ICCJ. Decizia nr. 879/2014. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 879/2014
Dosar nr. 5229/2/2013
Şedinţa publică din 11 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 248 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC B.P. SRL, iar in temeiul art. 198 al.4 lit. k) C. proc. pen. i s-a aplicat amendă judiciară în cuantum de 2.000 de lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, contestaţia la executare este un procedeu jurisdicţional de rezolvare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare, respectiv o activitate contencioasă privitoare la incidentele de executare care necesită intervenţia unei instanţe.
Art. 461 C. proc. pen. prevede patru cazuri in care se poate face contestaţia la executare:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută ori vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
S-a reţinut că normele procedurale mai sus amintite au prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.
Curtea a constatat că prezenta contestaţie la executare a fost formulată faţă de sentinţa penală nr. 433 din 01 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7597/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de S.C. B.P. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 383 din 03 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5641/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
De altfel, prin sentinţa atacată prin contestaţia ih anulare, a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia la executare a sentinţei penale nr. 223 din 30 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Astfel, instanţa a constatat că petenta şi-a exercitat dreptul de a formula cereri (contestaţii la executare/ în anulare) cu rea-credinţă, contrar scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege.
Prin sentinţa penală nr. 437/F din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a calificat ca recurs cererea formulată de SC B.P. SRL, de constatare a nulităţii sentinţei penale nr. 248 din 30 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti.
În temeiul art. 42 C. proc. pen., a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurenta contestatoare SC B.P. SRL împotriva sentinţei penale nr. 248 din 30 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia fiind definitivă.
Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispoziţiile C. proc. pen., Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau ii exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate îh situaţii juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În speţă, contestatoarea SC B.P. SRL a formulat recurs, care a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin declinare de competenţa, recurs formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoare, împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare, hotărâre care, însă, este definitivă
Dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Aşa fiind, întrucât nu pot fi atacate cu recurs hotărârile definitive, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea SC B.P. SRL împotriva sentinţei penale nr. 248 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 877/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 89/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
