ICCJ. Decizia nr. 818/2014. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 818/2014

Dosar nr. 9948/86/2012

Şedinţa publică din 06 martie 2014

Asupra recursului penal de faţă:

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 69 din 29 martie 2013 a Tribunalului Suceava s-au hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului F.A.V., din infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1), (3) C. pen., în infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

În baza art. art. 250 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul F.A.V. la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţilor civile Spitalul Judeţean Suceava şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, prin achitarea acestuia de către inculpat.

S-a luat act de înţelegerea intervenită între inculpat şi partea civilă M.V. în vederea stingerii pretenţiilor civile.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 166/P/2012 din 14 august 2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului F.A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (3) C. pen., constând în aceea că, în calitate de agent principal de poliţie, lucrător din cadrul structurii poliţiei judiciare, la data de 18 aprilie 2012, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a produs victimei M.V., prin împuşcare cu o armă de foc, leziuni vindecabile în 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

Prin acelaşi rechizitoriu, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 239 alin. (1), (2) C. pen.

S-a reţinut în fapt că inculpatul F.A.V. face parte din structurile poliţiei judiciare, având gradul profesional de agent principal de poliţie. În luna aprilie 2012 acesta îşi desfăşura activitatea la Postul de poliţie Ulma, având funcţia de ajutor şef post.

La data de 18 aprilie 2012, conform planificării şefului postului de poliţie (martorul M.C.) a fost desemnat să acorde sprijin lucrătorilor Postului de poliţie Brodina. În jurul orelor 15.00 cu aproximaţie inculpatul l-a informat pe superiorul ierarhic că a finalizat activităţile pe raza comunei Brodina, revine în comuna Ulma şi se va ocupa de toate evenimentele ce ar putea surveni în intervalul orar următor.

În jurul orelor 16.00 cu aproximaţie, s-a deplasat la SC C.U. SRL (local situat la mică distanţă de sediul Postului de poliţie). În respectivul local a stat până în jurul orelor 17.15, consumând o cantitate relativ mare de băuturi alcoolice în compania martorilor D.P., D.M., Z.G., I.I., B.L.

La un moment dat, în acelaşi local a intrat şi victima M.V. - victima este agent principal în cadrul Poliţiei de frontieră, desfăşurându-şi activitatea în cadrul S.P.F. Brodina; în virtutea relaţiilor de serviciu inculpatul şi victima se cunoşteau de mai multă vreme, între aceştia neexistând până atunci vreun incident. S-a reţinut că în local, datorită bunelor relaţii anterioare dar şi a prezenţei altor lucrători din cadrul Poliţiei de frontieră, partea vătămată a făcut cinste celor prezenţi cu băuturi alcoolice - din depoziţiile persoanelor audiate a reieşit că învinuitul F.A.V. a consumat cantitatea de 50 ml coniac.

Ulterior orelor 17.15 inculpatul a părăsit localul, deplasându-se spre locuinţa de serviciu (situată în acelaşi local în care funcţionează şi sediul Postului de poliţie). În timpul acestei deplasări, sesizând deplasarea pe drum a martorului C.D.M. (cu maşina personală) învinuitul l-a invitat pe acesta în locuinţa de serviciu pentru a purta diverse discuţii personale. În intervalul orar 17.30 - 18.30 inculpatul şi martorul C.D.M. au consumat împreună aproape o sticlă de whisky. De la orele 16.00 (momentul intrării în localul aparţinând SC C.U. SRL) inculpatul era în ţinută civilă.

Cu privire la victima M.V., s-a reţinut din cercetări că în localul aparţinând SC C.U. SRL a consumat o cantitate nedeterminată de băuturi alcoolice. De la respectivul local victima s-a deplasat cu un autoturism marca M. (cu volan pe partea dreaptă), spre zona de frontieră pentru a-l lăsa la domiciliu pe colegul său martorul H.R.; ulterior victima s-a deplasat cu acelaşi autovehicul la locuinţa vărului său, martorul M.P. În jurul orelor 18.30 - 18.45 victima a părăsit locuinţa vărului său cu intenţia de a se deplasa spre domiciliu.

În timpul acestei deplasări, efectuată pe DJ 209D, victima a pierdut controlul direcţiei de deplasare, maşina a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat de la o înălţime de aproximativ 7 - 9 m, oprindu-se ulterior pe un teren proprietatea familiei L. Urmare a impactului, autovehicul condus de victimă a fost avariat, însă aceasta nu a suferit vătămări. Momentul în care respectivul autovehicul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe teren (aproximat la orele 19.05) a fost observat din locuinţa să de către martora L.I.

Zgomotul produs de răsturnarea maşinii a fost sesizat de martora L.S., însă când s-a uitat de pe fereastra casei spre maşină nu a observat şi prezenţa vreunei persoane. Din acest motiv - temându-se de existenţa unor victime - l-a contactat pe telefonul personal pe învinuitul F.A.V., comunicând acestuia existenţa accidentului rutier precum şi temerea legată de posibilitatea existenţei unor victime. Conform listing-ului furnizat de compania de telefonie, apelul efectuat către învinuit a avut loc la orele 19.07 şi a avut o durată de 23 de secunde.

După încheierea acestei convorbiri telefonice inculpatul - contrar atribuţiunilor de serviciu care îl obligau să informeze pe superiorul ierarhic sau dispeceratul poliţiei despre evenimentul sesizat şi totodată îl obligau să nu se deplaseze într-o misiune sub influenţa băuturilor alcoolice - s-a echipat în ţinuta de serviciu, a luat asupra să arma din dotare şi s-a deplasat spre locul incidentului cu autospeciala de serviciu.

În jurul orelor 19.20 inculpatul a ajuns la locul evenimentului rutier, identificând acolo atât pe conducătorul auto implicat în incident cât şi pe martorii care s-au adunat la faţa locului.

Deşi s-a edificat imediat că în urma acelui eveniment rutier a rezultat doar avarierea maşinii conduse de victimă, nefiind vătămate alte persoane şi nefiind produse daune materiale terţilor, inculpatul s-a deplasat spre conducătorul auto solicitându-i pe un ton imperios, autoritar, să-l însoţească la sediul Postului de poliţie pentru clarificarea situaţiei.

Aflat încă sub şocul emoţional al evenimentului rutier petrecut cu foarte puţin timp în urmă, victima i-a replicat inculpatului că nu au fost produse nici vătămări şi nici daune şi de aceea nu consideră oportun să meargă la post imediat.

Aflat în mod vădit sub influenţa băuturilor alcoolice, deranjat de refuzul victimei de a-l însoţi şi totodată deranjat de faptul că acest refuz a fost auzit de martorii aflaţi în preajmă (fapt care ar fi putut ştirbi reputaţia sa de lucrător de poliţie), învinuitul a scos din buzunar cătuşele şi i-a solicitat victimei să şi le pună singură. Din nou victima i-a replicat inculpatului că nu s-a petrecut niciun incident grav şi nici nu intenţionează să-şi pună singur cătuşele.

Această solicitare a fost repetată de inculpat de mai multe ori (aspecte reieşite şi din depoziţiile martorilor oculari), după care inculpatul a scos din toc pistolul din dotare, informându-l pe M.V. că în cazul în care nu îşi pune cătuşele şi nu îl însoţeşte la post, va face uz de armă.

Aflat în imediata să apropiere, martorul L.D. i-a solicitat inculpatului să nu facă uz de armă. Ignorând această solicitare, inculpatul F.A.V. a solicitat din nou imperios victimei să-şi pună singură cătuşele şi să se aşeze în genunchi, informându-l că în caz contrar va face uz de armă.

Din declaraţiile martorilor oculari a reieşit că pe tot parcursul acestor discuţii între inculpat şi victimă era o distanţă de aproximativ 2 - 3 m.

În continuare, cu toate că victima nu a proferat insulte ori ameninţări la adresa lucrătorului de poliţie, nu s-a dedat la niciun act sau gest violent, mărginindu-se doar a-i solicita acestuia să stea liniştit de vorbă cu el, inculpatul F.A.V. a armat pistolul C., după care a tras un număr de patru focuri de avertisment în plan vertical (dintre care două în pământ şi două în aer).

Aceste focuri de avertisment nu au fost de natură a-l determina pe M.V. să se conformeze solicitărilor inculpatului (de a se aşeza în genunchi ori de a-şi pune singur cătuşele), dar nici nu l-au determinat să adopte o atitudine agresivă, iar ulterior inculpatul a executat un al cincilea foc de armă în direcţia picioarelor victimei - acest foc de armă a provocat victimei o plagă împuşcată la nivelul gambei piciorului drept.

Leziunea produsă victimei a condus ulterior la prăbuşirea acesteia pe iarbă, iar inculpatul a sărit asupra victimei, intenţionând că măcar în aceste condiţii să reuşească să-i pună cătuşele.

Inculpatul nu a reuşit să facă acest lucru deoarece victima (deşi rănită) s-a împotrivit, reuşind să-l îndepărteze pe acesta de deasupra sa. În acele împrejurări victima a provocat o uşoară deteriorare a ţinutei de serviciu a lucrătorului de poliţie. Ulterior victima s-a ridicat de pe iarbă şi, potrivit depoziţiilor martorilor oculari, s-a deplasat singură spre autoturismul de poliţie, urcându-se pe locul din dreapta faţă.

Realizând că a produs victimei o vătămare relativ gravă, inculpatul a urcat la rândul său în autoturism, pornind de la locul incidentului spre centrul comunei Ulma. După începerea deplasării inculpatul l-a contactat telefonic pe şeful său direct, martorul M.C. (apelul fiind înregistrat la orele 19.34), iar apoi dispeceratul poliţiei, solicitând totodată la orele 19.37 prezenţa unui echipaj medical care să acorde îngrijiri medicale victimei.

Inculpatul a condus maşina din dotare până în localitatea Vicovu de Sus, acolo victima fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul municipal Rădăuţi. În jurul orelor 20.00 cu aproximaţie învinuitului i s-a ridicat armamentul de către superiorii ierarhici din cadrul Secţiei de Poliţie rurală Vicovu de Jos, fiind apoi condus la sediul subunităţii de poliţie.

După sosirea echipei operative în localitatea Vicovu de Jos inculpatul F.A.V. a fost testat cu aparatul alcooltest - la orele 22.38 acesta prezenta în aerul expirat o concentraţie alcoolică de 0,48 mg/l.

Victima M.V. a fost internată în Spitalul municipal Rădăuţi în perioada 18 - 24 aprilie 2012. Conform concluziilor medicului legist din cadrul C.M.L. Rădăuţi, cuprinse în raportul nr. 40/O/2012, victima a prezentat leziuni de violenţă produse prin împuşcare cu armă de foc cu glonţ. Aspectul morfologic şi dispoziţia topografică a leziunilor pledează pentru o împuşcare de la o distanţă cuprinsă între 2 şi 3 m, dintr-o poziţie faţă în faţă cu victima, unghiul de tragere fiind de circa 300. În opinia medicului legist, leziunea a necesitat un număr de 12 - 14 zile de îngrijiri medicale. Pe corpul victimei nu au fost identificate leziuni produse în cadrul unui accident rutier.

În cauză s-au constituit părţi civile victima M.V., precum şi Spitalul municipal Rădăuţi.

Situaţia de fapt descrisă mai sus, a fost reţinută în mod obiectiv din următoarele mijloace de probă: procese-verbale de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşa fotografică aferentă şi schiţa de orientare, procese-verbale de examinare criminalistică, raport de constatare tehnico-ştiinţifică balistică, raport de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat, raport de constatare medico-legală nr. 40/O/2012 întocmit de C.M.L. Rădăuţi, adresa Spitalului municipal Rădăuţi, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor A.C., Z.V.G., B.C.L., D.P.I., H.N.R., Z.I., M.A., C.D.M., L.S., L.I., L.D., L.E., L.D. (f. 165-l72), L.S., O.S., L.M., Z.P., B.P., M.P., M.C., rapoarte de activitate întocmite de lucrătorii de poliţie, acte privind pe învinuit provenite de la I.P.J. Suceava, dovezi predare-primire bunuri, CD conţinând listing-uri telefonice, listing-uri telefonice, adresa S.T.S. nr. 312087, procese-verbale de redare convorbiri telefonice, copia CD-ului nr. X, rezultat testare alcooltest, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, coroborate cu declaraţiile inculpatului.

S-a reţinut de asemenea prin actul de sesizare că pe parcursul cercetărilor inculpatul a încercat să ascundă adevărul, susţinând în mod neîntemeiat că a făcut uz de armă în mod legal. Mai precis, inculpatul a susţinut că după ce a ajuns la locul incidentului rutier şi-a dat seama cu greu cine este conducătorul autovehiculului implicat în accident, iar ulterior când l-a întrebat pe M.V. dacă el a condus respectivul autovehicul, acesta ar fi negat şi a intenţionat să părăsească locul incidentului pentru a se sustrage unei eventuale anchete; acesta ar fi fost de fapt motivul pentru care învinuitul a intenţionat să-l încătuşeze pe M.V., pentru a-l conduce apoi la sediul postului şi a efectua ancheta în condiţii optime; ulterior, încercând în mod regulamentar să-l încătuşeze, numitul M.V. s-a opus iniţial verbal, apoi l-a bruscat, l-a tras de uniformă, l-a apucat de corp şi l-a ridicat în aer, l-a lovit cu palma peste cap, iar ulterior a încercat să-l lovească cu pumnii, fapt care a condus la o stare de temere pentru integritatea să corporală şi totodată l-a determinat să facă în mod legal uz de armă.

S-a apreciat că aserţiunile inculpatului F.A.V. sunt în mod vădit nefundamentate din următoarele considerente: cu toate că partea vătămată M.V. a intrat în posesia autovehiculului cu puţin timp de incident (aproximativ 2 sau 3 zile), învinuitul luase cunoştinţă de acest lucru prin intermediul unor persoane apropiate, astfel că ştia şi la momentul incidentului cine conducea acea maşină; în momentul în care a intrat în localul SC C.U. SRL inculpatul a sesizat în apropiere acelaşi autovehicul parcat; de asemenea în acelaşi local învinuitul a auzit discuţiile purtate de victimă cu martorul H.R., dându-şi seama că acesta va fi dus la domiciliu de victimă cu respectiv maşină; cu alte cuvinte, este greu de crezut că ajungând la locul incidentului rutier inculpatul nu ar fi cunoscut cine este conducătorul auto implicat; martorii oculari audiaţi pe parcursul anchetei penale au susţinut că niciun moment victima nu a ridicat tonul, nu a proferat insulte, injurii ori ameninţări la adresa lucrătorului de poliţie şi nici nu s-a dedat la vreun act sau gest violent la adresa acestuia; tot din depoziţiile acestora s-a desprins faptul că pe tot parcursul discuţiei victima a încercat să-l lămurească pe lucrătorul de poliţie că nu s-a petrecut niciun incident grav, nu sunt victime şi nici daune materiale; tot martorii oculari au declarat că învinuitul a adoptat o atitudine cel puţin ostentativă la adresa părţii vătămate, în sensul că i-a solicitat acesteia să se pună în genunchi şi totodată să-şi pună singură cătuşele; de asemenea, tot din depoziţiile aceloraşi martori a reieşit faptul că singurul moment când victima l-a atins pe lucrătorul de poliţie a fost momentul ulterior rănirii sale, când învinuitul s-a aruncat asupra victimei cu intenţia de a-i pune cătuşele iar victima, aflată pe sol, s-a învârtit, l-a împins pe învinuit de deasupra sa, după care s-a ridicat de pe iarbă (analiza criminalistică a obiectelor vestimentare purtate de inculpatul F.A.V. nu a pus în evidenţă existenţa vreunui contact fizic puternic între acesta şi o altă persoană care să se soldeze cu producerea unor rupturi ale materialului, urmele existente pe uniformă fiind în opinia noastră urmarea unui simplu contact material - adică acel contact desprins din relatările martorilor).

Ca o concluzie a celor de mai sus, parchetul a arătat că nimic din faptele ori atitudinea persoanei vătămate nu au justificat utilizarea unei arme de foc împotriva sa de către un lucrător de poliţie, aflat la momentul respectiv sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel încât, reţinându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele laturii obiective a infracţiunii de ultraj, faţă de numitul M.V. s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Ulterior internării victimei în spital, cunoscându-se că aceasta consumase anterior băuturi alcoolice, lucrătorii de poliţie i-au solicitat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei - victima a refuzat acest lucru, fără a oferi la momentul respectiv vreo motivaţie plauzibilă. Pentru acest considerent, la data de 26 aprilie 2012 a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea efectuării de cercetări faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

La termenul de judecată din data de 03 decembrie 2012, inculpatul F.A.V. a arătat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, fiind de acord cu probele administrate în cursul urmăririi penale.

De asemenea, inculpatul a achitat despăgubirile civile către părţile civile Spitalul Municipal Rădăuţi şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, cu chitanţele din 03 decembrie 2012, respectiv din 31 ianuarie 2013.

La termenul de judecată din data de 25 martie 2013, instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (3) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, în infracţiunea de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

La acelaşi termen de judecată, părţile au arătat că s-au înţeles în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, respectiv faptul că inculpatul a achitat către partea vătămată parte din despăgubirile civile, urmând că restul de 2.000 euro să fie plătiţi pe data de 31 decembrie 2013.

Analizată fiind cauza din perspectiva incidenţei art. 320¹ C. proc. pen., instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor legale ce dau conţinut articolului menţionat: "Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită că judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită că judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi. Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat. Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă (...)."

Instanţa a constatat îndeplinite toate condiţiile de procedibilitate impuse de art. 320¹ C. proc. pen., pentru că acest articol să-şi producă efectul de drept substanţial referitor la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Astfel, inculpatul a declarat personal, în faţa instanţei de judecată, că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei; infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului nu este pedepsită de lege cu detenţiunea pe viaţă, pentru a nu deveni astfel incidente dispoziţiile prev. de art. 320¹ alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.; prezenta instanţă de judecată se consideră pe deplin lămurită numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, apreciind că faptele inculpatului sunt complet şi corect stabilite şi, de asemenea, există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse, fără a mai fi necesară administrarea de probe sub acest aspect.

Analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală, probe cunoscute şi însuşite de către inculpat, instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt că şi cea prezentată în cuprinsul actului de sesizare. De asemenea, s-a apreciat că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este suficient şi concludent în sensul că fapta reţinută există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.

S-a mai reţinut că judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. nu înlătură posibilitatea că instanţa să dispună schimbarea încadrării juridice în considerarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (6) C. proc. pen. care prevăd în mod expres că: "în caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 (...) se aplică în mod corespunzător."

Având în vedere certificatul medico-legal de reexaminare din 07 iunie 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava, din care rezultă că numărul de zile de îngrijiri medicale s-a prelungit cu 10 zile, totalizând 22 - 24 de zile de îngrijiri medicale de la producere, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (3) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, în infracţiunea de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului F.A.V. care, în calitate de agent principal de poliţie, lucrător din cadrul structurii poliţiei judiciare, la data de 18 aprilie 2012, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a produs victimei M.V., prin împuşcare cu o armă de foc, leziuni vindecabile în 22 - 24 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, în limitele speciale reduse că urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., constând în gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, că urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a rezultat incidenţa unor limite de pedeapsă cuprinse între 4 luni şi 4 ani de închisoare. Cererea inculpatului de aplicare în favoarea să a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. a fost respinsă, reţinându-se că recunoaşterea anumitor împrejurări că circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana făptuitorului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

În speţă, s-a reţinut că datele ce privesc persoana inculpatului sunt în general favorabile acestuia, în sensul unei bune comportări la locul de muncă, că s-au luat în considerare eforturile depuse în mod constant de inculpat în vederea stingerii litigiului de natură civilă cu partea vătămată, însă observând diferenţa dintre atitudinea inculpatului din cursul urmăririi penale faţă de cea din cursul judecăţii în primă instanţă, s-a concluzionat că ceea ce se urmăreşte în fapt este aplicarea unui tratament penal favorabil, iar comportamentul astfel adoptat nu are un corespondent real în atitudinea inculpatului faţă de fapta săvârşită şi faţă de situaţia părţii vătămate.

În aceste împrejurări, analizând coroborat datele referitoare la persoana inculpatului cu cele referitoare la gravitatea şi natura infracţiunii săvârşite, instanţa a constatat că aplicarea unei pedepse sub minimul special nu poate în niciun caz să corespundă gravităţii deosebite a faptei şi, mai ales, înaltelor standarde de conduită şi profesionalism ce trebuie să guverneze profesia inculpatului. S-a menţionat că exigenţele sunt mult mai ridicate pentru acele persoane investite să apere şi să instaureze legea, iar uzul de armă nejustificat, exclusiv pentru a-şi impune autoritatea faţă de partea vătămată şi faţă de comunitatea martoră la incident, cu consecinţa producerii unei vătămări corporale care ar fi putut fi chiar şi mai gravă, totul pe fondul consumului de alcool, nu au constituit în opinia primei instanţe fapte pentru care aplicarea unei pedepse sub minimul special ar putea să corespundă scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Instanţa a avut în vedere atitudinea corectă a inculpatului de recunoaştere a faptei săvârşite, prezenţa să constantă la chemările organelor judiciare, caracterizările profesionale favorabile şi eforturile depuse în vederea soluţionării laturii civile, motive pentru care pedeapsa aplicată a fost apropiată de minimul special redus că urmare a aplicării art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. S-a apreciat că aceste circumstanţe favorabile au fost de natură a forma convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege pentru suspendarea condiţionată a executării.

Prin prisma criteriilor şi cu aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, instanţa de fond a considerat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen., este necesară, dar şi suficientă pentru a-şi atinge scopul prevenţiei generale şi de reeducare a celui în cauză, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen. Pe cale de consecinţă, în baza art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Instanţa a apreciat că pronunţarea acestei soluţii de condamnare constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenţie, acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni, conştientizând că neînţelegerea clemenţei legii, va atrage asupra să consecinţele prevăzute de art. 83 C. pen. (revocarea suspendării executării pedepsei, că urmare a săvârşirii din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare), dispoziţii legale asupra cărora i s-a atras atenţia în considerarea prevederilor art. 359 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a achitat despăgubirile civile către părţile civile Spitalul Municipal Rădăuţi şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava, cu chitanţele din 03 decembrie 2012, respectiv din 31 ianuarie 2013.

Instanţa a luat act şi de înţelegerea intervenită între inculpat şi partea civilă M.V. în vederea stingerii pretenţiilor civile.

Împotriva Sentinţei penale nr. 69 din 29 martie 2013 a Tribunalului Suceava a declarat apel inculpatul F.A.V., criticând-o prin intermediul apărătorului că netemeinică, pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii atacate.

Prin Decizia penală nr. 95 din 28 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul F.A.V. împotriva Sentinţei penale nr. 69 din 29 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia penală, în Dosarul nr. 9948/86/2012.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:

A condamnat pe inculpatul F.A.V. la pedeapsa amenzii penale în sumă de 7.000 RON (în loc de 8 luni închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 1 an (în loc de 2 ani şi 8 luni), termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. (2) C. pen.

S-au înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile conform cărora "În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că starea de fapt şi încadrarea juridică stabilite sunt corecte, motiv pentru care aceste aspecte nu au fost reiterate în considerentele deciziei atacate.

Reţinând că, de altfel, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei solicitând să fie judecat în procedura de urgenţă prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., iar în prezentul apel a criticat doar greşita individualizare făcută pedepsei, a apreciat că potrivit art. 72 C. pen., la individualizarea făcută pedepsei trebuie să se ţină seama de dispoziţiilor părţii generale a Codului penal, gradul de pericol social concret, limitele speciale ale pedepsei, cauzele de agravare sau atenuare a răspunderii penale, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, urmările cauzate, cât şi de persoana făptuitorului.

Conforma art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. pot constitui circumstanţe atenuante conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, atitudinea acestuia după comiterea faptei rezultând în prezentarea sa în faţa autorităţilor, comportarea sinceră în timpul procesului, înlesnirea descoperirii şi a altor participanţi.

În aceste condiţii, instanţa de prim control judiciar a reţinut că inculpatul F.A.V. nu are antecedente penale, a avut o conduită bună înainte de săvârşirea faptei, a fost recompensat băneşte pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu mai mulţi ani consecutiv (2006 - 2008), cu "Felicitări scrise" şi calificative pozitive, după cum rezultă din adresa din 25 iunie 2013 a Secţiei nr. 4 Poliţia Rurală Gălăneşti.

A mai reţinut că acesta s-a prezentat în faţa autorităţilor şi a avut un comportament sincer în timpul procesului, ceea ce a justificat reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante facultative prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţele art. 76 lit. e) C. pen.

De asemenea, având în vedere şi eforturile depuse de inculpat pentru stingerea litigiului civil cu partea vătămată, fapt care din poziţia procesuală a acesteia din urmă rezultă că s-a realizat, împrejurările comiterii faptei, când, deşi existau indicii că anterior răsturnării în şanţ cu autovehiculul victima consumase băuturi alcoolice şi ar fi trebuit să dea curs invitaţiei de a se prezenta la sediul postului de poliţie în vederea clarificării situaţiei, instanţa de apel a apreciat că în aceste împrejurări scopul de prevenţie generală şi specială, de reeducare a inculpatului se poate realiza şi prin aplicarea unei pedepse principale cu amenda penală de 7000 RON (în loc de 8 luni închisoare cu suspendare condiţionată) cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, motivat şi de reţinerea circumstanţelor atenuante facultative prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o că fiind netemeinică sub aspectul incidenţei cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în sensul că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. raportat la art. 18¹ C. pen. se impune achitarea sa pentru infracţiunea reţinută şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Recurentul inculpat a mai învederat că din perspectiva dispoziţiilor art. 5, art. 39 şi art. 83 din noul C. pen. solicită aplicarea pedepsei amendă penală a cărei executare să fie amânată.

A susţinut că sunt îndeplinite condiţiile, în acest sens arătând că pedeapsa stabilită este sub 2 ani, respectiv 70.000 amendă penală, nu are antecedente penale, a exprimat acordul în prestarea unei munci în folosul comunităţii.

A mai susţinut că potrivit prevederilor vechiului C. pen., pe care o consideră lege penală favorabilă din perspectiva limitelor de pedeapsă prevăzute la art. 250 alin. (1), (4), adică 6 luni - 6 ani, este incident şi art. 83 alin. (2) noul C. pen. referitor la limita de pedeapsă până la care se poate aplica instituţia amânării aplicării pedepsei, împrejurări care îi dau posibilitatea să exercite profesia.

A mai solicitat, pentru a se da eficienţă acestei modalităţi de executare să nu i se interzică prin măsurile de supraveghere şi obligaţiile instituite la art. 85 C. pen., cele prevăzute la lit. g) - conducerea unui autovehicul, lit. h) - deţinerea unei arme, şi lit. j) - ocuparea funcţiei sau profesiei pe care a avut-o în momentul săvârşirii infracţiunii, pentru că altfel solicitarea nu ar mai avea eficienţă sub aspectul exercitării profesiei.

Recursul este nefondat.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de inculpat, dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.

Referitor la criticile formulate de recurentul inculpat F.A.V., circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanţa de recurs constată şi reţine următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 166/P/2012 din 14 august 2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului F.A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1), (3) C. pen., constând în aceea că, în calitate de agent principal de poliţie, lucrător din cadrul structurii poliţiei judiciare, la data de 18 aprilie 2012, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a produs victimei M.V., prin împuşcare cu o armă de foc, leziuni vindecabile în 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

La termenul de judecată din data de 25 martie 2013, instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1), (3) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, în infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

Analizată fiind cauza din perspectiva incidenţei art. 320¹ C. proc. pen., instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor legale ce dau conţinut articolului menţionat: "Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi. Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat. Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă (...)"

Constatând îndeplinite condiţiile impuse de art. 320¹ C. proc. pen., respectiv, inculpatul a declarat personal, în faţa instanţei de judecată, că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei; infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului nu este pedepsită de lege cu detenţiunea pe viaţă, pentru a nu deveni astfel incidente dispoziţiile prev. de art. 320¹ alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.; instanţa de judecată s-a considerat pe deplin lămurită numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a apreciat că faptele inculpatului sunt complet şi corect stabilite şi că există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse, fără a mai fi necesară administrarea de probe sub acest aspect.

Analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală, probe însuşite de către inculpat, instanţa a reţinut aceeaşi stare de fapt ca şi cea redată în expozitivul rechizitoriului.

Astfel, s-a concluzionat că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este suficient şi concludent în sensul că fapta reţinută există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.

În raport de conţinutul certificatului medico-legal de reexaminare din 07 iunie 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava, din care rezultă că numărul de zile de îngrijiri medicale s-a prelungit cu 10 zile, totalizând 22 - 24 de zile de îngrijiri medicale de la producere, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1), (3) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, în infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

Modalitatea în care a procedat instanţa de fond şi implicit instanţa de prim control judiciar cu privire la examinarea condiţiilor privind recunoaşterea beneficiului dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. în favoarea inculpatului F.A.V., este corectă.

În cauza dedusă judecăţii în mod corect instanţa a constatat îndeplinirea condiţiilor de procedibilitate impuse de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. pentru că acest articol să-şi producă efectul de drept substanţial referitor la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Referitor la susţinerea inculpatului potrivit căreia, în raport de împrejurările comiterii faptei, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în speţă, al infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen. pentru care acesta a fost condamnat, instanţa de recurs constată că această susţinere este neîntemeiată.

Este statuat că pentru a constitui infracţiune, fapta unei persoane trebuie să prezinte pericol social adică să fie de natură a aduce atingere uneia dintre valorile sociale apărate de legea penală şi pentru a cărei sancţionare este necesară aplicarea unei pedepse.

Potrivit dispoziţiilor art. 18¹ C. pen. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Pericolul social concret este pericolul pe care îl prezintă fapta săvârşită şi este evaluat în concret de organele judiciare penale, ţinând seama de vătămarea sau periclitarea efectivă a valorii sociale respective, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condiţiile concrete ale săvârşirii faptei, de împrejurările acesteia.

Este cunoscut că pericolul social concret diferă în cadrul aceluiaşi tip de infracţiune de la o faptă concretă la alta.

Evaluarea acestuia este importantă, pe de o parte, pentru că lipsa în concret a gradului de pericol social specific infracţiunii duce, potrivit legii, la inexistenţa infracţiunii (art. 18¹ C. pen.) iar, pe de altă parte, pentru că în procesul de individualizare a pedepsei, gradul de pericol social al faptei este unul din criteriile prevăzute de lege pentru realizarea acestei individualizări.

Dacă pericolul social abstract şi generic al faptei este evaluat antefactum de legiuitorul penal prin determinarea regimului de represiune şi prin stabilirea minimului sau maximului posibil de sancţionare, trăsura periculozităţii fiind prezumată prin incriminarea şi sancţionarea faptei, pericolul social concret se stabileşte postfactum de organele judiciare prin analiza datelor şi condiţiilor concrete de realizare a infracţiunii şi cele referitoare la gradul de antisociabilitate al făptuitorului, analiză în urma căreia prezumţia de pericol poate fi răsturnată, tocmai pentru evitarea aplicării inutile a legii penale împotriva unei fapte care numai aparent şi formal îmbracă înfăţişarea unei infracţiuni.

Este neîndoielnic faptul că orice acţiune prevăzută de legea penală este precedată şi determinată de un impuls interior - constând într-o necesitate, dorinţă, sentiment, emoţie - care a inspirat făptuitorului ideea de a comite fapta. Acesta este mobilul (motivul) infracţiunii.

Prin mobil al infracţiunii se înţelege, aşadar, cauza internă din care se naşte rezoluţia infracţională şi, pe cale de consecinţă, punerea în executare a acesteia. Este, de asemenea, fără putinţă de tăgadă că nu numai infracţiunile ce se comit sub impusul uni anumit mobil ci, orice faptă, conştientă sau voluntară, a omului, îşi are sursa într-o componentă emotivă a proceselor psihice care contribuie la luarea rezoluţiei de a acţiona şi de mobilizarea energiilor destinate trecerii la acţiune, conform hotărârii luate. Cunoaşterea mobilului care a impulsionat săvârşirea unor fapte penale concrete este necesară nu numai în cazul acelor infracţiuni caracterizate de existenţa unui anumit mobil, ci întotdeauna, chiar şi atunci când acesta nu figurează printre elementele constitutive ori circumstanţiale ale infracţiunii deoarece serveşte la aprecierea gradului de pericol social concret al faptei şi a periculozităţii persoanei infractorului, care constituie criterii de individualizare a tratamentului penal aplicabil.

În speţă, ţinând seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita inculpatului împrejurări relevate în considerentele hotărârilor atacate pe care instanţa de recurs le însuşeşte, ţinând seama şi de aspectele generale privind faptele care constituie încălcări ale normelor care reglementează relaţiile sociale apărate de legea penală, nu se poate aprecia că fapta comisă de inculpatul F.A.V. nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

Ca urmare, sub aspectul încadrării juridice, se constată că în mod corect s-a reţinut că fapta inculpatului F.A.V. care, în calitate de agent principal de poliţie, lucrător din cadrul structurii poliţiei judiciare, la data de 18 aprilie 2012, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a produs victimei M.V., prin împuşcare cu o armă de foc, leziuni vindecabile în 22 - 24 zile de îngrijiri medicale, întruneşte sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

Referitor la incidenţa în cauză a legii penale mai favorabile instanţa de recurs constată că vechea reglementare este mai favorabilă în condiţiile în care inculpatului i s-au reţinut circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., circumstanţe care nu se regăsesc în Codul penal în vigoare, iar pentru infracţiunea dedusă judecăţii limitele de pedeapsă sunt de la 15 zile la 3 luni 29 de zile sau amendă faţă de limitele de pedeapsă de 4 luni şi 3 ani şi 4 luni sau amendă conform dispoziţiilor noii legi - art. 296 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 193 alin. (2) - şi procedura simplificată de judecare, prevăzută de art. 374 alin. (4) cu referire la art. 396 alin. (10) noul C. proc. pen.

În ceea ce priveşte efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei, este de precizat că nu exisă diferenţe între art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor sancţiunii cu o treime.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de recurs relevă următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

În cazul în care instanţa are de comparat dispoziţiile referitoare la suspendarea condiţionată din reglementarea anterioară cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, se impune concluzia potrivit căreia legea veche este lege mai favorabilă.

Reglementarea din art. 81 şi urm. C. pen. anterior este mai favorabilă şi prin prisma condiţiilor de acordare, în sensul că nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei corect aplicată pentru o infracţiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligaţiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puţine.

Singurul element prin prisma căruia s-ar putea aprecia ca fiind mai favorabilă reglementarea nouă, este durata termenului de încercare, element care însă este insuficient pentru a califica noua reglementare că fiind mai favorabilă.

La această concluzie conduc şi prevederile art. 15 alin. (1) din noul C. pen. enunţate în precedent.

Pentru considerentele arătate, văzând dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge că nefondat recursul declarat de inculpatul F.A.V. împotriva Deciziei penale nr. 95 din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge că nefondat recursul declarat de inculpatul F.A.V. împotriva Deciziei penale nr. 95 din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 796/2014. Penal. Lovirile sau vătămările...		ICCJ. Decizia nr. 84/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art.... →

ICCJ. Decizia nr. 818/2014. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 818/2014. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Recurs