ICCJ. Decizia nr. 892/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 892/2014

Dosar nr. 6668/109/2011

Şedinţa publică din 12 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 70 din 2 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost condamnată inculpata P.I., fiica lui N. şi E., născută în comuna Sâmbureşti, judeţul Olt, domiciliată în comuna Ciomăgeşti, sat Beculeşti, judeţul Argeş, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 177 C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

S-au instituit în sarcina inculpatei obligaţiile prev. de art. 86³ lit. a) - d) C. pen., iar cu privire la cea prev de lit. a), a fost obligată să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

S-au aplicat pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d) şi e) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a dispus suspendarea acestor pedepse accesorii.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 819/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei P.I., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 177 C. pen.

În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în fapt, că la data de 05 iunie 2011, inculpata a născut la locuinţa de domiciliu un făt masculin viu, pe care l-a sugrumat producându-i decesul, după care, l-a îngropat în grădina casei.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut, că inculpata locuieşte împreună cu soţul şi cei 5 copii minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani, în comuna Ciomăgeşti, sat Beculeşti, judeţul Argeş.

La începutul anului 2011, inculpata a susţinut că perioada de menstruaţie a fost mai scurtă şi neregulată, gândindu-se că există posibilitatea de a fi însărcinată, lucru pe care l-a ascuns soţului.

Nu a consultat niciun medic şi niciun membru al familiei nu a ştiut despre existenţa sarcinii, iar în ziua de 03 iunie 2011, inculpata a început să aibă sângerări intense, frisoane şi dureri de spate. Aceste simptome au durat până în seara zilei de 05 iunie 2011, când, dându-şi seama că va naşte, a luat un lighean de plastic şi a mers într-o încăpere nelocuită, născând neasistată. În acele momente, a susţinut inculpata, soţul nu era acasă, iar toţi copiii se aflau la joacă în stradă.

După expulzarea fătului, inculpata nu poate preciza dacă acesta era viu, întrucât nu a scos niciun sunet, dar l-a acoperit cu mai multe obiecte de îmbrăcăminte pentru a nu fi observat de membrii familiei sale, ca apoi, în ziua de 07 iunie 2011 să-l îngroape în grădina gospodăriei, pe un loc cultivat cu porumb.

În urma sesizării telefonice a lucrătorilor Postului de Poliţie Ciomăgeşti, organele de urmărire penală au efectuat o cercetare la faţa locului, ocazie cu care inculpata a indicat locul unde a îngropat produsul de concepţie, constatându-se că acesta avea în jurul gâtului trei înfăşurări ale unui fir textil, pătruns în piele pe toată circumferinţa gâtului.

Din raportul de constatare medico-legală, autopsie, nr. 126/B/2011, emis de SML Argeş, a rezultat că fătul a fost viu, iar moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice acute, consecinţa compresiunii extremităţii cervicale prin strangulare.

Din raportul de expertiză medico-legală, examen ADN cu nr. A15/7880/2011 al IML Bucureşti, a rezultat că inculpata este mama biologică a nou-născutului de sex masculin, iar aceasta nu a prezentat tulburări psiho-patologice, discernământul fiind prezent atât în momentul comiterii faptei cât şi la data examinării.

În timpul urmăririi penale, inculpata nu a recunoscut comiterea faptei, încercând să simuleze că nu şi-a dat seama că a născut un copil viu, însă în faţa instanţei, aceasta a recunoscut comiterea faptei aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei, invocând şi solicitând aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen.

În drept, a apreciat instanţa de fond, fapta inculpatei, care la data de 05 iunie 2011, a născut neasistată la domiciliu, un făt de sex masculin viu, pe care l-a strangulat, provocându-i decesul, l-a ascuns şi îngropat după 3 zile în grădina locuinţei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pruncucidere prev. de art. 177 C. pen.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere împrejurările în care s-a comis fapta, gradul de pericol social concret al acesteia, urmările produse, dar şi persoana inculpatei, care la vârsta de 35 ani are 5 copii minori, gradul de instrucţie, dar şi poziţia sinceră în cadrul cercetării judecătoreşti, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă conform art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., cuantumul pedepsei urmând a fi stabilit la 3 ani închisoare, cu executarea în cond. art. 86¹ C. pen., respectiv suspendarea sub supraveghere.

S-au aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., executarea acestora a fost suspendată pe durata suspendării executării pedepsei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, susţinând în motivele scrise netemeinicia hotărârii sub aspectul pedepsei aplicate care în opinia parchetului este mult prea blândă.

În susţinerea acestor critici, parchetul a arătat că modul în care inculpata a acţionat vădeşte un grad ridicat de pericol social şi lipsa oricăror sentimente materne faţă de propriul copil, aspecte ce ar fi trebuit să determine orientarea instanţei de fond către o pedeapsă o pedeapsă cu executare în regim de detenţie.

Prin Decizia penală nr. 107/A din 19 septembrie 2013 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş împotriva Sentinţei penale nr. 70 din data de 02 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 6668/109/2011.

A desfiinţat, în parte, sentinţa şi, rejudecând:

A înlăturat condamnarea inculpatei P.I. pentru infracţiunea prev. de art. 177 C. pen., cu toate consecinţele.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 177 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., texte din urmă în baza cărora a condamnat pe inculpata P.I., fiica lui N. şi E., în comuna Sâmbureşti, judeţul Olt, domiciliată în comuna Ciomăgeşti, sat Beculeşti, judeţul Argeş, la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a lit. b), d) şi e) C. pen.

A dispus ca executarea pedepsei să se facă în condiţiile art. 57 C. pen.

A făcut aplicarea disp. art. 71 C. pen. în limitele art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. a dispus scutirea de la plata amenzii de 1.000 RON, aplicată prin încheierea din 27 iunie 2013, medicului şef Laborator Expertize Medico-Legale, doctor V.G.

Costurile expertizei medico-legale de 252 RON, respectiv 35 RON s-au suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Analizând apelul parchetului sub toate aspectele de fapt şi de drept, cât şi în raport cu motivele invocate, Curtea l-a apreciat întemeiat având în vedere următoarele argumente:

Prin sentinţa criticată prima instanţă a dispus condamnarea inculpatei P.I. la trei ani închisoare în condiţiile suspendării sub supraveghere pe o durată de încercare de 5 ani, reţinându-se în sarcina acesteia săvârşirea infracţiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen.

Pe baza atitudinii sincere prin care şi-a recunoscut fapta, inculpata a beneficiat de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în conformitate cu dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

În cursul procedurii de apel, având în vedere că din raportul de necropsie nr. 126/P/2011 emis de SML Argeş a rezultat că moartea fătului viu a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice, consecinţa compresiunii extremităţii cervicale prin ştrangulare şi că în momentul comiterii faptei, inculpata nu a prezentat tulburări psihopatologice, Curtea a considerat necesar de a se lămuri printr-o nouă expertiză medico-legală aspecte ce ţin de atitudinea subiectivă a inculpatei faţă de fapta sa şi urmările acesteia.

În acest sens, prin încheierea din 29 martie 2012, Curtea a dispus completarea rapoartelor de expertiză din 7 noiembrie şi 15 iunie 2011 ale SML Argeş, urmând a se răspunde dacă inculpata s-a aflat într-o stare pricinuită de naştere în momentul comiterii faptei, iar prin adresa nr. 169/A1 + A5 din 27 iunie 2012, instituţia precizată a comunicat că fapta nu a fost comisă pe fondul unei asemenea tulburări, cum de altfel a rezultat şi din concluziile examinărilor medico-legale anterioare.

În baza acestor precizări ulterioare, la 6 septembrie 2012, Curtea a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen. în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., amânând cauza pentru ca inculpata să-şi poată formula apărarea.

În acelaşi timp, Curtea a dispus audierea martorului din acte P.I., din declaraţia căruia rezultă că inculpata este mama a cinci copii şi a asistat cu ocazia cercetărilor la dezgroparea cadavrului celui nou-născut.

La 27 septembrie 2012, Curtea a înaintat toate actele medico-legale Comisiei Superioare de Avizare şi Control pentru a fi avizate, aceasta din urmă recomandând prin adresa din 31 octombrie 2012 efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice în condiţii de internare şi examinarea nemijlocită a inculpatei.

Corelând datele probatorii medicale şi non medicale cu examinarea psihiatrică actuală a inculpatei P.I., Comisia nouă de expertiză medico-legală psihiatrică prin raportul de expertiză A 6/11743/2012 a constatat că pentru data comiterii faptei, respectiv 5 iunie 2011, orele 21 - 22, nu se reconstituie în ce o priveşte pe inculpată o tulburare pricinuită de naştere.

Atât la data examinării cât şi la momentul comiterii faptei, sus-numita/inculpata prezintă/prezenta dificultăţi legate de alte motive psihosociale, situaţie familială, condiţii economice, locuinţă şi mediul social.

Dispoziţiile art. 177 C. pen. incriminează ca infracţiune, sancţionând cu închisoarea de la 2 la 7 ani fapta de ucidere a copilului nou-născut săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.

Această stare de tulburare ce caracterizează comportamentul subiectiv al subiectului activ al infracţiunii de pruncucidere reprezintă elementul definitoriu ce marchează distincţia dintre pruncucidere şi infracţiunea de omor.

În prezenta cauză, aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare al instanţei şi inculpata a recunoscut că în seara zilei de 5 iunie 2011, în jurul orelor 21,30 aceasta a dat naştere unui făt de sex masculin viu, pe care l-a ascuns într-un lighean de plastic, acoperindu-l cu nişte obiecte textile de vestimentaţie şi l-a lăsat într-o cameră nelocuită pentru a nu fi găsit de ceilalţi copii.

A doua zi de dimineaţă, inculpata a dus acel lighean cu nou-născutul într-o magazie din spatele casei.

În următoarea zi de dimineaţă, respectiv pe 7 iunie 2011, după ce ceilalţi copii au plecat la şcoală, inculpata a îngropat nou-născutul cu lighean cu tot într-un lan de porumb în grădina casei.

Examinările medico-legale asupra cadavrului celui nou-născut au stabilit că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat unei compresiuni cervicale prin ştrangulare.

Din aceste circumstanţe, Curtea a observat că atitudinea inculpatei ulterior naşterii, a fost îndreptată în scopul obţinerii consecinţelor pe care şi le-a propus inculpata şi anume suprimarea vieţii victimei.

Niciuna dintre acţiunile sale nu a sugerat vreo stare de anormalitate psihică sau de tulburare, având în vedere că inculpata era extrem de preocupată să asigure discreţia atât a sarcinii cât şi a faptului naşterii şi a copilului nou-născut.

Curtea a considerat că inculpata a acţionat cu intenţie directă pentru a suprima viaţa copilului său imediat după naşterea acestuia, ipoteză ce pune problema existenţei a unei alte infracţiuni decât cea reţinută în actul de sesizare, urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracţiunea de omor calificat comisă asupra unei rude apropiate şi profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra, faptă incriminată prin dispoziţiile art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen.

Ţinând seama de toate aceste considerente, Curtea a admis în temeiul art. 379 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., apelul parchetului şi rejudecând, a dispus condamnarea inculpatei pentru infracţiunea de omor calificat şi având în vedere atitudinea sinceră a acesteia manifestată în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen., a dat eficienţă şi acestui text de lege, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.

De asemenea, ţinând seama că anterior acestei infracţiuni, inculpata nu a mai comis fapte penale, este o persoană relativ tânără, integrată social, Curtea a reţinut în favoarea acesteia circumstanţe atenuante.

În acelaşi timp, ţinând seama de gravitatea deosebit de ridicată a faptelor sale, de urmările extrem de grave pe care acestea le-au produs, de circumstanţele ce descriu modul de acţiune, Curtea a considerat că singura modalitate în măsură să atingă scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., o reprezintă executarea acesteia în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.

Pentru că prin faptele sale, inculpata a demonstrat pe lângă toate celelalte şi o accentuată lipsă de afecţiune şi de sentimente materne faţă de proprii copii, Curtea a aplicat acesteia pedepse accesorii şi complementare privind interzicerea drepturilor părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator cât şi drepturile de a fi ales în funcţii publice şi de a ocupa o funcţie publică prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) - d) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Având în vedere cererea de reexaminare prin care s-a solicitat scutirea de plata amenzii judiciare, stabilită prin încheierea de şedinţă din 27 iunie 2013 în sarcina domnului director general, dr. D.D., Curtea a apreciat pertinente justificările întârzierilor expertizei medico-legale efectuate în cauză, tergiversarea acesteia fiind determinată de factori obiectivi ce exclud culpa instituţiei precizate, astfel încât Curtea a dispus conform art. 199 alin. (3) C. proc. pen., scutirea de la plată a acesteia.

Cheltuielile judiciare au rămas conform art. 192 C. proc. pen., în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata P.I., pe motiv de nelegalitate, susţinând că instanţa de apel a schimbat încadrarea juridica din infracţiunea prevăzută de art. 177 C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. anterior.

Probele administrate de instanţa de apel nu au dus la schimbarea situaţiei privind săvârşirea faptei. Practic în apel s-au cerut diferite opinii medicale şi s-a efectuat o nouă expertiză care însă nu a avut la bază starea psihică a inculpatei de la momentul săvârşirii faptei. Aceste expertize nu s-au raportat decât la acte medicale întocmite anterior săvârşirii faptei sau mult după acest moment.

Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor şi cazurilor de casare invocate, respectiv art. 385⁹ pct. 12, 14, şi 17 C. proc. pen. anterior şi a aspectului pus în discuţie din oficiu referitor la legea penală mai favorabilă, apreciază calea de atac declarată ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior, referitor la condamnarea inculpatei pentru altă faptă decât cea pentru a fost trimisă în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute de art 334 - 337 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte reţine următoarele:

I. Precizare: cazul de casare prevăzut de art 385⁹ din 9 punct 12 C. proc. pen. anterior, referitor la condamnarea pentru altă faptă decât cea menţionată în actul de sesizare, nu este incident în ipoteza în care obiectul judecăţii este modificat ca urmare a reţinerii şi aplicării corecte a dispoziţiilor referitoare la schimbarea încadrării juridice şi extinderea procesului penal, prevăzute de art 334 - 337 C. proc. pen. anterior. Ori de câte ori aceste ultime instituţii sunt greşit aplicate se ajunge la nesocotirea obiectului judecăţii şi a limitelor sesizării instanţei, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri nule.

II. Obiectul judecăţii

În conformitate cu dispoziţiile art. 317 C. proc. pen. anterior (preluat în art. 371 C. proc. pen.), judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei. Teza finală a art. 317 referitoare la ipoteza extinderii procesului penal nu este incidenţă în prezenta cauză.

Pentru sesizarea instanţei cu judecarea unei infracţiuni nu este suficientă descrierea acesteia în expunerea făcută în rechizitoriu. Sesizarea este legală numai în cazul în care în dispozitivul de trimitere în judecată din rechizitoriu este menţionată fapta, cu încadrarea ei juridică. (Completul de 9 judecători, Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001).

Prin urmare, obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat şi ca act de învestire.

Având în vedere că judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată şi învestirea instanţei, pentru a determina ce se înţelege prin "fapta" şi "persoana" arătate în actul de sesizare, se impune ca art. 317 C. proc. pen. anterior să fie raportat la art. 263 C. proc. pen. anterior, text care se referă la cuprinsul rechizitoriului. Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. anterior, rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată. Este de observat că, dintre aceste menţiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen. anterior, care fixează obiectul judecăţii, limitele învestirii se referă numai la faptă şi persoană. Dar, în accepţiunea acestui text de lege, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a învesti instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru acea faptă (Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001 a completului de 9 judecători). Potrivit noii reglementări, art 328 alin. (1), exigenţele actului de sesizare sunt aceleaşi, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia şi dispoziţia de trimitere în judecată.

În mod contrar, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanţiilor procesuale înscrise în lege doar pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca, în final, pe calea exercitării apelului sau a recursului de către procuror, să se ceară condamnarea şi pentru alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanţii menite să asigure aflarea adevărului şi dreptul de apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază ale dreptului procesual penal şi implicit procesului echitabil.

III. Referitor la posibilitatea schimbării încadrării juridice, astfel încât să se reţină o infracţiune nouă, neavută în vedere de acuzaţia iniţială pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, instanţa de recurs constată că încalcă dispoziţiile legale atât în ceea ce priveşte limitele fixate de procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., dar şi de limitele procesului echitabil.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărâre din 27 februarie 1980, Deweer c. Belgiei, pg. 46), acuzaţia în materie penală constituie notificarea oficială ce emană de la o autoritate competentă, în sensul că unei anumite persoane i se impută săvârşirea unei fapte penale.

Simpla descriere a unei situaţii de fapt în succesiunea evenimentelor, nu este suficientă pentru a caracteriza o acuzaţie în materie penală, precizarea detaliată a bazei factuale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, M.C. c. Bulgariei), fiind necesar a fi caracterizată în drept de o manieră aptă să descrie consecinţele juridice ale conduitei ilicit penale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărâre 25 martie 1999, Mattoccea c. Italiei, pg. 59). Aceleaşi exigenţe ale acuzaţiei în materie penală reţine şi jurisprudenţa instanţei supreme în Decizia nr. 74/2001, C9, potrivit căreia rechizitoriul trebuie să cuprindă încadrarea juridică a faptei menţionate în partea descriptivă şi dispoziţia de trimitere în judecată.

La instanţa de apel, s-au formulat critici referitoare la încadrarea juridică a infracţiunii săvârşită, reţinută de instanţa de fond solicitându-se în mod expres, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen. anterior, în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. Inculpata prezentă în faţa instanţei de fond, asistată de apărătorul său ales, până la începerea cercetării judecătoreşti, în conformitate cu prevederile art. 320¹ C. proc. pen., a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoştea şi le-a însuşit şi nu a solicitat administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere.

Asupra recunoaşterii vinovăţiei inculpatul nu ar mai putea reveni, cu atât mai mult în faţa instanţei de control judiciar, solicitarea sa de aplicare a procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., fiind irevocabilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen. anterior, coroborate cu prevederile exprese ale alin. (6) ale aceluiaşi articol (în caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi 340 - 344 se aplică în mod corespunzător), atât instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei, cât şi instanţele de control judiciar, au obligaţia să verifice dacă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor săvârşite de inculpat este corectă, iar în caz contrar, să dispună schimbarea încadrării juridice. Schimbarea de încadrare juridică însă nu poate genera adăugarea la acuzaţia iniţială a unor elemente noi care să schimbe radical consecinţele angajării răspunderii penale, respectiv să majoreze considerabil limitele între care se poate stabili pedeapsa. Acest raţionament juridic nu lipseşte de eficienţă norma referitoare la schimbarea încadrării juridice, ci doar exclude aplicarea sa în ipotezele în care ar genera modificarea acuzaţiei formulate în sensul agravării sale.

Având ca titlu marginal Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, art. 320¹ C. proc. pen. anterior, prevede că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În cazul aplicării acestei proceduri instanţa pronunţă condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii. Ceea ce a recunoscut inculpata este fapta descrisă şi caracterizată în drept în actul de sesizare, respectiv săvârşirea unui omor asupra nou-născutului imediat după naştere în condiţiile în care se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.

Ceea ce deosebeşte pruncuciderea de omorul calificat asupra unei rude apropiate şi profitând de starea de neputinţă a acesteia de a se apăra este chiar starea specifică în care se afla şi a acţionat mama, respectiv tulburare pricinuită de naştere. A schimba încadrarea juridică echivalează cu schimbarea situaţiei de fapt reţinută prin rechizitoriu, cu consecinţa în acest caz a modificării acuzaţiei în materie penală.

Ca urmare, schimbarea încadrării juridice, astfel încât să se reţină o infracţiune nouă, respectiv omorul calificat, neavută în vedere de acuzaţia iniţială pentru care a fost trimis în judecată inculpata, cu alte limite de pedeapsă, net superioare şi alte condiţii de incriminare, încalcă dispoziţiile legale atât în ceea ce priveşte limitele fixate de procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. anterior, dar şi de limitele procesului echitabil.

Trebuie în final amintită şi poziţia reprezentantului Ministerului Public la data invocării de către inculpată a dispoziţiilor art 320 C. proc. pen. anterior, care nu a solicitat respingerea cererii apreciind, în consecinţă, că acţiunea penală se poate judeca în cadrul procedurii simplificate.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că în cadrul procedurii simplificate, după repunerea cauzei pe rol, în instanţa de apel, s-au administrat probe pe situaţia de fapt, respectiv s-a dispus şi efectuat o expertiză psihiatrică, care, deşi nu a schimbat concluziile expertizei efectuate în cursul urmăririi penale, a condus la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat, inculpata fiind condamnată în baza art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. anterior şi art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

IV. În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 13 C. pen. anterior referitor la aplicarea legii penale mai favorabile (1) în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

(2) Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complementare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică.

Art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare reia conţinutul alin. (1) al textului menţionat anterior.

Mecanismul de aplicare a legii mai favorabile în situaţii tranzitorii de legi succesive presupune:

a) evaluarea influenţei modificărilor legislative cu privire la conţinutul infracţiunii şi sancţiune;

b) compararea condiţiilor de existenţă şi a efectelor instituţiilor autonome în raport de incriminare şi sancţiune.

a1) evaluarea influenţei modificărilor legislative cu privire la conţinutul infracţiunii.

Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei raportate la legea aflată în vigoare la data săvârşirii ei, respectiv încadrarea juridică pentru care inculpatul a fost condamnat cu reţinerea circumstanţelor atenuante şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Examinarea textelor de lege se realizează în raport de consecinţele produse de acuzaţie cu referire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului.

Potrivit art. 177 C. pen. anterior, uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Potrivit art. 200 alin. (1) C. pen., (1), uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Acţiunea asupra nou-născutului s-a realizat de către mamă imediat după actul naşterii în intervalul celor 24 de ore, astfel încât sunt întrunite exigenţele noului text.

a.2) compararea limitelor de pedeapsă în raport de fiecare dintre conţinuturile stabilite anterior.

Examinarea textelor de lege se realizează în raport de consecinţele produse de acuzaţie cu referire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. Pedeapsa decurge din norma de incriminare. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, să se combine incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

Infracţiunea de pruncucidere preluată în art. 200 alin. (1) C. pen. prevede aceleaşi condiţii de incriminare, dar limite mai reduse de pedeapsă, respectiv de la 1 la 5 ani, iar nu de la 2 la 7 ani închisoare, cum prevedea art. 177 C. pen. anterior. Înalta Curte observă faptul că în raport de limitele de pedeapsă, legea nouă este mai favorabilă, deoarece pedeapsa prevăzută de lege are atât o limită minim mai redusă cât şi un maxim mai redus şi astfel este mai favorabilă în raport de intervenirea altor instituţii ori în cazul intervenirii unui act de clemenţă.

b) compararea condiţiilor de existenţă şi a efectelor instituţiilor autonome în raport de incriminare şi sancţiune.

În cauză procedura recunoaşterii vinovăţiei produce efecte în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, astfel încât acestea sunt, în condiţiile noii legi mai favorabile, 8 luni - 3 ani şi 4 luni.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este strict legată de aplicarea legii. În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

Ca urmare, instanţa de recurs urmează a reduce proporţional pedeapsa stabilită de instanţa de fond pentru pruncucidere, între limitele noii legi mai favorabile. Instanţa de fond, pentru infracţiunea de pruncucidere s-a orientat către mediu, astfel încât, în recurs se va menţine această individualizare judiciară stabilindu-se o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

În cauză principiul aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri şi cu privire la instituţia autonomă a suspendării condiţionate. Examinarea cauzei cu privire la legea incidenţă în cazul unor instituţii diferite de incriminare şi sancţiune este impusă de lege, care spre deosebire de codul penal anterior prevede criterii de stabilire a instituţiilor autonome. Legea nr. 187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport de încadrarea juridică şi sancţiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracţiuni (art. 10), suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voinţa legiuitorului este clară şi neechivocă, pentru evaluarea legii penale mai favorabile cu privire la situaţia concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituţiilor autonome incidente fiecărui caz în parte. În ceea ce priveşte măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/20012, aceasta se va menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, însă va opera, de asemenea, o reducere proporţională a duratei termenului de încercare.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art 385⁹ punctul 17 C. proc. pen. anterior, se constată că acesta a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.

Ca urmare, în baza art. 395¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul şi va proceda la rejudecare în sensul menţionat anterior.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen. anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata P.I. împotriva Deciziei penale nr. 107/A din 19 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie.

Casează în totalitate decizia recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 70 din 2 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor legii penale mai favorabile şi, rejudecând, în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 177 C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 200 alin. (1) C. pen.

În baza art. 200 alin. (1) cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata P.I. la pedeapsa de 2 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pruncucidere.

Reduce termenul de încercare stabilit de prima instanţă de la 5 ani la 4 ani.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 858/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 914/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 84/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Distrugerea (art. 217 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 854/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 858/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 914/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 930/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 961/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 969/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs