ICCJ. Decizia nr. 801/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 801/2014
Dosar nr. 1578/98/2012
Şedinţa publică din 5 martie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 427F din 21 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, în Dosarul nr. 1578/98/2012, a fost condamnat inculpatul C.I. la:
- 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, infracţiune prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen.
În temeiul art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a-ll-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. inculpat a fost obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În după amiaza zilei de 04 decembrie 2011, în jurul orei 1525, un echipaj mixt format din agentul şef de poliţie B.L. din cadrul Poliţiei Municipiului Slobozia şi sergentul major U.G. din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi I. se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu în zona intersecţiei Bulevardului C. cu strada S. din municipiul Slobozia.
Agentul şef de poliţie B.L. a oprit pentru control autoturismul marca D., culoare albă, cu numărul de înmatriculare ZZZ, care se deplasa pe Bulevardul C. către varianta ocolitoare a oraşului - DN 2A.
Motivul opririi autoturismului respectiv l-a constituit faptul că acesta avea aplicate pe geamurile portierelor din spate şi pe luneta spate folii autocolante de culoare închisă şi era necesar să verifice dacă acestea erau omologate sau nu de către R.A.R.
Conducătorul autoturismului marca D., cu numărul de înmatriculare ZZZ, s-a conformat semnalului regulamentar de oprire, a prezentat actele agentului de poliţie, ocazie cu care s-a constatat că acesta se numea C.I., lucrând ca agent şef de penitenciare în cadrul Penitenciarului S.
În timpul discuţiilor purtate cu agentul de poliţie B.L., acesta a constatat că inculpatul C.I. emana miros de alcool, împrejurare în care i-a solicitat să se supună testului cu aparatul etilotest, inculpatul fiind de acord. În scurt timp la faţa locului a apărut un echipaj al Poliţiei rutiere dotat cu aparat etilotest care i-a cerut inculpatului să sufle în aparatul respectiv, însă acesta a căutat să evite această procedură deoarece nu a suflat continuu timp de 7 secunde, ci o perioadă mai scurtă de timp, până când a menţionat în mod explicit că nu mai dorea să sufle în aparatul etilotest.
În momentul în care agentul şef de poliţie B.L. i-a solicitat martorului asistent O.A. să fie de faţă la refuzul lui C.I. de a fi testat cu aparatul etilotest inculpatul a devenit agitat şi a fugit în parcul din apropiere (parcul C.). Organele de ordine au plecat în urmărirea acestuia şi l-au ajuns după cca. 30 de metri, când acesta s-a împiedicat, ocazie cu care a fost imobilizat, încătuşat şi condus la Spitalul Judeţean Slobozia pentru a i se recolta probe de sânge, având în vedere atitudinea acestuia cât şi faptul că emanase miros de alcool.
După ce s-a realizat procedura recoltării probelor biologice a rezultat că la prima recoltare de la ora 16,05, inculpatul C.I. a avut o alcoolemie de 2,65 g‰ iar Ia a doua recoltare a probelor biologice de la ora 17,05, acesta a avut o alcoolemie în scădere, de 2,35‰ potrivit Buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 05 decembrie 2011 emis de Serviciul de Medicină legală Ialomiţa.
Audiat pe parcursul urmăririi penale şi la cercetarea judecătorească inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor susţinând fără temei că nu a condus autoturismul pe B-dul C., iar autoturismul avea pană de cauciuc la roata dreaptă spate.
De asemenea, a susţinut că s-a urcat la volanul autoturismului numai în scopul de a-l depărta de bordură pentru a putea manevra cricul şi să scoată roata din spate.
Instanţa de fond a constatat că declaraţia inculpatului nu corespunde realităţii, că este dată numai în scopul exonerării sale de răspundere penală şi nu are suport probator.
Din procesul verbal de depistare a rezultat că maşina marca D., culoare albă, cu numărul de înmatriculare ZZZ, se deplasa către varianta DN 2A, aspect atestat şi prin declaraţia martorului U.G. - sergent major din cadrul I.J.J. Ialomiţa - care a susţinut că maşina respectivă se deplasa dintre zona centrală a oraşului, pe B-dul C. către zona unde se afla echipajul de control.
Inculpatul a fost oprit de echipajul mixt de poliţie şi jandarmerie în jurul ore 1525 în zona intersecţiei dintre B-dul C. cu strada S. din Slobozia, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului pe B-dul C. şi nu avea nici o pană de cauciuc.
Martorul în apărare S.N. - taximetrist - a declarat că l-ar fi luat pe inculpat cu taxiul şi că avea o pană de cauciuc, la ora 8 dimineaţa iar acesta a fost surprins circulând la ora 1525, fără a avea pană de cauciuc.
În consecinţă, din toate mijloacele de probă a rezultat că inculpatul a comis fapta reţinută în sarcina sa şi vinovăţia inculpatului.
În drept, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului C.I., care în ziua de 04 decembrie 2011, în jurul orelor 1525 a fost depistat de organele de poliţie la volanul autoturismului marca D., culoare albă cu numărul de înmatriculare ZZZ, în timp ce se deplasa pe Bulevardul C. din municipiul Slobozia, având o alcoolemie peste limita legală, constituie infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, deoarece acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv producerea unei stări de pericol, şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
În ceea ce priveşte latura obiectivă, inculpatul a realizat o acţiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de 2,65‰, acţiune prin care a creat o stare de pericol.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute la art. 72 C. pen., reţinând în acest sens gradul de pericol social al infracţiunii relevat de modul de săvârşire a acesteia, împrejurarea că inculpatul a condus autovehiculul la o oră, în care traficul era intens, atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii care a fugit, comportarea nesinceră în cursul procesului, are un loc de muncă şi un copil minor în întreţinere.
Tot referitor la persoana inculpatului s-a reţinut că acesta nu a mai fost condamnat, este divorţat şi are un copil minor în întreţinere.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul este încadrat în muncă la Penitenciarul S., ca agent şef, având o comportare bună, situaţie ce a rezultat din caracterizarea depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, inculpatul C.I. a declarat apel, solicitând astfel achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că prin acţiunea sa, nu a pus în pericol siguranţa publică, în subsidiar, a solicitat aplicarea art. 181 C. pen.
Prin decizia penală nr. 125/A din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat C.I. împotriva sentinţei penale nr. 427/F din 21 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. 1578/98/2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul a fost obligat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 100 RON s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în mod temeinic, instanţa de fond a constatat că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului care în ziua de 04 decembrie 2011, în jurul orelor 1525 a fost depistat de organele de poliţie la volanul autoturismului marca D., culoare albă cu numărul de înmatriculare ZZZ, în timp ce se deplasa pe Bulevardul C. din municipiul Slobozia, având o alcoolemie peste limita legală, a fost săvârşită de inculpat şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice cu alcoolemie peste limita legală, după cum rezultă din procesul-verbal de depistare, declaraţii inculpat, declaraţii martori, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, proces-verbal de prelevare probe biologice, buletin de examinare clinică, adresă emisă de Penitenciarul Slobozia.
S-a reţinut că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că s-a urcat la volanul autoturismului numai în scopul de a-l depărta de bordură pentru a putea manevra cricul şi să scoată roata din spate, apărare infirmată de procesul-verbal de depistare (din care rezultă că autoturismul condus de inculpat a fost oprit în zona intersecţiei Bd. C. cu str. S., autoturismul deplasându-se către varianta DN 2A) şi de declaraţia martorului U.G. (din cadrul echipajului de jandarmi care a oprit autoturismul pentru control, care a precizat că a observat că dinspre zona centrală a oraşului se deplasa autoturismul marca D., pe care l-a oprit în timp ce se afla în trafic şi că nu avea nicio pană de cauciuc). Declaraţia martorului S.N. propus de inculpat nu este în măsură să înlăture cele constatate de echipajul de jandarmi întrucât acesta nu a putut preciza data la care l-a transportat pe inculpat şi a arătat că acest lucru s-a întâmplat dimineaţa, în timp ce inculpatul a fost oprit în trafic şi condus la spital după-amiaza (în jurul orelor 16), referindu-se la un alt moment decât cel al săvârşirii faptei.
De asemenea, s-a reţinut că declaraţia martorului asistent O.A. nu este relevantă cu privire la acest moment întrucât acesta a apărut după oprirea autoturismului, astfel încât nu a putut observa cu propriile simţuri comiterea acţiunii specifice elementului material al infracţiunii.
În raport de aceste probe, instanţa de apel a apreciat ca deplin dovedită vinovăţia inculpatului, astfel încât nu s-a impus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) - d) C. proc. pen.
Curtea a apreciat că, în raport de circumstanţele faptelor: în timpul zilei, când traficul este intens, pe un drum aglomerat, cu o alcoolemie cu mult peste limita prevăzută de legiuitor pentru integrarea faptei în sfera ilicitului penal şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, dar a fost sancţionat de trei ori administrativ, de două ori pentru fapte similare, a încercat să se sustragă de la răspundere penală, încercând să părăsească locul unde a fost oprit, dar şi încercând să inducă în eroare organele judiciare, are un loc de muncă şi un copil minor în întreţinere, nu este necesară micşorarea suplimentară a pedepsei (pedeapsă aplicată a fost mult prea blândă în raport de atitudinea inculpatului, care a dovedit că nu a înţeles gravitatea faptelor sale, nici măcar după ce i s-a acordat clemenţă anterior, însă pedeapsa nu poate fi majorată în calea de atac formulată de inculpat ca urmare a dispoz. art. 372 C. proc. pen.).
Curtea a mai reţinut că în raport de criteriile prev. de art. 181 alin. (2) C. pen. modul şi mijloacele de săvârşire - în timpul zilei, când traficul este intens, pe un drum aglomerat, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce (deşi nu s-a produs nici un eveniment rutier, această posibilitate exista în raport de valoarea mare a alcoolemiei şi de condiţiile în care a fost săvârşită fapta), circumstanţele personale ale inculpatului (care a fost sancţionat de trei ori administrativ, de două ori pentru fapte similare, dovedind că nu este suficient acest tip de sancţiune pentru îndreptarea sa, a încercat să se sustragă de la răspundere penală, încercând să părăsească locul unde a fost oprit, dar şi încercând să inducă în eroare organele judiciare), fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel încât nu se impune aplicarea unei sancţiuni administrative.
Împotriva acestei decizii, inculpatul C.I. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, prin invocarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi pct. 172 C. proc. pen.:
Admiterea recursului, casarea ambelor hotărîri şi în rejudecare, prin aplicarea art. 5 din C. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în infracţiunea prevăzută de art. 336 C. pen. (nou) care prevede pentru infracţiunea săvârşită închisoare de la 1-5 ani sau amendă şi:
- în principal, achitarea sa în temeiul art. 16 lit. a) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. (nou), întrucât fapta nu există;
- în subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. (nou) întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege - a lipsit elementul subiectiv.
Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat o aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ (întrucât pe vechea reglementare se putea aplica art. 181 C. pen.).
Examinând recursul declarat de inculpatul C.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, la 23 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 mai 2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 alin. (1) art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., în noua redactare, motive care, în speţă, sunt, cele prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., pct. 12 (teza I) - când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni - respectiv, pct. 172 - când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Problema achitării inculpatului în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. (nou), întrucât fapta nu există, sau în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. (nou), întrucât nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege (sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.) nu se poate pune, din examinarea întregului dosar al cauzei şi a considerentelor hotărîrilor pronunţate până în această fază a procesului (sentinţă fond/decizie apel) rezultând fără nici un dubiu că inculpatul a săvârşit fapta pentru care au fost trimis în judecată şi condamnat şi că acesta faptă caracterizează - atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub acela al laturii subiective (vinovăţia, în forma intenţiei indirecte - aspect amplu şi convingător motivat în considerentele sentinţei, considerente însuşite, cu justificat temei, de instanţa de apel) - infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; sub acest aspect, respingerea de către instanţa de apel a cererii de achitare formulate în faţa sa se învederează a fi întrutotul temeinică şi legală, încât reitarearea acestei cereri în recurs, în condiţiile în care nici nu au fost relevate aspecte concludente de nelegalitate a deciziei atacate, nu poate fi primită.
Totodată, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Or, în cauză, inculpatul a solicitat prin apărător, în subsidiar, şi reducerea pedepsei, situaţie exclusă însă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, deoarece, potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013), casarea ar putea interveni numai dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" (ceea ce, evident, nu este cazul).
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată, pe de o parte, că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, pe de altă parte, că finalităţile vizate, alternativ, de inculpat prin invocarea acestui temei de drept - achitarea sau reducerea pedepsei - nu pot fi realizate, întrucât ceea ce nu se poate obţine direct, sub incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct 14 C. proc. pen., nu poate fi obţinut nici indirect, prin „deturnarea" de la finalitatea sa reală a cazului de casare prevăzut de pct. 172 (sub acelaşi art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.).
Cu privire la aplicarea art. 5 C. pen.;
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În speţă se observă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cu care „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani", în timp ce potrivit art. 336 C. pen. (nou) Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, Ia momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă".
Analizând cele două texte de lege mai sus-arătate (legea nouă şi lege veche) Înalta Curte constată că deşi limitele minimă/maximă ale pedepsei privative de libertate sunt 1-5 ani, legea penală nouă apare ca fiind mai favorabilă, deoarece prevede şi pedeapsa alternativă a amenzii.
Cu toate acestea, nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice solicitate de inculpat - în art. 336 C. pen. (nou) deoarece, în raport cu noua încadrare juridică nu s-ar putea menţine circumstanţele atenuante judiciare [art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969] acordate de instanţa de fond şi confirmate în apel, decât dacă s-ar proceda la o combinare «ad hoc» a textelor de lege mai sus menţionate, creându-se, astfel, în beneficiul inculpatului recurent, o lex tertia, ceea ce se apreciază a fi inadmisibil.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 125/A din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă 350 RON, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 125/A din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1003/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 799/2014. Penal → |
|---|
