ICCJ. Decizia nr. 84/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Distrugerea (art. 217 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 84/2014

Dosar nr. 8556/62/2012

Şedinţa publică din 13 ianuarie 2014

Asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:.

Prin Decizia penală nr. 69/Ap din 18 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 96/S din 01 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 8556/62/2012.

A fost desfiinţată în parte sentinţa mai sus menţionată, numai cu privire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. relativ la infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., pentru inculpatul I.D.Ş.

Rejudecând în aceste limite, cu privire la infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., s-au reţinut pentru inculpatul I.D.Ş. dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Instanţa de apel a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii C.D.Ş. şi I.D.Ş.

Au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii R.M.M., C.D.Ş. şi I.D.Ş. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor R.M.M. şi C.D.Ş. şi s-a dedus în continuare prevenţia de la 01 aprilie 2013 la zi.

Au fost obligaţi cei trei apelanţi inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 96/S din 01 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 8566/62/2012 s-a dispus:

I. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de instigare la tentativă la omor deosebit de grav pentru inculpatul R.M.M. prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) şi e) C, pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.

S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, cereri formulate de inculpaţii I.D.Ş. şi C.D.Ş.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tentativă de omor deosebit de grav, la pedeapsa principală de 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

S-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei închisorii de 16 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Braşov rămasă definitivă prin Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie şi a fost contopit restul rămas neexecutat de 1625 de zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni, rezultând pedeapsa cea mai grea, de 9 ani şi 6 luni.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la distrugere, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei închisorii de 16 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Braşov rămasă definitivă prin Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie şi a fost contopit restul rămas neexecutat de 1625 de zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de 6 luni, rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 39 C. pen., rap. la art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 9 ani şi 6 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 23 mai 2012 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestului preventiv luată faţă de acest inculpat.

II. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, la pedeapsa principală de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 22 mai 2012 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de acest inculpat.

III. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului I.D.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 2 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76. alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 2 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 22 mai 2012 la zi.

S-a constatat că inculpatul se află sub puterea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu respectiv oraşul Z., decât cu încuviinţarea instanţei de judecată, măsură care dăinuie până la rămânerea definitivă a prezentei sau până la noi dispoziţii.

Au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţii civile C.E. suma de 20.000 RON, cu titlu de daune materiale.

S-a luat act că părţile vătămate M.V. şi C.C. jr. nu s-au constituit părţi civile.

S-a constatat că sunt mijloace materiale de probă şi rămân ataşate dosarului cauzei bunurile ambalate în colete aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Braşov, identificate după cum urmează:

Coletul nr. 1 plic de plastic ce conţine cioburi de sticlă arse

Coletul nr. 2 plic de plastic ce conţine o cârpă ridicată din jurul gâtului de sticlă

Coletul nr. 3 plic de plastic ce conţine o bucată de mochetă

Coletul nr. 4 plic de plastic ce conţine o cârpă ridicată din zona 1

Coletul nr. 5 plic de plastic ce conţine o bucată de mochetă

Coletul nr. 6 plic de plastic ce conţine gât de sticlă

Coletul nr. 7 plic de plastic ce conţine un pet de 2,5 litri de "A."

Coletul nr. 8 plic de plastic ce conţine 2 peturi de 0,5 litri "D." ce conţin o substanţă de culoare gălbuie

Coletul nr. 9 plic de hârtie ce conţine o brichetă "K." de culoare albă

Coletul nr. 10 sac ce conţine o pungă de plastic de culoare alb, roşu, albastru

Plic cu urmele ridicate de pe un pet şi o pungă de plastic ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului.

S-a dispus restituirea către inculpatul C.D.Ş. a telefonului mobil marca S. model X, cu seria X1 cu acumulator marca S. şi cartelă SIM O. seria X2.

S-a dispus restituirea către inculpatul I.D.Ş. a telefonului mobil marca N., cu seria X3 cu acumulator şi cartelă O. seria X4, cartelă C. cu seria X5, cartelă W. cu seria X6 număr Y.

S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 700 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov din data de 10 august 2012, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii:

1. I.D.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen, raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi. distrugere prev. de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.;

2. C.D.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. şi

3. R.M.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 20 alin. (1) C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1), (4) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut că în noaptea de 01/02 aprilie 2012, în municipiul Săcele, pe b-dul. G.M. nr. 374 unde locuieşte familia C., a izbucnit un incendiu. Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului unde au constatat că imobilul respectiv este format din demisol, parter şi pod, incendiul fiind localizat la nivelul demisolului locuit de către M.V. M.V. a suferit multiple arsuri, fiind transportat pentru acordarea de prim-ajutor medical de specialitate la Spitalul Judeţean.

Din primele cercetări s-a stabilit că incendiul a fost provocat în mod intenţionat de către două persoane, acestea aruncând pe geamul de la demisol sticle incendiare. Aceste constatări s-au întemeiat pe găsirea la faţa locului a unei brichete şi a unei pungi de plastic în care se afla o sticlă de doi litri din plastic având în interior benzină (o treime din capacitate). De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a comunicat că folosirea intenţionată a sursei de aprindere a determinat producerea incendiului.

În cauză au fost efectuate rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică din care reiese că impresiunile papilare ridicate de pe punga identificată la faţa locului au fost create de către I.D.Ş., C.D.Ş. şi M.M.

Procurorul a apreciat că faţă de materialul, probator administrat în cauză rezultă că I.D.Ş. împreună cu C.D.Ş. au aruncat două sticle incendiare în imobilul situat în municipiul Săcele, pe b-dul. G.M. nr. 374, M.V. suferind arsuri ca urmare a acţiunii descrise mai sus (arsuri gr. I-II la nivelul extremităţii cefalice şi căilor aeriene superioare prin flacără şi arsuri gr. II-III mâini bilateral).

Spre locul respectiv, cei doi au fost transportaţi de către M.M. şi, după comitere, cei doi au fost luaţi de către aceeaşi persoană menţionată cu taximetrul pe care-şi desfăşoară activitatea.

Procurorul apreciază de asemenea că, sub aspect subiectiv, din declaraţiile inculpaţilor I. şi C. se desprinde ideea că se cunoştea aspectul că locuinţa respectivă era locuită în mod curent. De asemenea, se desprinde şi aspectul referitor la lipsa unor verificări prealabile a celor doi autori în direcţia aflării sau nu a vreunei persoane la momentul comiterii în camera incendiată şi se concluzionează că cei doi inculpaţi au acceptat posibilitatea pierderii vieţii unei persoane, astfel încât intenţia indirectă se poate reţine în mod justificat.

În determinarea participaţiei inculpatului R. s-a pornit de la un eveniment întâmplat în cursul anului 2011, când fratele inculpatului mai sus menţionat, şi anume R.P. a violat-o pe minora C.K. (fiica soţilor C.). Acest viol a făcut obiectul Dosarului penal nr. 232/1372/2011 se arată şi se subliniază că la dosar au fost depuse documentele apreciate relevante sub aspectul analizat.

Ca urmare a comiterii faptei de viol, R.P. a fost condamnat în primă instanţă la 16 ani închisoare, prin Sentinţa penală nr. 80/S din data de 25 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru minori şi familie Braşov. Sentinţa respectivă a fost apelata de către R.P., astfel încât, la începutul anului 2012, se judeca apelul în cauză.

Între timp, familia R. a desfăşurat o intensă activitate de convingere a familiei C. în sensul ca minora C.K. să-şi schimbe declaraţiile în favoarea lui R.P. - cu alte cuvinte şi mai simplu exprimat, minora ar fi urmat să declare că a întreţinut raporturi sexuale benevole cu R.P., astfel încât persoana amintită ar fi beneficiat eventual de o schimbare a încadrării juridice din viol în act sexual cu un minor, reducerea pedepsei fiind în acest caz substanţială.

Procurorul arată că în această activitate a fost implicat şi R.M.M., iar întrucât demersurile nu au dat roadele scontate R.M.M., a luat hotărârea contactării lui C.D.Ş. în vederea incendierii casei familiei C. chiar cu o zi înainte de termenul fixat în dosarul unde R.P. avea calitatea de apelant.

Între R.M.M. şi C.D.Ş. a preexistat o relaţie de amiciţie din perioada când amândoi au fost închişi în Penitenciarul Codlea.

Datorită faptului că familia C. nu a dorit ca minora C.K. să-şi modifice declaraţiile pentru ca R.P. (fratele lui R.M.M.) să beneficieze de clemenţa instanţei de judecată, R.M.M. a decis că va proceda prin intermediari la incendierea casei unde familia respectivă locuieşte.

Astfel, pe data de 01 aprilie 2012 R.M.M. i-a solicitat lui M.M. să-i transporte pe inculpaţii C.D.Ş. şi I.D.Ş. pe ruta Gara Braşov - Săcele, b-dul. G.M. nr. 374 unde aceşti doi inculpaţi au incendiat casa familiei C.

Prima instanţă a făcut o amplă analiză a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv: declaraţiile martorului cu identitate protejată "I.G.", raport de expertiză medico-legală, proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor C.C., B.V., C.K., M.M., I.S., R.F., C.I., O.I., T.M., C.D.Ş. Sr., C.V., T.O., ale inculpaţilor şi declaraţiile părţilor vătămate M.V.,. C.C. şi C.E., cele 3 rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică datate 26 aprilie 2012, adresa Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, înscrisuri, procese-verbale de cercetare la faţa locului plus planşele foto aferente, adresă din partea ISU Braşov şi procesele-verbale din care reiese traficul telefonic şi localizarea terminalelor telefonice, acte ce au reieşit din cercetarea documentelor puse la dispoziţie de către Unitatea Teritorială de Analiza Informaţiilor Braşov.

În timpul cercetării judecătoreşti, instanţa a administrat nemijlocit mijloace de probă, respectiv declaraţiile inculpatului I.D.Ş., ale părţii vătămate M.V., ale martorilor C.C., M.M., I.G., B.V., J.I., J.M., C.D.Ş., T.O., O.I., T.M.O., I.S. şi T.I.D.

Au fost audiaţi în faţa instanţei doi martori cu identitate protejată având ca teză probatorie presiunile făcute de inculpatul R.M.M. asupra martorului M.M. şi asupra coinculpatului I. pentru a-şi schimba declaraţiile şi a fost efectuată o cercetare la faţa locului.

În urma analizării mijloacelor de probă arătate mai sus, prima instanţă a stabilit că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu este corectă.

În fapt, s-a reţinut că după ce unul dintre fraţii R., respectiv P. a fost arestat pentru că lipsise de libertate şi violase pe minora C.K., ceilalţi fraţi au încercat în mod repetat a determina familia acesteia a primi o sumă de bani şi în schimbul acestei sume minora să îşi schimbe declaraţia în instanţă pentru ca R.P. să primească o pedeapsă mai uşoară. Au apelat la persoane apropiate familiei care au transmis mesajul fraţilor R. însă încercările lor au rămas fără rezultat.

Lovindu-se de refuzul părinţilor minorei, R.M.M. a luat legătura cu inculpatul C., pe care îl cunoscuse în penitenciar (deşi a negat acest lucru) şi i-a cerut să incendieze casa familiei C. Nu s-a putut stabili care a fost discuţia purtată între aceştia, dar rezultă evident că inculpatul ştia că acel imobil este locuit chiar din modul în care a înţeles să îşi facă apărarea, în sensul că, deşi nu aminteşte de familia C., declară că ştia că M.V. locuieşte la parter.

C.D.Ş. îl contactează pe I.D.Ş. şi îi cere să îl însoţească în Săcele (pentru a da foc la o casă).

R.M.M. îi solicită lui M.M., un taximetrist din Săcele cunoscut al fratelui său R.C., să efectueze o cursă din Braşov în Săcele, spunându-i că îl va suna o persoană. C.D.Ş. îl apelează în data de 01 aprilie 2012 la ora 20:50:24 pe R.M.M., înainte de faptă fiind preluat de celula situată în oraş Z.

Ulterior, inculpaţii I. şi C. s-au deplasat din Z. către Braşov în zona Gării Centrale. Din Gară, cei doi inculpaţi au fost luaţi de către martorul M.M. (taximetrist) cu autoturismul marca D.L. de culoare albă cu numărul de înmatriculare X.

Pe drum, cei doi inculpaţi au umplut o sticlă de plastic de doi litri cu motorină şi au cumpărat două sticle cu vin, recipientele fiind introduse într-o pungă din plastic identificată ulterior la faţa locului. Cu ajutorul sticlelor de vin şi cu combustibilul achiziţionat, cei doi inculpaţi au confecţionat două proiectile tip "Molotov". Martorul M.M. i-a dus pe cei doi inculpaţi până în apropierea casei unde locuieşte familia C., pe b-dul. G.M. la numărul 374. Din locul unde martorul M.M. a oprit autoturismul, acesta nu avea vedere directă asupra imobilului în discuţie astfel încât nu şi-a dat seama care este planul inculpaţilor I. şi C. Martorul M.M. a negat iniţial implicarea sa, dar s-a stabilit că s-a aflat în intervalul critic din 01 aprilie 2012 orele 23:01:51 - 23:24:12 pe raza municipiului Săcele, telefonul său fiind preluat de către releul - strada P. nr. 18 SC E.S. în timpul a două convorbiri, aceste aspecte coroborate cu declaraţia sa ulterioară confirmă faptul că acesta i-a transportat pe I.D.Ş. şi C.D.Ş. şi i-a aşteptat în zona comiterii faptei, care este acoperită de celula mai sus menţionată.

Ajungând în dreptul casei familiei C., cei doi inculpaţi au aprins recipientele şi le-au aruncat prin geamul de la parter unde locuia M.V., care era deschis, aşa cum a afirmat iniţial I.D.Ş., declaraţie asupra căreia i s-a cerut să revină.

Datorită acestei fapte, camera respectivă a fost incendiată, M.V. suferind arsuri gr. I-II la nivelul extremităţii cefalice şi căilor aeriene superioare prin flacără şi arsuri gr. II-III mâini bilateral. Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 820E din 04 aprilie 2012, partea vătămată M.V. prezenta la data examinării leziuni traumatice sub formă de arsuri corporale gr. II-III prin flacără, ce au cuprins 15% din suprafaţa corporală, ce pot data din 01 aprilie 2012. Partea vătămată a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Secţia Chirurgie plastică şi reconstructivă, în data de 02 aprilie 2012 orele 00,58, cu diagnosticul arsură gr. II-III extremitatea cefalică şi ambele membre superioare bilateral, arsură palpebrală ochi drept, edem conjunctival, arsură gr. II-III la nivelul feţei cu edemaţierea ţesuturilor moi, la nivelul regiunii fronto-parietale, la nivelul pavilioanelor ambelor urechi. Leziunile au necesitat 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în pericol viaţa părţii vătămate.

După comiterea faptei, cei doi inculpaţi au fugit spre autoturismul condus de către M.M. şi i-au spus acestuia să demareze. În autoturism, inculpatul C. l-a sunat pe R.M.M. la ora 23:34:25, imediat după faptă, fiind preluat de celula situată în municipiul Braşov, strada P. nr. 10 - zona situată la limita cu municipiului Săcele, durata apelului fiind de 16 secunde.

Potrivit primei declaraţii dată de martorul M.M., după ce s-a urcat în taximetru, inculpatul a sunat şi a comunicat că "A rezolvat" unei persoane pe care nu a putut să o identifice.

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii C.D.Ş. şi I.D.Ş. din tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., considerându-se că cei doi inculpaţi au acţionat sub aspectul laturii subiective cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte faţă de faptul că ambii inculpaţi au declarat că aveau cunoştinţă despre faptul că imobilul respectiv era locuit, că nu s-au asigurat în prealabil pentru a vedea în concret dacă vreo persoană este în interiorul camerei sau nu (lucru facil de făcut având în vedere lumina televizorului care era aprinsă şi faptul că nu existau perdele care ar fi obturat vederea), aspect care conduce la ideea că cei doi inculpaţi au acceptat ideea că în imobil sau chiar în acea cameră se poate afla o persoană. Tot astfel, mijlocul folosit a fost apt a produce moartea, fiind vorba de 2 proiectile tip Molotov, care au şi provocat de altfel consecinţe grave, împrejurarea că nu a decedat nicio persoană fiind rezultatul faptului că partea vătămată nu dormea, se afla într-o poziţie care i-a permis să iasă în cel mai scurt timp pe uşa camerei în curte, cel mai probabil cu spatele către geamurile de la stradă prin care au fost aruncate proiectilele inflamabile.

În drept, prima instanţă a stabilit că fapta inculpatului C.D.Ş. care în noaptea zilei de 01 aprilie 2012 a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în Săcele b-dul G.M. nr. 374 aparţinând familiei C.C. şi E. şi în care locuia şi M.V., imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din suprafaţa corpului cu precădere în zona feţei şi a căilor respiratorii întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului I.D.Ş. care în noaptea zilei de 01 aprilie 2012 a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în Săcele b-dul. G.M. nr. 374 aparţinând familiei C.C. şi E. şi în care locuia şi M.V., imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din suprafaţa corpului cu precădere în zona feţei şi a căilor respiratorii întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzut de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi distrugere prevăzut de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului R.M.M. de a determina pe C.D.Ş. şi pe I.D.Ş. să incendieze imobilul situat în municipiul Săcele, B-dul. G.M. nr. 374, fapt dus la îndeplinire în noaptea de 01/02 aprilie 2012, în interiorul imobilului aflându-se partea vătămată M.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. Având în vedere antecedentele penale ale inculpatului R.M.M., în cauză se va reţine în raport cu fiecare faptă descrisă incidenţa art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, prima instanţă a ţinut seama de modalitatea în care au fost săvârşite faptele, de mijloacele folosite şi urmarea produsă, aşa cum aceasta rezultă din probele administrate în cauză şi mai sus descrise, dar şi de profilul socio-moral al inculpaţilor conturat în referatele de evaluare întocmite de serviciul de probaţiune şi antecedentele lor penale.

Astfel, inculpatul R.M.M. nu se află la primul contact cu legea penală, datele existente la dosar relevând preocupări infracţionale ale acestuia încă din etapa de tânăr adult, pentru care a ajuns să fie sancţionat penal, dar şi a preocupărilor antisociale pentru care a fost în atenţia poliţiei din localitatea de domiciliu. Aceeaşi atitudine antisocială şi problemele de comportament deficitar sunt regăsite şi în perioada executării pedepsei anterioare, aspect care indică o receptivitate şi influenţă scăzută a intervenţiei de reeducare asupra componentei sociale a conduitei inculpatului, cu menţionarea influenţei pozitive a traseului şcolar prin completarea nivelului de studii, prin însuşirea achiziţiilor şcolare ca scrisul şi cititul. Specificitatea familiei de provenienţă a inculpatului, respectiv organizarea de clanuri şi exercitarea de influenţe în rândul comunităţii din care provine, promovarea acestui stil de viaţă şi în prezent, la care a aderat şi inculpatul atât în perioada anterioară anului 2000 când a fost prima dată încarcerat, cât şi în perioada ulterioară liberării sale condiţionate la începutul anului 2012, indică menţinerea unei componente antisociale cu caracter constant în conduita generală a inculpatului. Deşi relaţionarea sa intrafamilială, în propria sa familie se bazează pe afectivitate regăsită mai ales în relaţionarea cu copiii săi, nu a dus la evitarea de către inculpat a situaţiilor de risc infracţional.

Inculpatul a săvârşit prezenta faptă în stare de recidivă postcondamnatorie respectiv după liberarea sa condiţionată din executarea unei pedepse aplicată prin Sentinţa penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Braşov rămasă definitivă prin Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie şi cu un rest rămas neexecutat de 1625 de zile, fiind aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen.

Inculpatul C.D.Ş. a crescut şi s-a dezvoltat într-un mediu favorabil caracterizat de armonie. Cu toate acestea, ignorând eforturile părinţilor inculpatul s-a implicat în săvârşirea de fapte penale - falsificare de monedă, înşelăciune, furt calificat, infracţiuni la legea circulaţiei pe drumurile publice - fapte pentru care a executat o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni fiind liberat la data de 27 mai 2011. Atitudinea manifestată relativ la infracţiunile săvârşite este aceea de minimalizare, de neasumare a responsabilităţii. Cu privire la prezenta faptă, deşi la nivel declarativ îşi exprima regretul pentru suferinţa adusă, nu manifestă empatie faţă de partea vătămată, minimalizând efectele negative ale faptei sale şi plasând responsabilitatea în sarcina altuia.

Inculpatul a săvârşit prezenta faptă în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa de contopire nr. 782 din 05 august 2010 a Judecătoriei Moreni din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 27 mai 2011 cu un rest de pedeapsă de 240 de zile, pedeapsa fiind considerată executată anterior prezentei fapte.

Inculpatul I.D.Ş. nu a fost condamnat anterior la o pedeapsă penală. Provine dintr-o familie monoparentală ca rezultat al divorţului, părinţilor şi poate fi caracterizat ca o persoană imatură, influenţabilă şi cu o toleranţă crescută la frustrare, cu manifestări dezadaptive din punct de vedere comportamental. Împrejurarea că a avut o atitudine sinceră de la începutul procedurii, faptul că ulterior şi-a schimbat poziţia datorându-se presiunilor exercitate asupra sa în mediul penitenciar, grefate pe structura sa dependentă, dornic de contacte sociale, dar în acelaşi timp incapabil să se autoprotejeze, a fost reţinută ca şi circumstanţă atenuantă în beneficiul acestuia.

Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a admis acţiunea civilă exercitată de C.E. şi a dispus obligarea inculpaţilor să plătească suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale, considerând că sunt justificate de probele administrate în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpaţii.

În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul a arătat în esenţă că sunt nesatisfăcătoare pedepsele aplicate inculpaţilor, întrucât circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului justifică o pedeapsă într-un cuantum mult mai ridicat. Astfel gradul de pericol social concret al faptei comise este deosebit de ridicat iar inculpaţii R.M.M. şi C.D.Ş. au dat dovadă de perseverenţă infracţională, săvârşind fapta în stare de recidivă.

În faţa instanţei, Parchetul a suplimentat motivele de apel cu unul vizând nelegalitatea sentinţei, respectiv greşita reţinere pentru inculpatul I.D.Ş. a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. pentru infracţiunea de distrugere.

Inculpatul I.D.Ş. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă de omor deosebit de grav în vătămare corporală din culpă, arătând în esenţă că nu a urmărit sau acceptat producerea decesului vreunei persoane prin fapta săvârşită, ci doar a urmărit producerea de distrugeri la acel imobil. Nu a ştiut inculpatul că se afla partea vătămată M.V. în cameră, astfel că nu se impune reţinerea intenţiei de a vătăma această persoană. Consideră inculpatul că nu a făcut altceva decât să-l urmeze pe C.D.Ş. pentru a incendia o casă, despre care nu cunoştea că ar fi locuită în acea noapte şi că nu trebuie să răspundă penal decât pentru infracţiunea de distrugere. Trebuie să se aibă în vedere atitudinea inculpatului şi starea sa psihică ce l-a determinat să accepte propunerea de a participa la această faptă, fără a conştientiza pe deplin ceea ce face. Solicită în consecinţă admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptei şi aplicarea unei pedepse mai mici.

Inculpatul C.D.Ş. a formulat, în cadrul, apelului, cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă de omor deosebit de grav în vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., arătând în esenţă că a intenţionat să-l sperie pe M.V. pentru a-l determina să-i restituie banii daţi pe motorină nelivrată.

Inculpatul a invocat mai multe motive de apel după cum urmează:

- a solicitat restituirea cauzei la parchet întrucât modul în care au fost întocmite actele de înregistrare a cauzei la parchete şi neelucidarea cauzei sub toate aspectele în ceea ce priveşte producerea incendiului şi participarea lui M.M. la săvârşirea faptei impun refacerea urmăririi penale;

- nu se poate reţine infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav prin cruzimi, pe de o parte pentru că victimei nu i s-a pus viaţa în primejdie, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală, iar pe de altă parte nu a existat o manifestare de ferocitate în comiterea infracţiunii de natură să provoace suferinţe prelungite, inculpatul neurmărind provocarea de suferinţe fizice şi moartea victimei;

- a fost contestat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în faza de urmărire penală, iar în lipsa unui asemenea raport întocmit legal nu a avut loc o individualizare corectă a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului acesta neîncadrându-se în profilul socio-psihologic al unui criminal crud care se caracterizează prin existenţa unor fapte asemănătoare în cazierul acestuia.

Solicită inculpatul achitarea pentru infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav şi condamnarea cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. pentru infracţiunea de distrugere.

Inculpatul R.M.M. a solicitat să se dispună achitarea sa pentru infracţiunile de care este acuzat, arătând că nu are nicio implicare în aceste fapte, că nu a luat legătura cu C.D.Ş. pentru a-l instiga sau cu martorul M.M. pentru a-l prelua pe acest inculpat de la gara Braşov. Nu a exercitat presiuni asupra membrilor familiei C. pentru a-şi modifica declaraţiile din proces, fiind confundat de martori cu fraţii săi. Arată că există o serie de contradicţii între declaraţiile martorului M.M. date pe parcursul procesului, contradicţii care denotă că nu l-a contactat pe acesta în acea zi, că a fost trimis în judecată şi condamnat din cauza antecedentelor sale penale. Mai arată că nu poate fi legat poziţional sau în timp de faptă.

În faţa instanţei de apel a fost administrată proba testimonială, fiind audiată ca martor mama inculpatului R.M.M., numita R.C.Z. A fost încuviinţată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse la dosar mai multe memorii.

Verificând hotărârea atacată sub toate aspectele, în aplicarea art. 378 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat următoarele:

Prima instanţă a stabilit pe baza materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale o stare de fapt corectă constând în esenţă în aceea că, după ce unul dintre fraţii R., respectiv P. a fost arestat pentru că lipsise de libertate şi violase pe minora C.K., ceilalţi fraţi au încercat în mod repetat a determina familia acesteia a primi o sumă de bani şi în schimbul acestei sume minora să îşi schimbe declaraţia în instanţa pentru ca R.P. să primească o pedeapsă mai uşoară.

Au apelat la persoane apropiate familiei care au transmis mesajul fraţilor R. însă încercările lor au rămas fără rezultat. Presiunile pentru schimbarea declaraţiilor au fost intensificate de familia R. în apropierea termenului de judecată la Curtea de Apel Braşov al respectivei cauze, respectiv 03 aprilie 2012.

Aceste presiuni rezultă fără dubiu din declaraţiile martorilor B.V., C.C., C.K. şi ale părţilor vătămate C.C. jr. şi C.E., declaraţii ce se coroborează.

Martorul C.C. şi partea vătămată C.C. jr. au precizat că aproximativ la jumătatea lunii martie 2012, inculpatul R.M.M. a venit la locuinţa familiei C. propunând suma de 3000 euro pentru ca victima violului, C.K., să-şi schimbe declaraţia în dosarul penal în care era cercetat fratele inculpatului.

Martorul B.V. a precizat că în data de 29 martie 2012, patru persoane din familia R., printre care şi inculpatul, i-au solicitat să intermedieze o înţelegere cu familia C., pentru schimbarea declaraţiei, în schimbul sumei de 3000 euro, iar a doua zi, martorul a purtat o discuţie cu bunicul minorei, martorul C.C. şi cu mama acesteia, partea vătămată C.E., discuţia fiind auzită şi de minora, care nu a mai suportat presiunea la care era supusă şi a încercat să se sinucidă în ziua următoare.

Pe data de 30 martie 2012, cei patru membri ai familiei R. s-au întors la locuinţa martorului B.V. pentru a se interesa de rezultatul discuţiei, ocazie cu care unul dintre aceştia a purtat o discuţie telefonică scurtă cu partea vătămată C.E.

Din declaraţiile analizate mai sus rezultă existenţa unor încercări ale familiei R. de a o determina pe minora C.K., victimă a violului, să-şi schimbe declaraţiile în favoarea fratelui lor, pentru a se ajunge, în opinia acestora, la o schimbare de încadrare juridică în act sexual cu un minor.

De asemenea, din procesul-verbal aflat la dosar de urmărire penală rezultă că numărul de telefon folosit de inculpatul R. a apelat numărul de telefon al martorului B.V. în perioada 30 - 31 martie 2012 de 5 ori.

Instanţa de apel consideră că sunt dovedite, prin aceste mijloace de probă, eforturile membrilor acestei familii, eforturi în care a fost implicat şi inculpatul, de a obţine o schimbare a declaraţiilor mai înainte de termenul fixat pentru judecarea apelului, respectiv 03 aprilie 2012, astfel încât să se reducă substanţial pedeapsa aplicată.

În acest context, lovindu-se de refuzul părinţilor minorei, mobilul săvârşirii faptei de către inculpatul R.M.M. apare ca fiind bine conturat, acesta dorind prin orice mijloace să o determine pe C.K. să-şi schimbe declaraţiile.

Inculpaţii C. şi R. se cunosc din perioada detenţiei în penitenciarul Codlea, fiind dovedit cel puţin un moment în care cei doi se aflau la curtea de plimbare împreună, astfel cum rezultă din ordonanţa parchetului aflată la dosar de urmărire penală. Având în vedere procedurile penitenciare de scoatere la curtea de plimbare, pe serii şi grupe ce nu se schimbă prea des, se poate trage concluzia că în mod frecvent cei doi se întâlneau la curtea de plimbare, fiind scoşi împreună în acelaşi timp. De altfel, cei doi se puteau întâlni şi în camerele de deţinere sau pe holul secţiei, din moment ce la regim semideschis de executare uşile camerelor nu sunt închise iar deţinuţii cazaţi pe aceeaşi secţie se pot întâlni oriunde pe acea secţie.

Prin urmare, apărarea inculpatului R., în sensul că nu-l cunoaşte suficient de bine pe inculpatul C. astfel încât să-l instige la săvârşirea faptei, nu poate fi reţinută.

Cu privire la numărul de telefon mobil folosit în acea perioadă de inculpatul R., din declaraţia martorei T.O. rezultă fără dubiu că numărul deţinut de acesta era X, număr prin intermediul căruia a ţinut o bună perioadă de timp legătura cu inculpatul.

Din declaraţiile martorilor T.M.O., O.I. C.I., C.D.Ş. Sr. şi C.V., coroborate cu procesul-verbal aflat la d.u.p., rezultă că numărul de telefon mobil folosit de inculpatul C. la data faptelor este Y.

Din analiza apelurilor telefonice efectuate între aceste două numere de telefon, realizată prin procesul-verbal aflat la dosar de urmărire penală, rezultă existenţa unui apel efectuat de pe numărul de telefon aparţinând inculpatului C. către numărul aparţinând inculpatului R., la data de 01 aprilie 2012, ora 20,50, apelul fiind preluat de celula situată în Z.

În declaraţiile iniţiale date de martorul M.M. se menţionează că în data de 01 aprilie 2012 a primit un apel telefonic de la inculpatul R. în care i s-a comunicat că o să primească un telefon de la un prieten de-al lui care-i va solicita o cursă cu taximetrul în acea seară. În jurul orei 22, martorul a fost sunat de inculpatul C., pe care l-a transportat împreună cu inculpatul I. în municipiul Săcele.

Ulterior, martorul M.M. şi-a schimbat declaraţia în sensul că nu ar fi vorbit cu inculpatul R.M.M. în acea zi, dar aceste schimbări sunt cauzate de presiunile la care a fost supus pentru a-şi schimba declaraţia, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor sub acoperire audiaţi de prima instanţă.

Primul dintre martorii audiaţi în faţa instanţei, ale cărui declaraţii se află la filele 173 din volumul II, a precizat că a fost de faţă când martorul M.M. s-a întâlnit cu membrii familiei R., aceştia determinându-l să-şi schimbe declaraţia. Martorul mai precizează că au avut loc mai multe întâlniri, iar martorul era speriat.

Martorul cu identitate protejată din penitenciar a declarat că a luat cunoştinţă, ca urmare a socializării din penitenciar, că inculpatul R., prin intermediul familiei, i-a cerut lui M.M. să schimbe declaraţiile cu privire la traseul avut în acea noapte şi la convorbirea telefonică.

Relevantă este declaraţia dată în calitate de martor, în care specifică cât se poate de clar că a purtat o discuţie telefonică cu inculpatul R., iar nu cu altcineva din familia sa.

Cu privire la persoana care a iniţiat apelul, martorul declară că a fost sunat de inculpat, după care revine şi arată că este posibil să fi primit un beep şi să fi sunat înapoi. Nu are relevanţă cine a iniţiat acel apel, ci important este pentru cauză existenţa acelei convorbiri telefonice între inculpat şi martor, discuţie în cadrul căreia s-a stabilit de comun acord luarea celorlalţi doi inculpaţi din zona gării Braşov în acea seară.

Din analiza apelurilor telefonice efectuate de pe cele două numere de telefon ce aparţin inculpatului R. şi martorului, rezultă existenţa unei convorbiri telefonice în data de 01 aprilie 2012, ora 14:46:04 între cei doi, aspect ce confirmă susţinerea martorului în sensul că a discutat telefonic cu inculpatul în acea zi.

Cu ocazia confruntării dintre cei doi, martorul M.M. răspunde clar afirmativ la prima întrebare a procurorului legată de solicitarea venită din partea inculpatului de a efectua cursa de taxi în seara de 01 aprilie 2012, iar pe parcursul confruntării, precizează printre altele că a fost sunat de persoana despre care a afirmat în timpul audierilor că este inculpatul R., care i-a spus "M., vezi că o să te sune cineva să-l duci în Săcele." Instanţa consideră că ezitarea ulterioară a martorului în confruntarea avută cu inculpatul nu poate duce la o altă concluzie, atâta vreme cât martorul nu a precizat că ar fi fost sunat de o altă persoană, iar dovada apelului telefonic dintre numerele de telefon dovedite ca aparţinând celor două persoane a fost făcută.

Nu are relevanţă nici modalitatea în care cei doi au ajuns, să se cunoască (în şcoala generală sau ulterior), acest aspect neprezentând importanţă. Martora audiată de instanţa de apel, mama inculpatului, precizează că îl cunoaşte pe M.M. de mai mulţi ani şi recurgea, la serviciile sale în mod constant, martorul precizând că a mai fost solicitat de inculpat pentru drumuri la Bucureşti şi cu alte ocazii.

După incendiere, în autoturismul martorului M.M., inculpatul C. l-a sunat pe R.M.M. la ora 23:34:25, imediat după faptă, fiind preluat de celula situată în municipiul Braşov, strada P. nr. 10 - zona situată la limita cu municipiului Săcele, durata apelului fiind de 16 secunde, aspect ce se coroborează cu declaraţia iniţială a martorului în care a precizat că inculpatul C. a efectuat un apel în care a precizat că "a rezolvat".

Faţă de aceste aspecte dovedite prin mijloacele de probă analizate mai sus, instanţa de apel consideră că în mod corect tribunalul a reţinut participarea inculpatului R. la faptele săvârşite, în modalitatea expusă mai sus.

Inculpatul C. a recunoscut că a mers în Săcele şi a incendiat respectiva casă, formulând însă o apărare care are ca unic scop excluderea inculpatului R. din această activitate infracţională. Este evident că, indiferent care a fost mobilul săvârşirii faptei, răspunderea penală a inculpatului C. este aceeaşi, pentru încadrarea juridică a faptei săvârşite neinteresând mobilul.

Apărarea inculpatului C. care nu poate avea niciun efect exonerator de răspundere faţă de acesta, ci faţă de inculpatul R., denotă încă o dată relaţiile dintre cei doi, cel de-al doilea având evident un ascendent asupra primului. Inculpatul C. nu face altceva decât să încerce prin toate eforturile să nu-l implice pe inculpatul R. în această faptă.

Această apărare, referitoare la o cumpărare de motorină de la partea vătămată M.V., ce nu a fost susţinută iniţial nici de inculpatul I. (acesta în urma presiunilor efectuate asupra lui a revenit şi a susţinut apărarea) a fost înlăturată de tribunal, în mod temeinic, în urma analizării probelor, astfel că nu se va mai reveni asupra acestei chestiuni.

Ce nu reuşeşte să explice convingător inculpatul C. este tocmai legătura cu taximetristul M.M., respectiv cum a ajuns să-l sune pe acesta în acea seară, în condiţiile în care martorul a precizat că nu-l cunoaşte.

Este greu de explicat cum inculpatul C. avea cartea de vizită a acestui taximetrist, inculpatul locuind în Z. iar martorul în Săcele, iar inculpatul deţinea un autoturism cu care, astfel cum susţine, s-a mai deplasat în Săcele şi-l putea folosi şi de această dată.

Referitor la incendierea propriu-zisă a locuinţei părţilor vătămate, tribunalul a reţinut în mod corect situaţia de fapt, necontestată de inculpaţii I. şi C., astfel cum rezultă din probele administrate.

Implicarea martorului M.M. în săvârşirea acestor fapte, astfel cum susţine apărătorul inculpatului C. şi inculpatul R. nu a fost analizată de Parchet ca şi participaţie penală, dându-i-se acestuia calitatea de martor. Nu există dovezi că martorul a fost ameninţat de organele de anchetă cu arestarea preventivă şi atribuirea calităţii de inculpat pentru a da respectivele declaraţii.

Tribunalul îşi întemeiază hotărârea de condamnare pe analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă, iar nu numai pe declaraţia acestui martor.

Cu privire la cunoaşterea de către cei trei inculpaţi a faptului că acea casă este locuită, tribunalul a făcut de asemenea o analiză temeinică bazată pe mijloacele de probă analizate.

Cu privire la existenţa controversată a acelui televizor la partea vătămată M.V., instanţa reţine că nu a fost enumerat printre bunurile distruse de incendiu de către pompieri în raportul întocmit, dar existenţa sa este dovedită prin declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate, precum şi prin aspectul relatat de partea vătămată C.C. în care a precizat că a auzit iniţial o bubuitură determinată cel mai probabil de explozia televizorului.

Dincolo de existenţa sau inexistenţa televizorului deschis în camera lui M.V., se reţine că inculpatul R., ce a fost la acea locuinţă, ştia că în acea casă locuieşte familia C. în mod permanent, acceptând fără a face nicio verificare ca membrii familiei să fie acasă în acea noapte.

Faptul că în acea casă nu era lumină vizibilă la ora târzie de 23.30 (astfel cum susţin inculpaţii), nu-i poate exonera de răspundere pe aceştia, în condiţiile în care ştiau că este locuită acea casă şi nu există probe că la acel moment era exclus să fie vreo persoană acasă.

Inculpaţii nu au urmărit să provoace decesul vreunei persoane, dar au acceptat cu uşurinţă şi fără a face nicio verificare prealabilă cu privire la existenţa vreunei persoane în locuinţă.

Concluzionând, indiferent dacă ar fi fost lumină vizibilă sau nu la acea oră, aruncarea a două proiectile de tip Molotov într-o casă despre care inculpaţii ştiau că este locuită permanent reprezintă o acceptare indiferentă din partea acestora a producerii rezultatului socialmente periculos, incriminat de disp. art. 176 C. pen.

Instanţa de apel consideră, deci, că situaţia de fapt a fost corect reţinută de tribunal, pe baza probelor administrate şi analizate temeinic.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, tribunalul în mod temeinic a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii C. şi I., analizând acceptarea de către aceştia a posibilităţii producerii rezultatului socialmente periculos privind decesul celor ce se aflau în acel imobil, aptitudinea instrumentelor folosite de inculpaţi, respectiv 2 proiectile cu benzină tip Molotov.

Inculpaţii, ce au cunoscut faptul că imobilul era locuit permanent, au acceptat posibilitatea de a suprima viaţa persoanelor ce se aflau în imobil, faţă de rezultatul pe care l-au prevăzut, au avut o atitudine indiferentă de acceptare a acestuia, nu au făcut nimic pentru preîntâmpinarea rezultatului, rămânând în pasivitate.

Aspectul că victimei nu i-a fost pusă în primejdie viaţa (reţinut în concluziile raportului medico-legal) nu poate conduce la concluzia că fapta nu poate fi încadrată juridic în tentativă de omor, întrucât aceste concluzii medico-legale nu au relevanţă, cu privire la încadrarea juridică a faptei care se stabileşte în raport cu criteriile menţionate mai sus, iar nu raportat la concluziile din actele medicale referitoare la punerea vieţii victimei în stare de primejdie.

Fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiune de omor deosebit de grav, chiar dacă actul medical opinează că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei, întrucât cele două noţiuni de "punere în primejdie a vieţii" şi de "tentativă la omor" sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.

Instanţa de apel a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate de inculpaţii C. şi I., considerând că - în drept - fapta inculpaţilor C.D.Ş. şi I.D.Ş., care în noaptea zilei de 01 aprilie 2012 au aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în Săcele b-dul G.M. nr. 374 aparţinând familiei C.C. şi E. şi în care locuia şi M.V., imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din suprafaţa corpului cu precădere în zona feţei şi a căilor respiratorii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului R.M.M. de a determina pe C.D.Ş. şi pe I.D.Ş. să incendieze imobilul situat în municipiul Săcele, fadul. G.M. nr. 374, fapt dus la îndeplinire în noaptea de 01/02 aprilie 2012, în interiorul imobilului aflându-se partea vătămată M.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. Având în vedere antecedentele penale ale inculpatului R.M.M., în cauză se va reţine în raport cu fiecare faptă descrisă incidenţa art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Referitor la individualizarea pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, tribunalul a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., împrejurările săvârşirii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, dar şi concluziile rapoartelor obligatorii de expertiză medico-legală, întocmite cu respectarea legii şi a dreptului la viaţă privată a inculpatului C., ce a refuzat examinarea psihologică. Atâta vreme cât medicii specialişti au tras respectivele concluzii, pe baza actelor de la dosar, privind starea psihică a inculpatului, raportul de expertiză a fost în mod corect luat în considerare de tribunal.

Cu privire la motivul de apel formulat de parchet privind netemeinicia sentinţei atacate, instanţa de apel consideră că în procedeul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor prima instanţă a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. precum şi scopul pedepsei, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 C. pen., situaţie în raport de care nu se impune nici majorarea pedepsei aplicate inculpaţilor - astfel cum s-a solicitat de către Parchet - şi nici reducerea acesteia, astfel cum s-a solicitat de către inculpaţi.

Toate împrejurările au fost avute în vedere de către prima instanţă care, în raport cu gradul de pericol concret al faptei şi persoana făptuitorilor, a stabilit pedepse principale corect dozate sub aspectul cuantumului, în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de lege, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 C. pen.

Deşi mobilul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav este unul ce denotă o periculozitate sporită a inculpaţilor, ce au acţionat cu nesocotirea flagrantă a valorilor sociale supreme, respectiv viaţa persoanelor, în scopul influenţării deciziei ce urma să se pronunţe într-un alt dosar penal, instanţa de apel reţine că inculpaţii nu au urmărit producerea rezultatului periculos ci au acţionat cu intenţie indirectă, acceptând producerea rezultatului, fiind indiferenţi faţă de eventualitatea producerii acestui rezultat.

Raportat la această formă de vinovăţie, instanţa de apel a apreciat ca îndestulătoare pedepsele aplicate inculpaţilor, care au urmărit cu intenţie directă constrângerea părţilor vătămate să-şi schimbe declaraţiile prin distrugerea imobilului în care locuiau, acceptând posibilitatea producerii rezultatului mai grav, respectiv decesul acestora.

În măsura în care se dovedea că inculpaţii au urmărit producerea decesului părţilor vătămate, s-ar fi impus majorarea pedepselor aplicate.

Pentru aceste motive, instanţa de apel a apreciat că nu se impune nici aplicarea unui spor de pedeapsă în urma procedeului contopirii pentru inculpatul C., considerând pedeapsa aplicată îndestulătoare pentru a asigura atingerea scopului prevăzut de lege.

Cu privire la motivele invocate de apărătorul inculpatului C.D.Ş. privind neregularităţile privind înregistrarea cauzei la parchetele competente, instanţa de apel nu a identificat nicio normă de drept procesual care să fie încălcată la desfăşurarea urmăririi penale, astfel că va fi respins şi acest motiv, considerând că nu se impune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale. Instanţa de apel consideră că urmărirea penală este şi completă, cauza fiind lămurită sub toate aspectele în ceea ce-i priveşte pe inculpaţi.

Pentru argumentele analizate mai sus, au fost respinse şi motivele de apel prin care inculpaţii au solicitat achitarea lor pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, considerând că din probele administrate, prima instanţă în mod corect a reţinut că faptele au fost săvârşite de inculpaţii care răspund penal cu vinovăţie.

Nu se poate face aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de distrugere relativ la C.D.Ş., întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele textului de lege, inculpatul nu a recunoscut faptele reţinute în rechizitoriu şi nici nu s-a dispus achitarea pentru infracţiunea nerecunoscută.

Cu privire la motivul de apel de nelegalitate suplimentat de parchet în faţa instanţei de apel, referitor la inculpatul I., instanţa îl consideră întemeiat, deoarece prevederile art. 76 alin. (2) C. pen. nu pot fi reţinute cu privire la infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen., în acest caz, în situaţia reţinerii de circumstanţe atenuante fiind incidente dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii C.D.Ş., R.M.M. şi I.D.Ş.

Inculpatul R. a făcut referire în cuprinsul declaraţiei de recurs la incompatibilitatea unuia dintre judecătorii ce au soluţionat cauza în apel, cu privire la care a formulat o cerere de recuzare ce a fost respinsă.

Ulterior, în data de 4 noiembrie 2013, apărătorul din oficiu a depus motive scrise de recurs, solicitând în principal, achitarea inculpatului, conform art. 10 lit. a) din C. proc. pen. şi în subsidiar, redozarea pedepsei, susţinând că s-a făcut o greşită aplicare a disp. art. 72 C. pen. A invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

În data de 8 noiembrie 2013, apărătorul ales al inculpatului a transmis prin fax motive scrise de recurs, criticând hotărârea în temeiul art. 385⁹ pct. 12 teza I C. proc. pen., pe motiv că s-a dispus în mod greşit condamnarea inculpatului R., deşi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de norma de incriminare pentru infracţiunea de instigare la tentativă la omor calificat. Se susţine că nu s-a demonstrat că inculpatul i-a determinat pe numiţii C. şi I. să săvârşească fapta penală şi că instanţele au reţinut în mod greşit anumite aspecte ce au condus la condamnarea inculpatului R. Astfel, se face referire la inexistenţa unei legături directe între faptele comise de C. şi I. şi inculpatul R. ca instigator, că niciunul din cei doi inculpaţi nu l-a indicat pe R. ca fiind persoana care i-a determinat să comită fapta penală, că s-a dat o importanţă deosebită pretinsului apel telefonic din jurul orei 23,34, prin care C. l-ar fi sunat pe R., aspect cu privire la care există mai multe contradicţii şi, în final, faptul că din probele administrate nu reiese modul în care inculpatul R. i-ar fi determinat pe C. şi I. să comită infracţiunea. Drept urmare, se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen.

În subsidiar, se invocă disp. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. şi se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pe motiv că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare şi nu a beneficiat de un proces echitabil.

Inculpatul C., prin memoriile depuse în data de 30 septembrie 2013 şi 24 octombrie 2013, critică hotărârile pe motiv că a fost condamnat pe nedrept, pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, deoarece nu a avut intenţia de a suprima viaţa vreunei persoane, susţine că a existat un martor cu identitate protejată a cărei declaraţie nu a fost depusă la dosar şi despre care nu se face menţiune în rechizitoriu. Inculpatul solicită casarea hotărârilor, schimbarea încadrării juridice în infracţiunile de distrugere şi vătămare corporală, prin luarea în considerare a declaraţiilor martorului I.G., din care rezultă că nu era lumină în imobil, aşa încât nu a avut niciun motiv să presupună că în casă se află vreo persoană; referitor la cantitatea de benzină utilizată, solicită să se aibă în vedere că era insuficientă să producă moartea unei persoane şi că la locul faptei nu s-au găsit componente ale unui televizor, aşa încât trebuie înlăturate declaraţiile martorilor care au declarat că victima se uita la televizor şi că acest obiect a explodat. De asemenea, inculpatul a susţinut că nu a beneficiat de un proces echitabil.

În data de 30 decembrie 2013, apărătorul ales al inculpatului C. a depus motive scrise de recurs şi a invocat disp. art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., susţinând că hotărârile atacate sunt greşite deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, mai precis, nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la comiterea faptei prin cruzimi, deoarece inculpatul C. nu a provocat victimei niciun fel de suferinţe inutile, cu atât mai puţin suferinţe de mare intensitate şi prelungite în timp, iar inculpatul nu a urmărit nicio clipă provocarea de suferinţe fizice şi moartea victimei. Se susţine că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de distrugere şi vătămare corporală, ţinând cont că mijlocul utilizat, aşa-zisul "cocktail Molotov" se foloseşte în scopul de proiectil de distrugere, de demoralizare şi de înspăimântare, fiind dovedit ştiinţific că nu poate produce moartea victimelor.

De asemenea, apărătorul ales al inculpatului C. invocă o serie de aspecte cu privire la care susţine că trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei: deşi imobilul era locuit, în seara respectivă nu se ştia că familia C. se află la domiciliu, întrucât fiica era internată în spital, împrejurare cunoscută de inculpat care ştia, de asemenea, că numitul M.V. locuia singur în camerele de la etaj şi nu de la subsol; cu ocazia cercetărilor nu s-au identificat urme ale unui televizor ars sau topit aşa încât versiunea susţinută în acuzare în sensul că inculpaţii au putut observa lumină în imobil deoarece victima se uita la televizor, nu este susţinută de materialul probator.

În plus, apărătorul ales arată că infracţiunea de omor deosebit de grav corespunde unui anumit profil socio-psihologic al autorului, care nu este compatibil cu personalitatea inculpatului, împrejurare ce putea fi demonstrată prin efectuarea unei expertize psihologice complexe.

În concluzie, se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracţiunea de vătămare corporală.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului C. a precizat cazurile de casare în sensul că se invocă atât disp. art. 385⁹ pct. 12 teza I C. proc. pen., cât şi disp. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Inculpatul I., prin apărătorul ales, a depus motivele scrise de recurs la data de 9 ianuarie 2014 şi a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen., solicitând în principal schimbarea încadrării juridice în infracţiunile prev. de art. 184 alin. (2) C. pen., rap. la art. 182 C. pen. şi art. 217 alin. (4) C. pen., în secundar, în infracţiunile prev. de art. 182 C. pen. şi art. 217 alin. (4) C. pen., iar în terţiar, în infracţiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a), e) şi alin. (2) C. pen. şi art. 217 alin. (4) C. pen.

Susţine că hotărârile sunt nelegale raportat la reţinerea infracţiunii de omor deosebit de grav în sarcina inculpatului, având în vedere că prin probele administrate nu s-a demonstrat că inculpatul a acţionat cu intenţia de ucide, cu atât mai puţin, că ar fi intenţionat să suprime viaţa victimei prin cruzimi.

În final, se solicită instanţei de recurs ca, rejudecând cauza, să dispună schimbarea încadrării juridice, individualizarea pedepsei ţinând cont de circumstanţele atenuante şi suspendarea executării sancţiunii.

Cu ocazia soluţionării recursurilor, la solicitarea apărătorului ales al recurentului R., Înalta Curte a încuviinţat copierea CD-urilor ce conţin înregistrări utilizate de Parchet în acuzare, depuse la dosarul de urmărire penală, copiile fiind preluate de către avocatul ales.

În aplicarea disp. art. 385¹⁴ alin. (1¹) din C. proc. pen., constatând că în cursul judecării cauzei la prima instanţă şi la instanţa de apel, inculpaţii R. şi C. s-au prevalat de dreptul la tăcere, instanţa de recurs a adus la cunoştinţa acestora posibilitatea de a fi audiaţi, recurenţii menţinându-şi poziţia de a nu da declaraţii.

La termenul din 13 ianuarie 2014, apărătorul ales al recurentului I.D.Ş., avocat C.V.M., a solicitat amânarea cauzei faţă de imposibilitatea de prezentare dovedită cu acte medicale. Înalta Curte a respins cererea având în vedere că, potrivit documentelor medicale, avocatul a fost internat în spital în perioada 7 - 10 ianuarie 2014 şi, deşi invocă imposibilitatea de prezentare, deşi cunoştea că nu se va putea prezenta în faţa instanţei de recurs şi nu şi-a asigurat substituirea, a încheiat contractul de asistenţă juridică în data de 12 ianuarie 2014, cu o zi înaintea termenului stabilit pentru soluţionarea recursurilor.

În plus, trebuie avut în vedere că recurentul inculpat I. a fost citat încă din data de 18 iulie 2013, fiind înştiinţat despre primul termen de judecată în recurs stabilit la data de 11 noiembrie 2013, că inculpatul a mai beneficiat de o cerere de amânare pentru lipsă de apărare şi i s-a pus în vedere că nu va mai putea solicita amânarea din acelaşi motiv şi, nu în ultimul rând, că recurentul inculpat I. nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată.

Se constată, astfel, că inculpatul a fost pe deplin informat cu privire la judecarea recursului, cu mult înaintea primului termen, beneficiind de timp suficient pentru a-şi angaja un apărător. Cu toate acestea, astfel cum rezultă din împuternicirea avocaţială înaintată prin fax, contractul de asistenţă juridică a fost încheiat numai cu o zi înaintea celui de-al doilea termen de judecată, fără să se fi invocat sau să se fi dovedit în faţa instanţei de recurs existenţa unor motive temeinice pentru care nu şi-a angajat un apărător într-un termen suficient pentru ca acesta să aibă posibilitatea să pregătească apărarea, cu atât mai mult cu cât, aşa cum reiese din dosarul primei instanţe şi al instanţei de apel, acelaşi avocat l-a asistat pe inculpatul I. la judecata pe fond şi a participat la o parte a judecăţii în apel.

Faţă de cele reţinute, instanţa de recurs consideră ca respingerea cererii de amânare a cauzei la solicitarea apărătorului ales nu afectează dreptul la apărare al recurentului şi că acesta a beneficiat de o apărare efectivă, asigurată de apărătorul din oficiu desemnat în cauză încă din data de 23 octombrie 2013, apărător care s-a prezentat la toate termenele de judecată şi a susţinut recursul astfel cum a fost motivat în scris de apărătorul ales.

Examinând cauza în temeiul art. 385⁶ alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 18 iunie 2013, se constată aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. modificate prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit.art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Conform art. 385¹⁰ alin. (2¹) din C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile de. mai sus, instanţa de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

În speţă, recurenţii R. şi C. au formulat, cu mai mult de 5 zile înaintea primului termen de judecată, memorii în care au evidenţiat criticile cu privire la soluţiile contestate, acestea fiind ulterior dezvoltate în motivele de recurs formulate de apărătorii aleşi. Drept urmare, deşi aceste din urmă motive nu au fost depuse în termenul prev. de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte le va examina din perspectiva cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, potrivit cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ alin. (3) din C. proc. pen.

Situaţia este diferită în ceea ce-l priveşte pe recurentul I. Deşi citaţia a fost comunicată încă din data de 18 iulie 2013, cu menţiunea expresă a depunerii motivelor de recurs în condiţiile legale şi sub sancţiunea prevăzută de lege, motivele de recurs au fost formulate şi depuse la dosar abia în data de 9 ianuarie 2014, mult după primul termen de judecată (din 11 noiembrie 2013). În aceste condiţii, Înalta Curte nu poate examina criticile încadrate în cazurile de casare prev. de art. 385 pct 12 şi 17² C. proc. pen., cazuri care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., nu pot fi avute în vedere din oficiu.

Analizând criticile formulate de inculpatul I. din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, se constată că nu se circumscriu disp. art. 385⁹ pct. 1 - care vizează nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei; pct. 3 - care se referă la situaţia în care instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate; pct. 4 - când şedinţa de judecată nu a fost publică; pct. 5 - când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta a fost obligatorie; pct. 6 - când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezenţa acestuia era obligatorie; pct. 13 - când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; pct. 14 - când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; pct. 15 - dacă nu s-a constatat graţierea.

Cu toate acestea, având în vedere efectul extensiv al recursurilor declarate de inculpaţii C. şi R., constatând că motivele de recurs ale acestora sunt aproape identice cu cele formulate de inculpatul I., implicit, prin analiza celorlalte două recursuri, Înalta Curte va examina cauza şi cu privire la inculpatul I., constatările instanţei de recurs fiind aplicabile şi acestui inculpat.

Inculpaţii R. şi C. au invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen., formulând critici similare, motiv pentru care instanţa de recurs va proceda la examinarea cumulată a acestora, cu nuanţările corespunzătoare fiecărui inculpat.

Se constată că, potrivit art. 385⁹ pct. 12 teza I C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, iar cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. vizează situaţia în care hotărârea este contrară legii, sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

În esenţă, cei doi inculpaţi au criticat hotărârile pentru nelegalitate: inculpatul C. a invocat lipsa de valabilitate a unor mijloace de probă; ambii inculpaţi au invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil precum şi greşita condamnare datorită lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, cu consecinţa achitării în temeiul art. 10 lit. a), respectiv art. 10 lit. d) din C. proc. pen., iar în subsidiar, au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracţiunea de vătămare corporală.

Formal, aceste critici se circumscriu cazurilor de casare prev. de 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen., care nu dau însă posibilitatea instanţei de recurs să examineze cauza în fapt, ci numai în drept.

În concret, aşa cum rezultă din motivarea recursurilor şi din dezbateri, inculpaţii au invocat şi aspecte ce exced cazurilor de casare mai sus menţionate, deoarece au contestat chiar situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, respectiv modul în care aceste două instanţe au apreciat probele, inculpaţii tinzând să obţină în recurs o reapreciere a materialului probator cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt diferite, care să evidenţieze elemente favorabile din perspectiva încadrării juridice.

Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispoziţiile legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, caracterul devolutiv al recursului fiind limitat prin disp. art. 385⁶, art. 385⁹ şi art. 385¹⁰ din C. proc. pen.

În consecinţă, instanţa de recurs nu poate analiza conţinutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator şi nu poate stabili o altă situaţie de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel.

Drept urmare, Înalta Curte nu poate examina criticile referitoare la greşita reţinere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci poate doar verifica, prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, corectitudinea încadrării juridice a faptelor.

Motivele de recurs ce vizează nelegalitatea probelor, încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, pot fi analizate în temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² din C. proc. pen., dar sunt nefondate, neavând corespondent în actele şi lucrările dosarului.

Nici acuzaţia penală formulată de parchet şi nici condamnarea dispusă de către instanţe nu se întemeiază pe probe care să nu fi fost menţionate în actul de sesizare, care să nu fi fost administrate sau analizate de către instanţe.

Audierea martorului cu identitate protejată "I.G." s-a desfăşurat, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, cu respectarea disp. art. 86¹ C. proc. pen., fără să se poată constata nelegalitatea declaraţiilor date de acest martor.

În plus, tot cu respectarea art. 86¹ C. proc. pen., pentru lămurirea contradicţiilor existente între declaraţiile date de martorul M.M., dar şi a contradicţiilor din declaraţiile inculpatului I., instanţa de fond a procedat la audierea a încă doi martori cu identitate protejată.

Cât priveşte traficul telefonic şi localizarea terminalelor telefonice, se constată că au fost avute în vedere datele puse la dispoziţie de Unitatea Teritorială de Analiza Informaţiilor Braşov, iar pentru a fundamenta acuzaţia formulată împotriva inculpatului R., dar şi legătura dintre acesta şi inculpatul C., au fost valorificate procesele verbale de redare a convorbirilor celor doi inculpaţi, interceptate în mediul ambiental.

Referitor la declaraţiile date de martorul M.M., se constată că acesta a fost audiat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, că declaraţiile sale au fost analizate în mod temeinic de către instanţa de fond şi de către instanţa de apel şi că pentru lămurirea contradicţiilor existente între declaraţiile acestui martor, dar şi cu privire la schimbarea poziţiei inculpatului I., au fost administrate probe suplimentare.

Rezultă, astfel, că aspectele invocate de către inculpatul C. nu vizează nelegalitatea probelor, ci modul de apreciere al acestora. Din acest punct de vedere, instanţa de recurs constată că ambele instanţe au procedat în concordanţă cu disp. art. 63 C. pen., evaluarea tuturor declaraţiilor şi a celorlalte probe realizându-se prin raportare la întregul material probator.

Este nefondată şi critica referitoare la nerespectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil.

Inculpaţii au beneficiat de asistenţă juridică în tot cursul procesului penal, instanţele de fond şi de apel au administrat probele invocate în acuzare, precum şi probe noi, procedând la audierea martorilor cu identitate protejată, aşa încât inculpaţilor li s-a dat posibilitatea de a interoga martorii în mod direct. De asemenea, se constată că ambele instanţe au respectat dispoziţiile referitoare la aprecierea probelor şi au motivat corespunzător hotărârile, care evidenţiază o temeinică şi completă analiză a materialului probator şi a apărărilor formulate de inculpaţi, atât cu privire la situaţia de fapt cât şi cu privire la încadrarea juridică.

Referitor la criticile privind corecta încadrare juridică a faptelor, având în vedere situaţia de fapt stabilită prin hotărârile recurate, Înalta Curte constată că soluţia de condamnare este legală, faptele inculpaţilor întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.

Trebuie precizat că, în temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 teza I C. proc. pen., se examinează doar corectitudinea încadrării juridice cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare, pe când soluţia de schimbare a încadrării juridice într-o altă infracţiune corespunde cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Fapta inculpatului C.D.Ş., care, împreună cu inculpatul I.D.Ş. şi la instigarea inculpatului R.M.M., în noaptea de 1/2 aprilie 2012, a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în oraşul Săcele, aparţinând familiei C. şi în care locuia şi numitul M.V., faptă în urma căreia numitul M.V. a suferit arsuri pe 15% din suprafaţa corpului, cu precădere în zona feţei şi a căilor respiratorii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi e), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi distrugere prev. de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen.

Fapta inculpatului R.M.M., de a-i determina pe inculpaţii C.D.Ş. şi I.D.Ş. să incendieze imobilul situat în oraşul Săcele, aparţinând familiei C., în interiorul căruia se afla partea vătămată M.V., faptă dusă la îndeplinire în noaptea de 1/2 aprilie 2012, având drept consecinţă vătămarea numitului M.V., care a suferit arsuri pe 15% din suprafaţa corpului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 25 rap. la art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi e), art. 176 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi de instigare la distrugere prev. de art. 25 rap. la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Aspectele stabilite de instanţa de fond şi de apel prin evaluarea materialului probator, pun în evidenţă existenţa tuturor condiţiilor referitoare la latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de omor deosebit de grav.

Astfel, s-a stabilit că, la instigarea inculpatului R., inculpaţii C. şi I. s-au deplasat din oraşul Z. către Braşov în zona Gării Centrale de unde au fost preluaţi de un taxi condus de martorul M.M. şi împreună au umplut o sticlă de plastic de 2 litri cu motorină, au cumpărat 2 sticle cu vin şi au confecţionat 2 proiectile tip "Molotov" după care s-au deplasat în oraşul Săcele, în apropierea casei familiei C. Inculpaţii au aprins recipientele şi le-au aruncat prin geamul de la parter unde locuia numitul M.V., geamul fiind deschis. Camera a fost incendiată, iar victima M.V. a suferit arsuri de gradul I - II la nivelul extremităţii cefalice şi căilor aeriene superioare (prin flacără) şi arsuri de gradul II - III, pe mâini bilateral. După comiterea faptei, cei doi inculpaţi au fugit spre autoturismul cu care se deplasaseră la locul faptei, condus de martorul M.M.

Ambele instanţe au stabilit că inculpaţii cunoşteau că respectiva casă era locuită, că nu există probe în sensul că inculpaţii ar fi ştiut că la acel moment era exclus ca în casă să fie vreo persoană sau că inculpaţii ar fi efectuat vreo verificare în acest sens.

Pe baza unei temeinice analize a tuturor probelor, instanţele au stabilit că fapta a fost comisă la instigarea inculpatului R., în scop de răzbunare pentru refuzul familiei C. de a primi o sumă de bani în schimbul modificării declaraţiilor părţii vătămate C.K. într-un alt dosar penal, că inculpatul R. a ţinut legătura telefonic cu inculpatul C. şi a fost cel care a stabilit ca inculpaţii I. şi C. să fie duşi la locul faptei de taximetristul M.M., că R. şi C. s-au cunoscut în penitenciar şi au ţinut legătura telefonic atât înainte, cât şi după comiterea faptei (imediat după incendiere, C. comunicându-i că "a rezolvat").

Faţă de aceste elemente de fapt, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în mod corect că inculpaţii au comis infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav cu intenţie indirectă, deoarece modalitatea în care au acţionat evidenţiază că, deşi nu au urmărit, au acceptat suprimarea vieţii unei persoane. Lipsa verificării prealabile a imobilului, mai mult, existenţa unor semne referitoare la prezenţa în respectiva casă a unei persoane şi, nu în ultimul rând, modul în care au conceput şi au pus în aplicare hotărârea infracţională (în timpul nopţii, prin utilizarea unor sticle incendiare aruncate în locuinţă), demonstrează că inculpaţii au acceptat cu uşurinţă producerea unei urmări mai grave decât incendierea imobilului, respectiv suprimarea vieţii unei persoane.

Contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, se apreciază că mijlocul utilizat, aşa-zisul cocktail "Molotov", astfel cum a fost pregătit şi folosit de inculpaţi, era apt să producă moartea unei persoane, aspect pus în evidenţă chiar prin consecinţele cauzate.

În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că incendiul s-a manifestat violent la demisol, cu propagare la parter şi au fost arse sau deteriorate obiectele de mobilier, aparatura electrocasnică şi ferestrele (aspecte evidenţiate de procesul-verbal de intervenţie, adresa emisă de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, şi planşele foto).

De asemenea, consecinţele produse asupra victimei M.V. (atestate de raportul de expertiză medico-legală) au fost grave: la data examinării, M.V. prezenta leziuni traumatice sub formă de arsuri corporale gradul II - III, ce au cuprins 15% din suprafaţa corporală, iar leziunile au necesitat 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, din perspectiva stabilirii încadrării juridice a faptei, este nerelevantă concluzia actelor medico-legale în sensul că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie, din moment ce aceste constatări se raportează la consecinţele concrete, şi nu la cele ce se puteau produce în absenţa intervenţiei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi acordării de îngrijiri medicale victimei.

Producerea unor efecte de gravitate deosebită a fost stopată în primul rând, datorită faptului că deşi ora era înaintată, victima nu dormea; în al doilea rând, datorită intervenţiei rapide şi stingerii incendiului de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă; nu în ultimul rând, datorită faptului că victima a beneficiat de îngrijiri medicale (intervenţia Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc în data de 1 aprilie 2012 la ora 23.30, iar victima a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean în data de 2 aprilie 2012, ora 00.58).

Este incident şi elementul circumstanţial agravant prev. de art. 176 lit. a) din C. proc. pen.

Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere.

În condiţiile concrete stabilite în cauza de faţă, inculpaţii au acceptat producerea unor asemenea consecinţe, căci utilizarea unei substanţe inflamabile era de natură a crea suferinţe suplimentare victimei deoarece, în caz de incendiere, decesul nu survine instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferinţă prelungită, inutilă din perspectiva suprimării vieţii şi de intensitate deosebită, determinată de arsurile corporale, ceea ce se încadrează în noţiunea de "cruzimi".

Drept urmare, în acord cu instanţa de fond şi instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav şi nu se impune schimbarea încadrării juridice.

În ce-l priveşte pe inculpatul R.M.M., reţinerea infracţiunii de instigare la tentativă la omor deosebit de grav este determinată şi de incidenţa disp. art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în mod corect, instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică prin reţinerea dispoziţiilor mai sus menţionate deoarece, anterior, inculpatul R. "a mai săvârşit un omor", fiind condamnat definitiv la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 174, 176 lit. d) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Braşov, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie (fişa de cazier judiciar).

În consecinţă, faţă de toate argumentele expuse, se constată că nu sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 teza I şi pct. 17² C. proc. pen.

Deşi nu a fost susţinut de apărătorul ales al inculpatului R., constatând însă că se încadrează într-unul din cazurile de casare ce trebuie avute în vedere, din oficiu, respectiv cel prev. de art. 385⁹ pct. 3 teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va examina şi motivul de recurs invocat de către inculpat referitor la incompatibilitatea unuia dintre judecătorii ce au participat la soluţionarea apelului.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, cu ocazia soluţionării apelului, inculpatul R. a formulat o cerere de recuzare a domnului judecător M.L. şi a depus la dosar copia Rezoluţiei din 13 octombrie 2011 dată în Dosar nr. 701/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de domnul judecător cu privire la infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. şi art. 250 C. pen.

Cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din 14 iunie 2013.

În primul rând, Înalta Curte apreciază că formularea unei plângeri penale împotriva unui magistrat nu este suficientă pentru a contura o suspiciune rezonabilă cu privire la lipsa de imparţialitate a acestuia.

În al doilea rând, inculpatul a susţinut în motivele de recurs că a formulat o plângere penală împotriva magistratului pentru că a fost ameninţat de judecător în anul 2011.

Aşa cum reiese însă din conţinutul rezoluţiei dată în Dosar nr. 701/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, inculpatul a formulat plângere penală cu privire la activitatea magistratului ca judecător delegat la Penitenciarul Codlea, invocând faptul că i-a respins o cerere privind dreptul la plimbare şi că magistratul nu poate fi imparţial deoarece a funcţionat vreme îndelungată în respectivul penitenciar.

În atare condiţii, instanţa de recurs apreciază că nu s-a dovedit incidenţa vreunui caz de incompatibilitate a judecătorului investit cu soluţionarea căii de atac a apelului, aşa încât critica este nefondată, neexistând temei de admitere a recursului şi de trimitere a cauzei spre rejudecare.

Cât priveşte criticile referitoare la individualizarea pedepsei, trebuie amintit că prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat conţinutul art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. - care anterior dădea posibilitatea instanţei de recurs să cenzureze modul de apreciere a sancţiunii, fără ca în prezent un asemenea examen să mai fie permis.

Analizând cauza din oficiu din perspectiva acestui caz de casare - potrivit căruia hotărârile sunt supuse cenzurii instanţei de recurs în situaţia în care au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că hotărârile recurate sunt legale, pedepsele fiind aplicate în limitele corespunzătoare sancţiunii prevăzute de norma de incriminare şi, după caz, corespunzătoare tratamentului sancţionator prev. de art. 61 C. pen., în ce-l priveşte pe inculpatul R., dar şi prev. de art. 33 - 34 C. pen., în ce-i priveşte pe inculpaţii R. şi C.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate şi conform art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., va deduce prevenţia pentru inculpaţii R. şi C.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi C.D.Ş. şi R.M.M. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Potrivit aceloraşi dispoziţii, îl va obliga pe recurentul inculpat I.D.Ş. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.D.Ş., R.M.M. şi I.D.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 69/AP din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat C.D.Ş. prevenţia de la 22 mai 2012 la 13 ianuarie 2014 şi pentru recurentul inculpat R.M.M. prevenţia de la 23 mai 2012 la 13 ianuarie 2014.

Obligă recurenţii inculpaţi C.D.Ş. şi R.M.M. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat I.D.Ş. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 818/2014. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250...		ICCJ. Decizia nr. 854/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 796/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 818/2014. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 854/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 858/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 892/2014. Penal