ICCJ. Decizia nr. 70/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 70/2014
Dosar nr. 11824/30/2010*
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 283 din 17 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 11824/30/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului S.F.O. din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), d) şi f) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.F.O., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) - dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale - C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) -dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale - C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 861 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 7 ani termen de încercare stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate de instituţia de supraveghere, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, căruia i se încredinţează supravegherea; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 638.883 lei, la care s-au adăugat dobânzile legale până la data executării efective, daune materiale către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiş.
În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi cu aplicarea art. 163 C. pen. s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa sumelor acordate cu titlul de daune materiale.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 69/P/2009, emis la data de 21 decembrie 2010 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 11824/30/2010 la data de 27 decembrie 2010, inculpatul S.F.O. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. l lit. a), d) şi f) din Legea nr. 241/2005.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în calitate de administrator al SC A.U.I. SRL, nu a înregistrat veniturile societăţii în contabilitate, venituri rezultate în urma unor importuri, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 648.883 lei.
Totodată, s-a mai reţinut în sarcina inculpatului faptul că nu s-a prezentat în faţa organelor fiscale pentru efectuarea controlului fiscal şi a distrus întreaga documentaţie contabilă pentru a se sustrage de la efectuarea controlului.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauza, astfel cum se află ataşat la dosar.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 121/A din 7 iunie 2013, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva sentinţei penale nr. 283/PI din 17 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş.
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul S.F.O. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând:
în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul S.F.O. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. a respins pretenţiile civile formulate de A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiş.
În temeiul art. 353 C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 a ridicat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului dispusă de prima instanţă până la concurenţa sumelor solicitate cu titlu de daune materiale.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în perioada în care inculpatul a fost asociat şi administrator la SC A.U.I. SRL a desfăşurat activităţi comerciale, atât în taxele vamale, impozitul pe profit şi T.V.A., situaţia financiar-contabilă a societăţii fiind evidenţiată în bilanţurile contabile depuse la organele competente şi care au fost cunoscute cesionarului D.M., care şi-a asumat obligaţia de a achita debitele existente.
Raportul de expertiză contabilă întocmit în faţa instanţei de apel a concluzionat că SC A.U.I. SRL a efectuat operaţiuni de import începând cu data de 05 februarie 2003 şi până la data de 14 mai 2004, fiind plătitoare de T.V.A. de la data înfiinţării şi depunând lunar deconturile de T.V.A. pentru anii 2003 -2004 şi lunile ianuarie, martie, aprilie şi mai 2005, dată de la care nu au mai fost efectuate operaţiuni economice, confirmându-se, prin urmare, susţinerile inculpatului.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel a reţinut că faţă de soluţia pronunţată pe latura penală a cauzei, prin achitarea inculpatului pentru toate infracţiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, nu se poate institui în sarcina acestuia obligativitatea reparării vreunui prejudiciu, câtă vreme nu s-a putut stabili legătura de cauzalitate dintre acţiunea inculpatului şi despăgubirile solicitate.
Referitor la măsura asiguratorie a sechestrului dispusă de către prima instanţă în baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 2412005, cu aplicarea art. 163 C. proc. pen., întrucât în sarcina inculpatului nu a fost stabilită obligarea reparării prejudiciului, nu se impune luarea unei măsuri pentru asigurarea plăţii acestuia prin repararea prejudiciului, astfel încât s-a ridicat această măsură.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiş.
În motivele depuse la dosarul cauzei, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen., Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedepse legale faţă de inculpatul S.F.O. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 9 lit. a), art. 9 lit. d) şi art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, pentru considerentele expuse pe larg în scris.
La termenul de astăzi, în şedinţă publică, reprezentantul Ministerului Public a arătat că înţelege să retragă recursul formulat de parchet.
A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiş, în motivele scrise depuse la dosar, în termenul prevăzut de disp. art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi, în rejudecare, admiterea, în întregime, a cererii de constituire de parte civilă formulată, apreciind că în mod nejustificat acesta a fost achitat de către instanţa de apel, deşi fusese condamnat în primă instanţă şi din toate probele administrate în cauză rezultă clar vinovăţia acestuia cu privire la săvârşirea faptelor cu care fusese sesizat Tribunalul Timiş.
Verificând recursul declarat de Ministerul Public prin prisma concluziilor orale ale procurorului prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să ia act de manifestarea de voinţă în sensul retragerii recursului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Examinând recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiş, prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
În ceea ce priveşte recursul Ministerului Public, Înalta Curte constată că la termenul de astăzi, în şedinţă publică, procurorul a arătat că înţelege să retragă recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Cum potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (2) rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, urmează a se lua act de manifestarea de voinţă a reprezentantului parchetului.
Analizând recursul părţii civile, Înalta Curte constată că aceasta, în motivele scrise aflate la dosar nu a indicat niciunul din cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., iar criticile sale nu se circumscriu nici unuia dintre acestea.
Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).
Legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.
Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiş, urmând a lua act, totodată, de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 121/A din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiş împotriva Deciziei penale nr. 121/A din 07 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2014. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 808/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
