ICCJ. Decizia nr. 799/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 799/2014

Dosar nr. 8687/30/2012

Şedinţa publică din 5 martie 2014

Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara nr. 28/D/P/2011 au fost trimişi în judecată inculpaţii M.F. şi B.R.G., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. .

În fapt, în sarcina sus-numiţilor s-a reţinut că în cursul anului 2008, prin înşelăciune, cu promisiunea unor locuri de muncă bine plătite în Anglia, au racolat şi transportat în localitatea Horsham din aceeaşi ţară, pe părţile vătămate B.O.A., C.R., B.M.V., B.C.A. şi B.O.M. Aici, aceştia au fost determinaţi să spele maşinile clienţilor din parcarea supermarket-ului "T." din localitatea Horsham, fără să fie plătiţi, iar banii obţinuţi din munca prestată au fost confiscaţi de către exploatatori, care i-au supravegheat permanent.

Prin Sentinţa penală nr. 84/PI din 4 martie 2013 a Tribunalului Timiş, secţia penală, în baza art. 334 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din rechizitoriu reţinută pe seama inculpatului M.F., din art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

1. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi a art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.F., la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.

În baza art. 81 art. 82 şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 C. pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, precum şi neexecutarea obligaţiilor civile stabilite de instanţă, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară.

2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.R.G., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 13 decembrie 2011 - 03 februarie 2012.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că părţile vătămate B.O.A., B.O.M., B.C.A. şi C.R., nu au formulat pretenţii civile în cauză.

În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., a fost obligat inculpatul M.F. la plata sumei de 300 euro daune materiale şi 200 euro daune morale către partea civilă B.M.V. S-au respins restul pretenţiilor civile solicitate ca neîntemeiate sau ca dovedite.

În baza art. 349 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.F. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1400 RON.

Coborând întreg probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de judecată, respectiv: declaraţii şi plângeri ale părţilor vătămate, declaraţii martori, declaraţii inculpaţi, procese-verbale de recunoaştere, contracte de franciză, comisii rogatorii, precum şi orice alte înscrisuri, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt.

La 13 noiembrie 2008, numitele B.A.A. şi B.A., s-au prezentat la BCCO Timişoara, unde au arătat că fii lor, numiţii B.O. şi B.C.A., au fost în Anglia unde au fost exploataţi prin muncă de către inculpaţii M.F. şi B.R.G.

Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că la sfârşitul lunii octombrie 2008, partea vătămată B.O., a fost sunat din Italia de către martorul P.V., care i-a spus că i-a găsit de lucru în Anglia la o spălătorie auto deschisă de curând. Acesta a precizat că angajatorul este român şi oferă un salariu de 400 euro pe lună, cazare şi masă. Martorul i-a cerut părţii vătămate să mai găsească şi alte persoane care doresc să lucreze la spălătorie şi să se pregătească de plecare. B.O. a discutat această ofertă de muncă cu prietenii săi C.R., B.M.V. şi B.C.A., dar şi cu inculpatul M.F., care venise în România şi toţi au fost de acord cu propunerea şi au decis să meargă împreună la muncă în Anglia.

În data de 03 noiembrie 2008, au plecat spre Anglia cu autocarul, numiţii B.C.A. şi C.R., biletele de transport fiind plătite de către inculpatul M.F. În Londra, B.C.A. şi C.R. au fost aşteptaţi în autogară de către inculpatul B.R.G., care i-a transportat la un imobil închiriat. în data de 04 noiembrie 2008, M.F., le-a transportat în Anglia pe părţile vătămate B.O. şi B.O.V. şi i-a cazat la locuinţa lui B.R.G. Deplasarea s-a efectuat cu un autoturism marca A.R. de culoare neagră cu numere de înmatriculare italiene, condus de către inculpat. În ziua următoare, la data de 05 noiembrie 2008, martorul Ţ.I., aflat în legătură cu inculpatul M.F., l-a condus la Aeroportul Internaţional Timişoara pe partea vătămată B.M.V. şi l-a îmbarcat într-un avion cu destinaţia Londra, după ce anterior, i-a plătit biletul de avion. După ce a ajuns în Anglia, partea vătămată a fost preluat de către inculpaţi şi cazat tot la locuinţa lui B.R.G.

După ce au fost cazaţi, cei cinci tineri au aflat de la M.F. că în realitate nu este patronul niciunei spălătorii în Anglia, care le-a spus că vor spăla autoturisme în parcarea supermarket-ului T. din localitatea Horsham.

În primele zile, inculpaţii M.F. şi B.R.G. au transportat părţile vătămate în parcarea supermarket-ului unde inculpatul B. le-a explicat cum trebuie să muncească şi ce reguli trebuie să respecte; în general părţile vătămate au fost supravegheate de inculpatul M.F. şi foarte rar, de cca 3 ori, de inculpatul B.R., iar la sfârşitul fiecărei zi de lucru, inculpatul M. sau foarte rar inculpatul B. le lua banii pe care aceştia i-au obţinut din spălarea autovehiculelor. Deplasarea de la locuinţa inculpatului B.R.G., la parcarea supermarket-ului menţionat s-a efectuat cu maşina marca M., aparţinând numitului T.

După aproximativ două săptămâni, părţile vătămate au fost mutate din locuinţa inculpatului B. într-un imobil din localitatea Horsham, închiriat de către M.F. Tot atunci, inculpatul M. îşi cumpărase un autoturism marca R.L.

Văzând condiţiile în care trebuie să lucreze, după 2 zile partea vătămată B.O.V. a fugit profitând de neatenţia lui M.F., fiind nemulţumit de ceea ce trebuia să muncească. Ceilalţi patru tineri i-au comunicat lui M.F. că vor şi ei să plece în România, dar acesta le-a spus că le va permite acest lucru numai după ce îi vor achita câte 3.500 lire sterline fiecare, lunar, timp de trei luni, banii reprezentând contravaloarea chiriei imobilului în care locuiau, a chiriei echipamentului luat de la magazin, contravaloarea mâncării şi alte cheltuieli. Deşi iniţial au fost de acord, ulterior părţile vătămate s-au răzgândit, astfel că s-au hotărât să fugă şi în noaptea de 28/29 noiembrie 2008 au reuşit să plece fără ştirea inculpatului M. Cele patru părţi vătămate au fost preluate de către numitul B.M.C., tatăl vitreg al lui B.M.V. şi transportate în ţară.

Înainte de a fugi, părţile vătămate B.M., B.O.V. şi B.O. şi-au sunat rudele din ţară, cărora le-au relatat condiţiile în care erau puşi să muncească de către inculpatul M.F.

Faţă de cele descrise mai sus, instanţa a constatat că faptele inculpatului M.F. de a recruta, de a transporta şi de a caza părţile vătămate B.O.A., C.R., B.M.V., B.C.A. şi B.O.V., prin înşelăciune, promiţându-le anumite locuri de muncă şi un cadru legal de desfăşurare a activităţii, aspect care nu corespunde realităţii, în scopul exploatării lor prin obligarea lor la spălarea manuală a maşinilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul M.F. a arătat că a ajuns în Anglia în anul 2008 împreună cu prietena sa, unde şi-a deschis o afacere, având încheiat un contract de franciză cu firma W., în Horscham. La firma respectivă, inculpatul avea nevoie de oameni, care să spele maşini, acesta fiind obiectul de activitate al societăţii. În acest context, prin intermediul unui amic, a ajuns să ia legătura cu părţile vătămate din prezenta cauză, cărora le-a spus că le oferă un loc de muncă la o spălătorie auto, unde el era manager, un salariu lunar de 500 euro/lună, cazare şi mâncare. Conform înţelegerii cu inculpatul, părţile vătămate trebuiau să restituie la salariu contravaloarea transportului suportată de către inculpat şi cheltuielile cu unele nevoi personale (apă, ţigări ş.a.). Părţile vătămate au fost de acord cu oferta, astfel că numiţii C. şi B. au ajuns în Anglia cu autocarul, pe B. şi B.L. i-a transportat personal cu maşina, iar după câteva zile a ajuns în Anglia cu avionul şi B.M.

Cu toţii au fost cazaţi la inculpatul B.R. care le-a oferit ajutor în acest sens, fără a percepe vreo sumă de bani pentru chirie. Tot inculpatul B. a fost cel care în primele zile de activitate l-a însoţit pe M. la locul său de muncă pentru a-l iniţia în afacere, explicându-i regulile pe care trebuia să le respecte la locul de muncă, ce trebuie să facă, cum să combine soluţiile chimice şi cum să se comporte cu clienţii. Inculpatul B. avea experienţă în domeniu în acest sens, desfăşurând acelaşi gen de muncă cu angajaţii săi proprii, cu aceeaşi firmă, într-un alt oraş, Milton Keins, situat la 180 km de Horscham. Până să se mute cu chirie la o altă casă în localitatea unde era şi locul de muncă, pentru a nu mai face zilnic naveta, inculpatul M. mai lipsea de la serviciu pentru a rezolva actele cu casa sau cu firma, condiţii în care îl ruga pe inculpatul B. să stea cu părţile vătămate.

În data de 4 noiembrie a început munca cu părţile vătămate, cu care avea încheiate contracte de muncă pe o perioada de 3 luni de zile, condiţie impusă de firma W. Pentru a lucra legal, era necesar să fii înscris la Forţele de Muncă şi să deţii calitatea de persoană fizică autorizată, condiţii pe care el şi părţile vătămate le îndeplineau.

Inculpatul a mai arătat că el a fost cel care transporta părţile vătămate la serviciu, că ele purtau o evidenţă a maşinilor spălate, în timpul programului le supraveghea, iar la sfârşitul zilei aduna de la părţile vătămate banii primiţi de la clienţi. M. a mai arătat că nu a obligat părţile vătămate să lucreze, nu a exercitat niciun fel de violenţe verbale sau fizice asupra lor, dar le-a impus să respecte anumite reguli la locul de muncă. Timpul de lucru era de 8 - 9 ore, în acest interval fiind incluse şi pauzele de masă. Părţile vătămate deţineau actele de identitate şi aveau libertate de mişcare.

Inculpatul M. a relatat că partea vătămată B.O.V. a plecat de la firmă după 2 zile, nefiind în fapt interesat să muncească la spălătoria auto, iar celelalte părţi vătămate au plecat de la el după cca 3 săptămâni, întrucât nu le-a plăcut ceea ce lucrau.

Rămânând fără forţa de muncă, inculpatul M. a fost nevoit să-şi întrerupă activitatea timp de o săptămână, după care, cu alte persoane şi-a reluat activitatea pe care a desfăşurat-o în continuare cca 3 ani şi jumătate.

O declaraţie asemănătoare a dat şi inculpatul B.R.G. Acesta a arătat că a achiziţionat franciza W. pentru a opera spălarea manuală a maşinilor în parcarea auto din cadrul supermarket-ul T. din oraşul Milton Keynes Bletchley, Anglia, situat la 170 km de Horsham, începând cu anul 2008 şi până la sfârşitul anului 2010.

Pe la sfârşitul anului 2008 a fost contactat de către inculpatul M.F. care i-a spus că va lucra la o spălătorie auto în Horsham împreună cu părţile vătămate şi l-a rugat să îi cazeze la locuinţa sa din oraşul Milton Keynes până găseşte să închirieze o casă în aceeaşi locaţie cu locul de muncă. La el acasă, unii dormeau pe canapele, iar alţii jos pe saltele. Tot la solicitarea lui M., fiind lipsit de experienţă, inculpatul B. l-a iniţiat şi i-a explicat cum trebuie să îşi desfăşoare activitatea, însoţindu-l în acest scop în primele zile la locul de muncă. La momentul începerii activităţii, un reprezentant al firmei W. a predat inculpatului M. echipamentul de lucru, care a constat în şampoane, polishuri, mănuşi etc.

B. a mai relatat că nu cunoaşte dacă inculpatul M. îşi desfăşura activitatea în mod legal şi dacă părţile vătămate erau înregistrate la forţele de muncă cu un contract de muncă, nu cunoaşte care a fost înţelegerea dintre inculpatul M. şi părţile vătămate privind retribuţia. Nu a supravegheat activitatea părţilor vătămate, nu a avut niciun fel de profit din activitatea derulată de inculpatul M. şi nu l-a ajutat pe M. să-şi deschidă spălătoria menţionată.

După cca 2 săptămâni, inculpatul şi cu părţile vătămate s-au mutat în Horsham, iar după aceea nu mai ştie ce s-a întâmplat cu aceştia.

Declaraţiile inculpaţilor se coroborează în mare parte cu cele ale părţilor vătămate B.O.A., C.R., B.M.V., B.C.A. şi B.O.M., care se coroborează între ele, respectiv că au fost contactate de martorul P.V., care îl cunoştea de mai mult timp pe inculpatul M.F., acesta le-a transmis propunerea inculpatului M.F. de a veni în Anglia unde vor fi angajaţi la propria spălătorie auto.

La un interval scurt de timp a venit inculpatul M.F. personal în România, context în care le-a explicat părţilor vătămate că le asigura locuri de muncă la spălătoria sa, că vor câştiga suma de 400 euro pe lună la început, ei neavând experienţă şi le va fi asigurată cazarea şi masa. De asemenea, din declaraţiile părţilor vătămate rezultă ca inculpatul M.F. este cel care le-a plătit transportul efectuat cu firma A. părţilor vătămate C.R. şi B.C., iar părţile vătămate B.O. şi B.O.V. au fost transportaţi personal de M.F. La o săptămână a plecat şi partea vătămată B.M., iar transportul acestuia s-a efectuat cu avionul în condiţiile în care biletul de avion a fost plătit de martorul Ţ.I., care susţine ca a făcut acest lucru la solicitarea inculpatului M. Acesta a şi transportat pe partea vătămată la aeroportul din Timişoara, urmând să fie preluat de inculpaţi în Anglia.

Susţinerile părţilor vătămate sub acest aspect se coroborează cu declaraţiile martorilor B.A.A., C.V., B.M.C., Ţ.I. şi P.V.

Din declaraţiile părţilor vătămate, confirmate de aceeaşi martori rezultă faptul că în Londra părţile vătămate care au venit cu autocarul şi cu avionul au fost aşteptate de inculpatul B.R.G., la care au şi fost cazaţi cca 2 săptămâni şi care l-a şi ajutat pe inculpatul M.F. să îi supravegheze în primele zile de lucru, însoţindu-i. Părţile vătămate mai relatează că în imobilul numitului B. mai erau cazaţi băieţi de origine română care desfăşurau acelaşi gen de muncă pentru inculpatul B., prin spălarea maşinilor persoanelor care veneau la cumpărături la supermarket-ul T. din Milton Keynes Bletchley.

Aceleaşi părţi vătămate declară că la un interval de 5 zile, inculpatul M.F. a închiriat un imobil în apropierea supermarket-ului T. şi a cumpărat un autoturism R.L. cu care îi transporta la locul de muncă, unde au lucrat în total cca 3 săptămâni fără a fi plătiţi de inculpat, primind doar sume mici de bani pentru a putea cumpăra ţigări şi strictul necesar. Partea vătămată B.M. a mai menţionat că nu a cerut salariul de la inculpatul M., deoarece i s-a spus de la bun început că acesta va fi trimis în România.

Partea vătămată B.M.V. a mai arătat că, la inculpatul B. a dormit jos pe o saltea în bucătărie, că nu a încheiat cu M. niciun fel de contract, că a lucrat 8 - 10 ore pe zi, în funcţie de numărul clienţilor din ziua respectivă, iar banii obţinuţi erau adunaţi de inculpatul M. şi rar de inculpatul B. Nemulţumit fiind de condiţiile de la locul de muncă, respectiv, se lucra cu substanţe toxice şi cu apă, fără a avea mănuşi de cauciuc şi o pereche de cizme, a dorit să plece acasă. În replică, M. a spus că îl lasă baltă şi că poate pleca doar dacă le achită suma de 3500 lire fiecare, timp de trei luni, bani ce reprezintă chiria la casă, taxa de închiriere a utilajelor la supermarket şi alte cheltuieli. Ulterior, M. le-a comunicat părţilor vătămate că pot pleca în data de 11 noiembrie 2008 când urmează să vină alţi băieţi la lucru. Deşi aparent au fost de acord, ei s-au hotărât să fugă cu prima ocazie, ceea ce au şi făcut în noaptea de 28/29 noiembrie 2008, cu ajutorul martorului B.M., tatăl vitreg al lui B.M., care venise din România după ei.

Partea vătămată a mai arătat că ea şi ceilalţi băieţi aveau actele personale asupra lor, aveau libertate de mişcare, nu erau obligaţi să muncească în Anglia, dar nu aveau bani şi nici mijloc de transport ca să plece acasă.

Partea vătămată B.O.A., o persoană cu experienţă în domeniul spălatului de maşini, a arătat că lui i-a fost bine în Anglia, însă celorlalte părţi vătămate nu le-a plăcut genul de muncă prestată, respectiv spălarea manuală a maşinilor. Partea vătămată a precizat că la întâlnirea cu M. în România, înainte de plecare, acesta a spus că este vorba de o spălătorie auto manuală, în parcarea unui magazin. La faţa locului, ei au constatat că nu este vorba de o spălătorie chioşc, ci M. închiriase de la magazin nişte cărucioare cu bazine de apă, şampoane şi alte lucruri necesare spălării maşinilor, contra unei sume de 375 lire pe săptămână. După 2 săptămâni de muncă şi după ce inculpatul M. a găsit o casă cu chirie, (contractul de închiriere fiind semnat şi de el, alături de inculpatul M. şi concubina lui), cu toţii s-au mutat la Horsham unde era şi spălătoria auto despre care ştiau că este a lui M. Deşi li s-a promis încheierea unui contract de muncă, acest lucru nu s-a mai întâmplat, inculpatul M. motivând că durează o perioadă până se fac formalităţile. Potrivit înţelegerii, salariul trebuia să se plătească la sfârşit de lună şi din care urma să se scadă banii daţi anticipat pentru diverse cheltuieli personale. Ei au fost transportaţi la serviciu de către inculpatul M., prestau 8 - 9 ore de muncă, iar la sfârşitul zilei, banii obţinuţi de la clienţi erau adunaţi de către inculpatul M. Uneori şi inculpatul B. era la spălătorie şi dădea o mână de ajutor atunci când erau aglomeraţi.

Partea vătămată a mai arătat că avea actele personale asupra lui, avea libertate de mişcare şi acces la bani.

Partea vătămată B.O.M. a arătat că după ce a ajuns în Anglia şi a fost cazat la locuinţa lui B. în Milton Keynes, a fost dus împreună cu ceilalţi băieţi de cei doi inculpaţi cu maşina la Horsham, în parcarea supermarket-ului T., unde M. le-a spus că nu este vorba de o spălătorie clasică auto, ci că a închiriat de la magazin nişte cărucioare pentru spălat maşini, ei urmând să meargă să întrebe clienţii magazinului dacă doresc să le fie spălate maşinile. Văzând despre ce e vorba, nemaifiind interesat de oferta lui M., a doua zi după serviciu, sub pretextul că merge să cumpere o cartelă telefonică cu banii primiţi de la M., a luat trenul şi a plecat la Londra la un prieten care i-a dat 150 euro ca să poată să revină în ţară. În cele două zile de muncă, B.O.V. a relatat că a fost bine, nu a fost nimic dubios, a lucrat cca 9 ore, cu pauză de mâncare. După ce a ajuns acasă, acesta nu a fost contactat de M. ca să îi restituie banii daţi ca şi avans din salariu (contravaloarea transportului de 150 de euro şi banii de cartelă). Ulterior a auzit că a fost ameninţat de M. în sensul că a plecat fără să-i spună nimic şi l-a lăsat baltă.

Partea vătămată B.C.A. a declarat că se simte victimă a exploatării doar de către inculpatul M.F., care nu i-a spus de la bun început că este vorba de o spălătorie manuală, acest lucru descoperindu-l abia când a ajuns în Anglia. Acolo a lucrat cu salopete şi mănuşi, timpul de lucru a fost în medie de 10 ore pe zi, cu o scurtă pauză de masă. Pe de altă parte, inculpatul M. devenise un om mai dur decât atunci când îl cunoscuse, din cauză că le impunea, de exemplu, să stea în ploaie şi să fie pe fază când vine vreun client la supermarket. După ce s-au mutat cu toţii de la locuinţa inculpatului B., în Horsham, partea vătămată a vrut să plece acasă, dar şi-a dat seama că nu poate să o facă decât dacă fuge, întrucât inculpatul M. a afirmat că i-a tăiat mâinile şi picioarele lui B.O.M., care plecase fără ştirea lui M. după 2 zile de muncă, lucru care s-a dovedit ulterior a fi nereal. Conform înţelegerii, inculpatul M. urma să plătească salariile după luna de muncă, iar cu părţile vătămate trebuia să încheie contracte de muncă, ceea ce nu s-a întâmplat. Inculpatul M. le dădea băieţilor mici sume de bani pentru diverse cheltuieli personale, pe care urma să le tragă din salariu.

S-a întâmplat ca inculpatul M. să fie plecat în Italia, astfel că inculpatul B. a fost cel care timp de cca 3 zile i-a dus la muncă, i-a supravegheat, la sfârşitul zilei aduna banii, pe care probabil îi remitea lui M., iar în primele zile i-a cazat şi l-a consiliat pe M. legat de modul în care urma să-şi desfăşoare activitatea.

În fine, partea vătămată C.R. a mai arătat că în data de 05 noiembrie 208 a început lucrul în parcarea supermarket-ului T. din localitatea Horsham. M. a închiriat nişte cărucioare speciale dotate cu ustensilele necesare spălării autovehiculelor, urmând ca ei să se plimbe prin parcare şi să întrebe clienţii dacă vor să le fie spălate maşinile. în prima zi, au fost supravegheaţi de M. şi de B., iar în următoarea perioadă de M. şi de concubina lui, G. Lucrau cca 12 ore pe zi, iar la sfârşitul fiecărei zile de lucru, M. era cel care strângea banii.

După 3 - 4 zile, O. din Timişoara a fugit, fiind nemulţumit de condiţiile de muncă, astfel că M. s-a enervat şi a spus că nu au plecat în excursie şi că o să vină după el în Timişoara să-şi recupereze banii pe care i-a cheltuit cu el. După câteva zile de la fuga lui O., a ajuns în Anglia şi B.M., care plecase mai târziu din România, întrucât şi-a pierdut actele de identitate şi a rămas să-şi facă o nouă carte de identitate.

În casa lui B. în care locuiau, mai erau şi alţi băieţi care spălau maşini pentru acesta într-o altă parcare dintr-un alt oraş.

După o perioadă de timp, M. a cumpărat un R.L. cu care îi transporta la locul de muncă. Lucrau cca 10 - 12 ore pe zi, iar banii obţinuţi îi dădeau în totalitate lui M. Ocazional, M. le dădea bani pentru ţigări şi bunuri de strictă necesitate.

Fiind nemulţumiţi de condiţiile de lucru, toţi patru au hotărât să stea până la sfârşitul lunii ca să-şi ia salariul, apoi să plece.

După aproximativ 2 săptămâni, M. i-a mutat din casa lui B. într-o casă din localitatea Horsham, aflată în apropierea supermaket-ului unde lucrau.

Cu o săptămână înainte de a fugi, i-au spus lui M. că vor să plece pentru că nu mai pot lucra în frig şi umezeală. Iniţial, M. a spus că pot pleca când vor ei, iar după 10 zile le-a spus că stea până în data de 10 decembrie până când vin alţi oameni în schimb. Deşi B. a fost de acord, în data de 28 noiembrie 2008, a venit tatăl vitreg al acestuia în Anglia şi i-a adus în România. După ce a ajuns în România, partea vătămată nu a fost ameninţată sau căutată de inculpatul M.

Instanţa a constatat că la dosarul de urmărire penală există mai multe documente în care se arată că la data de 04 noiembrie 2008 M.F. a încheiat cu firma W. un contract de franciză, prin care inculpatul, în calitate de francizat, urma să furnizeze servicii de spălătorie auto şi/sau valet, la locaţie şi în incintă timp de cel puţin 7 zile pe săptămână în timpul orelor de program, de la 8.30 la 18.00 de luni până vineri, de la 9.00 la 17 sâmbătă şi de la 10 la 18 duminica sau un alt program pe care îl stabileşte francizorul periodic.

Din contractul de franciză mai rezultă că inculpatul M.F., în calitate de francizat, s-a obligat faţă de francizor că persoanele pe care le urmează să le angajeze, au dreptul legal de a lucra în Marea Britanie.

În legătură cu existenţa francizei s-au solicitat prin comisie rogatorie relaţii, iar din răspunsul autorităţilor britanice a rezultat că M.F. a deţinut o spălătorie cu denumirea "W.", la T.-ul Horsham şi care din toamna anului 2010 nu mai prestează activitate ca urmare a anulării contractului de către T. cu spălătoria de maşini.

Ulterior, în urma verificărilor efectuate prin intermediul autorităţilor engleze, acestea au arătat în răspunsul dat, nr. 6924/CM din 10 decembrie 2009 prin Centru de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR (deci după mai mult de 1 an de zile de la data presupusei fapte, în urma solicitării IGPR nr. 2229192 din 10 decembrie 2009), că inculpatul M.F. nu figurează înregistrat ca manager sau proprietar de firmă în Anglia.

La dosarul cauzei se mai regăsesc certificatul de înregistrare a chiriei din data de 25 noiembrie 2008, eliberat pe numele inculpatului M., un set de 10 facturi privind taxele de închiriere săptămânală a spălătoriei auto, cerere de subcontractare/contract de muncă pe numele B.A.O. din data de 06 noiembrie 2008, un document de rezidenţă britanică din data de 02 octombrie 2009 pe numele lui M.F.

Totodată, din declaraţiile martorilor T.P. şi D.F.S., audiaţi în apărare în faza de urmărire penală, precum şi din declaraţiile olografe date de către numiţii P.I.A., A.G., T.F., T.V. şi depuse la dosar de către inculpatul B.R.G., a rezultat că în cursul anului 2009 au lucrat la spălătoria inculpaţilor în condiţii normale.

Inculpatul B. a depus la dosar contractul de muncă din Anglia din decembrie 2009, iunie, iulie 2010, precum şi din Germania din august 2012, chitanţe cu taxele şi impozitele firmei plătite la zi, certificat de asigurare, raportul inspecţiei de muncă, referinţe din partea clienţilor, certificat de boală pentru B.N. - mama inculpatului, acte de executare silită.

Făcându-se o sinteză a materialului probator mai sus expus, a rezultat că între inculpatul M.F. şi părţile vătămate a avut loc o înţelegere privind prestarea unei munci în baza unui contract de muncă la o spălătorie auto din Anglia, 7 zile pe săptămână, 8 ore pe zi, inclusiv în weekend şi o duminică liberă pe lună, cazarea şi masa asigurate, contra unei sume de 400 euro (pentru părţile vătămate B., B.U., C. şi B.I.) sau 500 euro (pentru partea vătămată B.U. - care avea experienţă în domeniu).

Odată ajunse în Anglia (inculpatul M.F. fiind cel care le-a asigurat transportul sau a plătit contravaloarea lui), părţile vătămate au constatat că spălătoria auto nu este proprietatea inculpatului, aşa cum li se spusese, aspect, însă, mai puţin relevant, în condiţiile în care inculpatul M. avea încheiat un contract de franciză cu o altă firmă care îi permitea să angajeze proprii săi angajaţi, însă, în fapt, a fost vorba o spălătorie manuală de maşini unde părţile vătămate urmau să abordeze în parcarea supermarket-ului clienţii care veneau la cumpărături şi să le ofere serviciile de spălătorie auto. Acest aspect nu le-a fost adus la cunoştinţă părţilor vătămate de la bun început, care aveau reprezentarea faptului că vor lucra la o spălătorie auto tip chioşc unde clientul solicită serviciul respectiv. Părţile vătămate stăteau în frig, în condiţiile în care au şi plecat la muncă în luna noiembrie şi spălau maşini, ceea ce au şi acceptat să facă de la bun început, însă operaţia de spălare nu se făcea cu instrumente automate, ci cu mâna şi cu mănuşi inadecvate genului de muncă, după cum spunea partea vătămată B.M.V. Aceeaşi parte vătămată s-a mai plâns că dormea pe jos pe o saltea în bucătărie cât timp ce locuiau cu toţii la inculpatul B. în alt oraş, iar mâncarea pe care o primea era insuficientă. Cert este că părţilor vătămate nu le-a fost încheiat vreun contract de muncă, neexistând nicio dovadă, iar acestea munceau în medie 10 ore pe zi, în funcţie de numărul clienţilor pe zi, contrar înţelegerii, deşi în contractul de franciză depus la dosar de inculpatul M. este stipulată această durată de muncă.

Când părţile vătămate i-au spus inculpatului M.F. că vor să plece, acesta a fost de acord cu acest lucru, cu condiţia ca fiecare să plătească suma de 3500 lire sterline timp de trei luni, bani pe care M. i-a investit, că să poată să-şi înceapă activitatea, în chiria imobilului din Horsham, chiria echipamentelor de la locul de muncă, contravaloarea transportului şi celelalte cheltuieli personale pe care le-a făcut cu părţile vătămate.

În ceea ce priveşte plata salariului, instanţa a constatat că niciuna dintre părţile vătămate nu a solicitat salariul până să fugă, pe de o parte, pentru că de la bun început li s-a spus că salariul va fi trimis în România, iar pe de altă parte, nu s-a împlinit luna de lucru pentru plata acestuia, conform înţelegerii iniţiale.

Întrucât părţile vătămate au muncit cca 3 săptămâni în condiţii improprii şi în afara unui cadru legal de lucru, instanţa apreciază că în prezenta cauză sunt întrunite elementele definitorii ale noţiunii de "exploatare".

Raportându-se la condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluţie infracţională şi pluralitatea de acte de executare, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului M.F. şi prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care a fost suficient de determinată şi care s-a menţinut în linii generale pe parcursul desfăşurării întregii activităţi infracţionale, inculpatul a traficat şi exploatat cinci părţi vătămate, fiecare dintre actele realizate întrunind, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului M.F., instanţa a avut în vedere prevederile art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru infracţiunea săvârşită de inculpat, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului, precum şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Fapta inculpatului prezintă o gravitate ridicată, aducând atingere dreptului oricărei persoane la muncă şi demnitate, infracţiune de natură să producă consecinţe dintre cele mai grave.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului M.F. intenţia directă ca modalitate a vinovăţiei, prin activitatea lui urmărind un scop precis, respectiv obţinerea unor foloase materiale ilicite.

Totodată, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen., privitoare la aplicarea circumstanţelor atenuante în cazul inculpatului M.F. Astfel, din fişa de cazier judiciar rezultă că acesta nu are antecedente penale care să atragă starea de recidivă, s-a prezentat din Italia spre a fi audiat în faţa instanţei de judecată, a recunoscut practic fapta săvârşită fără a-i da valenţe penale, potrivit propriei sale percepţii. în prezent locuieşte şi munceşte în Italia.

În concluzie, instanţa a reţinut pentru inculpatul M.F. circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) c) C. pen., ca împrejurări care atenuează răspunderea penală şi a coborât pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. c) C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.R.G., instanţa a reţinut din ansamblul probator că acesta a transportat părţile vătămate, le-a cazat în locuinţa sa în primele 12 zile când au ajuns în Anglia, le-a supravegheat vreo 3 zile şi le-a luat banii la sfârşitul celor trei zile de muncă, atunci când M. era plecat în Italia.

Cu toate acestea, instanţa a apreciat că aceste activităţi derulate de inculpatul B.R. nu s-au făcut în scopul exploatării părţilor vătămate, întrucât: toate discuţiile cu părţile vătămate s-au derulat cu inculpatul M.F., care a recrutat părţile vătămate, le-a cazat în imobilul închiriat; B. avea propria sa afacere, independent de cea a inculpatului B., situată la o distanţă de 170 km de locul lor de muncă şi cu proprii săi angajaţi; nu l-a ajutat pe M. să-şi deschidă afacerea şi doar la solicitarea lui M. a dat o mână de ajutor pentru a-l caza câteva zile până îşi găseşte o casă cu chirie şi l-a consiliat în activitatea ce urma să o desfăşoare la spălătorie; toate părţile vătămate au arătat că afacerea este a lui M., iar inculpatul B. nu are nicio legătură cu ea; de pe urma muncii prestate de către părţile vătămate, inculpatul B. nu a avut niciun fel de câştig, părţile vătămate având reprezentarea faptului că banii daţi lui B. în cele trei zile urmau să fie remişi inculpatului M.; inculpatul M. îşi administra singur afacerea şi tot el era cel care urma să plătească salariul şi să se deconteze cu părţile vătămate; niciuna dintre părţile vătămate nu a formulat pretenţii morale sau materiale împotriva inculpatului B.

Pe de altă parte, din elementele dosarului nu rezultă că inculpatul B.R. ar fi înşelat în vreun fel părţile vătămate, întrucât încheierea verbală a contractului de muncă, precum şi executarea lui s-a făcut în exclusivitate de către inculpatul M.F., nu şi de inculpatul B.R.

Faţă de aceste aspecte, instanţa a dispus, achitarea inculpatului B.R.G., nefiind întrunite în speţă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane pentru care a fost trimis în judecată.

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa a reţinut că părţile vătămate B.O.A., B.O.M., B.C.A. şi C.R. nu au formulat pretenţii civile în cauză.

Partea vătămată B.M.V. s-a constituit parte civilă după cum urmează: 5000 euro daune morale pentru ameninţarea lui M. atunci când i-a comunicat că vrea să plece, că trebuie să-i dea mai întâi 3.500 lire timp de trei luni, precum şi ameninţările adresate după ce a ajuns acasă, pentru subnutriţie la locul de muncă şi 1000 euro daune materiale, din care 500 euro reprezentând salariul promis ca urmare a muncii prestate în Anglia la spălătorie şi 500 euro echivalentul transportului efectuat din Anglia în România.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul M.F.

Procurorul a solicitat condamnarea inculpaţilor M.F. şi B.R.G. pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul M.F. a solicitat, prin avocatul din oficiu, achitarea.

Prin Decizia penală nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva Sentinţei penale nr. 84/PI din 04 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, în Dosarul nr. 8687/30/2012, şi ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Serviciul Teritorial Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul M.F. a fost obligat să plătească statului suma de 450 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului declarat de acesta.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului declarat de procuror au rămas în sarcina statului.

S-a dispus plata sumei de 300 RON din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu în apel.

Apelul inculpatului M.F. a fost apreciat ca tardiv, întrucât comunicarea dispozitivului la adresa din Italia, în provincia Milano, a fost legală, astfel încât a determinat curgerea termenului de apel (începând cu data de 26 martie 2013), termen care s-a împlinit la data de 08 aprilie 2013, iar inculpatul a declarat apel la data de 15 mai 2013.

Apelul parchetului a fost apreciat ca nefondat întrucât inculpatul B.R.G. avea propria afacere de spălătorie auto într-o altă localitate (Bletchley) aflată la 170 km de localitatea Horsham (unde lucrau părţile vătămate), acesta fiind o cunoştinţă a coinculpatului M.F. La rugămintea inculpatului M.F., inculpatul B.R.G. a acceptat să cazeze părţile vătămate, în mod gratuit, pe o perioadă de aproximativ două săptămâni, până când inculpatul M.F. urma să închirieze un spaţiu de locuit. Tot la rugămintea coinculpatului M.F., coinculpatul B.R.G. a fost de acord să-i împărtăşească din propria experienţă în domeniu, în sensul că i-a explicat cum se prepară substanţele chimice folosite la spălarea manuală a maşinilor şi cum să gestioneze în mod eficient afacerea de spălătorie auto.

În ce priveşte transportul părţilor vătămate la locul de muncă şi supravegherea acestora, din declaraţiile părţilor vătămate a rezultat că activitatea de transport a avut caracter izolat (două, trei ocazii), iar supravegherea a constat în explicarea modalităţii de lucru (utilizarea recipientelor cu apă, şampon, a ustensilelor, modul de abordare a clienţilor, locul unde se spăla maşina dacă clientul era de acord, etc).

Inculpatul B. nu a participat la recrutarea părţilor vătămate, nu a acţionat în calitate de angajator al acestora, nu a obţinut vreo sumă de bani din activitatea acestora, iar acţiunile de cazare şi transport au avut caracter izolat (fiind motivate doar de dorinţa de-al ajuta pe coinculpatul M.F. în pornirea unei afaceri, care, ca şi obiect de activitate, era perfect legală), astfel încât nu se poate susţine că acesta a avut reprezentarea faptului că acţionează în calitate de coautor sau că dă vreun ajutor coinculpatului M.F. pentru exploatarea părţilor vătămate. Prin urmare, din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul B. a acţionat fără intenţia calificată prevăzută de textul de incriminare, astfel încât soluţia de achitare dispusă de prima instanţă este corectă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la 19 noiembrie 2013, fixându-se termen de judecată la 5 martie 2014.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".

La 4 martie 2014, a fost depusă la dosarul cauzei, sub nr. 7336 din partea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, o cerere prin care se solicită ca, în temeiul art. 385 alin. (2) teza a II-a, raportat la art. 369 C. proc. pen., să se ia act de retragerea recursului declarat de Serviciul Teritorial Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi M.F. şi B.R.G.

Aşa fiind, avându-se în vedere dispoziţiile art. 385⁴ alin. (2), cu referire la art. 369 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic şi constatându-se îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi M.F. şi B.R.G.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.F. şi B.R.G., în sumă de câte 300 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi M.F. şi B.R.G.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.F. şi B.R.G., în sumă de câte 300 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2014.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 801/2014. Penal. Infracţiuni privind...		ICCJ. Decizia nr. 792/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 788/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 789/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 791/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 792/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 801/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 802/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 803/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 960/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)