ICCJ. Decizia nr. 92/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 92/A/2014
Dosar nr. 7122/95/2013
Şedinţa publică din 15 aprilie 2014
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 279 de la 01 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.D. (domiciliat în com. Peştişani, sat Brădiceni, judeţul Gorj) împotriva rezoluţiei nr. 765/P/2012 din 03 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimatul făptuitor L.A.R. şi s-a menţinut rezoluţia contestată, ca fiind temeinică şi legală.
Prin plângerea formulată, petentul D.D. a criticat soluţia dispusă prin rezoluţia nr. 765/P/2012 din 03 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, motivând că intimatul făptuitor L.A.R. nu a efectuat cercetări corespunzătoare în Dosarul nr. 7202/P/2011, favorizând pe numitul M.C., care a avut calitatea de făptuitor în această cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că, prin rezoluţia nr. 765/P/2012 din 03 iulie 201, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul L.A.R. - agent de poliţie judiciară în cadrai I.P.J. Gorj, secţia 2 Poliţie Rurală Teleşti - pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 248, art. 248 şi art. 264 C. pen.
Din cercetările efectuate, procurorul de caz a reţinut că, prin plângerile formulate, persoana vătămată D.D. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de prim procurorul E.I. şi procurorul O.D., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, care s-au pronunţat în Dosarul nr. 7495/P/2010 al acestei unităţi, precum şi faţă de ofiţerul de poliţie G.D., care a efectuat cercetările în acel dosar şi de agentul de poliţie L.A.R., care a cercetat fapta sesizată în Dosarul nr. 7202/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 249 C. pen.
Prin ordonanţa nr. 491/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii E.I., O.D. şi subcomisarul de poliţie G.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 248, art. 248 ind. îşi art. 264 C. pen., precum şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru a se efectua cercetări faţă de agentul de poliţie L.A.R. - din cadrul I.P.J. Gorj, secţiei 2 Poliţie Rurală Teleşti - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 248, art. 2481 şi art. 264 C. pen.
Astfel, după efectuarea cercetărilor şi cu privire la comiterea acestor fapte de către lucrătorul de poliţie L.A.R., prin rezoluţia din data de 07 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere persoana vătămată D.D., care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2297 din 2 februarie 2012 din data de 04 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 175 din 05 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 4811/95/2013 al Tribunalului Gorj, s-a dispus admiterea plângerii formulată depetent, desfiinţarea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 765/P/2012 şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitorul L.A.R. în cadrul dispoziţiilor art 264 şi art, 246 C. pen.
După reluarea cercetărilor, s-a stabilit că, în cursul anului 2011, persoana vătămată D.D. a formulat plângere, sesizând că numitul M.C., în mod abuziv i-a ocupat o parte din terenul pe care îl deţine pe raza com. Peştişani, sat Brădiceni, jud. Gorj, în punctul "Cînepişti", şi anume suprafaţa de 400 mp.
În baza acestei plângeri s-a format Dosarul nr. 7202/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, ce i-a fost repartizat pentru efectuarea cercetărilor agentului pr. de poliţie L.A.R., ce fusese desemnat ca organ de cercetare al poliţiei judiciare în sensul Legii nr. 364/2004 şi îşi desfăşura activitatea în cadrul I.P.J. Gorj, secţia 2 Poliţie Rurală Teleşti.
Lucrătorul de poliţie a administrat actele premergătoare ce se impuneau, sub îndrumarea unui procuror care îi supraveghea cercetările, după care, atunci când s-a apreciat că starea de fapt a fost lămurită, prin referatul din data de 28 aprilie 2012 a făcut propuneri conform respectivelor acte premergătoare.
La formularea propunerii, agentul pr. de poliţie L.A.R. a avut în vedere conţinutul procesului-verbal întocmit de comisia din cadrul Primăriei Peştişani, care s-a deplasat la terenul în litigiu şi a constatat că M.C. nu a arat terenul, precum şi adresa pe care comisia a redactat-o şi trimis-o organelor de cercetare, ce releva aspectul că ocuparea abuzivă a suprafeţei nu se produsese, tenul în litigiu fiind nearat.
Ca atare, întrucât înscrisurile întocmite de personal de specialitate evidenţiau starea terenului - şi anume că suprafaţa nu fusese arată -, L.A.R. a apreciat că nu se mai impunea şi deplasarea sa la faţa locului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauză, nu se constatase o acţiune de ocupare-a acelei suprafeţe de către M.C., persoană despre care membrii comisiei au consemnat în procesul-verbal întocmit că nu lucrase nici un teren.
În aceste condiţii, fără a mai audia martori, agentul de poliţie judiciară a făcut propuneri conform actelor premergătoare care fuseseră administrate şi care lămuriseră situaţia de fapt. A considerat că nu se mai impunea audierea martorilor întrucât aceştia nu puteau prezenta o altă situaţie decât cea constatată efectiv, în teren, de specialişti din cadrul Primăriei com. Peştişani, persoane care cunoşteau care sunt limitele proprietăţilor de pe raza localităţii şi care ştiau cum suprafeţele din zonă fuseseră deţinute.
După formularea propunerii, procurorul, apreciind că probatoriul este complet, a dispus prin rezoluţia din, data de 08 mai 2012 neînceperea urmăririi penale faţă de M.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 220 alin. (1) C. pen., neputându-se reţine că agentul pr. de poliţie L.A.R. şi-a exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare, pentru a favoriza una din părţile din dosarul în care a realizat ancheta, şi anume în Dosarul nr. 7202/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.
De asemenea, din actele premergătoare efectuate nu a rezultat că prin exercitarea acestor atribuţii de serviciu, agentul de poliţie ar fi cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi din cele la care se referă dispoziţiile art. 145 C. pen., sau o pagubă patrimoniului acesteia. S-a stabilit că acesta a întocmit referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală faţă de M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 220 alin. (1) C. pen., având în vedere atât declaraţiile părţilor, cât şi înscrisurile întocmite de comisia din cadrul Primăriei com. Peştişani, formată din specialişti care puteau face o constatare corectă şi care s-a deplasat la faţa locului, unde a constatat situaţia suprafeţelor de la momentul la care persoana vătămată D.D. reclamase că se comisese fapta.
S-a mai reţinut că, în prezent, o cercetare la faţa locului nu ar mai putea evidenţia care era situaţia terenului din urmă cu mai mulţi ani, şi anume în vara anului 2013, şi nu se mai poate constata dacă în primăvara anul 2011 suprafaţa fusese sau nu arată.
Totodată, în ceea ce îl priveşte pe martorul despre care se face vorbire în hotărârea Tribunalului Gorj, numitul P.C.C. zis B., la data de 02 iulie 2013 acesta a fost audiat, în declaraţia sa arătând că, în anul 2011, când s-a deplasat la terenul în litigiu la solicitarea persoanei vătămate, nu a arat suprafaţa, întrucât D.D. i-a cerut să are şi o porţiune de teren despre care ştia că, încă din anul 1992, era deţinută de M.C., căruia în anii precedenţi i-o şi arase.
În consecinţă, procurorul a reţinut că nici această depoziţie a persoanei ce s-a aflat la momentul la care D.D. afirmă că s-a comis fapta, nu evidenţiază o altă stare de fapt decât cea reţinută de lucrătorul de poliţie.
În consecinţă, aspectele legate de modalitatea în care şi-a desfăşurat activitatea de cercetare lucrătorul de poliţie L.A.R. se puteau lămuri şi fără efectuarea unei cercetări la faţa locului, aceasta cu atât mai mult cu cât, în anul 2013 nu se mai poate constata dacă un teren a fost sau nu arat în urmă cu doi ani. respectiv în anul2011, atunci când persoana vătămată reclamă că i-ar fi fost ocupată o parte din suprafaţa ce-i aparţine.
Instanţa de fond, analizând prezenta plângere, a reţinut că agentul pr. de poliţie L.A.R. şi-a exercitat cu bună credinţă şi în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare, fără a favoriza una din părţile din dosarul în care a realizat ancheta (Dosarul nr. 7202/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu), respectiv pe făptuitorul M.C.
De asemenea, din actele premergătoare efectuate nu a rezultat că, prin exercitarea acestor atribuţii de serviciu, agentul de poliţie ar fi cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi din cele la care se referă dispoziţiile art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia. S-a stabilit că acesta a întocmit referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală faţă de M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 220 alin. (1) C. pen., având în vedere atât declaraţiile părţilor, cât şi înscrisurile întocmite de comisia din cadrul Primăriei com. Peştişani, formată din specialişti care puteau face o constatare corectă şi care s-a deplasat la faţa locului, unde a constatat situaţia suprafeţelor de la momentul la care persoana vătămată D.D. reclamase că se comisese fapta.
În concluzie, instanţa de fond a arătat că intimatul făptuitor, în calitate de organ de cercetare penală, a efectuat actele premergătoare în cauza sus menţionată, cu respectarea dispoziţiilor procesual penale în materie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul D.D., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea plângerii potrivit motivelor invocate iniţial.
Prin decizia penală nr. 2168 din 8 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, recursul promovat a fost respins, ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs petentul.
Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este inadmisibilă calea de atac promovată, pentru următoarele considerente:
Ca atare, Înalta Curte constată că art. 9 din Legea nr. 255/2013 conţine o dispoziţie imperativă, norma procesual penală fiind de imediată aplicare, astfel încât, calea de atac a recursului înregistrat la data de 16 decembrie 2013, anterior intrării în vigoare la 1 februarie 2014 a Noului C. proc. pen., prin recalificare, devine apel, instanţa urmând a examina, astfel, apelul declarat de petent împotriva Deciziei penale nr. 2168 din 8 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În ceea ce priveşte modificările introduse prin Legea nr. 202/2010 privind procedura specială prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 255/2013 acestea au incidenţă, având în vedere data pronunţării sentinţei atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. (10) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
Prin urmare, faţă de decizia penală atacată, pronunţată în recurs inadmisibil, ca şi cale de atac contra unei asemenea sentinţe, fiind definitivă, legea nu prevede, cu atât mai mult, posibilitatea exercitării împotriva acesteia a vreunei căi ordinare de atac.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Se constată, aşadar, că petentul a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Ca atare, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, apelul cu care a fost investită, obligând totodată petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul D.D. împotriva Deciziei penale nr. 2168 din 8 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craipva, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 94/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 881/2014. Penal → |
|---|
