ICCJ. Decizia nr. 877/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 877/2014
Dosar nr. 2884/3/2013
Şedinţa publică din 11 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 408/F din 15 mai 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public din infracţiunea prev.de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev.de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 modif. prin Legea nr. 50/2013 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
În temeiul disp. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 modif. prin Legea nr. 50/2013, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G.S., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen şi s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În temeiul disp.art. 81 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o perioada de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile disp.art. 82 C. pen., socotit de la data când hotărârea a rămas definitivă, conform disp.art. 82 alin. (3) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, conform disp. art. 83 C. pen. şi art 84 C. pen şi în temeiul disp.art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti şi în temeiul disp. art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 52.960,48 lei despăgubiri civile şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii către partea civilă A.N.A.F. - Bucureşti.
A fost menţinută măsura asiguratorie luata prin Ordonanţa nr. 18930/P/2009 din 20 martie 2012, a Ministerului Public, în condiţiile dispoziţiilor art. 163 şi urm. C. proc. pen. prin instituirea sechestrului asigurător asupra acţiunilor deţinute de inculpatul P.G.S. la SIF B.G. SA; SIF M. SA; SIF T. SA; SIF M. SA; SIF O. SA şi SC T. SA până la concurenţa sumei datorate părţii civile.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt că prin rezoluţia nr. 7680/P/2008, din 03 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a dispus declinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, privind pe inculpatul P.G.S. faţă de care Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 a confirmat începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 215 alin. (1), (3) C. pen.
Parchetul a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune şi a dispus scoaterea de sub urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., a inculpatului P.G.S.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41, alin. (2) C. pen., Parchetul a reţinut că în urma sesizărilor formulate de numita G.S.C., Garda Financiară - Comisariatul General a efectuat două controale la SC A.T.C. SRL, ocazie cu care s-a constatat că nu au fost emise facturi pentru toate sumele încasate de societate, nefiind înregistrate în evidenţele contabile, societatea cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat estimat la suma de 22.690,65 lei, reprezentând impozit pe profit, aspect sesizat organelor de Poliţie.
Din cercetările şi verificările efectuate a rezultat faptul că SC A.T.C. SRL a figurat înregistrată la O.R.CM.B. sub nr. J40/17209/2003, având sediul declarat în Bucureşti, sector 3 şi obiect de activitate principal - „Activităţi ale agenţiilor de voiaj şi a tur-operatorilor, activităţi de asistentă turistică "-Cod C.A.E.N. Administratorul societăţii a fost identificat în persoana inculpatului P.G.S., care a deţinut şi calitatea de asociat unic.
Totodată, din analiza materialului probator existent la dosar, instanţa a reţinut situaţia de fapt, respectiv faptul că inculpatul P.G.S. administrator al agenţiei de turism SC A.T.C. SRL organiza excursii în străinătate la solicitarea unor persoane fizice, sau grupuri de persoane.
Pe parcursul anului 2008, la organele judiciare au fost înregistrate plângeri de la mai multe persoane, pentru că, deşi efectuaseră plăţi pentru excursii, inculpatul nu a onorat înţelegerea făcută, iar, în final, nu a mai răspuns la telefon şi nu a mai fost găsit la firma atunci când aceste persoane (grupuri) au mers pentru a li se restitui sumele datorate.
Din declaraţiile date de inculpat a mai rezultat că sumele încasate de la turişti nu erau înregistrate în totalitate în contabilitate şi la timp pentru că în perioada supusă cercetării a fost mai mult plecat din ţară cu grupuri de turişti şi nu a mai avut timp să se ocupe de problemele administrative, fiind o scuză care nu a avut un suport credibil pentru că rezolvarea problemelor administrative, mai ales cele financiare erau prioritare si obligatorii conform dispoziţiilor legale.
În apărare, inculpatul a mai invocat împrejurarea că, în condiţiile în care C.E.B. a poprit toate conturile bancare ale societăţu deschise la B.R.D., R. Bank si Banca T., a folosit sumele încasate de la turişti pentru achitarea ratelor la creditele bancare si pentru plata serviciilor de transport şi cazare pentru turişti, sumele nefiind înregistrate în contabilitatea firmei, dar aceste împrejurări nu au reprezentat o clauză de excludere a răspunderii penale pentru inculpat.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C pen., modalitatea de comitere a faptelor, persoana inculpatului, numărul mare de părţi vătămate precum şi împrejurarea ca inculpatul este la primul contact cu legea penală, că a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere a săvârşirii faptelor, pentru care este cercetat, a colaborat cu organele de urmărire penală, avea un loc de muncă stabil, domiciliu stabil, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea executării pedepsei, potrivit art. 81 C. pen. Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a admis acţiunea formulată de partea civilă A.J.N.L.A.F.-Bucureşti şi a obligat inculpatul la despăgubiri în sumă de 52.960,48 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul P.G.S. şi partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Teleorman.
Apelantul inculpat a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., arătând că nu există probe din care să rezulte că a comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, situaţia de fapt a fost greşit reţinută, inculpatul nu avea calificarea, pregătirea pentru a fi subiect activ al infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 13 C. pen., deoarece prin modificarea Legii nr. 241/2005 nu s-a modificat şi art. 9 alin. (1) din această Lege, fiind modificate doar alin. (2) şi (3).
Prin Decizia nr. 284/A din 10 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 408 din 15 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, care a fost desfiinţată, în parte, şi rejudecând:
A înlăturat aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la condamnarea inculpatului P.G.S. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.G.S. Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că este întemeiată doar critica privind greşita reţinere a dispoziţiilor art. 13 C. pen şi este adevărat că Legea nr. 241/2005 a fost modificată prin Legea nr. 50/2013 dar această modificarea a privit doar alin. (2) şi (3) ale art. 9, iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru încălcarea alin. (1).
În privinţa situaţiei de fapt, Curtea a reţinut că aceasta a fost corect reţinută de către instanţa de fond şi se întemeiază în primul rând pe expertiza contabilă efectuată în cauză care a stabilit un prejudiciu de 52.960,48 lei, prejudiciu ce a fost cauzat prin faptul că inculpatul nu a înregistrat în contabilitate toate veniturile, aspect care a rezultat şi din documentele încheiate de organele fiscale, în speţă de Garda Financiară.
Referitor la pedeapsa aplicată, Curtea a apreciat că aceasta a fost bine individualizată, s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C pen., iar modalitatea de executare a fost judicios aleasă, apreciindu-se că în raport de datele personale ale inculpatului, reeducarea acestuia se poate face şi prin executarea pedepsei închisorii.
De asemenea, susţinerea că nu s-au răspuns tuturor argumentelor apărării de către instanţa de fond nu are relevanţă, în condiţiile în care instanţa de fond a arătat împrejurările în care au fost comise faptele, a reţinut situaţia de fapt, precum şi încadrarea juridică a faptelor, precizând care sunt elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.
Cu privire la vinovăţia inculpatului a rezultat că nu are nicio relevanţă că în cauză s-a desfăşurat un proces de insolvenţă şi că societatea a intrat în faliment, aceste aspecte neavând nicio influenţă cu privire la faptul că inculpatul nu a înregistrat în contabilitate toate veniturile. În condiţiile în care instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului, în mod întemeiat l-a obligat la despăgubiri către partea civilă, astfel că nici această critică a inculpatului nu a fost întemeiată.
Împotriva Deciziei nr. 284/A din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs inculpatul P.G.S. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 6, 10 şi 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere lipsa vinovăţiei şi reţinerea greşită a situaţiei de fapt.
Examinând recursul declarat de inculpatul P.G.S. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 10 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Recurentul-inculpat a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia sub aspectul greşitei reţinerii a situaţiei de fapt.
Aşa fiind, cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 au fost cele reglementate în art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile circumscrise de recurentul-inculpat P.G.S. acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.
Referitor la cazul de casare reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 6 C proc. pen., invocat de recurentul inculpat P.G.S., se constată că şi acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de lege în noua redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezenţa acestuia era obligatorie. Aşadar, potrivit actualei reglementari, în vigoare şi la data pronunţării deciziei atacate, critica privind lipsa de apărare atât în faţa instanţei de fond şi apel este nefondată, inculpatul fiind asistat de apărător ales şi nu se poate circumscrie cazului de casare invocat.
Examinând din oficiu recursul declarat de inculpat în raport cu prevederile art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale care reglementează sancţiunea principală aplicată inculpatului, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, nu a fost modificat ulterior pronunţării deciziei în apel la data de 10 octombrie 2013, sub acest aspect neintervenind o lege penală mai favorabilă.
Cum în cauză legea penală mai favorabilă nu poate schimba situaţia juridică stabilită prin hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că în cazul inculpatului P.G.S. legea veche este legea mai favorabilă.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge recursul declarat de inculpatul P.G.S.
În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte va obliga pe recurentul inculpat P.G.S. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.S. împotriva Deciziei penale nr. 284/A din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 875/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 879/2014. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
