jos, şi-a dat seama că nu poate să facă acest lucru, din pricina rănilor de la degete. Ş.N. s-a ridicat şi l-a lovit cu sabia de mai multe ori în zona capului şi la plica cotului stâng, provocându-i sângerare abundentă.
Fratele său L.V.A., după ce l-a dezarmat de sabie pe Ş.A., a aruncat sabia în tufişuri, apoi l-a alergat spre Poştă pe agresor, fără a reuşi să-1 prindă. Spre sfârşitul altercaţiei, s-au apropiat de locul incidentului fratele său L.I., împreună cu martorul T.D.A., care se aflau întâmplător în zonă, iar în acel moment inculpatul a abandonat sabia în spaţiul verde şi a plecat spre hotel, revenind la sosirea organelor de poliţie.
Partea vătămată explică şi motivul pentru care Ş.N. l-a atacat, acesta fiind legat de faptul că a refuzat să se implice într-un conflict ce îi viza pe numitul R.Ş. din Tuzla şi Ş.A.
Potrivit afirmaţiilor victimei, leziunile create a pus-o pe acesta în imposibilitate de a-şi mai continua viaţa sportivă la Clubul "M." din Bucureşti, unde practica arte marţiale.
În declaraţia dată în calitate de învinuit la 27 august 2010, L.C. şi-a menţinut aceeaşi poziţie procesuală, iar în completare a relatat că s-a mai întâlnit în acea zi cu inculpatul prin centrul staţiunii Costineşti, în timp ce ambii circulau cu autoturismele, însă nu a oprit, întrucât nu dorea să vorbească cu el. Ulterior s-a intersectat cu acesta în parcarea din spatele Hotelului "A.", iar după un incident în trafic pe care l-a evitat, intrând cu maşina în spaţiul verde, a oprit şi l-a văzut pe inculpat cu o sabie în mână, fiind pus pe scandal.
În legătură cu producerea leziunilor de la nivelul mâinilor, partea vătămată a declarat că în timp ce fratele său era la sol, inculpatul a vrut să-l lovească şi, ca să îşi apere fratele, a prins sabia cu palmele pe tăiş, iar când inculpatul a tras sabia înapoi, a fost secţionat la ambele mâini.
Cu privire la acelaşi aspect, se fac precizări similare şi în declaraţia nedatată, aflata la dosarul de urmărire penală.
În fata instanţei, partea vătămată şi-a menţinut, în esenţă, aceeaşi poziţie procesuală, însă a mai arătat că după ce a intrat cu autoturismul în spaţiul verde, inculpatul şi-a pus maşina în spatele maşinii sale, iar el împreună cu fraţii săi a coborât din maşină, nefiindu-i frică de inculpat şi de fiul acestuia, dorind să clarifice situaţia, însă totul s-a schimbat când cei doi au coborât cu câte o sabie în mână. Atunci el şi fratele său au fugit, însă L.F. a alunecat şi a căzut în genunchi şi în mâini, fiind lovit cu sabia în braţul stâng şi când a văzut că inculpatul intenţiona să lovească şi a doua oară în cap, s-a întors şi a prins sabia cu mâinile, aceasta producându-i leziuni la nouă degete. Apoi a fost lovit cu sabia în cap, peste faţă şi la cotul stâng.
Victima declară că inculpatul şi fiul acestuia nu au fost tăiaţi cu sabia în aceleaşi împrejurări, pentru că nu i-a văzut să prezinte leziuni sau să le curgă sânge.
Totodată, precizează că nu a prins sabia în mână vreun moment, ci doar atunci când i s-a pus sabia la burtă, iar el a prins-o cu mâinile pentru a să apăra, aspect nou, nerelatat până la acest moment şi neconfirmat de celelalte persoane prezente la incident.
A arătat că nu a mai fost implicat în evenimente violente de acest gen, şi că atunci când i-a văzut cu sabia pe cei doi nu a urcat în maşină ca să fugă, pentru că a apreciat că nu ar avea timp.
Instanţa a reţinut ca fiind parţial sincere susţinerile părţii vătămate şi anume cele care se coroborează cu mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv împrejurarea că inculpatul a ieşit, într-adevăr, cu sabia din autoturism, alături de fiul său, însă partea vătămată nu a încercat în nici un moment să evite acest conflict, ci dimpotrivă, a considerat că nu îi este frică de inculpat şi că ar putea să-i facă faţă împreuna cu fraţii săi, încercând dezarmarea acestuia.
În opinia primei instanţe, partea vătămată ar fi putut să urce în maşină şi să îşi continue drumul, aşa cum s-a şi întâmplat după terminarea incidentului, maşina sa nefiind blocată sau în imposibilitatea de a ieşi din spaţiul verde, după cum a susţinut, maşina inculpatului fiind parcată la câţiva metri de maşina sa, cu atât mai mult cu cât, la plecare, nu a necesitat nici un ajutor din partea nimănui, pentru a părăsi locul incidentului, după cum au arătat martorii V.R. şi O.L., agent de poliţie respectiv lucrător de jandarmerie.
Mai mult, partea vătămată se afla într-un spaţiu deschis, de unde putea cel puţin să fugă şi să evite conflictul, însă acest lucru nu s-a întâmplat, declaraţia părţii vătămate, cu privire la acest aspect, fiind înlăturată.
Această teză este susţinută şi de martorii L.F., care a arătat în faţa instanţei că "din autoturism au coborât Ş.N. şi fiul său Ş.A., având câte o sabie în mână, iar atunci noi, toţi trei, am coborât din maşină, neştiind ce se întâmplă" şi L.V.A., care a precizat că "inculpatul cu fiul lui au coborât din maşină, având în mână câte o sabie. Ne-am dat jos din maşină, neştiind ce se întâmplă".
De asemenea, partea vătămată susţine o anumită cronologie a aplicării loviturilor cu sabia de către inculpat şi o anumită modalitate de producere a leziunilor constatate în actul medico-legal şi anume că în timp ce fugeau pe spaţiul verde, fratele său L.F. a alunecat, a căzut şi atunci inculpatul Ş.N. l-a lovit cu sabia în braţul stâng, iar când s-a întors, a sesizat că inculpatul dorea să-i dea cu sabia în cap fratelui său şi atunci s-a apropiat, a întins mâinile şi a prins sabia, producându-i leziuni la nouă degete, apoi a fost lovit cu sabia în cap pe faţă şi la cotul stâng.
Instanţa este datoare să stabilească mecanismul de producere a leziunilor prin prisma declaraţiilor părţii vătămate şi a actului medico-legal care le atestă, dar şi prin prisma celorlalte acte medicale ce îi vizează pe ceilalţi participanţi la incident şi care, de asemenea, au suferit leziuni şi cu privire la care trebuie găsită o explicaţie, pentru corecta stabilire a situaţiei faptice.
Inculpatul Ş.N. susţine că a fost lovit prima oară cu sabia de partea vătămată L.C., imediat ce a coborât din maşină, afirmaţie ce nu este justificată de probele administrate în cauză.
Astfel, martorul L.V.A., audiat în aceeaşi zi în care a avut loc incidentul, a arătat că inculpatul l-a lovit prima oara pe fratele său L.C. cu sabia, pe când erau între autoturisme, apoi a fost lovit şi fratele său L.F., după care conflictul a continuat pe Aleea Studenţească, aceeaşi versiune fiind susţinută şi de martorul L.I. la data de 12 mai 2010, foarte aproape de ziua incidentului.
Martorul T.D.A. a declarat însă, la data de 14 mai 2010, că Ş.A. avea o sabie în mână, dar că L.V.A. l-a lovit cu un băţ peste mână şi a reuşit să îi ia sabia, iar la cinci metri în direcţia hotelului "C." a văzut cum Ş.N. avea o sabie neagră în mână, cu care l-a lovit pe L.C. în zona capului, apoi l-a lovit în interiorul mâinii stângi, după care a aruncat sabia în iarbă şi s-a îndreptat încet spre hotelul "C.".
Din actele medico-legale existente la dosar reiese ca şi martorul L.F. a suferit leziuni produse prin lovire cu corp dur, cu muchie tăioasă, la nivelul braţului drept şi umărului drept, pentru care a necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, L.V.A. a suferit leziuni produse prin zgâriere cu sau de corpuri dure la nivelul antebraţelor şi care au necesitat 2 - 3 zile de îngrijiri medicale, Ş.A. a suferit leziuni produse la nivelul braţului stâng şi palmelor, produse cu corpuri tăietoare, precum şi prin zgâriere şi care au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri mediale, iar inculpatul Ş.N. a suferit mai multe leziuni, constând în echimoze şi excoriaţii la nivelul umărului, braţelor şi hemitoracelui drept, precum şi o plagă tăiată confuză antebraţ drept, ce au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale.
Din planşele foto ce surprind imagini cu leziunile suferite de partea vătămată L.C. la nivelul palmelor, reiese că acestea prezintă două tăieturi aproximativ paralele, în zona mediană a degetelor, pe de o parte şi în zona palmei, pe de altă parte, imaginile coroborate cu actul medico-legal şi declaraţiile date în cauză de cei prezenţi la incident, cu privire la descrierea corpului tăietor, ce avea lama tăietoare pe ambele părţi, fiind în măsură să conducă instanţa la concluzia că acestea nu s-ar fi putut produce prin loviri consecutive cu sabia, ci numai dacă partea vătămată ar fi prins sabia cu mâinile, în încercarea de a-l deposeda pe inculpat de sabie în momentul atacului, iar aceasta, fiind trasă de inculpat, a produs leziunile descrise în actul medico-legal.
Aşadar, instanţa nu a reţinut în totalitate versiunea părţii vătămate, cum că aceasta şi-a întins mâinile ca să prindă şi să împiedice sabia de a lovi capul fratelui său, ci a acceptat versiunea potrivit căreia inculpatul Ş.N., odată coborât din maşină, a încercat să intimideze pe adversarii săi, superiori numeric şi fizic, fără a reuşi acest lucru, după care, văzând că partea vătămată şi martorul L.F. încearcă să îşi măsoare forţele cu el, fie chiar şi având acea sabie, i-a lovit pe fiecare la câte un braţ. O altă lovitură a fost aplicată la nivelul scalpului părţii vătămate, după care s-a încercat deposedarea sa de sabie, iscându-se o busculadă, când inculpatul, la rândul său, a suferit echimoze şi excoriaţii la nivelul membrelor şi corpului, fiind tăiat cu sabia la braţ, în momentul când a fost deposedat pentru puţin timp de aceasta şi, tot în aceleaşi împrejurări, partea vătămată a suferit leziunile la nivelul palmelor, prin prinderea săbiei de tăiş, în încercarea de a o prinde, în momentul în care se dorea lovirea lui cu aceasta.
Din declaraţia inculpatului Ş.N. reiese că la data de 9 mai 2010, în jurul orelor 18,00, se afla în localitatea Costineşti, când s-a întâlnit cu L.C., care circula cu autoturismul său, şi fără a coborî din maşină l-a întrebat ce a avut cu fiul său, pe care l-a lovit cu o seara înainte. L.C. i-a spus "lasă că îşi arăt eu ţie", după care a demarat în trombă. Împreună cu fiul său Ş.A., inculpatul a mers spre domiciliu, însă neavând cheile locuinţei, a plecat spre satul Schitu, să-şi ia soţia. Ajungând în parcarea din spatele Hotelului "A.", a sesizat acelaşi autoturism condus de L.C., în care se mai aflau şi L.V.A. şi L.F., iar primul l-a întrebat dacă nu ar vrea să coboare din maşină, lucru cu care a fost de acord. A coborât din autoturism, împreună cu fiul său Ş.A. şi a văzut că L.C. şi L.V.A. aveau în mână câte o sabie, iar L.F. avea în mână o bară metalică. L.C. a lovit cu sabia, însă a parat lovitura, fiind lovit la mâna dreaptă, apoi l-a împins, iar L.C. a căzut la pământ. A încercat să îl dezarmeze şi să îl imobilizeze, însă acesta l-a lovit cu sabia în piciorul drept, după care L.F. l-a lovit cu o bară metalică la mâna dreaptă. Nu îşi aminteşte cum i-a lovit pe cei doi, însă a făcut acest lucru pentru a se apăra. În acelaşi timp, a observat că L.V.A. îl lovea cu sabia pe fiul său Ş.A. După aceasta a plecat spre hotelul său, în care şi locuia, însă neputând să intre s-a întors la locul incidentului, a văzut că L.I. avea o sabie în mână, s-a îndreptat spre el, însă a fost somat de jandarmi.
În faţa instanţei, inculpatul a făcut declaraţii asemănătoare, în sensul că L.C. şi L.V.A. aveau câte o sabie în mână, celălalt frate avea un "fier" în mână, iar partea vătămată s-a apropiat cu sabia şi fără nici o discuţie prealabilă, l-a tăiat la braţ, acelaşi lucru făcându-l şi L.V.A. cu fiul său, care a fugit prin spatele maşinii.
Întrucât nu avea unde să fugă şi nici nu putea să se întoarcă cu sabia pentru a nu fi atacat, a ales sa intre în partea vătămată, care s-a dezechilibrat şi a căzut, iar atunci a dat drumul la sabie. Când partea vătămată a vrut să-i ia sabia din mână, probabil s-a tăiat la mână, iar el a ţinut de sabie. Atunci a pus mâna pe sabie, ca să-şi asigure scăparea şi l-a atins pe fratele victimei ce avea în mână un fier, după care a aruncat sabia în iarbă şi a plecat spre hotel.
A fost prins de L.C. şi ţinut în braţe cu mâinile, în timp ce acesta îl striga pe fratele cu fierul să vină şi să-l lovească în cap. A fost lovit cu fierul peste mâini, însă a scăpat din strânsoare şi s-a îndepărtat, după care a văzut că la faţa locului a venit un alt frate al părţii vătămate, împreună cu un alt băiat. Primul a luat sabia de jos şi l-a ameninţat că îl taie, numai că la faţa locului au venit organele de poliţie, care l-au somat să lase sabia.
Nu a lovit niciodată cu intenţie partea vătămată cu sabia şi dacă a lovit, a făcut-o numai ca să scape de acolo.
Inculpatul declarară că partea vătămată a mai fost implicată şi în alte incidente de acest gen. Nu a mai găsit cheile maşinii sale, care a fost tractată ulterior.
Inculpatul a negat împrejurarea că el şi fiul său ar fi ieşit din maşină, având fiecare în mână o sabie cu care sa lovească pe partea vătămată şi pe L.F.
În aprecierea primei instanţe, această împrejurare rezultă însă din depoziţiile părţii vătămate şi cele ale martorilor L.V.A., L.F., L.I. şi T.D.A., care încă din primele declaraţii relevă aceleaşi împrejurări, legate de existenţa săbiilor în mâinile inculpatului şi fiului său.
În cursul urmăririi penale, martora C.G. a declarat că "a văzut cum băiatul lui R. avea în mână o sabie, cu care începuse să dea în toate părţile", însă în faţa instanţei nu a mai susţinut acelaşi lucru, ci a spus că a fost confuză atunci când a dat declaraţia, pentru că nu îl ştia prea bine pe fiul inculpatului, acest aspect fiind înlăturat de către prima instanţă.
În cauză, au fost supuşi testării poligraf inculpatul, partea vătămată şi martorii L.V.A. şi L.F., la întrebările relevante "Cele două săbii sunt ale familiei Ş.?", "Cele două săbii sunt ale familiei L.?" şi "Tu ai dat prima dată cu sabia în fam. L.?", în cazul inculpatului fiind evidenţiate modificări semnificative, ce pot fi interpretate ca indici cerţi ai comportamentului simulat, iar în cazul părţii vătămate şi martorilor nefiind evidenţiate astfel de modificări specifice comportamentului simulat.
Instanţa a luat în considerare această ipoteză, faţă de natura şi gravitatea leziunilor suferite de partea vătămată şi fratele acesteia, în raport de cele suferite de inculpat şi fiul acestuia, precum şi prin coroborare cu declaraţiile date în cauză, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, care confirma împrejurarea că în maşina inculpatului a fost găsită o teacă de sabie de culoare neagră, dar, având în vedere şi condiţia fizică a participanţilor la conflict, fiind lesne de apreciat că persoanele înarmate cu săbii iniţial au fost inculpatul şi fiul său Ş.A. şi numai ulterior, pe măsură ce s-a încercat dezarmarea lor, a fost lovit şi inculpatul.
De altfel, leziunile produse părţii vătămate şi fratelui său sunt mai grave şi, în opinia instanţei, este greu de conceput că acestea, având în vedere şi celelalte elemente la care s-a făcut referire, s-au produs în condiţiile în care partea vătămată ar fi ieşit la atac cu sabia.
Din cuprinsul procesului-verbal de constatare a incidentului şi cel de cercetare, la faţa locului reiese că, la data de 9 mai 2010, organele de poliţie, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, au sesizat în jurul orei 17,45 că în apropierea sediului poliţiei Costineşti au oprit unul lângă altul inculpatul Ş.N. şi L.C. şi au început să se certe, iar după aproximativ un minut L.C. a plecat cu autoturismul spre domiciliul său din Costineşti. Având în vedere cele întâmplate, organele de poliţie au plecat în exerciţiu de patrulare, iar la un moment dat, au fost sesizaţi de către o persoană că, în zona Hotelului "C.", mai mulţi indivizi se bat cu săbii. Pe Aleea Studenţească, în apropierea oficiului Poştei, erau oprite autoturismul cu nr. XXX şi autoturismul cu nr. YYY, iar în zonă se aflau mai multe persoane, ce prezentau răni la nivelul braţelor şi capului. Dintre acestea au fost identificaţi L.C., care era aşezat pe o bordură, iar în faţa lui se afla L.F., care prezenta o plagă la nivelul braţului drept şi pierdea sânge, în acel moment, L.I. a ridicat din iarbă o sabie de culoare neagră, care nu fusese observată anterior şi, însoţit de fratele său L.V.A., cei doi au încercat să-l atace pe Ş.N.
Audiat fiind în faţa instanţei, unul din lucrătorii de poliţie aflat în acel moment la faţa locului, în persoana martorului V.R., a declarat că i-a găsit pe fiul inculpatului, dezbrăcat la bustul gol (care le-a relatat că inculpatul a fost tăiat), pe L.C., împreună cu doi fraţi, dintre aceştia L.F. fiind tăiat la mâna dreaptă, stătea pe un beton şi se vedea că este lovit la mâini şi la cap şi avea sânge, dar nu în exces. Lui Ş.N. îi curgea sânge din mâna dreaptă şi tot acolo erau două maşini parcate, acestea fiind apropiate şi trase mai spre stânga drumului. În momentul în care Ş.N. venea pe alee, L.I. a ridicat din spaţiul verde o sabie şi, împreună cu L.V.A., s-a îndreptat spre inculpat, însă după ce l-au alergat vreo 10 metri, cei doi au aruncat sabia. Maşina mare era aşezată oblic faţă de drum şi cealaltă era aproape perpendicular pe Aleea Studenţească. În momentul în care L.C. a fost dus de fratele său cu maşina personală la spital, cealaltă maşină a rămas în aceeaşi poziţie şi a putut să treacă. O teacă de sabie de culoare neagră s-a găsit în maşina mare ce aparţinea inculpatului.
Martorul O.L., angajat al Jandarmeriei, a relatat aceleaşi aspecte ca şi martorul mai sus-menţionat, cu precizarea că cele două autoturisme se aflau parcate pe asfalt, iar L.C. a plecat fără probleme cu autoturismul, fără să fi fost împiedicat de maşina mai mare ce aparţinea inculpatului.
Aceste declaraţii vin să confirme încă o dată că partea vătămată şi fraţii săi puteau foarte bine să evite incidentul, încă din momentul în care inculpatul şi fiul său au coborât din maşină cu săbiile, fiind necesar doar să nu coboare din maşină sau să urce în aceasta şi să părăsească zona, intenţia părţii vătămate fiind cu totul alta, susţinută chiar de ea în propriile declaraţii, în sensul că la vederea săbiilor a coborât totuşi să lămurească problema, adică să dovedească inculpatului că nu îi pasa de săbii şi că se simte capabil să-l înfrunte chiar şi în aceste condiţii.
Situaţia de fapt reţinută de către instanţă este susţinută şi de declaraţiile martorilor T.D.A. (care a arătat că inculpatul avea în mână o sabie de culoare neagră, cu care a lovit-o în zona capului pe partea vătămată, apoi a lovit-o în braţul stâng, de unde a început să-i curgă sânge abundent; Ş.A. avea în mână o sabie de culoare maro, pe care o ţinea la nivelul corpului, iar L.V.A. l-a lovit cu un lemn peste mână şi, astfel, i-a căzut sabia), C.G. (care a relatat, în faza de urmărire penală, că la acea dată locuia cu familia în Hotelul "I." şi a văzut mai mulţi băieţi care se plimbau într-un sens sau altul, apoi la un moment dat, dinspre Hotel "C.", a văzut că a venit o dubiţă de culoare neagră, care era condusă de patronul hotelului, în maşină aflându-se şi fiul acestuia; din maşină a coborât fiul lui "R.", având în mână o sabie, cu care a început să dea în toate părţile. Când au venit organele de poliţie, acea sabie a fost aruncată în curte; apoi a văzut că "R." şi un băiat din grupul celălalt erau plini de sânge), P.D. (care a arătat că în data de 8 mai 2010 a auzit că L.C. s-a bătut sau s-a certat cu Ş.A., iar a doua zi l-a văzut pe L.C., care îl căuta pe Ş.N., iar din atitudine şi din gesturi şi-a dat seama că avea intenţii agresive; la scurt timp a apărut şi Ş.N., însoţit de fiul său, căruia i-a spus că este căutat de L.C. şi i s-a părut că acestuia îi era teama puţin de cele auzite), C.I. (care a văzut că a izbucnit un scandal între inculpat şi fiul acestuia, pe de o parte, şi alţi trei indivizi, pe de altă parte, care înjurau şi se îmbrânceau, văzând mult sânge pe asfalt, însă el l-a văzut rănit doar pe Ş.N., însă şi ceilalţi erau plini de sânge), L.V.A. (care a arătat că inculpatul le-a blocat drumul cu maşina, iar din maşină a coborât împreună cu fiul său, înarmaţi cu câte o sabie; de aceea s-au dat cu toţii jos din maşină, ca să vadă ce se întâmplă; ei s-au speriat şi atunci L.C. şi L.F. au fugit într-o direcţie, iar el a mers spre Poştă, într-o altă direcţie, când a luat un lemn dintr-un tufiş şi a lovit sabia lui Ş.A., care i-a căzut din mână. în timp ce alerga, l-a văzut pe L.F. cum a fost tăiat la braţul drept, iar Ş.A. a venit şi a aruncat cu pietre spre L.C. şi L.F., care se luptau cu "R." pentru a-l dezarma de sabie), L.I. (care a relatat că, în dreptul Hotelului "A.", a văzut cum L.C. este atacat cu o sabie de către "R." şi cum l-a lovit cu sabia o dată în zona capului şi o dată în zona cotului mâinii stângi; la o oarecare distanţă, se aflau şi L.F. şi L.V.A., precum şi Ş.A., iar după ce a fost agresat L.C., a fost strigat să sune la poliţie), L.F. (care a declarat că, în acea zi, a hotărât împreună cu fraţii săi L.C. şi L.V.A. să se plimbe prin staţiune, când în faţa lor a apărut un autoturism pe care l-a recunoscut ca aparţinând lui Ş.N., care le-a blocat drumul. Primul a coborât L.C., iar din cealaltă maşină Ş.N. şi fiul acestuia, fiecare având în mână câte o sabie. Atunci L.C. le-a zis să fugă, L.C. împreună cu L.F. au luat-o într-o direcţie, iar el a luat-o spre altă direcţie; "R." venea după el cu sabia şi, întrucât iarba era umedă, a alunecat şi a căzut la pământ, iar când s-a întors a văzut cum "R." ridicase sabia să-1 lovească, nimerindu-l în braţ; L.C., văzând că urma să fie din nou lovit, a intervenit să-l apere şi a prins cu ambele mâini tăişul sabiei; nu a văzut când a fost lovit L.C. în zona capului, însă a văzut că avea tăiat scalpul. În timp ce se lupta cu "R.", să-i ia sabia din mână, acesta a scăpat sabia, după care a fugit către hotel, iar L.C. s-a întins pe jos, din pricina faptului că pierdea mult sânge de la rănile produse) şi Ş.A. (care a declarat că se deplasa cu autoturismul tatălui său prin staţiunea Costineşti, timp în care îi povestea despre incidentul avut cu L.C. cu o seară înainte; între timp, s-au întâlnit cu o persoană, care i-a spus tatălui său că fraţii L. îl caută ca să îl bată; după parcurgerea unei distanţe scurte, s-au întâlnit cu L.C., care i-a înjurat, apoi a plecat nervos. Au mers la hotelul unde locuiau, însă dându-şi seama că nu au cheile, au plecat după mama sa să le recupereze, iar după puţin timp s-au întâlnit din nou cu maşina părţii vătămate, care le-a făcut semn să oprească pentru a vorbi. Au coborât din maşină, iar din cealaltă maşină au coborât L.C. şi L.V.A., având în mână câte o sabie, L.F. având în mână o bară metalică. El a fost atacat de L.V.A. cu sabia, însă a parat lovitura cu braţul unde a şi fost lovit, iar L.C. şi L.F. l-au atacat pe tatăl său şi s-au lovit între ei, în timp ce L.C. dorea să îl lovească cu sabia. În timp ce se retrăgea spre Poştă, l-a văzut pe inculpat ridicându-se de jos, plin de sânge, apoi a fugit către hotel. Apoi i-a văzut că se apropiau de locul incidentului şi pe L.I. şi T.D.A., care, la rândul lor, doreau să-l agreseze pe tatăl său).
Instanţa a reţinut în sarcina inculpatului Ş.N. comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă şi nu pe aceea de tentativă la omor calificat, motiv pentru care a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei, având în vedere că, raportat la caracteristicile speţei şi la situaţia de fapt reţinută, nu se poate reţine intenţia directă sau indirectă a inculpatului în comiterea infracţiunii contra vieţii, aşa cum s-a dispus trimiterea în judecată.
În aprecierea primei instanţe, la stabilirea atitudinii psihice a autorului, în cazul infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii sau integrităţii corporale, se ţine seama de un complex de condiţii anterioare, concomitente şi posterioare săvârşirii faptei, cum sunt împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, natura şi caracteristicile mijlocului folosit, intensitatea loviturilor, numărul acestora, locul sau regiunea corporală vizată şi lezată, consecinţele produse, raporturile anterioare dintre autor şi victimă, experienţa de viaţă a autorului faptei şi alte asemenea împrejurări, care, unite cu elementul material, pot dovedi fără dubii poziţia subiectiva a autorului faţă de fapta comisă şi rezultatele posibile ale acesteia.
În rezolvarea situaţiei faptice, instanţa de fond pleacă de la premisa că, aşa cum s-a specificat şi în raportul de avizare emis de I.N.M.L "M.M." Bucureşti - Comisia de Avizare şi Control, cazul părţii vătămate este unul particular şi se află la limită, în ceea ce priveşte caracterul de punere în primejdie a vieţii persoanei, leziunile de cea mai mare însemnătate şi care au condus la stabilirea unei asemenea concluzii fiind cele de la nivelul mâinilor.
Chiar şi având în vedere această opinie, instanţa este cea care stabileşte elementul intenţional al inculpatului la momentul comiterii faptei, or, în cazul de faţă, acesta a acţionat folosindu-se de un corp tăietor, apt de a suprima viaţa, însă mecanismul şi condiţiile în care au fost produse leziunile este cel reţinut anterior şi anume, inculpatul a ieşit cu sabia în momentul în care a observat că partea vătămată, împreună cu alţi doi fraţi, au venit să îi aplice o corecţie, aşa cum, de altfel, fusese informat.
Inculpatul, dându-şi seama de raportul de forţe dintre el şi fiul său, pe de o parte, şi inculpat şi fraţii acestuia, pe de altă parte (practicanţi de sport şi lupte), şi-a dat seama că nu are nicio şansă să-i înfrunte, decât dacă va avea asupra lui şi o sabie. Săbiile aflate asupra lui şi a fiului său au fost etalate în scop de intimidare iniţial, însă faţă de poziţia adoptată de partea vătămată şi cei doi fraţi, de a se încerca dezarmarea şi aplicarea corecţiei promise, inculpatul a trecut la folosirea săbiei, atunci când a fost provocat de L.C. şi L.F., loviturile fiind aplicate la nivelul braţelor, pentru ambii adversari, la nivelul capului în cazul părţii vătămate, în timp ce acesta se eschiva, iar leziunile situate la nivelul mâinilor, după cum se poate explica pe baza actelor medicale şi planşelor foto, au fost rezultatul acţiunii părţii vătămate, care a prins sabia de tăiş, în încercarea de a-l dezarma pe inculpat, atunci când cei doi s-au confruntat şi îmbrâncit reciproc.
Deci, producerea acestor leziuni nu sunt rezultatul voinţei inculpatului de a produce moartea părţii vătămate, ci doar de a-i aplica o corecţie, care, prin natura corpurilor tăietoare folosite, a condus la acel rezultat grav.
Intenţia inculpatului a fost apreciată de către instanţă prin prisma celor declarate de martorii ce susţin versiunea părţii vătămate şi anume că fiul acestuia stătea cu sabia la picior, fiind vădit lipsit de experienţa unui atac şi profera ameninţări, care nu au fost luate nici un moment în serios de fraţii L. Aşa se explică faptul că martorul a fost dezarmat imediat de L.V.A. şi apoi fugărit de către acesta, iar inculpatul, care părea un adversar mai periculos, s-a confruntat cu partea vătămată şi cu L.F., loviturile fiind aplicate necorelat şi dezordonat, vizând braţele în principal, iar leziunea de la nivelul capului fiind una superficială, inaptă de a avea consecinţe nefaste pentru partea vătămată.
De altfel, partea vătămată putea să evite o asemenea confruntare, deoarece avea posibilitatea să plece cu maşina imediat, însă a ales varianta de a coborî din maşină şi de a-i antrena şi pe cei doi fraţi într-un conflict, care încă de la început putea fi apreciat ca fiind periculos, din moment ce inculpatul deţinea o sabie. Aşa cum partea vătămată şi martorii au susţinut în faţa instanţei, acestora nu le era teamă, "şi au ieşit să vadă ce se întâmplă", cu toate că, de fapt, au ieşit să le demonstreze celor doi că pot fi dovediţi chiar şi înarmaţi.
Mai mult, partea vătămată nu este la prima experienţă de acest gen, fapt ce se observă din înscrisurile comunicate de către organele de poliţie, în care se specifică împrejurarea că a fost angrenată în mai multe conflicte, i-a fost aplicată o sancţiune cu caracter administrativ pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prin ordonanţa procurorului pentru un incident similar, ce a avut loc pe o terasă din staţiunea Eforie, din înscrisurile depuse de partea vătămată în susţinerea laturii civile, reieşind că aceasta a fost cooptată pentru a practica arte marţiale, în condiţii similare L.C. fiind văzut în timp ce a pus la pământ şase persoane, în timpul unui conflict ce a avut loc pe litoralul Marii Negre.
Instanţa nu intenţionează să scoată în evidenţă un anumit profil moral al părţii vătămate, dar, în opinia sa, aceste elemente trebuie să fie avute în vedere la stabilirea corectă a situaţiei de fapt, a încadrării juridice dată faptei şi a intenţiei reale a inculpatului de la momentul la care s-a reţinut că a avut loc atacul.
Pe de altă parte, nu poate fi primită nici teza potrivit căreia inculpatul Ş.N. a acţionat în stare de legitimă apărare, deoarece asemenea părţii vătămate, şi inculpatul avea posibilităţi reale să evite conflictul, însă ştiind că poartă asupra sa o armă, s-a simţit în măsură să acţioneze asupra părţii vătămate, care a intrat în conflict fără arme, dar fiind în superioritate fizică şi numerică.
În opinia primei instanţe, inculpatul, la vârsta pe care o are şi experienţa de viaţă, putea să aprecieze că va avea loc un conflict, care nu se va termina prin simpla expunere a unor săbii, dar cu toate acestea a acceptat o atare posibilitate şi chiar a lovit-o pe partea vătămată în anumite zone ale corpului neconsiderate vitale, dar suficient de intens, încât să se poată ajunge la rezultate mult mai grave.
Instanţa nu a reţinut apărarea inculpatului, potrivit cu care a acţionat de aşa manieră, pentru că nu avea efectiv ce să facă, ci se va reţine că el a atacat partea vătămată cu sabia, fiind provocat de aceasta.
Inculpatul se afla într-un spaţiu deschis, putea să fugă, chiar acceptând şi ipoteza că şi-a rătăcit cheile autoturismului, deoarece locuinţa sa se afla la mică distanţă, avea cui să ceară ajutorul în zonă, fiind o zonă locuită, însă el şi-a dorit să intre în conflict şi, la rândul său, a intenţionat să aplice o corecţie, având în vedere că, în mod obişnuit, nu oricine iese cu o sabie în mână din autoturism pentru a rezolva o situaţie conflictuală.
Starea de provocare reţinută în favoarea inculpatului reiese din modul în care a acţionat partea vătămată şi anume, după un schimb de replici în trafic, în timp ce partea vătămată L.C. era singură în maşină, a revenit în apropierea locuinţei inculpatului, împreună cu doi fraţi şi l-a aşteptat pe acesta pentru a-l antrena în incident.
Prin urmare, instanţa de fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
În termen legal, împotriva Sentinţei penale nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 10675/118/2010 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, partea vătămată L.C. şi inculpatul Ş.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a vizat două aspecte şi anume, pe de o parte, greşita schimbare a încadrării juridice a faptei, motivându-se că probele dosarului dovedesc că inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă, acceptând producerea rezultatului, întrucât a înţeles să atace partea vătămată cu o sabie, obiect apt să-i pună în primejdia viaţa, producându-i leziuni în zone vitale ale corpului, precum cea a capului şi a braţului, care, în absenţa intervenţiei de urgenţă a echipajului SMURD, ce a înlăturat consecinţele intrării victimei în şoc hemoragie, puteau conduce la deces.
Pe de altă parte, s-a criticat reţinerea în mod greşit a scuzei provocării, în raport de incidentul minor, care a existat anterior între partea vătămată şi inculpat, prima, în urma unui schimb de replici în trafic, soldat cu injurii şi ameninţări reciproce, acţionând fără a aduce atingeri grave demnităţii inculpatului, de natură a justifica aplicarea de lovituri în zone vitale.
Pe această cale, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului Ş.N., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, fără a se reţine circumstanţa atenuantă judiciară a provocării.
Prin apelul declarat în cauză, partea vătămată L.C. a criticat soluţia fondului sub aspectul laturii penale, motivele fiind comune cu cele ale Ministerului Public, iar în ceea ce priveşte latura civilă, aceasta a solicitat majorarea despăgubirilor civile, acordate cu titlu de daune morale, în raport de prejudiciul cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, constând în faptul că acesta a determinat ca partea vătămată să nu îşi mai poată continua cariera de antrenor sportiv şi practicant superior de arte marţiale, inclusiv şi ca efect al înlăturării circumstanţei atenuante judiciare, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
În dezvoltarea orală şi scrisă a motivelor de apel, inculpatul Ş.N. a criticat hotărârea fondului sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămate corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., motivat de existenţa cauzei care înlătură caracterul penal al faptei, prevăzută de art. 44 alin. (1) şi (3) C. pen. şi anume legitima apărare, inculpatul acţionând pentru a se apăra în urma unui atac material, direct şi injust, îndreptat împotriva sa, cu un obiect tăietor şi prin care i-au fost aplicate multiple lovituri, cauzându-i-se leziunile descrise în certificatul medico-legal emis de S.M.L. Constanţa.
În raport cu aceasta, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, rejudecând, a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Un al doilea motiv de apel priveşte greşita soluţionare a laturii civile, datorită obligării inculpatului la plata de despăgubiri civile, acesta acţionând în stare de legitimă apărare, urmărind să înlăture atacul exercitat împotriva sa şi a copilului său.
În subsidiar, în situaţia reţinerii faptei pentru care a fost condamnat, inculpatul solicită ca pe această cale să se analizeze că, sub aspectul laturii civile a cauzei, partea vătămată nu a făcut dovada prejudiciului cauzat în patrimoniul său.
Prin Decizia penală nr. 37/P din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul inculpat Ş.N. împotriva Sentinţei penale nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 10675/118/2010.
În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de apelantul parte vătămată L.C., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi, în urma rejudecării, a fost înlăturată pentru inculpatul Ş.N. aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) - art. 76 lit. d) C. pen., referitoare la comiterea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.
S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului Ş.N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. de la 1 an şi 10 luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare.
S-a majorat termenul de încercare stabilit conform art. 862 C. pen., de la 4 ani şi 10 luni la 5 ani.
S-au majorat daunele morale la care a fost obligat inculpatul Ş.N. către partea civilă L.C. de la suma de 5.000 euro la suma de 8.000 euro.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat Ş.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 500 RON.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de apelantul parte civilă au fost lăsate în sarcina statului.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul parţial de avocat oficiu, în sumă de câte 50 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, inculpatul Ş.N. şi partea vătămată L.C., acestea fiind admise prin Decizia penală nr. 328 din 31 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin reţinerea motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., cauza fiind trimisă spre rejudecare instanţei de apel, pentru ca această să răspundă criticilor care vizează schimbarea încadrării juridice a faptei.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 275/3 6/2013, nefiind administrate probe noi.
Urmare solicitării inculpatului, Curtea a respins cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză medico-legală, care să stabilească dacă se fundamentează ştiinţific punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, evidenţiată prin actele medico-legale aflate la dosar, considerând-o ca inutilă şi neconclundentă cauzei, în raport de natura faptei ce formează obiectul judecăţii, respectiv omor calificat.
Prin Decizia penală nr. 120/P din 4 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respins apelul declarat de apelantul inculpat Ş.N., ca nefondat.
Totodată, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi apelanta parte civilă L.C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, s-a dispus:
Înlăturarea din cuprinsul sentinţei penale apelate a dispoziţiilor privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Ş.N. din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., precum şi dispoziţiile privind aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ş.N. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
A majorat cuantumul daunelor morale acordate părţii civile L.C. de la suma de 5.000 de euro la suma de 7.000 de euro, echivalent în RON la data efectivă a plăţii şi obligă pe inculpatul Ş.N. la plata acestei sume către partea civilă.
A înlăturat din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind aplicarea art. 86, 864 şi art. 71 alin. (5) C. pen., precum şi celelalte dispoziţii contrare deciziei penale de faţă.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelantul inculpat Ş.N. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi apelantei părţi civile L.C. au rămas în sarcina statului.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul de avocat oficiu G.D., în sumă de 100 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt, făcând o justă evaluare a probelor administrate în cauză, aprecierile diferite ale instanţei de apel, cu privire la dinamismul acţiunii inculpatului şi poziţia subiectivă sub imperiul căruia acesta a acţionat, justificând însă admiterea apelurilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi partea vătămată L.C., pe latură penală, cu consecinţa reţinerii în cauză a infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi înlăturării scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Răspunzând, pe această cale şi criticilor inculpatului, care vizau greşita înlăturare de către prima instanţă a cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei, prevăzută de art. 44 alin. (1) şi (3) C. pen., Curtea a reţinut ca fiind lipsite de consistenţă şi în contradicţie cu întreg materialul probator, susţinerile apelantului Ş.N., exprimate sub forma motivelor de apel, potrivit cu care acesta ar fi acţionat în stare de legitimă apărare, ele fiind infirmate prin chiar propriile depoziţii date în faţa judecătorului fondului.
Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Potrivit art. 44 alin. (3) C. pen., este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
După cum rezultă din conţinutul acestor dispoziţii legale, dacă atacul presupune o acţiune îndreptată împotriva autorului faptei, legitima apărare presupune, la rândul său, o ripostă din partea persoanei atacate, care, cu intenţia înlăturării unei stări de pericol, săvârşeşte o faptă de natură penală, al cărei caracter ilicit este înlăturat prin efectul acestei cauze prevăzute de lege.
Deşi se prevalează de starea de legitimă apărare, care prin natura ei, presupune o acţiune îndreptată împotriva autorului faptei, inculpatul, în faţa primei instanţe, neagă orice lovitură aplicată părţii vătămate, susţinând că, atunci când se afla căzut la pământ, în prima fază a conflictului, a pus mâna pe o sabie cu care l-a "atins" pe cel care o scăpase din mână, în persoana fratelui părţii vătămate L.C.
Inculpatul declară că ulterior, în momentul când partea vătămată a dorit să-l dezarmeze, aceasta a tras de sabia pe care el o ţinea cu mâinile şi, astfel, s-a tăiat, după care el a aruncat sabia în iarbă şi s-a îndepărtat de victimă, fiind urmărit de aceasta şi prins în braţe, luptându-se o vreme, până când s-a eliberat, fiind lovit în mână cu o rangă metalică.
În momentul în care inculpatul s-a întors, amintindu-şi de fiul său, un al doilea frate al părţii vătămate se pregătea să îl lovească, moment în care la faţa locului a apărut un jandarm, care a pus capăt conflictului, după efectuarea somaţiilor legale de tragere.
În faţa primei instanţe, inculpatul susţine că nu a lovit-o cu intenţie pe partea vătămată, fiind posibil să o fi atins pe când se afla la pământ, pentru a scăpa din strânsoare, prin aplicarea unor mişcări necontrolate, că ulterior nu a văzut urme de sânge asupra victimei, că nici el şi nici fiul său nu au avut asupra lor săbii şi că nu îşi aminteşte şi nu îşi explică leziunile provocate părţii vătămate în zona capului.
Apărările inculpatului, chiar reale de ar fi, nu explică agresiunea comisă asupra părţii vătămate, evidenţiată prin actele medico-legale şi fotografiile aflate la dosar, care pun în lumină producerea unor plăgi nu doar la nivelul palmelor, care s-ar produce în modalitatea descrisă de inculpat, ci şi la nivelul scalpului, specifice unei acţiuni de lovire cu ajutorul unui corp tăietor.
De altfel, prin declaraţia dată în faţa primei instanţe, inculpatul nu îl indică nici pe fiul său ca autor al leziunilor produse prin lovirea cu un corp tăietor asupra părţii vătămate L.C., astfel încât, reale fiind plăgile produse asupra victimei şi fiind cert că acestea s-au produs în cursul acelui incident, se pune problema de a cunoaşte mecanismul producerii lor şi autorul acestora, cele de la nivelul capului neputând fi cauzate prin autoagresiune.
Fireşte, în împrejurările descrise mai sus şi plecând de la premisa că leziunile ce caracterizează fapta, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, sunt cele produse victimei L.C. la nivelul mâinilor şi capului, prin lovirea cu un corp tăietor, cu o anumită intensitate, se pune problema, de a cunoaşte care este fapta comisă în stare de legitimă apărare de inculpatul Ş.N. şi de care acesta se prevalează în susţinerea legitimei apărări.
Plecând de la situaţia de fapt expusă în faţa primei instanţe, riposta inculpatului ar fi constat doar în lovirea părţii vătămate, cel mai probabil cu braţele, leziunea provocată la nivelul palmelor, fiind, potrivit afirmaţiilor sale, consecinţa acţiunii victimei de a trage de sabie cu ambele mâini.
La rândul său, fiul inculpatului, Ş.A., a declarat în faţa primei instanţe, că l-a văzut pe tatăl său doar în momentele în care era lovit cu sabia de către L.F. şi L.C., în cea de a doua fază a incidentului inculpatul fiind prins de L.C., fără ca acesta să îl fi lovit.
Martorul neagă faptul că ar fi avut vreo sabie, nu cunoaşte cine anume l-a lovit pe L.F., dar spre deosebire de inculpat, admite că după incident partea vătămată avea sânge peste tot, deşi nu a observat unde fusese tăiată.
Aceste două declaraţii nu numai că nu confirmă existenţa unei riposte efective a inculpatului îndreptate împotriva părţii vătămate, în scopul respingerii unui atac, având drept consecinţă producerea leziunilor de violenţă specifice tentativei la omor calificat, ci, mai mult decât atât, ele sunt infirmate prin depoziţiile victimei şi cele ale martorilor oculari, din care rezultă existenţa unei situaţii de fapt opuse celei invocate în apărare de către inculpat.
Astfel, prin declaraţia din 29 iulie 2010, partea vătămată susţine că la data de 9 mai 2010, în jurul orelor 17,00 a plecat de la domiciliu, împreună cu fraţii săi, L.V.A. şi L.F., pentru a se plimba prin staţiunea Costineşti, cu autoturismul proprietate personală. Ajungând în dreptul Poştei, victima a sesizat că se apropie un autoturism de culoare neagră, despre care ştia că aparţine inculpatului Ş.N., zis "R." şi, pentru a evita coliziunea, a tras de volan dreapta, ieşind cu autoturismul său în spaţiul verde, unde a şi oprit. Din autoturismul negru au coborât inculpatul şi fiul său, având în mână câte o sabie, cu care s-au îndreptat spre autoturismul părţii vătămate, cu chef de scandal. Partea vătămată a coborât prima din maşină şi ulterior şi fraţii săi, L.F şi L.V.A. Cei doi agresori s-au apropiat de aceştia, inculpatul Ş.N. s-a îndreptat spre el, însă a încercat să se ferească de sabia pe care o avea în mână. Fratele său, L.F. stătea alături de el, iar fratele său L.V.A. era alergat de Ş.A. Pentru a evita atacul inculpatului, el, împreună cu L.F., au alergat pe alee, însă acesta din urmă a alunecat pe spaţiul verde, iar în această poziţie inculpatul l-a lovit în braţul drept. În momentul în care fratele său urma să fie lovit a doua oară cu sabia în cap, pentru a opri atacul, a prins sabia cu ambele mâini de tăiş, iar în momentul următor inculpatul a vrut să-l lovească cu sabia, dar s-a ferit, iar atunci inculpatul s-a împiedicat şi a scăpat sabia din mână. Când el a vrut să ridice sabia de jos, şi-a dat seama că nu poate să facă acest lucru din pricina rănilor la degete. Ş.N. s-a ridicat şi l-a lovit cu sabia de mai multe ori în zona capului şi la plica cotului stâng, provocându-i sângerare abundentă. Fratele său, L.V.A., după ce l-a dezarmat de sabie pe Ş.A., a aruncat sabia în tufişuri şi apoi l-a alergat spre Poştă, fără a reuşi să-1 prindă. Spre sfârşitul altercaţiei, s-au apropiat de locul incidentului fratele său L.I., împreună cu martorul T.D.A., care se aflau întâmplător în zonă, iar în acel moment inculpatul a abandonat sabia în spaţiul verde şi a plecat spre hotel, revenind la sosirea organelor de poliţie.
Partea vătămată a susţinut că motivul pentru care inculpatul Ş.N. l-a atacat, este acela că a refuzat să se implice într-un conflict ce îl viza pe R.Ş. din Tuzla şi Ş.A. Leziunile create l-au pus în imposibilitatea continuării vieţii sportive la Clubul "M." Bucureşti, unde practica arte marţiale.
În declaraţia din 27 august 2010, L.C. a menţinut aceeaşi poziţie, iar în completare a relatat că s-a mai întâlnit în acea zi cu inculpatul prin centrul staţiunii Costineşti, în timp ce se deplasau cu autoturismele, însă nu a oprit, întrucât nu dorea să vorbească cu el. Ulterior, s-a intersectat cu inculpatul în parcarea din spatele hotelului "A.", iar după un incident în trafic, pe care l-a evitat, întrând cu maşina în spaţiul verde, a oprit şi l-a văzut pe inculpat cu o sabie în mână, fiind pus pe scandal.
În legătură cu producerea leziunilor de la nivelul mâinilor, partea vătămată a declarat că, în timp ce fratele său era la sol, inculpatul a vrut să-l lovească pe acesta şi, pentru a-l apăra, a prins sabia cu palmele pe tăiş, iar când inculpatul a tras sabia înapoi, a fost secţionat la ambele mâini.
Cu privire la acelaşi aspect, partea vătămată a făcut precizări similare şi în declaraţia nedatată, aflata la dosarul de urmărire penală.
În faţa instanţei, partea vătămată şi-a menţinut aceeaşi poziţie procesuală, însă a mai arătat că, după ce a intrat cu maşina în spaţiul verde, inculpatul şi-a pus maşina în spatele maşinii sale, iar el împreună cu fraţii săi au coborât din autoturism.
Partea vătămată a precizat că la acel moment nu îi era frică de inculpat şi de fiul acestuia, întrucât dorea să clarifice situaţia, însă totul s-a schimbat când cei doi au coborât cu câte o sabie în mână. Atunci, el şi fratele său au fugit, însă L.F. a alunecat şi a căzut în genunchi, fiind în mâini şi lovit cu sabia în braţul stâng, astfel că, văzând că inculpatul intenţiona să îl lovească şi a doua oară în cap, s-a întors şi a prins sabia cu mâinile producându-i leziuni la nouă degete. Apoi a fost lovit cu sabia în cap, peste faţă şi la cotul stâng. Inculpatul şi fiul acestuia nu au fost tăiaţi cu sabia în aceleaşi împrejurări şi nu i-a văzut să prezinte leziuni sau să le curgă sânge.
Totodată, partea vătămată mai precizează că nu a prins sabia în mână în nici un moment, ci doar atunci când i s-a pus sabia la burtă, iar el a prins-o cu mâinile pentru a se apăra, aspect nou, nerelatat până la acest moment şi care, nefiind confirmat de celelalte persoane prezente la incident, nu poate fi luat în considerare nici de către instanţa de apel.
Contrar celorlalte probe aflate la dosar, partea vătămată a arătat că nu a mai fost implicat în evenimente violente de acest gen şi că atunci când i-a văzut cu sabia pe cei doi agresori, nu a urcat în maşină ca să fugă, pentru că a apreciat ca nu ar avea timp.
În pofida acestor ultime aspecte, care nu îşi găsesc corespondent în probele aflate la dosar, principala teză susţinută de către partea vătămată este confirmată şi de martorii L.F. (care a arătat în faţa instanţei că "din autoturism au coborât Ş.N. şi fiul său Ş.A., având câte o sabie în. mână, iar atunci noi, toţi trei, am coborât din maşină, neştiind ce se întâmplă") şi L.V.A. (care a precizat că "inculpatul cu fiul lui au coborât din maşină, având în mână câte o sabie. Ne-am dat jos din maşină, neştiind ce se întâmplă.").
Agresiunile comise de către inculpat şi fiul său asupra fraţilor L., de maniera descrisă de aceştia, este susţinută şi prin actele medico-legale existente la dosar, din care reiese ca şi martorul L.F. a suferit leziuni produse prin lovire cu corp dur, cu muchie tăioasă, la nivelul braţului drept şi a umărului drept, care au necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, L.V.A. suferind, la rândul său, leziuni produse prin zgâriere, cu sau de corpuri dure, la nivelul antebraţelor, care au necesitat 2 - 3 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, şi din planşele foto, ce surprind imagini cu leziunile suferite de partea vătămată L.C. la nivelul palmelor, reiese că aceasta prezintă două tăieturi aproximativ paralele, în zona mediană a degetelor, pe de o parte şi în zona palmei, pe de alta parte, ele coroborându-se cu actul medico-legal şi declaraţiile dată în cauză de martorii oculari, care au asistat la incident, chiar dacă descrierea corpului tăietor, ce avea lama pe ambele părţi, conduce la concluzia, însuşită de către instanţa de apel, că acestea nu s-ar fi putut produce prin loviri consecutive cu sabia, ci numai daca victima ar fi prins sabia cu mâinile, în încercarea de a-l deposeda pe inculpat de aceasta în momentul atacului, iar sabia, fiind trasă de inculpat, a produs leziunile descrise în actul medico-legal.
În acest sens, în faza de urmărire penală, martora C.G. a declarat că "a văzut cum băiatul lui R. avea în mână o sabie, cu care începuse să dea în toate părţile", afirmaţia făcută în faţa primei instanţei, în sensul că martora a fost confuză atunci când a dat declaraţia iniţială, pentru ca nu îl ştia prea bine pe fiul inculpatului, neputând fi avută în vedere.
În susţinerea situaţiei de mai sus, Curtea are în vedere şi rezultatul testării poligraf, la întrebările relevante ale cauzei "Cele două săbii sunt ale familiei Ş.?", "Cele doua săbii sunt ale familiei L.?" şi "Tu ai dat prima dată cu sabia în fam. L.?", fiind evidenţiate modificări semnificative, ce pot fi interpretate ca indici cerţi ai comportamentului simulat în cazul inculpatului, pe când în privinţa părţii vătămate şi martorilor audiaţi în acuzare nu s-au evidenţiat modificări specifice ale unui astfel de comportament.
Ipoteza descrisă de partea vătămată şi fraţii acesteia, prezenţi la incident, este susţinută de natura şi gravitatea leziunilor provocate, cu mult mai grave decât cele suferite de inculpat şi fiul său, precum şi de declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului, care confirmă împrejurarea că în maşina inculpatului a fost găsită o teacă de sabie de culoare neagră.
De aceea, în raport de condiţia fizică a participanţilor la conflict este lesne de observat că persoanele înarmate iniţial cu săbii au fost inculpatul şi fiul său Ş.A., care a suferit leziuni mai uşoare şi numai ulterior, pe măsură ce s-a încercat dezarmarea lor, a fost lovit şi inculpatul.
De altfel, aşa cum prima instanţă observă, leziunile produse asupra părţii vătămate şi fratelui acestuia L.F. sunt mai grave, fiind greu de conceput că ele s-au produs în condiţiile în care victima şi fraţii săi ar fi ieşit la atac cu săbii.
Din cuprinsul procesului-verbal de constatare a incidentului şi cel de cercetare la faţa locului, coroborate cu declaraţiile martorilor V.R. şi O.L.F., reiese că la data de 9 mai 2010, organele de poliţie, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, au sesizat, în jurul orei 17,45, că în apropierea sediului Poliţiei Costineşti au oprit unul lângă altul inculpatul Ş.N. şi partea vătămată L.C., care au început să se certe, iar după aproximativ un minut L.C. a plecat cu autoturismul spre domiciliul său, situat pe strada T. din Costineşti.
Având în vedere cele întâmplate, lucrătorii de poliţie au plecat în exerciţiu de patrulare, iar la un moment dat au fost sesizaţi de către o persoană că, în zona hotelului "C.", mai mulţi indivizi se bat cu săbii. Pe Aleea Studenţească, în apropierea oficiului Poştei, erau oprite autoturismul cu numărul XXX şi autoturismul cu numărul YYY, iar în zonă se aflau mai multe persoane, ce prezentau răni la nivelul braţelor şi capului.
Dintre acestea, au fost identificaţi L.C., care era aşezat pe o bordură, iar în faţa lui se afla L.F., care prezenta o plaga la nivelul braţului drept şi pierdea sânge. În acel moment, L.I. a ridicat din iarbă o sabie de culoare neagră, care nu fusese observată anterior şi, însoţit de fratele său L.V.A., cei doi au încercat să-l atace pe Ş.N., fiind însă opriţi de organele de poliţie şi jandarmerie.
Martorul ocular T.D.A., venit la faţa locului, a arătat că inculpatul Ş.N. avea în mână o sabie de culoare neagră, cu care a lovit-o în zona capului pe partea vătămată, apoi a lovit-o pe aceasta şi în braţul stâng, de unde a început să-i curgă sânge abundent. Martorul precizează că fiul inculpatului, Ş.A., avea în mână o sabie de culoare maro, pe care o ţinea la nivelul corpului, iar L.V.A. l-a lovit cu un lemn peste mână şi astfel i-a căzut sabia.
Martora C.G. a relatat, în faza de urmărire penală, că la acea dată locuia cu familia în Hotelul "I." şi a văzut mai mulţi băieţi care se plimbau într-un sens sau altul, apoi la un moment dat, dinspre Hotel "C.", a văzut că a venit o dubită de culoare neagră, care era condusă de patronul hotelului, în maşină aflându-se şi fiul acestuia. Din maşină a coborât fiul lui "R.", având în mână o sabie, cu care a început să dea în toate părţile. Când au venit organele de poliţie, acea sabie a fost aruncată în curte, apoi a văzut că "R." şi un băiat din grupul celălalt erau plini de sânge.
Martorul L.V.A. a arătat că inculpatul le-a blocat drumul cu maşina, iar din aceasta a coborât împreună cu fiul său, ambii înarmaţi cu câte o sabie; de aceea s-au dat cu toţii jos din maşină, ca să vadă ce se întâmplă; ei s-au speriat şi atunci L.C. şi L.F. au fugit într-o direcţie, iar el a mers spre Poştă, într-o altă direcţie, când a luat un lemn dintr-un tufiş şi a lovit sabia lui Ş.A., care i-a căzut din mână. În timp ce alerga, l-a văzut pe L.F. cum a fost tăiat la braţul drept, iar Ş.A. a venit şi a aruncat cu pietre spre L.C. şi L.F., care se luptau cu "R.", pentru a-l dezarma de sabie.
Martorul L.I. a relatat că, în dreptul Hotelului "A.", a văzut cum L.C. este atacat cu o sabie de către "R." şi cum l-a lovit cu sabia, o dată în zona capului şi o dată în zona cotului mâinii stângi; la o oarecare distanţă, se aflau L.F. şi L.V.A., precum şi Ş.A., iar după ce a fost agresat L.C. a fost strigat să sune la poliţie.
Martorul L.F. a declarat că, în acea zi, a hotărât ca împreună cu fraţii săi, L.C. şi L.V.A., să se plimbe prin staţiune, când, în faţa lor, a apărut un autoturism, pe care l-a recunoscut ca aparţinând lui Ş.N. şi care le-a blocat drumul. Primul a coborât L.C., iar din cealaltă maşină au coborât Ş.N. şi fiul acestuia, fiecare având în mână o sabie. Atunci, L.C. le-a zis să fugă şi acesta, împreună cu L.F., au luat-o într-o direcţie, pe când el a luat-o spre altă direcţie; "R." venea după el cu sabia şi, întrucât iarba era umedă, a alunecat şi a căzut; când s-a întors, a văzut cum "R." ridicase sabia să-l lovească, nimerindu-l în braţ; L.C., văzând că urma să fie lovit din nou, a intervenit ca să-l apere şi a prins cu ambele mâini tăişul săbiei; nu a văzut când a fost lovit L.C. în zona capului, însă a văzut că avea tăiat scalpul. În timp ce se lupta cu "R." ca să-l dezarmeze, acesta a scăpat sabia, după care a fugit către hotel, iar L.C. s-a întins pe jos, din pricina faptului că pierdea mult sânge de la rănile produse.
În contextul situaţional mai sus evocat, intenţia inculpatului Ş.N., caracteristică infracţiunii de tentativă de omor calificat, este în mod cert dovedită, fiind fără relevanţă juridică penală faptul că leziunile de violenţă produse prin tăiere cu sabia ar fi putut pune sau nu în primejdie viaţa victimei, o astfel de sintagmă, cu conotaţii medico-legale, fiind specifică infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi neputând influenţa poziţia subiectivă a autorului faptei, în raport cu dinamismul intern al actului, poziţia vitală vizată şi împrejurărilor reale descrise.
Este îndeobşte cunoscut că, în cazul omorului, făptuitorul acţionează cu intenţia directă sau indirectă de a ucide, pe când în cazul infracţiunilor îndreptate împotriva integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, între care şi cea prevăzută de art. 182 C. pen., o astfel de poziţie psihică lipseşte, făptuitorul acţionând doar cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, chiar dacă uneori urmările produse pot fi mai grave, putând depăşi intenţia iniţială a autorului.
În cazul de faţă, nu se poate susţine că inculpatul a acţionat cu intenţia de a provoca victimei o vătămare, poziţia sa subiectivă fiind specifică omorului, modalitatea în care acesta a acţionat dovedind cel puţin acceptarea unor urmări dintre cele mai grave la adresa vieţii persoanei, ţinând seama de împrejurările caracteristice stării de fapt expuse.
Astfel, este cert că, aşa cum prima instanţă reţine, inculpatul şi-a dorit a fi implicat într-un conflict, antrenându-l în acesta şi pe fiul său, fiecare folosindu-se de săbii, abordând partea vătămată în plină stradă, în două rânduri, deşi cunoştea că şi aceasta îi urmăreşte şi, deci, ar fi avut posibilitatea de a abandona oricând intenţiile agresive, deplasându-se cu ajutorul unui autoturism.
Nu se poate reproşa părţii vătămate implicarea într-un scandal, despre care chiar inculpatul recunoaşte că l-a provocat, acesta prevalându-se în apărare de scuza provocării, sub forma unui presupus incident consumat cu o zi mai înainte şi soldat mai apoi cu un schimb de replici în trafic, în situaţii precum acestea neputându-se pretinde victimei a fugi de la faţa locului.
Chiar şi inculpatul, cunoscând că prezenţa părţii vătămate, alături de fraţii săi, constituia o reală ameninţare, dată fiind superioritatea numerică şi abilităţile de notorietate ale acestora în artele marţiale, ar fi putut renunţa la intenţiile agresive, obţinerea oricărui avantaj de ordin tactic neputându-l îndreptăţi la folosirea unor arme albe, doar pentru a înlătura avantajele adversarilor săi.
Faptul că atât inculpatul, cât şi fiul acestuia (care, înarmat cu o sabie, ar fi putut contribui şi el la suprimarea vieţii aceleiaşi victime) au vizat escaladarea unui conflict deja izbucnit, odată cu prima întâlnire din trafic, folosind obiecte tăietoare apte a produce moartea, acţionând asupra unor zone vitale ale corpului, între care se evidenţiază zona scalpară a victimei, denotă intenţia specifică infracţiunii de omor, intenţie exprimată şi prin numărul repetat al loviturilor, intensitatea lor, starea de tensiune prealabilă, raporturile de duşmănie dintre părţi şi atitudinea inculpatului de după faptă, concretizată prin lipsa oricărui ajutor acordat victimei.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că toate aceste elemente, analizate prin coroborare, ilustrează mai presus de orice dubiu şi dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Din ansamblul materialului probator aflat la dosar, rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul a înţeles să o atace pe partea vătămată în public, cu o sabie, armă care prin natura sa este una letală, agresiunile comise punând victimei viaţa în pericol, ele fiind produse nu doar la nivelul braţelor, ci şi la nivelul scalpului.
Intensitatea loviturilor aplicate denotă intenţia inculpatului de suprimare a vieţii persoanei, martorii observând că partea vătămată sângera din abundenţă, lucru pe care tocmai agresorul "nu l-a observat", după cum acesta declară în faţa primei instanţe.
Drept urmare, împrejurarea că această lovitură nu a fost bine direcţionată sau că partea vătămată s-a eschivat ori a deviat lovitura, este lipsită de semnificaţie juridică penală, atâta vreme cât inculpatul a vizat şi această zonă vitală, rezultatul mai grav care s-ar fi putut produce fiind cel puţin acceptat.
Pe de altă parte, lipsită de semnificaţie juridică penală este şi împrejurarea că decesul victimei nu a intervenit, graţie intervenţiei operative a echipajului SMURD, deoarece dacă moartea părţii vătămate ar fi avut loc, încadrarea juridică a faptei ar fi fost în mod cert aceea de omor calificat.
Or, încadrarea juridică a faptei nu se poate face doar în raport cu rezultatul produs, ci şi în raport cu circumstanţele reale în contextul cărora inculpatul a acţionat, neputându-se accepta ideea potrivit cu care, agresorul, folosindu-se de o sabie şi vizând zone vitale ale corpului, nu şi-a putut da seama de posibilitatea survenirii decesului victimei.
De altfel, posibilitatea decesului există nu doar atunci când agresorul ar fi folosit sabia în încercarea de a lovi partea vătămată în zona capului, ci şi atunci când aceasta este folosită în loviturile aplicate la nivelul membrelor, precum în cazul de speţă, deoarece această armă este aptă a produce hemoragii puternice sau de a produce secţionarea unor vene şi artere importante pentru sistemul circulator uman, urmări care, în absenţa unei intervenţii medicale prompte, pot conduce la deces.
În acest sens, demnă de remarcat este chiar observaţia primei instanţe, care admite că "inculpatul, la vârsta pe care o are şi experienţa de viaţă, putea să aprecieze că va avea loc un conflict, care nu se va termina prin simpla expunere a unor săbii, dar cu toate acestea a acceptat o atare posibilitate şi chiar a lovit-o pe partea vătămată în anumite zone ale corpului neconsiderate vitale, dar suficient de intens, încât să se poată ajunge la rezultate mult mai grave".
În ceea ce priveşte criticile Ministerului Public şi părţii vătămate, vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor referitoare la starea de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., Curtea a considerat că, în acelaşi context situaţional al cauzei, nu se poate reţine în favoarea inculpatului această circumstanţă atenuantă.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă legală săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Faţă de aceste dispoziţii legale, condiţiile de existenţă ale provocării privesc: existenţa unei anumite acţiuni provocatorii din partea părţii vătămate; atacul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoţie infractorului; comiterea faptei să aibă loc sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii, fără de care infractorul să nu fi săvârşit infracţiunea; infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.
Prin urmare, pentru reţinerea scuzei provocării trebuie dovedite existenţa cumulativă a celor patru condiţii enunţate mai sus, condiţii care, în cauză, nu sunt îndeplinite, inculpatul acţionând sub imperiul unei rezoluţii infracţionale deja luate, neinfluenţate prin conduita părţii vătămate din momentele premergătoare incidentului, acesta acţionând chiar cu premeditare, datorită înarmării sale cu o sabie.
Astfel, din coroborarea propriilor declaraţii cu declaraţiile martorilor, reiese că, în ziua săvârşirii faptei, inculpatul s-a dus să se întâlnească cu partea vătămată înarmat cu o sabie, după ce anterior a avut loc un schimb de replici în trafic, când cei doi s-au înjurat şi ameninţat reciproc.
Or, provocarea, ce trebuie să provină din partea persoanei vătămate, trebuie să se fi produs prin violenţă, ceea ce nu este cazul în speţă, sau printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei, fapt care, de asemenea, nu se poate aprecia că a existat, între partea vătămată şi inculpat având loc doar un schimb de replici, în care cei doi s-au înjurat şi ameninţat reciproc, după care ambii conducători auto au plecat în direcţii opuse.
Un astfel de incident minor nu poate crea o puternică tulburare sau emoţie şi nici nu poate fi apreciat că ar fi adus atingere demnităţii persoanei, în vreun mod grav, care să atragă reţinerea stării de provocare.
Prin urmare, ceea ce prima instanţă a reţinut ca fiind un act provocator şi anume schimbul de replici din trafic, nu poate fi asimilat şi nu se circumscrie noţiunii de provocare, în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., fiind vorba despre simple reproşuri, injurii şi ameninţări reciproce, lipsite de elemente certe de agresiune, care nu pot fi considerate acţiuni ilicite grave şi care nu sunt apte să provoace o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, care să producă o surescitare nervoasă şi să-i răpească acestuia posibilitatea de control a acţiunilor sale.
Ca atare nu se poate reţine existenţa unui act de provocare din partea victimei, nefiind întrunite nici una din condiţiile mai sus-menţionate.
De asemenea, unei astfel de circumstanţe atenuante nu îi poate fi asimilată nici pretinsa altercaţie din discotecă, care în lipsa unor elemente certe de apreciere, nu poate fi o evaluare judiciară din partea instanţei, un astfel de eveniment fiind, de altfel, consumat la data incidentului şi nefiind de natură a provoca inculpatului o puternică stare de tensiune, de natură a justifica o ripostă atât de gravă.
Pe de altă parte, nu se poate susţine existenţa unei stări de provocare din partea unei persoane neînarmate la adresa uneia înarmate, precum partea vătămată, care a coborât din autoturism în mod voluntar, asumându-şi riscurile oricărui conflict, însoţită fiind şi de către fiul său şi care, în măsura în care ar fi avut ceva de reproşat la adresa victimei, ar fi trebuit să apeleze la organele în drept, fără a încerca a-şi face singur dreptate.
Nu în ultimul rând, tot din perspectiva modului de soluţionare a laturii penale a cauzei, de această dată în referire la apelul declarat de inculpatul Ş.N., Curtea apreciază că în cauză nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (3) C. pen., aşa cum apelantul susţine, întrucât chiar dacă s-ar reţine că în speţă ar fi avut loc un atac material, în cauză nu este îndeplinită o altă condiţie specifică atacului şi anume aceea ca el să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, acţiunea părţii vătămate nefiind de natură să confirme existenţa unui pericol grav pentru persoana inculpatului.
În sfârşit, în referire la ipoteza prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., este de subliniat că depăşirea limitei legitimei apărări se realizează cu condiţia proporţionalităţii apărării cu atacul, această stare presupunând o reacţie exagerată din partea celui care se apără, reacţie ce se datorează unei stări de tulburare sau de temere.
Or, în speţă, inculpatul a acţionat de o manieră disproporţionată, folosind o sabie, inclusiv prin aplicarea unor lovituri într-o zonă vitală a corpului, aşa cum este zona capului, precum şi prin producerea de leziuni care i-au pus viaţa victimei în primejdie, prin hemoragie externă şi anemie acută consecutivă.
Ca atare, în cauză nu se justifică achitarea inculpatului, în temeiul.art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în lipsa unor motive de nulitate absolută care să fie invocate din oficiu în favoarea inculpatului, pe latură penală, Curtea va admite apelurile declarate în cauză de către parchet şi partea civilă L.C., sens în care, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va casa în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând, va înlătura din cuprinsul acesteia dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului Ş.N. din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., precum şi dispoziţiile privind aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
La individualizarea pedepsei, Curtea a făcut aplicarea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen., considerând drept circumstanţe judiciare atenuante lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpatul are un loc de muncă, fiind administrator al unui hotel, căsătorit, cu o familie şi un copil în întreţinere, acesta fiind angrenat în conflict şi datorită conduitei victimei, cunoscută în comunitatea locală ca având un comportament violent, aceasta fiind implicată în mai multe scandaluri, aşa cum sentinţa primei instanţe o relevă, având propria-i contribuţie la escaladarea incidentului, mai ales în faza sa de debut.
În consecinţă Curtea, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ş.N. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
Pe latură civilă, Curtea a constatat drept nefondate criticile inculpatului, înlăturarea apărărilor sale, referitoare la incidenţa stării de legitimă apărare, neputând atrage exonerarea sa de la plata despăgubirilor civile.
De asemenea, contrar celorlalte critici ale inculpatului, Curtea a constatat că partea vătămată L.C. a suferit în mod cert un prejudiciu moral, aflat în strânsă legătură cu activitatea infracţională desfăşurată, între aceasta şi rezultatul produs existând un raport direct de cauzalitate.
După cum reţine în mod corect prima instanţă, din actele depuse la dosar nu se poate concluziona că partea vătămată avea o activitate sportivă intensă şi constantă, în calitate de membru activ al vreunui club, care i-ar fi permis o evoluţie de durată în carieră sportivă, fapt pentru se impune cenzurarea acestor daune într-un cuantum corespunzător prejudiciului efectiv încercat.
În pofida celor arătate, este cert însă că partea vătămată a avut de suferit o perioadă îndelungată, faţă de numărul şi natura leziunilor, gravitatea, profunzimea acestora şi mecanismul lor de producere, de numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării, de numărul zilelor ce au necesitat spitalizarea şi al celor destinate recuperării, victima suferind o plagă tăiata de braţ, cu lipsă importantă de substanţă musculo-cutanată, alături de o plagă cu tăiere substanţă scalp şi plăgi tăiate la nivelul falangelor ambelor mâini, fiind internată în perioada 9 - 17 mai 2010.
Aceste leziuni au generat o suferinţă sporită părţii vătămate, care în mod normal nu s-ar fi produs dacă inculpatul nu ar fi acţionat cu sabia, motiv pentru care, în raport şi de gradul de culpă stabilit în sarcina autorului faptei, se impune obligarea acestuia la plata unei sume de bani, care, prin nivelul, ei, să complinească toate aceste suferinţe morale, în deplină concordanţă cu exigenţele impuse de art. 998 - 999 C. civ., în vigoare la data producerii evenimentului.
Faţă de înlăturarea circumstanţei atenuante a provocării, urmare admiterii apelului părţii civile, Curtea a apreciat că în cauză se impune majorarea despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale la o sumă de natură să acopere prejudiciul moral cauzat părţii vătămate prin fapta ilicită a inculpatului.
În consecinţă, Curtea a majorat cuantumul daunelor morale acordate părţii civile L.C. de la suma de 5.000 de euro la suma de 7.000 de euro, echivalent în RON la data efectivă a plăţii şi va obliga pe inculpatul Ş.N. la plata acestei sume către partea civilă.
Au fost înlăturate din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind aplicarea art. 86 - 864 şi art. 71 alin. (5) C. pen., precum şi celelalte dispoziţii contrare deciziei penale de faţă.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Împotriva Deciziei penale nr. 120/P din 4 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, au declarat recurs inculpatul Ş.N. şi partea vătămată L.C.
Prin motivele scrise de recurs, formulate în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, inculpatul Ş.N. a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, prin invocarea cazurilor de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 12, 14 şi 17 C. proc. pen. anterior.
Astfel, a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit situaţia de fapt, printr-o analiză contrară probelor administrate. De asemenea, a arătat că printr-o examinare corectă a situaţiei de fapt se va constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat în forma tentativei pentru care a fost trimis în judecată.
Totodată, a susţinut că acţiunile sale au fost generate de o reacţie de autoapărare, prin urmare s-a aflat în legitimă apărare şi, ca atare, trebuie să se dispună achitarea sa.
În subsidiar, a solicitat reţinerea dispoziţiilor noului C. pen. cu privire la limitele de pedeapsă şi a circumstanţelor atenuante legale prev. de art. 74 lit. a) şi b) C. pen. anterior, iar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a criticat dispoziţia instanţei de apel de majorare a cuantumului daunelor morale acordate părţii civile.
Recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 noiembrie 2013, stabilindu-se termen de judecată la data de 7 martie 2014.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 7 martie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Partea vătămată L.C. nu a depus motive scrise de recurs, însă la termenul de judecată din 7 martie 2014 şi-a retras recursul declarat în prezenta cauză.
Având în vedere manifestarea de voinţă a părţii vătămate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 3854 C. proc. pen. anterior rap la art. 369 alin. (1) din acelaşi cod, va lua act de retragerea recursului formulat de aceasta.
Examinând recursul declarat de inculpat prin raportare la dispoziţiile art 3859 din C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Cu titlu preliminar, se impun următoarele consideraţii de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.
Din analiza conţinutului cazurilor de casare expres prevăzute de art, 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislaţia procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce priveşte chestiunile de nelegalitate, menţionate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind aşadar, o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, care nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.
Prin urmare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situaţiei de fapt, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că decizia recurată a fost pronunţată la data de 4 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior.
Ca atare, obiectul judecăţii în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, aşa încât instanţa de recurs poate analiza cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385 C. proc. pen. anterior.
În recurs, inculpatul a solicitat achitarea, arătând că sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct.12 şi 17 C. proc. pen. anterior.
Pentru a examina critica inculpatului privind netemeinicia soluţiei de condamnare instanţa de recurs este ţinută de situaţia de fapt deja stabilită de prima instanţa de apel.
Din examinarea acesteia rezultă, contrar susţinerilor inculpatului, că acesta a săvârşit infracţiunea de omor calificat în forma tentativei, în modalitatea faptică descrisă în hotărârea atacată.
Totodată, Înalta Curte observă că susţinerile inculpatului, vizând netemeinicia soluţiei de condamnare, tind către o reapreciere a probelor cu consecinţa modificării situaţiei de fapt.
Aşadar, prin motivele de recurs se solicită, de fapt, o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, diferită de cea reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel.
Aceasta, în condiţiile în care, prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs.
Ca atare, aşa cum s-a menţionat anterior, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori a deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior nepermiţând cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.
Totodată, aşa cum s-a arătat în Decizia penală nr. 815 din 20 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. - "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni" - este incident, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii. Situaţia de fapt, verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Teoretic, cazul de casare prev. de pct. 18 permitea instanţei de recurs de a cenzura modul în care au fost reţinute faptele şi împrejurările de fapt ale cauzei. Însă, chiar şi sub imperiul legii de procedură, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. .2/2013, cazul de casare prev. la pct. 18 presupunea o eroare gravă de fapt, care nu echivala cu o apreciere greşită a faptelor, astfel cum solicită, la acest moment, recurentul inculpat. Însă, prevederile pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. anterior au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât netemeinicia deciziei penale atacate nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.
Critica privind greşita majorarea a cuantumului daunelor morale nu poate fi examinată prin prisma niciunui caz de care câtă vreme inculpatul invocă netemeinicia şi nu nelegalitatea modului în care a fost soluţionată latura civilă.
Totodată, Înalta Curte notează că motivele invocate de către recurentul inculpat privind greşita interpretare a probelor de către instanţele de fond şi de apel nu se circumscriu noţiunii de "greşită aplicare a legii" şi nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs prin prisma cazului de casare prev. de 385 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Tot astfel, existenţa legitimei apărări nu mai poate fi analizată în recurs, pentru că ar conduce la o modificare a situaţiei stabilite cu caracter definitiv de către instanţa de fond menţinută în apel.
Aşadar, examinarea incidenţei dispoziţiilor art. 44 sau a art. 74 lit. a) şi b) C. pen. anterior, astfel cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstanţelor comiterii faptei şi nu verificarea încălcării unei dispoziţii legale, prin urmare nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Concluzionând, Înalta Curte constată că criticile inculpatului sunt în contradicţie cu datele ce caracterizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi, pentru a analiza temeinicia lor, instanţa de recurs ar trebui să cenzureze situaţia de fapt, să verifice concordanţa dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior.
Individualizarea pedepsei aplicate s-a realizat pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen. anterior, printr-o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat, astfel că, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor ori a circumstanţelor personale ale inculpatului de care instanţele au ţinut seama în procesul de stabilire a pedepsei.
Criticile recurentului privind aplicarea unei pedepse în regim de detenţie şi solicitarea acestuia de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, întrucât prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greşita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei modalităţii de executare a pedepsei, situaţie exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În concluzie, criticile inculpatului vizează netemeinicia hotărârii pronunţate în apel, însă recursul este o cale ordinară de atac cu devoluţie exclusivă în drept şi nu mai este posibil un control integral din partea instanţei, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleaşi coordonate în care stabilirea adevărului, a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei au avut loc în primele două grade de jurisdicţie.
Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune.
Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.
Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.
Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Controlul legalităţii unei hotărâri judecătoreşti în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond şi apel ci şi verificarea dacă prin ivirea unor situaţii ulterioare pronunţării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalităţii şi pronunţarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanţială.
În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situaţia în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.
Prin abrogarea cazului de casare menţionat, în situaţia în care legea penală intervine înaintea soluţionării cauzei în primă instanţă sau în apel, iar aceste instanţe nu i-au dat eficienţă, hotărârea de condamnarea va fi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Situaţia în care legea penală intervine după pronunţarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidenţa temeiului de casare înscris în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunţării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunţării, şi nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecăţii în fond şi apel.
Aşadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunţării poate deveni contrară legii sau să aplice greşit legea în raport cu un element ulterior pronunţării, cum ar fi intervenţia unei noi legi.
În cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
De altfel, principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.
Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, instanţa apreciază că alegerea legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul condiţiilor de incriminare, a cerinţelor privind tragerea la răspundere penală şi a condiţiilor de sancţionare.
În etapele următoare, independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de asemenea, autonomie.
Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome şi nu într-o manieră globală, se întemeiază pe interpretarea atât a dispoziţiilor legale (art. 5 alin. (2) şi art. 173 C. pen. care demonstrează că noţiunea de "lege penală" se referă la norme de drept cu caracter individual şi nu legea în integralitatea ei) cât şi a normelor tranzitorii în materia tratamentului pluralităţii de infracţiuni, a pedepselor complementare şi accesorii, a suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 187/2012).
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă, cu suficientă evidenţă, voinţa legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.
Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând criteriul aprecierii in concreto.
Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.
Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că infracţiunea de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.
Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
La momentul comiterii, infracţiunea era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior fiind sancţionată cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Spre deosebire de vechea reglementare, noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracţiunii de omor.
Înlăturarea elementului circumstanţial agravant influenţează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reţinută infracţiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 C. pen. şi nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană care a rămas în continuare prevăzută de legea penală.
În ceea ce priveşte condiţiile de existenţă a tentativei şi cele privind tratamentul sancţionator, Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate şi cu aceleaşi consecinţe în art. 32 şi 33 din noul C. pen.
În favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, fiind valorificate exclusiv datele ce vizau persoana acestuia, respectiv faptul că nu avea antecedente penale, avea loc de muncă, este căsătorit şi are un copil în întreţinere.
Potrivit legii noi, asemenea circumstanţe atenuante referitoare la persoana inculpatului nu mai pot fi reţinute, legea nouă prevăzând doar circumstanţe atenuante legate de fapta comisă.
Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) C. pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Pe de altă parte, circumstanţele atenuante judiciare nu pot fi analizate separat de încadrarea juridică şi sancţiune. Prin urmare, faptul că prin hotărârile atacate s-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, urmează să fie avut în vedere doar în ceea ce priveşte încadrarea dată faptei potrivit legii vechi, în vigoare la data comiterii faptei.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că potrivit legii vechi, fapta comisă de inculpat era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, sancţiune care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 21 C. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni închisoare. Pedeapsa aplicată pentru această infracţiune a fost de 4 ani şi 6 luni închisoare ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante, fiind stabilită sub minimul special, în conformitate cu art. 76 alin. (2) C. pen. anterior.
Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracţiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 33 alin. (2) C. pen. limitele de pedeapsă sunt de la 5 ani la 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În speţă, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, situată sub minimul special, aşa încât, în condiţiile în care, potrivit legii noi, aceste circumstanţe atenuante nu mai pot fi reţinute, instanţa de recurs respectând modul în care pedeapsa a fost individualizată de către instanţa de apel, ar trebui să stabilească o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de legea nouă, de 5 ani închisoare, mai mare decât cea care a fost aplicată pe baza leşii vechi .
În consecinţă, legea penală mai favorabilă inculpatului este vechea reglementare penală şi nu se impune admiterea recursului pe acest aspect.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ş.N. împotriva Deciziei penale nr. 120/P din 4 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Având în vedere manifestarea de voinţă a părţii vătămate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 3854 C. proc. pen. anterior rap la art. 369 alin. (1) din acelaşi cod, va lua act de retragerea recursului formulat de aceasta.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte vătămată L.C. la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.N. împotriva Deciziei penale nr. 120/P din 4 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Ia act de retragerea recursului declarat de partea vătămată L.C.
Obligă recurentul inculpat Ş.N. la plata sumei de,200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul parte vătămată L.C. la plata.sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi, 7 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 821/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 856/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori... → |
|---|
