ICCJ. Decizia nr. 854/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 854/2014
Dosar nr. 3064/3/2007
Şedinţa publică din 07 martie 2014
Asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 327 din 23.04.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu, astfel:
- pentru inculpatul S.I.N. din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- pentru inculpatul U.R.S. din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- pentru inculpatul T.Ş.M. din infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000;
- pentru inculpatul R.V. din infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- pentru inculpatul D.C. din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii:
- S.I.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- S.V.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- V.O.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- S.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.;
- M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 13 alin. (3) rap. la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.Ş.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 13 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului R.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.V., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1183 din 10 septembrie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin decizia penală nr. 299 din 20 aprilie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, pedeapsă pe care o dă spre executare alăturat de pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa indivizibilă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa indivizibilă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 395 din 23 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2573 din 18 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi dă acestuia spre executare pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 21 iulie 2003 la 21 februarie 2007.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul T.Ş.M., la pedeapsa de 4 ani şi 11 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 lit. a) - 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 395 din 23 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2573 din 18 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi dă acestuia spre executare pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 11 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 21 iulie 2003 la 05 iulie 2006.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.C., fiul la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada prevenţiei de la data de 26 aprilie 2004 la 03 februarie 2007.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D.C., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C.pen, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada prevenţiei de la data de 26 aprilie 2004 la 03 februarie 2007.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul U.R.S., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat graţierea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 783 din 01 aprilie 2002 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 27 mai 2002 prin decizia nr. 252 din 07 mai 2002 a Tribunalului Brăila.
S-a dispus executarea pedepsei, alături de pedeapsa aplicată în cauză, restul rămas neexecutat de 481 de zile din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 783 din 01 aprilie 2002 a Judecătoriei Brăila.
Inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani şi 481 de zile de închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada prevenţiei de la data de 02 octombrie 2009 la 11 decembrie 2009.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul G.F., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 123 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în pedepsele componente:
- pedeapsa de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003;
- pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.;
- pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 lit. a) - 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus menţionate, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa aplicată în cauză şi dă inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 150 din 29 aprilie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi dispune emiterea unor noi forme de executare.
S-a constatat că faţă de inculpat s-a emis mandatul de arestare preventivă în lipsă din 20 august 2004.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpatul T.M.Ş. suma de 2.200 dolari S.U.A. echivalent în RON la cursul de schimb al B.N.R. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul R.V. suma de 2.200 dolari S.U.A. echivalent în RON la cursul de schimb al B.N.R. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 192 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii R.V. şi T.Ş.M. la plata sumei de 10.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
în baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii D.C. şi U.R.S. la plata sumei de 7.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpaţii M.D.C. şi G.F. la plata sumei de 5.000 RON fiecare cu acelaşi titlu.
În fapt, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
1. Cu privire la inculpaţii R.V., T.Ş.M., M.D.C. şi D.C., apreciaţi ca făcând parte dintr-o grupare infracţională din Râmnicu Vâlcea, şi inculpaţii U.R.S., M.I., G.F. şi L.I.:
S-a reţinut că, în luna mai 2003, inculpatul T.Ş.M. a intrat în legătură cu inculpatul S.I.N., aflat în Olanda, acceptând ca în schimbul unui autoturism marca C. să primească 2.000 comprimate de ecstasy. S-a mai arătat că în această tranzacţie au fost implicaţi şi inculpatul V.O.M., care a preluat autoturismul, şi inculpatul S.F., care ar fi transportat drogurile la Râmnicu Vâlcea, plasându-le într-un coş de gunoi de lângă gară, şi l-ar fi îndrumat pe inculpatul T.Ş.M. înspre locul unde acestea erau depozitate.
Inculpatul T.Ş.M. ar fi încercat apoi să comercializeze cele 2.000 de comprimate ecstasy prin intermediul inculpatului M.D.C., care le-ar fi preluat şi dus la Bucureşti unde a avut o întâlnire cu inculpaţii G.F. şi L.I., la localul M.D. din cartierul Ferentari, aceştia urmând a cumpăra cantitatea de droguri contra sumei de 4.000 euro.
Parchetul a reţinut că inculpaţii G.F. şi L.I. au preluat drogurile, fără însă a plăti suma solicitată, invocând o datorie de 1.500 dolari S.U.A. pe care ar fi avut-o inculpatul M.D.C. faţă de G.F. S-a precizat că pentru recuperarea drogurilor a intervenit şi inculpatul R.V., care s-a deplasat cu inculpatul T.Ş.M. în Bucureşti, în cartierul Ferentari, unde a avut loc o nouă întâlnire cu inculpaţii G.F. şi L.I., care au restituit pachetul conţinând cele 2.000 de pastile de ecstasy în schimbul achitării datoriei de 1.500 dolari S.U.A. a inculpatului M.D.C. şi a unei dobânzi de 1.000 dolari S.U.A.
Totodată, Parchetul a reţinut că după recuperarea celor 2.000 de comprimate, inculpaţii T.Ş.M. şi R.V. au convenit ca cel dintâi să îl contacteze din nou pe inculpatul S.I.N. şi să îi propună transmiterea a 20.000-30.000 de comprimate de ecstasy cu înţelegerea ca banii să fie plătiţi după valorificarea acestora în România. În urma discuţiilor care au avut loc, la un moment dat, inculpatul S.I.N., aflat în Olanda, l-ar fi contactat telefonic pe inculpatul T.Ş.M. şi i-ar fi adus la cunoştinţă faptul că drogurile au fost depozitate la piciorul podului de la ieşirea din oraşul Râmnicu Vâlcea înspre Sibiu, pentru ridicarea acestora fiind trimis inculpatul D.C.
După ridicarea acestui pachet ce conţinea aproximativ 6.000 de comprimate ecstasy, inculpatul T.Ş.M. s-ar fi aflat în posesia unei cantităţi de aproximativ 8.000 comprimate, o parte din acestea fiind vândute în baza tranzacţiilor intermediate de inculpatul R.V., cei care realizau efectiv tranzacţiile sau transportau drogurile fiind inculpaţii T.Ş.M. şi D.C.
S-a arătat, astfel, că aproximativ 75 de comprimate au fost vândute, în modalitatea arătată, în două rânduri numitului A.K. din Piteşti, acesta fiind depistat la data de 20 iunie 2003 în posesia a 50 astfel de comprimate; alte câteva sute de comprimate fiind vândute în mai multe ocazii, în cursul lunii iunie 2003, inculpatului U.R.S., din Brăila.
S-a mai reţinut că restul de aproximativ 7.000 de pastile au fost vândute de R.V. şi T.Ş.M. inculpatului M.I., în acest scop inculpatul D.C. fiind trimis de primii doi la Braşov. Potrivit celor arătate în rechizitoriu, preţul stabilit de 1,5-3 dolari S.U.A./comprimat nu a mai fost achitat întrucât, la data de 20 iulie 2003, R.V. şi T.Ş.M. au fost arestaţi preventiv în Dosarul nr. 163/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.I. s-a mai arătat că acesta ar fi fost implicat, împreună cu inculpaţii R.V. şi D.C., în alte tranzacţii cu droguri de mare risc - cocaină şi ecstasy.
În sarcina inculpaţilor T.Ş.M. şi R.V. s-a reţinut şi faptul că în cursul anului 2003 au deţinut în vederea consumului propriu droguri - ecstasy, iar în cazul inculpatului R.V. şi cocaină pe care ar fi şi oferit-o spre consum altor persoane.
2. Cu privire la inculpaţii S.I.N., S.V.A., V.O.M. şi S.F., apreciaţi ca făcând parte dintr-o grupare ce acţiona în zona Turda-Cluj, s-a reţinut implicarea în următoarele activităţi desfăşurate în cursul anului 2003:
- transportul a 10.000 comprimate ecstasy de către inculpaţii V.O.M. şi S.F. în vara anului 2003 de la Bucureşti la Cluj-Napoca unde ar fi fost predate inculpatului S.V.A.;
- implicarea inculpaţilor S.I.N., V.O.M. şi S.F. în traficarea celor 8.000 de comprimate ecstasy care ar fi ajuns în posesia inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M., în varianta prezentată mai sus;
- vânzarea a 400 comprimate ecstasy de către inculpaţii S.V.A. şi V.O.M. martorului S.V.M. în cursul lunii mai 2003;
- vânzarea a 1.000 comprimate ecstasy de către inculpatul S.I.N., aflat la acel moment în Olanda sau Germania, martorului S.V.M. în vara anului 2003, tranzacţie despre care s-a susţinut că a avut loc în comuna M. S-a mai arătat că la data de 30 octombrie 2003, în urma unui flagrant, martorul S.V.M. ar fi fost descoperit având asupra sa 16 comprimate din lotul de 1.000 pastile primite în vara anului 2003;
- vânzarea în perioada mai - septembrie 2003 de către inculpatul S.F. a mai multor comprimate de ecstasy martorului M.D.;
- vânzarea în cursul anului 2003 a unor cantităţi de ecstasy martorului M.A. de către inculpaţii S.I.N. şi V.O.M.
Situaţia de fapt reţinută mai sus s-a bazat pe declaraţiile inculpaţilor T.Ş.M., R.V. şi D.C., care au recunoscut în cursul urmăririi penale săvârşirea infracţiunilor, reţinute în sarcina lor, declaraţiile inculpaţilor L.I., V.O.M., S.F. şi M.D.C., care au negat săvârşirea infracţiunilor, audierea celorlalţi inculpaţi nefiind posibilă în cursul urmăririi penale.
Au fost avute în vedere şi înscrisurile din Dosarele nr. 163/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, nr. 131/P/2003 şi nr. 100/P/2003 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi nr. 949/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, declaraţiile martorului cu identitate atribuită V.G., declaraţiile numiţilor M.D., S.P.M., S.V.M. şi M.A., documente referitoare la activitatea infracţională a unor martori, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, planşe fotografice, alte documente.
Dosarul a fost iniţial înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 5729/2004 la data de 18 octombrie 2004.
În cursul cercetării judecătoreşti, s-a procedat la audierea inculpaţilor L.I., V.O.M., T.Ş.M., D.C., R.V., M.D.C., S.F., a martorilor M.D., P.S., C.M., S.V.M., şi M.A.
Totodată, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri pentru inculpaţi.
Prin sentinţa penală nr. 530 din 02 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată astfel:
- inculpatul R.V. - la pedeapsa rezultantă de 16 ani şi 6 luni închisoare, cu aplic. art. 71-64 C. pen., în urma şi a revocării în baza art. 83 C. pen. a liberării condiţionate din executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1183/1999 a Judecătoriei Vâlcea;
- inculpatul T.Ş.M. - la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, cu aplic. art. 71-64 C.pen;
- inculpatul L.I. - la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu aplic. art. 71-64 C. pen.;
- inculpatul V.O.M. - la pedeapsa de 10 ani închisoare cu aplic. art. 71-64 C. pen.;
- inculpatul S.F. - la pedeapsa de 13 ani închisoare cu aplic. art. 71-64 C. pen.;
- inculpatul M.D.C. - la pedeapsa de 7 ani închisoare cu aplic. art. 71-64 C. pen., dispunându-se şi menţinerea stării de arest preventiv şi deducerea arestului de la 26 aprilie 2004 la zi;
- inculpatul D.C. - la pedeapsa de 6 ani închisoare cu aplic. art. 71-64 C. pen., dispunându-se şi menţinerea stării de arest preventiv şi deducerea arestului de la 26 aprilie 2004 la zi;
- inculpatul S.V.A. - la pedeapsa de 9 ani închisoare, cu aplic. art. 71-64 C. pen.;
- inculpatul S.I.N. - la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare, cu aplic. art. 71-64 C. pen., în urma revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1243/2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti;
- inculpatul M.I. - la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplic. art. 71-64 C. pen.;
- inculpatul G.F. - la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu aplic. art. 71-64 C. pen.;
- inculpatul U.R.S. - la pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare, cu aplic. art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a interzis tuturor inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepselor principale şi s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinţei penale menţionate, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, invocând: aplicarea unor pedepse nelegale în cazul inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M., în condiţiile în care se reţinuse incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000; greşita revocare în baza art. 83 C. pen. a beneficiului liberării condiţionate în cazul inculpatului R.V.; reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante în cazul inculpaţilor L.I., M.D.C., S.V.A., M.I.; individualizarea greşită a pedepsei, în cazul inculpatului G.F., omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra revocării beneficiului liberării condiţionate în cazul inculpatului U.R.S.; greşita interzicere ca pedeapsă accesorie a tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.; greşita obligare a inculpaţilor la plata aceloraşi sume cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
De asemenea, au declarat apel inculpaţii D.C., M.D.C., R.V., T.Ş.M., L.I., V.O.M., S.F., S.V.A. şi S.I.N., aceştia invocând, în esenţă, următoarele: neaudierea martorilor indicaţi în rechizitoriu, neindicarea motivelor care au stat la baza pronunţării hotărârii de condamnare, stabilirea unei situaţii de fapt greşite, încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor, având în vedere că s-a procedat la audierea unor martori în condiţii de lipsă de procedură şi în absenţa apărătorilor unor inculpaţi, audierea inculpaţilor în condiţiile în care la termenul din 18 octombrie 2005 inculpatul T.Ş.M. era lipsit de apărare, omisiunea instanţei de a dispune efectuarea unei expertize fonocriminalistice cu privire la înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale, aplicarea unor pedepse nelegale, lipsa de publicitate a şedinţei de judecată din data de 11 aprilie 2006, ce a avut loc într-o sală cu dimensiuni reduse.
Prin decizia penală nr. 824 din 07 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii D.C., M.D.C., R.V., T.Ş.M., L.I., V.O.M., S.F., S.V.A. şi S.I.N., dispunându-se casarea sentinţei penale nr. 530 din 02 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanţă, cu menţinerea stării de arest a inculpaţilor M.D.C. şi D.C.
Instanţa de apel a constatat faptul că la termenul din data de 18 octombrie 2005 s-a procedat la audierea inculpatului T.Ş.M. în lipsa avocatului ales şi fără a rezulta că i-ar fi fost asigurată apărarea, ceea ce a produs o vătămare gravă care s-a apreciat că nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea sentinţei penale.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, nr. 3064/3/2007.
Analizând actele şi lucrările dosarului, cu referire la situaţia de fapt, Tribunalul a apreciat ca fiind dovedite, în parte, acuzaţiile aduse de Parchet inculpaţilor T.Ş.M., R.V., D.C., U.R.S., M.D.C. şi G.F.
Astfel, probele administrate în cauză au dovedit faptul că în perioada mai-iunie 2003, inculpaţii R.V. şi T.Ş.M. s-au aflat în posesia unor importante cantităţi de pastile de ecstasy, pastile ce au fost comercializate de aceştia prin intermediul inculpatului D.C. către inculpatul U.R.S., către numitul K.A., dar şi către alte persoane rămase neidentificate. De asemenea, inculpaţii R.V. şi T.Ş.M. au fost implicaţi şi într-o tranzacţie vizând o cantitate de 2.000 de pastile de ecstasy ce a fost predată de inculpatul M.D.C. inculpatului G.F.
Situaţia celor 2.000 de pastile ecstasy tranzacţionate către inculpatul G.F.
În cursul lunii mai 2003, inculpatul T.Ş.M. a încercat să comercializeze prin intermediul inculpatului M.D.C. o cantitate de 2.000 pastile ecstasy în schimbul sumei de 4.000 dolari S.U.A., profitând de cunoştinţele acestuia din Bucureşti.
Astfel, la data de 21 mai 2003, inculpatul T.Ş.M. i-a încredinţat inculpatului M.D.C. un pachet conţinând cele 2.000 de pastile, acesta întâlnindu-se în Bucureşti, în zona Ferentari, la un restaurant M.D., cu inculpatul G.F. Deşi potrivit înţelegerii, inculpatul G.F. ar fi trebuit să plătească suma de 4.000-4.500 dolari S.U.A., acesta, după ce a preluat pastilele, pe care la rândul său urma să le vândă altei persoane, a încercat iniţial să-l amâne pe inculpatul M.D.C., comunicându-i că persoana cu care s-a întâlnit nu dorea să cumpere o cantitate atât de mare sau că se află „la discuţii cu altcineva”, iar ulterior nu a mai răspuns la telefon.
În acest context, inculpatul M.D.C., suspectând faptul că pastilele au fost reţinute de G.F. în contul unei datorii a sale de 1.500 dolari S.U.A., l-a anunţat pe inculpatul T.Ş.M., care, la rândul său, i-a comunicat cele întâmplate inculpatului R.V., acesta implicându-se în recuperarea pastilelor.
Urmare a intervenţiei inculpatului R.V., s-a stabilit o întâlnire cu inculpatul G.F., la aceasta participând şi inculpaţii T.Ş.M. şi L.I. întâlnirea a avut loc în cartierul Ferentari, în apropierea unui imobil aparţinând numitului I.B., inculpatul R.V. recuperând pachetul cu cele 2.000 de pastile în schimbul obligaţiei de a plăti datoria inculpatului M.D.C. şi dobânda aferentă.
Situaţia de fapt descrisă mai sus rezultă din coroborarea declaraţiilor tuturor inculpaţilor implicaţi, mai puţin a inculpatului G.F. care nu a putut fi audiat în ciuda numeroaselor demersuri efectuate, singurele aspecte ce diferă între declaraţii fiind tipul de pastile ce au făcut obiectul tranzacţiei şi gradul de implicare al inculpatului L.I.
În ceea ce priveşte natura pastilelor ce au făcut obiectul acestei tranzacţii, Tribunalul remarcă faptul că în declaraţiile date în cursul urmăririi penale inculpaţii T.Ş.M. şi R.V. au menţionat constant faptul că aceasta avea ca obiect pastile de ecstasy. Cei doi inculpaţi au păstrat aceeaşi poziţie şi cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată în primul ciclu procesual, cu menţiunea că declaraţia inculpatului T.Ş.M., având în vedere faptul că a fost luată fără asigurarea asistenţei juridice obligatorii, nu va fi considerată un mijloc de probă împotriva acestuia.
Inculpatul M.D.C. a avut o poziţie oscilantă în ceea ce priveşte tranzacţia efectuată, susţinând la data de 26 aprilie 2004 că nu a transportat nici un colet pentru inculpaţii T. şi R., la data de 25 mai 2004 că a fost implicat în vânzarea unor bunuri, dar că refuză să spună ce fel de bunuri erau, menţionând însă că nu erau droguri, iar la data de 08 iunie 2004 a arătat că Pachetul pe care urma să îl vândă inculpatului G.F. conţinea bunuri interzise la deţinere, a căror identitate nu a dorit să o precizeze, arătând că i-ar putea atrage răspunderea penală. În declaraţia dată în Dosarul nr. 5729/2004, inculpatul M.D.C. a precizat pentru prima dată natura bunurilor pe care trebuia să le vândă, arătând că el ştia că urma să vândă pastile de Viagra contrafăcute, menţinând aceeaşi poziţie şi în prezentul dosar, în care varianta comercializării acestui tip de pastile a fost îmbrăţişată de toţi inculpaţii.
Natura reală a pastilelor puse în circulaţie rezultă însă cu claritate din declaraţiile anterior citate ale inculpaţilor T.Ş.M. şi R.V., dar şi din discuţiile purtate de inculpatul R. referitor la acestea. Astfel, vorbind despre pastilele ce fuseseră luate de inculpatul G.F., inculpatul R.V. arată că acestea erau „cauciucuri d-alea, ştii, d-alea de zbori, d-alea, mărunţele, algocalmine de dureri de cap”, termenii de „cauciucuri” şi „algocalmine” fiind explicaţi de inculpatul D.C. ca referindu-se la pastilele de ecstasy, în acelaşi sens fiind şi probele ce vor fi analizate cu referire la celelalte tranzacţii realizate de inculpaţi.
Posibilitatea ca inculpatul T.Ş.M. să nu îi fi adus la cunoştinţă inculpatului M.D.C. natura bunurilor ce urmau a fi comercializate, cum a susţinut acesta în declaraţia din Dosarul nr. 5729/2004, este exclusă. Este evident că în cazul în care inculpatul M.D.C. ar fi ştiut că are în posesia sa pastile de Viagra, acesta ar fi încercat să găsească cumpărători pentru acest tip de pastile, cumpărători care, având în vedere şi mediul din care făceau parte, nu ar fi fost deloc mulţumiţi în momentul în care ar fi constatat că au cumpărat de fapt 2.000 de pastile dintr-un drog de mare risc. Faptul că inculpatul M.D.C. cunoştea la fel de bine natura acestor pastile ca inculpaţii T.Ş.M. şi R.V. rezultă şi din conversaţia din data de 22 mai 2003 în care inculpatul R.V. îi relatează discuţia purtată cu inculpatul G.F. pentru recuperarea „biletelor” şi îi aduce la cunoştinţă că „ele sunt deja la vânzare (...) biletele”, folosirea acestui limbaj codat dovedind faptul că ambii interlocutori ştiau exact despre ce vorbesc.
Probele menţionate au confirmat şi faptul că inculpatul G.F. cunoştea şi el natura bunurilor preluate, nefiind de conceput ca acesta să accepte intermedierea vânzării fără a cunoaşte despre ce bunuri este vorba. Relevantă în acest sens este şi discuţia anterior menţionată dintre inculpatul M. şi inculpatul R. în care ultimul relatează convorbirea avută cu G.F. pentru recuperarea pastilelor.
În ceea ce priveşte implicarea inculpatului L.I., Tribunalul a constatat că deşi probele administrate în cauză, inclusiv declaraţiile sale de recunoaştere, confirmă prezenţa sa la ambele tranzacţii efectuate, niciuna dintre acestea nu dovedesc cunoaşterea de către acesta a naturii bunurilor preluate şi ulterior restituite de inculpatul G.F.
Faptul că inculpatul nu a avut o participare de natură a dovedi dincolo de orice dubiu cunoaşterea naturii bunurilor tranzacţionate rezultă din cuprinsul convorbirilor interceptate dintre inculpatul M.D.C. şi R.V. Astfel, în prima din aceste convorbiri purtată la data de 22 mai 2003, ora 01.27, mculpatul M.D.C. îi aduce la cunoştinţă inculpatului R.V. că cel care a reţinut „obiectele” este „G.F. E tovarăş cu B.I. la firma aia de bodyguarzi - G.”, iar la întrebarea inculpatului R. „dar cine a venit la întâlnire, cine a luat marfa?” inculpatul M. răspunde „el, el”. O altă convorbire purtată la 20 de minute distanţă demonstrează şi ea lipsa de implicare activă a inculpatului L.I. în tranzacţia efectuată:
„R.V.: Deci, fii atent! Ăsta, G.F. a fost cu I.
M.D.C.: Cu cine?
R.V.: A mai fost cu unul, cu I., I.
M.D.C: Când, în seara asta?
R.V.: A fost singur G.F.?
M.D.C.: Nu. A mai venit unul cu el.
R.V.: Unu", da, un băiat, aşa, înalt, cu cioc.
M.D.C.: Cu cioc, da, bravo.
R.V.: Aşa. Ăla e I.”.
Or, dacă inculpatul L.I. ar fi avut o implicare activă sau ar fi fost una din persoanele cu care inculpatul M.D.C. ar fi negociat comercializarea pastilelor, cum susţine Parchetul, este evident că acesta din urmă nu şi-ar fi manifestat mirarea în momentul în care inculpatul R. i-a adus la cunoştinţă şi prezenţa inculpatului L.I. la întâlnire şi ar fi ştiut imediat despre cine vorbeşte acesta.
Parchetul a mai invocat în sprijinul acuzaţiilor aduse inculpatului L.I. o conversaţie dintre inculpatul R.V. şi numitul „V.” în care se arată că „I.” „i-a perpelit pe nişte fraieri” „cu nişte cauciucuri”, fără a lua însă în considerare că şi în cuprinsul acestei discuţii se arată că cel care a organizat cele întâmplate a fost G.F., de fapt după cum afirmă chiar inculpatul R.V.
În ceea ce priveşte momentul în care a avut loc recuperarea pastilelor, atât inculpatul R.V., cât şi inculpatul L.I. au arătat că persoana care a preluat Pachetul şi l-a restituit inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M. a fost G.F., inculpatul L.I. rămânând la acel moment lângă maşina pe care o conducea.
După cum rezultă şi din procesul-verbal întocmit de organele de poliţie, în perioada respectivă inculpatul G.F. era însoţit în permanenţă de inculpatul L.I., astfel că participarea sa la cele două întâlniri nu face dovada unui comportament diferit de cel obişnuit şi nici nu dovedeşte cunoaşterea de către acesta a naturii bunurilor ce au făcut obiectul tranzacţiei dintre M.D.C. şi G.F., pe de o parte, şi G.F. şi R.V., pe de altă parte.
Dacă inculpatul G.F. nu avea cum să nu cunoască ce fel de pastile erau cele pe care promisese iniţial să le comercializeze, posibilitatea ca inculpatul L.I. să fi fost chemat de acesta să participe la cele două întâlniri, pentru a se asigura că totul se desfăşoară fără incidente, fără a cunoaşte caracterul real al tranzacţiei nu este exclusă şi nu a fost înlăturată de probele administrate în cauză.
Vânzarea a 50 de comprimate ecstasy numitului K.A. din Piteşti.
Numitul K.A. a fost depistat în urma unui accident rutier care a avut loc în Piteşti la data de 20 iunie 2003, ora 18.45, având în posesia sa 50 de comprimate de culoare albă. Potrivit analizelor efectuate de Laboratorul de Analize Fizico-Chimice Droguri, s-a stabilit că cele 50 de comprimate conţineau substanţa activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), substanţă ce făcea parte din Tabelul I anexă la Legea nr. 143/2000, în amestec cu cafeină.
Deşi în dosarul în care a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, numitul K.A. a susţinut că cele 50 de comprimate ecstasy le-ar fi achiziţionat în cursul aceleiaşi zile de la o persoană din Bucureşti, probele administrate în cauză confirmă faptul că cele 50 de comprimate au provenit de la inculpaţii T.Ş.M. şi R.V., prin intermediul inculpatului D.C.
Astfel, numitul G.C.B., audiat în calitate de martor în Dosarul nr. 730/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a precizat că în cursul zilei de 20 iunie 2003, în jurul orei 18.00, s-a întâlnit cu K.A., acesta solicitându-i să se deplaseze cu maşina proprietate personală, o camionetă marca D. de culoare albastră, în localitatea Deduleşti, în direcţia Râmnicu Vâlcea. Ajunşi acolo, în apropierea bisericii, K.A. i-a solicitat să oprească maşina, îndreptându-se ulterior înspre un autoturism marca T. de culoarea coniacului, unde a rămas pentru 3 minute. La întoarcerea în municipiul Piteşti ar fi avut loc accidentul în urma căruia K.A. a fost depistat în posesia a 50 de pastile de ecstasy.
Audiat în faţa I.P.J. Vâlcea la data de 15 august 2003, înainte de a fi cercetat în prezenta cauză, inculpatul D.C. a precizat şi el că la solicitarea inculpatului T.Ş.M. s-a deplasat în luna iunie 2003 cu autoturismul său marca T., culoare roşu, în localitatea Vărzaru, judeţul Argeş, unde, în apropierea unui spital, s-a întâlnit cu o persoană cu semnalmentele numitului K.A., care venise cu un autoturism marca D. şi căreia i-a predat un pachet de ţigări, învelit în scotch, primind în schimb suma de 200 sau 300 dolari S.U.A. şi 190 RON. Trebuie precizat că în cadrul localităţii Deduleşti există biserica, dar şi un centru medico-social, astfel că locaţiile indicate de G.C.B. şi de D.C. ca fiind cele ale întâlnirii coincid.
Aceeaşi poziţie a păstrat-o inculpatul D.C. şi în declaraţiile din datele de 26 aprilie 2004, 11 iunie 2004, 06 iulie 2004 şi 13 iulie 2004, precizând faptul că în luna iunie 2003, în timp ce inculpatul R.V. se afla în Turcia, a fost trimis de inculpatul T.Ş.M. pentru a se întâlni cu o persoană pe care a recunoscut-o din planşe foto ca fiind numitul A.K. căreia i-a predat un pachet de ţigări legat în scotch, pachet despre care a constatat că „zornăia”, primind în schimb o sumă de bani. De altfel şi la data de 18 octombrie 2006, cu ocazia audierii în primul ciclu procesual, inculpatul D.C. a precizat că îşi menţine ultima declaraţie dată în cursul urmăririi penale.
În toate declaraţiile din cursul urmăririi penale, inculpatul T.Ş.M. a recunoscut şi el vânzarea a 50 de comprimate ecstasy numitului K.A., precum şi faptul că l-a trimis pe inculpatul D.C. pentru transportul acestora la Piteşti. În declaraţia din data de 07 aprilie 2004, inculpatul T.Ş.M. a mai precizat că vânzarea celor 50 de comprimate s-a realizat prin intermedierea inculpatului R.V., care la acel moment plecase în Turcia, dar l-a anunţat telefonic de faptul că va fi contactat stabilind şi preţul pentru o pastilă de 4 dolari S.U.A. Inculpatul a mai recunoscut cu acea ocazie şi o altă vânzare, realizată pe cont propriu, a 25 de pastile către numitul K.A., dar aceasta nu va fi reţinută de instanţă, declaraţiile inculpatului necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă.
Relaţii referitoare la această vânzare se regăsesc şi în conţinutul declaraţiilor inculpatului R.V., acesta arătând, încă din prima declaraţie din data de 23 ianuarie 2004, faptul că inculpatul T.Ş.M. i-ar fi vândut lui K.A. 50 de pastile de ecstasy pe care i le-a trimis prin inculpatul D.C. într-un pachet de ţigări sigilat cu scotch. La data de 19 iulie 2004, inculpatul a recunoscut faptul că i-a pus în legătură pe T.Ş.M. şi K.A., despre care ştia că se ocupă cu traficul de ecstasy, recunoscând şi conversaţiile telefonice purtate cu acesta din urmă, ce vor fi prezentate în continuare.
Astfel, la data de 14 iunie 2003, inculpatul R.V. este contactat de K.A., căruia îi comunică faptul că este pe drumul înspre Turcia, dar că în perioada în care se va afla el în vacanţă poate să îl contacteze pe finul lui şi să îi spună „sunt prietenul lui (...) îmi trebuie nişte cauciucuri, sunt prietenul lui V. Mi-a dat V. numărul tău, vreau şi eu”. În aceeaşi conversaţie, inculpatul R.V. îi comunică lui K.A. numărul de telefon al inculpatului T.Ş.M., pe care îl sună ulterior spunându-i „Vezi, că trebuie să te sune unul, A. (...) Cu patru mardei îi dai. Dolari”.
Totodată, la data de 22 iunie 2003, într-o conversaţie cu U.R.S., inculpatul R.V. îi comunică acestuia că ar trebui să aibă grijă cu „ele” că e „de belea”, spunându-i că „uite, l-a halit pe unul la Piteşti. Stau şi eu în alarmă că nu ştiu ce e cu el. Adică nu ştiu ce e cu el. L-a arestat, i-a dat 30 de zile. Să nu facă vreuna (...) Nu i-am dat eu, dat io de la mine. Eu eram în Turcia” şi atrăgându-i atenţia „să fii atent cui dai, că (...) înţelegi?”.
Relevant este şi faptul că, în urma verificării agendei telefonului găsit asupra numitului K.A., s-a stabilit că în cursul zilei de 20 iunie 2003, înainte de a fi prins în flagrant, acesta apelase de mai multe ori numărul de telefon salvat sub numele de „Finu lui V.”, acesta fiind cel mai probabil inculpatul T.Ş.M., finul inculpatului R.V. (orele 18.23, 18.21, 17.15) şi numărul salvat sub numele de „V.”, acesta fiind numărul de telefon utilizat în acea perioadă de inculpatul R.V. (orele 12.27, 12.26).
Probele anterior menţionate sunt suficiente pentru dovedirea implicării inculpaţilor R.V., T.Ş.M. şi D.C. în vânzarea către numitul K.A. la data de 20 iunie 2003 a cantităţii de 50 de comprimate ecstasy, în ciuda revenirilor acestor inculpaţi, în ultimul ciclu procesual, asupra declaraţiilor de recunoaştere (aspect ce va fi analizat ulterior).
Vânzarea de comprimate de ecstasy inculpatului U.R.S.
Operaţiunile de comercializare de pastile de ecstasy către inculpatul U.R.S., de către inculpaţii T.Ş.M. şi R.V., prin intermediul inculpatului D.C., au fost recunoscute de către aceştia din urmă în cursul urmăririi penale, dar şi în primul ciclu procesual.
Astfel, în declaraţiile din datele de 07 aprilie 2004 şi 15 aprilie 2004, date în prezenţa apărătorului ales, inculpatul T.Ş.M. a precizat că, în perioada în care inculpatul R.V. se afla în Turcia, a vândut câteva zeci de comprimate ecstasy inculpatului U.R.S., întâlnindu-se cu acesta în Râmnicu Vâlcea. A mai arătat inculpatul ca această tranzacţie a fost aranjată de inculpatul R.V., care îi spusese înainte de a pleca în Turcia că va fi contactat de U.R.S. La data de 19 iulie 2004, inculpatul R.V. confirma şi el faptul că aproximativ 300-500 de pastile au fost vândute lui U.R.S., drogurile fiind transportate de D.C. sau T.Ş.M. în Bucureşti, Râmnicu Vâlcea sau Piteşti, în baza înţelegerilor telefonice pe care el le stabilea cu U.R.S.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile inculpatului D.C., atât din cursul urmăririi penale, cât şi din Dosarul nr. 5729/2004, acesta precizând faptul că la ordinul inculpatului R.V. s-a întâlnit cu U.R.S. de două ori în Bucureşti, predându-i acestuia, în total, trei pachete cu pastile ecstasy.
Susţinerile celor trei inculpaţi au fost confirmate şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză.
Astfel, la data de 17 mai 2003, inculpatul R.V. este contactat de inculpatul U.R.S. care îl întrebă dacă „putem să luăm şi noi mai puţine din alea? Ştii tu la ce mă refer.”, inculpatul R.V. comunicându-i preţul de „5 mardei” şi faptul că „deci vezi dacă iţi trebuie astea: B. şi cu astea. înţelegi? Cinci mardei. Îţi spun eu. B. (...) M., B. şi nu mai ştiu cum.” Relevant este şi faptul că, după cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, denumirea comună a pastilelor de ecstasy este dată de logo-ul stanţat pe acestea, iar unele din acestea au stanţate siglele a diverse firme producătoare de autovehicule. La câteva ore distanţă, discuţia dintre cei doi continuă, inculpatul R.V. dându-i asigurări inculpatului U.R.S. cu privire la calitatea pastilelor „marfă. Originale, mă. Eu am lovit două de nu mai ştiam să mai vrăjesc” şi că sunt „ca alea pe care le-am luat noi atunci pe autostradă”. În aceeaşi zi, tranzacţia s-a finalizat, potrivit înţelegerii dintre părţi, inculpatul U.R.S. urmând să primească în Bucureşti „50 din alea pentru ăsta” şi 33 împrăştiate pentru el şi să plătească 200 şi un telefon mobil, acestea urmând a fi trimise prin „N.” - inculpatul D.C. Realizarea tranzacţiei în aceste condiţii este confirmată şi de inculpatul D.C., acesta arătând, în declaraţia din data de 18 octombrie 2005 din faţa instanţei de judecată, că în luna mai sau iunie 2003 a fost trimis de R.V. la Bucureşti, pentru a se întâlni cu U.R.S. căruia i-a dat un pachet, primind în schimb 200 dolari S.U.A. şi un telefon mobil.
La două zile distanţă, inculpatul U.R.S. îl contactează din nou pe inculpatul R.V., întrebându-l dacă mai are din „alea”, precizând că „ne-am pus şi am dat în ele ca nebunii”.
Alte conversaţii au avut loc între cei doi inculpaţi în luna iunie 2003. Astfel, la 12 iunie 2003, inculpatul R.V. îl contactează pe inculpatul U.R.S., întrebându-l dacă cunoscuţii săi nu mai vor „d-alea, bombonele d-alea”, spunând că a scăzut preţul la 3 şi că are multe care „au căzut pe capul lui”. A doua zi, în condiţiile în care urma să plece în Turcia, inculpatul R.V. îi comunică lui U.R.S. numărul de telefon al inculpatului T.Ş.M., pentru a-l contacta în cazul în care găseşte cumpărători. În aceeaşi discuţie, inculpatul U. se plânge de faptul că nu găseşte cumpărători pentru cantităţi mari, ci doar pentru 20 sau 40 de bucăţi, iar inculpatul R. îşi manifestă disponibilitatea de a vinde „o mie, două, trei”, la 3 dolari S.U.A. bucata, lăudând în acelaşi timp calitatea mărfii „de-alea de înnebuneşti. Eu cel, puţin (...) M-a paralizat”. În plus, în discuţia precitată din data de 14 iunie 2003, în care inculpatul R.V. îi aduce la cunoştinţă inculpatului T.Ş.M. că va fi sunat de K.A. căruia urma să îi vândă „cu 4 mardei”, acesta îi atrage atenţia şi asupra faptului că vânzarea la Brăila se face „pe trei”. Rezultă astfel că pastilele ce urmau a fi vândute inculpatului U.R.S. sunt identice cu cele vândute numitului K.A., fiind vorba de comprimate de ecstasy ce conţineau substanţa activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA).
Această convingere a instanţei este întărită şi de discuţia care are loc între U.R.S. şi R.V., după prinderea în flagrant a numitului K.A. la 20 iunie 2003, discuţie din care au fost prezentate deja unele fragmente. În această conversaţie, în contextul în care K.A. fusese arestat preventiv, R.V. îşi manifestă dorinţa de a scăpa mai repede de „ele”, oferindu-i chiar inculpatului U.R.S. un preţ inferior celui stabilit anterior, 2 euro/bucata. În acelaşi timp, R.V. îi dă sfaturi inculpatului U., sugerându-i să aibă grijă cui vinde pentru a nu avea o soartă similară lui K.A., despre care arată că „a vândut şi el pe unde o fi vândut şi... Na! A dat de belea.” De asemenea, inculpatul R. îi sugerează inculpatului U. să găsească persoane care să fie dispuse să cumpere cantităţi mai mari, dându-i şi sfaturi cum să procedeze „Spui: Dă-mi mie, da-mi o mie de euro, şi le aduc la tine acasă, fac şi eu un ban şi ai şi tu când vrei... să ronţăi... Îi aduci mortul acasă la el. Îi dai mortul”.
Deşi audiat pentru prima dată în prezentul dosar inculpatul U.R.S. a negat săvârşirea infracţiunii, arătând că pastilele primite de la ceilalţi inculpaţi reprezentau în fapt pastile de Viagra (variantă ce a fost însuşită şi de celelalte persoane implicate în acest ciclu procesual), Tribunalul nu poate face abstracţie de faptul că audiat la data de 02 septembrie 2009, conform procedurii prevăzute de art. 150 C. proc. pen., inculpatul a declarat „recunosc săvârşirea infracţiunii de trafic, însă ceea ce se reţine este exagerat”.
Susţinerile inculpaţilor din faţa prezentei instanţe referitoare la faptul că pastile vândute erau pastile de Viagra sunt clar infirmate de probele menţionate mai sus, în special de transcrierile convorbirilor telefonice interceptate. După cum s-a arătat conversaţia din data de 14 iunie 2003, dar şi cea din data de 22 iunie 2003, dovedesc faptul că pastilele vândute inculpatului U.R.S. erau de acelaşi tip cu pastilele vândute numitului K.A., arestarea acestuia făcând vânzarea acestora în cantităţi mari o urgenţă.
Modul în care inculpaţii vorbesc despre aceste pastile, despre efectul lor („de-alea de înnebuneşti”, „m-a paralizat”), despre locurile în care au fost consumate (pe autostradă), cantităţile consumate (în intervalul 18-19 mai 2003 inculpatul U. şi prietenii săi se pare că au consumat peste 80 de astfel de pastile, iar la 22 iunie 2003 acesta îi comunică inculpatului R. că „G.” şi alţii vroiau 500 de pastile o dată) exclud posibilitatea ca pastile traficate să fie pastile de Viagra.
În consecinţă, faţă de cele arătate, Tribunalul a reţinut că în lunile mai-iunie 2003 au avut loc cel puţin trei vânzări de pastile de ecstasy către inculpatul U.R.S., cantitatea vândută depăşind 100 de pastile. Probele prezentate mai sus nu sunt însă de natură a dovedi cantităţile menţionate în cuprinsul rechizitoriului de 300-500 de pastile, singura probă în acest sens fiind una din declaraţiile inculpatului R.V., declaraţie ce nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe administrate în cauză. Faptul că inculpaţii au discutat despre posibilitatea tranzacţionării unor cantităţi însemnate de pastile nu dovedeşte şi împrejurarea că astfel de tranzacţii au avut loc.
Împrejurarea că pastilele comercializate de inculpaţii R.V. şi T.Ş.M. au fost pastile de ecstasy, iar nu de Viagra, dar şi faptul că aceştia aveau la dispoziţie cantităţi impresionante de comprimate pentru comercializare, rezultă şi din alte convorbiri purtate de primul dintre aceştia.
Relevantă în acest sens, este discuţia din data de 13 iunie 2003 purtată de inculpatul R.V. cu o persoană neidentificată:
„R.V.: Auzi, tovarăşe? Îţi pregătisem de înmormântare.
A.N.: De ce?
R.V.: Să moară N...
A.N.: De ce?
R.N.: A ronţăit două cauciucuri şi nu mă mai înţeleg cu el.
A.N.: Bă, da faceţi experienţe şi pe căţea, şi pe...
R.N.: Căţeaua, bă! Dar azi noapte, bă ce a fost cu căţeaua. Tovarăşe, să moară ce am mai scump dacă te mint, dacă nu... Ştii cum făcea? Fugea, curtea, ai văzut că e balie la mine, e mare. Fugea dintr-un colţ... Brruum... Ca săgeata. Pac! Lua o minge spartă în gură. Brrum înapoi. Se tăvălea după aia, făcea două, trei tumbe. I-am dat cu apă rece, i-am băgat pe gât. L-am sunat pe prinţişor. Nu, mint, m-a sunat el pe mine şi îmi spune: Ce faci, tovarăşe? Zic: Ce să fac, sunt prin curte cu căţeaua, mă doare capul. Dacă moare căţeaua mă cert cu fi-mea. Şi a spus: Ce domne", e problemă? Apă rece şi muzică house. La căţea.”
Pentru înţelegerea acestei conversaţii, s-a precizat că ecstasy este un drog a cărui folosire este cel mai des asociată cu cluburile de „rave” (gen de muzică înrudit cu muzica house), fiind folosit pentru sporirea rezistenţei fizice şi înlăturarea efectelor oboselii, şi că unul dintre efectele acestuia este resimţirea unei nevoi continue de mişcare, combinată cu o puternică deshidratare. Evenimentul relatat în această conversaţie se regăseşte şi în declaraţiile inculpatului D.C., acesta precizând că vara anului 2003, după ce a consumat o cantitate redusă de băuturi alcoolice puse la dispoziţie de inculpatul R.V., s-a simţit foarte rău, având tulburări vizuale, fiind ameţit şi având simptome pe care le-a atribuit consumului de droguri, iar a doua zi a surprins o discuţie telefonică referitoare la faptul că şi căţeaua inculpatului R. „luase ceva ce-i determinase o anumită stare, astfel încât nu se mai înţelegeau cu ea”. Tot inculpatul D. este cel care a precizat în declaraţiile date la urmărirea penală că în limbajul codat folosit pentru discuţiile referitoare la comprimatele de ecstasy se foloseau termenii de „roţi”, „cauciucuri”, „algocalmine”, „mortu"”.
Tribunalul a mai apreciat necesar să precizeze că la întrebările adresate inculpatului T. cu ocazia audierii din data de 22 martie 2012 acesta a arătat că pastilele de Viagra pretins comercializate nu modificau în nici un fel comportamentul în societate al persoanelor care le consumau, consumul unor astfel de pastile neputând astfel, în nici un caz, să justifice comportamentul inculpatului D.C. în urma consumării acestora.
Discuţia menţionată anterior a continuat prin oferirea spre vânzare de către inculpatul R.V. cu preţul de „doi mardei” (dolari S.U.A.) a „o sută, două, trei, cinci, şapte. Cât trebuie” de „roţi” cu „caracter mare”.
Într-o altă discuţie din data de 22 mai 2003, purtată cu numitul S.R., inculpatul R.V. este întrebat dacă a pus „roţi” „de probă”, iar la data de 10 iunie 2003 acesta primeşte o comandă de „10 bucăţi până sâmbătă seara”, o altă comandă fiind primită în ziua de 11 iunie 2003 pentru „d-astea”, persoana interesată oferind suma de 300 (fără a se menţiona moneda) şi arătând că „noi o să mai vrem să luam vineri, că eu vineri mă duc la o chermeză cu el”.
Deşi interpretate prin prisma explicaţiilor date de inculpatul D.C. şi a declaraţiilor de recunoaştere a săvârşirii faptei ale inculpatului R.V., aceste discuţii apar ca fiind suficient de explicite, Tribunalul a considerat că se impune a se răspunde afirmaţiilor acestuia din urmă din declaraţia din data de 15 iulie 2004 cu referire la convorbirile interceptate. Astfel, în legătură cu discuţia din data de 13 iunie 2003, inculpatul a susţinut că aceasta avea ca obiect vânzarea unor cauciucuri uzate la preţul de 2.000.000 ROL bucata. Această explicaţie, evident, nu poate fi primită. După cum rezultă şi din restul discuţiilor, prin „mardei” inculpatul R.V. înţelegea dolari, fiind greu de crezut că acesta ar fi vândut un cauciuc, chiar uzat fiind, cu suma de doar 2 dolari S.U.A. Totodată, Tribunalul poate cu greu să îşi imagineze situaţia în care inculpatul D.C. ar fi putut să „ronţăie” două „cauciucuri” în înţelesul propriu al cuvântului.
La fel de puţin credibile sunt susţinerile inculpatului R. din aceeaşi declaraţie în care arată că discuţiile purtate cu U.R.S. sau K.A. aveau ca obiect parfumuri contrafăcute sau valută falsificată, conversaţiile citate anterior fiind suficient de clare în acest sens, la fel ca referirea la „o sută de pastile sunt trei sute de parai”.
În ceea ce priveşte declaraţiile inculpaţilor R.V., T.Ş.M. şi D.C. din prezentul ciclu procesual referitoare la faptul că toate tranzacţiile menţionate au vizat pastile de Viagra şi că au fost constrânşi să dea declaraţiile de recunoaştere din faza de urmărire penală, Tribunalul urmează să le înlăture din materialul probator. În primul rând, se constată că în cazul inculpatului T.Ş.M. toate declaraţiile acestuia din faza de urmărire penală au fost date în prezenţa unui apărător ales, care nu a ridicat nicio obiecţie cu privire la modul în care a decurs audierea. De asemenea, deşi declaraţia inculpatului R.V. în care acesta a recunoscut implicarea sa în activităţile mai sus descrise a fost dată în prezenţa unui apărător din oficiu, prezentarea materialului de urmărire penală a avut loc în prezenţa unui apărător ales, acesta menţinându-şi cu acea ocazie poziţia de recunoaştere, aceeaşi fiind şi situaţia inculpatului D.C.
În plus, după cum s-a arătat anterior, în Dosarul nr. 5729/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cei 3 inculpaţi au păstrat, în general, aceeaşi atitudine de recunoaştere a implicării în traficul cu droguri de mare risc, cu precizarea că inculpatul R.V. a fost asistat de acelaşi avocat ca în prezentul ciclu procesual, fără ca la acel moment inculpaţii să susţină faptul că s-ar fi exercitat presiuni asupra lor.
Susţinerile inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M., făcute pentru prima dată la un interval de peste 6 ani de la prima audiere a acestora, referitoare la faptul că ar fi fost ameninţaţi cu privire la arestarea preventivă a soţiilor lor apar astfel ca puţin plauzibile, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.C. acesta nu a prezentat nici un motiv pentru revenirea asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală. Totodată, nu poate fi ignorat faptul că la momentul la care inculpatul T.Ş.M. a dat declaraţiile din Dosarul nr. 5729/2004 al Tribunalului Bucureşti soţia sa - M.D.A. - fusese deja achitată definitiv în dosarul în care a fost trimisă în judecată alături de inculpat, astfel încât invocata stare de temere nu mai avea cum să existe.
De asemenea, Tribunalul a apreciat ca dovedite şi acuzaţiile aduse inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M. referitoare la deţinerea de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, precum şi oferirea de astfel de droguri de către inculpatul R.V. altor persoane pentru consum. În acest sens sunt declaraţiile inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M. de recunoaştere a săvârşirii infracţiunii din cursul urmăririi penale, dar şi din Dosarul nr. 5729/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Astfel, la data de 14 ianuarie 2004, inculpatul T.Ş.M. preciza faptul că a consumat împreună cu inculpatul R.V. o parte din pastilele de ecstasy deţinute, aceeaşi poziţie păstrând-o şi la data de 07 aprilie 2004 şi 15 aprilie 2004. La data de 15 aprilie 2004, inculpatul a mai arătat că a consumat împreună cu inculpatul R.V. cocaină ce îi fusese pusă la dispoziţie de acesta, precizând faptul că discuţia din data de 31 mai 2003, ce va fi redată în continuare se referă la consumul de cocaină.
În discuţia menţionată, inculpatul T. îl întreba pe inculpatul R. dacă „mai are ceva la pachet”, acesta răspunzându-i că „mai am, ce (...) ce-a rămas pe farfurie... ce-a rămas pe farfurie, strâng şi îţi aduc... nu ştiu... unu jumătate... nu ştiu”. În ciuda revenirii inculpatului asupra acestor afirmaţii în faţa prezentei instanţe, acesta nu a putut indica „adevărata” semnificaţie a acestei discuţii.
Inculpatul R.V. a recunoscut şi el deţinerea de cocaină în vederea consumului propriu încă din prima declaraţie din faza de urmărire penală, menţinând poziţia de recunoaştere şi în celelalte declaraţii, inclusiv în declaraţia de la data de 18 octombrie 2005. S-a mai avut în vedere de instanţă şi conversaţia purtată de inculpat la data de 17 iunie 2003, în perioada în care se afla în Turcia, şi în care acesta îi solicită interlocutorului să îi spună dacă are nişte prieteni în zonă de la care să poată să cumpere „un gram, două” de „coca, coca”. Deşi inculpatul R.V. a negat că ar fi consumat în mod obişnuit ecstasy, declaraţiile inculpatului T. în acest sens se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, în care acesta dă asigurări cu privire la calitatea mărfii pornind de la propriile sale experienţe, convorbiri redate anterior.
De asemenea, deşi Tribunalul a apreciat că declaraţiile date de inculpatul D.C. în cursul urmării penale, în special cea din data de 13 iulie 2004, este posibil să conţină exagerări, iar unele aspecte relatate de acest inculpat nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză şi nici nu au fost reţinute de Parchet în actul de inculpare, declaraţiile acestuia confirmă cele recunoscute de inculpatul R.V. cu privire la deţinerea de droguri în vederea consumului propriu.
În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse celorlalţi inculpaţi:
Cu referire la inculpatul S.F., Parchetul a formulat următoarele acuzaţii:
- implicarea alături de inculpaţii V.O.M. şi S.V.A. în transportul a 10.000 comprimate ecstasy pe ruta Bucureşti-Cluj în vara anului 2003;
- implicarea în tranzacţia încheiată de inculpatul S.I.N. cu inculpatul T.Ş.M., în urma căreia acesta a primit 8.000 de comprimate de ecstasy;
- vânzarea către M.D. a mai multor comprimate de ecstasy.
Prima acuzaţie adusă inculpatului S.F. se sprijină doar pe declaraţiile martorului cu identitate atribuită „V.G.”, care a precizat că „în vara anului 2003, V.O. a adus de la Bucureşti un număr de aproximativ 10.000 pastile pe care cu ajutorul lui S.M. şi S.F. i le-a dat lui S.A.V., la Cluj, fiind plătiţi de acesta cu câteva sute de euro pentru transportul efectuat”. Trecând peste caracterul extrem de vag al acestei acuzaţii (în rechizitoriu nu se menţionează momentul exact când a avut loc acest transport, de unde au fost preluate aceste droguri, cum au fost transportate, unde au fost depozitate sau ce s-a întâmplat cu acestea şi nici de ce nu a fost trimis în judecată şi S.M. dacă declaraţia martorului era considerată atât de credibilă), care îl împiedică în mod efectiv pe acest inculpat, dar şi pe ceilalţi doi, să îşi realizeze o apărare corespunzătoare, se constată faptul că potrivit dispoziţiilor art. 861 alin. (6) C. proc. pen. declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate nu pot servi aflării adevărului decât în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Or, declaraţia martorului cu identitate atribuită „V.G.” referitoare la transportul de către inculpatul S.F. a 10.000 pastile ecstasy de la Bucureşti la Cluj-Napoca nu se coroborează cu nici un alt element probator.
Deşi dispoziţiile dreptului intern sunt suficient de clare sub acest aspect, pentru întărirea şi lămurirea conţinutului acestora se impune amintirea jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu martorii „anonimi”, şi anume a faptului că o hotărâre de condamnare nu se poate fonda exclusiv sau într-o manieră determinantă pe declaraţiile unor astfel de persoane (Van Mechelen şi alţii împotriva Olandei, hotărârea din data de 23 aprilie 1997; Birutis şi alţii împotriva Lituaniei, hotărârea din data de 28 martie 2002).
În ceea ce priveşte cea de a doua acuzaţie adusă inculpatului S.F., aceasta se bazează exclusiv pe declaraţiile coinculpatului T.Ş.M. din cursul urmăririi penale. În cuprinsul acestor declaraţii, inculpatul T.Ş.M. a arătat că prima cantitate de pastile ecstasy preluată i-a fost lăsată într-un coş de gunoi de la gara din Râmnicu Vâlcea, de către o persoană trimisă de inculpatul S.I.N., cu care a ţinut legătura telefonic şi pe care a văzut-o şi în gară. Inculpatul T.Ş.M. a recunoscut această persoană ca fiind inculpatul S.F. Aceste declaraţii ale inculpatului T.Ş.M., asupra cărora, de altfel, inculpatul a revenit încă de la data de 18 octombrie 2005, negând implicarea inculpatului S.F. în transportul celor 2.000 de pastile de ecstasy, nu sunt sprijinite de nicio altă probă administrată în cauză, fiind incidente pe deplin dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., potrivit cărora declaraţiile învinuitului sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Parchetul a susţinut că declaraţiile iniţiale ale inculpatului T.Ş.M. se coroborează cu declaraţiile coinculpaţilor R.V. şi D.C., dar Tribunalul constată că aceste două persoane nu au fost implicate în preluarea primei cantităţi de pastile de ecstasy de către inculpatul T.Ş.M. şi nici nu au menţionat numele inculpatului S.F. în declaraţiile lor.
Similară este şi situaţia în ceea ce priveşte cea de-a treia acuzaţie adusă inculpatului S.F. bazată doar pe declaraţiile martorului M.D. Tribunalul a constatat că deşi acesta a fost audiat în calitate de martor în prezenta cauză, declaraţia sa din data de 22 septembrie 2004 în care afirma, că în perioada mai - septembrie 2003 inculpatul S.F. i-ar fi vândut aproximativ 3-5 pastile de ecstasy/săptămână a fost dată în condiţiile în care la acel moment numitul M.D. avea calitatea de inculpat, cercetat în stare de arest, în Dosarul nr. 36/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, secţia de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În aceste condiţii, declaraţiile numitului M.D., date la un moment la care acesta avea calitatea de inculpat şi pentru a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, au, în opinia Tribunalului, o valoare probatorie condiţionată de coroborarea cu alte mijloace de probă.
Or, niciuna din celelalte probe administrate în cauză nu confirmă vânzarea de către inculpatul S.F. a unor pastile de ecstasy. Totodată, singurul acuzator al inculpatului S.F. în această privinţă a revenit asupra poziţiei sale iniţiale cu ocazia declaraţiilor date la 08 noiembrie 2005 şi la 06 octombrie 2011, precizând că declaraţiile din faţa organelor de cercetare penală au fost date sub influenţa unor medicamente foarte puternice administrate pentru afecţiunile psihice de care suferea şi că nu are cunoştinţă ca inculpatul S.F. să fi fost implicat în activităţi de trafic de droguri.
În plus, în condiţiile în care M.D. era cercetat pentru faptul că în perioada 2003-2004 ar fi vândut, intermediat vânzarea şi ar fi oferit cu titlu gratuit cantităţi de droguri de mare risc (LSD, cocaină, MDMA), susţinerea acestuia că ar fi cumpărat 3-5 comprimate săptămânal de la inculpatul S.F. pentru consumul propriu apare cel puţin suspectă.
Nu se poate reţine nici că ar exista elemente comune între declaraţiile celor trei persoane menţionate - „V.G.”, T.Ş.M. şi M.D. - care să ducă la coroborarea acestora, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de condamnare.
În aceste condiţii, este opinia Tribunalului că nu a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului S.F. în legătură cu niciuna din acuzaţiile ce i se aduc, motiv pentru care se va dispune achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Cu referire la inculpatul S.V.A., Parchetul a formulat următoarele acuzaţii:
- preluarea în vara anului 2003 a 10.000 pastile ecstasy transportate pe ruta Bucureşti-Cluj de inculpaţii V.O.M. şi S.F.;
- vânzarea a 400 comprimate ecstasy, împreună cu inculpatul V.O.M., martorului S.V.M. în cursul lunii mai 2003.
La fel ca în cazul inculpatului S.F. prima acuzaţie adusă inculpatului S.V.A. se sprijină doar pe declaraţiile martorului cu identitate atribuită „V.G.” şi pentru aceleaşi motive ca în cazul inculpatului S.F. instanţa apreciază că această singură declaraţie, necoroborată cu nici un alt element probator, nu poate constitui temeiul pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
Cu referire la cea de a doua acuzaţie, aceasta se sprijină în exclusivitate pe denunţul şi declaraţia numitului S.V.M., dată în condiţiile în care acesta era cercetat în stare de arest preventiv cu începere de la 31 octombrie 2003 în Dosarul nr. 101/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, denunţul fiind făcut pentru a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, dispoziţii ce au fost şi reţinute în încadrarea juridică dată prin rechizitoriu.
Astfel, în cuprinsul denunţului din data de 25 noiembrie 2003, inculpatul (la acea dată) S.V.M. preciza că în cursul lunii aprilie-mai 2003 a luat legătura cu numitul S.I.N., aflat în Olanda, pentru ca acesta să îi furnizeze comprimate de ecstasy; după câteva zile inculpatul S. i-ar fi trimis prin intermediul inculpatului V.O.M. un număr de 400 de pastile ecstasy care i-au fost înmânate de către inculpatul S.V.A.
A mai arătat S.V.M. că în luna iunie 2003 a convenit din nou cu S.I.N. să îi trimită 1.000 de comprimate de ecstasy prin intermediul inculpatului V.O.M., comprimatele primindu-le efectiv de la o cunoştinţă a inculpatului V. într-o parcare de pe raza localităţii Mărtineşti.
În declaraţia dată la 09 martie 2004, S.V.M. prezintă o variantă diferită cu privire la cele întâmplate, arătând că în cursul lunii aprilie-mai 2003 a luat legătura cu inculpatul S.V.A., stabilit în Germania, solicitându-i să îi facă rost de pastile de ecstasy; după circa 3-4 săptămâni, la venirea inculpatului S.V.A. în ţară, între cei doi a avut loc o întâlnire, iar inculpatul S.V.A. l-a sunat de numitul „B.”, cu care s-a întâlnit, preluând 400 de pastile pe care i le-a dat martorului în schimbul sumei de. 800 euro. Martorul a precizat că în cursul lunii iulie 2003 l-a contactat din nou pe inculpatul S.V.A. care l-a direcţionat înspre inculpatul S.I.N., ce se afla în Olanda sau Germania, şi pe care l-a contactat telefonic. Potrivit celor arătate de martor, inculpatul S. l-a sunat în aceeaşi zi şi i-a comunicat un număr de telefon. În urma apelării acelui număr, martorul ar fi fost direcţionat înspre localitatea Mărtineşti, unde s-a întâlnit cu o persoană necunoscută căreia i-a predat suma de 2.000 euro, după care, la indicaţiile acesteia, s-a deplasat în celălalt capăt al comunei, unde drogurile - 1.000 pastile ecstasy - erau lăsate la piciorul unui indicator rutier.
Trecând peste diferenţele evidente dintre cele două declaraţii (persoana cu care a luat legătura pentru realizarea primei tranzacţii - inculpatul S. sau inculpatul S., momentul la care ar fi avut loc preluarea celor 400 de pastile - la câteva zile de la telefonul iniţial sau la 3-4 săptămâni, gradul de implicare al inculpatului V.O.M., modalitatea în care s-ar fi realizat cea de a doua tranzacţie - contact direct sau lăsarea drogurilor la piciorul unui indicator rutier), la fel ca în cazul declaraţiilor martorului M.D., instanţa constată că martorul S.V.M. are calitatea de persoană interesată în prezenta cauză, denunţul formulat de acesta împotriva inculpaţilor S.V.A., S.I.N. şi V.O.M. aducându-i beneficii, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile de care acesta era acuzat. În aceste condiţii, credibilitatea acestui martor este una limitată, fiind necesar pentru reţinerea declaraţiei acestuia ca aceasta să se coroboreze cu alte mijloace de probă, condiţie care nu este îndeplinită în cauza de faţă.
În plus, nici această acuzaţie nu este plasată clar în timp, ceea ce îl împiedică pe inculpatul S.V.A., domiciliat în Germania şi cu prezenţe doar sporadice pe teritoriul României, să îşi realizeze apărarea.
Deşi instanţa, faţă de elementele prezentate mai sus, a apreciat că nu au fost probate acuzaţiile aduse de Parchet inculpatului S.V.A., trebuie menţionat că nu vor fi reţinute nici apărările formulate de acesta referitor la imposibilitatea deplasării în cursul anului 2003 pe teritoriul României. Astfel, procesul-verbal întocmit la data de 16 martie 2004 de organele de cercetare penală confirmă prezenţa inculpatului pe teritoriul României, acesta intrând în ţară la data de 17 aprilie 2003 şi părăsind teritoriul naţional la data de 27 aprilie 2003. Acelaşi proces-verbal a precizat posibilitatea ca intrările/ieşirile din ţară ale inculpatului să nu fi fost înregistrate, dovadă în acest sens fiind şi procesul-verbal de executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului, în care se consemnează declaraţia mamei acestuia referitoare la faptul că ultima vizită a inculpatului în România a avut loc în luna august 2003. De altfel, după cum rezultă din înscrisurile depuse de apărătorul inculpatului o dată cu concluziile scrise, nerecunoaşterea de către acesta a prezenţei în România în lunile aprilie şi august 2003 s-a datorat, probabil, unei consilieri iniţiale defectuoase. Trebuie însă menţionat nu există probe certe care să ateste prezenţa inculpatului în România în intervalul în care martorul susţinea că a avut loc întâlnirea în vederea predării drogurilor.
Cu referire la inculpatul V.O.M., Parchetul a reţinut următoarele acuzaţii:
- implicarea, alături de inculpatul S.F., în tranzacţia pe care inculpatul S.I.N. a încheiat-o cu inculpatul T.Ş.M. şi în urma căreia au ajuns la reţeaua din Râmnicu Vâlcea un număr de 8.000 de pastile ecstasy, în partea descriptivă a rechizitoriului reţinându-se doar faptul că inculpatul V.O.M. ar fi preluat autoturismul marca C., reprezentând contravaloarea primelor 2.000 de comprimate de la inculpatul T.Ş.M.;
- distribuirea în cursul lunii mai 2003, împreună cu inculpatul S.V.A., a unei cantităţi de 400 pastile ecstasy martorului S.V.M. şi implicarea în predarea către acest martor a cantităţii de 1.000 comprimate ecstasy;
- implicarea în vara anului 2003, împreună cu inculpatul S.F., în transportul a 10.000 pastile ecstasy pe ruta Bucureşti-Cluj unde au fost predate inculpatului S.V.A.;
- punerea în legătură a martorului M.A. cu inculpatul S.I.N. la începutul anului 2003 pentru încheierea unor tranzacţii legate de droguri şi oferirea către acelaşi martor în vara anului 2003 (probabil după preluarea celor 10.000 de comprimate) a posibilităţii de a achiziţiona pe plan local orice cantitate de cocaină şi comprimate de ecstasy şi a unei mostre de 10 pastile ecstasy.
Prima acuzaţie este reţinută în exclusivitate pe baza declaraţiilor inculpatului T.Ş.M. Dacă preluarea maşinii de către inculpatul V.O.M. de la inculpatul T. pentru inculpatul S. este recunoscută de toate cele trei persoane implicate, implicarea acestuia într-o tranzacţie ilegală este susţinută doar de declaraţiile inculpatului T.Ş.M., din cursul urmăririi penale. Astfel, audiat la data de 14 ianuarie 2004, inculpatul T.Ş.M. a arătat că „B. a venit la Râmnicu Vâlcea unde i-am şi predat autoturismul marca C., fără însă să-mi fie predate şi drogurile. Întrebându-l pe B. despre modalitatea în care voi intra în posesia pastilelor de ecstasy acesta mi-a spus că este treaba mea şi a lui M., pe el interesându-l doar autoturismul”. Aceasta este singura afirmaţie care ar sprijini ideea că inculpatul V.O.M. ar fi cunoscut faptul că urma să aibă loc o tranzacţie ilicită, fiind şi în acest caz incidente dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., potrivit cărora declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului pot servi aflării adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Parchetul a susţinut că declaraţiile inculpatului T.Ş.M. se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor R.V. şi D.C., dar Tribunalul a constatat că numele inculpatului V.O.M. nu apare în niciuna din declaraţiile acestora, iar declaraţia martorului cu identitate atribuită „V.G.” - potrivit căreia „mai cunosc că la începutul verii anului 2003 V.O., a luat un autoturism marca C., culoare verde, de la un anume T.Ş.M., din Râmnicu Vâlcea, implicat şi el în activităţi de trafic şi consum de droguri” - nu face decât să confirme faptul că inculpatul V.O.M. a preluat autoturismul marca C., activitate ce nu are nimic ilegal în sine.
A doua acuzaţie se bazează doar pe declaraţiile martorului S.V.M., prezentate anterior, acestea urmând a fi înlăturate pentru aceleaşi motive ca în cazul inculpatului S.V.A. În plus, Tribunalul a constatat că în niciuna din variantele prezentate, martorul S.V.M. nu a precizat că ar fi avut vreun contact direct cu inculpatul V.O.M., arătând, în ceea ce priveşte prima tranzacţie, că inculpatul S. l-ar fi sunat în prezenţa sa pe „B.” şi că întâlnirea la care ar fi fost predate cele 400 de comprimate de ecstasy ce au intrat în posesia sa ar fi avut loc doar între cei doi, iar în ce priveşte cea de-a doua tranzacţie că ar fi aflat ulterior că persoana cu care s-a întâlnit în comuna M. ar fi fost trimisă de „B.”. În aceste condiţii, fiind vorba de o probă mediată, posibilitatea ca aceasta să constituie singurul temei al condamnării inculpatului pentru acest act material este cu atât mai redusă.
Parchetul a susţinut şi faptul că declaraţiile martorului S.V.M. se coroborează cu declaraţiile martorului cu identitate atribuită „V.G.” referitoare la modalitatea în care proceda gruparea din zona Cluj-Turda în distribuirea drogurilor, prin lăsarea acestora în zone publice, pentru a evita prinderea în flagrant. Or, Tribunalul constată că declaraţiile martorului S.V.M. cu referire la modul în care a intrat în posesia celor 1.000 de comprimate de pastile sunt confuze, acesta reprezentând un alt motiv pentru înlăturarea lor. Astfel, în procesul-verbal din data de 25 noiembrie 2003, nesemnat de martor, se menţionează că acesta ar fi preluat cele 1.000 de pastile de la un cunoscut al lui „B.”, într-o parcare de pe raza localităţii M. Într-o altă declaraţie nedatată, martorul arată că s-a întâlnit cu o persoană necunoscută în localitatea M., aceasta spunându-i să pună suma de 2.000 euro lângă un stâlp, pastilele urmând să le ia de lângă un alt stâlp, abia în cursul lunii august 2003 aflând că persoana care i-a adus pastilele a fost trimisă de „B.”, pentru ca în declaraţia din data de 09 martie 2004 să arate că suma de 2.000 euro a fost dată direct persoanei necunoscute, care l-a îndrumat spre indicatorul cu ieşirea din localitate, la piciorul căruia a găsit punga cu comprimatele de ecstasy. Nu rezultă care dintre cele trei variante a fost considerată de Parchet ca reflectând adevărul şi care au fost motivele care au stat la baza acestei alegeri.
În ceea ce priveşte cea de a treia acuzaţie aceasta se bazează exclusiv pe declaraţiile martorului cu identitate atribuită „V.G.”, considerentele exprimate în cazul inculpaţilor S.F. şi S.V.A. fiind valabile şi pentru inculpatul V.O.M.
Ultima acuzaţie adusă de Parchet se bazează iarăşi pe o singură declaraţie, cea a numitului M.A., arestat preventiv la data de 28 martie 2004 şi trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 263/P/2003 din data de 12 august 2004 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru săvârşirea de infracţiuni legate de traficul de droguri.
Variantele prezentate de numitul M.A. în cursul urmăririi penale diferă semnificativ de la o declaraţie la alta. Astfel, în prima declaraţie din data de 27 martie 2004, înainte de luarea vreunei măsuri preventive, M.A. a recunoscut acuzaţiile de consum de droguri, negând însă acuzaţiile de trafic. La data de 28 martie 2004, după reţinea sa, M.A. a precizat, în legătură cu faptele ce fac obiectul prezentului dosar, că la începutul anului 2003 împreună cu numitul M.T. a fost în Olanda de unde a cumpărat 2.000 de comprimate ecstasy, din care 1.200 au fost vândute în Austria, iar 100 de bucăţi au fost aduse în România, 50 din acestea fiind păstrate de M.T., iar alte 50 date unei persoane. Inculpatul a mai recunoscut faptul că a cumpărat din Spania împreună cu M.T. 10 grame de cocaină, din care M.T. a introdus în ţară 5 grame şi că ulterior acestui moment, aflând că persoana căreia i-ar fi fost vândute drogurile ar fi cercetată de organele de poliţie, a plecat împreună cu M.T. în Spania unde a rămas aproximativ 6 luni până la sfârşitul lunii august 2003.
Tot la data de 28 martie 2004, a fost întocmit un proces-verbal de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, nesemnat de către numitul M.A., în care se arată că acesta, având în vedere dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, doreşte să denunţe şi alte persoane. La acel moment, M.A. a precizat că M.T., după ce a luat legătura cu inculpatul V.O.M., care avea cunoştinţe în Germania care puteau furniza comprimate de ecstasy la un preţ bun, a insistat să se deplaseze în această ţară şi că, în momentul în care se aflau în Austria, V.O.M. l-a sunat pe M.T. şi i-a comunicat un număr de telefon la care acesta a vorbit cu o persoană numită N. care i-a direcţionat spre Nurnberg. În Nurnberg cei doi s-ar fi întâlnit cu N., care i-a dus la o casă închiriată din Olanda şi a intermediat cumpărarea a 2.000 de comprimate ecstasy de la un cetăţean olandez, droguri din care 50 de comprimate i-ar fi fost date lui V.O.M., la întoarcerea în ţară, de către M.T. pentru intermediere. A mai arătat M.A. că V.O.M. ar fi trebuit să primească şi suma de 500 euro, pe care însă nu i-a mai dat-o, întrucât potrivit înţelegerii iniţiale V.O.M. ar fi trebuit să meargă până în Austria pentru a trece frontiera cu comprimatele de ecstasy, şi că în luna mai-iunie 2003 V.O.M. i-ar fi spus că nu mai este nevoie să meargă în Spania pentru a cumpăra cocaină şi că sunt pe piaţă, de vânzare, 10.000 comprimate ecstasy la preţul de 1-1,5 euro/bucata, oferindu-i 10 pastile ca mostră. Aceeaşi variantă este prezentată şi în declaraţia din data de 30 martie 2004, cu diferenţa că potrivit înţelegerii iniţiale V.O.M. ar fi trebui să meargă în Olanda pentru a trece drogurile în Austria şi că cele 2.000 de comprimate i-ar fi fost vândute de numitul N.
Audiat la data de 15 iunie 2004, în calitate de inculpat, M.A. a revenit asupra declaraţiilor din datele de 28 martie 2004 şi 30 martie 2004, precizând că i s-a solicitat să ajute la prinderea „teroriştilor care terorizează Turda”; trebuie menţionat că la acel moment inculpatul V.O.M. era cercetat în stare de arest în legătură cu aruncarea unei grenade în localul P. din municipiul Turda, dosar în care acesta a fost achitat în primă instanţă şi apel.
După cum s-a arătat şi în cazul declaraţiilor numiţilor M.D. şi S.V.M., declaraţiile numitului M.A. sunt declaraţiile unei persoane interesate în cauză, interesul fiind dat de obţinerea beneficiului reducerii limitelor pedepselor cu jumătate în condiţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000. În plus, aceste declaraţii sunt declaraţiile unei persoane care, deşi în alt dosar, avea calitatea de inculpat pentru săvârşirea aceleiaşi fapte ca cele reţinute în prezentul dosar în sarcina inculpaţilor V.O.M. şi S.I.N., iar efectuarea mai multor disjungeri nu este de natură să schimbe această calitate şi să transforme declaraţiile lui M.A. în declaraţiile unui martor obiectiv.
Un alt element care ridică suspiciuni în legătură cu susţinerile numitului M.A. este dat de susţinerea acestuia că, potrivit înţelegerii iniţiale, inculpatul V.O.M. ar fi trebuit să se deplaseze în Olanda pentru a proceda la trecerea drogurilor în Austria. Din modul în care este prezentat inculpatul V.O.M. în rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a lui M.A., rezultă însă faptul că inculpatul V.O.M. ar fi fost o persoană cu o influenţă considerabilă în zona Turda (în rechizitoriu se vorbeşte despre faptul că acesta ar fi avut „locotenenţi” şi că ar fi ordonat un atentat asupra numitului „G.” care ar fi condus o grupare rivală). Dacă situaţia este astfel cum a susţinut Parchetul, Tribunalul a apreciat ca puţin probabil ca o persoană, lider al unei grupări interlope, să îşi asume obligaţia de a efectua personal o activitate precum cea de trecere a unei cantităţi de droguri dintr-o ţară în alta, activitate ce implică riscuri considerabile şi care se realizează, de obicei, de cei care ocupă poziţiile inferioare în cadrul ierarhiilor unor astfel de grupări, sau ca M.A. să îşi asume riscul de a nu plăti suma de bani pe care i-ar fi datorat-o inculpatului V.O.M., iar ulterior unei asemenea fapte, să i se ofere posibilitatea de a achiziţiona droguri de la cel faţă de care nu şi-a îndeplinit anterior obligaţiile.
Este de remarcat că deşi în cazul numitului M.A. Parchetul a considerat că declaraţiile acestuia sunt suficiente pentru a dispune trimiterea în judecată pentru acest act material a inculpaţilor V.O.M. şi S.I.N., acesta nu a considerat că aceleaşi declaraţii ar fi suficiente pentru trimiterea în judecată a numitului M.T., - faţă de care se dispusese începerea urmăririi penale în acelaşi dosar şi care este menţionat doar ca martor în cuprinsul rechizitoriului. De altfel, audiat în cursul urmăririi penale, în calitate de învinuit, dar şi în faţa prezentei instanţe, M.T. a negat constant cele relatate de M.A. referitor la deplasările în străinătate în scopul cumpărării de droguri sau la implicarea inculpatului V.O.M. în comerţul cu ecstasy, iar probele biologice recoltate de la acest martor au arătat faptul că acesta nu a consumat cocaină sau ecstasy cum susţinuse M.A., ci doar cannabis.
De asemenea, Tribunalul a reţinut că niciuna din celelalte persoane audiate în legătură cu faptele reţinute în sarcina numitului M.A. nu a dat vreun detaliu de natură a permite stabilirea unei legături între acesta şi inculpatul V.O.M. (a se vedea declaraţiile numiţilor G.M., M.M.G., S.A.E.).
Cu referire la inculpatul S.I.N., Parchetul a reţinut următoarele acuzaţii:
- vânzarea către M.A. a 2.000 de comprimate ecstasy la începutul anului 2003;
- vânzarea către numitul S.V.M. în vara anului 2003 a 1.000 comprimate ecstasy în urma unei tranzacţii care a avut loc în localitatea M.;
- vânzarea către inculpatul T.Ş.M. a 8.000 comprimate ecstasy în lunile mai - iunie 2003.
În legătură cu prima faptă, acuzaţiile se sprijină exclusiv pe declaraţiile numitului M.A., a căror valoare probatorie a fost analizată anterior cu referire la inculpatul V.O.M., fiind necesare însă şi unele precizări suplimentare. Astfel, singurele detalii date de M.A. cu privire la persoana cu care s-a întâlnit în Germania sunt cele referitoare la numele acesteia „N.”, la faptul că ar fi avut închiriată o locuinţă în Olanda şi că ar fi fost o cunoştinţă a inculpatului V.O.M. Nu rezultă însă, dincolo de orice dubiu, că acest „N.” este inculpatul S.I.N., trebuind remarcat că, în niciuna din cele două declaraţii din faza de urmărire panel, M.A. nu face o descriere a persoanei numite N., iar Parchetul a omis să realizeze o recunoaştere de pe planşe foto a acestuia.
A doua acuzaţie s-a bazat pe declaraţiile numitului S.V.M. ce au făcut deja obiectul analizei instanţei în legătură cu faptele reţinute în sarcina inculpaţilor S.V.A. şi: V.O.M., aceleaşi elemente fiind valabile şi în cazul inculpatului S.I.N.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului S.P.M., invocată şi ea de Parchet în susţinerea celei de a doua acuzaţii aduse inculpatului S.I.N., Tribunalul a constatat că aceasta are un caracter extrem de vag, martorul precizând în concret că la finalul anului 2002, în Cluj-Napoca, inculpatul S. l-ar fi întrebat „de unde poate face rost de droguri ce se inhalează pe nas”, că în primăvara anului 2003 s-a întâlnit cu inculpatul S. la Nurnberg, acesta având o situaţie materială bună (fapt ce l-a determinat să creadă că ar fi fost implicat în afaceri cu droguri) şi că în august sau septembrie 2003 S.V.M. i-ar fi solicitat numărul de telefon al inculpatului S. din Olanda. S-a remarcat şi contradicţiile existente între declaraţiile acestui martor şi declaraţiile martorului S.V.M., invocate de Parchet, pentru susţinerea aceleiaşi acuzaţii. Astfel, conform celor menţionate în procesul-verbal din data de 25 noiembrie 2003, S.V.M. l-ar fi contactat telefonic pe inculpatul S.I.N. în luna aprilie-mai 2003, fiind aranjată trimiterea a 400 de comprimate ecstasy (acuzaţie ce nu este însă reţinută în rechizitoriu), iar ulterior în luna iunie 2003 pentru obţinerea a altor 1.000 comprimate. În varianta prezentată la 09 martie 2004, S.V.M. arată că prima tranzacţie a fost realizată după contactarea lui S.V.A., fără implicarea lui S.I.N., dar că pentru a doua tranzacţie l-a contactat telefonic în luna iulie 2003 pe acesta din urmă. Or, dacă S.V.M. deţinea numărul de telefon al inculpatului S.I.N. încă din luna aprilie-mai 2003 (într-una din variante), sau iunie-iulie 2003 (în cealaltă variantă), nu existau motive pentru care acesta să solicite acelaşi număr de telefon martorului S.P.M. în august-septembrie 2003.
Referitor la cea de-a treia acuzaţie, de vânzare către inculpatul T.Ş.M. a 8.000 pastile ecstasy, aceasta se bazează în cea mai mare parte pe declaraţiile coinculparului T., declaraţii ce urmează a fi prezentate în continuare.
Astfel, audiat la data de 14 ianuarie 2004, inculpatul T.Ş.M. preciza faptul că în anul 2003 a cumpărat din Spania o maşină marca C. pe care a încercat să o vândă, contactându-l pe inculpatul S., aflat în Olanda, pentru cumpărarea acesteia. Deşi potrivit înţelegerii iniţiale, inculpatul S. urma să plătească suma de 3.500-4.000 euro pentru maşina respectivă, acesta i-ar fi propus inculpatului T. să îi trimită 2.000 comprimate ecstasy în schimbul maşinii. Potrivit celor arătate de inculpat, maşina a fost preluată de V.O.M. şi, ulterior acestui moment, drogurile ar fi fost lăsate într-un coş de gunoi din gara Râmnicu Vâlcea de către inculpatul S.F. trimis de S.I.N. La ceva timp după această primă tranzacţie, inculpatul T. l-ar fi contactat, iar telefonic pe inculpatul S., acesta oferindu-i 20.000 de pastile de ecstasy, cantitate ce a fost considerată prea mare, cu atât mai mult cu cât inculpatul T., în înţelegere cu inculpatul R.V., intenţiona să îl „păcălească” pe inculpatul S. şi să nu îi plătească drogurile. Potrivit noii înţelegeri, inculpatul S. ar fi trimis printr-o persoană necunoscută drogurile, acestea fiind lăsate la piciorul unui pod, constatându-se ulterior că ar fi fost vorba de 1.050 de pastile.
În declaraţia din data de 07 aprilie 2004, inculpatul T.Ş.M. a precizat că, în urma celei de a doua tranzacţii, a intrat în posesia a 6.000 de pastile şi că în prima declaraţie a menţionat că era vorba de 1.000 de pastile întrucât îi era teamă că prin declararea realităţii integrale şi-ar fi atras răzbunarea persoanelor implicate în activităţi de narcotrafic.
Declaraţiile inculpatului T.Ş.M. cu privire la persoana de la care au provenit pastilele de ecstasy par a fi susţinute de declaraţiile coinculparului R.V., care a relatat cele cunoscute de la primul inculpat, el neintrând în contact direct cu inculpatul S.I.N.
Astfel, la data de 23 ianuarie 2004, inculpatul R.V. arăta că T.Ş.M. i-ar fi spus că la sfârşitul lunii aprilie 2003, în schimbul unui autoturism marca C. adus din Italia, ar fi procurat de la oamenii din Turda ai numitului „M.”, care locuia în Olanda, 3.000 de pastile ecstasy, ce îi fuseseră lăsate într-un coş de gunoi din gara din Râmnicu Vâlcea, iar, după circa o lună, în intervalul 15-20 mai 2003, ar mai fi intrat în posesia a câtorva sute de pastile ecstasy de la aceeaşi grupare, acestea fiindu-i lăsate la piciorul unui pod de la intrarea în Râmnicu Vâlcea.
La data de 19 iulie 2004, inculpatul R.V. şi-a modificat şi el declaraţiile, precizând că după prima tranzacţie, care ar fi vizat 2.500 de pastile, ar fi convenit cu inculpatul T. să „îl păcălească” pe „M.”, urmând a da o comandă de 20.000 de pastile pe care nu urmau să le plătească, din care inculpatul T. a intrat în posesia a 6.000 de pastile în luna iunie 2003, în perioada în care el se afla în Turcia (perioada fiind confirmată şi de declaraţiile inculpatului D.C., cel care a arătat că ar fi preluat pachetul de la piciorul podului). A mai precizat inculpatul că în declaraţiile anterioare nu a spus adevărul întrucât îi era teamă de persoanele implicate în activităţile de trafic de droguri, persoane ce fac parte din grupuri criminale organizate.
Tribunalul a constatat, în primul rând, că dintre cei doi inculpaţi doar T.Ş.M. a susţinut că a luat legătura direct cu inculpatul S.I.N., inculpatul R.V. limitându-se la a reda cele pretins relatate de inculpatul T., modelându-şi, totodată, declaraţiile după declaraţiile acestuia (semnificativă este folosirea termenului „a păcăli” în legătură cu cea de-a doua tranzacţie şi creşterea importantă a numărului de pastile obţinut în urma acesteia).
În al doilea rând, varianta susţinută de inculpatul T.Ş.M. referitoare la faptul că ar fi contactat o persoană aflată în Olanda pentru vânzarea unui autoturism aflat în România pare puţin plauzibilă, situaţia descrisă de către inculpaţii S.I.N. şi V.O.M. referitoare la preluarea acestei maşini în contul unei datorii anterioare fiind mult mai credibilă.
În al treilea rând, şi susţinerea celor doi inculpaţi în legătură cu faptul că nu au arătat iniţial cantitatea de pastile ce ar fi făcut obiectul celei de a doua tranzacţii datorită faptului că le-ar fi fost teamă că prin declararea realităţii integrale şi-ar fi atras răzbunarea persoanelor implicate în activităţi de narcotrafic este şi ea puţin plauzibilă. Inculpaţilor pare să nu le fi fost frică să „îl păcălească” pe inculpatul S.I.N. în legătură cu cea de-a doua tranzacţie, deşi cunoşteau, potrivit propriilor lor declaraţii, implicarea acestuia într-o grupare infracţională organizată, care ar fi putut foarte uşor să îi identifice chiar şi în condiţiile schimbării numărului de telefon de către inculpatul T.
În al patrulea rând, după cum s-a arătat deja în analiza activităţii infracţionale a inculpaţilor T.Ş.M. şi R.V., aceştia s-au aflat şi anterior plecării inculpatului R.V. în Turcia (14 iunie 2003) şi a presupusei primiri a cantităţii de 6.000 de pastile ecstasy în posesia unor cantităţi de comprimate superioare celei despre care s-a afirmat că ar fi făcut obiectul primei tranşe. Astfel, la 13 iunie 2003, inculpatul R.V. îşi manifesta disponibilitatea de a vinde unei persoane necunoscute „o sută, două, trei, cinci, şapte. Cât trebuie”, în aceeaşi zi sugerându-i inculpatului U.R.S. să se asocieze cu cineva şi să cumpere cantităţi mai mari de „o mie, două, trei”. Totodată, o altă discuţie a inculpatului R.V. purtată la data de 17 mai 2003 cu inculpatul U.R.S. sugerează faptul că inculpaţii s-au aflat în posesia unor comprimate de ecstasy.
De asemenea, potrivit variantei prezentate de inculpatul T.Ş.M. şi susţinută şi de inculpatul R.V., inculpatul T.Ş.M. ar fi intrat în posesia unui prim lot de 2.000 de pastile după sărbătorile pascale din anul 2003 (27 aprilie 2003) şi, necunoscând persoane cărora să le poată comercializa, l-ar fi contactat pe inculpatul M.D.C., care a încercat să le plaseze la Bucureşti. Or, încercarea de vânzare a pastilelor către inculpatul G.F. a avut loc la data de 21 mai 2003, ceea ce ar presupune că în tot intervalul dintre preluarea acestora şi data menţionată inculpaţii T.Ş.M. şi R.V. să nu fi vândut niciuna din aceste pastile, variantă infirmată însă de discuţiile redate anterior purtate de inculpatul R.V. cu inculpatul U.R.S. la datele de 17 şi 19 mai 2003.
O altă inadvertenţă rezultă din faptul că inculpatul T.Ş.M. a susţinut şi faptul că al doilea lot de pastile l-ar fi preluat în a doua jumătate a lunii mai 2003, în timp ce inculpaţii R.V. şi D.C. plasează primirea celui de-al doilea lot de pastile ulterior datei plecării inculpatului R.V. în Turcia - 14 iunie 2003.
În ultimul rând, Tribunalul a mai observat că din discuţiile telefonice purtate de inculpatul R.V. şi redate anterior rezultă că acesta era cel care avea rolul principal, el fiind cel care stabilea preţul de vânzare al comprimatelor de ecstasy către diferiţii clienţi, inculpatul T.Ş.M. ocupându-se de această „afacere” mai mult în perioada în care inculpatul R.V. nu se afla în ţară. Or, în condiţiile în care inculpatul T. ar fi fost sursa acestor comprimate, iar inculpatul R.V. nu ar fi fost implicat în obţinerea lor, modul de a proceda ar fi fost cu siguranţă altul.
Declaraţiile menţionate conţin astfel o serie de elemente ce ridică dubii serioase cu privire la veridicitatea lor, dubii care, având în vedere şi dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., împiedică instanţa să considere că acestea dovedesc implicarea inculpatului S.I.N. în tranzacţionarea a 8.000 de pastile de ecstasy către inculpatul T.Ş.M. în perioada mai-iunie 2003.
S-a impus a se preciza că declaraţiile martorului cu identitate atribuită „V.G.” nu sunt nici ele de natură să susţină cele 3 acuzaţii concrete aduse inculpatului S.I.N., martorul precizând doar unele elemente generale: „se cunoaşte că S.I.N., zis „M.”, în cursul anului 2003, a introdus în România, prin curieri, importante cantităţi de ecstasy, în special din cele cu sigla cireşe (cele mai multe), elefanţi, smile şi fluturaşi” sau că „am cunoştinţă că în 2003 V.O.M., S.F., M.S., A.A., M.M., împreună cu S.A.V., cetăţean german ce conducea un autoturism marca M., albastru, făceau parte dintr-o reţea de narcotraficanţi ce erau conduşi de S.I.N., stabilit în Olanda”.
Cu referire la inculpatul M.I., Parchetul a reţinut că acesta a fost beneficiarul a 7.000 de comprimate ecstasy primite de la inculpaţii R.V. şi T.Ş.M., prin intermediul inculpatului D.C., dar şi implicarea acestuia în tranzacţii cu cocaină pe parcursul anilor 2002-2003, acuzaţii cu privire la care Tribunalul apreciază că nu au fost dovedite dincolo de orice dubiu.
După cum s-a arătat mai sus, varianta prezentată de inculpatul T.Ş.M. cu privire la modul în care atât el, cât şi inculpatul R.V. au intrat în posesia comprimatelor de ecstasy puse în circulaţie nu este credibilă.
Toate convorbirile telefonice interceptate demonstrează faptul că inculpatul R.V. era, în fapt, proprietarul acestor comprimate, el fiind cel care stabilea şi preţul de vânzare al acestora şi cel care era contactat de potenţialii cumpărători. Aceasta este situaţia şi cu privire la cele 2.000 de comprimate ecstasy care au făcut obiectul tranzacţiei cu inculpatul G.F., despre care inculpatul R.V. arată că „sunt obiectele mele” sau „ale mele sunt biletele”, considerându-l, totodată, vinovat pe inculpatul T.Ş.M. pentru că a încercat să realizeze tranzacţia fără a i-o aduce la cunoştinţă. În aceste condiţii, apare puţin probabil ca aceste comprimate să fi fost obţinute de către inculpatul T.Ş.M. în varianta descrisă de acesta.
În plus, Tribunalul a reţinut deja că inculpaţii T.Ş.M. şi R.V. s-au aflat încă anterior momentului la care au susţinut că au avut loc tranzacţiile cu inculpatul S.I.N. în posesia unor cantităţi importante de pastile de ecstasy.
Deşi cele redate anterior nu au legătură directă cu faptele reproşate inculpatului M.I., acestea au legătură cu credibilitatea inculpaţilor în condiţiile în care declaraţiilor lor nu se coroborează cu alte mijloace de probă (cum este cazul tranzacţiilor realizate cu inculpaţii G.F., U.R.S. şi cu numitul K.A.).
Revenind la cele reţinute în sarcina inculpatului M.I., Tribunalul constată că şi în privinţa acestuia declaraţiile coinculpaţilor variază semnificativ.
În prima declaraţie din data de 14 ianuarie 2004, inculpatul T.Ş.M. nu menţionează nimic despre o eventuală vânzare a unor pastile de ecstasy către acesta, rn a doua declaraţie din data de 07 aprilie 2004, inculpatul T. susţine că, la indicaţiile inculpatului R.V., a trimis la Braşov inculpatului M.I., prin inculpatul D.C., o cantitate de aproximativ 5.000 pastile ecstasy, fără a indica momentul la care a avut loc această acţiune. În a treia declaraţie din 15 aprilie 2004, inculpatul T. arată că a trimis inculpatului M.I., la indicaţiile inculpatului R.V., o cantitate de 7.000 de pastile ecstasy, urmând ca M. să plătească, după cum îi spusese inculpatul R.V., suma de 14.000 dolari S.U.A.
Inculpatul R.V. a precizat şi el în declaraţia din data de 19 iulie 2004 (aspecte ce nu apar în declaraţiile sale din 23 ianuarie 2004 şi 15 iulie 2004) că, după revenirea sa din Turcia, a împrumutat de la inculpatul M.I. un autoturism marca B., care i-a plăcut inculpatului T.Ş.M., astfel încât i-a pus în legătură pe cei doi, aceştia stabilind printr-o convorbire ce a avut loc de pe telefonul său mobil ca maşina să fie vândută în schimbul a 1.300 pastile de ecstasy. Potrivit celor arătate de inculpatul R.V., ulterior inculpatul M.I. şi-ar fi exprimat disponibilitatea de a prelua şi restul de pastile aflat în posesia inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M. până la cele 7.000 de comprimate pe care aceştia le aveau în schimbul sumei de 9.000 dolari S.U.A., pastilele fiind expediate prin intermediul inculpatului D.C.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.C., acesta a arătat la data de 26 aprilie 2004 că, în perioada în care inculpatul R.V. s-a aflat în Turcia, a fost trimis de inculpatul T.Ş.M. să ridice un pachet de la piciorul unui pod, pachet pe care la câteva zile distanţă a fost trimis, tot de inculpatul T.Ş.M., să îl ducă la Braşov unde l-a predat unei persoane necunoscute, alta decât inculpatul M.I. la care face referire în aceeaşi declaraţie. La 11 iunie 2004 şi 06 iulie 2004, D.C. revine asupra poziţiei anterioare şi precizează că persoana căreia i-a predat pachetul ridicat de la piciorul podului, a doua zi după ridicarea acestuia, era M.I. La data de 13 iulie 2004, inculpatul D.C. aduce noi precizări, arătând că, după ce a ridicat pachetul de la piciorul podului, inculpatul T.Ş.M. a discutat cu inculpatul R.V., care se afla încă în Turcia, şi în urma acestei discuţii i-a spus să ducă pachetul la Braşov la M.I., ulterior, din discuţiile dintre inculpaţii T. şi R., înţelegând că acest pachet conţinea 8.000 de comprimate de ecstasy şi că M.I. ar fi urmat să îi plătească inculpatului R.V. suma de 14.000 dolari S.U.A.
Deşi toţi trei inculpaţii au susţinut la un moment dat că a avut loc o vânzare de comprimate ecstasy către inculpatul M.I., declaraţiile acestora conţin inadvertenţe cu privire la momentul la care a avut loc această vânzare (în timpul în care inculpatul R. se afla în Turcia sau după întoarcerea acestuia), la cantitatea de pastile ce a făcut obiectul acesteia, inculpatul D.C. sugerând că pachetul transportat la Braşov era acelaşi cu pachetul ridicat de la piciorul podului, iar ceilalţi doi inculpaţi arătând că acest pachet ar fi conţinut tot restul de pastile aflat în posesia lor, inclusiv pastilele nevândute din prima tranşă de 2.000 de pastile recuperate de la inculpatul G.F. De asemenea, se remarcă faptul ca declaraţiile inculpaţilor R. şi D. par să le urmeze pe cele ale inculpatului T.Ş.M.
Aceste elemente, deşi pot părea doar detalii care nu influenţează asupra existenţei faptei, sunt esenţiale în condiţiile în care declaraţiile acestor coinculpaţi sunt singurele probe care sprijină acuzaţiile aduse de Parchet, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre inculpaţi nu a susţinut de la început implicarea inculpatului M.I. în tranzacţiile ilegale, inculpatul D.C. precizând chiar că a predat pachetul menţionat unei alte persoane din Braşov. În plus, stabilirea cu exactitate a datei la care se presupune că a avut loc tranzacţia, aspect imposibil de realizat pe baza probelor menţionate, având în vedere şi poziţia inculpaţilor din faţa instanţei de judecată, este cu atât mai importantă cu cât, după cum rezultă din procesul-verbal din data de 20 iulie 2004, inculpatul M.I. a avut în perioada 2002-2004 dese intrări şi ieşiri din ţară.
Mai mult, Tribunalul a constatat că atât potrivit variantei inculpatului R.V., cât şi potrivit uneia dintre variantele prezentate de inculpatul D.C., modalitatea în care inculpatul M.I. ar fi intrat în posesia unor comprimate de ecstasy ar fi fost stabilită prin folosirea telefonului inculpatului R.V., telefon ce a fost interceptat începând cu data de 15 mai 2003 şi până la arestarea preventivă a acestuia la data de 21 iulie 2003. Or, la dosarul cauzei nu se regăseşte niciuna din aceste convorbiri, neexistând, în plus, nicio discuţie cu inculpatul M.I. şi nici măcar vreo referire la tranzacţia despre care se vorbeşte în rechizitoriu, deşi inculpatul R. nu s-a ferit să folosească telefonul pentru alte tranzacţii de acest gen.
Tribunalul a constatat şi faptul că urmărirea penală în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului M.I. apare ca nefinalizată. Astfel, deşi în actele de urmărire penală se menţionează că inculpatul M.I. era cunoscut ca fiind consumator de cocaină, din anturajul său făcând parte dealeri şi consumatori de droguri din Braşov, precum „M.B.”, „A.”, „R.”, aceste persoane nu au fost identificate şi nu s-a stabilit ce s-ar fi putut întâmpla cu cantitatea destul de importantă de pastile de ecstasy despre care se afirmă că ar fi fost preluată de inculpat, identificarea lor de către instanţă la un interval de peste 7 ani de la data la care faptele ar fi avut loc fiind imposibilă.
Faţă de cele arătate, având în vedere caracterul contradictoriu al declaraţiilor inculpaţilor R.V., T.Ş.M. şi D.C., faptul că nu există niciun element obiectiv care să sprijine acuzaţiile aduse inculpatului M.I., instanţa a apreciat că există dubii cu privire la realitatea tranzacţiei implicând 7.000 comprimate ecstasy reţinută în sarcina acestuia, dubii care profită inculpatului.
Situaţia este cu atât mai evidentă în cazul acuzaţiilor referitoare la implicarea inculpatului M.I. în tranzacţii cu cocaină, acuzaţie bazată în exclusivitate pe declaraţiile inculpatului D.C. din data de 13 iulie 2004: „Tot de la M.I., R.V. m-a trimis în două rânduri pentru a prelua 2 colete cu cocaină, pe care le-am transportat la Râmnicu Vâlcea unde i le-am dat lui R.”, declaraţii ce nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă. Aceeaşi este situaţia şi cu privire la susţinerea inculpatului D.C. referitoare la faptul că, în primăvara anului 2003, ar fi preluat de la inculpatul M.I. un pachet de circa 15 cm în care se aflau 400 de pastile ecstasy având o culoare cu tentă roz, pe care le-ar fi transportat la Râmnicu Vâlcea, 200 din acestea fiind luate de inculpatul U.R.S., iar restul de R.V.
În raport de cele reţinute cu privire la inculpaţii S.F., S.V.A., V.O.M., S.I.N. şi M.I., Tribunalul nu poate să considere dovedite nici actele corelative reţinute în sarcina inculpaţilor T.Ş.M., R.V. şi D.C. referitoare la modalitatea în care aceştia ar fi intrat în posesia drogurilor traficate şi a actului material referitor la vânzarea a 7.000 de comprimate.
În ceea ce priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în cazul inculpaţilor R.V., T.Ş.M. şi D.C.:
Tribunalul a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 „persoana care a comis una din infracţiunile prevăzute de art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de. droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
Faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţă este evident că inculpaţii nu pot beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 decât prin raportare la persoanele faţă de care se va pronunţa o soluţie, de tragere la răspundere penală şi nu prin raportare la inculpaţii faţă de care instanţa a apreciat că acuzaţiile formulate de Parchet nu sunt dovedite. În plus, nu poate beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 decât inculpatul care formulează un denunţ, adică o înştiinţare cu privire la săvârşirea unei infracţiuni înainte ca organele de urmărire penală să aibă cunoştinţă de săvârşirea acesteia, condiţiile referitoare la denunţare şi facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală fiind condiţii cumulative.
Or, aceste condiţii sunt îndeplinite doar în cazul inculpatului T.Ş.M., acesta fiind cel care prin declaraţiile sale a adus pentru prima dată la cunoştinţa organelor de urmărire penală la 14 ianuarie 2004 participarea inculpaţilor M.D.C. şi D.C. la infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată. Tot acest inculpat a fost cel care a adus pentru prima dată la cunoştinţa autorităţilor implicarea inculpaţilor U.R.S. şi G.F. în activităţile de trafic de droguri la datele de 07 aprilie 2004 şi 15 aprilie 2004, anterior începerii urmăririi penale faţă de aceşti inculpaţi.
Declaraţiile inculpatului R.V. în care acesta a dat detalii referitoare la participarea inculpaţilor indicaţi la infracţiuni de trafic de droguri sunt ulterioare sesizării organelor de cercetare penală cu aceste aspecte, neavând valoarea unui denunţ. De altfel, în prima declaraţie dată, la 23 ianuarie 2004, inculpatul R. s-a limitat la a relata cele presupus cunoscute din spusele inculpatului T. în legătură cu participarea inculpaţilor S.I.N., D.C., M.D.C., abia la data de 19 iulie 2004, după începerea urmăririi penale faţă de toţi inculpaţii din prezentul dosar (16 aprilie 2004 şi 17 iunie 2004), acesta dând detalii cu privire la alte persoane implicate.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.C., Tribunalul a constatat că prin declaraţiile sale din cursul urmăririi penale acesta a dat detalii cu privire la activitatea inculpaţilor R.V., T.Ş.M., dar după începerea urmăririi penale faţă de aceştia, M.I., cu privire la care Tribunalul a apreciat că nu sunt dovedite acuzaţiile aduse, şi U.R.S. Cu referire la acest ultim inculpat, prima declaraţie incriminatoare a lui D.C. este cea din data de 13 iulie 2004 (ulterioară începerii urmăririi penale faţă de inculpatul U. la 17 iunie 2004), în declaraţiile din datele de 11 iunie 2004 şi 06 iulie 2004 acesta afirmând doar că îl cunoaşte. Nu se poate considera astfel că acest inculpat a realizat un denunţ în sensul art. 223 C. proc. pen.
În consecinţă, Tribunalul a reţinut aplicabilitatea art. 16 din Legea nr. 143/2000 doar în cazul inculpatului T.Ş.M.
Instanţa de fond a constatat că ulterior trimiterii inculpaţilor în judecată, prin Legea nr. 522/2004, a avut loc o modificare a textului art. 4 din Legea nr. 143/2000. Astfel, în forma în vigoare înainte de modificările aduse prin Legea nr. 522/2004, art. 4 din Legea nr. 143/2000 conţinea doar un alineat care sancţiona cu pedeapsa închisorii de la 2 la 5 ani deţinerea sau alte operaţiuni vizând atât drogurile de risc, cât şi drogurile de mare risc, în vederea consumului propriu. După intrarea în vigoare a Legii nr. 522/2004, art. 4 din Legea nr. 143/2000 conţine două alineate, primul sancţionând deţinerea şi alte operaţiuni ce vizează droguri de risc în vederea consumului propriu, cel de-al doilea alineat cuprinzând sancţiunea aplicabilă în ipoteza în care operaţiunile de la alin. (1) vizează droguri de mare risc, sancţiune identică cu cea prevăzută anterior de art. 4 din Legea nr. 143/2000. În consecinţă, fapta inculpaţilor T.Ş.M. şi R.V. de a deţine droguri de mare risc în vederea consumului propriu este prevăzută la data pronunţării prezentei hotărâri de dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, instanţa urmând a proceda la schimbarea încadrării juridice în sensul arătat.
În privinţa inculpatului S.I.N., prin rechizitoriu s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. prin raportare la condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 1243 din 08 iulie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.
Din datele comunicate, rezultă faptul că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani prin sentinţa penală nr. 1243 din 08 iulie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 2801/R din 03 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală. În dosarul în care a fost pronunţată sentinţa penală menţionată inculpatul a fost arestat preventiv de la data de 03 octombrie 2001 la 10 iulie 2002.
Din cuprinsul rechizitoriului şi a declaraţiilor persoanelor audiate în cursul urmăririi penale, se constată că faptele reţinute în sarcina inculpatului S.I.N., în prezentul dosar, sunt localizate în timp în vara anului 2003, neexistând nici un act material despre care să se reţină că ar fi fost săvârşit ulterior lunii decembrie 2003.
În consecinţă, Tribunalul a constatat că faptele de care este acuzat inculpatul apar ca fiind săvârşite anterior rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1243 din 08 iulie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, nefiind incidente dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen. referitoare la starea de recidivă postcondamnatorie, urmând a se schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului în sensul arătat.
De asemenea, în cazul inculpatului U.R.S. starea de recidivă a fost reţinută prin raportare la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 783 din 01 aprilie 2002 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 27 mai 2002 prin decizia nr. 252 din 07 mai 2002 a Tribunalului Brăila.
Analizând însă conţinutul sentinţei penale menţionate, Tribunalul a constatat că prin aceasta s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 (faptă din data de 05 septembrie 2001) şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 (faptă din data de 08 octombrie 2001). În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite cele două pedepse şi i s-a dat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a dispus revocarea beneficiului graţierii cu privire la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. prin sentinţa penală nr. 3279 din 26 noiembrie 1998 a Judecătoriei Piteşti, stabilindu-se ca inculpatul U.R.S. să execute pedeapsa finală de 2 ani închisoare. Executarea pedepsei a început la data de 29 ianuarie 2002, inculpatul fiind pus în libertate la data de 04 octombrie 2002 cu un rest de 481 de zile de executat urmare a Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse.
A rezultat astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa nr. 783 din 01 aprilie 2002 a Judecătoriei Brăila este alcătuită dintr-o pedeapsă de 6 luni închisoare aplicată pentru o infracţiune intenţionată şi o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru o infracţiune din culpă. Or, pentru a se reţine starea de recidivă este necesar ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv anterior săvârşirii noii infracţiuni la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni (art. 37 C. pen.) pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate [art. 38 lit. a)1 C. pen.], situaţie ce nu este incidentă în speţa de faţă.
În consecinţă, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului U.R.S. prin înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen.
În drept, deşi instanţa nu a considerat dovedite acuzaţiile aduse de Pachet inculpatului S.I.N. referitoare la tranzacţionarea către inculpatul T.Ş.M. în vara anului 2003 a unei cantităţi de 8.000 de pastile ecstasy, probele administrate au dovedit după cum s-a arătat mai sus faptul că în vara acelui an inculpaţii T.Ş.M. şi R.V. s-au aflat în posesia unor cantităţi importante de astfel de droguri pe care le-au comercializat sau au încercat să le comercializeze prin implicarea şi a altor persoane.
În acest sens sunt încercarea de plasare a 2.000 de pastile ecstasy către inculpatul G.F. la data de 21 mai 2003 prin intermediul inculpatului M.D.C., urmată de recuperarea acestora, pastile evaluate de 4.000 dolari S.U.A.; vânzarea a 50 de comprimate ecstasy numitului K.A. la data de 20 iunie 2003 prin intermediul inculpatului D.C. în schimbul sumei de 200 dolari S.U.A.; vânzarea unei cantităţi de peste 100 de pastile de ecstasy inculpatului U.R.S. în cel puţin trei ocazii - o dată în jurul datei de 17 mai 2003, când inculpatul D.C. a primit în schimbul cantităţii de 83 de pastile de ecstasy suma de 200 dolari S.U.A. şi un telefon mobil, o dată în perioada 14 iunie 2003 - 22 iunie 2003 şi altă dată în cursul lunilor mai-iunie 2003.
De asemenea, în cazul inculpatului R.V. sunt dovedite şi acuzaţiile referitoare la oferirea de cocaină altor persoane pentru consum, faptă de se circumscrie tot conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Faptele inculpaţilor T.Ş.M. şi R.V. astfel cum au fost descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în cazul inculpatului T. şi a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. în cazul inculpatului R.
Cei doi inculpaţi au realizat la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin implicarea şi a altor persoane, tranzacţii cu comprimate de ecstasy conţinând substanţa activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine, înscrisă în Tabelul I al Legii nr. 143/2000, după cum a dovedit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în Dosarul nr. 949/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Potrivit acestui raport, pastilele identificate conţineau substanţa menţionată, înscrisă şi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 522/2004 în Tabelul nr. I anexă la Legea nr. 143/2000 şi nu săruri de MDMA, cum a susţinut apărătorul inculpatului M.D.C.
Cei doi inculpaţi au acţionat, în opinia Tribunalului, cu intenţie, dându-şi seama de consecinţele periculoase ale faptelor lor şi acceptând producerea acestora.
De asemenea, faptele inculpaţilor T.Ş.M. şi R.V. care în vara anului 2003 (cel mai târziu până la data de 21 iulie 2003, data arestării preventive a acestora) au deţinut la diferite intervale de timp droguri de mare risc în vederea consumului propriu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în cazul inculpatului T. şi a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. în cazul inculpatului R., şi în acest caz Tribunalul apreciind că inculpaţii au acţionat cu intenţie.
Cu privire la această infracţiune Tribunalul a constatat însă că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale. După cum s-a arătat infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 5 ani, s-a epuizat cel mai târziu la data de 21 iulie 2003, dată de la care a început să curgă termenul de prescripţie calculat prin raportare la dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 124 C. pen. Acest termen de 7 ani şi 6 luni s-a împlinit la data de 20 ianuarie 2011, instanţa urmând să dispună încetarea procesului penal în baza art. 13 alin. (3) C. proc. pen. (având în vedere cererea inculpaţilor de continuare a procesului penal) rap. la art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.V., reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. se impune prin raportare la condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării aplicată prin sentinţa penală nr. 1183 din 10 septembrie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin decizia penală nr. 299 din 20 aprilie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Faptele ce fac obiectul prezentului dosar apar ca fiind . săvârşite în interiorul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei anterior menţionate (termen ce s-ar fi împlinit la data de 19 octombrie 2003) şi au fost descoperite în interiorul termenului de încercare, după cum rezultă şi din rechizitoriul nr. 163/P/2003 din data de 29 august 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin care s-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar referitor la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 de către inculpatul R.V.
În cazul inculpatului D.C., faptele acestuia care în cursul lunilor mai-iunie 2003 a fost implicat împreună cu inculpaţii T.Ş.M. şi R.V. în transportul şi predarea mai multor cantităţi de pastile de ecstasy către inculpatul U.R.S. şi către numitul K.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
Cunoaşterea de către inculpat a naturii bunurilor transportate rezultă chiar din declaraţiile acestuia date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în Dosarul nr. 5729/2004 al Tribunalului Bucureşti. Deşi inculpatul a arătat cu ocazia audierii din prezentul dosar că nu avea cunoştinţă de bunurile transportate şi că ar fi fost supus unor presiuni în cursul urmăririi penale, iar ceilalţi inculpaţi au încercat să susţină varianta acesta, Tribunalul reaminteşte faptul că prezentarea materialului de urmărire penală faţă de acest inculpat a avut loc în prezenţa unui apărător ales, fără ca acesta să invoce vreo presiune la care ar fi fost supus inculpatul, şi că acesta şi-a menţinut poziţia de recunoaştere a săvârşirii faptei şi în primul ciclu procesual, cu ocazia declaraţiei date în faţa instanţei şi, inclusiv, prin motivele sale de apel. Revenirea sa asupra declaraţiilor anterioare apare, astfel, ca nejustificată. În consecinţă, rezultă că şi acest inculpat a acţionat cu intenţie, cunoscând rezultat faptelor sale şi acceptând producerea lor.
Faptele inculpatului U.R.S. care în perioada mai-iunie 2003 a realizat cel puţin trei tranzacţii implicând achiziţia de peste 100 de pastile de ecstasy de la inculpaţii T.Ş.M. şi R.V., prin intermediul inculpatului D.C., în vederea distribuirii ulterioare a acestora întruneşte elementele constitutive al infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
Natura bunurilor ce au făcut obiectul tranzacţiilor rezultă din coroborarea declaraţiilor celorlalţi inculpaţi menţionaţi cu procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate, afirmaţiile inculpatului în sensul că acestea ar fi avut ca obiect pastile de Viagra negăsindu-şi susţinerea în materialul probator. Convorbirile telefonice redate anterior dovedesc şi faptul că pastilele de ecstasy au fost achiziţionate de către inculpat atât în vederea consumului propriu (nereţinut însă de Parchet), cât şi în vederea revânzării, în scopul obţinerii unui profit.
Şi în cazul acestui inculpat se impune concluzia că actele materiale reţinute au fost unite de o rezoluţie infracţională unică şi că acesta a acţionat cu intenţie în sensul art. 19 C. pen.
De asemenea, fapta inculpatului M.D.C. care la data de 21 mai 2003 a fost implicat în transportul unui pachet conţinând 2.000 de pastile de ecstasy de la inculpatul T.Ş.M. la inculpatul G.F. în vederea comercializării acestora întrunesc elementele constitutive al infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.
Instanţa a prezentat mai sus probele în baza cărora a reţinut faptul că pachetul transportat de inculpatul M.D.C. conţinea pastile de ecstasy şi cunoaşterea de către acest inculpat, a naturii bunurilor transportate, cunoaştere în lipsa căreia nu putea realiza operaţiunea de intermediere. În acest context, instanţa va reţine şi în cazul acestui inculpat săvârşirea infracţiunii cu intenţie.
Fapta inculpatului G.F. care la data de 21 mai 2003 a preluat de la inculpatul M.D.C. un pachet conţinând cantitatea de 2.000 de pastile de ecstasy, pachet pe care l-a restituit ulterior inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.
Chiar dacă inculpatul nu a intenţionat să comercializeze cantitatea de droguri menţionată, ci a acceptat primirea pachetului doar în vederea determinării inculpatului M.D.C. să restituie o datorie pe care acesta o avea faţă de el, primirea acestui pachet şi restituirea lui, cunoscând faptul că drogurile vor fi puse în circulaţie, reprezintă operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, realizate în alt scop decât cel al consumului propriu, elemente ce se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă săvârşită de inculpat cu intenţie indirectă.
În ceea ce priveşte situaţia inculpatului L.I., după cum s-a arătat anterior, Tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu faptul că acesta avea cunoştinţă de natura bunurilor preluate şi, ulterior, restituite de inculpatul G.F., condiţii în care deşi acesta a fost prezent la cele două întâlniri nu se poate reţine că în cazul lui ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., lipsind intenţia, motiv pentru care se va dispune achitarea acestuia în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În cazul inculpaţilor S.F., V.O.M., S.V.A., S.I.N. şi M.I., instanţa a apreciat că probele administrate nu au dovedit existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, urmând a se pronunţa o soluţie de achitare a acestora în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Se mai impune precizarea că în cazul unei infracţiuni continuate este necesar ca fiecare act material ce intră în conţinutul acesteia să fi dovedit cu respectarea regulilor de probaţiune, condiţie ce nu este îndeplinită în cauza de faţă, fiecare act material în cazul inculpaţilor menţionaţi încercând a fi dovedit de parchet prin trimitere la un singur alt mijloc de probă cu o valoare probatorie condiţionată (declaraţii ale unor inculpaţi, chiar şi în alte cauze, declaraţiile unui martor cu identitate atribuită).
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor T.Ş.M., R.V., M.D.C., D.C., U.R.S. şi G.F., instanţa de fond a avut în vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, rolul pe care fiecare dintre aceştia l-a avut în desfăşurarea activităţii infracţionale, neputând însă a se face abstracţie de faptul că de la data săvârşirii infracţiunilor a trecut un interval de aproape 9 ani, interval în care aceştia nu au mai săvârşit infracţiuni de genul celor ce fac obiectul prezentului dosar.
În aceste condiţii, pornind şi de la scopul pedepsei, de la faptul că pe lângă sancţionarea persoanei vinovate, aceasta urmăreşte şi reeducarea inffactorului şi protejarea societăţii de riscul săvârşirii de noi infracţiuni, risc redus în condiţiile de faţă, Tribunalul apreciind că se impune în cazul tuturor inculpaţilor reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul de 10 ani închisoare.
În cazul inculpatului D.C., instanţa de fond a avut în vedere rolul subordonat deţinut de acesta, faptul că acesta s-a limitat la a îndeplini sarcinile impuse de angajatoml său, inculpatul R.V., fără a beneficia de sume de bani importante din activitatea desfăşurată. în cazul acestui inculpat, Tribunalul a avut în vedere şi lipsa de antecedente penale şi faptul că arestul preventiv executat în prezentul dosar în perioada 26 aprilie 2004 - 03 februarie 2007 pare să fi îndreptat comportamentul inculpatului, în cei 5 ani care au urmat acesta având o conduită conformă normelor penale şi fiind integrat pe deplin în societate. Astfel, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, din cursul anului 2007 acesta a deţinut un loc de muncă în cadrul societăţii SC K. SRL şi a avut un comportament conform regulilor de convieţuire socială.
Astfel, Tribunalul a dispus condamnarea acestuia la minimul de pedeapsă rezultat în urma aplicării circumstanţelor atenuante şi la pedeapsa de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi a dedus durata arestului preventiv.
Pentru inculpatul M.D.C., Tribunalul a reţinut că acesta a fost cercetat pentru un singur act material de intermediere, că nu există elemente care să ducă la concluzia că inculpatul ar mai fi fost implicat în alte fapte de acelaşi gen şi că, şi în cazul acestuia, arestul preventiv din perioada 26 aprilie 2004 - 03 februarie 2007 pare să fi dus la îndreptarea comportamentului acestuia. De altfel, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, atât anterior faptei din cursul anului 2003, cât şi ulterior eliberării din starea de arest, inculpatul M.D.C. şi-a obţinut sursele de venit în mod licit, fiind şi el o persoană integrată pe deplin în societate.
În consecinţă, Tribunalul a dispus condamnarea acestuia la minimul de pedeapsă rezultat în urma aplicării circumstanţelor atenuante şi la pedeapsa de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi s-a dedus durata arestului preventiv.
Pentru inculpatul T.Ş.M., instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă reduse în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 74-76 C. pen., având în vedere şi în cazul acestui inculpat lipsa oricăror alte contacte cu legea penală de la data liberării condiţionate din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 395 din 23 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, - 05 iulie 2006. Nu poate fi ignorat însă rolul esenţial pe care acest inculpat l-a avut în activitatea ce face obiectul prezentului dosar, dar şi atitudinea sa din cursul judecăţii, acesta prezentându-se în faţa instanţei doar după emiterea a numeroase mandate de aducere (spre deosebire de inculpaţii M.D.C. şi D.C. care au fost prezenţi la numeroase termene de judecată şi pentru care se poate considera că procesul penal în sine a atins în mare parte scopul educativ). În consecinţă, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani şi 11 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
După cum s-a arătat deja, s-a constatat că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni concurente cu cea ce face obiectul prezentului dosar prin sentinţa penală nr. 395 din 23 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2573 din 18 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (faptă din data de 20 iulie 2003). Inculpatul a executat pedeapsa menţionată de la data de 21 iulie 2003 la data de 05 iulie 2006 când a fost liberat condiţionat, cu un rest de 380 de zile.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 lit. a) - 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului T.Ş.M. prin prezenta hotărâre cu cele aplicate prin sentinţa penală nr. 395 din 23 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2573 din 18 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi11 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a duratei deja executate de la 21 iulie 2003 la 05 iulie 2006.
Pentru inculpatul R.V., Tribunalul a avut, de asemenea, în vedere rolul important al inculpatului, faptul că acesta este persoana care a intermediat majoritatea tranzacţiilor ce fac obiectul prezentului dosar, el fiind şi cel care stabilea preţul, inclusiv pe perioada în care s-a aflat în străinătate. Toate aceste elemente justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum superior faţă de cele aplicate anterior, acesta urmând a fi condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
După cum s-a arătat deja, faptele ce fac obiectul prezentului dosar au fost săvârşite de către inculpat în interiorul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1183 din 10 septembrie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin decizia penală nr. 299 din 20 aprilie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, fiind şi descoperite în interiorul termenului de încercare. În consecinţă, în baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate pentru pedeapsa menţionată care va fi dată spre executare alăturat de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa indivizibilă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Totodată, cu referire la inculpatul R.V., Tribunalul a constatat că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 395 din 23 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2573 din 18 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 284 C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. (faptă din data de 20 iulie 2003). În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1183/1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, pedeapsă ce a fost dată spre executare alăturat de pedeapsa aplicată în cauză, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 6 ani şi 6 luni închisoare.
Inculpatul a executat pedeapsa menţionată de la data de 21 iulie 2003 la data de 21 februarie 2007, când a fost liberat condiţionat cu un rest de executat de 1064 de zile.
Faptele pentru care inculpatul a fost condamnat în prezentul dosar sunt concurente cu infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 395 din 23 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. urmând a se dispune contopirea pedepselor indivizibile (rezultate în urma revocării suspendării condiţionate) aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. şi s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a duratei deja executate de la 21 iulie 2003 la 21 februarie 2007.
Pentru inculpatul G.F., Tribunalul a avut în vedere la stabilirea pedepsei cantitatea însemnată de comprimate de ecstasy în traficarea cărora acesta a fost implicat, chiar dacă se acceptă teza că scopul pentru care inculpatul a primit aceste comprimate a fost doar aceia de a-şi asigura recuperarea unei datori, dar şi atitudinea acestuia pe parcursul desfăşării procesului. Astfel, deşi acesta a avut cunoştinţă de existenţa dosarului, procedând la angajarea unui apărător ales, inculpatul nu s-a prezentat niciodată în faţa instanţei sustrăgându-se, în plus, de la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă din 20 august 2004 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Faţă de aceste elemente, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Totodată, s-a constatat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 123 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, infracţiunile pentru care a fost condamnat fiind concurente cu cele ce fac obiectul prezentului dosar.
În consecinţă, s-a contopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în pedepsele componente de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. şi 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
S-a dispus contopirea pedepselor anterior menţionate, repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dispus şi anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 150 din 29 aprilie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi emiterea unor noi forme de executare şi s-a constatat că faţă de inculpat a fost emis mandatul de arestare preventivă în lipsă din 20 august 2004.
Pentru inculpatul U.R.S., Tribunalul a avut în vedere faptul că acest inculpat a fost implicat în mai multe tranzacţii ilicite, fiind la rândul său, după cum rezultă din convorbirile interceptate, distribuitor de substanţe stupefiante, dar şi faptul că ulterior săvârşirii faptelor ce fac obiectul prezentului dosar acesta nu a mai avut contacte cu legea penală. Totodată, inculpatul pare să fi conştientizat necesitatea respectării normelor penale, fiind în prezent angajat cu un contract de muncă ce îi permite obţinerea pe căi licite a mijloacelor de existenţă.
Faţă de aceste aspecte, Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă ce apare ca suficientă având în vedere că potrivit art. 7 din Legea nr. 543/2002 trebuie să se procedeze la revocarea beneficiului graţierii condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 783 din 01 aprilie 2002 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 27 mai 2002 prin decizia nr. 252 din 07 mai 2002 a Tribunalului Brăila.
Din executarea pedepsei menţionate, inculpatul a fost liberat în baza Legii nr. 543/2002 la data de 04 octombrie 2002 cu un rest de 481 de zile de executat, faptele ce fac obiectul prezentului dosar fiind săvârşite în termenul de 3 ani prevăzut de art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Urmare a revocării graţierii condiţionate, inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani şi 481 de zile (restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a Legii nr. 543/2002) şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi, în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada prevenţiei de la data de 02 octombrie 2009 la 11 decembrie 2009.
Având în vedere soluţia adoptată de instanţă, dar şi considerentele exprimate în încheierile date în cursul judecăţii cu privire la cereri similare formulate de inculpat, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea acestuia de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 143/2000 „(1) Drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 2-10 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. (2) Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri prevăzute la alin. (1)”.
În cauza de faţă s-a stabilit cu certitudine faptul că a avut loc o vânzare a cantităţii de 50 de pastile de ecstasy către numitul K.A. contra sumei de 200 dolari S.U.A., banii fiind predaţi inculpatului T.Ş.M., o altă tranzacţie implicând 83 de pastile de ecstasy către inculpatul U.R.S. contra sumei de 200 dolari S.U.A. şi a unui telefon mobil (a cărui valoare nu poate fi stabilită), bunuri ce au intrat în posesia inculpatului R.V. Faţă de dispoziţiile citate se impune confiscarea de la inculpaţi a sumelor obţinute în urma realizării tranzacţiilor frauduloase.
Totodată, Tribunalul a mai reţinut faptul că inculpaţii R.V. şi T.Ş.M. s-au mai aflat în posesia unei cantităţi de 2.000 de pastile de ecstasy pe care aceştia au evaluat-o în conversaţiile telefonice la 4.000 dolari S.U.A., sumă a cărei confiscare se impune. În lipsa unor probe clare cu privire la modalitatea în care inculpaţii au procedat la împărţirea beneficiilor obţinute din comercializarea acestor comprimate, se va proceda la împărţirea în mod egal a sumei de 4.000 dolari S.U.A., a cărei confiscare se va dispune, între cei doi participanţi principali şi beneficiari ai tranzacţiilor ilicite.
Probele administrate au confirmat şi efectuarea altor tranzacţii, dar necunoscându-se cu exactitate cantităţile ce au făcut obiectul acestora sau sumele obţinute, Tribunalul nu a dispus confiscarea unor sume suplimentare.
La stabilirea cheltuielilor judiciare, instanţa de fond a avut în vedere partea din acestea care a fost cauzată de fiecare inculpat în parte, cheltuielile în cazul inculpaţilor pentru care s-au dispus soluţii de achitare urmând a fi suportate de către stat.
Împotriva acestei decizii au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii R.V., T.Ş.M., D.C., M.D.C. şi U.R.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de apel ale Parchetului au vizat greşita achitare a inculpaţilor S.I.N., L.I., S.V., V.O.M., S.F. şi M.I., precum şi greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor R.V., T.Ş.M., D.C., M.D.C., U.R.S. şi G.F., sub aspectul reţinerii nejustificate a circumstanţelor atenuante.
Apelantul inculpat M.D.C. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. întrucât la data de 17 decembrie 2004, fapta nu era prevăzută de legea penală, întrucât Legea nr. 143/200, în forma anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 544/2004, nu prevedea şi sărurile substanţelor chimice enumerate în Tabelul I, doar substanţa chimică MDMA, în stare pură, fiind prohibită. Prin urmare, a susţinut că nu există obiect al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În subsidiar, a solicitat instanţei să constate că nu a cunoscut că obiectul traficului îl reprezenta drogurile, ştiind ca este vorba despre pastile Viagra. De aceea, apreciază aplicabil principiul „in dubio pro reo” şi solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În final, solicită a se da eficienta circumstanţelor sale personale şi aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege.
Apelantul inculpat U.R.S. a susţinut că, în mod incorect, s-a dispus condamnarea sa în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, fiind greşit reţinută situaţia de fapt în baza declaraţiilor date de coinculpaţi în cursul urmăririi penale, aceştia fiind forţaţi să recunoască faptele şi a convorbirilor telefonice. Susţine ca inculpaţii T. şi R. au revenit asupra declaraţiilor, la instanţa de fond, la termenul din 16 septembrie 2010, au relatat adevărul, şi solicită achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu este vorba despre pastile ecstasy, ci pastile Viagra.
Solicită, de asemenea, revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, în raport de fişa postului şi atribuţiile de serviciu, care impun deplasări în afara ţării.
Apelantul inculpat D.C. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi pe fond, rejudecând, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există, întrucât în Legea nr. 143/2000, în forma anterioară Legii nr. 544/2004, substanţa chimică MDMA nu era prohibită.
În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, reţinerea circumstanţelor prevăzute de art. 74-76 C. pen., deducerea perioadei arestării de la 26 aprilie 2004 la 03 februarie 2007, constatându-se ca executat 3 ani, fiind încadrat în muncă în prezent, iar ca modalitate de executare a pedepsei, aplicarea disp. art. 81 C. pen.
Apelantul inculpat R.V. a solicitat achitarea în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta prevăzută de legea penală nu există. Solicită Curţii să cenzureze înregistrările convorbirilor telefonice, care nu sunt redate corect, fiind trunchiate, şi susţine că din declaraţiile date de către coinculpaţi la instanţa de fond a rezultat o activitate comercială cu pastile de potentă.
Având în vedere conţinutul specific al substanţei şi lipsa încriminării, respectiv sărurile din conţinutul substanţei nu erau încriminate prin legea specială, stabilindu-se ca MDMA era o substanţa activă, care nu se poate deţine în stare pură, sunt aplicabile disp. art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În subsidiar, a criticat hotărârea faţă de greşita modalitate tehnică privind efectuarea contopirii pedepselor, deşi pedeapsa rezultantă ar fi tot de 7 ani şi 6 luni închisoare, şi solicită aplicarea unei pedepse sub limita de 6 ani, să se menţină beneficiul revocării suspendării, să se deducă perioada executata de la 21 iulie 2003 - 21 februarie 2007, să se facă aplicarea disp. art. 74-76 C. pen., art. 16 din legea specială, art. 37 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi să nu mai fie încarcerat.
Apelantul inculpat T.Ş.M. a solicitat achitarea în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta prevăzută de legea penală nu există. Arată că în cauză nu există un raport de constatare tehnico-ştiinţifică, nu există suporţii magnetici în original, transcrierile înregistrărilor sunt trunchiate, iar acuzarea se bazează pe declaraţiile martorului cu identitate protejată V.G., care nu a mai fost audiat la instanţa de fond, în urma percheziţie domiciliare efectuate nu s-a găsit nimic, iar deţinerea substanţelor interzise nu este probată.
În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei reţinerea circumstanţelor atenuante, iar ca modalitate de executare a pedepsei, aplicarea disp. art. 81 C. pen.
Prin decizia penală nr. 381/A din 07 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii R.V., T.Ş.M., D.C., M.D.C. şi U.R.S.
A respins, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul U.R.S.
A obligat apelantul inculpat M.D.C. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
I-a obligat pe fiecare dintre apelanţii inculpaţi T.Ş.M. şi D.C. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 400 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
I-a obligat pe fiecare dintre apelanţii inculpaţi R.V. şi U.R.S. la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 100 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchet au rămas în sarcina statului.
Onorariul în cuantum de câte 400 RON cuvenit apărătorilor din oficiu pentru intimaţii inculpaţi V.O.M., S.F., M.I., L.I. şi G.F. precum şi onorariul parţial în cuantum de 100 RON cuvenit apărătorilor din oficiu pentru intimaţii inculpaţi S.I.N. şi Ş.V.A. se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată dată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză şi a reţinut o situaţie de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.
Cu privire la temeinicia soluţiilor de condamnare şi achitare pronunţate s-a arătat că:
Inculpaţii R.V., T.Ş.M., M.D.C., D.C. şi U.R.S. au formulat critici sub aspectul temeiniciei soluţiei de condamnare, invocând în apărare că probele nu au fost legal obţinute, fiind obligaţi în faza de urmărire penală să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului, convorbirile telefonice au fost redate trunchiat, acuzarea se bazează pe declaraţiile martorului cu identitate protejată V.G., care nu a mai fost audiat la instanţa de fond, nu au cunoscut că obiectul traficului îl reprezentau pastilele de ecstasy, ci de Viagra, drogul traficat nu era menţionat în Tabelul I, anterior modificării Legii nr. 143/2000 prin Legea nr. 532/2004, apărări ce vor fi analizate în cuprinsul prezentei decizii.
Parchetul a criticat netemeinicia soluţiei de achitare dispusă faţă de inculpaţii L.I., S.F., V.O.M., Ş.V.A., S.I.N. şi M.I.
Cu privire la soluţia de condamnare a inculpaţilor R.V., T.Ş.M., M.D.C., D.C., U.R.S. şi G.F.
Instanţa de fond a pronunţat soluţii de condamnare a acestora pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de droguri de mare risc, apreciind că probele administrate în cauză au dovedit faptul că în perioada mai-iunie 2003, inculpaţii R.V. şi T.Ş.M. s-au aflat în posesia unor importante cantităţi de pastile de ecstasy, pastile ce au fost comercializate de aceştia prin intermediul inculpatului D.C. către inculpatul U.R.S., către numitul K.A., dar şi către alte persoane rămase neidentificate. De asemenea, inculpaţii R.V. şi T.Ş.M. au fost implicaţi şi într-o tranzacţie vizând o cantitate de 2.000 de pastile de ecstasy ce a fost predată de inculpatul M.D.C. inculpatului G.F.
În concret, în sarcina inculpaţilor R.V. şi T.Ş., instanţa de fond a reţinut remiterea a 2.000 de pastile ecstasy către inculpatul G.F. la data de 21 mai 2003 prin intermediul inculpatului M.D.C., urmată de recuperarea acestora, pastile evaluate la 4.000 dolari S.U.A.; vânzarea a 50 de comprimate ecstasy numitului K.A. la data de 20 iunie 2003 prin intermediul inculpatului D.C. în schimbul sumei de 200 dolari S.U.A.; vânzarea unei cantităţi de peste 100 de pastile de ecstasy inculpatului U.R.S. în cel puţin trei ocazii - o dată în jurul datei de 17 mai 2003, când inculpatul D.C. a primit în schimbul cantităţii de 83 de pastile de ecstasy suma de 200 dolari S.U.A. şi un telefon mobil, o dată în perioada 14 iunie 2003 - 22 iunie 2003 şi altă dată în cursul lunilor mai-iunie 2003.
De asemenea, în cazul inculpatului R.V. s-a reţinut şi oferirea de cocaină altor persoane pentru consum, faptă de se circumscrie tot conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Curtea, reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, a constatat că săvârşirea, cu vinovăţie, a infracţiunilor deduse judecăţii în modalitatea reţinută prin hotărârea instanţei de fond de către inculpaţii R.V., T.Ş.M., M.D.C., D.C., U.R.S. şi G.F. este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe şi legal administrate.
Astfel, remiterea de către inculpaţii R.V. şi T.Ş. a 2.000 de pastile ecstasy către inculpatul G.F. la data de 21 mai 2003 prin intermediul inculpatului M.D.C., urmată de recuperarea acestora rezultă din coroborarea declaraţiilor tuturor inculpaţilor implicaţi, mai puţin a inculpatului G.F., care nu a putut fi audiat în ciuda numeroaselor demersuri efectuate.
Fapta inculpaţilor R.V., T.Ş.M. şi D.C. de a vinde numitului K.A., la data de 20 iunie 2003, a cantităţii de 50 de comprimate ecstasy rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de depistare a numitului K.A. având în posesia sa 50 de comprimate de culoare albă, raportul de constatare al Laboratorului de Analize Fizico-Chimice Droguri, din care rezultă că cele 50 de comprimate conţineau substanţa activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), substanţă ce făcea parte din Tabelul I, anexă la Legea nr. 143/2000, în amestec cu cafeină, declaraţiile martorului G.C.B., ale inculpaţilor D.C., T.Ş.M., R.V., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din 14 iunie 2003 dintre inculpatul R.V. şi K.A., din 22 iunie 2003 dintre inculpaţii U.R.S. şi R.V.
Vânzarea de către inculpaţii T.Ş.M. şi R.V., prin intermediul inculpatului D.C. a unei cantităţi de peste 100 de pastile de ecstasy inculpatului U.R.S. în cel puţin trei ocazii - o dată înjurai datei de 17 mai 2003, când inculpatul D.C. a primit în schimbul cantităţii de 83 de pastile de ecstasy suma de 200 dolari S.U.A. şi un telefon mobil, o dată în perioada 14 iunie 2003 - 22 iunie 2003 şi altă dată în cursul lunilor mai-iunie 2003 rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţiile inculpaţilor T.Ş.M. şi R.V. şi D.C. şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din 17 mai 2003, 12 iunie 2003, 13 iunie 2003, 20 iunie 2003 dintre inculpaţii R.V. şi U.R.S., din data de 14 iunie 2003 dintre inculpatul R.V. şi T.Ş.M.
Acuzaţiile aduse inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M. referitoare la deţinerea de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, precum şi oferirea de astfel de droguri de către inculpatul R.V. altor persoane pentru consum sunt dovedite prin coroborarea declaraţiilor inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M. de recunoaştere a săvârşirii infracţiunii, declaraţiile inculpatului D.C. care confirmă cele recunoscute de inculpatul R.V. cu privire la deţinerea de droguri în vederea consumului propriu şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din 31 mai 2003 dintre inculpaţii R. şi T. şi din 17 iunie 2003.
Faptele inculpaţilor T.Ş.M. şi R.V. astfel cum au fost descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în cazul inculpatului T. şi a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. în cazul inculpatului R.
În cazul inculpatului D.C., faptele acestuia care în cursul lunilor mai-iunie 2003 a fost implicat împreună cu inculpaţii T.Ş.M. şi R.V. în transportul şi predarea mai multor cantităţi de pastile de ecstasy către inculpatul U.R.S. şi către numitul K.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului U.R.S. care în perioada mai-iunie 2003 a realizat cel puţin trei tranzacţii implicând achiziţia de peste 100 de pastile de ecstasy de la inculpaţii T.Ş.M. şi R.V., prin intermediul inculpatului D.C., în vederea distribuirii ulterioare a acestora întruneşte elementele constitutive al infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
De asemenea, fapta inculpatului M.D.C. care la data de 21 mai 2003 a fost implicat în transportul unui pachet conţinând 2.000 de pastile de ecstasy de la inculpatul T.Ş.M. la inculpatul G.F. în vederea comercializării acestora întrunesc elementele constitutive al infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului G.F. care la data de 21 mai 2003 a preluat de la inculpatul M.D.C. un pachet conţinând cantitatea de 2.000 de pastile de ecstasy, pachet pe care l-a restituit ulterior inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.
Apelanţii inculpaţi R.V., T.Ş.M., M.D.C., D.C. şi U.R.S. au susţinut prin motivele de apel că faptele de trafic de droguri de mare risc nu există întrucât probele nu au fost legal obţinute, fiind obligaţi în faza de urmărire penală să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului, convorbirile telefonice au fost redate trunchiat, acuzarea se bazează pe declaraţiile martorului cu identitate protejată V.G., care nu a mai fost audiat la instanţa de fond. Contrar celor susţinute de apelanţii inculpaţi, examinând actele dosarului Curtea a constatat că probele au fost legal administrate şi, în mod just, evaluate şi interpretate de către instanţa de fond.
Astfel, audierea inculpaţilor în faza de urmărire penală s-a realizat în prezenţa apărătorilor acestora, cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege, astfel că susţinerile acestora potrivit cărora ar fi fost ameninţaţi şi forţaţi să dea declaraţii sunt neverosimile şi au fost, în mod just, înlăturate de instanţa de fond.
Cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice, inculpaţii nu au înţeles să le conteste şi nici nu au invocat existenţa unor intervenţii în conţinutul acestora.
Astfel, cu privire la expertiza tehnică a convorbirilor interceptate solicitată de inculpaţii M.D.C. şi R.V., instanţa de fond a constatat, în mod just, că inculpaţii au avut acces la transcrierile convorbirilor încă din cursul urmăririi penale, acestora fiindu-le dată şi posibilitatea de a proceda la ascultarea înregistrărilor. Mai mult după ascultarea înregistrărilor în cursul urmăririi penale, inculpaţii nu au înţeles să le conteste şi nici nu au invocat existenţa unor intervenţii (prin suprimarea unor cuvinte sau adăugarea altora) în conţinutul acestora (a se vedea declaraţiile inculpaţilor aflate la dosarul de urmărire penală, date cu referire expresă la înregistrările convorbirilor telefonice, ambele declaraţii date în prezenţa apărătorilor aleşi).
Inculpaţii nu au contestat înregistrările nici cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nici la momentul audierii lor în Dosarul nr. 5729/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
În aceste condiţii, având în vedere şi faptul că inculpaţii nu au precizat concret ce anume contestă din cuprinsul înregistrărilor, unde şi în ce fel s-ar fi realizat posibilele intervenţii asupra acestora, instanţa de fond a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice.
Faptul că martorul cu identitate protejată V.G. nu a fost reaudiat în mod nemijlocit în cursul judecăţii nu relevă inechitatea procedurii, cât timp o atare omisiune a fost justificată de imposibilitatea obiectivă de aducere în faţa instanţei.
Prin urmare, solicitarea inculpaţilor de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. este neîntemeiată.
Totodată, susţinerile apelanţilor inculpaţi referitoare la faptul că pastile vândute erau pastile de Viagra au fost înlăturate în mod corect de instanţa de fond care a reţinut că aceste apărări sunt infirmate de probele administrate, în special de transcrierile convorbirilor telefonice interceptate.
De asemenea, prin sentinţa penală apelată s-a reţinut că tranzacţiile au avut că obiect comprimate de ecstasy conţinând substanţa activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine, înscrisă în Tabelul I anexă la Legea nr. 143/2000, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în Dosarul nr. 949/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Substanţa activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine este menţionată în Tabelul anexă la Legea nr. 143/2000 atât anterior, cât şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 522/2004. Este adevărat că urmare a modificării Legii nr. 143/2000 prin Legea nr. 522/2004 au fost menţionate şi sărurile de MDMA. Aceasta nu înseamnă că dacă substanţa traficată de inculpaţi nu era în stare pură, ci într-o combinaţie cu alte substanţe chimice rezultând o sare, era permisă de lege. Intenţia legiuitorului a fost aceea de a interzice substanţa activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine indiferent de combinaţia chimică în care aceasta se prezenta. Împrejurarea că în comprimatele de ecstasy traficate de inculpaţi s-a găsit această substanţă activă în combinaţie cu alte substanţe nu exclude răspunderea acestora.
Prin urmare, cererile de achitare privind lipsa obiectului material al infracţiunii de trafic de droguri sau eroarea în care s-au aflat cu privire la substanţa traficată, formulate de apelanţii inculpaţi sunt neîntemeiate.
Apreciind că probele administrate confirmă săvârşirea infracţiunilor pentru care apelanţii inculpaţi au fost condamnaţi, Curtea a constatat că faptele există şi au fost comise cu vinovăţie sub forma intenţiei de către apelanţii inculpaţi R.V., T.Ş.M., M.D.C., D.C. şi U.R.S. şi intimatul inculpat G.F.
Din această perspectivă, a apreciat că sunt neîntemeiate susţinerile acestora vizând inexistenţa faptelor, împrejurarea că acestea nu sunt prevăzute de legea penală, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc ori că au fost în eroare cu privire la obiectul infracţiunii de trafic de droguri, fiind astfel lipsite de suport solicitările de achitare.
Parchetul a formulat o primă critică în apel vizând netemeinicia soluţiei de achitare dispusă faţă de inculpaţii L.I., S.F., V.O.M., S.V.A., S.I.N. şi M.I.
Cu privire la inculpatul L.I. instanţa de fond a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., reţinând că deşi probele administrate în cauză, inclusiv declaraţiile sale de recunoaştere, confirmă prezenţa sa la ambele tranzacţii efectuate, niciuna dintre acestea nu dovedesc cunoaşterea de către acesta a naturii bunurilor pe care inculpatul G.F. le-a primit de la inculpatul M.D.C. şi, ulterior le-a restituit inculpaţilor R.V. şi T.Ş.M.
Sub aspect probator, instanţa de fond a făcut referire, în primul rând, la convorbirile telefonice dintre inculpaţii M.D.C. şi R.V., implicaţi în ambele tranzacţii la care a asistat şi inculpatul L.I., din care nu rezultă vreo contribuţie a acestuia din urmă la realizarea elementului material al faptei de trafic de droguri de mare risc.
Astfel, în mod just, a reţinut că în prima din aceste convorbiri, purtată la data de 22 mai 2003, ora 01.27, inculpatul M.D.C. îi aduce la cunoştinţă inculpatului R.V. că cel care a reţinut „obiectele” este „G.F. e tovarăş cu B.I. la firma aia de bodyguarzi - G.”, iar la întrebarea inculpatului R.V., „dar cine a venit la întâlnire, cine a luat marfa?” inculpatul M. răspunde „el, el”. Aşadar, cel care a primit drogurile a fost inculpatul G.F. şi nu inculpatul L.I.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că o altă convorbire, purtată la 20 de minute după cea prezentată anterior, demonstrează şi ea lipsa de implicare activă a inculpatului L.I. în tranzacţia efectuată:
„R.V.: Deci, fii atent! Ăsta, G.F. a fost cu I.
M.D.C.: Cu cine?
R.V.: A mai fost cu unul, cu I., I.
M.D.C.: Când, în seara asta?
R.V.: A fost singur G.F.?
M.D.C.: Nu. A mai venit unul cu el.
R.V.: Unu", da, un băiat, aşa, înalt, cu cioc.
M.D.C.: Cu cioc, da, bravo.
R.V.: Aşa. Ăla e I.”
Pe baza conţinutului celor două convorbiri, instanţa de fond a conchis, în mod just, că dacă inculpatul L.I. ar fi avut o contribuţie sau ar fi fost una din persoanele cu care inculpatul M.D.C. ar fi negociat comercializarea pastilelor, cum susţine Parchetul, este evident că acesta din urmă nu şi-ar fi manifestat mirarea, în momentul în care inculpatul R. i-a adus la cunoştinţă şi prezenţa inculpatului L.I. la întâlnire şi ar fi ştiut imediat despre cine vorbeşte acesta.
Prin motivele de apel Parchetul a considerat această apreciere a instanţei de fond că fiind „subiectivă şi în acelaşi timp greşită”, întrucât simpla menţionare în cursul convorbirii telefonice a prenumelui inculpatului L. constituie un indiciu clar că inculpatul M.D.C. îl cunoştea destul de bine pe acest din urmă inculpat, ale cărui semnalmente îi erau cunoscutej aşadar ştia foarte bine despre ce persoană era vorba.
Reluând raţionamentul instanţei de fond, în contextul criticii formulate de Parchet, Curtea a constatat că ceea ce instanţa de fond a pus în evidenţă în convorbirile telefonice redate este reacţia inculpatului M., de surprindere la aflarea veştii că la întâlnirea dintre inculpaţii R. şi G. a mai participat o persoană, respectiv inculpatul L.I., pe care, fără îndoială, l-a recunoscut pe baza descrierii făcute de inculpatul R. În opinia Curţii, împrejurarea relevată şi anume faptul că inculpatul M.D.C. a aflat în cursul acelei convorbiri telefonice, purtate cu inculpatul R., despre participarea inculpatului L.I. la tranzacţie, a demonstrat că acesta din urmă nu făcea parte din grupul celor implicaţi în traficul de droguri, participaţia lui fiind una de conjunctură, ocazională şi nu una obişnuită. Prin urmare, chiar dacă inculpatul M.D.C. îl cunoştea pe L.I., în mod cert cu prilejul convorbirii telefonice redate anterior a aflat despre participarea acestuia la traficul de droguri.
Un alt argument al Parchetului în susţinerea tezei potrivit căreia inculpatul L.I. a cunoscut că participă la traficul de droguri ar fi împrejurarea că, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului R. din 19 iulie 2004, inculpatul G. i-ar fi spus că a fost însoţit de inculpatul L. cu prilejul ambelor întâlniri şi acesta din urmă a asistat la momentul încasării sumei de 700-800 dolari S.U.A., astfel că fiind prezent la discuţiile purtate în legătură cu acel colet „este greu de crezut că nu a aflat conţinutul acestuia”.
În aprecierea Curţii, declaraţia inculpatului R. care relata ceea ce i-a spus inculpatul G. despre inculpatul L. atestă, în fapt, că inculpatul L. a asistat la ambele tranzacţii, împrejurare pe care, de altfel, nici nu a negat-o.
A concluziona că asistenţa la comiterea faptelor ar echivala cu faptul cunoaşterii obiectului tranzacţiei este doar o prezumţie, pe care nu se poate fundamenta, în mod exclusiv, soluţia de condamnare a inculpatului L.I.
În continuare, Parchetul a susţinut că din declaraţia inculpatului Lungu rezultă că îl cunoaşte pe G. „de cca. 20 de ani din cartierul Ferentari” şi că după prima întâlnire la care a asistat a aflat că în colet se aflau pastile de ecstasy, împrejurări care au importanţă mai ales cu privire la cea de-a doua tranzacţie.
Analizând contextul în care s-a derulat cea de-a doua tranzacţie, moment în care inculpatul L. ar fi aflat deja că obiectul primei tranzacţii l-au constituit drogurile, Curtea nu a constatat existenţa vreunor elemente probatorii care ar putea conduce la concluzia că pachetului remis de inculpatul G. inculpaţilor R. şi T. este acelaşi cu cel care a făcut obiectul primei tranzacţii.
Chiar dacă inculpatul L.I. a declarat că după prima întâlnire a aflat că în colet se aflau pastile de ecstasy, la cea de-a doua întâlnire nu menţionează că obiectul tranzacţiei l-a constituit acelaşi colet, pentru a putea trage concluzia că a cunoscut conţinutul acestuia.
Astfel, din declaraţia acestuia, l-a care procurorul face referire în motivele de apel, rezultă că inculpatul menţionat a fost de faţă când „R.V. s-a întâlnit cu G.F. şi i-a spus acestuia că a venit să-i dea datoria pe care o avea M.D.C... Toţi patru ne-am deplasat în zona în care se afla o casă a lui G.F. din cartierul Ferentari... ajunşi în acea zonă eu am rămas lângă maşină... R.V. şi T.Ş.M. au rămas lângă maşina lor, iar G.F. s-a deplasat până la acea casă a lui şi după câteva minute a revenit cu o pungă din plastic ce avea un conţinut nu prea voluminos, fără să îmi dau seama ce ar putea conţine...”.
Reexaminând probatoriul administrat cu referire la acuzaţia formulată faţă de inculpatul L.I., Curtea a constatat că ceea ce s-a dovedit în mod indubitabil este prezenţa acestuia la comiterea unei infracţiuni de trafic în formă continuată, dar nu şi participaţia sa.
Cooperarea la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală constituie act de participare numai dacă se concretizează într-unul din modurile prevăzute de lege: efectuarea de acte prin care se realizează material, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală - autorat -, efectuarea de acte prin care se înlesneşte sau se ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală - complicitate - sau efectuarea de acte prin care se determină o persoană să comită fapta prevăzută de legea penală - instigare.
Prezenţa inculpatului L.I. la locul şi momentul remiterii unui pachet, în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte efectuarea de către acesta a unor acte materiale de executare sau de ajutor ori înlesnire la comiterea faptei, a acţiunilor tipice constitutive a infracţiunii de trafic de droguri, nu are semnificaţia unei participaţii sub forma coautoratului sau a complicităţii.
Probele anterior menţionate nu sunt în măsură să înlăture dubiul privind participaţia inculpatului L. la comiterea infracţiunii, să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a acestuia. Dubiul nu poate fi interpretat decât în favoarea inculpatului şi nu în defavoarea acestuia aşa cum solicită parchetul prin motivele de apel exprimat prin sintagma „este greu de crezut că nu a aflat conţinutul acestuia”.
Aşadar, Tribunalul a reţinut în mod just că inculpatul nu a avut o participare de natură a dovedi dincolo de orice dubiu cunoaşterea naturii bunurilor tranzacţionate şi a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. [şi nu art. 10 lit. a) cum a reţinut pentru ceilalţi inculpaţi achitaţi în prezenta cauză].
Prin urmare, critica Parchetului cu privire la soluţia de achitare a inculpatului L.I. a fost apreciată ca neîntemeiată.
Cu privire la inculpaţii S.F., V.O.M., S.V.A., S.I.N. şi M.I. instanţa de fond a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât probele administrate nu au dovedit existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
Pentru a dispune această soluţie, instanţa de fond a reţinut că fiecare act material în cazul inculpaţilor menţionaţi a fost dovedit de Parchet prin trimitere la un singur alt mijloc de probă cu o valoare probatorie condiţionată.
Examinând motivele de apel ale Parchetului cu privire la aceşti inculpaţi, Curtea a observat că nu a fost invocată existenţa unor probe de care instanţa de fond să nu fi ţinut seama, ci a fost reiterat conţinutul aceluiaşi probatoriu analizat, în mod exhaustiv, în considerentele sentinţei atacate. Reiterarea unui probatoriu deja analizat nu a fost însoţită de argumente care să contrazică raţionamentele instanţei de fond, să conducă la concluzia că în mod greşit au fost înlăturate probe, că interpretarea lor a fost greşită, ci s-a limitat la constatarea că a fost realizată o apreciere subiectivă a acestora.
Astfel, în ceea ce priveşte implicarea inculpaţilor S.F., V.O.M. şi S.V.A. în transportul a 10.000 comprimate ecstasy pe ruta Bucureşti-Cluj, în vara anului 2003, s-a reţinut că singura probă este declaraţia martorului cu identitate atribuită „V.G.” care nu se coroborează cu nici un alt element probator.
Prin motivele de apel, Parchetul a reiterat probatorii care au făcut obiectul analizei instanţei de fond, şi anume cu privire la existenţa faptei comise de inculpatul V., relevante sunt declaraţia martorului cu identitate atribuită „V.G.”, dar şi cea a martorului M.A., care a fost înlăturată de instanţa de fond.
Astfel, încă din faza de urmărire penală, Parchetul a susţinut că martorul M.A., cercetat într-un alt dosar, în care avea calitate de inculpat, a declarat că în cursul anului 2003, în luna mai sau iunie, V.O.M. i-a spus că nu mai este nevoie să se deplaseze. În străinătate pentru a aduce droguri, oferindu-i posibilitatea să achiziţioneze 10.000 comprimate de ecstasy, droguri care se aflau în România, ceea ce conturează ideea existenţei indubitabile a celor 10.000 comprimate în posesia acestuia şi implicit a inculpaţilor S.F. şi S.V.A.
Deşi instanţa de fond a analizat detaliat, în considerentele hotărârii apelate, declaraţiile martorului M.A., persoană interesată în cauză pentru a obţine beneficiile prev. de art. 16 din Legea nr. 143/2000, apreciind că depoziţiile acestuia sunt infirmate de declaraţiile martorului M.T., audiat în mod nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, care a negat constant cele relatate de M.A. referitor la implicarea inculpatului V.O.M. în comerţul cu ecstasy, Parchetul nu a demonstrat netemeinicia acestor argumente.
De asemenea, Parchetul nu a demonstrat netemeinicia celor reţinute de instanţa de fond cu privire la faptul că niciuna dintre persoanele audiate în legătură cu faptele reţinute în sarcina numitului M.A. nu a dat vreun detaliu de natură a permite stabilirea unei legături între acesta, şi inculpatul V.O.M. (a se vedea declaraţiile numiţilor G.M., M.M.G., S.A.E.).
Aşadar, Curtea a constatat că prin motivele de apel nu au fost aduse argumente suplimentare care să conducă la concluzia realizării de către instanţa de fond a unei greşite evaluări şi interpretări a materialului probator.
Astfel, în mod just, instanţa de fond nu a ţinut seama de declaraţiile martorului M.A. şi a apreciat că declaraţia martorului cu identitate atribuită „V.G.” nu se coroborează cu nicio altă probă administrată.
Prin urmare, critica Parchetului apare, în opinia Curţii, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce priveşte implicarea inculpaţilor S.F. şi V.O.M. în tranzacţia încheiată de S.I.N. cu inculpatul T.Ş.M., constând în remiterea a 8.000 de comprimate de ecstasy, aceasta se bazează exclusiv pe declaraţiile coinculpatului T.Ş.M. date în cursul urmăririi penale.
Prin motivele de apel, Parchetul a reiterat susţineri formulate şi în faţa instanţei de fond şi anume, că declaraţiile coinculpatului T.Ş.M. se coroborează cu cele ale inculpaţilor R.V. şi D.C. în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii V.O.M. şi S.F. şi cu ale martorului cu identitate atribuită „V.G.”, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.I.N.
Examinând depoziţiile martorului cu identitate atribuită „V.G.”, Curtea a constatat că, în mod corect, s-a apreciat de către instanţa de fond că nu sunt de natură să susţină acuzaţia concretă adusă inculpatului S.I.N., martorul precizând doar unele elemente generale.
De asemenea, examinând declaraţiile inculpaţilor R.V. şi D.C., Curtea a constatat că numele inculpaţilor V.O.M. şi S.F. nu apar în niciuna din declaraţiile acestora şi cei doi inculpaţi nu au fost implicaţi în preluarea primei cantităţi de pastile de ecstasy de către inculpatul T.Ş.M., astfel cum în mod just a reţinut instanţa de fond.
Parchetul nu a susţinut existenţa unor date rezultând din declaraţiile celor doi inculpaţi care să dovedească contrariul celor reţinute de instanţa de fond, ceea ce conduce la concluzia că susţinerile sale sunt neîntemeiate.
De asemenea, acuzaţia formulată împotriva inculpatului S.F. privind vânzarea către M.D. a mai multor comprimate de ecstasy a fost probată doar cu declaraţiile numitului M.D., date la un moment la care acesta avea calitatea de inculpat şi pentru a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Cu privire la declaraţia martorului M., prin motivele de apel, procurorul a susţinut că declaraţia acestui martor are o putere probantă, necondiţionată de coroborarea cu alte mijloace de probă.
Sub acest aspect, în acord cu instanţa de fond, Curtea a apreciat că credibilitatea declaraţiilor martorului M. este condiţionată de coroborarea cu alte mijloace de probă, martorul fiind o persoană interesată în cauză, interesul fiind dat de obţinerea beneficiului reducerii limitelor pedepselor cu jumătate în condiţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Vânzarea de către inculpaţii S.V.A. şi V.O.M., a 400 comprimate ecstasy, martorului S.V.M. în cursul lunii mai 2003, precum şi vânzarea de către inculpatul S.I.N. către numitul S.V.M., în vara anului 2003 a 1.000 comprimate ecstasy, în care a fost implicat şi inculpatul V.O.M., au fost probate exclusiv cu denunţul şi declaraţia martorului S.V.M., dată în condiţiile în care acesta era cercetat în stare de arest preventiv într-o altă cauză pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, denunţul fiind făcut pentru a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Prin motivele de apel, procurorul a susţinut că nu se poate considera că martorul S.V.M. a mai avut vreun interes câtă vreme dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 i-au fost deja aplicate, beneficiind de reducere la jumătate a pedepsei, iar declaraţiile sale nu s-au modificat semnificativ.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că instanţa de fond a avut în vedere existenţei unui interes al martorului S.V.M. la momentul formulării denunţului şi a declaraţiilor şi în raport cu această împrejurare credibilitatea depoziţiilor sale este condiţionată de coroborarea cu alte mijloace de probă. Obţinerea beneficiului urmărit, încetarea stării de interes şi menţinerea declaraţiilor nu conferă acestora putere probantă absolută şi deci necondiţionată.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului S.P.M., invocată şi ea de Parchet în susţinerea acuzaţiei aduse inculpatului S.I.N., Tribunalul a constatat că aceasta are un caracter extrem de vag, apreciindu-se că conţine o serie de elemente ce ridică dubii serioase cu privire la veridicitatea ei, dubii care, având în vedere şi dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., împiedică instanţa să considere că acestea dovedesc implicarea inculpatului S.I.N.
Tot astfel, declaraţiile martorului cu identitate atribuită „V.G.” nu sunt nici ele de natură să susţină această acuzaţie concretă adusă inculpatului S.I.N., martorul precizând elemente generale.
Martorul S.V.M. a negat orice implicare a inculpatului V.O.M. în cele două tranzacţii.
Fapta inculpatului V.O.M. de a pune în legătură pe martorul M.A. cu inculpatul S.I.N., la începutul anului 2003, pentru încheierea unor tranzacţii legate de droguri şi oferirea către acelaşi martor în vara anului 2003 (probabil după preluarea celor 10.000 de comprimate) a posibilităţii de a achiziţiona pe plan local orice cantitate de cocaină şi comprimate de ecstasy şi a unei mostre de 10 pastile ecstasy, precum şi fapta inculpatului S.I.N. de a vinde martorului M.A. 2.000 de comprimate ecstasy la începutul anului 2003, se bazează sub aspect probator pe o singură declaraţie, cea a numitului M.A., arestat preventiv la data de 28 martie 2004 şi trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 263/P/2003 din data de 12 august 2004 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru săvârşirea de infracţiuni legate de traficul de droguri.
Astfel, aşa cum s-a menţionat anterior, declaraţiile martorului M.A., persoană interesată în cauză pentru a obţine beneficiile prev. de art. 16 din Legea nr. 143/2000, au fost infirmate de declaraţiile martorului M.T., audiat în mod nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, care a negat constant cele relatate de M.A. referitor la implicarea inculpatului V.O.M. în comerţul cu ecstasy, iar Parchetul nu a demonstrat netemeinicia acestor argumente.
De asemenea, Parchetul nu a demonstrat netemeinicia celor reţinute de instanţa de fond cu privire la faptul că niciuna dintre persoanele audiate în legătură cu faptele reţinute în sarcina numitului M.A. nu a dat vreun detaliu de natură a permite stabilirea unei legături între acesta şi inculpatul V.O.M. (a se vedea declaraţiile numiţilor G.M., M.M.G., S.A.E.).
Tot astfel, declaraţiile martorului cu identitate atribuită „V.G.” nu sunt nici ele de natură să susţină această acuzaţie concretă adusă inculpatului S.I.N., martorul precizând elemente generale.
Inculpatul M.I. a fost acuzat că a primit 7.000 de comprimate ecstasy, prin intermediul inculpatului D.C., de la inculpaţii R.V. şi T.Ş.M., dar şi de faptul că s-a implicat în tranzacţii cu cocaină pe parcursul anilor 2002-2003, acuzaţii pe care instanţa de fond le-a apreciat ca nefiind dovedite.
Caracterul contradictoriu şi lipsit de credibilitate al declaraţiilor inculpaţilor R.V., T.Ş.M. şi D.C., împrejurarea că acestea nu se coroborează cu alte mijloace de probă, faptul că nu există niciun element obiectiv care să sprijine acuzaţiile aduse inculpatului M.I., au determinat instanţa de fond să aprecieze că există dubii cu privire la realitatea tranzacţiei implicând 7.000 comprimate ecstasy reţinută în sarcina acestuia, dubii care profită inculpatului.
Prin urmare, în mod just a reţinut instanţa de fond că, deşi toţi trei inculpaţii au susţinut la un moment dat că a avut loc o vânzare de comprimate ecstasy către inculpatul M.I., declaraţiile acestora conţin inadvertenţe cu privire la momentul la care a avut loc această vânzare (în timpul în care inculpatul R. se afla în Turcia sau după întoarcerea acestuia), la cantitatea de pastile ce a făcut obiectul acesteia, inculpatul D.C. sugerând că pachetul transportat la Braşov era acelaşi cu pachetul ridicat de la piciorul podului, iar ceilalţi doi inculpaţi arătând că acest pachet ar fi conţinut tot restul de pastile aflat în posesia lor, inclusiv pastilele nevândute din prima tranşă de 2.000 de pastile recuperate de la inculpatul G.F.
Împrejurările relevate de aceste declaraţii sunt singurele probe pe care se sprijină acuzaţiile aduse de Parchet, în contextul în care niciunul dintre inculpaţi nu a susţinut de la început implicarea inculpatului M.I. în tranzacţiile ilegale.
Acuzaţia referitoare la implicarea inculpatului M.I. în tranzacţii cu cocaină, se bazează .în exclusivitate pe declaraţiile inculpatului D.C. din data de 13 iulie 2004 şi nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.
Prin motivele de apel, procurorul nu a susţinut existenţa altor probe în afara celor analizate de instanţă şi nu a lămurit aspectele contradictorii din declaraţiile. inculpaţilor R.V., T.Ş.M. şi D.C., ci s-a limitat la a reda din declaraţiile acestora unele pasaje pe care instanţa de fond le-a analizat în considerentele sentinţei atacate.
În consecinţă, Curtea a apreciat ca neîntemeiate susţinerile Parchetului privind existenţa unui probatoriu apt de a conduce la concluzia existenţei faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor S.F., V.O.M., S.V.A., S.I.N. şi M.I.
Exigenţele dreptului la un proces echitabil impun ca instanţa să nu îşi întemeieze hotărârea de condamnare, în mod exclusiv sau determinant, pe declaraţiile unor martori cu identitate atribuită sau interesaţi, fiind necesar ca declaraţiile acestora să se coroboreze şi cu alte probe administrate în cauză.
În privinţa individualizării pedepselor aplicate, Curtea a apreciat ca nefondate criticile Parchetului vizând greşita reţinere în favoarea inculpaţilor R.V., T.Ş.M., D.C., M.D.C. U.R.S. şi G.F. a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.
Sub acest aspect, instanţa de fond constatând că de la data săvârşirii infracţiunilor au trecut 9 ani, interval de timp în care inculpaţii nu au mai săvârşit alte infracţiuni, că prin aplicarea unei pedepse se urmăreşte nu numai sancţionarea persoanei vinovate, ci şi reeducarea acesteia şi protejarea societăţii de riscul săvârşirii de noi infracţiuni, risc redus în condiţiile de faţă, a apreciat că se impune în cazul tuturor inculpaţilor reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul de 10 ani închisoare.
Examinând critica formulată Curtea a avut în vedere că executarea unei pedepse de minim 10 ani închisoare după mai mult de 9 ani de la comiterea faptelor nu mai corespunde funcţiilor pe care executarea pedepsei ar trebui să o aibă în conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen.
Din această perspectivă, Curtea a apreciat că se impune aplicarea unor pedepse sub minimul special, de 10 ani închisoare, întrucât după trecerea unei perioade de timp îndelungată de la data comiterii faptelor, pedeapsa nici nu îşi mai poate realiza pe deplin funcţiile de exemplaritate, promptitudine şi oportunitate.
Prin urmare, instanţa de fond în mod just a apreciat că se impune reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. în favoarea inculpaţilor R.V., T.Ş.M., D.C., M.D.C. U.R.S. şi G.F.
Totodată, Curtea a apreciat ca nefondate şi celelalte critici ale apelanţilor vizând individualizarea pedepselor, constatând că pedepsele aplicate, prin cuantum şi modalitate de executare, reflectă în mod just particularităţile contribuţiei fiecărui inculpat la desfăşurarea activităţii infracţionale, şi diferenţierea necesară între datele personale ale acestora.
Consideraţiile instanţei de fond referitoare la gradul de pericol social al faptelor sunt pertinente, aşa încât Curtea a constatat că pedepsele aplicate reflectă acest criteriu de individualizare, tinzând la realizarea funcţiilor de constrângere şi reeducare.
Contrar susţinerilor Parchetului, gradul de pericol social al faptelor comise de inculpaţii R.V., T.Ş.M., D.C., M.D.C., U.R.S. şi G.F. a fost în mod just evaluat.
Aşadar, reevaluând pedepsele aplicate fiecărui inculpat, Curtea a constatat că, în privinţa inculpaţilor D.C., M.D.C. şi U.R.S. aplicarea unor pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă pentru constrângerea şi reeducarea lor, având în vedere limita minimă ridicată prevăzută de lege pentru traficul de droguri de mare risc, dar şi ansamblul elementelor relevante în procesul de individualizare.
Astfel, inculpatul D.C. a avut un rol subordonat, limitat la îndeplinirea sarcinilor impuse de inculpatul R.V., fără a beneficia de sume de bani importante din activitatea desfăşurată. În privinţa datelor personale s-a reţinut lipsa de antecedente penale şi din cursul anului 2007 acesta a deţinut un loc de muncă în cadrul societăţii SC K. SRL şi a avut un comportament conform regulilor de convieţuire socială.
Inculpatul M.D.C. a fost implicat în comiterea unui singur act material de intermediere şi atât anterior faptei, cât şi ulterior eliberării din starea de arest şi-a obţinut sursele de venit în mod licit.
Inculpatul U.R.S., deşi implicat în mai multe tranzacţii ilicite, având rol de distribuitor de substanţe stupefiante, a conştientizat necesitatea respectării normelor penale, fiind în prezent angajat cu un contract de muncă ce îi permite obţinerea pe căi licite a mijloacelor de existenţă.
Cu privire la inculpatul T.Ş.M. instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată către minim, de 4 ani şi 11 luni închisoare. Reevaluând cuantumul pedepsei aplicate acestui inculpat Curtea a reţinut că din actele dosarului rezultă că a avut o atitudine sinceră, contribuind la lămurirea cauzei şi la identificarea altor participanţi (beneficiind de aplicare art. 16 din Legea nr. 143/2000), ceea ce evidenţiază cel puţin iniţierea unui proces de conştientizare a consecinţelor socialmente periculoase ale faptei sale. Această atitudine relevă posibilitatea reală de reeducare a apelantului, chiar în condiţiile aplicării unei pedepse mai reduse, având în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale. Circumstanţele favorabile menţionate au fost valorificate în procesul de individualizare în aceeaşi măsură ca şi gravitatea faptei, deoarece ele au relevanţă asupra conturării personalităţii inculpatului şi aptitudinii pedepsei de a permite în concret atingerea scopului său preventiv-educativ.
Inculpatului G.F. i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare, proporţionată în mod just prin raportare la cantitatea însemnată de comprimate de ecstasy în traficarea cărora acesta a fost implicat, dar şi atitudinea acestuia pe parcursul desfaşării procesului. Drept urmare, punând în balanţă împrejurările prezentate anterior, Curtea a apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare, este adaptată particularităţilor cauzei, luând în considerare atât gravitatea concretă a faptelor (raportată mai ales la cantitatea semnificativă de droguri), cât şi datele personale ale acestuia.
Inculpatului R.V. instanţa de fond i-a aplicat o pedeapsă de 6 ani închisoare, evaluând în mod just contribuţia importantă a inculpatului la comiterea infracţiunii, faptul că acesta este persoana care a intermediat majoritatea tranzacţiilor ce fac obiectul prezentului dosar, fiind şi cel care stabilea preţul. Toate acestea, dar şi perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul au condus în mod corect la stabilirea cuantumului pedepsei.
Constatându-se că faptele ce fac obiectul prezentului dosar au fost săvârşite de către inculpat în interiorul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, în baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate pentru pedeapsa menţionată şi s-a dispus executarea alăturat de pedeapsa aplicată în cauză.
Totodată, constatându-se că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat în prezentul dosar sunt concurente cu infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 395 din 23 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 lit. a) şi 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor indivizibile aplicate, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Curtea a reţinut, cu privire la acelaşi inculpat, că atât tratamentul sancţionator al recidivei, cât şi cel a concursului de infracţiuni au fost corect aplicate.
Curtea nu a apreciat ca fiind întemeiată o eventuală valorificare a altor circumstanţe personale ale inculpaţilor R.V., T.Ş.M., D.C., M.D.C., U.R.S. şi G.F. în raport de dispoziţiile art. 74 C. pen., deoarece conduita anterioară a apelanţilor nu a fost constant conformă normelor de drept, iar manifestările acestora în plan social nu rezultă a fi substanţial pozitive, într-o asemenea măsură încât să justifice reţinerea şi a altor circumstanţe atenuante, în afara celei prev. de art. 74 alin. (2) C. pen.
În privinţa modalităţii de executare, în acord cu instanţa de fond, Curtea a apreciat că nu pot fi ignorate elementele obiective, anterior menţionate care imprimă faptelor un grad de pericol social ridicat şi justifică aplicarea unor pedepse care să reflecte această periculozitate şi în plan sancţionator.
Prin urmare, numai executarea în regim de detenţie a pedepselor este în măsură să asigure realizarea scopului sancţiunii.
Din această perspectivă, solicitarea apelanţilor inculpaţi de a se face aplicarea art. 81 sau 86 C. pen. este neîntemeiată.
Având în vedere soluţia adoptată de instanţa de fond, menţinută în apel, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului U.R.S. de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Împotriva hotărârilor au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii D.C., R.V., T.Ş.M., U.R.S. şi M.D.C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat ambele hotărâri pentru netemeinicie, respectiv pentru greşita achitare a inculpaţilor S.I.N., S.V.A., V.O.M., S.F. şi M.I., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, respectiv a inculpatului L.I., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, sub aspectul infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a susţinut parţial motivele de recurs, respectiv doar pe cele privind greşita achitare a inculpatului L.I.
Recurentul inculpat M.D.C. a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior, arătând că a fost condamnat pentru o faptă, care la data comiterii pretinsei infracţiuni, nu era prevăzută de legea penală, în condiţiile în care Legea nr. 143/2000, în forma anterioară Legii nr. 522/2004, nu încrimina „sărurile” substanţelor chimice enumerate în tabelele anexă, astfel încât substanţa chimică ce se găsea în toate tabletele de ecstasy, respectiv MDMA Hidrocloric, nu era prohibită. Totodată, a mai solicitat achitarea şi în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte conţinutul pachetului, singurele probe la care se face referire, atât în considerentele hotărârii instanţei de fond, cât şi în cele ale instanţei de apel, sunt declaraţiile inculpaţilor. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi demonstrat că acel pachet conţinea pastile de ecstasy, nu a cunoscut niciodată conţinutul acestuia şi, în aceste condiţii, latura subiectivă a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc nu este întrunită. În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, s-a arătat că deşi limitele de pedeapsă prevăzute în legea nouă sunt mai mici, date fiind condiţiile privind aplicarea circumstanţelor atenuante şi a celor agravante în cauza de faţă, legea penală mai favorabilă este tot legea penală anterioară.
Recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 13 C. proc. pen. anterior.
Prin motivele de recurs formulate de către apărătorul din oficiu, anterior prezentării în cauză a apărătorului ales al recurentului, s-a solicitat să se dea o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante deja reţinute şi aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, respectiv stabilirea unei modalităţi de executare a pedepsei neprivativă de libertate. Cazul de casare invocat a fost cel prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior.
Recurentul inculpat D.C. a reiterat solicitarea de achitare, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior, arătând ca fapta comisă nu era prevăzută de legea penală. De asemenea, a mai invocat dispoziţiile art. 5 C. pen. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 şi art. 76 C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, aşa cum a fost modificată prin dispoziţiile art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2002 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu păstrarea dispoziţiilor prev. în art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen. anterior.
Recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 13 şi 14 C. proc. pen. anterior.
Recurentul inculpat R.V. a arătat că pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa nu sunt întrunite elementele constitutive, lipsă fiind chiar obiectul material al acesteia. S-a mai criticat modalitatea de individualizare a pedepsei, solicitându-se aplicarea unei pedepse egale cu cea avută anterior, respectiv de 5 ani închisoare.
Recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen. anterior.
Recurentul inculpat T.Ş.M. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior, arătând ca fapta comisă nu era prevăzută de legea penală, reiterând aceleaşi motive ca şi recurenţii coinculpaţi. Totodată, în subsidiar, a solicitat achitarea, întrucât fapta nu există, probele administrate în cauză fiind interpretate trunchiat. Având în vedere legea penală mai favorabilă şi modificările intervenite prin Legea nr. 187/2012, prin care art. 2 din Legea nr. 143/2000 a fost modificat în sensul micşorării limitelor de pedeapsă de la 5 la 12 ani, a solicitat ca pedeapsa să fie aplicată între noile limite prevăzute, cu menţinerea art. 74, art. 76 C. pen. şi art. 41 C. pen. anterior.
Recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 13, 14 şi 18 C. proc. pen. anterior.
Recurentul inculpat U.R.S. a arătat că se impune achitarea sa, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, fiind vorba despre pastile de viagra şi nu de ecstasy, intenţia sa nefiind una de a trafica droguri de mare risc.
Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior.
Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru motivele ce se vor expune în continuare.
Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, situaţie incidenţă în prezenta speţă.
Referitor la recursul declarat de parchet, se constată că s-a criticat soluţia de achitare a inculpaţilor S.I.N., S.V.A., V.O.M., S.F., M.I. şi L.I., prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior.
În esenţă, în motivele scrise ataşate la dosar s-a arătat că instanţele de fond şi de apel „au făcut o interpretare eronată a materialului probator”. Totodată, prin concluziile orale din data de 21 februarie 2014, s-a apreciat de către parchet că există o eroare gravă de fapt a instanţei de apel în ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.I., criticându-se, în esenţă, aprecierea Curţii referitoare la cunoaşterea de către inculpat a conţinutului pachetului ce a făcut obiectul tranzacţiei infracţionale din luna mai 2003.
Potrivit art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, cazul de casare este incident atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare.
În literatura de specialitate, s-a arătat că motivul de casare este incident ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor, în existenţa sau inexistenţa lor, în natura sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei adoptate.
Aşadar, prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate de către instanţă, în ideea că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că o anumită probă demonstrează existenţa unei împrejurări, când în realitate, din aceasta rezultă contrariul.
Eroarea gravă de fapt nu înseamnă o greşită apreciere dată faptelor de către instanţa de fond, ci o constatare a reţinerii unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau a nereţinerii unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau.
Or, eroarea gravă de fapt la care dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior fac referire nu se confundă cu greşita apreciere a probatoriului, ci implică existenţa unei contrarietăţi evidente şi necontestabile între ceea ce rezultă din actele cauzei şi menţiunile din hotărâre cu privire la existenţa concretă a faptei, a unui act sau a altui element probatoriu, contrarietate ce trebuie să fie nu doar evidentă, ci să şi influenţeze hotărâtor soluţia dispusă în cauză.
Având în vedere că instanţa de recurs nu poate da o nouă apreciere probelor, nu există eroare gravă de fapt dacă se cere instanţei de recurs să dea o apreciere diferită probelor administrate în cauză.
Soluţiile expuse în doctrină au fost preluate şi în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care amintim cu titlu de exemplu, deciziile de speţă pronunţate de secţia penală nr. 107 din 18 ianuarie 2010 şi nr. 3559 din 2 noiembrie 2012 (decizii publicate), precum şi decizia nr. 8 din 09 februarie 2009, pronunţată în recurs în interesul legii.
Aplicând consideraţiile teoretice menţionate anterior, se constată că motivele expuse în scris de către Parchet prin care se critică modalitatea de interpretare a probelor nu se circumscriu cazului de casare art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior.
Mai mult, se constată că însuşi reprezentantul Ministerului Public, cu ocazia dezbaterilor, nu a mai criticat soluţia de achitare a inculpaţilor S.I.N., S.V.A., V.O.M., S.F. şi M.I., arătând că probele în susţinerea unei astfel de soluţii sunt insuficiente din punct de vedere legal.
Referitor la soluţia de achitare a inculpatului L.I., se constată că deşi este invocată comiterea unei erori grave de fapt de către instanţa de apel, Parchetul critică, în esenţă, modul de interpretare a probelor de către instanţa de judecată. Din mijloacele de probă enumerate, respectiv anumite declaraţii date de inculpaţii R.V., L.I. şi T.Ş.M., în cursul urmăririi penale nu rezultă neechivoc, astfel cum se susţine, cunoaşterea de către inculpatul L.I. a conţinutului pachetului în speţă. Solicitarea Parchetului vizează, de fapt, aprecierea că inculpatul cunoştea conţinutul pachetului, reprezentantul Ministerului Public arătând că „este neverosimil ca L.I. să fi participat la trei întâlniri, în care iniţial se reţine un pachet de droguri în contul unei datorii, ulterior, se discută despre recuperarea datoriei, se recuperează datoria, iar el să nu fi ştiut niciodată despre ce este vorba”.
Având în vedere consideraţiile teoretice deja expuse cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, aplicabile şi în ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs al Parchetului, susţinut oral cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat nu este incident în cauză.
Referitor la solicitarea recurenţilor inculpaţi M.D.C., D.C. şi T.Ş.M. de achitare pe considerentul că fapta comisă nu era prevăzută de legea penală, Înalta Curte o apreciază ca nefondată.
În acord cu instanţele de fond şi de apel, Înalta Curte nu poate primi apărarea inculpaţilor în sensul că substanţa traficată era permisă de lege. Chiar dacă prin Legea nr. 522/2004 au fost menţionate ca substanţe prohibite şi sărurile de MDMA, această împrejurare nu este de natură a înlătura răspunderea inculpaţilor. Fapta comisă de inculpaţi era prevăzută de lege ca infracţiune, dispoziţiile Legii nr. 143/2000 interziceau traficarea substanţei chimice în speţă indiferent dacă era în stare pură sau într-o combinaţie cu alte substanţe chimice rezultând o sare. Ori, este evidentă intenţia legiuitorului de a interzice substanţa activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine indiferent de combinaţia chimică în care aceasta se prezenta. Substanţa activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine este menţionată în Tabelul anexă la Legea nr. 143/2000 atât anterior cât şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 522/2004, iar împrejurarea că în comprimatele de ecstasy traficate de inculpaţi s-a găsit această substanţă activă în combinaţie cu alte substanţe nu exclude răspunderea acestora.
De asemenea, criticile recurenţilor inculpaţi M.D.C., R.V. şi U.R.S., prin care se contestă întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri, sub aspectul lipsei obiectului material al infracţiunii, respectiv lipsa laturii subiective, motivate de greşita apreciere a materialului probator nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior.
Motivul de casare este incident în situaţia în care instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii. În acest sens, s-a pronunţat Înalta Curte, Secţia penală prin decizia nr. 815 din 20 martie 2012.
Ori, se constată că aprecierile recurenţilor exced dispoziţiilor legale invocate şi nu pot conduce la casarea hotărârilor atacate.
Nici solicitarea recurentului inculpat T.Ş.M. de achitare, întrucât fapta nu există, probele administrate în cauză fiind interpretate trunchiat nu poate fi circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, pentru argumentele deja expuse în cadrul analizării recursului declarat de Parchet.
Înalta Curte constată că soluţiile de condamnare, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri, a recurenţilor inculpaţi D.C., R.V., T.Ş.M., U.R.S. şi M.D.C., de către instanţele de fond şi de apel, au la bază interpretarea coroborată a unui amplu material probator, situaţia de fapt reţinută în cauză fiind în concordanţă cu probele administrate.
Astfel, s-a arătat că remiterea de către inculpaţii R.V. şi T.Ş. a 2.000 de pastile ecstasy către inculpatul G.F. la data de 21 mai 2003 prin intermediul inculpatului M.D.C., urmată de recuperarea acestora rezultă din coroborarea declaraţiilor tuturor inculpaţilor implicaţi, cu excepţia inculpatului G.F. care nu a putut fi audiat în ciuda numeroaselor demersuri efectuate.
De asemenea, s-a apreciat că fapta inculpaţilor R.V., T.Ş.M. şi D.C. de a vinde numitului K.A., la data de 20 iunie 2003, 50 de comprimate ecstasy rezultă din coroborarea procesului-verbal de depistare a numitului K.A. având în posesia sa 50 de comprimate de culoare albă, raportului de constatare al Laboratorului de Analize Fizico-Chimice Droguri, din care a rezultat că cele 50 de comprimate conţineau substanţa activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), substanţă ce făcea parte din Tabelul I anexă la Legea nr. 143/2000, în amestec cu cafeină, declaraţiilor martorului G.C.B., declaraţiilor inculpaţilor D.C., T.Ş.M., R.V., proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice din 14 iunie 2003 dintre inculpatul R.V. şi K.A., din 22 iunie 2003 dintre inculpaţii U.R.S. şi R.V.
Totodată, vânzarea de către inculpaţii T.Ş.M. şi R.V., prin intermediul inculpatului D.C. a unei cantităţi de peste 100 de pastile de ecstasy inculpatului U.R.S. în cel puţin trei ocazii - o dată în jurul datei de 17 mai 2003, când inculpatul D.C. a primit în schimbul cantităţii de 83 de pastile de ecstasy suma de 200 dolari S.U.A. şi un telefon mobil, o dată în perioada 14 iunie 2003 - 22 iunie 2003 şi altă dată în cursul lunilor mai-iunie 2003 a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţiile inculpaţilor T.Ş.M., R.V., D.C. şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din 17 mai 2003, 12 iunie 2003, 13 iunie 2003, 20 iunie 2003 dintre inculpaţii R.V. şi U.R.S., din data de 14 iunie 2003 dintre inculpatul R.V. şi T.Ş.M.
Faţă de cele arătate mai sus, raportat şi la împrejurarea că recurenţii inculpaţi nu au reliefat existenţa în cauză a unei erori grave de fapt, eroare care nu a fost constată nici de către instanţa de recurs, aceştia criticând modalitatea de interpretare a probatoriului, critică ce nu poate face obiectul cenzurii în al treilea grad de jurisdicţie, Înalta Curte nu poate primi solicitările de achitare formulate.
În ceea ce priveşte solicitările de individualizare a pedepselor aplicate cu privire la cuantum şi modalitate de executare, Înalta Curte, raportat la împrejurarea că la data de 01 februarie 2014 au intrat în vigoare dispoziţiile noului C. pen., va stabili iniţial legea penală mai favorabilă fiecăruia dintre recurenţii inculpaţi, urmând a analiza ulterior criticile recurenţilor prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior.
Astfel, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă nu se aplică în abstract, ci în concret, ţinând cont de toate împrejurările cauzei.
În acest sens, constată că prin Legea nr. 187/2012 s-au redus limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 între 5 şi 12 ani închisoare.
Deşi, teoretic, se constată că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea recurenţilor sunt mai favorabile, raportat la datele speţei, Înalta Curte apreciază că legea mai favorabilă inculpaţilor este legea veche.
Concluzia instanţei a avut în vedere împrejurarea că circumstanţele atenuante nu sunt instituţii susceptibile de a funcţiona autonom. Astfel, aplicarea legii mai favorabile nu se face în doi paşi, ci pe baza aprecierii globale. Pe cale de consecinţă, nu este posibilă aplicarea separată a dispoziţiilor legale din legile succesive privind încadrarea juridică a faptei şi a circumstanţelor atenuante. Acestea se reţin conform legii determinate ca fiind mai favorabilă pentru inculpat.
În concret, în ceea ce-i priveşte pe recurenţii inculpaţi D.C., U.R.S. şi M.D.C., Înalta Curte constată că pedepsele aplicate acestora sunt inferioare limitei minime a pedepsei pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012. Circumstanţele atenuante reţinute în sarcina inculpaţilor nu au corespondent în dispoziţiile noului C. pen., aşa încât acestea nu mai pot fi reţinute în favoarea inculpaţilor. În consecinţă, legea mai favorabilă inculpaţilor D.C., U.R.S. şi M.D.C. este legea veche, sub imperiul căreia aceştia beneficiază de pedepse mai mici decât limita minimă prevăzută în prezent de legea penală specială.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.V. deşi pedeapsa aplicată este mai mare decât limita minimă prevăzută de legea penală în vigoare, reţinerea în sarcina sa a recidivei postcondamnatorii şi a concursului de infracţiuni, ce au un tratament sancţionator mai sever pe dispoziţiile noului C. pen., conduce la stabilirea unei pedepse rezultante majorată faţă de cea aplicată recurentului prin hotărârea atacată (chiar în condiţiile aplicării unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea de trafic de droguri din cauză). Faţă de cele arătate, şi în cazul acestui inculpat, Înalta Curte apreciază că legea veche îi este mai favorabilă.
Situaţia este similară şi în cazul inculpatului T.Ş.M., reţinerea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, defavorabil pe legea nouă, conduce la aplicarea unei pedepse sensibil egale cu pedeapsa deja aplicată acestuia prin hotărârile recurate, Înalta Curte apreciind şi în ceea ce-l priveşte că legea veche îi este mai favorabilă, prin efectul circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
Analizând, prin raportare la dispoziţiile C. pen. anterior, pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a acestora, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, impunându-se menţinerea soluţiilor pronunţate de instanţele de fond şi de apel.
În cazul inculpaţilor D.C., U.R.S. şi M.D.C., cărora li s-au.aplicat pedepsele minime prevăzute de lege, efectul circumstanţelor atenuante prev. de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior este limitat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii T.Ş.M. şi R.V., şi acestora li s-au aplicat pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, neputându-se face abstracţie şi de antecedentele penale ale acestora, ambii fiind condamnaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive.
Mai mult, în cazul inculpaţilor U.R.S., T.Ş.M. şi R.V. cuantumul pedepsei rezultante îi exclude pe aceştia de la beneficiul unei pedepse neprivative de libertate.
Referitor la inculpaţii D.C. şi M.D.C., Înalta Curte apreciază că nu justifică schimbarea modalităţii de executare, scopul pedepselor neputând fi realizat prin suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a pedepselor, raportat la natura faptelor comise, gravitatea deosebită a acestora, obiectul activităţii infracţionale, cantitatea de droguri de mare risc traficată de inculpaţi, timpul scurs de la data comiterii faptelor neputând constitui un motiv singular în acest sens.
Faţă de cele arătate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. anterior,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii D.C., R.V., T.Ş.M., U.R.S., M.D.C. împotriva deciziei penale nr. 381/A din 07 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenţii inculpaţi R.V. şi M.D.C. la plata sumei de câte 400 RON, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi D.C.,T.Ş.M. şi U.R.S., la plata sumei de câte 700 RON, din care suma de câte 400 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi L.I., S.F., V.O.M., M.I., G.F., Ş.V.A. şi S.I.N. în sumă de câte 100 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 07 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 84/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art.... | ICCJ. Decizia nr. 858/2014. Penal → |
|---|
