ICCJ. Decizia nr. 796/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 796/2014

Dosar nr. 14860/86/2012

Şedinţa publică din 5 martie 2014

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 71 din 01 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia penală, în Dosar nr. 14860/86/2012, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul C.G., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reţinerii şi a disp. art. 73 lit. a), respectiv art. 73 lit. b) C. pen.

În consecinţă, inculpatul C.G. (fiul lui D. şi Z., născut în comuna Capu Câmpului, judeţ Suceava, cu acelaşi domiciliu, cetăţenie română, necăsătorit, pregătire 11 clase, fără ocupaţie, căsătorit, fără antecedente penale), a fost condamnat la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) raportat la art. 76 lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul disp. art. 81 alin. (2) C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, calculat potrivit disp. art. 82 C. pen.

În temeiul disp. art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În temeiul disp. art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

S-a admis acţiunea civilă introdusă de partea civilă - Spitalul Judeţean de Urgenţă "S.I.N" Suceava şi a fost obligat inculpatul C.G. la plata sumei de 3342,01 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.N.A. şi a fost obligat inculpatul C.G. la plata către aceasta a sumei de 14.000 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

În temeiul disp. art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.G. la plata către partea civilă M.N.A. a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de aceasta.

În temeiul disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.G. la plata sumei de 2053,45 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în seara zilei de 04 noiembrie 2012, cu aproximaţie la orele 20:00, victima M.M., aflată într-o vădită stare de ebrietate, s-a deplasat la magazinul mixt aparţinând "L.P." din comuna Capu Câmpului, pentru a socializa şi a consuma din nou băuturi alcoolice. Victima nu a intrat în interiorul magazinului, ci a preferat să stea în faţa acestuia, pe treptele de la uşa de intrare. Aceasta vocifera şi striga către persoanele aflate în faţa magazinului să i se facă cinste cu băutură.

Din motive necunoscute, atât martorilor prezenţi cât şi anchetatorilor, M.M. s-a repezit pur şi simplu la consăteanul său P.V. şi fără a-i adresa vreun cuvânt, l-a apucat cu ambele mâini de gât, strângându-l cu putere. Ulterior, l-a văzut pe inculpatul C.G. care stătea de vorbă cu numitul B.C., i s-a adresat acestuia "Ce mult mai vorbeşti tu!", iar mai apoi l-a lovit pe inculpat, uşor, cu palma dreaptă peste faţă. În momentele imediat următoare, iritat de gestul lui M.M., inculpatul a reacţionat violent şi i-a aplicat o lovitură victimei, cu podul palmei, la nivelul feţei, iar ca urmare a loviturii primite, victima a fost proiectată peste treptele confecţionate din beton din faţa magazinului respectiv. S-a precizat faptul că atât victima, cât şi autorul sunt persoane de statură înaltă şi au o constituţie robustă, astfel că lovitura aplicată victimei a fost una puternică, iar impactul cu acele trepte confecţionate din beton a fost unul deosebit de puternic, victima şi-a pierdut conştienţa, suferind un traumatism cranio-cerebral.

Realizând gravitatea celor petrecute, inculpatul a sărit în ajutorul lui M.M., i-a acordat un prim ajutor şi ajutat fiind de martorii B.C. şi O.V., l-a ridicat de pe trepte şi l-a aşezat pe o bancă confecţionată din lemn, situată în faţa magazinului. Ulterior, s-a deplasat la locuinţa lui M.L., relatând acesteia că fiul ei este beat şi este în faţa magazinului "L.P.". Împreună cu mama victimei, inculpatul a revenit în faţa magazinului, găsind victima în poziţia şezut, pe o stivă de bolţari, situată în imediata apropiere a băncii, unde iniţial fuse lăsat. În cele din urmă, victima a fost transportată la locuinţa lui B.V., iar de aici în jurul orelor 06:00, în stare gravă, la Spitalul din oraşul Gura Humorului.

Examinată la data de 5 noiembrie 2012 din punct de vedere medico-legal, victima a prezentat un traumatism cranio-cerebral soldat cu fractură occipitală, dilacerare cerebrală frontală şi temporală, hematom subdural fronto-temporo-parietal stâng operat, stare de comă cerebrală, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 90 de zile de îngrijiri medicale. Starea victimei s-a agravat astfel că, la data de 10 noiembrie 2012, a încetat din viaţă în secţia ATI a Spitalului Judeţean Suceava.

Conform raportului medico-legal de necropsie din 06 decembrie 2012, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă contuziei cerebrale şi hematomului subdural produse printr-un traumatism cranio-cerebral. Traumatismul s-a putut produce prin lovire de corpuri dure cu impact occipital stânga, prin cădere simplă sau prin lovire activă urmată de cădere.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat faptul că era prieten cu victima, nu a avut niciun conflict cu aceasta, iar la data de 04 noiembrie 2012, din instinct, a lovit-o cu podul palmei drepte peste faţă, urmare a loviturii aceasta s-a dezechilibrat şi s-a lovit cu capul de gresie. Inculpatul a mai precizat că victima se afla în stare avansată de ebrietate şi nu îşi explică de ce l-a lovit cu palma peste faţă.

Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, Tribunalul a constatat că, în drept, fapta inculpatului C.G., constând în aceea că, în seara zilei de 04 noiembrie 2012, cu aproximaţie la orele 20:00, pe fondul unui conflict spontan, a exercitat acte de violenţă asupra victimei M.M. din comuna Capu Câmpului, judeţul Suceava, aplicându-i o lovitură puternică cu podul palmei la nivelul feţei, proiectând victima pe trepte confecţionate din beton, aceasta lovindu-se puternic în zona occipitală, suferind leziuni grave pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale, iar ulterior a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "lovire sau vătămare cauzatoare de moarte", prev. de art. 183 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată, Tribunalul a aplicat dispoziţiile art. 183 C. pen. De asemenea, au fost avute în vedere în continuare şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise, împrejurările şi modalitatea în care a fost săvârşită, descrisă detaliat mai sus şi urmarea produsă, respectiv decesul victimei, precum şi persoana inculpatului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel parchetul, partea civilă M.N.A. şi inculpatul C.G.

Prin Decizia penală nr. 136 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, de partea civilă M.N.A. şi de inculpatul C.G. împotriva Sentinţei penale nr. 71 din data de 01 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 14860/86/2012.

A fost desfiinţată în totalitate sentinţa atacată şi în rejudecare:

Inculpatul C.G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183, cu aplic. art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în cond. art. 86² C. pen.

În temeiul art. 86³ C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii stabilite de instanţa de fond pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen. rap. la art. 83 şi urm. C. pen.

A fost admisă în parte acţiunea civilă introdusă de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă S.I.N. Suceava şi a fost obligat inculpatul C.G. la plata sumei de 2339,4 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare victimă.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.N.A. şi a fost obligat inculpatul C.G. la plata către aceasta a sumei de 9.800 RON, cu titlu de daune materiale, şi a sumei de 10.500 RON, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul C.G. a fost obligat la plata către partea civilă M.N.A. a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din primă instanţă reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul C.G. a fost obligat la plata sumei de 2053,45 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din primă instanţă, în care s-a inclus onorariu avocat oficiu inculpat.

Cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

În temeiul art. 193 C. proc. pen., obligă inculpatul să plătească părţii civile M.N.A. suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Cu privire la modul de derulare al incidentului, inculpatul a susţinut că urmare a loviturii primite a venit cu capul de un stâlp şi motivat de faptul că victima intenţiona să îl lovească din nou, l-a lovit cu palma peste faţă, însă nu cu putere.

Această variantă nu este însă susţinută de probatoriul administrat în cauză. Martorii oculari, şi a căror depoziţii au fost analizate pe larg de prima instanţă, au arătat că victima l-a lovit pe inculpat, iar acesta din urmă a ripostat lovind-o cu palma sau pumnul peste faţă.

Ca urmare a loviturii primite, şi care în opinia martorului B.C.C. a fost una puternică, victima s-a dezechilibrat, căzând cu capul de treptele de beton.

Aşa cum rezultă din actele medicale existente la dosarul cauzei, victima a prezentat un traumatism cranio-cerebral soldat cu fractură occipitală, dilacerare cerebrală frontală şi temporală, hematom subdural fronto-temporo-parietal stâng operat, stare de comă cerebrală, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 90 de zile de îngrijiri medicale. Starea victimei s-a agravat astfel că, la data de 10 noiembrie 2012, a încetat din viaţă în secţia ATI a Spitalului Judeţean Suceava.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, curtea a constatat că fapta reţinută în sarcina inculpatului există, a fost săvârşită cu intenţie depăşită, element subiectiv specific infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.

S-a arătat că nu poate fi primită cererea de achitare formulată de către inculpatul, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. e) C. pen. coroborat cu art. 44 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., întrucât de esenţa legitimei apărări este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obştesc şi care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile ameninţate.

Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acţiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat şi injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obştesc şi să le pună în pericol grav.

De asemenea, şi fapta săvârşită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului şi să fie proporţională cu gravitatea atacului.

Ori, în cauză, s-a constatat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac şi nici cele referitoare la apărare.

Astfel, după cum rezultă din situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpatul a lovit victima, nu exista un atac actual sau iminent din partea acesteia asupra sa, iar între cele două acţiuni s-a scurs un interval de timp.

În momentele în care inculpatul a aplicat lovitura asupra victimei, atacul nu era în curs de executare şi nici pe punctul de a se declanşa. Împrejurarea că atacul nu era imediat rezultă şi din desfăşurarea acţiunilor, astfel cum a fost relatată constant şi de către martori.

În aceste condiţii, susţinerea inculpatului că apărarea sa a fost necesară pentru înlăturarea atacului, care, de altfel, la momentul exercitării violenţelor, după cum s-a menţionat, nu exista, nu este fondată.

Acţiunea vătămătoare a inculpatului a fost plasată în timp în afara intervalului în care atacul putea fi iminent şi a momentului în care acesta putea fi consumat, astfel că cerinţa necesităţii nu a fost îndeplinită, întrucât actul pe care l-a invocat nu era nici iminent şi nici nu mai era actual.

Mai mult decât atât, în cauză s-a apreciat că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie a apărării referitoare la proporţionalitatea acesteia cu gravitatea atacului.

Astfel, fapta săvârşită de inculpat nu a corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul a lovit victima după ce victima finalizase acţiunea de lovire, având posibilităţi minime de ripostă.

Rezultă, din considerentele expuse, că inculpatul nu a acţionat în legitimă apărare atunci când a săvârşit fapta prevăzută de legea penală, întrucât nu a recurs la violenţe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimei.

În aprecierea inexistenţei legitimei apărări nu trebuie omisă nici împrejurarea că victima era în stare de ebrietate, iar inculpatul ştia despre această situaţie pentru că o constatase direct, şi în consecinţă avea reacţiile încetinite.

În consecinţă, aplicarea de către inculpat a unei lovituri cu palma victimei, lovitură ce a condus la decesul acesteia, nu se circumscrie cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei statuat de art. 44 alin. (3) C. pen.

S-a mai arătat că nu poate fi reţinut nici excesul scuzabil, prev. de art. 73 lit. a) C. pen., inculpatul neavând cum să depăşească limitele legitimei apărări, legitimă apărare care, după cum s-a menţionat mai sus, nu există în cauză.

Din situaţia de fapt mai sus prezentată, rezultă că inculpatul a acţionat cu intenţia de a aplica o corecţie victimei care fără niciun motiv l-a lovit. Or, curtea a apreciat că această atitudine a victimei, şi care a avut rol declanşator în producerea evenimentului, poate fi privită ca un act provocator în sensul cerut de disp. art. 73 C. pen., fiind de natură a declanşa inculpatului o stare de indignare.o tulburare sub imperiul căreia a comis fapta.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că reeducarea acestuia se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante judiciare.

Faţă de toate împrejurările comiterii faptei şi de persoana inculpatului, curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanţă este în măsură să asigure reeducarea sa şi prevenirea săvârşirii, în viitor, de noi acte circumscrise ilicitului penal, nejustificându-se o redozare a acesteia, chiar în condiţiile reţineri disp. art. 73 lit. b) C. pen.

Privitor la modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, natura infracţiunii săvârşite, dar şi necesitatea acordării posibilităţii de a plăti despăgubirile acordate părţii civile, curtea a apreciat că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, urmând să dispună însă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86¹ C. pen.

Relativ la latura civilă a cauzei, curtea a reţinut că partea civilă M.N.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 17.500 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, urmare a suferinţelor pricinuite de decesul soţului său M.M.

Având în vedere probele administrate pe latură civilă, manifestarea de voinţă a inculpatului, gradul de culpă a victimei în declanşarea conflictului şi apreciat de instanţa de apel ca fiind de 30%, cuantumul daunelor materiale a fost corect stabilit de prima instanţă. S-a apreciat a fi redus proporţional cu gradul de culpă al victimei, astfel încât inculpatul urmează a fi obligat la plata către partea civilă a sumei de 9.800 RON, cu titlu de daune materiale. Cu privire la suma de 4000 RON, reprezentând cheltuieli ce vor fi suportate la praznicul de 1 an, în mod just acestea nu au fost acordate, fiind vorba de un prejudiciu viitor, incert. S-a arătat că partea civilă are posibilitatea, potrivit disp. art. 20 alin. (3) C. proc. pen., promovării unei acţiuni pentru orice prejudiciu născut sau descoperit după pronunţarea unei hotărâri de primă instanţă.

Cât priveşte daunele morale, s-a apreciat că urmare a comiterii faptei de către inculpat, partea civilă a suferit un prejudiciu moral, date fiind relaţiile de afecţiune existente între victimă şi aceasta. În raport cu datele şi elementele specifice cazului din speţă, susţinute de probele administrate în cauză, curtea a apreciat că suma de 15.000 RON ar acoperi acest prejudiciu.

Împotriva acestei decizii partea civilă M.N.A. şi inculpatul C.G. au declarat, în termen legal, recursurile de faţă.

Inculpatul C.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., a solicitat:

- în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 C. pen.;

- în subsidiar, prin reevaluarea circumstanţelor atenuante deja reţinute, să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Partea civilă M.N.A. a solicitat, potrivit motivelor scrise de recurs (depuse prin fax la 4 martie 2014):

- în latură penală, majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi executarea acestei într-un loc de deţinere;

- în latură civilă, majorarea cuantumului daunelor materiale şi morale.

Examinând recursurile declarate de partea civilă M.N.A. şi de inculpatul C.G.D. în raport cu motivele de casare invocate şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, la 25 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursurile declarate de inculpat şi de parte civilă au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 7 noiembrie 2013, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursurilor de faţă.

Cu privire la recursul părţii civile M.N.A.;

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) din acelaşi cod.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Verificându-se îndeplinirea acestor cerinţe, se observă însă că partea civilă şi-a motivat recursul (fără a indica un motiv de casare) şi l-a trimis prin fax la 4 martie 2014 orele 20.22, cu o zi înaintea termenului de judecată de faţă, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate în recursul părţii civile, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la recursului inculpatului C.G.;

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17 art. 385 alin. (1) C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, doar la chestiuni de drept.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen.

În acest sens, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost şi cel reglementat anterior de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile formulate de inculpat care se subsumau acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, recursul limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăseşte greşita încadrare juridică a faptei, invocată de inculpat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. era unul dintre cele care permiteau, în mod excepţional examinare situaţiei de fapt de către instanţa de recurs.

Această verificare nu mai este permisă de legea în vigoare, cât timp art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor recurate. Astfel, criticile recurentului inculpat privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. exceda cazurilor de casare prevăzute de actualul art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Totodată, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, prin reevaluarea circumstanţelor atenuante, în sensul reducerii cuantumului acesteia, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17²C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

Examinând, din oficiu, recursul declarat de inculpat şi în raport cu prevederile art. 5 C. pen./2014, privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată şi apreciază după cum se arată în continuare:

- art. 183 C. pen./1969 prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani, în timp ce art. 195 C. pen./2014 prevede pedeapsa închisorii de la 6 la 12 ani;

- în speţă, împrejurarea că maximul special prevăzut de art. 195 C. pen./2014 - 12 ani închisoare - este sensibil mai mic decât cel prevăzut de art. 183 C. pen./1969 - 15 ani închisoare - deşi ar putea induce ideea că legea penală nouă este mai favorabilă, este lipsită de relevanţă câtă vreme, ca efect al aplicării art. 76 alin. (2) C. pen./1969, pedeapsa stabilită inculpatului a fost coborâtă sub minimul special (de la 5 la 3 ani închisoare), cu aplicarea art. 86¹ C. pen. în apelul Parchetului;

- dacă s-ar proceda la schimbarea încadrării juridice, din art. 183 C. pen./1969, în art. 195 C. pen./2014, s-ar crea inculpatului, în propria cale de atac, o situaţie mai grea (contrar prohibiţiei exprimate în principiul non reformatio in pejus) sub următoarele aspecte:

- înlăturarea inevitabilă a circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen./1969 neavând corespondent în art. 75 C. pen./2014;

- circumstanţa atenuantă a provocării (art. 73 lit. b) C. pen./1969 - art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen./2014), definitiv câştigată cauzei nu ar mai putea avea ca efect coborârea pedepsei sub minimul special (6 ani închisoare, potrivit art. 195 C. pen./2014 în loc de 5 ani închisoare, potrivit art. 183 C. pen./1969), art. 76 alin. (2) C. pen./1969 fiind înlocuit cu art. 76 alin. (1) C. pen./2014, text de lege ale cărui prevederi sunt evident defavorabile inculpatului din moment ce ar conduce inevitabila aplicarea unei pedepse de minimum 4 ani închisoare (în loc de 3 ani închisoare);

- în acest cuantum (ce ar reprezenta minimul legalmente posibil, după cum deja s-a arătat), pedeapsa ar urma să fie efectiv executată într-un loc de deţinere, aplicarea art. 91 alin. (1) C. pen./2014 (privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) fiind exclusă;

- evitarea încălcării principiului non reformatio in pejus nu ar fi posibilă decât prin "combinarea" art 195 C. pen./2014 cu art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen./1969, adică prin crearea unei lex tertia, ceea ce, în mod evident, este inadmisibil.

Faţă de cele arătate, legea penală veche C. pen./1969 se învederează a fi mai favorabilă inculpatului.

Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de partea civilă M.N.A. şi de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 136 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, vor fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte vătămată va fi obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă M.N.A. şi de inculpatul C.G.

Împotriva Deciziei penale nr. 136 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 751/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 818/2014. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250... →

ICCJ. Decizia nr. 796/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 796/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs