ICCJ. Decizia nr. 960/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 960/2014

Dosar nr. 142/42/2014

Şedinţa publică din 17 martie 2014

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 52 din 24 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 142/42/2014 s-a dispus în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul C. proc. pen. admiterea contestaţiei la executare ca urmare a sesizării din oficiu privind pe condamnata O.C.R. (fiica lui V. şi G. născută în Bucureşti, cu acelaşi domiciliu, fără antecedente penale, notar public), arestată în P.T.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, aplicată prin Sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum a urmat:

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (anterior);

- pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (anterior);

- pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (anterior);

- pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (anterior);

- pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită pentru complicitate la infracţiune de înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (anterior);

- pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. (anterior) pe o durată de 5 ani, stabilită pentru complicitate la infracţiune de înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (anterior);

În baza art. 6 alin. (1) Noul C. pen. a redus pedeapsa de 10 ani închisoare, la maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 244 alin. (2) Noul C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) Noul C. pen. a contopit pedepsele de 5 ani închisoare, 5 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, un an închisoare, 2 ani închisoare şi un an închisoare, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca în final condamnata O.C.R. să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare.

Conform art. 67 alin. (1) Noul C. pen. a menţinut pedeapsa complementară aplicată inculpatei, constând în interzicerea exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior (preluată în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) Noul C. pen.) pe o durată de 5 ani, urmând a fi executată în condiţiile art. 68 lit. c) Noul C. pen.

Potrivit art. 54 şi 65 Noul C. pen. a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) Noul C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A dedus din pedeapsă durata executată de la data de 19 martie 2013, la zi. A dispus anularea MEPI nr. 581/2011 din 19 martie 2013 emis în baza Sentinţei penale nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 213 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 275 alin. (3) Noul C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 213 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpata O.C.R. a fost condamnată la pedepsele de: 1 an şi 6 luni închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. anterior; 1 an închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. anterior; 2 ani închisoare pentru fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. anterior; 1 an închisoare pentru fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. anterior, 5 ani închisoare pentru complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior şi 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe o durată de 5 ani, pentru complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 lit. a), respectiv art. 35 alin. (1) C. pen. anterior.

Pedepsele au fost contopite, în baza dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, dispunându-se ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza hotărârilor penale menţionate s-a emis MEPI nr. 581/2011 din 19 martie 2013 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, executarea pedepsei începând la data de 19 martie 2013.

Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 6 Noul C. proc. pen., Curtea a analizat în ordinea menţionată, următoarele aspecte:

1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce priveşte limitele maxime de pedeapsă, avându-se în vedere condiţiile de incriminare a activităţii infracţionale, funcţie de modalitatea de operare şi celelalte consecinţe pe care le atrage încadrarea juridică potrivit celor două Coduri penale, respectiv dacă sunt incidente dispoziţiile art. 4 privind dezincriminarea ori, după caz, noua încadrare juridică a infracţiunii de înşelăciune.

2. aplicarea legii mai favorabile în ce priveşte tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, respectiv:

- analizarea fiecărei pedepse aplicate pentru infracţiunile concurente pentru a se stabili dacă acestea nu depăşesc limita maximă prevăzută de legea nouă;

- verificarea dacă pedeapsa rezultantă aplicată conform art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior nu depăşeşte limita maximă la care se poate ajunge potrivit dispoziţiilor art. 39 Noul C. pen.;

3. aplicarea legii mai favorabile privind regimul pedepselor accesorii şi complementare avându-se în vedere că potrivit art. 6 alin. (5) Noul C. pen., atunci când legea nouă este mai favorabilă, în cazul în care nu au fost executate, dacă îşi au corespondent în legea nouă, se execută în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta din urmă.

Faţă de cele ce preced, curtea de apel a constatat că într-adevăr, în prezenta cauză, se impune recunoaşterea Legii nr. 286/2009 privind Noul C. pen., ca reprezentând legea mai favorabilă în cazul condamnărilor aplicate prin Sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în limitele ce au fost expuse în continuare:

1.a) - din compararea dispoziţiilor art. 215 C. pen. anterior şi art. 244 Noul C. pen., ce incriminează înşelăciunea, s-a constatat că faţă de modalitatea de operare stabilită în sarcina condamnatei O.C.R., prin norma penală intrată în vigoare la 1 februarie 2014 a survenit o modificare a conţinutului legal al acestei infracţiuni, în sensul restrângerii domeniului de incidenţă al incriminării anterioare, nemai prevăzându-se ca şi circumstanţă de agravare înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave, reglementată în disp. art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.;

- infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. din 1969 a fost incriminată în dispoziţiile art. 244 alin. (1) şi (2) Noul C. pen., fiind sancţionată în C. pen. din 1969 cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar în actualul C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Prin urmare, în cazul acestei infracţiuni s-a constatat că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatei O.C.R. a depăşit maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

b) - infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. anterior, a fost reglementată de dispoziţiile art. 297 alin. (1) Noul C. pen., fiind sancţionată în C. pen. din 1969 cu închisoarea de la 6 luni la 3 de ani, iar în actualul C. pen. cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

În atare situaţie, s-a constatat că pedepsele de câte 1 an şi 6 luni închisoare, respectiv 1 an închisoare, aplicate inculpatei O.C.R. pentru cele două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nu au depăşit maximum special prevăzut de legea nouă, care este de 7 ani închisoare.

c) - infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior este reglementată de dispoziţiile art. 321 Noul C. pen., fiind sancţionată de C. pen. din 1969 cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar în actualul C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani, caz în care s-a constatat că pedepsele de 2 ani închisoare şi 1 an închisoare aplicate condamnatei O.C.R., pentru cele două infracţiuni de fals intelectual nu depăşesc maximum special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

d) - infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior este reglementată de dispoziţiile art. 244 alin. (2) Noul C. pen., fiind sancţionată de C. pen. din 1969 cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani, respectiv 3 luni la 15 ani, iar în actualul C. pen. cu închisoarea de la 1 la 5 ani;

S-a constatat astfel, că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatei O.C.R. pentru complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior nu a depăşit maximum special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

2. - În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile referitor la tratamentul juridic sancţionator al concursului de infracţiuni, instanţa a comparat pedeapsa aplicată inculpatei O.C.R., cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) Noul C. pen., luându-se în calcul pedeapsa de 5 ani închisoare rezultată stabilită pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (2) Noul C. pen., redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, precum şi obligativitatea adăugării la aceasta, a unui spor de o treime din totalul celorlalte cinci pedepse, stabilite prin hotărârile judecătoreşti intrate sub puterea lucrului judecat.

Potrivit noilor dispoziţii legale, în urma contopirii a două pedepse de câte 5 ani închisoare, două pedepse de câte 1 an închisoare, o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare şi o pedeapsă de 2 luni închisoare, la pedeapsa de bază cea mai grea de 5 ani închisoare, s-a adăugat sporul de 3 ani şi 6 luni închisoare (o treime din 10,6 ani închisoare, determinat prin cumulul aritmetic compus din: 5 ani închisoare; 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare), deci rezultând o pedeapsă de executat de 8 ani şi 6 luni închisoare.

Având în vedere că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatei O.C.R., potrivit disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior a depăşit maximul special la care s-a putut ajunge potrivit tratamentului juridic sancţionator privitor la concursul de infracţiuni reglementat în legea nouă, curtea va reduce această pedeapsă la 8 ani şi 6 luni închisoare.

Pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, se regăseşte şi în legea nouă, astfel că pe lângă pedeapsa principală, conform art. 54 şi art. 65 Noul C. pen. se aplică şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Separat de acestea, deşi infracţiunea de înşelăciune în reglementarea dată prin art. 244 alin. (2) Noul C. pen. nu mai este pedepsită, în mod obligatoriu, şi cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi, faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor, împrejurările în care s-a reţinut comiterea acestora, conform art. 67 alin. (1) Noul C. pen. se apreciază că se impune ca necesară şi menţinerea pedepsei complementare aplicată inculpatei, constând în interzicerea exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, (preluată în disp. art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) Noul C. pen.), pe o durată de 5 ani, urmând a fi executată în condiţiile art. 68 lit. c) Noul C. pen.

În consecinţă, pentru argumentele de fapt şi de drept detaliate în precedente, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare, urmare sesizării din oficiu privind pe condamnata O.C.R. şi s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, aplicată prin Sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 213 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

S-au repus în individualitatea lor pedepsele componente de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. anterior; 1 an închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. anterior; 2 ani închisoare pentru fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. anterior; 1 an închisoare pentru fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. anterior; 5 ani închisoare pentru complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 5 ani, pentru complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 lit. a), respectiv art. 35 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 6 alin. (1) Noul C. pen. s-a redus pedeapsa de 10 ani închisoare, la maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 244 alin. (2) Noul C. pen.

Ca urmare, potrivit art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) Noul C. pen. s-a contopit această pedeapsă cu restul pedepselor menţionate (5 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, un an închisoare, 2 ani închisoare şi un an închisoare), s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca în final, condamnata O.C.R. să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare.

Conform art. 67 alin. (1) Noul C. pen. s-a menţinut pedeapsa complementară aplicată acesteia, constând în interzicerea exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior (preluată în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) Noul C. pen.) pe o durată de 5 ani, care a fost executată în condiţiile art. 68 lit. c) Noul C. pen.

De asemenea, potrivit art. 54 şi 65 Noul C. pen. s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) Noul C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În fine, conform art. 6 alin. (7) Noul C. pen. comb. cu art. 595 alin. (2) Noul C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsă durata executată de la data de 19 martie 2013, la zi.

Totodată, s-a dispus anularea MEPI nr. 581/2011 din 19 martie 2013 emis în baza Sentinţei penale nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 275 alin. (3) Noul C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie condamnata O.C.R., solicitând desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare reducerea pedepsei prin combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legea nouă cu dispoziţiile mai favorabile din legea veche în ceea ce priveşte concursul de infracţiuni.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele contestaţiei, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Noul C. pen. (art. 14 C. pen. anterior) "Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim".

Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, trebuie analizată prin prisma a două principii fundamentale şi anume principiul legalităţii incriminării, respectiv principiul autorităţii de lucru judecat.

Potrivit primului principiu, nicio pedeapsă nu poate fi aplicată decât dacă era prevăzută de legea penală în momentul săvârşirii infracţiunii (nulla poena sine lege). De asemenea, nu pot fi aplicate alte pedepse decât cele prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă.

Acest principiu impune obligaţia ca orice sancţiune să-şi găsească temei în lege nu numai în momentul pronunţării, dar şi pe întreaga durată a executării pedepsei.

Principiul autorităţii de lucru judecat - acesta având două efecte de natură diferită; un efect pozitiv şi anume acela că hotărârea care a dobândit autoritate de lucru judecat poate fi pusă în executare; un efect negativ care constă în faptul că hotărârea cu autoritate de lucru judecat, datorită faptului că dobândeşte valoare de adevăr în ceea ce priveşte fapta şi persoana judecată, creează un obstacol în readucerea în faţa instanţei a conflictului soluţionat definitiv - sau principiul intangibilităţii lucrului judecat poate fi influenţat doar prin apariţia unei legi noi unde maximul special prevăzut de aceasta este mai mic decât pedeapsa aplicată în baza legii vechi. Astfel, dacă legea nouă modifică cuantumul pedepselor în favoarea celui condamnat, rezultă un plus de pedeapsă pe care condamnatul ar continua să-l execute deşi nu mai este prevăzut de legea în vigoare. Ceea ce este valabil pentru întreaga pedeapsă - regula nulla poena sine lege - trebuie să fie valabil şi pentru o parte din aceasta.

Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 6 C. pen., este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) să existe o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii, detenţiunii pe viaţă sau amenzii; b) ulterior hotărârii definitive de condamnare - dar înainte de executarea completă a pedepsei - să intervină o lege penală nouă; c) legea penală nouă să prevadă o pedeapsă mai uşoară decât pedeapsa prevăzută de legea care a stat la baza condamnării; d) pedeapsa pronunţată, prin hotărârea definitivă, să depăşească maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea respectivă.

Există o deosebire fundamentală între aplicarea legii penale mai favorabile, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi cea care se aplică după acest moment. În primul caz, legea penală mai favorabilă poate fi legea veche şi atunci ultractivează sau dimpotrivă legea penală mai favorabilă poate fi legea nouă. În cea de-a doua ipoteză, instanţele fiind obligate să respecte principiul autorităţii de lucru judecat, nu mai pot apela la criteriile multiple de determinare a legii penale mai favorabile pentru cauzele aflate în curs de judecată.

Pentru a se stabili dacă se aplică sau nu dispoziţiile art. 6 din Noul C. pen., instanţa trebuie să compare, în fiecare cauză limitele de pedeapsă prevăzute de legea în baza căreia s-a pronunţat hotărârea definitivă, cu limitele prevăzute de legea nouă. Această comparaţie nu va privi însă decât maximul special de pedeapsă din legile succesive. Legea nouă va fi mai favorabilă numai dacă va prevedea un maxim special de pedeapsă mai redus decât legea anterioară, fiind lipsit de relevanţă cuantumul minimului special (pentru pedepsele nedefinitive, acesta constituie, alături, de altele, un criteriu de determinare a legii penale mai favorabile).

Astfel, cum s-a arătat anterior, raţiunea dispoziţiilor art. 6 C. pen., este aceea ca persoana condamnată să nu execute o pedeapsă peste maximul special prevăzut de legea nouă, stabilindu-se un echilibru între pedeapsa aplicată în baza legii vechi şi limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru aceeaşi infracţiune. Ori de câte ori legea nouă prevede acelaşi maxim special de pedeapsă ca şi legea veche, indiferent dacă minimul special este mai redus decât în legea veche, legea nouă nu va fi mai uşoară şi, prin urmare nu vor putea fi reţinute dispoziţiile art. 6.

De asemenea, nu are relevanţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen., eventualele diferenţe, deosebiri, în ceea ce privesc condiţiile de incriminare sau urmărire, eventualele modificări ale normei de incriminare (criterii ce sunt luate în considerare în examinarea legii penale mai favorabile pentru cauzele aflate în curs de judecată).

O astfel de interpretare se impune şi prin prisma dispoziţiilor art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Convenţie "nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii."

Acest articol interzice retroactivitatea pedepselor (cazul Lawless contra Irlandei în Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului).

De asemenea, s-a statuat că orice dispoziţie legală poate fi susceptibilă de o interpretare judiciară, fiind necesar a fi elucidate punctele îndoielnice, însă cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi în mod rezonabil previzibil.

Previzibilitatea legii nu împiedică persoana în cauză să recurgă la declanşarea unei alte evaluări, dar la un nivel rezonabil, în cadrul circumstanţelor cauzei, a consecinţelor care rezultă dintr-un act determinat (cazul Cantoni contra Franţei "Legalitatea condamnării penale", în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului).

Imposibilitatea retroactivării pedepselor, necesitatea caracterului previzibil al acestora, corelate cu principiul legalităţii incriminării şi principiul autorităţii de lucru judecat, obligă instanţa să verifice şi să dispună, atunci când sunt îndeplinite condiţiile legii, la reducerea pedepselor definitive dacă cuantumul stabilit anterior depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.

Orice altă interpretare, care ar permite combinarea dispoziţiilor favorabile din cele două legi încalcă principiile enunţate dar şi dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv jurisprudenţa Curţii Europene.

În fine, nu trebuie neglijat nici faptul că aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive a fost reglementată, pentru prima dată, prin C. pen. din 1936, anterior putându-se dispune asupra acestui aspect doar în cazul dezincriminării.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat în mod corect, la descontopirea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, aplicată condamnatei O.C.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual.

S-a procedat, apoi, la compararea pedepselor aplicate cu maximul special al pedepselor din Noul C. pen., constatându-se că pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. se impune, în baza art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., reducerea acesteia la 5 ani închisoare, adică maximul special prevăzut de art. 244 alin. (2) din Noul C. pen.

Ulterior, prin recontopirea pedepselor şi aplicarea sporului obligatoriu conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (2) din Noul C. pen., s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare.

Prin urmare pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată inculpatei O.C.R., conform dispoziţiilor C. pen. anterior, depăşeşte maximul special la care s-a ajuns prin aplicarea tratamentului juridic pentru concursul de infracţiuni reglementat de legea nouă.

Ca atare, astfel cum s-a dispus, instanţa de fond a procedat la reducerea pedepsei, care se va executa, de la 10 ani închisoare la 8 ani şi 6 luni închisoare, cuantum ce nu mai poate fi redus în sensul celor solicitate de condamnata O.C.R..

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnata O.C.R. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2014.

Procesat de GGC - CL

← ICCJ. Decizia nr. 172/2014. Penal. Iniţiere, constituire de...  ICCJ. Decizia nr. 803/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 960/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)